De nouă ani Castelul Corvinilor din Hunedoara găzduiește un eveniment frumos: Târgul European al Castelelor, unde muzeografii, custozii și iubitorii celor mai cunoscute castele din țară, dar și de peste hotare, vin cu materiale de promovare turistică: pliante, hărți, înregistrări video, animatori etc, dar  și cu mult entuziasm și cu mult drag de… poveste. Poposind la standurile lor, promotorii castelelor te introduc fiecare în atmosfera propriului palat, îți povestesc cu pasiune și cu mândrie întâmplări, legende din trecut, dar și despre marile evenimente, concerte, festivaluri  pe care le organizează în zilele noastre, reanimând astfel pentru o vreme viața demult apusă a castelelor.

La ediția din anul acesta a Târgului European al Castelelor (ediția a IX-a, 07-08 iuni 2024), a fost invitată și sigheteanca Lia Stan, ea făcând parte din echipa de promovare a Castelului Karolyi din Carei (director – Dragoș Georgescu). Lia Stan, „regina ținutelor medievale” a venit cu întrega „suită” de rude și prieteni, toți îmbrăcați în costume medievale și au dat culoare, frumusețe și prestanță evenimentului. Sute de vizitatori de pe întreg globul au făcut fotografii cu sighetencele deghizate în regine, cu „regii”, „ducii” și „cavalerii” îmbracați în ținutele create de Lia Stan. „Suita regală” a Liei Stan a oferit și un moment artistic,  prin interpretarea unui vechi cântec medieval „Maniche Verdi” (varianta în limba italiana a cântecului popular englezesc „Greensleeves”). Interpretarea senzațională a doamnei Erika Pop a smuls aplauze, zâmbete de fericire și lacrimi din ochii spectatorilor.

Lia Stan, om făuritor de Frumos și Bucurie, munca, talentul și dăruirea cu care creezi încep să se bucure de recunoașterea pe care o merită! Noi toți care am făcut parte din „suita” ta, îți mulțumim pentru experiențele „regești” pe care ni le-ai oferit, iar în castelul inimilor noastre, tu ești… REGINA!

Delia POP

Prietenul meu, poetul Marin Slujeru își odihnește inima, memoria, inspirația, răsăritul de soare, pe 70 de perne ale celor peste 25000 de nopți burdușite cu emoțiile lumii din jur și de departe. Așezat pe albia lui cu valuri line ne face semne, să trecem podurile, să privim cerul învolburat de misterul norilor, să citim în arbori cum să facem mari și nemuritoare cadouri. În pauza de lectură să desfacem gândurile în luminile lor, în mii de căi spre povestea ce stă să înceapă mereu.
70 de ani de luptă subtilă, de mângâieri și speranțe pentru noi toți.
Să mai rămânem o vreme în această sărbătoare care este prietenia lui!

Rândunica ANTON

* * * * * * *

Marin Slujeru, culegătorul nostru de perle, împlinește 70 de ani?! Așa o fi!
Pentru mine însă, și pentru toți ai mei, Dragul de Marin a rămas același suflet de copil, de o bunătate și sensibilitate fără seamăn, cum l-am cunoscut prin anii 1965 – 1966, când studia vioara la Școala Populară de Artă din Palatul Culturii și, câțiva ani mai târziu, când licean fiind, a început să vină la Cenaclu.
Cât despre cărțile sale de poezie (cu care mă onorează de fiecare dată) spun acum doar că bunicul său, apreciatul poet sighetean, învățătorul Ioan Grigore Marin Slujeru, are în poeziile nepotului ce-i poartă numele cea mai prețioasă moștenire care ne-a putut-o lăsa.
La încă mulți ani, Marine!

Ioan ARDELEANU-PRUNCU

* * * * * * *

În sfârșit, Marin Slujeru devine septuagenar, adică ia urma unor prieteni precum Echim Vancea, Gheorghe Pârja și, nu în ultimul rând eu (Gheorghe Mihai Bârlea). Personal, împreună cu Marin avem motive să aniversăm cinci decenii și jumătate de când am pus temelii durabile prieteniei noastre, devenită foarte specială prin unele opțiuni comune de a ne forma intelectual și profesional. Suntem ambii licențiați în filosofie la aceeași facultate din cetatea culturii moldave de la Iași. Mamele noastre deveniseră prietene foarte apropiate, preocupate în primul rând de viitorul copiilor, în pofida precarităților existente în viața socială. Poezia a devenit încă din adolescență liantul nostru spiritual și a rămas.
Marin s-a dedicat în exclusivitate profesiei de dascăl demn de admirație și de neuitat de foștii elevi. Elevația lui pedagogică și rafinamentul estetic al rostirii lui poetice definesc un profil generos de intelectual cu vocație, cărțile publicate a preferat să le etaleze cu o discreție excesivă, dar cei care le-au citit au interiorizat cu siguranță lumina lor ideatică.
„Capturile” reprezintă o aventură intelectuală fără precedent, el sesizând ca nimeni altul limbajul maramureșean în comunicarea uzuală, rezistent încă opoziției cu agresiunea limbajelor tehnice din limbile de mare circulație asupra limbii române, în general. E un tezaur lingvistic de o expresivitate și savoare unice. Este încă o dovadă a calităților sale de fin observator /ascultător, la care adaug și imaginile cu peisajele surprinse de ochiul magic al fotografiei distribuite pe rețelele de socializare.
Acesta este, redus la esențe, Marin Slujeru, prietenul meu și al multora cu care doresc să ne multiplicăm amintirile. „Mulți ani cu sănătate, pe mai departe!”

Gheorghe Mihai BÂRLEA

* * * * * * *

Marin Slujeru întotdeauna ne (de)scrie Sighetul în farmecul frumuseții sale din prea plinul izvor poetic, el însuși un fin observator al naturii, al oamenilor și al locurilor „pe drum, trecând” mereu privind cu ochii inimii către noi și noi orizonturi ce lustruiesc liniștea. Un mentor, un tânăr incurabil şi un prieten de suflet de la care mereu sunt încântată să învăț arta de a scrie sublim în cuvinte puține și autentice. La mulți ani drag poet cu ocazia împlinirii excepționalei vârste de șaptezeci de veri întru slujirea neîntreruptă a cuvântului! La mulți ani binecuvântați cu multă sănătate, infinite bucurii, împliniri și priveliști splendide cu poezie! Cu infinit drag și prețuire,

Antonia Luiza DUBOVICI (Zavalic)

