Shalom, Sighet! Ar fi traducerea în ebraică a acestui Salut, Sighet! pentru cititorii sigheteni de la prietenii noștri israelieni, veniți la Sighet într-un program de schimb de tineri -,,Tineri pentru muzică”.

Am avut încă o dată privilegiul să fac parte dintr-un astfel de proiect și am fost surprinsă ca de fiecare dată de fragilitatea, dar și de puterea acestui timp de viață-adolescența. Veseli sau serioși, visători sau pragmatici, boemi sau conservatori, leneși sau ambițioși, adolescenții sunt la fel peste tot.

Au fost emoții la început de schimb ca de fiecare dată și din nou surpriza și firescul interacțiunii. Teme comune, glume înțelese deși spuse cu accente diferite, în limbi și maniere diferite. Ține mimica adolescentină, limbajul jocurilor pe calculator și al ,,app”, care m-au lăsat pe dinafara grupului. În rest povestind toți aveam câini și pisici frați și surori – grași sau slabi, mici, mari, urâți, frumoși, mame cicălitoare, probleme la școală, apetit bogat sau blazare permanentă, totul suna familiar până la urmă. Pare foarte firească această prietenie nouă cu atât mai firească, aș zice eu, pentru noi, sighetenii. Dacă mergi în Israel și spui Sighet, Maramureș sau doar România vei fi copleșit cu entuziasm. Și pot confirma personal.

Lucrurile potrivite de Univers acum câțiva ani s-au legat într-o înfrățire cu Kiryat Yam-ul, un orășel minunat din Israel, la câțiva kilometri de Haifa, cu o plajă superbă și o comunitate caldă, caldăăă. Am fost și noi acolo au venit și ei; de data aceasta să ne cânte, să ne încânte, să cântăm împreună. Ce limbaj mai potrivit pentru prietenie? Așadar, 10 tineri israelieni, elevi ai Conservatorului, împreună cu directorul și unul dintre profesori, au venit la zăpadă, ne spun povestea lor în aceeași măsură în care și tinerii noștri, tot 10, au multe de spus despre ei, despre noi sighetenii în general. Vor merge și ei la vară să fac tot ski, dar nautic.

Am încercat să facem un program, ne ținem cât putem de el, dar cu adolescenții nu te pui. Suntem flexibili și încercăm în primul rând să cântăm, să facem oameni de zăpadă, să vizităm muzee, licee, biblioteci, expoziții, dar în primul rând să ne cunoaștem, să ne descoperim cât suntem de minunați în diversitatea noastră.
Așadar, după o săptămână de socializare, culturalizare și sport, vă invităm să ne cunoașteți, să ne ascultați, luni 6 februarie la Sala „George Enescu”, de la ora 18:00 în concertul ,,Tineri pentru muzică”.

A!.. și mai este un concert fain, tot cu tinerii de la Conservator, duminică 5 februarie, la o ,,fabrică de cafea” vis a vis de primărie, ora 17:00.

Salut, Sighet! de la Kisuf, Lenuța, Ran, Andrei, Ionuț, Carmen, Alex, Ami, Ron, Alexandru, Shely, Daniela, Andreea, Oren, Hodor, Shon, Alina, Andreea, Shachaf, Aurel, Angel, Eden, Roman, Dani, Crina. Suntem saxofoniști, violoniști, pianiști, chitariști, soliști vocali sau pur și simplu tineri!

*Program realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației în parteneriat cu Liceul Tehnologic Forestier, Liceul Tehnologic Marmația, Liceul Regele Ferdinand, Colegiul Național Dragoș Vodă, Școala de Muzică George Enescu, Clubul Copiilor și Muzeul Maramureșului. Mulțumim!

Alina Marincean

Tempus Fugit, Amor Manet!

Moment emoționant în comunitatea Romano-Catolică din Sighetu-Marmației cu ocazia împlinirii a 25 de ani de preoție a părintelui arhidecan Mihály Reszler. La liturghia de la biserica Sfântul Carol Borromeu au concelebrat peste 50 de confrați preoți precum și episcopii diecezei de Satu-Mare și Oradea.

Frigul de afară a fost în contrast cu căldura simțită de cei prezenți, veniți să împărtășească bucuria unei vieți dedicate slujirii Lui Dumnezeu și a aproapelui. Vizibil emoționat, părintele Reszler a mulțumit tuturor celor prezenți mărturisind totodată că viața trebuie trăită cu și în Dumnezeu.

