Părinte Vasile Florea, noi vă vom fi alături!

Duminică, 3 martie 2019, în Biserica Parohială CRISTOS REGE din Sighetu Marmației a avut loc un eveniment deosebit de important.

În urma pensionării părintelui Filip Onisim, după 25 de ani de păstorire neîntreruptă, Episcopul de Maramureș, Preasfințitul Vasile Bizău a încredințat parohia preotului Vasile Florea. Așa cum azi spunea de la altar Vicarul general al Episcopiei de Maramureș, Augustin Butica citându-l pe Eminescu „Toate-s vechi și nouă toate”, părintele Vasile Florea își continuă de fapt activitatea, el slujind –  alături de părintele Filip Onisim – de 14 ani în Biserica Greco Catolică CRISTOS REGE.

Doresc pe această cale să-i mulțumesc preotului Onisim FILIP pentru întregul său aport fizic și spiritual, în special în construirea impunătoarei biserici de la Sighet, pentru dăruire și gestionarea tuturor problemelor în atât de mulți ani de păstorire. Îi dorim să fie sănătos, să aibă o viață frumoasă alături de cei dragi și să ne pomenească în rugăciunile sale pentru ca biserica să-și continuie drumul întru mărirea Lui Dumnezeu.

Noului desemnat PAROH, părintele FLOREA Vasile îi dorim inspirație cerească, înțelepciune și har, fiindcă atât de încercata biserică GRECO-CATOLICĂ a fost o demonstrație continuă de perseverență în credință. Mărturie stau, de-a lungul istoriei sale zbuciumate, imensele sacrificii umane din perioada comunistă. Anul acesta, cu ocazia vizitei Papei Francisc în România, vor fi beatificați episcopii greco-catolici care au sfârșit în închisorile comuniste datorită nerenunțării la CREDINȚĂ.

Cei care vin la biserică sunt, în general, oameni din toate mediile sociale, care așteaptă o vorbă bună, sfaturi care să-i apropie și mai mult de Dumnezeu. Deci, putere de muncă în folosul comunității greco-catolice, deschidere spre ecumenism și multă iubire de Dumnezeu, acestea trebuie să ne facă mai buni pentru a aprecia darurile pe care Isus ni le oferă zilnic și nu le vedem de multe ori.

Harul lui Dumnezeu să vă însoțească, părinte Vasile Florea, noi vă vom fi alături necondiționat!

Rodica GHEORGHIU, dirijorul Corului CRISTOS REGE




Sigheteanul Alex ROBCIUC a câștigat premiul Sony World Photography Awards (România) pentru fotografie!

fotograful Alex Robciuc

În urmă cu aproape șase ani (în septermbrie, 2013) Alex Robciuc se număra printre laureații unui concurs de fotografie organizat de Cluburile Rotary și Rotaract din Sighet, dedicat tinerilor pasionați de arta fotografică. Recompensa laureaților a constat în tipărirea fotografiilor câștigătoare (format vedere) de către Editura „Valea Verde”. Concursul din acel an a avut tema „Ţara Maramureşului – atracţii turistice naturale şi antropice” iar Alex Robciuc a propus două poze foarte interesante. A fost debutul lui Alex într-o competiție și primul premiu în arta fotografică.

Mi-am amintit de acel concurs în ultimele zile, când sigheteanul Alex Robciuc a devenit foarte vizibil pe plan național. Două cunoscute televiziuni (Digi 24 și Antena 3) l-au intervievat pe Alex, devenit, între timp, prin domiciliu… timișorean.

Prin muncă, perseverență și pasiune Alex (fotograf freelancer) se poate considera azi un “tânăr de succes”. Premiul recent câștigat l-a propulsat definitiv în rândul profesioniștilor fotografi. De fapt, în ultimii ani – după cum mi-a mărturisit Alex – a avut realizări importante, o motivație serioasă pentru el fiind și succesul fotografiilor care i-au fost publicate în National Geographic.

Evoluția lui Alex s-a concretizat în desemnarea de către juriul competiției Sony World Photography Awards în câștigătorul competiției din România, la categoria Open.

