VIDEO – Comemorarea morții lui Elie Wiesel (autor, Sorin Markus)

Au trecut doi ani de la trecerea în neființă a laureatului Premiului Nobel originar din Sighet, Elie Wiesel. Momentul a fost marcat azi, 21 iunie 2018,  la Sinagoga din Sighet.

 

Autor foto & video, dr. Sorin Markus




PEN România: scrisoare de protest

PEN România: scrisoare de protest adresată Ambasadorului Ucrainei la București față de intervențiile în forță ale autorităților de la Cernăuți împotriva Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și al conducerii acestuia

*

Serviciile speciale SBU au descins la Centrul Cultural Român din Cernăuţi; poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, a fost reținut de aceste forțe polițienești și supus unor tratamente absolut inacceptabile.

 

PEN România: scrisoare către Ambasadorul Ucrainei

Excelenței-Sale, Domnului Ambasador Oleksandr Bankov

Excelența Voastră,

PEN România își exprimă speranța că relațiile dintre Ucraina și România se vor dovedi pe termen lung la fel de constructive și cordiale pe cît sînt cele pe care Centrul nostru le întreținem cu PEN Ucraina.

PEN România și-a exprima public admirația și susținerea pentru confrații noștri ucrainieni, aflați în prima linie a luptei dramatice pe care țara Domniei-Voastre o duce pentru suveranitate, democrație și integrare europeană.

De asemenea, PEN România susține apelul internațional lansat, cu ocazia debutului Campionatului Mondial de Fotbal de la Moscova, în favoarea lui Oleg Sențov, cunoscutul regizor ucrainian condamnat în mod abuziv la 20 de ani de colonie penitenciară pe teritoriul Federației Ruse. Considerăm că eliberarea d-lui Sențov, și a celor mai bine de șaptezeci de deținuți politici ucrainiei de pe teritoriul Federației Ruse, trebuie să reprezinte o prioritate pentru acțiunea diplomatică europeană și internațională.

Date fiind cele de mai sus, veți înțelege amplitudinea șocului moral pe care l-am resimțit la vestea descinderii efectuate de serviciile speciale SBU ale statului pe care Excelența-Voastră îl reprezintă, la sediul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, în data de luni 11 iunie a.c. Ca urmare, președintele Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, poetul Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, a fost reținut de aceste forțe polițienești și supus unor tratamente absolut inacceptabile.

Pretextul stupefiant pentru această acțiune polițienească brutală a fost stupefiant, declarațiile publice emise de SBU mergînd în sensul criminalizării unor manifestații pașnice, culturale și academice, de celebrare a Centenarului Marii Uniri. După cum Excelența Voastră știe, publicul din țara noastră percepe acest eveniment consumat acum un secol drept emergența unui proiect nu doar etno-național, ci deopotrivă democratic și european. Evident că și comunitatea românilor din Ucraina rezonează cu solemnitatea acestui moment și îl consideră, în mod firesc, drept un prilej de afirmare a coeziunii culturale a tuturor românilor, dintr-o perspectivă în care valorile care ne definesc sînt inseparabile de valorile general-europene. Celebrarea Unirii realizate în 1918, la sfîrșitul primului război mondial, nu are, nici în interiorul României, și nici în rîndurile comunităților românești din afara granițelor, nici un fel de conotație revizionistă, revanșardă sau xenofobă.

În aceste condiții, intervenția serviciilor secrete în desfășurarea unui eveniment cultural pare să ne reamintească direct de coșmarul totalitar de care speram că partea noastră de lume s-a eliberat definitiv.

Apelăm la Excelența Voastră cu rugămintea de a transmite Guvernului și Președinției Ucrainei protestul nostru ferm și profunda noastră indignare în fața acestui mod incalificabil de a supune cultura la regimul forței brute. Precizăm că PEN România reacționează în această situație cu aceeași energie și în baza acelorași principii ca atunci cînd se exprimă în apărarea drepturilor civice, culturale și politice ale tuturor comunităților etnice din România. PEN-România își exprimă respectul pentru toate comunitățile etnice din țara noastră și consideră că e de datoria sa să protesteze energic în situația în care statul român nu și-ar respecta obligațiile morale și constituționale de protejare a identității acestor comunități (inclusiv, evident, a celei ucrainiene). Așadar, în raport cu statul pe care Excelența-Voastră îl reprezintă, PEN România exprimă absolut aceleași exigențe pe care le exprimă și față de propriul nostru stat.