La mulți și binecuvântați ani, părinte!

Autor, Camelia Pesek

sursă foto: Sorin Hotea

Putem considera procesul îmbătrânirii, o boală?

Ideea de a considera procesul îmbătrânirii ca fiind un fenomen cu valențe patologice, nu este tocmai recentă, de fapt, de câțiva ani încoace a început să capete tot mai mult contur și din ce în ce mai mulți adepți oameni de știință ajung să constate că îmbătrânirea în mod natural n-ar trebui să aibă loc.

Biologul britanic Aubrey de Grey susține că similar altor boli și simptomele îmbătrânirii au un leac, singura problemă este că încă nu l-am găsit, mai mult chiar, acesta consideră că fenomenul îmbătrânirii s-ar datora acumulării de impurități sau reziduri toxice în organism, asupra cărora celulele încă nu și-au format un sistem de apărare și prin urmare sunt incapabile de a le înlătura.

Așadar, pentru a găsi un posibil răspuns, biologul împreună cu echipa lui au studiat îndelung ceea ce petrece cu corpul uman după moarte, adică procesul descompunerii, considerând că numai în misterul morții putem extarge esența vieții și a tinereții. Interesantă afirmație. Grey împreună cu echipa au lansat următoarea ipoteză: dacă există bacterii care devorează corpul uman după moarte, ar trebui să se creeze condițiile existenței unor bacterii care să purifice organismul și-n timpul vieții.

Ipoteza lor nu doar că a fost confirmată ci și pusă-n practică, iar în anul 2012, au identificat două categorii de bacterii capabile să elimine un tip rău de colesterol (7KC) responsabil pentru bolile cardiovasculare iar prin modificarea genetică a acestor bacterii, au creat un sistem de protecție astfel încât celulele să lupte cu toxinele acumulate, iar intervenția a fost un succes.

Această schimbare de perspectivă, atrage cu sine din ce în ce mai multe cercetări în domeniul medicinei cu scopul de a înlătura simptomele conexe procesului îmbătrânirii mai degrabă decât pentru a le doar amâna.

Deși multe dintre afirmațiile biologului Grey rămân încă controversate, cum ar fi că: prima persoană care va trăi o mie de ani, s-a născut deja, tot mai mulți susținători precum Mutaz Musca, medic în cadrul Institutului de medicină Albert Einstein, concluzionează că îmbătrânirea poate fi considerată și tratată ca o boală oarecare iar această nouă abordare va revoluționa medicina.

Traducere și prelucrare: Antonia Luiza Dubovici

Sursă: https://futurism.com/more-scientists-are-pushing-to-have-aging-classified-as-a-disease/

Sursă foto: Pinterest

În aceste două săptămâni apocaliptice, pline de teze și lucrări, am extras niște concluzii la finalul primului semestru. După mica „discuție” cu orarul, pe care încă îl consider exagerat de încărcat, mă așteptam ca unii profesori să înțeleagă extenuarea prin care am trecut.

Sunt un elev modest, nu sunt prima pe clasă, dar mă mândresc cu câteva rezultate frumoase la diferite concursuri și activități. Puțini profesori știu despre realizările mele din afara școlii, sau mai bine zis, profesorii care conștientizează că avem o viață în afara școlii.

„Nu ai altceva de făcut acasă decât să înveți!”. Dacă am?! Dacă mie îmi place să învăț despre secretele universului din enciclopedii, despre cum sună limbile exotice, despre miile de subiecte care-mi stârnesc curiozitatea și nu am ocazia să le învăț la școală? Nu mă înțelegeți greșit, nu spun că școala trebuie neglijată (total) pentru năzuințele sufletului, dar poate, dragă profesore, mai trăiesc uneori prin artă. Îmi place să călătoresc, să învăț cum arhitectura și istoria unui oraș completează perfect personalitatea oamenilor. „O să ai timp să le faci pe toate mai încolo!” Aud această frază adesea și parcă mă răneşte de fiecare dată când o aud. Timpul trece repede și cresc, și mă schimb, și visez, și devin absorbită în mintea mea de infinitul vieții mele finite. De ce să mă gândesc la lucruri pe care am să le fac la 30 de ani când am tot timpul în mâinile mele? De ce să îmi omor fericirea cu planuri din vidul timpului, învățând două, trei definiții la fizică, când eu nici nu știu cum le voi aplica în viața reală? Gândesc asemenea unui copil: cu visuri mari și pe distanțe scurte. Acum am tot ce vreau, iar mâine mă pot uita înapoi și să nu mai am nimic.

