Și cîți o să mai treacă?!…
Nu vreau să fac bilanțuri de an, toate au venit cum au venit și au lăsat în urmă toate.
Singura certitudine care a rămas este că încă mai suntem, cu voia Celui De Sus, iar bilanțurile și planurile noastre depind în mare parte de El, dar, coroborat și cu acțiunile noastre.
El e singurul care proiectează deopotrivă eul și lumea lui oglinditoare, poate face mai mult decît orice forța exterioară pentru a destrăma pînza țesută ziua.
E mare lucru să numeri anii scurși și să constați cu satisfacție sau cu o umbră de regret că nu ți-au ieșit toate cum ai fi vrut…
Intențiile au fost bune dar, de multe ori s-au pierdut pe drum, ori n-au fost bine urmărite.

„Omul seamănă, dar nu acordă nicio atenție felului cum se dezvoltă sămînța. Ea încolțește și se coace, iar apoi fiecare trebuie să mănînce din rodul propriului său ogor. Nu numai acțiunile, ci și omisiunile noastre ne devin destin. Chiar și lucrurile pe care n-am reușit să le dorim sunt contabilizate prin intențiile și realizările noastre și se pot transforma în evenimente grave.” („Regele și cadavrul” de Heinrich Zimmer)

Vorbind de „evenimente grave”, n-o să mă refer la la ceva global, mondial, ci la ceva mai „personal” , aproape de ființa și înțelegerea mea: Orașul meu!

Încărcată fiind încă de magia sărbătorilor de Crăciun, mă întorc în timp la colindele de altădată, la zăpezile de odinioară și intru ca într-o transă și mă las purtată de melancolie și, mai presus de asta, de o tristețe inexplicabilă care mă cuprindea atunci cînd mergeam la colindat cete de copii pe la geamurile caselor din sat. Nu mă puteam bucura pe deplin de mila care mă cuprindea față de mama. Cum stătea ea acolo acasă, ne pregătea pe noi, dar ea rămînea în poartă să ne urmărească și să ne aștepte. Și dacă colindam, colindam cu glasul sfîrșit și de abia așteptam să mă întorc la ea. Această milă, sfîrșeală, neputință, toate la un loc n-au dispărut în timp. Mă încearcă și acum, în anumite circumstanțe. Cîteodată îmi pare că le-am uitat sau că măcar s-au estompat, dar sunt anumite corzi ale sufletului care, dacă le atingi, vibrează iar cu aceeași intensitate .

O astfel de „vibrație” simt de fiecare dată cînd plec din țară. În loc să mă bucur și să mă detașez de ceea ce-am lăsat în urmă, mă apucă așa o milă, o senzație de trădare că am putut să plec și s-o las… Cu cît contrastul e mai izbitor (vorbesc de America), cu atît vina că la alții se poate și la noi e tot așa e și mai mare și frustrarea e pe măsură. Mă îneacă un nod în gît și mustăcesc eu cu mine, conștientă fiind că sunt neputincioasă în a schimba lumea asta prost croită.

Am reușit după multe exerciții să-mi formez o lume mai mică a mea: Orașul meu! O lume în care, totuși, m-aș putea angaja să fac ceva, să încep de undeva. Să reacționez cumva la ceea ce nu-mi place, prin atitudine, prin scris, să nu trec ca și cum n-aș vedea sau nu mi-ar păsa.
Să las și eu ceva în urma mea, o dîră măcar. Mi-e drag orașul meu, de cînd l-am descoperit, din anii de Liceu. A fost ca o Fata-Morgana pentru mulți tineri de atunci, anii 1970 – 1975. A merge la oraș, la „Dragoș-Vodă” era ca acum la Oxford! Orașul era ca un magnet, oferea oportunități; cinematograf, sală de spectacole și teatru, centrul era animat de tineri, parcurile bine îngrijite, adevărate oaze de verdeață, fîntînă arteziană. Era o atmosferă cosmopolită, cu miros de civilizație la care toți speram, cu o industrie funcțională atît cît s-a putut. De atunci, nu s-a mai văzut vreun progres, dimpotrivă, în timp s-a degradat totul, s-a lăsat orașul în cădere liberă și ruină. S-a spoit pe ici pe colo în culorile curcubeului clădirile de patrimoniu, în funcție de cine le-a „acaparat” făcîndu-le – la parter – buticuri de un gust îndoielnic. Dintr-o „mică Vienă” a ajuns un tîrg murdar, scorojit, mutilat de tot ce a reprezentat verdeață, cu cinematograful care stă să se surpe, cu sala de spectacole așișderea, cu o industrie pe butuci, fără perspective pentru tineri. Ultima fiță, totuși este înțesarea orașului cu camere de supraveghere. Ca să ne apere de ce!? Poate de traficul de țigări sau droguri? Cît de orb să fii și să te faci că nu observi, să-ți pară o normalitate această imoralitate de interes din partea celor care-l păstoresc și-l spoliază de bani din bugetul local sub pretextul „strădaniei” lor?
Exact ca o armată plină de generali înstelați cărora nu le pasă că le mor soldații pe capete și pierd redute dupâ redute! Cel puțin Sighetul meu drag e o redută pierdută pentru actualii edili. Ei nici măcar nu se simt și nici nu sesizează!

