Volumul recent apărut „Temeiuri biblice ale învățăturilor ortodoxe”, autor Preot dr. Nicolae Lauruc (tehnoredactare – Camelia Matruk, lector de carte – pr. cons. Marius N. Lauruc, tipar – Aska Grafika) a fost tipărit cu binecuvântarea Î.P.S. Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

„Este dureros să constatăm că se acordă mai multă atenție ecranelor pământești decât ecranului cerului. Se fac înregistrări exagerate pe ecranele tehnicii digitale. Sărbătoarea nu mai este sărbătoare, Cununia nu mai este Cununie, onomastica nu mai este onomastică etc. dacă nu sunt puse pe Fcebook! Oamenii petrec ore în șir cu ochii pe ecranele pământești. Asta înseamnă deconectarea noastră de la comuniunea pe care trebuie să o avem permanent cu Dumnezeu și Sfinții Săi. Această lucrare trebuie să fie prioritară. Dușmanul nostru nevăzut a înmulțit necazurile, grijile, durerile și suferințele noastre, iar apoi ne îndeamnă să căutăm rezolvarea acestora în ecrnele pământești. Acesta e, de fapt, scopul lui să ne distragă atenția de la cer. (Preot dr. Nicolae Lauruc – fragment din volumul „Temeiuri biblice ale învățăturilor ortodoxe”, 2025)

Salut, Sighet!

Cu ocazia celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie „DRUMURI DE SPICE” de la Uzdin (Serbia), Societatea Literar-Artistică TIBISCUS din Uzdin (Voivodina, Serbia) i-a acordat Marele Premiu al Culturii Românilor „Podul lui Traian” poetului sighetean Gheorghe Mihai Bârlea „În semn de apreciere a meritelor deosebite, pentru implicarea și contribuția importantă adusă pe plan național și international la promovarea limbii, spiritualității și culturii române, cât și pentru credința domniei voastre că frontiere nu există.”

Festivalul s-a desfășurat la sfârșitul lunii iulie 2025 (26 iulie) și a inclus lansări de cărți și de reviste, expoziții (de farfurii pictate, fotografie artistică, pictură naivă), concursuri culinare, spectacol folcloric (invitat Ansamblul de copii din localitatea Prundu Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud).

La ediția din acest an, Marele Premiu pentru Poezie „Sf. Gheorghe” a fost atribuit scriitorului Valeriu Stancu din Iași.

Au fost onorați cu premii și autorii băimăreni: Delia Muntean – Premiul „Tibiscus” (pentru volumul „De veghe la hotarul limbii române. Studii critice privind literatura română din Serbia”, Editura Institutului pentru Cultura Românilor din Voivodina, Zrenianin, 2025); Nicolae Scheianu – Premiul „Mihai I. Vlad” și Flaviu Mihali – Diplomă de merit cultural.

Felicitări tuturor celor care sunt mereu „de veghe la hotarul limbii române”!

Salut, Sighet!

În acest an aniversar cînd sărbătorim 25 ani de la inființarea Specializării FILOSOFIE – JURNALISM, (în cadrul fostei Universități de Nord Baia Mare), luni, 28 iulie 2025, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Centrului Universitar Nord din Baia Mare, a prestigioasei Universitați Tehnice din Cluj Napoca, s-a desfășurat într-o atmosferă epistemică extrem de intensă și dinamică presusținerea a cinci Teze de Doctorat, Domeniul Filosofie. Până la acest eveniment științific, de-a lungul anilor, au fost susținute referate științifice în cadrul Programului individual de pregătire, au fost publicate studii științifice în reviste de specialitate, au fost prezentate studii științifice din tezele de doctorat în cadrul Conferințelor științifice Naționale și Internaționale, au fost publicate cărți.
Cele cinci teze de doctorat au fost riguros analizate prin testul de antiplagiat TURNITIN. Rezultatele au fost pozitive și tezele nu prezintă niciun element de plagiat.
Comisia de îndrumare și integritate academică a analizat cu foarte mare exigență fiecare  Teză de doctorat care a fost prezentată, evidențiind ideile novatoare, obiectivele propuse, structura și complexitatea problematicii, actualitatea ideatică a temelor.

Componența Comisiei de Îndrumare și Integritate academică: Președinte – Prof. univ. dr habil Daiana FELECAN; Coord. teze de doctorat –  Prof. univ. dr. emerit Petru DUNCA, Prof. univ dr. Dan Gabriel SIMBOTIN; membri – Conf. univ. dr. habil Vasile Cătălin BOBB, Prof. univ. dr. Ion DUR.

Tezele de Doctorat prezente  în acestă Etapă de Presusținere au fost: FILOSOFIA ISTORIEI la VASILE PÂRVAN – drd. Claudiu Ioan HOLDIȘ, coord. științific Prof. univ. dr. habil  Petru DUNCA; METAMORFOZELE SOFISTICII CLASICE. RECONFIGURĂRI ȘI PERSPECTIVE CONTEMPORANE – drd. Ingrid OROSZ, coord. științific Prof. univ. dr. Dan Gabriel SÎMBOTIN; DISCURSUL PUBLIC ȘI NOUA PARADIGMA A CORECTITUDINII POLITICE – drd. Denis Mihai COVACI, coord. științific Prof. univ. dr. Petru DUNCA;PARADIGMA „NOUL ADEVĂR”, TRANSFORMAREA CUNOAȘTERII UMANE SUB INFLUENȚA NEW MEDIA – drd. Anton MIHIȘ, coord. științific Prof. univ. dr. Dan Gabriel SÎMBOTIN; FILOSOFIA LUI FRIEDRICH NIETZSCHE ÎN POLITICA NAZISTĂ. PERSPECTIVE ALE FILOSOFIEI POLITICE – drd. Melisa Lavinia POP (căs. Mateaș).

