Asociația „Alexandru Șainelic” din Baia Mare (președinte Mihai Tirică) a reușit să mobilizeze artiști din toată țara pentru o amplă expoziție națională „Culoare pentru suflet”, vernisată miercuri, 28 mai 2025, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, în prezența primarului Sighetului, Vasile Moldovan.
65 de artiști vizuali din 12 orașe din România expun la Sighet lucrări de diverse stiluri, executate într-o gamă variată de tehnici.

Dacă doriți să vă colorați sufletul, gândurile și imaginația, expoziția vă așteaptă, este deschisă până la sfârșitul lunii iunie 2025. Puteți mixa cromatic nuanțele unei zile căutându-vă răspunsuri, savurând… „poezia tăcută”.

O „mostră” video de la expoziție puteți urmări în continuare:

Text, foto & video: Ion Mariș

Întâmplarea, numită de Alexandre Dumas-tatăl „Soluția de rezervă a lui Dumnezeu”, a făcut ca, în urmă cu câteva zile, să stau la aceeași masă cu Ion M. Botoș (român de pe malul drept al Tisei), Ioan Ardeleanu-Pruncu, Ion Mariș și Vasile Timur Chiș, iar amabilul și expeditivul muzeograf sighetean (mă rog, așa cum îl știu de ani și ani), ne-a dăruit fiecăruia câte un exemplar din elegantul ghid Poienile Izei.

Fiind pe picior de plecare, pe loc am apreciat nu numai suplețea cărții, care oferă date monografice, ci și expresivitatea pozelor (vreo 200, cum am constatat ulterior), precum și explicațiile grăbite ale autorului despre câteva picturi din altarul bisericii de lemn Sfânta Cuvioasă Parascheva.

Curiozitatea fiindu-mi astfel stârnită, abia am așteptat să ajung acasă, ca să parcurg minimonografia în liniște și pe îndelete. Așa am aflat că ea a apărut în anul 2024 la Editura Muzeul Maramureșului, în colaborare cu mai multe entități (Primăria și Consiliul Local Poienile Izei, Asociația Centrul de Ecologie și Turism Maramureș, Muzeul Maramureșean Sighetu Marmației), și că proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Apoi, după atenta citire a acestei lucrări, am fost atât de încântat de ea (totul fiind tratat simplu, științific și expresiv, în principal cu ajutorul fotografiilor, asta deoarece – ne asigură Confucius – imaginea valorează cât o mie de cuvinte!), încât, iată, consider că și-a atins în întregime scopul, nu doar pentru uzul turiștilor străini de țară și județ, ci și pentru cel al majorității maramureșenilor, astfel de „călăuze” meritând să fie elaborate despre fiecare localitate cu pretenții cultural-turistice.
Da, căci ghidul lui V. Timur Chiș începe cu așezarea geografică și localitățile înfrățite cu Poienile Izei (orașul francez Maxeville, din anul 2005), inclusiv toponimul (Satul Poiana) și legenda actualei comune; continuă cu istoria ei (prima atestare, sub numele de Polyana Ujfalu sau Satul Poiana, datează din vremea regelui Sigismund – 27 septembrie 1418), capitol în care sunt menționate toate recensămintele (de pildă, la cel din 1941 apar 1208 locuitori – 1057 români și 151 evrei, pe când la cel din 1956 sunt înregistrați 1171 locuitori, toți români), precum și eroii căzuți în cele două războaie mondiale, în memoria cărora, comunitatea a ridicat, în anul 2000, Crucea Monument, pentru ca în 2018, cu ocazia centenarului Marii Uniri, preotul Ioan Vădean să finanțeze Crucea Comemorativă a Eroilor, una din cele mai mari cruci metalice maramureșene (15 metri înălțime, 6 metri lățimea brațelor), închinată memoriei tatălui său, mort în închisorile comuniste; lucrarea continuă cu un istoric al credinței ortodoxe, al preoților ce-au slujit în această localitate și, îndeosebi, al bisericii de lemn Sfânta Cuvioasă Parascheva, edificată în anul 1632 și pictată în stil eclectic („combină reminiscențe tradiționale cu elemente specifice sfârșitului de secol XVIII”) de către zugravul Gheorghe Plohod, iar astăzi monument UNESCO, adică principala atracție turistică prin stilul ei gotic (acoperiș cu poală dublă/ etajat) și prin picturile interioare (îngeri, Sfânta Treime, ispita șarpelui, alungarea din Eden, Judecata de Apoi și cetele celor de altă confesiune – evrei, turci, tătari, arapi/ arabi, țigani); capitolul credinței este dezvoltat de autor atât cu poza noii și impozantei biserici Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (construită în perioada 1987-2003, sfințită în anul 2003), cât și cu imagini și atractive explicații despre/ din cimitirul ortodox (cruci de mormânt „ce imită crucea Cavalerilor de la Malta”, troițe mai vechi și mai noi, din lemn sau metal), ba chiar și din cel evreiesc; desigur, meticulosul și conștiinciosul autor nu uită să prezinte cititorilor și/ sau turiștilor portul popular femeiesc și bărbătesc (opinci de oargă/ din piele, obiele, strinci sau ciorapi croșetați, bilgăre sau cizme din piele tare, cămeșă, sumnă sau fustă creață, zadii, pieptar, sfeter sau pulovăr, pânzătură/ batic, lecric sau haină din pănură și gubă sau haină din lână albă, respectiv opinci, obiele, cămeșă, sfeter, cioareci, gatii sau pantaloni largi de vară, pieptar, lecric, gubă, cușmă, clop), activitățile economice (creșterea vitelor, exploatarea pământului, turismul), manifestările culturale (Horea Poienarilor), sărbătorile religioase (de ex. Viflaimul, cu ocazia sărbătorilor de iarnă), fauna și flora locului.

Nu întâmplător, scopul turistic al minimonografiei Poienile Izei este confirmat de harta turistică de la sfârșit, hartă pe care sunt marcate traseele turistice, instituțiile publice (primărie, poliție, școală muzeu etc.), locurile de popas (pensiuni, pescărie) și atracțiile turistice ale comunei (biserică, cimitir, cruci, troițe).

