Dragii noștri prieteni feisbuciști,

Suntem tot noi, poporul domnului Pătraru, căruia îi mulțumim c-o făcut mai lungă rubrica Vax Populi. Vă scriem pentru că iaca că nici în Postul Mare n-am avut liniște. Că iacă ce s-o mai întâmplat, din cauză că Cartianu, un ziarist negru la suflet, s-o legat mai zilele trecute de cel mai tânăr și de cel mai frumos prim-ministru. Cică că nu cunoaște problema căcăfoniei, ba mai mult, nici limba lui n-ar ști-o ca lumea. Că din cauza a două cuvinte, scurte și alea, o ieșit mare scandal, de o ajuns ca acest scârța-scârța-pe-hârtie să ni-l facă ,,impostor”, ,,loază”, ,,batjocoritor” de limbă, și câte și mai câte. Pe deasupra, îl mai trimite să învețe ca lumea limba strămoșească, auziți, oameni buni, din cauza acestor două cuvinte: ,,CA” ,,ȘI”. Să fie lăsat în pace, că cum să se ocupe un ditamai prim-ministru de treburile căcăfoniei, că ce, n-are el destulă bătaie de cap cu treburile țării? Nu vedeți că cât se zbate el pentru noi, poporul de la Vax Populi? Că cum ar vrea el să mărească cuantumul pentru ajutoarele sociale, da nu poate, că capul acela, care parcă că-i un harbuz prins de ger, al unuia ca Cartianu, îi bagă bețe-n roate. Poate că o greșit și el puțin, poate s-o gândit să nu căcăfonească pe cineva, că vedeți ce om de treabă îi dumnealui, că cu un asemenea prim-ministru nu ne-am mai fălit de când l-am avut pe Petrică, cavalerul trecerii de la epoca socialistă la epoca capitalistă. Că câte probleme are pe cap! Uitați-vă bine la el, că când gândește profund își dă ochii peste cap, iar noi ne speriem, că ne gândim să nu-i clocotească creierului ăl deștept. Și iaca că vine ca căpcăunul Cartianu ăsta, care are un nas de parcă că-i cornul unui capricorn și ni-l face troacă de porci. Noi am propune ca Cartianu ăsta să-și vadă de treburile lui și să nu-l trimită pe scumpul nostru prim-ministru să pună mâna pe carte, că chiar că are el pe ce și pe cine pune mâna. Acuma numai pentru c-o băgat și el un ,,ȘI” în plus, credem că n-ar trebui trimis iar la școală, că el s-o gândit că fără acel ,,ȘI”ar fi putut ieși o căcăfonie. Dorim deci, ca Cartianu ăsta să nu ni-l mai căcăfonească pe scumpul nostru prim-ministru, că și asta-i treabă omenească, că așa l-o lăsat Dumnezeu pe om pe pământ, ca câteodată să se și cacafonească. Că cum ar mai putea el mânca câte ceva, dacă Cartianu ăsta ar reuși să convingă pe popor să nu se cacafonească, ba prin parlament, ba pe la televiziuni, ba și prin locuri unde ar trebui să fie intimitate.

PS1.Tocmai când era să încheiem, iată că un prieten din trupa noastră primește un e-mail de la un domn de specialitate care ne ajută să rezolvăm pentru domnul prim-ministru, problema căcăfoniei.

În atenția domnului prim-ministru!

1. 1. Când vrem să exprimăm comparația, și poate fi alăturat lui ca: Ion a încasat aceeași sumă ca și mine.
   2. Când vrem să arătăm calitatea sau relația, și nu mai poate fi alăturat lui ca: Ca conducător al unui stat totalitar, Ceaușescu…, Ionescu a fost desemnat ca candidat la funcția…, Ion a fost apreciat ca cel mai talentat…, Ion a fost propus ca cavaler de onoare la nunta…

OBS. 1) Pentru evitarea cacofoniei, apelăm la diferite mijloace în funcție de context: în calitate de, drept, fiind, etc: Ionescu a fost desemnat drept candidat…, În calitate de conducător al unui stat totalitar…

PS2. Greșelile de exprimare, punctuație, ortografie, etc. aparțin poporului de la rubrica Vax Populi.

OBS.2) Pentru aceia care spun, de exemplu, Ion mănâncă virgulă carne, le recomand să și-o înghită.

Autor, Vasile Pop

sursă foto: internet

PROFESIONISM
Supermarketul cel mai cel. Ajuns la casă, un bătrânel se face roşu-bujor precum cămaşa casieriţei şi-i răspunde: „…Bine, mulţumesc! Dumneavoastră?” Apoi, păleşte brusc: „ Vă pune să zâmbiţi, aşa-i?!”

