În anul 700 de la atestarea documentară a Sighetului, la Editura Valea Verde (Sighet) vor apărea două cărți de referință pentru istoria orașului nostru.

Prima și cea mai importantă (și așteptată!) apariție a lunii noiembrie 2026 este… „SIGHETUL MARMAȚIEI 700 (1326 – 2026) PAGINI DE ISTORIE”, autor Teofil IVANCIUC (referenți științifici – prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, dr. Livia Ardelean, prefața – acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, dr. Livia Ardelean, editor – Ion Mariș, lector de carte – Brîndușa Oanță, DTP – Typro Digital Foundry SRL, traduceri – StartFirstTrad, tipar – Tipografia Surorilor Lauretane).

Volumul a fost publicat cu sprijinul Primăriei Sighet și Centrului Cultural al municipiului Sighetu Marmației, „Prefața” fiind semnată de Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighet.

Nota bene: Lansarea cărții va avea loc miercuri, 25 noiembrie 2025, în cadrul unui eveniment mult mai amplu. Vom reveni cu detalii!

* * *

Teofil Ivanciuc s-a născut la 27 mai 1970 la Sighetu Marmației, într-o familie mutată în oraș în anul 1925, înaintașii săi, vechi donatari români, fiind originari din satele Apșa de Mijloc, Apșa de Jos, Slatina, Iapa și în satele de pe Valea Marei.
Este licențiat al Universității „Babeș-Bolyai” și are un masterat la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
A activat în jurnalism și în turism, în al doilea domeniu profesând și în prezent.
De-a lungul anilor, a publicat sute de articole de presă și peste 50 de studii științifice.
A publicat studii despre: primul document de atestare a Sighetului (1326), prima istorie a orașului Sighet, diplomatariul medieval, satele maramureșene dispărute (printre care, satul necunoscut Valea Judelui), lista familiilor nobile maramureșene, istoria Republicii Valea Porcului, a identificat pe teren două vechi biserici de lemn pierdute etc.
A descoperit peste 30 de situri arheologice în județul Maramureș, a participat la descoperirea primelor stațiuni paleolitice din nordul regiunii și a semnalat 5 din cele 17 puncte de pe raza Sighetului înscrise în Repertoriul Arheologic Național.
A publicat următoarele cărți: Ghidul turistic al Țării Maramureșului, editura Limes, Cluj-Napoca, 2006, Sighetul Marmației. Ghid cultural-turistic, editura Echim, Sighetu Marmației, 2007, Sighetul Maramureșului. Patrimoniu și turism, editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012, Meșteșuguri tradiționale din Țara Maramureșului (fotografii Radu Lazar, text Teofil Ivanciuc), editura Proema, Baia Mare, 2016, Vederi din Maramureș, editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2020 și Istoria Maramureșului. Manual pentru liceeni, M. Voinaghi (coord.), L. Ardelean, A. Costin Hendea, F. Dragoste, K. Gușeth, T. Ivanciuc, editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2020, primul manual opțional de istorie a Maramureșului pentru liceeni, acreditat de către Ministerul Educației.

Salut, Sighet!

Nota redacției: Echipa „Salut, Sighet!” îl felicită pe colegul nostru de redacție Teofil Ivanciuc!… și-i dorim la cât mai multe volume de autor în anii următori!

Un nou număr al revistei de cultură „Nord Literar” a ieșit de la tipar, ca o ofertă de lectură pentru cititorii noștri. Revista poate fi achiziționată de la o parte din chioșcurile de ziare din Baia Mare, de la librăriile Cărturești din întreaga țară, precum și de la librăriile Galaxia Gutenberg din Târgu Lăpuș și Gherla.

Abordând tema corectitudinii politice, Irina Petraș spune: „Recunosc și îmi asum riscul acestei mărturisiri că nu mi-a fost niciodată prea simpatic conceptul”.

Gheorghe Pârja vine cu trei subiecte în acest număr: povestea „Serilor de Poezie de la Desești”, un gând la aniversarea a 145 de ani ai revistei „Contemporanul” și un altul pentru poetul Echim Vancea ajuns la 75 de ani. Un gând frățesc întru poezie îi transmite și Gheorghe Mihai Bârlea. De altfel, pagina „Orfeu” și parodia lui Lucian Perța îi sunt dedicate poetului Echim Vancea.

În urmă cu puțin timp, a plecat dintre noi Vasile Muste, unul dintre poeții importanți ai Maramureșului. Două pagini îi sunt dedicate: cronica Deliei Muntean la volumul „Inima Luanei” și evocările lui Flaviu Claudiu Mihali și Nicolae Scheianu, pornind de la recupararea poeziilor sale de debut în volumul „Ziua când îngerii au rămas flămânzi”.

Eseul lui Gheorghe Glodeanu despre             maeștrii fantasticului în literatură are ca punct de pornire volumul „Les maîtres du fantastique en littérature”.

Volumul „Aducerea acasă a lui Brânuși – 150 de ani de la naștere” reunește diversitatea vocilor care au definit conferința cu același titlu, organizată la Baia Mare. Daniela Sitar-Tăut oferă informații despre acesta în cronica sa.

„AI și teama de AI” este eseul în care Laura Poantă ne provoacă să punem în balanță beneficiile și problemele care apar urmare a proliferării AI.

În reportajul său, Dana Buzura-Gagniuc oferă o perspectivă personală asupra zilelor petrecute la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației.

Continuă seria materialelor din ciclul „Cuvinte din exil” semnate de Mihaela Albu, de data aceasta cu „Recuperări necesare: din nou despre «dezbinarea» exilului românesc”.

Mircea Popa îi dedică un eseu lui Nicolae Breban, cel care „a știut să ocolească toate tezele și poncifele unei literaturi aservite.

Volumul lui Ion Simuț, intitulat „Liviu Rebreanu dincolo de realism”, este analizat critic în paginile revistei, iar Florian Copcea se oprește asupra volumului lui Carmen Firan, „Cuvinte locuite”.

Două recenzii în acest număr: Mircea Teculescu despre „În cădere, becurile se aprind” de Savu Popa și Antoaneta Turda despre „Prima aventură europeană a românilor 1918-1940: ideea europeană ca proiect și acțiune politică în memorialistica elitelor românești interbelice”.

