În Sighetul începutului de secol XX, târgul avea loc pe „artera” principală. Cetățenii orașului și cei din împrejurimi, veneau să târguiască la oraș, în special, produsele care erau livrate direct din gospodăriile țărănești. În clădirile din imagine, cea mai veche farmacie din oraș și actualul Liceu „Taras Sevcenko”.

(Din arhiva prof. dr. Mihai Dăncuș)

Salut, Sighet!

Profesorul dr. Nuţu Roşca s-a născut în ziua de 17 martie 1932, în comuna Bârsana. Primele patru clase le-a făcut la şcoala din localitatea natală, după care a urmat gimnaziul în Sighetu Marmaţiei şi tot aici a studiat la Liceul „Dragoş Vodă”, unde a obţinut şi bacalaureatul. În anul 1968 a absolvit Facultatea de Filologie – Universitatea „Babeș Bolyai”, obţinând Diploma de licenţă în filologie. În 1972 a reuşit la concursul de admitere la doctorat la Universitatea din Bucureşti, iar în anul 1978 a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Filologie.

A fost cadru didactic la mai multe şcoli din localităţile: Bârsana, Strâmtura, Sarasău, Iapa. În Sighetu Marmaţiei a predat la Şcoala Nr. 2, la Liceul Pedagogic, la Liceul Industrial nr. 2, la Liceul „Dragoş Vodă”. S-a pensionat în 1994. Profesorul Nuţu Roşca a fost şi director de şcoală, îndrumător la lucrări de gradul I, lector la Universitatea Populară din Sighetu Marmaţiei. A fost timp de mai mulţi ani preşedinte al Cenaclului literar „George Coşbuc” din Sighetu Marmaţiei, prim epitrop al Catedralei Sf. Arh. Mihail şi Gavriil din Sighetu Marmaţiei, preşedinte al Societăţii Filologice din Sighetu Marmaţiei, redactor la publicaţiile „Speranţa”, „Dor” şi „Ţara Maramureşului”, deputat eparhial în patru legislaturi. Profesorul Nuţu Roşca a făcut cercetări de specialitate, a publicat studii de lingvistică, literatură şi istorie laică şi bisericească, a susţinut numeroase comunicări ştiinţifice la diferite simpozioane, conferinţe, congrese, organizate de biblioteci, muzee, inspectorate şcolare, universităţi şi alte instituţii laice şi bisericeşti.

A fost distins cu titlul de “Cetățean de onoare” al Sighetului în anul 2012!

Vă invităm să ascultați un interviu cu dl. profesor dr. Nuțu Roșca, realizat de „Salut, Sighet!” în anul 2017:

Profesorul Nuțu Roșca a publicat 25 de cărţi, a colaborat la publicarea altor cărţi împreună cu alți autori, a publicat numeroase studii şi articole, a susţinut comunicări ştiinţifice la multe simpozioane de interes local, dar şi național. Despre domnia sa au publicat referinţe importante personalităţi ale culturii românești.

Dintre cărțile publicate amintim: Închisoarea elitei româneşti. Compendiu, Editura Gutinul, Baia Mare, 1998, 164 p., ed. a II-a, Tipografia Aska Grafika Sighetu Marmaţiei, 2006, 192 p, Mănăstirea Bârsana. Album, Tipografia Marinex, Baia Mare, 2000, 56 p., Mănăstirea Săpânţa – Peri, Tipografia Marinex Print, Baia Mare, 2003, ed. a II-a, 2007, 130 p., Onomastica din Valea Izei, Editura Societăţii Culturale Pro Maramureş, Dragoş Vodă, Cluj-Napoca, 2003, 350 p., Lirică populară din Maramureş, Editura Ethnologica, Baia Mare, 2005, 258 p., Zbor de rândunică, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007, 108 p., Fluviul Timpului, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008, 156 p., Mănăstirea Bârsana, Tipografia Aska Grafika, Sighetu Marmaţiei, 2008, 250 p., Urcuş spre minune, Tip. Aska Grafika, Sighetu Marmaţiei, 2010, Istoria Bisericii Ortodoxe Române din Maramureş, Tipografia Aska Grafika, 2015 etc.

La mulți ani, Domnule Profesor!

Salut, Sighet!

N.r. Mulțumim domnului prof. Ovidiu Roșca pentru o parte dintre fotografii!

Perioada 3-19 martie se vrea a fi, pe plan internațional, o perioadă a rimei, ritmului, magiei cuvântului în diferite limbi, a sensibilității și a ardorii. Festivalul a luat naștere la Paris și se sărbătorește în fiecare an atât pe plan național, în toată Franța, cât și internațional. Cea de-a 20-a ediție a festivalului Le Printemps des Poètes se numește L’Ardeur și este dedicată nu numai francofonilor sau francofililor cât și tuturor iubitorilor de poezie.

