Mozaic (autor, Marin Slujeru)

LUME, DOR…
*
Neveste: „…Mi-am făcut analizele. Îs bune tăt’e hucucior. Numa’ la diabet îi un pic mai…, noa!”
*
– Alio, alio!…
– Ceă, o sunat iară? Tăt ie’?
– Nuu, amu io. Cum am dat înapoi…
*
„Are fete deștepte, cu facultate. A tria-i advocată!…”
*
„- Năroc! Ceă faci, bă?”
*
La tarabe. Nevastă către un vâj curtezan: „Miha’, dă-mi pace-amu! Că-i Post…”
*
„…Un măr de vară, un păr roșu și cinci pruni… Am șaptezăci!…”
*
Cu primăvara, invalizii străzii nu se mai satură de afară, de lume, de oameni. Convorbesc îndelung, îmbrățișați cu telefoanele…
*
Culoar la doctori, plin: „Tăt intră și iesă câte unu’. Tăt aștept….Fac ce vre’u! Calculatoarele nu mărg… ”
*
Plouă la Iza. Două femei fug în mașinuța lor, ștergându-și picioarele de sár. (& G. C.)

***

Avertisment
Sighet, 10 ceasuri a.m., Martie. La ferestrele „Pedagogicii”, lângă „Studio”, prin ferestrele larg deschise, glasuri și țipete de copii. Se-aud până la biserica reformată, mai austeră ca niciodată în acest anotimp. O fetiță strigă clar, după o alta: „Te urmăresc pe Instagram!”

OBSCURE
…La sera. Miroase iarba, pomii înfloriți consfințesc tâmpla caselor. * Casă în ploaie. Un câmp plin de brândușe se așterne după portiță. Numai după o portiță… * Martie, spații. În parc, psalmodiază continuu un veteran, gimnastul locului… * Martie, hăul din cutia poștală. Un păr alb înflorit la cer.

Marin SLUJERU

 




Sub flamura Artei – Sigheteni la Castelul Károlyi din Carei

Trei artiști sigheteni, Lia Stan, István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs, au participat joi, 04 aprilie 2024, la Castelul Károlyi din Carei, la un atractiv eveniment unde și-au expus creațiile.
Cei doi artiști vizuali (István – Ştefan Hegedűs și Arnold Antal Hegedűs) au fost prezentați tot de o sigheteancă, prof. Andreea Biro, iar impresiile post-factum sunt consemnate de Lia Stan, reprezentanta feminină și feministă din trio-ul care a „cucerit” Castelul.

* * *

István – Ştefan Hegedűs – omul şi arta sa 

István – Ștefan Hegedűs s-a născut la 14 octombrie 1960 la Sighetu Marmaţiei. În adolescenţă, pe parcursul gimnaziului, urmat la Şcoala Generală Nr. 2, începând cu vârsta de 13 ani, a frecventat cursurile de pictură ale profesorului András Csaba, temele iniţial abordate în lucrările sale ţinând în special de peisajul natal, maramureşean. Mărturiseşte că raiul terestru în care ne-a hărăzit Bunul Dumnezeu a reprezentat o inepuizabilă sursă de inspiraţie, pe tot parcursul celor 50 de ani de când pictează. De asemenea, conexiunea cu înaintaşii, nevoia de conservare a acesteia – un ceas de perete de la străbunicul, un ceainic, o farfurie ţărănească – memoria vie a legăturii ancestrale cu cei ce au fost, cultura şi obiceiul locului.
A absolvit liceul la Baia Mare şi a revenit la Sighet, unde s-a stabilit definitiv. Artistul este căsătorit şi mândrul tată al unui fiu, care i-a îmbrăţişat pasiunea pentru aşternerea frumosului pe pânză. A lucrat timp de 33 de ani în cadrul Serviciului de Aprovizionare din cadrul Combinatului de Prelucrare a Lemnului din oraşul natal (1978-2011).
După debutul apropierii de pictură (tehnica utilizată acuarela), a trecut la ulei pe pânză, adoptând ulterior „inovaţia” picturii în ulei pe lemn. Lucrările sale reflectă pasiunea pentru peisaj, flori, natură statică, imaginea umană – portrete, nuduri, dar şi lucrări din sfera post modernistă.
Mentor şi sponsor i-a fost, începând cu anul 1975, Dr. Kővesdi Páll, care l-a îndrumat şi nu a permis niciodată ca artistul să se îndepărteze de pictură.
A avut patru expoziţii personale în oraşul natal (1996, 2002, 2016, 2022) şi a participat la numeroase expoziţii de grup (Sighetu Marmaţiei, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuş, Vaja – Ungaria) şi este laureatul anului 2017 al Concursului Naţional de Artă Plastică “Gheorghe Chivu”.
Are lucrări în diferite colecţii particulare din România, Ungaria, Italia, Germania, etc.
Talentatul pictor sighetean participă de mulţi ani la tabăra internațională de pictură de la Vaja, Ungaria, unde nici măcar a… treisprezecea oară nu a fost „purtătoare” de ghinion, cu toate că, în acel moment omenirea se pregătea de un sumbru lockdown, din pricina pandemiei din urmă cu câţiva ani! Căci arta urmează viaţa şi, la fel ca şi aceasta, ori timpul, nu se poate opri sau zăvorî.
La capitolul inspiraţie, artistul bifează, desigur, Şcoala Băimăreană, precum şi nume mari ca Van Gogh, Rembrandt, Dali, sau Picasso.
Fidel crezului că omul trebuie să lase ceva în urma sa, István – Ștefan Hegedűs mărturiseşte că va picta şi la 90 de ani, dacă Creatorul îi va da zile şi, desigur sănătate. Subliniază însă că misia artistului nu e una uşoară şi că în absenţa sprijinului celor dragi, a familiei în primul rând, dar şi a celor care îi savurează arta, ar fi aproape imposibilă!
A fost extrem de emoţionant să… împărţim scena cu doi artişti aparţinând aceleaşi familii – tată şi fiu mai exact; să observăm şi simţim conexiunea extraordinară care există între cei doi şi care s-a revărsat asupra tuturor participanţilor, făcându-ne parte integrantă dintr-un fior artistic copleşitor.

