De Ziua Europei Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet a „demonstrat” că este o excelentă Școală Ambasador!

Azi, 9 Mai 2022, Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighetu Marmației, Școală Ambasador, a desfășurat o serie de activități deosebit de interesante care au marcat Ziua Europei.

Din programul zilei:

Prima activitate (alături de ambasadorii juniori au participat și elevii clasei a XII-a E) a avut loc, de la ora 9:00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighet, unde, dl. inspector școlar și ambasador senior CNDV, Marius Voinaghi, a susținut o frumoasă oră de istorie. CNDV-iștii au fost primii vizitatori ai expoziției Marca Patrimoniului European, deschisă în curtea interioară a Memorialului Sighet.

De la ora 10:45, în sala Multimedia a CNDV, ambasadorii juniori împreună cu elevii clasei a XI-a C, au participat la o întâlnire on-line cu domnul consul Grațian Florin Pârvu, Șeful Oficiului Consular al României la Solotvino – Ucraina, care a vorbit despre situația actuală din Ucraina și despre importanța zilei de 9 mai.

În continuare, de la ora 11:10, ambasadorul junior, elevul Vlăduț Moldovan, a pregătit un test pe teme europene, utilizând aplicația online Kahoot.

De la orele 12:00, CNDV-iștii, au participat la depunerea de coroane la Monumentul Ostașului Român.

La toate activitățile desfășurate pe parcursul zilei de azi au participat și doamnele Crina Voinaghi (director) și Gabriela Ilieș (director adjunct).

Colegiul CNDV Sighet a obținut titlul de Școală Ambasador (programul urmărește îmbunătățirea cunoștințelor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor) a Parlamentului European în anul 2019, iar ambasadorii juniori sunt coordonați de d-na prof. Cornelia Hotea. Proiectul Școli Ambasador se derulează pe durata a 3 ani, dar CNDV a primit invitația de a continua activitățile pentru păstrarea titlului, aflându-se în al patrulea an de proiect.

Salut, Sighet!

 




Festivalul Satelor Maramureșene – PAȘTI ÎN MARAMUREȘ

Marți, 26 aprilie 2022, de la ora 13:00, suntem invitați la Muzeul Satului Maramureșan „Mihai Dăncuș” din Sighet la un program de sărbătoare:

Ora 13:00 – moment religios oficiat de Protopopiatul Ortodox Sighet
Ora 13:30 – Satele Maramureșului își prezintă tradițiile, obiceiurile și bucatele în gospodăriile din Muzeul Satului
Ora 16:00 – Regal folcloric inedit ce va antrena publicul în atmosfera de sărbătoare a satului maramureșan

Spectacolul folcloric va fi susținut de Ansamblul Mugurelul, Ansamblul folcloric Mara, Măriuca Verdeș, Vasile Boiciuc Rogneanu, Maria Mihali, Ioan Sas, Ileana Matus, Anghelina Timiș Lungu, Laura Olteanu, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Cristian Pomohaci.

Prezentator și momente vesele Ioan Seleși.

Organizatorii evenimentului: Consiliul Județean Maramureș, Primăria municipiului Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșean, Centrul Cultural Sighetu Marmației, visitMaramures.ro, Universitatea Babeș – Bolyai Facultatea de Geografie Extensia Sighet.

Salut, Sighet!




Acordarea produselor alimentare prin Programul Operațional „Ajutorarea Persoanelor Defavorizate”

În perioada 18.04.2022 – 18.05.2022 la sediul Direcției de Asistență Socială Sighetu Marmației, str. Dragoș Vodă nr. 35, se depun cererile pentru acordarea produselor alimentare din cadrul programului POAD (Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate) conform OUG nr. 84/ 2020, pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat și grav, adulți, copii, victime ale calamităților sau aflate temporar în situații critice de viață, precum și persoanele care locuiesc în așezări informale.

DOCUMENTELE NECESARE SUNT:
1.Cerere de acordare (de la sediul DAS SIGHET ) însoțită de declarația pe propria răspundere privind veniturile și bunurile deținute
2. Copie după actul de identitate(buletin, carte de identitate în termen de valabilitate, carte de identitate provizorie, permis de ședere temporară) pentru membrii familiei care au împlinit vârsta de 14 ani ( domiciliul sau reședința trebuie să corespundă cu locul de consum)
3. Copie Certificat de încadrare în grad de handicap, cupon indemnizație de handicap, din luna anterioară depunerii cererii (doar persoanele încadrate în gradul de handicap GRAV sau ACCENTUAT)
4. Certificat de venituri eliberat de Administrația Finanțelor din care să rezulte dacă realizează venituri din activități pe cont propriu (pentru persoanele care nu realizează venit)

Distribuirea pachetelor cu produse se va realiza în limita stocului disponibil, până la epuizarea acestuia.

