Liturghie clandestină în cartierul 1 Mai

Acum exact 30 de ani, pe 20 august 1989, în cartierul 1 Mai din Sighet s-a mai scris o mică pagină a luptei clandestine a Bisericii Greco-Catolice din România, interzise de regimul comunist în 1948. Cu o zi înainte, pe 19 august, avusese loc cununia noastră la biserica romano -catolică din Sighet, oficiată în limba română de părintele protopop Pal Reizer (devenit episcop de Satu Mare dupa Revoluție).

Soția Magdalena și cu mine fiind studenți la Cluj, făceam parte dintr-un grup de tineri catolici care ne întâlneam regulat pentru diferite activități spirituale, atât la bisericile romano-catolice cât și acasă la preoții greco-catolici clandestini (care în Cluj erau foarte numeroși și activi) unde descopeream treptat taina jertfei acestei Biserici martire de la chiar mărturisitorii supraviețuitori ai temnițelor comuniste (Securitatea cunoștea și controla de la distanță aceste întruniri dar nu mai intervenea brutal ca în anii ’50). O parte din prietenii din acest grup au venit să ne fie alături la cununie (punctând ceremonia cu frumoase cântece), printre ei fiind și un preot greco-catolic clandestin, părintele ieromonah Sabin Făgăraș, (călugăr în ordinul sf. Vasile cel Mare), în viața civilă specialist în informatică, domeniu încă foarte nou pe vremea aceea.

Așadar a doua zi, pe 20 august, înainte de a lua trenul spre Cluj, părintele Făgăraș a celebrat o liturghie greco-catolică clandestină la noi acasă în camera mare a apartamentului nostru din Cartierul 1 Mai, cu participarea familiei mele și a grupului de tineri. În cuvântul de învățătură părintele Făgăraș a vorbit despre taina căsătoriei. Pentru părinții mei, botezați și educați în Biserica Greco-Catolică dinainte de 1948, a fost un moment de înălțare spirituală și emoționantă nostalgie.

Așa a devenit și apartamentul nostru din Cartierul 1 Mai o catacombă a rezistenței greco-catolice, o fărâmă din marea istorie a spiritului românesc.

preot prof. Marius VIȘOVAN




Antonia și „slujitorii”… Templului de Adamant!

În Sighetul nostrum, la Galeria de Artă Vassiliev, a avut loc în seara învăpăiată de 12 August 2019 lansarea volumului trilingv de poezie al Antoniei Luiza Dubovici (n. Zavalic, căsătorită în S:U.A.) – „Templul de adamant”. Moderatorul întâlnirii a fost prof. Brîndușa Oanță.

Cartea a apărut la Editura „Valea Verde” din Sighet, în limbile română, engleză, ucrainiană, tipărită la Aska Grafika. Au salutat apariţia ei: Ion Mariş – mesaj, Echim Vancea – mesaj, Ion Dubovici (prof. univ, traducătorul cărţii în ucrainiană), subsemnatul, Lavinia Grijac (designerul și ilustratoarea cărţii), Gheorghe Mihai Bârlea, Doina R. Anton. Au cântat: Ileana Matus (o priceasnă închinată Sf. Marii) şi Gh. Şteţca, însoţit de eleva Narcisa Negrea – folk.

Momentul culminant al serii a fost, de asemenea, un „triptic”: cuvântul lui Ivan Dubovici, soţul Antoniei (cum a realizat că poezia este o menire pentru doamna lui); autoprezentarea cărţii de către autoare (despre poezie ca un templu de adamant, loc geometric al sufletului nostru, al liniştii în credinţă şi speranţă); un recitativ în română, ucrainiană şi engleză susţinut de Antonia şi minunaţii ei verişori americani….

Să scrii înainte, Antonia, wherever you are!

Marin Slujeru

***

2019 este ”Anul Cărții” în România și face parte din proiectul ”Pactul pentru carte”. Pentru a fi citite cărțile trebuie scrise, trebuie publicate, trebuie făcute cunoscute publicului. Astăzi, ne aflăm aici pentru a vizita ”Templul de adamant” al Antoniei Luiza Dubovici, conduși prin lumea de nestemate chiar de autoare. Iată că, la Sighet, nu doar se citește, ci se și scrie carte, și, mai ales, avem plăcerea să vă facem scrierea cunoscută, vouă, cititorilor.

Brîndușa Oanță

 ***

Antonia a revenit acasă pentru a „răspândi”, a disemina în lumea largă poezia, de aici, de la obîrșie. Antonia a vorbit în dulcea limbă română dar, ecuația globalizată a poeziei  include azi Ucraina și SUA. Lumea poate fi bună, frumoasă, sustenabilă dacă, folosind „device-uri” adecvate – așa cum face Antonia – ne vom apropia și integra toți în… cultură, în artă.

Antonia Luiza Dubovici (Zavalic) ne propune să „zăbovim” într-un Templu de Adamant, să parcurgem un pod, o autostradă virtuală, artistică, pentru a fi mai… umani.

Acest proiect poetic trilingv, gândit alături de Editura “Valea Verde” este “demonstrația” Antoniei pentru sceptici, pentru cei care n-au descoperit – încă! – sensul acestui mileniu.

Succes Antonia și… la cât mai multe proiecte și alături de sigheteni! Știu, cred, Antonia, că vei cuceri Lumea Nouă și vei învinge toate obstacolele cu și prin Poezie!

Ion Mariș

***

Poemele volumului Templul de adamant (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019) redau un zbucium interior al unui suflet sensibil în căutarea adevărurilor esenţiale ale existenţei, pendulând între real şi visare, cu trăiri „mistice” şi momente de extaz. Versurile au dimensiune metafizică chiar dacă, sau poate chiar de aceea, în plan liric se confruntă cu o… „captivitate” temporară a prezentului, o îmbinare fericită între cerebral şi emoţional, ceea ce din punct de vedere estetic dă bine, având o doză de inedit.

Dăruită cu o autentică sensibilitate poeta Antonia Luiza Zavalic-Dubovici scrie o poezie intelectuală, în consens cu generaţia sa. Respectând „regulile” versificaţiei moderne, poetă de elevată vigoare expresivă, ne propune în acest volum o lirică care stă sub „pecetea” modernităţii, cu un verb intens metaforizat, rostit fără ostentaţie, cu mare putere de seducţie.

Fiind „femeia/ cea mai răpită din anotimpul ei”, Antonia Luiza Zavalic-Dubovici ”zidește” o carte, „Templul de Adamant”,  „concepută” sub  semnul  hotărârii, a neclintirii ferme spre a ne arăta cum se „vede” pe sine și lumea în care trăiește. O asumare a vieții între constrângeri și frumusețe, între limitare și libertatea pe care ți-o dau spiritul, credința, voința de a trece peste faptul că  „Afară lumina pălește și păsările se prăbușesc peste/ sufletul meu/ ca o mână caldă dezvelind stele.” Dar cititorul trebuie să aștepte un timp în afara zidurilor „templului” până la apusul soarelui, ca să vină noaptea să poată „intra”. Poeta îl va lăsa să intre doar pe cel plecat cândva și care acum se întoarce „să ne aducă aminte că tot ceea ce iubim/ ne vindecă de moarte ca o tandrețe/ sfântă”. Dintre „toți călătorii pe pământul uitării” numai unu este așteptat în templu, și că odată intrat acestuia i se vor spăla picioarele de colbul drumului și trupul de lacrimi „până nu mai rămâne nimic de plâns” pentru că „s-a plătit totul/ și lumea își învață moartea pe de rost.” Dar și acesta este sfătuit: „nu te lipi de inimi/ s-ar putea să cazi în lacrima/ visului tău”și că și acesta abia în dimineața următoare va avea acces la regăsirea de sine, la pacea pe care ți-o dă „o mână caldă dezvelind stele” iar noi, ceilalți, trebuie să înțelegem că „suntem ușori și mici/ viața ne intră în vene ca o foame stranie” și că „dacă ai iubit cândva ai știut că există singurătate/ și în tine însuți/ și între tine și celălalt”.

