Filosoful Ion Bălin, Jean pentru prieteni, s-a născut la 1 ianuarie 1947 în Călineşti (Maramureş). Urmează Liceul Pedagogic din Sighetu Marmaţiei, pe care îl absolvă în 1966. Între 1966-1971 este student la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, remarcat ca un vârf al generaţiei sale. La absolvirea facultăţii lucrează, pentru scurtă vreme (1971 – 1972), la un ziar în Bucureşti, după care va fi profesor de filosofie la Liceul „Dragoş Vodă” din Sighet, între 1972–1978. În anul 1978 este admis, prin concurs, asistent universitar la Catedra de Logică a Institutului Politehnic din Bucureşti, unde va rămâne până în anul 2001, când pleacă la Universitatea „Titu Maiorescu” şi funcţionează aici ca profesor universitar până la sfârşitul prematur al vieţii sale. Doctoratul în Filosofie îl susţine la Universitatea din Bucureşti, în 1984, cu o teză referitoare la semiotica discursului artistic. După 1990, este fondatorul şi mentorul celebrului săptămânal de satiră politică, „Academia Caţavencu”, majoritatea redactorilor de aici fiind foşti studenţi ai profesorului Bălin. Între anii  1997 – 2001 a fost ambasador al României în Regatul Marocului, unde a avut o prestaţie diplomatică excepţională, fiind decorat de către Regele Marocului cu Ordinul de Mare Comandor al Casei Regale. În ultimii trei – patru ani ai vieţii, şi-a petrecut o mare parte a timpului la Baia Mare, unde a fondat săptămânalul regional „Jurnalul de Vineri”. A fost îndrumător de doctorat în Filosofie la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj, fiind adus aici de către congenerul său Andrei Marga, de care l-a legat o strânsă şi îndelungată prietenie.

Filosoful Ion Bălin avea o inteligenţă strălucită şi o erudiţie vie, inegalabilă. Ironia sa era caustică, în maniera lui Voltaire. Când contrazicea pe cineva, prelua afirmaţiile preopinentului şi le dezvolta, cu  voluptate şi  persuasiune irezistibilă,  până la cel mai desăvârşit absurd. Când se deda la astfel de exerciţii, ludice în fond, în jurul lui se crea o atmosferă de balamuc. Era ca un spectacol al puterii spiritului asupra lumii obiectuale, al spiritului  care este capabil să dizolve totul. Cunoştea miraculos limba română, de la profunzimile ei arhaice, până la performarea ei savantă şi neologistică la extrem. Felul său de a vorbi avea câte ceva din profunzimea lui Noica, din măreţia lui Ţuţea şi din versatilitatea lui Călinescu.

Moare, din cauza unor afecţiuni renale, la 3 aprilie 2006, la Bucureşti, în etate de 59 de ani.

Cărţile  pe care le-a lăsat în urma sa sunt:  Reflecţii de semiologia literaturii, Pan Publishing House, 1995; Silogistica tradiţională şi modernă. Contribuţii româneşti, Ed. Nemira, Bucureşti, 1996 (Premiul Academiei Române, 1997);  Forme şi operaţii logice,  Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1998; Sociologia noologică, Ed. Nemira, Bucureşti, 2003.

 Prof. dr. Nicolae IUGA

N.r.: Fotografia surprinde momentul acordării lui Jean Bălin a gradului de Mare Comandor (Commandeur du Wissam al Alaoui) de către  regele Mohamed al Marocului.

Probabil primul mijloc de transport în comun (cursă-autobuz cu peste doi cai putere) din Sighetul anului 1960. Stația se afla în fața Hotelului Tisa și, după cum se poate vedea, Sighetul era un oraș… eco. Toate celelalte mijloace de transport în comun din capitala Țării Maramureșului aveau doi cai putere.

Locuri de parcare, berechet!

O Duminică minunată și Sărbători Fericite tuturor sighetenilor și cititorilor noștri!

Salut, Sighet!

