Pictorul sighetean Gheorghe CODREA a împlinit 97 de ani! LA MULȚI ANI, MAESTRE!

Gheorghe CODREA s-a născut la 02 martie 1928, la Sighet. Locuiește la Cluj. Are un fiu, Dan, arhitect, stabilit în Anglia, și o nepoată Anna, stabilită în SUA.

Gheorghe Codrea a absolvit Liceul „Dragoș-Vodă” în anul 1948. Pe la sfârșitul anilor ’40 este remarcat și îndrumat spre artele plastice de către cunoscutul pictor maramureșan Traian-Bilțiu Dăncuș. A urmat și absolvit Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj (1949 – 1953), specializarea pictură, clasa profesorilor Catul Bogdan, Aurel Ciupe, Nagy Imre, Andrassy Zoltan, după care a continuat studiile în scenografie la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (1953 – 1956) avându-i profesori pe Alexandru Moscu, Toni Gheorghiu, Walter Siegfried.

La încheierea studiilor, conform uzanțelor, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Oradea dar, iubind Clujul, a aplicat la un concurs deschis pentru un post similar în inima Transilvaniei, unde a şi fost angajat în 1956 până la pensionare în anul 1989.

A inovat și modernizat tehnica scenografică a secolului trecut, introducând în spectacole proiecțiile, creând elemente scenografice ce relevau și talentul de pictor, adevărate lucrări de artă de sine stătătoare.
Gheorghe Codrea a fost 33 de ani un scenograf – artist al Operei Române din Cluj, aducând în scenografie o abordare modernă, fiind adept al spectacolului vizual total.

A creat scenografia pentru spectacole lirice memorabile, Bărbierul din Sevilla, Coppelia, Don Carlos, Lacul lebedelor, Secretul lui Don Giovanni, Tripticul puccinian (1972), Povestirile lui Hoffmann, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat, Don Juan, Zamolxe și Ulysse, Voievodul țiganilor, Nabucco, Falstaff, Boris Godunov etc.

S-a remarcat și în pictura de șevalet, având mai multe expoziții personale atât în țară cât și în străinătate.

La mulți ani cu multă sănătate, Maestre!

Foto & text: Ion MARIȘ




Poemul de duminică: Nicolae RĂDOI

Un leitmotiv

Tot lălăind-o cu latinitatea
Cu ochii holbați la cer și gură cască
De mult lăsat-am vraiște cetatea
Avînd pe limbă gustul fad, de iască.

Trăim prezentul ca un viitor
Refugiați perpetuu în trecut,
Nu ne dă nimeni drept de autor
Pentru prezentul veșnic nenăscut.

Și poate ni se pare de bon-ton
De multă vreme ne-am obișnuit
Mereu s-avem statut de avorton
În ordalia facerii becisnicit.

Din obicei bătînd la cîte o Poartă
Înaltă, care stă mereu închisă
Plîngem milogi, tot blestemînd o soartă
Care de mult de alții a fost scrisă.

Ne-a și plăcut să nu ne batem capul
Ca să trăim în liniște și pace,
Tot la pachet am înghițit și hapul
Zîmbind ca s-arătăm ce mult ne place.

Facem gargară zilnic, preventiv,
Și pe Iisus îl tot plimbăm prin gură
Nu-i mult de cînd un alt leitmotiv
Ne tot făcea s-o luăm pe arătură.

Așa am devenit un neam agrar
Așa ne știm încă din neolitic,
Ne revoltăm din ce în ce mai rar
Privind spre cer cu aer mioritic.

Oricînd e rău, tot bine ni se pare
Cu cap plecat, în mîini c-o săpăligă
Oricine vrea ne calcă în picioare
Cît noi o punem iar de mămăligă.

Privim la cel care-a furat un ou
Și ne e clar că va ajunge mare,
Îl știe lumea ca un mare bou
Dar asta are astăzi căutare.

Veseli să fim, pîn-om crăpa de rîs
Iar cerului nimic nu poți să-i ceri,
Nu vezi că totu-i doar un mare fîs
Cînd azi sau mîine fi-va tot ca ieri?

               (din volumul „CENUȘA ZILEI”)

* * *

Nicolae RĂDOI s-a născut la 18 februarie 1951, în Orăștie (Hunedoara).
Absolvent în anul 1979 al Facultății de Filologie, Secția Engleză – Franceză, a Universității din Timișoara, a fost dascăl în Maramureșul Istoric (Strâmtura, Oncești – Nănești și Sighetu Marmației) aproape 22 de ani. A părăsit Maramureșul în 2001 și s-a restabilit pe meleagurile natale (Orăștie).

Nicolae Rădoi a publicat proză scurtă în diverse reviste de cultură: Antemeridian and Postmeridian, Caietele Columna, Miracol de Brădiceni, Caietele de literatură, Critică și teoria artelor, Serile la Brădiceni, Argeș, Luceafărul de dimineață.
A fost distins cu premii la Brădiceni și la Sighetul Marmației.

A publicat volumele: SCRÂNCIOBURI (2021), CLEPSIDRA (2023), CENUȘA ZILEI (2023), POPASUL (2024), „POEZII DE NES(U)PUS” (2024),

Salut, Sighet!