Încheiem exprimînd speranța că vom evita ironia amară a situației ca, după ce PEN-România a susținut cauza suveranității, libertății și democrației ucrainiene în toate forurile și ocaziile internaționale, să ne vedem siliți să ne mobilizăm pentru a atrage atenția aceleiași comunități internaționale asupra abuzurilor și presiunilor la care sînt supuși confrații și conaționalii noștri din Ucraina vecină.

Primiți vă rugăm, Excelență, expresia deplinei noastre considerații.

București, 19.06.2018

Magda Cârneci,
Președintă PEN România

Caius Dobrescu,
vicepreședinte PEN România

 

Sursă articol: Gogea’s blog

Vezi, pe acest blog, și Teroare la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”din Cernăuți




O seară de excepție! (autor, Andreea Biro)

În urmă cu vreo două săptămâni, am avut șansa de a lua parte la un eveniment cultural inedit: un spectacol de teatru contemporan pus în scenă de Teatrul Maladype, de la Budapesta, împreună cu membrii orchestrei Qaartsiluni.

Spectacolul “Great Sound in the Rush” are la bază opera cu același nume a compozitorului maghiar Laszlo Sary – o superbă alăturare de cuvinte și muzica. Înainte de Sary, nimeni nu s-ar fi gândit să folosească poemul lui Sandor Weores, “Theme and Variation” ca libret pentru operă! Potrivit definiției genului, într-o operă semi-serioasă, totul se întâmplă altfel decât suntem obișnuiți, totuși, toate exigențele unei opere de cameră sunt îndeplinite: uvertura, 12 acte, arii, recitative, coruri și “finale”. Părțile de final sunt jocuri bazate pe colecția lui Sary, “Creative Musical Exercises”, în vreme ce postludiul e o parodie a mai multor finaluri ale unor opera clasice.

Spectacolul e pus în scenă de regizorul Zoltan Balazs, a cărui colaborare cu Sary a început în 2003.

Conceput ca un eveniment interactiv, “Great Sounds in the Rush” a adus în fața publicului sighetean o experiență inedită, grație unei realități inedite: Zoltan Balazs s-a nascut în orașul nostru, mutându-se cu familia la Budapesta la vârsta de 12 ani, fapt care îl determină să-și aducă fiecare creație și aici, acasă.

Ceea ce rupe barierele în acest spectacol e, printre altele, faptul că instrumentiști de muzică clasică își ies din zona de confort și – într-o împletire de sunet și mișcare – execută elemente aproape acrobatice, împletindu-și arta cu actorii, apelează la obiecte precum pietre, bețe de lemn ori scaunele pe care sunt așezati pentru a defini și creiona imaginea pe care ne-o pun înainte.

La final, într-o discuție liberă cu toți acorii și muzicienii, publicul a fost întrebat de către regizor ce duc cu ei acasă din ceea ce au vazut. Răspunsurile au fost extrem de diverse – muzicalitate, ritm, dans, ludicul, imprevizibilul, decorul neconvențional.

“A fost ca și când aș fi privit un Picasso de aproape, pentru prima dată.” (M.B.)

“Nu m-a deranjat deloc faptul că nu înțeleg limba maghiară. Ineditul experienței a constat, pentru mine, tocmai în aceea că m-am concentrat 100% pe zona non- verbală a comunicării. Excepțional!”. (M. O.)

“Nu înțeleg cum reușesc să facă totul să pară atât de ușor, de natural, aproape am simțit că sunt și eu acolo pe scenă alături de ei, performând acele mișcări cathartice.” (D.B.)

Cuvântul de încheiere i-a aparținut lui Zoltan Balazs: “Dacă mâine veți vorbi încă despre acest spectacol, înseamnă că noi ne-am făcut treaba. Aceasta e misiunea teatrului: să vă aducă împreună pentru a vorbi, a dezbate, a schimba idei și impresii despre ceea ce ați simțit în fața unui act artistitc.”

Așteptăm cu nerăbdare și emoție următoarea producție Maladype Theatre pe scena sigheteană!

Autor, prof. Andreea Biro




Sigheteanul Paul Ananie a obținut Marele Premiu „Matei Bucur Mihăescu”!

La sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 16-17 iunie 2018, în organizarea tânărului compozitor Matei Bucur Mihăescu și a clubului său, Club M, la Teatrul Excelsior din București, a avut loc cea de-a IX-a ediție a Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Matei Bucur Mihăescu” .

Interpretul sighetean de muzică populară Paul Ananie, căruia publicația noastră i-a luat și un interviu în noiembrie anul trecut, a obținut, ex aequo, MARELE PREMIU „Matei Bucur Mihăescu”. Care este povestea acestui premiu, și cum a ajuns Paul să participe la un concurs de muzică ușoară, ne spune chiar el.

Paul Ananie: Am să vă spun o poveste și tare m-aș bucura să citiți până la capăt, ca să treceți prin întâmplări și să simțiți odată cu mine. 

Acum 6 ani, în septembrie 2012 cariera mea de concurent la festivaluri de tip concurs se încheia, în momentul in care am primit Trofeul Festivalului de la Mamaia. Eram foarte fericit, dar, aveam totuși un regret, ca n-am apucat să mai particip la câteva festivaluri la care mi-aș fi dorit. Apoi, pe parcursul anilor, mi se făcuse un dor tot mai mare să particip din nou la un concurs, dor de perioada când eram concurent și aveam acele emoții unice, cu care nu te mai întâlnești. Apoi, pe lângă toată treaba asta, voi știți deja că mie-mi place și muzica ușoară și ma regăsesc foarte bine și în acest gen. Ei bine, după 6 ani, am primit o poză pe Facebook, cu un regulament la un concurs de interpretare muzicală, de data asta de muzică ușoară, nu de folclor. Prietena care mi-a trimis poza se înscrisese și îmi sugera să mă înscriu și eu, că și așa mergeam să o susțin și măcar vom fi amândoi, să nu ne plictisim . Iaca… am stat și m-am gândit mult. MULT. Am intors-o pe toate părțile și am zis: “E, și așa voiai sa fii concurent din nou, iată oportunitatea!”. M-am înscris, am ajuns la concurs, am intrat, am cântat (piesa Siei – Alive. Niciodată nu m-am simțit mai “Alive” ca și pe scenă, în momentul în care cântam) și cam asta a fost. Am plecat. N-am sperat la nimic, doar m-am bucurat de experiență. Aseară a fost gala laureaților. Na, poftim surpriză! După 6 ani, mai adaug un trofeu palmaresului meu, și nu orice premiu ci unul pentru interpretare în domeniul muzicii pop! Aș vrea să menționez că emotiile mele au fost cu atât mai mari cu cat în juriu se afla doamna Stela Enache Bogardo, ca președinte de juriu, titan al muzicii ușoare românești (cine nu știe celebra piesă “Ani de liceu”?! ), redactori muzicali din Radio România, impresari, compozitori și artiști de renume ai muzicii și teatrului românesc. Ca să concluzionez…: mulțumesc Cătălina Gabriela Cora că m-ai convins să nu refuz, mulțumesc juriului și lui Matei Bucur Mihăescu pentru acest important premiu și pentru aprecieri și mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine. Iată că se poate!

Matei Bucur Mihăescu, un tânăr de 23 de ani, pianist și compozitor, socotit el însuși un geniu al muzicii clasice, descoperă tineri muzicieni, îi sprijină și-i promovează.

Născut în anul 1995, Matei Bucur Mihăescu este recunoscut în mod unanim atât ca interpret, cât şi în calitate de compozitor. Elev al liceului de muzică George Enescu din Bucureşti, secţia pian, Mihăescu a primit deja pentru doi ani la rând Premiul de Excelenţă al Liceului George Enescu, pentru activitatea sa excepţională. Repertoriul său interpretativ acoperă peste 400 de ani de muzică şi include lucrări extrem de variate. Matei este autorul a peste 80 de opere pentru pian, orchestră, cor şi alte formule instrumentale, deja interpretate pe scene de primă mărime de către de artişti de prestigiu şi sub bagheta unor mari dirijori. Mihăescu deţine numeroase distincţii şi premii dintre care amintim Premiul de Excelenţă al Asociaţiei Muzicologilor, Coregrafilor şi Criticilor de Muzică Români şi distincţia Mici Ambasadori ai Culturii Române în Lume, oferită de Ministerul Afacerilor Externe şi Asociaţia Diplomaţilor Străini. (sursa: www.gandul.info)