* * * * * * *

         Scriam, în urmă cu vreo 14 ani, rîndurile de mai jos:
„L-am cunoscut pe Marin Slujeru, cu mulţi ani în urmă, cu prilejul ediţiilor succesive ale Festivalului de poezie de la Sighet. Discret, delicat, aproape scuzîndu-se pentru prezenţa lui printre „poeţi” – în restul timpului fiind un dascăl dăruit misiunii lui şi coconilor maramureşeni (cum au fost şi părinţii lui) şi petrecîndu-şi răgazurile libere de obligaţii de tot felul la Biblioteca Municipală – „şlefuieşte” imagini în oglindă (nu „lustruieşte” oglinzi!) ale unei memorii încărcate de o nesfîrşită tandreţe. Textele lui poetice, în versuri sau în proză, nu au nimic din aerul solemn „voievodal” al majorităţii poeţilor din Maramureş ci, ca o prelungire parcă a sugestiei semantice conţinute în numele familiei, compun şi recompun (a publicat pînă acum cinci volume de asemenea texte, dar, în esenţă, unul şi acelaşi de la început, subsumat unui titlu „Leptem”, construit din cuvîntul maghiar lep, care înseamnă pas şi s-ar traduce prin am păşit, ca şi cum – din nou, discret, încifrat – poetul ne-a anunţat că s-a hotărît să facă pasul afară din oglindă) o istorie mică, dar nu umilă, în care evenimentele fundamentale ale vieţii sunt „îmblînzite” printr-o rafinată abordare ironică. Rezultatul e o serie de fotograme „în sepia”, de un farmec cu totul special. Aceleaşi „cadre”, dar cu „timpi de expunere” diferiţi.
Îmi imaginez procesul de creaţie „marca Slujeru” astfel: în faţa unei oglinzi (cel mai probabil, vechi, dar nu „veneţiene”!) este aşezată o lumînare. Deşi aceasta nu este aprinsă, imaginea ei, reflectată în apele vălurite ale oglinzii, arde! Şi, deşi arde, nu se consumă! Nu ştiu ce s-ar întîmpla „în oglindă” dacă lumînarea din faţa ei ar fi aprinsă!
Hotărît lucru: Marin Slujeru se mişcă mult mai dezinvolt în oglinda memoriei sale decît pe străzile Sighetului!”

Astăzi, cînd Poetul care pășește, pe falezele Izei, „în ritm de șaptesprezece”, a trecut la „pasul de șaptezeci” al Omului, mă bucur să-l pot îmbrățișa în inimă și să-i doresc o viață împlinită spre bucuria familiei, a prietenilor, înconjurat de pacea neuitării.

La mulți ani buni, Prietene!

Vasile GOGEA

* * * * * * *

Ești un prieten de vorbă, de suflet, de tăceri…
În rare plimbări aveai adesea observații bine simțite și bine țintite despre ciudățeniile ființei umane, despre cât de elegant plutește o frunză din cerul copacului spre odihnă sau despre savoarea limbajului, ideilor (uneori aproape filozofice) surprinse cu bucurie copilărească în dialogurile moroșenilor.
În tot ce ai scris este o stare de poezie care te dezvăluie că n-ai stare… pe loc!
Călătorim împreună prin mici bucurii, prin angoase, prin contemplări liniștite, dar profunde (sau acide câteodată) ale peisajului urban.
Rămân surprinzătoare mereu haiku-urile cu desenul lor delicat, cu armonia dintre formă și scânteia de gând și de suflet.
Dar, mai ales călătorim împreună cu zâmbetul tău șăgalnic care pare a spune: „Lăsați-mi privilegiul să rămân eu însumi…”

Cu prietenie și cu drag, îți mulțumim!
La mulți ani!

Alexandru MĂRCULESCU

* * * * * * *

Marin sau Marinero cum îl „apelez” uneori, navigatorul printre cuvinte sclipitoare, izvorâte din șoaptele balerinelor-sirene (temporar găzduite de apele Insulei noastre), care-l inspiră și veghează ascunse de ochii „muritorilor”, mă surprinde adesea cu revelațiile ludico-filosofice pe care mi le transmite în descinderile terestre. Într-un port cu nume sfânt-feciorelnic, poetul marin abandonează vâslele și – fără grabă – își limpezește gândurile cu ingredientele graiului cosmopolit; prietenul nostru știe să dea culoare pontoanelor–ani și să ne sugereze muzici pentru întinerire zilnică. Uneori apele care îl poartă îl obosesc, dar nu consistența fructelor marine îl apasă ci vocile care-l cheamă în/ din adâncuri.
Marinero e un balsam pentru cititori, un promotor al bunului simț și-al esteticii discreției. Nu-și dorește să (ne) atragă atenția nici măcar privitor la anii pe care-i numără de pe malul lui sacru; doar pentru prieteni știe să se bucure… chiar dacă nu-l înțeleg uneori.
Marine – Marinero, îți doresc să ai multe cărări bătătorite de pașii tăi prudenți și mulți ani pro-poetici!

Ion MARIȘ

* * * * * * *

Prieten drag și iubitor de frumos, îți doresc anotimpuri multe, fără pauză, pline de lumină și inspirație. Ca poet, ne încânți sufletele cu haiku-urile tale pline de înțelepciune, ca într-un mozaic, aduni toate „frânturile” frumoase ale vieții; ca profesor, ne-ai netezit calea cu înțelepciunea ta.
Iza și Grădina Morii sunt locuri mai frumoase datorită sufletului tău cald. Să ai parte de sănătate, bucurii și mulți admiratori „cuminți”. La mulți ani, dragă Marin Slujeru!

Brîndușa OANȚĂ

* * * * * * *

Într-o vreme în care se scriu sute, mii de pagini de versuri care nu mai au loc pe rafturile bibliotecilor, Slujeru scrie, continuă să scrie încet și puțin, dar în paginile sale stau lumile, luminile, sărbătorile. Îl simt că scrie fără de ceasuri, timpul scrisului său este numai înainte. Marin Slujeru a fost blestemat să fie poet doar că el preferă să umble cu blestemul acesta prin lume legat de pașii săi molcomi, de „moș” grijuliu cu familia, cu nepoții săi! Să-l poarte grijuliu pe străzile orașului pe care-l iubiște până la răstignire în noaptea cuvintelor cu asupra de măsură, doar că se lasă rugat de dragoste.
De o bucată de vreme nu-l mai întreb ce mai face sau pe unde umblă, fiindcă știu că e mereu pe malurile cu flori ale Izei și cu gândul la Slătioara mamei sale, învățătoarea Ioana.
Marin nu mai scrie poezie. El culege neauzit, nevăzut, în taină timp.
Născut între plaiurile Cosăului și Marei, Marin Slujeru tulbură lumea cuvântului cu insomnii și pauze… pentru rugăciuni ce curg prin albiile celor două râuri intuind că acestea tremură de soarta cuvintelor dacă nu le împreună cu apele Izei.
Prieten și Poet de o speță deosebită, în această zi, pe Marin Slujeru îl văd stând la masa de scris dormind în brațe cu un fluture de ziuă și nici unul nu știe de celălalt.
Astăzi, prin ușa întredeschisă, Marin leagă sub jurământ un teanc de scrisori numerotate de la unu la șaptezeci. Cineva aici a notat totul cuvânt cu cuvânt, vers după vers. Cel mai bun ar fi un plic nou!
La mulți ani!

Echim VANCEA

* * * * * * *

Aniversare –
în urma haijinului
doar 5-7-5…

Marius VOINAGHI

Nunțile erau tot mai rare, iar nașterile tot așa.

Inițial erau celebrate fastuos. Gătită nemaipomenit, mireasa își aștepta alesul. Toți gustau ceremonialul după care masa oferită de socri: vreun nefericit imprudent care trecuse întîmplător pe acolo.