Dragi profesori, v-aș ruga să ne arătați ce se află dincolo de pereții groși ai sălii de clasă, nu numai citate scrise cu pixuri roase sau cuvinte învățate mecanic, ca și o poezie.

A. S. Kontra (elev visător, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

 sursă foto: Dan Chiș

Asociația Interculturală de Tradiții

31 ianuarie 2017, Sighetu Marmației

Scrisoare deschisă

Urmărind parcursul celor șapte ani ai proiectului “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”, impresia generală poate să fie – Peter Hurley este un om bogat care își permite să fie voluntar 7 ani și să folosească peste 200.000 de euro din banii lui personali pentru un act cultural. Foarte bine că poate. E strict alegerea lui, nu i-a cerut nimeni!

Această concluzie poate să fie firească, însă situația cere o explicație. Îmi doresc să lămuresc. Nu sunt motivat de câștigul material, însă nu sunt nici filantrop. Ca formare sunt om de afaceri. Am 25 de ani de experiență în marketing, pe teren, punând în joc resursele mele, cu mâinile mele, de regulă în cele mai dure condiții. De 23 de ani nu sunt salariat, ci antreprenor. În ultimii 7 ani sunt un “one-man” agenție de publicitate neplătită, pentru Maramureș, chiar și pentru România, cu mica mea contribuție, cât am putut.

De ce?

Pentru că România are ceva aparte care merită valorificat și nu aruncat la coșul de gunoi, cum s-a întâmplat în toate celelalte țări vestice, inclusiv Irlanda.

Aurul României este tradiția ei rurală. Reprezintă o monedă unică într-o lume din ce în ce mai falită moral. Acesta este motivul pentru care am investit tot timpul, toată energia și toți banii care mi-au trecut pragul casei, în acest demers.

Acest concept – România rurală – este într-o criză din ce în ce mai adâncă. Din punct de vedere economic, dacă era o persoană, ar fi acum la reanimare, în comă. Abia dacă îi mai bate inima.

Vin în fața dumneavoastră acum cu o cerere. Nu pentru mine sau pentru acțiunile mele. Sincer, mă doare în cot de festivalul meu, față de miza uriașă care ne stă în față: soarta ultimei civilizații rurale autentice a Europei, o civilizație a cărei perlă a coroanei se numește Maramureș.

Cuvinte mari. Nu sunt ale mele. Japonezul Miya Kosei consideră Maramureșul ca fiind “centrul ancestral al lumii”! Numai un nebun inconștient ar zice că asta nu are valoare. Socială, culturală, spirituală, dar mai ales, economică.

Pentru mine, nu este important să fiți prezenți în ziua de 9 februarie.

Dar dacă nu ne adunăm, cum vom ajunge la un consens?

Nu vreau banii voștri. Problemele Maramureșului nu pot fi rezolvate cu toți banii din Maramureș. Dar cu binecuvântarea voastră, cu ideile voastre, putem să găsim resursele necesare. În primul rând e vorba de voință. Vrem? Restul, Dumnezeu ne va ajuta.

Cu deosebit respect și considerație,

Peter Hurley

Asociația Interculturală de Tradiții

0744.649.687 / 0766.311.353

[email protected]

www.traditia.ro; www.drumullung.ro

www.facebook.com/DLCV.festival

n.r. În data de 9 februarie 2017, la Sighet (ora 17.00, Sala Transist, Primărie) va avea loc o conferință susținută de Peter Hurley la care sunt invitați reprezentanții factorilor decidenți și ai mediului de afaceri local pentru a identifica posibilități comune de sprijinire a proiectului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.

sursă foto: 1. Festival Săpânța – Andreea Anca
sursă foto: 2. Peter Hurley – Raluca Brodner

Gala Screen Actors Guild Awards 2017, ajunsă la cea de-a 23-a ediţie, a avut loc duminică, 29 ianuarie în Los Angeles şi a premiat cei mai buni actori ai lungmetrajelor şi serialelor. Câştigătorii au primit statueta specifică galei încă de la prima ediţie, înfăţişând un bărbat gol, cu chipul şters pe jumătate care ţine într-o mână o mască ce plânge iar în cealaltă una ce râde. Mulţi dintre câştigătorii de la Golden Globes nu s-au regăsit printre laureaţii serii.