            George  PETROVAI

Vineri, 30 mai 2025, de la ora 14:00, la Galeria de Artă Vassiliev din Sighet are loc lansarea volumului „PUSTNICUL” (Editura Limes, 2025), autor, prof. Nicolae RĂDOI.

Profesorul Nicolae RĂDOI este la al șaselea volum de autor (patru volume de proză: Scrâncioburi – 2021, Clepsidra – 2023, Popasul – 2024, Pustnicul – 2025) și continuă să publice… în ritm alert!

Cei care doresc să-l (re)întâlnească pe maestrul în „lovituri de grație” literare, pe fostul profesor de engleză Nicolae Rădoi… sunt așteptați la Galeria de Artă „VASSILIEV” din Sighet (P-ța Libertății, nr. 13).

Salut, Sighet!

Un raport cu un nume mai degrabă conspirativ, „QX”, al ministrului de resort, mi-a atras atenţia. L-am citit şi acum (and now) îl prezint în faţa celor care vor să înţeleagă ce nu-i de înţeles, vor să ştie de ce nu se face şi nu se va face ce trebuie să se facă.

Sper că am fost destul de alambicat în exprimare, aşa cum e şi raportul „QX”. Am dat-o şi puţin pe engleză în paranteză, aşa cum e şi opera, care pare că-i făcută pentru english men, nu pentru români. Ni se bagă tot felul de englezisme care ar fi putut să rămână mai bine pe la ele pe-acasă în loc să umple complicatul raport.

„Q” vine de la românescul (glumesc!) „Question”, iar „X” de la necunoscuta „x”, dar pare mai mult a fi de la chiX. Însuşi autorul zice: „Raportul se numește „QX” pentru că țintește să propună un sistem de educație-cercetare, prin care, prin problematizări adecvate (Questions), țara să poată să confrunte necunoscutele (X) viitorului”.

Toată opera (?) se numeşte „Raport de diagnostic al educației și cercetării din România. Realizări prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”. Ce-am constatat că scrie acolo, se poate citi mai departe.

Suntem puşi încă de la început în temă. Citez: „Raportul QX […] utilizează studiile existente pentru concluzii și implicații pragmatice și coerente, formulate la nivel de viziune și strategii generale – aspecte care țin de atribuțiile-cheie ale unui ministru –, într-un limbaj mai accesibil publicului larg […]”.

Păi ce accesibilitate e aia unde întâlnim: evidence-based, best practices, ground-breaking/frontier research, mindsetul (exact aşa!), tenure-track, input, citizen science, head hunting, brain-drain, brain gain, top-down, arts, bottom-up, upskilling, reskilling, well-being, skills ???

Ce putem citi în lucrare, pe pagini, acum urmează.

La pagina 3: „Nivelul de analiză este așadar unul la nivel de viziune și strategie, implementarea urmând a fi operaționalizată prin demersuri specifice, ghidate de dovezi (evidence-based) – care, din păcate, pe alocuri, nu sunt suficient de numeroase și de riguroase la acest nivel – și/sau de bune practici internaționale (best practices)”.
– evidence-based
– best practices. Deducem că la „practici internaţionale” se zice în engleză „best practices”. Interesant… altfel nu ne-am fi dat seama…

La pagina 6: „Cercetarea fundamentală nu atrage resurse internaționale majore și nu generează contribuții majore (ground-breaking/ frontier research – ex. vezi numărul redus de granturi ERC în țară)”.
– ground-breaking/frontier research. Ce mai… cine ştie engleză, ştie!

La pagina pag 8: „(3) Resursa umană este (b) insuficientă, (b) distribuită neuniform în țară și (c) demotivată prin salariu și condițiile de lucru, stimulându-se astfel și fenomenul de brain-drain. „Mindsetul pentru excelență și competitivitate nu este puternic, aspect atins mai rar în analizele interne sau internaționale”.
– alfabetul ne e greu… Începe aşa: b, b, c şi tăt aşé…
– mindsetul
„… fiind eventual pregătit pentru tinerii din sistem prin mecanismul tenure-track (o poziție pe perioadă determinată se transformă în timp și la niveluri superioare în una pe perioadă nedeterminată prin performanță)”.
– simplu, nu ?
– tenure-track
„[…] în timpul angajărilor pe perioadă determinată, pe un proiect de cercetare și/sau într-un program care susține o carieră de tip tenure-track (cu șansă pe perioadă nedeterminată, în funcție de performanță)”.
– tenure-track

La pagina 9: „La toate acestea se adaugă faptul că sistemul este relativ închis, acceptând la input mai ales resursă umană locală și cunoscută pe bază personală, fără dominanța procedurilor de head hunting, pentru a-i atrage pe cei mai buni și interesați din lume”.
– input
– head hunting
„f. Nu sunt deschise și într-o logică de citizen science”.
– citizen science
„6 a. Se favorizează astfel fenomenul de brain-drain, în dauna celui de brain gain”.
– Asta voiam să spun şi eu, că brain-drain e frate vitreg (?) cu brain gain ! Amândoi au acelaşi nume de familie (Brain). Prenumele diferă…
„3.3. Puncte tari și cauzele acestora”
– adică din ce cauză există punctele astea tari ?

La pagina 10: „… – care se vor dezvolta cu poziții noi bazate doar pe senioritate și excelență strategică, inclusiv cu programe de tip tenure-track pentru tineri –”.
– tenure-track
– senioritate, adică vechime.

