Recenzie: „Matilda”, de Roald Dahl

„Matilda” este una dintre binecunoscutele opere ale lui Roald Dahl, unul dintre cei mai îndrăgiți autori pentru copii.

Este vorba despre o fetiță pe nume Matilda. Părinții ei nu o susțin în cultivarea cunoștințelor sale, încurajând-o să stea să se uite la televizor în loc să citească, sau să mănânce chipsuri în loc de mâncare, și multe altele. În schimb, mica perseverentă ajunge să citească toate cărțile din casă și, după ce epuizează toate volumele, este nevoită să meargă la bibliotecă. Se familiarizează cu această metodă, iar bibliotecara, văzând-o des, consideră că ar trebui trimisă la școală. După un timp ajunge și acolo, unde domnișoara Honey devine noua familie a Matildei.

Oportunitatea de a învăța nu este la îndemâna tuturor, dar Matilda arată că dorința arzătoare și perseverența duce omul pe cea mai înaltă culme a vieții, educația. Trebuie să profităm de ocazia noastră deoarece aceasta s-ar putea să nu se întoarcă… Educația nu este doar un cuvânt pe hârtie, este puterea reală a cuiva. Pare neînsemnată, dar ea ghidează un suflet prin ploaie, noroi și zile senine. Se bazează pe ea și sentimente: a iubi, a fi fericit, educat…

Matilda reprezintă acel tipic suflet pierdut, pierdut printr-o mare de fețe, având părinți needucați, care nu pun preț pe învățătură, dar, totuși, reușește să străbată oceanul de năravuri și să ajungă la capătul luminos și pur… capătul educat.

Vă recomand să citiți cartea. Personal, mi-a plăcut foarte mult. Consider că este genul de carte ”pentru copii”, care înseamnă ceva și pentru adulți. Așa că, NU UITAȚI, perseverența și speranța, valorează mai mult decât o mie de cuvinte, după cum bine se știe: ”Speranța moare ultima!”.

Carolina Burcuș

clasa a V-a, C.N.”Dragoș Vodă”

Poate că nu sunt scriitor, dar un sfat bun ajută pe oricine. Astăzi o să vorbim despre talent și pasiune, iar mâine poate cineva chiar va avea ambiția să facă ceea ce eu am scris.

În spatele fiecărei persoane există acel ceva care ne deosebește de toți și de toate: talentul sau pasiunea. Talentul este modul prin care ajungem să ne luminăm și să ne descoperim singuri destinul. Nu renunța la el, dacă îl ai, ci continuă să progresezi și gândește-te că faci parte din acei puțini oameni care își creează o viață în care fac ceea ce le place. Poate că nu mulți își vor da seama ce înseamnă să lucrezi toată viața într-un loc fără să-ți placă ceea ce faci, nevoit să te duci în acel loc în care nu vezi în jurul tău decât obligații. Află că nu trebuie să ai o stare financiară foarte bună ca să ajungi cineva în viață, ci să lași în urmă amprenta ta și, poate curajul cu care ai luptat tu, îi va motiva și pe alții.
Încredere, pasiune, exercițiu, curaj, asta înseamnă dorință adevărată. Încă un lucru important pe care nu trebuie să-l uiți, este să riști, chiar dacă de cele mai multe ori vei eșua. Tot ce trebuie să știi este că va veni și ziua în care va exista cel puțin o reușită care, este puțin spus, poate va fi primul tău pas spre o viață în care îți folosești din plin talentul sau pasiunea. Poate că tu ești jos, dar visul tău poate ajunge la extreme! Crede și vei reuși, acesta este mesajul meu!

Două citate care, poate, te vor ajuta:
„Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.” (Leo Buscaglia) și „Nici un lucru măreț din lume nu a fost realizat fără pasiune.” (William Curtis)

Andreea Șofineți

(clasa a IX-a E, C. N. „Dragoș- Vodă”)

«Teatru  poate face oricine, chiar și actorii-și el se poate face oriunde, chiar și  la teatru.» Augusto Boal

De mai bine de 15 ani, elevii  Liceului  Pedagogic «Regele Ferdinand» au făcut o tradiție din participarea la câteva festivaluri de teatru francofone de imens prestigiu și istorie, din țară și  străinătate,  muncind din greu  pentru a  se prezenta  cât mai onorabil. Piesele  abordate  fac parte din repertoriul teatral pentru copii  și adolescenți, în special din autori  francezi contemporani: Yves Garric (Caprices de papillons), Ann Rocard (Le Petit Chaperon Fou, Qui suis-je?, Défilé  de mode, Les chasseurs de choux,  grande représentation du cirque Plic, La belle au bois dormant, un tournage qui reveille!) Sylvain Brison (La Dingomachine), Thierry Francois (Gare aux valises), Mélanie Sandt (Ah.. La vie quotidienne)  dar și  români: Ion  Băieșu, Valeriu Butulescu, sigheteanul Ludovic Bruckstein  etc.