Copiii creșteau frumos dar erau neascultători. Mai ales cînd venea ora  masei. Cuvintele „Haideți la masă… mînca-v-ar mama!…” aveau darul de a-i face pe micuți s-o rupă la sănătoasa, urlînd isteric. Tot mai sfrijiți de-atîta nemîncare, se stingeau de mici.

Savanții „engleji” au găsit iute explicați în proasta alegere a cuvintelor. Studiul lor exhaustiv intitulat „Cuvinte Nepotrivite”, a făcut înconjurul planetei, deși era clar o furăciune după cunoscutele „Cuvinte Potrivite”. Șeful de trib spera, împotriva evidenței, că va remedia situația, forțînd căsătoriile la vîrste foarte fragede (Se pare că acest obicei s-a păstrat  și în anumite societăți de azi, pe nedrept numite „civilizate”…)

„Gătiți mireasa de nuntă!” ordona Șeful, de dimineața pînă seara, iar asta se executa. Își pierduse vocea tot îndemnînd la ei. Precauți de felul lor, călătorii se țineau la distanță auzind vaietele tînguioase, pe care le socoteau manele de succes de prin partea locului avînd darul de a înveseli băștinașii. Frumos gătită, rumenă în obraji, mirosind apetisant a mirodenii aduse din depărtări, mireasa aștepta linștită ca invitații să-și ocupe locurile iar ceremonia începea. Veseli nevoie mare, mesenii se înfruptau așteptînd următoarea ceremonie. Totul s-a clarificat după mulți ani cînd nu mai era nimic de făcut, adică la ultima gătire de mireasă pentru nuntă. Pentru a intra și ei în „rîndul lumii civilizate” (!!!), canibalii au trecut la masa caldă, care auziseră ei că se dă gratis prin „țările civilizate” celor rupți de foame. Ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, au interpretat greșit „de nuntă” ca însemnînd „pentru nuntă”.

„Cîinele miroase mai bine decît calul, dar calul miroase mai bine decît cîinele!…”, mai ziceau ei. Asta încurcă inițial dar ajută în final, mai ales dacă luăm în considerare contextul care spune să nu trecem nepăsători „noaptea, pe fulgerătură”, pe lîngă aceste versuri adînc grăitoare.

Culcat pe burtă, lupul așteaptă, una cu pămîntul. Calul se apropie, ciulind urechile curios, mirosindu-l. La momentul potrivit, lupul îl înhață de bot, sufocîndu-l.

Puritatea calului neștiutor, nebănuind pericolul, este depășită doar de naivitatea sa dezarmantă.

„Am evoluat prin dobîndirea limbajului”, ni se tot spune. („Da, în detrimentul altor simțuri, tocite prin nefolosire!”) Se pare că limbajul articulat ne-a și prostit destul de zdravăn…

Cum să ne explicăm de ce mereu „cădem din lac în puț, dînd copios cu oiștea-n gard” de mai mare dragul ca „mai rău să nu fie”?…

Că-i bine… așa rău cum e…

Dacă alterarea mirosului duce la pierderea gustului, atunci e clar de ce nu mai mirosim ce ni se pregătește…

Gustînd cu nesaț, înghițim pe nemestecate ce ni s-a (pre)gătit…

Nicolae RĂDOI

Foto: Ion Mariș

DOAMNA CU CĂȚELUL
Privește prin geamul ușii și iese rapid din magazin. Își atenționează cățelul, tocmai îmbrățișat de un copil: „Ne báncsa a gyermek!” Apoi, reintră, liniștind-o pe mama copilului: „…Nu, nu!”

SCURTISSIMĂ
Neveste povestind: „…’ș’apoi i-o dat!…” ( E. B.)

GRIJĂ
„…I-n pușcărie acum! Care, noa… Ăla ce-avea numa’ o grijă, s-arate totdeauna aspect.”

AZI-NOAPTE
– …De ce-o venit la mine? Cum m-o văzut?
– Că ai scuipici la furcă. …Cu cine să povestească și el? (V.S.)

LA LUCRU
Între orele 7 și 8, se umple strada de seniori. Cu cât îmbătrânim, cu atâta mai de dimineață ne trezim.

DELAY
Moșucul face gimnastică zi de zi la Iza sau citește psalmi. Este cam surd. Dacă îl saluți, nu răspunde, până ajunge la punct.

TREMURICI
Grafomanii. Când li se năzare că ar fi ceva de scris, îi apucă tremuratul dreptei de nerăbdare. Se apucă pe loc, fericiți, de lucru. Visul lor: să se afle în treabă.

EVENIMENT
O zi oarecare. Sighetean frezat, parfumat, călcat, periat, la costum, cămașă albă, pantofi lustruiți oglindă. Așa-i învățat de mic, dacă iese în oraș, să se îmbrace frumos, „din respect pentru oameni”.
– Unde mergi așa de elegant? Era să nu te recunosc.
– …ÎNMORMÂNTARE!

„ROLAND GARROS” OPEN 2024
* Olga Danilovic, demnă urmașă a Anei Ivanović, a executat-o pe marea lunetistă Danielle Collins… Apoi a luat-o în cătare pe croata Donna Vekic. Țintit, lovit!!
* Meci intens, arzător, Swiantek vs Osaka. Câștigă poloneza. Un evantai pentru Iga, vă rog! (Naomi trebuie că are la ea.)
* Anastasia Potapova este dăruită de Iga cu un dublu 6-0 (bagel). Poate și pentru că în ziua anterioară au stat camerele mai mult pe ea, decât pe meciul la care asista din lojă – au deocheat-o. Efectele frumuseții…
* Nole cade pe burtă pe zgură și începe să înoate /să zboare…
* Mira Andreva – o ruscuță de 17 ani, cu ochi mărunți, de culoarea cicorii. La interviul de pe teren, după victoria asupra favoritei publicului (Gracheva), mărturisește că nu i-a fost prea ușor să joace când toată arena scanda: „Varvara, Varvara!”. La care, francezii de pe „Suzanne Lenglen” răspund: „Mira!, Mira!”
* Iga era bună de profesoară. După ce expediază câte o lovitură în forță, fulgerătoare, adversarele își duc mâna la frunte, în postură meditativă.

ALTE SPORTURI
* Real Madrid – Bayern Munchen 2-1. Concluzione: „Ce să te faci cu muntele ăla de Joselu în careu!?” (traducere liberă din germană)
* AC Milan este condusă cu 0-1, 1-2 și apoi egalată la de Genoa la 3, acasă. Din tribune se aude „il rumore del silenzio”. Nici o cântare la urmă.
* Formula 1, Monte Carlo. Crainic tv: „Încă 11 tururi până la finalul acestei procesiuni.”

OBSCURE
* Azi Iza este despre devenirea întru încremenire.
* Vremea salcâmilor. Iza cu„”piscina călduță” și „coloana vertebrală”.
* 12 Mai 2024, ceasul amiezii. Fotografiez cerul. Numa’ să să ști’!…
* Zi de vară. Un puști contemplând râul, cu veșnicia.

