Mozaic (autor, Marin Slujeru)

Banca de rezerve

*
– Poți să te-nvălești ca un trandafir!… Dacă ești un om rău, nu te bagă-n samă nimeni. Deageaba-i!…
*
…La întoarcere, omul vede mâțu’ vecinului întins la uscat.
– Ț’am zis să ai grijă cum îl speli, că li-i omorî!
– N-o perit când l-am spălat. …După aia, când l-am stors!
*
Zi amorțită de vară. Prin parc mai trece câte un om. Doi amici, pe o bancă:
– Măi, o trecut p-aici pre’t’e’nu’ tău ce ai zis c-o murit!
*
Pe drum mergând
– Vai, dragă, ce nu-mi place! Eu o văd ca o percepție de laudă…
*
– Am fost la Mall. Dracu’ m-o pus! …Iară-am împușcat un milion juma’te!
*
Până cosește, omul își lasă calul cu căruța lângă niște corciuri, la umbră. Apoi:
– …tu-i marea ei de iapă! Mi-o rupt ruda la car!
Drept pentru care, a doua zi, bagă motocositoarea în miezul pajiștii. Ioai!

*
Lumea MM
Nu mă fa’ de râs si de comedie în lume, puiu’ mamii!… Mn’ira-s-ar lumea! / Mn’ire-să lumea! …Uă, feri doamne!… Până-i lume n-oi muri, Că-s în sat cu oamenii! …Lăsați lumea cum îi ie’ / N-o faceți din bună re’! …Hai, lumucă, dorule! …Lume, dor!

Marin SLUJERU




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

DOAMNA CU CĂȚELUL
Privește prin geamul ușii și iese rapid din magazin. Își atenționează cățelul, tocmai îmbrățișat de un copil: „Ne báncsa a gyermek!” Apoi, reintră, liniștind-o pe mama copilului: „…Nu, nu!”

SCURTISSIMĂ
Neveste povestind: „…’ș’apoi i-o dat!…” ( E. B.)

GRIJĂ
„…I-n pușcărie acum! Care, noa… Ăla ce-avea numa’ o grijă, s-arate totdeauna aspect.”

AZI-NOAPTE
– …De ce-o venit la mine? Cum m-o văzut?
– Că ai scuipici la furcă. …Cu cine să povestească și el? (V.S.)

LA LUCRU
Între orele 7 și 8, se umple strada de seniori. Cu cât îmbătrânim, cu atâta mai de dimineață ne trezim.

DELAY
Moșucul face gimnastică zi de zi la Iza sau citește psalmi. Este cam surd. Dacă îl saluți, nu răspunde, până ajunge la punct.

TREMURICI
Grafomanii. Când li se năzare că ar fi ceva de scris, îi apucă tremuratul dreptei de nerăbdare. Se apucă pe loc, fericiți, de lucru. Visul lor: să se afle în treabă.

EVENIMENT
O zi oarecare. Sighetean frezat, parfumat, călcat, periat, la costum, cămașă albă, pantofi lustruiți oglindă. Așa-i învățat de mic, dacă iese în oraș, să se îmbrace frumos, „din respect pentru oameni”.
– Unde mergi așa de elegant? Era să nu te recunosc.
– …ÎNMORMÂNTARE!

„ROLAND GARROS” OPEN 2024
* Olga Danilovic, demnă urmașă a Anei Ivanović, a executat-o pe marea lunetistă Danielle Collins… Apoi a luat-o în cătare pe croata Donna Vekic. Țintit, lovit!!
* Meci intens, arzător, Swiantek vs Osaka. Câștigă poloneza. Un evantai pentru Iga, vă rog! (Naomi trebuie că are la ea.)
* Anastasia Potapova este dăruită de Iga cu un dublu 6-0 (bagel). Poate și pentru că în ziua anterioară au stat camerele mai mult pe ea, decât pe meciul la care asista din lojă – au deocheat-o. Efectele frumuseții…
* Nole cade pe burtă pe zgură și începe să înoate /să zboare…
* Mira Andreva – o ruscuță de 17 ani, cu ochi mărunți, de culoarea cicorii. La interviul de pe teren, după victoria asupra favoritei publicului (Gracheva), mărturisește că nu i-a fost prea ușor să joace când toată arena scanda: „Varvara, Varvara!”. La care, francezii de pe „Suzanne Lenglen” răspund: „Mira!, Mira!”
* Iga era bună de profesoară. După ce expediază câte o lovitură în forță, fulgerătoare, adversarele își duc mâna la frunte, în postură meditativă.

ALTE SPORTURI
* Real Madrid – Bayern Munchen 2-1. Concluzione: „Ce să te faci cu muntele ăla de Joselu în careu!?” (traducere liberă din germană)
* AC Milan este condusă cu 0-1, 1-2 și apoi egalată la de Genoa la 3, acasă. Din tribune se aude „il rumore del silenzio”. Nici o cântare la urmă.
* Formula 1, Monte Carlo. Crainic tv: „Încă 11 tururi până la finalul acestei procesiuni.”

OBSCURE
* Azi Iza este despre devenirea întru încremenire.
* Vremea salcâmilor. Iza cu„”piscina călduță” și „coloana vertebrală”.
* 12 Mai 2024, ceasul amiezii. Fotografiez cerul. Numa’ să să ști’!…
* Zi de vară. Un puști contemplând râul, cu veșnicia.