Program de preluare :
Luni – Vineri: 08:00 – 12:00

Comunicat de presă
Primăria Sighetu-Marmației




Bomba atomică, pilula de Iod şi „drobul de sare″ (autor, Horia Picu)

Sunt neînţelegeri evidente între ministrul Sănătăţii şi medicii de familie pe tema distribuirii pastilelor de Iod către populaţia care ar avea nevoie de aşa ceva. Consider că pe tema unui pericol nuclear câteva informaţii suplimentare sunt necesare dar, precizez de pe acum, nu sunt nicidecum suficiente pentru cine doreşte să se lămurească mai bine despre acest subiect care dă fiori oricui, mai puţin unei singure persoane de pe Pământ.

1986. Cernobyl. BUM! URSS a „uitat″ să informeze lumea despre explozia reactorului 4. S-a aflat după mai multe zile, în urma măsurătorilor făcute în alte ţări, vecine cu „Lăcaşul Păcii Mondiale″. Deasupra Europei peste 100 de elemente radioactive s-au plimbat neraportate la timp. Printre aceste elemente, au fost şi 90Sr, 137Cs, adică Stronţiu şi Cesiu, la care mai trebuie pus Iodul, împotriva căruia se încearcă măsuri de protecţie din nou azi, pe principiul binecunoscut românilor, al „drobului de sare″.

Iodul poate declanşa cancerul de tiroidă; Stronţiul-leucemia, Cesiul cancerul de ficat şi de splină.

Din peste 100 de elemente extrem de periculoase pentru om, International Atomic Energy Agency (https://www.iaea.org/newscenter/focus/chernobyl/faqs) scrie despre trei dintre ele.

Noi ne cramponăm la Iodul radioactiv şi la măsurile de protecţie obţinute prin înghiţirea unor pastiluţe tot de Iod, distribuite de medicii de familie, de farmacii, sau mai ştiu eu ce se mai hotărăşte până la următoarea coafare ministerială. Într-adevăr, pastilele de Iod împiedică fixarea Iodului radioactiv în organism. Dar cu restul radioactivelor ce facem?

Merg mai departe şi reamintesc că în Fizica Atomică sau în Chimie (le scriu la fel ca pe numele proprii pentru că am şi voi avea un profund respect pentru cele două ştiinţe) prin „ion″ se înţelege un atom (neutru din punct de vedere electric) care prin surplus de electroni devine „ion negativ″, sau, pierzând din electroni, devine „ion pozitiv″. De la „ion″ la „ionizare″ , lingvistic se ajunge uşor.

Există pe lumea asta două tipuri diferite de radiaţii: cele neionizante (n-au energie suficientă pentru a scoate electronii atomici; pot produce vibraţii ale moleculelor, rezultând în final creşterea căldurii), şi cele ionizante (au suficientă energie să scoată electronii – atomici).

Radiaţiile ionizante sunt cele care fac ravagii ireparabile în organismul uman. Aceste radiaţii se pot împărţi astfel:
– Radiaţii Alpha. Nu pot pătrunde prin piele. Pot pătrunde în organism prin respiraţie, băut sau mâncat, şi atunci se produc deranjamente ireparabile ale sănătăţii.
– Radiaţii Beta. Sunt mult mai penetrante, deci mai periculoase.
– Radiaţii Gamma. Sunt şi mai periculoase.

Altă categorie de radiaţii e cea neutronică. Neutronii, parte componentă a nucleului atomic, sunt neutri din punct de vedere electric. Dar, interacţionând cu atomii, pot duce la apariţia radiaţiilor menţionate, sau a binecunoscutelor raze X.