Marin SLUJERU

Foto: Brîndușa Oanța

Î𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟏𝟓-𝟏𝟔 𝐢𝐮𝐧𝐢𝐞 2024, 𝐕𝐢𝐬̦𝐞𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐒𝐮𝐬, 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥-𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥, 𝐯𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐑𝐨𝐦â𝐧𝐢𝐚, 𝐜𝐚 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐨𝐧𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐥𝐚 𝑭𝑬̂𝑻𝑬𝑺 𝑪𝑶𝑵𝑺𝑼𝑳𝑨𝑰𝑹𝑬𝑺 (𝐒𝐞𝐫𝐛ă𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞) 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐋𝐲𝐨𝐧.
Suntem onorați ca, la invitația consulului general al României la Lyon, E.S dl. Oleg Ungureanu, să fim parte a unui eveniment unic în Franța, un eveniment de diplomație publică de maximă vizibilitate, ce pune în valoare bogăția culturală a celor aproape 70 de țări reprezentate la nivel consular la Lyon.
Tema de anul acesta, 𝑨𝒓𝒕𝒊𝒛𝒂𝒏𝒂𝒕 𝒆𝒕 𝑺𝒂𝒗𝒐𝒊𝒓-𝒇𝒂𝒊𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒏𝒐𝒔 𝒕𝒆𝒓𝒓𝒊𝒕𝒐𝒊𝒓𝒆𝒔 (𝑨𝒓𝒕𝒊𝒛𝒂𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒔̦𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒆𝒕𝒆𝒏𝒕̦𝒆𝒍𝒆 𝒕𝒆𝒓𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆), aduce în prim plan artizanatul, meșteșugurile. Iar România, în general, și Maramureșul, în special, se poate mândri cu o adevărată zestre de valori ieșite din mâinile meșterilor populari. De aceea, la standul României, francezii și turiștii veniți din întreaga lume (pe parcursul celor două zile standurile sunt vizitate de aprox. 200.000 de persoane) vor descoperi țoluri și ștergare maramureșene, trăistuțe și zgărdane, blide și ulcele de lut ori fuse cu zurgălăi, pe care s-a tors, de veacuri, firul tradiției.
Iar pentru că evenimentul are loc în preajma „Zilei Universale a Iei”, împreună cu Consulatul General al României la Lyon și reprezentanții asociațiilor românești din zonă, vom expune ii și cămeși din diferite zone ale țării, arătând „unitatea în diversitate” a portului tradițional românesc, dar și măiestria și ”savoir-faire”-ul transmis din generație în generație.

