Sâmbătă, 27 iulie 2024 a fost o zi încărcată de evenimente la Sighet. Pe lângă organizarea evenimentelor oficiale se întâmplă „povești” frumoase și în mediul privat, acolo unde nu există – practic – niciun fel de… restricții.

A șaptea ediție a întâlnirii „În grădina lui… Ion” a strâns în locația de pe strada Bradului mulți prieteni dar și… oficialități.  Invitații speciali ai întâlnirii au fost primarul Sighetului, Vasile Moldovan și primarul localității Etyek (Ungaria), Zòlyomi Tamás, care au făcut referire în luările lor de cuvânt și la un potențial schimb cultural între cele două comunități, care să includă expoziții de arte vizuale, pentru promovarea reciprocă a artiștilor reprezentativi.

Ca de obicei, gazdele expoziției din… grădină, soții Ion și Maria Bledea, „acompaniați” de familia extinsă, au oferit prietenilor nu doar câteva ore de relaxare ci au generat o experiență artistică vizuală, focalizată pe cele 26 de sculpturi (majoritatea inedite) expuse în aer liber.

Sculptorul Ion Bledea, foarte apreciat și pe meleaguri străine, știe să modeleze lemnul cu o pasiune nativă, își „imprimă” cu inventivitate sentimentele/ ideile în lucrările sale și, mai ales, înțelege – cu modestie – că a dărui și a crea pentru bucuria celorlalți este mai important decât egoismul „profesionist” al celor care așteaptă/ pretind doar… recompense.

Întâlnirea – devenită tradițională – din grădina lui Ion (Bledea) este nu doar un „experiment” informal ci și un model pentru cei care sunt capabili de-a depăși bariere, pentru cei predispuși în a aduce bucurie fără parti-pris-uri.

La cei 75 de ani împliniți (în aprilie anul curent), Ion Bledea este capabil (și îi dorim!) să dea viață lemnului încă mulți ani, să ne ofere bucurie prin intermediul creațiilor sale și – conform „obiceiului” – să primească, la orice oră, prieteni și/ cu vizitatori străini care-l apreciază fără rezerve formale.

„Galeria” cu blazon din grădina lui Ion (Bledea), chiar dacă se „deschide” (oficial) doar o zi pe an,  este – cred – un „mic” brand al Sighetului.

Ion Mariș

Trupa AxA, echipa de booktrailere a Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, s-a calificat și în acest an la Gala Boovie. Alcătuită din elevii Mira Orza, Alissa Tăut, Andreea Mihai, Călin Michnea, Carina Grigor, Cristina Rednic, David Zonga, Iulia Drăguș, Maria Codrea și Raluca Niykora,  coordonați de prof. Brîndușa Oanță, aceștia s-au întors și de această dată cu un premiu acasă: MENȚIUNE, la secțiunea Boovie Rookie, pentru trailerul cărții Dicționarul cuvintelor pierdute, de Pip Williams.

Inițiat în urmă cu nouă ani de doamna profesor Carmen Ion de la Liceul „Spiru Haret” din Focșani, Boovie continuă să acapareze creativitatea tinerilor pasionați de lectură și cinematografie. Abilitățile adolescenților și puternica lor ambiție, ajung să îi frapeze chiar și pe jurați, care adesea acordă un număr onorabil de premii. 

Anul acesta, ediția a IX-a a festivalului s-a desfășurat în perioada 23-26 iulie, la Iași, orașul îmbrățișat de cele șapte coline, o bijuterie situată în exteriorul Carpaților, în nord-estul României. Perioada determinată pe care elevii au avut-o la dispoziție pentru a crea trailerul, i-a condiționat să învețe despre curaj, prietenie și iubire.          

Fiecare moment alocat scenariului, machiajului, fiecare chichot din spatele clapperboard-ului, fiecare felie de pizza servită într-o repezeală amuțită, ne-a impulsionat doar să dăm tot ceea ce aveam mai bun pentru a crea o ecranizare a romanului Dicționarul cuvintelor pierdute, semnat de Pip Williams. 

Sunt recunoscătoare pentru tot. Pentru oamenii pe care i-am cunoscut, pentru prilejul de a participa, pentru fiecare fărâmă de compasiune. M-am distrat enorm și am profitat la maxim de fiecare moment. Am participat la diverse ateliere, am vizionat filme în avanpremieră și am asistat la un „experiment” al Ioanei cu Pancarta… niște mesaje superbe, ce ne-au uluit: „Să ai curaj să fii tu!” De asemenea, doi dintre membrii echipei au participat la Seara Talentelor: Călin Michnea (cu o compoziție proprie) și Iulia Drăguș (interpretând „Tourner Dans Le Vide”). Sperăm ca premiile să ne urmărească îndeaproape și în anul ce va avea să vină. (Mira Orza)

***

Călătoria noastră spre festivalul Boovie a întruchipat o provocare, o lecție de viață, dar totodată o ocazie de a privi lucrurile mici ale vieții într-un alt mod. Piesele de vară, evantaiul colorat, păturica de lână în care ne încolăceam la ora 3 dimineața în timp ce vizionam filmul „Frumoasa adormită”… Toate acestea au reprezentat elemente ale motivației, optimismului și încrederii noastre cu care am pășit pe meleagurile ieșene. Cât despre festival, pot mărturisi că am rămas profund uimită de puterea pe care o poate deține un copil, fie prin talentul său de a fredona, edita, interpreta și mai presus de atât, de a munci în echipă. (Alissa Tăut)