Pentru trupa Ferdy, teatrul  școlar are drept scop stimularea creativității, a dezinvolturii în exprimare, promovând inovația, spiritul de competiție și imaginația elevilor din învățământul gimnazial și liceal, prin participarea acestora, în număr cât mai mare, la activități extrașcolare și extracurriculare, activarea inițiativelor din școli, promovarea creativității și originalității, punerea în valoare a pasiunii elevilor pentru arta spectacolului de teatru,  dezvoltarea capacității și a adaptabilității acestora la munca în echipă, stimularea performanțelor artistice individuale și de grup,  cunoașterea literaturii și a dramaturgiei franceze contemporane. Se  abordează opțiuni repertoriale care să reflecte  vârsta și preocupările interpreților. Se dorește realizarea unui act artistic complet care să corespundă cerințelor estetice ale operelor alese a fi transpuse teatral, cultivarea aptitudinilor de comunicare expresivă a creativității, promovarea imaginii instituției de învățământ participante la festivaluri și concursuri teatrale. Dintre acestea amintim:

Franthousiasme – festival de teatru francofon pentru tineri – are loc în fiecare an în luna  mai la Dej și reunește  de obicei cam 15 trupe din țară și cinci trupe locale. De anvergură națională, festivalul promovează limba franceză în ciclurile primare, gimnaziale și liceale prin practicarea teatrului în limba franceză. Peste 300 de elevi între 8 și 18 ani veniți din  aproximativ 40 de școli  din toate zonele țării, intră în competiție în 3 categorii distincte (clase primare, gimnaziu, liceu). Timp de trei zile, în fiecare an, municipiul Dej devine capitala teatrului francofon, odată cu startul Festivalului Național de Teatru Francofon ”Franthousiasme”.

Cel mai mare festival de teatru francofon din centrul şi estul Europei, Amifran,  are loc la Arad în octombrie , la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Festivalul propune circa  22 de spectacole, dar şi şapte sesiuni de dezbatere a prestaţiilor scenice ale liceenilor francofoni, 14 ateliere de teatru conduse de profesioniști francofoni, un spectacol al atelierelor, un concurs spectacol pe tema dramaturgiei franceze, expoziţia de fotografii “Dincolo de cortină”. Tinerii actori de pe scenă reușesc admirabil să convingă publicul, să transmită acea emoție vibrantă care rămâne în tine mult timp după ce părăsești sala de spectacol. După piesa de teatru, flori și lacrimi pe scenă marchează simbolic despărțirea de trupă  a  celor care, absolvenți de liceu în ultimul an,  au jucat în ultimul lor spectacol Amifran . Președintele festivalului este un  profesor de franceză devenit acum aproape un mit, un simbol al francofoniei : Florin Didilescu (Papa Didi) de la Arad, care conduce Asociația Amifran de 25 de ani. Festivalul înseamnă spectacole, prezentări de piese, ateliere, dezbateri, comunicare, contact spiritual. Participanții de anul trecut: Baia Mare, București, Bistrița, Cluj, Constanța, Dej, Huedin, Iași, Sighet, Slobozia, Târgu Jiu, Arad, apoi Franța, Canada, Rusia, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Belgia, Italia, Albania. Spectacole pe texte moderne şi contemporane (Edmond Rostand, Jean Cocteau, Saint Exupéry, Jean-Paul Allègre, Laurent Schröpfer, Matei Vişniec) sau avînd la bază creaţii originale, completate cu atelierele conduse de actori şi animatori profesionişti au  constituit structura de rezistență  a festivalului.

Festivalul de teatru Acting de la Baia Mare a ajuns la a patra ediție, mereu sub auspiciile Rotary. Doamna Angela Dobrai, de la Rotary Club Baia Mare, coordonatoare de proiect, iar coordonator pe planul artistic a fost  profesorul Nicolae Weisz. Spectacolele au  loc la Teatrul de Păpuși din centrul vechi al orașului, în martie. Una dintre marile atracții ale acestui fetival o constituie  prezența echipei de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj: Dana Moisuc, Gelu Badea, Raluca Sas-Marinescu, Mihai Pedestru, Cătălin Mardale, ce realizează cu elevii   numeroase work-shopuri, axate pe rostire, memorare, imagine, spațiu sonor, situații scenice. Participă de obicei trupe  din  Arad, București, Cluj, Focșani, Huedin, Satu Mare, Sighet, Baia Mare. Anul trecut au putut fi văzute, în cadrul festivalului, și  două piese profesioniste: Plex, după texte de Eric Bogosian, cu Andrei Dinu și Andrei Stan, dar mai ales Columbinus de  S.Karam și P.J.Paparelli – Teatrul Municipal Baia Mare – regia: Horia Suru.

Redau mai jos câteva  gânduri, evocări și impresii despre teatru ale elevilor participanți, foști și actuali membri ai trupei :

«Mă uit înapoi și nu-mi vine să cred cât timp a trecut… 8  ani în trupa de teatru Ferdy! Îmi amintesc cu drag de primul festival Franthousiasme de la Dej, prima experiență pe scenă… de nedescris. Mă bucur mult că am fost curioasă să văd ce se întâmplă într-o trupă de teatru și nu regret niciun efort pe care l-am făcut. Zeci de ore de repetiții pentru un spectacol de câteva zeci de minute, costume împrumutate sau confecționate, recuzita, în plus provocarea de a juca un text de teatru într-o alta limbă decât cea maternă, oboseala, atât fizică cât și psihică. Am  învățat să muncesc în ehipă. Noi nu eram o trupă de teatru  și atât, noi eram o familie, iar legătura dintre noi se vedea de cum intram pe scenă. Am fost o trupă muncitoare și apreciată la fiecare concurs sau festival. În cadrul aestor ieșiri, nu doar ne prezentam spectacolul și atât: aveam activități culturale și de dezvoltare, atât în lumea teatrului cât  și  de dezvoltare personală. Am cunosut oameni noi, orașe noi,  mi-am făcut prieteni care și-n ziua de azi îmi sunt aproape. A fost o experiență minunată și vă spun cu mâna pe inimă că nu aș  renunța niciodată la această trupă care e o parte din mine. Ferdy  este și va fi mereu una dintre cele mai frumoase  experiențe din  adolescența mea. Săptămâna petrecută la Arad a fost  una magică. Emoția, plăcerea de a fi pe scenă și înconjurat de oameni care îți împărtășesc pasiunea, te fac să-ți dorești ca acest vis frumos să dureze la nesfârșit. Spectacolul a fost  reușit, apreciat de public cu lungi aplauze, iar de juriu cu laude, făcând astfel ca nesfârșitele ore de repetiții să merite efortul.» (Petrovan  Andreea- absolventă)