Brîndușa Oanță




România 100. Recitiri necesare: Ultimele pagini din „Istoria Maramureșului” de Alexandru Filipașcu

 

Nota autorului: Gogea’s Blog. Reproducînd „anastatic” aceste ultime pagini din textul lucrării Dr. Alexandru Filipașcu, administratorul blogului își rezervă dreptul de a avea poziții nuanțat diferite în ceea ce privește unele aprecieri formulate de autor, într-o cu totul altă epocă și într-un context național și internațional excepționale, anume acelea ale celui de-al doilea Război Mondial, în timpul anexării vremelnice la Ungaria a Nordului Transilvaniei.

Autor, Vasile Gogea

Sursă articol: Gogea’s Blog




Azi, la C. N. „Dragoș Vodă” Sighet, a fost ziua… POVEȘTILOR!

Joi, 14 iunie 2018, la final de an școlar, a fost ziua… poveștilor!

La Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, grupuri de tineri, îmbrăcați cu frumoase costume populare reprezentând diferite zone etno-folclorice din Țara Maramureșului, “organizați” pe localități, au spus povești dar s-au pregătit serios și prin fapte (și culinare!), în cadrul proiectului educațional județean Povestea localității mele.

Proiectele elaborate de către elevi au fost evaluate de juriul format din conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan al Facultății de Litere de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, președinte, prof. dr. Ioan Boroica de la Muzeul Maramureșului, prof. Brîndușa Oanță, profesor la Colegiul Național Dragoș Vodă și coordonator al site-ului „Salut, Sighet!” și prof. Ioan Pop, director adjunct al Colegiului Național Dragoș Vodă.

Juriul a avut de evaluat unsprezece proiecte ce valorificau reperele identitare ale satelor: Bocicoel, Breb, Bârsana, Poienile Izei, Rona de Sus, Remeți, Petrova, Desești, Budești, Sarasău și Săpânța. În aceste proiecte au fost implicați peste 100 de elevi de la Colegiul Național Dragoș Vodă. Elevii au reușit să transfere aspecte privind istoria, geografia, etnografia, superstițiile, obiceiurile, în structura unei povești, într-un mod extrem de interesant. În acest fel, aceștia au demonstrat capacitatea lor extraordinară în a citi valorile satului maramureșean în cheia modernității, fără să altereze reperele care au consacrat aceste comunități.

Membrii juriului au fost impresionați de felul în care elevii au reușit să introducă în poveste elemente ce au consacrat localitatea respectivă de-a lungul vremii. Cele unsprezece proiecte premiate vor fi publicate într-un volum colectiv ce va fi lansat în luna octombrie a acestui an, când vor debuta activitățile aferente ediției a III-a a proiectului.

Cu siguranță, echipa de implementare a proiectului formată din prof. dr. Gheorghe Andrașciuc, coordonator, prof. drd. Daniela Andrașciuc, prof. Brîndușa Oanță, prof. Gabriela Filimon, prof. Claudia Dura, prof. Doinița Mihalca, prof. Amalia Mihu, prof. Mirela Radu, prof. Georgeta Ierima, prof. Ileana Petrovan, prof. Ioan Muntean, prof. Emilia Pop, prof. Gabriela Ilieș, prof. Ioana Bîrsan și prof. Artur Felner, a muncit intens pentru a finaliza frumos această poveste de succes!

Echipa de proiect mulțumește Editurii “Valea Verde” pentru premiile acordate (volumul “Mă numesc albastru”, autor Marius Leordeanu) pentru șaptezeci de elevi.

Salut, Sighet!




Semn de carte: DOINA RÂNDUNICA ANTON (autor, Marin Slujeru)

MOTTO: Cânt încet
Ca o pădure plină de soldați
Mă auziți?
(De foarte departe)

În prezentarea criticului Ioan Holban și a poetului Dorin Ploscaru, concitadina noastră, Doina Rândunica Anton, publică a cincea ei carte de poezie: „Trandafirul de noiembrie”, la Editura Junimea, Colecția „Atrium”. Poeții Gh. M. Bârlea și Echim Vancea au remarcat că avem de-a face „cu o carte pe măsura poetei”, respectiv „o carte de poezie bună” .

