Inima Luanei, Ed. JUNIMEA, Iaşi, 2019
(colecţia Atrium, coordonatori: Ioan Holban, Lucian Vasiliu)

„La adânci tinereţe”…

Nu de mult Vasile Muste își dădea asigurări că, după intensitatea la care a scris ultima sa carte de versuri, a 19-a („Eu nici în moarte n-am să pot muri”, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj, 2018), nu va mai scrie despre dragoste. Şi iată-l, la nici un an, dăruindu-ne „Inima Luanei” – o nouă carte doldora de poeme de dragoste…

Răriţi ritmul lecturii când citiţi poeziile mai noi ale lui Vasile! Altfel, le veţi fi parcurs înainte ca ele să ajungă la voi… Pentru că, la fel ca în cartea anterioară, Vasile Muste îşi îmbracă poemele în veşminte simple, folosind cuvinte oarecare, pe care mizează, însă, foarte mult. Cititorul potrivit este unul răbdător, negrăbit, căruia să nu-i alunece sufletul „în zbor” peste confesiunile, declaraţiile şi înţelesurile cărţii. Ar avea, din belşug, numai de pierdut. Simplicitatea, în claritatea și profunzimea ei, pare a fi noul țel al poetului. Care trece prin multe ispite şi vămi înspre acolo, dar, ajunge.

Spre a pune surdină gravităţii tematice (iubirea, moartea, cântul, primordiile), Vasile ne înseninează distribuind atent exprimări şi intonaţii tipic copilăreşti, colocviale sau, dimpotrivă, livreşti: „am rămas în urmă la iubit”, „ea a râs, n-a zis nimica”, „cară-te, basta!” – Fie acestea cele mai mari abateri de la Calea simplicităţii…

Reinsuflat cu iubire, autorul îi afirmă iar şi iar unicitatea, excepţionalitatea, supremaţia. O efervescenţă cvasimistică, un dramatism copleşitor. Iubirea, alături de cânt şi de locurile copilăriei sunt îmblânzitoarele răului şi ale morţii. „Umbra iubirii” nu ne lasă singuri în ceasul de pe urmă – este convins poetul.

Până acolo, însă, el cântă voluptatea (mai ales „noaptea, când totul e de cules”), îşi mustră inima – care, tocmai ea, dă să trădeze poetul, inima care i-a ţinut sufletul deschis lumii „până seara, la adânci tinereţe”. Se purcede la iconizare, magie (incantarea numelui) sau mitizare – „când erai cu mine aveai o stea”, aleasa se numeşte Luana, zeiţă civilizatoare, coborâtă şi îndrăgostită de un pământean, sau Luchiana, cea care dă strălucire lumii…

Dintre piesele de rezistenă ale cărţii aleg: „Omul dinafara lumii” (un mic Tratat despre lut şi iubire), „Înserarea de mâine” şi „Locul din inimă”. O redau pe ultima:

„astăzi cineva s-a hrănit din inima mea / un om un lup o pasăre de pradă / nimic spre lume nu se mai vedea / prin locul gol lumina sta să cadă // astăzi cineva a băut din inima mea / cum la banchete zeii ospătau / şi ameţiţi călătoreau din stea în stea / iar dinspre mine zorile erau / mai ninse decât cerul dintre ele // astăzi nu e cine să creadă în dragostea mea / ai plecat lăsând porţile larg deschise / ca de la o casă îngenuncheată-n zăpadă /şi nu mă mai iubeau pare-mi-se // nici / om nici lup nici pasăre de pradă”.

O carte de substanţă poetică şi filosofică. O carte frumoasă şi bună rău!…

Marin SLUJERU
Noiembrie 2019

Toți au un talent. Mai rar este curajul de a urma talentul în locurile întunecate în care duce. (Eric Jong)

De ce unii au mai mult succes decât alții? De ce unii ajung tot mai sus, iar alții nu?  Dacă crezi că norocul e vinovatul pentru succes, te  înșeli amarnic.  După părerea mea, există 4 explicații: muncă, disciplină, pasiune și talent. Munca înnobilează omul, îl șlefuiește, îl transformă într-un diamant și creează abilități. Disciplina muncii este cea care creează șanse, care oferă în dar răbdarea, curajul,  devotamentul – valori care ar trebui să-și aibă locul în inima fiecăruia. Pasiunea  presupune dragoste, apreciere, zâmbet; pasiune înseamnă mai mult decât a face ceva. Pasiunea reprezintă a munci cu inima. Iar talentul le încununează pe toate, deoarece talentul creează arta.

Dar ce e talentul? Leo Buscaglia afirma: Talentul este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu!  Talentul înseamnă  emoție, înălțare, curaj, implicare, dezvoltare, originalitate. Talentul, darul nostru, este tehnica de  a transforma comunul în deosebit. Talentul face parte din fiecare personă. Poate pentru unii a devenit, prin multă muncă, o carieră, pentru alții a rămas la stadiul de  pasiune. Și cu siguranță, cei care nu l-au descoperit încă, o vor face. Talentul e ceea ce ne diferențiază, ceea ce ne face unici și conștienți de frumusețea lumii în care trăim. Talentul contează mai mult decât cred oamenii. Ce ar fi munca, efortul, pasiunea dacă nu ar exista acel gram de talent care să schimbe totul? Și ce ar fi talentul dacă nu ar fi expus?

Clubul Interact Sighetu Marmației  este la a patra ediție a unui proiect de suflet, numit simplu Galeria de Talente. De patru ani încoace prin acest proiect promovăm tinerele talente; tineri  cu povești uimitoare care ne-au demonstrat de fiecare dată că ceea ce alții dezbină prin ceartă, ei reclădesc prin artă. De patru ani ne dorim să promovăm arta de a fi unic, munca, sacrificiile, efortul, curajul de a-și expune talentul și, în același timp, de la an la an, promovăm bucuria. Iar în acest an ești invitatul nostru fie ca participant, fie ca spectator în data de 23 noiembrie 2019, începând cu ora 16:30, la Centrul Cultural Sighetu-Marmației.