Ceremonia a avut un aer de revoltă materializat în discursurile care au făcut mai toate referire, mai mult sau mai puţin voalat, la măsurile antiimigraţie ale lui Trump. Poate de aceea multe actriţe au ales să poarte rochii albe pe covorul roşu.

La capitolul lungmetraje cea mai bună actriţă în rol principal a fost desemnată Emma Stone pentru personajul Mia Dolan din La La Land iar cel mai bun actor a fost Denzel Washington pentru rolul Troy Maxson din Fences. Partenera sa din film, Viola Davis a primit statueta pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundat iar cel mai bun actor într-un rol secundar a fost desemnat Mahershala Ali pentru personajul Juan din Moonlight. Cea mai bună distribuţie a fost considerată cea din Hidden Figures deşi multă lume se aştepta la Moonlight.

La secţiunea dramă a serialelor Claire Foy pentru rolul regina Elisabeta a II-a şi John Lithgow pentru Winston Churchill au fost desemnaţi cei mai buni actori într-un rol principal din serialul The Crown iar la comedie premiile au fost împărţite între 2 seriale Veep, premiu luat de Julia Louis Dreyfus celebră pentru rolul Elaine din Seinfeld şi Shameless, premiu care i-a revenit lui William H. Macy. Premiul pentru cea mai bună distribuţie – dramă- l-a luat serialul Stranger Things iar pentru comedie Orange is the new black.

Gurile rele sau bune (depinde de interpretare) spun că Hidden Figures are mai mari şanse la Oscar decât La La Land dar asta vom vedea pe 26 februarie. Până atunci mai avem timp să ne hotărâm cu cine ţinem, care este marele favorit personal şi subiectiv.

Crina Voinaghi

sursă foto: internet

Poetul Vasile Muste s-a născut la 30 ianuarie 1956, Corueni, Maramureș. Este licenţiat în filozofie şi jurnalism. A fost corespondent al Studiourilor de Radio Cluj şi Galaxia; redactor al revistei literare “Litera Nordului”, al cotidanului „Clipa”, al revistei „Nord Magazin”, redactor şef al publicaţiilor „Tisa”, „Etc”, „Ţara Maramureșului” și “Marmaţia literară”.

Din anul 1997 este principalul organizator al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat în anul 1975 la Radio Cluj la emisiunea Unda pentru minte inimă şi literatură. A fost distinis cu numeroase premii naţionale la festivalurile: Lucian Blaga – Sebeş – Alba; George Coșbuc – Bistriţa; Moștenirea Văcăreștilor – Tîrgovişte; Afirmarea – Satu-Mare; Aron Cotruș – Mediaş; Porni Luceafărul – Botoşani; Poesis – Constanţa; Mihu Dragomir – Brăila; Zaharia Stancu – Teleorman; Cel mai frumos poem al meu – Bucureşti; Ion Minulescu – Slatina; Mihai Eminescu – Oraviţa; Festivalul de Poezie – Sighetu Marmaţiei, etc.

A reprezentat România la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE de la Olomouc, Cehia, 2003, Poetry without Borders (Poezia fără frontiere).

A publicat grupaje de poezie în România literară, Steaua, Tribuna, Astra, Ateneu, Orizont, Archeus, Hyperion, Cronica, Nord Literar, Art Panorama, Contemporanul, Floare de latinitate (Serbia), Balada (Germania), Literatur Und Kritik (Austria), Albanezul, Orte (Nr. 186), Elveţia, etc.,

A fost de asemenea publicat în diferite antologii: DOR DE LUMINĂ, Editura Ariadna, Baia Mare, 1997; PORTRET DE GRUP CU LAURENŢIU ULICI, Editura Dacia, Cluj, 2002; CUPOLĂ DE VEAC, Editura Macarie, Targovişte, 2003; HAIKU-ul DESCOPERIT, Editura Societăţii Scriitorilor Romani, Bucureşti, 2003; UMBRA NOASTRĂ CUVÂNTUL, Editura Echim, 2003, Sighetu Marmației, PE O COAJĂ DE VOCALĂ, Editura Macarie, 2003, Targovişte, SZABADULAS A GETTOBOL, Editura AB-ART, Slovacia, 2009, O ANTOLOGIE A POEZIEI MARAMURESENE, Editura Ethnologica, 2010, Baia Mare; CONEXIUNI, Editura Karuna, Bistriţa, 2010; CLAUZA POEZIEI CELEI MAI FAVORIZATE, Editura Limes 2010, CONEXIUNI, Bistriţa, 2015, DINCOLO DE VEŞNICIE, Amanda Edit Verlag, Tirana, Albania, 2015, etc.