Comisia a evidențiat  efortul exegetic deosebit al doctoranzilor și mai ales faptul esențial că aceștia  sunt extrem de performanți la nivel național în planul cercetărilor de profil.

      Prof. univ. dr. emerit Petru DUNCA 

Foto: lector univ. dr. Andrei ACHIM

Am mulți prieteni, cunoștințe, care au reușit în viață, confirmându-și visuri din copilărie și adolescență. Există, aș zice, însă, o mistică a visului. Nu întâmplător se spune că vei fi în viață ceea ce ai visat să fii. Adică, în mare măsură, ești proiecția propriului vis din etapele inocente ale vieții.  Se confirmă mai mult sau mai puțin, dar visul poate rămâne o sursă de optimism important în confruntările cu provocările inevitabile. A nu se interpreta visul cu predestinarea, dar nici nu putem ignora relația cu taine încă nedeslușite. În vis te poți întoarce în trecut și proiecta în viitor în egală măsură.
Deși nu am avut inspirația să-l întreb, tind să cred că Florentin Năsui a visat și a dorit să fie jurnalist. A prins ocazia și a făcut studii, necesare oricărei profesii, care să te valideze. A avut convingerea că are disponibilități de talent menite să-i suțină cariera, care, iată, se întinde  pe o distanță temporală de peste patru decenii în publicistica maramureșeană.
Cariera lui este profund legată, în prima etapă, de cotidianul „Pentru socialism”, până în decembrie 1989, când alte opțiuni nu erau posibile. O bună ocazie  de-a întâlni în această redacție intelectuali cu vocație, scriitori înzestați cu abilități pe care le-au valorificat în a face dintr-o publicație  subordonată ideologic una dezirabilă și cu o curajoasă deschidere spre fenomenul cultural. Adică un colectiv de redacție stimulativ  pentru cariera unui jurnalist tânăr. „Graiul Maramureșului”, reluând numele unui cotidian din perioada interbelică, i-a oferit lui Florentin  misia jurnalistică de a se focaliza pe viața publică, culturală, din Maramureșul Istoric.
A devenit partener atent, onest pentru instituțiile publice, observă metamorfozele din viața economică, socială, în mediul rural și urban, surpinde evenimentele publice și face să rezoneze spre publicul cititor, în anii ’90, cu un tiraj de peste douăzeci de mii de exemplare! O face cu dedicație, deontologie și etică profesională, refuză să substituie evenimentul exemplar cu cancanul efemer, mizând pe relevanță socială și culturală. Optează pentru onestitate și corectitudine, ceea ce l-a făcut credibil și respectat.
Nu în ultimul rând, a realizat interviuri cu personalități maramureșene, care sunt și ele relevante pentru noi și pentru cariera lui. Sunt unul dintre beneficiari și îi mulțumesc pentru generozitate. Precum Gheorghe Pârja, colegul și „nașul” lui jurnalistic Adrian Marchiș, binecunoscutul jurnalist la Radio România Actualități, Florentin Năsui a fost la rându-i mereu prezent la evenimentele la frații români din Transcarpatia (Ucraina) și le-a făcut cunoscute prin generoase materiale publicate în „Graiul Maramureșului”.
Putem spune că jurnalistul și prietenul Florentin Năsui și-a construit o operă cu valoare de „martor” a vieții sociale, politice, economice și culturale în Maramureș, de neocolit pentru o corectă înțelegere a trecutului nostru imediat, adică a ultimelor decenii.
Aș vrea să cred că nu a renunțat la ideea de a publica într-o nouă carte materiale jurnalistice ce merită să revină în circuitul publicistic.
În acest moment aniversar îi doresc cu sinceritate și prietenie „LA MULȚI ANI!”, cu sănătate și bucurii pe îndestulate!