Arnold Antal Hegedűs – artist în secolul XXI

Arnold- Antal Hegedűs s-a născut pe 21 februarie, 1993 la Sighetu Marmaţiei. Pasionat de pictură şi artă în general, încă din primii ani de viaţă tânărul urmărea fiece mişcare a tatălui său, cunoscutul pictor István -Ştefan Hegedűs.
A absolvit Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară Leőwey Klára, din Sighetu Marmaţiei, în anul 2012.
În perioada adolescenţei se dedică predilect artei grafice, pentru ca în 2011, în clasa a XII-a, să treacă la ulei pe pânză, îmbrăţişând pentru o vreme pictura abstractă.
Crezul tatălui său – “să laşi ceva în urma ta” – precum şi gândul de a se înrola în Legiunea franceză, l-au făcut să se aplece mai atent asupra pânzei, finalizând câteva lucrări. István – Ştefan Hegedűs
Ulterior, în perioada studenţiei, urmând cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, alunecă treptat către un stil realist, cu accent pe peisaj, canalizând mai apoi importante energii pe “inovaţia picturii în ulei pe cranii”- majoritatea găsite în drumeţiile prin Munţii Maramureşului, adesea consecinţă a unor decese naturale, prilej de reflecţie asupra efemerului existenţei speciilor şi indivizilor, comparativ cu eternitatea artei. Era modalitatea aleasă de artist pentru a reda viaţă unor suflete, ori existenţe stinse.
Lucrările tânărului artist reflectă pasiunea pentru natură, peisaj, dragostea pentru necuvântătoare şi atracţia abstractului.
Este distins cu premiul al II-lea la Concursul de Artă Plastică Gh. Chivu din Sighetu Marmaţiei, in 2019, respectiv 2020.
A participat la expoziţii colective, la Sala Radio din Sighet, Sinestezia Art-Event, Muzeul Satului, la Centrul Cultural Sf. Iosif Mărturisitorul – Ziua Artistului Maramureşean. Urmează o expoziţie în luna decembrie, alături de tatăl său, la Turnul Croitorilor, Cluj – Napoca.
În clipa de faţă, Arnold practică medicina veterinară, într-un spital din apropierea Londrei, astfel că existenţa şi arta sa se circumscriu acestui periplu – vizitele în oraşul natal fiind frecvente. Iubeşte viaţa, oamenii, animalele – profesia sa fiind cea mai vie dovadă! – arta, natura şi drumeţiile montane(vârfurile Omu, Moldoveanu, Negoiu – în ţară, precum şi Mont Blanc, Dolomiţi, Ararat, Grand Canyon, Islanda – în lumea largă; urmează, pe o listă scurtă, Kilimanjaro şi Everest – base camp ), toate la un loc reprezentând creuzetul în care se zămisleşte inspiraţia sa.
Are lucrări în colecţii private din România, Ungaria, Austria şi Marea Britanie.
O scurtă privire asupra palmaresului, lucrărilor sale şi, desigur, vârstei artistului, ne îndreptăţeşte să afirmăm că este un tânăr care mai are încă multe de spus în pictura cu sorginte maramureşeană.

Andreea Biro

* * *

Redivivus… Sighet via Carei

Am avut şansa zilele trecute să particip la o veritabilă la sărbătoare a artei, în cele mai nobile forme ale sale, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, ce poartă amprenta a secole de istorie remarcabilă – castelul Károlyi din Carei.
Pentru orice om care îşi trăieşte viaţa conectat la fenomenul artistic, pentru mine personal, ca promotor cultural, reprezentant al trupei de reenacting Redivivus, din Sighetu Marmaţiei, a fost o deosebită onoare să mă aflu acolo, în acel cadru somptuos. M-a făcut să mă simt parte din istoria locului, dar şi din creaţia minunaţilor artişti care au expus.
Fascinaţia întunecatului Ev Mediu… care însă a revărsat şi lăsat în urmă şi copleşitor de multă… lumină, manifestată plenar în artă, în toate formele sale disponibile la acea vreme – şi aş îndrăzni să spun că, la Carei, era suficient să privim în jur pentru a avea dovada veridicităţii acestei afirmaţii! – pare să aibă rădăcini puternice la Sighetu Marmaţiei, un oraş cu o istorie documentată de 700 de ani. În acel colţ de ţară pe care noi, cu mândrie, îl numim acasă, ne-am format, ca oameni şi ca artişti, noi, cei care am făcut să vibreze şi să… răsune de culoare într-o zi de joi timid primăvăratică, castelul Károlyi.

Trupa „Redivivus” s-a născut din pasiunea iniţiatoarei pentru ceea ce îmi place să numesc straie împărăteşti. În urmă cu 6 ani, primeam propunerea de a mă alătura echipei care a conceput şi realizat decorul şi parte din costumele admirate de public în filmul În umbra lui Shakespeare, după romanul omonim al scriitorului băimărean Walter Übelhart. Nevoia de acurateţe istorică mi-a îndrumat paşii către numeroasele informaţii disponibile pe internet, dar cele câteva incursiuni la Biblioteca Centrală din Bristol, U.K au reprezentat, ultimativ, sursa cea mai consistentă. Totuşi, după încheierea colaborării cu echipa de producţie a filmului, „microbul” a rămas, astfel încât, la ultimele câteva ediţii ale Festivalului Medieval Eternul Maramureş, oamenii minunaţi care îmi împărtăşesc pasiunea au devenit trupa care azi are în portofoliu o reprezentaţie constând din două scenete, mai multe cântece medievale şi, desigur, o grandioasă paradă a costumelor.
Despre perioada de documentare aş mai adăuga că am început să privesc tablourile cu alţi ochi, am studiat detaliile, m-am întors cu o colecţie bogată de manuale ce conţineau tipare făcute din deconstrucţia pieselor aflate prin muzee, şi am remarcat termenul de „acurateţe istorică” ce m-a intrigat si mi-a plăcut cum suna şi mi-am dat seama că exact asta doresc să respect în lucrările cărora urma să le dau naştere.
Dacă materiale care să corespundă perioadei istorice specifice mai existau pe piaţa locală, la capitolul accesorii, bijuterii si furnituri am fost nevoită să improvizez. Astfel, am reuşit să creez un număr de 10 costume doar pentru film.