Marin SLUJERU

Foto: Brîndușa Oanța




Localitatea tuturor posibilităţilor. Rele (autor, Horia Picu)

…adică Sighetu Marmaţiei. Doar la noi se poate turna un asfalt format din pietricele unite temporar cu smoală şi cine mai ştie ce „ingredinte”, pe câte o jumătate de stradă (de-a lungul ei), lucrare care arată deja că la anul autorităţile cele noi, care pot fi tot cele vechi, vor trece iar în buget cheltuieli cu reabilitarea unor străzi pe care asfaltul, pur şi simplu, refuză an de an să stea lipit de drum. Se tot foieşte, se ondulează, se dispersează în părţile componente, adică pietricelele (acţiune vizibilă de pe acum), până când revine la starea initială de drum periculos pentru cauciucurile maşinilor.

Drumuri proaste am avut ş-om ave, noi păcăliţi cu promisiuni am fo ş-om si, dar măcar să fim găzdoaie bune, cum se zice pe la noi. Ne lăudăm că maramureşeanul e ospitalier, gospodar şi turiştii se simt cel mai bine pe-aici, inclusiv în Sighetu Marmaţiei. Trec peste aspectul trotuarelor şi străzilor şi să ne imaginăm că vine turistul din te miri unde să vadă ce e de văzut prin Sighet.

Vine, vizitează, dar i se face şi foame. Eu nu sunt turist în Sighetu Marmaţiei, dar ceea ce mi s-a întâmplat mie în seara de 10 mai 2024, se poate întâmpla oricui, iar întâmplarea arată că aici e „Localitatea tuturor posibilităţilor. Rele”.

Azi, mie şi unei foarte bune prietene, ni s-a făcut poftă de o ciorbă la restaurant. La ora 18:00 eram deja acolo. Nu spun unde, dar locul cu pricina are şi terasă, vremea era prielnică pentru o mâncare bună şi o discuţie amicală. Ne-am dus acolo şi după 12 minute, timp în care n-a venit nimeni să ne întrebe ce vrem, după ce m-am dus să întreb dacă ne bagă cineva în seamă, a apărut în sfărşit cineva din personalul de servire.

Era ora 18:00, oră la care să mănânci o ciorbă acolo e înterzis! Încă de la ora 17:00! Scrie în cartea de meniuri. Ne-a arătat asta „găzdoaia”! Până acum, în anii trecuţi, de foarte multe ori mi s-a întâmplat să fiu rugat de turişti, în toiul verii, să le recomand un loc bun unde se poate mânca bine. Eu, invariabil, le spuneam unde să meargă, dându-le şi repere de orientare, adică acolo unde azi am aflat că e interzis la ciorbă după ora 17:00.

Dacă la vară voi fi întrebat, voi recomanda insisitent unde să NU meargă lumea, adică acolo unde de la ora 17:00 nu mai poţi mânca ciorbă, că aşa scrie în cartea de meniuri. Prietena cu care am fost zicea că recomandările ar putea continua, de exemplu să nu se mai servească peşte la lăsarea întunericului că poate rămane un os în gâtul clientului.

Am plecat de-acolo şi m-am gândit cine dracu i-a învăţat pe ăştia să nu dea omului o ciorbă, care nu trebuia atunci de făcut, ci doar de încălzit.

Am mers în altă parte, la un alt local, tot în aer liber. Aici serveau ciorbe, n-aveau probleme că timpul cirorbei trecuse. În schimb, cine ne-a luat comanda părea un client care venise acolo la socializare. N-avea nici un fel de element de îmbrăcăminte care să arate că e persoana căreia i te poţi adresa. Era îmbrăcată (era o domnişoară) ca şi cum ar fi mers la plimbare. De altfel, stătea la masă cu alte domnişoare, râdeau şi povesteau. Greu era să distingă cineva venit acolo cu gând de a mânca ceva cui trebuie să se adreseze. Lângă masa noastră, era altă pereche, care aştepta deja de 30 minute să vină pizza, care nu mai venea. Ba, a venit când domnul a făcut puţină vâlvă, întrebând cât mai trebuie să aştepte. Interesant, miraculos aş zice, dupa faza asta, pizza a apărut imediat.

Perechea de lângă noi n-a avut şerveţele la masă. Tot domnul s-a dus să ceară şi s-a rezolvat. Nici noi n-am avut şerveţele, dar am avut batiste şi am rezolvat problema.

Mă întreb, oare localurile astea primesc aviz de funcţionare oricum, nu merge nimeni în vizită de serviciu dintre cei care dau acordul, prefăcându-se în clienţi doritori de ciorbe după ora 18:00, sau de clienţi nemaipomenit de simandicoşi care vor şerveţele la masă?

Turistul, când ajunge undeva, vrea să vadă ce-i de văzut acolo şi să mănânce ceva din ce-i trecut în cartea de meniuri. Lucruri mărunte, cea mai bună invitaţie de a reveni.

La noi, loc al tuturor posibilităţilor rele (n-am terminat-o, lista e mai lungă…), cred că turistul pleacă bucuros de pe-aici.

Bucuros, şi cu pofta-n cui! În el, încap multe pofte. Cuiu-i mare. Ştie o ţară întreagă cum arată…

Horia Picu

 




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

Rugăminte
… – Buni, nu-mi place sucul ăsta!
– Da’ din care-ți place?
– Din ăsta! (Nepoțica fuge la vitrina cu sucuri și arată.)
– Da’ nu am bani!
– Atunci, fără bani! Te roog!