Gheorghe Mihai BÂRLEA

* * *

Profesia este precum o statuie. Cei interesați de destinul unui om îi deslușesc viața și o reproduc ca o fotografie. Cei care se respectă nu folosesc retușul. Deși lumea noastră este plină de întoarceri pe dos. Am învățat din pruncie ca lucrurile reușite să le povestesc când se ivește prilejul. Așa mi s-a întâmplat cu acest text. Am învățat multe de la marele scriitor, cu rădăcini sighetene, Alexandru Ivasiuc, despre Marmația de frontieră, din romanul lui APA. Și acum, aici, la frontieră, pe Tisa, viaţa arată altfel. Dar nu toată lumea o vede în forma ei iluminată. Trebuie cineva să-i decupeze tâlcul. Aşa a fost inventat de realitate jurnalistul Florentin Năsui. Aici, la frontieră, omul este nevoit să se oprească, dar gândul lui poate trece până dincolo de orizont. Pentru cei care preţuiesc vuietul vremii ştiu că legea marginii de ţară are un registru de vamă. În care cronicarul scrie despre cum merge lumea.
Timp de peste patru decenii, în rolul omului cu scrisul la graniţă, a fost distribuit de soartă şi de patima lui pentru realitate jurnalistul Florentin Năsui. Căruia i s-au dat în grijă vreo trei văi, două maluri de apă şi un Maramureş muşcat. Rar mi-a fost dat să întâlnesc în viaţă un confrate care poartă cuvântul tot timpul în dreptul inimii. (Poate regretatul nostru prieten şi coleg Gheorghe Peter, născut şi el de veghe în Marmaţia). Florentin are câteva calităţi care sunt trepte de urcare spre suflet. Ştie că timpul se măsoară cu lumina şi întunericul, cu anotimpurile, dar mai ales cu cuvântul. Ştie că din viaţa asta trecătoare doar memoria și conştiinţa locului rămân mărturia unei epoci. Jurnalistul din el crede că nu există învechire în adevărul din verbe şi substantive. Niciodată nu şi-a potrivit gândirea, nici cuvintele pe muzici false.
Deși s-a retras într-o meditație a vieții, scrisul lui rămâne, alină lumea, o provoacă, dar poate să o facă să cânte. Stă mărturie de ziar și carte. Lui Florentin, un fin iubitor de istorie, i-a fost hărăzit să aibă reşedinţa pe frontieră. Dar spiritul lui căutător cutreieră ţara şi câteva teritorii europene. Un bun partener de dialog. Lectura fiind energia care nu lasă să ruginească profesia. Ca absolvent al Facultăţii de Jurnalism din Bucureşti a avut preţuire pentru breaslă. Pentru meserie. Pe lângă miile de articole, şi-a pus numele şi pe o carte cu dialoguri care-l reprezintă. Florentin Năsui este memoria activă a marilor manifestări din Marmaţia. Care-i dau nobleţe. Printre ele, la loc de cinste, stă Festivalul Internaţional de Poezie. Și Serile de Poezie de la Desești. Despre care Florentin are o avere de imagini.
Este cronicarul celebrului Memorial de la Sighet. Este jurnalistul care a trecut frontiera (fără vamă) la românii din dreapta Tisei. De unde a scris reportaje memorabile, care fac parte din patrimoniul jurnalistic al Maramureşului. Adunate într-o carte ar deveni un document de preţ, o mărturie despre oameni, locuri şi evenimente din istoia recentă. Zic asta deoarece scrisul lui are toate datele unui reportaj literar de calitate. Şi aici Florentin se aşază la frontiera dintre jurnalism şi proză. Fiecare număr din Graiul, care a purtat numele lui Florentin Năsui, are un ecuson în plus. Pentru Florentin Năsui, „Graiul Maramureşului” este locul de lângă inimă. (Mi-a spus-o nu o dată). Ca om, Florentin este un dor de oameni. În prezenţa lui, sufletul devine o pasăre în odihnă, curiozitatea lumii sporeşte, iar paşii umani parcă măsoară altfel timpul.
Adevărul este că nu-mi pot imagina Marmaţia fără Florentin. Deşi și-a schimbat reședința. Dacă nu mă credeţi, puteţi să-i întrebaţi pe Echim, Bârlea, Slujeru, Pralea, Todea, Marchiş, ori Dorel Codrea. Treceţi Tisa la Jotu, Opriş, Hrin, ori Botoş. Ori colegi din redacţia ziarului nostru. Câți am mai rămas.
Textele lui au fost iubite de cititori! Au rămas repere despre o realitate bine descifrată de el. A pus multe întrebări. În acest context mă simt dator, în numele adevărului, să spun că Florentin rămâne un reporter redutabil. Agreat și premiat. Cuvine-se să vă spun că în aceste zile, 30 iulie, Florentin Năsui, împlineşte şapte decenii de viaţă. Peste patru decenii la masa de scris. La mulţi ani, distinse coleg şi prieten! Preţuire familiei!

Gheorghe PÂRJA
(Articol publicat în „Graiul Maramureșului”)

***

„Materialele”  lui Florentin Năsui (consemnări, reportaje, interviuri) sunt un festin continuu de  jocuri de cuvinte, umor și aluzii fine, deschideri de multiple interpretări, poante, piedici sistematice puse înțelegerii  facile, clare, directe a subiectelor abordate, iscodiri, provocări. Acestea ar fi câteva din „ingredientele” textelor comise de condeierul și ziaristul Florentin Năsui. – Un curcubeu deasupra și un caleidoscop („kuker”!) spre înăuntrul realității.
Pe lângă acest gen de diarist, Florentin mai este un fotograf luminător și un epigramist cu har. Încât, îți vine să te întrebi dacă septuagenariatul de-l celebrăm aici este unul pe bune, ori vreo poză fotoshopată sau vreo tainică epigramă de-a sa…
Pentru că un spirit tineresc perpetuu îl  animă. La Mulți Ani, domnuc!

Marin SLUJERU

* * *

Din câte am auzit pe la 30 iulie 1955 Florentin NĂSUI era, în timp, proiecția unui bărbat de 70 de ani acoperit din cap până în picioare, adică în întregime, de vopsea tipografică luminată de Cuvânt, un cuvânt nedureros, dar care, de multe ori, lasă pe pagina albă a ziarului o rană profundă, ca o tăietură de cuțit bine ascuțit.
Florentin Năsui, ca făptuitor al reportajului, al știrilor de dincoace de Deal (nu i s-a pus în zadar pecetea „ziaristul de la frontieră”), sau intervievator s-a identificat de fiecare dată cu „materialul clientului” plasându-se de fiecare data în centru, dar făcând loc și celuilalt, riscând, de altfel riscul este meseria lui, să devină „inamicul public” numărul unu al celui deopotrivă tiranizat și ironizat de propriile lui viziuni.
Florentin Năsui a supraviețuit unui accident vascular minor, ceea ce l-a „înrăit” în a deveni o imagine vie în spațiul public, a fost crucificat pe o cruce de hârtie rezistentă la temperaturi ridicate în timpul coacerii cuvântului într-un cuptor de gheață. Apucându-te să-i recitești textele jurnalistice, încă de la debutul său publicistic, vei constata că și-a „croit” un stil jurnalistic propriu, al său, devenind un despărțitor de modă jurnalistică, causticitatea sa rămânând neînțeleasă până astăzi.
Cu timpul, lăsându-se impresionat de propriul talent și l-a folosit plasându-l strategic la pândă, într-o „crâșmă informală” dar în care el, în carne și oase, nu a intrat niciodată. Textele sale poetic-jurnalistice (aici într-o oarecare înghesuială ar încăpea, ar avea loc și cuvântul hâtru) ne demonstrează cu asupra de măsură flerul său jurnalistic, dar numai după ce a fost decodificat. „Petreceri prin Țara Maramureșului”, Editura „Valea Verde, Sighetul Marmației, 2010, cartea sa cu dialoguri care-l reprezintă „este memoria activă a marilor manifestări din Marmaţia […] . Printre ele, la loc de cinste, stă Festivalul Internaţional de Poezie. Despre care Florentin are o avere de imagini. Este cronicarul celebrului Memorial de la Sighet. Este jurnalistul care a trecut frontiera (fără vamă) la românii din dreapta Tisei. De unde a scris reportaje memorabile care fac parte din patrimoniul jurnalistic al Maramureşului. Adunate într-o carte ar deveni un document de preţ, o mărturie despre oameni, locuri şi evenimente.[…] …scrisul lui, cînd nu este elaborat sub presiunea firească a cotidianului, are toate datele unui reportaj literar de calitate. Şi aici Florentin se aşază la frontiera dintre jurnalism şi proză.” (Gheorghe Pârja).
Jurnalist-artist Florentin Năsui a demonstart că textele sale, între noi fie vorba, sunt invadate de poezie. Dar Florentin Năsui a „descoperit” și poezia imaginii continuând să „modeleze” cuvântul cu imaginea. Personaj de excepție în lumea de dincoace de Deal ne va fi dor când noi nu vom mai fi.
Trebuie să vă spun că, la împlinirea frumoasei vârstei de șapte (7) ani, (cu bună-știință am omis un zero, nu-i nici o greșeală), tolănit pe scaunul din spate al unui spațiu ce traversează tăcut Munții Gutâi (așadar Dincolo!) mă bucur să-i fiu aproape și să-i spun „La mulți ani”, prietene!