Pentru că de mică am fost fascinată de materiale şi rochii (păpuşa mea era cea mai îmbrăcată de pe stradă!) obişnuită fiind cu acul şi aţa, până am crescut suficient ca să ajung la pedala maşinii de cusut, mi-a fost destul de uşor să fac din cusut un hobby. Mai târziu a devenit un mod de a-mi câştiga existenţa, specializându-mă pe decoraţiuni interioare, un business ce mi-a adus multe satisfacţii şi titlul de Regina Perdelelor. Spaţiul destinat magazinului tip galerie/ atelier cuprindea şi lucrări de artă ale actanţilor locali, deoarece, pe lângă stocul de materiale aveam expuse picturi, sculpturi, împletituri, ceramică, etc. Astfel, am reuşit să cunosc artiştii din zonă şi să le fac puţină promovare. Între timp, cochetez şi cu ideea de pictură, sunt în primul an de studiu la Şcoala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighet, clasa profesorului Robert Zolopcsuk.

Onoraţii oaspeţi, oamenii frumoşi care iubesc frumosul, şi-au înnobilat sufletele cu arta pe care le-am oferit-o împreună cu un crâmpei dintr-al nostru, pentru ca mai apoi să-şi îngăduie un prilej de socializare la degustarea pregătită cu drag pentru Domniile lor.
În numele artiştilor expozanţi, al membrilor trupei Redivivus şi al meu personal, respectuoasă plecăciune în faţa lor şi a gazdelor generoase care au făcut ziua de 4 aprilie 2024 posibilă!

Lia Stan
(Artist vestimentar)

 

Foto: Dragoș Georgescu




HEKĂRUL ZILEI (autor, Nicolae Rădoi)

Nemilos, astrul zilei pîrjolea deșertul secat de vlagă. Arșița atotstăpînitoare făcea focul iadului să pălească, stînjenit.
Se tîrau neputincioși spre nicăieri, în acel deșert afurisit, aduși laolaltă de soarta potrivnică.
„De ce umbli cu salamul după tine?”, fu întrebat unul dintre ei.
„Ei, bine, cînd voi muri, ceea ce se va întîmpla, cu siguranță, în foarte scurt timp, nu vreau să trec dincolo cu stomacul gol”, răspunse italianul.
„Dar tu, de ce cari Biblia după tine?”, fu întrebat al doilea.
„Atunci cînd îl voi întîlni pe Iahve, vreau să mă găsească citind cuvîntul Său”, răspunse evreul, cufundîndu-se în lectură.
„Dar tu, de ce cari ușa aia de automobil în spate?”, îl întrebară mirați pe al treilea.
„E atît de înăbușitor în deșertul ăsta afurisit încît, atunci cînd nu voi mai suporta căldura, voi coborî geamul!…”, răspunse polonezul.

Totul e atît de logic în acest răspuns încît nu pot să nu mă gîndesc la polonezul care a răspuns la telefon, probabil „din plictiseală”, dînd informații unui hacker rus vorbitor de franceză aproximativă, pretinzînd că e… Macron! Nu sîntem singurii „la ordin”. Dar cînd știi că ai cea mai dotată armată din Europa, îți permiți!…

Iar asta s-a întîmplat DE DOUĂ ORI !!!

Nepotul lui Ivan Denisovici declară, sub protecția anonimatului (!): „Am făcut totul din plictis. Îmi place să „hekăresc” puțin!”
Aflînd povestea, Vladimir Vladimirovici instituie ordinul „Hackerul lui Putin”, în chip de cavaler ucigînd balaurul marin, devorator de conducte de gaz alimentînd un Occident aflat în agonie energetică și declară amuzat: „Hackerii noștri sînt mai buni decît ai lor. Chiar morți de beți. Că vodka rusului e curată ca Lacrima Christi”.
„Înțelepciunea” asta a polonezilor îmi dă speranțe… că sfîrșitul e aproape!

Nicolae Rădoi

 

Foto: I. Mariș




ION BLEDEA – 75, în floarea vârstei creatoare. LA MULȚI ANI!

Unii sunt tentați să acrediteze ca artist doar pe cel ce deține un atestat universitar, ceva similar, sau măcar să se bucure de recunoaștere publică după îndelungate eforturi personale în a-și concretiza talentul/vocația ca autodidact depășind astfel prejudecăți minimalizatoare. În definitiv, criteriile estetice trebuie să primeze în ambele situații; pentru că nu puține sunt cazurile când atestatele instituționale n-au fost validate în experiența artistică, nici de critica de specialitate sau de iubitorii de artă.

Ion Bledea reprezintă, în optica mea, un exemplu fericit de artist ce și-a propus evadarea din rândul artiștilor așa-zis amatori (deloc în sens peiorativ), pentru a-și construi cu răbdare, metodic, autodidact, un profil de sculptor în sens modern, El își revendică cu mândrie modelele din tinerețe, în măiestria meșterilor populari, constructori de case, biserici, porți, artefacte ce constituie patrimoniul identitar al culturii și civilizației maramureșene. Explicabil, pentru că Ion Bledea este originar din Bârsana, localitatea cu mulți meșteri populari talentați, dintre care îl amintesc pe regretatul Toader Bârsan, cu reputație internațională.
Îl cunosc pe Ion Bledea din tinerețe și i-am urmărit evoluția. Am participat la deschiderea unor expoziții personale, i-am vizitat impresionantul atelier și exrtraordinara colecție de lucrări, reprezentând etapele lui de creație. Aici se poate sesiza etapa/ momentul în care el s-a „reinventat” făcând saltul spre sculptura modernă, și-a asumat cu îndârjire acest proiect, prin lucrări de certă originalitate formală și expresivitate, confirmându-și talentul și codul estetic, definindu-și identitatea artistică de sculptor. Prin expozițiile personale, participări la expoziții colective, tabără de sculptură în țară și peste hotare (Franța și nu doar), este valorizat inclusiv în familia sculptorilor consacrați și foarte prețuit în comunitatea sigheteană și maramureșeană. Dar a rămas mereu la prima sa dragoste – lemnul, materia primă a artei sale în care și-a concretizat inspirat imaginația de sculptor: opera lui este o veritabilă „pădure” de sculpturi, de-ar fi să amintesc foarte originala lui expoziție în generoasa curte a casei sale, din ultimii câțiva ani.
La împlinirea celor 75 de ani de viață, îi urez prietenește multă sănătate și putere de muncă, să adauge operei sale noi lucrări în care să se regăsească cu harul și energia ce i-au însoțit viața.