Iubitorii de proză pot citi textul Anei Ludușan, „Cu frigul în spate”, cei de poezie, versuri de Adela Conciu, Anda Comșa-Chiș și Otilia-Vanda Ciuban, iar cei de aforisme, creații de George Vigdor.

Un interesant eseu, „Muzica – spațiu spiritual al ecleziei”, propune Dan Anghelescu.

Poemul lunii aparține lui Vasile Trif.

Pagina dedicată traducerilor cuprinde versuri din creația poetei italiene Antonella Rizzo, traduse de Maria și Valeriu Stancu.

Acest număr este ilustrat cu imagini din Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetu Marmației, iar Ana Blandiana punctează în paginile revistei importanța fotografiilor și rolul autorului lor.

Comunicat de presă

Activitățile educaționale dedicate copiilor români din sudul Franței din cadrul proiectului România în povești vii – Limbă, Tradiție și Dialog Cultural au continuat săptămâna trecută printr-o întâlnire cu patrimoniul cultural al Maramureșului, organizată în colaborare cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației.

Desfășurată înaintea vernisajului expoziției de fotografie MARAMUREȘ – Une terre, mille histoires (Un ținut, o mie de povești), activitatea de educație muzeală a fost susținută de Anamaria Pop, educator muzeal la Muzeul Maramureșan, venită din România special pentru această întâlnire cu copiii comunității românești de pe Coasta de Azur.

Demersul a pornit de la cartea de benzi desenate Noi cu a Noști O aventură SF la muzeu, ce propune o modalitate atractivă de familiarizare a copiilor cu Muzeul Satului Maramureșean, carte din care fiecare participant a primit câte un exemplar.

Prin intermediul personajelor și al poveștii ilustrate, copiii au descoperit arhitectura satului tradițional, casele de lemn, ocupațiile, obiectele de patrimoniu și obiceiurile comunităților maramureșene. Experiența a continuat cu fișe de lucru, quiz-uri despre arhitectura, gastronomia și portul tradițional, puzzle-uri cu imagini ale unor obiecte din patrimoniul muzeului, jocuri și un atelier de confecționare a brățărilor.

La finalul atelierului, copiii au vizitat expoziția MARAMUREȘ – Une terre, mille histoires, realizată pe baza fondului fotografic al Muzeului Maramureșan. Imaginile au completat informațiile și experiențele din atelier, oferindu-le ocazia să descopere, într-un alt registru, arhitectura, peisajul și universul cultural al Maramureșului. Aici au avut ocazia să se întâlnească și cu consulul general al României la Marsilia, doamna Aurelia Grosu și cu consulul onorific al României la Nisa, domnul Ștefan DeFay.

Mulțumim Muzeului Maramureșan, managerului Mirela Barz, pentru materialele puse la dispoziție și doamnei Anamaria Pop pentru activitatea frumoasă realizată împreună cu copiii!

Mulțumim părinților și copiilor, care au venit nu doar din Nisa, ci și din localitățile învecinate și Elenei Ioniță pentru facilitarea organizării acestei activități de educație muzeală!

Anuța Pop

Omul a fost preocupat dintotdeauna de descoperirea adevărului: ce este dincolo de moarte, ce se întâmplă cu sufletul, este un „după” ce ne terminăm existenţa pe Pământ ?

Învăţaţi, clerici de toate religiile şi în toate timpurile istorice au venit cu presupuneri sau cu revelaţii. Nu ştim cum e, dacă e, fiindcă „drumul” pe care vom merge fiecare când ne va veni sorocul, e fără întoarcere, deci nimeni nu ne va putea povesti dacă ar avea ce povesti.

Cartea lui Culianu „reprezintă o versiune revizuită a tezei sale de doctorat susținute la Sorbona în 1980, intitulată „Expériences de l’extase et symboles de l’ascension, de l’Hellénisme à l’Islam”.

(Mulţumesc I.A. pentru informaţie!) şi este o lucrare care încearcă să facă o sinteză a teoriilor privitoare la călătoria sufletului în ceruri. Sunt prezentate teorii care au circulat din Antichitate până în Evul Mediu pe seama ascensiunii sufletului în cer (sau ceruri).

Versiunea în limba română pregăteşte cititorul pentru ce urmează să citească: „O prezentare a dovezilor cu privire la ascensiunea celestă a sufletului şi la importanţa acesteia”.

Ioan Petru Culianu face importanta precizare că „În ştiinţă, ca şi în religie, tradiţia joacă un rol foarte important. Personalităţile de marcă ale trecutului continuă să exercite o mare autoritate şi influenţă, chiar şi atunci cînd conţinutul mesajului lor a devenit, cu toată evidenţa, obsolet”.  (dex: obsolet = demodat)

Concret, Culianu se referă la conceptul de „revoluţie coperniciană” şi spune că ideea că Pământul nu-i centrul universului aparţine lui Nicolaus Cusanus. […] „Giordano Bruno a fost primul care a realizat sinteza dintre heliocentrism şi ideea infinitudinii universului. În pofida acestui fapt, noi continuăm să numim „revoluţie coperniciană” o modificare semnificativă a vederilor ştiinţifice datorată lucrărilor lui Nicolaus Cusanus. Acest exemplu ilustrează capacitatea tradiţiei de a transmite concepţii greşite”.

În Antichitate, Platon, Empedocle, Pitagora erau (cum le zice Culianu) „medicine-men”, adică şi medici (iatros) şi profeţi (mantis). Viziunile relatate de „medicine-men” au dat naştere genului apocaliptic grecesc. „În mitul lui Er din Cartea a X-a a Republicii, Platon se referă la experienţa involuntară a unui cataleptic. Practica şi studierea catalepsiei şi a transei hipnotice erau specialitatea iatromanţilor (de la termenul iatromantes, care leagă cei doi termeni amintiţi mai sus)”. Iatromanţii studiau şi practicau catalepsia şi transa hipnotică, iar „genul apocaliptic grecesc îşi are originea în mediul lor, iar Platon depinde, în mare parte, de datele obţinute de astfel de vizionari în timpul transei”.

