Se zice că, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Adevărate vorbe, care, cel puțin în „cazul” meu, mi s-au aplicat „la sânge”.

Pe scurt, povestea mea. Ea începe în urmă cu vreo 6-7 ani, când, sub un gard despărțitor față de vecinul meu, a răsărit un nuc. Neplantat de nimeni. Așa, din senin (bănuiesc totuși, că la nașterea lui a contribuit sau o cioară, sau el s-a tras de la o rădăcină mai veche a unui nuc bătrân ce a fot tăiat pe vremuri).

Ieșind pe partea din dosul gardului la umbră, ce mi-am zis? Ia să te petrec dincolo de gard, la lumină, să crești și, cu timpul, o să-mi faci umbră la poartă. Însă, timpurile se schimbă și eu m-am hotărât să-mi amplasez la intrare o poartă maramureșeană (visul meu de-o viață). Aceasta a presupus însă, turnarea unor tălpi solide de beton pentru a susține greutatea porții. Surpriză! Rădăcina nevinovatului nuc se trăgea chiar de sub temelia porții, lucru care, în timp, îți poate răsturna orice lucrare.

Nucul, de fapt – și nu de drept – nici nu se plantează la mai puțin de 2 metri de orice lucrare. Însă, acest nuc răsărit, îi zic eu extrauterin, acum mă încurca rău de tot. Am hotărât să-l tai, fiind pe proprietatea mea, n-am considerat că fac vreo nelegiuire. Seara l-am tăiat, dimineața m-am trezit cu Poliția Locală (cu girofarurile și sirenele pornite) că mă somează să le arăt unde e NUCU?

“L-am aruncat la gunoi, să-l aprind la primăvară.” Fiind totuși mic, i-am păstrat și crengile, iar meseriașului care l-a tăiat cu drujba, i-am dat vreo 2-3 boci din tulpină, el având sobă de gătit pe lemne. Începând cu luna octombrie 2016, până în luna martie, a trebuit să mă prezint la Poliție ori de câte ori era nevoie, întocmindu-mi-se dosar penal. Am 60 de ani, dar eu dosar penal n-am avut niciodată, și acum, pentru acest nuc aflat în gard, eu riscam în cel mai bun caz o amendă penală între 5.000 și 10.000 de lei.

N-am devastat nicio pădure, pepinieră de nuci, sau vreo livadă pe rod (cum văd că se devastează în jur). Mi-am zis: „Dacă s-ar aplica legea și în cazul fiecărui copac ce s-a tăiat în țara asta, nu ar fi fot atâta hârtie pentru dosare penale!” A trebuit să dezgrop rădăcina nucului (și nu o dată!) ori de câte ori a fost nevoie pentru a fi măsurată de expert, a fi fotografiată, ca să se poată calcula ce pagubă am făcut avutului obștesc. Acuma nu zic că fiind proprietar, poți face chiar orice pe proprietatea ta, dar să fii învinuit de păgubirea avutului obștesc?

Noroc că nucuțul fiind prea mic, nu s-a încadrat la un anumit standard, la o anumită cantitate lemnoasă și, prin urmare, să fiu pedepsită la modul exemplar, așa că, am scăpat doar cu avertisment. Am aflat apoi că există o lege prin care nucul și castanul comestibil sunt ocrotiți de lege.

Oare câți proprietari care-și toaletează primăvara curțile și grădinile știu că-și riscă libertata, după curățenia de primăvară? Bravo de așa lege! Liber la avort, și pușcărie pentru un copac!

Eu atât vă pot spune că, dacă un criminal (pe bune) ar simți ce am simțit eu ori de câte ori mă căuta Poliția, în țara asta, CRIMA ar fi eradicată complet!

Pentru “îndulcirea” oarecum a pățaniei mele, am compus și o baladă:

Balada unui nuc penal

Sunt nuc de lângă drum și fără gard
La mine-n cap belele se sparg
C-am răsărit în mejdă fără vină,
Întâmplător, dintr-o banală rădăcină.