A venit însă timpul să ne sesizăm NOI!
Oamenii de bună-credință, care sunt convinsă că sunt plictisiți, dezamăgiți și le e lehamite de tot ce ține de alegeri, politică, propagandă mincinoasă, luptă pe ciolan, nepotisme, amantlîcuri, parandărături, interese de grupuri, clanuri etc. Nu știu cîți dintre dumneavoastră ați aflat că s-a născut în perioada Crăciunului un partid în orașul nostru: Partidul Renașterii și Dezvoltării Maramureșului. A și fost deja botezat! PRDM. Să-l primim și să-l adoptăm fiecare dintre noi, cei care simt că așa nu se mai poate și trebuie schimbat macazul!

E un partid legal constituit, statutar, cu toate drepturile și prerogativele de a participa anul acesta la alegeri. Eu zic să-i acordați toată atenția și aveți încredere că nu veți fi dezamăgiți. Vrem să ne luăm orașu înapoi! Pentru că merităm!

Ileana PISUC

Foto: Tomi Hoffer

Săptămâna trecută, ca să nu spun anul trecut, în cadrul Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” (LV, 2023), Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației a lansat al XIX-lea număr al revistei Acta Musei Maramorosiensis. Anuarul Muzeului sighetean este un volum consistent, care ne oferă, în 573 de pagini, articole de etnografie și folclor (8), studii de arheologie și istorie (12), de muzeologie și educație muzeală (8), de geografie, geologie și științele naturii (5), dar și studii dedicate unor personalități de seamă (7). Colegiul de redacție este asigurat de dr. Mirela Ana BARZ (redactor-șef), Dacia Mara BÂRTA (secretar de redacție) și Nicoleta NEMEȘ, drd. Vasile Timur CHIȘ (redactori). Consiliul Științific reunește nume consacrate în spațiul cultural și universitar românesc: prof. univ dr. Ioan OPRIȘ (Universitatea Valahia, Târgoviște), dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU (Muzeul Național al Țăranului Român), conf. univ. dr. Delia SUIOGAN (Centrul Universitar Nord Baia Mare, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca), dr. Livia ARDELEAN (Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Cluj), conf. univ. dr. ing. Ioan DENUȚ (Muzeul de Mineralogie Baia Mare), prof. Gheorghe TODINCA (fost director al Muzeului Maramureșan). Volumul este tipărit în condiții excelente la ASKA GRAFICA și reproduce, pe coperțile I și IV, două lucrări ale lui Traian Bilțiu Dăncuș, Am fo’ ș’oi si’ (1967), respectiv Din pridvor. Mara (1936).

Sfera magicului terapeutic deschide secțiunea dedicată domeniului etnografic cu articolul lui Ittu Constantin – Plante și mâncăruri de leac (trupesc și sufletesc) –, o incursiune în universul plin de conotații al grâului, așa cum apare în Mărginimea Sibiului, în binecunoscuta formulă Pâinea noastră sățioasă. Remedii empirice bazate pe leacuri vegetate, dar de această dată din zona Sălajului, găsim în articolul Olimpiei Mureșan, Leacuri și tratamente din medicina populară – nu mai puțin de 24 de rețete și remedii pentru tot atâtea boli, fără să mai punem la socoteală mătrăguna, spânzul, iarba lui Tahin, măceașa, potrocea și romaniță. Un studiu comparativ foarte interesant ne propune dr. Anamaria Iuga și Georgiana Vlahbei în Ritualuri cu măști la periferiile Bucureștiului, și anume două obiceiuri cu măști, carnavalești, jucate de comunitatea de aromâni din Pipera (Ilfov, la 7 km față de centrul capitalei) în ziua de Bobotează – Julamila, și de către comunitățile de români și bulgari din Brănești (Ilfov, la 23 km față de centrul capitalei) în prima zi a postului Paștelui ortodox – Cucii. Concluziile la care ajung cercetătorii atrag atenția și vă invit să le descoperiți în volum.

