Hanukkah 5785 celebrată la Sighet |VIDEO – dr. Sorin Markus |

Anul acesta evreii de pretutindeni sărbătoresc Hanukkah începând cu 25 decembrie 2024 (5785 în calendarul ebraic) când au aprins prima lumânare. Sărbătoarea ţine până pe 2 ianuarie 2025 (5785 în calendarul ebraic).
Sărbătoarea începe întotdeauna în a 25-a zi a lunii kislev din calendarul ebraic. Aceasta se termină în ziua a doua sau a treia a lunii tevet, din calendarul ebraic.

Hanukkah (în ebraică înseamnă „dedicare”), este de fapt un Festival al Luminilor și comemorează victoria macabeilor asupra armatei greco-siriene, miracolul ulterior de rededicare a Templului Sfânt din Ierusalim și de a-i restaura „menora” sau lampa. Prin miracolul de la Hanukkah ni se relatează că, în acea luptă din sec. II î. Hr., a fost găsit un singur recipient cu ulei, suficient pentru a menține flacăra lămpii Templului doar pentru o zi și, totuși, lumina a ținut opt zile.

Sfeșnicul Hanukiyá este cel mai cunoscut și important simbol al acestei sărbători. Aprinderea acestor lumânări ajută oamenii să își aducă aminte de cele întâmplate și de victoria strămoșilor lor. Sfeșnicul obișnuit al evreilor (denumit menoră) are șapte brațe. Cel dedicat pentru Hanuka are însă nouă brațe și este numit Hanukiyá. În trecut, acesta era denumit simplu menoră de Hanuka, dar în secolul XIX i s-a dedicat un nume separat. Hanukiyá are nouă suporturi pentru lumânări: în prima zi este aprinsă o lumânare, în a doua, două lumânări și așa mai departe, astfel încât, în ultima seară să fie aprinse toate cele opt lumânări. A noua lumânare este cea folosită pentru aprinderea celorlalte.

Foto & Video: dr. Sorin Markus

 




Recenzie: „Canonul periferiei” de Augustin Buzura (autor, Horia Picu)

Rândurile mele despre această carte au apărut pe 17 august 2014 pe site-ul sighet-online.ro. Au trecut zece ani şi câteva luni…  S-a schimbat ceva într-un deceniu? Nu cred…  Reiau cele scrise atunci, pentru a vedea că suntem tot acolo. Adică unde NU trebuie!…

Augustin Buzura face parte dintre noi, cei aflaţi la periferie, adică departe de Centru, de locul unde se iau marile decizii, întotdeauna peste capetele noastre. Dacă mai adaug un sinonim în sens figurativ pentru „canon” (suferinţă sau chin), reiese din titlul cărţii scriitorului maramureşean că nemulţumiţii României de azi sunt mulţi, poate prea mulţi. Diferenţa o face faptul că unii sunt neîntrecuţi maeştri în mânuirea cuvintelor, alţii se mulţumesc doar să constate şi să meargă mai departe prin viaţă fără să comenteze ceva…

A fost o lungă perioadă de timp în care autorul a crezut că poate îndrepta câte ceva din relele societăţii noastre: „…vreo treizeci de ani, de la debut şi până la Revoluţie, m-am iluzionat că sunt util, că trebuie să strig în locul celor ce nu ştiau să strige ori se temeau […].”

Greu înainte de decembrie 89… „Romanele, articolele şi interviurile publicate atunci, în acei ani, când a fost cumplit de greu, după interdicţii şi interminabile confruntări cu cenzura şi cu Securitatea îmi sunt mărturie.”

Greu şi după „schimbarea la faţă” a ţării, când, deşi putem vorbi şi acţiona mult mai liber, n-o facem… Augustin Buzura îl citează pe Erich Fromm: „Nu există, oare, pe lângă dorinţa înnăscută de  libertate şi o dorinţă instinctivă de supunere?”

Poate fi o explicaţie pentru toate câte ni se întâmplă. În afară de explicaţii sau justificări, la ce altceva să ne aşteptăm?… Autorul cărţii tratează câteva teme care ne interesează pe toţi cei aflaţi la periferia strâmbei societăţi româneşti: „Într-un timp incredibil de scurt, educaţia, sănătatea, economia au fost cu desăvârşire distruse cu contribuţia celor care ar fi trebuit să le apere: intelectualii.”

Temele mai înainte menţionate au apărut în editorialele autorului în perioada 2005-2008 în revista „Cultura”. Au fost adunate într-un volum care a apărut in 2012. Suntem în 2014 şi nimic din cele scrise de Augustin Buzura cu câţiva ani în urmă nu pare a-şi fi găsit rezolvarea… De fapt, la noi nu se schimbă nimic… Aflăm din „Canonul periferiei”că Ion Luca Caragiale era de părere că „Suntem cum suntem şi teamă mi-e că tot aşa vom rămâne”.

Ce zicea Camil Petrescu despre „activitatea” politică din România pare să fi fost ieri… „România… produce îndeosebi grâne, lemn, eseuri, spanac, vite, petrol şi ascultători de conferinţe.”

Ne distingem cu ceva de restul ţărilor, dar nu cu ceea ce ar trebui… „…unde concurăm noi fără adversari şi fără riscul de a fi întrecuţi prea repede este, se ştie, haosul. […] Nicio zi fără scandal, nicio zi fără minciună.”