„…atunci nu mai pot accesa bani publici ca unități de CDI, trebuind să se susțină doar prin autofinanțare sau urmând să fie integrate în alte unități de CDI prin decizii top-down ale ministerului”.
– top-down. Top-gun ce are ?
La pagina 15: „Universitățile din Belgrad, Budapesta, Ljubljana, Novi Sad, Szeged, Vilnius, Zagreb etc. se află în clasamentul Shanghai și pentru că au o structură comprehensivă, concentrată academic (de la arte și științe socio-umane la științe, medicină și tehnologie/inginerie). În România, universitățile istorice (din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara) sunt doar parțial comprehensive […]”.
– Dicţionarul englez-român zice: comprehensiv (în engleză) = cuprinzător (în română). Deci comprehensivele şi parţial comprehensivele universităţi româneşti sunt mai mult sau mai puţin cuprinzătoare în ceea ce priveşte numărul de facultăţi. Comprehensiv e mai ştiinţific (?!)
La pagina 17: „Indiferent de misiunea aleasă, mă aștept însă la o asumare transversală a unei platforme umaniste, care să protejeze libertatea academică și autonomia universitară, dar și să stimuleze domeniile socioumane (incluzând arts) relevante pentru reașezările paradigmatice social-politice de astăzi, inclusiv integrarea cu STEM în STEAM, pentru a ne asigura că noile tehnologii sunt dezvoltate cu atenție la etică (la siguranță și la evitarea polarizărilor sociale prin accesibilitatea lor) și la acceptabilitatea socială (care trebuie să protejeze liberul arbitru și deciziile personale)”.
– arts, adică cum ? adică ce ?
– Referitor la ultimele 3 rânduri de mai sus: aha!… Sau îhî… Ceva, pe-acolo…

La pagina 18: „Am început acest demers într-o logică bottom-up (integrare voluntară, directă sau ghidată),”.
– Logica bottom-up e evidentă, clară pentru toată lumea.

„Pentru a favoriza fenomenul de brain-gain și a reduce fenomenul de brain-drain, pozițiile în universitate trebuie ocupate prin concursuri corecte și larg popularizate. Intrarea în sistem ar trebui să fie pe poziții determinate, unele în logica tenure-track, pentru a proteja tinerii,”.
– iar brain-drain şi gain, şi tenure – pack, pardon track.
„(c) implicarea mai activă în formarea pe tot parcursul vieții (upskilling, reskilling)”.
– upskilling, reskilling. Bine zis!
– Obosit, cititorul se revigorează imediat când dă peste ceva cunoscut mai departe: fake news!

La pagina 19: „În acest context, vezi și promovarea sănătății psihice și a bunăstării (well-being) și controlul violenței și consumului de droguri, în secțiunea învățământului preuniversitar”.
– well-being
– well, sau uel…gud giab…sau gud giob, nu-mi aduc aminte cum se scrie!…

La pagina 20: „La nivel mai general (de bază și/sau minimal) se pornește de la cinci competențe de bază (cu accent pe componenta de skills)”.
– adică cum skills ? Aptitudini nu se putea spune ??? Vai de noi!…
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea,” etc., etc.
– Exact! Simplu spus! Simplu ?…

La pagina 23: „Consider că noua structură a ciclurilor educaționale este una bună, care pregătește învățământul obligatoriu (3-18 ani) prin educația antepreșcolară (3 luni-3 ani),”, etc.
-Când vom vedea prima generaţie de profesori pentru învăţământul antepreşcolar ? Mă gândesc că şcolarizarea (?) se va face la domiciliul antepreşcolarului de 3, 4 luni.

La pagina 27: „Ideea centrală este că pozițiile pe perioadă determinată, care nu sunt rezervate în condițiile legii, se tratează în logica tenure-track, acestea putând deveni poziții pe perioadă nedeterminată în funcție de viabilitatea lor și de calitatea cadrului didactic (evaluată complex de beneficiarii principali!)”.
-Totul e tenure-track de logic…

„Posturile libere pe perioadă determinată pot să fie rezervate în condițiile legii sau nerezervate (tenure-track)”.
-Normal, după cum ştim deja, toate se fac cu/prin tenure – track. Pak!
Am mai găsit în lucrarea „QX” pasaje care se repetă, cuvânt cu cuvânt.  Dau nişte exemple.
La pagina 20, secţiunea „Învătământul preuniversitar”, scrie:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea – lucru considerat până acum esențial mai ales pentru învățământul superior –, pentru a-și dezvolta competențele prin învățare pe tot parcursul vieții și ca antidot la pseudoștiință/pseudocunoaștere”.
La pagina 35, secţiunea „Concluzii şi discuţii generale”,scrie:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul asimilării eficiente a competențelor, dar și al accentuării înțelegerii modalității de generare științifică a cunoștințelor declarative și procedurale și a valorilor cuprinse în acestea – lucru considerat până acum esențial, mai ales pentru învățământul superior –, pentru a-și dezvolta competențele prin învățare pe tot parcursul vieții și ca antidot la pseudoștiință/pseudocunoaștere”.

La pagina 20, secţiunea „Învăţământul preuniversitar”:
„Educația antepreșcolară trebuie generalizată pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a , respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar”.

La fel scrie şi la „Concluzii şi discuţii generale” de la pagina 35:
„Educația antepreșcolară trebuie generalizată și regândită pentru a asigura prerechizitele necesare învățământului obligatoriu. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar”.

La pagina 13:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul generării și/sau utilizării celei mai avansate cunoașteri științifice, astfel încât absolvenții să nu rămână prizonierii cunoașterii asimilate în timpul studiului, cunoaștere care în timp devine depășită, ci să înțeleagă și modalitatea de generare a acestei cunoașteri, pentru a se putea dezvolta, asimilând noile dezvoltări ale științei”.

Pentru cine n-a înţeles din prima, fragmentul se reia la pagina 35:
„Formarea de resursă umană trebuie să se facă în contextul generării și/sau utilizării celei mai avansate cunoașteri științifice, astfel încât absolvenții să nu rămână prizonierii cunoașterii asimilate în timpul studiului, cunoaștere care în timp devine depășită, ci să înțeleagă și modalitatea de generare a acestei cunoașteri, pentru a se putea dezvolta, asimilând noile dezvoltări ale științei”.

Presupun c-ar trebui să pun un final deja. Mai bine puneţi-l dumneavoastră, cititorii. Eu nu mai am ce zice!

Horia PICU

Odă proștilor

Cu prostul care n-are școală
Te lupți puțin și-ai câștigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are școală!

De-ar fi să-i luăm pe toți la rând,
Și actualii, dar și foștii,
Cei mai deștepți de pe Pământ
Au fost întotdeauna… PROȘTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ți facă-n viața ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
„Iubite Doamne, fă-mă… PROST!”

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveți atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii… PROST!”

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvață contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă și diploma de… PROST!”.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
Și ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe… PROSTIE…

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jignești, să nu-i împroști!
O, Doamne, de ne-ar crește grâul
Cum cresc recoltele de… PROȘTI.

Și-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,
Savanții noștri mor de foame
Și numai PROȘTII sunt deștepți”.