Concurs „Sighetul – Orașul cu poeți”

Cluburile ROTARY SIGHET, ROTARY SIGHETU MARMAȚIEI VOIEVODAL și INTERACT SIGHET
vă invită la concursul de (re)cunoaștere – recitare a liricii sighetene
„Sighetul – Orașul cu Poeți”
destinat elevilor de liceu (clasele IX – XII)

 

Dragi liceeni,
Știm că tinerii agreează poezia.
De aceea vă invităm să sărbătorim împreună Ziua Internațională a Poeziei (21 martie) printr-o provocare inedită: concursul de (re)cunoaștere – recitare „Sighetul – Orașul cu Poeți”.
Descoperiți și „vorbiți” poeților sigheteni, aducând pe scenă sensibilitatea și forța versurilor lor!

Cum se va desfășura concursul?

Selecție: Fiecare participant va alege o poezie din creația poeților sigheteni, va justifica alegerea făcută și va expune pe scurt câteva date despre poet și opera acestuia.
Recunoaștere & Recitare: Veți avea la dispoziție maximum 3 minute pentru a impresiona juriul și publicul prin interpretarea voastră, argumentarea alegerii poetului & poemului.
Criterii de jurizare: cunoștințe despre poezia & poetul selectat, expresivitate, interpretare personală și capacitatea de a transmite emoție.
Premii: Cele mai reușite recitări vor fi recompensate cu premii în bani și cărți!

Fii parte din această celebrare a poeziei locale și transformă versurile în… MAGIE!
Înscrierile se vor face până la data de 15 martie 2025, la profesorul de limba română de la clasă, care va recomanda participarea la etapa finală (cu jurizare).
Concursul (jurizarea) va avea loc în intervalul 17 – 18 martie 2025 (în funcție de numărul de participanți înscriși).
Rezultatele concursului se vor anunța vineri, 21 martie 2025.

Pentru detalii și înscrieri, contactați organizatorii, prof. Odarca Bout – 0745352265, Ion Mariș – 045428769 sau profesorul de Limba și literatura română de la clasă.

IMPORTANT!

Lista poeților sigheteni selectați pentru concurs, va fi comunicată profesorilor de limba română de la liceele din Sighet.

Parteneri media: www.salutsighet.ro, TV Sighet, MaraMedia, Radio România Sighet

Comunicat de presă




Tradiții japoneze la Sighet

Luni, 03 martie 2025, Centrul Cultural Japonez al Universității „Babeș-Bolyai”, în parteneriat cu Extensia Sighet a UBB, Primăria Sighet și Consiliul Județean Maramureș organizează la Extensia Sighetu Marmației, Facultatea de Geografie a Universității „Babeș – Bolyai”, amfiteatrul George Vâlsan, între orele 9:00 – 10:00 prezentarea „Cultura vestimentației tradiționale japoneze”. În continuare, de la ora 10:00, are loc prelegerea cu tema „Privire de ansamblu asupra situației internaționale, politica externă și turismul japonez”, cu participarea E. S. Katae Takashi, ambasadorul Japoniei în România. Moderator, conf. univ. dr. Marin Ilieș.

Marți, 04 martie 2025, în prima parte a zilei, primarul municipiului Sighetu Marmației va avea o întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa, domnul Katae Takashi. La finalul discuțiilor înaltul oaspete va oferi o declarație de presă.

Salut, Sighet!




Sighet – Album retro (109)

O fotografie din albumul avocatului sighetean Oscar Dahinten: Sighetul și podul peste Iza văzute dinspre Dealul Cetății exact de Crăciunul anului… 1934. Nici în urmă cu aproape 100 de ani nu prea era zăpadă în orașul nostru! Și… deloc clădiri prin zonă.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie dintr-o colecție privată.




ENESCU va fi omagiat la OPERA NAȚIONALĂ DIN TIMIȘOARA, CLUJ ȘI IAȘI

La 70 de ani de la trecerea sa în eternitate, GEORGE ENESCU va fi omagiat în locații emblematice din țară – Ateneul Român (25 februarie 2025), Opera Națională din Timișoara (19 martie 2025), Opera Națională din Cluj (31 martie 2025) și Opera Națională din Iași (5 mai 2025), printr-un eveniment remarcabil. În deschidere vom asculta vocile unor soprane de renume mondial ca Elena Moșuc, Antonela Barnat, Diana Țugui și Veronica Anușcă, acompaniate de virtuozi ai pianului precum Leonard Bonea, Gergő Nagy, Adina Alupei și Alexandru Burcă.

Aceste proiecții speciale, organizate de producătorii executivi ai filmului Martha Maria Mocanu și Elena Enache, sunt un omagiu adus lui George Enescu și o oportunitate unică de a redescoperi viața și opera sa prin intermediul unui film cu 40 de premii internaționale și singura producție românească premiată internațional la categorii precum cel mai bun film, regie, scenografie, costume, coloană sonoră, muzică originală, actori în rol principal, actori în rol secundar, imagine, producator, premiul publicului, premiul special al juriului, premiul pentru realizări remarcabile în cinematografie.

Regizorul Toma Enache: „Este o onoare să ai șansa să faci primul film artistic dedicat unui astfel de om. Am intuit că Enescu poate, și cu povestea lui de viață, pe lângă muzica lui, să dea o stare de spirit românilor. Le mulțumesc spectatorilor din întreaga țară că vin să vadă filmul dedicate lui Enescu. Mă bucur că au înțeles demersul regizoral și rostul acestui film. Le mulțumesc pentru aprecieri și mesaje. Au demonstrat că arta cinematografică are cu adevărat puterea de a emoționa și de a uni sufletele care vibrează pe aceleași note. Așa cum spunea Enescu, «în artă trebuie să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze.» Cred că am reușit acest lucru.”

