…adică Sighetu Marmaţiei. Doar la noi se poate turna un asfalt format din pietricele unite temporar cu smoală şi cine mai ştie ce „ingredinte”, pe câte o jumătate de stradă (de-a lungul ei), lucrare care arată deja că la anul autorităţile cele noi, care pot fi tot cele vechi, vor trece iar în buget cheltuieli cu reabilitarea unor străzi pe care asfaltul, pur şi simplu, refuză an de an să stea lipit de drum. Se tot foieşte, se ondulează, se dispersează în părţile componente, adică pietricelele (acţiune vizibilă de pe acum), până când revine la starea initială de drum periculos pentru cauciucurile maşinilor.
Drumuri proaste am avut ş-om ave, noi păcăliţi cu promisiuni am fo ş-om si, dar măcar să fim găzdoaie bune, cum se zice pe la noi. Ne lăudăm că maramureşeanul e ospitalier, gospodar şi turiştii se simt cel mai bine pe-aici, inclusiv în Sighetu Marmaţiei. Trec peste aspectul trotuarelor şi străzilor şi să ne imaginăm că vine turistul din te miri unde să vadă ce e de văzut prin Sighet.
Vine, vizitează, dar i se face şi foame. Eu nu sunt turist în Sighetu Marmaţiei, dar ceea ce mi s-a întâmplat mie în seara de 10 mai 2024, se poate întâmpla oricui, iar întâmplarea arată că aici e „Localitatea tuturor posibilităţilor. Rele”.
Azi, mie şi unei foarte bune prietene, ni s-a făcut poftă de o ciorbă la restaurant. La ora 18:00 eram deja acolo. Nu spun unde, dar locul cu pricina are şi terasă, vremea era prielnică pentru o mâncare bună şi o discuţie amicală. Ne-am dus acolo şi după 12 minute, timp în care n-a venit nimeni să ne întrebe ce vrem, după ce m-am dus să întreb dacă ne bagă cineva în seamă, a apărut în sfărşit cineva din personalul de servire.
Era ora 18:00, oră la care să mănânci o ciorbă acolo e înterzis! Încă de la ora 17:00! Scrie în cartea de meniuri. Ne-a arătat asta „găzdoaia”! Până acum, în anii trecuţi, de foarte multe ori mi s-a întâmplat să fiu rugat de turişti, în toiul verii, să le recomand un loc bun unde se poate mânca bine. Eu, invariabil, le spuneam unde să meargă, dându-le şi repere de orientare, adică acolo unde azi am aflat că e interzis la ciorbă după ora 17:00.
Dacă la vară voi fi întrebat, voi recomanda insisitent unde să NU meargă lumea, adică acolo unde de la ora 17:00 nu mai poţi mânca ciorbă, că aşa scrie în cartea de meniuri. Prietena cu care am fost zicea că recomandările ar putea continua, de exemplu să nu se mai servească peşte la lăsarea întunericului că poate rămane un os în gâtul clientului.
Am plecat de-acolo şi m-am gândit cine dracu i-a învăţat pe ăştia să nu dea omului o ciorbă, care nu trebuia atunci de făcut, ci doar de încălzit.
Am mers în altă parte, la un alt local, tot în aer liber. Aici serveau ciorbe, n-aveau probleme că timpul cirorbei trecuse. În schimb, cine ne-a luat comanda părea un client care venise acolo la socializare. N-avea nici un fel de element de îmbrăcăminte care să arate că e persoana căreia i te poţi adresa. Era îmbrăcată (era o domnişoară) ca şi cum ar fi mers la plimbare. De altfel, stătea la masă cu alte domnişoare, râdeau şi povesteau. Greu era să distingă cineva venit acolo cu gând de a mânca ceva cui trebuie să se adreseze. Lângă masa noastră, era altă pereche, care aştepta deja de 30 minute să vină pizza, care nu mai venea. Ba, a venit când domnul a făcut puţină vâlvă, întrebând cât mai trebuie să aştepte. Interesant, miraculos aş zice, dupa faza asta, pizza a apărut imediat.
Perechea de lângă noi n-a avut şerveţele la masă. Tot domnul s-a dus să ceară şi s-a rezolvat. Nici noi n-am avut şerveţele, dar am avut batiste şi am rezolvat problema.
Mă întreb, oare localurile astea primesc aviz de funcţionare oricum, nu merge nimeni în vizită de serviciu dintre cei care dau acordul, prefăcându-se în clienţi doritori de ciorbe după ora 18:00, sau de clienţi nemaipomenit de simandicoşi care vor şerveţele la masă?
Turistul, când ajunge undeva, vrea să vadă ce-i de văzut acolo şi să mănânce ceva din ce-i trecut în cartea de meniuri. Lucruri mărunte, cea mai bună invitaţie de a reveni.
La noi, loc al tuturor posibilităţilor rele (n-am terminat-o, lista e mai lungă…), cred că turistul pleacă bucuros de pe-aici.
Bucuros, şi cu pofta-n cui! În el, încap multe pofte. Cuiu-i mare. Ştie o ţară întreagă cum arată…
Horia Picu
Conducătorul auto opri, luînd fata care aștepta singură la „ia-mă nene”.