Multe îndură trandafirii în noiembrie… Acest dat al suferinței este convertit de poetesă într-o desfoliere fără sfârșire, poem cu poem, „în foșnetul suav al inimii” (Ioan Holban, „Cuvânt însoțitor”). De unde, un efect de fastuozitate.

În continuitatea volumelor anterioare, D. R. A. cultivă eterna îndrăgostire adolescentină, îi caută semnele, îi iscă taina, o invocă, o „inventează” la o adică, menține cultivarea mirării și a copilăririlor . O poezie de atmosferă, „muiată” în sentiment, o poezie de elan (ascensional – zice I. H.) o risipire de îmbrățișări și, totodată o disipare în totul, o abordare confesivă și patetică, declarativă și declamatorie, o totală abandonare cântecului, cântării și legănării… Rândunica se leagănă în poezie.

Tot ea ne oferă, în continuare, elemente de faună și floră din belșug, se dedă cu fervoare la notații de-a dreptul zglobii întru poetizarea clipei, a diverselor situații, tribulații sau bucurii. Dar, mai presus de orice, rămâne afinitatea cu comparația ingenioasă și neapărat imprevizibilă, cu metafora-imperială dacă se poate: „Îmi amintesc de tine: /Erai atât de tânăr/ Încât lumina îți umbla prin sânge/ Ca vântul pe ulița satului/ Și nu se sătura.” (Îmi amintesc).

Ca noutăți de substanță și de stil, am remarcat o notă de gravitate și luciditate, o pondere mai mare acordată Singurătății, semnelor Marii Treceri (chemare, odihnă, îngerire, în-fluturare), religiozității (invocări, aproape psalmi – căci nu o fi iubirea o prolegomenă profană la mistică?); ritmurile devin mai potolite, mai interioare, iar locuri comune întâlnești mai deloc.

Poeme pentru care bag mâna în foc: „Din umbră”, „De foarte departe”, „Strigătul roșu”, „Eleganțe inutile”, „Când inima e un cocor pierdut”, „Singurătatea, o femeie frumoasă”.

Citind această carte trebuia să am grijă să intru mai puțin la idei… Pentru că scrisul Rândunicii își vădește întreaga profunzime și înălțime doar dacă zbori la firul poemului. Zburați și dumneavoastră!

Marin Slujeru

 




poARTA MARAMUREȘEANĂ – un proiect câștigat de Muzeul Maramureșean, Sighet!

În sesiunea a II-a de finanțare nerambursabilă a Administrației Fondului Cultural Național (AFCN), Muzeul Maramureșan din Sighet, a câștigat Proiectul ”poARTA MARAMUREȘEANĂ” la Aria Patrimoniul Cultural Material. Valoarea totală a proiectului este de 54.492 lei, din care 45.882 finanțare nerambursabilă AFCN.

Proiectul poARTA MARAMUREȘEANĂ își propune prezentarea și promovarea patrimoniului cultural material, în cazul nostru porțile, dar și a meșterilor populari care continuă acest meșteșsug, să contribuie la îmbunătăţirea cadrului și a mijloacelor de acţiune pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural material din Maramureșul istoric. Poarta maramureșeană se încadrează perfect în peisajul pe care-l umanizează, făcând dovada talentului constructiv, înzestrării tehnice și artistice a meșterului popular.

Proiectul se va derula pe parcursul a 4 luni, iar rezultatul final, expoziția tematică temporară, reînnoirea conceptului de prezentare a expoziției permanente din cadrul Muzeului Etnografic al Maramureșului având ca temă poarta maramureșeană, cât și workshopurile cu meșterii talentați, realizate în cadrul proiectului, vor putea prezenta publicului larg și vizitatorilor aspecte importante din această parte a patrimoniului cultural material, lărgindu-se astfel aria de promovare a proiectului și rezultatelor acestuia.

Parteneri: Universitatea Babeș Bolyai, Facultatea de Geografie, Extensia Sighetu Marmației (implicarea studenților și masteranzilor) și Asociația Maramureș Project Llink (un ONG cu o experiență de peste 10 ani în activități de promovare turistică a patrimoniului cultural material din Maramureș).