Iatromanţii greci erau, în acelaşi timp, doctori (vraci), vizionari, călători prin aer, purificatori, autori de oracole şi făcători de minuni. „Toţi erau capabili să se deplaseze la mari distanţe în spirit, dar şi cu trupul. Mărturiile nu menţionează dacă se presupunea că foloseau ori nu substanţe euforice sau halucinogene, dar cercetări recente ale proprietăţilor drogurilor psihotrope şi psihedelice par să încline balanţa în favoarea unei asemenea ipoteze”.

Catalepsia era ceva obişnuit în Grecia antică. Se spune că Aristeas a murit într-o prăvălie, dar cadavrul a dispărut în timp ce proprietarul prăvăliei s-a dus să anunţe familia decedatului. Apoi Aristeas, mort şi înviat (?) s-a întors după şase ani în localitatea unde murise (dacă murise…), a scris „Arimaspeea” şi iar a dispărut. A reapărut după 240 de ani sub forma de corb. „Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, e uşor de înţeles de ce nimeni nu a reuşit vreodată să descopere pe o hartă geografică drumul urmat de Aristeas: „aerobatul” zbura pe o dimensiune care nu era înscrisă pe nici o hartă”.

În Antichitate, Hermotim din Clazomene când era într-o stare de transă – între viaţă şi moarte -, putea să separe sufletul său de corp. Sufletul călătorea departe, pe alte meleaguri, înregistra ce se întâmpla acolo, apoi, când se reîntorcea în corpul lui Hermotim, erau relatate.

Catalepsia a fost pusă în directă legătură cu zeul Apollon. Poetul latin Lucan a relatat despre zborul sufletului unei matroane romane, în timp ce corpul femeii zăcea pe undeva.

Diogenes definea catalepsia ca fiind „o boală care menţine trupul viu, deşi lipsit de respiraţie şi de puls.”

Ioan Petru Culianu aminteşte în lucrarea sa că în mistica iudaică Mântuitorul, un profet sau chiar sufletul trec prin şapte ceruri sau palate pentru a ajunge în faţa tronului lui Dumnezeu.

Mi-a atras atenţia următorul fragment din carte: „Tradiţia iudaică şi iudeo-creştină a călătoriei cereşti constituie principala sursă a legendelor arabe despre mi’raj sau înălţarea la cer a profetului Mohamed”.

mi’raj, sau miraj… Un cuvânt bine cunoscut (şi) în limba română…

Realităţile din alte lumi (spune autorul) sunt ascunse oamenilor obişnuiţi. „Pătrunderea” în lumea de dincolo se face doar prin revelaţie, care poate fi o revelaţie făcută, „oferită” celui în cauză, sau o revelaţie despre cel în cauză, transmisă prin prieteni, discipoli, neam, lume.

„Cei aleşi sînt personaje biblice precum Avraam, Enoh, Isaac, Iacov, Levi, Moise sau Sem, profeţi ca Baruh, Ezdra, Isaia şi Mohamed, rabini ca Ioshua b. Levi sau cei patru care au intrat în pardes, sau personaje centrale din Noul Testament, precum Fecioara Maria ori apostolii Petru şi Pavel etc”.

Culianu a cules mărturii despre coborârea sufletului individual pe pământ şi înălţarea la cer.

Platon credea că sufletul decade din fericita lume cerească „în închisoarea de carne a trupului”. Sufletul se poate reînălţa „dacă şi numai dacă se va ţine deoparte de presiunile exercitate de trup pe parcursul unui anumit număr de încarnări”.

Sufletul în mistica iudaică merkabah trebuie să spună o rugăciune „pentru a ajunge la porţile focului ceresc, dincolo de care există o lume eterică a zeilor planetari. În faţa acestor porţi, sufletul trebuie să se prezinte paznicului şi să rostească o formulă magică pentru a ajunge la Divinitate: „Şi eu sînt o stea, care merge împreună cu tine, urcînd, cu razele ei de lumină, din adîncuri: oxyoxerthouth”.”

„Merkabah” înseamnă în limba ebraică „car” sau „car de luptă/tron”. Acelaşi cuvânt în egipteana veche este compus din: „Mer” (lumină), „Ka” (spirit) şi „Ba” (corp). Pe scurt, „Merkabah”este un corp de lumină sau un câmp energetic care face conexiunea dintre lumea materială şi lumea divină.

Mulţumesc din nou Inteligentului Artificial care îmi oferă informaţii atât de interesante!

Cu un car de foc a fost dus la cer profetul Ilie. FIlozoful grec Parmenide a călătorit în carul solar „dincolo de porţile Zilei şi Nopţii. Când a dispărut definitiv, Ilie şi-a lăsat în urmă mantia, ca dovadă că fusese cândva acolo.”

Ioan Petru Culianu a fost preocupat în scurta sa existenţă de ce se întâmplă „după”. Scrie în această carte: „Ultima categorie de mărturii care ar trebui studiată îndeaproape se referă, în adevăratul înţeles al termenului: acela de pogorîre a sufletului individual pe pămînt şi înălţare a sa la cer.[…] Şi aici, un kathodos al Mîntuitorului pregăteşte calea unui anodos al sufletului.”

În greacă, zice inteligentul artificial, „kathodos” înseamnă „coboară”, „drumul în jos”, iar „anodos” este „drumul în sus”. Interesant, nu ?

Mă „leg” şi eu de „anod” şi „catod”, sau „kathodos” şi „anodos” şi văd ştiinţa şi religia mergând pe acelaşi drum, „anodos”.

                                              Horia Picu

Joi, 29 octombrie 2026, la Biserica Ortodoxă Română din Nisa a avut loc  vernisajul expoziției de fotografie „Maramureș – Une terre, mille histoires (Un ținut, o mie de povești)”, în prezența consulului general al României la Marsilia, doamna Aurelia Grosu, a consulului onorific al României la Nisa, domnul Ștefan DeFay și a unui public numeros.

Evenimentul a fost realizat de Asociația Vasile Tomoiagă în colaborare cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației, în cadrul proiectului România în povești vii – limbă, tradiție și dialog cultural, derulat în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română din Nisa și Consulatul General al României la Marsilia și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Prin fotografii din fondul său documentar, semnate de Vasile Timur Chiș, Mark Varga și Petru Sîngeorzan, Muzeul Maramureșan a propus o incursiune, pe direcții tematice, în universul cultural al Maramureșului. De la bisericile de lemn, repere ale spiritualității și ale arhitecturii tradiționale, la Tânjaua Hotenarilor – sărbătoarea gospodarului care a ieșit primul la arat, de la călăreții de nuntă, la copiii și bătrânii satelor în momente de bucurie ori de tristețe, selecția realizată a oferit publicului român și francez acces la mărturii vizuale despre viața și identitatea comunității maramureșene.