Dacă există o poezie pentru critici și o alta pentru cititori Antonia Luiza Zavalic-Dubovici reușește să le situeze pe același raft, punerea de acord realizându-se fără sincope, aidoma unei rugăciuni așezată în coordonatele liricii moderne, devenite indicii ale modernității poeziei sale.

Și totuși poeta este, în acest volum, departe de a fi „femeia/ cea mai răpită din anotimpul ei”, discursul său liric este departe, chiar foarte departe, de a fi „vorbăreț”, poemele volumului fiind popasuri contemplative care ”obligă” cititorul, căruia i s-a permis intrarea în templu, la o smerită și gravă meditație în multe momente.

Poeta își „supravează” foarte atentă poemele, în așa fel încât sub unele familiarități ale adresării se ascunde de fapt un spectacol liric de un deloc ușor proces de natură himerică. Este în aceste poeme și o stare elegiacă, dar și o revoltă căreia poeta i-a pus surdină în unele momente de discretă „religiozitate”

 Echim Vancea

 

***

Premiile literare obţinute, publicarea ei la editura “Grinta” şI “Valea Verde”, cu trei volume de poezie (“Fluturi şi praf”, “Despre Înfrângerea Definitivă a Întunericului”, “Templul de adamant”), prezenţa în publicaţii şi antologii literare, comentariile de întâmpinare şi interpretările critice pe care le suscită, statutul privilegiat pe care i-l acordă site-ul de poezie agonia.net, încă de la primele colaborări, blogul personal – toate dovedesc faptul că avem în persoana Antoniei Luiza Dubovici (n. Zavalic) o poetesă aleasă.

Poemele Antoniei au gravitate, altitudine, demnitate. Ea reuşeşte cultivarea limbii române literare fără greş, în toată claritatea ei, “îngreunând” cuvintele de înţeles nu prin atât prin modelarea lor, cât prin frazarea şi configuraţia textului poetic, întotdeauna perfect rotunjit. Îndrăzneşte, asemenea marilor poete, abordarea şi asumarea fără rest a unor teritorii sufleteşti extreme, intime, năzuind să întocmească “o hartă pentru constelația lăuntricului”, convertind dramatismul şi tragismul „lăuntriciilor” în temeiuri ale iubirii.

Antonia este parte a generaţiei ei poetice – absolutistă, cvasimistică, sofisticată. Altminteri, analitică, pătrunzătoare, empatică.

Ea spune că acest templu poetic se vrea un loc al liniştii, reculegerii şi credinţei, în vălmăşagul zilelor ce le trăim. Mie mi se pare că miezul incandescent al acestui al treilea volum de poezie dăruit nouă de Antonia Luiza este format din poemele de dragoste: poeme mistice şi de anatomie a misticii iubirii; poeme de autodivulgare, mărturisire şi predare necondiţionată, smerită (marca marii poezii feminine); poeme grele de confesiune fierbinte, cuvânt cu cuvânt; poeme de dragoste în zbor; poeme de comuniune cu cosmosul şi cu neantul; poeme cvasisentenţioase, de dragoste şi filosofare; premonitorii; de dragoste-psalm; de studiu demonic, necruţător al vietăţii îndrăgostite; poeme ale tensiunii între intensitatea iubirii şi aceea a pierderii, despărţirii, morţii…

Marin Slujeru

***

În după-amiaza zilei de 12.08.2019, am participat la un act de cultură puțin atipic.

Locația unde a avut loc evenimentul a oferit o atmosferă plăcută, este vorba de salonul de la Galeria Vassiliev.

Despre ce act de cultură este vorba? Tânăra poetă Antonia Luiza Zavalic-Dubovici și-a lansat ultimul volum de versuri, intitulat ”Templul de Adamant”. Interesant este că volumul este trilingv – română, ucraineană și engleză. Deliciul evenimentului l-au făcut verișorii “americani” ai poetei care au citit poezii în ucraineană și engleză, în română citind autoarea.

O rețin pe Antonia de când și-a lansat la Sala Radio primul volum de versuri. Timidă, cu mult bun simț, arăta ca un fir de trestie – acum are același bun simț, dar este mai curajoasă și mai expresivă, mai împlinită.

Au fost niște momente de reală plăcere artistică, moderatoarea evenimentului asigurând o fluență adecvată…. poeziei .

Bravo, Antonia, te așteptăm cu un nou volum, după ce vei deveni mămică!

Eva Oanță

***

Am început “Templul de Adamant”, în urmă cu mai bine de patru ani și la fel ca în cazul primelor două volume de poezie pe care le-am publicat (“Despre fluturi și praf” și „Despre înfrângerea definitivă a întunericului”) n-a fost un proiect despre ambiție sau despre a ieși în față, ci despre smerenie și răbdare, în urma cărora mi s-au alăturat oameni deosebiți, oameni dragi sufletului meu, cărora le mulțumesc mai sus de stele, este vorba despre: editorul Ion Mariș, poetul Marin Slujeru, poetul Echim Vancea, traducătorii și lectorii de carte: Ion Dubovici, Olena Luțisin, Smaranda Cioban, Victor Cioban, Ian Macilwain, Brîndușa Oanță, graficianul de carte: Lavinia Grijac, doamna Ileana Vassiliev; un grup de oameni minunați, înzestrați și iubitori de frumos, tot aici ar fi făcut parte și regretatul nostru Johnny Popescu, cel care s-a oferit voluntar în traducerea cărții în lb. Engleză, cred că ar fi fericit să vadă acest volum și cred că undeva de sus ne-a ajutat să cucerim fiecare obstacol.

Vedeți, a scrie o carte, nu se termină o dată ce dai save și print, sau când iese proaspăt din tipar, ci se continuă cu mult după această etapă, întâi ajunge în mâna cititorului, apoi în mintea lui, apoi în inima lui, și mai departe este un mister, unde ajung cuvintele. Ele sunt ca semințele purtate de vânt și lăsate să rodească în ținuturi nebănuite de autor.

Drumul lor rămâne o călătorie și o destinație care anticipează un destin pe care noi scriitorii nu-l putem întrezări, fiindcă noi nu suntem decât vasul cuvintelor, noi suntem pământul și cerul lor deopotrivă iar asumarea harului înseamnă a-L primi pe Dumnezeu, în mod absolut și complet. Iar cu cât Dumnezeu luminează mai puternic în inima noastră cu atât mai luminoase ne vor fi și cuvintele.

Sper ca acest volum să fie pentru cititorii mei, o călăuză, o hartă pentru constelația lăuntricului în momente când ți-ai dori un loc al tău, nu din făcut din ziduri, ci din liniște, unde să poți veni de câte ori obosești, de câte ori ai vrea să-ți tragi răsuflarea, înainte de a o lua de la capăt. Un loc mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu.

Dacă aș avea nevoie de o biserică lăuntrică aceasta ar fi ‘Templul meu de Adamant’, un templu al sufletului, o casă indistructibilă, clădită din cuvinte și cărămizi stelare.

TEMPULUL de Adamant este metafora poeziei, a refugiului. Un loc exclusiv non-fizic, care există mai presus de orice nuanțe tactile. Un loc al credinței, un loc de întâlnire, de rugăciune, de meditație. Un loc unde gândurile pot fi atinse întru misterul lucidității și al visării. Un loc de smerenie, de căutare, de reculegere, de rămas bun, de intuire a vieții. Un loc tainic, adânc, misterios, unde inimile sunt dezvelite stelelor.

Cred că dacă ne-am da timp să ascultăm glasul cerului dinlăuntru, nu doar că vom găsi limbajul poetic din care am fost creați ci ne vom întoarce în punctul 0, călătorind în noi înșine, netulburați de griji și frământări inutile.

Poezia începe prin ascultare. La fel și rugăciunea. În poezie la fel ca și-n rugăciune, simți preaînaltul. Găsești tărie în slăbiciune, chiar și-n cele mai comune trăiri și-n acest fel te depășești.

Asculți și devii. Te îndepărtezi de impurități, căci sufletul tănjește după hrană vie. Și ce poate fi mai viu decât cuvântul? Substanța din care s-a creat totul.