***

Această experiență a fost unică pentru mine: am așternut noi amintiri pe drumul vieții și am petrecut timp cu persoane minunate. Sunt recunoscătoare că am fost parte a acestei aventuri pline de activități minunate. (Andreea Mihai)

***

Experiența la Festivalul Boovie a fost una de neuitat, ateliere care te învață lucruri noi, activități interesante pentru tineret și persoane foarte prietenoase. (Călin Michnea)

***

O ecranizare stângace, dar plină de emoție și efort al unui grup de adolescenți dornici să-și exploreze latura artistică, aceasta este povestea din spatele proiectului ,,Boovie”. Am adorat fiecare clipă din acest festival, atât procesul dificil de contopire a filmului, cât și rezultatul final și festivalul care a avut loc la Iași. Sunt mândră de noi toți că am ajuns atât de departe ca o echipă! (Carina Grigor)

***

Excursia cu grupul de film a fost o experiență captivantă și plină de creativitate. Am reușit să surprindem momente magice în cadrele noastre. Echipa a lucrat armonios, iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. (Cristina Rednic)

***

Am participat pentru prima dată la festivalul Boovie și am rămas plăcut surprins de atelierele și de oamenii implicați în acest festival. De asemenea, festivitatea de anul acesta de la Iași a fost un prilej de a vizita orașul și de a cunoaște persoane noi. La anul sper că vom face un film și mai bun și ne vom califica din nou la gala Boovie. (David Zonga)

***

După săptămâni de muncă și de efort, Trupa AxA s-a calificat la Gala Boovie la Iași cu book-trailerul pentru cartea „Dicționarul Cuvintelor Pierdute”, de Pip Williams. Membrii Trupei AxA au avut oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de actorie, editare, filmare și, nu în ultimul rând, de a funcționa ca echipă. Pentru mine personal, Festivalul Boovie, a fost o experiență unică, în cadrul căreia am „muncit” cu niște colegi de echipă superbi și împreună am reușit să construim un book-trailer mirobolant cu care am obținut o mențiune la Gala Boovie. M-am simțit foarte bine pe parcursul întregului concurs, mai ales în zilele petrecute la Iași în cadrul festivalului. (Iulia Drăguș)

***

Până acum, filmul a fost doar o pasiune ușor de ignorat, un hobby minor, dar odată cu munca alături de colegii mei la trailer, mi-am dat seama de complexitatea acestui domeniu și pot să spun că am descoperit o nouă posibilitate legată de viitorul meu. (Maria Codrea)

***

Această experiență m-a ajutat să-mi cresc calitatea muncii în echipă, dar și să încep să cred că acesta este un important pas prin care trebuie să treci în timpul școlii. Recomand această experiență oricui are nevoie de a descoperi pasiuni dar și persoane noi, fiind o activitate în care atât seriozitatea, cât și distracția sunt cele mai importante. (Raluca Niykora)

Let’s Boovie!!🎬♥️

Autor,
Mira ORZA

Sâmbătă, 27 iulie 2024, sighetenii care nu erau plecați nicăieri și sperau să iasă din tiparele rutinei, au avut parte de o zi plină de evenimente.

Dimineața a început cu Parada Coșarilor, prima de acest fel organizată vreodată în România, ce a adunat la un loc o mulțime de coșari care de care mai pitorești, veniți atât din țară cât și din Germania, Estonia, Letonia și Ucraina.

A fost și paradă și fanfară și mânjirea cu funingine a fețelor spectatorilor pentru că aduce noroc și voie bună, și sirene, bomboane pentru copii și costume speciale, multe jobene, pompierii cu tehnica de stingere a incendiilor, distracție, o sobă care scotea fum (montată într-un căruț) și multe altele.

Totul a fost posibil datorită Asociației Hornarilor, Constructorilor de Coșuri de Fum și Șeminee ASFOCH (sprijiniți de mai mulți parteneri și sponsori), care, prin inimosul coșar localnic Liviu Onea, a ales Sighetul ca loc de desfășurare a ineditului eveniment.

După-amiază a avut loc prima ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Mara”, care a reunit pe scena din centrul municipiului ansambluri din: Republica Moldova („Hora de la Prut” și lăutarii din municipiul Ungheni), Ungaria (corul șvăbesc „Rosmarin Német Nemzetiségi Körus” din Etyek), Ucraina (ansamblul românesc maramureșean „Speranța” din Solotvino/Slatina), din Timișoara (ansamblul sârbesc „Veterani”), Mediaș (ansamblul „Târnavele”) și Prahova (ansamblurile unite „Doina Prahovei” și „Flacăra Prahovei”).
Nu au lipsit nici soliștii vocali, în frunte cu cunoscuta cântăreață bănățeană Valeria Arnăutu și, desigur, gazdele, adică Centrul Cultural Sighetu Marmației (prin artista Ileana Matus, managerul instituției și inițiatorul manifestării) și legendarul Ansamblu folcloric „Mara”.

Acest festival, finanțat de către Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației, este cât se poate de binevenit, fiind organizat exact când trebuie, adică în plin sezon turistic (dar când nu se întâmplă multe alte evenimente) și exact înainte de perioada de post al Sfintei Maria.