Băbucăle…
*
La Ponicleinică. Cercetează inscripționările de pe ușile de cabinet, una câte una, ca în biserică icoanele.
*
La Judecătorie. Se crucesc la procesele „in progress” – în primele rânduri, numărând mătăniile.
*
Așteptând doctorii. Ațipesc, suspinând ori râzând în somn – tihnit, ca lângă cupt’ior (lipsă motanul).

Telezavistie
Taxi, conferință prin stație. „În tăceți! Ce-ar fi dacă am face toți numai ce trebuie?”

Lexicală
Sighet, ziua în amiaza mare. O damă trece agale, mestecând gumă, la volanul unui „Mercedes” secunda (tertia?) manus. Are geamurile trase, boxele date la maximum, sufocând maneaua de rigoare (biata). Încât, se zguduie strada. …Știe cineva femininul de la „cocălar”?

Benzina baronului
„…Lasă să se scumpească! Și o sută de lei litru! Să să vadă cine-i gazdă și cine colduș… ”

La „Meniul zilei”
„Popă de roșu!, Crăiță de verde!, Tronf!…” – răsună cantina socială. Clubul brihanilor duduie: „hehehe, hăhăhă!”

OBSCURE
„Grădina Morii”. Icoanele umblă prin parc. Duminică, primăvară. * Senin de April – dulceag-amărui izul florii de cireș. * Sighet, Aprilie-Mai, boare de mălin. Ar trebui să trimitem câte o fiolă și celor duși în străini. * Aprilie-Mai. Tremur de floare la casa bătrânilor „sângurați”. * Zi de zi pe falezele Izei. Simt cum crește iarba.

Marin SLUJERU




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

LUME, DOR…
*
Neveste: „…Mi-am făcut analizele. Îs bune tăt’e hucucior. Numa’ la diabet îi un pic mai…, noa!”
*
– Alio, alio!…
– Ceă, o sunat iară? Tăt ie’?
– Nuu, amu io. Cum am dat înapoi…
*
„Are fete deștepte, cu facultate. A tria-i advocată!…”
*
„- Năroc! Ceă faci, bă?”
*
La tarabe. Nevastă către un vâj curtezan: „Miha’, dă-mi pace-amu! Că-i Post…”
*
„…Un măr de vară, un păr roșu și cinci pruni… Am șaptezăci!…”
*
Cu primăvara, invalizii străzii nu se mai satură de afară, de lume, de oameni. Convorbesc îndelung, îmbrățișați cu telefoanele…
*
Culoar la doctori, plin: „Tăt intră și iesă câte unu’. Tăt aștept….Fac ce vre’u! Calculatoarele nu mărg… ”
*
Plouă la Iza. Două femei fug în mașinuța lor, ștergându-și picioarele de sár. (& G. C.)

***

Avertisment
Sighet, 10 ceasuri a.m., Martie. La ferestrele „Pedagogicii”, lângă „Studio”, prin ferestrele larg deschise, glasuri și țipete de copii. Se-aud până la biserica reformată, mai austeră ca niciodată în acest anotimp. O fetiță strigă clar, după o alta: „Te urmăresc pe Instagram!”

OBSCURE
…La sera. Miroase iarba, pomii înfloriți consfințesc tâmpla caselor. * Casă în ploaie. Un câmp plin de brândușe se așterne după portiță. Numai după o portiță… * Martie, spații. În parc, psalmodiază continuu un veteran, gimnastul locului… * Martie, hăul din cutia poștală. Un păr alb înflorit la cer.

Marin SLUJERU

 




Înainte de alegeri, CJ Maramureș virează 50 milioane de euro Primăriei Sighet!

Azi, Consiliul Județean Maramureș a decis să facă un gest compensator pentru a marca nu doar trecerea la ora de vară, respectiv vara alegerilor, dar și un gest de reverență față de municipiul cel mai penalizat financiar, ca urmare a parteneriatului de subzistență PNL – PSD din actualul mandat.

Din câte se pare, suma de 50 milioane de euro, alocată din fondul de rezervă al CJ Maramureș, a fost condiționată de trecerea in corpore a Organizației PSD Sighet la PNL. Se pare că majoritatea organizației a votat – disciplinată – pentru trecerea în tabăra PNL (urmând ca în viitorul apropiat să se procedeze… viceversa)  cu o singură condiție, 20% din sumă să fie virată – bonus – ONG –urilor pol-active din Sighet.

Pe surse am aflat că – în sfârșit – s-a realizat consensul (primar, viceprimar, Consiliul Local Sighet), iar suma rămasă (dacă va mai rămâne ceva pentru următorul mandat) va fi împărțită în mod egal tuturor sighetenilor (un fel de indemnizație specială pentru cei care au mai rămas în oraș).

Din alte surse am aflat că AUR-ul va contesta în instanță logica repartizării sumei alocate de CJ, ei dorind în mod imperios să nu se cheltuie nimic înainte de alegeri din cele 50 milioane de euro, urmând ca după comasate, din toată suma plus fonduri europene strategice, să încerce să demareze lucrările la tunelul pe sub Gutin (pentru că acolo este aur) care se va conecta cu Barajul Runcu. Prin urmare Tunelul cu Barajul Runcu vor putea fi folosite alternativ atât pentru transport rutier cât și pentru transport acvatic (urmând ca Sighetul să redevină port).

