Florica de la Șugău (Sighet) este o mândră… floricică!

Șugăul este un cartier al Sighetului unde, se pare, tradiția îmbrăcării portului popular este păstrată – fără niciun fel de constrângeri – de către localnici. De la cei mici până la cei mari, în special de sărbători dar și la nunți, costumul popular este purtat și „expus” cu mândrie, live, nefiind abandonat doar în muzee. Farmecul sărbătorilor maramureșene o dă tocmai senzația de… muzeu viu, atunci când copii, tineri și oameni mai în vârstă își găsesc bucuria și în dragostea pentru costumul popular.

De Sărbătoarea Rusaliilor, șugăienii au participat la liturghiile – desfășurate în curtea bisericilor, respectând distanțarea de rigoare, în vigoare.

Micuța Florica – Floricica (care nu a împlinit trei anișori!) a „purtat” de Rusalii, pe lângă suzetă (o utilizează destul de rar, doar când oboseala este prea mare!) și o „variantă” de costumaș popular specific copiilor de pe Șugău.
Am fo’ ș-om si… prin ai noștri copii!

Salut, Sighet!

Foto: Marius Vișovan




Viața bunicului meu în anii Războiului – partea a III -a (autor, Andreea Pop)

Într-o zi frumoasă de toamnă, din perioada celui De-al Doilea Război Mondial, bunicul meu a plecat împreună cu mama și frații săi la cules de porumb. Bunicul meu avea o soră mică de două luni, iar aceștia o luaseră cu ei la cules, pentru că nu aveau cu cine să o lase acasă. Bunicul plecase înainte după căruța cu cai, își cumpăraseră alți cai mai puternici, din târg, la schimb pe porumb.

Ajungând la locul unde era terenul lor, bunicul cu mama și frații lui au început să culeagă porumb și-l încărcau în căruță pentru a-l duce acasă. După ce au strâns recolta au pornit pe drumul spre casă. Pe drum s-au întâlnit cu un rus care i-a oprit și le-a cerut caii, adică rusul i-a dat caii lui slabi și i-a luat caii buni și sănătoși ai bunicului. Bunicul și familia n-au ripostat.

În mai multe zile din acea toamnă au strâns toată recolta de pe câmp și s-au pregătit pentru iarnă. Bunicul, pe vremea aceea, avea vârsta de 15 ani și se îngrijea împreună cu sora lui mai mare de întreaga familie, deoarece tatăl lor era plecat în război. Ei trebuiau să aibă grijă de mama lor și de frații mai mici. Bunicul împreună cu sora lui mergeau chiar și după lemne în pădure; ei fiind mai mari, erau puși de mama lor de la lucrul câmpului până la culesul roadelor, toamna.

Tatăl lor, bietul de el, se întorsese din război aproape de Crăciun. El venise din război cu hainele rupte, ponosite și cu un sac plin de țigări ungurești. Era bucuros că ajunsese acasă și și-a revăzut și regăsit familia și, mai ales, că bunicul împreună cu sora sa se îngrijiseră de gospodăria pe care a lăsat-o în urma lui. L-au așteptat acasă cu șoproanele pline de porumb și cu lemne strânse pentru iarnă. Copiii erau foarte bucuroși că și-au văzut tatăl de Sărbători, acasă. Pentru ei, acesta a fost cadoul de Crăciun. Mama lor, fiind și ea fericită că soțul s-a-ntors sănătos acasă, l-a așteptat cu mâncare obișnuită: pâine de mălai, azimă de mălai, lapte de vacă, cartofi, varză etc. În anii Războiului lumea era foarte săracă, nu prea avea din ce să facă atâta mâncare cum se face de Sărbători, în zilele noastre.

După ce au trecut Sărbătorile de iarnă, străbunicul l-a dus pe bunicul cu oile și câinii la o casă pe un deal și l-a lăsat singur cu ele. Seara, în jurul stânii, se adunau câte douăzeci de lupi. Oile, pentru că era iarnă, au fost băgate în grajd ca să nu le mănânce lupii. Bunicul rămăsese acolo câteva luni de zile dar s-a mutat din primul loc pe alt deal, mai aproape de sat, când oile au început să fete. El a plecat din primul loc din cauza lupilor, deoarece îi era frică să mai stea. Prin luna iunie, bunicul a luat toată stâna și a plecat la munte împreună cu ciobanii.

Andreea POP
clasa a IX-a F,
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”




De pe Pământ, „Cristos S-a Înălțat!” (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

prof. Gheorghe Bărcan

Pământul Patriei, al României de azi și de mai înainte, reprezentată pe harta lumii în multe configurații, era odată o întindere mare și rotundă, frumoasă, în normalitatea ei firească, destul de diferită de cum este acuma. Vrăjmașii timpurilor, ai pământurilor și ai lumii, au lăcomit întruna la acest pământ sfânt, dat nouă în locuire, stăpânire și ocrotire de Domnul, de peste mulțime de veacuri, nouă celor ce vorbeam aceeași limbă, aveam aceleași crezuri, aceeași religie, aceleași datini și tradiții, peste timp, aceleași preocupări și îngrijiri ale lui, în păstrare, folosință, și apărare, pe unde ne aflăm dintru începuturi. L-au pizmuit și pângărit prin interior, în multe și sălbatice feluri, împotriva celor ce-l foloseau, în trăinicie și nu totdeauna il stăpâneau, trecându-i în năvală fruntariile. L-au mușcat și din exterior, știrbindu-l întruna, micșorându-i suprafețele, lăcomind la bogățiile lui, la aurul verde ce-l acoperea pe mari întinderi și la acela mult, de alte culori, din interiorul lui, așa cum era pe atunci organizat pământul țărișoarei noastre, pe voivodate și țări, ori, mai târziu, într-o țară mare, rotundă, România.

