Karikó Katalin va primi, cândva, Nobelul care i s-ar fi cuvenit în 2021 (Horia Picu)

Citind despre Karikó Katalin şi contribuţia ei fundamentală la dezvoltarea vaccinurilor împotriva coronavirusului Sars-Cov-2, cel care ne-a schimbat felul de a privi viaţa dar şi de a ne privi unii pe alţii, am descoperit un om de ştiinţă planetar, cu o mână salvatoare întinsă peste o planetă bolnavă.

Scriu acest articol în speranţa că cei care motivează neîncrederea pe care o au în vaccin prin faptul că nu ştiu cum acţionează acesta şi că a fost descoperit prea repede, vor fi mai bine informaţi şi astfel vor avea o cale mai uşoară de a lua decizia potrivită lor.

Un biochimist, Karikó Katalin, stabilită în SUA din 1985, „[…] povestește cum s-a născut în Ungaria și până la vârsta de 10 ani nu a avut nici apă curentă, nici TV. Ea mulțumește profesorilor buni pe care i-a avut și care au fost implicați în meseria lor, astfel încât să-i trezească curiozitatea și pasiunea pentru știință″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm)

Are 65 de ani şi în prezent este „vicepreședinte senior al BioNTech, compania germană de biotehnologie care a dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19 alături de gigantul farmaceutic american Pfizer″. (sursa: https://www.hotnews.ro/stiri-meetyourmep-24640851-cine-este-katalin-karik-biochimista-care-dezvoltat-tehnologia-vaccinurilor-mrna.htm)

Karikó Katalin „a dezvoltat tehnologia vaccinurilor mRNA, utilizată de BioNTech și Pfizer. […] Tot munca ei a inspirat și Moderna, compania biotech americană care a dezvoltat un vaccin anti-COVID concurent„. (citat din aceeaşi sursă)

Ceea ce urmează mai departe, e dedicat celor sceptici, care se îngrijorează de prea rapida apariţie a vaccinurilor, de prea scurta perioadă când acestea au putut fi verificate pentru efectele negative posibile. O precizare înainte de a mă folosi din nou din www.hotnews.ro. Nicăieri nu scrie că eficacitatea vaccinurilor ar fi fără cusur, deci de 100%.

„Cu toate astea, drumul până să ajungă aici nu a fost unul ușor și lipsit de piedici. Chiar dacă prezența unui vaccin eficient în prezent pare „mult prea rapidă” pentru unii oameni, cercetători precum Katalin lucrează de ani buni la această tehnologie.

Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA) – o moleculă care demarează producerea de proteine – astfel încât acesta să treacă nedetectat de sistemul natural de apărare al corpului. De atunci și până în prezent, ea și-a perfectat munca astfel încât vaccinul să nu aducă niciun impact negativ asupra corpului.

Aceste noi vaccinuri folosesc o bucată mică de mRNA din genomul coronavirusului pentru a instrui corpul cum să producă proteina-țepușă a virusului – partea care ajută SARS-CoV-2 să se atașeze de celule și să le invadeze și care declanșează răspunsul imunitar.

Atunci când corpul detectează prezența proteinei acesta dezvoltă anticorpi pentru a o neutraliza, rezultând în protecție împotriva virusului. Spre deosebire de alte vaccinuri mai tradiționale, cele mRNA stimulează și producerea de celule T care opresc coronavirusul din a se reproduce″.

Destinul lui Karikó Katalin a fost vizibil influenţat de o carte despre cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa fără stres, carte dată de un profesor în timpul liceului. Distinsa doamnă cercetător spune că „Dacă nu aș fi citit această carte nu cred că aș fi reușit, deoarece m-a învățat să fiu focusată pe ceea ce pot să fac, indiferent de ce spuneau cei din jur”.

Biochimista este de părere că dificultățile te fac să te focusezi și să descoperi o forță pe care o ai în tine, așa cum s-a întâmplat în cazul ei. „Dacă stăteam acasă, în Ungaria, poate nu descopeream că pot face atât de multe lucruri”, a mai spus ea.

Karikó Katalin s-a vaccinat pe 18 decembrie 2020 şi pe 18 ianuarie 2021.

Ea este „biochimistul care și-a dedicat aproape întreaga viață ARNm și ale cărei cercetări au condus la vaccinurile Pfizer-BioNTech și Moderna. De-a lungul carierei sale, omul de știință s-a concentrat pe ARN-ul sau ARNm mesager – scriptul genetic care transportă instrucțiunile ADN către locul producător de proteine al fiecărei celule, ribozomii. Katalin Karakó era convinsă că ARNm ar putea fi folosit pentru a instrui celulele să producă medicamente, inclusiv vaccinuri″. (sursa: https://www.origo.hu/itthon/20210115-karika-katalin-megkapta-a-masodik-oltast.html și: https://propeller.hu/technika/3653760-kiderult-ennyit-keresett-kariko-katalin).

„Tehnologia mRNA a fost utilizată în diagnosticul cancerului, adică o proteină mesager care conține informații, un „mesaj”, este folosită în scopuri medicale. Procedura în sine este folosită de zece ani, dar este prima dată când este folosită pentru a dezvolta un vaccin, iar savantul maghiar a jucat un rol uriaș în asta″, spune acelaşi site maghiar.