La 28 aprilie 1957, s-a deschis Castelul Bran, iar începând cu anul 1959, au fost deschise și primele monumente de artă populară din Parcul Etnografic Bran. Lucrarea propusă de dr. Mihail Iona Gorgoi, Nicoleta Petcu și Anemona Marilena Todor, O moștenire de suflet de la familia „Pușcăreștilor” creionează destinul casei de colibași din „Muzeul Satului Brătean”. Omul și natura mai trăiesc încă în deplină armonie? Tradițiile, biserica, cosmosul satului tradițional, îngrijirea pomilor, a pământului, a animalelor, precum și a pruncilor – toate acestea au intrat într-o stare de criză. Găsim aici imaginea unui sat scindat între supraviețuire și speranță. Care sunt cauzele? Dar soluțiile în vederea depășirii crizei? Edificator în acest sens este studiul Satul românesc din Țara Crișurilor de la esența spiritului la drama pierderii identității, al cercetătorilor Vasile Todica, Maria Flavia Pop și conf. univ. Mihăilă Ștefan. Tot în secțiunea Etnografie întâlnim și alte abordări interesante, precum: tipologia bijuteriilor tradiționale la huțuli (Tkachuk Yaroslava), Simbolul șarpelui în ornamentica porților maramureșene din Valea Stejarului (dr. Kosinszki Sorin-Alin, Nemeș Nicoleta, dr. Măran Petru Daniel) sau Zgarda de coral sau „zgarda scumpă” (drd. Măriuca Verdeș-Nemeș).

Secțiunea Istorie debutează cu câteva considerații pe marginea Epocii Bronzului în Depresiunea Maramureș. Arheologul Muzeului Maramureșan, Melania Pohaidac, răspunde pertinent la câteva întrebări legate de contextul descoperirii depozitului de bronzuri de la Săpânța și încadrarea cronologică a acestuia, în Depozitul de la Săpânța (datare și componență). Prof. Dura Claudia subliniază câteva sensuri profunde ale noțiunii și fenomenului de „descălecat”, iar dr. Gabriel-Virgil Rusu expune drumurile domnitorului pribeag Petru Cercel în Transilvania și Maramureș.

În primul studiu – Microistorii maramureșene: cronica unei corespondențe școlare a protopopului greco-catolic Vasile Crăciun –, cercetătorul Ioan Boroica surprinde, din corespondența epocii, activitatea asiduă în crearea unei școli primare sătești, în perioada 1858-1865, mentalități și atitudini din lumea satului din Protopopiatul Izei; în al doilea studiu, la fel de consistent, Familia Lazăr și Giuleștiul și tradiția familiilor nobiliare românești din localitate, face o trecere în revistă a evoluției cnezatului de vale Mara și a principalelor familii nobiliare, precum Dragoșeștii, Rednicenii, familia Pop, Ficze sau Fița, Pârja, Bercea, Țânțaș, Onița și Lăzăroii. Muzeograful orădean Tiberiu Alexandru Ciorba aduce la lumină în studiul său – Din istoria Societății de Arheologie și Istorie a orașului Oradea – cele patru categorii tipologice și tematice care au format primul registru de inventar pe anul 1872: monede, medalii, piese egiptene și tridimensionale. Nu putem încheia secțiunea Istorie fără a menționa paleta largă de teme tratate, de la Istoricul Mănăstirii Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” din Vișeu de Sus (Ștefan Andreica), gaterul Coroana Prințului Rudolf din Perkalaba (Yaroslav Zelenchuk) și principalele Târguri din Maramureș în perioada interbelică (Mihaela-Cristina Gherheș), și până la Distrugerea comunității evreiești din Maramureș [este  vorba de întregul fost comitat Maramoros] (Alin Spiridon Pralea) sau Cimitirul eroilor victimelor din cel de-al Doilea Război Mondial din Sighetu Marmației (Maria și Marius Lauruc).

