Start înscrieri la SighetRun 2025!

SighetRun 2025 are loc sâmbătă, 20 septembrie 2025. Are patru probe: semimaraton (21 km), cros (10 km), cursă populară (4 km) și competiție pentru copii.

Traseul străbate zona naturală a râului Iza, Dealul Solovan și pădurile din sud-vestul orașului, cu startul și sosirea în Parcul Grădina Morii. Evenimentul marchează apropierea aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a Sighetului Marmației.

Cardurile au fost încărcate cu premiile de la Open, iar tricoul oficial a ajuns deja la organizatori. Înscrierile pentru Sighet Run 2025 sunt disponibile pe my-run.ro. Prin fiecare kilometru alergat, Clubul de Robotică Tech-X al Colegiului Național „Dragoș-Vodă” primește resurse pentru hub-uri și echipamente.

Evenimentul este organizat de Colegiul Național „Dragoș-Vodă” și ITPF Sighetu Marmației – IPA Regiunea 2, împreună cu Primăria Sighetu Marmației, Serviciul de Ajutor Maltez – Filiala Sighet, și Clubul de Speologie MONTANA – Baia Mare.

Sighet Run 2025 nu este doar o competiție sportivă. Fiecare pas contează. Sprijină educația și inovația tinerilor. Înscrie-te acum pe my-run.ro. Te așteptăm la start!

Brîndușa Oanța




Centrul Județean de Excelență Maramureș lansează etapa a II-a de selecție a elevilor capabili de performanțe înalte, pentru anul școlar 2025–2026

Centrul Județean de Excelență Maramureș lansează a doua etapă a selecției pentru constituirea grupelor de excelență în anul școlar 2025–2026. Programul se adresează tuturor elevilor capabili de performanțe ridicate din județ, indiferent de mediul de proveniență – urban sau rural.

Noutate importantă:
Pentru a asigura acces egal la educație de calitate, în acest an, multe dintre cursurile de excelență vor fi organizate în format online sau hibrid, facilitând participarea elevilor din localități îndepărtate. Astfel, transportul nu mai reprezintă un obstacol în calea implicării în activitățile educaționale oferite de CJEX Maramureș.

Domenii de studiu disponibile:
• Limbi și literaturi: română, maghiară maternă, ucraineană maternă, latină, engleză, franceză, italiană, spaniolă, rusă
• Științe exacte: matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, TIC
• Științe socio-umane: istorie, geografie
• Domenii aplicate: cultura plantelor, medicină veterinară, mecanică, electronică, automatizări
• Domenii economice: economie, turism și alimentație publică

Cum se realizează selecția?
• Clasa a V-a: prin test scris de verificare a cunoștințelor
• Clasele VI–XII: prin portofoliu ce trebuie să includă:
– Premii/mențiuni la olimpiade și concursuri educaționale
– Participare anterioară la cursuri CJEX MM (min. 70% frecvență)
– Scrisoare de intenție + recomandare de la profesor sau director

Toate criteriile sunt detaliate în Apelul de selecție, disponibil pe site-ul oficial: www.cjexmm.ro/elevi/selecție-elevi

Calendarul selecției
Pentru clasele VI–XII:
• 28 august – 15 septembrie 2025: Înscrierea online
• 16 – 18 septembrie: Evaluarea dosarelor
• 22 septembrie: Publicarea rezultatelor
• 22 septembrie: Depunerea contestațiilor
• 23 septembrie: Rezultatele finale ale contestațiilor
Pentru clasa a V-a:
• 28 august – 15 septembrie 2025: Înscrierea online
• 19 septembrie: Testul scris (Testul scris va fi organizat în trei centre regionale – Baia Mare, Sighetu Marmației și Moisei – pentru a facilita participarea elevilor din diferite zone ale județului, inclusiv din localități îndepărtate)
• 23 septembrie: Publicarea rezultatelor și depunerea contestațiilor
• 25 septembrie: Afișarea rezultatelor finale

Procedura de înscriere
Pentru toți elevii:
1. Descarcă formularele de pe site-ul CJEX MM
2. Completează și semnează documentele (elev/părinte)
3. Încarcă documentele pe formularul online corespunzător:
• Clasa a V-a: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSclEn1vbWwcDdrzMjA-lXLijE1oJBvR8X6AiiQO3RyonIKKZQ/viewform
• Clasele VI–XII: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeeQRrEIbWQPapzkcXVTWVdXiaXb40__v9B62no_nHtDEUXuQ/viewform

Egalitate de șanse pentru toți elevii din județ
Centrul Județean de Excelență Maramureș promovează accesul echitabil la educație de performanță, indiferent de zona geografică din care provin elevii. Formatele cu prezență fizică, online și hibride ale cursurilor din acest an asigură o participare facilă pentru elevii din toate localitățile județului – transportul nu mai este un impediment.