Cu siguranță, dacă i se va asigura continuitatea și va rămâne la standarde ridicate, festivalul „Mara” va deveni unul de succes.

Și, tot sâmbătă după-amiază, a avut loc vernisajul unei noi expoziții de sculptură în lemn a valorosului artist Ion Bledea, pe care însă am văzut-o doar în poze, deoarece nu știu cum s-a nimerit de nu am aflat de ea decât după…

Una peste alta, a fost o zi memorabilă, care nu va fi uitată ușor și care am vrea să aibă replici cât mai frecvente.

Teofil Ivanciuc

Foto: Teofil Ivanciuc

Într-o zi…

Într-o zi, multe nopți, mult prea multe
Să le pot cuprinde în palmă și să le suflu,
Să zboare din viață, din lume,
Ca și cum nu ar fi fost sau
Ca și cum nu le-aș fi văzut.
Într-o noapte, puține zile, mult prea puține
Ca să le pot opri și să le întreb
Cu ce am greșit de zboară cu atât de multă repeziciune,
De parcă s-ar grăbi undeva,
Nici ele nu știu unde.
Între început și sfârșit, o singură viață.
Prea puțin ca să întreb fericirea
În ce colțuri de lume s-a ascuns,
Ca să o găsesc și să încerc
Să facem pace
Ziua, noaptea, în amurg,
Oricand vrea,
Sau măcar să îmi spună dacă
Ziua, noaptea, în amurg
Are de gând să îmi treacă pragul
Și să rămână.

Cu fața ștearsă și cu
sufletul gol

îmi întorc fața spre copiii de pe strada mea
chiar de pe strada mea și mă gândesc la
cum spânul l-a tras pe sfoară pe harap-alb sau cum
albă-ca-zăpada a fost păcălită să muște din mărul otrăvit
chiar otrăvit și îmi
cercetez sufletul cu mâinile goale
ca să găsesc ceva nu știu nici eu ce
nici nu ar trebui căci
copilăria nu mai poate fi cumpărată
cu frunze

Timeea IVAN

*  *  *

Timeea IVAN este studentă la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. 

Debutul a avut loc pe site-ul „Cîrciuma poeziei”, unde a publicat unele dintre primele poezii, debut urmat de apariții într-o serie de reviste și site-uri: revista „Vitrina cu Poezii”, revista „Parnas XXI”, revista „Extemporal liric”, revista „Vocativ”, site-ul „Fabrica de Poezie”, Jurnalul Milenial și site-ul „ ECreator”, revistele: „Flacăra lui Adrian Păunescu”, „România Mare”, „Banchetul”, „Actualitatea literară”, „Astra blăjeană”, „Revista Eminesciană”, site-ul literar „O mie de semne”, antologia literară „ Vara sentimentelor”, antologia „Cuvântul IUBIRII, Iubirea CUVÂNTULUI”, revista „13 plus” și revista „A Too Powerful Word”, o revistă bilingvă din Serbia.

A publicat recent poeme și în revistele „Apostrof”, „Hyperion”, „Psyche”, „Cultura”. Câteva dintre poemele ei au fost traduse în limba spaniolă, respectiv turcă, iar ulterior publicate în revista „Kametsa”, o revistă literară de renume din Spania, respectiv revista „Kirpi”, o revistă literară din Turcia.

Două recitaluri deosebite de pian vor avea loc la sfârșitul lunii iulie 2024 în orașul nostru, în cadrul Sighet International Music Summer (SIMS).

Duminică, 28.07.2024, la ora 19:00, la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, sala „Monica Chifor”, se va desfășura Recitalul de Pian al profesorilor universitari Aurelia Vișovan și Can Çakmur. În program compoziții de Franz Schubert, Frederic Chopin și Isaac Albeniz.

Marți, 30.07.2024, ora 19:00, tot la  Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, sala „Monica Chifor” va avea loc al doilea recital, Recitalul de gală, în încheierea masterclass-ului, susținut de participanții la curs, 12 tineri pianiști din diverse țări, pregătiți de cei doi profesori universitari.

Salut, Sighet!

Am o remarcabilă și constantă simpatie pentru artistul vizual Róbert Pali Zolopcsuk. Este mereu atent la imaginea „construită” a Sighetului (trecută și prezentă), un perseverent observator al transformărilor arhitecturale contemporane, critic acolo unde pasiunea i-o cere. Róbert Zolopcsuk este și un colecționar pasionat de artă dar – mai ales – un iubitor al Sighetului, oraș pe care-l „susține” prin imortalizarea patrimoniului arhitectural în lucrările lui de grafică și pictură. „Dovada” că Róbert Zolopcsuk este un apărător al patrimoniului clădit al Orașului o avem în lucrările de pe simezele expoziției vernisate în cadrul Zilelor Culturale Maghiare, vineri, 12 iulie 2024.

Cele 24 de lucrări (14 – grafică, 10 – pictură) expuse de profesorul Róbert Zolopcsuk ne oferă în mod evident imaginea unui oraș cosmopolit, liniștit, îngrijit, ce-și cultivă identitatea prin câteva clădiri/ zone esențiale pe care încă le putem identifica datorită faptului că unele au fost păstrate și pentru sighetenii de azi.

De oamenii de cultură, de iubitorii de frumos depinde dacă Sighetul își va păstra comoara arhitecturală și artistică ridicată de-a lungul secolelor sau va fi maculat de intervenții umane… inoportune.