„Între patrimoniul imaterial și cel material (intangibil-tangibil) se observă un raport de reciprocă influență: primul a generat, în infinite forme, pe cel de-al doilea; dar și acesta din urmă a creat cadrul sau l-a motivat pe primul. Monumentele istorice și de artă și locurile cu rezonanță memorială sunt creații pe seama credinței și sentimentelor, dar și generatoare ori suplinitoare ale acestora” afirmă prof. univ. dr. Ioana Opriș în Virtuți, funcții și disfuncții pe seama Patrimoniului cultural imaterial. Vin să întărească cele afirmate de Alexandra Olteanu-Bucur în O vizită (online) la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște, Laura Cristina Pop în Muzee, muzeologie. Jurnal venețian (cu prezentarea celor șase muzee din Veneția), Emanuela Cristina Stana în Lumea florilor în colecțiile Muzeului Curtea Domnească Târgoviște, Alin Pralea cu Istoria tabloului „Cetatea Hustului” (parte a identității regiunii istorice a Maramureșului), Camelia Repede în Moara la români. Conotațiile ei în literatură și proverbe, Oksana Somak și Mihai Covaci în The „Belz-Drohobych Workshop” in Ukrainian Galicia and its connection with Romanian Maramureș (cu cele patru superbe icoane prezentate) sau Nicholas Cantoni, în Adaptarea reședinței nobiliare extraurbane la tipologia rurală din Transilvania. Studiu de caz: conacul Bethlen Gábor din satul Presaca, comuna Păuca, județul Sibiu (integrarea curiei în structura țesutului rural al parcelei agrare).

Din cele cinci studii de geografie-geologie-științele naturii, trei sunt dedicate Tisei superioare: Lake Maricheyka, Chornohirsky (Zelenchuk Ivan, Zelenchuk Yaroslav), Unique natural Complexes of National Nature Park „Verkhovynsky” (Matsapiak L.F., Iaseniv Verhniy), Dynamics of the hydrochemical composition pf water in watercourses of the upper Tysa basin within the territory of the Carpathian Biosphere Reserve (Paparyha P.S., Pipash L.I., Dovhanych V.Ya., Andriychuk N.F., Vekliuk A.V.), unul Corcodelului mare, specie cuibătoare în Depresiunea Maramureș (Chiș Timur), iar altul descifrării inscripției din Grota lui Doboș din Dealul Camnea, Lunca la Tisa.

Secțiunea care încheie numărul XIX al Acta Musei Maramorosiensis conține șapte studii, la fel de interesante precum problematica atinsă: personalitatea meșterului Găvrilă Hotico Herenta, Un artist al lemnului, restaurator de monumente istorice, ctitor de biserici de lemn monumentale (Pamfil Bilțiu), Problema Timpului (Nicolae Lauruc), Curgerea Timpului prin reprezentări metaforice (Nicolae Iuga), despre omenie, credință și recunoștință, în Moș Godâncă în Țara Sfântă (Petrovai Ion), depre semiotica semnului plastic ca semn iconic în pictura Muzicanți în festival (Ioan Borlean), despre vin – Salonul de întâmpinare a Raiului sau de așteptare a Iadului (Ilie Gherheș) sau despre cele 15 biserici de lemn de pe cuprinsul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, prezente în Biserici de lemn din Maramureș. Wooden Churches in Maramureș (Georgeta Maria Iuga).

Un număr special. Patruzeci de studii și articole provocatoare. Și, păstrând proporțiile, închei cu o parafrază după Terentianus Maurus, odată ajunse pe mâna cititorului, acestea își vor avea soarta lor.

Autor, prof. Marius VOINAGHI

În fotografie (anul 1974) este un grup de intelectuali sigheteni, într-un popas la izvorul de pe Hera: (de la stânga la dreapta) Rasch Ernest, Ion Ardeleanu, Tomoiagă Silvia, Abordán Karola, Csurka Judit, Elisabeta (Bobuș) Stupar (căsătorită Sîngeorzan).

Fotografia provine din arhiva familiei Sîngeorzan.

Salut, Sighet!

