IMPORTANT: „Promenada Inimii” se amână!

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, „Promenada Inimii” se amână pe duminica viitoare, 13 octombrie 2019, între orele 12.00-14.00!

****

Evenimentul este parte a unui proiect anual („Promenada Inimii”),  organizat de cluburile Rotary, prin care se oferă analize gratuite participanților (tensiune, glicemie), broșuri și informații despre un stil de viață sănătos și activ.




Festivalul Fotografiei Chineze la Sighet

Asociația Internațională „Euro Foto Art” din Oradea organizează în parteneriat cu China Photo Network Online din Zhuhai (China) și Organizațiile Partnere ale Asociației din România, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe a României și Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, Festivalul Fotografiei Chineze în România.

Ediția a VII-a a Festivalului este dedicată Aniversării a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-chineze, respectiv Zilei Naționale a Chinei, cuprinde 15 expoziții alcătuite din creațiile artiștilor fotografi din China, expoziții vernisate în orașele: Baia Mare, Brașov, Carei, Cluj Napoca, Galați, Gura Humorului, Miercurea Ciuc, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Sighetu Marmației, Slatina și Marghita, din care o expoziție a doi artiști fotografi din România, intitulată „Impresii din China”.

Festivalul oferă oportunitatea de a se organiza și în Sighetu Marmației o expoziție de artă fotografică deosebită. În acest context pe simezele Sălii Radio va fi prezentată o selecție de 50 de fotografii alb-negru și color ale artistului fotograf Ruisheng ZHU intitulată „Vedere din avion cu pilot automat” (Dronă). Expoziția a fost pusă la dispoziția organizatorilor de către China Photo Network Online din Zhuhai (Organizație parteneră a Asociației „Euro Foto Art” din China).

Artistul fotograf expozant este fotograf profesionist, vicepreședintele Asociației Fotografilor din Zhuhai. A fost angajat în producții video si fotografii comerciale pentru mult timp. A lucrat ca fotograf la multe filme. Fotografiile sale au fost expuse în mod repetat în China și Macau.

Venisajul expoziției va avea loc miercuri, 09 octombrie 2019, la ora 16:00 la Sala Radio, la care organizatorii invită pe toți iubitorii fotografiei să participe. La eveniment vor participa președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art” Ștefan Tóth, respectiv președintele China Photo Network Online din Zhuha, artistul fotograf Weilu Chen, care va fi însoțit de artiști fotografi din China, Dan Chen, Ruisheng Zhu, Hui Zhang, Yanming Zhu. La eveniment au fost invitați să participle demnitarii locali și județeni din Sighetu Marmației.

Momentele muzicale vor fi oferite de reprezentantul formației „Duo Varadiensis” din Oradea, după aranjamente pentru violă solo a artistului Thurzó Sándor József, care va interpreta mai multe piese din repertoriul muzicii clasice chinezești. Expoziția artistului fotograf Ruisheng ZHU intitulată „Vedere din avion cu pilot automat” (Dronă) va rămâne la dispoziția publicului vizitator până la data de 19 octombrie 2019.

Comunicat de presă,
Asociația „Euro Foto Art”




Promenada Inimii continuă la Sighet!!!

Duminică, 06 octombrie 2019, Cluburile Rotary Sighet, Rotary Voievodal, Rotaract Sighet și Interact Sighet vă invită, între orele 12:00 – 14:00, la o plimbare prin Parcul Grădina Morii și la analize medicale gratuite!

„Promenada Inimii” este un concept simplu şi inovator ce are scopul de a încuraja publicul de toate vârstele şi preocupările să meargă pe jos pentru a-şi menţine sănătatea.

Evenimentul este parte a unui proiect anual („Promenada Inimii”),  organizat de cluburile Rotary, prin care se oferă analize gratuite participanților (tensiune, glicemie), broșuri și informații despre un stil de viață sănătos și activ.

Promenada Inimilor se desfășoară în preajma Zilei Mondiale a Inimii și este susținută de Forumul Național de Prevenție. Anul acesta, Promenada se desfășoară, în organizarea Cluburilor Rotary locale, în peste 40 de orașe din România.




CNDV își promovează absolvenții de valoare

Echipa Euroscola 2019 a Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației s-a înscris la ediția a XII-a a concursului național pentru liceeni EUROSCOLA lansat de Biroul Parlamentului European în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, concurs care se desfășoară în acest an școlar sub titlul generic „Educația schimbă vieți”.