Comunicat de presă

Prin intermediul lui Cristi Fernea, librar și pasionat om de cultură, de curând am primit cartea Sfera inteligibilă în tradiția platonică și creștină a lui Viorel Igna, fost profesor de filosofie și logică, în anii ’70 – ‘80, la două licee sighetene, iar din 1993 stabilit cu întreaga familie în orașul italian Perugia.
Întrucât eram în relații cultural-filosofice foarte apropiate (de aceeași vârstă și amândoi în febrila căutare a cuvântului „ce exprimă adevărul”, prin neobosite lecturi și interminabile dezbateri, deseori sugerate și/ sau supervizate de regretatul Jean Bălin), pot să afirm că-i cunosc marea pasiune pentru anticele și mereu incitantele fundamentări greco-romane în plan moral-spiritual (inclusiv nobila și fecunda influență exercitată de ele asupra creștinismului incipient), cât și pentru formidabilele sincronisme/ interinfluențe greco-orientale (indiene și chinezești), despre care marele indianist român Theofil Simenschy afirmă cu prudență în cartea Cultură și filosofie indiană în texte și studii (Bibliotheca Orientalis, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978) că „Toți au dreptate întrucâtva; greutatea stă în a deosebi de la caz la caz aceste influențe, a le determina originea și epoca și a stabili până unde merg”.
De pildă, îmi amintesc de furtunoasele discuții pe marginea celor trei mari „vehicole” sau mijloace de mântuire ale budismului („micul vehicol” sau hinayāna, „marele vehicol” sau mahāyāna, „vehicolul tantric” sau vajrayāna), precum și cele despre marii reformatori Nāgārjuna (în secolul al II-lea e.n. a sistematizat doctrina mahāyāna, elaborând un sistem nihilist în care nu există nici eul și nici non-eul, eliberarea dobândindu-se prin conștientizarea acestui vid universal) și Asanga (potrivit mai moderatului său sistem filosofic din secolul al IV-lea e.n., numit „al idealiștilor” sau „al practicanților metodei Yoga”, lumea înconjurătoare nu are existență, dar – la fel ca la Platon – există eul sau gândirea, care zămislește iluzia realității).
Cu câteva veacuri înaintea celor doi gânditori indieni, subtilul dialectician chinez Mo Zi (sec. V-IV î.e.n.) a exercitat o rodnică influență asupra mahāyānismului prin teza iubirii universale: „Cel ce-și iubește aproapele va fi neaparat iubit și cel ce face servicii aproapelui va fi neaparat răsplătit, iar cel ce urăște va fi urât și cel ce face rău, de rău va avea parte”.
Dezbăteam, totodată, năucitoarele asemănări dintre Unul plotinian („fără formă și de nimic limitat”, care – prin situarea dincolo de gândire – trebuie admis ca „puterea infinită de la care provine toată pluralitatea ființelor inteligibile”) și supremul Dao („nu are formă sau înfățișare, nu are culoare, sunet, gust sau miros, nu are început sau sfârșit, nu se află sus sau jos, înlăuntru sau afară, nu cunoaște binele sau răul”), implicit cu De, principiu strâns legat de Dao și echivalent în românește ba cu termenul Putere (puterea specială a individului), ba cu Virtute (spontaneitatea tuturor lucrurilor „în sensul elanului bergsonian”), sincronisme sistematizate și ilustrate ulterior de mine (martie 2017) în textul Asemănări și deosebiri între primele principii din filosofia antică greacă și taoism (daoism).
Nu în ultimul rând, purtam îndelungi discuții pe marginea oului cosmic (la indieni și vechii egipteni), formă premergătoare a desăvârșitei sfere, deoarece conține „sub coajă” germenele vieții și al existenței (Brahma, ființa supremă și „izvorul tuturor lucrurilor”, nu doar că s-a născut din ou, dar „cu gândul numai” a făcut cerul din jumătatea de sus a acestuia și pământul din jumătatea de jos), treceam în revistă suita sistemelor creaționiste antice („cu gândul” la Brahma, „cu cuvântul” Vac, predecesorul Logos-ului, la zeul indian Prajapati și „din nimicul absolut” la Augustin), neomițând „ideea preexistenței unei materii cosmice primordiale” (am numit apa) la chaldeeni (Apsu sau Oceanul-tată, Tiamat sau Haosul-mamă) și la Thales din Milet, precum și cosmogoniile din cele două versiuni ale Genesei biblice: iahvistă sau jahveistă (sec. al VIII-lea î.e.n.) și elohistă (sec. al V-lea î.e.n.), ambele descinse din vechea concepție chaldeeană.
În paranteză fie spus, concepția indiană a creației „cu cuvântul” a ajuns la Philon, teologul-filosof preocupat să dea un nou impuls Bibliei mozaice (Vechiul Testament la creștini) cu ajutorul filosofiei grecești, datorită faptului că la acea vreme (ultimul secol î.e.n.) Alexandria de la gurile Nilului era un oraș cosmopolit nu numai pentru negustori, ci și pentru învățații din toată lumea, atrași – ne înștiințează Petre P. Negulescu în masivul tratat Problema ontologică (Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1977) – „de marile înlesniri culturale, de colecțiile de manuscrise mai ales”.
Același autor ne informează cum Philon, adeptul principiilor „Dumnezeu ca Ființă transcendentă, nu poate să aibă raporturi directe cu lumea” și „Unitatea absolută (Dumnezeu) exclude multiplicitatea absolută (lumea)”, se vede nevoit să introducă mai mulți intermediari/agenți între cele două entități disjunctive, concepție preluată apoi de creștinii „încurcați în controverse”, pentru ca de la Sinodul niceean (anul 325 e.n.) să devină temelia Trinității.
Și iată în ce mod. Mai întâi, Philon împrumută de la stoici termenul Logos (rațiune), care la el – cu precizarea că „l-a creat mai întâi Dumnezeu” – are înțelesul atât de „rațiune”, cât și de „cuvânt” sau „discurs”. Însă, fiind Dumnezeul lui Philon mai filosofic, deci mai abstract decât concretul Dumnezeu vechitestamentar, El nu pronunță mai multe cuvinte creatoare, ci doar unul singur – Logos, care „avea în sine tot ce trebuie pentru ca procesul creațiunii să se desfășoare mai departe, fără altă intervenire a lui Dumnezeu” (P.P. Negulescu), căci avea rolul de „organ de concepție”. Numai că, prin natura sa, Logos-ul se situa „prea departe” de lumea ce urma să apară, așa că era nevoie de un alt intermediar, gândit ca un „organ de execuție”, cu scopul de-a transforma ideile generale ale organului de concepție în lucruri particulare. Iar acesta, la fel ca în doctrina stoică, era Spiritul (pneuma).
Din nou distanța fiind prea mare între „tendința generală” a Spiritului și lucrurile materiale ce trebuiau produse (firește, prin prelucrarea materiei informe de început), cascada descendentă a intermediarilor este completată cu îngerii și demonii, ființe spirituale prevăzute cu indispensabilul înveliș material, care le permite să lucreze materia spre „a realiza într-însa ideile”.
Primele trei ipostaze au atras atenția creștinilor și au avut un rol important în orientarea creștinismului spre neoplatonism („coloritul filozofic al celor mai mulți dintre gânditorii creștini, de la sfârșitul antichității și din prima jumătate a evului mediu, a fost neoplatonic”, precizează P.P. Negulescu), întrucât prima ipostază era „Dumnezeul unic al monoteismului iudaic”, a doua (Logos-ul) era numită de Philon „Primul născut”, ba – într-o formulare mai mult familiară decât filosofică – chiar „Fiul”, iar Spiritul (a treia ipostază) devine la creștini Sfântul Duh, astfel născându-se inexplicabila dogmă a Dumnezeului „unic și nedespărțit”, în trei ființe diferite…
Citind mult documentata carte a lui Viorel Igna (atât de încărcată cu citate, încât nu există afirmație fără una sau mai multe „proptele” cu moț filosofico-teologic), m-am mirat că nicăieri nu pomenește de sincronisme și de fascinantele teorii cosmogonice orientale, în mod deosebit de oul cosmic și influența subtilei filosofii indiene asupra lui Philon, a cărui triadă ipostazică – așa cum am arătat – stă la baza Trinității creștine și a orientat creștinismul înspre neoplatonism. Căci sfera inteligibilă a creștinismului, potrivit superbelor definiții diseminate în carte: „Dumnezeu este sfera cu centrul oriunde și circumferința niciunde”, „Imensitatea esenței lui Dumnezeu ia forma sferei”, „Spiritul este sferic” etc., purced din originala concepție a lui Philon, nicidecum din comentariile și scrierile elaborate de Marius Victorinus 300 de ani mai târziu, cu atît mai mult că acesta rămâne un zelos și inspirat filonist atunci când afirmă că „Dumnezeu «este unitatea celor trei potențe – a Ființei, a Vieții și a Gândirii»”, identificând Ființa cu Tatăl, Viața cu Fiul și Gândirea cu Duhul Sfânt.
Din păcate, în comparație cu Marius Victorinus și Augustin, cu neoplatonicienii (Plotin, Porfir, Iamblichos, Proclus, Damascius, Simplicius) și întreaga henologie, cu Pitagora, Xenophan, Parmenide, Zenon și Heraclit, dar mai ales cu Platon și Aristotel, alexandrinul este amintit la pagina 197 doar într-un scurt și irelevant paragraf: „(…) în reformulările lui Philon din Alexandia, care a pus pe primul loc înțelepciunea”…
Și încă ceva. Ignorând complet filosofia indiană și chineză, V. Igna urmează exemplul mult citatului Giovanni Reale, care a scris o enormă istorie a filosofiei greco-romane (la noi a apărut în 10 volume), în mod eronat intitulată Istoria filosofiei antice.
În rest, cartea prietenului Igna merită să fie citită (de inițiați și mai puțin inițiați) pentru pilduitoarea acribie cu care urmărește sfera inteligibilă (cosmică și spirituală) în filosofia antică greacă, „acasă” la neoplatonicieni și la primii teoreticieni valoroși ai creștinismului.

George PETROVAI

Societatea „Mihai Eminescu” pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, din regiunea Cernăuți (Ucraina) și Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, organizează duminică, 02 iunie 2024, de la ora 12:00, la Palatul Național al Românilor din Cernăuți (P-ța Centrală, nr. 9) o întâlnire de comemorare a scriitorului Ilie T. ZEGREA, care la data de 03 iunie anul curent ar fi împlinit vârsta de 75 de ani.

* * *

S-a stins prea repede. La toamnă vor fi deja doi ani, iar în 3 iunie anul curent ar fi împlinit abia 75 de ani. Doar celor mai tineri de 45 li se pare că aceasta este o vârstă foarte înaintată. De fapt, la orice vârstă încă îți dorești să te bucuri de viață, de urmași, de prieteni. Ilie T. Zegrea avea prieteni scriitori prin multe colțuri ale Patriei istorice, însă o zonă pe care o iubea nespus de mult era Maramureșul cu farmecul lui neuitat, dacă l-ai văzut odată. Iar aici printre cei mai buni frați de condei îi avea pe scriitorii Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja. Venea pe la ei când se afla la tratament cu băi de sare, iar pe lângă aceasta nu lipseau discuțiile despre literatură, cultură, renaștere spirituală. […] (Nicolae Șapcă)

* * *

Un român exponențial, un poet excepțional, un prieten frate de Bucovina, pe care l-am întâlnit în premieră la începutul lunii Mai 1990, la Cernăuți. Eram împreună cu poeții Echim Vancea, Gheorghe Parja, Dan Pralea, director al Casei de Cultura din Sighetu Marmației, Ansamblul folcloric Mara, la invitația poetului Stefan Hostiuc. Au fost zile de neuitat, cu spectacole în comunitățile românești, inclusiv Cernăuți. Ne-am revăzut de multe ori în Maramureș și îndeosebi la Ocna Sugatag, unde obișnuia să vina cu distinsa lui doamna Doina, cu prieteni. Din păcate, o boala ireversibila l-a răpit prea repede. Vreau să cred că se află printre Cetățenii Raiului. Mă emoționează că prietenii, scriitorii din Cernăuți îl omagiază la împlinirea a 75 de ani de la la naștere și îl comemorează la doi ani de la plecarea lui spre Veșnicie. În amintirile mele este viu și îi venerez viața și opera. (Gheorghe Mihai Bârlea)

* * *

Scut de neam

                                           Poetului Ilie Tudor Zegrea
Știam că sunt un muritor
și că viața pare uneori bravură
în ochii lașilor nefericiți
încremeniți în propria lor ură;

O, Doamne, ce odihnă-mi dai,
dar lasă-mi graiul mamei ca veșmânt
peste eternul frig din oase
drept scut de neam și în mormânt.