«Teatrul mi s-a părut un lucru foarte plictisitor, dar am zis să îi dau o șansă, atâta timp cât am avut ocazia să intru în trupa de teatru Ferdy Junior. Am început să cunosc oameni noi, să învăț lucruri noi și, cel mai important, să mă distrez. Nu am știut ce înseamnă teatru până ce nu am descoperit esența festivalurilor teatrale. Pentru mine teatrul înseamnă distracție, relaxare, comunicare, imaginație, răbdare, îndemânare, curaj și familie. În Arad, unde am participat la primul meu festival, am învățat o mulțime de lucruri interesante, educative și am cunoscut o mulțime de oameni. La teatru, oricât de supărat, mofturos sau plictisit ai fi, devii fericit și plin de viață, chiar dacă ești spectator sau actor. Teatrul este un remediu! Mergeți la teatru!» (Fetico Denisa – clasa a IX-a C)

«Teatrul este viața proiectată cât mai evident pentru a fi înțeleasă. Actorii scot în evidență defectele umanității printr-un joc comic sau dramatic. Toată lumea știe că fericirea absolută  este de scurtă durată sau pentru alții chiar inexistentă, însă pentru mine ea (aceasta) există prin  teatru. Când sunt pe scenă pur și simplu nu mai sunt eu, emoțiile îmi sunt luate de lumina reflectoarelor asemănătoare unor stele zâmbitoare ce îmi șoptesc că va fi bine, scena care scârțâie îmi face picioarele să nu-mi mai tremure, îmi dă putere, iar cortina mă face să uit de mulțimea de oameni care mă vor privi. Aplauzele reprezintă cel mai frumos moment, cel al fericirii absolute, al raiului pentru cel care joacă și bineînțeles rodul muncii sale. Ele îți fac sufletul să zâmbească. Prima mea apariție pe scenă dar și celelalte m-au făcut să iubesc ceea ce fac, sa-mi dea speranță și încredere în mine. Nu pot explica  exact ce  simt când joc teatru dar în mare: sufletul îmi zâmbește, inima îmi dansează de bucurie, uit de tot și de toate, îmi cresc aripi și mă simt împlinită. Teatrul îmi face inima să bată foarte tare, aproape că îmi sare din piept, dar tot el îmi dă o  mare pace interioară . De ce iubesc teatrul? De ce sunt așa îndrăgostită de el? Simplu, fără de el aș fi rămas oarbă deoarece reprezintă lumina ochilor mei care mi-a dezvăluit identitățile și stările multiple ale oamenilor; aș fi fost surdă deoarece el este sunetul vieții, șoptit atât de clar pentru a fi înțeles, fără de el nu aș mai fi ascultat și interpretat atâtea sentimente, atâtea vorbe mărețe care pot fi spuse în miliarde de feluri, exprimând de fiecare dată altceva, la fel ca viața de zi cu zi, actorii sunt schimbați însă trec prin aceleași scene, de multe ori interpretate altfel. Fără teatru aș fi rămas mută, el fiind glasul inimii mele care strigă și mă îndeamnă să fac ce-mi place, ce mă face fericită… Teatrul poate fi asociat cu o grămadă de elemente dacă ajungi să-l înțelegi, de exemplu: poate fi luna care dă lumină nopții, prietenul sufletului și cheia vieții deoarece ne poate rezolva anumite probleme din viață, dar mai ales ploaia (tristețea), curcubeul (fericirea de scurtă durată) și soarele (părțile bune) din viața omului. Ceea ce am învățat din această experiență deosebită este că orice text de teatru este un diamant neșlefuit, care poate deveni oricând, cu grijă și muncă, ceva foarte valoros și strălucitor, și că teatrul în sine reprezintă inima din corp care bate doar în cadrul unor oameni care iubesc asta. Scenele jucate sunt florile minunate, admirate de oameni care dacă nu sunt udate cu aplauze se ofilesc. Actorii reprezintă sufletul si misterul, iar coordonatorii îngeri păzitori care  ne ajută spre îndeplinirea viselor. În cadrul acestui joc ce reflectă viața, am cunoscut oameni frumoși sufletește, care au aceeași dorință și am creat, cu ajutorul lor, legături indestructibile.» (Botizan Denisa – clasa a XII-a D)

