Poemul de duminică: Ioan Es. POP (1958 – 2024)

viitorul se micșorează, dar cum am
putea vedea noi asta într-o stație
uitată de dumnezeu, din care n-avem
cum ști când va porni tramvaiul,
dacă nu avem habar când va sosi.

lasă că nici în aeroport nu-i mai bine,
căci avioanele nu mai aterizează la timp,
așa că unii așteaptă cu zilele ca să plece,
mai ales acum, de sărbători.

și în timp ce noi dârdâim în stație,
așteptând nenorocitul de tramvai,
auzim că la nici zece metri după colț
tocmai a trecut autobuzul,

dar dacă alergăm acolo și ne punem
să îl așteptăm pe următorul
precis aici va sosi în sfârșit și tramvaiul,
blestematul nostru de tramvai.

                                  Ioan Es. POP, din vol. „un somn pe scaunul electric” (Editura Tracus Arte, Editura Charmides, 2020)

* * *

Ioan Es. POP (n. 27 martie 1958, Vărai, Valea Chioarului, Maramureș, România – d. 19 iunie 2024) a fost un poet și publicist român.
A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, secția limba și literatura română – limba și literatura engleză a Universității din Baia Mare.
Ca student activează în cenaclul „Nord” al revistei studențești omonime, fiind, între 1981 – 1983, și redactorul-șef al acestei publicații.
După terminarea studiilor activează o perioadă lungă de timp ca profesor de limba româna la Ieud (Maramureș).
Din 1987 participă sporadic la ședințele cenaclului „Universitas” din București, condus de criticul și profesorul Mircea Martin. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1995. A fost editor-șef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, și editor senior al revistei „Descoperă”.
În 1994 debutează editorial cu volumul de poeme „Ieudul fără ieșire”. Colaborează cu poezii la: „Luceafărul”, „Nouăzeci”, „Tribuna”, „Astra”, „Transilvania”, „Contemporanul”, „Vatra”, „România literară”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare” ș.a.
A publicat grupaje de poezie în „Revista Iberorrománica” (Madrid), „Asheville Poetry Review” (SUA) și în reviste literare din Irak, Iugoslavia și Suedia.

Volume publicate: Ieudul fără ieșire, Ed. Cartea Românească, 1994; ediția a doua, Ed. Ninpress / Charmides, 2009; Porcec, Ed. Cartea Românească, 1996; Pantelimon 113 bis, Ed. Cartea Românească, 1999; Podul, antologie, Cartea Românească, 2000; Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer, antologie bilingvă, Ed. Dacia, 2002; Petrecere de pietoni, Ed. Paralela 45, 2003; Confort 2 îmbunătățit (împreună cu Lucian Vasilescu), Ed. Publicațiilor pentru Străinătate, 2004; Lumile livide / The Livid Worlds, antologie bilingvă, Ed. Institutul Cultural Român, 2004; Și cei din urmă vor fi cei din urmă, volum bibliofil, 2007; No Exit, antologie, Ed. Corint, 2007; O căruță încărcată cu nimic (împreună cu Peter Srager, Robert Șerban), ediție bilingvă, Ed. Brumar, 2008; Unelte de dormit, Ed. Cartea Românească, 2011; Căderea-n sus a corpurilor grele, antologie, Ed. Tracus Arte, 2012; Nicăieri.ro, antologie, Editura Știința, 2012; 1983. marș. 2013. xanax, Charmides, 2013; Fețe jupuite. 12 interviuri cu Ioan Es. Pop, Editura Casa de Pariuri Literare, Colecția „Interviu”, București, 2015; Arta fricii, Charmides, 2016; Opera poetică, Ed. Paralela 45, 2016; Un somn pe scaunul electric, Ed. Tracus Arte, 2020.

Prezență în Antologii: „Testament – Antologie de Poezie Română Modernă – Ediție Bilingvă Engleză/Română”, „Testament – Anthology of Modern Romanian Verse – Bilingual Edition English/Romanain” (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012).
Premii: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994); Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994); Premiul de debut al revistei „Poesis” (1994); Premiul Festivalului Național de Poezie de la Sighetu-Marmației (1994); Premiul Primăriei municipiului București pentru cel mai bun volum din colecția „Poeții orașului București” (1996), Marele Premiu acordat de Ministerul Culturii și Cultelor Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 1999; Premiul ASPRO, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, 2003; Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer, 2004; Premiul Național de Poezie „Lucian Blaga” acordat de Uniunea Scriitorilor din România, 2024.

Salut, Sighet!

 

Foto: reproducere după lucrarea „The Arrival” de Giorgio de Chirico.




Sighet 700 (partea a IV-a): Licee românești din Sighetul interbelic* (autori, Marius Voinaghi & Alin Pralea)

La 22 noiembrie 1918 se organizează la Sighet o impunătoare Adunare Naţională care alege delegaţii comitetului Sfatului Naţional Român în frunte cu dr. Vasile Chindriş şi delegaţii pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). Prin Decretul -lege 3631 din 11 decembrie se consfinţea unirea pe plan intern şi se organiza Transilvania provizoriu prin cele două organisme, Marele Sfat Naţional, cu rol legislativ, şi Consiliul Dirigent, drept for executiv. Acesta din urmă, avea în componență 15 Resorturi (ministere), la Culte și Instrucțiune Publică fiind numit Vasile Goldiș. La 14 decembrie 1918, Consiliul Dirigent înființează Gazeta Oficială, care apare neîntrerupt, la Sibiu, până la 31 martie 1920. Ea publică hotărârile Marelui Sfat al Transilvaniei, decretele, ordonanțele, notele circulare și alte decizii ale Consiliului Dirigent. În anunțul ministrului Valeriu Braniște, nr. 5742, Sibiu 14 iunie 1919, publicat în Gazeta Oficială, nr. 35 din 16 iunie 1919 se înființează: a) 17 licee  de băieți – din care  8 licee complete (clasele I-VIII) și 9 deocamdată cu primele 5 clase românești, la poziția 5 figurând „Dragoș” – Sighet; b) 4 școli reale superioare (clasele I-V românești); c) 3 licee de fete deocamdată cu clasele I-V românești; d) 2 școli superioare de fete (clasele I – V), la Brașov și Sighet; e) 2 școli comerciale de băieți; f) 2 școli comerciale de fete; g) 6 Școli Normale,  5 de băieți (printre care și cea de la Sighet) și una de fete.

Astfel, după cum se poate remarca, în Sighetul interbelic s-au impus, prin contribuţia lor deosebită la educarea tinerei generații Liceul de băieți „Dragoș Vodă”, Liceul de fete „Domnița Ileana” și Școala Normală „Regele Ferdinand”.