Dacă știam ce vrajbă voi isca,
Stăteam și eu cuminte-n coaja mea.
Nu răsăream ca prostu’, să fac așa scandal.
Și îmi scuteam stăpâna de un dosar penal.

Nu pot să nu fiu sincer, s-o spun pe aia dreaptă
Nu trebuia să ies sub pragul de la poartă
Puteam să stau cuminte, să nu ies la lumină,
Să putrezesc de-a pururi la mama-n Rădăcină!

Aș fi scutit și eu Poliția Locală
Să nu-ntrebuințeze sirene, girofară,
Și îi scuteam să umble pe drumuri ca năucu’
Având doar o-ntrebare:
– „Unde e, doamnă, NUCU?!”

Nu vreau să par modest (dar nici luat de prost)
Dar astă întâmplare, eu zic că are-un rost,
Să ne trezim cu toții, din țară, de aiurea,
Atunci când observăm c-a dispărut PĂDUREA!

Dacă prin moarte s-ar deștepta românii
Și n-ar lăsa PĂDUREA să o taie străinii,
Eu cu un simplu NUC, v-o spun (mai răspicat)
Că sacrificiul meu, chiar că a meritat!

Acuma eu vă las în pace și odihnă,
Și mă retrag încet, la mama Rădăcină
Și poate-am să răsar vreodată printre spini
Să nu mai fie motiv de ceartă-ntre vecini!

P.S. Am aflat că vecina de dincolo de gard ar fi făcut plângere penală, ea fiind plecată de 7 ani din țară, și nici nu l-a văzut, însă, vorba mamei, „câmpul are ochi și pădurea urechi”!

Ileana Pisuc, vinovata de serviciu

În anul 1775, evreii stabiliţi în Sighet cer aprobarea construirii unei sinagogi, permisiunea fiindu-le acordată de către Curtea Imperială. Ca urmare, între anii 1778-1779, se construieşte o sinagogă din lemn. Deteriorându-se încetul cu încetul şi în timp devenind neîncăpătoare, comunitatea hotărăşte construirea unei noi sinagogi, de data aceasta din piatră.

Noua sinagogă este ridicată între anii 1834-1836: o clădire simplă, cu faţada ritmată de şase pilaştri. Ulterior, în primii ani ai secolului XX, faţadei i se adaugă un timpan pictat cu elemente baroce. Interesant de notat că, la fiecare renovare, timpanul este pictat diferit.

Gardul din faţa sinagogii a fost realizat cu minuţiozitate, acordându-se atenţie sporită calităţii lucrării. Azi, din impozanta clădire a sinagogii a rămas doar o parte din gard.

Cunoscută de sigheteni sub numele de „Sinagoga Mare”, aceasta a fost clădirea în care au fost înghesuiţi evreii înainte de deportare. După deportare, sinagoga a fost folosită de armata germană ca depozit de alimente, în special pentru sacii de fasole care se înălţau până-n tavan. La retragere, clădirea şi acareturile au fost incendiate, arzând mocnit luni de zile. Ruinele au fost demolate, la fel ca şi şcoala, casa rabinului şi tipografia aflate în curtea sinagogii. Ulterior, în locul ei a fost ridicat un monument în memoria celor ucişi în lagărele de concentrare naziste.

Singura clădire salvată de la demolare a fost baia rituală, care a fost folosită ani de-a rândul ca baie comunală, zona purtând şi astăzi acest nume.

De la edificare şi până la Holocaust, în sinagogă au servit rabinii celebrei dinastii Teitelbaum.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

Orașul de poveste tronează pe dealurile ce cuprind una dintre cele mai bogate regiuni din Germania în domeniul viticol. Apropierea de el stă sub semnul șerpuirii, atipic pentru infrastructura care deservește accesul către burg-urile nemțești. Chiar și intrarea în oraș se face neașteptat, întortocheat, cotit, parcă pentru a nu deranja calmul și pacea rîului ce îl străbate.