Tot ceea ce am scris până acum este un rezumat adaptat preluat de pe www.iaea.org. Mai departe, câteva rânduri despre o eventuală explozie nucleară, eveniment care bagă în sperieţi (şi pe bună dreptate) pe toată lumea, mai puţin pe unul. Preiau, în continuare, ideile expuse pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Armă_nucleară.
Explozia nucleară are trei componente: unda de şoc, radiaţia termică şi radiaţia ionizantă, care se produc oarecum în această ordine.
Modificarea bruscă a presiunii aerului prin încălzirea sa ultrarapidă formează unda de şoc. Rezultatul: vieţi distruse, vegetaţia distrusă. Dacă explozia are loc la sol sau în apropiere, se formează un crater, pământul dislocat este ridicat în atmosferă. Când cade din nou pe sol, este deja „îmbogăţit″ cu substanţe radioactive, iar efectele radioactivităţii se pot vedea şi resimţi pe perioade de ani, ore, sau mii de ani!

Bomba atomică explodează în urma unei reacţii de fisiune. Apare reacţia în lanţ a fisiunii nucleare, o divizare a nucleelor unor elemente chimice ca Uraniul sau Plutoniul, în mai multe nuclee mai uşoare, în urma interacţiunii cu un neutron liber.

De exemplu, din reacţia Uraniului-235 cu un neutron, pot apărea mai mult de 40 de produse de fisiune.
Dau două exemple, preluate, cum am mai scris, de pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Armă_nucleară

235U+n→236U→137Te +97Zr +2n+degajare de energie
(U=Uraniu; n=neutron; Te=Teluriu; Zr=Zirconiu), sau:

235U+n→236U→93Sr+140Xe+3n +degajare de energie
(Sr=Stronţiu; Xe=Xenon)

Elementele chimice care apar în urma reacţiei nucleare, sunt izotopi instabili, deci sunt radioactivi. „Unele dintre acestea sunt extrem de periculoase pentru mediu și sănătatea umană (cesiul -137, stronțiul -90 și iodul -131 sunt frecvente) dată fiind ușurința cu care tind să se acumuleze în țesuturile ființelor vii″.

La toate elementele chimice radioactive periculozitatea depinde şi de „Timpul de înjumătăţire″. De exemplu, la 90Sr acest timp este de 29 de ani, la 137Cs (Cesiu) este de 30 de ani.
Desigur că variantele izotopice (sunt vreo 30!) ale Iodului sunt deosebit de periculoase pentru organismul uman.131I (Iod) de exemplu, are timpul de înjumătăţire de 8 zile şi emite radiaţii Beta, 129I are nevoie de 15.700.000 ani pentru înjumătăţire, iar 235U de 704.000.000 ani!

Concluzia mea este că antidotul cu pastile de Iod nu ne scapă de consecinţele incalculabile şi imprevizibile ale unei explozii nucleare. La recomandarea medicilor e obligatoriu să fie luate acele pastile, dacă va fi să vină necazul mondial pentru a ne salva tiroida. Dar cu restul organismului ce facem?

Am convingerea că nu trebuie să ne alarmăm prea mult pe tema „dă, sau nu dă cu bomba atomică″?. O vorbă românească spune că „nu ştii încotro bate vântul″.

Şi nici unde poate ajunge norul radioactiv…

Horia Picu




Donaţi sânge! Poate primiţi un sandviş. Poate… (Horia Picu)

Admirabilă toată echipa medicală care vine de la Baia Mare pentru a recolta sângele donatorilor sigheteni sau al locuitorilor aflaţi la distanţe mici faţă de prăfuitul municipiu – zice-se – aflat în plin proces de măturare şi spălare, mai mult cu apă de ploaie, acţiune care propun să fie numită „Apă de ploaie″.

Revin la relatarea despre recoltarea de sânge de azi, 5 aprilie 2022. Întâi laud si pe urmă critic. Laud super-echipa de recoltare care vine din capitala judeţului. Băimărenii au început activitatea înainte de ora 9. I-am văzut venind, aproape fugind de la maşini cu echipamentele spre locul unde urma acţiunea umanitară. Oamenii sunt demni de admiraţia oricui s-a dus vreodată să doneze sânge. Sunt amabili, politicoşi şi dispuşi să ajute pe toată lumea. Mă bucur că sunt tot aşa cum îi ştiu de multă vreme şi le urez să rămână la fel de fiecare dată când vin în Sighet.

Acum, câte ceva despre aspectele negative care trebuie amintite aici, pentru a spera că se vor remedia, bineînţeles nu înainte de a re-re-re-asfalta unele străzi şi a ne-ne-ne-băga în seamă multe altele.