Această carte este mai mult decât se vede, mai mult decât coperta, paginile, literele așezate într-un algoritm descifrabil în nuanțe și trăiri unice și irepetabile, dincolo de mesaj, este o prelungire a sufletului, o extensie a sa, o parte din cel ce s-a scris, atât de viu și nesupus morții pământești.

Când omul ajunge pe culmile sufletului său atingându-și Everestul lăuntric, a câștigat totul. Aceasta este în vizunea mea, miza vieții noastre, iar poezia este un exercițiu de alpinism interior, alături de meditație și de rugăciune.

Poezia, cuvintele devin hrana omului pe timp de criză: în detenție, lagăre și închisori, oamenii au supraviețuit celor mai crunte și nedrepte pedepse, descoperindu-și resursele interioare infinite. Astăzi, omul suferă de o criză de profunzime, adesea nediagnosticată și neconștientizată, trupul este pus pe piedestal, supraalimentat,  supraîngrijit, iar între timp nevăzutul din noi se revoltă. Poezia vine să înlăture praful, mizeria, zgomotul care ne înconjoară, ea este puntea pe care pășind putem să ajungem la cea mai bună versiune a noastră, cea reală, cea sinceră.

Prin poezie poți măsura magnitudinea vieții interioare, ea este ca un instrument fidel al invizibilului care ne locuiește.

Din păcate lumii de astăzi nu-i mai este foame și sete de adâncime, nu mai caută împliniri care să îi ofere hrana lăuntrică, majoritatea oamenilor se opresc la nevoi de bază, superficiale care împlinesc doar ființa de suprafață, aceasta este drama lumii contemporane, să uiți cum e să fii viu în mod deplin, unii se mulțumesc să fie vii pe sfert, pe jumătate; dar a fi om înseamnă a-ți explora nu doar vârfurile ci mai ales rădăcinile.

Nu cred că aș fi putut găsi vreodată ceva mai prețios și mai luminos pe această lume, decât oaza liniștii netulburate, o ascensiune lăuntrică văzută ca o reflexie a luminii. Suntem o fărâmă a timpului infinit, a unui Dumnezeu infinit, și dacă percepem această infinitate care ne locuiește, am făcut deja primul pas pe drumul autodepărșirii.

Eu cred că Poezia înseamnă dragoste plus cuvânt și sper să vă fi transmis și vouă tuturor iubitorilor de frumos, acest neprețuit dar al cuvintelor – diamante extrase din cerul nostru lăuntric. 

Antonia Dubovici
(12.8.2019)




Cuhea Voievozilor (autor, Lazăr Năsui)

Ȋn cadrul celei de a IX-a ediții a Festivalului de Folclor “Cuhea Voievodală”, în ziua de 27 iulie 2019, s-a desfășurat cea de a treia ediție a Simpozionului de istorie ”Cuhea în Istoria Maramureșului”, care în acest an a avut ca temă principală ”Contribuția voievodului Bogdan la întemeierea statului feudal Moldova”.

Simpozionul, deșfășurat în Biserica ortodoxă nouă, cu hramul “Ȋnvierea Domnului” (biserică de poveste: prin frumusețe și eleganță, prin entuziasmul ințiatorului, continuatorului și celui ce a inaugurat construcția, preotul local Chindriș Vasile, dar și prin faptul că a fost sfințită de către Mitropolitul Moldovei și Sucevei, ȋn 2002, actualul Patriarh al României, Daniel), a fost deschis de profesoara Anuța Enea-Bizău, primarul comunei, care a adresat un cuvânt de salut participanților, conferențiari și public.

Preotul actual al bisericii, Vasile Șimon, a vorbit despre inițiativa Partiarhiei României de a numi “2019, anul omagial al satului românesc – al preoților, ȋnvățătorilor și primarilor gospodari”, făcând referire la importanța acestor personalități ȋn viață satului de-a lungul istoriei, propunând citate din clasici:”eu cred că veșnicia s-a născut la sat” (Lucian Blaga), și “țăranul român determină destinul nostru ca neam” (Liviu Rebreanu), completând că deși după ultimele decenii, satul și țăranul român nu mai sunt ce au fost, acesta (satul) continuă să trăiască.

Conferențiarii au fost: Ion Țelman, Lazăr Năsui, Vasile Coman, Vasile Chindriș, Dumitru Roșca, Ștefan Andreica, Vasile Mleșniță și Grigore Andreica. Temele prezentate se vor găsi pentru lectură ȋn cartea simpozionului. Importante au fost ideile lansate ȋn față auditoriului, de la mențiunea că ne aflăm ȋn cel mai important loc al istoriei României; nu e de ici-colea să calci ȋn locul din care a țâșnit izvorul descălecării Moldovei (și s-a vorbit de Bogdan, dar și de Dragoșul din amintirea cuhenilor), semnalând că, ȋncă de la 1353 au existat două moșii Cuhea, una aparținând lui Bogdan voievod, alta fiilor lui Iuga, fratele lui Bogdan și fost voievod – decedat ȋn acel moment, atâta timp cât Ștefan și Ioan, fiii săi, cer ȋntărirea vechilor hotare printr-un document din partea regelui maghiar, hotar ce sigur trecea prin mijlocul acesteia. Cunoscându-se obiceiul ȋmpărțirii averii ȋntre frații provenind dintr-o familie s-a lansat ideea că, Cuhea din vremuri vechi era o uriașă moșie ce a aparținut tatălui celor doi, Bogdan și Iuga, care desigur a fost tot voievod, și s-a făcut legătura ȋntre aceasta și Districtul Cuhea, menționat la 1447, identic ulterior cu Ierașul de sus, ce era cuprins ȋntre vârfurile munților Maramureșului și Rodnei, având ȋnspre apus o limită liniară nord-sud la Stânca dintre Strâmtura și Bârsana. Avem deci trei posesiuni Cuhea. S-a mers și mai departe, unul dintre conferențiari a “demonstrat” că numele acestui voievod, tatăl celor doi voievozi, era Ioan. Cum a făcut-o? Prin faptul că toate localitățile Districtului Cuhea, au o anumită clasificare, prediu: Bocicoelul, casă; Botiza (Batizhaza), sat; Dragomirești (Dragomerfalva), descendus – locul de staționare al oilor ȋn munți, posesiuni: Cuhea, Rozavlea, Borșa, Moisei, Ieud, Vișeu, Săliște etc. Inclusiv râurile Vișeu, Iza și Tisa, ȋși găsesc o explicație a numelui, cu excepția Ioodului. Vorbitorul a ȋncercat o explicație originală și a numelui Maramureș. Cum Ieudul, sub forma Iood, este menționat ȋn diploma din 2 februarie 1365, numele vine de la “Iohannes voievod”, din care prin haplologie (condensare) dispar anumite silabe, exemplul clasic fiind: Ma’ra’mu’, co’lé cu brȋ’ ș’ la’-Maramureș, coleșă cu brânză și lapte. Aluzie fiind evident la alimentele de bază ale maramureșenilor de altădată. Chiar Maramu’ ca nume (“de unde ești? Din Maramu’ ”, se auzea ȋn urmă cu cincizeci de ani ȋn vorbirea poporului) reprezintă un astfel de exemplu. Moșia Ieud a aparținut de posesiunea Cuhea și, tatăl celor doi, Bogdan și Iuga, putea să aibă case ȋn diferite locuri pe o posesiune (ca să nu existe o contradicție ȋn termeni, definim posesiunea ca fiind formată din mai multe moșii, lipite sau aflate la distanță unele de altele). Prima silabă Io din Iohannes și od, ultima din voievod, au dat prin fenomenul lingvistic menționat, IOOD, ce se putea construi și din forma românească “Ioan voievod”.