Pentru informații complete privind condițiile de admitere, criteriile de evaluare, numărul de locuri și forma de desfășurarea cursurilor, accesați: www.cjexmm.ro/elevi/selecție-elevi

Centrul Județean de Excelență Maramureș




Inaugurarea Taberei Internaționale de Creație Fotografică SIGHETU MARMAȚIEI (RO)-SLATINA (UA) |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro România în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației și Departamentul Cultural al Microregiunii Solotivino, organizează în perioada 01-14 septembrie 2025 o Tabără Internațională de Creație Fotografică, la care vor participa 20 de artiști fotografi din Serbia, Slovacia, România și Ungaria.

Scopul Taberei este de a realiza imagini inedite în Maramureș, pentru ediția a doua a Salonului Internațional intitulat „Tradiții și modernitate în Agricultura din România”. Festivitatea de deschidere aTaberei Internaționale a avut loc luni, 01 septembrie 2025, la ora 18:30 în holul Cabanei Muzeului Satului din Sighetu Marmației. Publicul prezent a fost salutat de către artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, președintele AIEFA care a mulțumit conducerii Summit Agro România, Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației pentru condițiile creație pentru organizarea Taberei de creație internațională.
În continuare artistul fotograf Felician Săteanu din Baia Mare, membru de onoare AIEFA a prezentat minunatele locuri din Maramureș unde se vor putea fotografia  imagini de excepție și a oferit ajutorul lui cu ocazia deplasărilor de creație. Reprezentantul Fotoclubului Obuda din Budapesta (HU), care a vorbit în numele grupului de artiști fotografi din capitala Ungariei, a recunoscut faptul că de mult aștepta să ajungă și să fotografieze în Maramureș.

În încheierea festivității președintele AIEFA a prezentat expoziția personală vernisată cu această ocazie precum și albumul jubiliar tipărit. Artiștii fotografi din cele trei serii ale taberei se vor deplasa pe lângă locuri pitorești cunoscute și la  Bârsana, Valea Stejarului, Baia Sprie, Budești, Cavnic, Seini și Slatina (UA).

Festivitatea de închidere a Taberei va avea loc duminică, 14 septembrie 2025, la 12:00 la Liceul de Arte din Slatina (UA).

În continuare puteți viziona o scurtă înregistrare VIDEO de la festivitatea de deschidere a Taberei Internaționale de Creație Fotografică:

Foto & Video: dr. Sorin Markus




„Lotul Vișovan”- 77 de ani de la întemnițarea în închisoarea Sighet

La Sighetu Marmației, ca în fiecare an la 29 august, a avut loc  la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței întâlnirea supraviețuitorilor și urmașilor „lotului Vișovan”, tinerii din Maramureș arestați în 1948, elevi și studenți, trecuți cu toții prin ani mulți de temniță comunistă. Anul acesta se împlinesc 77 ani de la momentul încarcerării lor în sinistra închisoare din Sighet, la 29 august 1948 (de unde au fost ulterior duși la Cluj pentru proces și apoi repartizați la închisorile de executare a pedepselor – Pitești, Târgșor, Gherla, Canal, Aiud…).

Anul acesta singurul senior prezent a fost domnul profesor Nistor Man care a ținut un discurs la sfârșitul Sfintei Liturghii greco-catolice celebrate jos pe celular de grupul de tineri pelerini de la Zalău și Oradea, aflați în pelerinaj la Sighet (a 25-a edție!), într-o atmosferă emoționantă, fiind ascultat cu mult respect și aplaudat de preoții și tinerii prezenți. Din motive de sănătate evidente domnul Nistor Man (96 ani) nu a putut urca la etajul doi în celula 74 (celula unde fuseseră „cazați” în iarna ’48 -’49) pentru momentul de rugăciune tradițional, pentru cei deja plecați la Domnul, condus de părintele Marius Vișovan, însoțit de membri ai familiei și o parte a tinerilor pelerini.