Am aflat despre ziua recoltării de sânge de pe feisbuc, dar cine ar fi vrut să doneze sânge şi n-are telefon cu internet, cum putea afla? Niciun afiş, sau un banner-două agăţate între doi stâlpi prin oraş.

Cine s-a dus să vadă vreun afiş lămuritor la vechiul sediu de recoltare, s-a dus degeaba pe-acolo, că n-a avut ce vedea. Cine ştie că sediul de recoltare s-a mai schimbat în ultimii ani, a intrat în Spital. Aici, acceaşi nepăsare. Nimic nu anunţa unde se va petrece acţiunea. Pe mine m-a îndrumat o doamnă de la Fişier, care mi-a spus că trebuie să merg la Centrul de vaccinare anticovid. Acolo, la fel. Nicio veste utilă donatorilor de sânge. Nici măcar un afiş, sau o săgeată indicatoare, ceva, acolo.

În locul unde era odinioară vaccinarea, s-a înfiinţat, de fapt s-a reînfiinţat locul unde se poate dona sânge. Repet: n-am văzut niciun afiş, pe nicăieri!. Posibil să nu fi văzut bine. Aştept să fiu contrazis.

Cine a mai donat sânge, ştie că la sfârşit fiecare donator e recompensat cu tichete de masă în valoare de 66, 99 lei. Adică la fel ca cel puţin în 16.08.2018! Mi-am notat acea dată, văzând că valoarea tichetelor de masă rămâne aceeaşi de prea mult timp. Cine mai ştie de cât timp…

Donarea e o acţiune de caritate care nu ar trebui să fie recompensată. Totuşi, nu putem să ne facem că nu ştim, că nu înţelegem că unii se duc şi pentru tichetele alea, de mai mulţi ani rămase la valori ridicol de mici.

Nici valoarea tichetelor, nici recompensa de la benzinărie nu sunt inventate de echipa medicală de la Baia Mare. Insist asupra acestui lucru, pentru că scrisul meu nu vreau să fie răstălmăcit. Noutatea de la acţiunea de azi a fost că am primit şi un cartonaş (numit voucher) cu care la benzinărie pot câştiga (pot!, nu-i sigur că aşa va fi…) „în limita stocului disponibil″, până pe 15 mai a.c., un „şniţel de pui în baghetă + suc proaspăt de portocale 330 ml″. Adică, dacă am noroc, cu voucherul pomenit şi cu carnetul de donator de sânge, pot mânca un sandviş şi bea un suc. Zice-se că fac amândouă 21,4 lei. Pot face asta o singură dată, pentru că scrie pe cartonaş: „Vă informăm că în urma revendicării premiului, prezentul voucher va rămâne în posesia Rompetrol″. No, aşé!…

Şi ca să se liniştească toţi donatorii de azi din Sighet, pe http://www.romaniapozitiva.ro/ e o listă cu staţiile din Maramureş (şi din toată ţara, de altfel) unde se poate alimenta atât maşina, cât şi şoferul. Sunt două variante: ori pe bulevardul Decebal, ori pe Bulevardul Bucureşti. Ambele adrese sunt la Baia Mare.

Cine are noroc, poate mânca un sandviş cu carne de pui în baghetă şi să-şi stingă setea de după cu un suc.

De la „baghetă″ la „bagatele″ e o distanţă mai mică decât între cele două municipii maramureşene. Aşadar, pot să-mi permit să precizez că mai trebuie îndeplinite nişte bagatele:
1. Să fi mers azi la recoltarea de sânge din oraşul în care nu-i praf decât atunci când plouă.
2. Să fi donat sânge de mai multe ori, ca să ai asupra ta „Carnetul donatorului de sânge″.
3. Să ai asupra ta voucherul.
4. Să te apuce foamea în Baia Mare. Indicat ar fi ca maşina dvs. să aibă şi ea nevoie de alimentare, pe gustul ei.

…iar pe noi, cei rămaşi cu pofta-n cui, ne apucă resemnarea. Avem totuşi, o doză mică de speranţă.

Să nu plouă nici atât de tare, nici atât de mult, pentru că nu prea avem posibilitatea de a traversa străzile prin locurile marcate şi bine ascunse de băltoace…

Horia Picu




De Florii în satul maramureșean

În această perioadă, când credincioșii din toată lumea se pregătesc pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții, Muzeul Maramureșan și Asociația Rădăcinilor Străbune, în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației, vă invită să participați la evenimentul „De Florii în satul maramureșean”, organizat în data de 17 aprilie 2022, în Duminica Floriilor.