S-au analizat legăturile dintre Bocicoel și Cuhea, primul fiind ca un coridor de trecere ȋntre crengile acvatice ce structurau posesiunea Cuhea, Valea Vișeului și Valea Izei. S-a amintit de un preot Mariș cu rădăcini ȋn Cuhea, mutat ȋn Ungaria, ce ȋși cerea actele de nobilitate pe la 1828, de Artemie Anderco, preotul Cuhei și protopopul ulterior al Ieudului, descoperitorul “Codicelui de la Ieud”, de Ilie Lazăr, avocatul săritor ȋn apărea intereselor cuhenilor ȋn fața unor nedreptăți ȋn vânzări de păduri. Toate s-au spus după o anumită ”rânduială”, specifică oamenilor simpli, după cum vorbea unul dintre conferențiari. Surprind cele două denumiri de Basarabă ȋntâlnite ȋn zile noastre ȋn toponimia Bocicoelului. Și multe mai sunt de scris despre cele spuse. Expresiile lui Radu Popa, istoricul ce a efectuat și săpături ȋn comună, de ”Cnezatul de vale al Bogdăneștilor” este o formulare neelegantă, Bogdan n-a fost vreodată cneaz, existând cinci cnezate ȋn Districtul Cuhei-Săcel Săliște, Vișeu de Jos, Strâmtura și cel din posesiunea Cuhea, nelegate, toate subordonate cetății Hustului, clar cu rol militar. Nefericită este și mențiunea Dragoșești, sub forma moșia, puterea, ocupația Dragoșeștilor, fără vreo legătură cu Dragoș, alt ȋntemeietor, aplicată asupra lui Drag, fiul lui Sas, voievodul rănit ȋntors ȋn Maramureș de pe câmpurile de luptă ale Moldovei.

Rețin o frază: dacă Ieudul, de care s-a tot vorbit, are aproape treizeci de preoți, ar trebui ca localitatea Bogdan Vodă să aibă ȋn următorii ani, formați dintre elevii cuheni, tot pe atâția istorici, muzeografi (și Cuhea nu are un muzeu!), arhivari, profesori de istorie.

S-a trecut și la povestea cărții “Cuhea voievodală”, apărută într-o formă grafică de excepție, tipărită la Aska Grafika din Sighetu Marmației și publicată la Editura Valea Verde (editor, Ion Mariș) din aceeași localitate, născută din prezentarea marilor fapte ale voievozilor cuheni, din respect pentru evocările lăsate prin documente de cei din Cuhea de altădată sau din zonele adiacente, adică din Districtul ulterior al Cuhei, ce prinde între coperțile sale lucrările științifice din anii 2017 și 2018.

Și fiecare vorbitor, cu o carte ȋn palme, s-a ȋntors în istorie, neuitând să menționeze că trecerea Voievodului ȋntemeietor în Moldova va face să curgă multă cerneală, cu drumul până la Baia, viitoarea capitală, și că se vor scrie nenumărate cărți ce vor descoase istoria Cuhei și a celui mai important om al ei, Bogdan.

 Lazăr NĂSUI 




PoetikS – Marius Voinaghi

*****
Munte cucerit –
un picior de curcubeu,
ce-și adună spini.

*****
Soare după nori –
brândușă prinsă în păr,
în parc, bănci goale.

*****
Hornar prins la piept,
frica de întuneric –
mărțișor închis.

*****
Trupuri de zână,
dans pe cerul înstelat –
fluturi de noapte.

*****
Poteci de Munte –
floarea soarelui din lan,
în rânduri, rânduri…

*****
Livezi în floare –
zumzet șters de albine,
răsărit senin.

*****
Luna opacă –
arheolog la birou,
fără soluții.

*****
Toamnă târzie –
flori de cireș așteptând
prima ninsoare.

*****
Munte-nzăpezit,
ceața se ridică-ncet –
șah cu bunicul.

Marius VOINAGHI




O trilogie școlară (partea a III-a) – autor, prof. Gheorghe Bărcan

prof. Gheorghe Bărcan

3. „ȘCOALA MAI DEPARTE”, acasă!

Sfârșit de an școlar, 1944/1945, eu marcând deja două clase de gimnaziu promovate; puteau fi trei, dar să scap măcar cu atâta. A venit o căruță după elevi de la Vișeu de Jos și m-au luat și pe mine cu ei, în drum spre casă; aveau loc suficient, timpul fiind foarte frumos. De la Bocicoel, am trecut peste deal spre Săliștea, cu bucuria încă unei împliniri.

Încă de la o vârstă mică, de la clasele primare, am fost copilul dealurilor, al drumurilor, de ajutor din ce în ce mai spornic. De la 9-10 ani, ajutam la polog, iar apoi mă „jucam” și de-a cositul, iar la 13 ani, am devenit „cosaș calificat”. În vara anului 1944 deci doar la 13 ani, am cosit tot fânațul (peste 20 de ha), eu și fratele mai mare, Ion, brazdă la brazdă, tata fiind concentrat în armată.

Sosit acasă, „pentru vacanța mare”, aveam și acuma doar câteva zile de odihnă și vara va fi iar ca toate celelalte, cu muncă plină, la coasă, la cărat căpițele grele, la pregătit pologul și ridicarea clăilor, cu drumuri lungi la lumina stelelor, în zile pline și nopți doar de câteva ore… Nu le-am spus nimic de faptul că m-am înscris, pentru clasa următoare, la fără frecvență; mă gândeam că poate tata să se mai răzgândească și o să-mi permită să urmez la zi cursurile, ceea ce ar fi mult mai bine. Oricum, eu mi-am procuratat manuale și notițele ce-mi trebuiau și eram în așteptare, o așteptare a toamnei cu sentimente diferite, opuse; o voiam oarecum cât mai departe, de teama de a nu auzi același verdict al tatălui meu, ca de fiecare data: „nu se mai poate (!)”, pe de o parte și să vină cât mai repede, din dorința de a continua școala, făcând și o pauză în munca grea, brută, peste puterile și vârsta mea, oricum, să se lămurească lucrurile, pe de altă parte. În jurul acestora mă răsuceam, ziua și noaptea, între teamă și așteptare, fără a mă putea desprinde de ele, care îmi furau astfel și confortul și bucuriile firești, secvențiale, prin unele ferestre dintre greul muncilor, cu ploaie sau timp senin, oferite de mediul natural, cu toate ale lui, atât de frumos, de altfel.

Totuși, vehicolul vremii nu-l poți opri și el a sosit și odată cu el și toamna, mereu „toamna mea”, iar tata, având și el aceste preocupări, gânduri, la vreme potrivită și așteptată îmi spune: situația este tot grea, apăsătoare și nu ne putem permite alte cheltuieli; deci, „deocamdată” (din nou!), cu școala ne mai oprim. Nu din rea voință o spunea, dar simțea că nu mai poate face față acestui efort; era neputința pe care o simțea față de familie, față de care era, totuși, primul responsabil. Se suportau tot felul de dări și biruri pentru război, prezent încă direct și prin consecințe, apoi dările stabilite după război, sancțiuni „pentru Răsărit”, aportul armatei române pentru scurtarea lui, cu evitarea altor distrugeri și pierderi de vieți umane, parcă nu era deloc luat în seamă. Despăgubirile pentru război, fixate pentru România, erau enorme, mereu îmbogățite, subevaluate și multiplicate, prin metode în totală necinste. Îl înțelegeam, deși eram neîmpăcat, de situația însăși, care mă afecta în mod direct. Am considerat că nu mai are rost să mențin tăcerea și i-am spus:

– Dar nici nu mă mai supără aceasta, îi răspund, pentru că eu am decis să nu mai merg acuma la Sighet, să încep iar școala.
Vai, ce bine te-ai gandit, la fel ca mine !, îmi răspunde tata. Acasă, avem tot ce ne trebuie!
Nu m-am gândit chiar la fel ca dumneata, pentru că eu nu renunț în a urma școala, îi răsucesc și eu puțin gândurile.
Cum mai vine asta, mă întrebă el; și una și alta, nu se poate!?
M-am înscris la fără frecvență pentru clasa următoare; merg numai de două ori la Sighet, în două rânduri: mai târziu, în toamnă și apoi în primăvară, când dau examen din toate materiile. Am să învăț acasă, fără cheltuială și am să promovez și clasa.
– E bine și așa, pentru că vezi și tu ce greu putem face rost de bani și ajutoarele de la școală mai mult nu-s, decât să se dea bani. Atâtea ne tot cere statul!