“Parte din Sony World Photography Awards, eveniment recunoscut la nivel mondial, National Awards confirmă angajamentul Sony de a susține talentul fotografic local, recunoscând lucrările fotografilor locali din 62 de țări și promovându-le la scară globală.

Fotografia lui Alex Robciuc intitulată „Vasile Oanea” (foto) a fost desemnată drept cea mai bună imagine individuală din totalitatea lucrărilor realizate de fotografi de naționalitate română, având domiciliul în România, participanți la competiția Open din cadrul Sony World Photography Awards. Lucrarea a fost de asemenea nominalizată la categoria Cultură din cadrul competiției Open.

Fotografia câștigătoare, „Vasile Oanea”, este un portret surprins de Alex Robciuc după ce a auzit povestea sa de viață: „Vasile a locuit aici toată viața sa. Într-o casă tradițională de lemn din Maramureș, România, în satul pitoresc Breb. El a ales o viață cu totul diferită față de ceilalți oameni din comunitatea lui. Vasile este puternic înrădăcinat în stilul de viață al strămoșilor săi din Maramureș, însă nu a renunțat la avantajele tehnologice pe care le oferă secolului 21 și astfel combină stilul de viață tradițional din Maramureș cu un stil de viață modern.” a declarat Alex Robciuc.

În calitate de câștigător National Award, Alex Robciuc va fi premiat cu cele mai noi echipamente Sony pentru fotografie. Lucrările câștigătoare vor fi prezentate la expoziția Sony World Photography Awards din Londra, desfășurată între 18 aprilie și 6 mai și publicate în catalogul anual dedicat câștigătorilor.” (extras din Comunicatul de presă Sony)

Sigheteanul Alex Robciuc și-a găsit drumul pe care va continua să-și desăvârșească pasiunea pentru fotografie.

Succes, Alex!

Ion MARIȘ




Cărți tipărite la Sighet, expuse la Paris!

În perioada 15-18 martie 2019, iubitorii de carte și de artă grafică din întreaga lume se vor întâlni cu ocazia prestigiosului eveniment „Salon du Livre” ce va avea loc la Porte de Versailles, Paris. În cadrul acestui Târg Internațional de Carte, Tipografia Aska Grafika va expune cele mai frumoase cărți tipărite la Sighetu Marmației, în ultimii ani.

Cu peste 27 de ani de experiență în domeniu, tipografia sigheteană începe anul 2019 cu schimbări importante – pe care le va prezenta în cadrul târgului din Paris. Astfel, vizitatorii acestuia, autorii de carte, cât și editurile vor putea afla direct de la sursă ce înseamnă tiparul ecologic și responsabil față de mediu, cu certificare FSC (Forest Stewardship Council).

Cei interesați să își tipărească proiectele în colaborare cu Aska Grafika vor putea contribui în mod activ și sustenabil la extinderea unei comunități mai prietenoase față de natură, totodată sprijinind proiecte culturale, educaționale și de mediu.

Cărțile, albumele și revistele tipărite în orașul nostru vor putea fi admirate la standul U51, pe toată perioada târgului. Printre acestea, să nu uităm, se va afla și colecția de volume a Editurii sighetene „Valea Verde”.

Vom reveni cu impresii și imagini de la eveniment – direct de la reprezentații tipografiei, care ne vor împărtăși experiența lor. Aceștia speră ca la întoarcerea de la Paris să expună materialele tipările și pe plan local.

Salut, Sighet!




Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare răspunde scrisorii sigheteanului Bogdan Ardelean

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare

 