Ion PRIBEAGU

* * *

Ion PRIBEAGU a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici (1887-1971), poet și umorist român și israelian de limba română, evreu născut în nordul Moldovei, la Sulița, județul Botoșani. A scris foarte mult pentru teatre, trupe artistice, reviste umoristice, texte pe care le-a citit și la radio.
Este autorul versurilor în limba română ale cunoscutului tangou compus de Benjamin Tagle Lara – „Zaraza”, melodie care a fost înregistrată în studiourile „Odeon” din Berlin în 1931 și a devenit șlagăr mondial. În perioada 1939-1944, a scris toate textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. În anul 1962, a emigrat în Israel, unde a continuat să scrie poezie umoristică în limba română în „Cronica rimată a cotidianului «Viața Noastră»” din Tel Aviv și a fost autorul a câtorva spectacole de revistă.

Circula o poveste cu privire la plecarea lui Ion Pribeagu în Israel.
După ce de patru de ori i se respinsese cererea de emigrare, Ion Pribeagu a decis să-i scrie chiar lui Gheorghiu-Dej. Iată scrisoarea:
„Am depus actele toate/ Și bilet de sănătate,/ Și fotografii recente, cazierul cu amprente,/ Plus biletul de vaccin/ Că n-am fost supus străin,/ Note bune la purtare,/ Ordinul de concentrare,/ Act de naștere-al lui tata,/ De la fisc pe cinci ani plata./ Anexez aici chitanța/ Că-s la zi cu Manutanța,/ Am dovada de la „Sacra”/ C-am trăit bine cu soacra,/ Că n-am bloc, că n-am moșie,/ Că n-am stat la pușcărie,/ Că n-am fost nici beat, nici mort./ Am și act de cununie/ Și-mi mai trebuie-o hârtie,/ Doar atâta: Pașaport”.
Gheorghiu-Dej s-a amuzat când a citit în ședința Biroului Politic al Partidului Comunist Român. Râdeau și Maurer, și Drăghici, și Apostol. Numai Iosif Chișinevschi avea o mutră amară.
– Mă, tu de ce nu râzi?, l-a întrebat Dej.
– E un dușman al țării, acest Pribeagu, a răspuns Chișinevschi.
– Mă, ce fel de ovrei ești, când n-ai pic de umor?… s-a amuzat Dej. Și i-a aprobat lui Pribeagu eliberarea pașaportului.

Salut, Sighet!

Sursa foto: Internet

Joi, 22 mai 2025, la Biblioteca municipală „Laurențiu Ulici” din Sighet a avut loc festivitatea de premiere al Concursului literar „Talente sighetene”, ajuns la a VIII-a ediție. Juriul concursului a fost alcătuit din profesori, bibliotecari, referenți culturali și scriitori, toți implicați în promovarea literaturii și susținerea tinerelor talente.

Premiile au fost oferite de Centrul Cultural Sighetu Marmației și au constat în sume modice, diplome și cărți. Editura „Valea Verde” a donat cărțile oferite câștigătorilor acestui concurs, contribuind astfel la încurajarea lecturii și a creației literare în rândul elevilor.

Iată premianții acestei ediții:

ESEU – Gimnaziu:

Premiul II – BANFI Frederika Maria, Școala Gimnazială nr. 10 Sighet, clasa a VI A, prof. coordonator Roman Rednik Maria.

ESEU – Liceu:

Premiul I – BOICIUC Alisia-Nicoleta, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet, clasa a XI-a C, prof coord. Ardelean Anuța Rodica;
Premiul II – GRIGOR Miruna-Maria, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XI E, prof. coord. Chindriș Otilia;
Premiul III – IEUDEAN Anamaria, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XI E, prof.coord. Chindriș Otilia;
Mențiune – KOSZTE Diana, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XII E.

PROZĂ – Gimnaziu:

Premiul I – LEVA Delia Maria, Școala Gimnazială nr. 10, VIII A, prof. coord. Roman Rednic Maria;
Premiul II – IEUDEAN Damaris Miriam, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighet, clasa VII D, prof. coord. Trifoi Ileana;
Premiul III – CÂMPEAN Maya Andreea, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighet, clasa VII D, prof. coord. Trifoi Ileana;
Mențiune – LAZĂR Iasmina, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet, clasa VIII A;
Premiul „Tinere Talente” – ȘANDOR BÂRLEA Amalia Denisa, Școala Gimnazială nr. 10 Sighet, clasa a V A, prof. coordonator Roman Rednik Maria.

PROZĂ – Liceu:

Premiul I – CEPELIUC Anamaria-Iasmina, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa X F, prof.coord. Brîndușa Oanța;
Premiul II – KOSZTE Delia, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XII E;
Premiul III – KOSZTE Diana, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XII E;
Mențiune – BUZGĂU Melissa Antonela, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet, clasa X A, prof. coord. Ardelean Anuța Rodica;
Premiul „Tinere Talente” – IEUDEAN Anamaria, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XI E, prof.coord. Chindriș Otilia.

POEZIE – Gimnaziu:

Premiul I – CÂMPEAN Maya Andreea, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighet, clasa VII D, prof. coord. Trifoi Ileana;
Premiul II – LEVA Delia Maria, Școala Gimnazială nr. 10, VIII A, prof. coord. Roman Rednic Maria;
Mențiune – BANFI Frederika Maria, Școala Gimnazială nr. 10 Sighet, clasa a VI A, prof. coordonator Roman Rednik Maria;
Premiul Tinere Speranțe – IEUDEAN Damaris Miriam, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighet, clasa VII D, prof. coord. Trifoi Ileana;
Premiul Tinere Speranțe – LAZĂR Matei, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighet, clasa VI A, prof. coord. Rusu Anca.

POEZIE – Liceu:

Premiul I – KOSZTE Delia, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XII E;
Premiul II – MAN-VASC Iasmina-Evelina, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, clasa XII A, prof. coord. Bout Odarca;
Premiul III – IEUDEAN Anamaria, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, clasa XI E, prof. coord. Chindriș Otilia;
Premiul III – BRATU Ariana-Maria, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand, clasa X A, prof. coord. Ardelean Anuța Rodica;
Mențiune – COLIBABA Ecaterina-Anesia, Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand, clasa IX A, prof. coord. Ardelean Anuța Rodica;
Premiul Tinere Speranțe –KOSZTE Diana, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, XII E;
Premiul Tinere Speranțe – PĂTCAȘ Ioan, Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighet, X G, prof. coord. Rahovan Vasilica Roxana.