Alături de domnul Nistor Man, domiciliat la Tg. Mureș, mai este în viață un singur supraviețuitor al „lotului Vișovan” – domnul Ioan Dunca din Vișeu de Sus (93 ani). În afara celor din „lotul Vișovan” mai sunt în viață 2 deținuți politici anticomunisti din Maramureșul istoric, domnii Ioan Pop Arvinte (Timișoara) și Aurel Vlad (București), tot elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă” în acea perioadă dar arestați cu un an mai târziu, în 1949.

preot prof. Marius Vișovan




Artistul fotograf japonez MIYA KOSEI este Cetățean de Onoare al Sighetului! (autor, Ion Mariș)

De 60 de ani japonezul Miya KOSEI pășește cu drag pe pământul țării noastre și al Maramureșului.
La 60 de ani de la prima lui descindere pe plaiurile noastre i-a fost oficializată definitiv „cetățenia” sigheteană și implicit… maramureșeană.
În anul 1965 a ajuns la Iași și la doar câteva luni se îndrepta spre Nordul țării, spre Maramureșul de care se va îndrăgosti iremediabil.
A ajuns la frumoasa vârstă de 88 de ani (s-a născut la Tokyo în 1937) și la peste 200 de vizite în România și continuă să fie o prezență constantă în fascinanta lume a Țării noastre.
A publicat cărți, albume (poezie, filosofie, eseistică etc.), dar mai ales a imortalizat Maramureșul în sute de mii de instantanee.
A străbătut Țara Maramureșului, mai mult pe jos, a dormit la cunoscuți și necunoscuți dar, în primul rând, și-a făcut mulți prieteni.

Prin anii `80 auzisem de japonezul care vernisase o expoziție foto în Franța (și/ sau Japonia) cu imagini maramureșene. Miya Kosei era – pentru trăitorii din acea perioadă – o prezență exotică, inedită, surprinzătoare. Iar el, se apropia din ce în ce mai mult de spiritul locurilor de poveste pe care le-a promovat cu pasiune.
A transpus (inițial pe film clasic), secvențe de viață, bucurie, tristețe, obiceiuri și tradiții (a participat la multe ediții ale Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă) pe care le-a „extras”, cu ochi de artist, preponderent din lumea rurală a Maramureșului.

După „normalizarea” din anii `90, a început să promoveze constant țara și zona noastră prin expozițiile care s-au succedat rapid: Maramureș, Linz, Nordico Stadtmuseum, 1994; Rumänische Rhapsodie, Viena (Kit-see), Ethnographisches Museum Rathaus, 1996; Rapsodia Romena, Venetia, Palazzo Correr, 1997; La Roumanie des quatre saisons. Le Maramures photographié par Kosei Miya, Paris, Musée de l’Homme, 1998; Maramures, New York, East and West Gallery, 1999; Transilvania mea, Sibiu, Festivalul Astra Film, Casa de Cultură a Sindicatelor, 2007; Maramures, Auckland, Green Gallery, 2012; Maramures – la vie, les hommes, Beauvais, Théâtre du Beauvais, 2014; Maramures – Authentic Life, Ekaterinburg, Philharmonie, 2015; Romania, Yujinosahalinsk, Puppet Theatre, 2015; Europe of Europe – Folclor românesc, Yokohama, 2016; Maramureș – centrul lumii, Sighet, 2024; Maramureșul, mijlocul lumii, Slatina (Ucraina), 2025.

O parte din fotografiile lui Miya KOSEI, alb-negru și color, s-au „transferat” în splendide albume care au ajuns în toate colțurile lumii. Și în toate albumele devoalează privitorilor frumusețile noastre, locale și naționale, văzute de un artist sensibil care afirma: „Am încercat să rețin obiectele cu inima. Mai multe decenii am încercat să surprind mai degrabă lucruri invizibile.”
Titlurile albumelor spun totul despre subiectele lui de suflet: „Romanian Rhapsody (Tokio, 1986), „Europa Orientalis – Romanian Red Rose” (Tokio, 1991), „La Roumanie des quatre saisons” (Paris, 1997); „Maramureşul” (Bucureşti, 2000), „Romanian Anthem – Europe of Europe” (Tokyo, 2002), „Romania – People, Alcohol, Songs” (Tokyo, 2002), „The People of Sheep and Fir” (Tokyo, 2007), „Song of the Sheep and the Fir” (Tokyo, 2008), „Maramureş – In a Small Village in Romania” (Tokyo, 2008), „Maramureșul meu/ My Maramureș” (Cluj-Napoca, 2015), „Maramureș, centrul lumii/ Maramures the Center of the World” (Cluj-Napoca, 2016) etc.