Sper ca Róbert Zolopcsuk să ofere publicului toată colecția lui, materială și… imaterială. Ar fi și o modalitate de educație… urbană.

„Cuvântul” lui Róbert Zolopcsuk, poate fi ascultat-văzut în continuare:

Text, foto, video: Ion Mariș

Dragi prieteni, ştiţi cum se spune! Ce îi e dat omului, se va întâmpla oricum…
Cam aşa mă raportez şi eu la întâlnirea cu Julia Szeremi şi Dragoş Georgescu: trebuia să fie! Invitată să iau cuvântul la o expoziţie vernisată la Castelul Károlyi din Carei, am avut onoarea să-i cunosc şi – după doar câteva minute – aveam impresia că ne ştim de o viaţă!
Şi cum, spre sfârşitul verii sighetenii vor avea ocazia să le admire arta, în cadrul expoziţiei „Între cer şi pământ”, m-am gândit să dezvălui publicului câte ceva despre omul din spatele camerei foto, despre ochiul care vede, simte şi desluşeşte pentru noi minuni pe care altfel, poate, le-am trece cu vederea.

Andreea Biro: Cine e Julia Szeremi… şi cum reuşeşti să ai mereu zâmbetul pe buze?
Julia Szeremi: Julia Szeremi este un profesor în culori. Refuz să mă transform într-un personaj gri (cum e imaginea generală a unui cadru didactic) și asta mă face să zâmbesc și să gândesc pozitiv de câte ori am posibilitatea.

Andreea Biro: Dragoş, la prima noastră întâlnire m-a frapat pofta de viaţă care radiază din toată fiinţa ta! Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?
Dragoş Georgescu: E greu să mă descriu pe mine, fiind perfecționist îmi văd în mare parte părțile negative, la care lucrez pentru a le elimina din viața asta, care oricum e scurtă. Încerc să mă înconjur de oameni pozitivi de la care am ce învăța și rezonez cu ei.

Andreea Biro: Julia, ştiu că ai experimentat o paletă largă de domenii artistice. Există vreun… number one în preferinţele tale?
Julia Szeremi: Nu am un number one. Îmi place să creez și să mă exprim prin artă. Fiecare creație de a mea este rezultatul unei emoții și am observat că fiecare emoție are un „leac” mai la îndemână, dacă te exprimi prin arte diferite.

Andreea Biro: Dragoş, spune-ne cum se împacă rigoarea funcţiei administrative cu sufletul liber al artistului?
Dragoş Georgescu: Se împacă extraordinar, dacă găsești calea de mijloc. Totul stă în balans. Și arta are nevoie de o disciplină (mai mult interioară) cum și administrarea unui patrimoniu cultural are nevoie de o viziune artistică.

Andreea Biro: Înapoi la tine, Julia! Care este crezul tău artistic? Ce speri să transmiţi prin artă?
Julia Szeremi: Eu nu vreau în mod cert să transmit. Vreau să ajut prin lucrările mele, să pornesc un sentiment în sufletul, inima și mintea privitorilor.

Andreea Biro: Ce îl inspiră pe artistul Dragoş Georgescu? La ce vibrează eul tău?
Dragoş Georgescu: Eul meu vibrează cu libertatea și cu sentimentele. Și acestea le găsesc în ochii necuvântătoarelor și fețele oamenilor.

Andreea Biro: Am avut bucuria să vă am oaspeţi la o importantă aniversare de familie în luna mai, ocazie cu care am primit de la voi un cadou fabulos, care are, în sine, o poveste fabuloasă. Te rog, Julia, să o dezvălui pentru publicul nostru!
Julia Szeremi: Da. E lucrarea mea preferată și e la sufletul meu. Nu pentru că este prima lucrare în comun cu Dragoș, ci și pentru că el a demonstrat că două stiluri diferite de fotografi se pot completa reciproc, într-un tot unitar, rezultând o a treia viziune care e total diferită. Mai exact, e vorba de o combinație dintre un corp celest și niște spini de cactus acoperiți de picuri de ploaie. Și cum artele sunt interconectate această imagine are și un citat dintr-o poezie care, eu zic că o completează. [„Too see a world in a grain of sand and a Heaven in a wild flower” (W. Blake) – Să vezi lumea într-un grăunte de nisip şi Raiul într-o floare sălbatică – nota reporterului]

Andreea Biro: Ştiu că, în afară de expoziţia pe care o pregăteşti pentru finalul verii la Centrul Cultural Pastoral Sf. Iosif Mărturisitorul, mai ai şi alte planuri la Sighet. Ce te atrage aici, la noi, Dragoş?
Dragoş Georgescu: În primul rând mă atrag oamenii de aici și, cum omul sfințește locul, Sighetul a devenit un loc extraordinar, mulțumită oamenilor extraordinari. Colaborarea mea cu Sighetul nu a început aici și nici nu se va termina aici.

Andreea Biro:  Care este locaţia, galeria, muzeul unde ţi-ai dori cel mai mult să îţi expui arta şi, mai ales, de ce?
Julia Szeremi: Îmi place să expun afară. În aer liber. Eu creez pentru toată lumea, nu doar pentru vizitatorii de galerii. Toți trecătorii au dreptul la un moment „de-al lor”. Se opresc, privesc și, pentru preț de câteva secunde, uită de problemele cotidiene. În acele secunde, ei sunt liberi și fericiți.