Acest film nu este doar o creație cinematografică, ci un arc peste timp, o reîntâlnire a trecutului cu prezentul, o celebrare a geniului universal George Enescu, la care vă invităm să participați.

Biletele se gasesc pe IaBilet, Ticketstore si happycinema.ro

Revista Culturală LEVIATHAN, Marina Roman (critic de film): „Este un film care face paradigmă aparte de majoritatea producției românești. Regizorul Toma Enache l-a dedicat, într-un gest recuperator, îndelung așteptat – mai bine de jumătate de secol – geniului muzicii românești. Un film cu ramificații profunde („Nadir latent! Poetul ridică însumarea / De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi…”), viscontian elegant, cu o excepțională știință a compoziției cadrului, o distribuție fără cusur și cu respect firesc pentru istorie, pe care se cade să îl apreciem tocmai pentru că rar îl mai întâlnim practicat în vreun demers cultural. (…) Enescu, jupuit de viu ar fi un film biografic, de n-ar fi cu mult mai mult, un edificiu cinematografic alcătuit din planuri întrepătrunse, revelatoare psihologic, social, artistic… Enescu, jupuit de viu ar fi un film biografic, de n-ar fi o adevărată călătorie inițiatică. Cu baghetă de magician, nu doar cu bagheta dirijorului, Enescu „trezește muzica sufletelor noastre” – așa cum spunea Regina Maria – nu doar muzica în sufletele noastre. Pentru că a trăit incandescent spre a crea strălucitor. ”

PALMA FILM FESTIVAL: „(…) o poveste de dragoste tumultuoasă și pasională, desfășurată pe fundalul procesului de creație, cu accent pe capodopera lui Enescu – opera Oedipe. Filmul e o sărbătoare pentru simțuri, încântând spectatorii cu costume superbe, decoruri care captează privirea și o coloană sonoră pe măsură.”

REVISTA FILM, Dana Duma (critic de film): „Un biopic îndelung așteptat.(…) Ca şi în cazul alegerii interpretei pentru rolul Marucăi, pentru Enescu, regizorul a ales un actor cunoscut mai degrabă pentru rolurile sale de pe scenă, Mircea Dragoman, „titular” la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti. El a preluat sugestia majoră transmisă de regizor, aceea a bunătăţii fără margini a personajului şi a mizat mult pe limbajul microfizionomic şi corporal (privirea de un verde intens şi silueta înaltă). Desigur, fanii muzicii lui Enescu se vor simţi răsplătiți să asculte multe fragmente din creaţia simfonică a compozitorului, dar și din opera sa Oedip. Mai ales că muzica este interpretată, la un nivel înalt (…).”

FARO Concurso de Cinema Mediterrâneo e Mundial: „Juriul a fost impresionat de modul în care ‘Enescu, jupuit de viu’ surprinde cu măiestrie esența începutului de secol XX în România și Franța, prin atenția deosebită acordată detaliilor de epocă și prin alcătuirea vizuală uluitoare.”

TIMES OF CINEMA, Gustavo Coletti (critic de film): „Cred că l-am înțeles în sfârșit pe George Enescu, după ce am urmărit cele două ore de film. (…) Atenția la detalii în privința costumelor și scenografiei nu trece neobservată, iar momentele cele mai intense generează un vibe eclectic între cinema și teatru, au strălucirea unor explozii, părând uneori supranaturale. Este greu de găsit în cinematografia modernă atât de mult respect pentru spiritul narațiunilor clasice. Stilul și atmosfera filmului ne amintesc de marii maeștri ai cinematografiei italiene sau germane. Toma Enache nu face compromisuri în căutarea excelenței.”

EMILIA CHEBAC: „Am văzut Enescu, jupuit de viu de două ori. La un film publicul este cel mai bun barometru. Nu contează ce se va scrie, ce se va posta ulterior pe conturile de Social Media, acolo în sală, sub anonimatul întunericului, măștile cad și se contorizează valoarea. Când oamenii nu-și pot desprinde privirile din ecran, când uită de telefoane, e semn că Enescu, jupuit de viu a învins blazarea maturității și nerăbdarea tinereții. Am văzut oameni ștergându-și pe furiș o lacrimă și tineri care i-au spus lui Toma Enache: „Nu am crezut vreodată că în România se va face un astfel de film.”

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM DE ARTĂ DE LA ATENA: „ENESCU, jupuit de viu” este un triumf nu doar ca piesă de epocă sau film biografic, ci și ca explorare filozofică a condiției umane. Abordează întrebările eterne legate de iubire, creativitate și sens cu grație, dar și cu profunzime (…) După cum a spus însuși George Enescu, «artistul dezvăluie omenirii calea către armonie, care este fericirea și pacea». Filmul lui Toma Enache face exact asta – prin frumusețea, profunzimea sa și tributul emoționant adus unui artist care a trăit și a iubit cu pasiune, ni se amintește tuturor de puterea artei de a lumina calea către armonie atât în viață, cât și în dragoste.”

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM INDEPENDENT DE LA ROMA — PRISMA: „Ca notele unei simfonii, fiecare moment din viața lui Enescu se împletește cu nuanțe, pauze și tonuri care depășesc simpla melodie. (…) Așa cum o simfonie este făcută nu numai din note, ci și din distanța care le desparte, existența lui Enescu se construiește între umbrele iubirilor sale, pierderile sale și căutarea nesfârșită a frumosului și a adevărului.”