Echipa de proiect:
Barz Mirela Ana – manager de proiect
Kosinszki Sorin Alin – asistant manager
Nemeș Nicoleta – expert patrimoniu cultural mobil
Codrea Ileana – specialist conservare preventivă
Chiș Anuța – responsabil financiar

Perioada de desfășurare: 15 iulie – 10 noiembrie 2018
 
Barz Mirela Ana
muzeograf, șef secție etnografie,
manager proiect poARTA MARAMURESEANA



Cercetător de top în vizită la Sighet (autor, Sorin Markus) – [VIDEO]

Am stat de vorbă cu prof. dr. Daniel Irimia (Universitatea Harvard), aflat în vizită la Sighet. A  povestit, într-un limbaj accesibil publicului larg, în 20 de minute, experiența sa din ultimii 20 ani de cercetare despre neutrofile, prima linie de apărare a organismului în infecții.

Reporter  & video, dr. Sorin Markus
Montaj, Dorin Moldoveanu




Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale

Ambasada României din Franța: Palatul Béhague

La fiecare doi ani, ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit IOSIF convoacă un congres. Această a 5-a ediție a avut loc la Paris între 8 – 13 mai 2018 și s-a desfășurat succesiv la Ambasada României la Paris (Palatul Behague) și la Catedrala metropolitană a Sfinților Arhangheli Mihai, Gabriel și Rafail.

Delegații parohiilor și comunităților ortodoxe române veniți din țările ce aparțin de Mitropolie au fost primiți începînd din 8 mai, discuțiile find lansate încă din acceași după amiază iar programul propriu zis reluat în dimineața zilei următoare, joi, 9 mai.

Participanții la colocviu au fost întîmpinați de către ÎPS Iosif, înconjurat de PS Siluan, episcop pentru Italia, PS Timotei (Spania și Portugalia), PS Marc (episcop vicar), PS Atanasie (episcop vicar) și PS Teofil (episcop vicar). ÎPS Iosif a rostit cuvintele de deschidere a Congresului. Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a trimis un mesaj care a fost citit în cadrul Adunării; Excelența Sa Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, a întîmpinat congresiștii la Palatul Béhague.

După această primă parte oficială au urmat conferințele și atelierele de lucru.

Prima conferință a abordat subiectul ortodoxiei în dimensiunea ei antropologică : ”Antropologia ortodoxă și provocările contemporane” – ÎPS Părinte Mitropolit Irineu al Olteniei (România) – conferință emblematică care a plasat congresul într-o perspectivă antropologică ce va fi declinată în cele două zile sub multiple fațete atât de către conferențiari cât și de către participanți: schimburi, discuții, dialoguri de o mare complexitate, erudiție, deschidere și modernitate.

Conferința următoare a Diac. Sorin MIHALACHE (România) : ”Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale! Formidabila întâlnire dintre reflecția patristică a teologiei creștin-ortodoxe și descoperirile recente din cosmologie și neuroștiințe” a suscitat un mare interes în rândul numeroșilor congresiști în căutare de conținuturi științifice ce se raportează la relația dintre credință și rezultatele cercetărilor științifice.

Programul zilei a continuat prin participarea la diferitele ateliere cu o dilemă pentru mulți dintre participanți, accea a alegerii atelierului, dat fiind diversitatea, interesul și pertinența subiectelor propuse.