Liceul de băieți Dragoș Vodă şi-a deschis cursurile la 10 octombrie 1919. Festivitatea prilejuită de acest eveniment rămâne o zi memorabilă, care a început cu sfinţirea şcolii de către părintele vicar Ilarie Boroş, preot greco-catolic la Sighet. Şcoala a funcţionat şi funcţionează şi azi într-o clădire construită în 1912. Imobilul a intrat în proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale la 3 martie 1937. Liceul de băieţi „Dragoş Vodă” a fost instalat la parterul şi primul etaj al clădirii, preluate de la fostul liceu catolic de băieţi la 10 august 1920.

În perioada interbelică, la acest liceu au predat 105 cadre didactice, dintre care 64 profesori cu studii superioare, opt dintre ei având și titlul de doctor. Îi amintim pe dr. Eugen Seleș, primul director al liceului, transferat în 1920, profesor și director, în 1920 la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare; îi urmează la conducerea liceului până în anul 1940 profesorul de matematică Mihail Șerban, originar din Săpânța, transferat de la Liceul de fete din Blaj; Alexandru Gheorghe Flore, autorul Graiul mirilor români de pe Valea Someșului (1914), Titu Liviu Doroș, Iacob Dermer, care a desfăşurat o prodigioasă activitate publicistică, în special la ziarul Graiul Maramureşului  și coautor la Maramureşul românesc, Alexandru Balint, Nicolae Angelescu, Marcu Csoti, Dumitru Simion, care activa în același timp și ca director al Școlii Normale (până în anul 1928, când este transferat la Focșani) sau pictorii Traian Bilțiu-Dăncuș – fondator și redactor al gazetei Graiul Maramureșului, director al Muzeului sighetean de etnografie – Liviu Bordeaux, cel care la Palatul Cultural de la Sighet a înfiinţat o şcoală particulară de pictură, și unde a organizat expoziţii cu caracter permanent.
Dintre absolvenții de seamă ai liceului din perioada interbelică se remarcă folcloristul și etnologul Mihai Pop, președinte al SocietățiiInternaționale de Etnografie și Folclor, laureat al premiului internațional „I.G. Herder” (1967), membru de onoare al Academiei Române (2000). Una dintre trăsăturile absolventului de „Dragoș Vodă” o reprezintă opțiunea de-a se întoarce în calitate de profesor, de-a fi coleg cu foștii profesori. Este cazul lui Andrei Radu, care în 1932 este numit profesor suplinitor și colaborator la „Graiul Maramureșului”. La sfârşitul carierei didactice, Andrei Radu a fost lector la catedra de metodică a Universităţii din Cluj-Napoca, calitate în care şi-a susţinut doctoratul la Sorbona cu tema: „Methodologie de l’enseigment du francais”. Îi datorăm cele mai frumoase mărturii despre oamenii liceului în lucrarea „Mierea amintirilor”. Un alt absolvent întors la Sighet în 1931 a fost Mihai Marina. Secretar al Despărţământului Maramureş, fondator al „Graiului Maramureşului”, a fost primpretor al plasei Sighet. A participat la lucrările de pregătire a materialului documentar pentru Conferinţa de Pace de la Paris. Se impune prin studiul referitor la numele Sighetului şi prin lucrarea monografică intitulată „Situaţia Maramureşului între cele două războaie mondiale”.

Un alt pasionat de gazetărie dar şi de istorie, absolvent al Liceului „Dragoş Vodă” în acelaşi an cu Mihai Marina (1926), a fost Gheorghe Dăncuş. După terminarea facultății, obţine catedra de limba şi literatura română la Şcoala Normală din Sighet, până la 1934, când se va angaja la Arhivele Judeţene. Din anul 1950 a fost numit director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii sale (în 1967), cu excepţia perioadei 1956-1959, când a fost director al Muzeului Emil Isac. Și lista poate continua cu artiștii Vasile Kazar – profesor la catedra de grafică de la Institutul „Nicolae Grigorescu”, distins cu Marele premiu al U.A.P. pentru întreaga carieră (1985) și Harry Herman Maiorovici, membru al Uniunii Cineaștilor Români și vicepreședinte al Asociației de prietenie România – Israel.

După al Doilea Război Mondial, Liceul de băieți „Dragoș Vodă” își va modifica de mai multe ori numele, devenind rând pe rând, Liceu Mixt, (odată cu unificarea cu liceul de fete) Liceu Mixt „Filimon Sârbu”, Școala Medie Nr.1 Sighet, Școala Medie Nr. 1„Filimon Sârbu”, Liceul de cultură generală, Liceul „Dragoș Vodă”, Liceul real-umanist „Dragoș Vodă”, Liceul Industrial „Dragoș Vodă”, Liceul Teoretic „Dragoș Vodă”, pentru ca începând cu 1 septembrie 1999 să devină Colegiul Național „Dragoș Vodă”.

Tot la 10 octombrie 1919 şi-a început activitatea şi Liceul de fete Domniţa Ileana, festivitatea de deschidere având loc în curtea interioară a Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” de azi. Cursurile şcolare s-au desfăşurat într-un edificiu care cuprindea opt clase, o capelă, o sală de gimnastică, o sală de muzică, opt săli destinate laboratoarelor, bibliotecii şi altor activităţi adiacente. În clădire se afla şi locuinţa directorului școlii, profesorul Corneliu Sânjoanu, formată din patru camere. Totodată, liceul de fete dispunea de un internat cu 32 încăperi. În afara camerelor destinate fetelor care frecventau şcoala, în incinta internatului se afla şi o locuinţă cu două camere pentru directoarea internatului.

Liceul de fete „Domniţa Ileana” înscria şi fete care doreau să se prezinte la sesiunile de examene organizate pentru candidatele care s-au pregătit particular. În 1924, în clasa întâi a fost înscrisă o elevă, în clasa a doua trei, în clasa a treia zece, în clasa a patra nouăsprezece, în clasa a cincea trei, în clasa a şasea o elevă, iar în clasa a şaptea două. Situaţia cea mai slabă s-a înregistrat în 1932, când erau înscrise doar două eleve particulare, una în clasa a doua şi cealaltă în clasa a şaptea. În 1934 au fost şcolarizate 16 eleve, în 1935 – 26, în 1936 – 22, în 1937 – 17, în 1938 – 15, în 1939 – 18 şi în 1940 – 27. Majoritatea elevelor particulare erau înscrise în primele patru clase, deci în cele gimnaziale. Absolvirea acestora era suficientă pentru a ocupa un post de funcţionar public. Liceul de fete „Domniţa Ileana” se înscrie în realizările învăţământului românesc interbelic. Din motive financiare, în anul 1938 printr-o Decizie a Ministrului Educației Naționale, Armand Călinescu, liceul de fete este transformat în gimnaziu.