Fotografie din colecția prof. dr. Mihai Dăncuș

Clubul Interact Sighet (președinte Mara Ioana Mih) vă invită vineri, 30 martie 2018, de la orele 16:00, în sala de conferințe a Primăriei, la etapa locală a Concursului de Oratorie ,,Demostene”, aflat la a 11-a ediție. Concursul se află sub egida Interact Club Pitești, unde se va ține și etapa națională, în data de 20-22 aprilie 2018. Acest concurs are rolul de a oferi tinerilor oportunitatea de a-și forma, practica și demonstra abilitățile de orator, la standarde înalte.

Etapa locala se bazează pe o singură probă, și anume, prezentarea discursului centralizat în jurul celor două citate propuse. Pe lângă aceasta, la etapa națională va exista o proba în plus: Elevator Pitch (discursul spontan, cu un timp alocat de 3 minute). Participantul are dreptul de a-și elabora discursul pe baza unui singur citat dintre cele două. Durata prezentării trebuie să fie cuprinsă între 4 și 5 minute. Orice discurs care depășește acest timp, va fi oprit la intervenția juriului. Un participant poate primi întrebări de la toate persoanele prezente în sală, cu excepția celorlalți concurenți.

Juriul este alcătuit din profesioniști, deciziile lor fiind incontestabile.

Clasificarea concurenților se va face pe baza următoarelor criterii:
– Armonizarea temei (aspect esențial) cu mesajul
– Construcția discursului conform regulilor oratorice
– Originalitate și claritate
– Dicție, mimică, gestică și ținută
– Relevanța mesajului/caracterul persuasiv

Participanții sunt solicitați să aibă o îmbrăcăminte formală, adecvată evenimentului.

Vă așteptăm în număr cât mai mare la acest concurs!

Comunicat de presă, Interact Sighet

Luni, 02 aprilie 2018, Centrul Cultural Sighet (P-ța Libertății, nr. 24 A) găzduiește, de la orele 16:00, lansarea cărții „Fețele timpului” (Editura „Valea Verde”), autor, prof. Viorica Șuteu. Volum îngrijit de prof. Odarca Bout și Ion Mariș.

Viorica Șuteu: În cartea intitulată „Fețele timpului” îmi rememorez viața cu momentele ei esențiale, evoc oameni apropiați care mi-au marcat existența; se detașează chipul lui Ion Șuteu (Nelu), soțul meu și acela al lui Ion Bălin, fostul meu elev și prieten. Pe Ion Șuteu l-am prezentat așa cum a fost, fără intervenții romantice. În descrierea lui Ion Bălin am folosit informațiile din volumul „Omagiu”, editat sub coordonarea prof. dr. Nicolae Iuga, dar am valorificat mai ales, amintirile mele. (fragment din interviul cu d-na Viorica Șuteu, realizat de Ion Mariș pentru www.salutsighet.ro)

De la New York, autoarea volumului va intra în direct cu publicul sighetean.

Salut, Sighet!

Este adevărat că „un filosof filosofează din orice” în sensul că el tematizează, fixează problematica în discuţie în cadrul unei teme generale de meditaţie,  dă  coordonatele  acelui „orice” într-o desfăşurare conceptual-istorică grandioasă.  Un exerciţiu precis de identificare, definire şi redefinire,  de situare a acelui biet „orice” în ceva ce mult îi transcende, dar îl şi îmbrăţişează, îi pune în lumină precaritatea, dar îl şi luminează.  De unde sentimentul de eliberare pe care îl trăim în preajma lor, a filosofilor autentici. La Sighet, am avut bucuria să cunosc astfel de gânditori…

Profesorul  universitar Nicolae Iuga, premiat recent de Academia Română pentru cartea sa „Din istoria marilor idei etice şi pedagogice” (Ed. „Grinta”, Cluj, 2015), caută să vină cu contribuţii proprii la teme şi discipline filosofice  de bază, în mod documentat, cvasiexhaustiv. Scrie limpede, logic, edificator, iar mai nou înclină să treacă de la stilul academic la cel eseistic. Tot el abordează problematici strict actuale, acute, cum ar fi avatarurile spiritualităţii  în lumea de azi, sau „şovinismul de mare putere”… , are contribuţii la  Istoria Maramureşului, ca să nu mai vorbim de pamfletar şi ziarist…  Şi mai este un un prozator înnăscut, deocamdată exclusiv povestitor, plin de har şi de bucurie. Un mare cunoscător al oamenilor şi al ethosului maramureşean!