Cei 18 elevi din clasele IX-XI, coordonați de doamnele profesoare Luminița Colopelnic și Cornelia Hotea, au avut de ales o personalitate a cărei poveste de succes să fie promovată în școli și în mass-media în scopul sublinierii rolului educației și a importanței învățării unei meserii atât pentru dezvoltarea personală cât și pentru bunăstarea comunității.

Din mulțimea de personalități, elevii s-au oprit la prof. dr. Mihai Dăncuș, muzeograf, scriitor și publicist, profesor de vocație, director de muzeu, cercetător în domeniul culturii și civilizației tradiționale, un exemplu elocvent pentru proiectul „Prin tradiție și educație spre autenticitate și bunăstare”.

Așa cum singur recunoaște în interviul acordat în cadrul proiectului, Mihai Dăncuș este rezultatul educației sale ca autodidact, al educației școlare, al familiei, dar și al societății deoarece s-a lăsat atins în mod constant de valorile societății întregindu-se ca personalitate. Părinții pe care i-a ascultat, accentul pus pe educație în orice împrejurări, meseria pe care a îmbrățișat-o, partenera de viață pe care a ales-o așa încât să îi înțeleagă idealul, ambiția, dragostea pentru tradiții, pentru autentic și frumos, pentru oameni și locuri, totul s-a aranjat perfect în creionarea unui destin unic, impresionant, căruia îi rămânem recunoscători: a salvat o parte importantă din istoria noastră, a Maramureșului, a neamului românesc. A salvat de la degradare comorile, valorile și bogăția spirituală, îndeplinindu-și cu sârguință și sfințenie profesia la care a fost chemat.

De ce Mihai Dăncuș? Pentru că CNDV, la ceas de centenar, se mândrește cu absolvenții care i-au adus faimă în țară și peste hotare. Dar aceștia sunt o mulțime …. Și totuși de ce Mihai Dăncuș la Euroscola? Pentru lecția importantă de viață pe care ne-a dat-o: educația schimbă vieți. Te scoate din foamete, din situații de criză, din anonimat și te pune la un loc de cinste.

Mai multe despre activitățile proiectului găsiti pe site-ul: CNDV-Euroscola 2019.

N.R.: CNDV a mai participat la concursul EUROSCOLA în anii școlari 2012-2013, respectiv 2015-2016, ajungând la etapa internațională de la Parlamentul European din Strasbourg.

Daria Nicola COLOPELNIC,
clasa a IX-a B, CNDV
#EuroscolaRO2019




NOBLESSE Quartet, cu sigheteanca Raluca Michnea (vioara I) în componență, va concerta la Balul Centenarului CNDV!

Înființat în anul 2019, Noblesse Quartet le are în componență pe Raluca Michnea (Vioara I), Andra Bălan (Vioara a II-a), Larisa Iordache (Violă) și Andreea Pop (Violoncel), patru instrumentiste de excepție cu o pasiune aparte pentru muzică.

Născut din prietenie în sălile de studiu ale Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, cvartetul a devenit pentru cele patru instrumentiste un mod nou și deosebit de a se exprima prin muzică și de a-și dezvolta creativitatea și tehnica.

Colaborările diverse ale acestora, care includ numeroase proiecte aparte, le-au deschis orizonturile, ajutându-le să adauge la volumul impresionant de repertoriu clasic pe care îl interpretau, genuri noi ca muzică pop, coloane sonore din cinematografie și muzică latino-americană. Au concertat alături de instituții de renume din țară și din străinătate printre care amintim Orchestra Filarmonică a Universității de Stat Valencia (Spania), Orchestra Filarmonicii Rovereto (Italia), Opera Națională Română Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti Satu Mare, Filarmonica de Stat Oradea, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Mihail Jora Bacău, Filarmonica de Stat Moldova Iași, la care se adaugă activitatea concertistică alături de orchestre clasice și big-banduri precum Orchestra Română de Tineret, Orchestra Santa Cecilia Madrid, Orchestra Vieneză de Tineret, Orchestra Agile, AltOrchestra, Young Famous Orchestra și Bigg Dimm a’Band.