Aceasta este prima veste bună înainte de alegeri, în următoarele săptămâni se pregătesc și alte surprize financiare pentru sigheteni, pe care toți le vor simți după 09 iunie a.c.

Π Bun_e

 

NR: Trăiască 1 aprilie, ziua oamenilor – de bună voie – păcăliți!




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

ZECE
Iarnă umedă, blocul turn din micul orășel. La „II”, o bătrânică ieșită la geam numai privește. 10 etaje deasupra ei, ultimele goale.

Domnișorii…

Duminică dimineață. Ninge. Niște prieteni aleargă printr-un sătuc în pantă, de lângă oraș. Unul o zbughește înainte. „Noa, amu ați rămas de căruță, domnișori!” – zice o băbucă știrbă, întâlnind plutonul. „Îi cam la un kilometru înainte.” „El îi mai bătrân…”- îi răspund mai-tinerii rămași în urmă, gâfâind. ( & M. V.)

MENIUL ZILEI CLUB
* La intrare, un jucător de cărți („…t’iuz, botă, crăiță!”) privește sala de mese plină: „Aieștia n-au ce mânca…”
* Niște brihani așteaptă la rând. În sfârșit, unii se ridică și se așează și ei. Se schimbă formațiunea de joc.
* Un mâncător privind jucătorii: „Mai niște hori treb’e!”
* În vreme ce hoaverii amestecă (megkeverik – n..n) cărțile, două neveste povestesc la un kever („Bloody Marry”?): „Nu te teme că-l dezblochez eu!”

ÎN GRAI LEJER
* Cucoane simandicoase se conversează: „Auzi tu, și m-am dus la doctoră…”
* „Iau de toate: și pântru ficat și pântru colon și pântru floarea intestinală ori cum îi zice…”
* Cuza Vodă. O bunicuță cu nepotul ei: „Nu. Me’rem în piață ș’apoi la Lider. Că nu-ntorn de la Lider încoace!”
* „Aloo! Unde sunteți, hei?” „La China shop. Haidați și voi!”

AO 2024 la Eurosport TV
( jargoniada)

* „Jucătorul a progresat în toate privințele și este foarte compus în teren.”
* „Z nu mai are picioarele fresh. Serviciul la T l-a scos din belele..”
* „Dar, ținând cont de cât de smart este…”
* „D. este foarte experimental în grand slam-uri.”
* „Acest jucător de numai 20 ani are deja 2 grand-slam-uri …a crescut foa’…, ridicol de mult.”
* „Nu mai vede liniile. E ceva off cu mingile lui.”
* „Publicul este în delir.”
* „Americanul livrează cea mai bună replică. Are un break în buzunar și încearcă să-l rostogolească până la sârșitul setului.”
* „E în joc o dimensiune psihologică peste medie.”
* „Îl ajută copios serviciul.”
* „Are jocul tot mai … flow, ideile îi vin una după alta.”

OBSCURE
* Casa bătrânilor duși. Pomi înzăpeziți grațioși. Și după.
* Rutina iernii. Iza cu oglinzile în neclintire. Reci.
* Liniște, iarnă. Proprietărese gureșe la porți.
* Ninge la spital. Poeți la geamuri la Psihiatrie, sus.
* O stradă iarna. Femei măturând neaua, în neliniște.
* Parc înzăpezit. Un copil se leagănă, „suus și joos…”, în vis.
* Trecut-au anii. Trebuie să dăm la o parte păianjenii, ca să ne vedem, să vorbim tare, răspicat, ca să ne înțelegem.

Marin SLUJERU




MIC MOZAIC (autor, Marin Slujeru)

Jogging

O stradă spre râu. O nevastă se plimbă la braț cu bărbatul ei; respiră greu. Deodată le apare în cale și îi depășește Alergătorul – pantaloni scurți, pedometru, cronometru, alea, alea pe ambele mâini, pași alerți, susținuți. Nu vede pe nimeni – clar că nu îi e ușor. Ea: „Mai meargă și pă jos! Nu numa’ alerge.”

La „Meniul zilei-Club”

*
Doi hoaveri la o masă
– Doamnă, ce-aveți de mâncare p-aci?
– Cioante opărite dați-i la acela! – intervine colegul.
*
Niște brihani în vârstă din cartier ocupă mai nou, ore întregi, 2 mese chiar la intrare. Joacă „66”. Unul explică de ce calculează atât de ușor: „Io am învățat să număr pe fușteii de la scară, mă!”

Daruri

La Podul Marmației se împart pachete de Sărbători. Mame și copii coboară panta cu cadourile în brațe.
– Mami, de ce el are un cadou așa de mare? – își întreabă o fetiță mama, privind un un alt copil.
– Io știu? Cine știe ce i-o fi scrisă…

Comment…

Un bade, despre gunoaiele depozitate pe malul râului: „Astăzi oamenii-s de sărăcie! Nu judecă ce fac.” (& M.V.)

Obscure

* Soare de iarnă. Cât de orbitor argintul trecătorului…
* Vrăbii asurzitor prin livezile goale și fără zăpadă.
* Ninge liniștit. Viața a luat-o înainte – orb, întâmplător. De aia plimbările îndelungi.

Merge și așa

– Pe unde ești, hei?
– Petre Memorialul durerii. Tu?
– La Festivalul datinilor laice. Haidați și voi!”