New York Times confirmă, de asemenea, că banii nu au fost niciodată scopul pentru omul de știință. Nu a câștigat niciodată mai mult de 60.000 de dolari pe an, ceea ce poate părea foarte mult în Ungaria, dar deloc în Statele Unite. scrie pe site-ul https://propeller.hu/technika/3653760-kiderult-ennyit-keresett-kariko-katalin

Reiau acum, pentru neîncrezători, pentru cei care spun că leacul împotriva Sars-Cov 2 a apărut prea repede, informaţia: „Karikó a descoperit în 2005 o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA)″. Iar premiul de cea mai mare notorietate pe care i-l doresc acordat nu poate fi altul decât Nobel!

Şi dacă i se va acorda, râvnitul premiu nu va fi cea mai mare bucurie pentru Karikó Katalin. Modestă, „creatorul maghiar al vaccinului împotriva coronavirusului, nu a fost niciodată o persoană materială, pentru ea a fost mai important să poată ajuta oamenii prin știință″, scrie Life.hu.

Horia Picu




Parohia Greco – Catolică din cartierul Șugău aniversează 30 de ani de la înființare

Parohia Greco – Catolică din cartierul Șugău al Sighetului aniversează zilele acestea 30 de ani de la înființare, la 13 octombrie 1991 având loc prima liturghie greco – catolică după 4 decenii de persecuție comunistă.
Iată câteva repere din istoricul Parohiei:

Septembrie 1990 – profesorul Marius Vișovan este numit la catedra de matematică a Școlii nr.7 Sighet, din cartierul Șugău, dânsul fiind și student la teologie la Baia Mare.

În perioada 1990 – 1991 se analizează posibilitatea reluării activității greco – catolice; unele familii din zonă participă constant sau ocazional la liturghiile din oraș; prof.Vișovan prezintă situația de la Șugău protopopului greco-catolic Vasile Hotico și cere aprobarea autoritaților din învățământ pentru folosirea duminicală a unei săli de clasă din școală.

La 13 octombrie 1991 are loc prima Sf. Liturghie la Șugău, celebrată de protopopul Sighetului, Vasile Hotico, mărturisitor al credinței în temnițele comuniste (8 ani de închisoare), cu participarea a 38 de creștini din cartier; când părintele Hotico își evoca suferințele din închisoare, emoția credincioșilor se deslușea sincer – până la lacrimi – pe chipurile acestora. Până în anul 1995 liturghiile vor fi celebrate în școală, în intervalul 1991 -1994 liturghiile fiind oficiate de venerabilii preoții din Sighet: Grigore Balea, Vasile Paul și Ilie Opriș (ultimul implicându-se direct si în obținerea proiectului și debutul lucrărilor de construcție a bisericii). Profesprul Marius Vișovan se ocupa cu asigurarea transportului preoților și cu orele de religie ale copiilor școlari.

În luna noiembrie 1992 încep lucrările de construcție a noii biserici cu finanțare exclusiv locală, din donațiile celor circa 30 familii greco – catolice din zonă și din munca voluntară a acestora (primarul Gh. Filipciuc sprijină demersurile legale).

În anul următor, noiembrie 1993, are loc vizita la Șugău a Nunțiului Apostolic John Bukovsky însoțit de episcopul Maramureșului, Lucian Mureșan (actualul Cardinal); reprezentantul Vaticanului este impresionat de munca entuziastă la biserică a creștinilor de la Șugău inclusiv copii și bătrâni (unele persoane erau deja străbunici la ora respectivă!).

La 22 mai 1994 profesorul Marius Vișovan este hirotonit preot în cadrul unei ceremonii impresionante, în curtea școlii de la Șugău, prin punerea mâinilor episcopului Lucian Mureșan și a episcopului de Lugoj, Ioan Ploscaru (14 ani in temnițele comuniste), în prezența a 800 – 1.000 de participanți din Sighet și satele învecinate; părintele Vișovan devine paroh de Șugău, instalat oficial la 31 iulie 1994 de către noul protopop de Sighet, Onisim Filip.

În etapa a doua a construcției – 1994 – 1996 -, complexitatea deosebită a lucrărilor implică mari cheltuieli care depășesc cu mult posibilitățile locale; se obțin, uneori cu mari eforturi, finanțări de la comunități sau instituții catolice din alte țări.

Un moment – reper important este ziua de 26 noiembrie 1995 când are loc prima liturghie în biserica încă neterminată (autoritățile școlare de la acea vreme au făcut presiuni pentru evacuarea spațiului școlii).

Sfințirea mare a bisericii de la Șugău are loc la 04 august 1996 de către P.S. Ioan Șișeștean (episcop al Maramureșului din 1994) cu participarea a peste 30 de preoți si mii de creștini greco – catolici.

Eforturile continuă între anii 1997 – 1999, construiindu-se casa parohială, sfințită la 08 august 1999 iar la
06 august 2000 se sfințește pictura și exteriorul bisericii, tot de către episcopul Șișeștean, în prezența unui mare grup de preoți și credincioși.

După o perioadă de creștere numerică constantă (2000 – 2002), totalul creștinilor greco-catolici de la Șugău se va stabiliza la circa 130 familii (350 – 370 de suflete), după 2010 înregistrându-se o tendință negativă, datorită slabei natalități și a plecărilor la muncă în străinătate.

