De vizitat pe Valea Izei (autor, Teofil Ivanciuc)

Maramureșul are aproape de toate, dar cele mai rare sunt casele sale de lemn cu adevărat vechi de prin sate.
Cândva, aici existau zeci de mii de astfel de locuințe, dar azi ele pot fi numărate pe degetele de la mâini.
Astfel, pe întreaga vale a Izei, azi mai există 5 (cinci!) case de lemn construite înainte de anul 1800, la Săliștea de Sus, Dragomirești, Bogdan Vodă, Bârsana și Vadu Izei.
Fiind așa puține, acestea au o valoare inestimabilă și trebuie să fie cunoscute și promovate peste tot.
Cea mai deosebită dintre ele este fosta școală confesională din Bârsana, care are o istorie fabuloasă.
Ridicată în anul 1758, a servit ca trapeză a vechii mănăstiri Bârsana, de unde a fost strămutată apoi în centrul satului, după părăsirea forțată a lăcașului, în anul 1795.
După mutare, casa a servit ca școală și casă parohială, iar, mai recent, a devenit muzeu școlar (momentan închis), aflat în subordinea Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației.
Construcția, monument istoric, se află în curtea școlii generale, la doi pași de primăria comunei.
Când treceți prin Bârsana, opriți-vă s-o vedeți și să vă imaginați cum învățau acolo pruncii carte, la lumina opaițului cu seu ori, în cel mai bun caz, la flacăra lumânării. Și priviți apoi peste drum, la școala contemporană, cu termopane, lumini LED, încălzire centrală și internet, acolo unde sunt instruiți azi – spre binele lor! – urmașii acestora…
Rareori mai poți vedea undeva în țară un asemenea instructiv contrast, față în față…

Text & foto: Teofil Ivanciuc

 




Concursul „Cărțile anului” 2024: Premiul pentru poezie – Ion Mariș, pentru volumul „Re_semnat”

Ediția 2024 a concursului „Cărțile anului” (volume publicate în perioada octombrie 2023 – octombrie 2024), organizat de Revista de Cultură „Nord Literar” (manager Dana Gagniuc – Buzura), în parteneriat cu Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România s-a desfășurat vineri, 11 octombrie 2024.
Au intrat în competiție peste 40 de volume, acoperind diverse genuri și domenii ale literaturii: proză, poezie, critică literară, critică de film, carte de istorie, carte didactică.

Evenimentul a debutat cu festivitatea de acordare de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel-Ovidiu Bogdan, a titlului de „Cetățean de Onoare al județului Maramureș” cunoscutului scriitor Vasile Igna (născut la 04 martie 1944), originar din Ardusat.
Cuvinte emoționante, de înaltă apreciere, despre scriitorul Vasile Igna, despre opera și activitatea sa culturală de peste 60 de ani au rostit conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, prof. dr. Delia Muntean și Ionel-Ovidiu Bogdan.
Au participat la acest eveniment numeroase personalități ale Maramureșului, oameni de cultură, invitați și iubitori ai cărții.
Discursul de acceptare al titlului de Cetățean de Onoare al Maramureșului, încărcat de emoție și sinceritate, rostit de scriitorul Vasile Igna, a amplificat încărcătura solemnă a evenimentului.