Imaginile expuse „vorbesc” despre religie și spiritualitate, despre obiceiuri și tradiții, arhitectură și patrimoniu material, despre felul în care oamenii au construit și au păstrat o lume cu o identitate aparte. Iar dincolo de imagini, sunt poveștile oamenilor care au dat viață acestei lumi și ale celor care continuă să le păstreze memoria.
Publicul a descoperit, cu ocazia vernisajului, câteva dintre cele o mie de povești ale Maramureșului chiar de la managerul muzeului, dr. Mirela Barz, care, împreună cu Anamaria Pop, specialist în educație muzeală, a dialogat apoi cu toți cei interesați să afle mai multe despre sensul din spatele imaginilor.

Expoziția, ce se înscrie în componenta de identitate culturală a proiectului coordonat de dr. Anuța Pop, rămâne deschisă spre vizitare la Centrul cultural al Bisericii.

Mulțumim Muzeului Maramureșean, doamnei dr. Mirela Barz și doamnei Anamaria Pop pentru deschidere și colaborare, părintelui Radu Totelecan și întregii echipe a bisericii pentru contribuția deosebită la reușita acestui eveniment dedicat promovării patrimoniului românesc!

Anuța POP

UPDATE: Din pricina grabei s-a strecurat în text o regretabilă eroare. La Festivalul Internațional de la Dijon, 1976, conducătorul Ansamblului MARA a fost profesorul Alexandru Țiplea. Doamna Circa a fost cu Ansamblul în 1972, la Serbările Genevei, în Elveția. Cer scuze cititorilor (Autorul).

* * *

Până la Unire Sighetul nu a avut liceu românesc. În 1919, primul Liceu Românesc de Băieți, „Dragoș Vodă”, a pornit cu elevi români care frecventaseră gimnazii în limba maghiară și prunci de țărani din satele Maramureșului, absolvenți ai unor școli de stat cu predare în limba maghiară. Problema cea mai gravă a constituit-o însă lipsa profesorilor, pe care Ministerul Instrucțiunii a încercat să o rezolve trimițând aici profesori din celelalte provincii românești. Cu unii dintre aceștia, care au îndrăgit Maramureșul și s-au atașat de școlile Sighetului și, treptat, cu o serie de tineri maramureșeni care s-au calificat între timp, directorul Mihail Șerban, el însuși maramureșean, a reușit să formeze un colectiv didactic valoros, iar liceul sighetean s-a ridicat la nivelul celor mai bune din zonă.

Toamna anului 1940 și cedarea Ardealului de Nord a curmat brusc tot ce se realizase pe acest plan. Profesorii au fost nevoiți să se refugieze, apoi, în marea lor majoritate au fost înrolați în război și doar o foarte mică parte dintre ei s-au mai întors după 1945 la catedrele lor: profesorul Ioan Bilțiu-Dăncuș, de limba română și franceză, care a refuzat să plece în refugiu, profesorul de științe naturale Leon Ivasiuc (tatăl scriitorului Alex. Ivasiuc) întors din refugiu în 1945 și profesorul de limba Română și latină, Mihai Tomoiagă, ulterior și director al liceului între anii 1946-1950.

Astfel, liceul sighetean și-a reluat activitatea acoperindu-și disciplinele cu o serie de suplinitori. Repartizarea primelor cadre tinere calificate a început doar din 1950 și primul sosit a fost Dumitru Paraschiv, gălățean de origine, profesor de matematică-fizică, care a fost și director al liceului timp de peste 10 ani. În 1951 a mai sosit Vasile Petreuș, fost elev al liceului, care a predat istorie până în 1986, la pensionare. În același an a sosit și tânărul profesor Eracle Titircă. Cu studii de psihologie-filosofie, s-a căsătorit cu Lucreția Mihali, fata cunoscutului primar Găvrilă Mihali-Ștrifundă din Borșa și a rămas aici până la pensionare. A fost, ca profesor și ca om, un un adevărat reper intelectual și moral pentru mulți dintre elevii săi (unul dintre aceștia este și autorul acestor rânduri). Intelectual format în atmosfera Cercului literar de la Sibiu, profesorul Titircă a îndrumat cu tact și cu discreție o serie de tineri spre poezie, spre literatură și artă în general.

În 1952, au sosit la liceul sighetean (care se numea atunci Scoala Medie Nr.1 ): Cornelia Circa, profesoară de limba franceză, Ecaterina Melaniuc (căsătorită mai târziu Ciplea), de chimie, Eusebia Rebreanu (căsătorită Negrea), de limba română și limba rusă și Ion Șuteu, de limba română, un om de spirit și un nonconformist de mare rafinament, plăcut de elevi și apreciat de colegi și de intelectualii urbei pentru cultura sa dar și pentru umorul său inepuizabil. Iubitor și bun cunoscător al clasicilor literaturii noastre, Șuteu a fost profesorul care n-a ținut cont mereu de restricțiile cenzurii politice.

În anii imediat următori s-au adăugat discreta, eleganta și agreabila profesoară de germană Maria Miron și severa profesoară de biologie, Livia Balea, sub îndrumarea căreia, de-a lungul câtorva decenii de profesorat, au urmat medicina zeci și zeci de tineri.

Dintre profesorii amintiți mai sus ne vom opri puțin la Cornelia Circa, distinsa doamnă Circa, profesoară și mulți ani directoare a liceului, redevenit „Dragoș Vodă”. Născută în zona Blajului, în 1927, a venit la Sighet în 1952, împreună cu soțul, medicul Tiberiu Circa, fost mulți ani director al Spitalului din orașul nostru. Din 1952 până în 1984, când s-a pensionat, doamna Circa a fost o prezență marcantă în existența liceului, iar ca directoare (1965-1977) a fost inițiatoarea unui important proces de modernizare a instituției, reușind, cu tact, să mobilizeze colectivul didactic, iar ca femeie – frumoasă, elegantă, manierată – a știut să obțină și sprijinul factorilor de decizie. Un eveniment important din timpul directoratului Doamnei Circa a fost organizarea Semicentenarului liceului, în anul 1969. A fost prima aniversare importantă a acestei instituții-fanion a învățământului maramureșean și reușita ei s-a datorat în bună măsură domniei sale.