În ce constă acest proiect? Dacă ești pasionat de fotografie, pictură, muzică, teatru, dans, creație literară și  nu numai, e momentul tău! Pentru a participa trebuie să completezi un formular pe care îl vei găsi pe pagina de facebook GALERIA DE TALENTE, în descrierea evenimentului. Mai apoi noi te vom contacta pentru a-ți oferi toate informațiile necesare. Dacă ți-ai descoperit talentul, după ce completezi formularul, suntem gata să îți vedem asul din mânecă; suntem gata să  te vedem pe scenă, făcând ceea ce știi mai bine: prezentându-ți talentul! Iar dacă nu, pune-te în valoare; fă ceea ce îți place. Acest lucru va scoate la lumină talentul tău! Fii ceea ce ai fost creat să fii: o minune! Te așteptăm cu drag și ca spectator pentru a fi alături de talentații   noștri curajoși sau pentru a petrece o seară  de neuitat pe armoniile muzicii, ale poeziei, dansului…. pe armoniile artei!

Vouă, participanților, vă mulțumim că ne determinați să continuăm acest proiect și să realizăm că dacă punem reflectoarele pe calitățile cuiva, acestea se vor dezvolta atât de frumos! Iar pe voi, talentaților, vă îndemn să lăsați TimiditateFm la o parte și să vă înscrieți! Nu veți regreta!

Gabriela Mich
Interact Sighet

Un concert extraordinar va avea loc sâmbătă, 23 noiembrie 2019, ora 19:00, la Școala de Muzică și Arte Plastice din Sighet. Nédó Olga, o cunoscută violonistă din Budapesta, va concerta la Sighet. Stilul ei poate fi caracterizat cel mai bine fiind unul crossover, îmbinând foarte bine muzica clasică cu muzica ușoară, musicalurile cu opera și opereta. A susținut concerte în America, Europa și China. A cântat alături de Jose Cura și Richard Clayderman. Are două albume apărute. Primul, „Violin & Women”, apărut în 2018, a devenit album de aur. Al doilea album, denumit „Favorite”, conține piesele ei favorite, cele mai îndrăgite melodii interpretate de artistă.

Biletele se pot cumpăra de la Liceul Teoretic Leöwey Klára, de la sediul UDMR Sighet sau înainte de spectacol la Școala de Muzică, la prețul de 25 de lei.

Salut, Sighet!

Familia Perța, Lucian – Tatăl și Cosmin – Fiul, a fost prezentă la Colocviul Național Zilele Poeziei „Iustin Panța”, ediția a XVIII – a, de la Sibiu. Cei doi scriitori – legați indestructibil de Vișeul de Sus, de Maramureș – s-au numărat printre actorii principali ai zilei de sâmbătă, 16 noiembrie 2019, dedicată prezentărilor de carte.

Lucian Perța, scriitor și poet, considerat cel mai mare parodist român, a oferit participanților la Colocviul de la Sibiu bineînțeles… parodii!

Cosmin Perța, a poposit la Sibiu cu ultimul său roman, „Arșița”, roman foarte bine primit de către critica literară „Arșița” încheie trilogia care cuprinde „Teofil și cîinele de lemn” (2012) și „În urmă nu mai e nimic” (2015).

Ce noroc că Maramureșul are valori și ce bine că sunt vizibile pe „eșichierul” cultural!

Salut, Sighet!

Din Insulele Baleare spre Muzeul PRADO, în căutarea  GUERNICĂI!

1980 – Suntem în ultima zi a Festivalului de folclor din Insulele BALEARE, stațiunea SOLLER, SPANIA Părăsim modestul hotel Ladan de două stele, îndreptându-ne spre giganticul pachebot Transmediterana. După cele opt ore ale călătoriei plutitoare, admirând alte nave la orizont, precum și albastrul cerului reflectat în mare, ajungem de unde am plecat: Portul BARCELONA. Avem o zi de răgaz, timp în care optăm diferit.

Un grup restrâns am decis să tragem o fugă până la Madrid, cu țintă precisă: Muzeul PRADO.  Am economisit timp, călătorind toată noaptea cu trenul. După vorbe puține, și parcă doborâți de frumosul și greul festival, însoțiți de zdrăngănitul roților de tren, am moțăit cam 2-3 ore din cele șase, astfel că, la coborâre nici n-am realizat dacă suntem obosiți sau nu. În gara din Madrid, pe primele pagini ale ziarelor de pe tarabe, cu litere care mai să sară din format, s-a anuntat începerea războiului dintre IRAN și IRAK.

Ne apropiem cu emoții de impresionanta construcție, călcăm sfioși cu mare interes de ce urma să vedem. Nu pot spune că nu ne-am impus să ne controlăm atitudinea, interesul și eventualele întrebări. Aveam informații puține, doar eram în 1980. Avem la dispoziție patru ore, fiind condiționați de întoarcerea în Barcelona, tot cu trenul și apoi în țară pe același traseu, cu același număr de urcări și coborări și cu bagaje mai multe.

Observăm colecții de artă europeană de sculptură și pictură, desene, obiecte decorative și diverse lucrări de artă. Cea mai impresionantă este galeria de tablouri cu colecții de lucrări ale lui Velazquez, Goya, Bosch, El Greco, Rubens, Rafael,Tițian etc.  Ne-a impresionat povestea faimoasei picturi a lui Picasso  – GUERNICA – realizată în 1937, pe care… n-am văzut-o. Urma să ajungă acasă, după o lungă ședere și restaurare, din USA. Această pictură reprezintă drama micului oraș basc Guernica, bombardat de aviația germană, sprijinită de cea a Italiei, care ajutau armata lui Fanco, în timpul războiului civil din Spania (1936-1939).