Echim VANCEA

* * *

Florentine, deși te-ai dat „ascuns” dincolo de deal, acolo unde zici că te ocupi de flori, floricele, fructe aromate și alte delicatese,  noi nu uităm că ești sighetean și că ai avut ani buni (și zile bune!) intervenții jurnalistice (mai mult sau mai puțin „degustate” pașnic), prin care – cu voia ta (amin!) – lăudai sau criticai (nu chiar pe înțelesul tuturor) tot ceea ce întâlneai în lungile promenade investigaționale, cu ținte sustenabile. Ar fi cazul, tinere septuagenar, să-ți reamintești (măcar azi) cum arată… Orașul. Relaxarea doar la biblioteca sătească nu-i suficientă! 🙂
Nu-mi vine să cred că la vârsta asta frumoasă taci (cuminte) și reușești să te abții de la comentarii (scrise și nu doar gândite). Sunt convins că volumul la care lucrezi intens (așa spun pe surse consătenii tăi), continuarea „petrecerilor” din anul 2010, îl vei publica tot la Editura Valea Verde de aceea, conform trendului, te „provoc” să-mi promiți că-mi predai manuscrisul nu mai devreme de 2030.
Așteptăm cu nerăbdare să te revedem, să-ți oferim atenția și „tradiția”  noastră concentrată, urbană și/sau chiar să te vizităm acolo, în mijlocul preferatei tale (mai nou) naturi protejate.
Cu salutări neo-ecologiste îți doresc LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE!.. cu muuulte petreceri moderate!
… și… nu uita… fie lumea cât de rea/ tot mai bună-i la Fărcașa.

Ion MARIȘ

În anul 1896, renumitul pictor sighetean Hollósy Simon, stabilit la München, a vrut să înființeze în orașul natal o școală de pictură, însă, sighetenii, total neinspirați, i-au transmis că urbea are nevoie de fabrici și industrie, nicidecum de artă, pictură, „firca-firca pe hârtie”.
Drept urmare, Hollósy și-a luat pensulele și s-a dus la Baia Mare, unde a fost primit cu brațele deschise și unde a înființat ceea ce se numește azi „Școala băimăreană”.
Care a continuat neîntrerupt de atunci, prin porțile căreia au trecut în cei peste 120 de ani cca 3500 de artiști plastici (pictori, sculptori, graficieni, ceramiști, designeri), provenind din toată lumea, care strălucește și azi pe mapamond prin nume de referință, care fac ca arta plastică cu eticheta Baia Mare să fie unul dintre cele mai competitive produse de export cultural (și nu numai) maramureșean.

Iar astăzi, profesoara de pian sigheteană Aurelia Vişovan, stabilită la Nürnberg, unde predă la Universitatea de Muzică de acolo, avându-l alături pe profesorul de pian turc Can Çakmur de la Trinity Laban Conservatoire din Londra, desfășoară o a doua ediție a „Sighet International Music Summer” (SIMS).
Este vorba despre un masterclass, o școală de vară, derulată cu generosul sprijin financiar al Primăriei și Consiliului Local Sighetu Marmației, cu ajutorul esențial al Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighet (cu care ne mândrim și de care avem cu toții nevoie) și cu sprijinul firmei japoneze de piane Kawai, sponsor al evenimentului.
În acest an participă 10 cursanți, proveniți din 7 țări, unii dintre ei reveniți a doua oară.

Sunt convins că vor urma și alte ediții și că acest fenomen va crește și va deveni tot mai mare, mai important și mai grandios, așezând, treptat, Sighetul pe podiumul muzicii clasice europene.

Într-un alt fel de reparare a greșelilor trecutului și de revenire a renumelui orașului, care-și va sărbători anul viitor 700 de ani de la prima atestare, la prestigiul pe care îl merită.

Teofil IVANCIUC

Foto: I. Maris

Georges Tabet are o carte cu titlul ăsta. Mi-am adus aminte de ea aseară, pe 22 iulie 2025 (precizez data fiindcă e un moment unic în istoria culturală sigheteană), pentru că un concert atât de mare într-un oraş atât de mic nu-i un eveniment peste care tăcera se poate lăsa, aşteptând mereu un altceva poate mai interesant, poate mai accesibil multora.