CINEMIL, Emil Călinescu: „Enescu, jupuit de viu este mai mult decât un film ori decât un concert: este o EXPERIENȚĂ pe care trebuie să o trăiești.”

Q MAGAZINE, Floriana Jucan: „Între viața și arta lui Enescu nu a existat frontieră. Și Toma Enache surprinde exact această invizibilă (ne)graniță! De la Omul lui Dumnezeu nu am mai văzut oamenii dintr-o întreagă sală muți, la final, citind în liniște genericul de minute și minute în șir, fără ca nimeni să îndrăznească să tulbure măcar cu aplauzele cuvenite unei gale… Parcă muriserăm și noi cu Enescu, acest om jupuit de viu în viață, viu printre noi în moarte!”

Revista VESTUL DRAMATIC – Marian Apostol: „Enescu, jupuit de viu – o bijuterie cinematografică despre viață, artă și iubire. Evenimentul a reunit peste 300 de spectatori, care au aplaudat îndelung o creație ce promite să intre în galeria marilor filmelor de artă – și despre artă – cinematografică.”

Sub egida #Enescu70, vor avea loc proiecții speciale ale filmului „Enescu, jupuit de viu„, în prezența regizorului Toma Enache, în mai multe orașe din țară. Lista completă aici: https://www.facebook.com/enescufilm/

COMUNICAT DE PRESĂ

Foto credit: La Steaua Film




Concursul de Eseu Filosofic pentru liceeni „Emil Cioran”

În spiritul gândirii filosofului și eseistului Emil Cioran, specializarea FILOSOFIE din cadrul Facultății de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare, invită toți liceenii pasionați de gândire critică și iubitori de înțelepciune să participe la concursul de eseuri pornind de la oricare din următoarele citate:

„Sub privirea celuilalt mă trezesc pe mine însumi ca încremenit în mijlocul lumii.” (J.-P. Sartre, Ființa și neantul)
„Pe cei ce se aseamănă mai mult, iluzia îi minte mai frumos; căci cea mai dificilă de trecut este prăpastia cea mai îngustă.” (Fr. Nietzsche, Așa grăit-a Zarathustra)
„Un tablou ce-și îndeplinește funcția nu este în primul rând ceea ce văd, ci ceva în funcție de care și cu ajutorul căruia văd.” (M. Merleau-Ponty, Ochiul și spiritul)

Cine poate participa?
Concursul este deschis tuturor elevilor de liceu, indiferent de profil.

Reguli și cerințe:

  • Eseurile trebuie să aibă între 800 și 1000 de cuvinte (aprox 3 pag. word, Times New Roman, mărime font 12, spațiere 1,5).
  • Limbajul trebuie să fie clar, argumentat și relevant temei propuse. Titlul ales al eseului trebuie să fie expresiv pentru conținutul lucrării.
  • Eseul trebuie să aibă un profund conținut ideatic caracterizat prin creativitate și gândire critică
  • Lucrările trebuie să fie originale, iar orice surse utilizate să fie menționate.
  • Termen limtă: 8 aprilie 2025
PREMII:
  • Cele mai bune eseuri vor fi premiate cu suma 500 lei + cărți și vor fi publicate în revistele Nord Literar și Răsunetul Cultural.
  • Toți participanții vor primi diplome de participare, iar autorii eseurilor finaliste vor fi invitați la Baia Mare pentru a li se înmâna premiul și pentru a participa la un workshop dedicat discuțiilor filosofice în marginea eseurilor câștigătoare.
Cum participi?

Trimite eseul tău împreună cu o scurtă prezentare personală (nume, vârstă, liceu, oraș) și datele profesorului coordonator la adresa [email protected] până la data de 8 aprilie 2025.

Apelăm pe această cale la bunăvoința tuturor profesorilor să colaboreze la realizarea acestui concurs și să își coordoneze și îndrume elevii talentați și doritori.

Anunțarea câștigătorilor:

Rezultatele vor fi comunicate pe pagina concursului, pe facebook și pe e-mail în data de 15 aprilie 2025, iar premierea oficială va avea loc în cadrul unui eveniment special organizat în cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare.

Te așteptăm să ne împărtășești ideile tale! Sapere aude! – Îndrăznește să știi!

Membrii juriului : Prof. emerit. dr. Petru Dunca, prof. dr. Daniela Dunca, conf. dr. Vasile Cătălin Bobb, conf. dr. Iovan Drehe, lect. dr. Andrei Achim, lect. asoc. dr. Dan Siserman.

Organizatori: Specializarea Filosofie, Facultatea de Litere a Universității Tehnice din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare; Parteneri: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Revista de cultură „Nord Literar”.

Comunicat de presă




S-a pus piatra de temelie a Cenaclului „Rivulus Dominarum”

La Shura Bistro Caffe Baia Mare, într-o sală ticsită de lume bună, în care generațiile și-au împletit dialogul și ideile, miercuri 19 februarie 2025, s-a pus piatra de temelie a Cenaclului „Rivulus Dominarum” al Revistei de Cultură „Nord Literar”.

„Cenaclul se dorește un spațiu al dialogului, fundamentat pe exigență, pe calitate și pe preocupare reală pentru cultură. Dorim să se nască aici idei, proiecte, cărți, antologii, să ne întâlnim cu scop, cu nerv, cu efect, să devenim o mișcare literară, o respirație culturală proaspătă a acestui spațiu. Vom promova literatura de bună calitate și pe autorii ei și nu vom ridica ode mediocrității. Vom fi deschiși sprijinirii tinerilor talentați. L-am numit «Rivulus Dominarum» pentru că s-a născut aici în inima cetății” – a afirmat Dana Buzura-Gagniuc, managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”.