REALIA
De Sărbători, în mijlocul noului sens giratoriu din oraş a coborât un cal alb, întraripat. Copiii fug la el, traversând aiurea, trăgându-şi părinţii de mână. O ocazie pentru aceştia să se convingă şi ei, că, într-adevăr, există, este aievea.

ANUL NOU
Tătic la blocuri: “Hai, măi copii, lăsaţi, n-o mai împodobiţi atâta, că nu se pun globuri pe Sorcovă! Duceţi-vă odată, că se-ntunecă!”

RECLAMĂ
Doi bătrânei trec agale pe lângă un mic magazin de mobilă, la sfârşit de plimbare. Unul din ei exclamă: „ Fotoliul final”! Îmbrăcat în roşu, obiectul indicat era cu adevărat impozant. Râdeau ca doi copii la vitrina cu jucării.

RITUALURI NOI
Un tip şters, cu ochelari groşi stă concentrat în faţa bancomatului. Apasă tastele rar, apăsat, din tot corpul – îşi cere pensia. Bancomatul i-o dă. După care, se dă doi paşi în spate, îşi întinde mâinile pe lângă corp şi face plecăciune.

S.O.S.
Martie, liceu. La toate sălile de clasă – pânze umflate de vânt. Iele cu mânecuţe scurte – pe chei, pe punţi, la catarg. Şcoală în derivă.

INTEMPERII
Plouă. O bătrânică trece abia, de la biserică. Are o umbrelă închisă în braţe – că-i plouă.

ÎNAINTE DE UNU
Martie, lumină, zăpadă. Pe strada „Eminescu”, îmi răsar în faţă un băiat şi o fată. Conversează ţinând distanţă, se-ndreaptă agale spre râu. Au tot timpul să ajungă, să facă digul, să se întoarcă în oraş, să se despartă, să se pregătească pentru următoarea întâlnire. Un vraf de bucurii neatinse îi aşteaptă.

EFERVESCENŢĂ
Sunt câţiva bătrâni în oraş – în parc, pe corso, în piaţă. Povestesc, se însufleţesc, adunați în jurul cuvintelor. Țin pasul cu vuietul verii, al vremii.

AŞTEPTARE
Intersecţie – o fată la volanul unui jip – verde – dirty – şatenă – trage din ţigară – cu sete.

MATERIAL…
Apropiindu – se de biserică, domnişoara dă să-şi lungească niţel rochiţa – un mini-mini, de tiul – e cu maică-sa – materialul nu se lasă.

O NOUĂ CULOARE
„ Végül! – îşi smuceşte femeia copilul şi traversează zebra în zbor. În centru s-au pus semafoare pietonale. Aştepţi “o oră” să traversezi în câteva secunde. O nouă culoare la Sighet: verde finalmente.

INGLIŞI
Automobil lat la pas prin ninsoare pe centru – negru, gol. La urmă, un ins chircit la volan, pe dreapta.

TABLETA
Blondina trece aranjându-şi chipu-n oglinjoară /– e-mail-urile?/.

MARTIE
Lume plin pe corso, freamăt, soare. Toți vorbesc. Martie a băgat oraşul în teleconferinţă. Cade rețeaua!

APRILIE
– Uite cum străluceşte salcia aia de lângă supermarket! Parcă-i lângă râu.
– Plângă – mă corectează prietenul.

Marin Slujeru

Cred că eram prin clasa a 2-a, când a început o nouă ”modă” în Sighet, moda mașinii. Au început să apară mașini tot mai interesante în oraș, decapotabile, mașini nemțești, etc, cu tineri doritori să își etaleze… statutul. Asta era totuși acum 20 de ani. Ce s-a schimbat de atunci? Numărul mașinilor a crescut considerabil, tinerii care le conduc sunt tot mai inconștienți și mai iresponsabili.

Ideea de a avea o mașină, cu orice preț, este tot mai bolnavă. Pur și simplu aceeași mentalitate a rămas, doar la un nivel macro. Cei care sunt șoferi cred că înțeleg la ce mă refer. Nu o dată mi s-a întâmplat, fiind în întârziere, circulând regulamentar să rămân blocat in trafic. Nici în orașele mari nu se întâmplă, ca în centru, dacă ești al 5-lea sau al 6-lea în rând să prinzi de două ori aceleași semafoare, într-un interval de 100 de metri. Chiar nu înțeleg de ce ieși la plimbare cu mașina! Nu se mai ține cont de prima bandă sau a doua bandă, ideea celor două benzi. A doua bandă, care ar fi cea de viteză ridicată, e folosită pentru priveliște, iar prima să stăm “avariați” și să blocăm circulația.