Partea a doua a întâlnirii a fost dedicată acordării premiilor „Cărțile anului”.
Juriul format din Vasile Igna – președinte (membru al Uniunii Scriitorilor din România, scriitor), prof. dr. Delia Muntean (membru al Uniunii Scriitorilor din România, critic literar), lector. dr. Raluca Giurgiulescu (lector la Centrul Universitar Nord, critic literar), conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea (membru al Uniunii Scriitorilor din România, poet) și Gheorghe Pârja (membru al Uniunii Scriitorilor din România, poet și jurnalist) a acordat următoarele premii.
1. Premiul „Cartea anului” a fost obținut de volumul aniversar „70 de ani de teatru în Baia Mare. O istorie în cuvinte și imagini”, coordonat de Radu Macrinici, Oltița Cîntec, Mihai Vălu și Ana Liliana Ilea;
2. Premiul pentru proză – Valeria Bilț, pentru volumul „Blestemat a fi oricare”;
3. Premiul pentru istorie literară – Gheorghe Glodeanu, pentru volumele „Istoria prozei fantastice românești” și „Fascinația lumilor fantastice”;
4. Premiul pentru critică literară – Terezia Filip, pentru volumul „Orbita epicului”;
5. Premiul pentru traduceri – Daniela Sitar-Tăut pentru volumul, „Contele de Chanteleine” (autor: Jules Verne);
6. Premiul pentru poezie – Ion Mariș, pentru volumul „Re_semnat”;
7. Premiul pentru monografie – Dorin Ștef, pentru volumul „Gârdani 600 de ani de atestare documentară”;
8. Premiul „Augustin Cozmuța” – Săluc Horvat, pentru volumul „Eminescu în memoria timpului”;
9. Premiul pentru istorie – Dorel Michiș, pentru volumul „Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol”;
10. Premiu pentru critică de film – Nicolae Weisz, pentru volumul „Cronici cronice și acute. Ecran Netflix”;
11. Premiul pentru restituiri – Ana Olos, pentru volumul „La povești în căsuca de paie. Mihai Olos visând la orașul-sat universal”;
12. Premiul pentru concept editorial inedit – Marian Ilea și Mircea Bochiș, pentru volumul „I se spunea Armeanul”;
13. Premiul pentru etnografie – Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu, pentru volumul „O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din județul Maramureș în imagini”;
14. Premiul pentru interviu – Ramona-Ioana Pop, pentru volumul „Amintiri de MINAUR”;
15. Mențiune – Flaviu Claudiu Mihali, pentru volumul „Dezagregare”;
16. Mențiune – Ciprian Coc, pentru volumul „Orele regelui la Băiuț”;
17. Mențiune – Marian Hotca, pentru volumul „Teste de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare și definitivat pentru învățământul primar”.

Felicitări organizatorilor concursului „Cărțile anului”, felicitări și „La mulți ani cu sănătate”  proaspătului „Cetățean de Onoare al Maramureșului”, dl. Vasile Igna, felicitări tuturor premiaților!

Brîndușa Oanță




Maramureșeanca Mia NAN și-a publicat prima carte în Spania

Mia NAN s-a născut la 4 iulie 1981 în satul (comuna) Săcel – Maramureș, într-o familie modestă, cu 10 frați. A absolvit Liceul „Grup Școlar pentru Industrie Mică și Servicii” (actualul Liceu Tehnologic Marmația) din Sighetu Marmației. La vârsta de 20 de ani își abandonează familia, satul, țara și călătorește în Spania – „țara minunilor”, așa cum o numea ea, pentru a-și împlini visele și scopul în viață.

După mulți ani de studiu al vindecării cuantice și al energiilor, după mulți ani de muncă grea, reușește să lucreze în domeniul care o pasionează, realizându-și visul și scopul vieții: ajută oamenii să își continue drumul vieții chiar dacă sunt asaltați de probleme, fâcându-i să vadă că unde este speranță și credință totul e posibil, nimic nu e imposibil.

În prezent locuiește în Spania, în orașul Elche, provincia Alicante, unde lucrează ca terapeută holistică și predă diferite cursuri în același domeniu.
Când cineva o întreabă în ce domeniu lucrează, ea le răspunde că „îi învăță pe oameni să treacă prin „tunelul” din viața lor, pe care într-un anumit moment îl parcurg, cu lumina aprinsă. Acea lumina strălucitoare, minunată, pe care fiecare ființă umană o are înăuntrul său și pe care fiecare o poate aprinde în orice moment, cu dragostea de sine, puterea interioară nelimitată și încrederea în Dumnezeu ori în Divinitate.”

Marea dorință a Miei Nan de a ajuta la reducerea suferinței umane și la găsirea păcii sufletești și tot ceea ce ea a învățat a decis să împartășească cu ceilalți prin scrierea cărții „Suelta El Dolor. Confia En Sanación” (Renunță la Durere. Ai Încredere în Vindecare). Volumul a fost publicat în 4 iulie 2024, în Spania, și este o carte deosebită, în care autoarea își expune propria viață, vorbindu-ne de autovindecare, dezvoltare personală și spirituală.

Atât autoarea cât și cititorii care s-au bucurat de lectura cărții o consideră „o trusă de medicamente pentru a vindeca sufletul prin cuvinte și învățături afectuoase, angelice și vindecatoare.” Chiar Mia Nan le-a folosit și experimentat în procesul ei de vindecare.

Salut, Sighet!