Am ales să prezintăm succinct cele 7 ateliere :
1. A fi creștin în societatea civilă: a. A fi astăzi medic creștin; b. Preot și muzician; c. Scriitor și creștin; d. Artist și creștin. În acest atelier s-a discutat modul în care putem trăi credința și adeziunea noastră la ortodoxie prin prisma și exersarea unei profesii, a unei meserii.
2. Prezența și aportul Ortodoxiei în Europa. Dialogul cu ceilalți creștini: într-adevăr locul Ortodoxiei în Euopa este un subiect esențial pentru credincioșii din diasporă, ei fiind confruntați cu alte moduri de viață, cu alte biserici și comunități creștine.
3. Cum putem ajuta familiile ca să trezească dragostea copiilor lor pentru Hristos și entuziasmul pentru viața în Biserică?: acest atelier a abordat problema transmiterii credinței în cadrul familiei – subiect văzut prin prisma vieții în diaspora.
4. Cum să încurajăm vocațiile în Biserică? Valorizarea vocațiilor fiecărui credincios. Cum se pot implica credincioșii în viața Bisericii?
 Cateheza. Mișcarea tinerilor. Cântece. Pelerinaje. Întâlniri cu personalități duhovnicești. Fiecare are un dar de la Dumnezeu. Cum putem să-i încurajam pe fiecare să-și pună darurile și harismele în slujba celorlalți și a Bisericii?: întrebarea, de fapt, este care sunt modurile noastre de paticipare la viața parohiei și a comunității.
5. Părintele duhovnicesc ca vector al vieții în Hristos: atelierul pune în evidență rolul însoțirii și sprijinul adus persoanei în fața vicisitudinilor vieții, în fața credinței, a speranței și a dragostei.
6. Există un viitor pentru parohiile noastre? a. Ce constatăm astăzi? 
b. Mijloacele de comunicare
c. Tinerii pe care i-am botezat
. c. Gestiunea credincioșilor după botez
e. Dizolvarea familiei. 
d. Locașurile de cult. e. Contextul geografic și local al parohiilor: atelierul ridică problema continuității activităților parohiale în diaspora.
7. Ortodoxie și Occident. Inculturație. Modernitate fără Dumnezeu și Ortodoxie: subiect complex care ridică problema ortodoxiei de rit occidental (ECOF – Biserica Catolică Ortodoxă din Franța); s-a discutat de asemeni despre prozelitism, dar și despre urmele lăsate de trecutul istoric recent (epoca comunistă).

Cea de a 2-a zi a Congresului a fost consacrată altor 3 conferințe în plen urmate de alte 7 ateliere. Iată prezentate succint cele 3 conferințe:
1. Pastorația în Biserica Ortodoxă. Implicațiile pastorale ale conștiinței ortodoxe astăzi – Preot Constantin COMAN (România). Conferința, de o înaltă ținută intelectuală, a fost primită cu entuziasm de congresiști.
2. Provocările bioeticii în epoca noastră – Preot Jean BOBOC (Franța). Conferințarul a abordat primejdia aplicării tehnologiilor asupra omului și validara acestora de instanțele politice.
3. Istoria prezenței comunității ortodoxe române în Franța și în Europa. Considerații asupra urmărilor perioadei totalitare comuniste din România secolului XX – Domnul Victor LOUPAN (Franța). Am asistat la o mărturisire plină de umor, de tandrețe și intens trăită de un actor al acestei perioade dificile pentru Ortodoxia din diasporă.

ATELIERE
1. Familia: a. Împlinirea unirii dintre bărbat și femeie în Hristos; b. Trăirea paternității și a maternității într-un mod duhovnicesc; c. Trăirea familiei creștine în societate; d. Familia pusă la încercare. Atelierul a abordat diversitatea situațiilor familiale; unitatea familiei rămâne o problemă centrală în diasporaa.
2. Îndumnezeirea omului. Răspunsul ortodox la provocările de astăzi: această speranță subliniată cu tărie de Sfântul Grigore de Palama are un impact asupra vieții noastre spirituale astăzi într-o lume indiferentă.
3. Trăirea creștin-ortodoxă în lumea de astăzi. Rugăciune, asceză, pocăința, entuziasm și bucurie; mijloacele trăirii credinței: cum trăim azi credința? Ce ne lipsește? Ce avem la îndemână?
4. Reînnoirea gândirii teologice ortodoxe astăzi: antropologie, bioetică și ecologie, dialogul cu științele. Acest atelier, într-o continuitate a conferinței Diac. Sorin MIHALACHE, a avut un mare ecou în măsura în care aducea preoților elemente de răspuns la întrebările credincioșilor.
5. Rețele sociale și media: atelierul a pus în discuție noile tehnologii de comunicare și de informație care ocupă un loc important, din ce în ce mai important în lumea contemporană; cum am putea noi să ni le însușim și să le utilizăm pentru a transmite credința și viața în Hristos?
6. Integrarea vieții personale și comunitare în rânduiala Bisericii: a. Canonicitatea vieții și slujirii; b. Provocări canonice privind relațiile cu Statul; c. Provocări canonice privind relațiile interconfesionale. Acest atelier animat de Patriciu VLAICU (Belgia) și Ioan FORGA (Germania) a abordat aspecte ale canonicității și relația bisericii cu Statul, subiecte complexe care au fost dezbătute cu discernământ și erudiție. Înțelegerea canonicității, a integrării noastre în rânduiala bisericească cât și relațiile noastre ca biserică cu statul și cu celelalte confesiuni participă la integrarea noastră în societatea în care trăim.
7. Tineretul: a. Preocuparea comunităților pentru tinerii din Biserică; b. Așteptările tinerilor față de Biserica; c. Vocația tinerilor în Biserică.