Grupaje din poezia sa au fost traduse în engleză, germană, ucraineană, maghiară, cehă, italiană, slovacă, albaneza şi franceză.

A publicat volumele: ÎNSTELAREA FRIGULUI – Editura CYBELA, Baia Mare, 1997; CONSTELAŢIA COPILĂRIEI – Editura ODEON, Bucureşti, 1998; antologator al cărţii UN SFERT DE VEAC DE POEZIE, Editura Fundaţiei LUCEAFĂRUL, Bucureşti, 1998 (Antologie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Sighetu Marmaţiei); CARTE DE VIZITĂ – Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2003; CORUIENI, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2006, PROPRIETARUL DE DISTILERII, Editura GALAXIA GUTENBERG, Tg. Lăpuş, 2008; CONSTELAŢIA COPILĂRIEI, Ediţia a II-a, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2009; ÎNSINGURAREA ÎNGERILOR, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2010; COPILĂRIA şi SINGURĂTATEA, Editura DACIA, 2010, COPILĂRIA –IUBIREA – SINGURĂTATAEA, Editura TIPO MOLDOVA, Iaşi, 2011, CARTEA ÎMPĂCĂRII CU IARBA, Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2011, LUPTA CU MOLCUŢU (proză ultrascurtă), Editura GRINTA, Cluj-Napoca, 2012, CONSTELAŢIA COPILĂRIEI, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, SFÎNTUL IZGONIT DIN CALENDARE, Editura eLiteratura, Bucureşti, 2013, LUPTA CU MOLCUŢU (Ediţie revizută şi adăugită), Editura GRINTA, 2014.

Volumele de poezie i-au fost traduse în cehă: “Constelația Copilariei” (traducere de Ladislav Cetcovsky) și în albaneză: „Copilăria Luminii” (antologie de autor, traducere de Baki Ymeri).

A coordonat cartea – album MARA – 40 de ani de existenţă, Editura Grinta, 2008; coordonator (împreună cu Felicia Iuga) al cărţii ION IUGA – BINECUVÂNTATA AMINTIRE, Editura GRINTA, 2012, Cluj-Napoca, GHEORGHE CHIVU- OPERA OMNIA, Editura GRINTA, 2013.

Au scris despre poezia sa: Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Radu Ţuculescu, Adrian Popescu, A.I. Brumaru, Ion Stratan, Constantin Vişan, Ion Horea, Radu Săplăcan, Viorel Mureşan, Augustin Cozmuţa, etc.

Scoasă recent de sub tipar „Focul viu” este o broșură bilingvă cu 68 de pagini care cuprinde călătoria de șapte ani a lui Peter Hurley către cultura tradițională a României. Tipărită în două mii de exemplare, va fi disponibilă și online în curând!

Peter Hurley utilizează sintagma ”foc viu” pentru a defini acel spirit autentic românesc care a dat naștere culturii populare a satului tradițional maramureșean, arhetip al satului primordial, „o matrice vie a obârșiilor culturii Europei”. (P.Hurley-FOCUL VIU, pag.6)

În prima parte a broșurii, se dezvăluie prin cuvinte și imagini conceptul de ”foc fiu”, mesaje de conștientizare a faptului că flacăra acestuia abia mai pâlpâie: „Și dacă se va stinge azi în vremea noastră de strajă (…) va fi pentru că am renunțat să ne pese.”(FOCUL VIU, pag.15), dar și îndemnuri de a iubi și cunoaște cultura tradițională pentru a descoperi valori autentice profunde.

A doua parte a broșurii cuprinde: o sinteză cu descrieri și fotografii ale celor 7 ediții ale Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel, Raportul financiar, Scrisoarea deschisă a lui Peter Hurley în care prezintă cum a luat naștere Festivalul Drumul Lung Spre Cimitirul Vesel, cum l-a menținut în viață, care au fost pragurile și provocările pe care a trebuit să le depășească în cei 7 ani, precum și prezentarea propunerilor legate de ediția a 8-a a Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel.