La cât de “mare” e orașul nostru, în cel mai rău caz, poți să ajungi dintr-un capăt în altul pe jos în 25 de minute. Adică de la spital până la blocul ”Dallas”. Și totuși, se înmulțesc cei care ies în oraș la plimbare, în viteză de pas, dar cu mașina. Rostul? Chiar se mai întâmplă ca fetele sau fetițele să fie impresionate de acest lucru? Folosesc mașina destul de des, recunosc, dar totuși, îmi fac timp să ajung unde mă îndrept, mai ales pe jos.

Traficul începe să semene tot mai mult cu cel din Asia sălbatică… mă gândesc aici la cei care nu cunosc rostul semnalizării, nu știu ce înseamnă răbdarea (aici referindu-mă la ”băgatul cu japca” în fața altora), nu înțeleg că se pot parca mașinile și la 50-100 de metri față de locul unde doresc să ajungă. Lenea să fie de vină? Posibil, dar ireal. Cred că dacă voi deveni un inconștient și iresponsabil, nepăsător, o să mă integrez și eu mai ușor în trafic, oricum e la „modă”.

Ideea este totuși să-i „impulsionăm” pe colegii din trafic, semnalându-le că, dacă urci la volan, înseamnă că vrei să ajungi undeva mai repede decât mergând pe jos, astfel poate vor circula și ei cu mai mult de 20 km|h, evident nu cu mai mult de 50. E diferență mare, poate trec și 10 mașini la semafoare, reducând ambuteiajele și ridicând nivelul de bun simț!

Iar celor care se simt vizați, le doresc să meargă pe jos dacă ies la plimbare, să lase mașina în parcare, parcată corect!

Levente Pesek

În Sighetul de altădată,
o bombă neexplodată?

Înhămat la un landou,
Iepurașul ca un bou
Trage pare-se un ou.
Oul însă e cu pene ori petale de bujor
Și seamănă mai degrabă cu-n obuz rătăcitor!

Morala:
Pe mormântul înflorat
Grenada n-a explodat
Nu că este a-nimănui,
Ci că îi lipsește-un CUI !
(Cuiul de pe pietonală este altă socoteală!)

Florentin NĂSUI

VIAŢA CONTINUĂ
Înmormântare. Din corul minimal se desprinde o coristă. Aleargă la intrarea în cimitir (acolo locuieşte) şi îşi adună rufele de pe sârmă. Tot în pas alergător, se-ntoarce în formaţie. Ajunge fix când se reia cânticelul. Se-anunţă ploaie.

CARTIER
În spatele blocului, doi burlaci masivi pornesc agale, legănat, într-o nouă zi cu spirt. Câinii, copiii, toţi îi petrec. Până să golească sticlele, oamenii ăştia umplu locul, de dimineaţă.

ÎMBRĂCAŢII
O poză din anii ’70. Serată dansantă la liceu. Băieţii, cu mâna stânga în faţă, păstrează o distanţă speriată. Ele se lasă conduse cu greu, drepte ca scândura. Cu toţii, încheiaţi la ultimul nasture. Doamne, ce-mbrăcaţi eram!…

ANOTIMPURILE
Ticsit oraşul de-atâta mamiţe şi cuconiţe, încât, doar un miros puternic de muşeţel mă face atent la bătrâna de-mi trecu razant pe sub nas.

ADEVĂRATE CUMPĂRĂTURI
Vine admirată de trecători, dinspre „Piaţa ruşilor”, agăţată de mămica ei. E toată o încântare. Are o rochiţă nou-nouţă, cu broşă şi se tot împiedică, de bucurie, în ea.

PROLEGOMENE…
Apar pe aleile noului hipermarket, afundate în cizmuliţele lor. Îmi plutesc prin faţă, cu zâmbetul desenat, prora uşor ridicată. – Aşa se vor preumbla şi prin Rai…

SĂRBĂTOARE
Trei fire semimoarte de iasomie, o băbucă cu ele în mâini – se duc la slujba de Înălţare, tremură plăpând. La geamurile farmaciei au înflorit toate „pirulele”.

STRANIERII
Iată-i şi vara asta! Se plimbă pierduţi prin oraş, cu şi mai puţină bucurie pe faţă. Revin an de an în oraşul natal. „Cum s-ar face inventarul”, remarcă prietenul meu, fost magazioner.