M-am apropiat cu greu de ultima sa carte, („ESEURI DESPRE SINUCIDERE  – de la justificări filosofice la interdicţii  religioase”, Ed. LIMES, Cluj, 2018) fiind vorba despre ce e vorba… (mai ales că, dinspre psihiatrie, se spune despre cei care s-au sinucis că nu puteau să nu…). Dar, până la urmă am făcut-o, lămurindu-mă, dacă mai era nevoie, de rolul edificator şi oarecum taumaturgic al demersului filosofic autentic, mai ales al celui eseistic.  De altfel, după cum  bine ştim, filosofului nimic din ce este omenesc nu trebuie să-i rămână străin… Suicidul este   tratat, de domnul profesor Iuga, în mod sistematic şi liber totodată, de la şocul indus de filosofii care consideră  sinuciderea  ca manifestare  a libertăţii  absolute, trecând prin sinuciderea cu rol educativ a lui Socrate, la felul în care se raportează  marile civilizaţii şi religii la suicid – de la cauzele acestuia (psihologice, sociale), la prezentarea câtorva mari personalităţi care au ales sinuciderea  şi, mai ales,  la sinuciderile celebre în literatură.  Dar, piesa de rezistenţă  a cărţii de faţă este, în opinia mea, eseul „despre moarte ca binefacere”, o adevărată  bijuterie!  Filosoful încheie cartea cu cîteva consideraţii  privind posibilitatea  unei „antropologii a Morţii”.

Eu m-am mai despovărat de-acum…  Citiţi şi dumneavoastră!

                                                                                  Marin Slujeru

După două săptămâni de competiție și muncă foarte intensă, Concursul Internațional de Pian din Japonia – Takamatsu s-a încheiat. Au fost admiși inițial în concurs peste 350 de pianiști din 30 de țări! Sigheteanca Aurelia Vișovan s-a calificat în finală alături de alți patru competitori (doi din Japonia și câte unul din Rusia și Coreea) și a terminat pe un merituos loc cinci!

Obositor, extenuant, dar parcursul a fost chiar excelent! Locul cinci într-o competiție internațională foarte importantă este un mare SUCCES! Vor urma alte și alte concursuri, Aurelia va ajunge sigur și pe locul I, drumul ei este deschis!

Suntem mândri de Aurelia Vișovan! Felicitări!

Salut, Sighet!

Imagine din Sighetul interbelic: unul dintre magazinele cunoscute ale vremii, magazinul familiei Villand, situat în plin centrul orașului.

Cei care cunosc amănunte despre clădire și istoria familiei Villand, sunt rugați să ne furnizeze detalii.

N.r. Fotografie din colecția prof. dr. Mihai Dăncuș

Salut, Sighet!

Proiectul Povestea localității mele a fost inițiat de Colegiul Național „Dragoș Vodă” în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Centrul Județean al Tinerilor Capabili de Performanță, Facultatea de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord, Prefectura Maramureș, Muzeul Maramureșului, Extensia universitară Sighetu Marmației a Universității Babeș-Bolyai, Centrul Cultural Sighetu Marmației și site-ul www.salutsighet.ro.

Echipa de implementare a proiectului este formată din coordonator, prof.dr. Gheorghe Andrașciuc, și membri: prof.drd. Daniela Andrașciuc, prof. Claudia Dura, prof. Brîndușa Oanță, prof. Gabriela Filimon, prof. Liliana Cheșa, prof. Amalia Mihu, prof. Emilia Pop, prof. Doinița Mihalca, prof. Ioana Bîrsan, prof. Ileana Petrovan, prof. Gabriela Ilieș, prof. Ioan Muntean, prof. Mirela Radu și prof. Georgeta Ierima.

Obiectivul general al proiectului este cercetarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural al satului maramureșean. Grupul-țintă este format din elevii din ciclurile gimnazial și liceal. Proiectul este organizat pe șase activități.