În cadrul evenimentului „De Florii în satul maramureșean” va avea loc un concert de pricesne și cântece religioase susținut de coruri bisericești, grupuri vocale și interpreți de cântece religioase și nu numai, din Maramureșul și zonele învecinate.

Concertul va avea loc în Muzeul satului maramureșean „Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației, începând cu ora 18.00.

Așadar, vă invităm să sărbătorim împreună Floriile, o sărbătoare care ne amintește de intrarea triumfală a Domnului Iisus în Ierusalim, moment ce marchează începutul Săptămânii Patimilor.

Vă așteptăm cu mare drag!

Muzeul Maramureșului
Comunicat de presă




Educație prin sport la… Sighet!

În prima zi în care s-a desfășurat proiectul „Educație prin Sport”, sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier din Sighet, curtea acestuia și terenul de fotbal sintetic s-au dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 350 de copii prezenți, de la diferite școli din oraș.

Organizatorul acestui eveniment, care se va desfășura pe parcursul a șapte săptămâni, este Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației prin directorul său, Petre Opriș.

Le mulțumim partenerilor noștri: Primăria Sighetu Marmației, ISJ Maramureș, DJTS Maramureș, Federația Română de Baschet.

Mulțumim școlilor din Sighetu Marmației implicate în acest proiect, școli care s-au arătat foarte deschise și dornice de a ne sprijini în buna desfășurare a acestuia.

Nu în cele din urmă mulțumim Clubului Sportiv Școlar din Sighet – director Emil Kosztelnik, care alături de o parte din colectivul de antrenori, a avut un rol important în buna desfășurare a evenimentului de sâmbătă.

Mulțumiri antrenorilor de atletism de la CSS Sighet – Melinda Oroș si Axeniuc Gabriel.

Mulțumiri antrenorului echipei de fotbal a CSM Sighet – domnul Bogdan Cristian și jucătorilor care au arbitrat partidele de fotbal.

Mulțumim antrenorilor de baschet Emil Kosztelnik, Alin Pop, Vasile Boca și Armand Gavaller pentru arbitrarea meciurilor de baschet.

Mulțumim celor două componente ale lotului de volei al CSM Sighet – Teodora Ilyes și Catalina Giurgi pentru implicarea în buna desfășurare a meciurilor de volei.

Aceasta a fost prima zi din cadrul acestui proiect.

Vă mulțumim tuturor!

CSM Sighetu Marmației




Aşteptându-l pe Joe Biden, un fel de „aşteptându-l pe Godot″?… (autor, Horia Picu)

Pe 25 martie a.c. preşedintele american va fi în Polonia. Va discuta acolo cu preşedintele polonez despre drama refugiaţilor ucraineni şi cum pot fi ajutaţi. Desigur, vor fi şi altfel de discuţii, dar nu trebuie să ştim noi chiar tot…

România, în momentul când scriu acest articol, pare a fi ocolită de Joe Biden. Probabil că ori nu contăm, ori se consideră că vicepreşedinta americană a făcut tot ce trebuia de făcut pe-aici, ori că din Dobrogea până în Maramureş nu-i decât un pas pe care militarii NATO îl pot face cât ai clipi.

Şi de ce ar fi preşedintele american cel care ne scapă de pericolele ruseşti?

Noi, românii, îl aşteptăm întotdeauna pe Godot, adică pe cineva salvator, care să ne asigure prin câteva cuvinte că suntem în siguranţă, că suntem apăraţi, că există o umbrelă care ne apără de bombe şi rachete.

Piesa de teatru a lui Samuel Beckett, „Aşteptându-l pe Godot″ are două personaje principale. Unul este Estragon, celălalt…Vladimir. Ele îl aşteaptă pe cel care le poate reda sensul vieţii, doar că există un „amănunt″: Godot nu există, deci aşteptarea va fi interminabilă şi lipsită de sens.

„La război, ca la război!″. Noi încă stăm cuminţi. Nu miroase pe-aici a praf de puşcă, niciun BUM nu ne perturbă visarea la Godot-ul pe care-l aşteptăm uitând în acest timp că mai bine ne-am pregăti de ce-i mai rău, ca să ne fie bine.