ANGRENAJUL
Ea râde, el îi mai toarnă o cupă de şampanie argintie. La urmă, el citeşte şi reciteşte nota de plată (ochelari întristaţi), ea priveşte Solovanul, îmbufnată (s-a reîntors, în sfârşit, de la grupul sanitar muzical). La masa de-alături, doi nemţi dau calificative angrenajului hotelier: „ţais!, Zeiss!”.

ATENTAT…
În zona pieţei ambulante de la „Big” se încalcă inviolabilitatea persoanei. Mă hărţuiesc, sar pe mine ceapa verde, ridichile, busuiocul, pătrunjelul, îmi puşcă-n nări și-n ochi mărarul. Ca să nu mai vorbesc de florile aduse din grădinile dinspre râu – cum îmi caută faţa, cât se mai unduie în aerul prin care trec!

Marin Slujeru

Mult iubite și stimate, domnule CUREA (cu accentul pe „u”)/CUREA (cu accentul pe „a”). Noi vrem să ne prezentăm încă de la începutul scrisorii. Să stiți că noi reprezentăm poporul cel adevărat, noi care suntem prezenți aproape în fiecare seară la emisiunea d-lui Pătraru la rubrica „VOX POPULI”. Tare mult ne place, dar tare-i scurtă. N-ați putea d-voastră să puneți o vorbă bună la domnul Pătraru s-o facă mai lungă? Ș-acum să vă spunem, domnule CUREA (cu accent pe „u”)/CUREA (cu accent pe „a”) de ce vă scriem.Vă scriem să vă mulțumim că sunteți de-al nostru, de-al poporului și am auzit și noi că tare mândru ați scris despre „broscoiul bubos” ce-o fost prim-ministru. Pe noi ne-o uns la inimă când am auzit că folosiți cuvinte de-ale noastre și să vadă tot poporul că o condus țara un „broscoi bubos” și pe deasupra și „ungur”. Noi ne transmitem zilnic, unul altuia, frumoasele d-voastră cuvinte și expresii: „un **lică cu liceu agricol” (bine ați zis „**lică” care-i un diminutiv, că doar un om mic ca el nu putea avea un… „augmentativ”), „o stârpitură”, „un avorton”, „un idiot” și „un nesimțit” .

Apoi, domnule ziarist cum o ajuns prăpăditul ăsta să ne conducă pe noi atâta vreme? Musai c-o avut niște pile tare sus, de-o mai venit și cu gașca lui de tehnocrați de la Brusăl. Niște tălhari, domnule C/ C. Că străinii ăștia ne-o adus numai rău în țara asta. Uitați-vă și d-voastră ce-o lăsat în urma lor: pământ pârjolit, ape poluate și otrăvite, româncuțe batjocorite și violate. De popor ce să mai spunem? O fost adus la sapă de lemn. Se mai vorbește pe la noi că „broscoiul ăsta bubos” și-a făcut studiile pe afară, iar noi credem că n-o putut ajunge acolo numai cu pile și în special cu ajutorul nevestei, care se zice că-i franțuzoaică. Se mai afirmă că are un „SIVI” foarte bogat, numai mastere și doctorate pe la mari universități din Franța. Dar noi ne întrebăm ce-o căutat el pe acolo, n-o văzut el câți au doctorate pe la noi și cum și le iau? Ăsta, credem noi c-a făcut-o pentru că-i trădător de neam și țară, n-o iubește decât pe franțuzoaică, că de-și iubea țara și poporul, în două luni domnul Oprea îi putea oferi și 5 doctorate. Așa că, credem noi, că numai franțuzoaica l-o ajutat să vină numai cu o diplomă de doctor.

Tare bine ați făcut domnule C/ C, că l-ați sfătuit să mai meargă și la muncă: „… dar un serviciu, așa, v-ați găndit să vă luați? Un job onest, de agronom, nu v-ar deranja, că tot n-ați muncit pe bune în viața d-voastră? Măcar un șef la vrun colectiv, la un cules de vie, de livadă, de ceva, un maistru la un cazan de țuică. Vedeți că SIE are niște ferme agricole, de ce nu cereți detașarea acolo?” Nouă ne-o plăcut, domnule C/C, nu zicem că nu ne-o plăcut, dar musai să facem niște observații, pentru că noi suntem de la țară, noi suntem „talpa” ei. Agronom n-ar fi bine să ajungă, că de-ar ajunge ar fi în stare să fure tot, și apoi nu prea mai este pământ, că noi l-am cam vândut străinilor. De livezi, nici nu poate fi vorba, fiindcă, după revoluție, am tăiat pomii și-am făcut foc cu ei. Nici la SIE n-ar fi bine, că ăștia-s spioni, lucră cu străinii, iar „broscoiul bubos” cu nevastă-sa ar fi în stare să vândă la străini toată producția. Noi am auzit că acolo, în satul său natal, nu sunt decât peri și ceapă. Dacă era un inginer așa deștept mai planta și altceva.