Prin același decret al Consiliului Dirigent din 1919, urmau să fie înființate cinci Școli Normale de băieți la Cluj, Deva, Timișoara, Zalău şi Sighet. Se preconizau două cicluri de câte doi ani, primul an cu o instrucţie comună celorlalte licee teoretice, iar ciclul secundar, dedicat specializării. La 11 octombrie 1919, își începe cursurile Școala Normală de băieți din Sighet, primul director fiind profesorul Ion Borgovan. Încă din primul an de studiu, 46  de elevi au fost cazați în internatul din strada Avram Iancu, internat deschis în prezența directorului Enea Hodoș și a profesorului Ioan Bilțiu-Dăncuș. Tot acum se organizează și școala de aplicație. Potrivit Decretului Ministerului Instrucțiunii și Cultelor, în anul 1920 este numit director profesorul Dimitrie Simon, care-și desfășoară activitatea până în anul 1928, când se transferă la Focșani, iar în locul acestuia este adus profesorul Vasile Pop.

Între 1922 şi 1932 Şcoala Normală „Regele Ferdinand” a dat învăţământului 237 dascăli. În următorii şase ani, până la desfiinţarea şcolii, numărul total al absolvenţilor a fost de 79. Majoritatea absolvenţilor au devenit învăţători în Maramureş, acoperind o parte a posturilor vacante, foarte numeroase. Numai în anul şcolar 1921-1922 au fost vacante 117 posturi în învăţământul primar local. În acelaşi an şcolar, Şcoala Normală avea 150 elevi înscrişi, însă din aceştia doar opt erau absolvenţi.

Cei 237 de învăţători, care s-au calificat la Şcoala Normală din Sighet în perioada 1922-1932, reprezentau un contingent ce avea să contribuie parţial la rezolvarea crizei de cadre didactice din învăţământul primar. Scăderea numărului de absolvenţi din anii următori, faptul că în intervalul 1933-1938, cât a mai funcţionat şcoala s-au calificat doar 79 învăţători, a contribuit numai în parte la îmbunătăţirea efectivului de învăţători.

La catedrele şcolii au funcţionat profesori cu o frumoasă pregătire, iar de pe băncile acesteia au ieşit învăţători care au urmat exemplul dascălilor lor. Rămân repere: Ioan Berinde – absolvent al Școlii Normale (promoţia 1927), s-a remarcat printr-o intensă activitate publicistică, concentrându-şi atenţia asupra problemelor şcolii în general și asupra învăţământului primar rural în mod special; Petre Lenghel Izanu, absolvent și el al școlii (promoția 1926) – a îndeplinit funcții de conducere în cadrul Revizoratului Școlar Județean. În 1938 a realizat manualul Geografia Judeţului Maramureş pentru clasa a II-a; Ion Bârlea – prestigios folclorist și om de cultură și-a desfășurat activitatea la Școala Normală între 1920 – 1930 ca și profesor de religie greco-catolică, iar în 1938 s-a transferat la Cluj, unde a editat seria nouă a săptămânalului Gazeta Maramureşană. Cât timp a deţinut funcţia de director al Arhivelor Statului din Sighet a publicat „Contribuţii la istoria Maramureşului”; Gheorghe Vornicu – la 1 septembrie 1921este numit la profesor la catedra de istorie și geografie, pe care o va ocupa timp de 10 ani; cu ocazia Congresului profesorilor de geografie din Maramureș inaugurează la 7 septembrie 1926 Muzeul Etnografic al Maramureșului; Vasile Pop – participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, ca reprezentant al comitatului Satu Mare, profesor la Școala Normală din Gherla, este numit director în 1928; va deține această funcție până în anul 1938, timp în care s-a ocupat de buna funcționare a Școlii de Aplicație și a cursurilor de vară de perfecționare didactică; în perioada celui de-al doilea război mondial a fost profesor la Şcoala Normală din Blaj, iar după 1945 la Liceul „Dragoş Vodă” de la Sighet.

Din motive financiare, în anul 1938, printr-o Decizie a Ministrului Educației Naționale Armand Călinescu, liceul este desființat. Își redeschide porțile după zece ani, la 1 octombrie 1948 sub numele de Liceul Pedagogic, iar prin unificarea de la 1 septembrie 1960 cu secția pedagogică a liceului cu limba de predare ucraineană, va purta denumirea de Școala pedagogică din Sighet. Începând cu 1 septembrie 1966 își schimbă din nou titulatura, devenind Liceu Pedagogic, pentru ca după revoluția anticomunistă din decembrie 1989 să se transforme în Colegiu Național Pedagogic „Regele Ferdinand” (2024).

* o infimă contribuție dintr-un viitor volum omagial
Sursa foto: Muzeul Maramureșean

Bibliografie:

Vasile Anișorac, Liceul „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Monografie 1919-1996, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012.
Constantin Băjenaru, Consiliul Dirigent și problematica școlară din Transilvania (decembrie 1918-aprilie1920), în Acta Terrae Fogarasiensis, VIII, Editura Negru Vodă, Făgăraș, 2019.
Odarca Bout, Vasile Paul, Mihaela Sautriot, Radu Zlati, Monografia Liceului Pedagogic din Sighetu Marmației. File din istoria liceului de ieri și de azi, Editura Valea Verde, 2012.
Petre Lenghel Izanu, Situația învățământului primar în Maramureș, în Graiul Maramureșului, nr. 17, 1933, 2.
Vasile Popeangă, Mărturii transilvănene despre acte creatoare de pedagogie românească, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007.
Andrei Radu, Mierea amintirilor, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2008.
Marius Voinaghi, Liceul „Dragoș -Vodă”Sighet la început de drum, în Centenarul Unirii 1918-2018. Maramureșul înainte și după Marea Unire a românilor, Editura EUROTIP, Baia Mare, 2019.




„Luptați – și veți învinge” (autor, Ion Mariș)

Luni, 09 martie 2026, la orele amiezii, lângă bustul – amplasat în centrul Sighetului – poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko (n. 09 martie 1814 – d. 10 martie 1861), au fost prezenți foarte mulți membri ai conducerii locale, județene și naționale a Uniunii Ucrainenilor din România dar și preoți (greco-catolici și ortodocși), viceprimarul Sighetului (Orosz Krisztofer Levente), profesori, elevi, ucraineni și români iubitori de poezie, care l-au omagiat pe cel care a fost exilat și persecutat de autoritățile imperial ruse dar a devenit simbolul rezistenței cultural – identitare și al speranței.