Am evitat astfel toate discuțiile tensionate. În toamnă și în timpul iernii, nu prea era de muncă pentru copii: se făceau și transportau lemne pentru încălzire, fân pentru animale ș.a., toate treburi pentru adulți; aveam suficient timp pentru pregătire, ceea ce am și început, folosind timpul liber, care era suficient. În timpul examanelor stăteam la o familie din Săliște, cu pretenții puține, decontate mai ales în alimente. Ambele sesiuni le-am trecut cu bine, cu o solidă pregătire la matematică și la limba română, mai ales; gramatica, un fel de matematică a acesteia, îmi plăcea foarte mult și mi-am format o bază solidă pentru tot studiul liceal și după aceea. După promovarea clasei, a treia, puteam să mă înscriu imediat la cursurile de zi, pentru clasa următoare, dar tot nu aveam siguranță și m-am lăsat în același regim de studiu, ca o rezervă; am lăsat-o pe mai târziu, cu aceeași speranță, fiind și ultima clasă a acestui ciclu gimnazial, care s-a și împlinit, până la urmă.

Prof. Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului ”Dragoș Vodă”
Londra, 03.08.2019

(Imaginea grafică, Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




#CNDV100 – PROMOȚIA 1954 de la Liceul „Dragoș Vodă”, la întâlnirea de 20 de ani

Până în zilele noastre, obișnuitele întâlniri ale absolvenților constituie, pentru cei care le onorează, momente de profundă emoție, dar și de bilanț. „Ce am mai făcut, câți am mai rămas, pe unde suntem, în ce lume/lumi mai trăim…” și nelipsita fotografie de grup-singurul document care rămâne. Un astfel de document este și fotografia de mai jos, făcută în anul 1974, la întâlnirea de 20 de ani a promoției din anul 1954, an în care au fost declarați absolvenți elevii claselor a X-a și a XI-a. Director al liceului a fost în anul acela profesorul Liviu Frunză.

Iată o succintă prezentare a celor care au participat:

Profesori: 1. Cu bastonul care i-a însoțit o bună parte a ultimilor ani de activitate și cu un buchet mare de flori în mână, o revedem în primplan pe Domnișoara Aurelia Chindriș, profesoara de istorie, calmă și răbdătoare, locuia peste drum de liceu și o vedeam uneori, prin ferestrele de pe coridor, traversând strada sprijinindu-se în baston și urcând anevoie treptele liceului.

2. În rândul următor, primul din stânga este profesorul de istorie, Vasile Petreuș. Pedant, mărunțel, firav și delicat, când se enerva pe câte un vlăjgan, intona amenințător: „Băieteee! Nu uita că eu am fost boxeeeer!”, făcându-ne să pufnim în râs. Avea însă una dintre cele mai valoroase biblioteci din oraș, din care împrumuta uneori și elevilor care-i câștigau încrederea. La el am văzut pentru prima dată „Diplomele” lui Ioan Mihalyi de Apșa. Și-a petrecut aproape întreaga carieră didactică la liceul nostru, al cărui elev a fost și el .

3. Profesoara de limba română (în primii ani a predat limba rusă), Eusebia Negrea, născută Rebreanu, este, a fost, un alt slujitor devotat al liceului. Promoțiile cărora le-a fost profesoară și dirigintă îi păstrează și acum o imagine deosebită.

4. Alexandrina Năstase a predat muzica. A fost o neobosită activistă culturală a timpului, a cântat romanțe și muzică populară, a jucat teatru, a predat canto popular și teorie muzicală. Târziu, după pensionare, împreună cu soțul său, învățătorul Marin Năstase, s-a stabilit la fiica sa, la Bucurști, dar a rămas cu Maramureșul în suflet, deși veniseră în tinerețe de pe meleaguri oltene.

5. Din spatele profesorului Petreuș ne zâmbește figura atât de bine cunoscută a profesorului de literatură Ioan Șuteu, unul dintre cei mai iubiți dascăli ai liceului. Cu o solidă cultură literară clasică, stăpân incontestabil pe gramatică și bun cunoscător al limbii latine, avea mereu ceva nou și interesant de spus despre subiectul/autorul predat. Venit de pe meleaguri transilvane, el a rămas legat de Sighet și de Liceul „Dragoș Vodă” până la sfârșitul carierei.

6. Din centrul fotografiei ne privește distinsa doamnă Cornelia Circa, profesoară de limba franceză și foarte mulți ani directoare a liceului, avându-l în dreapta, ca invitat, pe tov. Nicolae Roman, primsecretar PCR al orașului, iar în stânga pe (7) Dumitru Paraschiv, profesor de matematică și fost, în mai multe rânduri, director al liceului.

8. Aproape ascunsă printre foștii săi elevi, Maria Miron, descendentă din marea și nobila familie Coman de Moisei, o femeie de o frumusețe și o distincție aparte, a fost profesoară de limba germană. Mereu pe bicicleta cu care venea la liceu sau umbla prin oraș la cumpărătruri până nu demult, cu o ținută de amazoană, bucuroasă de orice salut primit, Doamna Medy Miron, la 91 de ani!, mai poate fi găsită – cu o floare și cu un zâmbet – în aceeași casă de lângă gară, în care locuiește de-o viață.

9. Din ultimul rând – chiar în fața ușii – ne privește prin ochelarii cu nenumărate dioptrii profesorul de psihologie Eracle Titircă, cu o ucenicie de mare folos făcută (înainte de a ajunge la Sighet) în Cercul Literar de la Sibiu (Negoițescu, Stanca, Doinaș etc.), cu vaste și rafinate lecturi din marea literatură, cu un simț critic deosebit și, mai ales, cu o mare bunătate sufletească a marcat formarea și devenirea intelectuală a multora dintre elevii săi. Pentru semnatarul acestor rânduri, „Domnul profesor” a rămas una dintre cele mai dragi imagini dintre dascălii acelor ani.

Din rândul elevilor revedem pe: 10. Gheorghe Iura, fost mulți ani inspector școlar la Baia Mare; 11. Vasile Mircea, contabil; 12. Ioan Bozai, fost procuror-șef la județ; 13. Gheorghe (Ghiuri) Codrea, contabil-șef la BCR Sighet; 14. Ion Corbescu, profesor de limba română; 15. Alexandru Țiplea, profesor de biologie și fost director al liceului, posesorul fotografiei și cel care ne-a ajutat la identificarea participanților; 16. Vasile Bologa, din Bârsana, inginer geolog cu prestigioase studii și cărți în domeniu, dar și cu vaste conexiuni în alte domenii (o peșteră din Munții Maramureșului îi poartă numele); 17. Gheorghe Deac, finanțist cu funcții de răspundere în administrația locală; 18. Gheorghe Dumitrașcu (ajuns arhitect); 19. Vasile Țicală, finanțist; 20. Liviu Marina, inginer; 21. Gheorghe Codrea, finanțist, fost, mulți ani, director la BCR Sighet; 22. Mihai Roman, inginer minier, fost director la Baia Borșa; 23. Ioan Pop, profesor de limba română, fost director al Școlii din Nănești; 24. Gheorghe Lazăr, inginer în industria alimentară, cu studii la Sofia; 25. Maria Bozai, funcționară; 25. Elisabeta Fellner, stabilită în Ungaria.

Foarte mulți dintre ei nu mai sunt printre cei vii. Și cei „plecați” și cei „rămași” reprezintă însă file și ani din istoria centenară a prestigiosului nostru Liceu și, amintindu-ne de ei și pomenindu-i, ne facem o firească datorie.

prof. Ioan ARDELEANU – PRUNCU

foto: arhiva dlui profesor Alexandru Țiplea




#CNDV100 – Programul Semicentenarului C.N. „Dragoş Vodă” (1919 – 1969)

Invitație Semicentenar

În vederea pregătirii activităţilor dedicate semicentenarului liceului – pe atunci Liceul de Cultură Generală Sighetu Marmaţiei – la 20 august 1969 s-a stabilit un Plan de acţiune de către comisia formată din prof. Circa Cornelia – director, prof. Varhanyovszky Lucia – director adjunct, prof. Motogna Ştefan – director adjunct, prof. Holdiş Grigore – pensionar, prof. Török Ioan, prof. Tomoiagă Mihai, prof. Ilniţchi Felician – îndrumător U.T.C., prof. Negrea Eusebia, prof. Wittman Cecilia, iar din partea foştilor absolvenţi: Dr. Marina Mihai – avocat pensionar, Radu Andrei – prof. univ. Cluj, Nistor Francisc – directorul Muzeului şi Mihali Petre – profesor.