Prima activitate se referă la prezentarea proiectului, organizată la Colegiul Național „Dragoș Vodă” joi, 22 martie 2018.

A doua activitate vizează formarea grupelor de elevi (10 – 20 de elevi) pentru fiecare localitate selectată.

Activitatea 3 implică cercetarea specificului localității selectate de către grupa de elevi formată, prin consultarea monografiilor, a materialelor informative despre localitatea selectată, prin discuții cu bătrânii satului despre obiceiurile, tradițiile, portul specific localității selectate etc. De asemenea, vor fi adunate fotografii vechi care reprezintă imaginea satului de odinioară.

Cea de a 4-a activitate se referă la scrierea povestirii în care vor fi cuprinse informațiile obținute în cadrul activității precedente. Povestirea va fi scrisă în format A4, cu caractere de 12, la un rând și jumătate. Totodată în povestire vor fi inserate maximum cincisprezece fotografii.

Activitatea 5 constă în prezentarea proiectului în cadrul căminului cultural al localității selectate. Prezentarea va fi susținută în format powerpoint (PPT). Prezentarea se va încadra în 40 – 45 de minute. După prezentare, va fi organizată o șezătoare care va pune în scenă un obicei specific localității selectate în proiect.

Activitatea 6 constă în prezentarea proiectului într-o sesiune județeană la Colegiul Național „Dragoș Vodă”.

Până la data de 5 iunie vor fi trimise povestirile scrise la [email protected]. În data de 6 iunie, juriul, pe baza unor criterii stabilite de către membrii acestuia, va face o evaluare a proiectelor, urmând ca în data de 7 iunie să evalueze prezentarea acestora. În aceeași zi, vor fi acordate premii de către membrii juriului. Ultima activitate se referă la publicarea povestirilor într-un volum colectiv cu ISSN/ISMN.

La proiectul Povestea localității mele pot participa echipe de elevi din orice unitate de învățământ din județul Maramureș, cu respectarea precizărilor de mai sus. Mai multe informații pot fi obținute de pe domeniul Povestea localității mele pe se site-ul povestea.cndv.ro.

Salut, Sighet!

Miercuri, 21 martie 2018, la Secţia de Etnografie a Muzeului Maramureşan din Sighetu Marmaţiei, a avut loc vernisajul expoziţiei Vasile Kazar. Grafician şi pedagog. Evenimentul a fost organizat la 20 de ani de la dispariţia lui Vasile Kazar pentru a-i onora memoria, viaţa şi activitatea. Cei care l-au cunoscut pe artist au avut oportunitatea să împărtăşească din intimitatea relaţiilor şi să deschidă noi perspective asupra vieţii şi creaţiei lui.

Vasile Kazar s-a născut la Sighetu Marmaţiei la 30 iulie 1913 şi a cunoscut abundenţa diverselor experienţe: de la copilăria lipsită de griji într-o familie înstărită de evrei intelectuali din Maramureş, la o maturitate plină de provocări şi o senectute încărcată de melancolii şi de izbânzi spirituale.

Victimă a holocaustului, a trăit direct infernul lagărelor naziste. Scăpat ca prin minune, a socotit această întâmplare ca fiind prilejul celei de-a doua naşteri. S-a convertit la creştinism şi a îmbrăţişat confesiunea catolică, a crezut, apoi, pentru o clipă, în pseudomesianismul comunismului incipient pentru ca, nu după multă vreme, dezamăgit şi revoltat să se retragă în atelier, singura realitate certă.

Urmează cursurile Liceului „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei şi studii de desen liber la Sighet şi la Budapesta. Este admis la Şcoala Superioară de Arte Decorative din Budapesta dar nu frecventează cursurile. Imobilizat timp de doi ani într-un sanatoriu din Elveţia, lucrează gravură pe linoleum, pe care o expune la Cluj în 1930. Revenit în Maramureş, cutreieră satele, investigând o zonă de care va rămâne legat toată viaţa. Publică desene cu tematică socială în „Stânga” , „Crainicul Maramureşului” şi „Cuvântul liber” (1933-1934, 1936).