Cunoscându-i dedicarea și aportul lui la promovarea internațională a țării noastre și a Maramureșului am considerat că nu este normal ca artistul Miya Kosei să lipsească din galeria Cetățenilor de Onoare ai Sighetului. Am transmis propunerea primarului Sighetului, dl. Vasile Moldovan, care a inițiat proiectul de hotărâre iar Consiliul Local Sighet, în ședința de Joi, 28 august 2025, a votat în unanimitate acordarea titlului.
A fost o zi frumoasă, așteptată de cei care-l cunoaștem pe Miya Kosei, în care s-a „validat” aportul celui care se consideră „pe jumătate moroșan” la diseminarea imaginii lumii noastre (partea autentică, mai puțin cunoscută) pe plan mondial.

La mijlocul lunii viitoare (septembrie 2025) Miya Kosei va avea o expoziție la Focșani și apoi va ajunge la Sighet pentru a-și prelua distincția: CETĂȚEAN DE ONOARE AL SIGHETULUI!
Te așteptăm la Sighet, în Maramureș, aici în „centrul lumii”, așa cum consideri și poziționezi sincer, în context global, acest tărâm.

Felicitări, prietene Miya Kosei!

Ion Mariș




Începe Cursul de formare profesională COFETAR

Centrul de formare profesională S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L. anunță începerea cursului de calificare în meseria de COFETAR în cadrul proiectului JOB MARMAŢIA 2.

Proiectul este cofinanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare (PEO) de către Uniunea Europeanã şi Guvernul României prin Fondul Social European Plus (FSE+), Cod SMIS: 336314, PEO/409/PEO_P3/OP4/ESO4.1/PEO_A32.

Titlul cursului: COFETAR

Curs gratuit și subvenționat
Certificat de Calificare recunoscut de Uniunea Europeană
Catering pentru fiecare zi de curs

Durata cursului: 360 ore (din care 120 ore teorie și 240 ore practică)
Data începerii cursului: 04 septembrie 2025
Locația desfășurării: Online – partea teoretică si S.C. D.O.S. CATERING S.R.L – D Sighetu Marmatiei – partea practică

Tipul programului: Curs de Calificare
La finalizarea cursului, în baza examenului de absolvire, cursanţii vor beneficia de certificat de calificare recunoscut de Uniunea Europeană.

Informații suplimentare:
E-mail la: [email protected]
Telefon: +40262.315.796; +40758.586.072
S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L.,
punct de lucru: Sighetu Marmației,
P-ța Libertății, Nr.24

Comunicat de presă




Curs de formare profesională în domeniul COMPETENŢELOR DIGITALE

Centrul de formare profesională S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L. anunță începerea cursului de formare profesională OPERATOR INTRODUCERE VALIDARE ŞI PRELUCRARE DATE în cadrul proiectului Educație Digitală pentru Toți (E.D.I.T.).

Proiectul este cofinanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Educație și Ocupare (PEO) de către Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul Social European Plus (FSE+), Cod SMIS: 332543, PEO/375/PEO_P9/OP4/ESO4.7/PEO_A34.

Titlul cursului: OPERATOR INTRODUCERE VALIDARE ŞI PRELUCRARE DATE
Curs gratuit și subvenționat
Certificat de Absolvire recunoscut de Uniunea Europeană
Durata cursului: 180 ore (din care 60 ore teorie și 120 ore practică)
Data începerii cursului: 18.08.2025
Locația desfășurării: ONLINE

Tipul programului: Curs de Specializare

Competenţe dobândite:

  • Organizarea activității proprii
  • Norme specifice de securitate a muncii, situații de urgență și protecție a mediului, reglementări specifice practicării ocupației
  • Comunicare și relaționare în mediul de lucru
  • Protecția datelor cu caracter personal
  • Utilizarea dispozitivelor hardware și aplicațiilor software specifice domeniului
  • Aplicarea politicilor de securitate informatică
  • Gestionarea dispozitivelor de stocare
  • Utilizarea echipamentelor periferice
  • Introducerea datelor
  • Prelucrarea datelor
  • Transpunerea datelor pe suport electronic
  • Proceduri de calitate

La finalizarea cursului, în baza examenului de absolvire, cursanţii vor beneficia de certificat de absolvire recunoscut de Uniunea Europeană.

Agenții economici din domeniile Fabricarea de mobilă, Comerț cu amănuntul, Hoteluri si alte facilitati de cazare, Restaurante și alte activități de servicii de alimentație care doresc să își formeze GRATUIT angajații în domeniul competențelor digitale și a economiilor verzi sunt invitați să ne contacteze.