De asemenea, pe lângă repertoriul clasic, artistele au experimentat numeroase genuri muzicale și tipuri diferite de concerte luând parte în proiecte precum Jazz is Classic, Cluj Symphony Experience, Sunset Sea-mphony, Simfonie dincolo de nori, Rock the Symphony, Cluj Ensemble, Tango Simfonic alături de Analia Selis și Omar Massa, Simpro Concert, AltOrchestra100 alături de trupe ca Zdob și Zdub, Byron, The Mono Jacks, Grimus, Robin and the Backstabbers, Vița de Vie Simfonic.

În 2018 și 2019, cele patru instrumentiste ale Noblesse Quartet au luat parte în proiectul inedit 100 pentru România, care a sărbătorit Centenarul național într-o serie de concerte extraordinare care au pus în scenă o orchestră formată din o sută de instrumentiști alături de renumiți artiști precum Cristian Minculescu, Dan Bittman, Mircea Baniciu, Dan Theodorescu, Ștefan Boldizsar, Călin Goia, Flavius Buzilă și Roman Iagupov.

Experiența profesională a acestora se întinde pe mai mult de șase ani de colaborări la cel mai înalt nivel, concerte și evenimente, atât pe plan național cât și internațional. Experiența și interpretarea individuală a fiecăreia din cele patru artiste contribuie la armonia și frumusețea artei pe care o creează împreună ca Noblesse Quartet.




FURIANT Quartet din Germania – concert la Sighet!

În perioada 16 septembrie – 04 octombrie 2019 se desfășoară Festivalul EUFONIA. În 2019, Eufonia devine primul festival din România care integrează muzicoterapia în programul său.

La Sighet, în cadrul acestui festival se va desfășura un concert susținut de Furiant Quartet (Germania), care are în componență și un muzician român.

Concertul va avea loc la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, vineri, 04 octombrie 2019. Din program: lucrări de J. S. Bach, F. Schubert, L. v. Beethoven, D. Schostakovich, C. Porumbescu și… cântece tradiționale din Maramureș.

Intrarea se face pe bază de invitație.

Concertul din Sighet este susținut financiar de către Consiliul Județean Maramureș, Primăria Sighet, Rotary Club Sighet și Rotary Sighet Voievodal

În prima parte a zilei de vineri, 4 octombrie 2019, Furiant Quartet va susține un concert educațional, destinat elevilor de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, cu ocazia apropiatei sărbătoriri a centenarului (10-12 octombrie 2019) acestei instituții de învățământ.

Salut, Sighet!




#CNDV100 – Sărbătoarea Centenarului CNDV – Programul festivităților, 10-12 octombrie 2019

Program festivități – Centenarul
Colegiului Național „Dragoș Vodă”,
10-12 octombrie 2019

  • Joi, 10 octombrie 2019 

Între orele 8.00 – 12.00 vor avea loc lecții deschise în cadrul fiecărei catedre și întâlniri între generații. Acestea sunt programate după cum urmează:

*9.00 – 9.50 – Lansarea Revistei AxA, număr aniversar, dedicat Centenarului – coordonator, prof. Brîndușa Oanță și lansarea Revistei Cercului de istorie, „Gemina”, coordonator, prof. Marius Voinaghi
*9.00 – 12.00 – Tur al liceului pentru invitați
*8.00 – 8.50 – Miraculoasa lume a păpușilor, coordonatori, prof. Raluca Lozbă și prof. Otilia Chindriș, sala 21
*8.00 – 08.50 – CNDV – un Colegiu Național cu tradiție în voluntariat, coordonator, prof. Luminița Colopelnic, sala 45
*8.00 – 9.50 – Teatru scurt – „Din viața școlară”, coordonatori, prof. Simona Nodiș și prof. Amalia Mihu, sala 28
*8.00 – 12.00 – ARTIS’TIC – expoziție de artă, coordonator, prof. Andrea Burcuș, sala 17 (se va putea vizita și vineri)
*8.00 – 12.00 – Istoria calculatoarelor – scurt metraj & album live de personalități, coordonator, prof. Andrea Burcuș, sala 17
*9.00 – 9.50 –  Concurs de matematică „MATE – CNDV – 100” la care vor participa clasele a V-a și a VI-a, organizat de elevii clasei a XI-a B; coordonator, prof. Loredana Bedeoan
*09.00 – 09.50 – Cerc de lectură Alexandru Ivasiuc, coordonatori, prof. Dana Andrasciuc și prof. Gheorghe Andrasciuc, sala 43
*9.00 – 10.50 – Întâlnire virtuală cu absolvenții liceului Dragoș Vodă, coordonatori, prof. Crina Voinaghi și prof. Valeria Rus, sala Andrei Radu
*9.00 – 9.50 – prezentare „Casa inteligentă”, coordonator, prof. Cornelia Hotea, laborator multimedia
*10.00 – 12.00 – Concurs interdisciplinar la clasa a VI-a, coordonatori, prof. Pop Emilia și prof. Nodiș Simona, laboratorul de biologie
*11.10 – 12.00 – La cucina italiana – degustare, coordonator, prof. Pesek Beatrice, sala Alexandru Filipașcu (nr. 24)
*9.00 – 12.00 – Vernisajul expoziției „CNDV 100” și prezentarea istoricului liceului, sala Florian Antoniu Tiberiu (nr. 40) – coordonator, prof. Marius Voinaghi
*10.00 – 12.00 – Întâlnire între generații – coordonatori, prof. Otilia Chindriș și prof. Raluca Lozbă
*10.00 – 10.50 – Am întrebat 100 de CNDV-iști, coordonator, prof. Adelina Stoianovici, sala 36
*11.10 – 12.00 – prezentarea proiectului „Un absolvent cu care ne mândrim – prof.dr. Mihai Dăncuș – prin tradiție și educație spre autenticitate și bunăstare” , coordonator, prof. Luminița Colopelnic, sala 20
*11.10 – 12.00 – Prezentare Robotul Line Follower, elevul Pontoș Silviu, a IX-a B, coordonat de prof. Andrea Burcuș, sala 11
*8.50 – 9.00, 9.50 – 10.00 – Mini concerte susținute de formația liceului Thinking Process, curtea liceului
*10.50 – 11.10 – flashmob – coordonatori, prof. Nodiș Simona și prof. Crina Voinaghi, curtea liceului