Profesoară temeinic pregătită profesional și de o exigență bine controlată la clasă, lăsa destul de ușor impresia unei seriozități excesive. În afara clasei și a școlii însă, știa să fie surprinzător de sociabilă, de caldă, de normală adică. În 1961, un grup de băieți și fete din clasa a XI-a, au invitat-o la o excursie în zona Agriș. A acceptat bucuroasă și, împreună cu doamna Moldovan (secretara liceului) și fiica acesteia, echipate corespunzător și cu toate cele necesare, am parcurs câteva zeci de km., am dormit în cabane și poduri cu fân, am mâncat în jurul focurilor aprinse pe loc, am jucat volei, fotbal și rugby și ne-am întors acasă plini de voie bună și energie. Și în tot acel timp petrecut împreună, cele două doamne din înalta societate a Sighetului, în afara formulelor politicoase de adresare, s-au încadrat total în atmosfera tinerească și degajată a grupului majoritar.

Câțiva ani mai târziu, când Doamna Circa a fost președinta Comitetelui Municipal de Cultură, am fost, câțiva ani, ca director al Casei de Cultură, sub îndrumarea directă a domniei sale și am realizat activități importante împreună. Amintesc doar pregătirea Ansamblului „Mara” pentru participarea la Festivalul de la Dijon (Franța) 1976, de unde s-a întors cu „Discul de Aur” și „Colierul de Argint” și unde acesta a fost însoțit de Doamna Circa în calitatea dublă: de conducător și de translator al grupului.

După pensionare a rămas multă vreme conectată la viața culturală a orașului și nu ezita să mă admonesteze (zâmbind) când era nemulțumită de ceva. Mai cu seamă după 1990! Dar a fost mereu prezentă la întâlnirile periodice ale promoției noastre și a rămas, mai mult sau (din ce în ce) mai puțin și în amintirile noastre, la rândul nostru tot mai puțini. S-a stins în 2017.
Un gând și frumoase aduceri aminte Doamnă Profesoară, în preZiua Luminației.

Ioan Ardeleanu-Pruncu
31 octombrie 2026

Ziua de 29 octombrie 2026 va rămâne un moment aparte în „povestea” Sighetului, în anul în care orașul nostru sărbătorește 700 de ani de atestare documentară. Consiliul Local a votat în unanimitate acordarea titlului de Cetățean de Onoare pentru trei personalități care, prin activitatea și realizările lor, au contribuit la păstrarea, cunoașterea și promovarea valorilor Maramureșului și ale Sighetului.

Academicianul prof. univ. dr. Ioan-Aurel POP, istoricul dr. Livia ARDELEAN și arhitectul Dorel CORDOȘ sunt cele trei personalități care se alătură comunității de onoare a municipiului nostru. Sunt trei destine profesionale diferite, unite însă prin respectul pentru istorie, identitate și patrimoniu. Trei Oameni, trei parcursuri profesionale remarcabile și o legătură aparte cu „Țara Maramureșului” și fosta ei „capitală”: SIGHETUL.

Pentru academicianul Ioan-Aurel Pop – oare cine nu-l cunoaște? – această distincție este o recunoaștere a unei impresionante cariere științifice, dar și a legăturii speciale cu Maramureșul Voievodal, căruia i-a acordat un loc important în opera sa istoriografică. Există și o amintire personală care îl leagă de Sighet. În urmă cu mai bine de jumătate de secol, pe când era student la Cluj, și-a făcut aici stagiul militar – probabil – un prim „semn” de apropiere de orașul nostru pe care – mai târziu – îl va „apăra” prin puterea cuvântului și a cercetării istorice.

Istoricul Livia Ardelean, născută la Sighet, s-a întors mereu, prin cercetările sale, la rădăcinile și trecutul acestui ținut. Cu o activitate îndelungată în domeniul istoriei și arhivelor, doctor în istoria Evului Mediu, aceasta a contribuit la descoperirea și valorificarea documentelor care dau consistență memoriei noastre colective. Și, nu în ultimul rând, din postura de membru în Comisia Regională de Heraldică a sprijinit elaborarea stemei actuale a municipiului nostru.

Arhitectul Dorel Cordoș a făcut din patrimoniul și arhitectura tradițională maramureșeană o preocupare definitorie a carierei sale. Prin proiectele sale, a demonstrat că lemnul, piatra și formele arhitecturii vernaculare pot păstra vie identitatea locului, dialogând în același timp cu lumea contemporană. Activitatea sa a fost deja recunoscută prin acordarea titlului de Cetățean de Onoare al județului Maramureș (2022) și – mai ales – prin binecunoscutele biserici ridicate prin toată țara dar și-n lume.

Proiectele de hotărâre au fost inițiate de primarul municipiului Sighet, av. Vasile Moldovan, iar la ședința Consiliului Local au fost prezenți și cei trei sigheteni care au susținut și înaintat propunerile: Ioan Ardelean-Pruncu, Ion Mariș și Dorel Todea.

La 700 de ani de istorie, Sighetul îi cinstește pe oamenii care au dus mai departe povestea acestui loc. Pentru că un oraș nu înseamnă doar clădiri, documente vechi etc. ci mai ales Oamenii care îi „recunosc” memoria, îi respectă valorile și îi duc numele mai departe. Poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de a marca un asemenea jubileu!

Ceremonia oficială de înmânare a distincțiilor va avea loc în 25 noiembrie 2026, la Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice – sala „Monica Chifor”, în cadrul unui eveniment care va cuprinde și lansarea a două cărți conectate la… Istoria Sighetului.

Ion Mariș

În imaginea reprezentativă este Programul Concertului din 07 august 1882 din Sighet, în beneficiul Societății pentru fondul de teatru roman.