Felicitări tuturor participanților!

Salut, Sighet!

Foto: I. Mariș

În primăvara anului 2019 eram la Baia Mare, la o întâlnire a ziariștilor maramureșeni cu președintele UZPR, (regretatul) Doru Dinu Glăvan, activitate găzduită într-una dintre sălile Bibliotecii județene „Petre Dulfu”. În holul de la intrarea în sala destinată  am fost întâmpinați de câțiva tineri. Pe o masă se aflau farfurioare și pahare de unică folosință și vreo două peturi cu suc, iar pe o alta niște liste și pxuri. Prin preajma lor, câțiva tineri și tinere, care ne-au informat că adună semnături pentru unul dintre ei, care vrea să intre în cursa pentru alegerile europarlamentare  ce se apropiau, dar „n-are bani… și-a vândut apartamentul pe care l-a avut în Focșani și a pornit prin țară după semnături…”  L-am cunoscut și eu pe respectivul: un tânăr obișnuit, ten măsliniu, un zâmbet spășit dar o privire pătrunzătoare, ne-a spus că ideea pentru care luptă și pe care vrea să o ducă la Bruxelles este „revenirea Basarabiei la patria mamă, România!”. Firește, toți cei care eram acolo, i-am dat semnăturile noastre de susținere. Și, fiind legătura mea cu frații de peste Prut una mai specială (fiul meu cel mare căsătorit cu o moldoveancă din Chișinău și primii lor doi copii se născuseră acolo), după întoarcerea acasă le-am vorbit alor mei despre cele întâmplate și le-am sps că-l voi vota la alegeri. După câteva zile, când prima impresie s-a mai așezat, am căutat informații despre respectivul tânăr, dar n-am găsit… ceva îmi spunea să nu mă grăbesc… și nu l-am votat. Nu după mult timp informațiile au năvălit din toate părțile, și-a făcut partid și a urmat o ascensiune politică uimitoare. Acum e la vârf, cu un picior pe ultima treaptă a scării, dar e cu totul alt om, alt personaj într-un alt rol. Joacă într-un spectacol la care privește toată lumea, unii cu speranță, alții cu teamă, și ne spune mereu, sentențios, că e vocea poporului, voința poporului, alesul poporului.

Mă gândesc acum, dezamăgit, la lecția de viață pe care am primit-o, la „palma” pe care acest om a dat-o pretinsei mele experiențe de viață și închipuitei mele priceperi de a-i „citi” pe oamenii care mă interesează. Cineva – nu mai știu cine – spunea: „cel care laudă mereu poporul, se pregătește ori să-i vândă ceva, ori să-i fure ceva”. În cazul de față, omul (și cei de lângă el) ne vinde iluzii și se pregătește să ne fure libertatea abia câștigată.

Ce vasăzică și cu cameleonii ăștia!

Ioan Ardeleanu-Pruncu

Sursa foto: Internet

Joi, 22 mai 2025, ora 12:00, domnul prof. univ dr. Nicolae IUGA va susține la Filiala din Cluj-Napoca a Uniunii Scriitorilor din România Conferința cu titlul „Revoluțiile culturale din ultimul secol”, avându-i ca invitați de onoare pe prof. univ. dr. Aurel Codoban, membru corespondent al Academiei Române și pe prof. univ. dr. Virgil Mihaiu, scriitor și diplomat român.

Obiectivul Profesorului Nicolae Iuga este acela de a circumscrie schimbările de paradigme culturale care s-au produs în SUA în ultimii ani și în acest sens, pentru definire, le raportează la celelalte „revoluții culturale” notorii care au avut loc în ultimul secol, și anume revoluția culturală proletcultistă din URSS (cu reverberații în România și Albania) și revoluția culturală maoistă din China. În esență, revoluțiile culturale sunt constructe ideologice impuse politic de sus în jos, în scopul manipulării maselor, și sunt fundamentate pe un delir de tip mesianic, pe cultul proletariatului, al dictatorilor politici sau al diverselor minorități.

Salut, Sighet!

La câțiva ani după „Revoluția” din 1989, într-o comună foarte săracă din România, au sosit câțiva voluntari francezi (din organizația Amis Sans  Frontières) cu… ajutoare. Unul dintre vizitatori, mai bogat, impresionat de sărăcia extremă a câtorva familii de români dintr-un sat aparținător comunei respective, a decis să le acorde lunar câte o sumă fixă. A vorbit omul cu familiile din sat și, dorind să-i scoată din sărăcia lor, le-a promis ajutor constant. Ajuns acasă, în Franța, a început să le expedieze echivalentul a 200 euro lunar familiilor respective. Oamenii erau bucuroși și – profitând de cadou – și-au ridicat semnificativ nivelul de trai.
După câțiva ani, filantropul din Franța le-a comunicat că nu-i merg așa de bine afacerile, că i s-a diminuat profitul și le va trimite în continuare „doar” 150 euro lunar de familie. Sătenii ajutați au făcut o ședință, au discutat măsura și – nu foarte mulțumiți! – au acceptat tacit diminuarea.
Au mai trecut vreo 2 – 3 ani și, bunul samaritean din Franța, iar le-a comunicat sătenilor români că le reduce ajutorul la 100 euro de familie. Românii noștri au făcut din nou sfat, și-au arătat nervoși nemulțumirea, unii l-au înjurat pe filantrop și, cu greu potoliți de cei mai pașnici, au decis să-l înțeleagă.
Ei bine, după alți câțiva ani, filantropul francez le-a comunicat sătenilor că afacerile nu-i merg atât de bine și, în plus, având și trei copii la studii superioare (ceea ce însemna costuri suplimentare mari), exprimându-și speranța că românii noștri au reușit să și economisească ceva pentru a-și autofinanța existența viitoare, nu le va mai trimite bani.
Sătenii au făcut ședință de urgență, au vorbit despre conștiința lor, despre afrontul adus mândriei lor naționale de către nesimțitul de străin (au transmis mesaje franco-române clare: nous voulons… banii noștri!) și au decis să-l dea în judecată constatând și invocând că „trădătorul occidental își ține copiii la școală pe banii lor, al sătenilor patrioți”.
Nu știu cum s-a încheiat procesul dar sătenii au decis să rupă orice relații cu occidentul inuman și să-și reafirme independența, ducându-și cu demnitate și poezie „sărăcia și nevoile și neamul”.