«Ce este teatrul? Pentru mine teatrul înseamnă un vis frumos. Un vis pe care l-am descoperit cu puțin timp în urmă. N-am fost un copil care a crescut jucând teatru, cum sunt mulți alți prieteni de la alte trupe ale țării. Aventura mea în lumea teatrului a pornit de la principiul meu de viață, acela de a încerca și a gusta din toate laturile culturale posibile, pentru a-mi canaliza energia, talentul și răbdarea spre activități care să-mi dezvolte abilități și aptitudini. Țin minte primul meu festival de teatru. Drumul a fost un chin. Toți colegii mei vorbeau despre cum se vor reîntâlni după atâta timp cu prietenii din alte trupe, eu eram singurul care nu cunoștea pe nimeni. Vreau să vă mărturisesc că am fost șocat să văd cum toți participanții festivalului renunță la inhibiții, iar prietenia domină atmosfera. Festivalurile sunt geniale, când îmi pierd ambiția și cheful de muncă, mă gândesc cum o să mă reîntâlnesc cu toți prietenii mei, iar brusc, un surâs și o dorință nemaipomenită de muncă tresar în mine. După încheierea unui festival, o săptămână notificările rețelelor de socializare sunt acaparate de cereri de prietenie a persoanelor care au luat parte la festival. E extraordinar să vezi câte relații se leagă în doar 2-3 zile. Fără doar și poate, punctul culminant al fiecărui festival este reprezentat de momentul în care, cu inima gata să decoleze și cu genunchii tremurânzi, vezi cum se ridică înfricoșătoarea, și totodată, prietenoasa Cortină și un singur gând îți trece prin minte: ”Acesta e momentul meu”. Nu mă ascund s-o spun, sunt îndrăgostit de scenă. Scena e marea mea feblețe. Într-o lume a vitezei și a ignoranței, când ești pe scenă lumea ascultă ceea ce ai de spus, iar în funcție de cât de bine transmit publicului mesajul, cu atât vor fi mai intrigați de poveste. E minunat să te gândești că, înainte de culcare, există persoane care meditează la ceea ce le-ai transpus tu și, implicit, chipul tău le va apărea în gând! (Petrețchi Mihai- clasa a X-a A)

Autor, prof. Gelu Marian

„Ana, mon amour”, filmul regizorului român Călin Peter Netzer a primit Ursul de Argint la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Regizorul este cunoscut pentru filmul Poziţia copilului, film cu care a luat Ursul de Aur în cadrul aceluiaşi festival, în 2013.

Filmul „Ana, mon amour” a fost proiectat în premieră vineri seara în cadrul aceluiaşi festival, iar în România va putea fi vizionat începând cu 3 martie. Este analiza unei poveşti de dragoste, o incursiune în viaţa unui cuplu cu micile lui drame şi bucurii delicate, cu momentele lui tensionate şi piedicile ce par insurmontabile.

Scenariul, semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare a fost inspirat din romanul scris de Cezar Paul Bădescu, „Luminiţa, mon amour”. Premiul a fost acordat Danei Bunescu pentru montajul filmului.
Ursul de Aur a revenit anul acesta filmului „On body and soul”, regizat de regizoarea maghiară Ildikó Enyedi.

Crina Voinaghi

sursă foto: internet

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației participă alături de Consiliul Județean Maramureș la Târgul de Turism al României, organizat și găzduit de Romexpo la București în perioada 16-19 februarie 2017. Deschiderea oficială a avut loc joi, 16 februarie, ora 11:00.

Standul Județului Maramureș este situat în pavilionul C3, vis-à-vis de cel al Ministerului Turismului. În cadrul standului organizat de Consiliul Județean Maramureș este promovat patrimoniul turistic al întregului județ, iar atracțiile turistice din județ sunt înfățișate publicului sub forma unor filme de prezentare care rulează pe un ecran de 24 metri pătrați și sub forma numeroaselor materiale publicitare: hărți, broșuri, pliante, postere și calendare, care sunt distribuite vizitatorilor. A fost evident pentru toată lumea faptul că județul Maramureș s-a situat în topul preferințelor vizitatorilor.

Delegația din Maramureș este una numeroasă, costumul tradițional, muzica și dansul specific diferitelor zone etnografice din Maramureș fiind puse în valoare de Ansamblul Folcloric Național Transilvania, care a asigurat o animație turistică cu impact puternic asupra publicului prezent la această ediție a Târgului de Turism. Un important punct de atractivitate a fost gastronomia maramureșeană, care a fost apreciată de către vizitatorii numeroși din aceste zile.

Standul județului Maramureș a fost vizitat de o serie de personalități: putem remarca vizita d-lui Mircea-Titus Dobre, ministrul  Turismului, dar și a cunoscutei artiste și interprete Paula Seling.

La Târgul de Turism al României a fost prezent cu un stand propriu și Hotelul Restaurant ”Grădina Morii” din Sighetu Marmației care a avut, de asemenea, un număr mare de vizitatori interesați de ofertele de Paște și de 1 Mai.
Vizitatorii au fost în principal potențialii turiști din București, dar un interes major a fost și din partea ghizilor de turism și turoperatori, inclusiv străini, interesați să organizeze sejururi în Maramureș.

Principalele materiale solicitate au fost harta turistică a județului, alături de broșurile (cu o calitate grafică excelentă) în care sunt prezentate motivele pentru care turiștii s-ar deplasa în Maramureș. Am remarcat dorința potențialilor turiști de a vizita un spațiu autentic, încărcat de istorie și cultură. Cele mai multe întrebări s-au referit bineînțeles la regiunea Maramureșului Istoric, mai exact turiștii au fost interesați de: Sighetu Marmației, Săpânța, Bârsana, Borșa și Ocna Șugatag. Majoritatea persoanelor cu care am discutat au solicitat informații despre obiectivele turistice antropice, dintre care menționez: Mocănița de pe Valea Vaserului, bisericile de lemn monument UNESCO, muzeele din Sighetu Marmației sau Cimitirul Vesel. În privința obiectivelor turistice naturale, despre care s-au solicitat informații, le-aș putea aminti pe cele ce au vizat Munții Rodnei și Munții Maramureșului.

Vizitatorii standului județului Maramureș s-au interesat și despre posibilitățile de acces în regiune și despre cazare. Este semnificativ numărul celor care s-au interesat de pensiunile tradiționale, dar și de hotelurile cu grad ridicat de confort. Cred că mai trebuie amintit numărul destul de mare de persoane care au solicitat informații despre campingurile din regiune.