Şi din când în când împăcări care păreau imposibile între adversarii politici de ieri… Există pentru toţi un lucru comun: dorinţa furibundă de a accede la putere cu orice preţ, cu orice compromisuri…

De la  miniştrii noştri, autorul surprinde un aspect esenţial al activităţii lor. Nimic nou…

Camil Petrescu (în 1935, după un scandal guvernamental legat de armament): „N-avem timp să culegem idei de la miniştrii noştri, mai ales că nici nu cunoaştem vreunul dintre ei cu idei.[Un ministru], din clipa în care a depus jurământul, devine un fel de fiară urmărită, încolţită, se zbate disperat să treacă prin rândurile solicitatorilor, incapabil să mai cugete ceva…”

Ce fel de țară avem? „Dincolo de bătălia oarbă şi ridicolă pentru imagine se găseşte o ţară tristă, obosită de zgomot şi aşteptare zadarnică,[…] o ţară ce aşteaptă învinsă următoarele buletine meteorologice şi, fireşte, noile războaie mediatice, fără învinşi şi fără învingători”

Augustin Buzura  e, uneori, în articolele care au fost adunate în „Canonul periferiei”, resemnat:  „…în absenţa pedepsei capitale, frigul, mizeria, inundaţiile şi incompetenţa pun în operă ceea ce odinioară făcea justiţia.”

În alte articole, autorul ne îndeamnă să nu ne lăsăm învinşi fără a încerca să facem ceva…

„…România are şi o altă faţă, diferită de aceea pe care o arată diletanţii şi nechemaţii, atât de numeroşi, ce răspândesc in jur intoleranţă şi ură crezând că au contract cu veşnicia.”

Martin Luther King spunea: „Vieţile noastre se încheie în ziua când rămânem tăcuţi în privinţa lucrurilor care contează”.      

După cum lesne se poate constata în „Canonul periferiei” academicianul Augustin Buzura nu tace în privinţa lucrurilor care contează. Din păcate, mulţi nu scriu, nu acţionează, nu reacţionează. Doar citesc şi tac…

Horia PICU




Semn de carte: Echim VANCEA – „NI MĂ, NI”

Ultima apariție editorială a anului 2024 la Editura Valea Verde din Sighet este volumul de poezii semnat de Echim VANCEA: „NI MĂ, NI” (editor și postfață– Ion Mariș, concept & design copertă – Izabela Dana Bacs-Balea, lector de carte – prof. Brîndușa Oanță, tipar – Aska Grafika).

„nu i-am putut găsi un alt titlu, mulțumindu-mă să dau titlul… NI MĂ, NI, și ce e drept asta nu-nsemnează mare lucru, dar ce pot face?” (După Victor-Lévy Beaulieu)

* * *

■ Echim Vancea este poet, prozator, editor, publicist.
S-a născut la 19 octombrie 1951 în Nănești/ Maramureș ● Licențiat în Științele comunicării (2008) ● Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1998) și al altor asociații și societăți culturale și profesionale ori colegii redacționale ● Redactor-șef al publicației regionale „Apșa” a românilor din Transcarpatia, Ucraina ● Debut literar în revista „Cronica (Iași, 1973) ● Debut editorial: Fotografie după un original pierdut, 1990 ● Colaborări ocazionale în publicaţiile literare din ţară și străinătate (după 1973). Este Cetățean de Onoare al  județului Maramureș (2022) și al Municipiului Sighetul Marmației (2023).
■ Volume publicate: ♦ Poezie: ● Fotografie după un original pierdut, 1990; ed. a II-a, , 2015; ● Doctor fără arginţi, 1997 ● Abatere de la dialog, 1998 ● Mâţa pe spini, 2001 ● Cititorul de drept comun, 2002 ● ● Ocupantul provinciei, 2004 ● Ningă-l-ai (antologie de autor; pref. Gheorghe Grigurcu), 2004 ● eu, celălalt, 2005 ● defăimarea liniştii, 2006 (haiku) ● Domeniu public (pref. Gheorghe Grigurcu), 2007 ● Şearpele când îl doare capul (postfață Ioan Holban), 2007 ● o fi şi cum zici d.ta, 2007  ● portret restant, după o noapte albă, 2008 ● Titlul mai târziu, 2009 ● Hramuri,  2010 ● Afară de unu singur, 2010 ● o noapte de umbre, 2011 ●  să nu spui niciodată „noapte bună!”, 2012 ●  pricină şi martor absenţei,  2013 ● Fiecare zi cu tăcerea ei anume, 2014 ● precum, 2015 ● umbra nu își împarte prada cu nimeni, 2016 ● umbra vine de mult mai departe, 2017 ● ultima pagină, 2019 ● Culoarul șarpelui, 2020 ● Paranteză temporară, 2021 ● Cuvinte întrerupte de creșterea ierbii,  2022 ● Culoarea pietrelor, 2023  ●
■
Traduceri în alte limbi: ● Sehonnai költemények/ Poeme de niciodată, 2003 (lb. maghiară) ● Усмішка кочовика/ Surâsul călătorului (lb. ucraineană; prefață Pavlo Romaniuk; postfață Vasil Kuhta), 2007 ● Tregtari i stinëve/ Neguţătorul de anotimpuri, 2015 (lb. albaneză) ●
■
Volume colective coordonate: ● Portret de grup cu Laurenţiu Ulici (comentarii, evocări, interpretări; în colab. cu Gheorghe Pârja şi Ioana Petreuş), 2002 ● Umbra noastră cuvântul. Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti 1979-2003 (în colab. cu Gheorghe Pârja),  2003 ● Laurenţiu Ulici – 10 ani de posteritate (coordonator), 2010 ● Orașul cu poeți.Sighetul Marmației  în 12+1 prieteni (antologie, prezentare și selecția textelor, 2023 ●
■
Ediții îngrijite: ● Nepermisele iubiri. Balade și poeme de Mihai Nebeleac (poet român de expresie ucraineană. Autor al primului roman în limba ucraineană din România), 2018.




Regalul Vienez a încântat Sighetul (autor, Iulia Drăguș)

Regalul Vienez este un turneu național de concerte care se derulează în perioada 02 – 30 decembrie 2024 în cadrul căruia, cele două orchestre, Orchestra di Teatro d’Opera Italiana și Orchestra Opera Vox, conduse de către dirijorul român, Bogdan Costache, alături de un ansamblu de balet, un mic cor și invitații speciali, entuziasmează marele public prezent la concertele din orașele incluse în turneu. La Sighet, evenimentul a fost organizat de către Asociația Cultura Gratia Urbis, președinte, Andreea Biro.