Schwäbish Hall pare desprins din poveștile cu zîne, gnomi și magi. Alăturarea de stiluri și culori dau privitorului o senzație de irealitate, transpunîndu-l în lumea pe care, în copilărie, și-a creat-o sau a văzut-o în cărțile de colorat. Mai presus de această stare de încîntare a privirii este senzația de ocrotire și familiaritate pe care ți-o dă acest loc. Parcă e universul uitat unde ai fost, o vreme, acasă, iar acum, fără să îl fi căutat, îi ești din nou părtaș. Surpriza și bucuria întoarcerii acasă e completată de reflexele unui cer îmbujorat și de apusul roșiatic, stors parcă de lumina strugurilor sîngerii…

Momentul de vîrf al serii îl dă catedrala din centru orașului, situată și în cel mai înalt punct al lui. După anevoia unui drum pe străzi la fel de minunate, un evantai de scări se arată privirii, iar în capătul lor începe măreția teutonă: o construcție de piatră de o impozanță altfel, care adună destine și împarte lumină, ocrotește și eliberează, clădește și motivează, vestește și binecuvîntează… De altfel, patronul ei spiritual este Sfîntul Mihail, vestitorul, ocrotitorul, dăruitorul. Interesantă e și intrarea propriu-zisă, mică, subdimensionată, pe un portal îngust. Odată ce ești intrat, ai în față un pilon înalt, pe care, de la nivelul privirii în sus, Sfîntul Gheorghe omoară balaurul. Adevărata splendoare se completează aici, printr-o deschidere neașteptată!

După ce ai trecut de drumurile șerpuitoare, după ce cu efort mare ai urcat zeci de trepte abrupte, odată trecut de portalul îngust și de uciderea balaurului, deschiderea și intrarea se fac sub semnul luminii inundante. Iar aceasta este de fapt doar starea ce premerge intrarea în biserică, unde ți se taie respirația și sufletul vibrează, ca după trecerea tuturor probelor inițiatice. Catedrala din Schwäbish Hall e încă o dovadă că sfinții își dau mîna pentru ca noi, oamenii de rînd, să ne simțim ocrotiți, pentru a putea intra, asemenea copiilor, dezbrăcîndu-ne de haina drumurilor, în împărăția cerurilor!

Mihai Pătrașcu

Miercuri, 17 mai, am ieșit din casă – contrar obiceiului meu – pentru ca să o revăd pe Crina, colega mea mai tânără, într-o altă ipostază: cea de scriitoare . Nu mă așteptam să văd atâta lume! De obicei vezi la astfel de evenimente aceleași chipuri, aceiasi oameni, de obicei puțini, un pic plictisiți, un pic grăbiți, și prea puțini dintre ei interesați să cumpere! Dar nu! Aici lumea venea în valuri mici, dar compacte, se așeza cuminte, fiecare pe un loc, nu înainte de a se opri să cumpere un exemplar din „Nouă vieți”. Oameni diferiți, de toate vârstele, de la elevi de liceu, la pensionari, dar cu toții curioși să cunoască lumea pe care Crina Voinaghi o creează între coperțile cărții vegheate de o fetiță și o pisică.

Pentru mine, a fost o adevarată încântare prezentarea cărții! Încă nu o citisem, dar am citit unele din creațiile sale anterioare și, de fiecare dată, m-au fascinat frazele care te poartă spre lumi cunoscute și totuși noi. Este ceva, dacă vreți, între lumea lui Antoine de Saint Exupéry din „Micul Prinț” și „Străinul” lui Albert Camus. O lume care pare a fi creată din joacă, dar totuși extrem de cuminte și de profundă. Crina este extrem de cuminte și foarte profundă în tot ceea ce face: la catedră, în familie, chiar și când face sport, dar aici, în cartea ei, este și copil și femeie, este și reală și imaginară. Între filele acestei cărți s-a destăinuit un suflet, s-a dezvăluit o minte, s-a descoperit un om în multitudinea sa de ipostaze.

Am vrut să vorbesc și eu, dar, de obicei sunt mai timidă atunci când sunt în mijlocul unei asemenea mulțimi și de aceea am vrut să vă scriu aceste rânduri.

Felicitări Crinei și o așteptăm cu o nouă carte, care sunt sigură că va fi la fel de reușită!

prof. ONA MARIANA

Dragă cititorule, încă nu ți-ai învățat lecția? Spune-mi, te rog, de ce nu înțelegi că nu totul trebuie să fie în conformitate cu dorințele tale?