Am trecut și eu – cu puțin timp în urmă – prin acel sătuc (nu vă spun numele că-i… unfair) și am constatat că toți locuitorii plecaseră în… Occident. Unii chiar în Franța. Și chiar… munceau. Nu toți!
Morala: Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i la… Paris!

Foto & text, Ion Mariș

Sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 9:30 – 17:00, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet va avea loc conferința „Secolul XX: Între democrație și totalitarism”.

Moderator: Prof. univ. dr. Virgiliu ȚÂRĂU

Va fi transmis un mesaj video al fostului președinte al României Emil CONSTANTINESCU, Președinte – Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.

Vor participa: Prof. univ. dr. Igor SAROV, Rector, Universitatea de Stat din Moldova, Prof. univ. dr. Virgiliu ȚÂRĂU, Facultatea de Istorie si Filosofie, Universitatea Babes Bolyai, Conf. dr. Matei GHEBOIANU, Decan, Facultatea de Istorie, Universitatea București, Lect. univ. dr. Daniela POPESCU, Facultatea de Istorie, Universitatea București, Lect. dr. Igor CASU, Director, Centrul pentru Studierea regimurilor totalitare si Războiul Rece, Universitatea de Stat din Moldova, Alexandru POSTICĂ, Președinte, Asociația Foștilor deportați și deținuți politici din Moldova, Dr. Andrei DĂLĂLĂU, Prof. asociat, Departamentul de Studii internaționale și istorie contemporană, Universitatea Babeș Bolyai, Ion MANOLE, Director Executiv, Asociația Promo-LEX Moldova, Dr. Andreea DOBEȘ, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței Sighetu Marmației.

Conferința este organizată de ILD (Institutul pentru Libertate și Democrație), Flacăra Libertății și Friedrich Naumann Foundation for Freedom.

Organizatorii

Coborîse la mașină iar acum îl aștepta pe Ion să vină. Mînăstirea îl impresionase. Trebuia să urci panta foarte abruptă ca apoi să intri pe sub poarta parcă de demult. „Ca de cetate.Trebuie peste tot cîte o cetate cînd ai ceva de apărat. Căci altfel te spulberă urgia vremurilor și te alungă vîntul de parcă nici n-ai fi fost. Este cine să vină cînd locu-i pustiu!”, îi trecu lui prin minte, privind poarta pe sub care intra. Apărătorii nevăzuți îl priveau cu subînțeles!…

Spre dreapta, o biserică din lemn, zdravănă, cu trepte solide putînd suporta și un elefant care ar fi intrat ca să guste apropierea de SFÎNTUL. Nu cred că elefantul ar face asta. Fuge hăituit de omul făcut „după chipul și asemănarea lui DUMNEZEU”  și care-i ucide FIUL nevinovat care n-a greșit față de nimeni. Dacă ar citi cuvintele mele, ar trompeta: „DOAMNE, TU unde ești?…”

Știu că EL există cînd acești casapi sînt bătuți de soartă. Și mulțumesc CERULUI!

În stînga, o construcție imensă, cu etaj: chiliile măicuțelor. Peste tot atîrnă flori. Pe centrul pajiștii largi, niște iazuri făcute „natural” și iarbă tunsă scurt. Trandafirii tăiați cu grijă te fac să nu mai vrei să pleci.

„Cîtă muncă s-o fi depus pentru a construi? Și cîtă încă pentru a păstra?”, îi mai trecu prin minte. Hotărî, în sinea lui, că o fi venit „de sus”. Dar nu „picat din cer”… „S-o fi îngrijit CINEVA să deschidă mintea omului și să-i îndrume barda cu care a tăiat lemnul. Locul întreg sfidează TIMPUL, învingîndu-l”, își sfîrși el gîndul ca și cînd ar fi vorbit cu cineva.

Doar cînd DUREZI pentru A DURA înțelegi asta!…

Bătrînul se apropiase pe nesimțite. După straie, părea om al locului. Unul trăind la munte, undeva lîngă CER, nu aproape de șoseaua pe care viața aleargă neștiind încotro. Lazăr îi privi opincile cum nu mai văzuse din copilărie.
„Așè umblu eu, domnule! Cum am prins de la moșu’. Amu nu mă poci schimba și să vreu. S-o dus vremea…”, încheiase Bătrînul, de parcă i-ar fi prins gîndul.
Lazăr privea puntea suspendată peste Iza pe două cabluri groase. Pe unde pășeai, vedeai spărturi. Ploaia, soarele, zăpada își făcuseră treaba, măcinînd lemnul.

Așa cum face TIMPUL neiertător…

Cum se-ntîmplă și cu omul. Merge mereu hotărît de la ceva către „încotro” crezînd că așa va fi mereu. Mirat mai privește cînd vede NEANTUL căscat sub pași!… Să ajungă „dincolo” nu-i cu putință! TIMPUL și-a făcut treaba mai iute decît crezuse OMUL. Suspendat între „înainte” și „înapoi”, el privește abisul căscat la picioare.