Ernest-Pignon Ernest este cel care a realizat afișul apărut provocator și la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu-Marmației. Zilele alese pentru a intra în universul poeziei au fost 15 și 16 martie iar ideea generală era să ne amintim doza de poezie pe care fiecare o purtăm în noi. Activitățile au fost atipice, scurte, interesante, realizate exclusiv de către elevi. Aceștia au fost îndemnați să aibă curaj, imaginație, creativitate și nu în ultimul rând, să pună suflet. Și au pus. Mult. Au îmbrăcat copaci și pe ei înșiși în poezie, au recitat atunci când nimeni nu se aștepta, au scris și tradus versuri, au devenit mai enigmatici și idealiști pentru două zile iar atmosfera din liceul nostru s-a încărcat de unde pozitive, de zâmbete și culori.

Vom spune întotdeauna da poeziei pentru că ne îndeamnă să ne descoperim un colț drept din partea stângă unde nu vom înceta niciodată să visăm și să credem.

Din echipa pro-poezie au făcut parte profesoarele: Crina Voinaghi (coordonator de proiect), Raluca Lozbă, Otilia Chindriș, Luminița Colopelnic, Brîndușa Oanță.

Mădălina Danci și Mirela Costinar din clasa a XI-a F, s-au implicat „avec Ardeur” în proiectul Le Printemps des Poètes:

Au consemnat: prof. Crina Voinaghi, elevele Mădălina Danci, Mirela Costinar.

Editare audio: Brîndușa Oanță

Pianista Aurelia Vișovan a ajuns de câteva zile în Japonia. Sigheteanca noastră – după ce ne-a desfătat sufletul în concertul de la Școala de Muzică și Arte Sighet din 28 februarie luna trecută – a zburat direct spre Țara Soarelui Răsare pentru a participa la un important concurs de pian. Concursul se desfășoară în orașul Takamatsu, districtul Kagawa situat pe insula Shikoku, Japonia. La concursul care cuprinde patru etape eliminatorii și durează două săptămâni, până pe 25 martie, participă 40 de muzicieni din întreaga lume, doar nouă fiind din Europa. Cei nouă europeni sunt: șapte ruși, un portughez și românca noastră din Sighet, Aurelia Vișovan!

Foarte amabilă, Aurelia Vișovan ne-a oferit telefonic câteva detalii suplimentare: “Concursul nu are o tematică anume, se interpretează piese din diverse epoci stilistice, inclusiv un concert cu orchestra (în finală), unde se va cânta cu o orchestră japoneză. Cei 40 de concurenți prezenți în concurs au fost selectați din 332 de aplicanți pe baza unor înregistrări video. Se vor acorda cinci premii care constau în bani și invitații pentru a da concerte în diferite părți ale lumii. Acesta este unul dintre cele mai importante 3 concursuri din Asia, se poate spune printre primele 10-15 din lume (anual se țin peste 250 de concursuri internaționale în lume).”

Ce urmează pentru pianista Aurelia Vișovan? “Pentru mine, sper să urmeze concursul Bach de la Leipzig, în vară. Aștept rezultatul preselecției!”

Mult succes, Aurelia Vișovan!

“Salut, Sighet!”

Nu-i ușor de ajuns la Sighet! Suntem natural “ascunși” în Depresiunea Maramureșului și bine… izolați. Poate de aceea evenimentele cultural – artistice, cu oaspeți de valoare, sunt mai rare. Uneori, am impresia că nici sighetenii nu se deranjează pentru a participa la puținele evenimente ce se-ntâmplă pe la noi! De ce oare? Comoditate? Indiferență? Inadecvare?

Se va deplasa pentru un concert la Sighet o trupă budapestană de jazz, Kodály Spicy Jazz (formată din tineri muzicieni), ce va oferi publicului piese instrumentale cu inflexiuni clasice. Grupul de jazz abordează și teme cu specific tradițional, muzica lor fiind foarte plăcută și relaxantă.

Pentru a-i cunoaște un pic mai devreme, în așteptarea concertului din 24 martie 2018, stăm de vorbă cu Görögh Dániel, fondatorul și trompetistul trupei.

Ion Maris (IM): Când s-a format și din cine e compusă trupa?
Kodaly Spicy Jazz (KSJ): Trupa s-a format în noiembrie 2016, iar primul concert l-am susținut în 23 februarie 2017. Suntem patru în trupă: Cséry Zoltán – pian , Görögh Dániel – trompetă, Szentgallay György – bas, Köles Márk – tobă.