Sighetul a „răbufnit” din când în când prin elitele sale. A făcut-o în istorie, în pictură, a făcut-o şi o face şi acum prin muzică, drept pentru care voi da alt titlu articolului meu, şi-i voi spune aşa:

A trăi prin Şcoala de Muzică.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar impresia mea – pe care mi-o asum! – este că Sighetul e pe harta culturală a lumii prin activitatea şi evenimentele organizate de/la Şcoala de Muzică din Sighetu Marmaţiei.

Două piane pe aceeaşi scenă, făcându-ne să(-i) spunem, în gând, „O, da, bucuriei” când sigheteanca noastră dragă Aurelia Vişovan şi invitatul special al acestor zile Can Çakmur au interpretat finalul Simfoniei a 9-a „Oda bucuriei”.

Să spunem şi să dăm frâu liber bucuriei de a fi fost acolo, aproape de artişti, văzându-i, ascultându-i, comparându-i, … îndrăgindu-i în final pe amândoi, pentru că au fost minunaţi!

Despre concertul de aseară se va vorbi mult. E bine ca lumea să ştie că la Sighet s-a făcut şi se face muzică de înaltă clasă, că aici învaţă primele acorduri muzicale copii, tineri, care peste ani devin nume sonore în întreaga lume. Aici se întâmplă, la noi acasă şi asta ne face mândri pentru talentele sighetene şi recunoscători profesorilor care-i pregătesc, îi formează şi le dau un start impetuos în lumea muzicii culte.

Aurelia Vişovan vine mereu la Sighet. Aici s-a născut, aici a intrat în lumea muzicii. Acum este profesoară de pian la Universitatea de Muzică din Nürnberg, Germania. Can Çakmur este profesor la Trinity Laban Conservatoire din Londra. Cei doi ne-au încântat aseară prin prestaţia lor. Mă gândesc că „încântat” are o rezonanţă foarte largă pentru fiecare dintre noi. Putem fi încântaţi în multe moduri, de oameni, întâmplări, peisaje, etc. Dar „încântat” poate fi despărţit: „în-cântat”! Şi ajungem din nou la cântare, la muzică. Etimologia poate avea altă părere, nu mă îndoiesc, mai avizată. Dar mie îmi place, începând de aseară, să despart cuvântul în două, şi să fiu în-cântat de fiecare dată când viaţa îmi va da ocazia.

Pentru Aurelia şi Can am găsit în versurile „Bucurie! Bucurie!” de pe coperta a 4-a a programului de prezentare ceva ce poate fi o urare, un îndemn pentru cariera lor:

„Fraţilor, pe-a voastră cale / Mergeţi, veseli, neclintit, / Ca eroul spre nădejde / Şi spre laurul dorit!”

Mergeţi neclintit în cariera muzicală care-i dechisă  în faţa voastră! Neclintiţi vom sta şi noi, aşteptându-vă!

Horia PICU

La sfârșitul săptămânii trecute, împreună cu prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu, la invitația bine cunoscutului apșănean Ion M. Botoș, am trecut granița pentru a vizita singurul Muzeu privat al românilor din Ucraina, la a cărui înființare și dezvoltare a contribuit cu maximă implicare și entuziasm gazda noastră.

În regiunea ucraineană Transcarpatia, în localitatea Apșa de Jos, românii trăiesc cu conștiința profundă a rădăcinilor lor și luptă pentru păstrarea limbii, tradițiilor și culturii. Un pilon esențial al acestei lupte identitare este Uniunea Regională din Transcarpatia „Dacia”, președinte Ion M. Botoș, organizație foarte dinamică, prin intermediul căreia s-a înființat Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia – instituție privată ce funcționează ca o adevărată bornă a memoriei culturale românești.

Uniunea „Dacia” desfășoară o activitate susținută de promovare a patrimoniului românesc din Ucraina prin organizarea de evenimente culturale, simpozioane și întâlniri interetnice; sprijinirea învățământului în limba română, inclusiv prin donații de carte și materiale educaționale; implicarea în proiecte transfrontaliere cu parteneri din România și Republica Moldova; editarea de publicații despre istoria și cultura românilor din Maramureșul din dreapta Tisei; colaborarea cu instituții/ organizații din România pentru cercetarea comunităților românești din Ucraina etc

Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, aflat sub coordonarea ONG-ului „Dacia”, deține un veritabil tezaur de obiecte, documente și mărturii ale vieții românilor din zonă. Printre exponatele muzeului se regăsesc piese de port popular autentic, unelte tradiționale folosite în agricultură, păstorit, țesut, prelucrarea lemnului, apicultură, mobilier țărănesc vechi, icoane pe sticlă și lemn, precum și obiecte de cult, fotografii vechi de familie, acte oficiale din perioade diferite, documente istorice despre școlile românești din zonă, dinainte și de după alipirea regiunii la URSS, o bibliotecă etnografică și istorică, destinată ercetătorilor și elevilor interesați de istoria locală.
Muzeul nu este doar un loc de vizitare, ci un spațiu viu, care găzduiește activități educative, întâlniri intergeneraționale etc.
Prezența activă a Uniunii „Dacia” și funcționarea acestui muzeu confirmă faptul că românii din Transcarpatia nu sunt o minoritate pasivă, ci o comunitate implicată în societate, legată indestructibil de trecutul său și deschisă spre dialogul european. Emblema organizației – cu bradul, muntele și lupul dacic – este mai mult decât un simbol: este un legământ cu istoria și un semn de continuitate într-o lume în tragică schimbare.

Am fost părtașii unei lecții de istorie a românilor „de pretutindeni” care ne-a demonstrat că acolo unde „omul sfințește locul” neamul nu moare. Mulțumim, stimate Ion M. Botoș.