S-a făcut „tîrziu” mai înainte ca el să-și fi dat seama de asta!…

„Aci îi „podu’ mniresî”, domnule”, zise Bătrînul, privind și el într-acolo. „Cîndva treceau pe el oameni. Scurtau drumul. Amu, nime’. S-o pustiit locu’. Mereau la cosît iarba, s-o dea la marhă iarna. S-or dus de mult tăți. Și oamenii, și marhăle. Nu știu să ceară oarecine locu’. Pare al nimărui. Eu merg la Săcel da’ nu mai vine rata. Că ultima s-o dus. Pînă mîne stau aci de nu mă ia oarecine. Da’ cînd  mă văd tăți cum îs în straiele aiestea, o calcă. Oi durmii sub cer. Îs dedat cu asta”, sfîrși el.
Prietenul său Ion cobora spre mașină, cuprins de magia locului. Cumpărase niște mir sfînt, mirositor de te îmbăta. „Cum or fi știind măicuțele să-l prepare ca să iasă așa? O fi fiind o taină care nu-i la îndemîna oricui…”, gîndi Lazăr.
Bătrînul se trase deoparte cînd ei se apropiară de mașină. Privea aiurea peste Iza. Spusese tot în cuvintele dinainte. Cine-i om, pricepe. Numai să vrea…
„Mergem către Săcel”, zisese Lazăr, întorcîndu-se către omul muntelui. „Vă putem lua, dacă vreți”. Omul privi spre CER cu recunoștință, făcîndu-și smerit semnul crucii. Mulțumea CELUI DE SUS la care se rugase pentru ajutor. Și iată că…
Porniră fără grabă, dornici să vadă locurile pe unde treceau. Se însera, dar puteau admira împrejurimile.
„Dacă nu vi-i cu supărare, vă poci spune povestea cu podu-aista”, zise Bătrînul după o vreme. „Mi s-o părut că ați vrea să aflați de ce-i zîc oamenii așè. Nu cred să  mai știe cineva. Nime’ nu bagă de samă puntea în graba cu care trec pe șosea. Oare unde se păzăsc de nu mai ridică ochii spre CER, mulțămind SOARELUI? Nu o dată m-am întrebat asta. Da’ răspuns n-am aflat.

TIMPUL macină tot… Pînă bagi de samă, gata…

Eram cocon cînd am aflat de „podu’ mniresî”. Că așè-i zîcè. De la întîmplarea de pomină cu un flăcău care iubea o fată frumoasă. Voia s-o ceară de soață da’ ea nu-l iubea, măcar că flăcăul avea avere, nu glumă. Tare mîndri mai erau părinții ei  de norocul care dăduse peste fata lor așa că, fără multă vorbă, se gătaseră de nuntă.
Sărmana fată! Plîngea fără-ncetare de se usca pe picioare! Cum să iasă din vorba părinților? Unde se mai pomenise așa ceva? Asta pînă-ntr-o zi, cînd îi ieșise în cale Baba Dochia. Avea bine peste 70 de ai. Lumea o știa că șede la capătu’ satului, sus pe deal, departe de șosea. Aveau de mers pînă la ea cei care o cătau. Că tare bine mai știa „să lege și să dezlege”!… Așa că urcau pînă sus cînd îi lovea năcazu’…
Nime’ nu s-o-ntrebat vreodată cum urcă ea acolo, cu desaga-n spinare, la cît era de bătrînă. Și unu’ tînăr ar fi gîfîit. Dar ea dispărea de cum părăsea șoseaua. N-o mai vedeai de copacii deși. Dar în zece minute era la ea-n tîrnaț. Parcă o purta ceva pînă sus, cu desagă cu tot… Cine urcase v’odată zîcea că nu-i de-ajuns jumătate de ceas pînă sus…
„Auzi, cocoa’! Dă-mi mie năframa ta și te scap”, i-o zîs Baba Dochia într-o zî, cînd o-n-tîlnit-o pe uliță… „Nu mă-ntreba cum. Da’ să taci. Să nu grăiești cătă nime’. Cînd îi ieși din biserică, du-te cu el. Ajunsă la podeț, dă-i batista asta și cere-i s-o moaie-n apa rîului. Cînd îl vezi coborît, tu fă cale-ntoarsă. Da’ nu privi înapoi!…”
Bucuroși că fata-și venise-n simțiri, nuntașii așteptau binecuvîntarea preotului ca să plece la ospăț. Ceterașii o trăgeau de mama focului iar doba și zongora se auzeau în tăt satu’. Ajunsă la podeț, fata făcu întocmai cum o povățuise Baba Dochia. „Coboară la rîu și moaie batista asta-n apă că mor de cald”, îi zise ea mirelui. Cînd el cobora, ea se întoarse zbughind-o unde vedea cu ochii. Nime’ n-o mai văzut-o de-atunci. Or cătat-o ani buni, da’ ia-o de unde nu-i.
Mirele urcase malul cu batista udă. Sub vălul care-i ascundea chipul, mireasa nu scotea un cuvînt. La mijlocul podețului, el se opri și-i zîse: „Amu trăbă să-mi dai o sărutare. De ani buni aștept asta”. Pînă să-i răspundă, el deja îi ridicase vălul. De sub el, Baba Dochia îl privea cu ochi plini de viclenie!…
„Amu-s a ta! M-ai luat cu cununie în biserică! Ne-o binecuvîntat popa! De cînd tot aștept minunea! Al meu ești pe veci și-oi scăpa de blestemul care m-o legat de atîta vreme. De cînd mi-am juruit sufletul DIAVOLULUI ca să am puteri. Sărută-mă amu! Și scap de blestem!”, zise ea, aplecîndu-se către el. Cu sufletul cuprins de groază la vederea arătării, flăcăul o scos cuțîtu’ și l-o-mplîntat în inima babei, ucigînd-o pe loc. Apoi i-o tăiat capu’, aruncîndu-l în Iza și o lăsat-o  acolo. Nu știa, sărmanul, pe ce lume se află. O luat-o la fugă urlînd, cătînd adăpost la munții plini de taine. Nici pe el nu l-or mai găsît oricît l-or cătat ca să-l trimită-n tiemniță.  I-o rămas acolo numa’ degetu’ arătător de la mînă, pe care sîngur și l-o tăiat fără a ști”, sfîrși Bătrînul această poveste de pomină, care îngheață oricui sîngele în vine.