După intonarea imnurilor de stat ale României și Ucrainei s-a desfășurat o ceremonie religioasă (rit greco-catolic și ortodox) de pomenire a celui care s-a identificat cu națiunea pentru care a scris și a luptat, Taras Șevcenko, personalitate artistică complexă (poet, pictor, antropolog, dramaturg, etnograf, filosof etc.).

Taras Șevcenko este – indiscutabil – fondatorul literaturii ucrainene moderne și una dintre cele mai puternice conștiințe poetice ale Europei de Est din secolul al XIX-lea. Născut în iobăgie, el a transformat propria suferință și discriminare într-o poezie de o forță morală și umană impresionantă. În versurile sale, destinul individual se împletește cu destinul unui popor, un popor care își caută libertatea și demnitatea. Volumul său „Kobzar” a devenit un simbol al identității culturale.

În istoria culturii europene sunt foarte mulți poeți care scriu versuri deosebit de frumoase și sunt poeți care devin vocea unui popor. Taras Șevcenko aparține celei de-a doua categorii. Din suferința și speranța lumii sale el a creat o poezie care vorbește despre libertate, demnitate și memorie, cuvinte care continuă să vibreze și astăzi. De aceea, gândindu-ne la el într-un moment dedicat culturii, trebuie să ne amintim un vers care a devenit simbol: „Luptați — și veți învinge.” Lupta poporului ucrainean continuă – cu mari sacrificii – și azi, în secolul XXI.

Au vorbit la acest eveniment – printre alții – Nicolae Miroslav Petrețchi (deputat în Parlamentul României și președintele UUR), Orosz Krisztofer Levente (viceprimarul Sighetului), Ion Mariș („Salut, Sighet!”), Ioan Muntean (inspector școlar general adjunct) etc.

Elevii de la Liceul Taras Șevcenko din Sighet, prezenți la eveniment, au prezentat un program artistic care a completat comemorarea poetului național al Ucrainei.

Organizatorul evenimentului a fost – ca de obicei – Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – filiala Maramureș.

Foto & text: Ion Mariș




Poemul de duminică: Nichita STĂNESCU (1933 – 1983)

Privind-o, mama mea

Cădea peste această femeie iubită
timpul tot trăit de mine,
o lumina pe această femeie iubită
trăitul timp de mine.
N-am putut să-mi smulg privirea
de pe această femeie iubită.
Aveam ochi ca să o văd numai pe dânsa
femeia mea iubită.
Deodată, am văzut că mama mea o vede
pe această femeie iubită.
Pe această femeie iubită
timpul cade și ninge.
Pe această femeie iubită,
privind-o, mama mea plânge.

                                            Nichita STĂNESCU

 

Foto: reproduceri după picturi de Henri Matisse (stânga) și  Amedeo Modigliani (dreapta).




MAMA – începutul tuturor lucrurilor (corespondență din Austria, Ioan Godja)

Un om poate uita multe lucruri în viață, dar niciodată brațele care l-au ridicat prima dată atunci când a căzut.

Există cuvinte care nu au nevoie de explicații, pentru că ele sunt în sine o lume. Unul dintre aceste cuvinte este „mamă”. Îl rostim pentru prima dată în viață, încă înainte de a-i înțelege pe deplin sensul, dar îl purtăm apoi în inimă pentru totdeauna.

Mama este începutul tuturor lucrurilor: prima mângâiere, primul zâmbet, prima rugăciune și primul adăpost atunci când lumea ni se pare prea mare. În ochii unei mame rămânem mereu copii, indiferent cât de mult trec anii.

Privind în urmă, îmi amintesc cu drag de anii copilăriei, când eram un copil năzdrăvan și plin de energie, iar năzbâtiile făceau parte din fiecare zi. Iar cea care mă îndruma cu răbdare spre bine, cea care mă învăța respectul și bunătatea, era mama.

Când mă loveam și plângeam, mama era cea care mă ridica și îmi ștergea lacrimile.
Când aveam nevoie de sprijin, mama era acolo.
Când veneam acasă obosit sau supărat, mama știa întotdeauna să îmi aline sufletul.

Ea era cea care se îngrijea să pună pe masă cele mai bune bucate, cozonaci și prăjituri, ale căror gusturi rămân pentru totdeauna legate de copilărie. Mama era pretutindeni: în grijă, în sfat, în rugăciune și în iubirea tăcută care nu cere nimic în schimb.

Poate tocmai de aceea spunem că mama este prima noastră lume.

Unii dintre noi înțelegem încă din copilărie cât de mare este această iubire. Alții descoperim adevărata ei profunzime abia la maturitate, când viața ne învață ce înseamnă responsabilitatea și sacrificiul. Iar uneori, cel mai dureros, sunt acele momente când înțelegem pe deplin ce a însemnat mama pentru noi abia atunci când nu mai este lângă noi.

De-a lungul timpului, mari scriitori și gânditori au încercat să cuprindă în cuvinte iubirea de mamă.
„Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele și în inimile copiilor.” (William Makepeace Thackeray)
„Inima unei mame este o prăpastie adâncă în care vei găsi întotdeauna iertare.” (Honoré de Balzac)

Și personalități românești au exprimat această iubire cu o emoție aparte.
„Mamă, tu ești patria mea.” (Grigore Vieru)
„Nu există pe lume ceva mai sfânt decât dragostea de mamă.” (Mihail Sadoveanu)

Ziua de 8 Martie – Ziua Internațională a Femeii – este o zi în care această recunoștință devine sărbătoare. Originile ei se regăsesc la începutul secolului al XX-lea, într-o perioadă în care femeile din mai multe țări ale lumii luptau pentru drepturi egale și pentru recunoașterea rolului lor în societate. Prima zi dedicată femeilor a fost celebrată în anul 1909 în Statele Unite ale Americii, iar în anul 1910, la Conferința Internațională a Femeilor de la Copenhaga, activista germană Clara Zetkin a propus instituirea unei zile internaționale a femeii. În anul 1977, Organizația Națiunilor Unite a recunoscut oficial ziua de 8 Martie drept Ziua Internațională a Femeii.

În multe țări ale lumii există și o zi dedicată în mod special mamei. Aici, în Austria, Ziua Mamei – Muttertag – este sărbătorită în fiecare an în a doua duminică din luna mai, când copiii oferă flori, felicitări și gesturi de recunoștință mamelor lor.

În spațiul românesc, însă, ziua de 8 Martie a devenit în mod firesc și o zi dedicată mamelor – acelor femei care reprezintă pentru fiecare dintre noi începutul vieții.