Sâmbătă seara, 21 decembrie 2024, de la ora 18:00, Regalul Vienez a „îmbrățișat” sala de cinema arhiplină într-o atmosferă magică prin pulsul viu al muzicii, al valsurilor, al polcilor și al a unor frumoase surprize, care au constat în colinde, marșuri și alte melodii cunoscute sau mai puțin cunoscute.

Entuziasmul spectatorilor s-a făcut simțit încă din fața Cinematografului „Mara”, numerosul public dorindu-și să intre cât mai repede în sala în care oamenii au devenit martorii unui concert care a reușit să atingă perfecțiunea pe tărâmul muzicii. Momentul magic în care artiștii au intrat pe scenă, a fost acompaniat de Marșul lui Radetzky. Au urmat multe piese faimoase, precum Dunărea Albastră, Dans Ungar nr. 5, Gramofon, Noapte de vis etc., dar și lucrări mai puțin cunoscute, cum ar fi Căruța Poștală sau Polca Fierarului.

Prezentarea concertului a introdus și momente pline de umor, un exemplul elocvent fiind participarea unui fierar „adevărat” la Polca Fierarului. Balerinii au reușit să danseze grațios și elegant, în ciuda faptului că locul disponibil de pe scenă a fost relativ redus. Corul a impresionat publicul prin armoniile sale expresive iar cei trei invitați speciali au oferit o surpriză plăcută spectatorilor. Într-o scurtă pauză de doar zece minute s-a servit șampanie, după care concertul a continuat. La final, spectatorii au primit cu entuziasm un binecunoscut colind, împreună cu orchestra răsunând la unison „Moș Crăciun cu plete dalbe”.

Regalul Vienez la Sighet a fost un concert de excepție care a reușit să umple de două ori în aceeași seară sala de cinema și a apropiat oamenii de lumea muzicii clasice și de spiritul sărbătorilor.

Iulia Drăguș
redactor al Revistei AxA (revista CNDV)




LUMI PARALELE – Expoziție omagială MIHAI BORODI

MUZEUL MARAMUREȘAN, împreună cu Asociația de Susținere a Muzeului Maramureșului, Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației, vă invită să luați parte la vernisajul expoziției „LUMI PARALELE – Expoziție omagială MIHAI BORODI”, o etalare muzeală valoroasă de artă plastică combinată: picturi și sculpturi create de artistul maramureșean Mihai BORODI (1950-2019), în timpul șederii acestuia în Saint-Apollinaire, lângă Dijon, Franța.

Evenimentul face parte din programul mai amplu al Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „MARMAȚIA”, și va avea loc vineri, 27 decembrie 2024, ora 16.00 la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor”, Sighetu Marmației, str. Bogdan Vodă, nr. 1.

Comunicat de presă




Universul Paralel (autor, Nicolae Rădoi)

Degeaba speri. Forțele cosmice, avînd un umor macabru, pot presa pe universul din care ai scăpat. Cel puțin, așa crezi. Cel puțin, așa speri.„Deșartă tot! Nu ține în tine! Vei înnebuni de voma întorcîndu-ți creierul pe dos!”

Speri ca universul paralel să devină cumva divergent. Știi că liniile paralele se întîlnesc la infinit. Așa o fi și cu universurile? Mare risc! Nu-l poți accepta!

Devenit divergent, universul paralel oferă o șansă. A neîntoarcerii. Așa o fi?
Cam ca atunci cînd ai de-a face cu „zero pozitiv” sau „zero negativ”.

Noaptea întrebi imensitatea neagră a cerului. Insensibil, el te privește cu răceală. Nu-i pasă. Nu exiști pentru el. Ție DE CE-ți pasă? Ambiguă întrebare!…
Cuvintele au devenit asexuate. Fără sevă. Ca mîncarea din paie deshidratate, fierte într-o apă evaporată din albia secată a unui ued din deșert. Auzi o voce: „Presară niște nisip. Pentru gust!… Sau, mai bine, praf cosmic. Ți se vor strepezi dinții. De durere, crezi că trăiești”.
Unghiul de fugă al navei tale e dereglat. Cauza? Prea ai dat de toți proștii adunați aici din toate colțurile galaxiei. Proști oprindu-te să-ți împlinești destinul, ratat de încercarea ta lipsită de sens de a-i îndrepta către azimutul corect. Proști obișnuiți să circule în derivă prin intersecțiile „intersectate” (!) ale căilor galactice, cînd trebuie să te asiguri tu, care mergi corect „ca prostul”, dînd prioritate chiar atunci cînd o ai, pentru a scăpa cu viață.

Păgubos mai o fi bunul simț al omului educat!…

Regreți că maximumul este viteza luminii. Aberația luminii te va duce pe cîmpurile aride ale universului necunoscut, unde vîntul cosmic șuieră tehui. Încă ai gîndul întoarcerii în loc să mergi tot înainte, neabătut.

La distanțe și viteze mari, linia dreaptă se va închide prin spațiul curb.
Curbată și ea, lumina te privește pe furiș, de după colț. Și acesta, rotunjit!…
Disperată, fuge inutil fiind absorbită de soarele negru.

Mareu ai vrut „să vezi lumina”!!! Fără să știi, ți s-a îndeplinit dorința: ai orbit. Nu o mai vezi.

Fiind prea puternică, ea ți-a ars retina.