În continuare o „mostră” video de la întâlnirea românească transfrontalieră:

Text, Foto & Video: Ion Mariș

P. S. : Vizita noastră ne-a oferit prilejul de a face și o mică donație Muzeului de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia (Apșa de Jos).

Se tot vorbește în mass-media, din ce în ce mai mult, despre violența domestică.
Domestic înseamnă îmblînzit, adaptat, potolit, umanizat, civilizat. Ar fi atîtea denumiri pentru acest concept dar, din ceea ce se constată, din păcate, acest cuvînt și-a cam pierdut valoarea și s-a transformat în exact în opusul lui, în violență sălbatică.
Cum altfel să interpretezi cînd, aproape zilnic, suntem bombardați cu știri horror despre cum soțul, iubitul, concubinul și-a ucis soția sau iubita!, de parcă ar fi niște animale la vînătoare de ființe lipsite de apărare, atît prin constituția fragilă a femeii, cît și prin lipsa unor legi care să le apere!
Niciodată n-am să înțeleg de ce femeia ar fi o creatură de rangul doi, care să fie victimă a violului, bătăii, umilinței?! Cu ce a lucrat Dumnezeu mai mult la bărbat decît la femeie?

Încă nu ne-am domesticit în sec. XXI să înțelegem că suntem cu toții egali prin naștere, că suntem oameni!
Unde și cînd s-a produs o așa ruptură în civilizație care, cu cît se pretinde că avansează devine tot mai agresivă, începînd de la familie, societate  state între ele, etc…
Formele incipiente de agresiune, eu zic, apar din primii ani de existență.
Copilul e rezultatul „bulionului” existențial în care s-a născut, a crescut și s-a dezvoltat. E ca o sugativă care absoarbe tot ce vede în jurul lui, n-are discernămînt încă să separe binele de rău.
Părinții sunt proprii lor „croitori” de drumuri în viață, lucrînd cu „materialul” (genetic) propriu!
Școala ajută și ea cu ce poate, iar mai tîrziu, anturajul bun sau prost e cel ce-și pune amprenta însă, din păcate, din ce în ce mai  puțini părinți își asumă rolul de „făuritori” de oameni și destine. Ca să nu supere copilul și să-i îngrădească dezvoltarea. Le dă în mînă, din primele luni de viață, telefonul în loc de suzetă și îi lasă să-și aleagă singuri preferințele..
Orb să fii, să nu vezi, mai ales în aceste zile cînd se întețesc provocările sub formă de manifestații de toate genurile; spectacole, concerte, pe malurile mării, pe proprietățile conacelor, cu muzică drăcească, cu mesaje sataniste, suburbane, pe care nu credeai că le-ai putea auzi pe vreo scenă, cu creiere încinse de alcool și droguri… și să ne mai mirăm că în societate fac exact cum au văzut în partyurile și întrunirile de tot felul, nesupravegheate de adulți cerebrali!

Asta, la nivel de familie și societate, în timp ce vedem efectele nocive duse la extrem, peste granițe!
Popoare nevinovate, decimate și spulberate de cîte un dezaxat, care-și închipuie că are dreptul și că poate să facă tot ce vrea.
Așa că atunci cînd un dezaxat mai mărunt care-și omoară iubita și e căutat de două săptămîni fără rezultat, nu ne mai mirăm, intră în normalitate un asemenea caz…

Oare ce ne-ar trezi și ne-ar face să strigăm toți la unison: GATA! AJUNGE!

….Și în tot acest timp se moare în Ucraina, Gaza, Iran etc… și ne întoarcem iar în sălbăticie, uitînd că  odată am fost și noi domesticiți!

Ileana PISUC

P.S.: Mi-a rămas în minte o frază spusă de cineva: a ajuns diavolul să ia lecții de la noi!

Foto: I. Mariș

Cât de mult încap într-o singură zi
(banală de miercuri)

când scriu poezie creierul meu se transformă
în plasturi nesfârșiți
de oameni. Am o zi în care să fiu doar eu
euforică şi melancolică în același corp de prințesă tibetană.
Ochii mei se topesc la fel de frumos într-un
toporaș de munte sau într-o
calamitate naturală fără martori.
Toate corpurile miros a singurătate
când afară se face întuneric.
Îți umezești părul și unghiile tale trec
peste tot ce înseamnă a fi viu.
Am certitudinea că vara am cei mai frumoși ochi din lume,
că toate rochiile îmi devin trupuri cuminți,
descompuse.

Falangele luminoase ale dimineții rup
cuvinte din bolta extravagantă
a poeților.

* * *

■ Antonia Luiza DUBOVICI (n. ZAVALIC) s-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetul Marmaţiei.
■ Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei. Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca.
■ Stabilită în SUA din anul 2018.
■ A publicat în revistele: Mantaua lui Gogol, Actualitatea Literară, Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmația Literară, Mișcarea Literară, Tu-carte deschisă, în ziarul județean Graiul Maramureșului etc.
■ Debut editorial cu volumul: ■ Despre fluturi și praf (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
■ După debutul editorial a publicat volumele: ■ Despre înfrângerea definitivă a întunericului (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2015) ■ Templul de Adamant/ Храм Адаманта/The Adamanth Temple (Editura Valea Verde, Sighetul Marmației, 2019).
■ Este inclusă în antologiile de poezie: ■ Cinci Poete (Antologia Concursului de poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015) ■ Pe aleea cuvintelor (Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015) ■ Pași împreună (Editura Gutinul, Baia Mare, 2015).
■ Premii: Premiul „Ileana Mihai”, acordat de Centrul de Studii Maramureșene Sighetul Marmației cu ocazia Zilelor Scriitorului Sighetean, iulie 2015; Trofeul „Primăvara 2015-agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie „Primăvara 2015-agonia.ro”; Premiul Revistei „Mișcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014;  Premiul pentru debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” Desești (septembrie 2013); Premiul pentru debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus (2013).
■ Traduceri: Când aveam 19 ani de Ian Macilwain, Broombank Publishing, 2016 (publicată ca ediție specială în limba engleză de Broombank Publishing, SUA).