Câți dintre noi nu au repetat aceeași greșeală? Prea puțini. Suntem imperfecți, greșim, ne cerem iertare și o luăm de la capăt. Oare cine a creat acest circuit neîntrerupt al greșelilor? De ce nu suntem capabili să ne asumăm faptele necugetate?

Dragă cititorule, crezi că prin simple scuze poți rezolva ceva? Scuzele sunt necesare pentu consolidarea relațiilor dintre oameni, iar comunicarea face minuni în acest caz. Scuzele pot avea și au un anumit scop. Acestea subliniază regretul și dorința noastră de a NU repeta greșeala. Mereu, când vine vorba de scuze, există acel ceva care nu te lasă să îți exteriorizezi sentimentele de regret. Știi cum se numește? ORGOLIU.

Orgoliul poate distruge relațiile dintre oameni, încurajează egoismul și aroganța, făcându-ne să nu ne mai pese de sentimentele altora. Chiar vrem să fim niște stânci imposibil de atins? Ne lăsăm inima să respingă sentimentele de afecțiune?

Dacă înlăturăm orgoliul, problema este pe jumătate rezolvată. Dar cum rămâne cu cealaltă jumătate? Respectăm primul pas cerându-ne scuze, dar arătăm prin conduită că merităm să fim iertați? Ne revizuim comportamentul și evităm să repetăm greșeala comisă?

Acest lucru rămâne la latitudinea ta, dragă prietene, însă, ai grijă, e greu să capeți încrederea cuiva, dar e ușor să o pierzi.

Crina Tămaș
clasa a IX-a E, C.N. Dragoș Vodă

Pentru al treilea an Fundaţia Tarbut Sighet împreună cu Municipiul Sighetu Marmaţiei, Muzeul Maramureşului, Comunitatea evreilor Sighetu Marmaţiei şi Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei organizează evenimentul comemorativ „Întâlnirea între generaţii” în perioada 18 – 22 Mai, 2017.

Evenimentul este organizat cu ocazia comemorării deportării evreilor maramureşeni în Mai 1944, având ca obiectiv major promovarea toleranţei, a înţelegerii între culturi precum şi cunoaşterea moştenirii culturale iudaice.

Evenimentul este deschis publicului larg precum şi descendenţilor familiilor evreieşti din ţară şi străinătate.

Programul include:

Vineri 19 mai:
12:30 In memoriam, moment comemorativ la Gara CFR Sighet

Sâmbătă 20 Mai
14:30 Tur ghidat al Sighetului evreiesc, pornire Casa memorială Elie Wiesel
16:00 Despre Sighetul evreiesc, Fundaţia Tarbut Sighet (Curtea Kahan) – proiecte vechi şi noi
22:30 Proiecţie film, Muzeul Maramureşului. Casa memorială Elie Wiesel

Duminică 21 mai
09:15 Comemorarea evreilor maramureşeni – Monumentul Holocaustului (în caz de ploaie la Sala
Transist Primăria Sighetu Marmaţiei)
10:15  „Welcome to Sighet” – Sala Transist, Primăria Sighetu Marmaţiei
Prezentare Rony Golan  „Exploring your Jewish genealogy in Maramures. Tools, research and results”
13:15 Tribut lui Elie Wiesel, Casa Memorială Elie Wiesel
19:00 Teatru „Curajul Mamei mele” de George Tabori şi „Janka” de Oscar Speace, Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei

Miercuri, 17 mai 2017, un numeros public (sala a fost arhiplină) a participat la prima ediție a unui nou eveniment conceput de Editura „Valea Verde” și site-ul „Salut, Sighet!” – „Amfiteatrul Artelor” – găzduit, ca de obicei, de Universitatea „Babeș-Bolyai”, Extensiunea Sighet (director, conf. dr. Marin Ilieș). Evenimentul a fost focalizat pe lansarea unui nou scriitor sighetean, Crina Voinaghi. 