Rămîi fixat pe „orbită” (!), rotindu-te mereu pe aceeași elipsă, condus de forțele universului care te strivesc în încleșterea lor eternă…

Nicolae RĂDOI




O perspectivă inedită asupra copilăriei și adolescenței lui Augustin Buzura

Vineri, 29 noiembrie 2024, la sediul Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj, a avut loc lansarea cărții „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată” al Danei Buzura-Gagniuc, directorul Revistei de Cultură „Nord Literar”. Apărută luna trecută la Editura Școala Ardeleană Cluj, cartea oferă o perspectivă nouă asupra biografiei academicianului Augustin Buzura, unul dintre cei mai mari prozatori români ai secolului trecut. În paginile ei se regăsesc povești inedite din copilăria și din adolescența prozatorului, așa cum au fost ele spuse de mama scriitorului, de sora sa ori de oamenii din sat. Toate acestea sunt trecute prin filtrul emoțional al autoarei, care este fiica surorii lui Augustin Buzura. Satul natal Berința, Coasta Popii, ulița Dâmburilor, pădurea Mânânțușului, popa Gheorghe, Onița lui Ciupei, Mirizoiul, Valea Cursă, Uray, lelea Leontina din Coastă, cumătra Măria Rujii și multe alte personaje care populează spațiul și timpul copilăriei lui Augustin Buzura sunt aduse în actualitate de autoare și corelate cu locurile și eroii operelor sale.

Un spațiu amplu al cărții este dedicat scrisorilor pe care Augustin Buzura le trimite părinților săi în perioada studenției sale la Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca. Această corespondență relevă zbaterile tânărului pentru a supraviețui într-o perioadă de austeritate extremă, când combină cursurile la Facultatea de Medicină cu lectura și cu preocuparea pentru carte.

La evenimentul de la Cluj, în prezența fiicei academicianului, Anamaria Maior-Buzura, au vorbit despre carte amfitrioana Irina Petraș – președintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, precum și critici literari și scriitori importanți ai momentului: Delia Muntean, Vasile Igna, Gheorghe Glodeanu, Olimpiu Nușfelean, Horia Bădescu, Adrian Popescu, Ion Mureșan, Vasile George Dâncu. Lansarea a fost parte a Reuniunii de iarnă a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.

Înainte cu două zile de prima lansare, în 27 noiembrie 2024, cartea a obținut „Premiul pentru secțiunea proză/ eseu” la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Național de Proză „Saloanele Liviu Rebreanu” de la Bistrița.

De asemenea, reviste ale Uniunii Scriitorilor din România, precum „România literară” și „Apostrof” au publicat deja cronici dedicate acestui volum, semnate de prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, respectiv prof. dr. Delia Muntean. Un editorial dedicat cărții și prieteniei sale speciale cu Augustin Buzura a publicat scriitorul și jurnalistul Gheorghe Pârja în cotidianul „Graiul Maramureșului” de joi 28 noiembrie 2024.

Comunicat de presă




Se consolidează cel mai trainic „pod” peste Tisa: POEZIA (autor, Ion Mariș)

Joi, 12 decembrie 2024, a fost sărbătoare la Slatina (Solotvino), Ucraina. ANA ȘIMAN, profesoara de limba română din Apșa de Mijloc (Ucraina) și-a lansat la Consulatul Român din Solotvino volumul de poezie „Măria Sa, Cuvântul” (Editura Valea Verde, Sighet, 2024). A fost un eveniment deosebit de emoționant cu o participare selectă.

Gazda și moderatorul întâlnirii, consulul român de la Consulatul României din Solotvino (Slatina), dl. Grațian-Florin PÂRVU – un diplomat implicat constant în amplificarea colaborării românilor de pe cele două maluri ale Tisei – a avut alături un oaspete special, ambasadorul României în Ucraina (ambasada din Kiev), dl. Alexandru Victor MICULA. Sighetul a fost reprezentat la această frumoasă și sinceră lansare de carte de către poetul Gheorghe Mihai Bârlea și editorul I. Mariș (Editura Valea Verde). Dar, echilibrul întâlnirii l-a asigurat grupul consistent de profesori, prieteni, intelectuali români din dreapta Tisei, iubitori ai poeziei, grupul celor care au dorit ca în mod simbolic să se închine… Măriei Sale, Cuvântul Românesc!

A fost o seară în care s-a vorbit despre dragoste, dor, neam, rugăciune, părinți, bunici, cămașa și năframa strămoșească dar și despre… război și pace. A predominat totuși – în vorbele rostite – speranța, încrederea că viitorul comunității românești din Ucraina poate evolua spre normalitate, că prin artă, prin poezie, lumea poate fi mai bună și mai empatică.

Am ascultat – vorbind cu mult respect – colegele de școală ale profesoarei Ana Șiman, povestindu-ne despre personalitatea autoarei (ajunsă la cel de-al treilea volum publicat) dar și despre viața celor care își „clădesc” viața de zi cu zi vorbind limba strămoșilor noștri, aducând argumente scrisului și cititului, vorbind despre perseverență și încredere.
Cuvinte inspirate, din suflet, au rostit doamnele Dina Marina (director interimar al liceului din Apșa de Mijloc), Anuța Moiș, Valentina Guzo, domnii Gheorghe Moiș (Apșa de Mijloc), Gheorghe Moiș (Biserica Albă). Ana Șiman – cu o remarcabilă sensibilitate – ne-a recitat un poem inedit fiind acompaniată de o altă doamnă, Ileana Țiple, a cărei voce ne-a „încărcat” cu și mai multă emoție. Întâlnirea a continuat cu un alt moment profund, Ileana Șiman (coordonatoarea grupului de copii Speranța) a interpretat un cântec – simbol despre fragilul fir de iarbă… călcat brutal în picioare, de fapt despre fragilitatea vieții în confruntarea cu brutalitatea destinului.
Spre finalul întâlnirii și-au împărtășit impresiile Vasile Iovdii (șeful comunității teritoriale Slatina) și Ion Botoș (președintele Uniunii regionale Dacia – Transcarpatia).

Cred că aceste „poduri” simbolice – bazate pe artă, cultură – trebuie să le ridicăm/ consolidăm continuu împreună cu românii din Transcarpatia (Ucraina), pentru că vor apropia mai mult țara vecină de Europa, vor anula „asperitățile” mai mult sau mai puțin intenționate care macină vecinul nostru.