Înscrieri și informații suplimentare:

E-mail la: [email protected]
Telefon: +40262.315.796; +40758.586.072

S.C. JOB TRAINER MOTOC S.R.L.
punct de lucru: Sighetu Marmației, P-ța Libertății, Nr.24

Comunicat de presă




Tinerii trebuie încurajați să își continue studiile la facultate. Filosofia este o opțiune! (autor, Dan Siserman)

Acum că se apropie sesiunea din septembrie de admitere la facultăți, doresc să împărtășesc colegilor profesori o recomandare din propria mea experiență: specializările Facultății de Litere a Centrului Universitar Nord din Baia Mare. Știu că sunt vremuri tulburi pentru educație, însă cred că este important să nu uităm de viitor și de „grija pentru suflet”, cum zicea Socrate. În bula noastră de realitate știm că cea mai sigură investiție în viitor este cea în educație, în însușirea cu rigurozitate a unui domeniu, în creativitatea intelectuală, în abilitățile de comunicare, în înțelegerea critică și autonomă a lumii și, nu în ultimul rând, în educarea virtuților care să ne permită să trăim împreună într-o societate mai bună. Însă, în anii mei de predat prin școli, am văzut că dincolo de cercul nostru strâmt lucrurile acestea nu mai sunt deloc clare în România, iar cei mai mulți nu înțeleg că există o corelație frapant de simplă: suntem ultimii în toate statisticile din UE tocmai pentru că suntem ultimii la educație, pentru că avem cea mai mare rată de abandon școlar și pentru că avem cei mai puțini absolvenți de studii superioare. Este un truism prea puțin cunoscut la noi acela că calitatea vieții ține de gradul de educație. De aceea, trebuie să insistăm și să încurajăm absolvenții de liceu să-și caute o chemare continuând studiile universitare, indiferent de specializarea cu care vor începe. Filosofia la Baia Mare este doar una dintre nenumăratele opțiuni deschizătoare de oportunități pe care vă încurajez să le luați în seamă.

Pentru mine filosofia este o „pregătire pentru moarte” și un exercițiu de a-mi trăi viața cu demnitate, pentru alții filosofia este o critică a societății, pentru alții o analiză a istoriei ideilor, pentru alții o cercetare a condițiilor de posibilitate a cunoașterii în genere, pentru alții o analiză a modului în care limbajul construiește realitatea și așa mai departe – indiferent de ce este ea „pentru noi”, filosofia este o cale în care rigoarea cercetării și patosul existențial, teoria și viața, se îmbină într-un mod într-atât de profund, încât nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Iar acest lucru se poate vedea cu claritate la toți absolvenții de filosofie, fie că ei activează în învățământ sau mediul academic, relații publice, media, resurse umane, instituții culturale și chiar politică.

Anul universitar trecut am avut șansa de a preda la Filosofie din Cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare (CUNBM). După anii de studii de la universitățile din Viena, UBB Cluj, București, Freiburg, Tübingen si după ce am predat trei ani prin mai multe școli (nouă), nu știam la ce să mă aștept. Însă mereu am fost deschis provocărilor vieții și nu aveam nimic de pierdut. Și, într-adevăr, nu am avut decât de câștigat: am întâlnit o echipă profesorală foarte bine pregătită academic și receptivă la realitățile lumii, niște studenți minunați, care m-au făcut să mă îndrăgostesc din nou de profesorat și filosofie, dar și o infrastructură de calitate, cu săli de curs și cămine bine dotate. Iar Baia Mare este cu adevărat un oraș superb, în care există suficient potențial pentru ca educația și cultura să aibă un viitor.

Parte a Universității Tehnice Cluj – Napoca (UTCN), o universitate care promovează deopotrivă disciplinele tehnice și umaniste, și care are în componență 12 facultăți, 9 la Cluj-Napoca și 3 la Baia Mare, specializările oferite la Centrul Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM) chiar cred că reprezintă prin ofertele sale de studii o cale temeinică și o garanție a unei experiențe studențești depline (și accesibile). Iar șansa de a fi parte din una dintre cele mai bine cotate universități din țară (UTCN), cu nenumărate relații internaționale, reprezintă un mare avantaj pe termen lung. Încurajez colegii profesori să-și îndrume elevii și spre Facultatea de Litere a Centrul Universitar Nord din Baia Mare, parte a UTCN, acolo unde se află și catedra de Filosofie, care oferă o linie completă de studii în domeniu (licență, masterat, doctorat).