Mult mai numeroși și, în esență, mai oribili decât vânătorii de animale și păsări sălbatice (bunăoară, Ion Țiriac și invitații lui la decimarea mistreților din pădurile ce ne-au mai rămas) sunt vânătorii socio-culturali de putere, funcții plătite regește și tinichele de felul nemeritatelor titluri universitare și/sau obștești (tot mai mulți doftori hoinaris la plesneală și cetățeni de dezonoare la tocmeală), precum și cele de felul onorurilor, medaliilor și răsplăților (inclusiv cacademicieni fără operă, așa ca grețosul bolșevic Alexandru Bârlădeanu, ori dintre cei actuali – turnători dovediți, plagiatori și autoplagiatori renumiți), toate aceste uriașe și neîntrerupte făcături nefiind altceva decât o grosieră ofensă la adresa merituoșilor și a cetățenilor cu discernământ.

Sigur că da, astfel de sforării și manevre jegoase (marginalizarea valorii autentice și grasa răsplătire a nonvalorii descurcăreților) au avut loc din totdeauna și pretutindeni, nu numai în postdecembrism și pe meleagurile noastre. Dar în cele peste trei decenii de nedemocrație (de ce este ignorant în continuare rezultatul referendumului din 2009?!) și de libertate aparentă, la noi au fost atâtea megaticăloșii, trădări și nelegiuiri, încât România nu numai că a devenit colonia cea mai supusă și mai îndatorată din Uniunea Europeană (întreaga economie românească este la cheremul guvernelor și trusturilor occidentale, iar datoria ei externă a depășit 150 miliarde euro), ci și țara tuturor posibilităților mafiote pentru tâlharii autohtoni și din afara granițelor.

Și astfel, grație legilor făcute la iuțeală de hoți pentru hoți (legi cu dedicație) și a indestructibilelor legături dintre răufăcători și pretinșii adversari ai acestora (politruci, judecători, procurori, avocați, polițiști), România a ajuns raiul borfașilor, îndeosebi al aleșilor și ciocoilor, care la o adică fie că o șterg în străinătate, de unde – contra unei șpăgi consistente – nu mai sunt extrădați pentru ispășirea pedepsei în temnițele românești, fie – chiar în pofida probelor – rămân în țară și pe funcții, eventual se pensionează sau sunt mutați pe posturi echivalente, căci ei sunt răhățoasele scule ale atotputernicului stat parallel!…

Revenind la vânătorii postdecembriști de tinichele, eu spun că merită să vedem (firește, doar tangențial și fără vreo șansă reală de schimbare pe viitor în bine) cam cum stau lucrurile în puțina și anemica noastră cultură (mică a fost din totdeauna, de exemplu pe vremea și în autorizata opinie a lui Emil Cioran), indiscutabil că mai afectată ca celelalte compartimente sociale de mulțimea aflătorilor în treabă (foști activiști, securiști și milițieni, actuali politruci, pseudojurnaliști și agramați cu diploma rostuite), care aleargă cu limba scoasă după efemera „nemurire”, avortată de cele mai halucinante mâzgăleli (poreclite cărți, picturi, sculpturi, piese muzicale sau filme), de jenantele festivaluri și concursuri organizate de ăștia și pentru ei, de asociațiile/uniunile, publicațiile, cenaclurile, taberele (cică de creație) și alte multe forme ale fasolelii culturnice (a nu se omite frecventele și inutilele lansări de cărți în neantul banalității), făcături de la care n-au cum să lipsească, căci fără prezența ăstora s-ar prăbuși lumea.

De pildă, recent am văzut pe internet Lista completă a scriitorilor refuzați și admiși în USR (Uniunea Scriitorilor din România), listă – ne informează postatorul – care provine din interiorul USR-ului (deci secretă), care „a fost trimisă către șefii de filiale” și a cărei miză o constituie acel „25% din pensie”.
Ei bine, aflăm din respectiva listă cum talentați și apreciați scriitori (Georgeta Minodora Resteman, Gheorghe Răducanu, Ana Cristina Popescu și mulți alții) au fost respinși de necalificații cenzori useriști din motive realmente idioate (lipsă de valoare literară, veleitarism, receptare neconcludentă etc.), chit că „judecătorii” într-ale scrisului nu ajung la degetul mic al celor trei; mai aflăm cum total necunoscuta Anamaria Nastasă Kovacs, de exemplu, a fost acceptată în filiala Cluj, cum toți cei trei candidați (Botházi Mária, Demeter Zsuzsa, Papp Attila Zsolt) au fost admiși în filiala Târgu-Mureș și cum toți cei nouă traducători au intrat în filiala București (nu fiindcă era vreo nevoie urgent de ei, ci pentru că cerberii useriști habar n-au de limbi străine și traduceri).