Se mai laudă unii că comuna aceea a lui a mai dat țării un mare om de stat de-o ajuns și ăla prim-ministru. Și se mai șoptește prin popor că el ar fi fost un fel de ctitor al ROMÂNIEI MARI. Pă dracu, niște lăudăroși că doar România a fost tot așa de mare de când e lumea și pământul. O fost și ăla un mincinos și un lăudăros, un reprezentant al burghezo-moșierimii. Da bine i-o făcut partidul nostru drag că l-o băgat la pușcărie și l-o ținut acolo până și-a dat obștescul sfârșit. Merită toate felicitările post-mortem fostul director al închisorii care a dus cu el în mormânt secretul despre locul în care a fost înmormântat. În concluzie, domnule C/ C noi v-am dovedit că comuna aceea n-o dat țării 2 prim-miniștri, ci 2 trădători de neam și țară. Ș-am mai dori ca și actualul fost prim-ministru să-și ia tălpășița împreună cu franțuzoaica sa și să nu mai auzim de ei.

Vă îmbrățisează cu drag poporul de la rubrica VOX POPULI a domnului Pătraru.

P.S.1 Am avut, domnule ziarist, o mică problemă cu numele d-voastră. Noi, când v-am văzut la TV am auzit că vi se pronunță numele cu accentul pe „u”, iar noi știm de un obiect pe care îl băgăm în brăcinar și în care accentul cade pe vocala „a” . Am mai avea multe de spus, dar nu vrem să vă obosim.

P.S.2 Autorul vă cere scuze pentru toate greșelile de ortografie, punctuație și de exprimare. Fiind vorba de „poporul” de la rubrica „Vox populi”, nu puteam scrie altfel.

Vasile Pop

Coana Chirița (scuzați, Olguța) în voiaj la „Niu Iorc”

Doamne, cu ce am păcătuit în fața ta, de ne binecuvântezi, la fiecare 4 ani cu niște guvernanți ce n-au pereche pe Pământ? Noi, Doamne, de data aceasta, nu i-am votat pentru ulei, zahăr sau pui congelați. Nu! I-am votat pentru că i-am văzut că sunt tineri, că sunt frumoși, că sunt deștepți și că ne vor reprezenta cu cinste peste mări și peste țări. Din păcate, Doamne, am fost trași pe sfoară și de data asta. Tu, Doamne, de acolo de sus, toate le vezi și le știi. Ai văzut-o și tu, Doamne, pe Coana Olguța ce discursuri „magistrale” a ținut pe unde a umblat. Că și tu, Doamne, puteai să-i luminezi mintea și să-i sugerezi să-și țină discursurile numai în RUSĂ pentru că avea de la cine să învețe, doar bunicul său ideologic ar fi făcut-o cu toată dragostea. Așa, Doamne, ai văzut și tu ce a ieșit. Eu, la engleză, nu mă pronunț, pentru că în anii tinereții mele era considerată o „limbă imperialistă”. Așa că prima limbă a fost rusa, limba aceluia pentru care scandam de 7 noiembrie: „Stalin și poporul rus/ Fericire ne-a adus” . Cei de vârsta mea, își mai amintesc de un MARE POET, care, ia ascultați cu ce se lăuda: „Eu sunt Beniuc, Beniuc, Beniuc/ Cunosc 3 limbi și limba rusă”. Ba ne stimula și pe noi, cititorii, oferindu-ne niște „mere ROȘII” din pomul de LA MARGINEA DRUMULUI. Am închis paranteza cu limba rusă. Văzând Coana Olguța că nu i-a ieșit cu limba lui Shakespeare, la al doilea discurs, s-a decis să vorbească în limba lui Baudelaire. Eu, când am auzit-o vorbind franțuzește, am rămas „bouche-bee”. Olguța, dragă, ce frumoasă franceză ai învățat! Toată lumea și-a dat seama că ești TAMBOUR D’ INSTRUCTION. Ce „nuanță suavă” i-ai dat acestei limbi! Avea o muzicalitate, o gingășie, încât părea că e cântată și nu vorbită! Ce frumos a sunat din gura ta sintagma LA MARCHE DE TRAMVAI! Nu conține decât 4 cuvinte, iar tu ai comis 3 greșeli (corect era LE MARCHE DU TRAVAIL, adică pe românește PIAȚA MUNCII). Ce tramvai ți-o fi trecut ție prin cap, nu știu, dar parcă văd și aud chicotelile celor din sală. Așa că, coano Olguțo, (cacofonia am lăsat-o intenționat), te-ai dus la NIU IORC, așa POUR LES FLEURS DE COUCOU, iar când ți-ai dat seama că ai greșit TU AS LAVE LE BARIL (AI SPĂLAT PUTINA) , nu înainte D’AVOIR BU UNE CIGARE.