A sărbători această zi nu înseamnă neapărat daruri costisitoare sau gesturi spectaculoase. Uneori, cea mai frumoasă sărbătoare este o floare dăruită cu sinceritate, o îmbrățișare sau un simplu „La mulți ani!”. Sunt gesturi mici, dar care pot aduce lumină într-o inimă.

În același timp, această zi ar trebui să ne amintească și de femeile singure, de mamele uitate prin azile sau în case tăcute, de bătrânele care poate nu mai au pe nimeni aproape. Pentru ele, un cuvânt bun, o floare sau câteva minute de atenție pot însemna mai mult decât orice dar.

Poate că adevărata frumusețe a acestei zile este tocmai aceasta: să ne oprim pentru o clipă din graba vieții și să spunem cu sinceritate „mulțumesc” femeilor care ne-au dăruit viață, iubire și lumină.

Astăzi, gândul meu se îndreaptă cu recunoștință și iubire către mama mea, către iubita mea soție, către fiica mea Delia Denise și către toate doamnele și domnișoarele care fac lumea mai frumoasă prin bunătatea și puterea lor.

La mulți ani tuturor femeilor!
La mulți ani tuturor mamelor!
Să aveți parte de iubire, respect și o primăvară plină de lumină.

În viață putem rătăci multe drumuri, putem pierde multe lucruri, dar există un singur loc unde ne putem întoarce mereu cu sufletul: inima mamei.

Ioan Godja
Viena, martie 2026

 

Foto: reproduceri după picturi de Nicolae Grigorescu (stânga) și Henri Matisse (dreapta).




Nord Literar – 273

Numărul pe februarie al revistei de cultură „Nord Literar” a văzut de curând lumina tiparului și poate fi găsit la chioșcurile din Baia Mare și la librăriile din rețeaua Cărturești din întreaga țară.

Eseul Irinei Petraș, „Despre amnezia culturală, se dorește o pledoarie pentru lectură, întrucât – susține autoarea -, „dacă oamenii vor continua să înainteze pe drumul care îi îndepărtează de Carte, de memoria culturală, vor trăi «cumva-cumva». «Însă foarte puțin»”.

În eseul „Un Falstaff bonom”, Ion Papuc radiografiază poezia lui Ștefan Jurcă.

Prezentarea realismului magic și al realismului miraculos din opera lui Charles Scheel este continuată, și în acest număr, de Gheorghe Glodeanu.

Poetul Mircea Petean „își hotărăște el însuși calea și rânduiala” –  afirmă Delia Muntean în cronica la volumul de haiku-uri „Trilogia orientală”.

Un studiu ce  se constituie într-o „amplă investigație de istorie culturală și de filosofie a modernității târzii” este „Exilul versus Utopia. Reflecții în siajul unei «Est/Etici» a uitării” al lui Dan Anghelescu, despre care scrie Daniela Sitar-Tăut.

Poezia lui Gheorghe Mihai Bârlea si parodia lui Lucian Perța sunt prezente la rubrica „Orfeu”.

Dana Buzura-Gagniuc face un excurs sentimental prin jurnalul lui Ioan Pintea „Proximități și mărturisiri”, apărut de curând la Editura Polirom.

La pagina dedicată „Cuvintelor din exil”, Mihaela Albu aduce pe tapet volumul lui Basil Munteanu, „Panorama literaturii române”.

„Există o legătură imemorială între poezie și trăirea religioasă” consideră Horia Bădescu  în eseul „Miracolul încuvântării”.

Gheorghe Pârja semnează două texte: unul cu parfum de amintire și de prietenie, dedicat fraților Vasile și Gheorghe Mihai Bârlea și o cronică la romanul lui Vasile Jurje, „Miracolul oglinzilor din noi”.

Romanul „Satantango” al câștigătorului Premiului „Nobel” pentru Literatură, László Krasznahorkai, este trecut prin filtrul critic de către Ana Olos.

Acest număr este bogat în recenzii, precum cele semnate de Raluca Hășmășan și de Flaviu Claudiu Mihali la volumele „Toate într-o singură inimă” de Răzvan Fugaciu, respectiv „Clandestin în Parnas” de Adrian Vasile Iftime, dar și cele apartinând lui Alexandre Leboeuf la „Pescuirea minunată/ La Pêche miraculeuse” de Vasile Trif (traducere din limba franceză de Delia Muntean) și lui Ionel Bota  la volumul Marilenei Apostu, „Cămașa pătată de somn”.

Iulian Boldea aduce prezintă volumul Valeriei Bilț, „Mircea Nedelciu, aventuri din curtea interioară a postmodernismului”.

Iubitorii de poezie pot citi versuri de Nicole Sere, de Mihaela Poduț-Ienuțaș și de Dan Rotaru, precum și proză de Nicolae Suciu și de Mircea Bodnariu.

Proaspătul volum al Ralucăi Hășmășan, „Cărți în oglinda timpului”, este prezentat de Ana Ardeleanu.

Dana Buzura-Gagniuc relatează evenimentul „Aducerea acasă a lui Brâncuși”, organizat de curând la Baia Mare.

Versuri de Eugen Barz, traduse în limba spaniolă de David Băltărețu, se pot citi în paginile revistei.

Poemul lunii este semnat de Rodica Brad-Păuna.

Acest număr este ilustrat cu lucrări din creația lui Marius Barb Barbone, artist prezentat în paginile revistei de Maria Bilașevschi.

Comunicat de presă




Punctări de Fe-Martie

Albul dintâi

Pete de zăpadă prin grădini. Pritre ele, au apărut ghiocei plăpânzi, reci.
Scrie la carte că ghioceii au o floare-clopot cu 3 petale exterioare albe ca laptele (Galantus) și 3 petale interioare mai mici, marcate (pătate) cu verde închis. Rezistența le-o asigură bulbul din pământ și cele 2 frunze liniare verzi, cărnoase.

Ghiocelul mă uimește de fiecare dată prin vulnerabilitatea și invulnerabilitatea sa (sic!). Vulnerabil, datorită delicateții și fragilității – „de neatins”, datorită albului imaculat, în contrast violent cu verdele de pe petalele interioare.
Un alb diferit de cel al narciselor, al margaretelor, al crinilor – suprem, dintâi,

Eveniment
De obicei, veverițele din parc fug speriate sau se cațără în copaci, sus de tot, când mă apropii de zona lor. Astăzi, însă, cum treceam, una s-a oprit chiar la nivelul priviriii mele. Mă privea fix, fără expresie, aproape încremenise – nu pleca. Am plecat eu, să mă uit într-o oglindă, să văz dacă nu mi s-a ascuțit chipul. Să știu la ce se uită oamenii.