Cu chemarea sub arme văd că guvernanţii au lăsat-o moale. Ce atâta grabă? Nu demult am scris că Sighetul ar trebui să fie plin de soldaţi NATO. Doar e graniţa aici! Cei care lucrează în fabrica (sper să fie totuşi fabricile) de armament au protestat pentru că sunt foarte prost plătiţi. Tocmai acum să fie prost plătiţi??? Revin de la nivelul naţional unde se doarme şi se visează la venirea izbăvitorului Godot, la nivelul local, unde lumea sus-pusă stă tot in aşteptare, numai că de data aceasta aşteptarea nu se personifică în niciun Godot. A fost dată o listă cu adăposturile anti-bombe, anti- rachete şi în general anti-a tot ce-i rău şi vine de la Est. Se ocupă cineva de amenajarea acelor spaţii? Sunt curate, s-au scos murăturile şi roţile de la biciclete, cauciucurile uzate şi borcanele prăfuite afară de-acolo? Se ştie cine va merge în adăpostul A şi cine în adăpostul B?

Mă gândesc că toate acestea urmează să fie făcute, dar nu se ştie când. Aşa-i întotdeauna la noi. Ne mobilizăm încet şi ne grăbim… tot aşa.

Am scris acest articol pentru că de vreo douăzeci şi cinci de zile, replica lui Estragon: „Toţi ne naştem nebuni. Iar câte unii rămân.”, e mai adevărată ca oricând.

Horia Picu




Exodul copiilor ucraineni trece și prin Sighet (autor, Ion Mariș)

Ne-am obișnuit în secolul XXI să ne „conformăm” ierarhizărilor, catalogărilor, standardizărilor, să apăsăm pedala tehnologiei la maximum și să zburăm „digital” fără restricții, liber, democratic, în toate ungherele planetei, chiar ale întregului univers.

Lumea părea că s-a scuturat de frici, s-a detașat de inhibiții și se întrecea în inovații, R&D, generațiile s-au așezat în ordine, X, Y, Z… Alpha – iGeneration, secolul XXI părea aducător de bunăstare, maximă libertate și viteză spre… optimism.

Dar… astrele s-au „dereglat” dinspre Rusia!

De 25 de zile văd zilnic suferință și, chiar ne copleșește povara valurilor de refugiați ce ajung în Sighet prin punctul de Trecere a Frontierei din orașul nostru. Peste podul de pe Tisa au trecut până azi mii de femei și sute de copii. A plecat în bejenie, a părăsit Ucraina, un val de inimi, un val al Generației Alpha. Cât de crudă este soarta copiilor alungați din lumea lor „Alpha” de către generația de tancuri „Z”, de militarii care afișează ostentativ sau inconștient Z-ul morții. Ei se ocupă de operațiuni „speciale” fără a realiza că lumea se poate prăbuși în doar câteva secunde, fără ca noi să avem drept de… veto!

Generația Alpha a Ucrainei a fost îngropată în ruine, a fost schimbată – acum – viața copiilor dar și a tinerilor din răsăritul Europei de un război agresiv, amenințător de fapt pentru întreaga lume.

Copii triști, copii inconștient – zâmbitori, copii nedumeriți, copii abandonați, copii disperați, copii nefericiți… ce poate fi mai inuman decât teroarea pe care o suportă copiii ucraineni? Vede cineva că ne paște pericolul „comasării” tuturor generațiilor într-una singură: Generația W(ar)? Ar putea fi sfârșitul erei tehnologice și/sau o resetare imprevizibilă a forțelor dominante! Oare, are dreptul un „leader” (dacă se poate numi așa) să-și bată joc de copiii unei țări, de marea masă de nevinovați care nu-și doresc noi teritorii sau expansiuni derizorii?

Potențialul și creativitatea zecilor de mii de copii au fost sacrificate de mașina de război „Z”. Cum vor gândi viitorii adulți, copiii alungați azi din casele lor, despre coșmarul din copilăria lor? Vor putea ierta? Cu mișcări crude, iraționale, sunt readuse provocări absurde într-un secol ce părea că se va război doar virtual. De azi înainte nu vom mai vorbi cu teamă – mai mult sau mai puțin reală – despre „schimbări climatice”, vom trăi cu spaima unor schimbări… dramatice, în Europa noastră sau în lumea globalizată.