Congresul tinerilor ”NEPSIS” s-a derulat la catedrala Mitropolitană (12-14 mai 2018). Preocuparea centrală a acestei întîlniri cu tinerii fiind legată de rolul și locul tinerilor în parohiile și comunitățile noastre din diaspora.

Concluzie

ÎPS Iosif a încheiat acest amplu Congres mulțumind participanților. Această manifestare a permis preoților și credincioșilor să se întâlnească și să împărtășească idei, gânduri, speranțe și proiecte.

Acest Congres ne-a permis tuturor să ne bucurăm de rolul important al Mitropoliei în viața parohiilor și comunităților ortodoxe din Occident.

Gafia Galay-Coman (Elveția)
Jean-Louis Chancerel (Elveția)




Semn de carte: CENTENAR (1918-2018)

Centrul de cercetări “Cultură şi Civilizaţie” din Săliştea de Sus, de sub Egida Academiei Române, împreună cu filiala Baia Mare a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” – Arad, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Maramureş, în anul Centenarului Marii Uniri a Românilor, dăruiesc publicului larg colecţia ziarului “Sfatul”, organul de presă al Consiliului Naţional Român Central Maramureş.

Echipa de proiect a fost formată de universitarii: dr. Ioan Liviu Tăut, dr. Nicolae Iuga, dr. Magnolia Tilca, dr. Laura-Rebeca Stiegelbauer. Profesorul universitar Nicolae Iuga semnează studiul introductiv.

Marin SLUJERU




ROTARY CLUB SIGHET vă invită la film: “Scurtcircuit (Fault Condition)”

ROTARY CLUB SIGHET vă invită la film: “Scurtcircuit (Fault Condition)”

Regia: Cătălin SAIZESCU

Din distribuţie: Maruca Băiaşu, Manuel Nicolae, Oana Ştefănescu, Magda Catone, Valentin Popescu, Georgiana Saizescu, Nicodim Ungureanu, Paula Chirilă, Dorel Vişan, Maia Morgestern, Claudiu Bleonţ şi George Ivaşcu (actualmente ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale),  Ionel Mihăilescu, Andras Demeter, Ionuț Brancu, Adrian Văncică, Nicodim Ungureanu, Take Florescu, Iulian Enache, Mircea Drîmbăreanu, Victor Vurtejan, Răzvan Oprea, Ada Navrot, Liliana Pană, Richard Bovnoczki, Marius Rizea, Vasile Calofir, Alina Șeban.

Filmul a fost distins cu trofeul “Golden Goblet/Pocalul de Aur”, pentru realizări artistice remarcabile la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai (China) în anul 2017.

Proiecția va avea loc sâmbătă, 26 mai 2018, orele 19:00, la Școala de Muzică Sighet – Sala “Monica Chifor”.

Prețul unui bilet: 7 lei.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=OcOpNiDppO0




Din „nordul nobil”, Vasile MUSTE ne vorbește despre dragoste!

Miercuri, 16 mai 2018, Centrul Cultural Sighet găzduiește, de la orele 16:00, lansarea cărții „EU NICI ÎN MOARTE N-AM SĂ POT MURI: poeme de dragoste”, de Vasile MUSTE, Ed. Școala Ardeleană, Cluj, 2018.

Prezintă: Alexandru Boboc (academician), Vasile George Dâncu (directorul Editurii), Mircea Arman (directorul revistei „Tribuna”), scriitorii: Ani Bradea, Radu Țuculescu, Ioan Pavel Azap, Ioan Romeo Roșiianu.

Cu participarea pianistului Ioan Pop (Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj), soprana Sara Mihali, actorul Claudiu Pintican, cantautorul Ducu Hotima.

Lansarea va avea loc la sediul Centrului Cultural, Piața Libertății, nr. 24 A, etajul I.