 

Foto: I. Mariș




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

Adequatio

Acum câțiva ani niște bărbați din oraș au purces la vopsirea podoabei lor capilare – fugeau de căruntețe. Acum alții defilează cu implanturi de păr făcute în Capitală, la niscai chinezi, sau în Turcia – fug de pleșuvie. Frizerii locului le zic „kacifántos” – „amuzanți” (bașca sporul de clienți asigurat). Aș zice că bărbătușii respectivi sunt totuși inteligenți – dincolo de ridicol, se adecvează la impostura pe care o ilustrează.

Frânturi

*
„La a 8-a și a 12-a au din asta… cum îi zice… simulare. …Îs nebuni!”
*
O nevastă răspunde unui nene: „Chefurile? Da, îmi mai plac…, așa, de socializare…, treb’e…, da’ mai răruț de-acum!”
*
Grădina Morii. O copilă de foaarte departe (peste 1000 km) adună castane cu părinții ei. Fuge din calea mea: „дідусь, дідусь!”
*
Argou de bucătărie: „Două șnițele și două paie la pachet!”
*
Vânzător fără clienți. „Alo, me’rem la saună astăzi? Așe’ o scris ăștia pe grup…”
*
O femeie vine de la cumpărături cu 2 sacoșe pline. O vecină sare s-o ajute. „Laasă, că-s obișnuită a hâi toată viața. Așa îmi țin echilibrul. Mă dezechilibrezi…!”

Banca de rezerve

*
„ …O fost în Italia, da’ l-o prins la furat… O adus cu el „Leul din Milano”, din alamă… Nu știu cum o făcut… E-acasă la el!”
*
”„– Cu cine joacă ai noștri sâmbătă? Litu…?
– Nuu! Cu „Sanipidul Cluj”.
*
Intrând în parc, primul cuvânt pe care îl aud dinspre banca amicilor mei este: „decizia”.
*
„Și eu am avut în armată un caporal oltean. Ne punea iarna să ducem un câine înghețat pe brațe, da’ fără să se înspargă.”

Indesc.

Soarele toamnei prin fruzele ruginii. Râul mai mult stând. * Sighetul toamna. Mereu vreun chip absent pe străzi, la geamuri. * Toamna spre seară. O femeie singură intră în bezna casei ei. Împinge greu ușa, cât o poartă. * Zi de lucru. Oameni ocupați alergând în toate părțile. Pe bănci, penzieși preocupați.

Marin Slujeru

 

Foto:  I. Mariș




La Sighet au fost comemorate victimele Holocaustului | VIDEO

Între marile sărbători Rosh Hashana (ziua de naștere a lui Adam și a Evei) și Yom Kipur (ziua iertării), evreii din România comemorează victimele holocaustului (la data stabilită prin hotarâre de guvern din 2004: 9 octombrie).

La Sinagoga din Sighet cu acest prilej au fost prezenți elevi de liceu cărora li s-au prezentat fapte și gânduri emoționante de către urmași ai supraviețuitorilor Holocaustului (generația a doua).

Foto, video & text, dr. Sorin MARKUS




Recurs la metodele politicianiste (autor, George Petrovai)