IM: Spicy în jazz este evident! De ce Kodály în numele trupei?
KSJ: Anul trecut s-au comemorat 50 de ani de la moartea lui Kodály Zoltán și cu această ocazie casa de discuri Music Fashion a înființat trupa. Scopul nostru este să-i atragem pe tineri spre folclor, spre cântecele tradiționale. Am prelucrat cântece populare culese de Kodály, așa că denumirea a venit de la sine.

IM: Ce gen de jazz abordează KSJ, ce repertoriu ne oferă?
KSJ: Trupa nu abordează un jazz în sensul lui tradițional. Deoarece toți patru cântăm în diferite formații cu stiluri distincte și repertoriul nostru este destul de variat. Cântăm funk, R&B, muzică latină, dar chiar și jazz impregnat cu rock. Poate fusion jazz caracterizează cel mai mult formația noastră.

IM: Cum a fost receptată muzica KSJ, și-a format un public propriu?
KSJ: Primul nostru concert l-am susținut în fața unui public numeros în clubul Muzicum din Budapesta și, spre norocul nostru, peste tot suntem primiți cu mare interes. Ne mândrim și cu câțiva „fani”, care, după cum pot, ne însoțesc la toate concertele.

IM: Unde a avut concerte în acest an KSJ?
KSJ: Formația are în spatele ei un an prolific. După concertul nostru de debut am primit multe invitații. În Ungaria am fost în mai multe orașe și am cântat la câteva festivaluri (Fonó, Campus, KaposFest, Noaptea muzeelor, Siófok, Gyula, Győr), dar am ajuns și peste hotare. Am susținut concerte în Linz, Stuttgart, Roma, Strasbourg, iar în septembrie l-am sărbătorit pe Kodály la Ambasada Ungariei la Rabat, Maroc.

IM: Cât de apreciată și agreată este muzica de jazz în Ungaria?
KSJ: Jazzul, ca și în majoritatea țărilor, și în Ungaria este preferată de un cerc restrâns. Cu toate că observăm un tot mai mare interes spre jazz și tot mai multă lume participă la concerte, jazzul rămâne încă totuși relaxarea… intelectualilor.

IM: Aveți colaborări/ parteneriate cu instrumentiști sau cu trupe din România?
KSJ: Încă n-am avut norocul, dar suntem deschiși spre orice parteneriat și colaborare.

IM: Cât de “specific” este jazz-ul în muzica zonei central și est europeană?
KSJ: Zona noastră se dezvoltă foarte dinamic din punct de vedere muzical iar jazzul este un exemplu elocvent. Fiecare ramură a genului prosperă, atât stilurile mai populare cât și cel avant-garde. Desigur există și o tentă specifică Europei Centrale și de Est, care se poate adapta nemaipomenit de bine în muzica aceasta fundamental americană. Partea esențială a jazzului a fost întotdeauna sintetizarea, așa că, începând de la folclorul maghiar până la funk și muzica pop putem să adăugăm la ea orice fel de influență. Și în Ungaria sunt tot felul de mișcări muzicale care combină folclorul maghiar cu mentalitatea improvizatoare a jazzului.

IM: Oare… muzica poate salva lumea?
KSJ: Dacă ceva poate să salveze lumea, atunci muzica cu siguranță poate s-o facă.

IM: Vă mulțumesc pentru interviu și vă așteptăm cu interes maxim la Sighet!
KSJ: Și noi vă mulțumim foarte frumos și așteptăm pe toată lumea cu mult drag la concertul nostru.

Ion Mariș

NR: Concertul se desfășoară sub auspiciile Asociației Culturale Hollósy Simon din Sighet si Clubului Rotary Sighet. Biletele se vor găsi la Sala George Enescu – Școala de Muzică Sighet, începând din 19 martie 2018 și cu o oră înainte de începerea concertului. Traducerea întrebărilor și răspunsurilor în/din limba maghiară a fost asigurată de Brigitta Zahoránszki.

Kodály Zoltán a fost un important compozitor, etnomuzicolog şi pedagog născut în Ungaria în 1882, un bun prieten și colaborator al lui Bartók Béla. UNESCO a consacrat anul 2017 drept An Kodály, pentru a aniversa 135 de ani de la nașterea, respectiv a comemora 50 de ani de la dispariția compozitorului. Metoda Kodály a fost inclusă pe lista UNESCO World Heritage. Aceasta reprezintă o modalitate de a-i învăţa pe toţi copiii să cânte expresiv, să înţeleagă muzica, să-şi descopere creativitatea prin muzică şi, nu în ultimul rând, s-o transmită şi altora. Kodály, mare iubitor şi căutător al valorilor folclorice (a cercetat împreună cu Béla Bartók și folclorul românesc), propune melodiile populare şi folclorul copiilor ca bază pentru educaţia muzicală, ce trebuie să înceapă încă de la vârste preşcolare.

