„Muruiala” tradițională (autor, Ileana Pisuc)
Pentru cei mai „noi-născuți”, termenul de „muruială”, sună necunoscut, ca din altă limbă, dar pentru cei mai „vechi”, el semnifică, e drept, un cuvînt din „limba bătrînă”, dispărut, deoarece, a fost înlocuit pe parcurs, cu alte înțelesuri; spoială, văruială etc.
Numai că acestea din urmă, au totuși niște pretenții.
Pentru a vărui, a spoi, trebuie parcurse niște faze de pregătire a obiectivului; îndreptare, refacere a arhitecturii existente, consultare cu beneficiarii, în cazul nostru Primăria, pentru aplicarea stratului final și al culorii, în funcție de mediul ambiant!
În cazul de față este vorba IAR despre „cîrpirea” orașului, a clădirilor istorice de pe centru, după cum îl taie capul pe unul sau altul, care se trezesc proprietari!
Eu am ales să denumesc această cîrpeală , marea „muruială”!
Pe timpuri, era un adevărat ritual, mai ales la țară, ca fiecare gospodină să-și primenească casa, s-o înnoiască, după posibilități. Lutul amestecat cu apă, dădea o tină tocmai bună de uns (muruit) pereții și aria (partea de pămînt bătut) de pe jos. Lucrarea ținea cam de la Paști pînă la Crăciun.
Timpuri vechi, metode arhaice!
Dar acum, în secolul în care ne conduce IA, cum să te întorci în timp și să faci lucrări de mîntuială într-un oraș municipiu? (Vezi clădirea de peste drum de Pompieri, galbenă ca gutuia!).
Ciclic, în oraș are loc cîte o primenire în culorile curcubeului a clădirilor din centrul orașului, mai ales a celor cu magazine la parter. Nimeni nu vede, nimeni nu sesizează la ceea ce se întîmplă în jur!? Nimeni nu impune niște reguli standard la nivel european, care trebuie respectate?
Vrem un oraș curcubeu? Se dă cu verde pe uscat!
Un oraș cu o așa arhitectură moștenită de care ar fi mîndră și Viena, să fie banalizat de niște necunoscători? Ce ne-a mai rămas din Sighet?
Industria aproape a dispărut, comerțul (in afară de cel cu sumne, pînzături, țigări și „altele”), e pe chituci, localurile cu tradiție și pretenții se închid pe capete!
Singura sală de spectacole „Viorel Costin” zace în paragină de 30 de ani…
A rămas singur ORAȘUL, care moare sub ochii noștri înecat într-o mare de indiferență și KITSCH!
Ne-am putea salva prin reanimarea lui, să-l transformăm fie și într-un oraș- muzeu (de artă) făcut de niște profesioniști nu din cîrpeli de doi bani, din care să se profite din plin!
Cu un cui și cîteva tonete zgomotoase amplasate în inima Memorialului, nu ne ridicăm!
Nu pot să fiu ipocrită și să nu recunosc marea asfalteală de pe centru.
Uitam, dacă o situație comică care putea fi chiar tragica nu-mi atrăgea atenția recent.
S-a marcat pista pentru biciclete pe partea stîngă!?… care se termină exact la intersecția din sensul giratoriu de la Pompieri.
O doamnă, pe bicicletă, s-a trezit exact la mijloc în fața mașinilor, neștiind încotro s-o ia, disperată a cotit-o la dreapta, unde e o urmă de linie albă care te conduce direct la Smurd!
Așa că problema e rezolvată, în caz de pericol!
Comic, nu?
S-au ridicat bordurile, implicit și trotuarele, indicatoarele rămînînd la aceleași dimensiuni. Cei mai scunzi nu le prind, dar cei mai „răsăriți” le iau din plin, la o mică neatenție.
Se invocă niște sfinți, mulți cunoscuți, alții botezați pe loc, care mai apoi sunt dedicați celor răsunzători cu „trebile” orașului.
Ileana Pisuc
P.S.
Era să uit!
S-a trecut (în sfîrșit) la reabilitarea Casei Pălărierului, o clădire reprezentativă pentru oraș, dar după cum e strangulată de clădirile din jur, de-abia i se vede pălăria!
Hotelul Coroana de cîteva luni a intrat și el în reabilitare și periodic își ridică trena de pe fațada centrală ca să ne arate cîte un pic din spoială.
O ultimă întrebare aș mai avea, ca simplu cetățean: Sighetul are un arhitect care să-l înțeleagă și să-i redea o față pe care o merită atît el cît și cei care-l locuiesc și îl iubesc!?