Succes tuturor în nou an universitar!

lect. dr. Dan Siserman
Universitatea Tehnică Cluj – Napoca (UTCN) – Centrul Universitar Nord din Baia Mare (CUNBM)




SIGHET RUN 2025

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației împreună cu ITPF Sighetu Marmației – IPA  – Regiunea 2 Maramureș organizează în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației, Serviciul de Ajutor Maltez din România, Filiala Sighet și Clubul de Speologie MONTANA – Baia Mare, evenimentul Sighet Run 2025, o competiție sportivă dedicată comunității, care marchează într-un mod activ apropierea aniversării celor 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului nostru.

Evenimentul include patru probe accesibile publicului larg – semimaraton (21 km), cros (10 km), cursă populară de 4 km și o competiție pentru copii – cu un traseu natural atractiv ce străbate malurile râului Iza, Dealul Solovan și pădurile din sud-vestul orașului, cu startul și sosirea în Parcul Grădina Morii.

Pe lângă componenta sportivă și socială, evenimentul are ca scop esențial să sprijine Clubul de Robotică Tech-X (https://tech-x.ro) din cadrul Colegiului Național „Dragoș Vodă”, un spațiu în care elevii pasionați de tehnologie, programare și inovație se dezvoltă prin proiecte concrete, participări la competiții naționale și internaționale, și muncă în echipă. Pentru a continua acest parcurs de excelență clubul are în prezent nevoie de resurse suplimentare – echipamente, componente și infrastructură digitală.

Sighet Run 2025 este, astfel, mai mult decât un eveniment sportiv. Este o investiție în viitorul tinerilor, în educație, în aprofundarea carierei de polițist de frontieră.

Totodată, Sighet Run 2025 este un proiect cu potențial, care poate deveni o tradiție pentru oraș. Mulțumim tuturor sponsorilor pentru sprijinul financiar arătat și partenerilor media pentru implicare!

Vă invităm ca-n zilele următoare când deschidem oficial înscrierile la concurs pe www.my-run.ro să ne fiți alături. Mult succes tuturor!

Organizatorii




REDIVIVUS Sighet… domnițe, cavaleri și turniruri! (autor, Delia Pop)

Noi, Grupul Redivivus din Sighetu Marmației, am avut bucuria si onoarea de a participa pentru a doua oară (14-17 august 2025) la grandiosul Festival Medieval Ștefan cel Mare din Suceava. În calitate de reenactori am participat  la două momente epice, senzaționale, iar pe parcursul celor patru zile de festival, am reconstiuit crâmpeie din viața aristocratică, dansând și cântând ca la banchetele regale de la Curtea Angliei, la începutul secolului al XVI-lea. Am purtat ținute vestimentare ce respectă tiparele istorice ale modei Dinastiei Tudorilor și am întruchipat, pentru patru zile, personaje celebre ale acestei dinastii: Henric al VIII-lea, cele șase soții ale sale, doamne de onoare, nobili de la curte etc.

Primul moment senzațional a fost emoția trăită la  parada gigantică, de seară, la care participă toate grupurile de reenactori și de artiști invitați (36 trupe din 8 țări, însumând 520 de invitați). Majoritatea participanților poartă făclii aprinse în mâini, cavalerii în armuri vin călare pe cai împodobiți, luptători din toate zările și  toate timpurile evului mediu poartă echipamente de luptă, menestrelii cântă, toboșarii bat ritmuri antrenante, oamenii pe catalige pășesc încet și concentrat ca niște uriași stingheri, scuipătorii de foc uimesc cu îndrăzneala lor, iar noi, suita regelui lui Henric al VIII-lea am salutat publicul din trăsuri special comandate pentru noi. Cei din public au  aclamat,  ne-au complimentat, copiii au fost foarte fericiți, atmosfera a fost incendiară, strălucitoare, peste tot zâmbete și stare de bine. Mii de oameni răspândiți pe traseul paradei ce însumează 8 km, ne-au salutat cu bucurie si ne-au urat bun venit. Un spectacol epic, al bucuriei pure, al interconectării, al frumuseții… .