Pe cine să învinovățim pentru nenorocirea asta: pe cei care au început războiul sau pe cei care nu doresc să-l oprească?…

 

Foto & text: Ion Mariș




ВАШІ ПРАВА НА ТЕРИТОРІЇ ЄС / Informații despre drepturile refugiaților din Ucraina în UE

După intrarea pe teritoriul Uniunii Europene, refugiaților din Ucraina li se vor oferi mai multe posibilități, în funcție de situația personală. De exemplu:
– Li se poate acorda protecție temporară
– Pot solicita protecție internațională în țara în care au intrat prima dată
Punem la dispoziție o pagină cu întrebări și răspunsuri, inclusiv în limba ucraineană, disponibilă prin scanarea codurilor QR din această postare sau în link-ul din primul comentariu
https://ec.europa.eu/info/strategy/priorities-2019-2024/stronger-europe-world/eu-solidarity-ukraine/eu-assistance-ukraine/information-people-fleeing-war-ukraine_en

__________

ВАШІ ПРАВА НА ТЕРИТОРІЇ ЄС
Після перетину кордону Європейського Союзу, ви, залежно від особистих обставин, маєте низку варіантів дій. Органи влади поінформують про ваші права відповідно.
– Вам може бути надано тимчасовий захист
– Ви можете подати заяву на міжнародний захист у країні першого в’їзду
Інформація для людей, які тікають від війни в Україні

https://ec.europa.eu/info/strategy/priorities-2019-2024/stronger-europe-world/eu-solidarity-ukraine/eu-assistance-ukraine/information-people-fleeing-war-ukraine_uk


Ing. dr. Radu BIG
Centrul EUROPE DIRECT Maramureș




Liceul Tehnologic Forestier Sighet: „O şansă pentru noi, acum şi în viitor”

Proiectul „O şansă pentru noi, acum şi în viitor” (2019-1-RO01-KA102-061907) implementat de Liceul Tehnologic Forestier (LTF) din Sighet se apropie de final (perioada de implementare: 15.10. 2019 – 14.04.2022).

Proiectele de mobilitate în domeniul formării profesionale (VET) reprezintă oportunităţi pentru elevii din învăţamântul vocaţional de a se forma profesional, de a dobândi experienţă la locul de muncă dar şi abilităţi şi competenţe de comunicare într-o limbă străină. Proiectul LTF face parte din acţiunea cheie KA1 și a avut două mobilităţi: Fluxul 1 – Portugalia, perioada de mobilitate 15.11.2021-03.12.2021; Fluxul 2 – Polonia, perioada de mobilitate 17.05.2021-04.06.2021.

Obiectivul proiectului a fost realizarea a 34 de mobilităţi pentru elevii de clasa a X – a şi a XI – a, învăţământ profesional, în companii și instituţii din Portugalia şi Polonia, pentru promovarea învăţării bazată pe muncă, asigurându-se oportunităţi de angajare pe piaţa muncii.
Organizaţiile intermediare din proiect au fost CASA DA EDUCAÇÃO – Lisabona, Portugalia și Futurm – Wroclaw, Polonia.

În perioada de implementare – în fluxul 1 – au participat 7 (șapte) elevi pentru calificarea Frizer – Coafor – Manichiurist – Pedichiurist la saloanele de coafură HAIRLABLX cu o durată de 3 săptămâni, 19 zile de activităţi şi 2 zile de călătorie. Acestea corespund cu 90h – 15 zile x 6h/zi din 270h stagiu de pregătire practică. De asemenea alți 10 (zece) participanţi au optat pentru calificarea Operator la maşini cu comandă numerică în atelierul de la CENFIM cu o durată de 3 săptămâni, 19 zile de activităţi şi 2 zile de călătorie. Acestea corespund cu 90h – 15 zile x 6h/zi din 270h stagiu de pregătire practică.

În fluxul 2 au participat 8 (opt) elevi pentrui calificarea Tâmplar universal la KREDENS WOJCIECH BIENCYZK cu durata de 3 săptamâni, 19 zile de activităţi proriu-zise şi 2 zile de călătorie. Acestea corespund cu 90h-15 zile x 6h/ zi din 270h stagiu de pregătire practică. Alți 9 (nouă) participanţi au ales calificarea Tâmplar universal la KREDENS WOJCIECH BIENCYZK cu durata de 3 săptamâni, 19 zile de activităţi proriu-zise şi 2 zile de călătorie. Acestea corespund cu 90h-15 zile x 6h/ zi din 270h stagiu de pregătire practică.