În a doua zi a târgului de turism am avut discuții cu câteva firme care au ca activitate realizarea unor aplicații pentru smartphone-uri și site-uri web clasice sau editează materiale cartografice și care ne-au prezentat oferta lor pentru dezvoltarea turismului maramureșean, în special a celui din Sighetu Marmației. Pot exemplifica întâlnirile cu Schubert & Franzke, care au realizat hărți și aplicații importante pentru turismul din Maramureș și Sighetu Marmației. Discuțiile s-au purtat pe problematica promovării de marketing pentru aplicațiile ”Visit Maramureş App” și ”Sighetu Marmatiei CityApp”.

În ceea ce privește promovarea pe piața turistică a municipiului Sighetu Marmației la această ediție de primăvară a Târgului de Turism a României am distribuit mai multe materiale publicitare, aș menționa harta turistică a orașului (reeditată în 2017) și pliantele în română și engleză cu muzeele din oraș. Aceste materiale au fost realizate anul trecut la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației. Am oferit de asemenea o serie de materiale de la bazele de cazare, de la muzee și de la alte firme cu activitate în sectorul de turism, precum și de la centrele de informare turistică din vecinătatea orașului nostru.

Consider că această primă participare a Centrului de Informare Turistică din Sighetu Marmaţiei alături de Consiliul Județean Maramureș este rezultatul unei bune colaborări anterioare, pe care sperăm să o continuăm și consolidăm. Este important de văzut și analizat în perioada următoare care va fi impactul participării la acest târg de turism, din perspectiva dezvoltării turismului din Sighetu Marmației.

Petru Măran
Director Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmației

Vivat, crescat, floreat, civitas Zigeth! În urmă cu 665 ani, Sighetul a devenit oraş

La data de 18 februarie 1352, Sighetul a primit Charta Libertăţii, devenind târg liber al coroanei regale.

De mulţi ani se discută despre momentul în care Sighetul a devenit aşezare cu statut orăşenesc, susţinându-se ba că actul doveditor este pierdut definitiv, ba că acesta nici nu a existat vreodată (mai ales că a fost doar semnalat, nu publicat – de către Ioan Mihalyi de Apşa, Szilágyi István, Bélay Vilmos, Alexandru Filipaşcu sau Radu Popa, nefiind editat nici în imensele colecţii de documente Fejér – Codex Diplomaticus, nici în cele ale Academiei Române).
În realitate însă, privilegiul respectiv s-a păstrat, ba chiar în cel puţin trei cópii (cea din imagine datează din 1685 şi se păstrează în Arhivele Naţionale Maghiare). Originalul, precum şi cel al Chartei din 1329, au fost arse de către moldoveni (latrunculi de regno Moldavie), probabil în anul 1468, gen de distrugere frecvent în epocă şi în regiune, puţine documente emise în regatul ungar anterior anului 1400 fiind păstrate în original până azi.

Despre ce este vorba: la 23 de ani după ce primele patru târguri maramureşene au primit Charta Libertăţii de la regele Carol Robert, pe data de 18 februarie 1352, în urma cererii parohului Benedict al bisericii Sf. Emeric Confesorul din Sighet (ecclesie Sancti Emerici confesoris de Sigets, clădire din care s-a păstrat doar turnul, înglobat în Biserica Reformată de azi), localitatea a fost înzestrată cu privilegii identice cu cele ale celorlalte aşezări de oaspeţi.
Într-un articol anterior am încercat explicarea motivului acelei întârzieri: se pare că oraşul – foarte vulnerabil, fiind cel mai avansat punct al coloniştilor în amonte pe Tisa şi înconjurat de sate autohtone – nu a fost pomenit în privilegiul din 26 aprilie 1329 pentru că fusese distrus (posibil incendiat) de către românii maramureşeni, catastrofă care ar fi putut avea loc undeva în intervalul 1326 – 1329, situaţia revenind treptat la normal abia în 1334.
Actul din 1352 a fost emis la Buda, de către regele Ludovic şi menţionează numele unor colonişti: Ioan fiul lui Nicolae, oaspete din Visc şi Crekanan (?), judele primar din Hust, împreună cu „oaspeţii şi iobagii noştri saxoni şi unguri” (hospitum seu jobagionum nostrorum Saxonum et Hungarorum) din Visc, Hust, Teceu şi Câmpulung.
Cât despre preotul Benedict, acesta poate să fi fost acelaşi personaj menţionat atât în 1334, cât şi în anul 1346, ajuns acum în graţiile sus-puse ale autorităţii regale.

Concret, drepturile speciale ale Sighetului (şi ale celorlaltor patru oraşe maramureşene), erau următoarele:
– Orice om liber putea veni să locuiască acolo; târgoveţii erau judecaţi de către judele lor, nu de către comite; ei aveau dreptul să-şi aleagă liber propriul conducător şi preot; trebuiau să lase pe ogor dijma preotului; preotul lor plătea episcopului o marcă la fiecare 50 de gospodării; cel care ucidea un om plătea două mărci ca preţ al judecăţii; pentru rănire mortală se plătea o marcă, pentru lovire lăsată cu vărsare de sânge – o jumătate de marcă, pentru o lovire simplă – 60 de dinari, iar pentru simpla insultă, nimic; vilicul şi bătrânii lor judecau toate pricinile, cu excepţia omuciderii, furtului, silniciei şi incendiului; târgoveţii aveau libertatea de a încheia pacea; aveau dreptul să poată călători oriunde cu mărfurile lor; aveau dreptul să ţină târguri la zilele stabilite, liber şi fără vamă; aveau libertatea să facă lucrări folositoare sau sădiri noi; gospodăriile fără ogoare plăteau ca bir al pământului doar câte trei ponduri; la fiecare Sf. Martin, fiecare casă plătea drept terargiu câte o jumătate de fertun; toţi baronii regatului erau opriţi să tragă la ei cu de-a sila; oamenii de orice altă limbă sau neam (n.n. adică românii din satele învecinate) erau opriţi a le smulge pământurile pe care se zice că târgoveţii le-ar fi ocupat cei dintâi, prin defrişare; şi, pentru că se spunea că însuşi pământul Maramureşului este foarte sterp, târgoveţii erau scutiţi, datorită lipsei bucatelor, de plata vedrelor de grâne, de dijma din porci şi de obişnuitele aduceri de daruri.