Garduri, ziduri înalte, în spatele cărora se bănuiesc ușoare forme de viață. Geamuri camuflate, lumini obscure, țipenie de OM. Imagini parcă ireale dintr-o lume reală. De după geamul mașinii, la pas lent, parcă am fi niște „zombi” ce bîntuie o lume încremenită. Meseria de „observator” prin parbrizul mașinii își are și ea riscurile ei.

Dacă ți-ai făcut totuși curaj să te aventurezi pe vreo alee din „rezervațiile” exclusiviste ale americanilor bogați, trebuie să știi că riști să fii „reperat” de agenții de pază ale proprietăților și s-ar putea să te trezești cu vreo cîteva gloanțe în cauciucuri. Dacă nu figurezi în baza lor de date, că ai fi rezident acolo, ești deja suspect. Mai ales dacă rulezi și cu o viteză redusă, ești bănuit că ai venit cu gînduri ascunse și poate pui la cale vreun jaf. Oricît aș încerca să înțeleg lumea în care am venit, există un „ceva”, care se interpune între lumea din care am venit și lumea aceasta „altfel”. Ori de cîte ori am fost întrebată cum e America, răspunsul meu invariabil a fost: „e o altă lume”.

Lumea mea nu o pot concepe în afara culorilor, a entuziasmului față de tot ce te înconjoară. Pînă și în Biblie scrie că omul nu trăiește doar cu mîncare. Dar, din păcate, aici totul se învîrte într-un cerc vicios legat doar de: job, food. Life și sleep mai puțin.

Casele, materialele folosite în construcții au aceleași tonuri de maro și bej, cîteodată și de gri. Cînd i-am întrebat pe unii dacă au auzit de mușcate roșii, s-au uitat unii la alții mirați și mi-au zis că așa ceva la ei nu există. Eu le-am văzut prin magazinele de profil, dar ei dacă nu le-au văzut și pe la alți vecini, n-au știut la ce sunt bune. Cum să pui flori roșii? Aici și florile trebuie să aibă acele culori pentru a nu ieși în evidență și a sparge monotonia (era să zic embargoul). Eu așa văd, ca un embargou pus pe orice te-ar face să te entuziasmezi și să-ți scoată un „uau!”. Ori, dacă entuziasm nu e, nimica nu e!

Am fost scoasă la o locație, unde am luat masa, în stil italian. Genul european prinde foarte bine aici. În jurul localului, s-au amenajat rîuri, cîmpii „verzi”, brazi la fel de „verzi”, pentru a atrage publicul mîncător. Coline întregi, învelite cu covoare de iarbă artificială, animăluțe artificiale care imitau căprioare, iepurași, ursuleți, cu care iubitorii de selfyuri se imortalizau. La ăștia nu le trebuie mult ca să intre în atmosferă. Într-o lume de înlocuitori de tot felul, mă și mir că mai există oameni adevărați și, că nu s-au transformat în niște roboți.

Hrăniți de mici cu falsuri și surogate, cu plasticuri care imită totul, e o minune că mai există ca „oameni omenești”!.

N-am fost așa de curioasă asupra meniului, cum am fost de curioasă să pun mîna pe o bîrnă (ce părea de lemn) și culmea, chiar era de lemn! E drept că în prețul meniului, cred că au băgat și un anumit procent din autenticitatea bîrnelor de lemn (măcar cît o sforgace, acolo). Luxul costă!

Eu zic că e un mare dar, ca într-o lume „a tuturor posibilităților” să ai tăria să nu „cazi pe spate”, să nu te ia valul. „Laptele ce-l supsesem de la muica, avea să mă hrănească toată viața, puteam trăi o mie de ani la oraș, între intelectuali autentici și între unii atestați de diplome, nimic nu avea să-mi anihileze prudența, rezerva mea și teama de necunoscut care erau ale țăranului. N-aveam defel capacitatea de a mă entuziasma. În orice măr, cît de frumos, mă temeam de-un vierme”. (Ileana Vulpescu, „Rămas bun casei părintești”)

„Toate îți sunt permise, dar nu toate îți sunt de folos”… Orgoliul omenesc, eu cred că nu are limite. Niciodată nu va fi prea mult și niciodată destul. Întîmplător, am citit pe undeva o constatare (autorul nu-l cunosc), dar mi-a rămas în minte: „Niciodată nu am avut destui pantofi. Asta pînă cînd am văzut un om fără picioare”…

Eu cred că, uneori, destinul îți pune creionul în mînă și tot destinul te poartă pe căi nebănuite și „de ai minte și ai cuget” trebuie să imortalizezi ceea ce vezi, ca prin ochii tăi să poată vedea și alții. Să-și facă și ei o părere asupra unei lumi îndepărtate.