Se lăsase noapte deasă pe cînd povestea. Nimeni nu întreba nimic. Lazăr conducea în tăcere, mestecînd în gînd cele aflate. Ce să mai fie de întrebat?…
„Aci cobor”, zise Bătrînul după ce ieșiră din Săcel. „Am casa pe coastă. Nu se vede de-aci. Voi ajunge sus în scurtă vreme”, zise Bătrînul coborînd și mergînd pe partea șoferului pentru a plăti.
„Nu-i nevoie”, îi zisese Lazăr. „Sînt bucuros că v-am fost de ajutor și că în noaptea asta veți dormi în casa dumneavoastră, nu sub cerul liber. Ne-ați uimit cu această  poveste nemaipomenită”.
„Atunci mergeți sănătoși. Dar tot trebuie să primiți un dar pentru bunătatea pe care mi-ați arătat-o”, zise Bătrînul. „Mereu să purtați asta cu dumneavoastră. De multe vă va feri, veți vedea. Mai ales de ceva ce nu știți”, încheiase el, strîngîndu-i mîna. Pînă să-i răspundă, omul muntelui se răsucise pe călcîie, dispărînd printre copaci. Dar el remarcase ceva de necrezut: Bătrînului îi lipsea degetul arătător!…

Lazăr porni mașina în tăcere. Pe Dealul Ștefăniței, își privi ceasul nevenindu-i să-și creadă ochilor: trecuse doar o jumătate de oră de cînd plecaseră de la mînăstirea Bârsana!… Cum să ajungă pe vîrful dealului în așa timp scurt? Se uită la Ion, căzut într-un somn de plumb încă de la plecare. Dorea o confirmare că nu căzuse și el în somn la volan fără a-și da seama. Și că nu visase totul în cele cîteva secunde care, de atîtea ori, fac diferența dintre viață și moarte. Opri mașina și coborî în aerul rece al muntelui. Era treaz de-a binelea. Deschise pumnul ca să verifice posibilul vis. Ca să afle darul oferit de Bătrîn: oasele unui deget arătător tăiat din grabă!…

În noaptea de smoală, copacii fantomatici aruncau umbre lugubre…

Nicolae RĂDOI

Foto: Mihai Hotea (Panoramă spre localitatea Bârsana)

Eu sunt

Eu sunt
oglinda nopții în culori,
în care-au pus îngerii fiori,
iar adevărul din eter
s-a preschimbat într-un mister
și-i sfânt

în vânt
eu sunt o frunză în copac,
un vis de-o clipă într-un veac,
eu sunt pe magicul meleag
un gând

pământ,
sunt praf de tine fascinat,
cu adevărat ești minunat
dacă te aud de aici, din neant,
un cânt

plăpând,
atat de mic din mult prea mult,
eu nu mă satur să te-ascult
căci tot ce e de tine-i spus,
privind spre tine noaptea sus
eu sunt.

                                            (din volumul „Odiseu și Destinul”, Editura Valea Verde, 2024)

* * *

Marius LEORDEANU s-a născut la Sighet, în 11 mai 1980. Este absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă” (CNDV) din Sighet, Profesor universitar la Universitatea Politehnica din București și Cercetător Științific la Institutul de Matematică al Academiei Române. La Politehnica, Marius Leordeanu a introdus pentru prima dată cursurile de Vedere Computațională și Robotică, ca parte din programul de Master în Inteligența Artificială, iar la Academia Română conduce doctorate încă din anul 2015. Prof. Leordeanu a obținut doctoratul în Robotică de la Universitatea Carnegie Mellon din SUA (2009) și o dublă licență în Matematică și Informatică la City University of New York (2003). Marius Leordeanu are o activitate științifică impresionantă, cu peste 100 de lucrări publicate în reviste internaționale de top și cu numeroase premii în palamares.
În 2020, Marius Leordeanu a publicat o carte, Unsupervised Learning in Space and Time (Springer), în care formulează o teorie generală a învățării nesupervizate care a devenit rapid cea mai vândută carte din lume pe această temă din 2020 și a 15-a din toate timpurile.

Activitatea științifică a lui Marius Leordeanu este admirabil completată și de o activitate artistică bogată, care cuprinde atât expoziții naționale de artă combinată cu inteligența artificială și robotică, dar și publicarea a patru volume: „Mă numesc albastru” (Editura Valea Verde, 2016) – proză; „Povestea unui cuvânt” (Editura Papirus Media, 2013) – poezie; „Odiseu și Destinul” (Editura Valea Verde, 2024) – poezie, „Ființele soarelui” (Editura Curtea Veche Publishing, 2024), precum și compoziția și co-producția unui album de muzică electronică cu pian („Supersonic”, 2023).

La mulți ani, prietene Marius Leordeanu!

Salut, Sighet!

NOA, NUMA’ AM ZÎS…

VINEREA MARE
(La Meniul zilei)
El:
– Ce faci, hei?
Ea, la fel de căruntă:
– Îmbătrânim….
– Noa! Amu ăsta-i sezonu’!
Ea:
– Da’ tu?
– Am fost după niște piper. Apoi, mă duc după sarmale, la Ioană, vopsim pomnii și cât’e… Ca-n Sărbători!

ȘCOALA TOT LA FEL
O clasă de gimnaziști la o pizzerie. Dirigu’ non stop: „Vedeți dac-o persevere’t? Bravo lui!”

ÎNVĂȚĂTORI, ÎNVĂȚĂTOARE…
Întreb o fetiță de-a III-a ce materii îi predă o cunoștință de-a mea, profesoară la „primar”. Îmi răspunde dând din umeri: „Cu doamna? Nimic. Doamna-i Doamna.”

DIN MERS
Un domn biciclist trece de mine în mare viteză: „Vă salut fooarte mult!”

PE ULTIMA SUTĂ…
Aprilie își dă toată silința. Sub scara digului, la Iza, copiii au desenat un șotron cu 100 de căsuțe. M-am uitat atent și am găsit căsuța 71. Spațiu de joacă suficient. Până acum ce-a fost mai greu…!

DE JUVENTUTEM
Doi vâji la o terasă:
– …Cocoana ce’e ce mândră-i! – arată unul după o trecătoare.
– …Oo, putut-o hi! – răspunde cel îngândurat.

COMESENI, TÂRZIU
– …Da știi’, cu pământu’ cela ce l-ai vândut lu’ văru-meu n-o fost cât ai zis… – începe musafirul.
– Ceă?! Nici azi nu mi l-o plătit! – se aprinde gazda.
– Noa, numa’ am zîs… – încearcă să-l potolească amicul. Hai, năroc și la mulți ani!

TIMPUL fb
Ies de la votare. Din spate, mă strigă un amic pe care nu l-am văzut aievea de mult:
– Domnu’, domnu’ !
– Saluut!… N-am știut că te-ai ‘cărunțit așa! Pe facebook nu arată…
– Oo, de când…!…

Marin SLUJERU