Debutează în 1932, iar în 1936 publică albumul cu 12 desene „Pita de mălai”, reproduse tipografic la editura Sonnedfeld din Oradea. Călătoreşte la Paris unde frecventează atelierele de la „Grande Chaumiere” şi expune la „Galerie Contemporaine” desenele originale din „Pita de mălai”.

În 1940 publică albumul „Moartea Pădurii” cu opt linogravuri, la Sighetu Marmaţiei. După expoziţia personală din 1942, la Budapesta, desene cu subiecte inspirate din viaţa ţăranilor maramureşeni, în 1944, este deportat în lagărele de concentrare naziste de către autorităţile horthyste din Transilvania de Nord.

După război (1945), expune desene în tuş în două expoziţii personale şi colaborează cu desene la Revistele „Contemporanul”, „Veac Nou” şi „Lumea”. În 1948, participă la expoziţia „Flacăra”, expoziţie ce semnifică începutul unei epoci dogmatice în arta românească, iar între 1948-1952, calificat drept „formalist” nu este admis în expoziţii. Din 1950 până în 1976 este lector şi apoi conferenţiar la catedra de grafică a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, unul dintre creatorii de şcoală în arta românească contemporană.

A lucrat sporadic gravură pe lemn şi linoleum. Încărcătura simbolică a compoziţiilor, marcate de un fior dramatic este subliniată de incizia fermă, colţuroasă, de sorginte expresionistă.

Vă invităm să-l cunoaşteţi pe Vasile Kazar prin colecţia de grafică a Muzeului Maramureşan expusă la sala de expoziţie a secţiei de Etnografie, str. Bogdan Vodă nr. 1, Sighetu Marmaţiei.

Autor, Alina Marincean

Sigheteanca Aurelia Vișovan s-a calificat în finala concursului internațional de pian din Japonia (Takamatsu). În acest moment, Aurelia Vișovan se numără printre cei mai buni cinci pianiști din concursul la care au fost selectați inițial 40 de artiști de pe întreg mapamondul.

Finala va avea loc Sâmbătă, 24 martie 2018, iar Aurelia va interpreta Concertul Imperial (Concertul pentru pian nr. 5 în Mi bemol major, op. 73) de Ludwig van Beethoven.

Succes, Aurelia!!! Sighetenii sunt mândri de tine!!!

Salut, Sighet!

Era prin 1956… mama mea, învățătoarea Ana Chindriș, preda în vremea aceea la școala de la Câmpu Negru. Era o perioadă grea pentru familia noastră, cu multe dificultăți financiare și multă suferință din cauza autorităților comuniste. Tatăl meu, după detenția politică din ’48-’49 (executată în închisoarea Timișoara) nu a mai avut voie să lucreze în învățământ, a mers pe șantier, apoi s-a îmbolnăvit grav (avea să moară în 1958 la 50 de ani încă neîmpliniți…). Eu eram deja profesoară, contribuiam cu cât puteam la efortul familiei, dar aveam trei frați mai mici, încă elevi.

În fiecare dimineață, pe drum spre școală, mama participa la liturghie la biserica romano – catolică (se celebra încă în limba latină) și de aceea avea în poșetă o carte de rugăciuni. Nu și-ar fi închipuit niciodată că acea carte va deveni „corp delict” și-i va crea probleme mari.

Într-una din zile, mama ajunge la Câmpu Negru, intră în clasă și începe ora când, dintr-odată, intră o echipă de inspectori care i se adresează agresiv : „Tovarășa Chindriș, avem informații că faceți propagandă religioasă în școală!” (ceea ce contrazicea doctrina ateistă oficială a statului comunist) . Mama s-a speriat, a negat acuzația, au fost întrebați copiii, li s-au verificat caietele… nimic nu părea să confirme bănuielile. Dar… i s-a luat la percheziție poșeta și au găsit cartea de rugăciuni! Dovada era clară, de vreme ce luase cu ea cartea la școală înseamnă că avea intenția să-i „îndoctrineze” pe copii ! Cartea a fost evident confiscată, constituia o „probă”.