Andreea Biro: Fiecare artist are, sau îşi trasează limite. Care e compromisul pe care nu l-ai face niciodată în numele artei?
Dragoş Georgescu: AU! Asta doare, pentru că e vorba de concepte și percepții foarte personale. E o întrebare foarte simplă, dar tot pe atât complicată, sau mai exact complexă. În fotografie nu prea fac compromisuri, fotografiile le fac cum vreau eu, cum și când simt eu. În momentul în care trebuie să fac compromisuri, mai multe decât cele minim necesare, în acel moment îmi transform fotografia în poză.

Andreea Biro: Julia, un mesaj pentru publicul sighetean, te rog!
Julia Szeremi: Nu vă îngrădiți imaginația. Creați și voi! Sunteți liberi cât timp creați!

Andreea Biro: „Microfonul” merge spre tine, acum, la final, Dragoş! Câteva cuvinte pentru cei care se vor bucura de arta voastră, aici, la Sighet, în mai puţin de două luni.
Dragoş Georgescu: Învățați-vă ochii să perceapă libertatea. Să vadă frumosul în urât, să empatizeze cu emoțiile. Cu alte cuvinte să înțeleagă. Și cum a zis și Julia: creați! Toți avem un sâmbure de creație în noi, toți avem sentimente care abia așteaptă să răbufnească. Udați aceste semințe prin studiu. Acordați-vă timp ca, prin cultivarea culturii și a artei, să vă eliberați sufletul.

Andreea Biro: În numele cititorilor „Salut, Sighet!” vă mulţumesc amândurora pentru timpul acordat şi vă aşteptăm cu drag!

Cultura Gratia Urbis invită publicul sighetean să-şi răsfeţe papilele artistice la finalul lunii august, la vernisarea expoziţiei „Între cer şi pământ”, semnată Julia Szeremi şi Dragoş Georgescu.

Andreea BIRO

În intervalul 26 – 31  iulie 2024 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighetu Marmației se va desfășura un masterclass de pian susținut de marea pianistă Aurelia Vișovan, profesor la Universitatea de Muzică din Nürnberg, Germania, cetățean de onoare al municipiului Sighetu Marmației și de pianistul Can Çakmur, profesor universitar la Trinity College, Londra cunoscut pentru interpretările sale expresive și tehnica impecabilă, un pedagog apreciat la nivel internațional.

10 tineri muzicieni supradotați, din țară și din străinătate, vor beneficia de acest masterclass.

Programul cursului și al concertelor:
26 iulie 2024: sosirea la Sighet și deschiderea oficială a masterclass-ului.
27 iulie 2024: prima zi de curs.
28 iulie 2024: a doua zi de curs axată pe dezvoltarea tehnicii și a interpretării musicale și Concertul profesorilor Aurelia Vișovan și Can Cakmur (ora 19:00).
29 iulie 2024: a treia zi de curs, axată pe dezvoltarea tehnicii și a interpretării muzicale, va include și o excursie la Cimitirul Vesel, oferind o pauză culturală și recreativă cursanților.
30 iulie 2024: a patra zi de cursuri și Concertul final al participanților.
31 iulie 2024: plecarea participanților.

Vom reveni cu detaliile Concertelor.

Salut, Sighet!

Puntea noastră dragă… Puntea care a reușit să lege două teritorii absolut fascinante, cu iz de patrie și optimism. Puntea la baza căreia a dat rod pomul prieteniei noastre.

Tabăra de excelență – PUNTE educațională 2024, Maramureș – Republica Moldova (Hîncești-Strășeni-Ungheni), a reprezentat un prilej de a cunoaște și de a ne familiariza cu alți copii olimpici și o cultură vastă. Această unică experiență nu ar fi putut să fie realizată fără sprijinul venit din partea Consiliului Județean Maramureș și a Inspectoratului Școlar Județean.

Conexiunile puternice s-au elaborat pe parcursul a opt zile (28 iunie- 5 iulie), persistând totodată și creând o continuitate a acestei tabere itinerante.

Programul a fost unul bine pus la punct, complex, creionând o legătură strânsă între elevi și cultură, mizând pe aspecte legate de tradiții, unitate și dezvoltare. Am poposit pe domeniul unei fabrici de cașcaval, am pășit în tihna Mânăstirii Căpriana și am descoperit diverse atracții turistice ce m-au surprins plăcut. Strunele au „plâns” în fiecare seară, dar cu atât mai mult, în ziua în care niciunul dintre noi nu a fost pregătit să își ia rămas bun. Mare mi-a fost plăcerea de a mă revedea cu prietenii mei, pe care nu îi mai văzusem din primăvară, acea bucurie de a împărtăși experiențe, de a cânta până în zori și de a ne îmbrățișa, atât de strâns, atât de cald, cum doar punțile au mai reușit să o facă. Plăcerea aceea nevinovată de a cunoaște persoane noi, cu un umor aparte, de a gusta din mâncarea specifică celor din nord-estul Balcanilor, de a da mână cu mână, privind dincolo de ochii lor sticloși, jăratici. Am unit punți și vom făuri în continuare, punți în inimile noastre.

