Filiala PNL Maramureș, Organizația PNL Sighet (Comisia pentru Cultură, Culte, Minorități a PNL) vă invită sâmbătă, 21 aprilie 2018, la Simpozionul: „Gheorghe I. Brătianu, 65 de ani de la moarte”.
Vor conferenția: dr. Liviu Brătescu, prof. dr. Bogdan Caranfilov, dr. Marius Oprea, conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea.
Program:
ora 10:00 – Memorialul Sighet – Sala Gheorghe I. Brătianu
ora 11:00 – Școala de Muzică, Sala „Monica Chifor” – desfășurarea simpozionului
ora 13:00 – Cimitirul Săracilor – depunere de jerbe de flori
*
GHEORGHE I. BRĂTIANU (n. 28 ianuarie 1898, Ruginoasa/Iaşi – d. 27 aprilie 1953, Sighet)
Membru titular – 28 mai 1942 (membru corespondent – 2 iunie 1928).
Studii universitare la Facultatea de Drept a Universităţii din Iași, continuate la Sorbona şi la École Pratique des Hautes Études din Paris, obţine titlul de doctor în filozofie la Universitsatea din Cernăuţi (1923), şi în litere la Paris (1929). Îşi începe cariera de profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (1923–1940), după care se mută la Bucureşti la Catedra de istorie universală a Facultăţii de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti (1940–1947), succedându-i lui Nicolae Iorga. Decan al Facultăţii de Filosofie şi Litere (1941–1943), profesor la Şcoala Superioară de Război (1942–1943); director al Institutului de Istorie Universală „N. Iorga” (1941–1947). Opera sa istorică abordează teme şi problematici fundamentale ale istoriei naţionale. Celebră rămâne polemica cu fostul său profesor de la Sorbona, Ferdinand Lot, un medievist de notorietate, finalizată prin publicarea studiului: O enigmă şi un miracol istoric: poporul român (1940). Dintre lucrările mai importante amintim: Originea şi formarea unităţii româneşti (1942); Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti (1945); Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române (1995).
În anul 1926 a intrat în viaţa politică în cadrul Partidului Naţional Liberal, iar 1930 a fondat o mişcare dizidentă numită Partidul Naţional Liberal (Gh. Brătianu), cunoscută ca gruparea georgistă.
Atacat violent în presa pro-comunistă încă din toamna anului 1944, la 15 august 1947, invocându-se existenţa unor „împrejurări care necesită asigurarea securităţii sale”, i s-a fixat domiciliu forţat în locuinţa sa din Bucureşti, strada Popa Chiţu, nr. 26. Cei aproape trei ani de domiciliu obligatoriu (15 august 1947 – 6 mai 1950) au fost extrem de dificili pentru familia Brătianu. În locuinţa istoricului a fost instalat un post fix de supraveghere neîntreruptă, profesorului fiindu-i impuse o serie de interdicţii: părăsirea domiciliului, interzicerea, pentru o vreme, de a asculta la radio posturi străine, suspendarea convorbirilor telefonice, precum şi interzicerea deplasării la dentist timp de şapte luni (din noiembrie 1948 până în iulie 1949). Abia la 5 iulie 1949, când Gheorghe Brătianu a coborât din dormitor, „zbierând şi ţipând că îl doare gura”, conducerea Securităţii i-a permis să meargă, însoţit de un agent, la dentist. Greutăţilor, nevoilor şi umilinţelor zilnice, impuse de regimul domiciliului obligatoriu i s-a adăugat şi dorul copiilor, plecaţi din ţară în ianuarie 1944.
A fost arestat în dimineaţa zilei de 6 mai 1950, după o percheziţie domiciliară, efectuată pe motiv că „la locuinţa din strada Popa Chiţu nr. 26 se găsesc materiale ce interesează ordinea şi securitatea poporului”. Au fost ridicate „dosare de partid P.N.L., agende, fotografii, diferite notiţe pentru triere, un încărcător Walter cu 6 cartuşe calibru 6,35 mm”. După reţinere a fost depus în subsolul M.A.I., unde s-a încheiat procesul-verbal în care erau trecute obiectele care se găseau asupra sa: „2321 lei, portofel, buletin de identitate, ceas de mână marca Longines, cravată, ochelari de vedere (citit), bretele, şireturi, tub de sticlă pentru perie de dinţi”. La 7 mai 1950 a fost încarcerat la Penitenciarul Sighet. Internat administrativ în U.M. prin Decizia M.A.I. nr. 334 din 1 august 1951 pe o perioadă de 24 luni, pedeapsa a fost majorată cu 60 luni, conform Decizia M.S.S. nr. 559 din 6 august 1953, cu toate că istoricul decedase patru luni mai devreme, la 27 aprilie 1953, la vârsta de 55 de ani.
Profesorul Constantin C. Giurescu relatează o întâmplare care s-ar fi petrecut cu o zi înainte de moartea istoricului: „În după-amiaza zilei de 24 aprilie 1953, eram în camera noastră, nr. 17, când pe la orele patru şi jumătate – cinci, am auzit afară, în curtea cea mare, glasul lui Gheorghe Brătianu. Fusese scos la plimbare şi, din ceea ce spunea, rezulta că are o neînţelegere cu şeful de secţie care-l supraveghea. «Ce cauţi acolo?», răsuna vocea acestuia din urmă. «Unde ţi-am spus eu să te duci?» «Aici mi-aţi spus», răspunde Gheorghe Brătianu; se părea că umblă după o unealtă, vreo greblă sau vreo mătură, pentru curăţatul curţii; nu vedeam ce se întâmplă afară, auzeam numai «Aici, hai?» Replică bestia şi, în momentul acela, auzim o lovitură surdă de pumn. «Paştele şi Dumnezeul mă-tii; lasă că am să-ţi arăt eu ţie! Mişcă sus!» Pe când erau sus, pe pasarela de la etajul întâi, am auzit încă o lovitură, se pare că de data asta o palmă şi, apoi, uşa de la o celulă deschizându-se cu violenţă şi o nouă serie de înjurături şi calificative triviale”.
Părintele Gheorghe Pătraşcu, responsabil alături de episcopul Alexandru Todea cu măturatul pe coridoarele închisorii, a povestit cum a aflat despre decesul istoricului: „Într-o noapte, trezindu-mă din somn și fiind cu patul lângă peretele ce mă despărțea de scările ce duceau la etajul de sus, am auzit foarte clar un fel de zgomot, ca și cum ceva ar fi fost târât pe scări în jos. Dimineața, reluându-ne ocupația de măturători, am observat împreună cu Prea Sfințitul Alexandru Todea o dâră ce cobora de la o cameră de la etajul doi, care rămăsese cu ușa deschisă. Era semn vădit că locuitorul camerei murise și a fost pus într-un sac și coborât la căruța care venea noaptea și transporta mortul la cimitir (…) Întrebându-l noi, la ușă, pe părintele Rațiu [Alexandru] cine era în acea cameră fiindcă el era mai vechi și cunoștea mai bine pe toți de acolo, ne-a spus că era Gheorge Brătianu, marele om politic liberal”.
Potrivit unei mărturii, în perioada detenţiei de la Sighet au existat încercări ale autorităţilor de a-l determina să-şi revizuiască unele teze referitoare la Basarabia în schimbul eliberării sale. Dar a avut forţa morală şi intelectuală să pună mai presus convingerile sale ştiinţifice şi patriotice unei libertăţi condiţionate: „Nu-mi voi trăda ţara; nu pot dezminţi un adevăr istoric și nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească”. Este răspunsul istoricului care a trăit în credinţa potrivit căreia „Adevărul rămâne, oricare ar fi soarta slujitorilor săi”.
De-a lungul anilor, asupra morţii istoricului Gheorghe Brătianu s-au emis mai multe ipoteze: asasinat (lovit în cap), boală sau sinucidere („tăindu-şi venele gâtului”). Din lipsa documentelor de arhivă relevante, niciuna din aceste ipoteze nu pot fi verificate. Certificatul de deces a fost întocmit retroactiv, la 20 iulie 1957, la rubrica cauza morţii se menţionează: „insuficienţă circulatorie, datorită caşexiei neoplasmice stomacale”. La 2 octombrie 1971, în urma aprobărilor primite din partea autorităţilor, rămăşiţele pământeşti considerate ca fiind ale lui Gheorghe Brătianu au fost reînhumate în cavoul familial de la Florica, din judeţul Argeş.