Trăim sub apăsarea neîndurătoare a politicilor şi mai mari şi mai mărunte, dar politicienii se dau de ceasul morţii să ne convingă că nu, dragi cetăţeni şi conpământeni, nu-i ceea ce vouă vi se pare, ci-i ceea ce noi vă spunem, că doar voi vă conduceţi după simţuri şi senzaţii, care se ştie prea bine ce curviştine sunt – azi aşa, mâine taman pe dos, pe când noi ne călăuzim ba după împrejurări, ba după interes, dar cel mai adesea după nemuritoarele învăţături ale lui Niccolò Machiavelli, cel care prin Principele său şi-a dobândit rangul de fondator al ştiinţei politice, chiar dacă pentru aşa ceva a trebuit să afirme cât se poate de răspicat că moralitatea este totuna cu a fi activ. Căci spunea el: „Principele să fie în stare a face oricând binele, dar şi a intra în sfera răului, când este nevoie”, dovedind astfel – spre încântarea unora ca Julien Benda – că după el, răul tot rău rămâne, chiar şi atunci când este slujitorul politicii.
De subliniat că în acest nod gordian al gândirii politice, Machiavelli vine în contradicţie atât cu gânditorii antici, cât şi cu realiştii moderni, aceşti adevăraţi moralişti ai realismului, pentru care – ne spune Julien Benda – „răul care slujeşte politica, trece din sfera răului în cea a binelui”.
Astfel, dacă Platon susţinea că morala determină politica, Machiavelli era convins că politica n-are nimic de-a face cu morala, pentru ca gânditorii moderni să susţină sus şi tare că politica determină morala! Însuşi Hegel considera că în politică practicul este moral şi că este imoral ceea ce se opune practicului, chiar dacă toată lumea îl apreciază pe acesta ca fiind moral…
Mai aproape de vremurile noastre s-a acreditat ideea că forţa este singura morală, fapt care l-a îmboldit pe istoricul şi teoreticianul german Treitschke să facă apologia raţiunii de stat, iar aserţiunea: Dreptul este politica puterii bine înţeleasă, să se constituie în coloana vertebrală a celebrei sale cărţi Politica, publicată în anul 1899. De altminteri, el, care timp de 20 de ani la Universitatea din Berlin a glorificat politica militaristă a „cancelarului de fier” (Otto von Bismarck), nu s-a sfiit să afirme: „Statului îi revin două funcţii: să facă dreptate şi să poarte război. Dar cu mult mai important este războiul (subl. mea, G.P.)”!
Chiar dacă s-a făcut observaţia că Machiavelli sacrifică pe individ statului până la punerea în circulaţie a conceptului de statolatrie, adevărul ne obligă să-i acordăm gânditorului florentin ceea ce i se cuvine de fapt şi de drept, anume că – ne încredinţează Alexandru Balaci în Prefaţa la Principele – pentru el „scopul politicii este acela de a crea şi consolida statul”, întrucât în concepţia lui „politica este o mare realitate autonomă, iar raţiunile ei pot fi legi determinante pentru acţiunea umană”.
Parcă aud cum vreun grangur dintr-ăștia se adresează locuitorilor planetei cu „Noi, făcătorii politicii mondiale din multitudinea de politici naţionale şi regionale, vă cerem să nu daţi crezare acelor rău-voitori, care forţează o nepermisă apropiere între «Regele a murit, trăiască regele» şi «Tirania a murit, trăiască tirania»! Ca şi cum politica ar fi o respingătoare tiranie, iar politicienii nişte unelte dezamăgitoare ale acestei forţe oculte şi strivitoare…”
Păi da, că dacă ăsta ar fi adevărul, pămîntenii s-ar dovedi oribil de nerecunoscători faţă de eforturile sisifice ale politicienilor, înşiraţi pe firul timpului ca mărgelele pe aţă. Totuși, întreb eu cu nevinovăție, chiar crede cineva că pustiitoarele încercări la care a fost supusă atât de des omenirea, precum cele două conflagraţii mondiale şi atrocele experiment bolşevic, ar fi fost cu putinţă fără jocurile de culise ale politicii mondiale?!…
E drept, suferinţele omenirii n-au luat sfârşit odată cu globalizarea „bunelor” intenţii politicianisto-demonocratice: războaiele şi actele teroriste continuă să secere vieţi omeneşti, foamea şi bolile incurabile îşi iau tainul lor anual de alte câteva zeci de milioane de vieţi, poluarea a devenit atotputernică şi tinde să ne dea planeta peste cap, iar criza şi-a înfipt colţii în trupul vlăguit al economiei mondiale şi – după toate probabilităţile – n-are de gând să-şi ia tălpăşiţa cu una, cu două.
Dar cine, mă rog, poate pretinde că întreaga responsabilitate pentru aceste teribile încercări ale omenirii de azi, ca şi pentru cele mult mai devastatoare de mâine, trebuie să revină doar politicienilor? Fără intenţia de-a justifica enormul eşec al actualei civilizaţii umane, merită să medităm mult mai des pe marginea afirmaţiei tranşante a lui Dostoievski: Toţi suntem vinovaţi pentru toate! Iar în plan moral-spiritual, vrând-nevrând trebuie să fim de-acord cu cealaltă celebră zicere dostoievskiană: Nici cele mai înalte idealuri ale omenirii nu preţuiesc cât lacrima unui copil chinuit fără de vină!
Pentru că, în definitiv, marea problemă a omenirii nu este criza economică, de materii prime sau alimente, nu este nici măcar omniprezenta criză ecologică, ci ea se cheamă criza moral-spirituală a fiecărui individ în parte şi cea a raporturilor interumane. Iar rădăcinile acestei crize de identitate umană sunt adânc înfipte în solul actualei civilizaţii: comoditatea şi confortul au generat lenea moral-spirituală în unele cazuri, trufia şi nerecunoştinţa faţă de Cel ce ne dă viaţă în alte cazuri, iar din ambele direcţii a rămas de făcut un pas mic până la totala nepăsare vizavi de semeni, mai apoi unul şi mai mic până la ură şi cruzime faţă de aceştia.
N.B.: Cu toate astea, peștele de la cap se împute, iar politrucii se cred capul omenirii…