Stimate Domnule Ardelean și Domnule/Doamnă Redactor Șef,

Urmare a mesajului dvs. și a publicării în data de 11 februarie 2019 pe site-ul ”Salut, Sighet!” a întrebărilor și îngrijorării cu privire la echipamentele montate la punctul de trecere a frontierei din Sighetul Marmației vă aducem la cunoștință următoarele:
• echipamentele la care faceți referire sunt echipamente care au rolul de detecție a radiațiilor ionizante și de a depista eventuale surse de radiații, transportate ilegal în mijloacele de transport sau în bagajele persoanelor fizice care traversează frontiera de stat a României prin punctul respectiv,
• aceste echipamente nu sunt aparate care emit radiații de tipul radiațiilor X sau gama, nu emit radiații penetrante care să treacă prin corpul persoanelor și să aducă prejudicii sănătății acestora prin interacțiunea cu celulele corpului uman,
• întrucât nu eliberează radiații ionizante care să aducă vreun prejudiciu persoanelor care trec prin punctul de trecere a frontierei, utilizatorul acestora, Poliția de Frontieră din România, nu are informații de natura celor menționate de dumneavoastră pe care să le furnizeze publicului,
• pentru o mai bună și o mai corectă înțelegere considerăm că mesajul ”Atenție! Control Radiații” afișat în preajma echipamentelor respective ar trebui interpretat ca ”Atenție! Control în vederea depistării surselor de radiații”. Vom informa Poliția de Frontieră a României, utilizatorul echipamentelor respective, în acest sens.

Având în vedere cele precizate, vă asigurăm de deplina noastră disponibilitate în furnizarea de informații legate de domeniul nostru de activitate.

Cu stimă,
Președinte, Rodin Traicu

 




Sighet – Recital de pian Cadmiel BOȚAC

Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighetu-Marmației și Rotary Club Sighet organizează joi, 7 martie 2019, de la ora 18:30, la sala de spectacole „Monica Chifor”, un recital de pian susținut de Cadmiel Boțac, absolvent al acestei instituții de învățământ.

Cadmiel este în prezent student în anul IV la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, fiind premiat de-a lungul anilor la numeroase concursuri naționale și internaționale.

În program vor fi interpretare lucrări de Ludwig van Beethoven, Frederic Chopin și Franz Liszt.

Costul unui bilet este de 15 lei. Elevii pot intra doi cu un singur bilet. Biletele pot fi achiziționate de la Școala de Muzică.

Comunicat de presă




„Războiul rece” („Cold War”) ajunge la Sighet

Considerat cel mai bun film european, laureat la Cannes pentru cea mai bună regie și nominalizat la premiile Oscar 2019 la 3 categorii, filmul „Războiul rece” („Cold War” / „Zimna wojna”) în regia lui Paweł Pawlikowski pornește într-un turneu de Oscar prin România. În următoarele săptămâni, Institutul Polonez împreună cu partenerii săi vor prezenta filmul în mai multe orașe din România.

La Sighet, proiecțiile vor avea loc marți, 19 februarie, ora 12.00 și miercuri, 20 februarie, ora 13.00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței (Strada Corneliu Coposu, nr. 4). Intrarea este liberă.

„Războiul rece” i-a adus lui Paweł Pawlikowski al doilea premiu de anvergură mondială, după Oscarul pentru cel mai bun film străin câștigat în 2015 pentru filmul „Ida”: la Festivalul de Film de la Cannes 2018 cineastul polonez a primit distincția pentru Cel mai bun regizor. Totodată, filmul a fost nominalizat la Premiile Oscar 2019, la trei categorii: Cel mai bun regizor, Cel mai bun film într-o limbă străină, alta decât limba engleză și Cea mai bună cinematografie.

Pe fundalul Războiului Rece în Polonia, Berlin și Yugoslavia și Parisul anilor 1950, filmul creionează o poveste de dragoste la fel de imposibilă precum timpurile trăite de protagoniști. Wiktor – un muzician talentat, cu poziție înaltă și multe relații, și Zula – o fată de la sat, tânără, naivă, cu o voce aproape nepământeană se întâlnesc la preselecțiile pentru ansamblul folcloric de cântece și dansuri „Mazurek”. El vede în ea „scânteia” și-i oferă șansa să facă carieră. Se îndrăgostesc unul de celălalt, chiar dacă între ei totul le stă împotrivă: caractere, aspirații și orientări politice diferite, fatalitatea crudă a sorții.