Foto & text: Ion Mariș




Prof. Luminița COLOPELNIC a fost distinsă cu Ordinul „Merit pentru învățământ” în grad de Cavaler!

Ca în fiecare an, cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, E.S. Domnul Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decrete de decorare, în semn de apreciere pentru meritele deosebite avute în activitatea profesională.

Ministerul Educației a propus pentru Ordinul „Merit pentru învățământ”, în grad de Cavaler, zece profesori din întreaga țară, printre care se numără și Luminița Colopelnic, profesor doctor în filologie, titular pe catedra de limba franceză la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” Sighetu Marmației. Decorația i-a fost înmânată de Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, în cadrul ceremoniei desfășurate la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” București, pe 12 decembrie. Vom selecta, în rândurile care urmează, câteva dintre motivațiile care au stat la baza acestei decorări.

Dascălul sighetean se remarcă, în primul rând, prin contribuțiile sale la promovarea limbii și culturii franceze în România și peste hotare. Calificarea sa în semifinala Concursului de Elocvență, organizat de Universitatea Paris Sorbonne, precum și obținerea Premiului I la etapa națională a concursului internațional „Ma thèse en 180 secondes” cu lucrarea „Le besoin de miroirs concaves dans la société actuelle”, ambele derulate în timpul studiilor doctorale, subliniază excelența sa academică și contribuția sa la cercetarea francofonă.

Una dintre realizările sale recente este coordonarea proiectului „Educația în vreme de război”, un exemplu clar al angajamentului său pentru educația interculturală și pentru solidaritate între comunități, evidențiind valorile francofone ale dialogului și cooperării. Recunoașterea internațională a eforturilor sale, concretizată prin invitațiile la Centrul de Studii Pedagogice din Lyon, la Zilele Francofoniei de la Lausanne, la Parlamentul European de la Bruxelles și Strasbourg, reflectă impactul său în promovarea valorilor europene.

Luminița Colopelnic se evidențiază și prin implicarea sa în formarea tinerilor, mărturie stând numeroasele premii obținute de elevii săi la olimpiadele și concursurile școlare și extrașcolare, dar și în dezvoltarea acestora prin diverse proiecte educaționale, naționale și internaționale, care promovează excelența și incluziunea. Participarea sa în proiecte caritabile și de voluntariat reflectă angajamentul ei față de coeziunea socială și educația accesibilă pentru toți, contribuind astfel la formarea unei comunități unite și responsabile.

Se cuvine să menționăm că doamna profesoară a mai fost distinsă, din partea Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta, cu două medalii de recunoștință, în 2022, pentru ajutorul oferit la nivel local categoriilor dezavantajate în timpul pandemiei de Covid, respectiv în 2023, pentru ajutorul oferit refugiaților ucraineni. Tot în semn de apreciere, s-a realizat imprimarea timbrelor de la Vatican cu activitățile desfășurate la vama Sighet de voluntarii Tineretului Maltez, elevi ai Colegiului Național „Dragoș Vodă”, coordonați de doamna profesoară.

Contactată de Salut, Sighet!, Luminița Colopelnic ne-a declarat: Este o decorație care îmi confirmă că mă aflu la locul potrivit. În același timp, mă onorează, mă responsabilizează și îmi amintește de rolul meu, acela de formator al propriului destin, dar și al celor care îmi sunt încredințate. Și, pentru că aproape întotdeauna este un efort de echipă, gândurile mele de recunoștință se îndreaptă spre familia mea, care a muncit și a pus suflet alături de mine, și spre acei oameni care, de-a lungul timpului, au crezut în mine, în proiectele educative și de caritate la care am colaborat.

Salut, Sighet!




„De departe noi zânim”… s-a vestit în Franța și Monaco! (autor, Anuța Pop)

Marsilia

La inițiativa Asociației „Vasile Tomoiagă”, în perioada 4-8 decembrie 2024, în Franța și Principatul Monaco au avut loc o serie de evenimente care au scos în lumină frumusețea colindelor și a folclorului maramureșean.

Amalia Ioana Moldovan și Grupul Voia Bună, tinerii artiști ce unesc prin cântec Maramureșul din dreapta și din stânga Tisei, două perechi de frați – din Bârsana și din Slatina (Ucraina) – cu rădăcini comune, aceeași limbă și ducând cu ei traditiile Maramureșului Istoric, au fost protagoniștii turneului intitulat „De departe noi zânim”. Turneul face parte din Proiectul de promovare a României în Franța prin Maramureșul Istoric, inițiat în urmă cu mai bine de un deceniu de Asociația „Vasile Tomoiagă” și coordonat de Vasile Tomoiagă (campion mondial și vicecampion olimpic la canotaj, cetățean de onoare al Maramureșului) și dr. Anuța Pop (manager cultural, doctor în folclor și specialist în relații internaționale).

Programul a fost unul intens, cuprinzând concerte în Marsilia (4 decembrie), Nisa (6 decembrie), Monaco (7 decembrie) și Lyon (8 decembrie).

La Marsilia, la invitația consulului general Aurelia Grosu, maramureșenii au susținut momentul artistic al recepției oficiale organizată de Consulatul General al României pentru a marca Ziua Națională (1 Decembrie), prezentând, prin intermediul muzicii, o părticicǎ din moştenirea de valori a poporului nostru.
Au participat înalți reprezentanți ai administrației franceze (prefectul regiunii Provence-Alpes-Côte d’Azur, al zonei sudice de apărare și securitate și al Bouches-du-Rhône – Christophe Mirmand; vice-președintele Metropolei Aix-Marseille-Provence – generalul David Galtier, reprezentantul președintelui Regiunii Provence-Alpes-Côte d’Azur – Renaud Muselier și al primarului Marsiliei – Benoît Payant, Guvernatorul Militar al Marsiliei, generalul Thierry Laval, cea mai înaltă oficialitate militară a regiunii), membri ai Corpului consular, reprezentanți ai mediului economic, cultural, universitar și ai comunitǎții românești. Momentul de trǎire româneascǎ dus în inima Marsiliei de artiştii maramureșeni a fost apreciat de toți cei prezenți.

Au urmat trei concerte de colinde. Primul a avut loc de Sfântul Nicolae, la Biserica Ortodoxă Română de la Nisa, una dintre cele mai impunătoare biserici românești din Europa. Comunitatea credincioșilor părintelui Radu Totelecan a primit cu drag și sufletele deschise colindul maramureșenilor. A fost prezent la concert și consulul onorific al României la Nisa, dl. Ștefan De Fay.

Prin intermediul acestui turneu, colindele maramureșene au răsunat, poate pentru prima dată, și la Monaco. Într-un loc al lumii atât de plin de farmec, Amalia Ioana Moldovan și Grupul Voia Bună au arătat că și tradiția are farmecul ei. Concertul s-a bucurat de prezența consulului onorific al României la Monaco, dl. Constantin Turchină, care a apreciat proiectul de promovare a imaginii României prin Maramureș, din care acest turneu face parte, și i-a felicitat pe artiști pentru emoția transmisă și pentru calitatea actului artistic.

Concertul de la Lyon a încheiat turneul „De departe noi zânim”. Alături de români veniți din întreaga regiune la întâlnirea cu maramureșenii, la evenimentul ce a avut loc la Biserica Sfânta Eugenia a fost prezent și consulul general al României la Lyon, dl. Oleg Ungureanu. Prin colind, prin grai, prin port, prin instrumentele tradiționale, Amalia Ioana Moldovan și Grupul Voia Bună au arătat, românilor și francezilor, deopotrivă, o mostră din ceea ce înseamnă sărbătorile de iarnă ale Maramureșului.

Anuța POP




Recenzie: „MĂRIA SA, CUVÂNTUL” de Ana ŞIMAN (autor, Horia Picu)

O carte în care cuvântul românesc vine de la Apşa de Mijloc, locul de naştere şi de trai al Anei Şiman, acolo unde „se naşte, se creşte/ se sfătuieşte / părinteşte”, locul unde „se-nvaţă, se povesteşte/ şi se vorbeşte/ româneşte”.

Poeta admiră natura, culorile unice ale toamnei. „Frunzele toamnei au înnebunit,/ s-au luat la întrecere/ care va rugini mai devreme şi mai frumos,/ şi-au colorat câmpul în aur şi roşu / uscat şi viu”.

Tot în aceeaşi poezie: „pământul adoarme într-un târziu/ […] / El stă cu noi să povestească /
despre fiecare frunză căzută,/ ce-l sărută”.

Poeta este parte din natură, natura face parte din fiinţa ei. Când peste toate acestea se găseşte acel „liant” care se numeşte inspiraţie poetică, apar versuri scrise cu sentiment şi cu efect pozitiv asupra celui care le citeşte.

„Ce este dragostea?” O întrebare pe care ne-am pus-o, poate de mai multe ori, fără a găsi răspunsul. Poate acum vom înţelege că dragostea poate fi „O simplă amăgire/ Cu zâmbet, lacrimi, suferinţe/ Dar o numim iubire”. sau poate fi „Iluzie dorită/ Când poţi din toate să jertfeşti/ Şi să fii fericită”.

Aşa cum îi şade bine unui poet, şi la Ana Şiman am dat de licenţe poetice, folosite pentru a veni în realizarea deplinei armonii a strofelor. „Dulci săruturi prin lunci/ Pofte nestăpânite,/ Să spun că-mi pare rău,/ Sincer, aş minte”.

Poeta iubeşte viaţa, natura, limba. „Zâmbetul copilului” înseamnă pentru ea mai multe aspecte, fiecare contribuind la apariţia unei „pietre preţioase”, din care scriu aici doar una (evident, mă refer la o strofă): „Zâmbetul copilului/ ocean de flori, care/ se deschid multicolore în zori”. E uşor, e plăcut, să mergem cu Ana Şiman dincolo de cuvinte…

Ana Şiman, căreia soarta i-a hărăzit să trăiască dincolo de hotarele ţării, face o pledoarie din suflet pentru limba română. Întâmplarea a făcut să citesc poezia „Graiul mamei” (şi întregul volum de poezii „Măria Sa, Cuvântul”) chiar de ziua noastră naţională. „Oricâte limbi ar exista,/ Cea mai frumoasă-i limba mea/ În ea măicuţa mea îmi cântă/ E dulce, e icoană sfântă!”. Ultima strofă a acestei poezii ar trebui să ne facă mai conştienţi că avem norocul că trăim în România şi putem vorbi româneşte oriunde şi oricând: „Fără de ea n-am niciun rost!/ Cum pot să uit tot ce a fost?/ Am o credinţă, un pământ/ Şi graiul maicii mele blând!”.

Să ne punem imaginaţia la lucru şi să ne „vedem” locuind, vieţuind şi oftând dincolo de hotare… „La Apsa de Mijloc/ se naşte, se creşte/ se sfătuieşte/ părinteşte./ La Apşa de Mijloc/ se-nvaţă, se povesteşte/ şi se vorbeşte/ româneşte./ La Apşa de Mijloc/ se ceartă, se iartă/ şi se iubeşte/ strămoşeşte”. E greu să nu fii cu ai tăi… „La Apşa, la mine acasă,/ se minte peste morminte,/ peste moaştele sfinte,/ peste dorul de mamă,/ peste tot ce ne cheamă”.

„Vis de unire” e firul de aur al acestei cărţi. Firesc, oful e prea mare… Şi de prea mult timp… „Mai curge prin mine/ Ca sângele-n vine/ Un vis de unire-/ Frăţească iubire”.

Aici poeta foloseste altă „licenţă poetică” şi scrie „vine” în loc de „vene”, dar construcţia se potiveşte perfect în strofă. Cuvântul „mine” se potriveşte perfect cu „vine”, nu cu „vene”, cum ar fi fost normal să apară.

Ana Şiman are un cult deosebit pentru tradiţiile strămoşeşti, pe care le vede pierdute, uitate. Măcar cămaşa strămoşească de şi-ar găsi locul de cinste pe care-l merită… „Tu, cămaşă strămoşească,/ Cum te-ai prăfuit în ladă/ Şi nu-i cine să te scoată,/A ta frumuseţe toată”.

Poeta nu se sfieşte să arate urâţenia de care suferă omenirea azi. „Ce timpuri mari trăim şi noi acum,/ Se sfâşie copii de foame-n drum,/ Iubire, demnitate, nu-s deloc/ E trist şi pare totu-a fi un joc”.

Poezia „Adresare I” îmi dă convingerea că nu se poate ca cineva care trăieşte în România să nu fie impresionat de versurile scrise de cineva care-i de dincolo!
„Doamne, de ce nu am aripi/ Să zbor,/ Să fiu mai aproape/ De cei ce gândesc/ Şi trăiesc româneşte?”.

Tot din aceeaşi impresionată poezie: „Doamne, prefă-mă-n văzduh/ Să mă cern,/ Să mă duc/ La fraţii de sânge/ S-ajung”.

Rămâne cuvântul, pe el nu-l poate interzice nimeni, el poate zbura liber! „Doamne,/ Îţi mulţumesc pentru cuvânt,/ Pentru ceea ce sunt/ Că pot durerea din suflet s-o spun/ Şi bucuria să-mi cânt”.

Versul e mereu în gândul poetei din Apşa de Mijloc, care are o temere: să n-o părăsească inspiraţia. „Mă simt înfăşurată în mrejele versului frumos/ Ca-ntr-o pânză de păianjen/ Dantelată-n alb imaculat/ Şi mi-e teamă/ Să nu se rupă vraja ei cumva”.

Natura (temă despre care am mai vorbit) şi veneraţia pentru părinţi sunt teme abordate cu succes de Ana Şiman. „Picură toamna cu frunze multicolore/ peste sufletul meu,/ peste meleagul de doine străbune,/ pe care-l iubesc,// Doamne, veghează asupra Lui/ şi asupra Ei/ şi-i fă nemuritori/ dătători de viaţă/ şi dimineaţă,/ poate cândva prin iarba Ta/ să poată visa/ altcineva, altcineva”.

Poeta ştie că nu poate schimba nimic din nedreptăţile lumii. Are o dorinţă pe care o văd pe viitor un fapt posibil. „Fă-mă, Doamne, de vrei,/ Căci poţi,/ Poveste pentru nepoţi,/Cu litere româneşti/ Pe care ai vrea s-o citeşti”.

Limba română este venerată de profesoara de limba română din Ucraina. E limba pe care, promite, „O vom cinsti de-a pururi/ Nu doar de sărbători./ O vom vorbi acasă,/ În drum, orinde-am fi,/ Spre-a ne cinsti străbunii/ Şi pentru-a dăinui!”.

Concluzia la care ajunge (ori)cine citeşte „Măria Sa, Cuvântul” este că (o citez mai departe pe Ana Şiman) el, cuvântul românesc „e ca un magician, care reuşeşte să străpungă şi să topească gheaţa tăcerii, să mângâie sufletele triste, […] să încurajeze, să dea speranţă”.

Şi mai e ceva: cuvântul uneşte lumi!

Horia PICU




MOZAIC (autor, Marin Slujeru)

„Cuza Vodă…”
O bătrână trece pe lângă tarabele doldora: „Noiembrie și păstăi verzi! Ce-am ajuns…”

Târziu
Luni. Ticsit de lume la medici. Ore.
– Nu mére sistemul.
– Ioai, iară!…

Zi de dezgheț
O pereche se furișează pe sub streșini. El, din urmă, aplecându-se brusc: „Bă…-aș! Toate picăturile o căzut în cap la mine!”

Bunica la supermarket
„…Ba, cu ei îi bine. În tătă ziua mă cheamă. Și în fiecare dimineață. Să vadă oare n-am murit? Să nu fiu moartă.”

Meniul zilei
* În semiîntuneric, un bărbat îndestulat adastă lângă o bere – singur, trist, mulțumit.
* Altul, strânge cu migală toate firimiturile de pe masă: „Văduv?”. „Nu. Obicei din armată. ”
* Apare o nevastă de la „Bingo”. Fericită tare. Tocmai a câștigat 900 lei: „Cu ce mi-o rămas de anul trecut, aproape îmi ajung de lemne.”
* Chelnerița către un bătrânel:
– Poftă bună!
– Mulțămesc frumos!
– Sii sănătuos!
* „Ce faci, ceteraș? ‘Ce ești supărat? O câștigat ai noștri!!”

Banca de rezerve
* „Erau atâta de săraci, că le făceau supă din cuiu’ ușii și pită de coceni la prunci.”
* „Trebuiau să facă supa din tratarca din matură și rămâneau cu ușa pentru la iarnă.”
* „O nevastă tînără câtre unui fecior bătrân: ” „Da’ tăt nu t’e-ai însurat, Ioa’?… Ai grijă, că t’i-i tre’!…”
(& V.M., F.M.)

INDESC.

* Sub cer noiembrin. Totul curge, totul stă.
– Salut!
– Good mourning!

* Iza înnoiembrită. Trei rățuște patrulează în amonte. Deodată fac bâlbâdâc, dispar, fix unde începe partea de oglindă rece.

* Un pic de soare în Noiembrie, și râdem a primăvară.

Marin Slujeru




Clipe (optimiste) de neliniște (autor, Ioan Ardeleanu-Pruncu)

Trăim zile pline de tensiune. Peste tot și toată lumea discută despre ce se întâmplă și foarte mulți sunt cei care cred că adevărul și dreptatea sunt de partea lor. Arareori auzi pe câte cineva zicând șovăielnic: „Oare cum ar fi mai bine?” sau „Dați-mi un sfat”. „Adevărul este că, ori de câte ori am fost cu Rusia, ne-a mers bine!”, îmi spune unul. Mă uit la el cu o față care-l face să nuanțeze inclusiv tonul, ezită o clipă și continuă: „… în 1877, la Războiul de Independență…în primul Război Mondial … dacă nu eram cu rușii, se mai făcea România Mare?!” Am rămas o clipă siderat, apoi am replicat pripit ceva despre regele Carol I și ostașii români, care au salvat la Plevna onoarea armatei rusești … și ne-am despărțit. Comunicarea dintre noi s-a tăiat brusc. Dar discuția de mai sus mă urmărește de atunci obsedant. Oare câți dintre cei din jurul meu, de lângă mine chiar, gândesc la fel și de unde li se trage, li se hrănește această… gândire. Cineva spunea-român și el-că românilor nu le place istoria, sau mai de grabă, aș adăuga, le place doar istoria lor, adică cea pe care o știu, cum o știu. Sau cum o înțeleg! Și nu pe cea care ne dovedește cu documente – multe scrise cu sânge! Câți știu (și cred) că din anul 1739 și până la Unirea cea Mică, cea din 1859, Rusia a ocupat militar cele două Principate Românești de 11 ori! Ținta politicii țariste a fost (și este) să ajungă la gurile Dunării și-apoi la Bosfor și Dardanele.

Iată câteva dintre cele mai importante momente:
– În anul 1806, țarul Alexandru I a dat ordin armatei sale să ocupe Princiapatele Române.
– În 1810 le-a cerut în mod agresiv turcilor, a căror putere era în declin vizibil, Valahia și Moldova întreagă, dar, pentru moment, s-au mulțumit cu partea de peste Prut, pe care au anexat-o în 1812 și, în același an! Țarul a dat un „Ucaz” prin care a scos din administrație, din școli și din biserică limba română: „În imperiul meu nu există decât o singură limbă, cea rusă!”. Sărmană Basarabie!
– În 1828, domnitorii din Principate au fost înlocuiți cu generali ruși ca guvernatori. La scurt timp după aceea, Țarul i-a oferit Sultanului în schimbul lor suma de 36 milioane franci/ aur. Voia – nici mai mult nici mai puțin! – să le „întabuleze” pe seama imperiului său, cum făcuse deja cu Basarabia. Dintre generalii ruși care au guvernat Principatele istoria îl reliefează pe Kisselef care, împreună cu Nicolae Șuțu, a elaborat „Regulamentul Organic”, ca primă formă a unei constituții. În realitate, activitatea sa „pozitivă” era doar îndeplinirea datoriei de trimis al Țarului, și iată dovada: „Eu mă străduiesc aici să câștig pentru Rusia bogățiile acestei țări și să-i supun pe valahi și pe moldoveni obiceiurilor și regulilor noastre”, îi scria Kisselef în 1830 omologului său de la Moscova, generalul Zakrevscki.
– În anul 1834, nemaiputându-și apăra eficient frontierele și având nevoie de trupe în alte zone, le-au retras pe cele din Principate, dar și-au păstrat „protectoratul” prin numirea domnitorilor și printr-un control „polițienesc” asupra acestora, obligându-i să trimită Țarului raporte periodice de activitate.
– În 1848, când turcii au intrat în Moldova și rușii în Țara Românească și au înăbușit Revoluția, cei doi invadatori s-au înțeles la Balta-liman să stăpânească împreună Principatele: domnitori numiți de turci, pe timp de 7 ani, câte un comisar rus în fiecare Principat și încartiruirea a câte 30.000 de oșteni din cele două armate, care să asigure liniștea.
– În 1852, la izbucnirea Războiului Crimeiei, profitând de ocazie, rușii au invadat Principatele cu gândul de a nu le mai scăpa din mână, dar Rusia a fost înfrântă și Principatele au fost ocupate pe timpul războiului de armatele Austriei. Nevoiți să se retragă, rușii n-au mai putut împiedica Unirea de la 1859.
– În 1877, după ce armata română condusă de regele Carol I a salvat la Plevna onoarea armatei țariste, în loc să ne restituie Basarabia luată cu japca, ne-au luat și sudul acesteia, pretinzând că ne dau în schimb Dobrogea, pe care armata noastră o cucerise prin luptă, cu jertfe de sânge. Adicătelea, ne-au luat ce era al nostru și ne-au dat ce nu era al lor. Harașo tovărășie!
– În primul Război Mondial România „n-a fost cu Rusia, ci cu Antanta, în care era si Rusia, ale cărei trupe cuprinse de molima bolșevică, în momentele cele mai grele ale războiului au părăsit frontul, lăsând armata nostră singură în fața dușmanului.
– Cât despre ce s-a întâmplat după 23 august 1944, să nu mai vorbim! Adică, nu mai vorbim noi, cei care au trăit și simțit din plin cât de bine ne-a fost alături de „marea noastră prietenă-Rusia Sovietică”. „Acesta a fost fatalul destin al istoriei noastre!” (Dimitrie Onciul)
​

Și totuși, acest neam și această țară, România –„ O enigmă și un miracol istoric: poporul român” (Gheorghe Brătianu) – în pofida tuturor nemulțumiților și nemulțumirilor românilor săi, este într-unul dintre cele mai favorabile momente ale devenirii sale și drumul pe care merge, acum, este cel bun.

P.S. Și, fiind un om care n-a trecut, în cei peste 80 de ani! cu ochii închiși prin viață și prin lume, îmi asum total această afirmație și sunt gata să o și argumentez.

Ioan Ardeleanu-Pruncu
5 spre 6 decembrie, 2024

Sursă foto: adevarul.ro