Gheorghe Mihai BÂRLEA
(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Ion Bledea redă echilibrat multiplicitatea și unicitatea Maramureșului, cu vigoare, într-o risipă de energie creatoare continuă. Toate chipurile de maramureșeni ce le-a sculptat poartă urma caldă a mângâierii sale. El aspiră la redarea exhaustivă a tuturor ipostazelor în care ființează oamenii locului, din rândurile lor, ca un insider al Marmureșului, ca un locuitor al Substanței Maramureș. La un iconostas al Maramureșului trudește Meșterul…
Văzând un film cu el (produs de Asociația Valea Verde), cercetându-i una câte una pădurea de lucrări sau vreuna monumentală (de pildă „Maramureșenii și Marea Unire”, în elaborarea ei de la buștean la frescă), am înțeles situarea artistului în intimitatea devenirii pădurii și a lemnului, sincronizarea artei sale cu ritmurile veșniciei. De unde o anume demnitate ritualică, dominantă de o umanitate profundă, colorată cu elemente de fabulos sau satiric. De parcă maramureșenii din lucrările sale ar zice: „Iar noi locului ne ținem…”
Exhaustivă voindu-și arta și infinită iubirea-i de Maramureș, Ion Bledea mai are mult de lucru. De aceea îi doresc La Mulți Ani și spor în arta sa!

Marin SLUJERU
(poet)

* * *

Bubu, omul care, după părerea mea, ar merita premiul pentru cel mai bun bunic din lume! Nu cred că sunt destule cuvinte ca să pot descrie admirația, respectul și iubirea pe care i-o port bunicului meu. Încă de mică, am știut mereu că Bubu este cel care îmi poate schimba starea de spirit din una proastă în cea mai bună printr-o simplă glumă sau un simplu zâmbet. Am crescut cu el și alături de el și abia acum când m-am mutat departe de casă realizez cât de frumoasă mi-a făcut copilăria și cât de norocoasă sunt că el este bunicul meu. Mereu mă voi mândri cu el, iar Bubu, azi de ziua ta, vreau să-ți promit ca te voi face întotdeauna mândru și mereu voi spune lumii că am cel mai bun bunic.
La mulți ani, Bubu!

Antonia Ilaria ȘTEȚIU
Studentă,
Academia de Studii Economice (ASE) București
Relații Economice Internaționale

* * *

La mulți ani!… Celui care a câștigat multe concursuri, diplome și premii cu sculptura în lemn. Acum la ceas aniversar mă gândesc la zecile de sculpturi monumentale ale lui Ion Bledea ce decorează parcurile și grădinile publice din mai multe țări. În Franța are peste 20, multe sunt „Tronuri”. Trudite cu dalta și barda a adus meșteșugul cioplitorilor tradiționali la cota de obiecte de artă.
Cel mai răsucit și noduros butuc de lemn, sub ochiul său atent și ager de bun desenator, manevrând cu mintea și mâna dalta, ajunge să „developeze” o formă ce bucură privirea semenilor. Harul, jertfa și dăruirea artistului generează frumosul, îndreptățindu-i cel mai înalt Tron.

Ioan TIVADAR
(profesor, colecționar de artă)

* * *

Artistul Ion Bledea a ajuns la vârsta când poate privi înapoi cu… MÂNDRIE! A muncit și a creat pentru două vieți, ar putea să se odihnească fără regrete dar, din câte am văzut, dl. Ion Bledea își desăvârșește, cu fiecare an pe care-l parcurge, OPERA. Este o bucurie că este conCetățeanul nostru de Onoare și reper al Sighetului. La Mulți Ani!... cu cât mai multe lucrări splendide!

Brîndușa OANȚĂ
(coordonator „Salut, Sighet!”)

* * *

Ion Bledea este un om dintr-o bucată… de Maramureș, este artistul care înnobilează lemnul redându-i viața „retezată” temporar. De zeci de ani Ion Bledea povestește lemnului, îi dă nume, îl domină, îl modelează, înzestrându-l cu expresivitate și frumusețe.
Despre perseverența omului nesofisticat, „omul pădurii”, care trăiește pentru a îngriji pasional/ pasionat copiii muncii sale, putem vorbi și azi, la aniversarea celor 75 de ani trăiți și nerisipiți. Ion Bledea nu știe să piardă timpul, de mulți ani de când îl cunosc, își contorizează viața în sculpturi, în noi lucrări, preocuparea lui fiind – mai nou – expozițiile din grădina lui, din grădina lui și-a soției care îi este continuu alături, susținându-i talentul.
Prietene, știu că 75 de ani n-ar înseamna nimic dacă n-ai avea cealaltă viață dăruită creației și știu că… dăruind viață lemnului dăruiești o parte din sufletul tău privitorilor, admiratorilor sculpturilor tale.
Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai reușit, că ai fost onorat cu premiul suprem din partea celor care trăiesc prin și pentru artă și care te admiră?!
La mulți ani!… în tihna grădinii tale/ voastre…
La mulți ani, Ioane!… în mijlocul familiei tale de lucrări…
La mulți ani, Prietene!… alături de cei care te prețuiesc și te respectă!

Ion MARIȘ
(Coordonator Editura Valea Verde)

 

Foto: Ion Mariș




PoetikS: Ion POPESCU-BRĂDICENI

Sonete semiotice și metasemiotice

Colac de lauri

Ești singur pe o balustradă.
Aștepți iubita-ți să te vadă
când te vei arunca în gol.

Dai orizontului ocol.
Răbdarea-ți e-ncercată greu.
Ai fost năpraznic derbedeu.

Azi ești de din tării căzut
în raiul macilor arzând
peste splendoarea unui gând
arhetipal, nestrăbătut

de vreo melancolie cruntă
va fi cândva încă o nuntă.
Tu rătăci-vei pe coclauri
pe fruntea-ți c-un colac de lauri.

Noua Arcă

Iar un bătrân matroz,
când poposi în Oz,
își făcu semnu’ crucii:
confrații săi haiducii

îl vor Conducător
al bravului popor
prea crunt exploatat.
Însuși străvechiul Stat

e-n faliment. Se-ncearcă
o ultimă soluție,
o megarevoluție

pe-atregul continent.
Istoria prea lent
își face-o Nouă Arcă!