Reproducem – fără modificări ale ortografiei originale din documentul din 1882 – Programul Concertului:

1. „Cantecul gintei latine“ de V. Alessandri cantat de Chorul vocal.
2. „Magyar ábránd“ de E. Székely esecutat pe forte piano de domnisióra Maria De Adda.
3. Declamatiune.
4. „O lacrima“ de N. Cornea cantat de d Vasiliu Ivasko, accompaniat de dsióra Dorothea Mihalka.
5. „Marsiu Militar“ de F. Schubert esecutat pe forte piano la patrumani de dsiora Alessandrina b. de Popp si dlu Aurel b. de Popp.
6. „Tatarul“ de V. Alessandri cantat de chorul vocal.

Salut, Sighet!

Există proiecte care cresc de la un an la altul nu doar prin numărul celor care li se alătură, ci și prin felul în care reușesc să-și găsească rostul și propria identitate.

„Ziua Artistului Maramureșean” a pornit din dorința de a aduce artiștii împreună, de a crea legături și de a oferi un loc în care creația să fie văzută, întâlnită și apreciată. An de an, am căutat să regândim acest proiect, să-i aducem ceva nou și să facem fiecare ediție să însemne mai mult decât o simplă expoziție.

Anul acesta, am ales să acordăm mai mult spațiu fiecărui artist și universului său creativ. Mai puțini expozanți, dar mai multe lucrări semnate de fiecare dintre ei. Ne dorim ca publicul să aibă răgazul să privească, să descopere și să înțeleagă mai bine fiecare demers artistic, fiecare sensibilitate și fiecare fel de a vedea lumea.

Ediția din acest an se desfășoară într-un moment aparte pentru Sighetu Marmației, oraș care marchează 700 de ani de atestare documentară. Șapte secole de istorie, memorie și identitate, într-un ținut în care cultura și arta continuă să creeze punți între generații și între oameni de pretutindeni.

Maramureșul nu înseamnă doar un loc pe hartă. Înseamnă rădăcini, memorie, oameni și o identitate care călătorește odată cu cei care o poartă în suflet. Iar artiștii care îi duc numele mai departe, în țară și peste hotare, fac parte din această poveste vie.

Vă invităm să ne fiți alături la o nouă întâlnire cu arta, cu diversitatea expresiilor artistice și cu acea frumusețe care nu poate fi cuprinsă într-o singură culoare, joi, 26 noiembrie 2026, ora 15:00, la Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Sighetu Marmației

„Ziua Artistului Maramureșean” – „În culorile Maramureșului”, ediția a IV-a este organizată de Asociația Ancestral.

Expoziția va putea fi vizitată până la 11 ianuarie 2027!

Vă așteptăm să descoperim împreună Maramureșul prin ochii și prin creația artiștilor săi\!

Asociația Ancestral Sighet

Expoziția foto „Maramureș – un ținut, o mie de povești” se înscrie în componenta de identitate culturală a proiectului coordonat de dr. Anuța Pop, „România în povești vii – Limbă, tradiție și dialog cultural”, realizat de Asociația Vasile Tomoiagă în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română din Nisa, Consulatul General al României la Marsilia și Consulatul General al României la Lyon și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Muzeul Maramureșan Sighet, instituție reprezentativă pentru cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural al Maramureșului și membru al Asociației Muzeelor în Aer Liber din Europa (AEOM), aduce în fața publicului de pe Coasta de Azur o parte din bogatul său fond fotografic, transformând imaginile în mărturii vizuale ale patrimoniului și identității culturale maramureșene.

Prin imagini dedicate arhitecturii tradiționale, obiceiurilor, portului popular, oamenilor și locurilor, expoziția oferă publicului o perspectivă asupra valorilor și reperelor care definesc acest ținut. Căci… fiecare casă are o poveste. Fiecare chip păstrează o memorie. Fiecare tradiție vorbește despre cei care au creat-o și despre cei care o duc mai departe.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Biserica Ortodoxă Română din Nisa.

Asociația Vasile Tomoiagă

Înțelepciune

Parcul plin de frunze, castane, prunci, copaci îmbrățișați… O prichindea;  „Da’ ați spus că ne jucăm!…”

Harnic, iute…

Prin supermarketuri se fac provizii de: albăstruc, horticoniac, rupt în două, luhău, Mona, șudri, lichior de viorele, Viața satului…

Farmacie

Toamna luminând seniorii. Voioșie, belșug de leacuri.

Noli tangere…

În fața blocului o fetiță desenează. „Diana!, Di-a-năă!” – o cheamă maică-sa. Ci, fetița nu o aude, adâncită în cercul ei.

*

Toamnă, grădini – se aude liniștea – weekend, șantier. S-a aprins „Vilaniul” în tot parcul!

Sala de așteptare

* Trec orele-n goană… „Vine?/ Nu vine?” Ce bine mă hodinesc aici! Acasă în veci n-am vreme…”

* „…Acuma atâția viruși sunt! Bieții oameni…”

                                                                Marin Slujeru

Mă uit aproape în fiecare zi la tine, pădure, şi te văd schimbându-ţi înfăţişarea. Acum ai frunze galben-ruginii…
E felul tău de a ne spune că a venit toamna, că ne-am întors unde am fost şi anul trecut şi poate (poate…) vom fi şi la anul.

Pădure, tu semeni cu omul. Îţi schimbi înfăţişarea cu fiecare anotimp ce vine peste tine. La fel face şi omul. E vlăstar de primăvară, e puternic de vară, e mai domol cu păr mai rar, mai cărunt, de toamnă, e de iarnă-n plină vară, până când… până când…

Oamenii – sigur ştii asta, pădure – au binecuvântarea limbajului pentru comunicare. Mai este încă unul, al semnelor care se văd pe feţele noastre, pe capul nostru, pe mersul nostru. Ne uităm unii la alţii şi ne-aducem aminte cum am fost, cum a fost. Ştim ce va urma, dar ne prefacem a fi veseli. Uneori chiar uităm şi ne bucurăm de clipa cea efemeră.

Pădure (acum) cu frunze galben-arămii, şi tu comunici. Poate şi cu omul care, grăbit fiind cu treburile lui, n-are timp să înţeleagă ce vrei să-i spui. Sau… poate vrei să stai de vorbă doar aşa… de la copac la copac. Din aproape în aproape, ca oamenii care se întâlnesc pe stradă şi stau de vorbă, ceilalţi trecând pe lângă ei doar cu intenţia de a depăşi un obstacol întâlnit în cale.