În capul listei, postatorul a mai adăugat (oare din ce motiv?): „Maramureșul se respectă  prin Gheorghe Pârja”… Aferim, cu următoarele amendamente:
1) Exagerat de prudentul Pârja știe mai bine ca oricine (mă rog, obișnuința antedecembristă a devenit cea de-a doua natură a sa!) că „o tacă-i cât o vacă”;
2) În textele lui cu tentă politică, Gheorghe Pârja ba scrie la modul general (se ferește ca de foc să-i numească și să-i ia la refec pe atât de vinovații deținători ai puterii de la noi), ba ignoră cu totul subiectele incomode pentru confortul cetățenesc și crezul său jurnalistic (bunăoară, n-a comentat nicicum conduita și fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș, de parcă nici n-ar fi fost);
3) Dar tot Pârja devine inepuizabil când se pune pe elogierea prietenilor și pe tămâierea celor cu puteri decizionale, înfățișându-i cititorilor mai curați ca lacrima.

Ajuns aproape de final, nu pot să nu evidențiez hazoasele excese (ca să nu le spun altminteri) ale lui Al. Florin Țene, care în articolul A apărut revista de creație și cultură Bogdania, nr. 113-114/2023, scrie negru pe alb următoarele: „Având membrii de onoare (este vorba de revista Bogdania, compl. mea, G.P.), mari personalități din cultura română, precum: prof. univ. dr. Florin Smarandache, prof. Cristian Petru Bălan, Al. Florin Țene…” Pentru ca lucrurile să fie cât se poate de clare la acest amuzant capitol, mai jos întărește: „Iar din cronicile literare remarcăm, în mod deosebit cele semnate de Al. Florin Țene, Maria Petrescu, Ionuț Țene”… Ce se întâmplă, domnule președinte al Ligii Scriitorilor din România (LSR)? Mai nou ați constatat că sunt neîndestulători vechii lăudători și cei din familia dumneavoastră?,,,

Cât privește cărțoaiele cu personalitățile Maramureșului (cele mai multe făcute din pix), iată ce scriam cu îndreptățire în articolul Poezia postmodernistă între iluzii și deziluzii din 1 nov. 2011: „ Și când te gândești că în recent apărutul cărțoi cu personalități maramureșene, cărțoi care se impune atenției doar prin greutate (circa 5 kilograme) și preț (colo către 800 lei), în această monstruozitate, zic, au intrat de-a valma, după vrerea autorului Vasile Iuga (de Săliște), străbuni cu biografia incompletă, dar mai ales nenumărați și însemnați contemporani, de la tehnicieni veterinari și pînă la dascăli universitari, a căror operă este cuprinsă între zero cu ochi, vorba lui Shakespeare, și inepuizabilele plachete de care am tot amintit!
Da, dar cei mai firoscoși dintre aleșii lui Vasile Iuga își completează biografia (totodată își dovedesc dreptul incontestabil la statutul de personalitate a locului) fie prin  precizarea faptului că sunt neobosiți activiști pe tărâm cultural (fac parte din naiba știe câte cenacluri literare) sau pe tărâm social (cetățeni de onoare ai unor renumite localități de pe văile Maramureșului), fie că sunt coautori ai unor importante lucrări pentru cultura și știința locală.
Pesemne că Vasile Iuga a urmărit ca prin recenta apariție editorială să se apropie de performanța celebrului logician englez Bertrand Russell, cel care și-a cărat cu trăsura manualele de logică elaborate în colaborare cu A.N.Whitehead, motiv pentru care conjudețeanul nostru s-a văzut nevoit să-i ridice la rangul de personalități atât pe prieteni și consăteni, cât și pe sponsori (coșcogeamite cărțoiul costă nu glumă!). Pe lângă aceștia mai este și grupul celor cu care autorul pare să se fi înțeles în prealabil să strecoare pe careva din familie printre personalități, cu condiția ca aceștia să-i pună în palmă prețul de coșmar al unui exemplar, bani cu care la o adică puteau să-și cumpere aproape o jumătate de bibliotecă.