Pe unde sunt e nesfârșirea
nimeni cu ochii nu pătrunde,
e o grădină în care moartea
să ne pândească n-are unde!…

                                                                           Gheorghe Mihai Bârlea

Nota redacției: Un emoționant interviu realizat de Ilie T. Zegrea împreună cu scriitorii Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja a fost publicat în anul 2019 în cotidianul „Graiul Maramureșului” și reluat în săptămânalul „Monitorul Bucovinean”, nr. 21, joi, 30 mai 2024.

A fost un eveniment cu oameni rari, cu momente speciale, cu târg de carte și cu Muzeul Autografelor la Baia Mare, la aniversarea a 21 de ani ai Revistei de Cultură „Nord Literar”. De fapt, au fost două zile intense, în care cultura s-a întâlnit cu publicul, iar dialogul a fost la cel mai înalt nivel, în cadrul unor evenimente dedicate cărții, autorilor ei, presei culturale, poeziei și muzicii de cea mai bună calitate.

În prima zi,  în cadrul momentului de deschidere, s-au acordat cinci premii ale Revistei de Cultură „Nord Literar” unor personalități care, prin activitatea lor editorială și publicistică au marcat viața culturală a acestui spațiu. Astfel, au primit premiu pentru întreaga activitate: Ion Cristofor, Adrian Popescu, Ion Papuc, Ana Olos, Florian Roatiș – colaboratori și prieteni apropiați ai revistei, nume de referință ale poeziei, ale criticii și ale eseisticii românești.

Dezbaterea „Cultură și presă”, la care au participat, alături de invitați, studenți și cadre didactice ale Centrului Universitar Nord, Baia Mare al Universității Tehnice din Cluj Napoca, a adus pe tapet principalele probleme cu care se confruntă presa culturală și presa în general, ca oglindă a societății. Au avut intervenții: prof. univ. dr.  Elena Abrudan, prof. univ. dr.  Petru Dunca, Ana Herța, Alice Valeria Micu, Menuț Maximinian, Olimpiu Nușfelean, Mircea Petean, Cornel Cotuțiu, Gheorghe Mihai Bârlea.

Târgul de carte, desfășurat în 24 mai, în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, a reunit zece edituri din Cluj, Sălaj și Maramureș, alături de standurile de carte ale instituțiilor de cultură din subordinea Consiliului Județean Maramureș. Desfășurat sub sloganul „Cumpără o carte! Într-o zi, ea te va citi”, târgul a reușit să concentreze un maraton al lansărilor și al prezentărilor de carte și de reviste de cultură. Au fost alături de „Nord Literar” edituri precum: Școala Ardeleană – Cluj, Casa Cărții de Știință – Cluj, Limes – Cluj, Cuantic –  Cluj, Caiete Silvane – Sălaj, Memoria Ethnologica – Maramureș, Cartemma – Maramureș, Marist – Maramureș, Cetatea Romei – Maramureș, Casa Cărții – Maramureș. Nume de rezonanță ale culturii românești, precum: Horia Bădescu, Vasile Igna, Mircea Popa, Ion Mureșan, Ion Cristofor, Ion Papuc, Radu Ulmeanu, Daniel Săuca, Delia Muntean, Mircea Petean, Vasile George Dâncu, Ana Olos, Daniela Sitar-Tăut au avut un cuvânt de spus fie pentru a prezenta Muzeul Autografelor expus în holul Palatului Administrativ din Baia Mare, fie pentru a prezenta carte de cea mai bună calitate. În cele câteva ore de târg, s-a vândut multă carte, s-au epuizat titluri și autori, acest fapt fiind un semnal că există un orizont de așteptare al publicului pe segmentul respectiv.

Revista de Cultură „Nord Literar” a editat, cu prilejul acestei aniversări, două suplimente sub formă de antologii. „Orfeu la «Nord Literar»” reunește poeme ale celor mai importanți autori români care s-au regăsit în paginile revistei, la rubrica „Orfeu”, reprezentând o oglindă a poeziei românești contemporane a ultimelor decenii. Al doilea supliment, „Pe muchia poemului”, adună în paginile sale o selecție de cronici, eseuri, studii critice publicate în timp în revistă de criticul literar Delia Muntean.

Muzeul Autografelor, un proiect inedit al scriitorului clujean Marcel Mureșeanu, vernisat vineri, 24 mai, în deschiderea Târgului de carte, rămâne în holul Palatului Administrativ din Baia Mare până în 10 iunie.

Serile celor două zile de sărbătoare s-au derulat sub genericul „Muzica și poezia la Palat”. În cadrul generos oferit de curtea și de clădirea Palatului Administrativ, poeții oaspeți, poeții maramureșeni și tinerele creatoare din Cenaclul „Voci eminesciene” au recitat din creațiile proprii. Iar muzica românească a completat emoția poeziei. Au recitat: Vasile Igna, Adrian Popescu, Ion Cristofor, Ana Herța, Alice Valeria Micu, Loredana Știrbu, Florina Juncu, Valeria Bilț, Menuț Maximinian, Gabriel Cojocaru, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Scheianu, Liviu Coroiu, Flaviu Mihali. Au cântat: Ducu Hotima, „Focul Viu”, Florin Ștefan și grupul „Lira”, Alina Andreicuț și Sorina Gherman. Momente speciale au creat copiii de la Școala Populară de Artă a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, coordonați de profesoarele Codruța Lupșe și Ramona Darha.

Comunicat de presă

La Editura Charmides din Bistrița (editor, Gavril Țărmure), a apărut recent al cincilea volum de poezie, „Re_semnat”… semnat de Ion Mariș, prefațat de Ion Popescu-Brădiceni, membru al Uniunii Scriitorilor din România și postfațat de Echim Vancea, de asemenea membru al Uniunii Scriitorilor din România; lector de carte, Iulia-Dora Mariș, DTP și copertă, Francisc Baja.

***

Ion Mariş s-a născut în 16.04.1961. A absolvit Liceul „Dragoș-Vodă”, Sighetu Marmației (promoția 1980), ulterior, Institutul Politehnic Cluj Napoca – Facultatea TCM, extinzându-şi activitatea şi în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanţă, farmaceutic.

A activat în diverse cenacluri literare atât ca elev la Sighet  cât şi ca student la Cluj-Napoca. A publicat poezie şi proză în diverse reviste şi periodice (Mantaua lui Gogol, Marmația Literară, Nord Literar etc.). Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul Editurii Valea Verde din Sighet.