Copacii tăi, pădure, nu se plimbă. Ei stau pe loc, dar comunică unii cu alţii. Rădăcinile îşi transmit semnale „ prin filamente subterane de ciuperci (miceliu/ hife), formând ceea ce s-a numit metaforic „Wood Wide Web”.” (sursa: I.A.)
Aceeaşi sursă mai spune că membrii nenumărabilei tale familii vegetale pot trimite, pe cale subterană, nutrienţi copacilor care suferă.
Oamenii sună la 112 când au nevoie de ajutor. Copacii trimit semnale de atenţionare prin „Wood Wide Web” către semeni când apare un pericol, pentru activarea mecanismelor de apărare, de exemplu fabricarea de toxine care resping insectele. Atenţionarea între copaci poate veni şi prin aer. În caz de pericol, se pot emite substanţe gazoase care alungă omizile.

Oare ce simte un copac când vecinului lui i-a venit rândul la tăiere? Oare cel tăiat strigă după ajutor ? De ce suntem atât de siguri că nu suferă într-un mod care nouă ne este total necunoscut?

Tu, pădure, prin mecanismele tale de existenţă, ne asiguri nouă, oamenilor, viaţa. Eşti frumoasă în toate anotimpurile. Acum e toamnă. Oare înţelegi tu versurile lui Nichita Stănescu… „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.”?

Şi eu… „Mă tem ca n-am să te mai văd, uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori.”

Trec aproape în fiecare zi pe lângă tine şi-ţi spun, în gând: eşti atât de frumoasă, pădure!…

Horia Picu

În zilele de 17 și 18 octombrie 2026, o bucată de România s-a regăsit la Viena în glasuri, în versuri, în pagini de carte și în bucuria oamenilor de a fi împreună. Cea de-a IV-a ediție a Toamnei Culturale Românești a reunit scriitori, muzicieni, artiști plastici și iubitori de cultură din România și din Austria, într-o întâlnire în care creația artistică a apropiat generații, experiențe și destine.

Manifestarea, organizată de Cercul Cultural Româno-Austriac „UNIREA”, la inițiativa lui Ioan Godja și prin implicarea sa, alături de oameni care simt cu adevărat românește, s-a desfășurat în spațiul oferit cu generozitate de Parohia Greco-Catolică Română din Kagran. Pentru public, cele două zile au însemnat descoperiri și revederi; pentru invitați, prilejul de a împărtăși ceea ce creează unei comunități care păstrează o legătură vie cu limba și cultura română.

În deschiderea de sâmbătă, Lukas Marcel Vosicky, secretar general al Societății Austro-Române din Viena – Österreichisch-Rumänische Gesellschaft -, organizație parteneră a evenimentului, a adresat un salut de bun venit și cuvinte de apreciere tuturor celor prezenți. Felicitările transmise organizatorilor au însoțit începutul unei manifestări dedicate dialogului cultural și prieteniei româno-austriece.

Debutul artistic a aparținut Mariei Petchescu și celor cinci tinere interprete din Giarmata, membre ale Ansamblului „Sânziene Bănățene”: Carina Moroiu, Iris Lungu, Selina Iuhanyuc, Sara Brihac și Ștefania Ciceo. Glasurile lor au adus prospețime și emoție, iar bucuria de a cânta s-a transmis în sală. Momentul a pus în valoare talentul fetelor și munca de îndrumare prin care cântecul popular este încredințat unei noi generații.

Programul a continuat cu prezentări de carte, lecturi și recitaluri, într-o alternanță care a oferit publicului experiențe artistice diferite. Întâlnirea directă cu autorii a deschis conversații despre cărți și despre preocupările din care se naște literatura, iar muzica a dat o altă expresie emoțiilor împărtășite prin cuvânt.

Soprana Marilena Chircă, acompaniată la pian de Iulia Cușnir, a susținut un recital de lieduri în care rigoarea muzicală s-a împletit cu sensibilitatea și expresivitatea vocală. Vocea și pianul au construit împreună atmosfera lucrărilor, într-un dialog atent la sensul textului și la nuanțele muzicale. Contribuția pianistei a întregit acest moment de rafinament, primit cu căldură de public.

Folclorul bănățean a revenit prin doinele Adelei Rădmăneștean, interpretate cu sensibilitate și putere de a transmite trăirea cântecului. Mama sa, Delia, a recitat poezii în grai bănățean cu naturalețe, bucurie și dăruire. Farmecul rostirii a trezit zâmbete și amintiri, dar și emoție până la lacrimi, apropiind publicul de lumea păstrată în cuvintele și în spiritul Banatului.

Artele plastice au completat programul prin participarea grupului Asociației „Prezent” din Timișoara, coordonat de ing. Steluța Guțiu. Lucrările reunite sub genericul „Armonii cromatice” au adus în fața publicului preocupările creatorilor participanți. Alături de coordonatoare s-au aflat Aurelia Mateiu, Simioana Tincău Gabriela, Karkus Miroslava Blazena, Dan Handabura, Ana-Maria Apostol și tinerii Paul Apostol, Paula Apostol și Daria Pană.

Karkus Miroslava Blazena, din Pecica, județul Arad, și-a întregit prezența prin recitarea unei poezii. Daria Pană a interpretat două cântece de folclor, adăugând acestei întâlniri dintre arte prospețimea și emoția unei voci tinere.

Andreea Borza-Meluț și Loredan Meluț, reuniți sub numele Voyage Solaire, au contribuit la atmosfera primei zile prin muzică și bună dispoziție. Deschiderea cu care au comunicat cu publicul și plăcerea de a cânta împreună au pregătit firesc seara dedicată folkului.

Concertul a fost deschis de Harry Danciu, urmat de Voyage Solaire, încheierea aparținându-i lui Silvan Stancel, invitat special și partener cultural al manifestării. Cele trei prezențe au dat serii varietate și căldură, fiecare prin propria expresie artistică.

Harry Danciu a apropiat poezia de cântec prin naturalețea interpretării, iar Andreea Borza-Meluț și Loredan Meluț au continuat dialogul cu sala prin energie și sensibilitate. Silvan Stancel a încheiat programul cu un repertoriu bogat, pe muzică proprie și versuri ale lui Matei Vișniec. Cuvântul, chitara și expresivitatea interpretării au dat profunzime recitalului, încheind prima zi în bucuria unei experiențe trăite împreună.