Programul serii a fost o țesătură între poezie și muzică iar cele două ore s-au scurs mai repede decât ne-am fi dorit. Au recitat din creațiile proprii: Elena Cărăușan, Valeria Bilț, Terezia Filip, Ioan Dragoș, Ștefan Jurcă, Teodora Mugur, Flaviu Mihali, Florin Pop, Liviu Coroiu.

Daniel Mircea Pop, solistul grupului „Trei parale” ne-a călătorit prin muzica lumii, interpretând cântece din culegerile lui Anton Pann, piese de-ale lui Bob Dylan traduse în limba română, precum și compoziții proprii. I-au fost alături Vlad Ciurdaș, la cobză și Sorina Gherman la orgă.
Casandra Hauși a oferit un original și emoționant moment de muzică și poezie, iar amfitrionul nostru Ștefan Florian a recitat spectaculos din poetul Ion Mureșan.

„Hrisovul întemeietor” al cenaclului a fost semnat de toți cei prezenți. Un document care va rămâne peste timp, o dovadă că, într-o seară înghețată de februarie, am aprins focul unui început. Cu toții au primit semne de carte care atestă faptul că au fost „Martori la întemeiere”.

În acest spațiu boem, cenaclul va avea întâlniri lunare, cu teme stabilite și anunțate dinainte, cu invitați speciali.

Nu există bucurie mai mare pentru organizatori decât să întrebe lumea la plecare: „Când va fi următoarea întâlnire?”. Va fi curând și va fi la fel.

Comunicat de presă




Poemul de duminică: Mihai NEBELEAC (17.01.1949 – 18.02.2003)

Balada nopții de-nceput

Ce grabnic trece noaptea de-nceput!
Când m-am născut, copil al unei slove,
era gerar de nimenea știut,
cătau duhovnici soarta-mi în ceaslove.

Și m-au primit cu dangăte de flori
la marginea durerii cu mărgele;
clopotniți rare se grăbeau spre zori
ca să colinde dragostea prin ele.

Pe la vecernii mă duceam mai rar,
mă slobozeau zadarnic spre morminte,
mă tot trăgea iubirea ca hoinar,
mă mistuia dogoarea din cuvinte.

De-atunci exist sub vraja unui har
și mă preling adesea-n căutare,
cioplesc colinde-n lemnul cel mai rar
și-mi opintesc dorințele-n uitare.

Și viețuiesc ca pustnic în zăpezi
neliniștit de vremea care minte;
îmi culc iubirea-n fragede livezi,
mă perpelesc pe jarul din cuvinte…

* * *

Poetul și romancierul Mihai Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949, în comuna Rona de Sus, Maramureș. După finalizarea școlii elementare din satul natal, urmează cursurile secției ucrainene a Liceului „Dragoș Vodă” (promoția 1967). În anul 1967, Mihai Nebeleac devine student al Facultății de Limbi și Literaturi Slave din cadrul Universității din București, secția ucraineană.
Debutează cu versuri în ziarul „Novyi vik”, încă din anii de liceu. Debutul editorial are loc în anul 1972, la Editura Kriterion, cu volumul de versuri Krynyți moih ocei (Fântânile ochilor mei). În anul 1974, Mihai Nebeleac debutează și ca prozator, cu romanul Lorana, urmat, în anul 1978, de cel de-al doilea roman al său, Liubov do blyjnioh  (Aproapelui dragoste), tradus în același an și în limba română.
De la absolvirea facultății până în anul 1974, poetul a lucrat în cadrul Institutului de de Lingvistică al Academiei Române din București după care se întoarce în satul natal unde va fi profesor de limba și literatura ucraineană.
După o tăcere mai lungă, publică în anul 1990 volumul Nespokii Vesn (Neliniștea primăverii). Poetul Echim Vancea i-a îngijit volumul postum, Nepermisele iubiri, apărut în anul 2018, în limba română, la Editura RCR Editorial, București.
Mihai Nebeleac a decedat la 18 februarie 2003, în comuna în care s-a născut.

Salut, Sighet!

 




Ziua Internațională a Limbii Materne a fost celebrată la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighet

O întâlnire emoționantă, sinceră, o întâlnire care a adus împreună cadre didactice, elevi, părinți și invitați, iubitori ai limbii (limbilor) materne, a fost organizată exemplar de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – filiala Maramureș, președinte dl. Petrețchi Miroslav-Nicolae, la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighet.
La întâlnirea de la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” (vineri, 21 februarie 2025), moderată de președintele UUR, s-a vorbit cu respect, fără prejudecăți, despre importanța diversității lingvistice și culturale, despre modalitățile de promovare a multilingvismului.