George Petrovai




„Pă Mara, pă lângă apă” a adus folk-ul și Maria GHEORGHIU | VIDEO – dr. Sorin Markus|

Pe scena Festivalului de muzică folk „Pă Mara, pă lângă apă”, ediția a II-a, Giulești (01 octombrie 2024), am aplaudat-o și pe Maria GHEORGHIU, al cărei recital îl puteți urmări în video-ul de mai jos:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS




Florin CHILIAN a încântat publicul Festivalului de muzică folk „Pă Mara, pă lângă apă” |VIDEO – dr. Sorin Markus|

Pe scena Festivalului de muzică folk „Pă Mara, pă lângă apă”, ediția a II-a, Giulești (01 octombrie 2024), a urcat și  cantautorul Florin Chilian, pe care-l puteți urmări în video-ul de mai jos:

Foto & Video: dr. Sorin Markus




Adevărata înălțime a Cascadei Cailor din Maramureș (autor, Teofil Ivanciuc)

A doua cea mai înaltă cascadă cunoscută în România este Cascada Cailor din Munții Rodnei, acolo unde legenda spune că o herghelie de cai s-a aruncat în prăpastie pentru a scăpa de un urs fioros,
Aceasta cade în trepte peste albele stânci calcaroase ale versantului nordic al Pietrei Rele, în apropierea Stațiunii de schi Borșa Complex.

Care este, însă, adevărata înălțime a Cascadei Cailor?

Dacă te apuci să verifici cele scrise despre subiect, rezultă că ar fi undeva între 80 și 240 m, ceea ce nu ne este deloc de ajutor…
Am întrebat despre acest lucru administrația Parcului Național pe raza căruia se află cascada, instituție înființată în anul 2004 și cea mai autorizață să dea cifre exacte, dar au răspuns că ei nu au măsurat deloc căderea de apă, ci au preluat doar datele scrise de alții.
Drept urmare, în Planul de management al Parcului a fost trecută cea mai mică cifră existentă: „ aproximativ 80 m”[1]…
Oare, chiar așa să fie ?!

Emilian Iliescu[2] a fost unul din primii autori interesați de înălțimea cascadei, montaniardul susținând că panglica de apă sare „în vreo zece trepte peste o diferenţă de aproape 150 m”.
Geograful Ion Sîrcu[3] menționează „abruptul de la cascadă, înalt de aproape 200 m”.
Iuliu și Ana Aurelia Buta scriau de cascadă că are „înălțimea de 160 m” sau de „peste 80 m”[4].
Ioan Nădișan și Octavian Bandula susțineau în primul ghid turistic al Maramureșului[5] cifra „aproape 150 m”.
Aceeași înălțime – „150 m”, este dată și de o lucrare[6] editată de Academia Română.
Cel mai recent autor, Mihai Alexandru, dă înălțimea Canionului Cailor, alcătuit din 10 cascade, de „240 m”, dintre care cascadele doar 9 și 10 au cumulat înălțimea de „90 m”[7].

Văzând că majoritatea autorilor reputați dau cifre generoase, ne întrebăm, fără a găsi un răspuns, de ce majoritatea surselor de azi susțin că înălțimea totală a cascadei este de doar 80 sau 90 m, ca și cum partea de sus a acesteia ar fi invizibilă?!

Singurele măsurători de care am aflat, efectuate cu coarda prin coborârea directă a întregii prăpăstii, sunt cele realizate de TravelGuideRomania (club din județul Bihor specializat în ture de canyoning), care au publicat următoarele cifre referitoare la Canionul Cailor (cum au denumit ei întregul parcurs al Cascadei Cailor, inclusiv partea sa superioară, ascunsă în pădure), alcătuit din 10 trepte suprapuse:

  • treapta 1 are înălțimea de cca 22 m;
  • treapta 2 are înălțimea de cca 30 m, urmată fiind de o porțiune mai plană de cca 100 m lungime;
  • treapta 3 are înălțimea tot de cca 30 m, după ea începând o verticală aproape continuă de cca 140 m;
  • treapta 4 are înălțimea de cca 15 m;
  • treapta 5 are înălțimea de cca 20 m;
  • treapta 6 are înălțimea de cca 6 m;
  • treapta 7 are înălțimea de cca 12 m;
  • treapta 8 are înălțimea de cca 5 m, după care urmează renumitul pasaj alcătuit din cele 2 tronsoane principale, cele mai accesibile și cunoscute de către publicul larg;
  • treapta 9, cea mai frumoasă, sub formă de evantai are înălțimea de cca 35 m;
  • treapta 10 este cea mai înaltă, având înălțimea de cca 45 m[8].

Deci, însumate, cele 10 trepte ale Cascadei Cailor au 220 m, însă înălțimea sa totală este de cca 240 m, deoarece între etaje există și câteva repezișuri și pasaje înclinate.
Cifra nu coincide cu cea propusă de Google Earth, care nu dă „decât” înălțimea de 210 m, între altitudinile de 1295-1505 m, însă se știe că hărțile Google au o precizie a elevației variabilă.
Deoarece trăim în secolul tehnologiei, așteptăm o măsurătoare oficială și cu cele mai avansate instrumente existente, pentru a se afla, în fine, înălțimea sa precisă.

Pentru cei nelămuriți despre statutul cascadelor în trepte: cele mai înalte căderi de apă din lume (cu excepția primei dintre ele, Angel din Venezuela), adică Tugela (Africa de Sud), Tros Hermanas (Peru) și Oloupena (Hawaii), au, fiecare, mai multe etaje, precum Cascada Cailor, nu doar unul singur. De pildă, cea mai înaltă cascadă din S.U.A. continentală, Colonial Creek (788 m, top 16 mondial), are nu mai puțin de 14 trepte.
Cât privește porțiunile mai puțin înclinate ale căderilor de apă, exemplificăm cu Cascada Browne din Noua Zeelandă, a 12-a ca înălțime din lume (836 m), care are 6 trepte principale ce se întind pe o lungime de peste 1130 m, astfel că panta sa medie este de doar 42%, mult mai scăzută decât cea a cascadei maramureșene.

Așadar, înălțimea totală a Cascadei Cailor este de cca 240 m, aflându-se pe locul 2 în țară după Cascada Scurtele (293 m, din Munții Godeanu) și fiind urmată la mare distanță de celelalte ocupante, cunoscute azi, ale podiumului: Cascada Cociu din Munții Mehedinți (înaltă de cca 120 m), respectiv Cascada Scoruș din Munții Căpățânii (101 m înălțime).

Text & foto: Teofil Ivanciuc
OMD Maramureș

NOTE

[1] Planul de management al Parcului Național Munții Rodnei, 2019, p. 80
[2] Emilian Iliescu, Ghidul turistic al Munților Rodnei, București, 1968, p. 151
[3] Ion Sîrcu, Munții Rodnei. Studiu morfogeografic, București, 1978, p. 62
[4] Iuliu Buta, Ana Aurelia Buta, Munții Rodnei, Ghid turistic, București, 1979, pp. 54 și 109
[5] Ioan Nădișan, Octavian Bandula, Maramureș. Ghid turistic al județului, București, 1980, p. 170
[6] Inventarierea resurselor turistice din regiunea nord-vest, lucrare colectivă editată de Universitatea Babeș-Bolyai și Academia Română, 2019, p. 67
[7] Mihai Alexandru, Atlasul cheilor, canioanelor și defileelor din România, vol. 1, 2022,
[8] https://www.travelguideromania.com/ro/canionul-si-cascada-cailor/




SARCOFAGUL (autor, Nicolae Rădoi)

Te încînta de fiecare dată cînd  îl ascultai. Pentru ca apoi să-i duci dorul, așteptînd noua întîlnire, dorită și de el. Simțeam asta din atitudinea sa.

MIRCEA SUCHICI își terminase recitalul de la MUZEU. Trei melodii scurte în care violoncelul său te înfiora. Prin expresivitatea sa, revelată de atingerile degetelor și ale arcușului.

Cînd termina, parcă mai doreai. Nici o melodie mai lungă de două minute.

PREA MULTĂ SARE POATE STRICA MÎNCAREA…

Ne îndreptăm spre o cafenea, parcă mai ușori, oarecum eterici, deși nici unul dintre noi nu urmează vreo cură de slăbire. Una care te face neom și de  nerecunoscut, încît cîinele care te așteaptă acasă de o viață urlă îngrozit și o rupe la fugă disperat.

Nutriționistul Stroescu – „Semințe, semințe! Hidratare! Apă de izvor! Bere? Otravă curată!…” – strîmbă din nas nemulțumit.

Noi avem în gînd discuțiile care ne așteaptă. Înainte de a intra, îi zic: „Mircea, e o mare nedreptate la Filarmonica din Craiova. Cînd mergeți în turneu, fiecare își cară propriul instrument: contrabasistul cocîrjat sub povară iar flautistul, cu „flautul fermecat” (!) la picior, fredonînd sarcastic ODA BUCURIEI, parcă spunînd: „Ce să-ți fac prietene, nu te-ai „orientat”!…”

Mircea rîde din toată inima, cum îi e felul. Ne așezăm la masă iar eu zic: „În a doua melodie, pe la mijloc, abia dacă atingeai corzile violoncelului. Parcă ascultam o placă de patefon din anii ’30, zgîriată de timpul care nu iartă pe nimeni. A treia piesă putea să se numească FURTUNA…”

(Face ochii mari, parcă spunînd: „Deci n-a fost în zadar…” Să fi înțeles eu oare trăirea sa?… Rămîn la acest gînd. Și tac…)

NUMAI PROȘTII DAU MEREU DIN PLISC. SE REMARCĂ IMEDIAT…

Vorbim despre artistul care ar greși vreodată o notă. Vulgul nu iartă!…

LUMEA UITĂ MIILE DE ORI CÎND AI FOST EXCEPȚIONL. DAR NU IARTĂ O GREȘEALĂ, ORICÎT DE MICĂ, FĂCUTĂ VREODATĂ!

Nu ne mai dăm duși. Sîntem doar cîțiva dintre zecile de persoane care asistaseră la CEAȘCA DE CAFEA, lansată de actorul George Drăghescu. A 250-a. („Ăsta o să dea în bîlbîială de la atîta cofeină”, îmi zic în gînd. COFEINA mi se pare un nume de amantă neștiută de soție. Pufnesc în rîs: soția pretinde că nu o știe, ca să te simți tu DĂȘTEPT!…)

Se deschide brusc ușa. Vocea de satir priapic nu lasă loc îndoielii. „Apă plată! Hidratare! Carbohidrați! Sînt medic de medicină sportivă! Carne roșie? Otravă! Ați văzut vreodată un iepure de cîmp mîncînd carne?…”

Paharele zboară spre capul său. Le evită meșteșugit, luînd-o la fugă. Îl urmărim, dorind să-i aplicăm o corecție binemeritată. Se face nevăzut după colț. Aflăm că s-a refugiat la o televiziune locală, blestemînd clipa în care a vrut să ne „evanghelizeze”… Contactată de urgență, renumita MERCEDESA NEGRICIOASA, pentru suma de NUMAI 400 de euro falși, ne deschide „ghiocul” (!) și ne spune că Stroescu va muri de inaniție…

„Mircea”, zic eu. „De ce cari mereu violoncelul în acest sarcofag negru, ferecat cu trei închizători de oțel? Mereu ținut în chingi, cum de nu se revoltă?”
„Ehei, prietene!…  Ce știi tu? Nu m-ai văzut cît de greu îl strunesc? E mai nărăvaș decît armăsarii care o iau razna, fornăind  pe nări și zvîrlind din copite. Crezi tu că pot să-l las de capul său? Doar arătîndu-i arcușul pot să-i bag mințile-n cap. L-am legat de piciorul scaunului, să-l împidic s-o ia razna printre spectatori, producînd panică. și, mai grav, să le spună CE VRA EL!!! Arcușul îl cravașez cînd nu ascultă.”
„Cîndva, demult, ieșisem la o cafea, uitînd capacul deschis. Cînd m-am întors, era haos în sală: unii plîngeau, alții își sfîșiaseră hainele de pe ei. Destui se încăieraseră, spărgîndu-și capetele. El sta afară liniștit și nu scotea un sunet. Ce le-o fi spus, nu știu. Dar am avut de tras, nu glumă, că doar eu îl lăsasem nesupravegheat. M-am învățat minte, de atunci…”
Îl ascultam în tăcere. Privindu-mă oarecum trist, mi-a mai spus: „Lăsat nestrunit, poate spune atîtea, prietene, tulburîdu-ți sufletul și mintea în așa hal de nu mai ești om toată viața…”

S-a întors și a plecat. Căra în spate „sarcofagul” negru din care se auzea  violoncelul plîngîndu-se de lipsa libertății de exprimare…

CÎT DE MULT SE ASEAMĂNĂ EI DOI…

Nicolae Rădoi




Mozaic (autor, Marin Slujeru)

CANTINA SOCIALĂ
*
(Tandresse)
Un client dă să comande ceva la bar.
– Ce faci? – îl întrebă barmana.
– Supraviețuiesc.
– Vezi, Doamne! Ce s-o întâmplat?!
*
(Management)
„Am plătit toate ostilitățile, în afară de curent!”
*
(Meniul zilei)
Nouă inovație culinară: supă de tăieței cu pâine.
*
(Organizare)
„Să consumi baia la femei, că-i strâcată la bărbați!”

BANCA DE REZERVE
*
„Acela ce-o fost badâgâș, unu’ mic cu o pălărie mare și o nevastă urâtă, l-o pus să aibă grijă de acordeoane, să nu le strice pruncii.”
*
„Cum apărea acasă, spre seară, maică-sa îl și lua la întrebări:
-– Pe unde-ai umblat tătă zâua, măi ulicăule?”
*
– Da’ nu mai ești cu oile?
– Ce, mai pot eu a bărăta atâta?!
*
„Alo! Astăzi nu mai vin pe la voi. Am văzut poștașul – avea un metru de recalculări cu el, îi atârnau din portbagaj – și m-am întors acasă. Poate îmi aduce și mie.”
*
(Lecția)
„Un taximetrist senior către altul mai tânăr: ”… Ce știi tu, măă? Când eu conduceam „Molotov” și „Steagu’ Roșu”, tu făceai hamuri la mâț!”

LA HUȚUȚE
*
Surioara mai mare către mezină: „Ni, ce câine mare! Dacă te prinde, te …ciugule’ de numa’, numa’!”

INDESC…
*
Septembrie, la amiază. Intru în casă. „Iar am lăsat aprinsă lumina la baie!” – După glasswand, aprins, soarele.
*
Septembrie, Soarele dimineții. Trei fetișcane – una blondissimă – șed pe o bancă la râu; râd și glumesc întruna. Nu-s de la noi – folosesc prea mulți „r”.

Marin SLUJERU




Moment muzical… între pământ și cer sighetean! |VIDEO – Ion Mariș|

Expoziția foto „Între Cer și Pământ”, de la sfârșitul săptămânii trecute, găzduită de Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmaţiei, ne-a oferit pe lângă delectarea vizuală prin intermediul fotografiilor celor doi expozanți,  Julia Szeremi și Dragoș Georgescu, un „moment” complementar muzical.
Două tinere sighetence, Mercédesz Szlivka (studentă anul III, UBB Cluj-Napoca, secția actorie) și Dora Lingvai (studentă anul II, Academia de Poliție București) au oferit publicului prezent bucuria întâlnirii cu una dintre cele mai frumoase arte (din categoria „tradițională” a celor 7 Arte Frumoase): Muzica.

Între pământ și cer… a răsunat vocea viitoarei actrițe Mercédesz Szlivka, acompaniantă de viitorul ofițer de poliție Dora Lingvai. Exprimarea lor artistică a fost savurată și apaludată de public și… vă invităm să vă convingeți, urmărind înregistrarea video:

Text, foto & video: Ion Mariș




Artiști Vizuali… Între Cer și Pământ |VIDEO – Ion Mariș|

La sfârșitul săptămânii trecute, în sala Regina Maria a Centrului Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmaţiei, au expus fotografie – „Între Cer și Pământ” – artiștii vizuali Julia Szeremi și Dragoș Georgescu, aceștia fiind invitați de Asociația Cultura Gratia Urbis.

Între cer şi pământ… suntem noi, oamenii, sunt artiștii talentați… este Universul populat cu frumusețe, cu liniște, cu lumină.
Între cer şi pământ… este pasiune, muncă, picături de speranță, răsăritul și apusul.
Între cer şi pământ… sunt culorile viului, sunt cuvintele și/sau imaginile.
Între cer şi pământ… ne (re)găsim armonia, dragostea, echilibrul, uneori… confuzia.
Între cer şi pământ
… pășim discret și/sau zburăm împreună cu Julia și Dragoș.

Video-ul următor este doar o palidă „mostră”, expoziția trebuie vizitată, este deschisă până la sfârșitul lunii.

Text, foto & video: Ion MARIȘ

 

Muzica: Pufino – Sentimental (freetouse.com)