Depășindu-se ostilitatea din anii ’90, între anii 2005 – 2010 au loc mai multe contacte ecumenice (și colaborare pe chestiuni punctuale de interes comun) cu creștinii ortodocși de la Șugău; părintele Vișovan participă neoficial la unele ceremonii in biserica ortodoxă, iar preoți ortodocși sunt primiți la unele ceremonii în biserica greco – catolică ; din păcate, aceste demersuri nu au putut fi continuate (reglementări mai recente interzic preoților ortodocși orice formă de rugăciune comună publică cu catolicii), dar relațiile generale între creștinii din cele două confesiuni se mențin bune.

Din anul 2010 până în prezent Parohia Șugău este vizitată de diverse grupuri de creștini, catolici și nu numai, din România și din alte țări, aflați în zonă în scop spiritual sau turistic, inclusiv unele personalități politice sau culturale.

O zi memorabilă a fost la 02 iunie 2019 când un grup de șugăieni greco – catolici participă la Blaj la marele eveniment al vizitei Sf. Părinte Papa Francisc în România și la beatificarea celor 7 episcopi greco – catolici, martiri ai credinței.

Parohia Greco-Catolică Sighet 4 – Șugău




AxA CNDV-istă… redivivus! (autor, Vasile Gabriel Vouciuc)

Miercuri, 13 octombrie 2021, a ieșit de sub tipar primul număr dintr-o nouă serie a revistei AxA! După o pauză de aproape doi ani, revista Colegiului Național „Dragoș Vodă” revine pe „piața” publicistică.

Povestea „noii Axe” a început în luna septembrie, când, o echipă restrânsă de tineri jurnaliști în devenire, coordonați de prof. Brîndușa Oanță, ghidați de plăcerea de a scrie, au început să bată liceul în lung și-n lat, pentru a lua interviuri și a afla ultimele noutăți. CNDV-iștii s-au arătat încântați de această inițiativă, și nu s-au dat în lături de la a contribui cu mesaje inspiraționale sau chiar cu creații literare proprii.

Redactorii primului număr, care speră că au surprins cât mai bine spiritul colegiului în câteva pagini, sunt Vasile Gabriel Vouciuc, Silviu Pontoș, Daria Bococi, Carolina Burcuș, Sonia Duma, Nicoleta Giurgi, Debora Grigor și Mihai Vlăduț Moldovan. Și pentru că veștile bune circulă repede, începând cu numărul următor, caseta redacțională va avea nu mai puțin de 16 membri, cei dornici să-și facă debutul redacțional fiind Bianca Balazs, Alexandra Iura, Daria Jer, Denisa Țiplea, Ana Privigyei, Florentina Rad, Darius Sindreștean și Antonia Ștețiu.

Printre paginile revistei, cititorii vor putea afla care sunt proiectele noului director, prof. Crina Voinaghi, la început de mandat, vor primi informații prețioase despre cum poți lua nota 10 la bacalaureat de la Alexandru Roșu sau se vor delecta cu cele mai (ne)știute știri din ultima perioadă. Tot la loc de cinste se află moda în CNDV, istoria Sighetului și multe alte… surprize jurnalistice.

Acest prim număr din noua serie AxA nu ar fi putut lua naștere fără ajutorul unor sponsori generoși: Tipografia Aska Grafika și Florăria Artistic by Ana. Coperta revistei a fost realizată de talentata elevă Ana-Maria Rătușanu. Redacția aduce, de asemenea, mulțumiri speciale profesorilor și elevilor care s-au implicat, atât material cât și spiritual, în realizarea acestei reviste.

Vasile Gabriel VOUCIUC,
redactor șef al revistei AxA




Transylvanian Piano Trio concertează la Sighet

Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu-Marmației vă invită joi, 7 octombrie 2021, de la orele 18:00, la concertul susținut de Transylvanian Piano Trio. Intrarea este liberă.

Fondat în 2018 de către trei muzicieni de renume internațional, Transylvanian Piano Trio a devenit în scurt timp una dintre cele mai căutate formații de muzică de cameră din țară. Membrii săi, Vlad Răceu (solist al Filarmonicii Dinu Lipatti Satu Mare, șef de partidă al Filarmonicii Transilvania din Cluj și lector universitar la Academia de Muzică G.Dima din Cluj), Octavian Lup (solist concertist, dirijor, lector universitar la Academia de Muzică G.Dima din Cluj și artist instrumentist la Opera Națională București) și Aurelia Vișovan (profesor universitar la Universitatea de Muzică din Nürnberg, solistă în săli importante din Europa, printre care Sala Mare a Filarmonicii din Berlin) au creat trio-ul cu scopul inițial de a promova muzica de cameră în România și de a aduce repertoriul cameral mai aproape de publicul autohton.

Transylvanian Piano Trio a fost invitat să concerteze în festivaluri importante din țară și din străinătate, printre care Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul Mozart – Cluj, Zilele Muzicale Satu Mare, Festivalul Enescu și Muzica Lumii – Sinaia, Festival Sant Pere de Rodes – Girona (Spania), interpretând atât programe solo cât și Triplul concert pentru pian, vioară, violoncel și orchestră de L.van Beethoven.

Comunicat de presă

N. r.: Sponsorul principal al evenimentului este Rotary Club Sighet




Traista cu bunătăți nu ocolește Sighetul!