Al doilea moment senzațional, de neuitat a fost participarea noastră directă la turnirul cavaleresc, în calitate de domnițe ce-am împărțit favoruri (panglici, eșarfe) cavalerilor înainte de luptă, în semn de sprijin și prețuire. Cavalerii Ordinului Antares și ai grupului Vulturii din Țara Călatei ne-au invitat să participăm alături de ei la acest episod de reconstituire istorică. În tribuna oficială se aflau membrii grupului KVH Teokratos, ei reprezentându-i pe regele Sigismund de Luxemburg, pe regina Barbara de Celje, împreună cu episcopul de Estergom Arbitrii au fost Tiberiu Lovasz, Rozalia Lovasz, Bogdan Dărăban, iar în rolul Mareșalului  de Lice, Andrei Prian. Rolul heraldului a fost jucat de poliglotul și omul de la Radio România Timișoara, Sergiu Galiș, cel mai bun herald din Romania și cel mai vânat de evenimentele de gen. La competitie au participat cavalerii Radu Tătar, Mihai  Cotei, Ludovico de Martin și scutierii Andrei Tătar și Marco de Martin. (Fotografia lui Radu Tătar, campionul de anul trecut al turnirului a constituit brand-ul festivalului: imaginea lui călare, în armură apare pe afișul oficial al festivalului – acest lucru arată de câtă prețuire se bucură cavalerii și turnirurile la festivalurile medievale).

Turnirul a debutat într-o atmosferă caldă, calmă, în care heraldul și arbitrul au vorbit despre participanti și  regulile competiției.
Atmosfera s-a încins treptat, muzica de fundal foarte energică și motivantă a invitat în permanență la acțiune, steagurile heraldice au  fluturat, lumina soarelui s-a reflectat în armurile lustruite ale cavalerilor, heraldul a ridicat vocea, iar lupta a început, caii au izbucnit în galop, praful s-a ridicat, lăncile înclinate au țintit scuturile adversarilor în zgomotul vibrant al nechezatului de cal.Izbiturile au fost năpraznice, lăncile s-au frânt, scuturile lovite au  vibrat, iar mulțimea a izbucnit în strigăte: unii au aclamat, alții au oftat… Scenele de luptă s-au succedat în ritm alert, praful s-a ridicat în valuri, caii nechezau iar tropotele lor în galop au făcut să se cutremure pământul. Atmosfera a fost vibrantă, specială cu o energie fantastică! Finala s-a disputat între campionul de anul trecut, Radu Tătar și Ludovico de Martin. Câștigător la puncte, dar nu și în competiția directă, a fost declarat Ludovico de Martin. Trofeul, calul de aramă îi este înmânat cu fast și onoruri… .
Finalul competiției s-a încheiat cu discursul regelui Sigismund de Luxemburg care printre cuvintele de laudă și admirație adresate cavalerilor, a anunțat că scutierii Andrei Tătar și Martin de Marco vor fi ridicați la rang de cavaleri, pentru a fi răsplătiți pentru curajul, vitejia și abilitățile  dovedite în luptă. Ceremonia de ridicare a acestora la rang de cavaleri a avut loc la miezul nopții în capela cetății, conform vechilor cutume.

Aceasta a fost povestea turnirului, dar dincolo de poveste, am înțeles că în lumea reenactorilor există mai mult decât o simplă pasiune pentru istorie și… reenactment. „A fi cavaler” e un mod de viață, o asumare deplină a valorilor promovate de ordinele cavalerești: credință, eroism, demnitate, onoare, moralitate, respect, fairplay etc. Pentru noi, „domnițele” secolului XXI, revelarea faptului că totuși există… cavaleri, ne-a adus bucurie și…speranță!:)

Ce înseamnă pentru noi Festivalul Medieval de la  Suceava? Înseamnă un loc unde de-abia așteptăm să revenim… înseamnă întâlniri de suflet, prietenii, bucurii, experiențe inedite, interacțiuni memorabile… Pentru toate aceste daruri de suflet, îi mulțumim Liei Stan, creatoarea ținutelor vestimentare și a grupului Redivivus! Asemeni cavalerilor ce poartă zeci de kg de metale (armuri) în numele iubirii pentru istorie și autenticitate, Lia Stan poartă povara unei munci epuizante, ușurată doar de talent și de dragostea pentru frumos! Mă întreb, cum ar arăta viața oamenilor comuni dacă nu ar exista pasiunea și sacrificiul… frumoșilor „nebuni”?…

Delia POP




Festivalul Medieval „ETERNUL MARAMUREȘ” 2025, ediția a XIV – a

Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației & Centrul Cultural Sighetu Marmației organizează Festivalul Medieval „ETERNUL MARAMUREȘ” – ediția a XIV-a, 2025, în anul în care se sărbătoresc 699 de ani de la prima  atestare documentară a municipiului SIGHETU MARMATIEI, un „test” pentru pregătirea sărbătoririi de anul viitor #SIGHET700.