Le-au stârnit lăcomie și poftă multă și de la mari depărtări, chiar de peste Bosfor, un Canal separator și unificator de continente, din cine știe ce părți ale Asiei, sau mai din vecinătăți și s-au năpustit asupra granițelor sale, cu devastări, cu ucideri peste sălbăticia și barbariile timpurior străvechi, care a fost străină unei minime note de civilizație umană, a timpului. Sunt multe localități, pe întinsul patriei, care au fost martirizate în cumplita sălbăticie și barabarie, care ar trebui să aibă, la intrare și ieșire, o tabliță, pe care să scrie: „Localitate martirizată”.

Lăsând Pământurile în împărțirile și despărțirile lor atât de zbuciumate, pe locurile unde suntem și de unde nimeni și nimic nu ne poate strămuta și să vedem oamenii care s-au luptat cu dârzenie și eroism pentru acestea, s-au jertfit ori au fost jertfiți pentru ele. De Ziua Eroilor, a martirilor neamului, care de veacuri s-au jertfit pentru acest Pământ, pe care este inscripționată România, aici jos și „Sus”, așa cum este și a rămas el acuma, cum a fost sau cum ar trebui să fie, se cuvine să ne închinăm, să ne rugăm și să aducem un profund omagiu celor care ni l-au dat spre folosință și apărare, de acolo pe unde ne aflăm, din inimă, suflet, gând și cuvânt, dacă nu este altfel cu putință; fie că ei sunt așezați în atâtea locuri necunoscute, împrăștiați pe cine știe unde, sub glia strămoșească sau străină, ori pentru care s-au ridicat monumente memorabile, pentru cinstirea și omagierea lor.

Un mesaj deosebit de emoționant transmite Doamna Ana Blandiana, de înălțătoarea Zi a Eroilor, în numele „Alianței Civice”, cu regretul că nu putem fi iar împreună, așa cum am fost de peste 20 de ani, pentru a-i comemora la „Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței” de la Sighet pe eroii neamului, de Înălțarea Domnului-Ziua Memoriei, la Memorial și la Cimitirul Săracilor, în această sfântă zi, în care peste întinse spații se rostește: „Cristos S-a Înălțat!”

Întâlnirea de la Sighet nu a putut avea loc, pentru respectarea celor stabilite, pentru protejarea sănătății, a vieții multor oameni, care ar fi fost expuși virusului ucigaș, precum și a celor puțini, vârstnici, care au mai rămas, ca mărturie a urgiei și a crimelor comuniste.

Dumnezeu să-i aibă în ocrotire și răsplată pe eroii și martirii trecuți la cele veșnice, pentru care pronunțăm și noi, azi, o cucernică rugăciune, iar, pentru acei martiri ai neamului, care-și mai duc în greutățile vârstei și nedreptăților sociale organizate, viața, în zilele timpului rămas, tot o rugăciune, o plecăciune și urarea de a rămâne cât mai mult timp ca martori ai ticăloșiei și cruzimii vremilor.

Omagiu și cinstire eternă Eroilor neamului!
Veșnica lor pomenire!

USA, Minneapolis, 28.05.2o2o

 Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet

sursă foto: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Sighet




Semn de carte: Preot Dr. Nicolae Lauruc

„SĂ ÎNVIE DUMNEZEU”

Cu binecuvântarea regretatului Mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu, precum şi a Vicarului General P.C. Pr. Ioan Piţura, preotul Dr. Nicolae Lauruc, de la Parohia Ortodoxă Ucraineană din Sighetu Marmaţiei, a publicat în aceste zile de grea încercare pentru noi toţi o nouă lucrare de folositoare învăţătură creştin-ortodoxă: „SĂ ÎNVIE DUMNEZEU”. (Tiparul: „Aska Grafika”)

În prefaţă, autorul reafirmă, din perspectiva actualităţii imediate, importanţa covârşitoare a liturghiei, a dimensiunii cultice în Ortodoxie. Este o pledoarie ferventă, dar şi sensibilă, cu trimiteri edificatoare, logic înlănţuite, la o seamă de mari teologi. Substanţiale mi se par citările, numeroase, din teologii români.

În lucrarea propriu-zisă, părintele Dr. Nicolae Lauruc îşi propune să re-lămurească înţelesul cuvintelor pascale: „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui…”, ca o luptă pentru „dispariţia omului vechi şi apariţia omului nou” în noi (Nicolae Steinhardt), eliminând pas cu pas interpretările inadecvate, „suspiciunile de tot felul din sufletele credincioşilor”, prilej de „smintire”… (N.L.)

Bogăţia trimiterilor de tip erudit este, de data asta, completată cu apelul la istoria creştinismului, la pilde şi alte texte psaltice. Pe lângă fervoare şi sensibilitate, claritatea şi consistenţa caracterizează scrisul părintelui Lauruc.

În final sunt date sursele bibliografice (25), la care s-a făcut trimitere în cuprinsul cărţii.

Marin SLUJERU




Distanțare, n-ai…. valoare?!

Pandemia va dispărea
Într-o vară oarecare,
Și-om cânta și ne-om distra,
Poate vom pleca la mare!

Pân’ atunci, la întâmplare,
Lumea-aplică la terase
Sfaturi despre distanțare:
Stați puțin și-apoi spre… case!

Viața asta-n pandemie
E făcută pentru turmă,
Cei de Sus nu vor să știe
Că minciuna ne conturbă.

Noi ce stăm la rînd, la coadă,
Și-acceptăm cu umilință
Să ne distanțăm pe stradă,
Mai avem câte-o dorință:

Să nu fim prostiți pe față,
Nu vrem zâmbete teatrale,
Vrem și bucurii în viață
Nu minciuni…. electorale.

Ras Publica




Sighetul după ploaie, în oglinda unei veri timide!

Azi a fost 01 iunie, Ziua Internațională a Copilului – La mulți ani, dragi copii! – și prima zi a… Cireșarului. (Cireșele, din păcate, au încă prețuri de… iarnă!)
S-au relaxat condițiile de trai în “compania” Covidului, lumea a ieșit la cumpărături și la plimbări fără… declarații! Aerul libertății complete ne aduce speranța că Sighetul (și nu numai!) va depăși dificultățile actuale și potențiale iar viitorul orașului nostru ne va oferi surprize… plăcute!

Salut, Sighet!!