Vă invităm cu mare drag la evenimentul producatorilor locali „Traista cu Bunătăți” – ZIUA RECOLTEI,

Duminică, 03 octombrie 2021, intervalul orar 11:00 – 18:00, pe platoul Parcului Central Sighetu Marmației, pentru a ne bucura împreună de darurile toamnei.

Toamna aduce cu sine o bogăție de fructe și legume sănătoase, în culori vibrante și arome fără cusur. De la aroma plăcintei cu dovleac până la gustul inconfundabil al mustului proaspăt stors, de la castanele și nucile coapte până la merele ionatane cu gust acrișor, toamna ne răsfață cu gusturi alese. Nu-i așa că mirosul gutuilor fragede asezate pe pervaz îți aduce aminte de copilărie?

Toamna este anotimpul dulcețurilor, al murăturilor și al compoturilor. Poți găti gustos, folosind din belșug legume și fructe proaspete, mici bucurii pe care să le pui deoparte pentru iarnă. Zacusca și bulionul sunt la mare căutare iar vinetele coapte se pun în siguranță la congelator pentru a le savura de sărbători. Să ne bucurăm din plin de tot ceea ce ne oferă natura!

Evenimentul se va desfășura cu respectarea cerințelor actuale.

Sănătate multă și sper ca în „Traista cu bunătăți” să regăsiți aportul de vitamine și sănătate atât de necesare organismului.

Adriana Curmei

Foto: Ion Mariș




Concert Sabin Penea la Sighet

Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu-Marmației organizează vineri, 1 octombrie 2021, de la orele 18:00, un concert susținut de violonistul Sabin Penea. Intrarea este liberă.

Participarea la concert se va face cu respectarea măsurilor de protecție igienico-sanitare cauzate de pandemia de Covid-19. Având în vedere că în municipiul Sighetu-Marmației incidența cazurilor de COVID-19 este mai mare de 3 la 1000, pentru accesul în sala de concert este nevoie de certificatul verde COVID. Acesta poate fi obținut în urma vaccinării, testării sau trecerii recente prin boală: https://certificat-covid.gov.ro/login

Violonistul Sabin Laviniu Penea, născut în Tulcea, a început studiul viorii la 6 ani, la liceul local de artă, iar la vârsta de 15 ani s-a mutat în București pentru a-și continua studiile. După absolvirea licentei și al primului masterat la Universitatea Națională de Muzică, sub îndrumarea violonistului Gabriel Croitoru, își continuă studiile în Graz, Austria, cu violonista Silvia Marcovici, și în Freiburg im Breisgau, Germania, sub îndrumarea violonistului Sebastian Hamann, unde a obținut și al doilea titlu de master în muzică. Este câștigătorul premiului 1 la competiția „Kreutzer” tinuta in Liege, Belgia, al premiului special al juriului la competiția „Marie Cantagrill” ținut la Saint-Girons, Franța, al medaliei de argint și a premiului special Dvorak la „Plovdiv International Chamber Music Competition” Bulgaria. Din 2021 ocupă poziția de director artistic al festivalului „JazzUP”.

Sabin este un artist cu o bogată carieră concertistică, răspândită pe trei continente, atât ca solist, cât și ca membru în ansambluri camerale sau orchestrale. A cântat alături de nume precum Mihaela Martin, Diana Kettler, Justus Grimm, Sharon Kamm, Akexander Sitkovetsky, Adrian Brendel, Xiaoming Wang sau Frans Helmerson. De asemenea, a făcut parte din ansambluri ca Solartis Quartet (vioara 1), Young Famous Orchestra (concert-maestru) și ansamblul de muzică veche „Anton Pann Ensemble”, unde activează în continuare si alaturi de care tocmai ce a terminat inregistrarea celui de-al doilea album cuprinzând compozițiile prințului Dimitrie Cantemir, în premieră mondială. Totodată, a activat în orchestre si ansambluri precum CHAARTS, Würth Philharmonie si Badische Staatstheater Karlsruhe, unde a ocupat poziția de asistent-șef vioara 2.
În paralel cu activitatea sa clasică, Sabin este un muzician curios și deschis, experiențele sale muzicale întinzându-se de la jazz (colaborând cu artiști precum Luiza Zan, Eduard Neumann, Mihai Iordache, Florin Raducanu, Arthur Balogh etc.) si muzica world (Vincent Segal, Derya Turkan, Emmanuel Hovhannisyan, Zhya Tabassian, Mahmoud Chouki), la trupe rock (Coma, Antract, Iris, Trupa Veche, Jurkak, Space Needle și nu în ultimul rând Timpuri Noi, unde a activat timp de 4 ani ca bassist și violonist) la muzica electronică (Electric Brother, Blanilla, Glitch Mob, Kiko Navarro), în calitate de violonist solo, lider de ansamblu sau orchestrator. În prezent, Sabin locuiește în Freiburg în Breisgau, Germania.

Comunicat de presă




Descoperă Via Gastrocarpathia – pentru turiștii de pretutindeni

Marți, 14 septembrie 2021, a avut loc evenimentul de lansare al rutei turistice transfrontaliere ViaGastrocarpathia. Evenimentul, care marchează și finalul proiectului KRA’GAS, a prezentat locuri interesante și meșteșugari pricepuți, dar și aspecte inedite legate de gastronomia locală a celor 3 zone acoperite în proiect – Maramureș din România, Borsod-Abauj-Zemplen din Ungaria și Transcarpatia din Ucraina.