O nouă boală
La cafenea, dimineață de dimineață, un grup de seniori așteaptă chelnerița. – Suferă de „Chelnerită”.

Societas
O „zebră” lungă-lungă. Când trec toate vehicolele opresc. Ridic mâna a mulțumire, înclinându-mă. O iau în nume personal.

Olog pe trotuar
– Ai grij’ , că te-a lovi…
– Cine? Călicu’ acela?!
– Nuu, mașina!…

Fără număr…
„Cum nu știi? Casa ce’e mare, colț cu „Eminescu”. N-ai văzut câte mașini îs? Are tot ce treb’e: Interne, Chirurgie, …X, Y!”

Meniul zilei

*
Mă așez la o masă. Aștept și aștept cuminte. La bar așteaptă și așteaptă noua ospătăriță. Șefa de sală mă vede și o întreabă:
– Domnul servește ceva?
– Numa’ stă – răspunde nouașa.
*
– …supă de cartofi și de perișoare, păstăi cu usturoi și tăieței cu varză. Ce v-aduc?
– …Cârnaț cu pireu!

Banca de rezerve

– …și școala de maiștri, …și liceu’, …și școala metalurgică, …de toate am făcut, …și 5 copii cu ultima nevastă – se laudă Paraditul.
– Puțini – punctează Invalidul.
– Ceă? – asurzește brusc primul.

Pe drum mergând
– …Năroc, Mări’! Ghe’orghe’e unde-i?
– Acasă… Umblă la ruși.

Ziceri MM

*
Cum este correct: horincă fiartă cu t’iper ori cu t’iperi?
*
„Am plecat fără umbrelă de acasă Am gândit că n-o să ploaie. Când ies, ploauă!”
*
(Mere la tarabă.)
-…Nu-i place cum i le-am pus. Că „nu-s bine aranjate”… Că ducă-și-le puă ea!
*
„…Auzi, I’lea’! Cum aflu ceva gen, te-anunț…”

Obscure
*
(Comunicare)
La intrarea în parc, dimineață de dimineață, mi se alătură câinele locului. Mă însoțește în ritmul meu o vreme, potrivindu-și respirația cu respirația mea.

*
Vreme de dezgheț. Urc în sfârșit digul la râu. Iza îmi luminează-mângâie obrazul.
*
Sfârșit de iarnă. Pe străzi câinii zburdă a primăvară.

Marin SLUJERU

 

Foto: Brîndușa Oanță




Purim 2026 – Sighet |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Purim s-a desfăşurat anul acesta la Sighet sub semnul speranţei de Pace, cu dorința de a sărbători Purimul fără amenințarea războiului.

Haman, nepotul lui Hagag din tribul Amalek – simbolizând Îndoielile – a vrut sa distrugă poporul israelit (simbol al spiritualității), însă Megillat Esther (în traducere-revelația ascunsului) dezvăluie secretele prin care poporul israelit este salvat, iar Haman este ucis în locul iudeilor. Purim nu este nicidecum celebrarea uciderii unui om, chiar dacă acesta este Haman, ci victoria asupra îndoielilor și negativităților, culminând cu terminarea perioadei de exil prin reconstrucția Templului din Ierusalim.

Imagini de la sărbătoarea Purim-ului din Sighet puteți viziona în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS




Semn de carte: Ioan BORLEAN – „Steaguri și Praguri”

Prima apariție din anul 2026 la Editura Valea Verde din Sighet este un volum – album de artă semnat de Ioan BORLEAN – „Steaguri și Praguri”  (editor – Ion Mariș, introducere – Ion Mariș, prof. univ. dr. Dorel Găină și preot  Ioan Bizău, fotografii lucrări – Pentru Sângeorzan, fotografii la vernisaj – prof. univ. dr. Dorel Găină, corectura texte – Ion Mariș & dr. Ștefan Vișovan, concepție și realizare grafică – Ioan Borlean, tipar: I. I. Chișiu Cătălin-Alin).

Volumul cuprinde reproducerile foto ale lucrărilor de artă vizuală create de Ioan Borlean, incluse în expoziția „Steaguri și praguri”, vernisată la Cluj-Napoca, „Turnul croitorilor”, în 26 iunie 2025, organizată sub egida Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca, a Centrului de Cultură Urbană „Turnul Croitorilor” și a Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Satu Mare.

* * *

Ioan Borlean născut la 15 martie 1958 în comuna Vadu Izei, județul Maramureș. A absolvit Liceul de Arte din Baia Mare și Artele Vizuale (master), specializarea pictură, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, U.T. Cluj-Napoca.

Expoziții personale recente:
2024 – Expoziția de pictură „Semne și simboluri identitare” la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației, curator dr. Ioan Dorel Todea, publicist Ion Mariș;
2024 -Expoziție de pictură „TAINA” la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, curator dr. Maxim Dumitraș, istoric de artă dr. Vasile Duda, Pr. dr. Ioan Bizău;
2023 – Expoziție de icoane pe sticlă la Târgul internațional de turism Romexpo București;
2022 – Expoziție de pictură „Amprente – Mărturisiri” la Muzeul Maramureșean din Sighetu Marmației, curator Ion Mariș;
2025 – Expoziția „Confesiuni cromatice”, Muzeul de Artă Satu Mare, curatori – Alexandru Polgar și Ion Mariș;
2025 – Expoziția „Steaguri și Praguri”, Turnul Croitorilor, Cluj-Napoca, curatori – Dr. Ancuța-Lăcrimioara Chiș și Ion Mariș;
2025 – Expoziția „Steme identitare”, Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”  Sighetu Marmației.

Participări recente la expoziții de grup sau colective:
2024 – Expoziția „STEAGURI MEDIEVALE IMAGINARE 2024”, Palatul Parlamentului – Sala Constantin Brâncuș, București, curator Daniele Frumușeanu, critic și istoric de artă Luiza Barcan;
2024 – Expoziția „SĂRBĂTOAREA BRESLEI 2024” – artă plastică religioasă și restaurare deschisă la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București; curatori C. Olteanu, Florin Mihăilescu;
2024 – Expoziția DIALOG ICONOGRAFIC – icoane pe sticlă din Colecția Muzeului Maramureșean și icoanele artistului Ioan Borlean, deschisă la Palatul Parlamentului României, în fața sălii de plen a Camerei Deputaților; curatori dr. Mirela Ana Barz, Lect. univ. dr. Andrei Mușat;
2024 – Salonul internațional de arte vizuale „MARTHA BIBESCU”, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, Ilfov; curator acad. Mirică Dumitrescu, Gheorghe Dican, Luiza Barcan-critic de artă;
2024 – Expoziția Anuală de Artă Plastică Religioasă și Restaurare 2024 la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, București; curatori Irina Sava, Cristian Olteanu, Florin Mihăilescu;
2024 – Expoziție „CONFLUENȚE PLASTICE: abstract/ figurativ”, la Galeria Căminul Artei, București; 2023 – Expoziția „ARTIȘTI INCOMOZI” la Galeria Căminul Artei, București;curator A. Romocean;
2023 – Expoziție „UP TO DATE ART”, la Galeria Căminul Artei, București;curator Sorin Ienulescu.

 

Salut, Sighet!




Poemul de duminică: Magda ISANOS (1916 – 1944)

Primăvara

Un aer călduţ, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatec şi viu.

În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea –
tot răul murise-n uitare.

Veni pe aripa de vânt
O veste frumoasă din cer.
Şi-acuma bătrânul pământ
Îşi lasă cojocul de ger.

E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o ştie;
Soseşte de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.

Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care creşte mereu.
Îl spun a pârâului unde
Îl cântă tot sufletul meu.

O floare albastră şi crudă
se-nalţă sfioasă spre soare
şi cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.

Tu soare, trimite lumină
în raze bogate spre noi
şi fă să răsară-n grădină
frunzişul, pe arborii goi.

(Magda Isanos)

Salut, Sighet!

 

Nota redacției: De 1 Martie… dorim colaboratoarelor și cititoarelor noastre… o minunată primăvară!

Foto: reproducerea picturii „Springtime” de Claude Monet.




#SIGHET700: O Filă de Istorie cu… CÂNTEC (autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu)

 Primul cor al Bisericii greco-catolice din Sighet lângă vicarul Tit Bud, inițiatorul său.

„Cantor-docent (învățător și cântăreț n.n.) a fost ales Petru Pop, unul dintre docenții cei mai buni, e cantor foarte bun pricepător de muzică și de note. Cu ajutorul lui s-a ajuns scopul de a avea un cor vocal al credincioșilor parohiei noastre. Corul acesta cuprinde 28 de membri, toți credincioși ai parohiei și cântă în toate duminecile și sărbătorile liturghia. S-au cumpărat cărți de rugăciuni care cuprind și cântările bisericești. S-au împărțit deja vreo 50 și se cer mereu altele și altele. Odată cu înființarea corului se lățește dorința de a citi românește și pătrund tot mai mult cărțile românești în popor. Biserica acum e îndesată în toate sărbătorile. Ca să îndemn pe credincioși să ia parte în cor, am fotografiat coriștii, ca să rămână icoana (fotografia n.n.) întâiului cor român al poporului din Sighet ca o suvenire pentru urmași”.
În 1903, când a scris Tit Bud aceste rânduri (vezi „Însemnări și date despre înființarea Parohiei Greco-Catolice Române din Sighetul Maramureșului”, în Tit Bud, „Scrieri istorice”, Sighet, 2021, p.126-127), corul exista deja din 1901. În 1906, când a trecut prin Sighet și a participat la o liturghie oficiată de Tit Bud în Biserica „Adormirea Preacuratei Fecioare Maria”, ridicată de el în 1892, Nicolae Iorga a fost plăcut impresionat de partea muzicală a liturghiei și a notat în impresiile sale. După Petru Pop, cantor al bisericii și dirijor al corului a fost mulți ani Gheorghe Nemeth, un alt învățător dăruit cu calități vocale deosebite.

În perioada interbelică viața culturală și artistică din Sighet și din Maramureș a cunoscut o creștere deosebită și o „lățire”, cum zicea Tit Bud, la școlile confesionale și la bisericile comunale (ex. Corul Bisericii din Hoteni, foto 1930) iar în Sighet, cu sprijinul doamnelor din Reunuinea femeilor greco-catolice și a AGRU-lui corul a ajuns la un înalt nivel de interpretare sub bagheta doamnei profesoare Elisabeta Iurca, o fiică și o demnă reprezentantă a școlilor Blajului. Dar corul Bisericii greco-catolice din anii aceia n-au fost doar cu cântările alături de biserica lor. Au fost o prezență vie în viața muzicală și culturală a orașului, au organizat manifestări diverse și au făcut colecte pentru a sprijini pictarea iconostasului și rezolvarea altor nevoi. Și uite cum nimic nu este întâmplător! coriștii din zilele noastre adună în fiecare duminică – dă fiecare cât poate – bani pentru vitraliile bisericii în care cântă. Poate și pentru că de la balcon vitraliile sunt mai aproape de ei.

După 1948, corul a dispărut odată cu Biserica greco-catolică pe care a slujit-o și, după o tăcere, un trist intermezzo de… 50 de ani, a reapărut iarăș împreună cu aceasta, în 1990. Întâi, pentru scurt timp, a fost dirijat de regretatul profesor Teodor Borca, apoi, până în prezent, l-a adus – cu dragoste și cu multă muncă, dar și cu multe și frumoase succese – doamna profesoară Rodica Gheorghiu, având-o alături, până în urmă cu câțiva ani, pe colega și buna sa prietenă, regretata profesoară Monica Chifor, două nume strălucite ale vieții muzicale sighetene din ultimele decenii.
Sub conducerea doamnei Gheorghiu, corul a ținut, în urmă cu peste 30 de ani primele concerte de colinzi pe treptele interioare ale Palatului Culturii, celelalte, an de an, se țin în nou construita Biserică „Cristos Regele Universului”, iar concertul închinat Sfintelor Paști, ținut în fiecare an în Săptămâna Patimilor și dedicat celor care au suferit în timpul regimului  comunist, are loc întotdeauna pe celularul Memorialului – un requiem care pătrunde prin ușile deschise ale celulelor fostei închisori, dar și o plecată rugăciune pentru liniștea sufletelor celor care au suferit aici. Sunt momente de mare emoție și de înaltă vibrație sufletească  pentru toți cei prezenți. Dar în afara celor două concerte anuale corul cântă în fiecare an, ca invitat, la sfințirea și la hramul unor biserici și mănăstiri, la diferite concerte și concursuri corale organizate la Cluj, Oradea, Zalău, Bistrița, Baia Mare, la Liturgia solemnă de la Cimitirul Săracilor, în cadrul Pelerinajului anual de la începutul lunii mai, la care participă un număr impresionant de pelerini în frunte cu ierarhii și preoții bisericilor greco-catolice din întreaga țară și a cărui importanță a depășit granițele. Și, datorită acestei intense activități și aprecierilor de care pe bună dreptate se bucură, corul a fost invitat și peste hotare și a avut onoarea și bucuria să concerteze în celebra Catedrală „Sfântul Ștefan” din Viena și la Centrul cultural al românilor de acolo, în alte mari biserici din Marsilia și Strasbourg – Franța. Dar, pe lângă toate acestea, trebuie avut în vedere faptul deosebit de important că un cor înseamnă, în primul rând, oameni, oameni dispuși să dăruiască, oameni care „sfințesc” locul… fiindcă oamenii aceștia trec și ei odată cu anii și trebuie să vină alții, să le ia locul!

Rândurile de mai sus pot fi considerate ca fiind o scurtă și grăbită poveste a unui cor bisericesc de-a lungul anilor, de la nașterea sa până în zilele noastre și, la o primă impresie, așa este. Au trecut, iată! 125 de ani de când a luat ființă. Analizată mai în profunzime însă această „poveste” este și o interesantă filă de istorie a locului, din care se desprind imaginile evoluției noastre sociale, culturale, religioase și chiar economice. Trebuie doar să privim atent fotografiile!

                                                                       Ioan Ardeleanu-Pruncu

 




Meșteșuguri tradiționale din Maramureș imortalizate împreună cu maeștrii fotografi italieni Claudio Sericano și Gianni Maitan |VIDEO – dr. Sorin Markus|

În aceste zile s-au aflat în Maramureș doi artiști, maeștri fotografi, italieni foarte cunoscuți: Claudio Sericano și Gianni Maitan.

„Am început să fotografiez acum patruzeci de ani. Întotdeauna am iubit fotografia urbană, căreia încerc să-i dau o notă minimalistă. În ultimii ani, am început să procesez creativ fotografii de arhitectură, încercând să provoc emoții sau să spun povești. Unele dintre cele mai originale lucrări ale mele, inclusiv „Insomnia”, care povestește despre depersonalizarea ființei umane în marea metropolă, au obținut succese la cele mai importante premii internaționale. Premiile mele: 2022 – Siena Creative Photo Awards – Premiu de Artă Fină cu mențiunea deosebită; 2022 – Siena SIPA – Mențiune de onoare Arhitectură; 2021 – Siena „Creative Photo Awards” – Câștigător al premiului „Runner Up” la categoria Arhitectură; 2021 – PX3 „Le Prix de la Photographie Paris” – Aur la Arhitectură-clădiri; locul 2 Arhitectură; 2021 – ND „Neutral Density Awards” – Aur la Arhitectură-clădiri; 2021 – IPA „International Photography Awards” – Argint la Arhitectură-altele; 2021 – BIFA „Premiile de Fotografie Budapesta” – Argint la categoria Arhitectură-clădiri.” (Claudio Sericano)

Gianni Maitan s-a născut pe 20 aprilie 1951 și se dedică fotografiei de natură din 1980. A expus în numeroase expoziții de fotografie individuale și de grup în Italia și în străinătate. Fotografiile sale au apărut în numeroase cărți, calendare, ghiduri, cărți poștale, stickere Panini și în reviste de specialitate de renume italiene și internaționale. Din 1992, fotografiile sale au servit la promovarea imaginii companiei Gemata S.p.A., iar din 1996, mii de exemplare ale „Calendarului Gemata” care prezintă fotografiile sale cu animale au fost distribuite anual în întreaga lume. A publicat cartea „Parcuri africane” împreună cu Giorgio Mondadori în decembrie 2004, a fost coautor al „Ghidului de călătorie: Kenya” publicat în octombrie 2005 de Editura Polaris, a publicat „Minunatele parcuri africane” la Sassi Editore în aprilie 2009 și cartea MOVING cu fotografii alb-negru la Gemata S.p.A. în 2015. A primit sute de lucrări și numeroase premii la prestigioase concursuri naționale și internaționale de fotografie, iar cu echipa italiană FIAF Natura a câștigat 10 Cupe Mondiale la Bienalele FIAP ale Naturii. A fost membru al juriului în jurii naționale și internaționale. În mai 2008, i s-a conferit l’Onorificenza AFI, iar în mai 2016, l’Onorificenza IFI.

În continuare puteți urmări un montaj VIDEO cu meșteșugari din Maramureș dar și un scurt interviu cu maestrul fotograf Claudio Sericano):

Foto & Video: dr. Sorin Markus

 




Sighet & Skive (Danemarca) #700!

În perioada 14-16 februarie 2026 o delegție a Primăriei Sighet, condusă de primarul Vasile Moldovan a fost invitată să participe în Danemarca,  în orașul/ comunitatea Skive la celebrarea celor 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Deplasarea a avut ca scop consolidarea relațiilor dintre administrațiile celor două orașe, identificarea unor potențiale colaborări viitoare. Numitorul comun al celor două localități este „vârsta” identică: 700 de ani!

„Am avut ocazia să intru în contact cu o comunitate extraordinar de bine organizată, de la care avem multe de învățat. M-a impresionat modul în care funcționează biblioteca publică, un spațiu modern, deschis, adaptat tuturor categoriilor de vârstă, care nu este doar un loc al lecturii, ci un veritabil centru comunitar, unde se desfășoară activități educaționale, culturale și sociale. De asemenea, relația dintre administrația locală și asociațiile civice este una bazată pe încredere, transparență și colaborare constantă, ceea ce contribuie la o viață comunitară activă și bine structurată.
Transmit întreaga mea apreciere domnului primar Alfred Brunsgaard pentru ospitalitatea, deschiderea și profesionalismul de care a dat dovadă. Dialogul nostru a fost unul sincer și constructiv, axat pe schimbul de bune practici în administrația publică și pe identificarea unor direcții comune de cooperare.
Mulțumiri speciale se îndreaptă către domnul Valentin Vorobăț, președintele Asociației Românilor din Skive, cel care a mediat această întâlnire și care contribuie activ la consolidarea legăturilor dintre comunitățile noastre. Implicarea sa este un exemplu de dedicare față de românii din diaspora și față de dialogul intercultural.
Cred cu tărie că schimbul de experiență și deschiderea către modele administrative performante reprezintă pași esențiali în evoluția oricărei comunități. Vizita la Skive este un exemplu clar că, prin colaborare și viziune comună, putem construi administrații mai eficiente și comunități mai unite.” (Vasile Moldovan)

O realizare importantă pentru orașul nostru ar fi potențiala înfrățirea a celor două localități și – se pare – se lucrează și la acest proiect.

În această deplasare în Danemarca un rol important l-a avut și Ansamblul „Mara” al Centrului Cultural Sighet care a susținut un spectacol folcloric – deosebit de apreciat –  la Skive Theater.

La sfârșitul lunii martie danezii din Skive sunt invitați la Sighet, confirmându-se astfel trendul unei colaborări de lungă durată.

Salut, Sighet!