Eu o văd „o lume fără lume”… Degeaba atîta tehnică, atîta „modă modernă”, dacă VIAȚĂ NU E, NIMICA NU E! Într-o societate de consum, timpul se consumă într-un ritm haotic, greu de controlat. Viața e pusă pe așteptare și se tot amînă cu fiecare zi…

Și asta pentru un confort occidental… Omul, dacă e om, își face locul frumos oriunde s-ar afla, la fel de frumos precum îi este sufletul. Ne putem face o „Americă” a noastră în orice parte a globului. Tihnă mai puțină și mai puțină comunicare între oameni, din păcate. Cu atîta tehnică, trăim într-o lume virtuală (iluzorie). Uităm să ne privim unii pe alții și să ne vorbim față-n față. Nici măcar distanța nu poate separa oamenii. Tăcerea, da!….

Răceala dintre oameni e un flagel mai periculos decît amenințările apocaliptice (ale unor puteri), („războiul butoanelor” dintre America și Coreea). Războiul rece e cea mai mică problemă care ar amenința omenirea, pe lîngă această maladie care bîntuie între oameni pe Pămînt, culmea, în acest secol al comunicării!!!

S-a tot vorbit despre acest război rece. Eu cred că la început era vorba de anumite stări divergente între anumite state. Dar astăzi, acest „război” s-a cronicizat și s-a inoculat în fiecare dintre noi. Ce n-au reușit războaiele, a reușit tehnica de vîrf. „Bruiajul” comunicării dintre OM și OM!. Numai prin intermediul aparaturilor sofisticate de comunicare mai putem ști unii de alții, ne mai amintim că mai există, sau dacă mai există!

Eu, însă, vă comunic (prin viu grai), că vă doresc tot binele din lume, dumneavoastră și tuturor colaboratorilor „Salut, Sighet!”, precum și tuturor cititorilor fideli ai publicației.

Ileana Pisuc

Dallas, 8 Martie 2018

Ne naştem, trăim şi ne întoarcem în eternitate. Simplu, deseori subapreciat şi banal! Când am primit cel mai frumos cadou, darul vieții, cadou pentru care nu avem niciun merit, automat ne-am asumat responsabilitatea fructificării acestui dar… fiecare după posibilități!

Azi sărbătorim Ziua Internațională a Femeii, Ziua Mamei mai simplu… aşa cum, pentru cei norocoşi dintre noi, Femeia şi Mama sunt doar una.

Şi totuşi, Ziua Internațională a Femeii este sărbătoare socialistă, care situa femeia în rândul „lumii”, egală a bărbatului, în drepturi, dar mai ales în responsabilități!

Pentru mine sună mai bine „Ziua Mamei” şi asta pentru că orice Mamă este Femeie, în timp ce orice femeie este mamă … dacă doreşte, poate, îi este permis!

La mulți ani vouă, stimate Femei, care v-ați asumat un rol aşa de frumos tocmai prin greutatea lui! Nu vă lăsați copleşite de greutațile pe care le trăiți şi care sunt împărtăşite mai mult sau mai puțin de cei din jur. Încredințați fiecare moment Creatorului şi va şti El să vi-l dăruiască înapoi astfel încât să vă umple sufletul de fericire!

Camelia Pesek

Sigheteanul Alexandru Cadmiel Boțac începe studiul pianului de la o vârstă fragedă, la Școala de Muzică și Arte Plastice din orașul natal, sub îndrumarea d-nei profesor Monica Chifor. Își completează formarea artistică la Mozarteum International Summer Academy de la Salzburg și International Summer Academy Vienna, împreună cu artiștii Robert Levin și Boris Berman.

După școala generală se înscrie la C.N. “Dragoș Vodă”, profil matematică – informatică, apoi continuă la Cluj, la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”, specializarea pian. În prezent este student, anul III, la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa renumitului profesor și pianist Daniel Goiți.

Primul concurs național îl câștigă la doar 6 ani. Urmează numeroase alte premii naționale și internaționale dintre care cele mai importante: Premiul I la concursul “Young Virtuoso” – Zagreb şi Premiul I la Concursul “Dinu Lipatti”- Bucureşti, Premiul I la Concursul Internaţional “Astana Piano Passion” din Kazahstan (2014). Câștigă, de asemenea, Concursul “Milano Piano Talents” și Concursul Internaţional “Adilia Alieva” din Franţa, Premiul I la Concursul “Mozart” din Cluj-Napoca, atât la secțiunea pian solo cât și la cea de duo pian-vioară, Premiul I (secțiunea pian) la Concursul Mihail Jora (2017). Tânărul artist a primit Premiul I (categoria Tineri Artiști, 19-28 ani) în cadrul “Transylvanian International Piano Competition” (13-16 iulie 2017, Brașov).