Evenimentul, care a avut loc online pe Facebook și care s-a bucurat de prezența a peste 400 de participanți live, a cuprins prezentări făcute de membri ai echipei de proiect și experiențe trăite și împărtășite de către influenceri pe rută. Dinamica evenimentului a fost dată și de prezentarea filmelor realizate pe această nouă rută. O componentă importantă a acestui eveniment a fost prezentarea paginii web viagastrocarpathia.com, care reprezintă unul dintre cele mai importante rezultate ale acestui proiect și, în același timp, instrumentul principal pe care turiștii îl pot folosi pentru a vizita ruta ViaGastrocarpathia. Cei interesați pot descoperi acum pe această pagină web peste 50 de puncte de interes pe rută, toate beneficiind de informații detaliate. Centrul de resurse găzduit pe site, conține 30 de filme de prezentare a unor locuri speciale de pe rută, materializând experiența unui număr de 15 influenceri care au avut ocazia să fie primii turiști pe acest traseu. Aceste filme spun poveștile lor în aceste locuri minunate. Totodată, cele câteva sute de postări de pe pagina de Facebook ViaGastrocarpathia deschid o poartă către cunoașterea obiceiurilor, a locurilor și a meșteșugarilor de pe acest traseu.

Ruta face parte din proiectul KRA’GAS, ID: HUSKROUA/1702/3.1/0027 – „PROMOVAREA MEȘTEȘUGURILOR ȘI A GASTRONOMIEI CA ELEMENTE RELEVANTE ALE MOȘTENIRII CULTURALE A EUROREGIUNII CARPATICE”, proiect finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului ENI CBC 2014-2020 Ungaria-Slovacia-România-Ucraina (HUSKROUA). KRA‘GAS este rezultatul unei colaborări între trei universități și trei organizații de afaceri din România, Ungaria și Ucraina care s-au asociat pentru a propune o abordare inovatoare în promovarea patrimoniului și a potențialului turistic cultural al meșteșugurilor și a gastronomiei în regiunea transfrontalieră Ungaria-România-Ucraina.

Liderul proiectului este Camera de Comerț și Industrie Maramureș din România și partenerii sunt Universitatea Babeș-Bolyai din România, Universitatea din Miskolc și Camera de Comerț și Industrie Borsod-Abaúj-Zemplén din Ungaria, respectiv Universitatea Națională Uzhhorod și Fondul de sprijin pentru întreprinderi din Transcarpathia „TES Fund”, din Ucraina.

Dacă vă gândiți să începeți o călătorie și să descoperiți ViaGastrocarpathia, informațiile și centrul de resurse de pe viagastrocarpathia.com vă vor fi de mare folos. Traseul poate fi făcut integral sau parțial, în funcție de disponibilitatea și posibilitățile fiecărui turist.

Trebuie de reținut faptul că www.viagastrocarpathia.com nu oferă servicii de rezervare, ci vă pune în contact direct, prin datele furnizate, cu meșterii locali, cu punctele gastronomice sau cu locurile de cazare și masă incluse pe traseu. Această pagină web este un instrument dinamic, așa că până la sfârșitul proiectului vor fi incluse mai multe puncte pe traseu, deoarece această regiune turistică comună inclusă în proiect are încă multe locuri culturale valoroase de descoperit.

Evenimentul „Descoperă ViaGastrocarpathia – pentru turiștii de pretutindeni”, poate fi vizionat integral pe pagina de Facebook ViaGastrocarpathia.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, meșterii incluși și gastronomia locală, vă invităm să accesați pagina web www.viagastrocarpathia.com și să urmăriți pagina de Facebook https://www.facebook.com/ViaGastrocarpathia

Persoană de contact: Alexandra Lazăr – Manager de comunicare – Proiect KRA’GAS
[email protected]




Teodor ARDELEAN, la ceas aniversar! (autor, Gheorghe Iancu)

Recent a apărut la Baia Mare excepționala carte aniversară intitulată „TEODOR ARDELEAN 70 de ani sub semnul lui HOMO DOCTUS” (coordonator Daliana Bonaț). Este excepțională întrucât conține o serie de laudatio și mesaje a zeci de personalități, începând cu Ioan Aurel Pop – președintele Academiei Române, Ionel Bogdan – președintele Consiliului Județean Maramureș, IPS Iustin – Episcopul Maramureșului și Sătmarului și mulți, mulți altii, precum și din partea colaboratorilor, colegilor, prieteni ai prof. dr. Teodor Ardelean. Sunt subliniate activitățile și realizările performante în domeniile culturale, politice, administrative etc obținute la nivel local, zonal, național și chiar internațional de către dl. Teodor Ardelean.

Prof. dr. Teodor Ardelean, merită din plin exprimările de laudatio ale zecilor de personalități care, la rândul lor, în activitățile profesionale sau extraprofesionale pe care le desfășoară sunt apreciați și admirați.