În pofida tuturor „turbulențelor” care au loc în lume, a disputelor pentru împărțirea resurselor, în care popoarele „mici” sunt trecute uneori – din păcate! – la categoria „second – hand”, singurul lucru esențial, care rămâne pentru orice comunitate, orice națiune, este limba maternă. Te naști în/ cu limba maternă și mori în/ cu limba maternă.
Poți pierde toate bunurile materiale, toate bogățiile „lumești”, limba maternă rămâne… intangibilă.
Vorbitorii de la întâlnirea organizată de Uniunea Ucrainenilor din România (filiala Maramureș) au subliniat ideea că pe lângă funcția de comunicare orice limbă maternă este purtătoare de identitate, istorie și tradiții bine conservate, contribuind la dezvoltarea culturală și socială a comunităților.
„Pledoariile” pentru limba maternă, pentru promovarea limbii ucrainene în acest context, au fost făcute de Krisztofer Levente Orosz (viceprimarul Sighetului), Semeniuc Lucreția (directorul Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko”), Colopelnic Vasile (vicar al Vicariatului Greco-Catolic Ucrainean din România), Sambor Anna (prim-vicepreședinte UUR), Bilici Mariana (consilier gradul I la Direcția Generală Minorități și Desegregare), Covaci Ana-Maria (inspector școlar pentru minoritatea ucraineană la ISJ Maramureș), Todea Ioan Dorel (publicist), Papariga Maria (director al Școlii Gimnaziale Valea Vișeului), Macioca Mihai (profesor pensionar) și… reprezentantul publicației online „Salut, Sighet!” Traducerea din ucarineană în română, acolo unde a fost cazul a fost făcută cu fidelitate de către dl. Gresciuc Nicolaie.

Întâlnirea s-a încheiat cu un vibrant program artistic, susținut de elevi de la școlile cu predare în limba ucraineană din zonă. O „mostră” (video) v-o prezentăm în continuare:

Foto, video, text: Ion Mariș




Semn de carte: Marin SLUJERU – „Fără confesiuni”

Prima apariție editorială a anului 2025 la Editura Valea Verde din Sighet este volumul semnat de Marin SLUJERU: „FĂRĂ CONFESIUNI” (editor – Ion Mariș, concept & design copertă – Izabela Dana Bacs-Balea, tipar – Aska Grafika).

Volumul cuprinde trei părți: 1. CALIGRAFII (încercări de haiku), 2. Pe drum mergând, 3. Meteopatii (la Iza Solovană).

* * *

■ Marin SLUJERU s-a născut în 12 iunie 1954, la Ocna Şugatag, Maramureș ■ Părinții: tata: Traian, învăţător şi profesor, unul din cei 3 băieţi ai învăţătorului, revizorului şcolar, poetului şi publicistului Ioan Gr. Marin (Popescu) Slujeru; mama: Ioana (n. Tuşnea), soră medicală, apoi educatoare. ■ Este sighetean din 1958. ■ Licenţiat în filosofie (Facultatea de istorie-filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, Iași). ■ A fost profesor de gimnaziu şi liceu. ■ Prezenţe sporadice în presa judeţeană, în câteva antologii, în reviste literare („Poesis”, ”Familia”, „Poezia”, ,,Astra” ș.a.), în „e-Creator”. ■ Despre cărțile sale au scris: Vasile Gogea, Gheorghe Mihai Bârlea, Echim Vancea, Ion Zubaşcu, A. I. Brumaru, Eduard Țară, Amalia Pecican, Ioan J. Popescu, Horia Picu ș.a. ■ A publicat volumele de poezie: Pauza de lectură, 1999 (debut editorial); Tresăriri, 2002; „… léptem?”, 2010 și Târziu în iunie, 2022 (toate la  Editura „Echim”, Sighetul Marmației); În neştire, Editura „Limes”, Cluj-Napoca, 2008; Anotimpul neprevăzut, 2013; În pas de 17 (alături de Doina Rândunica Anton cu volumul „În ce mă priveşte”), 2015; Cum trecem cuminţi…, 2020; Capturi de Maramureș (I), 2022 (toate la Editura „Valea Verde”, Sighetul Marmației). ■ Scrie în continuare poezie, inclusiv haikú.

Salut, Sighet!




Sighet – Album retro (108)

Un „echipaj” tradițional transportând echipamentul de schi al d-lui avocat sighetean Oscar Dahinten spre cabana de la Piatra, acolo unde cei care practicau acest sport se bucurau de zăpadă, în iarna maramureșeană a anului… 1935/1936.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie dintr-o colecție privată.




Ghid prietenos pentru un curriculum integrat: Istoria românilor (IX-X) și Istoria României (XI-XII)

Premisa: Cunoașterea istoriei ar trebui să fie o parte esențială, o condiție sine qua non a educației tinerilor.

În Recomandarea 15 (2001), privind predarea istoriei în Europa în secolul XXI, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 31 octombrie 2001, printre scopurile predării istoriei, prezente în Anexă, sunt amintite:
– „să ocupe un loc central în educația unor cetățeni responsabili și implicați activ în viața politică și în cultivarea respectului pentru diferențele între popoare, fiind bazată pe înțelegerea identității naționale și a principiilor toleranței”
–  „să permită cetățenilor Europei să își formeze și afirme propria identitate individuală și colectivă prin cunoașterea moștenirii istorice comune în aspectele sale locale, regionale, naționale, europene și globale” (Manea, 2002).

Conform cercetărilor realizate de experți în domeniu, o educație istorică bine concepută formează nu doar cunoștințe despre trecut, ci și abilități esențiale pentru gândirea critică și participarea activă la viața civică. Așa cum sugerează Wineburg (2001), o abordare unitară a istoriei dezvoltă capacitatea elevilor de a analiza sursele și de a înțelege contextul în care s-au desfășurat evenimentele istorice. Când elevii sunt învățați să gândească critic despre trecut, ei dezvoltă abilități care le permit să își formeze opinii bine fundamentate despre prezent. Dar, educația istorică nu este doar despre trecut, ci și despre viitor. Conform OECD (2018), o educație istorică solidă este strâns legată de formarea cetățenilor activi. Înțelegerea evoluției politice și sociale ajută tinerii să participe în mod informat și responsabil la viața democratică. Astfel, istoria devine „instrucțiunea de viață” care ne formează ca cetățeni activi și informați.