Foto: Tomi Hoffer




MARA – Drumul spre Glorie! (autor, Gheorghe Mihăiescu)

Azi, 30 mai 2020, se împlinesc 40 de ani de la confirmarea valorii europene a Ansamblului MARA din Sighetul Marmației, Maramureș – ROMÂNIA.

În baza hotărârii Kuratoriumului, se acordă PREMIUL EUROPEAN pentru ARTA POPULARĂ (instituit de către Fundatia F.V.S. – Hamburg pentru contribuții excepționale la păstrarea și propășirea artei populare) pe anul 1980:
ANSAMBLULUI „M A R A “
al Casei de Cultură din Sighetul Marmației, Maramureș – ROMÂNIA.
Această diplomă a fost înmânată în ziua decernării festive a distincției în București, la 30 mai 1980.
Semnează: Dr. Robert Whildhaber, Președintele Kuratoriumului

Da, s-a întâmplat cam demult. Cred că este bine să ne amintim, din când în când, de acel moment de glorie al Ansamblului MARA, momentul decernării Premiului Europa pentru Folclor, un fel de Cupă a Campionilor europeni. Este un reper valoric, un premiu care le cuprinde pe toate celelalte, acordat de Fundatia F.V.S. din Hamburg, cea care a acordat și premiile “Herder” în perioada 1963 – 2006 unor personalități culturale din Europa Centrală și de Sud – Est. Este important de știut că, nu orice dansator, solist, instrumentist, coregraf, ajunge în vârful curbei gaussiene. Am ajuns acolo, fără ca asta să fi fost ținta. A fost o rezultantă a talentului, muncii, dăruirii, sacrificiului și a trăirii pe scenă a tot ce ne definește ca individ, comunitate tradițională, venită de acolo, de la rădăcina nealterată. Lupta cu falsul, cu intrușii ce sfidează tot ce are sfânt țara, cu cei care calcă simbolurile naționale în picioare, este o bătălie continuă, pentru a nu amuți, a nu ne secătui și a nu ne altera rădăcinile.
Scena Ansamblului MARA nu a amuțit, grație unor oameni credincioși rădăcinilor sacre, spre a înfrunta alterarea și, iată-l și acum, pe vrednicul mesager MARA arătându-se și spunând lumii că suntem străjerii nemuririi celor de aici, din nord de țară. Și-ți zic ție, MARA, nu te opri, urmează-ți cursul, arată-te lumii și spune-le tuturor că aici nu se moare!

Am fost în… centru. În centrul atenției tuturor celor din sala Teatrului „Constantin Tănase” din București, unde am beneficiat de cele mai înalte onoruri pentru arta noastră, pentru folclorul autentic de aici, din nordul statornic maramureșean. Au fost prezenți oameni de cultură, ambasadori ai multor state, atașați culturali ai ambasadelor, oameni politici, slujitori ai artei folclorice precum și mulți iubitori de folclor. Nu realizasem atunci pragul valoric înalt atins. A fost o apreciere unanimă, se pare, și mai ales, a celor ce acordau la nivel european cea mai înaltă distincție pentru folclor.

Din repertoriul bogat, atunci, pe scena teatrului, am ales cel mai reprezentativ spectacol, aplaudat îndelung de aleasa prezență. A urmat dineul la „Ambasador” unde, la fel, noi am fost în centrul atentiei. Fără exagerări, cam toată lumea dorea să vorbească cu noi, să se pozeze, să ne cunoască mai bine cine suntem, de unde venim și ce-i așa special în zona pe care o reprezentam. Nici nu realizam că, de fapt, stăteam de vorbă cu ambasadori, oameni importanți ai culturii românești și europene, iubitori ai artelor de orice fel. Nu-i puțin lucru să ajungi într-o astfel de postură. Au fost discuții interesante, prelungi, dorințe și promisiuni.

A doua zi, parcă totul a fost un vis frumos. Ne-am îmbarcat în autocarul pus la dispoziție de mai marii Culturii și ne-am îndreptat spre capitala Maramureșului, Baia-Mare. A urmat o primire modestă la “Teatrul de Nord”, cu sala pe jumătate … plină. Avem parte și aici de elogiile de rigoare ale oficialităților locale. Prezentăm un spectacol altfel decât cel din București, din bogatul nostru repertoriu.

Dar, suntem nerăbdători să ajungem acasă, la Sighet, acolo de unde a pornit MARA.
Sala “STUDIO” arhiplină, public cald, ca de obicei, așteptându-ne să dăm cu piciorul în podeaua scenei, să le arătăm trofeul european. Aplauze prelungi și zâmbete a împlinire, atât în sală dar și pe scenă. Suntem acasă și ne bucurăm împreună de preamărirea europeană a folclorului românesc, a celui maramureșean în special. Da, ne-am simțit și noi speciali că am reușit această performanță artistică.
Nicicând, Mara și Cosăul și nici Iza și Vișeul nu au încetat să-și poarte, încă din zorii lumii, în aval, poveștile despre parcursul lor identitar, marcate de catre trăitorii zonelor prin portul, graiul, obiceiul și traditia, bucuria și tristețea, spre a se arăta lumii, în dăinuire. Ușoare metamorfoze, dar esența străbate și rămâne peste timp, adusă până azi, în culori vii și conținut trainic. O evoluție în ton cu vremurile, cu amprente ce uneori te fac să ridici sprâncenele și să accepți, că nu ai încotro. Există intenții de respingere, pe alocuri, reușite, care te trimit la forma, culoarea, pașii, vorba de odinioară și te fac să scapi câte un zâmbet sau, zambete amestecate de amărăciune ori bucurie.

„Copil teribil al folclorului maramureșean, Ansamblul folcloric MARA înfruntă cu măreție frumusețea sălbatică a timpului, a locurilor și a oamenilor, fiind și rămânând pentru totdeauna în zbor, dincoace și dincolo de uitare!… timpu-i nepăsător cu lacrima lui, iar noi uităm cu ce lacrimă-i plătim lacrima, fapt pentru care, în numele tuturor celor care au ctitorit și înălțat instituția numită Ansamblul folcloric MARA, voi fura o singură frunză de dor din tâmpla sa frumos încolțită, nu de alta dar veacuri și decenii au fost, vor mai fi și vor veni !” (Echim Vancea – poet, prozator, publicist)

Ansamblul MARA a fost și este trăire, suflet și neuitare! Mare-i MARA noastră!