A susţinut recitaluri în SUA, Luxemburg, Croația, Italia, Franţa, Rusia și la Ateneul Român.

În data de 28 februarie 2018, într-o sală arhiplină (cum rar se întâmplă la Sighet) Alexandru Cadmiel Boțac (pian) a susținut, alături de Aurelia Vișovan (pian) și Raluca Michnea (vioară), un concert In Memoriam Monica Chifor la Sala “George Enescu”/ “Monica Chifor” a Școlii de Muzică din Sighetu Marmației. Am stat de vorbă cu Cadmiel despre acest eveniment, dar și despre cariera sa muzicală.

Brîndușa Oanță: Cât de des îți poți permite să revii acasă ținând cont de programul tău muzical și concertistic încărcat?
Alexandru Cadmiel Boțac: Fiecare concert pe care îl susţin acasă are o semnificaţie specială. Aici e locul în care am învăţat să cânt la pian şi, fără ajutorul doamnei Chifor Monica, nu aş fi ajuns aici. Viaţa de muzician nu e uşoară, cere multe sacrificii şi timp dedicat, aşa cum aţi menţionat în întrebarea dumneavoastră. Din păcate vin destul de rar la Sighet, dar pentru un concert de pian întotdeauna va fi loc.

Brîndușa Oanță: Te rog să ne dezvălui câteva detalii de suflet din colaborarea ta cu profesoara Monica Chifor.
Alexandru C. Boțac: Colaborarea cu doamna Monica îmi stârneşte amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Pentru mine, Monica Chifor a fost combinaţia fericită a unui profesor, om şi părinte de excepţie. Era ca o a doua mamă pentru mine. De cele mai multe ori, la concursuri nu eram însoţit de părinţi iar doamna profesoară trebuia să îmi fie şi mamă, să aibă grijă de mine. Şi-a dedicat timpul, resursele, cunoştinţele şi toată puterea pentru a ne învăţa tainele pianului. Cred că e minunat să vorbim în data de 8 Martie despre o femeie care, prin exemplul ei, va rămâne mereu în inimile noastre. Nu voi uita niciodată momentele de după fiecare concert sau concurs, când ne întorceam în sala de studiu. Acolo aveau loc cele mai frumoase discuţii, cele mai sincere aprecieri şi critici și, tot acolo, primeam cele mai bune dulciuri din lume.

Brîndușa Oanță: Știm că ai o bogată activitate concertistică. Pe unde te-ai “plimbat” în ultimele luni?
Alexandru C. Boțac: În luna octombrie am participat la un concurs internaţional în Viena. Am reuşit să fiu printre primii cinci finalişti care au fost selectaţi pentru a participa la un concurs mult mai mare în Malta. Aşa că, luna viitoare voi fi două săptămâni în Malta. Tot în această perioadă am susţinut patru concerte în ţară, iar peste două săptămâni voi avea un alt concert în Italia.

Brîndușa Oanță: Cum ai simțit publicul și ce ți-a “transmis” concertul de la Sighet?
Alexandru C. Boțac: Publicul a fost receptiv la muzică şi simţeam cum oamenii parcă nu îşi doreau ca recitalul să se termine. M-am bucurat să văd multe feţe cunoscute. De asemenea, a fost o mare surpriză şi bucurie să văd sala neîncăpătoare. Emoţiile sunt mai puternice şi amintirea e mai plăcută.

Brîndușa Oanță: Te mai preocupă, ai informații despre viața culturală sigheteană?
Alexandru C. Boțac: În urmă cu şapte ani şi jumătate am plecat din Sighet. De atunci ştiu tot mai puţine lucruri despre viaţa oraşului. Din păcate, cred că oraşele mari atrag aproape toţi studenţii, şi e normal să fie aşa. Posibilităţile sunt mai multe, perspectivele mai mari şi nivelul de educaţie e mai ridicat. Din fericire, o parte dintre ei, după ce studiază într-un centru universitar mare se întorc acasă. Nu ştiu care va fi soarta mea, dar cum ar fi ca măcar o parte din studenţii sigheteni de azi să se întoarcă peste ani acasă pentru a transmite şi altora lucrurile aprofundate?

Brîndușa Oanță: Care sunt compozitorii români pe care preferi să-i interpretezi și de ce?
Alexandru C. Boțac: În opinia mea, George Enescu e cel mai cunoscut şi mai valoros muzician român. De aceea, îmi place să includ în concertele pe care le am muzica lui George Enescu, aşa cum am făcut şi la Sighet.