Problema: Curriculum-ul fragmentat sau când „puzzle”-ul se sparge

Fragmentarea cunoașterii

Imaginați-vă un puzzle istoric, în care piesele esențiale, precum disciplinele Istoria evreilor. Holocaustul sau Istoria Comunismului în România, introduse prin lege, fără consultare, sunt studiate separat sau, mai rău, sunt neglijate. Acest lucru duce la o imagine incompletă și adesea superficială a trecutului, iar elevii nu reușesc să înțeleagă conexiunile esențiale dintre diverse perioade istorice. Wineburg (2001) susține că istoria trebuie predată într-o manieră integrată, astfel încât elevii să înțeleagă cum se leagă evenimentele istorice între ele și cum influențează lumea de azi.

Reducerea orelor de studiu

În rapoartele UNESCO, se semnalează faptul că reducerea orelor de istorie în școli afectează capacitatea elevilor de a înțelege structurile politice și economice globale. Când timpul dedicat studiului istoriei este redus, elevii pierd oportunitatea de a reflecta și de a dezbate în profunzime. Aceste lecții de viață sunt esențiale pentru formarea unei gândiri critice și pentru pregătirea elevilor pentru viața socială și politică.

Decizii fără consultare

De multe ori, modificările curriculum-ului sunt făcute fără consultarea tuturor părților implicate – profesori, experți și părinți. Smith și Zinn (2019) sugerează că schimbările majore în curriculum ar trebui să fie rezultatul unui proces consultativ amplu, care să răspundă nevoilor reale ale elevilor și să asigure relevanța și eficiența educației istorice.

Soluția posibilă: un curriculum integrat și bine „porționat” cronologic, urmat de probe diferențiate la Bacalaureat, în funcție de profil: real/umanist.

Ce propunem? Adoptarea unui curriculum integrat, care să ofere o înțelegere completă, și nu fragmentată a istoriei: Istoria românilor (clasele IX-X) și Istoria României (clasele XI-XII), integrate în istoria universală și prezentate cronologic [a se vedea Anexa], după cum urmează:
– Preistoria și Antichitatea – clasa a IX-a
– Evul Mediu – clasa a X-a
– Modernitatea (de la Domniile fanariote la Primul Război Mondial) – clasa a XI-a
– Epoca contemporană (incluzând Holocaustul și Istoria comunismului în România) – clasa a XII-a

1. La nivelul trunchiului comun (clasele a IX-a și a X-a)
Recomandare:
– 1 oră pe săptămână (36-40 de ore pe an/ profil real)
– 2 ore pe săptămână (72-80 de ore pe an/ profil umanist)

Fundament științific:

Dezvoltarea gândirii istorice: Studiile lui Wineburg (2001) au evidențiat faptul că pentru a dezvolta abilități critice de analiză și interpretare a surselor istorice, este necesar un timp de contact suficient. Un program de 2 ore/săptămână permite elevilor să acumuleze cunoștințe de bază și să dezvolte abilități de gândire critică, esențiale pentru interpretarea evenimentelor istorice. În contextul legislației privind competențele-cheie pentru disciplina Istorie la nivel liceal, două documente sunt definitorii:
a. Recomandarea Uniunii Europene, din 22 mai 2018, privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții;
b. Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 privind învățământul preuniversitar. Potrivit acesteia, profilul absolventului de liceu se bazează pe opt competențe esențiale, printre care: competența personală, socială și de a învăța să înveți, competența civică, juridică și de protejare a mediului, competența de sensibilizare și exprimare culturală.

Rapoarte UNESCO: Conform rapoartelor UNESCO (2022), disciplinele ce urmăresc formarea unei conștiințe istorice solide trebuie să beneficieze de un timp de studiu care să permită o abordare reflexivă și integrată a conținutului. Astfel, 70-80 de ore anual asigură un contact continuu și consistent, esențial pentru aprofundarea și consolidarea fundamentelor istorice. Potrivit rapoartelor recente (https://rm.coe.int/2023-coe-ohte-general-report-en-volume-2/1680b17531), Istoriei îi sunt alocate în majoritatea țărilor europene 2 ore pe săptămână; în țările Uniunii Europene, Istoria este predată la toate nivelurile de studiu, în toți anii și la toate specializările.

Echivalența curriculară: Această alocare este în concordanță cu modelele de bună practică identificate în sistemele educaționale care pun accent pe învățarea profundă, unde disciplinele umaniste primesc în medie 2-3 ore pe săptămână la ciclul inferior al liceului.

2. La nivelul curriculum-ului specializat (clasele a XI-a și a XII-a)
Recomandare:
– 1 oră pe săptămână (36-40 de ore pe an/ profil real)
– 3 ore pe săptămână (echivalent cu aproximativ 100-120 de ore pe an)

Fundament științific:
Aprofundarea cunoștințelor: În ciclul superior al liceului, când elevii sunt pregătiți să abordeze analize complexe și să integreze diverse perspective, un timp de contact mai extins este necesar. Studiile OECD (2018) arată că o creștere a orelor dedicate disciplinelor de gândire critică – cum este și istoria – este direct corelată cu performanțele academice și implicarea cetățenească.