*12.00 – 14.30 – Spectacol aniversar dedicat Centenarului – Sala de spectacole Monica Chifor, Școala de Muzică și Arte Plastice

*16.00 – Vernisajul expoziției „Desene de Corneliu Baba în colecții maramureșene”, coordonator, prof. Ioan Tivadar, Sala Radio Sighet (str. Plevnei, nr. 8)
*17.00 – 22.00 – Discotecă în aer liber organizată de Școala Ambasador, profesor coordonator, Hotea Cornelia.

******

  • Vineri, 11 octombrie 2019 programul începe la ora 8 cu lecții festive în cadrul fiecărei catedre și sesiuni de comunicări, după cum urmează:

* 8.00 – 12.00 – Sesiunea de comunicări științifice CNDV 100 (moderatori: dr. Livia Ardelean, conf. dr. Ioan Cârja, dr. Marius Ardeleanu) – organizează catedra de istorie, orele 8-12, sala 40, Florian Antoniu Tiberiu. A doua parte a sesiunii va avea loc între orele 16-18
*8.00 – 08.50 – Istoria CNDV pentru cei mici, coordonatori, prof. Otilia Chindriș și prof. Raluca Lozbă
*8.00 – 12.00 – Expoziție 100 – prezentare de obiecte vechi, tradiționale, coordonator, prof. Gabriela Ilieș, sala 41
*8.00 – 8.50 – Filosofia și condiția morală a cetății, coordonator, prof. Sandu Coroian, sala 45
*09.00 – 10.50 – Limba italiană în CNDV, coordonator, prof. Beatrice Pesek
*9.00 – 10.50 – Sesiune de referate ale elevilor, coordonatori, prof. Giurgi Vasile și prof. Tivadar Cornel, sala 14
*9.00 – 9.50 – Liceul „Dragoș-Vodă” în mass-media, 1919-2019, coordonator, prof. Brîndușa Oanță, invitat, dl. Ioan Ardeleanu-Pruncu – profesor, jurnalist, scriitor, absolvent al C. N. „Dragoș Vodă” – sala 4
*9.00 – 9.50 – Cenaclu literar și lansarea revistei de limbi moderne „100 Together”, coordonator, prof. Claudia Hotea și profesorii catedrei de limba engleză, sala 23
*9.00 – 10.50 – Game of TIC – joc concurs, coordonator, prof Andrea Burcuș, laborator CC
*9.00 – 11.10 – Popas duhovnicesc , activitate coordonată de d-na profesor Georgeta Lucaci și catedra de religie, sala 2
*10.00 – 12.00 – Concurs de informatică aplicată, coordonator, prof. Cornelia Hotea, laborator multimedia
*10.00 – 12.00 – Conferința „Motivație, educație, satisfacție”, susținută de dr. Ioan-Gheorghe Petrovai, absolvent CNDV, sala 36
*10.00 – 12.00 – Abuzul de antibiotice – invitat, Teres Tamara; Igiena dentară – coordonatori, prof. Pop Emilia, prof. Nodiș Simona, prof. Mihalca Doinița, prof. Nița Enache, invitat, dr. Dulugea Carmen, laboratorul de biologie
*11.10 – 12.00 – CNDV în relații trainice cu Parlamentul European, coordonator, prof. Luminița Colopelnic, sala 34
*11.10 – 12.00 – Arc peste timp, prof. coordonatori, Raluca Lozbă și Otilia Chindriș, sala academician Mihai Pop (nr. 20)
*8.50 – 9.00, 9.50 – 10.00 – mini concerte susținute de formația liceului Thinking Process, curtea liceului
*10.50 – 11.10 – flashmob – coordonatori, prof. Nodiș Simona și prof. Crina Voinaghi, curtea liceului