Din cauza celui de-al doilea război mondial, Picasso a decis ca lucrarea să fie dată în custodia Muzeului de Artă Modernă (MoMA) din New York, până când Spania va deveni o republică democratică.  În urma implicării regelui Juan Carlos al II-lea, în anul 1981, guvernul de la Madrid a reușit să recupereze  importanta lucrare.

Ieșim fără multe vorbe, pătrunși de simbolistica operelor de artă, tăcem și zâmbim.

Moțăim liniștiți în tren alte șase ore de zdrăngăneală, dar încărcați cu imaginile pe care, greu de crezut că le vom mai întâlni vreodată. Suntem împăcați. Neimportant pentru cei mai mulți dintre colegi, cărora le-am povestit.

Am urcat în trenul spre casă, cu gândul la următoarelor îmbarcări – debarcări, și la zâmbetele celor care ne așteptau.

LA  REVEDERE, SPANIA!

Gheorghe MIHĂIESCU

sursă foto: Gheorghe Mihăiescu

„Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet”, fiind și „Primul Memorial” din lume dedicat „Victimelor Comunismului”, primul construit și finalizat, prin inervenția și activitatea neobosită a d-nei Ana Blandiana și a soțului dânsei, dl. Romulus Rusan, în timp de 20 de ani, etapă cu etapă, cu sprijinul masiv al C. E. în Patrimoniul căruia și este înscris, fiind sub administrarea Fundației Academia Civică. S-au scris multe despre acesta și s-au spus multe despre el și „locuitorii” lui, an de an, prin programele festivale, organizate de Alianța Civică, cu o largă participare, națională și internațională.

„Memorialul Închisoarea Pitești” este al doilea Memorial din țară, construit în temuta și groaznica Închisoare Pitești, urgiile căreia sunt cunoscute în toată lumea, unice prin cruzimea dementă și sălbatică, în blasfemia și profanarea spirituală cea mai josnică. În 2009, o parte a fostului penitenciar a fost clasată pe lista Monumentelor Istorice, categoria Ansamblul Memorial clasa A (de interes național). Memorialul se afla in administrarea „Fundației Memorialul Închisoarea Pitești”, înregistrată ca fundație în 2011 și din 2016 primește acest nume. (Câteva date, momente de constituire, programe, le-am luat de pe Internet). Acesta este un Templu, un „Altar” al suferinței umane din România, așa cum niciunde nu s-a mai petrecut în lume, este un „Mormânt” uman enorm, în care sunt prezente și schelete umane dezmembrate, rupte, zdrobite, în adâncurile acelor subpământuri.

Aceste Memoriale au ca obiectiv studiul sistemului represiv comunist și cinstirea memoriei persoanelor care au suferit sau și-au pierdut viața, cât și a sacrificiului celor întemnițați fără vină, în închisorile comuniste din România. Sunt organizate și vizite colective, în grupuri mari sau mai mici, cât și individuale, în tot cursul zilelor, după un program anunțat. Au la dispoziție o bibliotecă, scrieri memorialistice, emisiuni audio-vizuale, explicații ale ghizilor ș.a. Aceasta este menirea lor și nu alta și nu este nimeni obligat să vină acolo, să-i omagieze, dar nici să treacă să le pângărească memoria.

La Memorialul Sighet, în cursul lunii octombrie 2019, au fost organizate activități deosebit de importante, de mare interes național și internațional. Astfel, în ziua de 04 octombrie 2019, a fost prezent, în cadrul Festivalului Eufonia, concertul artiștilor din Furiant Quartet din Germania, printre care se află și românul Vlad Popescu. Festivalul Eufonia este primul Festival din România care integrează în programul său muzicoterapia. A prezentat invitaților compoziții muzicale superbe, ale celor mai renumiți compozitori ai lumii și cântece tradiționale românești, un omagiu pentru cei ce au îndurat pe acolo atâta suferință.

În perioada 18-21 octombrie, a avut loc la Memorialul Sighet o extinsă și deosebit de importantă Conferință, cu o tematică semnificativă: „Rezistența prin cultură, ieri și azi”. Prezența a fost dată de Fundația Alianța Civică -Memorialul Sighet (dna Ana Blandiana, Ruxandra Cesereanu ș.a.), Institutul Polonez, Fundația Hanns Seidel, în parteneriat cu Universitatea Babeș- Bolyai, Universitatea Baia Mare. În 3 zile pline, la Memorialul Sighet, s-au facut comentarii, s-au purtat ample discuții, cu prticiparea unei așa largi și selecte personalități, profesori, scriitori, jurnaliști, studenți, doctoranzi. În 21 octombrie, Conferința a continuat la Cluj.

Discuțiile sunt bine evidențiate de titlu, despre ideologia comunistă de ieri, de azi și în perspectivă, în evoluția timpului. Pe o gravură a lui Francisco Goya, sunt inscripționate gândurile: „Somnul rațiunii naște monștri” și, așa cum parafrazează și România Liberă și este scris și prin enunțul „trezește-te națiune”, am putea spune că și: „Somnul unei națiuni naște monștri” (ultima frază luată de pe Internet).

Diabolicul personaj Eugen Țurcan, împreună cu cei câțiva „discipoli” ce și i-a format, pe care i-a depersonalizat printr-o teroare și cruzime greu de imaginat și i-a făcut să nu-și mai aparțină, le-a spălat creierul și i-a transformat în adevărați „zombi”, câțiva dintre ei totalizându-se într-un număr de 22 de torționari, care au introdus în acel spațiu o teroare ucigătoare monstruoasă. El a fost pus să fie organizatorul acelei draconice „reeducări” prin teroare, o aplicare prin fals a ciudatei concepții a lui Makarenko, „Educația prin Muncă”, devenită „Experimentul” sau „Fenomenul” Pitești. Țurcanu a fost instruit de Alexandru Nicolschi, alias Boris Grumberg, spion rus, general, ministru MAI în cea mai neagră perioadă comunistă din România, de Gheorghe Pintilie, alias Timoftei Bodnarenko-Pantiusa, Directorul Securității, ambii români „neaoși” (!), ca și de la mulți alți ofițeri superiori de Securitate.