Te îmbrățișează cu toată dragostea, profesorul tău de franceză, MUSIU ȘARL

Autor, Vasile Pop

sursă foto: adevărul.ro

Am vizitat zilele trecute, fericit, un oraș foarte frumos, din nord – vestul județului Maramureș, acolo unde, după cum se spune în folclorul local, se agață harta în cui. Sighetu-Marmației are oameni frumoși și creativi (pe bune!), dar, pe de altă parte, are și oameni nepăsători, care nu se gândesc la frumusețea orașului… Pe lângă semnul discret din codiță pe care l-am primit din partea „micilor” grupulețe de patrupede comunitare, un alt semn al nepăsării sunt căsuțele meșteșugărești din Parcul Central, majoritatea fără becuri, „aranjate” cu cretă sau cu marker, murdare sau, mai rău, sparte. Cred că aceste căsuțe ar putea fi puse la dispoziția tinerilor creativi din Sighet pentru un concurs de graffiti…

Un turist „fericit”

REPEDE OCHIRE…
Augustă Duminică, spre amiază. Prin biserici, enoriaşii se-ntrec în cuminţenie. În cimitir, toate mormintele la locul lor. Prin parcuri, bodegi, cafenele. Drojdia societăţii numai şede. Pe centru, fete bronzate scrum.

SALA DE AȘTEPTARE
Pânzături negre cu albastru, galbene cu cafeniu, de Iapa. „ …N-am mers la petrecare, am fost la fân… Pe când am venit o fost pre’ târziu… * …11 ani o bolit… N-am putut-o salva nicicum, …N-o fost rând… * …Nu s-arată moartea… Cosea pe lângă picioci și numa’ ce-o căzut ca fulgerat… gata o fost… Nu s-arată… Omu’ putred’e acolo în pământ… Cum să vreie Dumnezău așa ceva?! * …40 de ani de lucru în oraș… Lucram și Sâmbăta și Duminica … Plecam pe ploaie, la 5.20… Iarna noi rupeam zăpada… Nu era autobuz numa’ până-n Cearda… Odată, n-am ajuns cu banii mărunți pentru colindat la cuconi, până o trecut Crăciunu’… * …Be’ câte-o finge de cavei și-un pahar de horincă în tătă dimineața… și n-are nici pe dracu’… ”Ce pirule tăt bei acolo? Cum nu-i si beteagă?” – mă-ntreabă… * …Da’ cu ce le bei?… cu apă minerală,… nu-i bună,… nice sucu…. * …Amu umblă calculatoru’,… va da rețete la tăți!… Doamne mulți s-o strâns!… * ”… Stresu’…, atâtea și-atâtea…, n-o fost mod să nu mă-nbolnăvesc…” * ”Le-am spus: mn’ie să nu-mi puie din ce’le betoane… că io nu vre’u rămâne’ acolo, io vre’u să ies…” * ”O venit și la noi cu ajutoare din Europa, pentru bătrâni sângurați… , zahăr, oloi… Mi-am luat și eu, de ce să nu ieu? Că am fete și nurori și niciuna nu mă co’tă… Am zis asta, îi drept, de ce să nu zâc? Și m-o filmat de la TV Sighet și m-o dat și-o auzit nora din Italia, nu știu cine i-o spus – ș-apoi!… Da’ io nu de ea am zîs, ciî de celelalte, de-aici….Dint’o penzie de 5 milioane, ce să le dau la toți? Din ce?! ”

ÎNĂUNTRU
Casa de bătrâni. Mic Tricolor, lipit, dinăuntru, pe geam. Afară, Derâderea dansează din buric.

EFECT
Parcul central, vuietul estival. Dintr-odată, deasupra, clopotele amiezii. Ce linişte, după! Zumzetul reţinut, cuviincios al oraşului.