*12.00 – 14.30 – lansări de carte în Sala de Festivități a Colegiului Național „Dragoș Vodă” după cum urmează:
• „Prefecții Maramureșului” (autori, Klara Guseth și Vasile Moldovan, prefect), Editura „Valea Verde”
• „Pe cărările vieții” (autor, prof. Ștefan Motogna)
• „#CNDV100. Convorbiri – mărturisiri” (autori, Ion Mariș, Brîndușa Oanță), Editura „Valea Verde”
• „Silabisiri” (autor, Marius Voinaghi), Editura „Valea Verde”
• „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album de artă (autor, Ion Mariș), Editura „Valea Verde” & Expoziție de sculptură Ion Bledea
• „Voi, cuvinte!” (antologia poeților absolvenți ai CNDV, coordonator prof. dr. Raluca Lozbă), Editura „Valea Verde”

*****

  • Sâmbătă, 12 octombrie 2019, este o zi dedicată demonstrațiilor sportive:

09.00 – Crosul Centenar organizat de Asociația „Școala Alergării” cu plecare din curtea liceului
10.00 – Streetball pentru elevii și absolvenții CNDV pe categorii de vârstă: clasele a V- a – a VIII-a, a IX-a – a XII-a și peste 19 ani – coordonator, prof. Toni Fangli, sala de sport
10.00 – Tenis de masă – coordonator, prof. Ioan Groza, sala de sport
10.00 – Elitele șahiste din CNDV versus elitele șahului sighetean – coordonator, prof. Zoltan Csillik

18.00 – Balul Centenar cu tombolă (100 de obiecte), restaurant Perla Sigheteană




Weekend sportiv în Sighetu Marmației! #BeActive (Fii activ!)

Săptămâna Europeană a Sportului!

În acest an, evenimentele se desfășoară în perioada 23-29 septembrie, sub sloganul #BeActive (Fii activ).

În cadrul Săptămânii Europene a Sportului, vă invităm alături de Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației și Clubul Sportiv Școlar Sighetu Marmației să vă alăturați acestui demers ce se desfășoară la nivel național și european. Scopul Săptămânii Europene a Sportului este promovarea sportului şi activităţii fizice în Europa şi se adresează tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă, mediu social sau nivel de pregătire fizică.  Săptămâna va inspira cetățenii să fie #BeActive !

Acest demers în Sighetu Marmației  va avea loc sâmbătă, 28 septembrie  2019, ora 12.

Deschiderea va avea loc pe Aleea Pietonală ”Corneliu Coposu”, desfășurarea activitățiilor vor continua în Parcul Grădina Morii.

Parteneri în acest demers sunt: Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, Poliția Municipiului Sighetu Marmației, Poliția Locală Sighet.

În cadrul evenimentului se vor desfășura activități sportive și interacțiuni cu sportivi membri ai Clubului Sportiv Sighetu Marmației, elevii și profesorii din cadrul liceelor și școlilor din municipiu!

– ciclism, întâlnirea cu sportivii va avea loc la ora 12, pe Alee Pietonală ”Gheorghe Coposu” pe biciclete!

– cross – se va desfășura un cross amical, toate categoriile de vârstă!

– volei, baschet, sah,  fotbal (demostratii de practicare a acestor sporturi);

– dans alături de sportivii din Clubul Mini Maxi Dance Club;

– alte activități dedicate sportului.