Revista ”Zări senine”

Din cele 17 puncte, foarte riguros întocmite cu termene şi responsabili, spicuim: anunţarea sărbătoririi semicentenarului prin presa judeţeană şi Gazeta Învăţământului (20.IX); lansarea de invitaţii personalităţilor marcante (25.IX); măsuri de întărire a bazei material didactice a şcolii (15.IX); apariţia revistei şcolare „Zări senine” (1.X); întocmirea monografiei şcolii (1.X); pregătirea unei expoziţii (documente, fotografii, tablouri cu aspecte din viaţa şcolii, 25.IX); organizarea unui „Colţ folcloric – Câtu-i Maramureşul!” (25.IX); pregătirea experimentelor demonstrative (1.X); primirea şi cazarea invitaţilor (10.X). Din acest Plan mi-am propus să aduc la cunoştinţa publicului larg Programul activităţilor închinate sărbătoririi semicentenarului şcolii, definitivat în 25 septembrie 1969.

Sâmbătă, 11 octombrie 1969

I. Festivitatea sărbătoririi, orele 9.00 – 12.00
1. a) Cuvântul directorului şcolii
b) Cuvântul organelor de partid şi de stat
c) Salutul inspectoratului şcolar judeţean
d) Salutul organizaţiei P.C.R. din şcoală
e) Salutul organizaţiei U.T.C. din şcoală
f) Salutul foştilor absolvenţi ai liceului:
– Dr. Mihai Marina
– Alexandru Ivasiuc
2. Programul cultural artistic susţinut de elevii şcolii orele 10.30 – 12.00

II. Vizitarea localului şcolii, a laboratoarelor şi a expoziţiei orele 12.00 – 14.00
– Experienţe demonstrative în laboratoarele de fizică, chimie, biologie

III. Pauza de masă orele 14.00 – 17.00
IV. Sesiunea de comunicări ştiinţifice orele 17.00 – 20.00
V. Masă tovărăşească (Restaurantul Tisa) orele 21.00

Duminică, 12 octombrie 1969

1. Vizitarea obiectivelor industriale din municipiu (C.I.L., Unitatea) – plecarea autobuzelor din faţa liceului, orele 9.00 – 11.00
2. Organizarea unei excursii. Plecarea din Sighetul Marmaţiei, orele 11.00
Itinerar: Valea Izei – Borşa
Vizitarea monumentelor istorice de pe traseu: Ieud, Bogdan Vodă, Moisei, Borşa

Programul cultural – artistic
1. Cor – „La mulţi ani frumoasă şcoală”.
2. Recitare – „Arcuri de triumf” compoziţie originală, recită eleva Mihai Ileana din clasa a XI-a E.
3. Cor – „Pe-al nostru steag” versurile şi muzica Ciprian Porumbescu.
4. Recitare – „Partidului” versuri de N. Labiş, recită eleva Pop Rodica din clasa a X – a B.
5. Cor – „Deşteaptă-te, române!” versuri şi muzica de A. Mureşan.
6. Cor – „Morarul” de D. Kiriac.
7. Recitare – „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” versuri de M. Eminescu recită eleva Ciplea Felicia, clasa a XI – a D.
8. Cor – „Dragostea de ţară” text românesc: V. Kornbach, muzica de J. S. Bach.
9. Cor – „Suita Maramureşeană” versuri populare, muzica de Gheorghe Vancu.
10. Cor – „Tinereţe – tinereţe” versuri de Nicolae Stoian, muzica de George Deriţeanu.
11. Cor – „Gaudeamus igitur” aranjament coral de I. D. Chirescu.
12. Dansuri – suită de dansuri maramureşene.

Programul sesiunii de comunicări ştiinţifice – moderatori, profesorii Titircă Eracle şi Şuteu Ion
1. Viaţa culturală în Maramureş până în anul 1918 – dr. Marina Mihai, avocat pensionar, Bucureşti.
2. Istoria şcolii româneşti din Maramureş până în anul 1918 – prof. Ion Bota, Cluj.
3. Aportul adus de foştii profesori şi elevi ai Liceului de cultură generală Sighetul Marmaţiei la dezvoltarea culturii româneşti – Aurel Coman, Bucureşti.
4. Schiţă monografică a Liceului de cultură generală Sighetul Marmaţiei – prof. Holdiş Grigore.
5. Contribuţie la monografia oraşului Sighetul Marmaţiei – prof. Török Ioan.

La final, am ales să prezint întreg corpul profesoral din anul şcolar 1969 – 1970 implicat în buna desfăşurare a activităţilor:

1. Circa Cornelia, prof. de limba franceză – română, director
2. Varhanyovszki Lucia, prof. de istorie – geografie, director adjunct
3. Motogna Ştefan, prof. de chimie, director adjunct
4. Ilniţchi Felician, prof. de educaţie fizică, director adjunct
5. Ziegler Iosif, prof. de limba maghiară, directorul internatului
6. Văleanu Elena, prof. de limba română
7. Negrea Eusebia, prof. de limba română şi literatură universală
8. Vancea Ioan, prof. de limba română
9. Semeniuc Gabriela, prof. de limba română
10. Smărăndoiu Maria, prof. de limba română
11. Chindriş Iulia, prof. de limba ucraineană
12. Şmuleac Vasile, prof. de limba rusă şi limba română
13. Bitan Radu, prof. de limba rusă
14. Műller Clara, prof. de limba rusă
15. Şugar Elisabeta, prof. de limba engleză
16. Spaczay Tiberiu, prof. de limba engleză
17. Paul Sultana, prof. de limba franceză
18. Miron Maria, prof. de limba germană şi franceză
19. Reiszler Wilma, prof. de limba germană
20. Tomoiagă Mihai, prof. de limba latină şi limba română
21. Roşca Vasile, prof. de limba latină
22. Petreuş Vasile, prof. de istorie şi geografie
23. Török Ioan, prof. de istorie şi geografie
24. Iuga Iulian, prof. de istorie şi geografie
25. Titircă Eracle, prof. de istorie, psihologie, logică şi limba română
26. Szijgyártó András, prof. de economie politică, socialism ştiinţific, filozofie
27. Berindan Gheorghe, prof. de economie politică, socialism ştiinţific, istorie
28. Gheorghe Georgică, prof. de istorie
29. Berinde Gheorghe, prof. de matematică
30. Motogna Adriana, prof. de matematică
31. Marusciac Fedor, prof. de matematică – fizică
32. Godja Vasile, prof. de matematică
33. Vişovan Aurelia, prof. de mtematică – fizică
34. Diaconescu Constantin, prof. de matematică – fizică
35. Cornescian Ioan, prof. de matematică
36. Varga Iosif, prof. de matematică
37. Borca Mihai, prof. de matematică – fizică
38. Szlivka Alexandru – prof. de matematică – fizică
39. Ciplea Ecaterina – prof. de chimie
40. Karády Francisc – prof. de chimie
41. Benk Karoly, prof. de chimie
42. Stan Grigore, prof. de chimie
43. Lozinski Anatolie, prof. de ştiinţe naturale
44. Balea Livia, prof. de biologie
45. Ona Maria, prof. de biologie
46. Fornwald Elisabeta, prof. de biologie
47. Pop Maria, prof. de biologie
48. Diaconescu Alexandru, prof. de geografie
49. Wischegh Aurelia, prof. de geografie
50. Duda Ianoslav, prof. de geografie
51. Novodarszki Ludovic, prof. de educaţie fizică
52. Kovács Iosif, prof. de educaţie fizică
53. Wittmann Cecilia, prof. de muzică
54. Bucicovski Vasile, prof. de fizică

Despre componenţa Prezidiului, lista invitaţilor şi corespondenţa cu unele personalităţi ale vremii, într-un material viitor.