„A fost cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” (Alexander Soljenițân). Agresiunile fizice, psihice, de o inventivitate ce depășește mințile umane, au trecut în patologie, în demență și sălbăticie, străine în arealului uman, îmbinate cu o blasfemie și profanare spiritual-religioasă, o pângărire a intimităților umane, familiale, ce nu se găsesc în comunitățile acestora, în familiile lor din nicio orânduire a lumii. A coborât infernul, „iadul” pe pământ, răul atât de rău, fiind cea mai crudă manifestare a comunismului și cea mai mare blamă a omului din sec. XX. Au fost chinuiți acolo între 1000 și 5000 de tineri, majoritatea studenți, care gândeau, cereau explicații și erau gata de acțiune, cu multă energie, periculoși, elitele țării în devenire și pe care trebuiau să-i distrugă; acesta era scopul adevărat al acelei sălbatice și false reeducări. S-a separat până la urmă acel grup de 22 de torționari, călăi, care i-au supus la amare și groaznice suplicii pe colegii, camarazii lor, dintre care pe mulți i-au distrus, i-au ucis, iar pe alții i-au zdruncinat cumplit, lăsându-i cu sănătatea amputată. Sunt unii care au răbdat până la sfârșit chinurile, trecând la cele veșnice, în „sfințenie”, alții, în neputința îndurării chinurilor de neimaginat, s-au „demascat”, au recunoscut „adevăruri” la comandă și și-au întemnițat rudele, prietenii. Era o durere cumplită, peste cea fizică, să vezi cum prietenul tău de ieri, pentru care erau gata să-și dea viața unul pentru altul, azi te lovește cu atâta brutalitate, nebunie și ură. Se făcea o tâlhărie asupra prieteniei, asupra nobleței și demnității umane, asupra vieții. Cei reeducați, cu memoria spălată, cu sufletul golit de toate frumusețile lui umane, loveau probabil cu disperarea care i-a cuprins, văzând că au piedut totul, prietenie, solidaritate, noblețea camaraderiei, credința, că erau goi pe dinăuntrul, nu-și mai aparțineau, asemenea roboților. De aceea, cei răbdători până la sfârșit, au trecut în harul „sfințeniei”, alții au scăpat cu sănătatea șubrezită, iar pe ceilalți să nu-i judecăm noi; se vor judeca singuri, dacă rănile de pe conștiință le va permite, și îi va judeca Domnul!

Câtă apropiere era între ei, între victime și torționarii atât de răi de mai apoi și câtă depărtare s-a produs după aceea, ca între un moment și o veșnicie, ca între „Iad” și „Rai”!

În final, când monstruozitatea „experimentului” a fost cunoscută și a fost condamnată din exterior în toată profunzimea lui, șeful PCR, Gheorghiu Dej, a cerut condamnarea „torționarilor”, chiar de ei „fabricați” și toți cei 22 au fost condamnați la pedeapsa capitală, 16 fiind executați deîndată, 4 au fost exterminați ceva mai târziu și, se pare, 2 ar fi supraviețuit. De ce această „discriminare”? Pentru că toți cei 16 au fost instruiți pentru crime de securiști, comandanți de locații de detenție, de comuniști, ceilalți 6 fiind „formați” de colegii lor, deci, „ei între ei”. Ei au fost folosiți ca martori în procesele formal organizate împotriva adevăraților vinovați, care au fost deranjați, cu puțină lipsire de libertate, comodă, fiind apoi „răsplătiți” pentru serviciile aduse „Patriei”, cu grade, cu toate recuperările posibile și peste ele.

Oare se putea ca așa cumplite murdării și crime să nu se încheie prin alte murdării și crime?!

Toți care vizitează aceste locuri și iau cunoștință de cele întâmplate, la ieșire nu pot să nu fie cutremurați de cruzimea la care a putut ajunge ființa omenească, îmbibată de ideologia politică comunistă, criminală, incompatibilă cu sentimentele și trăirile umane, indiferent de etnie, de apartenență politică, de vârstă…

Cine mai credea, în 1989, când țara toată striga, cu toată forța și convingerea, „Jos comunismul” și aruncau pe jos faldurile roșii, imprimate cu secera și ciocanul, simboluri ale uciderii în masă a oamenilor, călcându-le în picioare, că, după aproape 30 de ani, o să vedem pe scena unei televiziuni, B1 TV, un personaj, care se recomanda, revendicativ, Secretar General al PCdR! Mai mult, în 18 septembrie anul curent, în fața Memorialului Închisorea Pitești, s-a prezentat un grup de tineri manifestanți, care se revendicau UTCdR, cu steaguri roșii, având pe ele imprimate secera și ciocanul, cu lozinci comuniste de altădată. Acele steaguri roșii au fost aruncate pe jos în 1990, pentru că au fost îmbibate cu mult sânge uman, în cei 45 de ani de prigoană comunistă și acesta nu se spală, nu se curăță niciodată; a fost pe ele și sângele celor de la Pitești și, de aceea, afișarea lor în fața Memorialului face profanarea, insulta, jignirea și mai profunde. Nu comentez faptul legalității acelor manifestații, cu astfel de abordări; în multe situații, se prezintă și acuma manifestări naziste, cu simbolurile lor criminale, ilegale, condamnate de mult, peste tot, o nostalgie toxică a răului ce-l credeam trecut, în mod necesar și conștient, dar care se mai manifestă și azi, izolat…

Au fost, însă, exprimări la fața locului, relatate de presă, precum: „Ieri, 18 septembrie 2019, o delegație a UTCdR a sfidat cu mult curaj mizeria fascistă numită „Memorialul Închisoarea Pitești”, unde „jegurile anticomuniste au primit pedeapsa meritată în timpul Tovarașului Gheorghiu Dej. Glorie eternă tovarășului Gheorghiu Dej! Glorie eternă Armatei Sovietice eliberatoare!” S-a mai strigat: „Tov. Stalin, geniu al omenirii progresiste, prieten al celor oprimați de pretutindeni…” Din partea UTCdR: „nu ne vom opri până nu vom face o Românie roșie” și multe altele. Lozinci cu de toate…