Gheorghe MIHĂIESCU




Ceva despre „POEZIE” (autor, Gheorghe Bărcan)

Ceva despre care n-ar trebui să vorbesc, eu fiind atât de departe de tehnica acestui gen literar. Îmi exprim totuși câteva gânduri doar ca cititor, ca beneficiar al acesteia, care îmi place foarte mult, mai nou și, sper, prin aceasta, să nu produc niciun disconfort creatorilor ei.

Poet manifest e doar acela ce are înclinație, are acest „talent”, pe care-l trăiește și îl dezvoltă cotinuu. Poezia se produce într-o mare restricție în cursivitatea exprimării gândurilor, cu o tehnică de ritm, rimă și altele, pe care trebuie să le respecți și să le „așterni” peste diferitele ei variante. Aceste „versuri”, cu cadența lor, trebuie să vină din conținut, să fie un ambalaj al acestuia, lipite și crescute odată cu el, așa după cum și conținutul trebuie să fie înnobilat și exprimat prin ele, iluminat și, împreună, trebuie să formeze o unitate, un tot. O poezie în care se simte greutatea versificației, introducerea unor cuvinte inexpresive, doar prentru a o realiza, este o fractură, ceva greu de suportat și abandobezi lecturarea ei. Se poate ca și frumusețea, muzicalitatea versificației să te fure, să te despartă de conținut, în gândirea lui, să fii neparticipativ, o neglijență și pagubă mare. Trebuie să admitem, totuși, cu admirație și fără recurs, poezia versificată a marilor noștri poeți: Radu Gir, poetul închisorilor, Andrei Ciurunga, poetul Canalului, Eminescu, luceafărul poeziei românești, Păunescu, care poate fi contestat, probabil, în mai multe, dar nu în poezie, cu o legatură între conținut, viața de atunci și versificația trainică, adâncă, specifică, Coșbuc, Goga, Alecsandri și alții atâția, la care versul rezultă firesc din conținut și conținutul este, oarecum, o reflectarea a versificației. Toți aceștia sunt o mândrie națională și creația, poezia lor, nu poate fi nicicând trecută în „rezervă”. O notă aparte face poeta și scriitoarea, D-na Ana Blandiana, o ilustră creatoare a acestui gen de poezie, a „versului alb, liber”, dar care excelează și într-o profundă și diversificată creație în proză, în paginile căreia parcă se aud sensibilități poetice. Această poezia „modernă”, sau „post modernă”, în „vers alb, liber” cu iluștrii ei reprezentanți, domină genul poetic actual. Avantajul ei este, în concepția mea, eliminarea “strânsorii” clasice, lăsând imaginația liberă, descătușată de aceste „tare”, care pot să creeze și crează o poezie de o rară frumusețe, „o poezie a poeziilor”, cu atât de profunde și multiple semnificații, cu simbolismul ei în care nici un vers nu rimează în aceasta. În plus, beneficiarii ei, nu o pot folosi într-o parcurgere accelerată, modestă și sărăcăcioasă, fiind obligați să gândească, să fie participativi, să deslușească, în lecturarea ei, ecourile secvenței ce urmează din cele precedente, iar acestea, la rândul lor, să inducă și justifice cele următoare, în întregul lor logic, să unească componentele, părțile, într-un întreg, care să reprezinte fidel, în profunzime, gândurile poetului. Cu alte cuvinte, lecturarea acestor creații literare „îl face și pe cititor, puțin, poet”, se duce cu acesta pe firul creației acestui gen de poezie.

Exemplific aceasta prin poemul publicat de tânăra, frumoasa și admirata poetă, Sebastiana Joicaliuc, creatoare a acestui gen de poezie, în ziarul electronic „Salut, Sighet!” (PoetikS – Homesick/03.11.2019), „Dorul de acasă”, din care am să și citez și să analizez un fragment. Acest poem m-a impresionat în mod deosebit, prin sinceritatea lui cuceritoare, care dă noblețe sufletului și inimii, caracterului, gândului și cuvântului, vieții însăși, în trăirile ei. În acesta se exprimă o concepție amplă asupra acestei entități denumită „acasă”. Ea nu prezintă viața între cele 4 ziduri, de sub un acoperiș, ci cu totul altceva, care este peste tot, oriunde și oricând, „unind” peste vremi cele trei dimensiuni convenționale ale timpului, în mod admirabil, prin profunde imagini, pe care le exemplific în următoarele rânduri. Astfel: „Mi-e dor de acasă/De acasă de atunci când eram mică și bunica și toți/Și mulți…/Și o curte cu un nuc bătrân/…/ Acasă-i casa plină/ Și niciodată nu-s singură/…/Acasă e liniște și un canische/Și mama/Care mă ajuta la teme /… / Acasă e la 200 km de casă/Acasă au fost vreo trei case/…/Acasă e sfaturi bune și nopți albe/…/Acasă e eu+1/De ceva timp/…/Acasă e o mână caldă lângă mine noaptea/Și dimineața/Și oricând/…/Cu timpul mi-am făcut mai multe case/…/Parcă niciunde nu mai e ca acasă/Și, sincer/Nu mai știu încotro să mă îndrept/Decât înăuntru.”

E un singur tot, o singura „strofă”, un singur gând, larg, despre „acasă”, cu un singur punct, cu care se încheie. Un final parțial în tranzitul vieții, mereu în evoluții și transformări, în drumuri spre alte multe „acasă”, cu alte cerințe și obiective, din așteptările și speranțele, împlinite sau în împlinire, din tumultosul parcurs al vieții. Desigur, acel „înăuntru” din final, nu se referă doar la cei patru pereți de casă, de sub un acoperiș, ci și de pe „afară”, este și înăuntrul ei și, mai ales, în interiorul personal, aceea întindere mare a „eului” propriu, laboratorul unde se „trăiește” în amintiri trecutul, se înfruntă prezentul și se ancorează viitorul, în liniște, cu tine însuți.

