Mirajul apei de graniţă…
Tocmai a apărut la Editura JUNIMEA, colecţia „Cantos”, „ultima pagină” – noua carte de poezie a lui Echim Vancea, cu un cuvânt însoţitor de Gheorghe Grigurcu, desenul coperţii – Ioan Pop-Vereta.
Prima secţiune a cărţii, „firea umbrei”, este o familiarizare cu umbra, o precunoaştere a „umbrei atotştiutoare” (M. Eminescu), a ceasului la care, în indiferenţa ce o împresoară, (pasărea) nu mai zboară nici măcar „zborul nereuşit”. ( – despre nereuşita zborului unei păsări)
Au loc lungi călătoriri spre „apa de graniţă”, cu mijloace de transport în comun, „în vacarmul liniştii”, sau stând „pe zăpada neagră rezemat în cârje”,/ neştiind încotro se îndreaptă apusul” ( – firea umbrei). Căci, faţă de umbra propriu-zisă, ar trebui să ne ruşinăm de jocurile şi umbrele noastre… – zice poetul.
…Şi iedera cuprinde porţile, locuirea: „o umbră cu gesturi lente/ se caţără pe iedera amiezii // e lumina ce nu vorbeşte…”(umbra). Dureroasă orice nouă zi pentru cel ce nu poate să plece în zori, deşi „noaptea a trecut de mult” şi „floarea soarelui nu te cunoaşte”: „a pleca nu ştiu când voi putea / iată o definiţie a umbrei” – poem (I).
Nevoia de empatie, de solidaritate este clamată şi pentru celelalte ceasuri ale zbaterii – noaptea, apusul, amiaza: „crede – crede în cum ni se pare nouă/ sfârşitul acesta al nopţii” (crede) sau: „apusul aşezându-mi caldarâm roşu sub picioarele / ademenite de ziua şi somnul / inundate de jale” (poem II) sau: „drumeţ de la un miez de zi la altul” (– poem în două părţi). Din nevolnicie („prea mulţi stăpâni / sunt pe ziua de mâine” – poem III), se înalţă un fel de rugă-indicaţie/…/: „..doamne, / tu îţi fă treaba / acolo sus / eu aici am uitat / ce am de făcut” (– o clipă s-a dus). Clipă de clipă durează aşteptarea-eşuarea-„căutarea zilei sorocite” (– în tăcerea cuprinsă de amurg)…
„Îndoielnica supravieţuire” se numeşte fascicola a doua a cărţii (triptic?), după Constanţa Buzea. Într-o fotografie, parcă, un străin, parcă, parcurge continuu drumul de noapte şi singurătate „ce duce la apă”, la „apa de graniţă”, spre umbra „în care te vezi”: „fără ceas îi noaptea / fără umbră-i gardul / fără teamă-ar fi / zidul / de-ar putea cânta”. De la clamări se trece la relatarea alertă a parcursului dintre „înainte şi după aceea” – fragmente sacadate, disparente, măiastru indeterminate. Din când în când, din cânt în cânt, poetul se întoarce la clamare, la rostirea patetică, atingând maxima frământării lăuntrice. „Staţiile” sunt: dezamăgirile de aproapele, strigătul de singurătate şi nemulţumire, îndoiala, vina, înstrăinarea…
Partea a treia a acestui triptic al suferinţei, „ultima pagină”, titlu împrumutat întregii cărţi, se vrea sub semn borgesian: „Singurătatea mea se mulţumeşte cu această elegantă speranţă”. Sunt alternate elegii citadine echimeşti „clasice”, poeme „de după” (ciudată „situare”, un adevărat imaginar, o „geografie” a acelei… locaţii!), reminiscenţe, „recapitulări”, refreshment-uri ale nenorocului, notaţii ale împuţinării şi trecerii, autoderiziuni, scrise „la malul apei zălăzite” sau „la patru sute douăzeci”… Ciclul se încheie, totuşi, cu poemul „revenire”. Multe poezii minunate în această secţiune a cărţii, dacă accepţi situarea în orizontul lexical al unor situaţii-limită abia încifrate/simbolizate, cuvintele de-a dreptul („moarte”, „mormânt” ş.a.)…
Confruntarea făţişă, doar cu armele scrisului, cu zona coşmarescă, este preschimbată de poet într-o frescă a suferinţei, o viziune însufleţită asupra elementelor şi a omenescului. Vor urma alte volume de poezie semnate Echim Vancea, fiecare trăit şi scris ca o ultimă pagină – căci a scrie poezie altfel, încă nu s-a inventat…. Citiţi-l! E greu, e dificil, dar cât de frumos!
Marin SLUJERU
La 75 de ani de la deportarea evreilor maramureşeni, Fundaţia Tarbut Sighet împreună cu Primăria Municipiului Sighetul Marmaţiei, Muzeul Maramureşean, Comunitatea evreilor Sighetul Marmaţiei şi Centrul Cultural Sighetul Marmaţiei, organizează evenimentul comemorativ „Întâlnirea între generaţii”, în perioada 16-20 mai, 2019.