Credință, încredere, viziune, muncă susținută, determinare și dăruire – sunt cuvinte care caracterizează activitatea Crinei Voinaghi. Atât cea de la catedră cât și, iată, cea scriitoricească. Pentru că azi am fost invitați – familie, prieteni, colegi, elevi – să facem cunoștință cu o nouă „fațetă”, sensibilă, poetică, dar și extrem de realistă a Crinei, cea de scriitor.

Poate că pentru mulți dintre cititorii noștri această ipostază este surprinzătoare, însă Crina Voinaghi este prezentă de câțiva ani cu proză scurtă în revistele de profil: se numără printre câștigătorii celei de a V-a ediții a Concursului Național de Debut Literar „Incubatorul de condeie” (2014), fiind publicată în antologia cu același nume cu povestirea „Vise cu dinți”. De asemenea, „Revista de povestiri” îi publică „Amintire cu bunici” (povestire aleasă de poetul și scriitorul Teodor Dobrin) și „Roz de martie” (aleasă de un alt autor român, Dan Coman). Este prezentă cu proză scurtă și în publicația „Nord Literar”. Din decembrie 2016, Crina publică în mod constant pe site-ul „Salut, Sighet!”, nu doar proză scurtă, ci și articole pe diverse teme, făcând parte din echipa de redacție.

Volumul pe care Crina l-a lansat azi, „Nouă vieți”, nu este, așadar, unul ex abrupto, ieșit de nicăieri sau scris sub imboldul primului impuls, povestirile ei sunt îndelung gândite, muncite, scrise și rescrise, dovadă că „autoarea cunoaşte procedeele literare „la zi”, de succes: ştie să gradeze conflictul, construieşte povestea strategic şi minuţios, alternează iscusit planurile (monolog-dialog-relatare, real-imaginar-fantastic), face „tăieturi” decise – de unde caracterul captivant al textului.”, așa cum foarte frumos precizează semnatarul prefeței, poetul și profesorul Marin Slujeru.

Volumul de debut al Crinei Voinaghi a apărut la Editura “Valea Verde” din Sighet, editură care a oferit ocazia multor sigheteni să publice, la această apariție contribuind și Andrada Nedelcu, elevă în clasa a XII-a E, la C.N. „Dragoș Vodă”, cea care a conceput și realizat desenul copertei, designerul Istvan Matruk; de finisarea cărții, aranjarea în pagină și alte detalii tehnice s-a ocupat Florin David, iar Aska Grafikca l-a tipărit, în condiții excelente.

Au vorbit despre carte și autoare: Ion Mariș, coordonatorul Editurii „Valea Verde”, colegii și prietenii Crinei – profesorii Vasile Bornea și Valeria Rus, și eleva Patricia Horgia.

Momentul muzical – surpriză oferit participanților a fost susținut de elevii Augustin Pop (chitară), Mălina Pop (voce), Georgiana Roman (voce), Alexandru Hreniuc (chitară), acompaniați la contrabas de Andrei Ghilea.

Din creația autoarei au citit elevele Diana Deac și Nicoleta Bilcec.

Un cuvânt emoționant de mulțumire oferit celor care au sprijinit-o la apariția volumului de debut, a fost rostit de proaspăt intrata în „breasla” scriitorilor, Crina Voinaghi.

„Amfiteatrul artelor” s-a încheiat cu o sesiune prelungită de autografe și o avalanșă de flori pentru o nouă floare răsărită în „scriitorime”.

Mi-a făcut plăcere să moderez un eveniment de suflet, încărcat cu multă emoție pentru colega și prietena mea, Crina Voinaghi!

Felicitări colegei noastre de redacție și la cât mai multe volume la… Editura „Valea Verde”!

Autor, Brîndușa Oanță

În perioada 18-20 mai 2017, Şcoala Gimnazială de Arte din Sighetu Marmaţiei organizează Concursul de Interpretare Instrumentală şi Arte Vizuale, cu participare internaţională (Ungaria, Ucraina și Serbia), ediţia a XXV-a. Concursul este înscris în Calendarul Ministerului Educației Naționale.