Dar din șuvoiul acestor îngrămădiri, de amintiri, de faceri și perspective, din mersul acesta în toată zburdălnicia lui, trebuie să faci vreo două opriri, să ridici capul sus și să separi ce necesită separat, pentru că nu este totul un amalgam. Este primul parcurs, acela al vieții de micuț, perioada de „acasă” a „copilăriei”, în nobila nevinovăție și cumințenie, când faci primul pas, rostești primul cuvânt, spui prima dată mama, perioada ce se încheie într-o cerească și nevinovată vrednicie. Urmează apoi „acasă” al „adolescenței și tinereții”, cu visările și idealurile lor, realizate sau știrbite, într-o continuă și energică zbatere a gândurilor spre împliniri, într-un fel de concurs cu tine însuți, drum la care-ți vezi împlinirile sau puținătatea lor, cu bucuriile ori lipsa lor. O altă deosebit de importantă și lungă perioadă este aceea „acasă” când treci în maturitate, cu obligațiile ei profesionale și altele, printre care se impune, prioritar, acel „acasă familial”, când copii mici, de altă dată, devin ei înșiși mama, tata, bunicii,… , așteptând de-acuma să vină la ei, „acasă”, copiii, nepoții,…, cu noi bucurii, poate și noi case, portițe, un alt nuc, cu alte „acasă”. Toate aceste drumuri însă, cu toate casele și “acasele” lor, trebuie să fie așternute pe un fond de trăire “acasă” în „credință și spiritualitate”, pe toată lungimea lor, o îmbinare plăcută, în firescul uman al ducerilor spre veșnicia cerească. Acestea se întamplă însă, acuma, în pragul unei viețuiri „acasă” în casă, în „izolare”, în prezența pandemiei planetare.

Deosebit de sugestivă și mobilizatoare este aceea imagine cu căsuța, cu aceea „acasă” umblătoare, prezentă mereu, cu ineriorul ei, al tău, pe toate drumurile, popasurile și staționărilor de viață, nu contează pe unde și în care loc; tu ești acolo mereu cu tine însași, un concept fundamental de reușită, toate celelalte, case, castele și alte detalii fiind “pavoazări” pe drumul vieții, atâta cât este el, elaborate de omul însăși.

Mi-au făcut mult bine aceste reflexii de viață, în interpretare indusă, având și eu mulțime de drumuri și locații „dinspre acasă” ori „spre acasă”, cu atâtea locații cu multe “acasă”, atât de grele, pe unde nu mi-am dorit deloc să le petrec, dar le-am îndurat în progamul diabolic de distrugeri umane al acelor timpuri, orânduiri sociale. Mi-au răscolit, de pe acolo, dorul multor ani  de „acasă”, cu cele dimprejur, mai pe aproape sau pe mai departe, unde mă așteptau părinții, sora și frații, nucii din grădină, poarta de unde cațelușa „Volga” mi-a săltat în brațe de bucurie, de îndată ce m-a privit, după 5 ani de absențe, făcând naveta de la mine, la ușa casei, cu „vestea”. Diferența, “acasă” din acele diferite „locații” și „acasă” de acasă, era „Iadul” și „Raiul”. Au urmat apoi libertăți ciungite, formale, fiind și eu cu o mână ruptă de două ori, tot în acelaș loc și, mai târziu, plutirea în spații largi, de libertate neașteptată, peste zări, peste mări și oceane, peste continente, întâmpinați acuma însă de aceeași periculoasă pandemie, planetară. Nu scapi de un rău și dai peste altul, tot cu o criminală inversunare împotriva oamenilor. Prin „lume” trebuie tot să te „strecori”, oricum sau de oricare ai fi sau ești, într-un fel de ametec, până se lasă cortina peste tot amalgamul acesta nedorit.

O deosebit de plăcută prezentare, de mai multe ori citită și care, cu permisiune, o voi mai parcurge, cu satisfacție, spre aduceri aminte și cu multe mulțumiri. Felicitând autoarea pentru acesta deosebită realizare, cu mult respect și prețuire, mă retrag la „acasele” mele, atât de departe și totuși mereu atât de aproape de mine și cu mine, pe ori pe unde sunt ele, spre „acasă” al copilăriei, cu alte atât de multe „acasa“ ale „Adolescenței și Tinereții Frânte”, cu o maturitate atât de dușmănos tot „amânată”, în care, până la urmă, s-a regăsit „acasele familial”, așteptat, liniștitor și întremător, sub binecuvântarea, peste toate, al „acasei în credință și spiritualitate”, a toate împlinitor, „unificator și separator” a celor doua lumi.

                  Minneapolis (SUA)/ 27 mai 2020

Gheorghe BĂRCAN,
fost elev al Liceului „Dragoș – Vodă” Sighet, pe unde mă simt oricând „acasă”, în nostalgiile mele.




Vai de… Pietonala noastră! Bufuri, blufuri și alte… păcănele! (autor, Ion Mariș)

Supărat în ultimele zile pe „proceduri”, dl. prof. consilier Nicu Iuga a uitat că a votat la sfârșitul anului trecut (31 octombrie 2019), dezmembrarea și evaluarea în vederea vânzării a acelui imens teren de… 30 metri pătrați! Oare ce l-a determinat să schimbe…. macazul? Ce l-a detrerminat să iște tărăboiul? A fost fierbinte… ciorba? Sau a fost alterată?… Cred că e prea rece… iaurtul!

Sunt, în sfârșit, convins că onorabilul consilier și model între consilieri, dl. prof. Nicu Iuga, nu citește articolele la care face referire. Nu voi intra în detalii vis-à-vis de fireasca „vigilență” în toate problemele orașului, foarte „vizibilă” și normală, numărul mare de proiecte și/ sau idei constructive pe care le-a propus dl. consilier pentru dezvoltarea economică a Sighetului… nu este cazul!