ÎN PARC
Zi de zi, la ceasul amiezii, pe banca din faţa mea, o bătrânică scoate din poşeta tot mai mare, tot mai păzită, bucăţi din covrigul tot mai îndelungat. Mestecă, priveşte prin ochelarii tot mai mari, prin mine, spre nimeni. Porumbeilor nu le dă nimic.

PRE-INFARCT
Zi toridă. Trece, în roşu şi negru, ea. Vânzătorul, un fost sportiv local, deschide violent ziarul. Nevastă-sa – gata să facă infarct.

ROCHIA ÎNFLORATĂ
Duminică toamna pereche la mare şpiţ se deplasează spre urbe la braţ sprijinindu-se unul de altul în argint. „ Ştii, m-am gândit dimineaţă la ideea de a-mi pune pantalonii albaştri…” – zice ea, căutându-i privirea.

Autor, Marin Slujeru

sursă foto: internet

De peste trei zile imaginea alăturată din Cartierul Popa Lupu zace bătută în „cui”.
S-o afla cineva să scoată „cuiul” ca să poată fi îndepărtate crengile care acoperă tomberoanele pentru a putea fi golite de resturile menajere. (Foto 1)

■

Gura lumii vorbeşte cum că s-ar pune de o nouă „coţcăreală”. Adică administraţia locală intenţionează să înstrăineze, la propriu, o halcă din parcul din faţa Şcolii cu clasele I-VIII „George Coşbuc” (Foto 2.) pentru amenajarea unei parcări pasămi-te pentru maşinile şi autocarele care vin să viziteze Casa Memorială „Elie Wiesel”. Aceeaşi Gură a lumii zice că, în fapt, nu este decât o mişcare mascată pentru „dotarea” şi uzul vecinilor de peste drum. Mai mult, aceeaşi Gură zice că propunerea ar veni din chiar partea părinţilor care îşi debarcă aici dimineaţă de dimineaţă odraslele la şcoală. Ocolul Silvic cică şi-ar fi dat acordul pentru tăierea copacilor aceştia fiind scorburoşi şi, deci, un pericol pentru clădire şi circulaţia în zonă! Încet, încet începe a ni se releva de ce se insistă pe dezincriminarea „abuzului în serviciu”. Intenţia nu-i bătută în „cui”, dar este dată ca sigură!
Ştie cineva ceva sigur?

Echim Vancea

MĂRŢIŞOR
Au ieşit icoanele la plimbare, ţopăie guralive. Uneia tocmai i s-a adus, pentru întîia oară, închinare. ”Primăveri de pus în cui, / Cocoană ca mine nu-i”!

MAI
În grădinuţa dintre blocuri, toate plantele sunt uriaşe, în frunte cu bujorul. Bătrânii proprietari au încredinţat-o unei tinere perechi de pensionari militari, din blocul vecin. Burtoşi, aceștia umblă agil pe cărările înguste dintre straturi – sapă, plivesc, adapă plantele cu nemiluita. Seara, în Mai, după ploaie, numai într-un halat pufos, domna resfiră puii bujorului. Dimineaţă vor înflori toţi. “Veniţi să vedeţi ce castraveţi frumoşi am!” – va striga domnul comisar.

CONFUSION
Dimineaţă, deschid fereastra. Pe trotuar, dulăul blocului se uită spre mine. Nu mai știu care căruia-i zicem: „Ce-i, unch’eşú’?”

CĂLDURĂ MARE…
Duminică la amiază. Mică, dolofană, în roșu, iese din bloc în grabă. – ’Ce nu ți-ai pus, tu, lănțișorul? – o ia în primire soțul, la costum, plimbând căruciorul. – Că n-am apucat!… – îi răspunde ea gâfâind, transpirată, preluînd căruciorul.

CULOARUL „BIG”
”Domnu’, domnu’, nu loaţi lapte?… vi-l dau cu 40… groşcior…, morcozi, domnu’…, avem oauă proapete…, luați petrenjel din Iapa, doomnu’… !”

DULCE GRAI
S-a deschis un nou magazin. O bătrânică în strai popular coboară cu greu treptele: „Uăă, am gândit că-i angro, da-i numa’ andetai!…”

DOMN’ DOCTOR
Un chefliu iese de la Curtea Veche. „Trai bun, Ionuc!” – se adresează, scoţându-şi căciula, statuii înzăpezite.

PERONISTUL…
Peronul Gării, dimineaţă, demult… O nevastă tânără, în strai popular îşi aşteaptă bărbatul de la lucru, din lume. „… Şi nu ţi-i greu singură ?” – o întreabă un „peronist”. „Apoi, domnúle, când te legi de lume, ori mori, ori tri’eşti!”