Coordonatorul proiectului „O şansă pentru noi, acum şi în viitor”: prof. Sarkadi Csiszar Erika Maria;  profesorii însoțitori: Bîrlea Anișoara, Nemeș Maria Loredana, Vouciuc Vasile; directorul Liceului Tehnologic Forestier Sighet: prof. Maria Roman.

O prezentare video a derulării proiectului poate fi vizionată mai jos:

Salut, Sighet!




Decontarea cheltuielilor cu hrana cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina

Informații privind decontarea cheltuielilor cu hrana cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice.

În baza Hotărârii Guvernului României Nr. 336 din 11 martie 2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor județene pentru situații de urgență a cheltuielilor cu hrana cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți de persoane fizice, potrivit Art. 1 „persoanele fizice care găzduiesc cetățeni străini sau apatrizi aflați in situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de decontarea cheltuielilor cu hrana prevăzute la art. 1 alin. 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina”

Conform Art.2 a Hotărârii Guvernului României nr. 336 /11.03.2022, pentru a beneficia de decontarea cheltuielilor cu hrana, persoanele fizice depun în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni pentru luna precedentă, la autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află locuința în care sunt găzduite persoanele refugiate, următoarele:
– o cerere în care precizează numărul persoanelor găzduite, numele și prenumele acestora, localitățile din care aceștia declară că provin și intervalul de timp pentru care solicită decontarea cheltuielilor cu hrana;
– o declarație pe propria răspundere cu privire la realitatea informațiilor cuprinse în cerere;
– copia actului de identitate al solicitantului și documente care atestă dreptul de folosință asupra locuinței în care sunt găzduite persoanele prevazute la art. 1.

(a) Cererea se depune de către o singură persoană pentru aceeași locuință;
(b) Cererile depuse după termenul prevăzut în HG se soluționează în luna următoare;
(c) În cerere solicitantul precizează dacă optează pentru încasarea sumelor în numerar sau prin virament bancar;

Pentru Municipiul Sighetu Marmației cererile însoțite de documentele menționate în Hotărâre se depun la Registratura Primăriei Sighetu Marmației, Camera 9.

Pentru informații suplimentare Primăria Sighetu Marmației pune la dispoziția persoanelor interesate următoarele numere de telefon:
Tel. 0262312964
Tel. 0748197771

Comunicat de presă – Primăria Sighetu Marmației




COMUNICAT privind autorecenzarea online asistată în Municipiul Sighetu Marmației

Primăria Municipiului Sighetu Marmației aduce la cunoștința cetățenilor faptul că în perioada 14 martie – 15 mai 2022 are loc etapa de autorecenzare asistată din cadrul Recensământului populației și locuințelor din România (RPL 2021).

Autorecenzarea asistată (ARA) reprezintă acțiunea prin care înregistrarea informațiilor cuprinse în programul de observare al recensământului pentru o anumită unitate statistică este efectuată de către persoana însăși, cu sprijinul unui recenzor.

Pentru autorecenzarea asistată la nivelul Municipiul Sighetu Marmației au fost recrutați, selectați și instruiți de către Direcția Județeană de Statistică Maramureș un număr de 10 recenzori ARA, care își desfășoară activitatea la posturile de lucru special amenajate pentru realizarea autorecenzării, în următoarele locații:

Primăria Sighetu Marmației – str. Bogdan Vodă nr. 14, Camera 38 și Camera 14
Program de funcționare: Luni – Vineri: 08.00 – 16.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

Universitatea Babeș Bolyai – str. Avram Iancu nr. 6
Program de funcționare: Luni – Vineri: 10.00 – 14.00 / 16.30 – 20.30
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

Liceul Tehnologic Forestier – str. Dragoș Vodă, nr. 43
Program de funcționare: Luni – Vineri: 08.00 – 16.00
Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 18.00

Autorecenzarea asistată se poate realiza, atât de pe echipamentul propriu al persoanei care se autorecenzează, sub îndrumarea recenzorului, cât şi de pe tabletele electronice aflate în posesia recenzorilor ARA.

Comunicat Primăria Sighetu Marmației