Marin Slujeru

Foto: Teo Ivanciuc




„Revoluționarul” politruc Marcel Ciolacu (autor, George Petrovai)

Mai înainte de-a vedea cum stă treaba cu politrucul premier Marcel Ciolacu (pesemne forma actualizată a arhaicului Ciolănaru sau Ciolănacu), se impun două precizări:
1) Făcătorii de politică din toate timpurile și de peste tot, dar mai ales de pe aceste meleaguri binecuvântate de Creator și groaznic necinstite de profitorii cu și fără rol decizional, se împart în patru categorii: cârmuitorii providențiali (ăștia, chiar în istoria omenirii, se numără pe degetele de la o mână), bărbații de stat, politicienii veritabili (născuți, iar nu făcuți peste noapte) și politrucii. Dacă în extrem de agitata și distorsionata noastră istorie oficială, doar Iancu de Hunedoara și Mihai Viteazul – zic eu – tind asimptotic la statutul de providențiali prin amplitudinea spațio-temporală a acțiunilor pe care au avut inspirația și curajul să le întreprindă în plin Ev Mediu, căci până și Alexandru Macedon (cel mai strălucit exponent al providențialismului eminamente politico-militar) nu se poate compara cu acela moral-spiritual al lui Buddha, Confucius, Iisus sau Mohamed, totuși, suferinda noastră istorie nu duce lipsă nici de remarcabili oameni de stat (în trecut: Decebal, Basarab, Bogdan I, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Petru Rareș, în vremurile moderne și contemporane: Al. Ioan Cuza, regele Carol I, regele Ferdinand Întregitorul, mareșalul Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, despre care Petre Țuțea spunea că a fost un mare patriot, scoțând România din feudalism) și nici de înzestrați oameni politici (precum, în perioada premergătoare Marii Uniri și în cea interbelică, regina Maria, Take Ionescu, Brătienii, Iuliu Maniu, Ion Mihalache ș.a.).
Firește, politrucii (aleșii, activiștii, trepădușii etc.) formează marea masă a pretinșilor făcători de politici, care – îndeosebi în campaniile electorale – se dau peste cap ca să-și impresioneze șefii (cică ei creează cadrul democratic al păcălelilor poreclite alegeri corecte!) și din rândul cărora (mai nou al celor mai mari lingușitori și nesimțiți, ba chiar al infractorilor sadea) se recrutează cadrele de nădejde ale formațiunilor politice, viitoarele „componente” ale mașinilor de vot din Parlament și absolut toate consiliile: județene, municipale, orășenești, comunale.
2) Cu excepția seniorilor Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Corneliu Coposu, tustrei formați în perioada interbelică (primii doi revenind în țară din Occident, după lovitura de stat, cel de-al treilea – fostul secretar și discipol al lui Iuliu Maniu – punând la iuțeală pe roate doctrina și partidul țărănist), cei peste 30 de ani de postdecembrism n-au produs nici măcar un politician autentic, ci doar au mărit până la sufocare numărul aflătorilor în treabă, care își fac mendrele (mint și fură pe rupte) cu legea în mână. Mă grăbesc să adaug că, în această uriașă și amorfă masă politrucianistă, mai există aleși (dacă nu foarte înzestrați și curajoși, măcar cu bun-simț) dornici să facă un dram de bine în folosul celor mulți și aduși la sapă de lemn chiar de ei și ortacii lor. Din păcate nu pot să facă mai nimic (în toată perioada postdecembristă, cârmuirile dâmbovițene nu s-au luptat cu cauzele răului, ci cu efectele lui suprătoare!), atât din pricina mașinii de vot de care aminteam mai sus, cât și din teamă să nu fie luați la ochi că nu respectă linia și disciplina partidului, caz în care riscă să fie marginalizați, ba chiar excluși, adică la viitoarele alegeri vor fi nevoiți să migreze la altă formațiune politică (ăsta-i netăiatul nod gordian al traseismului la vârf), deoarece ca independenți n-au nicio șansă.

N.B.: Fără un program de guvernare și având în frunte un fost ultraș, de la care învață cum să fie cât mai grobieni (să insulte, să înjure, să amenințe, să bruscheze), e limpede că în categoria aleșilor cu bun-simț intră doar câțiva auriști mai cizelați…
Din cele arătate, lesne se poate trage concluzia că Marcel Ciolacu este prototipul politrucilor postdecembriști, care prin bonomie, șiretlicuri și abureli, a izbutit – după căderea lui Liviu Dragnea și izgonirea sărmanei Viorica Dăncilă – să devină nemintosul președinte al pesediștilor, apoi președintele Camerei Deputaților (al treilea om de paie în statul nostru eșuat) și, cu câteva luni în urmă, să ocupe – potrivit rotativei – fotoliul de premier, fotoliu părăsit de exghinărarul plagiator pentru acela de președinte al Senatului, astfel ajungând la țanc neomul numărul doi în statul nostru de pomină.
În articolul Credinciosul și revoluționarul Ciolacu – un șarlatan în fruntea guvernului? (cred că măcar revoluționarul trebuia pus între ghilimele!), Cornel Nistorescu are numai cuvinte de nelaudă la adresa premierului: „Școală puțină, comportament de descurcăreț și mereu în față, speculând momentele, ierarhiile, valorile, performanțele. Undeva pe aproape de psihologia bișnițarului de altădată, care schimba valută pe bulevarde și vindea țigări Kent pe la colțuri și discoteci”. Puțin mai jos completează portretul „cameleonului politic cu apucături de șarlatan”: „Marcel Ciolacu este un hop Mitică. Jonglează și păcălește la greu. Cu promisiuni, cu taxe, cu vizite și declarații, cu ce nu-ți trece prin cap”.