A publicat volumele: „Autostop printre gânduri” (2016), „Salut, Sighet!” (2016) ,„La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” – poezie (2017), „Ultimul poem (…)” – poezie (2019), „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album (2019), „#CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri” – interviuri, co-autor (2019), „Sentimente neasigurate” – poezie (2021), „Semne, pe_semne” – poezie (2022).

Salut, Sighet!

Vineri, 24 mai 2024, la Sighet a avut loc premiera europeană a filmului Janka. La premiera sigheteană au participat actrița Janice Noga (nora sighetencei Janka Festinger, deportată la Auschwitz, care a interpretat-o pe Janka) și Oscar Speace – scriitor și regizorul filmului (fiul Jankăi Festinger). Prezența celor două personalități în municipiul nostru se datorează Clubului Rotary Sighet, care i-a invitat să revină la Sighet după 12 ani de la precedenta vizită – care a avut loc în anul 2012 – când au asistat la punerea în scenă a piesei Janka, în regia lui Toma Enache, rolul Janka fiind interpretat de Maia Morgenstern. Janice Noga și Oscar Speace sunt membri ai Fresno Cultural Arts Rotary Club (California, SUA), iar drepturile de difuzare pentru România – cu focalizare filantropică – au fost oferite Clubului Rotary Sighet.

O parte din discuțiile de la finalul difuzării filmului la Sighet sunt surprinse în următorul montaj video:

Foto & video: dr. Sorin Markus

Mereu îmi voi aminti de el…

Cu regretul că nu l-am cunoscut mai bine. Că nu i-am vorbit mai mult. Că nu l-am întrebat despre vremurile trăite cîndva. Cîte oare puteam afla despre  lumea pe care timpul nepăsător a acoperit-o cu trecerea sa?…
Imaginea lui va fi mereu scăldată în lumină. Una blîndă, avînd căldura de toamnă tîrzie de octombrie, cînd n-a mai plouat de luni întregi. Cînd poți gusta dulceața strugurilor, în nări purtînd mirosul de praf nobil de pe frunzele de viță, acoperind belșugul din boabe.
El era mereu la CASA DE CULTURĂ, cu alura ei de castel din timpuri străvechi, avînd mare nevoie de un străjer care s-o apere.
– „CASA ori CULTURA?…”
– „Ambele, dacă se poate…”

El era STRĂJERUL, mișcîndu-se liniștit pe coridoarele pustii. Niciodată nu  se grăbea, părînd a nu avea de ajuns undeva.

El ERA, pur și simplu…

„Casa și omul sînt asemenea culorilor din slava dimineții. Cine știe care va supraviețui cui?…”, scria Kamo CHOMEI pe la 1200.
KOCSOR BACSI scria afișe cu litere enorme cu scrisul său uniform, ca de calculator. Înalt de vreo doi metri, cu părul înspicat, lung, cu barbă și mustăți, cu ochii mereu sclipind oarecum șăgalnic… Ce actor plin de succes – și BANI !  – ar fi fost în filmele cu uriași de la Hollywood!….
Îmi dispărea mîna într-a sa cînd ni le strîngeam, la salut. Era o liniște, o pace, în acea strînsoare a unui bărbat care, cu siguranță, avusese parte de  trecere la viața lui! Chiar atunci, la o vîrstă înaintată dar imposibil de stabilit, se vedea vigoarea unui trunchi de stejar…
Era mereu îmbrăcat cu aceleași haine modeste, iarna cu un palton lung și niște bocanci care mi se păreau imenși. Nu știu unde locuia. Poate în debaraua din spatele sălii de balet unde noi ne antrenam. Înclinam să cred că așa era. Mereu apărea de acolo, pășind liniștit.

Oare la ce se gîndea cînd ne vedea?
El, atît de singur…

Se mai zicea că iubise o femeie frumoasă, cîndva în tinerețe. Care dispăruse cumva din viața lui, lăsînd în loc golul pustiu al nimicului…

Nu a mai iubit pe nimeni, niciodată, așa se mai zicea.

Sau c-ar fi fost călău în timpul IMPERIULUI AUSTRO-UNGAR, prestînd acea muncă grozavnică. Eu nu credeam asta. Mai ales după stînsoarea sa de mînă, avînd în ea bunătatea bunicului pentru nepot.

Vorbesc oamenii… ca să se afle-n treabă!…
Dar nefăcînd nimic niciodată…
Treburile rămînînd nefăcute… cum e obiceiul…

Eram nesăbuit în tinerețea mea, fiind preocupat cu seriozitatea a tot ceea ce făceam. Sînt sigur că au fost destule hohote de rîs în spatele meu, zguduind pereții, perfect motivate de responsabilitatea parcă fără noimă în marasmul general, cu care mă angrenam total în ceea ce făceam.
Abia în ultimii ani am înțeles cuvintele știute de peste cinci decenii, citite pe piatra de mormînt a unui doctor, piatră aflată în cimitirul din ORĂȘTIE, un cimitir care are „o viață aparte” (!). Ele sună astfel:

NIMIC NU E VREDNIC DE PREA MULTĂ SÎRGUINȚĂ…

Nu știu cum și cînd a dispărut KOCSOR BACSI. Sau ce s-o fi ales de el. Știu doar că de cîte ori mi-l amintesc, îi văd ochii blînzi, mîna plină de pace și de bunătate și îi aud vocea care aducea liniște cînd, foarte rar, vorbea… Atunci îi aprind cîte o lumînare…

Oare și-l mai amintește cineva?…

Nicolae RĂDOI

Festivalul Național de Poezie „Gellu Naum” a devenit un eveniment literar mult așteptat atât de liceeni, cât și de gimnaziști. Acesta are două etape: municipală, respectiv regională și națională. Din juriu fac parte cinci scriitori, dispuși să îi îndrume pe cei 20 de finaliști, recomandându-le lecturi prețioase și petrecând timp de calitate cu entuziaștii poeziei. Anul acesta, juriul a fost alcătuit din: Ana Săndulescu, Andrei Mocuța, Andrei Zbîrnea, Claudiu Komartin și Ștefania Mihalache. Cea care a dat viață acestei competiții absolut roditoare, este însăși doamna profesoară Virginia Olaru.

Am stat de vorbă cu cele două CNDV-iste participante la cea de a XXII-a ediție a festivalului de poezie: Mira Orza din clasa a X-a E (câștigătoare a Marelui Premiu Apolodor) și Iulia Aurelia Drăguș din clasa a IX-a F, îndrumate de prof. Brîndușa Oanța.

Etapa națională, desfășurată în perioada 17-19 mai 2024 la Predeal, a fost un prilej de celebrare a literaturii, de promovare a culturii poetice și, totodată, de cunoaștere. Am avut ocazia să interacționez cu oameni din diverse zone ale țării și cumva, toată experiența asta, toate plimbările pe care le-am făcut în natură și tot timpul petrecut acolo, nu au făcut decât să îmi pună noi semne de întrebare: Participăm și la anul, nu?