Nu s-au luat măsuri pe moment împotriva ei, dar ancheta a continuat. Au fost întrebați elevii dacă mama le citise din cartea respectivă, răspunsurile au fost unanim negative, alte dovezi n-au apărut. Cam o lună au ținut-o pe mama în tensiune amenințând-o cu sancțiuni disciplinare. Totul pornise de la o reclamație „binevoitoare”, iar autoritățile erau „vigilente”.

După ce lucrurile s-au mai liniștit, mama s-a dus la inspectoratul școlar raional (Sighetul era atunci capitală de raion) și a cerut înapoi cartea. Au purtat-o de mai multe ori până i-au dat-o, dar tot cu priviri piezișe și amenințări… Elevii de atunci ar avea acum 65-70 de ani; poate unii își mai amintesc momentul.

Presiunea ateismului oficial a continuat în învățământ în toată perioada comunistă – profesorii și învățătorii erau în mod special supravegheați dacă merg la biserică (unii au avut chiar necazuri mari din cauza asta), iar pentru elevi erau înființate așa-numitele „cercuri de ateism”. Și la noi, la „Dragoș Vodă” a funcționat un asemenea cerc, se pare, însă, că elevii n-au fost prea entuziaști…

prof. Aurelia Vișovan

Cartea lui Echim Vancea „UMBRA VINE DE MULT MAI DEPARTE” (Editura Junimea, Iași, 2017) are un titlu care te trimite cu gândul la întoarcerea fiinţei umane în trecut pentru a privi în faţă umbra dintru început, cea care a prins carne pe oasele moi, cea cu o mie de învăluiri, cea care îţi cunoaşte suferinţa şi visele, luntrea şi malul la care ai ajuns.

Citirea unei astfel de cărţi în care autorul scoate spre lume o învolburare de trăiri, de metafore, de oglinzi vorbitoare care se lovesc de clopote, de strigăte, de putinţa şi neputinţa clipei, cere un act de voinţă şi empatie. Pentru că urmează un parcurs poetic copleşit de capcane, de efortul ieşirii din inerţia zborului „adânc” , de dorinţa de a pipăi, recunoaşte şi ordona umbrele, de a le despărţi pe cele ale tale de cele ale unei lumini care te înconjoară doar pentru a te incita cu o posibilă convieţuire. Vrei neaparat să intri, să explorezi, să trăieşti experienţele autorului. Asumarea unui labirint pe unde umblă lighioanele tristeţii, ale deşertăciunii, unde apele „au ars„, femeile sprijină zidul şi îl însufleţesc, cimitirele se perindă ca trenurile prin gări stranii şi pustii, „hulubii se sălbăticesc abia după ce cunosc omul” , este un act de voinţă. O carte ca aceasta devine până la sfârşit şi o umbră a ta. Şi inevitabil trebuie să vorbeşti cu ea, să te învoieşti cu ea, să tragi la lopeţi ca să ieşi dintre mâluri sau vârtejuri. Şi inevitabil vrei să o reciteşti, să linişteşti apusul şi noaptea „necoaptă” a propriului suflet, păsările şi toamnele care te bântuie. Dar ce frumoase sunt aceste imagini :

„uscată/ udă/ apoi uscată/ umbra se întinde peste lanul de maci /obosită de noaptea ce-apasă în cercul de foc /peste care se rotesc păsări albe /încetinite de ultima stea”
( Ultima stea (II) )

„Umbra vine de mult mai departe” şi nu oricine se poate apropia de ea.