Ceea ce auzi și vezi parcă te cutremură și te sperie! Și nu din cauza unui crez politic sau altul, ce putea apare și care se putea exprima cu decență, ci din cauza cruzimii și fanatismului primitiv și jignitor arătat și exprimat de acei „tineri manifestanți”, cu atâta dezinvoltură. Fără nicio jenă, rușine, reținere, față de atâtea „omucideri” atât de cumplit executate, pentru că de acestea au fost, în fața lor se găseau și manifestau, niciunul neavând sentința de pedeapsă capitală, pentru astfel de ucideri și dovedeau o totală lipsă de respect pentru oameni, pentru cumplitele lor suferințe și moarte, pentru viață! Nimeni însă nu are acest drept, această atitudine, sentință, asupra vieții, în acest mod exprimată, nici pentru el și nici pentru alții.

Rezultă o cumplită sfidare a acelei uriașe suferință și chin, a martirajului îndurat de mulțime de tineri, a uciderii inumane masive, demente și sălbatice, a atâtora dintre ei sau schilodirea altora, o profanare a acestui loc. Chiar și în război se respectă morții; la margine de drum, dacă se vede o cruce, se manifestă în trecere un respect, pentru un necunoscut. Acel loc a fost însă brutal batjocorit, pentru că el este destinat cinstirii celor ce au fost în suferință sau au fost uciși de acel regim și nu se poate folosi în alte scopuri. Acolo a fost multă suferință și moarte, iar locul este de cinstire și omagiu pentru aceasta și nu de manifestare politică utopică, cu aceleași amenințări, aceleași obiective de altădată!

Nu erau obligați să meargă acolo, să-i cinstească, dar nu aveau dreptul să folosească acel loc, străin lor, să se adune în grup pentru a insulta, a profana, a batjocori. Putea fi acolo un loc de cinstire al oricărei etnii, a oricărei formații politice, care a fost și mai este sau nu mai este și, dacă nu este un loc pentru ei, pot sta departe de el. Au și ei locurile lor, „Doftana”, „jilavele” lor și pe unde or mai fi fost închiși cei 800 de ilegaliști comuniști, înaiante de 1944; le pot revendica și pot să pună acolo și pe ziduri lozinci, din care vor. Este total inadmisibil să batjocorești morții, sau ce-o mai fi rămas din ei care nu mai pot face nici bine, nici rău, nimănui; lăsați-i în odihna lor veșnică, în neputința lor și nu-i batjocoriți, pentru că-i un pacat, un blestem.

Este cumplit de josnic să numești acel „Altar” al suferinței umane „o mizerie fascistă”, să faci pe martirii acestuia „jeguri anticomuniste”, când ei nu pot vorbi, nu pot răspunde, nu se pot apăra. Este și o lașitate, o cruzime, un fanatism, o micime umană. Au fost ce au fost, lăsați-i acolo unde sunt, în pacea și liniștea lor eternă și voi căutați-o pe a voastră, la locul vostru, sub orice lozinci! Poate în detenție era și firesc să fii „jegos”, deoarece condițiile igienice de acolo aproape nici nu existau; e mai rău însă dacă ai jeg pe tine afară, în libertate, la propriu și la figurat: pe inimă, pe suflet, pe gânduri pentru că „jegul” de pe gând infestează și inima și sufletul! Au fost proteste în legătură cu acel manifest; dar cum s-au poziționat oare PNL și, mai ales, PSD, rezervă de cadre tinere, regeneratoare… ?

Dar, felul ciudat în care sunt prezentate lucrurile, arată în fapt, gradul de cultură și civilizație, de instucție și educație, dar care, totuși, nu trebuie trecute cu vederea. Mulți păreau a avea o înfățișare foarte tânără; oare unde erau aceștia acum 70 de ani, când se produceau evenimentele, sau în 1990? Sunt prea tineri, n-au de unde ști, dar se poate deduce o manipulare ordinară, în toată falsitatea ei, poate după un Roller, mult „îmbunătățit”. Oare prin ce metode vor să facă o „Românie Roșie”, hotărât și decisiv? Ce combinații de dictaturi vor să folosească, dacă le tot clamează? Nu-și amintesc deloc evenimentele din 1990? România n-a fost niciodată roșie; a fost doar înroșită de sângele a multor sute de mii de victime, în cei 45 de ani! Ați întrebat mulțimea ce vrea, referendum, ceva? A fost foarte rău și nu este nici acuma bine, este tot rău. Dar aceasta nu înseamnă, în acest caz, că înainte a fost bine! Sunt răuri ce nu se compară și trebuie să căutăm binele și să nu revenim la acelaș rău de altădată, poate și mai rău! România n-o să devină niciodată „Roșie”, tradițiile și conceptul de viață, stabilizat prin tradiții de milenii, este opus ideologiei comuniste, atee, roșii…

Manifestanții îmbrățișează în schimb acele personaje, străine de ele însele, cu creierele spălate, goi de conținut, roboți, acei „zombi” ucigători, li se asociază lor, grupului de 22 și, în acelaș timp, elogiază pe tov. Gheorghiu Dej, care dispune să fie condamnați aceștia la pedeapsa capitală.

Dar acei manifestanți, care s-au asociat cu ucigătorii, i-au aprobat și lăudat pentru faptele lor „bune”, pentru ucideri, n-au ajuns în situația lor, doar printr-un decalaj de timp! Oare ce ar face acuma cu cei ce s-ar opune concepției lor, dacă ar reuși să facă o „Românie Roșie” (după dorință)! Temeți-vă! E valabil avertismentul cu somnul națiunii!