Brîndușa Oanță: Ce perspective ți se deschid după terminarea Universității clujene, eveniment care se va întâmpla în curând?
Alexandru C. Boțac: Mi-aş dori ca după terminarea Conservatorului să plec în străinătate pentru alte studii. Ar fi un vis devenit realitate.

Brîndușa Oanță: Ai participat în februarie la un concert sub egida ICR la Viena. Cum ai fost selectat/invitat?
Alexandru C. Boțac: Aşa cum aţi spus, luna trecută am susţinut un recital la ICR Viena. Am primit acest concert ca un premiu obţinut la “Transylvanian International Piano Competition” în Braşov.

Brîndușa Oanță: Este muzica o profesie din care se poate trăi onorabil?
Alexandru C. Boțac: E o întrebare dificilă. Depinde unde se trăieşte, depinde foarte mult de contextul cultural al ţării şi de uşile deschise de care te poţi bucura. Din păcate, în România, muzica clasică nu e apreciată ca în străinătate deşi avem muzicieni şi artişti la nivelul celor de-afară. Cred că asta ţine de cultura noastră, de faptul că nu suntem obişnuiţi cu arta. Aş putea parafraza o vorbă cunoscută spunând că eşti ceea ce asculţi. Cred că se poate trăi onorabil din muzică atâta timp cât păstrezi legătura cu străinătatea, şi atâta timp cât muzica e mai mult decât o profesie. Pentru mine muzica e un mod de viaţă, e felul în care mă exprim. De cele mai multe ori, când cuvintele sunt de prisos, muzica vorbeşte. În primul rând, cânt la pian ca să mă bucur de acest dar al muzicii pe care Dumnezeu ni l-a dăruit, aspectul financiar nefiind cel mai important.

Brîndușa Oanță: Îți mulțumim pentru interviu și te mai așteptăm să concertezi acasă, la Sighet! Ce mesaj ai pentru publicul tău… feminin?
Alexandru C. Boțac: Şi eu vă mulţumesc pentru această discuţie fructuoasă! Le urez tuturor doamnelor şi domnişoarelor o primăvară frumoasă, iar dacă fiecare sighetean ar influenţa Sighetul aşa cum doamna Chifor Monica a făcut-o, atunci vom avea unul din cele mai frumoase oraşe din lume. Vă mulţumesc!

Brîndușa Oanță

N.R. Interviul de azi este dedicat doamnelor și domnișoarelor cu ocazia zilei de 8 Martie.

Pe data de 23-24 februarie 2018, eleva Turda Oana Daiana din clasa a V-a, clasa profesor Uliana Yurkuts a participat la Concursul Național de Interpretare „Șansa egală”, ținut laTârgu Mureș. Daiana a obținut premiul al III-lea.

La Olimpiada de Muzică, ținută La Baia Mare, elevii școlii noastre s-au prezentat onorabil, obținând următoarele premii:
– Vancea Răzvan, clasa a III-a pian, Pr. special, profesor Cristina Fenici;
– Semeniuc Sofia, clasa a IV-a pian, Mențiune, profesor Cristina Fenici;
– Boboșan Tudor, clasa a III-a vioară, Pr. al II- lea, profesor Alexandru Gavaller;
– Drăguș Paul, clasa a V-a vioară, premiul al III-lea, profesor Elza Berniczki;
– Bidenci Claudiu, clasa a IV-a clarinet, premiul al III-lea, profesor Ioan Szekely.
Mulțumim profesorilor care i-au pregătit și deopotrivă micilor artiști care si-au găsit timp pentru studiu! Un plus de mulțumire și părinților.

prof. Nicolae Paraschiv,
directorul Școlii de Muzică și Arte Plastice

E deja o tradiție la Sighetu Marmației participarea la etapa zonală și apoi națională a „Bătăliei Cărților”. În urma unor frumoase pledoarii pentru romanul preferat, juriul alcătuit din reprezentanți ai Centrului Cultural, a premiat cu titlul „Cititorii anului” pe Cristina Kubaș la categoria copii și Darius Colopelnic la categoria adolescenți, urmând ca aceștia să participe la a patra ediție, desfășurată la Miercurea Ciuc.

Pe 2 martie a.c., la Biblioteca Județeană „Kájoni János” din Miercurea Ciuc, alături de reprezentanții județelor Sibiu, Galați, Dâmbovița, Caraș-Severin, Suceava, Argeș, Iași, Mureș și Cluj, elevii maramureșeni au lăsat impresii puternice asupra publicului numeros și a juriului format din cadre didactice și bibliotecari.

Modul de prezentare, coerența în argumentare și interacțiunea cu publicul au fost principalele criterii de evaluare. Astfel, Darius Colopelnic a primit premiul „Cel mai inspirat discurs”, iar Cristina Kubaș a fost numită „Cititorul anului”.