O lume pe dos

E dimineață în amurg.
Stelele fixe, toate, curg.
Tu taci, vorbind la nesfârșit.
Clopotu-n deal s-a înnegrit.

Ecoul face pe eroul,
în lupta grea cu balaurul.
Cel mai frumos e cel urât:
în loc de bot are un rât

poetul-electrician:
încerc să-l scot la un liman.

Acest tablou foarte complex
se umple cu dulăul Rex.

Toate-s pe dos de-o vreme-n coace
și prin războaie, prin răstoace.

Dulăul latră și nu scrie
așa, deodată, poezie.

Pe metereze de poem

 Port acest carnet cu mine
de trei zile și mai bine.
Și mai bine și mai cum.
Poate-oi scrie vreun pantum.

Am de gând să mă revolt
cât mi-s viu (deci deloc mort)
și heraldic paladin
duc la subțioară un crin.

Crin cu aură zeiască,
simultan și poezească
cine scrie să trăiască.

Să-un-în versuri condenseze
toate simțurile-mi treze:
tot mai sus, pe metereze.

Transsonet la Putredul Occident

Căzut în extaz, contemplu cerul.
Ascult râul curgând, evident: heraclitic.
Aud iarba din câmpie crescând.
Livada cu vișini s-a înroșit.

Unchiul Nicolae își repară bicicleta
iar taică-miu, Ion Popescu-Călărașu,
îi zice maică-mi, Elena Popescu-Mocioi:
„Mă muiere, ne-am îmburghezit!
O fi bine? O fi de rău?
De-aia trăim sub dictatură?”

Trăgând cu urechea, dau iute
radioul pe „Europa liberă”
ori pe „Vocea Americii”. Să mă

conving eu însumi cum mai merg
lucrurile prin „Putredul Occident”.

Necăzuta stea

Un palatin trecea mereu.
Uitase vorbele în vânt.
Războiul, pe întreg pământ,
holera, traiul tot mai greu
îl năuciseră. Sub cort,
zi după zi chema cadâne.
Se întreba ce-o mai rămâne
din dânsul mort, pururea mort.

Iar palatin-acest dorea
o-ntâmpinare în azur
a zeilor cu-abstract contur.

Iar Sânziana c-un condur
în mâna stângă să-l îmbie
spre cuibul ei din veșnicie

din încă necăzuta-i stea.

* * *

Ion POPESCU-BRĂDICENI s-a născut la 5 noiembrie 1954, în Târgu-Cărbuneşti. A urmat anii de liceu la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova, unde în 2002 a obţinut şi titlul de doctor în filologie cu teza „Mitul Edenului/ Paradisului/ Raiului în poezia română interbelică”.
Cărți publicate: Extazul păsării de rouă, Edit. Scrisul Românesc, 1986; Sufletul grâului, Editura Scrisul Românesc, 1989; Serile la Brădiceni I. Arte transpoetice, Ed. Limes, 2008; Serile la Brădiceni II. Linia Imaginot, Ed. Limes, 2009; Tranşee de cristal, Ed. Scrisul Românesc, 2012; Fluturi pe frezii, Ed. Scrisul Românesc, 2013; Ars poetica transversalia, Ed. Scrisul Românesc, 2013; Călcâiul lui Ghilgameş, Ed. TipoMoldova, 2016; Istoria lui Abrasax în Era transfilosofică şi transpoetică, Ed. TipoMoldova, 2016; Cântece şi totuşi poeme. Biblioteca revistei Convorbiri literare, octombrie 2016; Grădina de(-)mentă, Ed. TipoMoldova, 2017; Ordinul lui Orpheus, Ed. Pim, 2018; Manuscrisul lui Ieronim Contemporanul, Editura Pim, 2018; Ezoterezia. Meditaţii în imponderabil, Editura TipoMoldova, 2018; Ordinul lui Orpheus. Paradigmaticul Stat, Editura PIM, 2019; Reinventarea lui Orpheus. Editura TipoMoldova, Iaşi, 2020.
A colaborat la publicațiile: „Literatura şi Arta” (Chişinău), „România literară”, „Viaţa Românească”, „Tomis”, „Ramuri”, „Vatra”, „Astra”, „Transilvania”, „Argeş”, „Luceafărul”, „Poesis”, „Nord Literar”, „Convorbiri Literare”, „Steaua”, „Rostirea Românească”, „Amfiteatru”, „Familia”, „Portal Măiastra”, „Mozaic”, „Contemporanul”, „New York Magazin”, „Journal of Romanian Literary Studies”, „Poezia”, „Discobolul”, „Conta” ş.a
În 2014, a fost distins cu Premiul „C.C. Datculescu” al Festivalului Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia a VII-a, Râmnicu-Sărat/ Edineţ (Basarabia), pentru volumul Pasărea Măiastră. În 2020, juriul Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” (ediţia a XXXX-a) l-a desemnat laureat la secţiunea Opera Omnia scriitori gorjeni. La cea de-a XXXVIII-a ediţie i s-a decernat Premiul pentru Arghezologie (în 2018) pentru „Poezia pentru copii a lui Tudor Arghezi/ Tudor Arghezi în contextul secolului XXI”.
Despre opera sa literară au scris: Constantin Cubleşan, Ladislau Daradici, Victor Ştir, Nicolae Dabija, Teodor Vidam, Gheorghe Grigurcu, Ion Hirghiduş, Adrian Alui Gheorghe, Vasile Spiridon, Theodor Codreanu, Emilian Marcu, Adrian Dinu Rachieru, Anatol Ciocanu, C.Stănescu, Grigore Traian Pop, Alexandru Sfârlea.
A fost tradus în limbile franceză, italiană, rusă, engleză, germană şi greacă.
Din 2020, Ion Popescu-Brădiceni este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara.

Salut, Sighet!




După București, „Pețitul la Honcearivka” se joacă la SIGHET!

Teatrul Uniunii Ucrainenilor din România „Ivan Franko” vă invită la piesa „Pețitul la Honcearivka”, Luni, 08 aprilie 2024, ora 18:00 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice – sala „Monica Chifor”, Sighetu Marmației (str. Mihai Eminescu, nr. 6).