Începând din anul 1352 şi până în 1834, Sighetul, împreună cu celelalte colonii regale – constituite într-o Ligă a oraşelor de pe Tisa superioară – au beneficiat de libertate (cu excepţia câtorva scurte perioade) şi de Statutul special definit prin cele 17 puncte enumerate mai sus. În 1548 oraşul şi-a îmbogăţit Statutul, întins acum pe 48 de articole, transformat apoi în 1652 într-o Constituţie a Sighetului, amendată ulterior de mai multe ori de-a lungul timpului.
Aşadar, dacă ziua de 14 mai 1326 rămâne prima atestare cunoscută a localităţii, documentul din 18 februarie 1352 reprezintă dovada că, în acel moment, Sighetul a primit privilegii de rang urban. Ambele date ar trebui încrustate cu litere de aur pe zidul Primăriei şi celebrate, măcar o dată la fiecare cinci sau zece ani.

Referinţe bibliografice:

1. „Noi date privind cea mai veche atestare documentară a Sighetului”, publicat online în 2011.
2. „Sighetul Maramureşului. Patrimoniu şi Turism”, Editura Valea Verde, Sighet, 2012, p. 16-22.
3. „Primele atestări ale târgurilor de coroană maramureşene”, în “Revista Arhivei Maramureşene”, nr. 9, Baia Mare, 2016, p. 13 – 44, unde am publicat: diploma referitoare la Visc (din anul 1281), Hust (1324), dublul privilegiu din 1326 în care apar, pentru prima dată, şi Sighetul, Câmpulungul şi Teceul, cunoscutul document din 1329, lista dijmelor papale ale celor cinci colonii ale coroanei din anii 1333-1335 şi textul complet al Chartei din 1352.
4. filmarea dezbaterii publice: „Sighetul înainte de anul 1352. Geneza oraşului”: cadrul natural-habitat; celţi şi daci; prima atestare documentară; etnia şi religia primilor locuitori; biserica reformată; numele oraşului (online pe: www.dailymotion.com).

P.S.: Anul trecut, atunci când se aniversau 690 de ani de la prima atestare a Sighetului, Muzeul Maramureşean sărbătorea doar 45 de ani la înfiinţarea propriei secţii de etnografie! Din fericire însă, Centrul Cultural şi Primăria municipiului au înţeles importanţa momentului, organizând o reuşită Adunare solemnă dedicată venerabilei zile de naştere a urbei…
Oare, ce va sărbători Muzeul anul acesta?

© Teofil Ivanciuc

Atât strada Tanár, cât şi strada Korház au fost deschise la 1892. La intersecţia acestor străzi se află casa Irsa, construită în 1904, în stil neobaroc.

Camera centrală a fost cea mai spaţioasă încăpere a clădirii, motiv pentru care aici a fost amplasată o orgă de cameră, unicat în zonă. Celelalte camere au fost mobilate cu piese splendide, iar pereţii erau pictaţi cu multe ornamentaţii, după moda vremii, pe fond negru cu flori bleu, roşu – brun sau ocru și contur auriu. Merită menţionate şi sobele de maiolică, în stil art nouveau.

Irsa Béla, fondator şi profesor al Şcolii de Muzică din oraş, a publicat o interesantă broşură intitulată “Menirea Şcolii de Muzică din Sighet”. În colaborare cu Hitter Mária, a pus bazele primei orchestre simfonice din Sighet, dând un nou impuls culturii sighetene de la începutul anilor 1900.

O alee de castani împodobea strada, oferindu-i toamna nuanţe aurii.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Irsa Béla este amplasată la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Pintea Viteazul

În data de 4 martie 2017, la ora 12.00 la Școala de Arte din localitatea Slatina, Ucraina va avea loc evenimentul „Mărțișor 2017”.

În cadrul manifestării va fi organizată o expoziție dedicată mărțișorului, unde vor expune școlile românești din Transcarpatia și parteneri din România, iar din Sighetu Marmației vor expune mărțișoare elevii Școlii „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa”. De asemenea, va fi vernisată și o expoziție de etnografie care va putea fi vizitată la Muzeul de Istorie și Etnografie a Românilor din Transcarpatia, în cadrul căreia va fi prezentată istoria și simbolistica mărțișorului. În partea a doua a evenimentului va avea loc un spectacol de de muzică și dansuri populare la care vor participa ansambluri de la școlile din comunitățile românești din Transcarpatia.

Ion I. Botoș
Președinte al Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia DACIA, Apșa de Jos

Jumătatea mea deszăpezită

ne lăsăm dragostea să ne soarbă în aglomerație,
ne desprindem de umbre,
în metrouri,
pe străzi.
Suntem tandri și sfidători pe unde rătăcim,
pe unde lăsăm
un colț de lumină și câteva bucățele de pâine
nimeni nu va veni în urma noastră să ne stingă
rănile.

O parte din trupul meu este
crestat în marginea oglinzii.
Ochii tăi mă văd
până unde coboară întunericul,
până unde zăpada atinge
acea goliciune adâncă de care se prind cuvintele
și vidul acestei
vieți.