Evenimentul din acest an, cu spectaculoase momente de reconstituire istorică, se desfășoară în Parcul Central, Sâmbătă & Duminică, 30-31 august 2025. Dansuri și muzică de sorginte medievală, prezentare de armament, tactici şi tehnici de luptă, ateliere de tras cu arcul şi aruncat cu lancea etc. sunt motive suficiente pentru a participa la apogeul lunii august a anului de grație 2025!

PROGRAM:

Sâmbătă: GĂVRILĂ; LUPUS DACUS; DESPERADO; LUPII LUI CALANCEA; CNEJII DE MARAMUREȘ; TRUPA „REDIVIVUS”; ASOCIAȚIA ETNOCULTURALĂ „SARASĂU – LEAGĂN DE DOR”; MARAMORUS BARBARORUM; TRUPA „ANTURAJ”; FORMAȚIA ,MENUET”; ASOCIAȚIA „CASTELUL DIN CARPAȚI”.

Duminică: CD RETRO; LUPUS DACUS; THE URS; PHOENIX.

Prezentator: CRISTIAN TABĂRĂ

Sponsori: Gytral Distribution, NNEUMARKT
Parteneri media: TV Sighet, Radio România Sighet, Salut, Sighet!, Direct MM, Sighet 247.

Salut, Sighet!




Tradiție și identitate românească pe Coasta de Azur

dr. Anuța Pop

Asociația Vasile Tomoiagă și dr. Anuța Pop, în calitate de coordonator de proiect, în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română din Nisa (Franța), derulează, în perioada iunie-octombrie 2025, proiectul „Tradiție și identitate românească pe Coasta de Azur”, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea finanțării este de 150.000 lei.

Proiectul se desfășoară în Franța, la Nisa și răspunde unei nevoi stringente de păstrare și revitalizare a identității culturale românești în diaspora, în special în rândul comunității românești de pe Coasta de Azur.

Într-un context european multicultural, Tradiție și identitate românească pe Coasta de Azur își propune să ofere un cadru viu și interactiv de reconectare a românilor din această zonă cu moștenirea lor identitară și are ca obiective : promovarea patrimoniului cultural românesc în diaspora, implicarea activă a comunității românești din Nisa și împrejurimi în activități culturale, dezvoltarea sentimentului de identitate și apartenență culturală, stimularea interesului tinerilor pentru tradițiile și valorile românești și facilitarea dialogului intercultural româno-francez.

Timp de cinci luni sunt organizate ateliere cu tematică tradițională, ateliere de dans popular, activități cultural-educative. De asemenea, proiectul presupune achiziționarea de costume tradiționale, întreaga activitate culminând cu realizarea unui spectacol în care cunoștințele acumulate și abilitățile deprinse în această perioadă vor fi valorificate scenic, iar frumusețea costumelor și bogăția folclorului românesc vor fi aduse în fața publicului.

Prin activitățile desfășurate, proiectul poate constitui fundamentul pentru dezvoltarea unei inițiative comunitare durabile, cu impact pe termen lung în păstrarea și promovarea identității culturale românești pe Coasta de Azur, dar și în promovarea imaginii României.

Persoană de contact: Anuța Pop
Email: [email protected]
Facebook:https://www.facebook.com/share/16zV5923oh/?mibextid=wwXIfr
Website: www.asociatia-vasiletomoiaga.ro




Vacanță în Tinda Bisericii!

În perioada 19-22 august 2025 se desfășoară a III- ediție a Taberei de vară VACANȚĂ ÎN TINDA BISERICII organizată de și la Catedrala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din municipiul Sighetu Marmației. Tabăra a mobilizat peste 100 de copii îndrumați de dascăli de la Școala generală nr. 3, Școala generală nr. 9 „George Coșbuc”, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, Liceul Tehnologic Marmația, voluntari ai Asociație Dăruim și ne Dăruim și tineri credincioși ai Catedralei.

„Marți, 19 august 2025, a fost o zi specială prin implicarea în tabăra noastră a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației. Reprezentanții ITPF le-au prezentat copiilor mașini de ultimă generație din dotarea lor și au făcut demonstrații cu câini de urmă și câini dresați pentru depistarea stupefiantelor. Activitățile taberei continuă cu multă… energie.” ne-a mărturisit părintele protopop Dan Ioan Sidău.

Salut, Sighet!

 

Foto: Ion Mariș