Ce m-a distrat pur și simplu în articolul inițial („Bufuri pe final de mandat….”, bună glumă cu „buful”, cred că este o eroare semantică) al unui jurnalist iubitor de „câmpii”, de la care a pornit partea ironică a demersului meu, a fost tocmai „frumusețea” manipulării: s-a făcut vâlvă pe o temă inutilă, terenul nu este pe Pietonală, este în spatele acesteia și era o chestie de proceduri nerespectată, pe care n-a mai… priceput-o. Inclusiv stimabilul consilier dl. N. Iuga a votat inițial în CL pentru dezmembrarea, evaluarea, vânzarea etc. acelei bucăți de teren!

Și acum să trecem la lucruri palpabile! Referindu-se la articolul semnat de mine zilele trecute, “La arme, sigheteni! Blufuri politicianiste?!”, care era – ATENȚIE – un pamflet (conform DEX, pamflet = scriere cu caracter satiric), onorabilul dascăl sugerează că eu susțin că „de fapt vânzarea acelui teren este benefică pentru oraș și că vor dispărea bălăriile existente în acest loc”. GREȘIT, noi am publicat o satiră (satiră = scriere în proză sau versuri comic – moralizatoare) în urmă cu trei ani, în momentul în care NU exista clădirea, despre parcela DE SUB actuala clădire, tocmai pentru a trage un semnal de alarmă despre un loc foarte vizibil de pe Pietonală, plin de bălării (mai citiți o dată aici și identificați și locul). Am dat din nou, exact trimiterea la acea satiră din 2017. Acuma acolo este o clădire frumoasă, admirată inclusiv de consilieri. Oare ce se întâmplă cu dl. consilier că nu mai înțelege exact lucrurile foarte clare. Să fie oare de vină munca foarte intensă pe care o depune în folosul comunității?!

Articolul meu recent, pe care cetățeanul – consilier cred că nu l-a înțeles – repet, categoria pamflet! – și-i apreciez „naivitatea”, s-a dorit doar o ironizare a șmecherilor din toate ungherele sighetene (și nu numai!) care au gânduri nu tocmai curate, dar strigă „săriți, vin hoții!”. Eu nu am nicio implicare politică și nici nu-mi doresc, dar, îi voi taxa – doar prin scris – pe „sentimentalii” imaculați care-și doresc, de fapt, vizibilitate prin diverse tertipuri.

Da, sunt membru în Clubul Rotary Sighet și este o mândrie pentru mine! Primarul Sighetului face parte din celălalt club existent în orașul nostru (din care a făcut parte și precedentul primar), dar nu se suprapun deloc zilele de ședință, nu ne întâlnim și nu are nicio relevanță acest aspect, în schimb, dl. consilier Iuga se întâlnește foarte des cu primarul și,  sunt sigur  că nu se ocupă în întâlnirile lor de…. aranjamente. Nu am nicio opțiune politică (deocamdată!) și-i detest pe toți oportuniștii din politică, nu mă interesează – ca idee – dacă terenul se vinde sau nu, nu am nicio implicare. Sunt de acord cu oportunitatea de-a aduce cât mai mulți bani la bugetul primăriei, e un lucru firesc! Sunt acuzat că nu am precizat în articolul analizat – cică! – prețul evaluării; păi, monșer, nu era cazul, chiar dacă terenul se vinde, se vinde la LICITAȚIE PUBLICĂ, deci valoarea de evaluare este doar pentru pornirea licitației (oare nu se cunoaște procedura de către cei prea-imaculați?!). De altfel, un comentariu de subsol la articolul meu (comentariu necenzurat, fără să ne raportăm la modul cum procedează alte publicații!), preciza clar prețul terenului și motivele – corecte – pentru care un cetățean sighetean le invoca pentru susținerea ideii de-a nu vinde terenul. Consilierii pot vota pentru sau respinge propunerea, doar ei au pârghiile la vot în Consiliul Local și, doar cei obișnuiți cu „amenințarea” presiunilor pot să emită ideea aceasta.

Sunt sigur că aceste fumigene pre-electorale sunt benefice – nu întotdeauna! – pentru cei care le aruncă dar, uneori din cauza aburilor (pardon, fumurilor!) dispare clarviziunea!

Mda, eu am făcut în articol o mică trimitere la „abandonarea” Palatului Cultural și, probabil, acest lucru i-a deranjat pe unii și pe… alții?! Și m-am întreabat unde au fost apărătorii patriei când miza era uriașă?! Apărarea acestor 30 mp sunt convins că este un suport pentru ca unii dintre consilieri să demonstreze că mai merită un mandat.

Chiar dacă ședința de joi, 28 mai 2020 – când are loc votul consilierilor – se desfășoară online, sunt sigur că rezultatul votului, nominal, îl vom afla rapid, nu se va ascunde nimeni! ȘI REPET (pentru neinițiați): chiar dacă votul va fi pentru vânzarea acelui mult râvnit petec de teren, urmează…. LICITAȚIA PUBLICĂ! Doritorii și filantropii – inclusiv dl. consilier Iuga – pot merge să liciteze! Poate se obține echivalentul…. Palatului Cultural! Nu-i oprește nimeni să dea banul pentru orașul nostru!!!

Eu sigur îl voi vota – la viitoarele alegeri locale – pe dl. N. Iuga pentru un nou mandat de consilier pentru că este un model, inclusiv pentru tânăra generație și – de ce nu? – mai merită o șansă! În politică, evident!

O știre de noapte (chiar de noaptea minții) a fost transmisă agențiilor internaționale de presă; luni, 25 mai 2020, dl. consilier N. Iuga a făcut o „vizită” specială, secretă! Azi, nu vă spun unde și cui a făcut „vizita” ca să nu influențăm rezultatul votului!!

Ion MARIȘ

Nota autorului: Stimați cititori, acesta este (în linii mari) un pamflet, nu vă supărați prea tare pe mine, cei care nu-l (prea) înțelegeți! :)) Continuarea în… mandatul viitor! :))




Despre eroi, monumente și o lansare de album

De Ziua Eroilor, comemorată anul acesta în 28 Mai, fără ceremonii militare și depuneri de coroane, la Editura Ethnologica se lansează albumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial, lucrare amplă realizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și de Consiliul Județean Maramureș.