Programul concursului este următorul:

Joi, 18.05. 2017, de la ora 17:00 – deschiderea festivă, cu participarea Mariei Buşecan (vioară) câştigătoarea Marelui Premiu a ediţiei precedente.
Vineri, 19.05.2017, începând cu ora 8:00 – concursul pe instrumente: cordari, pian, instrumente de suflat şi arte vizuale.
Sâmbătă, 20.05.2017, ora 10:00 – Festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor. Marele premiu va fi desemnat prin vot secret.

La ediția din acest an vor concura 176 de tineri.

Director, prof. Nicolae Paraschiv

Ce se întâmplă când nu-ți mai pasă? Când o persoană devine indiferentă? Când nu mai iubește sau când nu mai poate lupta cu răbufnirile celor de lângă ea?

Femeia este puternică, o luptătoare, dar sentimentele puternice estompează orice urmă de sensibilitate.

Indiferența ei te poate răni… o va face, cu siguranță. Dar când nu ai ezitat să o dezamăgești nu te-ai gândit la asta? Probabil că nu. Ai căzut în plasa plăcerilor mărunte. Merită să sacrifici iubirea, compasiunea ființei care te-ar fi putut iubi necondiționat? Nu cred.

Indiferența este generată de orgoliu, lipsă de comunicare sau, poate, de micile firimituri de dispreț apărute în urma rănilor provocate de cel care credeai că îți e sortitul. Și totuși, trecerea ireversibilă a timpului va vindeca orice rană, oricât de adâncă ar fi acesta.

Cum putem alunga indiferența? Putem încerca?! Sau putem găsi scuze puerile: „A fost o greșeală.”, „Nu se va mai întâmpla.”, „E ultima dată”. Doar un alt suflet, o altă șansă la fericire pot zdrobi globul de sticlă în care se oglindește indiferența. Oricât de adâncă ar fi rana, când vei întâlni „destinul”, în care, probabil, te regăsești, sentimentele tale vor emana iar acea aură unică.

Așa cum spunea Elie Wiesel: „Opusul dragostei nu este ura, ci indiferența”. În mod sigur, indiferența aduce durere. Eu cred că atunci când îți pasă cu adevărat, indiferent cine eşti, ce nume ai sau oricât de încărcat îți este contul bancar, indiferența doare.

Tu, cititorule, ai dreptul să acționezi așa cum crezi că este cel mai bine pentru tine, dar niciodată nu lăsa indiferența să îți influențeze rațiunea.

„Indiferenţa este cea mai puternică forţă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu au nicio şansă împotriva ei.” (Joan Vinge)

Andreea Ananie,
clasa a IX-a E, C. N. „Dragoș Vodă”

Muzeul Maramureșan din Sighet organizează sâmbătă, 20 mai 2017, evenimentul Noaptea Muzeelor – porți deschise.

Acțiunea se va desfășura după următorul program:
Ora 19.00 – Muzeul Etnografic
Film artistic de scurt metraj „Vreu”, de Bogdan Fanariu (cu Lavinia Pop Coman, Măriuca Verdeș și Grupul Călineștenii Țării Maramureșului)

Lansare de carte – Ghid turistic „Poienile Izei” (2017) – Vasile Timur Chiș, Mihai Hotea
Proiecții de filme documentare

Ora 22.30 – Casa Elie Wiesel – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș
Amintirea Holocaustului

Expozițiile pot fi vizitate gratuit în intervalul orar 19.00-24.00

Sursa: Muzeul Maramureșului

Orice eveniment are un farmec aparte, fie el un concert, un festival sau o… LECTURIADĂ, eveniment în cadrul căruia poți asimila anumite informații suplimentare care te pot culturaliza.

Sunt sigură că nu multe persoane au avut ocazia să asiste la un astfel de eveniment, fie din pricina lipsei informației primare, fie datorită faptului că accentul nu este pus îndeajuns de mult pe astfel de întâlniri. Din fiecare eveniment cultural poți învăța câte ceva nou!