Pentru sigheteni, activitatea, realizarile si personalitatea domnului Teodor Ardelean au o semnificație aparte datorită inițiativei și coordonării apariției cărților, documentar bibliografic, aniversare, ale unor personalități din cultura sigheteană: Mihai Dăncuș, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Iuga, apărute sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Sentimente de bucurie și mândrie pentru sigheteni și de aprecieri laudative la adresa d-lui Teodor Ardelean, au fost și sunt legate de apariția volumului, respectiv a cărții document de semnificatie istorică „100 de ani de la MAREA UNIRE – 100 DE PERSONALITĂȚI MARAMUREȘENE CARE AU FĂCUT ISTORIE”, apariție sub coordonarea domniei sale, unde sunt envidențiați mai mulți sigheteni, printre care Lucia Mihaly de Apșa, Ioan Bilțiu Dăncuș, Gheorghe Chivu, Alexandru Ivasiuc, Elie Wiesel și alții.
Prof. Dr. Teodor Ardelean merită din plin, la acest ceas aniversar, exprimări și mulțumiri pentru sprijinul metodologic și donațiile voluntare de carte pe care, instituția pe care o conduce – Biblioteca Judeațeană „Petre Dulfu” – o acordă permanent și substanțial tuturor bibliotecilor din județ.

Acum, la aniversarea vârstei de 70 de ani, doresc domnului Teodor Ardelean multă sănătate, putere și, în continuare, inspirație și succes pe toate fronturile!
LA MULȚI ANI!!

ing. Gheorghe Iancu




Apel de selecție proiecte

APEL DE SELECȚIE PROIECTE NR. 4
Măsura M9/6B

Renovarea, dezvoltarea localităților din teritoriul GAL Mara-Gutâi, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia şi populația locală şi punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural

 

Data lansării Apelului de selecție: 16 SEPTEMBRIE 2021

Mãsura lansatã prin acest apel de selecție: Măsura M9 / 6B «Renovarea, dezvoltarea localităților din teritoriul GAL Mara-Gutâi, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia şi populația locală şi punerea în valoare a patrimoniului cultural si natural»

Solicitanții eligibili pentru Măsura M9 / 6B:

-Entități publice: autorităţi publice locale şi asociaţiile acestora (ADI-uri)/Comunele şi Oraşul Cavnic din teritoriul GAL Mara-Gutâi şi Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitarã (ADI) conform Legii Adminstraţiei publice locale nr. 215/2001,
-ONG-uri definite conform legislaţiei naţionale în vigoare,
-Așezăminte culturale-instituţii publice sau persoane juridice de drept privat, indiferent de forma de organizare şi finanţare, care desfãşoarã activitãţi în domeniul cultural, de informare şi educaţie permanentã, reprezentând servicii culturale de utilitate publicã, cu rol în asigurarea coeziunii sociale şi a accesului comunitar la informaţie,
-Unităţi de cult- cultele recunoscute -persoane juridice de utilitate publică,
-Parteneriate public-private,
-Persoane juridice care deţin în proprietate sau administrează obiective de patrimoniu cultural sau natural de interes local şi care aplicã pentru protejarea patrimoniului cultural de interes local şi/sau al patrimoniului natural.

Teritoriul GAL Mara-Gutâi cuprinde localitãţile: Bârsana, Budeşti, Bocicoiu Mare, Călineşti, Câmpulung la Tisa, Deseşti, Giuleşti, Ocna Şugatag, Onceşti, Sarasău, Săpânţa, Remeți, Vadu Izei, Orașul Cavnic.

Fondul disponibil nerambursabil alocat Mãsurii M9 / 6B pe sesiune (euro): 187.702 Euro

Suma maximã nerambursabilã pe proiect în (euro) fără TVA: 37.540 Euro

Intensitatea sprijinului public nerambursabil este: 100% pentru investiții negeneratoare de venit, 100% pentru investiții generatoare de venit cu utilitate publică, 90% pentru investiții generatoare de venit pentru cheltuielile eligibile din proiect.

Depunerea proiectelor se poate face în perioada: 16 septembrie -15 octombrie 2021

Proiectele se depun la sediul GAL Mara-Gutâi din Comuna Ocna Șugatag, str. Unirii, nr. 66, județul Maramureș, de luni până vineri, în intervalul orar: 09.00 -14.00, data limită este 15 octombrie 2021.

Proiectele se depun de cãtre reprezentantul legal al solicitantului sau împuternicit al acestuia prin procurã notarialã.

Modelul Cererii de finanțare este cel editabil de pe site-ul GAL Mara-Gutâi, www.gal-maragutai.ro.

Informațiile detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul solicitantului pentru M 9 / 6B «Renovarea, dezvoltarea localităților din teritoriul GAL MaraGutâi, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia şi populația locală şi punerea în valoare a patrimoniului cultural si nattural» și în Apelul de selecție, elaborate de GAL Mara-Gutâi, disponibile la sediul GAL în versiune pe suport tipărit sau accesibile pe site-ul www.gal-maragutai.ro.

Documentele justificative pe care trebuie să le depună solicitantul sunt detaliate în Ghidul solicitantului elaborat de GAL, disponibil pe site-ul www.gal-maragutai.ro.

Cerinţele de conformitate şi eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, Criteriile de selecţie care se vor aplica în procesul de evaluare a proiectelor, punctajul minim pentru selectarea unui proiect și criteriile de departajare ale proiectelor cu același punctaj sunt menționate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent Măsurii M9 / 6B și sunt disponibile pe site-ul www.gal-maragutai.ro în momentul lansării Apelului de selectie.

Punctajul minim necesar pentru acceptarea unui proiect pe Măsura M9 / 6B este 10 puncte.