Săptămâna #BeActive:

–  încurajarea participării la activități sportive și fizice, în special prin sprijinirea Săptămânii europene a sportului:

– promovarea educației în și prin sport cu accent special pe dezvoltarea competențelor susținerea punerii în aplicare a orientărilor UE privind carierele sportivilor;

– promovarea voluntariatului în domeniul sportului;

– combaterea dopajului, în special în mediile recreative;

– îmbunătățirea guvernanței în domeniul sportului;

– combaterea violenței și a rasismului, a discriminării și a intoleranței în sport;

– încurajarea incluziunii sociale și a egalității de șanse în sport.

VĂ AȘTEPTĂM!!!

Comunicat de presă

 




Primele dovezi arheologice ale prezenței armatei romane în Maramureş descoperite cu sprijinul CNDV-iştilor

În anul 2016 semnalam în Revista „Acta Musei Maramorosiensis” existenţa unui posibil castru roman la Coştiui şi că doar cercetările sistematice vor putea stabili veridicitatea acestui fapt. Şi iată că ele s-au desfăşurat şi sunt doar la început. Astfel, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată în coordonarea Consiliului Județean Maramureș, a organizat, în perioada 9-15 septembrie 2019, prima campanie de cercetări arheologice în localitatea Coștiui, punctul „Imaș” sau „Epreș” (comuna Rona de Sus, jud. Maramureș) la confluenţa pârâului Seneş cu râul Coştiui. Finanțarea a fost asigurată de către instituția muzeală, iar din colectivul de cercetare au făcut parte: dr. Marius Ardeleanu-responsabil științific de șantier, Raul Cardoș (ambii de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș), Daria Dabal (Glamorgan Gwent Archaeological Trust, Marea Britanie) și Horațiu Cociș (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău).

Prin realizarea acestor cercetări arheologice s-a urmărit stabilirea stratigrafiei sitului, identificarea unor complexe arheologice şi confirmarea existenţei unui eventual sistem de fortificaţie roman. În acest sens, pe latura nordică, în colțul sud-estic și latura vestică au fost deschise și cercetate patru suprafețe, denumite convențional S.I-S.IV. În urma acestor cercetări putem spune că zona a fost fortificată cu un val de pământ și șanț ce închideau o suprafață rectangulară, puțin trapezoidală, de aproximativ 3,6 ha. Sistemul de construcție al valului și șanțului identificat arheologic, forma și dimensiunile fortificației au analogii directe doar în lumea romană, de unde se cunosc sute de astfel de fortificații.

Cercetările arheologice s-au realizat cu sprijinul și participarea voluntarilor de la Cercul „Gemina” din cadrul Colegiului Național „Dragoș Vodă” din Sighetu-Marmației : Pop Vasile, Dohi Denis, Șofineț Lionel, Dohotar Dănuț, Iuga Vasilică, Berci Dorothea și Duldner Romina. De asemenea, la cercetările arheologie au participat: Giurgilă Darius (absolvent CNDV), Conțiu Dragoș (cercetător independent), Alin Stan și Angela Stan (Asociația Pro Detecție).

Echipa managerială și cea de cercetare de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare doresc să continue cercetările arheologice de la Coștiui–Imaș/Epreș și în anii următori, pentru dezvelirea unuia dintre cele mai importante situri arheologice din Maramureș și din spațiul nord-vestic al României.

prof. Marius VOINAGHI, dr. Marius ARDELEANU

Foto: prof. Marius Voinaghi




Sighet: dialog artistic Mariana Scubli – Eugen Moritz

Joi, 19 septembrie, ora 16:00, Muzeul Etnografic al Maramureșului ne invită să urmărim un dialog vizual între artiștii Mariana Scubli din Sighetu Marmaţiei și Eugen Moritz din Cluj Napoca, un dialog transpus în imagine fotografică.

Pictorul şi artistul fotograf Eugen Moritz a participat la numeroase expoziţii, festivaluri şi saloane de artă naţionale şi internaţionale de grup, încă de la absolvire, având un portofoliu impresionant de premii şi medalii internaţionale ale unor foruri artistice recunoscute din Ungaria, Austria, Polonia, Franţa, Belgia, Olanda, Grecia, Iran, Maroc, SUA şi Japonia. Expoziţiile sale personale în galerii private, ale UAPR sau muzeale sunt, de asemenea, numeroase. Este implicat în numeroase activităţi de jurizare, curatoriale şi coordonare artistică, în programe pedagogice şi festivaluri interne şi internaţionale.