Dar eu pornesc pe acest drum lung
îți întind mâna în singurătate
îți întind frigul
și ploaia,
ca într-o promisiune sfântă.

Fotografie

Erai tânăr și visător.
Stingeai viața printre femei și scrum de țigară.
Dacă era frig și ningea tu aveai mâinile calde,
ca o picătură de soare
îmblânzind
străzile pustii din oraș.
Nimic rău în ochii tăi calzi,
nimic care să înceteze pe timpul nopții.

Iubeam cum priveai în gol,
cum priveai fix în locul care se deschidea ca o ușă
întărită
prin legături metalice
într-un moment
care dezvălea primele slăbiciuni ale dimineții.
Îmi amintesc că te rugai
singur pe drumul tău
ocolind cele mai comune
cărări.

Când ai murit, nu ai fost nici singur
nici îndoliat.
Doar alții te-au plâns și te-au dus în locul
unde râurile
se opresc.

Te-a atins viața și atât a fost.

Acum dormi într-un pat care nu este al tău.
Pui capul pe o pernă care cade într-un vis
îmbrățișând lumină
iar eu
te visez cum uzi florile
și zâmbești.
Nu spui nimic,
ești desculț în zăpadă
îndurând frumusețea care
pălește-n gândul meu.

Antonia Zavalic

sursă foto: internet

Rotary Club Sighet vă invită la teatru: Cerere în căsătorie de A. P. Cehov (traducerea Elisabeta Pop).

Departe de romantismul şi armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potenţiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităţilor lor puternice, crizele de ipohondrie ale peţitorului, încurcătura în care se găseşte tatăl miresei şi încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naştere unui comic de situaţie savuros.

DISTRIBUŢIA:

Natalia Stepanovna: Ioana Dragoş-Gajdo
Stepan Stepanovici Ciubukov: George Voinese
Ivan Vasilievici Lomov: Şerban Borda

(actori ai Teatrului ArtX Oradea)

Spectacolul are loc joi, 23 februarie 2017, de la ora 18.30, la Sala „George Enescu” a Școlii de Muzică. Preț bilet: 10 lei.

Vă mai aduceţi aminte de jucăriile copilăriei? Cei mai în vârstă îşi amintesc de păpuşile din cârpe şi bucăţi de lemn, în timp ce generaţiile anilor ’80 au avut parte de păpuşile Barbie şi Kent. Pentru cei mai tineri, jucăriile înseamnă doar aparate care produc zgomote, ce pot fi manevrate prin telecomandă sau diferite butoane. Până şi psihologii spun că jocul simbolic (cel prin care atribuim anumite funcţii obiectelor) s-a schimbat de-a lungul anilor. Copiii de demult îşi imaginau tot felul de jocuri folosindu-se de păpuşi, creau şi „scenarii”, însă copiii de astăzi nu vor să mai depună prea mult efort şi preferă jucăriile care „fac singure ceva”. Un rol important în acest fenomen îl au părinţii care nu stau să analizeze adevăratele nevoi ale copiilor şi le cumpără cele mai în vogă jucării.

În Breb însă, jucăriile de demult au fost readuse la viaţă. Ancuţa Popşe, învăţătoare la Liceul Tehnologic Ocna Șugatag, structura Breb, împreună cu celelalte cadre didactice, organizează Concursul „Jucăriile bunicilor”. Acest concurs se adresează copiilor de clasele I-IV şi vizează o mai mare apropiere între copii şi bunici.

”Păpuşile au fost realizate în vacanţa intersemestrială fiind o temă de vacanţă, oarecum, iar copiii au confecţionat jucăriile împreună cu părinţii şi bunicii. Mi-au spus ca a fost foarte distractiv, că le-a plăcut activitatea şi între timp au aflat foarte multe lucruri despre ce înseamnă copilăria părinţilor şi a bunicilor, fără tabletă şi telefoane, fără internet”, spune Ancuţa.

Până vineri, cadrele didactice ale şcolii din Breb vor vota din cele 17 păpuşi, pe cea mai frumoasă şi mai interesantă. Premiul va fi un joc special, adresat nevoilor copiilor de vârstă primară.

Diana Mariana Apopi

M-am întors la Sighet acum 10 ani. Entuziasmul, oricum nelipsit şi azi, era atunci abundent, da’ abundent! Ei, retezat sau doar ciuntit pentru un motiv sau altul, criticat, suspicios, iritant şi dubios, l-am încolţit cu greu şi gata! L-am prins într-un colţ, l-am sedat, că dădea larg din aripi şi l-am transformat. În pasiune şi răbdare. Şi într-o zi de criză a lui, m-am hotărât să văd doar cât e de frumos timpul şi locul meu, iar criticile legat de of, câte ar mai fi, vor fi transformate zâmbitor şi înţelegător în provocări de perspectivă. Este un joc cât se poate de interesant, până la urmă se poate să mă salveze de Alzheimer, la cât îmi exersez creativitatea :).

Mare zi azi în locul şi timpul meu. Aşa că m-am pitit printre gropi, frig şi căţei singuratici, să aflu zâmbete. Un nene grăsănel ieşea din florărie, cam dezbrăcat pentru gradele de afară, dar îmbujorat şi gânditor. ,,Am luat lalele, se poartă, sunt curate, simple, azi vor simplu femeile”. Mda… era cu maşina desigur, metropola cere viteză. Fuga la merţan că e frig, şi-a adus aminte.

Vecinul meu, mecanicul, era la un mare magazin. Modest, cu o căciulă scămoşată, trasă tare pe ochi, cântărea între mărul ştampilat cu I love You (care costa cât un kilogram de mere Jonathatan) şi cutia de inimioare. ,,Iau mărul că e eco”. Şi asta se poartă acum.