Prezentarea cărții „Olguța și un bunic de milioane” (unul dintre volumele finaliste ale Trofeului Arthur, ediția 2014), scrisă de autorul și traducătorul Alex Moldovan, a fost însoțită de explicații privind componentele unei scrieri, „uneltele” necesare pentru a scrie o carte, cu cine se colaborează, și alte secrete scriitoricești,  fiindu-ne adresată invitația de a a avea și noi curajul să scriem.

Lecturiada a fost organizată și în ideea ca autorul cărții să primească un feedback de la cititori, astfel încât, pe viitor, să-și ajusteze anumite aspecte din potențialele cărți. Autorul ne-a informat că lucrează la o continuare a volumului „Olguța și un bunic de milioane”, fapt care i-a bucurat în special pe copii, care au reacționat cu mult entuziasm.

Coordonatorul de comunicare al Editurii Arthur, Matei Sâmihăian, a sugerat ca, în cadrul lecturilor obligatorii, să fie fie inclusă și această carte și multe altele care au fost publicate de curând, înlocuind unele din vechile creații considerate de elevi plictisitoare.

Consider că a avea ocazia să te întâlnești cu un scriitor contemporan este un lucru nemaipomenit. Probabil mulți se întreabă de ce. Răspunsul este destul de evident. În primul rând, acesta te-ar putea inspira și ambiționa să creezi chiar tu, iar sfaturile și informațiile primite de la un profesionist sunt totdeauna utile.

Evenimentul în sine mi s-a părut unul captivant și care mă motivează să citesc mai mult. Am reținut că pentru a crea ai nevoie de idei, talent, dar și de pasiune.

Ne-a generat un sentiment de confort faptul că am avut posibilitatea să ne exprimăm opinia, am fost invitați să citim un fragment din carte, cu scopul de a ne stârni curiozitatea.

Evenimentul m-a surprins plăcut determinându-mă ca, pe viitor, să particip la mult mai multe întâlniri de genul acesta. Recomand cu multă sinceritate ca toți iubitorii de frumos să aibă încredere și să participe la orice tip de manifestare cultural-artistică, în special în Sighet și, cine știe, poate vor fi ambiționați să creeze, să scrie.

Tu alegi! Tu decizi!

Alexandra Zaharie
clasa a X-a F, C. N. „Dragoș Vodă”

Ajuns la cea de-a 16-a ediţie, avându-l pe Nicolae Weisz ca iniţiator şi director, cu o echipă de profesori coordonatori de excepţie, festivalul de muzică francofonă „Chants, sons sur scène” adună în fiecare an la Baia Mare un mare număr de melomani şi iubitori de limbă franceză, fie că e vorba de cântăreţi ori doar de spectatori.

Organizat pe 3 secţiuni, în funcţie de vârstă (13-15 ani, 16-17 ani şi 18-25 ani), festivalul a adunat anul acesta în cele 3 zile (12, 13, 14 mai), un număr de aproximativ 50 sau poate mai mulţi adolescenţi iubitori de muzică francofonă din toată ţara care au cântat, au legat prietenii şi au învăţat tehnici noi în atelierele organizate special pentru ei.

Juriul a fost format din Pierre Donoré, artist de mare excepţie care a încântat în seara de sâmbătă publicul prezent cu un recital, Sarah Delbois, Darko Ristovski, François Montier, Pierre Ferrey şi Benoît Bavouset, reprezentanţi ai Institutului Francez sau ai Agenţiei Universitare a Francofoniei. Sponsorii au fost şi ei numeroşi iar premiile consistente: o bicicletă la 13-15 ani, premii în bani la 16-17 ani, iar la 18-25 ani două participări la un festival de muzică din Franţa. Cei doi norocoşi care vor pleca pentru 10 zile în Franţa sunt concurenta din Baia Mare, Sindreştean Cristina şi concurentul din Iaşi, Ţurcanu Ilie Răzvan.

Sighetul a avut şi el reprezentanţi: la categoria 16-17 ani au fost Chiş Andreea acompaniată de Muj Florin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Codrea Diana de la Liceul „Regele Ferdinand”, acompaniată de Hreniuc Alexandru, iar la 18-25 de ani au urcat pe scenă Pop Mălina, Pop Augustin de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” şi Ghilea Andrei.