Istoricul unui proiect care ne întoarce în istorie: Eroii Maramureșului. Eroii României Mari

Publicarea albumului este rezultatul unui proiect laborios, demarat de Județul Maramureș în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri a României. 2018 a fost momentul „nașterii” proiectului Eroii Maramureşului. Eroii României Mari, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Programului CENTENAR. A urmat, în 2019, o vastă cercetare ştiinţifică de arhivă şi de teren, care a vizat identificarea, documentarea, fotografierea și inventarierea tuturor monumentelor județului Maramureș dedicate Eroilor Marelui Război. Acțiunea de cercetare a fost coordonată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, demersul fiind sprijinit de o serie de instituții partenere (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș din Baia Mare, Muzeul Maramureșului Sighetu Marmației) și colaboratori (primăriile din județ, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”). Începutul lui 2020 a fost dedicat centralizării rezultatelor, editării albumului Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial și realizării website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro, toate acțiunile având aceeași menire, aceea de a readuce în atenţia marelui public amintirea eroilor din marea conflagraţie mondială a anilor 1914-1918.

File de recunoaștere și neuitare

Cu un text introductiv semnat de prof. dr. Ștefan Mariș (manager al CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș) și un studiu realizat de Lucia Pop, muzeograf în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, albumul cuprinde 185 de pagini în care sunt descrise, prin text și imagine, 157 de monumente din 126 de localități ale județului.

„Volumul Monumente din județul Maramureș închinate Eroilor din Primul Război Mondial are rolul de a ne readuce mereu în memorie rolul istoric și jertfa celor care s-au sacrificat pentru reîntregirea țării. Pe teritoriul actualului județ Maramureș, există numeroase monumente închinate eroilor, însă, până în prezent nu a fost realizată o cercetare unitară care să le inventarieze şi nu au fost publicate lucrări consistente despre acest subiect. Prin urmare, unul dintre scopurile declarate ale acestui album este acela de a pune din nou reflectoarele asupra unor construcții care deși au fost ridicate „întru amintire”, au căzut, nu de puține ori, în uitare.” (prof. dr. Ștefan Mariș)

„Monumentele memoriale, construcții, în general, modeste, dar trainice, ne transmit mesaje care nu ne lasă nicidecum să ne uităm eroii. Respectul și recunoștința, pomenirea din generație în generație a celor jertfiți pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării, fac parte din conştiinţa şi credinţa românească. Principalul reper comemorativ este Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român când, conform tradiției, în „Ziua Înălțării Domnului” se aduce un pios omagiu, an de an, eroilor români, cunoscuți și necunoscuți”. (Lucia Pop, muzeograf)

Lansare virtuală

Albumul ar fi trebuit să fie lansat în cadrul unor conferinţe cu public numeros, desfăşurate în cinci localităţi din Maramureş. Situația creată de pandemia de coronavirus nu a mai permis organizarea acestor evenimente, așa că singura lansare posibilă este cea virtuală, într-o zi cu semnificație.

Volumele vor fi distribuite primăriilor din județ, bibliotecilor, instituțiilor muzeale și altor instituții partenere, prin mijloace care respectă măsurile actuale de prevenire a contaminării. Toate persoanele interesate să descopere monumentele județului sunt invitate să „răsfoiască” și paginile website-ului: www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro.

În final, dorim să le mulțumim partenerilor, colaboratorilor și echipei care s-au implicat în tot acest demers întreprins pentru a readuce în memoria afectivă și a repune în drepturi numele Eroilor. Dorim, totodată, să îți amintim, „cititorule tânăr și vârstnic”, ca, dintr-un firesc respect:

„…de câte ori vei întâlni pe aceste drumuri
o cruce pe a cărei piatră
este săpat un nume de erou
opreşte-te măcar o clipă, descopere-te
Şi gândeşte că fără jertfa celui de acolo
ar fi fost imposibil
ca tu să trăeşti astăzi
liber să iubeşti soarele
florile, munţii şi râurile
pe care le-a apărat
şi ţi le-a lăsat ca moştenire
infanteristul, vânătorul de munte
artileristul, tanchistul
marinarul şi aviatorul erou”.

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș
Biroul conservare-promovare

Email: [email protected]
www.cultura-traditionala.ro
www.monumenteeroi.cultura-traditionala.ro
https://www.facebook.com/culturatraditionala




Sigheteni, puteți vizita expoziția „O istorie a Europei în 38 de mărturii”!

În această perioadă, până la sfârșitul lunii iunie (în zilele însorite, fără precipitații), vă invităm să vizitați pe Pietonala din fața Memorialului Sighet expoziția „O istorie a Europei în 38 de mărturii”, organizată în colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului, coordonatorul național al programului Marca Patrimoniului European.

Expoziția – realizată de Comisia Europeană în 2018  – prezintă  38 de situri care fac partea din rețeaua Marca Patrimoniului European.

Marca Patrimoniului European este o iniţiativă a Uniunii Europene, lansată în 2011 menită să aducă în atenţia publicului şi în special a tineretului european valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie şi cultură ale patrimoniului cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenţă la Uniune şi a dialogului intercultural. Acordarea mărcii la nivel european se desfăşoară o dată la doi ani şi fiecare stat membru al Uniunii poate transmite Comisiei Europene două candidaturi de situri.

În martie 2018, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet a primit oficial „Marca patrimoniului european” alături de alte 8 situri din state membre europene, fiind primul din România căruia Uniunea Europeană îi oferă această distincţie.

În iunie 2018, la Sighet a avut loc ceremonia de dezvelire a plăcii Marca Patrimoniului European, mesajul transmis fiind „Memorialul Sighet oferă o perspectivă asupra represiunii comuniste în Europa de-a lungul secolului XX, inclusiv asupra morţilor şi suferinţelor cauzate atât în interiorul, cât şi în afara zidurilor închisorii. El este înscris în lista siturilor patrimoniului european al Uniunii Europene datorită rolului important pe care l-a jucat în istoria şi în cultura Europei. EUROPA ÎŞI ADUCE AMINTE!“.