Integrarea modulelor tematice: Pentru a evita fragmentarea cunoașterii (de exemplu, separarea Izvoarelor tematice, precum Istoria evreilor. Holocaustul și Istoria comunismului în România), o alocare de 1-3 ore pe săptămână permite inserarea acestor module ca parte a unui curs integrat de istorie. Aceasta asigură o viziune holistică și coerentă, conform recomandărilor din literatura de specialitate (Smith & Zinn, 2019; UNESCO, 2022). O structură de 1-3 ore/săptămână oferă flexibilitatea necesară pentru utilizarea unor metode didactice interactive (analiză de surse primare, dezbateri, proiecte interdisciplinare), care, conform cercetărilor, stimulează interesul și implicarea elevilor în procesul de învățare.

Procesul consultativ: cheia unei reforme reușite
Un curriculum de succes nu se poate construi decât dacă sunt implicate toate părțile interesate: profesori, experți în domeniu și comunitatea academică. Smith și Zinn (2019) subliniază că acest proces consultativ este esențial pentru a asigura relevanța și eficiența reformelor educaționale. Consultările vor asigura că schimbările se bazează pe dovezi solide și că răspund nevoilor reale ale elevilor.

Concluzie

Istoria transcende statutul de simplă disciplină academică, fiind fundamentul pe care ne construim înțelegerea de sine și locul nostru în lume. O educație istorică integrată nu doar că ne deschide orizonturile asupra trecutului, dar ne și echipează cu instrumentele necesare pentru a face față provocărilor viitoare. Fragmentarea cunoștințelor și limitarea orelor dedicate acestei materii riscă să estompeze lecțiile esențiale ale istoriei, iar un curriculum bine conceput, susținut de un proces consultativ activ, este esențial pentru păstrarea continuității identității noastre colective.

Astfel, un curriculum istoric integrat, cu 1-2 ore pe săptămână în ciclul inferior al liceului și 1-3 ore în ciclul superior, va permite formarea unei conștiințe istorice profunde, consolidând gândirea critică și stimulând o implicare civică activă. Această abordare va pregăti tineretul să devină cetățeni nu doar informați, ci și responsabili, capabili să abordeze cu discernământ complexitatea unei lumi dinamice, în perpetuă schimbare.

Referințe bibliografice
OECD 2018, Education at a Glance: Historical Perspectives on Civic Engagement.
Manea, M. 2002, Predarea istoriei secolului 20.
Smith, J., & Zinn, H. 2019, Teaching History for Critical Thinking.
UNESCO 2022, The Role of History Education in Democratic Societies.
Wineburg, S. 2001, Historical Thinking and Other Unnatural Acts.
Stradling, R. 1995, Conținutul Curriculum-ului de istorie în școlile din Europa.

ANEXA

Istoria românilor. Conținuturi:

Clasa a IX-a: Originile civilizației europene, Sumerieni, Monarhia egipteană, Evreii și Regatul Israel, Pre- și protoistoria în spațiul carpato-danubiano-pontic, Celții, Lumea geto-dacilor, Antica Ellada, Educația și cultura la vechii greci, Civilizația romană, Romanizarea și romanitatea orientală, Religii monoteiste – iudaism, creștinism, islam, Formarea popoarelor europene, Formarea poporului român și a limbii române; Studiu de caz: Romanitatea românilor în viziunea istoricilor.

Clasa a X-a: Civilizația medievală, Autonomii locale în spațiul românesc, Biserica și școala în Evul Mediu, Evreii în spațiul românesc (secolele XIV-XVIII), Sate din Europa și din spațiul românesc, Târguri și orașe din Europa și din spațiul românesc, Călători români acasă și în lume, Arta medievală românească, Imperiul Bizantin, Imperiul Otoman, Cruciade clasice, „Cruciade târzii”: spațiul românesc între diplomație și conflict (secolele XIV-XVII), Expansiunea europeană, Premisele modernității: Reforma, Renașterea, Războiul de 30 de ani; Studiu de caz: Gh. I. Brătianu despre Marea Neagră.

Istoria României. Conținuturi:

Clasa a XI-a: Epoca Luminilor, Organizarea statelor moderne, Țările Române și „Problema Orientală”, Revoluția industrială, Constituirea și consolidarea statului român modern, Evreii în spațiul românesc: de la marginalizare la emancipare. Personalități marcante în domeniul cultural, politic, academic, Viziuni asupra modernizării în secolele XIX-XX: curente și politici culturale, identități naționale și identitate europeană, Lumea la cumpăna secolelor XIX-XX, Războaiele balcanice; Studiu de caz: De la „partida națională” la sistemul politic pluripartidist în România secolelor XIX-XX.

Clasa a XII-a: Primul Război Mondial (1914-1918), Realizarea României Mari, Secolul XX între democrație și totalitarism. Ideologie și practici politice în România și în Europa, Economie și societate în lumea interbelică, Diplomația românească în perioada interbelică, Dezbaterea de idei și cultura în România interbelică, Al Doilea Război Mondial (1939-1945), Anul 1940, Holocaustul în Europa, Holocaustul în România pe teritoriile aflate sub administrație românească și în nordul Transilvaniei, Regimuri politice postbelice, Stalinism, național-comunism și disidență anticomunistă în România, România în perioada Războiului Rece; studiu de caz: România și Războiul de Șase Zile, Economie și societate în lumea postbelică, Știința și societatea în secolul al XX-lea, De la Piața Comună la Uniunea Europeană, Căderea comunismului, Construcția democrației postdecembriste.

Marius VOINAGHI