Bibliografie:

Holdiş Grigore, Varhanyovszki Lucia, Török Ioan, Şuteu Ioan, Tomoiagă Mihai, Monografia şcolii, Sighetu Marmaţiei, 1969.
Colecţia Anuarelor Liceului „Dragoş Vodă”
Arhiva liceului, Dosar A15, 4/1969, filele 98 – 129

Sitografie:

Reviste școlare

sursă foto: arhiva liceului

prof. Marius VOINAGHI




PoetikS – Hajnalka Cuth

Hajnalka Cuth

plouă cu lene

casa răsuflă ușor,
ploaia cerută de florile suferinde a răcorit țigla veche cu mici crăpături, ce îngăduie stropii mai curioși să invadeze podul casei unde-mi ascundeam grijile.

cu toții am vrea să culegem lauri,
doar dacă am scăpa din cușca lenei, mai ales sâmbetele.

scufundată printre cearșafurile plictisite mă văd printre flamuri zburând cu un zâmbet glorios,
dar apoi cad în ghimpii realității ce mă înțeapă mereu în același loc.

liniștea mă ridică pe vârfuri și ascult pasărea din priviri,
atunci când nu clipesc simt cum zboară înapoi la mine.

eternitatea mă ține de un picior și nu pot păși pe calea pietruită,
doar glasul meu atinge pereții fericirii iar notele pure se-ntorc spre suflet în ecou.

*

zile lungi, o viață scurtă

ne-am născut fară să vrem
într-o lume care ne-a învățat ce să nu fim,
straturi de dogme, credințe, recenzii netrăite se depun ca cenușa sub unghii și intră până în carne,

haosul monden te ia din patul cald și te azvârle în strada ce miroase a covrigi și urină,
te întrebi ce cauți aici, dar nu ai timp să-ți răspunzi căci îți sună telefonul iar ziua își ia cursul la fel ca și ieri.

soarele apune repede fără să îți dai seama, cafeaua cumpărată în grabă stă răcită pe jumătate savurată pe același birou cu care ți-ai petrecut jumătate din viață.

poza soției îți zâmbește și-ți amintește parcă aparții cuiva,
cineva apasă un buton iar picioarele te duc la ușa cărămizie ce ar trebui revopsită, cheia se potrivește în zăvor spre mirarea ta, încăperea te face să te simți real.

mirosul ei te duce-n dormitor unde deslușești o mângâiere caldă, sufletul ți-e blând și nu vrea nimic decât zile mai lungi
ca tu să ajungi acasă la timp înainte ca viața să se scurgă prin sita timpului pierdut…

Hajnalka CUTH




#CNDV100 – Societatea de Lectură „Dragoş Vodă” (autor, Marius Voinaghi)

Activitatea culturală din cadrul Liceului „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei din perioada interbelică a fost puternic marcată de înfiinţarea la 21 noiembrie 1919 a Societăţii de Lectură “Dragoş Vodă”, sub îndrumarea prof. Dimitrie Simon. Conform “Cărţii de aur” a acesteia, cu acest prilej a fost elaborat statutul Societăţii, din care se desprinde scopul: “ membrii să se obişnuiască să-şi spună opiniile asupra operelor literare române sau străine, să ştie aprecia producţiunile originale ale membrilor, cunoaşterea amănunţită a frumoasei noastre limbi atât de oropsită pe vremuri, în părţile acestea, şi familiarizarea cu figurile cele mai de seamă ale literaturii noastre”.

Societatea de lectură era condusă de un profesor, ce se bucura de funcţia de preşedinte de onoare, şi un comitet format din preşedinte, 1-2 vicepreşedinţi, secretar şi 4-5 membri, toţi elevi din cursul superior. Astfel, în primul an, comitetul a fost format din Victor Dunca (clasa a VII-a) – preşedinte şi Liviu Bogdan (clasa a VII-a) – vicepreşedinte. În urma spectacolelor date în faţa publicului din localităţile Apşa de Jos, Biserica Alba, Berbeşti, Sarasău, Iapa s-a putut constitui în primul an de funcţionare un fond de 1000 de lei.

În al doilea an de funcţionare, averea societăţii era de 1.133 de lei; preşedinte de onoare a fost desemnat Mihail Şerban, profesor conducător Găvrilă Pop, iar comitetul era format din Andrei Coman – preşedinte şi Antoniu Serbac – vicepreşedinte, amândoi din clasa a VII-a.

În al treilea an de funcţionare, Societatea de lectură era condusă de către prof. Nicolae Angelescu. Preşedintele societăţii a fost desemnat Timiş Dumitru (clasa a VII-a), iar cei doi vicepreşedinţi: Godja Vasile (clasa a VII-a) şi Gheorghe Tite (clasa VI-a). Societatea a ţinut 12 şedinţe literare – recitări, disertaţii, lucrări de literatură originale, cântări – şi 7 şedinţe administrative.
În anul şcolar 1922 – 1923 Societatea de lectură a fost condusă de profesorii Ion Modreanu şi Paul Szilaghi; preşedinte Vasile Godja (clasa a VIII-a), vicepreşedinte Ştefan Bell (clasa a VII-a), secretar Nicolae Dunca (clasa a VIII-a), secretari de şedinţe: Mihai Marina şi Gheorghe Balint, iar casier Simion Pop.

Anul şcolar 1923 – 1924 marchează apariţia primului număr al revistei „Zări senine”. Societatea de lectură era condusă de către profesorii Ion Modreanu şi Victor Mureşan; preşedinte Pop Mihai (clasa a VIII-a), vicepreşedinte Mihai Marina (clasa a VII-a), secretar Balint Gheorghe, notari: Gavril Timiş (clasa a VII-a), Pop Nicolae (clasa a VI-a), casier Radu Petru, cenzori literari: Pop Dumitru (clasa a VIII-a), Paul Ardelean (clasa a VI-a), Şiman Ioan (clasa a V-a), controlori: Dumitru Homei (clasa a VIII-a), Andrei Kissgyörgy (clasa a VII-a), Cornel Jurca şi Vasile Kesner (clasa a V-a). Societatea a ţinut 10 şedinţe literare, 8 administrative şi una publică. La 1 februarie 1924 Societatea de lectură a dat un spectacol la Palatul Culturii cu piesa „Dezertorul” de Mihail Sorbul, iar în primăvara anului 1927, elevii clasei al VII-a au prezentat în sala teatrului de vară comedia „Amedeu Stânjenel”, pregătită de profesorii Dimitrie Simon şi Mihalcea Constantin. Din acest an şcolar comitetul director era format din Corneliu Jurca (clasa a VIII-a) – preşedinte, Ioan Şiman (clasa a VII-a) – vicepreşedinte, iar cenzor Gheorghe Dăncuş (clasa a VIII-a). În anii următori Societatea va continua să fie coordonată de către prof. Ion Modreanu până-n anul 1931, când această funcţie este preluată de către prof. Mihail Iosivaş. Preşedinţi au fost elevii Alexandru Chindriş, Septimiu Sânjosanu, Gheorghe Rednic, Simion Anderco, Mihail Răducanu, Petru Stancu şi Teodor Oniga, președinte în anul 1935, ultimul an despre care avem date certe.

În această perioadă se afirmă prin creații literare elevii Emil Micle, Constantin Tușe Simion Andor sau Andrei Radu, care în Mierea amintirilor ne relatează:

„Februarie, 1928. Pregătesc o disertaţie despre Al. Brătescu – Voineşti, pe care o voi citi la „Societatea de Lectură”, cu ocazia a 60 de ani de viaţă a scriitorului. Acest autor îmi place; scrie simplu şi emoţionant. Povestirile Niculăiţă Minciună şi Puiul sunt minunate. Apoi, scriitorul este şi un mare pescar, sport care mă pasionează şi pe mine.”

Şi tot Andrei Radu ne lasă unul dintre cele mai frumoase portrete de dascăl, evident, cel al profesorului Ion Modreanu, sufletul Societăţii de Lectură:

„Profesorul Ion Modreanu – adică taica Modreanu – venea şi el, ca Angelescu, din Vechiul Regat. Era originar din frumosul oraş Câmpulung – Muscel, fapt pe care îl ilustra zilnic, purtând vestitul costum muscelean – pantaloni şi haină de dimie bej deschis, cu găitane brune, cămaşă albă de borangic cu motive naţionale – prezent pentru prima oară pe meleagurile maramureşene.