Dar, de, nu poți fi personalitate, fie și a locului, fără să ieși în evidență prin ceva anume…
De altminteri, dorința de evidențiere cu orice chip, chiar cu riscul de-a părea ridicol, este atât de aprigă pe aceste plaiuri, încât mi-a fost dat să cunosc pe autorul unui volumaș pricăjit (la propriu și la figurat) de versuri postmoderniste, care după ce s-a văzut cu opera în brațe, se gândea foarte serios să-și facă dosarul pentru intrarea în USR… Dar iarăși revin și zic că o fi avut el niscaiva informații despre felul cum și-au aranjat alți confrați intrarea în acest club hiperlăbărțat, caz în care fenomenul devine de masă, iar ridicolul se banalizează până la dispariție”.

             George  PETROVAI

Foto: Ion Mariș (lucrare a sculptorului polonez Jerzy FOBER)

Transmis’au cronicarii noștri, obicei din moși strămoși,
Ca la praznice de seamă, la cântatul de cocoși
Să se facă pomenirea, celor ce-au fost altă dată
Printr’o stihuire anume, zisă cronică ritmată –
Care-ades era stropită cu vin bun de viță veche,
Ce’ndemna pe bietul hronic, să le spună-ntr-o ureche
Și de-aceia peste veacuri, prin nori grei, prin zări cu ceață
Cronica de „Sfânt Vasile” s-a transmis mai șugubeață.

Tot acest-ar fi și rostul rândurilor de mal jos,
Ca să’nșiruie aicea, tot ce-a fost mai arătos,
Într’o formă cam poznașe și cu slove mai cu haz
În anul ce l’a dus Domnul, și-l putem îngropa azi.
Dar regret, de data aceasta, noi vom strica veselia
Și în strofe mai amare, vom releva sărăcia
Unui an hapsân, mișelnic, ce-a trecul prin astă lume
(An de crime și de jale, piară pe veci al tău nume!)
Fapte rele săvârșite, anul ce-i săpăm mormântul
Și-a cernit în semn de doliu, până la Ocean pământul.
[…]

Iar poporul pare vesel și-i prezent la sindrofie
Mai în fiecare seară. Cluburi multe, cărți de joc.
La „ruleta” pe la „toți” la „pocher” si la „noroc”
Toată lumea joacă într-una, joacă să se-mbogățească.
Și discută românimea, cum mai mult să se-mpărțească.
Doi cu doi nu-s laolaltă. Toți „deștepți” și toți se-njură.
Nu vezi patru de-o părere, parc’ar fi o făcătură!
Fiecare-i „cel mai nemeș”, mai deștept și mai român
Și mai bun ca să conducă. (Dar străinul e stăpân!)
[…] Și se ceartă ca țiganii care are mai mult drept
Ca să stăpânească orașul. Care este mai deștept.
Și în loc să stea cu toții braț la braț, umăr la umăr.
Ei se tot împart, românii, în „societăți” fără număr
Cu’n comitet fiecare, un program și-un prezident
Și discută cu ardoare „un subiect foarte ardent”,
Din care să fiți prea siguri, că nimic n-o să se vadă,
Decât peste vreo trei zile un nou motiv de gâlceavă.
Dacă vezi stând mai aproape trei persoane sau chiar două,
Să știi că ei pun la cale „o societate” nouă,
Unde vor vorbi de alții și vor pierde vremea’n vânt,
Numai din iubirea sfântă, de norod și de pământ.
Iar streinii vor rămâne, tot stăpâni pe-a ta avere
Maramureș, țară trista, țară plină de durere!

Încheind răvașul nostru, noi rugăm pe Domnul Sfânt,
Care e stăpân pe toate, peste ape și pământ:
Să nu uite că pe lume este si-acest colț de țară
Unde-i jale și durere și e foame legendară
Să nu uite și s’aducă – în anul care ne vine –
Pentru bietul Maramureș, cât se poate mai mult bine… […]

M. Mohor
(Graiul Maramureșului, Sighet, „Cronică”, nr. 71 – 72, 25 decembrie 1934)

Așa a fost creată lumea, așa a fost creat tot ce ne înconjoară, așa am fost creați, așa ne-am creat jobul, familia, așa ne creăm prezentul și viitorul, totul a început și începe cu o dorință. Dar, ce e mai important dintre toate acestea, este prezentul, ce facem azi, acum, aici, în acest moment.