Întrucât M. Ciolacu a cerut statutul de „Luptător cu rol determinant în Revoluție”, iar Secretariatul de Stat pentru Revoluționari (pe-atunci condus de Mihai Dodu), pe baza investigației făcută de Recorder și a adreselor trimise de Parchetul Militar, a respins cererea premierului cu patru voturi la unu, acesta n-a ezitat să acționeze în judecată propriul Cabinet (mai exact Secretariatul cu pricina) și să-l mazilească pe intransigentul Dodu.
Care, mă rog, este miza acestei ambiții ciolăcare, el susținând sus și tare că nu urmărește beneficii? Aceea, ne informează reporterii de la Recorder, că dacă premierul reclamant câștigă procesul, va încasa retroactiv de la stat suma de aproximativ 40.000 euro!
Astfel stând lucrurile cu bravul „revoluționar”, cred că Nistorescu era perfect îndreptățit să întrebe la sfârșitul articolului: „Nu cumva este vorba de un șarlatan de duzină, care se zbate să devină președintele României?!”

George PETROVAI

Foto: captura ecran emisiune TV.




CFR-ul dă motiv de bucurie (???) sighetenilor (autor, Horia Picu)

Vorba aia: „care bucurie… şi la ei să fie!”. De fapt, politica de nebăgare în seamă a Maramureşului istoric, locul unde vine lumea să petreacă Paştele, Crăciunul sau venirea noului an, e observabilă nu numai din orice colţ al republicii fostă socialistă, actualmente un fel de republică „descurcă-se fiecare cum poate”, e observabilă şi de dincolo de sistemul nostru solar, dacă ar fi cine să observe.

Motivele de bucurie pentru călătorii pe ruta dus-întors Sighet – Bucureşti sunt, de fapt, motive de îngrijorare, de indignare. Aş zice chiar de repulsie!

Trenul care pleacă din gara Sighetu Marmaţiei gâfâind şi scârţâind şi ajunge cândva, la Bucureşti Nord, are următoarele servicii:
biciclete (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
clasa a 2-a (pe tot parcursul),
cușetă 4 paturi (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
cușetă 6 paturi (de la Beclean pe Someș până la Bucureşti Nord),
dormit 2 paturi (Sighet-Bucureşti Nord),
dormit single (Sighet-Bucureşti Nord),
(sursa: https://mersultrenurilor.infofer.ro)

Adică, din Sighet se poate pleca doar la clasa a doua  sau la vagonul de dormit, la cabine cu un pat sau cu două paturi. Cuşeta s-a scos! Cine vrea să meargă mai confortabil şi mult mai ieftin decât la vagonul de dormit, trebuie să se dea jos la Beclean la ora 20:46 şi să se urce în vagonul care are cuşetă.

Pentru amatorii de pedalat prin Piaţa Victoriei sau pe lângă zidul bine păzit al Palatului Cotroceni, există posibilitatea ca din Beclean (nu din Sighet!) până la Bucureşti să călătorească cu acelaşi tren şi bicicletele.

Drăguţi, amabili, domnii ăştia de la CFR…

După ce se satură lumea de strigat lozinci patriotice mergând la pas sau pe biciclete, fiecare trage spre casa lui. Unii vor să se întoarcă acasă aşa cum au venit, adică tot cu trenul şi cu bicicletele lângă ei, în acelaşi tren.

Trenul Bucureşti Nord-Sighetu Marmaţiei pleacă la ora 21 şi ceva minute şi ajunge, tot gâfâind şi scârţâind, în capitala Maramureşului istoric şi neimportant pentru vremelnicii şefi ai momentului, pe la 10 şi 36 de minute.

Trenul are următoarele servicii:
biciclete (de la prima stație până la Beclean pe Someș),
clasa a 2-a (pe tot parcursul),
cușetă 4 paturi (de la Bucureşti Nord până la stația Beclean pe Someș),
cușetă 6 paturi (de la Bucureşti Nord până la stația Beclean pe Someș),
dormit 2 paturi (Bucureşti Nord-Sighet),
dormit single (Bucureşti Nord-Sighet),
(sursa: https://mersultrenurilor.infofer.ro)

Cine vrea cuşetă, trebuie la ora 5:54 să se dea jos la Beclean şi să caute vagonul cuşetă. O poate face până la 6:10, când pleacă trenul spre  Sighet. Primăvara sau vara, mai trecă-meargă ora de înviorare de la 6 dimineaţa. Dar toamna, dar iarna??? Poate unii oameni se duc la Bucureşti pentru un consult medical, poate vin de acolo operaţi, poate au copii mici, poate, poate, poate…

În afară de asta, la Beclean, ca să te poţi urca în vagon trebuie să ai abilităţi de alpinist! Prima treaptă a vagonului e foarte sus faţă de nivelul peronului. Dar, la noi merge şi aşa…

După cum vedem, CFR-ul îşi bate joc de sigheteni şi de locuitorii din jurul Sighetului. Îsi bate joc şi de cei care vor să petreacă importante evenimente religioase sau laice în Maramureşul istoric.