Gadget-urile și accesoriile primite au facilitat activitățile ce au avut loc, oferindu-ne oportunitatea de a comunica și de a ne dezvolta, nu doar pe planul academic, dar și pe cel moral și emoțional. Astfel, tabăra PUNTE a reușit să îmbrace diverse domenii și să dea curaj, nu doar elevilor ci și profesorilor, de a iubi dincolo de orice steag, rid sau port și de a fi cea mai bună versiune a lor. Sunt recunoscătoare pentru această experiență unică și îmi doresc nespus să am parte de ea și în anul următor. Încurajez elevii să își urmeze visurile, nu doar să spere, dar să și acționeze, căci orice ușă le este deschisă. „Dar ce facem dacă nu avem uși, sau ferestre?” – Construim o punte și ne îndeplinim dorința!

P- PRIETENIE
U- UMOR
N- NEAM
T- TALENTE
E- EMOȚII

Din municipiul Sighetu-Marmației, doar trei elevi au avut ocazia să ia parte la acest voiaj, toți CNDV-iști: Orza Mira (calificată la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română), Grigor Carina (calificată Olimpiada Națională Lectură ca abilitate de viață) și Boroica Ioan (premiant la Olimpiada Județeană de Istorie).

„O experiență care mi-a marcat sufletul, ar fi traducerea taberei „PUNTE” în limbajul meu . Voi rămâne cu amintirile minunate pe care le-am dobândit în acest loc plin de minți geniale, ca o răsplată pentru toată munca depusă pe parcursul anului școlar. Mi s-a dovedit cât e de frumos să îți urmezi pasiunile, deoarece ele te vor ghida într-un colectiv plin de oameni superbi cu aceleași interese. Mulțumesc din inimă tuturor celor care au făcut acest proiect posibil!” (Grigor Carina)

Mira ORZA

redactor-șef al Revistei AxA (revista CNDV)
președinte Interact (2024-2025)

Programul Zilelor Culturii Maghiare, 12 – 14 iulie 2024:

Vineri, 12 iulie 2024

Ora 14:00 – Deschiderea oficială a camerei memoriale a actriței originare din Sighetu Marmației, Prielle Kornélia. Locația: casa de rugăciune a bisericii reformate
Ora 17:00 – Patrimoniul clădit al Sighetului – expoziție de artă plastică a artistului sighetean Zolopcsuk Róbert. Locația: sala de expoziții de lângă biserica romano-catolică a Muzeului Maramureșului
Ora 19:00 – Quiz. Locația: Buti Jr’s Backyard BBQ

Sâmbătă, 13 iulie iulie 2024

Ora 9:00 – Cursă de alergare: Locația: Grădina Morii
Ora 10:00 – Competiție de tenis. Locația: terenul de tenis
Ora 11:00 – Spectacol pentru copii. Locația: Grădinița Leöwey Klára (Centrul de educație timpurie Sfânta Kinga)
Ora 14:00 – Moment comemorativ la statuia artistului Hollósy Simon
Ora 14:30 – Prezentare de carte despre calea ferată cu ecartament îngust din Maramureșul istoric. Locația: Grădinița Leöwey Klára (Centrul de educație timpurie Sfânta Kinga)
Ora 16:00 – Prezentare despre viața omului politic originar din Sighet, Várady Gábor, născut în secolul al 19-lea. Locația: Grădinița Leöwey Klára (Centrul de educație timpurie Sfânta Kinga)
Ora 17:30 – Workshop dedicat femeilor, cu îndrumarea psihologilor Bálint Katalin și Markó Etelka. Locația: Parcul Central. În caz de ploaie: Grădinița Leöwey Klára (Centrul de educație timpurie Sfânta Kinga)
Ora 20:00 – Spectacol de operetă și musical. Locația: Parcul Central
Ora 22:00 – Party cu muzică maghiară. Locația: Retro Pub

Duminică, 14 iulie 2024

Ora 10:00 – Sfânta Liturghie în biserica romano-catolică și reformată
Ora 15:00 – Competiție pentru bicicliști. Locația: Parcul Central
Ora 16:30 – Forum politic, cu președintele UDMR Maramureș, Pintér Zsolt, președintele UDMR Sighetu Marmației, Orosz Krisztofer, respectiv primarul comunei Câmpulung la Tisa, R. Fekete Ludovic. Moderator: Zahoránszki Brigitta. Locația: Parcul Central.
Ora 20:00 – Discursuri. Locația: Parcul Central
Ora 20:30 – Concert de muzică ușoară Nagyferó és a Beatrice. Locația: Parcul Central

Organizatorii

Banca de rezerve

*
– Poți să te-nvălești ca un trandafir!… Dacă ești un om rău, nu te bagă-n samă nimeni. Deageaba-i!…
*
…La întoarcere, omul vede mâțu’ vecinului întins la uscat.
– Ț’am zis să ai grijă cum îl speli, că li-i omorî!
– N-o perit când l-am spălat. …După aia, când l-am stors!
*
Zi amorțită de vară. Prin parc mai trece câte un om. Doi amici, pe o bancă:
– Măi, o trecut p-aici pre’t’e’nu’ tău ce ai zis c-o murit!
*
Pe drum mergând
– Vai, dragă, ce nu-mi place! Eu o văd ca o percepție de laudă…
*
– Am fost la Mall. Dracu’ m-o pus! …Iară-am împușcat un milion juma’te!
*
Până cosește, omul își lasă calul cu căruța lângă niște corciuri, la umbră. Apoi:
– …tu-i marea ei de iapă! Mi-o rupt ruda la car!
Drept pentru care, a doua zi, bagă motocositoarea în miezul pajiștii. Ioai!