Tov. Gheorghiu Dej, cel elogiat de tinerii protestatari, la sugestia și obligația lui Stalin a deschis lucrările la Canalul Dunărea- Marea Neagră, în mai 1949, în care și-au găsit loc mare mulțime de deținuți politici, ce nu mai încăpeau prin închisorile și minele patriei și pe unde și-au găsit sfârșitul multe sute de mii dintre ei, sau au rămas cu sănătatea răvășită, cuprinzând și stufărișurile dobrogene. La deschiderea șantierului, Gh. Dej a exprimat, în ziarele vremii: „Această măreață lucrare va fi și mormântul reacționarilor!”, ceea ce s-a și întâmplat, acesta fiind și unul dintre scopuri! Câte ucideri, prin munci de exterminare, prin înfometare, lipsa oricărui tratament medical, frigul, arșița și câte altele! Felicitați criminalii, elogiați-i, că sunt destui, aveți pe cine!

Măreața „Armată Roșie” eliberatoare, a avut alături și armata română și forțele aliate, care au eliberat împreună și celelalte țări captive nazismului. Doar că Armata Roșie a rămas în țară până în 1958, deci 14 ani după război; am fost, practic, sub ocupație, plecând din țară condiționat! Numai cei pe unde a fost această cartiruită știu cât a fost de greu, cât cereau și cât luau: „davai”! Mulți prizonieri și soldați ai armatei române au rămas și au murit prin steple rusești! Stalin, elogiatul, a deportat în Siberia localități întregi de români, din Basarabia, Bucovina de Nord, Transnistria, aducând în locul lor populație rusă, revendicând apoi teritoriile. Tezaurul țării, a fost dus în păstrare la Kremlin, în timpul războiului I mondial. După război, trecând pericolul, au refuzat să ni-l restituie, probabil singurul stat cu acest nărav; la primire: „davai”, la restituire: „nyet!”

Redau doar două exemple de formare și dezvoltare a ideologiei marxiste (comuniste ), dintr-o culegere de A. Pleșu, publicate în Dilema, 572-I, 2015.

– Bakunin, prieten cu Marx, coleg cu el în Internaționala I-a, unul din fondatorii marxismului, spunea: „În această revoluție, va trebui să-l trezim pe „diavol” în sufletul oamenilor, să ațâțăm patimile cele mai josnice”.

Jean-Paul Sartre (Actuel, 1973), afirma: „Cei care se opun comunismului trebuie lichidați. Nu e suficient să-i băgăm în pușcării, pentru că din pușcării mai pot să iasă. Trebuie împușcați!”

Se deduce și de aici de ce am pătimit, ce am pătimit și ce ar urma să mai îndurăm, dacă ne vom lăsa manipulați de minciunile lor, deformate, amplificate și transmise cu o astfel de ideologie! Se și văd amenințările și proiectele exprimate; anunță și schimbarea: PCdR, în loc de PCR și UTCdR, în loc de UTC; se intercalează un „dR”, simbolizand probabil că e din România, originar, în respectarea „sentimentului naționalist” și nu copie fidelă de cine știe unde. Aceeași Mărie, cu altă…

Gheorghe BĂRCAN
fost elev al Liceului „Dragoș Vodă”, Sighet

La Școala de Muzică și Arte Plastice (Sala „Monica Chifor”), joi, 14 noiembrie 2019, a rezonat cu publicul cea mai elevată muzică: cea clasică. Tânărul violonist Sergej Skeledzija a parcurs un drum de aproape 1.000 de km pentru a reveni în orașul în care a câștigat locul I în urmă cu un an (2018, secțiunea vioară).

Excelentul virtuoz violonist, acompaniat la pian de mama sa, Nera Skeledzija, ne-a demonstrat că laurii concursului sighetean sunt o garanție pentru performanțe interpretative internaționale.

A captivat sala aproape plină de la Școala de Muzică, în care s-au aflat mulți spectatori tineri (bănuim că din pură pasiune pentru muzică!), cu piese din repertoriul internațional (G. Fr. Telemann, H. Wieniawski, P. Sarasate, J. Massenet).

Aplauzele sincere și binemeritate l-au readus pe Sergej pe scenă pentru a ne oferi un bonus muzical (video).

Spre norocul sighetenilor, Rotary Sighet se implică în activitatea culturală de calitate, acest Recital Extraordinar a fost facilitat de rotarianul, profesorul  de vioară Alexandru Gavaller.

Acest eveniment cultural este încă un argument pentru „existența” și funcționarea de sine stătătoare a Școlii de Muzică și Arte Plastice Sighet care, pe lângă talentele pe care le crește și le formează, atrage un număr important de tineri muzicieni la deja cunoscutul Concurs de Interpretare Instrumentală și Arte Vizuale, ajuns, anul acesta, la ediția a XXVII-a.

Felicitări familiei Skeledzija! Felicitări organizatorilor! Mulțumiri spectatorilor!

Mult succes, Sergej!

Salut, Sighet!

foto & video: Brîndușa Oanță

Culori Unite la Galeria de Artă UAP din Baia Mare

Ce se pictează în septembrie peste deal,

în noiembrie, la expoziția din Baia Mare ajunge.

Nu, nu este un vechi proverb românesc, ci un (destul de) vechi obicei, inițiat în anul 2011 de către Radu Tărțan (colecționar de artă băimărean) și continuat (până în zilele noastre) de Asociația Culori Unite.

Potrivit acestui obicei, de 9 ani, în luna lui Răpciune, zeci de artiști, din zeci de țări europene, se întâlnesc în Maramureș, pe malul celui mai mare lac sărat din Ocna Șugatag, pentru a participa la Tabăra Internațională de Pictură „Culori Unite în Maramureș”.

La ediția din septembrie 2019 a taberei, s-au adunat 20 de artiști din 8 țări. Ce au făcut aceștia pe parcursul celor 8 zile petrecute aici, în ce culori, în ce lumină și sub ce forme au văzut Maramureșul, se poate afla în expoziția care se va vernisa joi, 14 noiembrie 2019, începând cu ora 17:00, la Galeria de Artă UAP Baia Mare din B-dul București Nr. 6.