Lista celor 48 de situri (10 noi situri au fost adăugate în martie 2020), precum și informații despre Marca patrimoniului european găsiți la: https://ec.europa.eu/programmes/creative-europe/actions/heritage-label_en

Memorialul Sighet




Un recital excepțional la Sighet (partea a II-a, VIDEO)

Azi vă oferim partea a doua a recitalului binecunoscutului violonist Florin Ionescu–Galați, recital care a avut loc în… 22 noiembrie 2016, la sala de concerte a Școlii de Muzică din Sighet.

Florin Ionescu – Galați (câștigător și laureat a numeroase premii naționale și internaționale) a cântat în toate marile și celebrele săli ale lumii: Carnegie Hall NY, Beethoven Halle Bonn, Santori Hall Tokyo, Bilkent Ankara, etc., fiind acompaniat de orchestrele filarmonice din U.S.A., Germania, Japonia, Turcia, Grecia, Canada, Elveția, etc.

Prezența solistului Filarmonicii din Brașov la Sighet a fost facilitată de Rotary Club Sighet. Maestrul a fost acompaniat la pian de doamna Corina Ibănescu. Programul muzical al violonistului a cuprins lucrări de Giuseppe Tartini, Friedrich Kreisler, Pablo de Sarasate, Camille Saint – Saëns, Vittorio Monti.

Așteptăm cu nerăbdare reluarea concertelor (din păcate, au fost și-n trecut destul de puține) de după depășirea pandemiei și, mai ales, reîntâlnirea cu maestrul Florin Ionescu – Galați, la Sighet.

Filmare & montaj: Peter Lengyel

Salut, Sighet!




Distanțări în primăvară (autor, Marin Slujeru)

Nu-i de râs!
* Frig, lumină, primăvara în toi. Doi pescari şi un alergător la Iza. Hotelul închis. O densitate de anii ’60 a trecătorilor în „Cuza Vodă”. În supermarket-ul tăcut, un amic, grav şi retras de felul său, îmi sare în faţă exuberant: „Haha! Acuma nu mai râde nimeni!” Ni se oferă mănuşi pentru manipularea alimentelor. La „Pariloto” ne dezinfectăm, fetele poartă mască. O pereche de vârstnici duc un balot de hârtie igienică pe o bicicletă. În taximetru sunt poftit în spate.
* Izolare, altfel: isolation, isolement, isolamento, aislamiento / contención, isolamento / se-paração / insulação, elválasztás / szigetelés, Isolierung, Isolering, изоляция, tecrit…
* În sec. XIX, la vreme de epidemii, cei infectaţi se chemau „smreduiți”, iar lazaretul se numea „Nizam”

Interval orar legal I (11-13 a.m.)
* La Iza. Cineva aleargă pe dig – să ameţeşti câte ture poate face!… Mai bine te „zgâieşti” la undiţele pescarilor, cum se cabrează când şi când. La ţoaclele lor sclipind în soare. La cipilicile lor multicolore, în toată forma. La părul argintiu al unora dintre ei, lucind. Cum unul aplaudă uşor răţuştele apărute pe râu, din …pământ – faine, dolofane. În parc, ar fi „Concert în luncă”, de n-ar fi ciorile. Trei tineri gânditori dezbat ceva gesticulând, la „distanţa socială” cuvenită – nu chiar atât de mare ca între castanii din jur. O domnişoară: „Scuze! N-aţi văzut o pisică gri, mai grăsuţă puţin? Scuze!”. Într-o grădină, soţul cu soţia la muncile agricole – spre ilustrarea anotimpului.

Interval orar II (07-11 a.m.)
* O zonă mirifică pustie. Apare un congener mascat şi el. Cum-necum, trecem unul pe lângă altul cât mai aproape. Înclin capul şi îmi răspunde tot aşa… Altminteri, trec maşinuţe în culori zvăpăiate, adânci – albastru, verde, roşu.
* Sădite într-un strat de flori, câteva păpădii s-au crizantemizat (!) din cale-afară – galben imperial!
* Râul sub Deal, singur. Frumuseţea locului covârşită de absenţă, de spaimă.
* „Numa’ p’ângă casă, ca găinile!…” – zice careva.
* Absenţa noastră lăţită pe toată stradă. O linişte intensă. Un uriaş lat în umeri apare şi dispare…
* Singuri de noi, copacii de pe alee pare că stau „în poveşti”. Cât despre bradul deja înnegurat, pare a fi într-un solilocviu.
* Un vânt tăios. Bradul străzii vuieşte cât un codru – ceilalţi arbori, cât o pădure.
* Sighetean get-beget. Lucrează ore în livadă cu „Kossuth Rádió” non-stop alături. – Singuranţă…
* Şi crainica de la Radio poartă mască – citeşte cu tonalitatea obişnuită Buletinul de ştiri teribile.
* Astăzi nimeni. Nici veveriţa din parc, nici Alergătoriţa de pe dig…
* În micul market din cartierul fără bancomat şi cu n-şpe farmacii, necăjiţii oficiază ritul distanţării sociale. Apoi, trândăvesc poetic, pe rând, pe băncile din părculeţ, de-a valma cu câinii şi comersanţii ambulanţi. O risipă de flori roşii din rododendroni… Ay, lume, dor!…

Mai de voie…
* Liber la Grădina Morii, la Iza! Parcul şi malul râului animate. Înjurături proaspete (a new generation…). Role trântite la statuia Eminescului. Un individ cărunt face o demonstraţie de înot, încurajat de amici… După ore de alergare şi joacă în parc, un băieţaş îşi duce acasă, în braţe, câinelaşul – epuizaţi…
* Luni, soare, zi de relaxare. Stăm la rând, pe trotuar, să achităm telefonul. Intrăm câte unu. O tânără din faţă răspunde la un apel: „Te suun eu, când ies de-ai’!” După atâta tăcere, ce viu, ce proaspăt sună graiul străzii! Un adevărat cântec.

Consemnări de Marin SLUJERU

foto: Marin Slujeru