Solicitanții vor depune dosarul Cererii de Finanțare în 2 exemplare, un original și o copie, fiecare dosar va avea anexată forma electronică. Trebuie evitată depunerea proiectelor în ultimele 5 zile pentru ca solicitantul, în cazul constatării neconformității cererii de finanțare, să aibă posibilitatea redepunerii acesteia.

Informaţii suplimentare puteţi solicita la sediul GAL Mara-Gutâi din Comuna Ocna Șugatag, str. Unirii, nr. 66, județul Maramureş, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00 sau la numărul de telefon: 0262.330.114, e-mail: [email protected].

Modelul de Declaraţie a beneficiarului prin care se angajează sa raporteze către GAL toate platile aferente proiectului selectat ce vor fi efectuate de AFIR către beneficiar se găsește pe site-ul www.gal-maragutai.ro şi la sediul GAL. Raportarea se va realiza după primirea de la CRFIR a Notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plãții, în maximum 5 zile lucrătoare de la data efectuării plații.

Varianta detaliată a Apelului de selecţie este disponibilă pe suport tipãrit la sediul GAL și pe site-ul GAL www.gal-maragutai.ro, secţiunea Apel de selecţie.

Comunicat de presă




Echipa Readers Academy CNDV la BOOVIE JUNIOR 2021

Despre Boovie am aflat în urmă cu aproape trei ani de la colega și prietena mea prof. Brândușa Oanță care făcuse o postare pe grupul de WhatsApp al profesorilor Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, în legătură cu acest concurs. După ce am citit informația am rămas plăcut impresionată de faptul că ideea semăna puțin cu un mai vechi proiect de cercetare al meu, pe care l-am propus anual elevilor cărora le predau limba și literatura română. Proiectul propus de mine se numea „Cartea care a devenit film” și se desfășura în clasă, fără emoții prea mari, dar desigur, cu reale satisfacții. Într-un an, l-am propus și elevilor cu care interacționam în cadrul cursurilor pentru elevii capabili de performanță, din Centrul de Excelență, cu scopul de a-l prezenta la Proiectul Interjudețean „Dincolo de Științe”. Elevilor interesați de literatură și cinematografie li se propunea să observe și să analizeze cu atenție în manieră originală, asemănările sau deosebirile dintre cărți și filmele realizate după acestea.

Proiectul profesoarei Carmen Ion, de la Colegiul Național „Spiru Haret”, utilizat mai întâi la clasă a devenit în timp Festivalul Concurs de book-trailere, pe care l-a numit în mod inspirat Boovie (creând un cuvânt compus, din două cuvinte englezești book și movie). Mie mi-a plăcut mult conceptul acestui concurs, având în vedere că reunea două pasiuni ale mele: literatura și cinematografia.

Anul trecut, la prima participare, am coordonat alături de prof. Brândușa Oanță, o echipă de liceeni din colegiul nostru, care a obținut Mențiune, cu trailerul realizat după cartea „Pelinul negru” de Ioana Nicolaie .

Anul acesta, am participat la secțiunea Boovie Junior, sub aceeași coordonare, cu o echipă alcătuită din 11 elevi de clasa a VII-a: Ardelean Mihai, Andreicovici Radu, Brad Cella, Dulugea Răzvan, Dunca Darius, Grigor Maria, Orza Mira, Orzan Alesia, Mihai Andreea, Șimon Sergiu și Vlad Tudor, cu care am realizat un trailer după cartea „Copiii paznicilor de elefanți” de Peter Hᴓeg., cea mai metaforică dintre cărțile propuse pentru gimnaziu, la concursul din acest an.

Ca să fiu sigură că pot să le ofer elevilor cea mai bună versiune a filmului „meu” asupra cărții, am recitit-o. Astfel am reușit să mă atașez de Peter, personajul narator, fiul unui preot danez și al unei organiste „dezbrăcate” de toate constrângerile unei preotese dintr-o societate conservatoare. La a doua lectură am beneficiat de latura comică a poveștii, pe care, cred, am reușit să o sugerăm și în film.

Munca în echipă la acest proiect a fost solicitantă, amuzantă, surprinzătoare, dar mai ales semnificativă pentru elevii – actori, care au putut identifica pasiuni noi.

La terminarea trailerului, am fost convinși că în condițiile date, filmând cu telefonul, fără nicio investiție reprezentând costuri pentru decor sau costume, filmul a fost ceea ce noi ca echipă am putut da mai bun.

Obținerea Premiului II la Festivalul Concurs Internațional 2021, secțiunea Boovie Junior, pentru această carte, a fost o mare bucurie și o imensă surpriză, pentru care felicit echipa. Pentru mine a fost o plăcere să lucrez cu acești elevi inteligenți, pasionați și creativi. Demersul didactic s-a născut din dorința de a-i face pe elevii mei să descopere noi mijloace de exprimare, în cadrul unui proiect inovativ care are ca punct de plecare lectura unor romane valoroase, scrise de autori contemporani ai literaturii române și universale.

prof. dr. Otilia CHINDRIȘ




Sighet – Festivalul Medieval „Eternul Maramureș”, ediția a X-a

În perioada 18-19 septembrie, Primăria şi Consiliul Local Sighetu Marmaţiei prin Centrul cultural Sighet, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș organizează în centrul vechi al municipiului a X-a ediţie a Festivalului Medieval „Eternul Maramureș”.