Stefano Celia dă gust culorilor

La vernisaj va avea loc și un moment culinar organizat de Stefano Celia, director de imagine, fotograf și de curând, concurent Chefi la cuțite.

Așadar, produse ale bucatariei ”del Belpaese” printre peisaje cu clăi de fân și biserici de lemn, joi, 14 noiembrie, ora 17:00, Galeria de Artă UAP.

Vă așteptăm cu drag, internațional și neaoș deopotrivă.

Artiști: Stefano Celia (Italia), Rita Pranca (Letonia), Mariana Moraru (Republica Moldova), Marek Burdzy, Tadeusz Marszalek, Annya Siek, Tereza Siek (Polonia), Ioan Muntean (Sighet),  Adryan Prykop (Sighet), Iza Tărțan, Rodica Balaj Tărțan (România), Angalosssy Sandor,  Kuzma Boris,  Chebykin Andry, Alina Modyrka, Nicoară Vlad, Selevitsky Iuriy, Pavlynskyn Volodymyr (Ucraina), Arany Sandor, Csak Laszlo, Madarossy Gyorgy Tamas (Ungaria)

Deschiderea expoziției: joi, 14 noiembrie 2019, ora 17:00

Sponsori:

Consiliul Județean Maramureș, 4K Services, ATP Motors, Grup General ID, Drusal, GeoCadex, EuroTip, Orizont Sighetu-Marmației, RoCredit, Rosfera, Editura Saga

Organizator: Asociația Culori Unite

Președinte

Radu Tărțan Ioan

Tel: 0740 870 967

Email: [email protected]

www.facebook.com/culoriunite/

Poetul, scriitorul Vasile GOGEA născut la Sighet, se numără printre nominalizații PEN România, afiliată PEN (Poets, Essayists and Novelists) International.

Premiul PEN România se acordă anual unei cărți apărute în anul precedent, care exprimă în paginile sale, indiferent de genul abordat dar de o manieră înalt estetică și morală, valorile de implicare civică, libertate a cuvântului, promovarea democrației, păstrarea memoriei colective, apărarea drepturilor omului etc, idei susținute pe plan mondial de organizația PEN Internațional.

Juriul 2019 – alcătuit din Iulian Boldea, Bianca Burța-Cernat, Magda Cârneci, Caius Dobrescu și Alex. Goldiș  – a selectat dintr-un an editorial foarte bogat, o listă de 14 titluri. Nominalizările sunt (în ordine alfabetică):

Constantin Abăluță, Mai sincer ca Himalaya. Poeme politice, Casa de Edit. Max Blecher, 2018;

Gabriela Adameșteanu, Fontana di Trevi, roman, Polirom 2018 ;

Romulus Bucur, Odeletă societății de consum, poezie, Tracus Arte, 2018;

Ruxandra Cesereanu, Scrisoare către un prieten și înapoi către țară, poezie, Paralela 45, 2018;

Liliana Corobca, Capătul drumului, roman, Editura Polirom, 2018;

Diana Geacăr, Cine locuiește la subsol, proză scurtă, Paralela 45, 2018;

Vasile Gogea, 65. Ani și propoieziții, poezie, Editura Școala Ardeleană, 2018;

Florina Ilis, Cartea Numerilor, Polirom, 2018;

Nora Iuga, Alături cu drumul, poezie, Casa de pariuri literare, 2018;

Dan Lungu, Pîlpîiri, roman, Polirom, 2018;

Cosmin Perța, Cântec de leagăn pentru generația mea, poezie, Paralela 45, 2018;

Andreea Răsuceanu, O formă de viață necunoscută, roman, Humanitas, 2018;

Radu Vancu, Transparența, roman, Humanitas, 2018;

Ion Vianu, Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru, Polirom, 2018.

Câștigătorul Premiului PEN România va fi anunțat în data de 22 noiembrie 2019, în cadrul târgului de carte Gaudeamus de la București.

(Conform http://www.agentiadecarte.ro/2019/11/premiul-pen-romania-2019-lista-scurta/)

Salut, Sighet!

„Sigilii de sare”, Ed. LIMES, 2019 (prefaţă: Ana Bantoş, postfaţă: Mircea Petean, colecţia MAGISTER, coordonator: Mircea Petean, coperta: Oana Stepan)

Un exerciţiu de adecvare poetică

„/…/ dacă îţi lipseşte o lacrimă,/ fără de care trupul este mormânt,/ şi zilele fără rost,/ înseamnă că din tine a plecat îngerul,/ sau n-a fost” (Încremenire)

Poeţii sunt un altfel de neam. Ei nu au steme, blazon. Au diploma suferinţei, cu peceţile lacrimei. Acest document le conferă o nobleţe care nu se pretează la nesărata şi derizoria fală…

Gheorghe Mihai Bârlea şi-a susţinut, prin cărţile lui dintâi („Lasă-te prădat” şi „Din penumbră”), doldora de tulburate elegii, dizertaţia pentru diploma menţionată. Eu, în calitate de prieten şi cititor şi emul, i-am acordat calificativul „summa cum laude”, pentru: excepţională profunzime, fermecată rostire, asumare a vulnerabilităţii poetice sine qua non, tandra curtenire a cititorului…

Intensitatea acestor două cărţi, de care am ştiut pe măsură ce se scriau, poem cu poem, mi-a blocat o vreme accesul la volumele de maturitate ale poetului: „Ceremonia clipei” şi „Umbra lucrurilor”. Văzându-l, în plus, atât de confundat în multiplele sale alte, alese, preocupări, la aniversarea vârstei sale de 60 de ani am scris: „Sper să mai găsească răgazul să facă poezie. De scris ştiu că scrie. Doar că nu i se pot garanta mari împliniri printre poeţi, el fiind doldora de oameni.”