Filmat în alb-negru, filmul se remarcă prin jocul actoricesc de excepție al unor actori de renume în cinematografia poloneză, precum Tomasz Kot, Joanna Kulig sau Agata Kulesza, dar și prin muzica genial orchestrată de compozitorul polonez Marcin Masecki.

O co-producție Polonia – Marea Britanie – Franța, filmul este distribuit în România de Independența Film.

Sursa: www.culturapoloneza.ro




Sighetul la zi(d): continuă seria spargerilor de garaje!

În noaptea de 11/12 februarie 2019, în Cartierul Traian, au fost sparte 7 garaje. Am sesizat Poliția. Aici este raiul hoților acum ieșiți din pușcărie pentru că este atât de întuneric, încât nu vezi pe unde calci, dacă ai curaj să te aventurezi noaptea fără lanternă! Mie mi s-a spart garajul a șasea oară (am deja colecție de lacăte sparte)!

Acum 3 ani, primarul a promis iluminarea aleii dintre blocuri (spațiu public), dar…. a rămas la stadiu de promisiune. Cu ani în urmă, un vecin a reușit să instaleze un bec, pe peretele blocului, dar a deranjat-o pe vecina judecătoare, care reclamat la „mama Jeni” că-i intră „sclepții” în casă și l-a obligat să-l desființeze!

Primăria cu promisiunile, noi cu pagubele!

S. ANDER




Lansare de carte la Sighet: „Fețele timpului. O nouă Patrie”

Editura „Valea Verde” vă invită marți, 12 februarie 2019, orele 13:00, la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinad” Sighet unde va avea loc lansarea volumului „Fețele timpului. O nouă Patrie”.

 

Salut, Sighet!




Semn de carte: prof. Aurelia Vișovan – ”Treptele unei vieți”

“Treptele unei vieți” este volumul apărut în urmă cu câteva săptămâni, la Editura Evdokimos, București, autor fiind doamna profesoară Aurelia Vișovan.

Peste câteva luni, profesoara ce a slujit o viață Liceul “Dragoș Vodă”, va împlini 86 de ani. Volumul pe care-l semnalăm, include în plan simbolic, treptele Golgotei familiei Vișovan, revelează un parcurs identic pentru mii de familii de români, care s-au opus direct sau tacit “binefacerilor comunismului”.

De la anii copilăriei până la vârsta maturității, cu demnitate și discreție, doamna Aurelia Vișovan și-a asumat și acceptat fiecare etapă a vieții și azi, ne oferă cu simplitate și acuratețe…. “rețeta” împlinirii, cu nuanțele tragice pe care fiecare treaptă le-a cerut… jertfă.

Multă sănătate, doamnă profesoară!

Ion MARIȘ




Bilanț 2018: Școala de Artă „Gheorghe Chivu” din cadrul Centrului Cultural Sighetu-Marmației

Discutând zilele trecute cu Ioan Tivadar, șef serviciu al Școlii de Artă “Gheorghe Chivu”, care ne spunea cu regret că Școala nu este vizibilă la nivelul Sighetului, am hotărât să prezentăm “rezultatele deosebite obținute de elevii și profesorii Școlii de Artă ”Gheorghe Chivu” în anul 2018”.

Așadar, fără vorbe mari și introduceri pompoase vă prezentăm rezultatele:

  • CLASELE DE COREGRAFIE au obținut 15 locuri I la concursuri și Campionate Naționale de dans: Brașov – 21- aprilie – CAMPIONATUL NAȚIONAL; Bistrița, 8 – aprilie – CONCURS NAȚIONAL; Baia Mare, 5 – mai – concurs; Satu Mare, 6 -13 mai – CONCURS NAȚIONAL; Oradea, 26 mai – CONCURS NAȚIONAL; Piatra Neamț, 9 – 10 mai – CONCURS NAȚIONAL; Dej, 16 iunie – CONCURS NAȚIONAL; Cluj – Napoca, 29-30 septembrie – CAMPIONAT NAȚIONAL; Baia Sprie, 6 octombrie concurs zonal; Timișoara, 20 – 21 octombrie CONCURS INTERNAȚIONAL; București, 28 octombrie – concurs.