Rândunica Anton,

la 18 martie 2018, Sighetu-Marmaţiei

Până la cartea lui Kathryn Erskine, „Pasăre cântătoare”, credeam că am o soră mai mică, uneori enervantă, alteori amuzantă. Îmi era greu să concurez cu o soră care face totul așa cum trebuie. Eu eram cel diferit, neînțeles. Apoi am descoperit relația dintre Caitlin și Devon, soră și frate, atât de diferiți și totuși atât de apropiați. Devon e un copil normal, cu visuri și aspirații. Caitlin are sindromul Asperger: pentru ea, lucrurile sunt albe sau negre, iar culorile aduc confuzie. Devon este o busolă în viața ei, e cel care o înțelege și interpretează lumea, gesturile, mimica, expresiile celor din jur așa încât ele să aibă un înțeles pentru Caitlin. Când Devon e împușcat și dispare pentru totdeauna, Caitlin învață să se orienteze în lumea asta singură. La început împlușează totul. În viziunea ei, împlușarea încețoșează formele și culorile așa încât să devină neclare și calde în loc de ascuțite și reci. Împlușarea e bună pentru lucrurile pe care nu vrea să le vadă, dar nu merge prea bine cu lucrurile cu care trebuie să se descurce. Iar Caitlin vrea să se descurce, să meargă mai departe, atât pentru ea cât și pentru tatăl ei, rămas încremenit după cele două pierderi, a soției și apoi a fiului. Pentru a-și putea continua drumul, Caitlin trebuie să ajungă la împăcare cu ea, cu lumea, cu destinul frânt al fratelui ei, cu Dumnezeu care i l-a luat pe Devon acolo sus ca să o facă pe ea mai puternică, în stare să realizeze ceva bun și trainic și frumos.

Așadar, cum poate rămâne vie prezența lui Devon în viața lor? Împlinindu-i țelul, ducând la bun sfârșit proiectul lui, acela de a realiza un cufăr pentru Vulturii Cercetași. Pentru Devon, cufărul era un vultur care îl va înălța pe creatorul ei și va fi model pentru alți cercetași. Pentru Caitlin cufărul e un simbol al frumosului, rodul talentului și al bucuriei de a trăi și de a crea. De aceea nu e un vultur, e o pasăre cântătoare deoarece frumusețea unei păsări constă în trilul ei, în povestea pe care o cântă, iar povestea lui Devon e una plină de speranță ca și motto-ul cărții: „Cu speranța că ne vom înțelege mai bine unii pe alții.”

Desigur, vă întrebați cum poate transmite speranță povestea lui Devon care moare la o vârstă atât de fragedă și într-un mod atât de nedrept. Și totuși, cred că autorul ne transmite un mesaj plin de speranță și anume dacă Devon reușește să o înțeleagă pe sora lui, o fată considerată ciudată de toți cei din jur, atunci și noi putem să ne înțelegem diferențele. Mai mult, Devon a știut să lege o relație strânsă cu sora lui, o relație bazată pe comunicare, înțelegere și ajutor. Când construiești asemenea relații, proiectele nu mor, ci ele sunt continuate de cei dragi. Au ucis o pasăre cântătoare, dar trilul ei a continuat să răsune și să emoționeze o comunitate întreagă.

În urma lecturii, am devenit un frate mai bun, mai atent, care își apreciază sora, acest dar de la Dumnezeu, azi, nu mâine când poate fi prea târziu. De asemenea, am fost inspirat să scriu eu însumi câteva versuri.

Azi mă enervează prezența ei,
o scot afară din cameră,
vreau să stau cu prietenii mei.

Azi strig la ea,
dar mâine îi voi vorbi frumos,
azi sunt doar furios.

Azi am atâtea lucruri de făcut,
de scris, de imaginat,
dar mâine am să mă port cu ea
ca un frate adevărat.

Azi nu-i fac niciun cadou prețios
și chiar mă ascund de ea,
dar mâine voi fi inimos.
Am să vreau să cunosc
fata cu păr castaniu și zâmbet curat mâine,
azi sunt prea ocupat.

Azi am teme, proiecte, filme de urmărit,
dar mâine … Mâine a venit:
Ea a murit.

Dacă vă recunoașteți în versurile mele, dacă sunteți prea ocupați pentru persoanele importante din viața voastră, citiți „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erskine. Dacă ai un frate, dacă ai o soră, nu e timp de pierdut. Citind aceste rânduri, au trecut cinci minute din viața noastră. Dar încă e azi și pasărea cântătoare e lângă noi. Să facem ca ziua de azi să conteze pentru cei dragi!

Darius Colopelnic
clasa a XI-a E, CNDV

N.r.: Darius Colopelnic a primit premiul „Cel mai inspirat discurs” la etapa națională a concursului „Bătălia Cărților” din acest an, desfășurată la Miercurea Ciuc.