În ultima parte a broșurii, Peter Hurley prezintă propria sa viziune de salvare economică a satului tradițional, oferind soluții pentru valorificarea produselor agro-alimentare și artizanale ale sătenilor. În acest sens propune două direcții strategice și crearea unui Fond de Investiție Rurală pentru Încurajarea Cooperării în Economia Locală=FIRICEL.

”Scopul FIRICEL este încurajarea cooperării între producătorii din mediul rural și sprijinirea acestora în accesarea fondurilor disponibile pentru dezvoltare de inițiative antreprenoriale, în special PNDR.”(FOCUL VIU, pag 64)

Broșura s-a realizat pentru a face cunoscute conceptele și activitățile din cadrul proiectelor inițiate de Peter Hurley, pentru a aduce lumină în chestiunile legate de sursele de finanțare ale proiectelor sale, dar mai ales ca bază de discuție pentru viitoarele colaborări.

Broșurile vor fi distribuite către instituțiile și către persoanele cu care am colaborat anul trecut și nu numai: primării, școli, parohii, oameni de afaceri etc, dar, vor putea fi și cumpărate la conferințele organizate de Peter Hurley astfel:
Sighet – 9 februarie 2017, ora 17.00, Sala Transist Primărie
Baia Mare – 16 februarie, ora 17.30, Aula Centru Universitar Nord
Cluj Napoca – 2 martie 2017, ora 18:00, Aula FSEGA UBB

Mulțumiri Loredanei Ionescu, lui  Florin Olingheru pentru răbdare și colaborarea minunată în ceea ce privește designul, mulțumim” Și Eu” pentru fotografia de copertă, mulțumim Tipografia Aska Grafika, mulțumim Ion Gurgu! Mulțumim tuturor celor ce și-au adus aportul pentru realizarea acestei publicații. Cu recunoștință!

Delia Pop- membru al echipei de management al Festivalului Drumul Lung spre Cimitirul Vesel (începand cu anul 2014)

Mă gândesc uneori cât de ușor trece timpul. Dacă am fi nemuritori? E greu să deslușești acest mister. Dar, până la urmă… suntem oameni. Avem dreptul să ne imaginăm orice. Nu? Chiar și atunci când evadăm din interiorul nostru și ne expunem părerile, trebuie să acceptăm tot ceea ce o să se nască din cele auzite. Păreri, aprecieri, contraziceri… O „mulțime” neînțeleasă până la urmă. Probabil… nu știu. Omenirea e un fenomen dezastruos. Nemurirea ar fi păcatul cel mai greu de dus pentru noi.

Dar totuşi, insist, dacă am fi nemuritori? Oare am face aceleași greșeli? Poate înmulțite cu 100. E greu să fii OM. E grea viața asta limitată de care dispunem. Fericire și suferință puse în balanță. Păcătuim cu sufletul mai mult decât cu trupul. Rai sau iad… depinde de noi. Noi ni-l facem singuri. Trăim în bine, ajungem în frumos. Trăim în păcat, răul va pune stăpânire pe întreaga noastră ființă. Mințile noastre sunt setate să pună orgoliul pe primul loc, de aceea niciodată nu vor duce la capăt ceea ce își propun. Poate doar imaginația va fi destul de capabilă să creeze un sfârșit, o linie ce-i va pune capăt.

Și dacă tot sunt aici… Ce mai face oare inima mea? Nu am mai vorbit de mult cu ea. Bate, bate și iar bate… nimic mai mult. Nu mai aud niciun pic de entuziasm. Cred că s-a săturat de atâtea griji. A îndurat destule până acum. De multe ori cred că am subestimat-o spunându-i: „Chiar crezi că tot ceea ce simți tu este adevărat? Până în ce punct va mai merge credibilitatea asta a noastră? Suntem niște ființe monotone. Credem că iubim, că suntem capabili să simțim, însă noi singuri ne creăm această impresie. Nimic din ce crezi tu că este adevărat, nu conține un gram de adevăr. Mai scutește-mă! Cred că într-o zi o să te frângi în bucățele şi nu voi mai fi capabilă să le pun la loc”. Ah… Cred că am jignit-o, totuși. Îmi pare rău de tot ceea ce se întâmplă. Îmi pare rău că ne punem încrederea în oameni pe care de fapt nu-i cunoaștem, că iubim, că suferim. Ne gândim noi oare, ce grea ar fi această durere sufletească, în nemurire? Simțim cum totul ne este luat doar acum, trăind pe meleaguri străine, înconjurați de oameni ciudați. Ne este furată încrederea și demnitatea. Nici nu vreau să mă gândesc. Mintea mea nu poate să acumuleze atâtea greutăți. Nu și le poate imagina. Ură, tristețe, toate adunate la un loc = HAOS.