Dacă discursul Cristinei, pe marginea romanului „Pollyanna, jocul bucuriei” de Eleanor H. Porter, a fost unul convingător, plin de pasiune și îndemnuri pentru a citi și a ne bucura de lucrurile mărunte din viața noastră de zi cu zi, discursul lui Darius, inspirat de romanul „Pasăre cântătoare” de Kathryn Erkine, având pe fundal coloana sonoră din celebrul film „Să ucizi o pasăre cântătoare”, a fost unul sensibil, profund, orientat spre acceptarea diferențelor dintre noi și crearea de relații trainice cu familia și cu cei din jur.

Nu e prima dată când elevii noștri se întorc acasă cu premii de la acest concurs, dovadă că la Sighetu Marmației se citește, iar pentru aceasta îi felicităm și ne plecăm în fața profesorilor și a bibliotecarilor care, cu mult suflet, îi îndreaptă spre cea mai nobilă pasiune, lectura.

Autor, prof. Luminița Colopelnic

Gheorghe Codrea s-a născut la Sighet (02 martie 1928), în urmă cu 90 de ani. Are un fiu, Dan, arhitect, stabilit în Anglia.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.

Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris etc.

S-a remarcat și în pictură, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate (Iugoslavia, Germania, Anglia).

La mulți ani, Maestre!

Salut, Sighet!

Sighetenii l-au avut oaspete în această seară (28 februarie 2018), la Purim, pe Dr. Steve Jackson, nepotul (fiul sorei) lui Elie Wiesel. El a citit Meghilat Esther (sulul Estherei) care reprezintă cea mai importantă unealtă spirituală a sărbătorii de Purim.

Deși pare o povestioară suavă, Meghilat Esther conține numeroase din cele 72 nume ale lui Dumnezeu și multe coduri. Meghilat vine de la cuvântul Ghilui (revelație) iar Esther este nume de cod pentru ceva ascuns, secret. Așadar, Meghilat Esther este revelația ascunsului.

Întrucât povestea se petrece în anul 3392, la 70 de ani după distrugerea primului Templu din Ierusalim (perioadă denumită în istoria evreilor exil), ni se dezvăluie lupta pentru ca perioada de exil să ia sfârșit prin înfrângerea lui Haman (un fel de Hitler al epocii respective).

Din punct de vedere astrologic, ziua de 13 Adar este ziua cea mai negativă a anului, zi aleasă de Haman pentru nimicirea poporului Israel (nume de cod pentru spiritualitate).

Noi sărbătorim Purim pe 14 Adar și nu pe 13 Adar, evităm așadar această zi negativă. Haman este nepotul lui Hagag care provine din tribul Amalek, cuvânt care are în numerologia ebraică aceeași valoare numerică ca și Safek (îndoiala), ceea ce reprezintă semnificația profundă a zilei de Purim: victoria noastră asupra propriilor indoieli.

Autor (foto&video&text), dr. Sorin Markus

Pictorița Elisabeta Peter Uto s-a născut în 1933 la Valea Crișului, jud. Covasna.  A studiat la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj. A fost membra U.A.P. Filiala Baia Mare. A fost președintele de onoare al Cenaclului Sigart al artiștilor plastici din Sighet.

Mi-a fost profesoară la Școala nr.3 din Sighetu Marmației, dar cel mai mult a lucrat la Școala Populară de Artă de la Palatul Culturii (34 de ani). Doamna Erzsike a fost un adevărat catalizator al vieții artistice sighetene din acea perioadă, un artist renumit și un mare pedagog. A iubit acest oraș unde a trăit și a lucrat după terminarea studiilor de artă. Fiecare peisaj, floare, portret, compoziție inspirate din arta populară, dovedesc acest lucru. Când privim tablourile ei, parcă inspirăm aerul din Maramureș. A fost un exemplu pentru noi toți, cei care am învățat de la Erzsike néni să observăm frumosul din jurul nostru.

În calitate de plastician a fost prezentă la numeroase expoziții personale și colective, la tabere de creație atât în țară cât și în străinătate. A expus în Germania, Italia, Ungaria și nenumărate orașe din România. A primit Diploma de Excelență de la Primăria Sighet (2001), Diploma de Onoare (2004, 2005) de la Baia Mare și Nyiregyhaza.

Azi, în ultima zi din februarie, Doamna Erzsike ar fi avut 85 ani. Nu-i mai putem dărui flori, doar să le așezăm cu mare drag pe mormântul ei.

Odihnă veșnică, dragă Erzsike néni! Ne veți lipsi întotdeauna!

Boar Szilvia, artist plastic