Ceea ce mi s-a părut extraordinar, a fost implicarea de care au dat dovadă deopotrivă organizatori, participanţi şi invitaţi. După cum puteţi vedea în filmarea de mai jos, adolescenţii au fost implicaţi inclusiv în recitalul susţinut de artistul Pierre Donoré, moment pregătit la atelierul de lucru condus de acelaşi artist. Visele uneori devin realitate, acesta este mesajul transmis pe parcursul celor 3 minunate zile de festival.

Crina Voinaghi

sursă foto: facebook, Soreanu Alina

Am avut marea plăcere, zilele trecute (28-30 aprilie 2017), de a vizita Polonia, împreună cu un grup de cadre didactice și elevi ai Școlii Gimnaziale „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” și ai altor două școli din Sighetul Marmației.

În ziua de 28 aprilie, parcurgând un traseu bine stabilit, am trecut pe la Kosice, unde am vizitat Catedrala Sf. Elisabeta, construită sub formă de cruce greacă, piatra de temelie fiind pusă încă din anul 1380. În seara aceleași zile am ajuns în Polonia, mai exact în Cracovia, care este al doilea oraș ca mărime și unul dintre cele mai vechi din Polonia.

Traversând centrul vechiului oraș, (având impresia că trec prin Sibiu sau Brașov), am ajuns în cea mai întinsă piață medievală din Europa, Rynek Glowny. Aceasta este  înconjurată de case istorice (kamienice), palate și biserici. Centrul pieței este dominat de Sukiennice (sau Hala Postăvarilor), reconstruită în 1555 în stil renascentist, având o mansardă frumoasă decorată cu măști sculptate.

Pe partea  Sukiennice este Turnul Primăriei (Wieża Ratuszowa), pe cealaltă parte Biserica Sf. Wojciech (Sf. Adalbert) din secolul al X-lea și Monumentul lui Adam Mickiewicz din 1898. Deasupra pieței se ridică turnul gotic al Bazilicii Sf. Maria (Kościół Mariacki).

Parcurgând calea pietonală Grodzka am ajuns pe dealul regal Wawel, unde se înalță semeață catedrala și castelul. Castelul Wawel este o construcție în stil gotic, fiind ridicată la ordinul lui Cazimir al III-lea cel Mare, care a domnit de la 1333 până la 1370.

Tot admirând minunățiile acestei coline, Wavel, ne-am îndepărtat puțin, trezindu-ne din visare în cartierul Kazimierz, unde se desfășoară anual Festivalul Cultural Evreiesc.

Ultima destinație unde am poposit în această excursie, a fost la Auschwitz  (în polonă Oświęcim) sau Auschwitz-Birkenau (nume oficial complet Konzentrationslager Auschwitz, KL Auschwitz (Stammlager), KL Birkenau (Auschwitz II), scurt Konzentrationslager Auschwitz-Birkenau) este numele unui complex de lagăre de concentrare și exterminare al Germaniei naziste.

Auschwitz este numele german al orașului din apropiere, Oświęcim, situat la aproximativ 60 kilometri vest de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate îl constituie faptul că era un nod de cale ferată foarte dezvoltat, având 44 de linii paralele, ceea ce facilita transportul unui atât de mare număr de evrei și alte naționalități din întreaga Europă.

Cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist, Auschwitz a devenit locul emblematic de implementare a soluției finale, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puțin 1,1 milioane de persoane au fost omorâte acolo, din care peste 90% au fost evrei.

Aproximativ 802 de deținuti au încercat să evadeze de la Auschwitz, din care, aproximativ 144 au reușit. Soarta a 331 de evadați este încă necunoscută. O pedeapsă obișnuită pentru încercările de evadare era moartea prin înfometare. Familiile celor care reușeau să evadeze erau uneori arestate și trimise la Auschwitz pentru a opri alte încercări. Dacă un prizonier evada, 10 deținuți erau aleși la întâmplare și erau omorâți.

Am avut parte de o lecție de istorie, „pe viu”,  alături de doamna dirigintă, Mariana Șuștic!

Emilia Mutu,
(cls. A VII-a A, Școala gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”)