„Pețitul la Honcearivka” este o piesă de teatru (comedie populară) scrisă de dramaturgul ucrainean Hryhorii Kvitka Osnovianenko în 1835, tradusă în limba română și adaptată de Mihai Hafia Traista. Spectacolul a fost pus în scenă de regizorul Vasile Toma.

Distribuția: Ion Grosu – în rolul lui Prokip Șcurat; Raluka Jugănaru – Odarka, soția lui Prokip; Claudia Moroșanu – Uliana, fiica lor; Ștefan Opreanu – Oleksa fierarul; Venerus Popa – Bogătașul Kandziuba/ pețitorul Timuș; Eduard Cârlan – Stețko fiul lui Kandziuba; Mihai Hafia Traista – soldatul Osyp Skoryk.

Spectacolul a fost jucat cu succes la Teatrul Dramaturgilor Români și la Teatrul Infinit din București.

Intrarea este liberă, în limita locurilor din sală.

Salut, Sighet!




„Acte manqué”… de pionier! (autor, Vasile Gogea)

A.D. 1962. Anul școlar era pe terminate. „Treceam” cu brio și clasa a II-a, ca proaspăt pionier. Tovarășa învățătoare, așezată la catedră, sub portretul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, încheia medii și situații. Noi, școlarii, aplecați în bănci pe caietele „cu linii”, ne străduiam să scriem o ultimă „lucrare de control”, mai trăgînd cu coada ochiului la caietul colegului de bancă ori șușotind discret. La un moment dat, tovarășa a ridicat ochii de pe hîrtiile pe care le tot aranja și a întrebat dacă a terminat cineva lucrarea. Am ridicat mîna și, simultan, am spus foarte mîndru de mine: eu, tovarășa! „Bravo”! – a spus învățătoarea. „Uite, ia leul ăsta și dă o fugă pînă la debitul din colț și cumpără zece coli ministeriale. Și ai grijă să nu le îndoiești.” Am rămas pironit, în picioare, lîngă bancă spre uimirea tovarășei. Abia am bîiguit, confuz: „ce să cumpăr?” „Coli ministeriale, foi de scris, albe…” a venit răspunsul, iar ca să fie mai clar mi-a fluturat în față o foaie albă, pe care azi o numim A4. „Ai înțeles?” „Da, acum da.”

Am luat bancnota de un leu și am zbughit-o afară din clasă, din școală, din curte. Debitul era o tutungerie, nu departe de școală, care vindea pe lîngă țigări, chibrituri și timbre, plicuri, foi albe de scris, creioane, caiete vocabular, piuneze precum și alte mărunțișuri. Pe drum am tot repetat în gînd coală ministerială – foaie albă de scris. Odată ajuns în fața debitului, am urcat cele două trepte de la intrare, direct din stradă și, cu o mină radioasă, am „recitat”: „Zece coaie ministeriale, vă rog!”

Vînzătoarea, o femeie mai degrabă în vîrstă, îmbrăcată într-un halat de culoarea tutunului, s-a făcut roșie la față și după o clipă de consternare m-a întrebat tunător și tremurînd de furie cine m-a trimis. La rîndul meu, speriat pentru că nu înțelegeam ce anume făcusem să provoc această reacție, i-am spus stins că tovarășa…

„Bine – a zis vînzătoarea – hai cu mine la tovarășa ta, să vedem dacă așa te-a învățat ea să vorbești cu o văduvă de război și de ilegalist… mai ai și cravată roșie de pionier… ” A luat zece foi albe, a băgat leul sub tejghea, într-un sertar și după ce a închis „prăvălia” am pornit-o înapoi, spre școală.

Nu pot să descriu surpriza învățătoarei și rumoarea celorlalți colegi cînd în ușa clasei am apărut, adus de mînecă de cineva străin… Nici măcar o cît de mică gaură nu era în parchet, să mă pot ascunde… N-am mai înțeles aproape nimic din ceea ce a urmat… atîta obrăznicie… de la un pionier… văduvă de război… soțul ilegalist… educație… măsuri… partidul… școala… steagul roșu… Și printre: o scăpare… fără intenție… vă asigurăm… cinste eroilor… se va prelucra… detașamentul de pionieri... noi nu… Capul îmi vîjîia și nu puteam să scot nici un sunet.

După un timp, care mi s-a părut o eternitate, am descifrat, totuși, din vocea învățătoarei ceea ce părea să fie concluzia acestui intempestiv „proces”:
„Acum, îți ceri iertare de la tovarășa văduvă de război și, ca pedeapsă vei mătura timp de o sptămînă trotuarul din fața debitului, în fiecare dimineață. Ne-am înțeles?” Cred că am mormăit un da, care a părut să fie suficient pentru că reclamanta s-a retras mormăind, copiii de azi…, iar eu am trecut în bancă petrecut de privirile acuzatoare, sau doar distrate, ale colegilor.

O săptămînă, începînd de a doua zi, în fiecare dimineață plecam cu o jumătate de oră mai devreme spre școală (i-am explicat mamei, care s-a mirat, că sînt „elev de serviciu”) și, oprindu-mă la debit, spuneam „Bună dimineața tovarășa Văduva, am venit să mătur trotuarul”, după care primeam un măturoi de nuiele și treceam rapid la treabă, să termin înainte de a începe să treacă și ceilalți elevi spre școală. Dar nu am mai fost „prelucrat” în ședința detașamentului de pionieri…

Epilog tîrziu
Tovarășa „văduvă de război și de ilegalist”, cum nici învățătoarea mea, nu auziseră de Freud, n-aveau cum să știe ceva despre tedescul „Fehlleistung”, în engleză „faulty act” sau, în franceză „acte manqué”. În românește, ar fi un act (de comunicare sau acțiune) ratat. Dar simțise ascunsă în expresia mea buclucașă insinuarea unei lipse de respect care, deși evident involuntară și inocentă, trebuia imediat corectată și amendată. A reușit, însă, prin ceea ce a urmat, să-i dea dreptate (tot fără să știe), lui Lacan, care a spus „tout acte manqué est un discours réussi ”.
Astfel, după mulți ani, dar cu atît mai mare satisfacție, m-am simțit „răzbunat”!