Ci, nu a fost să fie!… Aceste „Sigilii de sare” reprezintă o mare împlinire, o carte completă, în care sensibilitatea poetului, pe partea luminoasă de această dată, şi mesajul său sunt una, rodesc, aşa cum s-a observat, într-un fel de Îndreptar de frumuseţe morală. Rezonanţele „acordului“ cu comosul, cu natura, cu „lumea”, pe care le percepe poetul, mă duc cu gândul la stoicism. Doar că, în cartea de faţă, răul este considerat un impas trecător, de depăşit, nu o parte a „armoniei universale”. Tragicul însuşi poate fi îmblânzit, omul fiind în mod natural bun, luminos, menit fericirii, un agent al biruinţei iubirii. Foarte convingător poetic… Şi nu numai.

„Parabolele fericirii” se intitulează primul ciclu al cărţii. Ştiam la ce „parabole” lucrează Mihai. Pentru că el trăieşte din împărtăşirea cu prietenii, este modul său de viaţă. Şi aveam emoţii. Când concluzionezi, îndemni, oficiezi, pledezi pentru mari Adevăruri, e uşor să cazi în grandilocvenţă, sentenţiozitate, moralizare… – antipoetice toate. Devine greu să rămâi poet…

Lui Gh. M. Bârlea, însă, îi reuşeşte acest exerciţiu de adecvare – menţine taina, dă rol principal metaforei, dă intimitate figurilor oratorice şi prozodiei solemne, pe măsură ce ne dăruieşte din bucuriile şi dumiririle sale. Ideologia cărţii, una profund religioasă, a marilor împliniri ale Omului (Iubirea, rodirea, dăruirea…) este surclasată de frumuseţea poemelor şi de aceea, celestă, a persoanelor evocate. Şi, pentru ca lucrurile să fie clare, poeticitatea este potenţată în ciclul următor, „Ispitiri”, bijuterie cu bijuterie…

Mi-a plăcut inserarea printre „Sigilii”, a unor poeme din primele volume ale poetului: „Arderi”, „Seara”. Semn că poetica actuală a autorului a fost preliminată încă de atunci. Sau că ele erau necesare, urmând a fi convertite în „Îndreptarul” de faţă?

Nov. 2019 Marin SLUJERU

Un tânăr și talentat violonist din Serbia va fi prezent la Sighet pentru un Recital extraordinar. Sergej Skeledzija va fi acompaniat la pian de doamna Nera Skeledzija.

Sergej Skeledzija este laureat la numeroase concursuri internaționale inclusiv la Concursul de interpretare instrumentală și arte vizuale de la Sighet.

În program sunt cuprinse lucrări de G. Fr. Telemann, H. Wieniawski, P. Sarasate, J. Massenet.

Recitalul are loc Joi, 14 noiembrie 2019, orele 18:30, la Școala de Muzică și Arte Plastice – Sala “Monica Chifor”.

Preț bilet – 15 lei. Elevii vor avea acces câte doi pe un bilet.

NB: Se pot cumpăra bilete la sediul Școlii de Muzică.

Salut, Sighet!

Poetul – senator Gheorghe Mihai Bârlea nu este cetățean de onoare al Sighetului dar, este un cetățean respectabil. Deși este politician, își permite să-și coloreze viața și să ne coloreze așteptările cu… parabolele fericirii. Adică ne ispitește cu poezie, cu noul său volum „Sigilii de sare„!

Ana Blandiana, analizând cartea poetului sighetean, crede că: „citind-o, descoperi cu bucurie că există și poeți fericiți”.

La Centrul Cultural, miercuri, 13 noiembrie 2019, de la orele 15:30 (fix), la sala de spectacole, Piața Libertății, nr. 24A, Mircea Petean (directorul editurii Limes din Cluj Napoca), Gheorghe Pârja (poet, ziarist), Ioan Ardeleanu – Pruncu (profesor, jurnalist) și Andrei Făt (profesor) ne vor desfereca sigiliile de ceară ale poetului Gheorghe Mihai Bârlea.

Dacă vă doriți să cunoașteți latura poetic – optimistă a unui politician – intelectual, faceți un „popas” în cămara cu poeme a Sighetului.

NB: Volumul „Sigilii de sare” va fi lansat și la Baia Mare, joi, 14 noiembrie 2019, orele 16:00, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”.

Salut, Sighet!

Miercuri, 13 noiembrie 2019, de la ora 12:00, eleva Iasmina Katia Oțoiu își va lansa, la Centrul Cultural Sighet, volumul fantasy „Reuniunea vampirilor”, apărut recent la Editura Limes.

Iasmina-Katia Oțoiu s‑a născut la Cluj pe 3 septembrie 2001. A debutat în 2013 cu povestea Viața dublă a Lili-Rozei, premiată și publicată în cadrul unui concurs la Iași, iar în același an, povestea sa Prima carte găsită în iarbă a fost publicată în volumul Care‑i faza cu cititul? Juniorii la editura Arthur.

În anul 2014 a câștigat premiul I la concursul „Scriitor pentru o zi,” cu povestirea Instinct animalic…, și tot premiul I la Concursul Interjudețean „Otilia Cazimir, poeta sufletelor simple” cu câteva poezii despre pisici.

În anul 2018, a câștigat premiul I la concursul „Reverberații Eminesciene,” cu poezia Efemerida clipei de amurg.

Iasmina a început să scrie la Reuniunea vampirilor la 11 ani, în 2013, pornind de la niște povestiri mai vechi de-ale ei. După ce a rescris manuscrisul de mai multe ori, l‑a încheiat în toamna anului 2015.

A ținut timp de mai mulți ani blogul Ce cărți a citit Iasmina, despre „cărți pentru puști și puștoaice”.

Iasmina este o cititoare avidă, o iubitoare de pisici și o fană a testelor de personalitate.

În prezent, Iasmina – elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare – lucrează la un alt roman fantastic, Amnezie și război, precum și la alte proiecte secrete.

Mai multe detalii despre autoare și cartea Reuniunea vampirilor, găsiți pe blogul Iasminei.

Salut, Sighet!