CĂLDURĂ MARE
Zi toridă. Chioşcul din staţia de autobuz. Nevastă: ” … Din care, Ioa’?” „… Cola!… Auzi, „din care?”!… Ce mă inervezi!… ”

MENIUL ZILEI
– Pot să iau un pic oţetul?
– Cu siguranţă!

LA OFTALMOLOG
„Mie să-mi comanzi o ramă ca aiasta, domn’ doctor !” – cere pacientul arătându-şi vechii ochelari. „Cu ie mă înţeleg! Nu altele, noi, cu tot felul de ţărâmoane! …Ori două – una de rezervă!”

ÎNDEMN…
Venind dinspre Dealul Cetății, o bătrânică dă bineţe vecinei, o orăşancă invalidă, într-un cărucior: „Da’ unde te-ndemni?”

UPDATE
G’eorg’e despărţindu-se de Ion: – Noa. te-am pupat, mă, te-am pupat!

Autor, Marin Slujeru

OBSERVAŢIE
Supermarket, ziua în amiaza mare. Pe culoar, două neveste vârstnice povestesc şi povestesc: „…Noa, ş-auzi tu…” Manipulantul le ocoleşte, bagând viteză: „Nuu mai cumpără aieste nimic astăzi!…”.

SIHOT
Sighet, ninge, frig. Ţigani cu tolcere şi făraşe de tinichea de-a lungul centrului. Felurite tunsori, frizuri, cărunteţe “la 12”. Gene mov, ochi-neon, extensii lila. Vânzătoare blondină cu pantaloni rozosin aleargând după mărunţiş. Neveste învăluite scoţându-şi bănuţii din batiste înnodate. La mijlocul propoziţiei, o unguroaică luând-o pe francovlahă: „ …a sufrágeriábon…”. Cumetrii şi cumetrele locului îmblăniţi ( – ”Ioai, feri Doamne!”) În mijlocul trotuarului, între Crăciun şi Anul Nou pe stil vechi, nişte femei în blănuri artificiale, la sfat. Pe prietenul meu îl umflă râsul: „N-ai auzit? Se duc la magazenul chizinesc.” Ăsta-i oraşul meu! Pe el îl iubesc! În el mă simt în siNguranţă.

TONETĂ ÎN SOARE
El vinde ţigări, în mişcare. Ea vinde bilete la Bingo, pe loc, în soare – se confesează unei prietene: „ Tătă ziua îmi rulează ăsta prin faţa ochilor, tu!”

ÎN ADĂPOSTURI
„ Ce tăt strâgaţi atâta, mă? Nu ne auziţi pe noi cum tăcem?” – dă să-i admonesteze pe tinerii vecini un vechi locatar de pe scară. Tace, însă, în continuare. E Duminică, a venit seara.

NEPOATA
Sala de aşteptare la medicul de familie. O bătrânică explică: „Io am ştiut dinainte. Mi-o spus nepoată-mea. O pus Internetu în poală şi mi-o citit tot: ce boală am şi ce leacuri trebuie să ieu”.

ANIVERSARĂ
– Noa, ce să scriu pe el, Ilea’? – întreabă din spatele tejghelei cofetăreasa, în mâini cu un tort imens, în culori zvăpăiate.
– “Pentru cel mai iubit soţ!” – strigă de la o masă o nevastă, cu cheile de la maşină alături. Înfulecă nişte haioşe uriaşe, dimpreună cu alte două cumetre. Poartă năframe verzi tustrei.

Marin Slujeru

sursă foto: internet

Comerțul Elegant...

Odată cu primăvara, decoratorul reamenajă vitrina magazinului central de haine. Îmbrăcă un manechin cu un deux-pièces lejer, iar ceva mai în spate, azvârli o haină de blană pe (la) un coș de gunoi din plastic. Spre seară, directorul de la ICSMI îl chemă și îi ceru să redecoreze vitrina. Nu de alta, dar soția sa avea o haină de blană identică.
(& I.J.P.)

Comerțul Select...

Pe vremuri. În magazinul de stofe al ICSMI intră o damă, în taior bej.
– Un material violet doresc!
Tânărul vânzător îi arată o stofă violet.
– Aa, nuu!… – zice ea, vreau un violet așaa…, bacovian… Tânărul o priveşte nedumerit.
– Daa, poftim! – intervine bătrânul responsabil de magazin și scoate din raft un val de violet bacovian.
( & I.J.P.)

Autor, Marin Slujeru

sursă foto (principal): internet