Profesori: Gabor Kovy și Cristina Kovy (este și arbitru național – a arbitrat 7 competiții în anul 2018).

  • CLASA DE CANTO POPULAR a adus 10 locuri I și trofee: 9 mai – Festivalul Internațional, „Am fost ș-om fi”; 22 iulie – Staruri Maramureșene – reprezentare la Chicago – S.U.A; 28 august – „Dobroge, vatră de dor” – TROFEU; 11 septembrie – „Starurile Diasporei” – Roma, Italia –TROFEU; 27 octombrie – „Transilvania Stars” – TROFEU; 9 noiembrie – Festivalul „Lira” – 3 premii I; 18 decembrie – „Zestrea Neamului” – TROFEU, Etno TV.

Profesor Marius Iusco – premiat cu mai multe diplome de merit.

  • CLASA DE VIOARĂ – 4 premii I la competiții din Târgu – Mureș, Baia Mare, Șieu și Sighetu Marmației. Profesor, Ioan Dunca.
  • CLASA DE CANTO MUZICĂ UȘOARĂ – CHITARĂ – 1 premiu la Festivalul de muzică folk „Poarta Sărutului” – Târgu-Jiu. Au fost și alte participări de excepție la Festivalul de folk – Borșa și „Floare de colț” – Sighetu Marmației.
  • CLASELE DE PICTURĂ – ICONOGRAFIE au organizat 5 expoziții printre care o participare la expoziția de la Cluj -Napoca; profesori: Irina Szemkovics și Robert Zolopcsuk.
  • CLASA DE ARTĂ POPULARĂ a avut 5 expoziții. ”Readucerea meșteșugului țesutului la război la Sighetu Marmației” – grupa Sighet. Profesor Pălăguța Bârlea.
  • CLASA DE SAXOFON a reușit constituirea nucleului fanfarei sighetene – profesor Viorel Bledea.

În anul 2018, Școala de Artă „Gheorghe Chivu” a mai adus acasă mai mult de 70 de locuri II, III și mențiuni.

Școala de Artă „Gheorghe Chivu” funcționează în cadrul învățămantului non-formal cu taxe de școlarizare, durata cursurilor între 3 și 5 ani incluzând și ani de specializare după absolvire (coregrafie 2 ani). Fiecare disciplină are de parcurs programe școlare bine definite și aprobate în consiliul profesoral și consiliul de administrație. Se fac evaluări continue și periodice (la sfârșit de semestru I, examen de promovare în anul următor și examene de absolvire). Clasele nu pot fi constituite pe criterii de vârste școlare, accesul la școala fiind fără limită de vârstă, ceea ce presupune abordarea programelor școlare cu metodici foarte diferențiate. Cu toate acestea, școala mai are anual un calendar de activitați extrașcolare în zilele și lunile cu semnificații speciale: 15 ianuarie, 24 ianuarie, 15 februarie, 8 martie, aprilie – expozitii pascale, mai – iunie – Tabăra de folclor, august- festival de folk și medieval, octombrie – noiembrie – festival de dans, 1 Decembrie, 2 decembrie – ”Gheorghe Chivu”, 5 decembrie, 27 decembrie.

Școala are încheiate 20 de parteneriate cu instituții de învățământ și cultură din municipiul Sighet, precum și cu Școli de Artă din țară cu care susținem diverse activități. Tot acest calendar presupune eforturi mari pentru profesori, elevi si conducerea școlii, ținând cont că prioritare pentru conducerea școlii sunt programul de îvățământ și respectarea orarului la clase. Pentru toate aceste activități nu avem suficiente spații și dotări, sediul actual al școlii fiind insuficient, astfel încât suntem nevoiți să funcționăm cu unele clase în alte spații (trei clase la sediul din Piața Libertății, o clasă la Giulești și o grupă la Centrul de zi „Acasă”), ne-a precizat Ioan Tivadar.

Salut, Sighet!




Sighet – Expoziție de fotografie

Joi, 31 ianuarie 2019, de la orele 16.00, la sala Radio Sighet (str. Plevnei, nr. 8), are loc vernisajul expoziției de fotografie ”Voi vedeți ce văd eu!”. Expune M. S. Neva.