De câte ori nu ne-am spus nouă: „Cred că nu mai rezist! Aș vrea ca totul să se termine!” De prea multe ori… Și cu ce scop? În veșnicie o să ajungi. Dar nimeni nu-ți garantează că va fi așa cum tu crezi că este. Că odată ajuns acolo scapi de răul trăit pe pământ. Până la urmă, istoria se repetă. Te naști, trăiești și mori. Trăiești, descoperi, înveți. Pentru asta am fost creați.

Învață, în viață, într-un final… să prețuiești!

Neag Adela
(Clasa a XI-a F, Colegiul Național „Dragoș Vodă”)

N-am crezut că voi mai avea ceva de adăugat celor scrise pe parcursul peregrinărilor mele în America dar, niciodată să nu spui niciodată! Subiectul de acum chiar că merită dezbătut deoarece aşa ceva nu ţi se întîmplă des, ba chiar americani cu vechime aici în Dallas susţin că asemenea fenomene, rar le-a fost dat să vadă.

Eu, încă de la început mi-am făcut nişte idei pentru a mă orienta în noul mediu, şi anume: America am comparat-o cu o maşinărie infernală care zumzăie zi şi noapte şi scoate un zgomot de fond cu care te obişnuieşti de la o vreme şi care ziceam că, dacă s-ar opri, ar însemna că a murit America (trebuie să te gîndeşti bine cînd spui ceva că s-ar putea să se întîmple).

Exact de Moş Nicolae, noaptea pe la vreo 3, m-a trezit o linişte „asurzitoare”. Întuneric beznă peste tot, curentul căzut, frig în casă, dar mai ales o linişte de mormînt ce te băga în sperieţi. Mi-am dat seama că ceva rău s-a întîmplat. Mai ales că în urmă cu o seară începuse să plouă cu gheaţă. Aveai impresia că stoluri de fluturi îngheţaţi se lovesc de geamuri. Am aşteptat dimineaţa şi ce am văzut pe geam, m-a cutremurat. Numai în filme documentare din era glaciară am mai văzut asemenea imagini. Totul era înlemnit în gheaţă: copaci, autostrăzi pustii, maşini abandonate, nu se vedea ţipenie de om… ce mai, apocalipsă!

Cum aici totul funcţionează pe curent, îţi dai seama cam ce puteai face. Am stat sub plapumă (mai puţin Dani care a plecat cu o oră mai devreme ca de obicei şi are noroc că pe drum nu are de trecut pe autostradă suspendată). Toţi cei care îşi aveau locul de muncă şi trebuiau să treacă peste poduri, nu s-au prezentat la serviciu. S-au închis şcoli, staţii de benzină, magazine, din lipsă de curent. Sute de mii de case de pe cuprinsul Texasului au rămas în beznă.

Eu tot timpul mă legam de „cutiile de carton” care aici se numesc locuinţe dar care pînă acum n-au pus nicio problemă. Vara le răcesc cu aerul, iarna care nu prea era, le încălzesc tot cu aerul. De cum lipeşte aerul, eşti descoperit. La subţirimea pereţilor, dîrdîitul e invers proporţional. De mîncare caldă, nici vorbă. Am mîncat hrană rece, am aprins lumînări, ne-am tras glugile pe cap şi am stat încremeniţi 48 de ore. Cînd a venit curentul, l-am luat ca pe o minune fără de care aici nu poţi exista.

Mulţi dintre vecinii lui Dani, mai în vărstă, au pornit maşinile în parcări si au stat în ele cît au rezistat. A fost un coşmar trăit în cea mai dezvoltată naţiune de pe pămînt, dar care în faţa puterii lui Dumnezeu a fost îngenunchiată! De-abia atunci ai putut spune că s-au şters toate inegalităţile dintre cei bogaţi şi cei săraci. Dîrdîitul este pretutindeni la fel. Încă la cei bogaţi e mai de soi, noi ăştialalţi avem antrenament de acasă. Poţi să ai vila lui Peşte, aragazele cu toate inducţiile posibile, că în aceste condiţii doar un şpor cu ţădea scoasă direct pe geam te mai poate salva. Au inventat ei aparaturi de ultimă generaţie dar n-au inventat (încă) un banal şpori care îţi dă şi căldură şi mîncare. Numai atunci cînd primeşti cîte un bobîrnac de Sus îţi dai seama cît de vulnerabil este omul.