Și pentru că ziua de joi, 24 iulie 2025, nu este deloc banală, echipa noastră îi urează poetei Antonia Luiza Dubovici (Zavalic)… LA MULȚI ANI LUMINOȘI!!!

Salut, Sighet!

Într-o epocă în care tehnologia redefinește constant modul în care ne raportăm la trecut, Asociația Firul Vieții din Sighetul Marmației (președinte – prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu)  își asumă un proiect menit să conecteze memoria colectivă a orașului cu instrumentele digitale ale prezentului. La începutul anului viitor (2026), cu ocazia celebrării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetul Marmației, vom lansa o aplicație mobilă (online) menită să ofere un acces facil și intuitiv la informațiile despre personalitățile marcante ale orașului, identificate și localizate cu precizie în principalele cimitire sighetene.

Proiectul, inițiat și coordonat de Asociația Firul Vieții, își propune să aducă în prim-plan moștenirea culturală și istorică a orașului Sighet printr-un demers de digitizare a memoriei locale. Într-o primă etapă, aplicația va permite localizarea exactă, prin intermediul coordonatelor GPS incluse, a mormintelor personalităților sighetene înhumate în cele patru cimitire principale ale orașului: cimitirul românesc, cimitirul maghiar – romano-catolic, cimitirul maghiar – protestant și cimitirul ucrainean. În ultimele luni au fost semnate Acorduri de Parteneriat pentru colectarea de informații cu principalele Protopopiate și Parohii din orașul nostru, cele care administrează respectivele cimitire.

Fiecare mormânt inclus în proiect va fi geolocalizat cu acuratețe, iar aplicația va oferi în plus informații esențiale despre viața și contribuția decedatului la dezvoltarea orașului și/ sau a regiunii. Informațiile vor fi disponibile în cel puțin trei limbi: română, engleză și maghiară sau ucraineană, în funcție de contextul biografic al fiecărei personalități.

Aplicația va putea fi utilizată atât de vizitatorii care se află fizic în Sighet și doresc să parcurgă trasee tematice în cimitirele orașului, cât și de cei aflați la distanță — din țară sau din diaspora — care vor putea accesa informațiile de oriunde din lume. Această funcționalitate oferă nu doar un instrument de cercetare și explorare istorică, ci și o modalitate de reconectare emoțională cu orașul natal pentru cei plecați, care își pot regăsi rădăcinile într-un format digital modern.

Este un mod de a cinsti memoria celor care au făcut istorie în Sighet, de a păstra vie contribuția lor și de a o face cunoscută noilor generații. În același timp, ne dorim să oferim o punte între locuitorii de azi ai orașului și cei stabiliți în alte zone, dar care au lăsat în urmă valori și repere esențiale pentru identitatea noastră locală.

Inițiativa se adresează nu doar istoricilor sau pasionaților de genealogie, ci și turiștilor, profesorilor, elevilor sau oricărui cetățean interesat de trecutul orașului. Prin aplicație, utilizatorii vor putea căuta personalitățile decedate în primul rând după nume dar și după domeniul de activitate sau chiar în funcție de contribuțiile lor culturale, științifice, politice sau sociale.

Pe lângă localizarea mormintelor și afișarea coordonatelor GPS, aplicația va integra și fotografii ale monumentelor funerare, descrieri istorice, precum și eventuale link-uri către articole, cărți sau surse digitale relevante. Platforma va fi concepută pentru a fi ușor de folosit și foarte accesibilă.

Pentru realizarea acestui proiect Asociația Firul Vieții va colabora, pe lângă Protopopiatele/ Parohiile locale, cu istorici locali, familiile personalităților vizate și instituții de cultură din Sighet și din regiune. De asemenea, se au în vedere și alte parteneriate cu organizații culturale și academice, din țară și străinătate, pentru validarea informațiilor publicate.

Această componentă multilingvă conferă proiectului o dimensiune internațională și multiculturală, reflectând mozaicul etnic și cultural care definește identitatea Sighetului de-a lungul secolelor.

Lansarea oficială a aplicației este programată pentru începutul anului viitor, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 700 de ani de la prima atestare documentară a orașului Sighetu Marmației. Momentul va fi marcat printr-o conferință publică, o expoziție documentară și un tur ghidat în cimitirele implicate în proiect, în cadrul căruia participanții vor putea experimenta în premieră aplicația.

De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată o campanie de promovare a aplicației, inclusiv prin canale online și sociale, astfel încât publicul din diaspora sau din alte regiuni ale țării să poată descoperi această resursă valoroasă chiar dacă nu se află fizic în Sighet.

Prin acest demers, Asociația Firul Vieții nu doar valorifică patrimoniul local, ci și deschide o direcție nouă în ceea ce privește conservarea memoriei urbane. Aplicația se dorește a fi un model replicabil și pentru alte orașe din România sau din regiune, în care inițiativele de mapare digitală a istoriei sunt încă insuficient explorate.

Considerăm că trecutul nu trebuie doar comemorat ci și înțeles și, mai ales, să fie vizibil și accesibil. Prin această aplicație, nu doar marcăm morminte, ci vom încerca să spunem și povești. Și fiecare poveste va contribui la înțelegerea unei identități comune pe care o „purtăm” cu toții, indiferent de limba vorbită sau de locul în care ne aflăm acum.