 




Sighet – Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului

Sub genericul ”Auschwitz – Învățămintele istoriei”, Primăria Sighet, Muzeul Maramureșean și Comunitatea Evreilor Sighet organizează marți, 29 ianuarie 2019, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Manifestarea va avea loc la Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș – Casa muzeu Elie Wiesel (str. Tudor Vladimirescu, nr. 1), de la orele 13.00.

Salut, Sighet!




Caravana ”Moromeții 2” ajunge la Sighet

Cel mai mare succes românesc din ultimii 25 de ani, Moromeții 2, va avea trei proiecții speciale în Sighetu Marmației, pe 22 ianuarie, la Școala de Muzică și Arte Plastice „George Enescu”, Sala Monica Chifor, de la ora 9:00, 12:00 și 18:00. Biletele pentru proiecția de la ora 18:00 vor fi disponibile la Sala ”George Enescu”, înainte de începerea filmului.

Filmul s-a lansat oficial anul trecut, pe 16 noiembrie și a adus după două luni în cinematografele din România peste 184.000 de spectatori, plasându-se în primele poziții din box office-ul românesc. Cei care încă nu au avut șansa de a vedea cel mai așteptat film românesc al anului o pot face în continuare, programul complet din cinema, pentru săptămâna 11 – 17 ianuarie, putând fi consultat aici.

Avanpremierele și proiecțiile speciale organizate de echipa filmului în cadrul turneului de promovare, demarat de Transilvania Film la finalul lunii octombrie a anului trecut, au strâns aproape 40.000 de spectatori în cele peste 60 de orașe în care au avut loc. Majoritatea proiecțiilor din caravană au rulat cu casa închisă, filmul și echipa fiind întâmpinați cu aplauze și entuziasm de fiecare dată.

„Eu nu am mai trăit așa ceva niciodată în viață, sunt greu de descris în cuvinte experiența și  emoțiile trăite la fiecare întâlnire cu publicul și sunt profund recunoscător pentru tot acest val de apreciere și iubire.”, a declarat și regizorul Stere Gulea.

Pelicula readuce pe marile ecrane, după mai bine de 30 de ani, iubitele personaje ale lui Marin Preda, sub regia aceluiași Stere Gulea. Imaginea filmului este alb-negru și este semnată de Vivi Drăgan Vasile, unul dintre cei mai apreciați directori de imagine din România.

 Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina, tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi. Trailer-ul oficial al filmului poate fi urmărit aici.

Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale publicul îi va vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema. Alături de ei apar Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir), Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana), Paul Ipate (Paraschiv), Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru (Directorul școlii).

Cristian Niculescu este scenograful care a refăcut casa Moromeților după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului a fost creat de la zero. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor. Montajul filmului a fost realizat de Dana Bunescu și Alexandra Gulea, muzica este semnată de Vasile Șirli, iar coloana sonoră este gândită de aceeași Dana Bunescu, câștigătoare a 6 premii Gopo până în prezent, pentru montaj și sunet. Machiajul și coafura sunt semnate de Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu și Domnica Bodogan. Producătorii filmului sunt Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu. Fotograful afișului oficial este Alex Gâlmeanu.

 ***

Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România.

Cu sprijinul: Cinema City, Banca Transilvania, Timișoreana, Aqua Carpatica, Auchan Retail Romania, Catena, Țiriac Auto.

Susținut de: Primăria Municipiului Sighetu Marmației, Centrul Cultural Sighetu Marmației, Școala de Muzică și Arte Plastice „George Enescu”.

Recomandat de: Europa FM.

Parteneri media: Adevărul, Radio România Cultural, Dilema Veche, OK! Magazine, Historia, Marie Claire, Cosmopolitan, Femeia, Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Observator Cultural, Agerpres, VICE, Euromedia.

Partener monitorizare: mediaTRUST

 

***

Noutăți, programul evenimentelor din țară și povești din culisele filmărilor vor fi postate pe pagina de Facebook a filmului.

Trailer:  YouTube | Facebook

Comunicat de presă