Aducea cu sine prestigiul titlului de „căpitan de rezervă” dobândit pe front, volumul Clipe din viaţa de tranşee, şi o numeroasă familie de nouă copii.

Era înalt, cu faţa masivă şi rotundă, cu un păr blond spălăcit şi rar, cu ochii albaştri azurii şi avea toţi dinţii de aur, ceea ce-l determina să se numească el însuşi „Ion Gură de Aur”. În adevăr, această poreclă şi-o merita din plin. Căci nimeni nu avea un dar al povestirii ca el. Conştient de acest lucru, ne spunea odată:

– Vedeţi voi cum curg cuvintele din gura lui taica Modreanu? Ca un fir de aur dintr-un caier fermecat…”.

După al Doilea Război Mondial, în anul şcolar 1947 – 1948 se va încerca reînvierea acestei societăţi de lectură avându-i în frunte drept preşedinte de onoare pe părintele prof. Gavril Godja şi elevii Grigore Şofron – preşedinte şi Vasile Ofrim – vicepreşedinte, însă din păcate fără sorţi de izbândă.

Bibliografie:
xxxxx, Istoricul Liceului „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei, 1969.
Colecţia Anuarelor Liceului „Dragoş Vodă”
Vasile Anişorac, Liceul „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei. Monografie, Editura Valea Verde, 2012.
Andrei Radu, Mierea amintirilor, „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2008.
Mihai Marina, Maramureşeni – portrete şi medalioane, Editura Dragoş Vodă, Cluj – Napoca, 1998.
Ion Botoş, Personalităţi marcante ale culturii româneşti din Transcarpatia, volumul I, Apşa de Joş, 2016.
***** 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie, coordonator: Teodor Ardelean, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2018.

prof. Marius VOINAGHI

sursă foto: arhiva liceului




Antonia Luiza Dubovici (Zavalic) a părăsit SUA pentru… „Templul de Adamant”!

Stabilită de peste un an în Statele Unite ale Americii, poeta Antonia Luiza Dubovici (Zavalic) s-a întors (pentru scurt timp) acasă, la Sighet. Dorul de casă și dorul de poezie „gândită” și scrisă pe românește, au determinat-o pe Antonia să revină pe meleagurile natale pentru a participa la „inaugurarea”… Templului de Adamamt!

Cel de-al treilea volum de poezie al Antoniei, „Templul de Adamant” (Editura Valea Verde, 2019), volum trilingv (română – engleză – ucraineană), va fi lansat luni, 12 august 2019, orele 17:00, la Galeria Vassiliev în prezența unor oaspeți din SUA și Ucraina (Lvov) dar și a numeroși prieteni iubitori de poezie.

Cei care doriti să vă „închinați” poeziei pentru/în Templul de Adamant sunteți invitați la întâlnirea cu Antonia Luiza Dubovici (Zavalic).

Salut, Sighet!




Sighet – Gala muzicii folk FLOARE DE COLȚ- ediţia a VII – a | PROGRAM

10 – 11 August 2019

Gala muzicii folk
FLOARE DE COLȚ- ediţia a VII – a

 

10 – 11 August 2019
Parcul Central al municipiului Sighetu Marmației:

10 August 2019

19:00 – 19:05 – Deschiderea oficială (Adrian Păduraru și Dorel Todea)
19:05 – 19:25 – Tinerii de la Școala de Artă “Gheorghe Chivu”
19:30 – 20:00 – Ducu Hotima
20:05 – 20:35 – Vali Moldovan
20:40 – 21:20 – Magda Puscas și Rareș Suciu
21:25 – 22:25 – Andrei Păunescu
22:30 – 23:30 – Mircea Rusu Band cu Teo Boar și Vlady Cnejevici
Prezintă: Adrian Păduraru

11 august 2019

19:00 – 19:10 – Deschidere: Adrian Păduraru și Dorel Todea
19:10 – 19:30 – Gheorghe Ștețca
19:30 – 20:00 – Fox Studis (Marius și Tatiana Ojog)
20:00 – 20:30 – Dinu Olărașu
20:35 – 21:20 – Fără Zahăr
21:25 – 22:15 – Ducu Bertzi & friends
22:15 – 23,00 – Dan Bitman și Marius Bațu

Moment final cu toți artiștii.
Prezintă: Adrian Păduraru

Comunicat de presă




Sighet – Festivalul Aeternus Maramorosiensis, ediția a IX-a | PROGRAM

09 – 10 August 2019

ETERNUL MARAMUREŞ
AETERNUS MARAMOROSIENSIS
Festivalul de muzică şi artă medievală
ediția a IX-a

09 August 2019:

Parcul Central al municipiului Sighetu Marmației:

De la orele 11:00:

  • Tabără medievală: Asociaţia Bistriţa Medievală, Asociația Maramorus (Barbarorum), Cnejii de Maramureș

11:00 – Deschidere Festivalul de muzică şi artă medievală ediția a IX-a
11:30 – Dansuri medievale cu formația NOSA
12:00 – Animație cu cavaleri – Cnejii de Maramureș
12:30 – Păpușile medievale uriașe ale Bistriței. Sesiune interactivă cu publicul. Prezintă Castelanul Săsărman
13:00 – Atac la Rege – demonstrații de şah
Pe toată perioada programului, la cortul Asociației Bistrița Medievală vor fi expuse costumații medievale, cu posibilitatea ca vizitatorii să se costumeze pentru fotografii.
14:30 – Moment de animație cavalerească
15:00 – Dansuri medievale cu formația NOSA
16:00 – Păpușile medievale uriașe ale Bistriței. Sesiune interactivă cu publicul. Prezintă Castelanul Săsărman.
16:30 – Animație cu cavaleri
Pe durata spectacolelor, cavalerii și domnițele vor rămâne la taberele lor, pentru activitați interactive cu publicul.

De la orele 19:00:

  • IMAGINI PE PÂNZA VREMII – PERSONAJE ISTORICE ȘI COSTUME MEDIEVALE
    Prezintă: Casa de modă Ileana Vassiliev

19:00 – 19:05 – Deschiderea evenimentului
19:05 – 19:20 – Taraful rutenilor
19:20 – 19:35 – parada costumelor medievale (oamenii de rând și nobili)
19:35 – 19:50 – solistă, Anghelina Iovdi – Ucraina
19:50 – 19:55 – dans medieval, tematic
19:55 – 20:10 – parada personajelor istorice
20:10 – 20:15 – dans medieval, tematic
20:15 – 20:35 – Taraful rutenilor
20:35 – 21:00 – parada reginelor și prințeselor, tablou final costume medievale
21:00 – 21:50 – Florin Săsărman & Alexandru Filip și formația de dansuri medievale NOSA.
21:50 – 22:00 – Spectacol cu foc susținut de trupa SIRIUS
22:10 – 23:00 – RECITAL „SEMNAL M”

10 August 2019:

Parcul Central al municipiului Sighetu Marmației:
11:00 – 16:00

  •  Tabără medievală: Asociaţia Bistriţa Medievală, Asociația Maramorus (Barbarorum) și Cnejii de Maramureș – prezentarea armelor gărzii, prezentarea păpuşilor medievale uriaşe.

Comunicat de presă




PoetikS – Marius Voinaghi

*****
Soare-n eclipsă –
norii din vârf de Munte,
stană de piatră.

*****
Trupuri suave,
o nouă primăvară –
frate, asta e!

*****
Nori gonind pe cer –
alergător la finiș,
dedesubt, stele.

*****
Șapte silabe,
soare-n coasta Muntelui –
fără versul trei.

*****
Cărți rămase-n raft –
rândunici la vechiul cuib,
Iunie-n balcon.

*****
Lacuri de Munte –
lumini și umbre dansând
pe la răspântii.

*****
Gânduri de vară –
ploaie deasă-n cimitir,
fum purtat de vânt.

*****
Cer fără stele,
primul pătrar al Lunii –
un Iulie strâmb.

*****
Nori în trecere –
ce rost mai are vara
în vârf de Munte?

Marius VOINAGHI