Este aici în vecinătate o clădire înaltă, iar în vîrful ei este arborat drapelul american. Pentru mine, era ca o giruetă care se rotea după cum bătea vîntul, mai ales în zilele toride mă uitam cu disperare să îl văd fluturînd. Era semnalul că am aer şi pot să deschid geamul să aerisesc. Atîta l-a fîlfîit ploaia cu gheaţă, că l-a făcut ferfeniţă. Emblema americană este vulturul, dar pot să spun că cel puţin drapelul arăta acum ca o cioară jumulită cu trei pene în coadă, ce fîlfîia jalnic în aer. Încă nu s-a încălzit afară să poată să-l schimbe. E ca şi o căpriţă de Crăciun cînd se satură pruncii de ea şi o aruncă în fundul şanţului. Am zis: sărmane drapel, ai fost înfrînt nu pe un cîmp de luptă ci învins de Măria Sa, Iarna.

Se pare că mult trîmbiţata încălzire globală se resimte şi aici. Sau poate pentru că am venit eu? Loţi zice că de vreo 3 – 4 ani încoace tot aşa fenomene rare se întîmplă. Fac şi eu ce pot, dacă nu pot duce multe de pe aici, măcar le aduc cîte ceva. Alina a prins o gripă big, sănătoasă nu glumă, o ţine de vreo lună, poate şi asta o va lămuri că nu oricine poate rezista provocărilor Americii.

Nu mai am multe de completat dar am vrut neaparat să vă împărtăşesc şi vouă din experienţa mea din „apocalipsă”.

Ileana Pisuc

Amintiri folclorice din Tabăra Internațională Rotary 2016, organizată de Clubul Rotary Sighet Voievodal (în parteneriat cu Rotary Sighet, Rotaract și Interact) – Rotary International Camp 2016 –  folkloric memories. O producție Green Valley Films.

Clădirea băncii austro-ungare a fost construită între anii 1906-1907 la intersecţia străzilor Lónyay Iános şi Jókai Mór, pe locul vechii case Bányai, după proiectul arhitectului Alpár Ignácz din Budapesta. Stilul este unul eclectic, specific lucrărilor arhitectului, cu toate că se pot regăsi şi elemente ale stilului art-nouveau. Atât interiorul cât şi exteriorul sunt bogat ornamentate. Clădiri de bănci aparţinând stilului eclectic, asemănătoare cu cea din Sighet, se pot întâlni şi în oraşe precum Cluj-Napoca, Nyiregyháza, Timișoara.

Intrarea principală, de pe strada Lónyay János, este marcată de o poartă frumos sculptată. Urcând treptele, la dreapta, găsim camera portarului. La parter se aflau birourile, camera directorului, locuinţa de serviciu, iar la etaj, sălile de primire a publicului. Toate încăperile aveau sobe de maiolică pictate manual.

La demisolul clădirii, la izbucnirea războiului, a fost amenajat primul buncăr împotriva bombardamentelor, realizat de firma « Kollerich R.T. » din Budapesta. Spre strada Jókai Mór, curtea băncii este închisă de un frumos gard din fier forjat, realizat în stil neo-baroc.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea este sediul… Băncii Comerciale Române – Sucursala Sighetu Marmației, membră a Grupului austriac Erste Bank.

„Pentru cei morți şi pentru cei vii, noi să depunem mărturie” (Elie Wiesel) este și genericul simpozionului desfășurat azi, 27 ianuarie, la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu-Marmației (Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș), unde sighetenii au comemorat dispariția a peste zece mii dintre concetățenii lor.

În urma unei rezoluţii adoptate de Organizaţia Naţiunilor Unite, 27 ianuarie este Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Au prezentat: David Liebermann (președintele Comunității Evreilor din Sighet), Gheorghe Todinca (directorul Muzeului Maramureșean), Alin Pralea (muzeograf), Alina Marincean (muzeograf). Evenimentul a fost organizat de către Muzeul Maramureșean în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Sighet.

Filmare: dr. Sorin Markus