Artistul vizual este un mediator, prin arta sa, între nimic și tot. El intuiește, presimte, își imaginează neantul și infinitul, le sugerează metaforic, simbolic, cu ajutorul culorilor, formelor, semnelor vizual – plastice.

Fotografia este limbajul principalului simț, cel al văzului. Important pentru orice fotograf este să facă fotografii atunci când este covârșit de emoție, atunci când este profund impresionat de un om sau de un peisaj.

Artistul Mariana Scubli este cunoscută publicului sighetean cu numeroase expoziții de fotografie pe plan local, național și internațional. Activitatea ei pornită din pasiune și dragoste pentru tradițiile și obiceiurile maramureșene. Fotografia presupune cultivarea aceloraşi lucruri ca şi la orice altă formă de expresie artistică. În primul rând, este nevoie de concentrare, ceea ce cuprinde geometrie, inspirație, expunere, sentimente, trăiri, suflet, chip, oameni. Fără acestea, timpul, expunerea, diafragma, sensibilitatea, aparatul de fotografiat, lumina, secunda, oglinda nu-și găsesc materialitatea. Fotografiile din cadrul expoziţiei reprezintă o frescă elocventă a identităţii tradiţionale cuprinzând imagini despre portul popular, meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale maramureșene. Acele valori care ne diferenţiază cultural de alte zone şi ne fac mândri că suntem români.

În deschiderea evenimentului va vorbi domnul Gheorghe Todinca, Directorul Muzeului Maramureșean.

Comunica de presă




Sighet – Școala gimnazială din Sarasău a ajuns la… Pompieri!

Vineri, 13 Septembrie 2019, la Sighet, la Detașamentul de Pompieri din localitatea fost… ziua porților deschise . De fapt, la data de 13 septembrie – în fiecare an – se sărbătorește Ziua Pompierilor din România.

Pentru a marca această zi importantă, un grup de copii de la Școala Gimnazială din Sarasău a poposit la pompierii sigheteni unde au fost invitați să admire tehnica specifică pentru intervenții în situații de urgență

Descinderea copiilor la unitatea din Sighet a inclus și o ședință foto organizată ad hoc de către cadrele didactice însoțitoare împreună cu numeroșii părinți prezenți.

 

Salut, Sighet!




Programele Rotary Internațional unesc lumea!

Programele Rotary Internațional au ca scop formarea de noi lideri în generația tânără, vizează în special pacea internațională și încearcă să facă această lume… mai bună! Aceste programe nu se adresează doar rotarienilor. Vă propun să observați cum puteți face diferența prin intermediul Cluburilor Rotary:

Rotary Youth Exchange
Este un program foarte fain și drag mie, prin care tinerii pot învăța noi limbi, pot înțelege culturi și tradiții, fiind un cetățean global cu adevărat. În Sighetu Marmației, am avut parte de numeroși tineri care au venit prin programul pe termen lung, de aproximativ un an de zile. Ca să poți aplica pentru un astfel de program, trebuie să ai vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani. De asemenea, mai sunt programele pe termen scurt (tabere, excursii etc.) pe o perioadă de la câteva zile, până la 3 luni. În Sighet, Clubul Rotary Sighet Voievodal organizează anual o tabără de acest fel, în parteneriat cu Primăria și Clubul Rotary Sighet.

New Generations Service Exchange
Acest program are ca grup țintă studenții sau persoanele angajate până în 30 de ani. Scopul acestui program este de a îmbina profesia cu un caz umanitar. Cu Districtul Rotary gazdă, se planifică activități care pot include socializare, consolidarea relațiilor, serviciul umanitar, dezvoltarea profesională și formarea de noi lideri.

Rotary Youth Leadership Awards (RYLA)
RYLA are ca scop formarea de noi lideri, în special. Prin taberele RYLA, tinerii se împrietenesc și își îmbunătățesc abilitățile de lideri printr-o mulțime de activități distractive, antrenante și câteodată… solicitante. Tinerii se întâlnesc cu numeroși alți lideri care le povestesc despre experiențele lor și, pe lângă asta, îi ajută să își transforme motivația în acțiune.