Vasile Gogea




În căutarea orașului pierdut… Sighet! | VIDEO – dr. Sorin Markus |

Marți, 26 martie 2024, la Sala Radio România Sighet a avut loc lansarea cărții „În căutarea orașului pierdut. Sighet – oameni, locuri și povești”, volumul al II-lea. Cartea a fost publicată în cadrul proiectului cu același nume, cofinanțat de AFCN, sesiunea de finanțare II/2023. Pentru realizarea volumului Muzeul Maramureșan Sighet a colaborat cu Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale.
Înregistrarea video de la lansare o puteți urmări în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS




IMATURITATEA (autor, Nicolae Rădoi)

În clasa a V-a curs de zi, el era entuziasmat de cîte cunoșteau profesorii săi, mulți fiind în pragul pensionării prea multă vreme întîrziate, deși ar fi trebuit de mult să se „ejecteze” anticipat, scutindu-se pe ei de penibil și făcîndu-i pe „beneficiarii” serviciilor oferite să răsufle ușurați, văzînd că speranța n-a murit și că mai există o șansă în viitor…

Ajungînd nițeluș mai mărișor și adăugînd ani de școală (profesională!) pregătirii sale, punea la îndoială trăirile imature avute cîndva. Ba chiar „realiză”, (fără a face nimic!), penibilul din puerilitatea lui incipientă. La un moment dat văzuse  cu certitudine găunoșenia celor mai mulți dintre foștii săi profesori, atît de adulați de toți colegii săi. Profi care aveau o cunoaștere parțială și o viziune tulbure asupra esențelor vieții, fiind „limitați” (!) și limitîndu-se doar la domeniul lor de definiție, atît de precar deservit…

Grăbiți să „se salte” din mediocritatea în care băltiseră întreaga lor viață, făcuseră o școală, acoperind lipsa de viziune asupra a orice prin aroganță; sau printr-o infatuare agresivă; uneori prin ambele… Dar ce nu face omul…

Lucrul devenise o certitudine imposibil de contestat la întîlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului de cultură generală, devenit acum „colegiu”, (!) în care se trag toți de brăcinar pe la mesele întinse de părinții sponsorizînd generos proasta creștere a progeniturilor obraznice și agresive.

Colegii de odinioară, acum pensionați, depănau amintiri prăfuite din anii de liceu, fiind extaziați de amintirea profesorilor pe care el îi știa prea bine cît valorează.

Nu poți înțelege ce înseamnă INCOMPETENȚA decît atunci cînd ai vectorul-suport, INCOMPETENTUL, rămas în puerilitatea imatură deși a procreat copios (după unii, „inconștient”!…) și promovînd, în epoca transplanturilor și a nanotehnologiei, jocul dezvoltator de creier mic, atît de îndrăgit de învățătoarele din anii ‘50 ai mileniului trecut dar încă exersat copios prin 2010 după spusele unor elevi în preajma bacalaureatului: „Zboară, zboară!” sau „Aș mînca o portocală…”

Ați remarcat că niciodată nu vine vreunul să ceară: „Transplant de creier, vă rog!” Pentru nimic în lume n-ar dori creierul unui „ratat”, gen NIKOLA TESLA…

Lipsindu-i vectorul-portant, adică  IMATURUL, indiferent de vîrstă, IMATURITATEA devine mai „absconxă” decît posesorii de ștaif prăfuit, adică doctoratul de cumetrie, luat prin universități renumite prin graba acordării nemeritate a acestui titlu. Universități tare precaute atunci cînd vine vorba de lepădarea ca de Satana de progeniturile unor potentați ai prezentului, debitînd la drăcovenii de se luminează la față pînă și ÎNTUNECIMEA SA, LUCIFER…

Nicolae Rădoi

 

Foto: Ion Mariș




La mulți ani profesoarei Brîndușa OANȚĂ – redactor coordonator „Salut, Sighet!”

Împreună cu Ana Blandiana

Nu doresc a stârni multe întrebări din partea celor care nu o cunosc. Nici nu am a mă învrednici de gânduri ceremonioase.
Numele său este cel mai primăvăratec, cel mai atrăgător, cel mai fascinant pseudonim pentru Primăvară, pentru iubire, pentru prietenie. Este chiar delicat, dacă nu dificil, să afli cele mai potrivite cuvinte care să acopere o tulburătoare realitate a prietenei! Prof. Brîndușa Oanță – căci despre d.ei este vorba – cuvine-i-se a-i spune: La mulți ani! Prețuiesc până la capăt acest pseudonim al Primăverii și al Prieteniei, al  celei care-l poartă! (Echim VANCEA, membru al Uniunii Scriitorilor din România)

* * *

Profesoară de latină și română la CNDV Sighet, Brîndușa Oanța își onorează familia cu aspirații culturale din care provine. Este  o deschizătoare de drumuri  a elevilor spre performanță, lectură, creație literară și o promotoare sistematică a  celor merituoși. Se dedică generos  e-revistei „Salut Sighet!”, la care activează non-stop și absolut pro bono, precum și la îndrumarea colectivului revistei „AxA” a liceului.
Brîndușa dragă! Văzându-ți împlinirile, acum, la ceas aniversar și rotund, declar: sunt onorat că ți-am fost profesor („un an, atâta doar, un singur an”) și recunoscător că îmi  „manageriezi” textele cu atâta atenție și gentilețe.
La multe bucurii și strălucite realizări! La Mulți Ani! (Marin SLUJERU, poet)

* * *
La mulți ani, Brîndușa, să ai parte doar de zile senine, bucurii și împliniri și să ne revedem sănătoși și optimiști! (Radu ȚUCULESCU, membru al Uniuni Scriitorilor din România)

***

pentru că mirosea a flori, a mere crude și a bomboane
cuibărită în brațele mele cu lentoarea unei pisici adormite
și portocalii

pentru că îmi amintea de valurile mării
și de orice privire stingheră
capabilă să îmi scrie poezia
pe care nu am putut să o trăiesc

și pentru că o iubeam în fiecare duminică
mai mult
mai înăbușit
mai puțin limitativ  (Mira ORZA, redactor șef al revistei AxA, CNDV Sighet)