Am o singură întrebare de pus: doar CFR-ul ?…

Horia PICU

Foto: Ion Mariș




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

„Vinee!”
– Alo! Aș dori două pizza, vă rog!
– Desigur, de îndată. Cum vă numiți? Pe ce stradă?
– …
– Nu vă supărați, ce stradă ați zis? Kolălniceanu sau Kogălniceanu? …Aha, cu „gî”! Am înțeles, am notat, vă trimitem.

Meniul zilei
„Sută de Angeli și Cocă Coala!”

Alertă
„…Ori să fie omorâtu-o?!”

Compliment
La frizerie, un domn își așteaptă consoarta venită pentru un tuns scurt. Frizerul îi tunde părul creț, schimbă rețete cu ea. La urmă, soțul se ridică să plătească tunsoarea cucoanei. Văzând-o în treacăt, se luminează: „Ki tudja, mennyit kell fizetnem… Mit fiatalítottál!” Îi dăm cu toții dreptate. Ea, bineînțeles, roșește.

Edu.ro…
Niște pici de la ciclul primar strigă după colege: „Ce mai faceți, cochetelor?” Sunt bulgăriți dur. Așa că strigă după niște liceene: „Te fac un Bemve?”. Indiferență…
Tare mă rog să ningă mai mult. Săniuș, ghețuș, bulgăreală generală. Să intre toți îngerașii la loc, în prunci. Că-s plini de drăcușori puișorii…

Așteptând la doctori
* „…Doamne-feri, că ș-asară ce accident o fost la noi…, i-o luat capu’ de la loc la un băiet… Ba, la amândoi le-o sărit capu…, Ba, numa’ la unu…,în ocol numa’ crieri o fo’ pă jos… Dacă vrei, îți arăt poza.”
* „Eu pun sare în păsătic… Ba eu îl mai fierb o dată.”
* „Ioai de mine, îi tr’i juma’te, până la 8 nu scap eu…Îi greu de stat p-aicea…”
* „Alo, tu! Amu-am intrat în Poli!”

Obscure
* Noiembrie de Noiembrie. După ploaie. La case picuri presto, sincopat. Un bătrân aleargă lent prin parc. Râul umflat.
* Au dispărut cafenelele mici de altădată. Cu tabureți și mescioare incomode, în culoarea lemnului – foială, fum, taifas avântat. Un spațiu plin, animat, umplând golul din oricine.
* O liceană vine de la școală spre casă cercetând trotuarul, cu pași lenți, împovărați.

Marin SLUJERU




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

Culoar de policlinică / sală de așteptare
***
– Știi c-o murit…?
– O murit?!…
– Dedeodată numa’ n-o mâncat… Apoi, iară o mâncat…
– Așe-i când vine! Te mai mână câteva zile, apoi… Condoleanțe îți doresc!
***
Nevastă căutându-și un loc: „Colo o femeie doarme, ‘colo un om mănâncă un covrig… ‘In lângă tine, diece, să nu adorn’i!”
***
Pensionari la reîntregirea lunară a stocului de „compensate”: „La noi și pensia-i bolnavă.”…
***
După ore de așteptare și povești (otavă, nepoate, nepoți, lumea de ieri și de azi…), două sătence în vârstă se îmbie la intrarea în cabinet: „Tare tu, tare eu, de-amu…”

Numai la Sighet
Un senior spilcuit tocmai a ajuns cu bicicleta la pod. Îi sună telefonul: „Jövök, jövök!” Și adaugă tandru, malițios: „Miért? Meg csináltál a töltött káposztatt / paprikát?”

Ritmuri
Astăzi, după ani, câinele din drum, de la ultima casă, nu mă mai petrece în parc. Numa’ șede și se uită. A îmbătrânit de tot mai repede ca mine.

Nostalgii
…Savarine sau savariane?… O să plouă sau o să ploaie?… Tai sau tau?… Minte sau mințește?…Primadomă ori primadonă?… Vehicol sau vehicul?… Șede sau șade? … Rencuperează sau rencumperează? … Traversează sau tranversează?

Turiști pe dig
O fetiță înăltuță cu tatăl ei trec prin spatele stadionului: „Uite, tati! De-aici se poate vedea meciul! Făr’ sî plătești?! (În spatele lor mezinul, cu o nuia, vine abia și el.)

Plimbăreții

* Pe dig.  „Trăiți domn profesor! Nu vă supărați, câți ani aveți? …Ooo! Până la 80 de ani am fost buiac. Am nouăzăci! …Să ajungeți și dumneavoastră!” Apoi, cercetându-mă: „Da’ nu cred…”
* În parc. De pe o altă alee, același senior se oprește și mă salută: „Să trăiți o sută cincizăci de ani, domn profesor! …Da-i muult…”

Obscure
În vântul toamnei. Doamnă măturând curtea iar și iar. * Corzo, vechiul burg. Aceleași perechi vorbind un pic mai tare. * Parc, dimineața. Bănci picior peste picior, cât vezi cu ochii. *Un bătrân, abia, spre casă: o cârje, o sacoșă, 3 tătăișe. * Amiază, toamna. Geam deschis la o casă. Arome de vis.