Pe parcursul celor două zile, publicul va putea admira parada de deschidere cu cavaleri, domnițe, menestreli și scutieri, va interacționa cu membrii asociațiilor de reconstituire istorică în taberele militare și atelierele amplasate în centrul orașului, va retrăi istoria în cadrul confruntărilor care vor prinde viață în zonele special amenajate și se va putea bucura de farmecul muzicii și a dansurilor medievale.

Festivalul Eternul Maramureș ilustrează identitatea oraşului nostru, care, pe lângă a fi un oraş al datinilor, al poeziei, are şi o dimensiune istorică, Sighetu Marmației fiind o aşezare seculară care anul acesta împlinește 695 de ani de atestare documentară. Reconstituirea istorică, este unul dintre momentele cele mai apreciate ale oricărui festival medieval, în cadrul căreia sunt prezentate tactici şi tehnici de luptă, arme, ateliere de tras cu arcul şi aruncat cu lancea, iar publicul este invitat să adere la valori istorice precum: vitejia, curajul, cavalerismul, iubirea de neam. Poate de aceea iubim acest Festival. Poate de aceea rezonăm cu acest gen de eveniment cultural, Vasile Moldovan Primarul municipiului Sighetu Marmației.

Festivalul Medieval devenit deja o tradiţie pentru municipiul Sighetu Marmaţiei, va fi deschis oficial sâmbătă 18 septembrie cu o paradă a trupelor de reconstituire istorică, trupe care mai apoi vor susține o serie de reprezentanţii pentru cei prezenţi. Paladinii de Mediaș, Castelanii de Bistrița, trupele Nosa și Sirius, Cnejii de Maramureș, și Maramorus Barbarorum sunt doar câteva dintre trupele de reconstituire istorică care își vor expune armele în fața publicului și vor pune totodată în scenă adevărate demonstrații de bătălie.

Tot sâmbătă va avea loc proiecția filmului „Argintarul/ În umbra lui Shakespeare”, urmată de două concerte de excepție: Adrian Naidin alături de Ansamblul Folcloric Mara şi concertul Morbid Tales.

Şi cea de-a doua zi a Festivalului va fi una încărcată cu evenimente interesante: demonstraţii de lupte cavalerești, dansuri medievale și spectacole la scenă. La Muzeul Maramureșan va fi vernisată expoziția „Bresle şi meşteşuguri uitate” în cadrul căreia vor putea fi vizionate o serie de documente, obiecte și unelte ce au aparținut Breslei cizmarilor și Breslei tăbăcarilor, aflate în patrimoniul Muzeului Maramureșan. De asemenea, secția de Istorie și Arheologie pregătește o expoziție care va surprinde cu siguranță publicul iubitor de arme autentice vechi.

Seara de duminică va fi dedicată muzicii de bună calitate, pe scena Festivalului urcând mai întâi o trupă de tineri talentați din Sighetu Marmației (Camelia Trifoi & MM Band) după care Alternosfera, una dintre cele mai în vogă trupe de muzică rock va susține un concert de excepție.

Comunicat de presă




In memoriam prof. Maria MIRON (28.02.1928 – 03.09.2021)

Maria Miron (născută Coman) s-a născut la Vișeu de Sus, la data de 28 februarie 1928. Soțul a fost medic pediatru. Are doi copii (fete) medici. A absolvit Facultatea de Litere, specializarea Franceză – Germană la Universitatea Babeș din Cluj Napoca.
A predat limba franceză pentru scurte perioade (1953 – 1954, 1956 – 1958, 1960 – 1961 și 1962 – 1963) la Liceul Pedagogic din Sighet și, neîntrerupt, 33 de ani, între anii 1953 – 1986, la Liceul „Dragoș Vodă”, limba germană și limba franceză.

Condoleanțe sincere familiei îndoliate! Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Salut, Sighet!

 

Foto (dreapta): Tomi Hoffer




Zilele Călineștiului

Asociaţia GAL Mara-Gutâi, în calitate de co-organizator, alături de Primăria comunei Călinești organizează în data de 8 septembrie 2021, „Zilele Călineștiului”.

Scopul evenimentului este de a promova produsele locale, meșteșugurile zonei și mesteșugarii. Cei prezenți vor putea participa la un târg de produse locale, dar și la un spectacol oferit de Ansamblul folcloric „Mara”, Ansamblul „Datina” Văleni, Ansamblul „Calineșteniii Țării Maramureșului”, precum și formația Ansamblului „Mara” condusă de Mihai Chiș. Alături de aceștia, pe scenă vor mai urca Ioan Godja, Măriuca Verdeș, Ileana Matus, Voichița Nemeș Andreica și Anghelina Timiș-Lungu.

„Zilele Călineștiului” vor începe de la orele 14.00 și sunt asteptați cu mic, cu mare, toți iubitorii de tradiție și serbare câmpenească.

Evenimentul este co-finanţat, alături de ceilalţi parteneri şi de Asociaţia GAL Mara-Gutâi şi face parte din acţiunile de animare organizate în teritoriu. Fondurile sunt asigurate prin proiectul „Sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare”, finanţat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, Măsura 19 „Sprijin pentru dezvoltarea locală LEADER”, Sub-Măsura 19.4.

Prin acţiunile sale, GAL Mara-Gutâi încurajează valorificarea responsabilă a resurselor şi potenţialului local, patrimoniul natural şi cultural, păstrarea tradiţiilor locale şi promovarea specificului local.

Comunicat de presă