Duminică, întâlnirea s-a reluat în atmosfera de reculegere a Sfintei Liturghii, în timpul căreia Marilena și Corneliu Chircă au dat răspunsurile liturgice din strană. După slujbă, participanții au luat masa împreună, într-un răgaz de conversație și apropiere, înainte de continuarea programului cultural.

Soprana Marilena Chircă a deschis partea artistică printr-un recital de pricesne, acompaniată la pian de soțul său, dirijorul Corneliu Chircă. Momentul a păstrat legătura cu atmosfera spirituală a dimineții, aducând liniște și emoție în sala în care aveau să se întâlnească din nou cartea, poezia și cântecul.

Ioan Gligor Stopiță, revenit după participarea la ediția precedentă, a adus volume și a vorbit despre revista literară „Rapsodia”, aflată în cel de-al 22-lea an de apariție. Felul în care o evocă dezvăluie devotamentul aproape părintesc cu care o îngrijește. Fiecare număr ajuns lună de lună la cititori înseamnă muncă, perseverență și grija de a păstra continuitatea și valoarea unei publicații căreia îi dedică o parte importantă din viață.

George V. Precup a oferit un recital de poezie primit cu emoție, punând în lumină forța versului rostit și legătura directă dintre poet și ascultători.

Ion Dulugeac, autor a 39 de romane, a adus la Viena o parte dintre volumele sale, în centrul participării din acest an aflându-se romanul „Sofia”. Întâlnirea cu cititorii a deschis o perspectivă asupra unei activități literare susținute și asupra universului uman din care se hrănește creația sa.

Contribuțiile literare din Austria au întregit dialogul. Sifora Sava a oferit un moment de poezie, Andreea Loredana Ruhrberg a adus versuri și volumul „Suflet liber”, iar Anca Păscuț a prezentat romanul „Gara studenției”. Experiențele și sensibilitățile lor au dat întâlnirii noi nuanțe, prin creații care își găsesc cititorii în aceeași limbă, dincolo de granițe.

Silvan Stancel și-a completat participarea muzicală prin prezentarea unor volume proprii. O parte dintre cărțile aduse au fost oferite în dar bibliotecii asociației, un gest de generozitate care prelungește această ediție prin lecturile viitoare.

Programul de duminică i-a readus în fața publicului pe Andreea Borza-Meluț și Loredan Meluț, de această dată cu muzică populară. După recitalul folk din prima zi, cei doi au oferit o nouă expresie a bucuriei lor de a cânta, întreținând atmosfera de sărbătoare.

Harry Danciu a susținut un moment de poezie și cântec care a emoționat publicul până la lacrimi. Naturalețea, căldura și stilul său de interpretare au creat o apropiere firească între artist și cei prezenți. Sinceritatea rostirii a dat cuvintelor o rezonanță aparte, adăugând întâlnirii un moment de profundă sensibilitate.

Gânduri de prietenie au ajuns la Viena și de peste ocean. Dana Opriță, vicepreședinte al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni pentru SUA, a transmis un mesaj în care mulți dintre românii din diaspora își pot recunoaște propriile trăiri:

„Pentru noi, cei ce trăim departe de țara unde ne-am născut, orice gând, amintire sau veste de acolo înseamnă o strângere de inimă. Însă dorul devine mai ușor atunci când ne putem întâlni să împărtășim ceea ce ne unește: limba, cultura, spiritul românesc.”

Mesajul său a cuprins aprecierea pentru organizatori și pentru continuitatea manifestării, precum și urarea ca participanții să se bucure din plin de frumusețea românească a celor două zile de toamnă.

Un mesaj personal de susținere i-a adresat lui Ioan Godja și scriitorul și jurnalistul Dorel Cosma, membru al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, cu sediul central în Canada, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și al Uniunii Scriitorilor din România, precum și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor, cu sediul central în Franța:

„Mult succes la evenimentul excelent, devenit tradițional! Regret că nu pot fi prezent. Aștept cu interes materiale de la desfășurarea evenimentului.”

Volumul său „Catedrala de apă” a ajuns la Viena prin Ioan Gligor Stopiță, care, cu acordul organizatorului, a rostit câteva cuvinte despre carte, adăugând întâlnirii acest gest de prietenie literară.

Finalul ediției a adus înmânarea diplomelor de onoare și de excelență, îmbrățișări și mulțumiri. Distincțiile au exprimat recunoștința pentru timpul, munca și talentul dăruite publicului. Fiecare contribuție a avut locul său în această întâlnire construită împreună.

Din partea lui Ioan Godja și a Cercului Cultural Româno-Austriac „UNIREA”, un cuvânt aparte de mulțumire se îndreaptă către părintele Ovidiu Pintea, pentru găzduire, buna colaborare și sprijinul acordat. Ospitalitatea parohiei din Kagran a oferit manifestării cadrul primitor în care oamenii s-au putut regăsi în jurul culturii și al comunității.

Recunoștința se îndreaptă și către Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, reprezentată de Silvan Stancel, pentru parteneriatul cultural, precum și către acesta pentru contribuția literară și muzicală și pentru cărțile dăruite. Mulțumiri revin Societății Austro-Române din Viena și lui Lukas Marcel Vosicky pentru colaborare și prezență.

Ioan Godja le mulțumește tuturor scriitorilor, muzicienilor, interpreților și artiștilor plastici participanți, celor care au îndrumat și însoțit tinerele talente, colaboratorilor și prietenilor care au ajutat la pregătirea și desfășurarea evenimentului. Aceeași recunoștință îi cuprinde pe toți cei care i-au fost alături și publicul care a primit cu atenție și căldură programul celor două zile.

La despărțire a rămas dorința de a păstra legăturile începute aici și de a reveni cu alte cărți, alte cântece și aceeași bucurie de a fi împreună. Fiecare a luat cu sine ceva din această întâlnire: o dedicație, un vers, o melodie, o conversație. Iar pentru două zile de toamnă, prin oamenii și cultura ei, România și-a găsit un loc cald la Viena.

Ioan Godja
Viena, 20 octombrie 2026