MM. Locuri dintr-un sătuc
”…În Poduri, în Săcături, în Săcăriș, pe Grui, în Prelucă, pe Rupturi, în Cotropișt’ i, în Mociră, la Mociriță, pe Șăs, pe Valea Deii, la Încârligătură, pe Colnice, La Cruce, pe Valea Morii, pe Mohâlea, pe T’inoasa, în Poiană, pe Valea Gardului, în Leasa… Sâmt tăt felu de numuri. Da’ nu știu de ce le zice așa… Ce copilărie? Tăt la sapă și la fân am fost. Nu mi-o explicat nimeni nimic.” (M. T., 70 de ani, așezată în Sighet)

Marin SLUJERU




Mozaic (Marin Slujeru)

În dulce grai…
* Achiziții… „La câte-mi treabă – apă, corent…-, mai bine arunc laptele pă părău!”
* Maternitate. „Alo! …Laasă! Cât de măreață-i si!… Ce ț’a si de-i ave’ două prințiesă?! …Da, da, îi drept. Da’ și tu…!”

Porecle dintr-un sătuc
„De-a lui Usturoi – umblau ca și cum ar fi avut usturoi în…, noa!, De-a Cârțului – avea o casă care scârțâia toată, Ștefan de sub hat – dormea răsturnat sub hatul de pe mejdă, în pauze, la coasă, să nu-l ploaie, De-a Cocăiesei – o bucătăreasă vestită, făcea tot ce-i din aluat, cocă, De-a Socăciței – bucătăreasă la nunți și înmormântări, De-a Oveșoaiei – o nevastă care-și făcuse casa mai în dâmb, în locul numit „La Ovese”, De-a lui Frunzilă / Pușcai – un fost haiduc venit în sat din Budești, De-a lui Pit’icu – un om care mergea pe drum ca trenul, nu-l oprea fără câte-o groapă, De-a lui Bulbuc – așa, mai galbeni la față, Ionu Căluțului – un cărăuș la pădure, mereu cu caii, Ioana Domniței – o nevastă care se ținea doamnă, cam leneșă, nu-i plăcea lucrul, De-a Trifuțului – cel mai zgîrcit și sucit om din sat….” ( Sursă: M.T., 70 ani )

La supermarket
*
Trece o frumoasă.
„…Am început să umblu și eu …, e vremea!” – zice un tânăr.
„Umblă, umblă…, un rău necesar!” – îl încurajează un senior.
*
– Bună ziua! – zic intrând în magazin.
– Bună! – împunge nenea de pază.
*
La intrarea în magazin, o blondină cu ochi albaștri este întâmpinată de un nene săritor: „Ce dorințe aveți astăzi?” Apoi, o orientează la raft.
*
Casierița încasează un client. „An Nou fericit!” – zice el. „Paște fericit!” – ripostează ea. „Ba io nu pasc….” – protestează omul râzând, învins.

Numai la Sighet
* Strada „Gheorghe Lazăr”. Unui domn i se comunică la mobil: „Mi és itt vagyunk…, a Pionér háznál.”
* Bătrânul oprește bicicleta și își sună nevasta; „Halló! Engedd bent Csilla’. Azt mondta el nyomt a csengőt, de nem…”
* Mă plimb pe o stradă cu grădini și livezi. Niște gospodari la coasă mă văd: „Nezd meg azt a… Soha nem volt ennyi időm!”
* Tot pe strada „Mihai Eminescu”, o doamnă strigă după niște copii: „Не тікайте, діти!” Apare apoi un pâlc vesel nevoie mare, fiecare cu o minge diferit colorată. Toți blonzi. Ele și cu ochi albaștri…
* Grădina Morii, un bunic cu nepoțelul: „Láttad? El repült a fekete rigo!”
* Exchange office. Româncă de dincolo…: „…Am fost anul trecut la mare… La T’ipru… Când am ieșit la teritoriu, ce mândrețe am văzut! …Da’ mai încolo, niște case băgate în pământ, ca la ruși…”

Revedere (85)…
– „Nem igaz! Nem igaaz!”- se aruncă o nevastă (toată înflorată) în brațele alteia. ”Nu pot să cred că ne-am întâlnit, aszonöm!”- continuă ea.
– Ce bine arăți, tuu! Olyan jól nézel ki!
– „Biztos yo! Nyolcvanöt kiló!…”

LA PONICLENICĂ
*
Doi pacienți seniori caută în memorie un fost maistru din secția la care tocmai descoperiseră că au lucrat, ca muncitori, amândoi cândva. „…Cum oare s-o scris?” – întreabă femeia, căutând să lege figura și statura și căutătura din amintire cu un nume.
*
Atâta așteptăm până ne intră chipul în pereți – o frescă pe care vor descoperi-o cândva, sub straturile de var.
*
Dintr-un fotoliu, un pacient îi observă pe ceilalți, agățați claie peste grămadă de ușa cabinetului: „Stau ca la Rai! Să deșt’idă și ce’e Poartă!”

*
Obscure
Înalt de Iunie. Îmi pare că voi să zăpăcesc peisajul cu înt’ipuirile mele, sper să nu reușesc. * Duminică spre amiază. Clopote dinspre oraș (nici unul electronic, slavă Domnului!), până la râul îndepărtat; la cicorile în albastrul lor imposibil. * Fluturi deloc, nici măcar cu aripile pe lângă trup, în poze. Nici un zbor. * Fără înghețată În parc, un copil singur umple cu supărarea lui banca.

Marin SLUJERU