Un freamăt roşu pulsa peste tot: preocupare, vârtej de inimioare şi emoţii. Pe cei mai puţin avuţi ce povară: ,,Mama dă-mi mai mulţi, e primul cadou. Musai să fie fain”.

Câţi ochi minunaţi şi sclipitori în cafenele. Gene, gene şi iar gene plecate stingher şi zâmbetul reţinut, mai, mai să izbuncnească într-un hohot de mare fericire. La o masă un cuplu schimba fluturi în loc de cuvinte. Îşi eliberau în sfârşit cavităţile toracice şi abdominale sau pe unde s-or mai ascunde catifelările astea mici.

Am ascultat vals toată ziua. I-am legat pe toţi cu un fir de mătase proaspăt scos din cocon. Azi, cei îndrăgostiţi şi iubitori au avut mare grijă de el. S-au mişcat delicat şi atent, pe vârfuri, în şoapte dulci, mărunt, mărunt şi apoi mai larg într-un mare Ah la sfârşitul serii.

Noapte bună, Dragoste, pe mâine…

Alina Marincean

sursă foto: internet

Școala rădăcinilor străbune – Călinești, Maramureș

Când lucrurile se așează de la sine, noi credem că vin de la Dumnezeu. Această idee de școală a pornit de la dorința de a învăța tot mai multe lucruri din cultura tradițională. Gândindu-mă și la faptul că peste nu mult timp, meșterii din sate ar putea dispărea și trebuie încurajată generația actuală de a învăța aceste meșteșuguri și de a le duce mai departe rânduiala sănătoasă, a omului din sat, asfel perpetuîndu-se portul, obiceiurile.

Asociația s-a înființat după participarea la evenimentul Paști în Maramureș, unde am prezentat obiceiul Carâmbitul; văzând fenomenul actual din satul tradițional, femeile și bărbații pleacă în altă țară pentru a avea de muncă, lăsându-și acasă tot ce au mai bun, cu inimile frânte de greu și dor, a izvorât în mine un izvor de a căuta soluții pentru a ajuta satele maramureșene să trăiască frumos, ca până nu de mult. Noi avem ce să facem acasă, dar avem nevoie de cei din exterior să creadă în noi, să creadă în ceea ce am moștenit și să primim susținerea de a învăța și a duce mai departe tradițiile. Dacă o să subliniem că nu merită să ne purtăm portul, nu se va purta, dacă nu merită să ne jucăm jocurile, nu se vor juca. Dacă nu merită se ne păstrăm gospodăriile tradiționale din lemn, nu or mai fi, și ne vom raporta mereu la trecut și nu la prezent și viitor. Noi cei de astăzi, spre surprinderea mea, iubim tot mai mult trecutul, frumos și valoros.

Copiilor sau coconilor, cum li se spune, din satele noastre le plac tot mai mult instrumentele tradiționale, spre exemplu fluierul, tilinca, le plac strigăturile, jocurile, nu se împotrivesc în a purta portul cel de strat vechi. Dar noi trebuie să-i învățăm corect, ca adevărul să prindă rădăcină și să nu le tăiem aripile ca să renunțe la ele. Să nu renunțe cu ușurință la valoare în favoarea non-vlorii ci să prindă rădăcini adânci de continuitate și perseverență.

Cred că fiecare dintre noi poate face ceva pentru cei din jurul lui, negândindu-se numai la partea financiară, pot fi luate ca și hobby – uri. În timpul liber fac și eu câte puțin pentru satul în care trăiesc, pentru cei cu care mă înconjor.
Poate o să vă întrebați: satul mai are nevoie de o școală prin care să reeduce locuitorii în acest spirit tradițional? Concluziile noastre sunt afirmative. Până nu demult, școala era familia. Ea asigura cea mai mare parte de informație. La fete, spre exemplu, de la facerea straielor tradiționale, până la secerat și făcutul pâinii pe vatră. Astăzi nu ne înconjurăm cu seceratul la lună atât de des ca odinioară, multe secrete se vor pierde pentru că obiceiul nu mai este de actualitate. Fenomenul, din păcate, este întâlnit tot mai des, multe lucruri valoroase se pierd deoarece „nu mai sunt de actualitate”. Cred că trebuie să facem unele obiceiuri să redevină actualitate pentru binele nostru interior și exterior. Așa se explică de ce m-am întors după terminarea studiilor în sat. Munca este grea în a-ți procura tu hrana în totalitate, din roadele pământului pe care îl ai și să nu-l lași de haram, dar și roadele sunt gustoase și sănătoase.

Așa se face că, în prezent, pe lângă cursurile care se țin în cele 4 școli, avem și trei ateliere săptămânale. Marțea de la ora 18.00 – inițiere în cusutul pe pânză. Joia avem șezători (prelucrăm lâna și vopsim vegetal) tot de la ora 18.00, duminica – inițiere în jocurile tradiționale și Jocu’ la șură de la ora 14.00 – toate se desfășoară la Victorul Știrbuțului din Călinești. Astăzi avem înscriși la „Școala rădăcinilor străbune” tineri din peste șase sate, care se bucură de aceste cursuri de inițiere.

Ne bucurăm că părinții au conștientizat faptul că neînvățarea jocurilor, spre exemplu, face ca nunțile să-și piardă din frumusețe și feciorul pierde foarte mult stând pe scaun, neîncadrându-se la feciorul mândru, care iese în evidență și prin prestația lui în mijlocul satului. Vrem să aprofundăm și mai mult aceste cursuri, ajutându-i ca din mâinile lor să iasă obiecte valoroase și folositoare.

Măriuca Verdeș