*
Lumea MM
Nu mă fa’ de râs si de comedie în lume, puiu’ mamii!… Mn’ira-s-ar lumea! / Mn’ire-să lumea! …Uă, feri doamne!… Până-i lume n-oi muri, Că-s în sat cu oamenii! …Lăsați lumea cum îi ie’ / N-o faceți din bună re’! …Hai, lumucă, dorule! …Lume, dor!

Marin SLUJERU

După succesul de care s-a bucurat la începutul anului trecut vernisajul expoziției renumitului artist fotograf Kosei Miya din Tokio (Japonia) intitulată „Maramureș, centrul lumii” în Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional FIAP Oradea – România, din cadrul secției Muzeului Orașului Oradea aparținătoare Muzeului „Țării Crișurilor”, această minunată colecție va fi prezentată și la Sighetu Marmației.

Pe simezele Muzeului Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” vor fi expuse 72 de fotografii alb-negru ale reputatului artist fotograf japonez Kosei Miya realizate în urmă cu câteva decenii, majoritatea pe filme de analog cu ocazia deplasărilor efectuate în minunatele locuri pitorești din Maramureș. Toate fotografiile expuse se pot admira și pe sit-ul AIEFA: https://eurofotoart.ro/expo-foto-kosei-miya-tokio-jp-maramuresul-centrul-lumii-muzeul-maramuresan-sighetu-marmatiei/

Expoziția este organizată sub patronajul Ambasadei Japoniei în România, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (recunoscută de UNESCO) de către Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro Romania în parteneriat cu Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației.

Evenimentul de excepție – un omagiu artistului japonez cu inima de maramureșan, ambasadorul spiritual al României în Japonia vreme de 6 decenii, dedicat truditorilor pământului de pe aceste meleaguri, iubitorilor artei fotografice, precum și Zilei Internaționale a Fotografului va avea loc vineri, 12 iulie 2024, ora 17:00 la Muzeul Maramureșan Sighet, în prezența autorului. La vernisajul expoziției sunt invitați să participe toți iubitorii fotografiei. Evenimentul va fi transmis online pe facebook: https://www.facebook.com/EuroFotoArtAssociation

Publicul prezent la eveniment va fi salutat de către doamna dr. Mirela Ana Barz, managerul Muzeului și de către domnul av. Vasile Moldovan primarul municipiului Sighetu Marmației. La vernisaj vor participa și vor lua cuvântul consilierul Ambasadei Japoniei în România domnul Tatsuo Kitagawa și doamna dr. ing. Patricia Maria Știrbu, președintele Summit Agro România.

Artistul fotograf s-a născut în anul 1937 în Tokio (Japonia). Fotografiază de 58 de ani, din anul 1965. A aflat prima dată de Maramureș cu totul întâmplător în anul 1965. A călătorit de peste 200 de ori în România (Maramureș)! A avut expoziții personale în: Chaillot – Paris (F), Muzeul Etnografic Național Viena (A), Roma (I), Linz (A), Veneția (I), New York (SUA), Auckland – Noua Zeelandă, Milano (I),Tokio (JP), Oradea și Sibiu (RO). În Sighetu Marmației (RO) expune pentru prima dată. Pentru artistul fotograf japonez Maramureșul înseamnă: oamenii locului și toleranța lor, iar fotografia este o dragoste desăvârșită!

În cadrul vernisajului artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, președintele AIEFA va prezenta și va lansa albumul intitulat Kosei Miya – Maramureș mijlocul lumii, apărută cu sprijinul Summit Agro România, în îngrijirea Editurii „Euro Foto Art”.

Momente muzicale ale vernisajului vor fi susținute de către artiștii Ansamblului „Mara” al Centrului Cultural Sighetu Marmației, care vor interpreta mai mult melodii populare maramureșene.

Noua expoziție va rămâne la dispoziția publicului până la data de 12 septembrie 2024, putând fi vizitată zilnic între orele 09:00 – 17:00.