* * *

Redactorul coordonator al publicației „Salut, Sighet!”, prof. Brîndușa Oanță, este pre_destinată Cuvântului pre_dat, respectat, înnobilat de muncă și pasiune. Se dedică continuu proiectelor educațional – cultural – mediatice din dorința de-a „favoriza” performanța și de-a modela caractere. Orice aș spune este mai puțin și prea puțin față de ceea ce ar merita.
50 de brîndușe într-o singură primăvară înseamnă frumosul atemporal… dincolo de clișeele lumii. La mulți ani luminați de… iubire și generozitate. (Ion MARIȘ, coordonator Editura Valea Verde)

* * *

Prof. Brîndușa OANȚĂ s-a născut la Sighet, în 24 martie 1974.
A absolvit Liceul „Dragoș – Vodă” (1992) și Facultatea de Litere – specializarea Limbi Clasice (Latina – Greaca veche), Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj-Napoca (1996). Are un masterat în Politici Publice și Administrație Publică la Universitatea din București – Consiliere și Orientare profesională (promoția 2002).
Este profesor titular la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” Sighet (începând cu anul absolvirii facultății, 1996), a fost profesor la Liceul Pedagogic Sighet (1996 – 2012). În prezent, predă doar la CNDV Sighet. Este profesor gradul I. A fost redactor (2005 – 2014) și redactor coordonator (2014 – 2016) la Radio România Sighet.
Este co-autor (împreună cu Ion Mariș) al volumului „#CNDV 100 – Convorbiri mărturisiri” (Editura Valea Verde, 2019).
D
in anul 2016 până în prezent este redactor coordonator al publicației online „Salut, Sighet!” (www.salutsighet.ro).

Salut, Sighet!

Nota redacției: În imaginea reprezentativă (de la stânga la dreapta), Brîndușa Oanță împreună cu Ducu Bertzi – cantautor, Toma Enache – regizor și Radu Țuculescu – scriitor.




Purim 2024 Sighet | VIDEO – dr. Sorin Markus

PURIM, o sărbătoare veselă, nereligioasă, în amintirea unui eveniment biblic, s-a desfășurat în seara zilei de Sâmbătă, 23 martie 2024, la Sighet.
Haman, nepotul lui Hagag din tribul Amalek – simbolizând Îndoielile – a vrut sa distrugă poporul israelit (simbol al spiritualității), însă Megillat Esther (în traducere-revelația ascunsului) dezvăluie secretele prin care poporul israelit este salvat, iar Haman este ucis în locul iudeilor. Purim nu este nicidecum celebrarea uciderii unui om, chiar dacă acesta este Haman, ci victoria asupra îndoielilor și negativităților, culminând cu terminarea perioadei de exil prin reconstrucția Templului din Ierusalim.

Domnul David Liberman a citit integral Cartea Esterei, simbolul sărbătorii de Purim. Legendara melodie Tumbalalaika, a fost interpretată de către dl. Simha Neymet din Solotvyno, Ucraina.
Imagini de la sărbătoarea Purim-ului puteți viziona în continuare:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS




PoetikS – Eugen BARZ (Spania)

SINGUR

Pe geamul ferestrei
o pasăre desenează
plânsul meu
de unul singur

MÂNGÂIERE

Liniștea ta
mă mângâie
ca atunci când mama
mi-a sărutat
prima oară pleoapele.
Acum știu cum se plânge de bucurie
când albul deșertului
se lipește de mine.
Dacă-mi astup urechile,
îți aud liniștea.

DORINȚĂ

Aș vrea să-mi petrec diminețile,
acolo unde văzduhul
nu are colivii,
iar singurătatea
este doar un capăt mic de lume.
Să-mi așez gândurile,
să le învăț despre ierni
când vor ieși din cuiburi,
îmblânzindu-le
cu priveghere de prunc.

BIBLIOTECA DIN PARLA

O strălucire de lamă
trezește muzele
din somnolență,
scoate soarele din nisip.
Un sărut cât un gât subțire
îmi ține coloana drept,
colbul luat de vânt
se așază într-o oboseală densă:
eu deschid o bibliotecă.

CÂNTEC

O pasăre
își cântă zborul
altfel
în fiecare cuib,
în fiecare lume,
numai în propria
durere, nu.

Eugen BARZ
(din volumul Mas allá del verso/ La capătul versului)

* * *

Eugen BARZ, preot și poet, s-a născut în anul 1959, la Săliștea Nouă, județul Cluj. Este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca și al Facultăți de Teologie Ortodoxă a Universității din București, studii post universitare la SNSPA București. A fost protopop al Călărașiului, județul Călărași iar actualmente este preot în Parohia Parla de lângă Madrid și conduce Centrul Cultural Român Sf. Antim Ivireanu, pe care l-a înființat cu sprijinul Bibliotecii Județene Râmnicu Vâlcea și al Ministerului Românilor de Pretutindeni. Este și membru fondator și vicepre­şedinte al „Asociaţiei Scriitorilor şi Artiştilor Ro­mâni din Spania”. Este fondator și coordonator al Revistei LITRERA NOVAmcare apare la Parla – Madrid. Din anul 2020 Eugen Barz este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj, având publicate mai multe volume de poezie: „Cinematograful singurătății”, (Editura Neuma, 2016), „Iarba din ceainic”  (Ed. Colorama, 2017), „Dintr-o altă copilărie” (Editura Școala Ardeleană, 2019), „Biblioteca din Parla” (Editura Junimea, 2020), „Fântâna lui Iacob” (Editura Doxologia, 2020), „Mas allá del verso/ La capătul versului” (Centro Editor Galileo, Madrid, 2023).

Este laureat al Premiului național Vasile Voiculescu, în anul 2021.

Eugen Barz a fost prezent la Sighet în 08 martie 2024.

Salut, Sighet!

Nota redacției: de Ziua Internațională a Poeziei – 21 martie, dorim Poeților, Pasionaților și Iubitorilor de Poezie… Mulți Ani Poetici!




Sighetul într-un… Mozaic | VIDEO

Miercuri, 20 martie 2024, pe platoul de la Curtea Veche (str. Ioan Mihalyi de Apșa, nr. 2, Sighet), Asociația ANCESTRAL împreună cu CD Retro Pub au organizat evenimentul MOZAIC – Credință, Cultură și Tradiții.
Cum s-a desfășurat acest eveniment puteți urmări în materialul video următor:

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS