Fotografie din anul 1938… Corul Bisericii Reformate din Sighet, participant în intervalul 2 – 3 iulie (1938) la Concursul național de cântece de la Cluj-Napoca.

Dacă-i recunoașteți pe unii dintre coriști… comentați!

Fotografia (foto – Kabat Sighet) este din arhiva d-lui Petru Sângeorzan.

Salut, Sighet!

Un important proiect filantropic va avea loc duminică, 8 Martie 2026, în Parcul „Grădina Morii”, de la ora 10:00 – Crosul caritabil Amicus „Alerg pentru Mama” (ediția a cincea), un eveniment dedicat luptei împotriva violenței domestice.

„Este o inițiativă prin care se dorește transmiterea unui mesaj puternic în ceea ce privește respectul, protecția și responsabilitatea în familie. Este o oportunitate pentru sigheteni să se implice civic, empatic, prin solidaritate, nu doar teoretic, ci prin participare activă”  subliniază organizatorul național AMiCUS.

Participarea se face pe bază de înscriere și o taxă de participare, iar fondurile strânse vor susține cauza combaterii violenței domestice.

                                                                                                                         Salut, Sighet!

Purim s-a desfăşurat anul acesta la Sighet sub semnul speranţei de Pace, cu dorința de a sărbători Purimul fără amenințarea războiului.

Haman, nepotul lui Hagag din tribul Amalek – simbolizând Îndoielile – a vrut sa distrugă poporul israelit (simbol al spiritualității), însă Megillat Esther (în traducere-revelația ascunsului) dezvăluie secretele prin care poporul israelit este salvat, iar Haman este ucis în locul iudeilor. Purim nu este nicidecum celebrarea uciderii unui om, chiar dacă acesta este Haman, ci victoria asupra îndoielilor și negativităților, culminând cu terminarea perioadei de exil prin reconstrucția Templului din Ierusalim.

Imagini de la sărbătoarea Purim-ului din Sighet puteți viziona în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS

Prima apariție din anul 2026 la Editura Valea Verde din Sighet este un volum – album de artă semnat de Ioan BORLEAN – „Steaguri și Praguri”  (editor – Ion Mariș, introducere – Ion Mariș, prof. univ. dr. Dorel Găină și preot  Ioan Bizău, fotografii lucrări – Pentru Sângeorzan, fotografii la vernisaj – prof. univ. dr. Dorel Găină, corectura texte – Ion Mariș & dr. Ștefan Vișovan, concepție și realizare grafică – Ioan Borlean, tipar: I. I. Chișiu Cătălin-Alin).

Volumul cuprinde reproducerile foto ale lucrărilor de artă vizuală create de Ioan Borlean, incluse în expoziția „Steaguri și praguri”, vernisată la Cluj-Napoca, „Turnul croitorilor”, în 26 iunie 2025, organizată sub egida Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, a Centrului de Cultură Urbană „Turnul Croitorilor” și a Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Satu Mare.

* * *

Ioan Borlean născut la 15 martie 1958 în comuna Vadu Izei, județul Maramureș. A absolvit Liceul de Arte din Baia Mare și Artele Vizuale (master), specializarea pictură, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, U.T. Cluj-Napoca.

Expoziții personale recente:
2024 – Expoziția de pictură „Semne și simboluri identitare” la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației, curator dr. Ioan Dorel Todea, publicist Ion Mariș;
2024 -Expoziție de pictură „TAINA” la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, curator dr. Maxim Dumitraș, istoric de artă dr. Vasile Duda, Pr. dr. Ioan Bizău;
2023 – Expoziție de icoane pe sticlă la Târgul internațional de turism Romexpo București;
2022 – Expoziție de pictură „Amprente – Mărturisiri” la Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației, curator Ion Mariș;
2025 – Expoziția „Confesiuni cromatice”, Muzeul de Artă Satu Mare, curatori – Alexandru Polgar și Ion Mariș;
2025 – Expoziția „Steaguri și Praguri”, Turnul Croitorilor, Cluj-Napoca, curatori – Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș și Ion Mariș;
2025 – Expoziția „Steme identitare”, Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”  Sighetu Marmației.

Participări recente la expoziții de grup sau colective:
2024 – Expoziția „STEAGURI MEDIEVALE IMAGINARE 2024”, Palatul Parlamentului – Sala Constantin Brâncuș, București, curator Daniele Frumușeanu, critic și istoric de artă Luiza Barcan;
2024 – Expoziția „SĂRBĂTOAREA BRESLEI 2024” – artă plastică religioasă și restaurare deschisă la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București; curatori C. Olteanu, Florin Mihăilescu;
2024 – Expoziția DIALOG ICONOGRAFIC – icoane pe sticlă din Colecția Muzeului Maramureșean și icoanele artistului Ioan Borlean, deschisă la Palatul Parlamentului României, în fața sălii de plen a Camerei Deputaților; curatori dr. Mirela Ana Barz, Lect. univ. dr. Andrei Mușat;
2024 – Salonul internațional de arte vizuale „MARTHA BIBESCU”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, Ilfov; curator acad. Mirică Dumitrescu, Gheorghe Dican, Luiza Barcan-critic de artă;
2024 – Expoziția Anuală de Artă Plastică Religioasă și Restaurare 2024 la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, București; curatori Irina Sava, Cristian Olteanu, Florin Mihăilescu;
2024 – Expoziție „CONFLUENȚE PLASTICE: abstract/ figurativ”, la Galeria Căminul Artei, București; 2023 – Expoziția „ARTIȘTI INCOMOZI” la Galeria Căminul Artei, București;curator A. Romocean;
2023 – Expoziție „UP TO DATE ART”, la Galeria Căminul Artei, București;curator Sorin Ienulescu.

Salut, Sighet!

În cadrul ședinței Consiliului Local Sighet din 26 februarie 2026  a fost aprobată oficial stema municipiului nostru. Este un moment semnificativ în anul în care Sighetul sărbătorește atestarea celor 700 de ani de existență… „oficială”.
Elementele noii steme provin din cea mai veche stemă cunoscută a orașului, datând din anul 1576, refăcută și adaptată conform rigorilor heraldice actuale. Designul stemei sugerează „continuitatea orașului Sighet, vechea capitală istorică a Maramureșului”.

Argumente:

Smalțul roșu al scutului simbolizează vechea autonomie locală, specifică urbanismului medieval de tip german, subliniind statutul privilegiat și organizarea administrativă distinctă de care s-a bucurat orașul nostru de-a lungul timpului.
Capul de bovideu, element central al stemei, face parte din vechea stemă a Sighetului și se regăsește în numeroase reprezentări heraldice din zonă, fiind un simbol al identității locale și al tradiției istorice maramureșene.
Crinul heraldic, prezent și el în vechea stemă, evocă tradiția heraldică franceză a regilor angevini de stirpe napoletană ai Ungariei, care au recunoscut orașul în anul 1326. Acest simbol face trimitere la continuitatea istorică a localității încă din secolul al XIV-lea și exprimă puterea, identitatea, forța materială și spirituală, demnitatea, măreția, credința și ideea de nemurire.
Crucea și steaua cu șase raze, elemente tradiționale asociate capului de bovideu în heraldica medievală locală, reprezintă credința locuitorilor și rolul important jucat de maramureșeni în sistemul de apărare medieval.
Coroana murală cu cinci turnuri crenelate confirmă rangul de municipiu al Sighetului, marcând statutul administrativ și importanța sa în cadrul județului și al regiunii istorice.

Stema va fi înaintată spre analiză în cadrul Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie, iar după obținerea avizului favorabil urmează să fie aprobată prin Hotărâre de Guvern, acesta fiind ultimul pas procedural pentru ca simbolul municipiului Sighet să fie oficializat la nivel național.

Salut, Sighet!

Sunt patru ani de la declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022 – o bornă tragică ce a „rearanjat” harta de securitate a Europei și a pus la încercare coeziunea occidentală. Războiul declanșat de „țarul” Putin împotriva unui stat suveran a provocat sute de mii de victime (morți, răniți, dispăruți), distrugeri masive și milioane de refugiați, dar și o reașezare strategică incredibilă în regiune.

Pentru România, conflictul din vecinătate a însemnat, înainte de toate, o presiune umanitară și logistică maximă.
Am fost prezent câteva luni la vama sigheteană, am văzut și simțit frica, suferința, deznădejdea femeilor și copiilor care părăseau zona expusă războiului. Sute de mii de refugiați ucraineni au tranzitat sau s-au stabilit temporar în țara noastră, generând un val impresionant de solidaritate civică. S-a declanșat – de altfel – un efort comun susținut de Uniunea Europeană și partenerii internaționali.
Pe plan economic, România a resimțit efectele inflației accelerate, ale creșterii prețurilor la energie și ale instabilității regionale. Reconfigurarea pieței energetice europene, reducerea dependenței de gazul rusesc și investițiile în securitate au generat costuri bugetare semnificative. În același timp, apartenența la NATO a devenit un pilon esențial al securității naționale, iar prezența aliată pe flancul estic s-a consolidat vizibil.
Războiul a scos însă la iveală și clivaje în interiorul Europei. Deși sprijinul pentru Kiev a fost consistent, consensul nu a fost niciodată deplin. Divergențele privind sancțiunile, ajutorul militar și – mai ales – costurile sociale ale conflictului au alimentat tensiuni între statele membre. Recrudescența curentelor populiste și oboseala față de război – pe fondul problemelor economice globale – au amplificat dezbaterea privind limitele solidarității europene.

După patru ani, conflictul rămâne o rană deschisă la granița României și-a Europei. Suntem conștienți de importanța unității euro-atlantice, dar războiul a demonstrat totodată cât de fragilă poate fi coeziunea politică în fața presiunilor economice și sociale.
Pentru România, lecția acestor ani este indiscutabilă: securitatea, stabilitatea și solidaritatea nu sunt realități garantate, ci angajamente care trebuie susținute constant, cu luciditate și responsabilitate, cu o politică externă flexibilă dar echilibrată.
Războiul a însemnat mutații spectaculoase la nivel global, noi încă bâjbâim, simpli pioni, fără să încercăm să ne ridicăm „vocea” pentru a ne prezenta „doleanțele” mult mai consistent, fără să ne focalizăm pe marile probleme cu care ne confruntăm și se confruntă lumea. Nu trebuie să fim duplicitari dar ar trebui să încercăm mult mai mult, să ne impunem poziția și să avem idei/ propuneri consistente nu… aplauze contextuale.
Niciun război nu justifică nici măcar o singură victimă. Soluția ar fi o pace rapidă, durabilă, pentru a nu se „acomoda” lumea cu ideea unui război extins, global, așa cum se vehiculează în cele mai apocaliptice scenarii.
Din păcate, mai marii făcători de pace ai lumii nu cred în… pace!

Foto & text: Ion Mariș

A doua arestare

O parte dintre membrii  „lotului Vișovan” (primul lot de deținuți politici maramureșeni, majoritatea elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighetu Marmaţiei), după executarea  primei condamnări au fost din nou arestaţi în 1958, de această dată pe baza unor acuzaţii complet inventate. În toată ţara aveau loc arestări, sub pretexte care de care mai fanteziste. Toţi opozanţii reali, potenţiali sau imaginari ai regimului comunist trebuiau anihilaţi; Securitatea  încerca să împiedice o evoluţie asemănătoare celei din Ungaria din 1956.

Dintre tinerii maramureşeni, o parte reuşiseră, în cei câţiva ani de libertate, să-şi întemeieze o familie. Arestarea şi condamnarea soţilor a  însemnat  pentru  tinerele soţii şi pentru micuţii copilaşi un calvar greu de imaginat. Pe lânga şocul psihologic şi durerea sufletească, au urmat percheziţiile şi şicanele Securităţii, necazuri la locul de muncă, marginalizarea socială, greutăţile materiale duse la limită, batjocură şi umiliri la tot pasul. Alături de sângele soţilor, lacrimile soţiilor şi copiilor  au curs pe altarul de jertfă al neamului românesc… O pagină de eroism ce nu trebuie uitată.

Situația dramatică a familiei Rad

Unul dintre ei avea însă o situație cu totul deosebită – este vorba de Constantin Rad din Călinești (în total 11 ani de închisoare). O lăsăm pe doamna Rad să relateze la persoana I:

„În luna iunie 1958 eram căsătoriţi doar de câteva luni… Soţul meu, Constantin Rad, era funcţionar la Sighet, unde şi locuiam, iar eu eram învăţătoare la Săpânţa, satul meu natal. În luna iulie lui i s-a desfăcut contractul de muncă – am simţit că urmează să se întâmple ceva. Pe 25 august a plecat la Călineşti la părinţi şi acolo l-au arestat în noaptea aceea. Eu nu ştiam nimic, doar m-am trezit la 12 noaptea  cu 2 securişti, Lehoczy şi Manole care  au făcut percheziţie răsturnând toată casa. Şocul şi spaima au fost foarte mari… eu eram însărcinată  şi ştiam că urma să am gemeni…

Necazurile familiei mele s-au ţinut lanţ, în anul următor fiind arestat şi tatăl meu. Despre  soţul meu timp de multă vreme n-am ştiut nimic. De mai multe ori m-am dus şi am întrebat la Baia Mare la procuratură dar de fiecare dată mi s-a spus că nu se ştie nimic. Aveam să-l văd numai în noiembrie 1959 la proces la Baia Mare, când un ofiţer a acceptat să-i arate poza copiilor, Cornel şi Mariana, pe care nu apucase să-i cunoască. Soţul meu – Costică îi spuneam în familie –  a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică. La câteva zile mi s-a desfăcut contractul de muncă; nu mi s-a permis să mai lucrez în învăţământ. Cu mari eforturi am reuşit să mă  angajez ca muncitoare la o fabrică de confecţii.”

Am dreptul să-mi văd copiii!

„La recursul din 1961 de la Satu Mare condamnarea a fost redusă la 15 ani. De data asta am fost prezentă împreună cu copiii, în vârstă acum de aproape 3 ani. Sora mea se cunoştea cu un gardian şi astfel ni s-a permis să stăm pe coridorul pe care urmau să treacă acuzaţii şi aşa am reuşit să mă apropii de el şi să-i arăt copiii. Când am ajuns în sala de tribunal, cu copiii în braţe, lumea mi-a făcut loc şi am ajuns în faţă şi atunci fetiţa a strigat: „Tăticule, vino acasă!”… Lumea în sală a început să plângă în hohote… Soţul meu s-a ridicat în picioare şi s-a uitat spre copii. Preşedintele  tribunalului i-a strigat: „Stai  jos!” la care el a răspuns: „Puteţi să mă împuşcaţi, dar dreptul a-mi vedea copiii nu mi-l puteţi lua!” şi s-a întors şi s-a uitat spre copii… După un timp, pe care nu pot să-l precizez – în care şi călăii noştri păreau impresionaţi – preşedintele mi-a cerut să părăsesc sala.

Am trăit foarte greu, dar Dumnezeu ne-a ajutat şi în 1964 soţul meu s-a întors acasă. Am mai fost şi după aceea urmăriţi de Securitate şi la locul de muncă şi acasă, dar eram împreună şi asta era cel  mai important lucru. Vă închipuiţi bucuria copiilor noştri… Îmi amintesc  cu câtă mândrie băieţaşul nostru şi-a prezentat tatăl colegilor de joacă: „Uitaţi-vă, ăsta-i tăticul meu!”  (mărturia doamnei Ileana Rad, în lucrarea Maramureșul în lupta anticomunistă, 2012, coordonată de subsemnatul)

Familia s-a stabilit ulterior la Cluj. Constantin Rad a trecut la Domnul în 1998, iar soția sa în 2018. Veșnică odihnă și memoria binecuvântată!

Preot prof. Marius Vișovan

Parohia Greco-Catolică Română din Wiener Neustadt, ridicată la rangul de parohie personală, își desfășoară activitatea în Biserica „Sfântul Leopold”, un spațiu care, în această Duminică a Ortodoxiei, a devenit loc de întâlnire a credinței vii și a comuniunii autentice.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preacucernicii părinți Ioan Iulian Hotico și Felician Petru Vladu, împreună cu tânărul preot Dominic Catrinescu, la prima sa celebrare la Wiener Neustadt după hirotonirea întru preoție care a avut loc la Oradea, în 06.12.2025, cu ocazia Sărbătorii Sf. Nicolae care este și patronul catedralei. Alături de ei a fost si absolventul facultății de teologie, Valentin Gheorghe, care a contribuit la desfășurarea armonioasă a slujbei. Sub cupola sfântului locaș, rugăciunea comunității s-a înălțat într-un glas unit, iar sfințirea hainelor preoțești — donate de o persoană din comunitate implicată constant și cu generozitate atât în viața parohiei ortodoxe, cât și în a celei greco-catolice — a adus un plus de lumină și bucurie. Pentru gestul său discret și generos, comunitatea îi mulțumește și îi dorește multă sănătate și liniște alături de familie.

Părintele Dominic, născut la 13 septembrie 2000 la Blaj și crescut în Spania, reprezintă un exemplu viu al călătoriei vocaționale transnaționale, care leagă tradiții și culturi. Studiile sale teologice la Universitatea din  Navarra, Spania  și la Institutul Teologic Internațional din Trumau, Austria,  împreună cu experiența de seminarist și de hirotonit, i-au modelat o voce caldă, pătrunzătoare și un cuvânt care nu impresionează prin volum, ci prin profunzime. Cuvintele sale de învățătură au subliniat virtuțile curăției și ale purității inimii în slujirea lui Dumnezeu, arătând cum micul tărâm interior poate fi lăsat fertil pentru roadele credinței.

După Sfânta Liturghie, comunitatea s-a adunat în rugăciune și pentru cei dragi plecați în veșnicie, în cadrul unui parastas, amintind și onorând memoria celor care ne-au deschis calea spre credință și spre comuniune.

Întâlnirea s-a încheiat cu agapa frățească, un moment de bucurie simplă și autentică, în care toți cei prezenți au putut împărtăși nu doar hrana trupească, ci și căldura sufletului, legând astfel comunitatea într-un gest de fraternitate care depășește diferențele confesionale.

Această Duminică a Ortodoxiei a demonstrat, cu eleganță și subtilitate, că unitatea nu înseamnă uniformitate. Este ca o grădină în care plante diferite coexistă și înfloresc împreună, sau ca o orchestră în care instrumente diferite creează o muzică armonioasă. În fiecare rugăciune, în fiecare gest și în fiecare întâlnire, credința se arată nu doar prin cuvinte mari, ci prin prezență, respect și deschidere. Și în aceste momente se simte cel mai clar frumusețea comuniunii: ea nu se impune, ci se trăiește, se simte și lasă o amprentă de lumină în sufletele tuturor.

Ioan Godja
Austria,  22 februarie 2026

Niciodată, în toată istoria sa, Sighetul nu a fost mai aglomerat ca în anii 1945-1947.

Orașul, sufocat şi înfometat, deși mai avea doar 13.000 locuitori (după exterminarea evreilor la Auschwitz), adăpostea uneori peste 100.000 de oameni simultan: deportați din vest, trupe ce se repatriau, 40-50.000 prizonieri de război, 30-40.000 de bolnavi (găzduiți în 600 de case și 9 spitale amenajate în principalele clădiri publice), 15.000 de ucraineni veniți cu trupele sovietice etc.

În Sighet existau 7 lagăre militare de triere, iar trenurile soseau și plecau unul după altul.
În luna mai 1946, doar în lagărul de tranzit nr. 36 Sighet, administrat de armata sovietică, erau deținuți 15.692 prizonieri de război: maghiari, austrieci, germani, francezi, luxemburghezi, alsacieni, cehi și slovaci, precum și câțiva spanioli, greci, olandezi și un irlandez.

Fragment din cartea în lucru: „Sighetul Marmaţiei 700 (1326-2026). Pagini de istorie„

Teofil Ivanciuc

Vineri, 20 februarie 2026, la actuala Pensiune Flamingo, fosta casă din Sighet a inginerului Artur Coman, a avut loc lansarea volumului „Monografia primului inginer silvic din Maramureș, Artur Coman” – autor ing. Ioan Coman Șușca. Volumul a fost tipărit la Editura Cetatea Romei, Baia Sprie, 2025, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Întâlnirea, moderată de prof. univ. dr. Nicolae Iuga, a prilejuit întâlnirea autorului cu mulți ingineri și… prieteni.
Într-o atmosferă destinsă, Racoș Hanțig, Horia Scubli, Ioan Ardeleanu-Pruncu, Arina Harangus, Lazăr Năsui, Ion Petrovai., I. Mariș, Mihali Matei, au evocat personalitatea  inginerului botanist Artur Coman.
După rugăciunea rostită de părintele Aurel Pop au continuat discuțiile pe marginea volumului care – după spusele autorului – va fi urmat de alte lucrări care vor viza și alte pagini din Istoria Maramureșului.

În continuare, o scurtă înregistrare VIDEO cu gândurile autorului la interesanta lansare de carte:

Foto & Video & text: Ion Mariș

Vineri, 20 februarie 2026, în prima parte a zilei, în Sala Transist a Primăriei, a fost o atmosferă frumoasă, sportivă, încărcată de fair-play. S-a marcat „oficializarea” debutului Final Four-ului Cupei României la baschet feminin, ediția 2025/2026, eveniment găzduit de venerabilul nostru oraș (#Sighet700) care ne plasează în lumea bună a competițiilor naționale de maximă vizibilitate.

Evenimentul găzduit de Primăria Sighet și de primarul Vasile Moldovan a fost onorat de prezența  doamnei Carmen Tocală – președinta Federației Române de Baschet, a domnului Tibi Dumitrescu – Secretar General al FRB, a domnului Șerban Sere – director CSM Oradea, a domnului George Opriș, președinte CSM Sighetu Marmației, a reprezentanților celor patru echipe finaliste, dar și a elevilor voluntari CNDV-iști implicați în organizarea activităților conexe și – nu în ultimul rând – a reprezentanților mass-media și a altor invitați.

„Pentru Sighetu Marmației, găzduirea unui asemenea turneu reprezintă o confirmare a faptului că suntem un oraș care susține performanța, spiritul de echipă și valorile sportului. Le mulțumesc tuturor celor implicați în organizare, în special tinerilor voluntari, care demonstrează că implicarea și responsabilitatea civică sunt parte din identitatea comunității noastre.” (Vasile Moldovan – primar)

După discursurile concise, la obiect (baschet), și oferirea unor lucrări realizate de elevii de la Clubul Copiilor din Sighet personalităților sportive participante, a urmat ședința foto de rigoare (cu trofeul competiției în prim plan) pentru imortalizarea acestui eveniment care face parte implicit și din calendarul activităților dedicate aniversării celor 700 de ani ai Sighetului (conform „certificatului” existent până la această dată).

În după amaiza zilei de vineri, 20.02.2026, s-au disputat semifinalele: Rapid București – Sepsi SIC Sfântu Gheorghe: 94 – 69 și CSM CSU Târgoviște – FCC Baschet UAV Arad: 53  – 65.
În FINALA care se va disputa azi, 21 februarie 2026, de la ora 14:30 se vor întâlni așadar Rapid București și FCC Baschet UAV Arad.

Felicitări participanțior, succes finaliștilor!

Concluzia (nu doar mediatică)… să nu se neglijeze la niciun nivel: Mens sana in corpore sano!

Foto & text: Ion Mariș

Avem ocazia incredibilă să ne bucurăm că pentru prima dată Cupa României la baschet feminin se dispută în Sighetu Marmației, orașul în care…. se agață harta în cui.

Echipa de voluntari de la Colegiul Național Dragoș Vodă Sighet are onoarea să mulțumească în primul rând domnului  George Opriș pentru șansa acordată și pentru experiența deosebită cât și Federației Române de Baschet (feminin) care a făcut posibil acest proiect în orașul nostru.

Am avut ocazia să vedem că în spatele la ceea ce văd spectatorii meciului se desfășoară o muncă imensă, considerabilă. Atât din partea jucătoarelor care s-au antrenat din greu cât și a organizatorilor.

În același timp putem să spunem ca ne-am simțit incredibil în cadrul ședințelor până la momentul „definit” cât și la meciul în sine.
Mulțumim încă o dată organizatorilor, persoanelor implicate și sperăm să avem ocazia să repetăm experiența!

 Pop Raluca & Hosciuc Rebeca
(din echipa de voluntari de la CNDV)

Foto: I. Mariș

Cel mai recent volum de poeme semnat de Echim VANCEA – „La marginea nicăierului” – a apărut la Editura „Mantaua lui Gogol”,  din București  (editor & redactor – Mihai Hafia Traista, ilustrație copertă – Ioan Pop-Vereta, tehnoredactare – Autorul).
Volumul cuprinde trei secțiuni/capitole: copacul care și-a pierdut liniștea, vise la capătul somnului și nu mă spuneți morții.

„La marginea nicăierului” nu oferă răspunsuri ci umbre și șoapte ce se strecoară printre marginile lumii […] (Mihai Hafia Traista)

* * *

rugăminte

valuri dispar sub rugina nemulțumită
de ecourile clopotelor care o lasă în umbră

orașul se scufundă în zorii ca nişte zdrențe
din vălul de nuntă pierdut al târfei-fecioare
Doamne deşi suntem împreună
din obişnuință
te rog
nu mai zâmbi –
ești prima umbră care zâmbeşte
printre nesigure degete

(din volumul „La marginea nicăierului”)

* * *

■ Echim VANCEA este poet, prozator, editor, publicist.
S-a născut la 19 octombrie 1951 în Nănești/ Maramureș ● Licențiat în Științele comunicării (2008) ● Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1998) și al altor asociații și societăți culturale și profesionale ori colegii redacționale ● Redactor-șef al publicației regionale „Apșa” a românilor din Transcarpatia, Ucraina ● Debut literar în revista „Cronica (Iași, 1973) ● Debut editorial: Fotografie după un original pierdut, 1990 ● Colaborări ocazionale în publicaţiile literare din ţară și străinătate (după 1973). Este Cetățean de Onoare al  județului Maramureș (2022) și al Municipiului Sighetul Marmației (2023).
■ Volume publicate: ♦ Poezie: ● Fotografie după un original pierdut, 1990; ed. a II-a, , 2015; ● Doctor fără arginţi, 1997 ● Abatere de la dialog, 1998 ● Mâţa pe spini, 2001 ● Cititorul de drept comun, 2002 ● ● Ocupantul provinciei, 2004 ● Ningă-l-ai (antologie de autor; pref. Gheorghe Grigurcu), 2004 ● eu, celălalt, 2005 ● defăimarea liniştii, 2006 (haiku) ● Domeniu public (pref. Gheorghe Grigurcu), 2007 ● Şearpele când îl doare capul (postfață Ioan Holban), 2007 ● o fi şi cum zici d.ta, 2007  ● portret restant, după o noapte albă, 2008 ● Titlul mai târziu, 2009 ● Hramuri,  2010 ● Afară de unu singur, 2010 ● o noapte de umbre, 2011 ●  să nu spui niciodată „noapte bună!”, 2012 ●  pricină şi martor absenţei,  2013 ● Fiecare zi cu tăcerea ei anume, 2014 ● precum, 2015 ● umbra nu își împarte prada cu nimeni, 2016 ● umbra vine de mult mai departe, 2017 ● ultima pagină, 2019 ● Culoarul șarpelui, 2020 ● Paranteză temporară, 2021 ● Cuvinte întrerupte de creșterea ierbii,  2022 ● Culoarea pietrelor, 2023  ● NI MĂ, NI, 2024 ●
■ Traduceri în alte limbi: ● Sehonnai költemények/ Poeme de niciodată, 2003 (lb. maghiară) ● Усмішка кочовика/ Surâsul călătorului (lb. ucraineană; prefață Pavlo Romaniuk; postfață Vasil Kuhta), 2007 ● Tregtari i stinëve/ Neguţătorul de anotimpuri, 2015 (lb. albaneză) ●
■ Volume colective coordonate: ● Portret de grup cu Laurenţiu Ulici (comentarii, evocări, interpretări; în colab. cu Gheorghe Pârja şi Ioana Petreuş), 2002 ● Umbra noastră cuvântul. Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003 (în colab. cu Gheorghe Pârja),  2003 ● Laurenţiu Ulici – 10 ani de posteritate (coordonator), 2010 ● Orașul cu poeți.Sighetul Marmației  în 12+1 prieteni (antologie, prezentare și selecția textelor, 2023 ●
■ Ediții îngrijite: ● Nepermisele iubiri. Balade și poeme de Mihai Nebeleac (poet român de expresie ucraineană. Autor al primului roman în limba ucraineană din România), 2018.

Salut, Sighet!