Comunicat de presă

De la 1 ianuarie 2007 suntem în Uniunea Europeană (ca țară de mâna a doua și fără drepturi depline, dovadă inaccesibilul Schengen pentru noi), așa că, după înzestrarea corespunzătoare cu oameni și tehnică (mașini, elicoptere, armament), România a primit de la centru sarcina de-a apăra granițele sale, implicit ale blocului comunitar, de nepoftiții învecinați (ucraineni, ruși, sârbi, basarabeni) și de mai departe, în mod deosebit de armele, drogurile și țigările contrabandiștilor.
Firește, până la primirea ucrainenilor și basarabenilor în lăbărțata UE, România și Bulgaria se situează la extremitatea estică a conglomeratului multistatal, iar polițiștii de frontieră ai celor două state trebuie să apere colosul de niscaiva intruziuni, chit că deja el este plin ochi de musulmani, africani, arme, crime, droguri și sodomiți.
Deocamdată ne mulțumim cu ceea ce primim (refugiați ucraineni, urecheli, promisiuni, bani pentru perpetua umilință, devalizare și necrâcnire politică), uitându-ne cu neputincioasă silă la polițiștii de frontieră, care – aidoma altor „scule” postdecembriste (politruci, ciocoi, sepepiști, jandarmi, polițiști locali, urmași ai milițienilor și securiștilor) – își plimbă trupurile doldora de belșug, aroganță și prostie în mașini luxoase, cu aerul că, fără ei, ar fi vai de nația română, care oricum a ajuns la coada țărilor din UE prin ticăloasa cârdășie dintre tâlharii interni și externi.
Oricum, nu-s prea mulți români care mai cred că alde ăștia (politruci, sinecuriști, bugetari nesimțiți) sunt dispuși să se jertfească pentru țara unde o duc mai bine ca-n sânul lui Avraam, de îndată ce ei realizează că există patriotism, cinste și omenie de-abia atunci când își pierd funcțiile (nu și uriașele averi necușere!), iar Emil Cioran ne asigură în cartea Schimbarea la față a României (Editura Humanitas, București, 1990) că, pe aceste meleaguri, fondul românismului a rămas la fel de precar ca-n urmă cu 90 de ani: „Ceea ce spunea un lăutar țigan unui cerc de români: «aveți noroc cu noi, că de nu, ați fi ultimii»”, fapt copios confirmat de actualul proces de manelizare; „Defectul României este că a fost prea multă vreme o potențialitate”, sistematic întârziind „să devină o actualitate istorică”; „Poate că toți românii nu suntem decât niște copii bătrâni”, născuți „din oboseala romanilor și din lacrimile dacilor”?; „Să fie o utopie dacă am crede că România ar putea să se ridice vreodată peste nivelul și fatalitatea culturilor mici”, care cu toatele „apucă pe căi bătătorite”, căci – netrecând prin perioadele ce generează „perfecțiunea istorică a marilor culturi” – „nu cunosc logica stringentă a evoluției”?; Balcanii – „centru de periferii spirituale”, unde „răbufnește ecoul marilor respirații spirituale”; „Țărănimea nu mai poate fi decât rezerva biologică a unei națiuni, o simplă sursă de alimentare”; „Istoria nu cunoaște un popor cu armată glorioasă și repetat verificată, care să nu fi creat și o cultură”; „Pentru omul politic, spiritul este un lux necesar, pentru artist o substanță”; „Un filozof nu poate fi decât…președinte”; „Ura este virtutea esențială a omului politic” („condimentată”, adaug eu, cu impostură, necinste, ipocrizie și minciună), atâta timp cât ținta/ finalitatea este câștigarea cu orice preț a puterii, deseori cu mijloace flagrant neortodoxe.
Totuși, fiind românii condamnați la năstrușnica libertate de tip balcanic și postbolșevic, fătată de „democrația originală” (într-un asemenea cadru politico-legislativ, orice nelegiuire este cu putință și aproape nimic nu-i posibil din ceea ce este uman, creștinesc și tradițional!), nu-i de mirare că taman ăștia ajung la butoanele puterii centrale sau locale, de câte ori vor mușchii lor (ai dinastiilor hipermafiote).
În sfârșit, dar nu în ultimul rând, trepădușii ajunși miniștri sau secretari de stat, dar mai ales comandanții de zonă/ de coastă din Poliția de frontieră (toți cu galoane de ofițeri superiori și lefuri astronomice), organizează din când în când conferințe de presă, ocazie cu care își prezintă bilanțul „succesurilor”. Aferim, este dreptul lor…
Atâta doar că țigările de contrabandă capturate de polițiștii frontieriști (mii, uneori zeci de mii de pachete la o acțiune), nu reprezintă decât un mizilic în comparație cu milioanele de pachete din TIR-uri, care fie se îndreaptă spre marile orașe ale țării, fie (desigur, cu acordul vameșilor corupți și nu numai) trec granița spre statele din centru și vestul continentului, unde rețeaua mafiotă are o uriașă piață de desfacere și profit pe măsură, chiar atunci când apar riscuri și pierderi neplanificate.
În aceste condiții (informațiile mi-au fost furnizate de un fost contrabandist, care „activa” numai pe teritoriul României), nu poate fi exclusă ipoteza că „marile” capturi ale polițiștilor sunt în realitate niște momeli pentru naivi, ca nimeni să nu poată spune că aceștia nu-și fac datoria.
Dar iată încă o nostimă dovadă de „profesionalism” din partea tuturor polițiștilor, nu numai a acelora de frontieră. Aleea care duce la Piața centrală de alimente din Sighetu Marmației este realmente flancată de două șiruri dense de tutungii, care-i aprovizionează cu țigări și pe polițiști. Ei bine, atunci când în culise se pune la cale o razie, contrabandiștii mai răsăriți sunt înștiințați din timp, iar ei aruncă în gura lupului doar câțiva amărâți cu câteva pachete de țigări.

N.B.: Cândva l-am întrebat pe un polițist de ce tolerează așa ceva. Mi-a răspuns ca la carte: „Primăria cunoaște foarte bine situația de la intrarea în piață și din interiorul pieții, dar o lasă mai moale fiindcă nu poate să le ofere locuri de muncă…” Iar eu, în timp ce mă întrebam cam câți dintre ăștia ar fi dispuși să trudească potrivit (ne)pregătirii lor profesionale, mi-am adus aminte de următoarea anecdotă auzită cu ani și ani în urmă: „Un șmecher transpiră doar atunci când visează că lucrează”.

George PETROVAI