Daaar, să conturez puțin atmosfera premergătoare festivalului… Călătoria cu trenul care, de fel, durase unsprezece ore și care a provocat într-un final o oboseală intangibilă și de nedescris, s-a decis a fi worth it din toate punctele de vedere. Ora patru dimineața, Predeal – credeam că voi rămâne fără ochi, nas, gură sau mai știu eu ce organ din cauza frigului și nu numai. Urma să aflu că Uber-ul pe care îl comandasem nu avea să vină (aparent, Predealul este lipsit de așa ceva) și că degetele mele începuseră să se cristalizeze sub răcoarea unei șosete cu flamingo. Ora șase dimineața- ochii aproape mi se închideau într-un taxi gălbejit. Priveam pădurile de conifere, gândul fiindu-mi acaparat de un duș fierbinte și promițător.

A doua zi a fost dedicată prezentării textelor în fața juriului, atelierului de scriere creativă și festivității de premiere. Totodată, m-am aventurat în pădurea din spatele vilei unde fusesem cazată. Simțeam oarecum nevoia să mă reconectez cu natura și, într-un fel sau altul, a fost de ajutor. În ceea ce privește atelierul, tema exercițiului a fost identitatea, în baza căreia am primit 5 cuvinte: electric, autostradă, cafea, legătură și ofsaid trebuind să scriem un poem colectiv. Exercițiul mi s-a părut unul extraordinar, întrucât arta fiecăruia se contopea cu arta celui din stânga și din dreapta lui, iar poemul final – o ciorbă de legume – pe care cu siguranță, aș gusta-o din nou. Am avut ocazia să o cunosc pe Ștefania Mihalache, care ne-a împărtășit în cadrul atelierului, idei de cărți, ecranizări și sfaturi. Îmi place Ștefania pentru că este ea, pentru că îndrăgește câinii și poezia. Mă regăsesc oarecum în ea, în ei toți, în versurile lor și în ceea ce îi pasionează.

Atât de fericită am fost să mă revăd cu niște oameni atât de speciali și dragi mie, pe care îi iubesc și cu care am legat prietenii, încă din Utopia Verde, atât de verde. (Mira ORZA)

*

În calitate de participant la etapa națională, m-am întâlnit cu elevi de liceu din toată țara, ce au o pasiune comună: poezia. Deși am fost total diferiți, ne-am înțeles grozav de bine. Atmosfera călduroasă și relaxantă a fost perfectă pentru desfășurarea unui festival de poezii și sunt foarte recunoscătoare că am avut șansa de a participa la atelierele de scriere creativă, susținute de scriitotori contemporani, membri ai juriului. Eu am fost în echipa coordonată de Claudiu Komartin care ne-a ajutat la scrierea unei poezii și ne-a explicat ce am putea face mai bine în viitor. Acest lucru m-a ajutat foarte mult și mi-a dat mai multă încredere în mine și în poeziile mele. Sunt convinsă că toți ne-am simțit foarte bine, că s-au legat multe prietenii și, cel mai important, am plecat cu toții cu bagajele pline, nu doar cu cărți, ci și cu experiență. (Iulia DRĂGUȘ)

Maxime felicitări tuturor!

* Poeme din cadrul competiției

Printre stele
Ce-ar fi dacă
Ea ar fi singură,
Și nimeni nu ar lua-o în serios.
Ce-ar fi dacă ar fi singură în aglomerație.

Ce-ar fi dacă ar trăi cu stelele
Care o ascultă și nu o judecă,
Când se trezește fetița din ea,
Cu ochii sclipitori,
Și povestește că ar vrea să fie prințesă.

Asta nu se poate spune,
Decât dacă transmiți stelelor cu mintea
Și devi și tu o stea.
Ea a devenit o stea pe Pământ.

Singură și izolată,
Dar măcar
Fericită.

(Iulia Drăguș)

***

khitanța lui rhadamanthus

la marginea celor două smochine
stau femeile care toarnă lapte și gânguresc
care-și pictează sfârcurile în gurile de metrou
umezindu-și buzele după o înghețată la cornet
ezitând între mirarea inocentă și senzualitatea tâmpă

acolo zac soacrele energice cu păr de portocală
încâlcit
cu smocuri neîmblânzite și cercei grei ce le străpung urechea stângă
zac femeile din spatele ABC-urilor
mater familias
cu palmele uscățive îmbibate în detergent
&intoleranță la lactoză

doar acolo există
femeile care dau uitării
mirosului de ouă prăjite
și cele care încă mai speră că striura cu gust de cireașă
a păcălit pântecul
și nu pântecul pe ea

nu încape îndoială – spatele ți se lățește pe măsură ce realizezi
că sexul ei, la fel ca sexul lui Zalmoxis
nu contează.

(Mira Orza)

Salut, Sighet!

Nume mari ale literaturii române contemporane, edituri de prestigiu din Transilvania, artiști pastici cunoscuți, cadre universitare și studenți vor fi prezenți în Baia Mare în cele două zile în care Revista de Cultură „Nord Literar” aniversează 21 de ani de activitate. Un prilej de întâlnire a literaturii cu arta, a muzicii cu poezia, a cărții cu publicul, a tinereții cu maturitatea. Toate acestea se vor desfășura în Palatul Administrativ Baia Mare, în perioada 23-24 mai.

Dacă prima zi va fi dedicată momentului festiv și dezbaterii „Cultură și presă”, ziua a doua va fi un maraton al lansărilor de carte și al prezentărilor ofertelor editoriale ale editurilor. Intrarea este liberă, iar târgul este deschis în holul Palatului Administrativ Baia Mare (Prefectura Maramureș) în 24 mai, în intervalul orar11.00-18.00.

Vor avea standuri cu carte următoarele edituri: Școala Ardeleană – Cluj, Casa Cărții de Știință – Cluj, Limes – Cluj, Charmides – Bistrița-Năsăud, Caiete Silvane – Sălaj, Eurotip – Maramureș, Memoria Ethnologica – Maramureș, Actaeon Books – Maramureș, Cetatea Romei – Maramureș, Marist – Maramureș, Cartemma – Maramureș, Casa Cărții – Maramureș.

Alături de editorii lor, în cadrul select al Muzeului Autografelor Cluj și al lucrărilor artistei Suzana Fântânaru, vor fi prezenți mare parte dintre cei mai importanți scriitori ai Transilvaniei: Ion Mureșan, Horea Bădescu, Vasile Igna, Adrian Popescu, Mircea Popa, Ion Papuc, Ion Pintea, Ion Cristofor Filipaș, Elena Abrudan, Mircea Petean, Alice Valeria Micu, Ana Herța, Loredana Știrbu, Florina Juncu, Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian, Cornel Cotuțiu, Aurel Podaru, Florian Roatiș, Ana Olos, Ioan Dragoș, Nicolae Weisz, Gheorghe Pârja, Delia Muntean, Daniela Sitar-Tăut, Nicolae Scheianu, Gheorghe Mihai Bârlea, Ioan Petrovai, Elena Cărăușan, Florica Bud, Săluc Horvat, Ștefan Jurcă, Terezia Filip, Gabriel Cojocaru, Valeria Bilț.

Toate aceste nume, toate aceste edituri sunt argumente suficiente pentru publicul iubitor de literatură să pășească pentru câteva momente în solemnitatea cetății cărții, respectând, prin aceasta îndemnul nostru: „Cumpără o carte! Într-o zi, ea te va citi”!

Comunicat de presă