Peace Fellowships
Anual, Rotary oferă 100 de burse pentru tinerii care doresc să studieze la unul din Centrele Rotary pentru Pace. Prin formare academică, practică și oportunități de rețea globală, programul Centrele Rotary pentru Pace își transformă participanții în adevărați experți ai păcii. Bursele acoperă taxele, găzduirea, transportul dus-întors, precum și toate cheltuielile de internship și studii de teren. În mai puțin de un deceniu, Centrele Rotary pentru Pace au instruit peste 1200 de participanți. Mulți dintre ei servesc acum ca lideri la organizații internaționale sau sunt antreprenori în acest domeniu.

Rotary Community Corps
Un astfel de grup este format din oameni dornici de a face o schimbare prin proiecte comunitare/ sociale. Acesta planifică și realizează proiecte în comunitățile locale  și sprijină proiectele locale ale clubului Rotary, dar niciunul din membrii grupului nu este rotarian. Există mai mult de 10.000 de grupuri în 100 de țări. Grupurile  comunitare Rotary sunt active oriunde Rotary este prezent: în zonele urbane și rurale, și în țările dezvoltate și în curs de dezvoltare.

V-am prezentat doar cinci dintre programele Rotary Internațional, dar pentru mai multe informații și mai multe programe, vă invit pe site-ul oficial Rotary Internațional (https://www.rotary.org/en ).

Noi, rotarienii (și cei mici, și cei mari), suntem oamenii acțiunii. Transformăm motivația în acțiune. Visăm și aplicăm, construim, realizăm. Și, după cum ne transmite tema rotariană de anul acesta, “Rotary unește întreaga lume!”.

Oana-Maria Mariș
PR & Social Media Officer
Rotaract Club Sighet




De 16 ani… „Speranța”

Monica Bud

De 16 ani… „Speranța” – cel mai sensibil subiect despre care aș putea să vorbesc, pentru că, în esență, nu este doar un cuvânt… „Speranța” reprezintă o compoziție, un întreg, un stâlp al comunității din Sighet, și nu numai.

În 2003 avea să se întâmple ceva extraordinar la Sighet… un preot italian, Aliani Fillippo, din Ordinul Fraților Minori Capucini, a fost trimis în noua lui misiune… unde? La Sighet. Din dorința lui de a ajuta cât mai mulți tineri și de a crea un Oratoriu pentru aceștia, s-a născut ideea de formare a unui grup, al grupului „Speranța”. Un grup de tineri care a ales să-și petreacă timpul liber facând voluntariat în folosul comunității, și aici reamintesc activitățile la Casele de Tip Familial, organizarea taberelor de vară, organizarea Sărbătorii Voluntariatului, activități spirituale sau implicarea în orice fel de activitate socială.

În prezent, obiectivele noastre au ramas aceleași, continuăm să dăruim, să împărtășim cu iubire, credință și… speranță. A-i face fericiţi pe ceilalţi este o senzaţie care nu ne copleșește niciodată. Avem și activități recreative: excursii, în fiecare duminică ne întâlnim pentru a petrece timpul împreună, fie prin vizionarea unui film, fie prin sport sau orice altă activitate de recreere.

Pentru mine, „speranț”  a fost, este și va fi, cel mai bun „medicament” pe care îl cunosc! Tot ceea ce sunt, sunt datorită acestei alegeri, de a face parte din acest grup. Pare banal, nu? Dar, credeți-mă, a fost cea mai buna alegere! Speranța m-a ajutat să descopăr cine sunt, ce doresc și încotro ma îndrept. Prin ceea ce am trăit în această comunitate creată de Aliani Fillippo, mi-am descoperit vocația, am descoperit oameni minunați, am legat prietenii care nu se pot uita, am învățat că fără Dumnezeu nu suntem nimic, am învățat să iubesc, să râd, să râd din nou, să ascult, să spun „te rog” şi „mulţumesc”, să am opinii, să le respect pe ale celorlalţi, să fiu sinceră, să fiu prietenă. Să fiu eu însămi! Tot aici am întâlnit unica și marea iubire, care de un an de zile a ales să-mi fie aproape pentru tot restul vieții. Cine s-ar fi gândit că o alegere de acest fel îți poate schimba viața complet? Dar mie mi-a schimbat-o.

La mulți ani, „Speranța”! La mulți ani nouă!

Iar voi, cei care sunteți interesați să ne cunoașteți, vă invităm să ne treceți pragul și să vă alăturați „Speranței! Ne găsiți pe strada Al. Ivasiuc, nr, 19, „Oratoriul Sfântul Francisc” (lângă forțele de muncă).

Monica BUD