Într-o lume grăbită, în care istoria riscă să fie uitată în goana după „trenduri” adeseori superficiale, inițiativa Asociației Firul Vieții din Sighetu Marmației este – credem – un exemplu de responsabilitate culturală și comunitară. Prin această aplicație, trecutul devine interactiv, personalitățile uitate sunt readuse în atenția publicului, iar cimitirele orașului capătă o nouă valență: nu doar locuri de „veșnică odihnă” ci și repere vii ale memoriei noastre comune.

Text & foto: Ion Mariș
Asociația Firul Vieții Sighet

Acolo

Poemul acesta umblă pe jos
Nici un căruțaș nu mai are
Ci mult întuneric la îndemână
Carul de altădată se-apropie singur
Loitrele-l poartă peste hârtoape.

Până la ceruri
E fânul dintr-însul.
Copiii nu pică de-acolo,
nu.
Doar îngerii clatină
Stelele-n leagăn –
ținutul de neatins
al lui Dumnezeu.

Mirare: cum nu se-mburdă
carul străbun?

Poemul acesta umblă pe jos
Și oarecând va ajunge acolo.

* * *

Gavril Ciuban născut la 10 iulie 1951 în Vișeu de Mijloc, Maramureș. Este absolvent al Facultății de Istorie din București. A lucrat 32 de ani la Ocolul Silvic Vișeu de Sus și 11 ani la Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus de unde s-a și pensionat. Nu a fost membru al Partidului Comunist iar, după 1990, dezgustat de mascarada politică, nu s-a înscris în nici un partid. Grație „binevoitorilor”, al căror nume nu este curios să le afle din măsluitele dosare, i-au fost confiscate de către miliție și securitate manuscrise și mașina de scris.
Debutează în Cronica (1975). Ulterior a publicat în majoritatea revistelor literare din țară, precum și în presa județeană unde îi apar versuri, proză, eseuri și reflecții pe teme sociale.
Debut editorial cu volumul de versuri Cultivatorul de pietre și tandra dihanie (Ed. Dacia, 1992). Este membru al Uniunii Scriitorilor Filiala București din anul 1998. A mai tipărit un număr de 18 cărți, unele dintre ele au fost traduse în italiană (de Gabriela Lungu), în franceză (de Ioana Trică), în engleză (de Alex Pop). De asemenea versuri de ale sale au fost traduse în ucrainieană, germană și albaneză.
În decursul anilor a primit nenumărate premii literare, inclusiv al Uniunii Scriitorilor din România.
Echipa „Salut, Sighet!” îi urează mulți ani inspiraționali poetului Gavril CIUBAN!

Salut, Sighet!

 Foto: Ion Mariș

Din mers
*
„…Noa, mnie așe’ mi s-o depărut că-i el!”

*
„’Cânta, ‘cânta…” zice bunica trecând pe lângă o ogradă, cu nepoțica de mână. (Doi trufași cucoșei, multe cârâieli.)

*
Întâlnesc o cunoștință, fostă dăscăliță. Nu ne-am mai văzut de mult. Schimbăm vorbele de rigoare. La plecare mă studiază: „O bună-perioadă vă doresc! Doamne ajută!” Îi răspund cu „Doamne…!” și eu.

*
Gata-gata să iau în brațe domnița manechin  scoasă pe trotuar, în fața magazinului de „second-hand”. Rochița îi flutură în vântul verii. He, he, he!…

*
Același magazin, același trotuar. Domniță manechin tooată ziua în rochie de seară, până-n pământ.

*
Și, tot acolo un manechin adolescentă: pantaloni scurți, tricou, șapică, ochelari jmecheri. Ci asta nu stă, se desprinde, vorbind cu telefonul.

*
Colectorul de fier vechi trece cu mârțoaga lui anunțându-și prezența cu glasul ruginit.

*
Duminică. O băbucă adeverește unui senior misterul Genezei „…Că pe noi așe ne-o creat Puterea asta divină. Îninte nu ști’ nimeni ce am fost.”

Meniul  zilei

„…cu cartofi părgăluiți, vă rog!… Și un 50 de Jidveu!”

Estivală

(Vifor, Taifun, Uragan…)
Sighetul se remarcă, pe lângă cuiul de badog exhibat în plin centru, prin 3 râuri: Iza, Tisa, Ronișoara. Toate 3 au nici un ștrand, decât vreun căruțaș, sau consoarta lui, cu 1 cal, responsabili cu îngrășarea  naturală a ierbii și nisipului.
Pe vremuri, vara, puștimea locului alergam din sus de Puskapor, să înotăm la Lóhusztató , unde erau spălați caii. Abia apoi s-a amenajat fostul ștrand de la Grădina Morii, care numa’ nu-i.

Obscure

*
Un pod, râu în asfințit: maluri largi,  soare-n adânc. – Altă lume: țârâit, zbor, plescăieli…

*
O nouă dimineață. Mă simt ca nou. Îmi pare nouă (fresh)  și supărarea,  urmată de slujnica ei, speranța. Așa, uitându-mă la noi 3, constat că suntem un caz – și încă unul interesant.

Marin SLUJERU

Foto: I. Mariș

Joi, 10 iulie 2025, la Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Sighet a avut loc vernisajul expoziției „Pictori transilvăneni, maramureșeni și bănățeni din veacul al XX-lea”, cu lucrări din colecția preotului Ioan Bizău.
67 de lucrări deosebit de valoroase, create de nume de referință ale artelor vizuale românești, artiști diferiți, fiecare cu sensibilitatea, limbajul și stilul propriu, au fost expuse pe simezele Centrului Cultural Episcopal,  (re)amintindu-ne că arta este un spațiu al dialogului și un atribut al democrației.
Mulțumim Părintelui-Profesor Ioan Bizău pentru că ne-a dăruit această expoziție, care este – de fapt – o pagină din jurnalul spiritual al domniei sale.

În continuare imagini VIDEO de la vernisaj:

Foto & Video & Text: Ion Mariș