Suntem la sfârșitul anului 2023 și, bineînțeles, facem o retrospectivă cu tot ce am realizat și ne gândim deja la ce dorim să realizăm pe viitor. Și eu făceam în fiecare an – în ultimii 12 – o retrospectivă a tot ce am realizat, dar azi nu mai fac; ce am realizat pe plan profesional sau personal a trecut și sunt recunoscătoare pentru absolut tot ce am făcut sau nu am făcut. Dacă ne gândim bine și, probabil nu ne dăm seama pe moment, chiar ceea ce nu am făcut are un impact pentru viitorul nostru, nu-i așa? Fiecare acțiune și inacțiune au impact pentru absolut tot ce ni se întâmplă nouă înșine și în tot ce ne înconjoară.

Dorința spusă și dorită din suflet prinde viață sub o formă sau alta, fiți siguri de ce vă doriți și mai ales capabili și pregătiți să acceptați consecințele dorințelor împlinite. Am renunțat la dorințele mele odată cu terminarea liceului, NU-ul auzit la tot pasul când îmi doream ceva m-a descurajat și am abandonat de fiecare dată. Din anul 1996 până anul 2010, am fost în „stand by” nu mi-am dorit nimic și, bineînțeles, nu s-a întâmplat nimic în viața mea. Aveam încredere în toți cei care mă înconjurau, ca și cum ei erau responsabili de viitorul meu, de fericirea și împlinirea mea, nu aveam nicio încredere în forțele mele și în dorințele mele. Dar, într-o zi, viața mea a luat o altă cale, în momentul când mi-am pus prima dorință și am crezut cu tărie în ea și apoi încă una și încă una și una după alta mi s-au împlinit. Crede! Și se va împlini… să credem, asta este cel mai important, să credem că ziua de mâine va fi mai bună decât cea de azi, să credem că situația dificilă în viața noastră va trece și că într-o zi nimic nu ni se va părea complicat, să credem că într-o zi vom întâlni iubirea adevărată, dacă nu am întâlnit-o deja, să credem că într-o zi vom practica jobul pe care l-am visat, să avem curajul să pornim afacerea pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Să credem fără oprire în puterea noastră interioară, pentru că este energia vitală care ne propulsează. Și să nu credem numai azi, să credem în fiecare zi.

Să credem – de ce nu? – că într-o zi, autoritățile care ne conduc vor deveni responsabile și că își vor ține promisiunile făcute. Chiar dacă sunt momente când ne pierdem credința, să credem că o vom regăsi.

Nu am avut șansa să trăiesc cu oameni care să mă încurajeze, deși aveam nevoie de încurajare ca de aer, probabil trebuia să învăț să am încredere în mine de una singură. Nicio învățătură a vieții nu e mai bună decât cea trăită pe propria noastră piele. Sunt pregătită pentru provocările ce vin. Cumpăna dintre ani mă va găsi pregătită pentru tot ce urmează în viața mea. Și de data asta am să țintesc cât mai sus. Vă doresc să faceți la fel!

An Nou Fericit!!

Ionița Năneștean
(Québec, Canada)

Până nu demult (în opinia lui Nae Ionescu, lenta și continua decădere moral-spirituală a început cu Renașterea, pentru ca actuala perioadă globalistă să dea întreaga lume peste cap!), omul încă putea fi considerat, între anumite limite și cu mult necesara îngăduință din partea puritanilor, drept încoronarea creației divine, prin alesele însușiri cu care a fost înzestrat de Dumnezeu la Facere (rațiune, conștiință și grai articulat), dar mai ales prin virtuțile cardinale (prudență, cumpătare, justiție, curaj) și cele teologice (credință, dragoste, speranță), respectiv prin capacitatea/libertatea de a distinge între bine și rău, esențialul proces existențial din care rezultă pentru unii mântuirea și pentru alții (cei mulți) veșnica osândă.

Căci iată opinia gânditorului interbelic Nae Ionescu despre Renaștere, „singurul și adevăratul moment de cotitură din istorie” (firește, adaug eu, după singura și adevărata Revoluție înfăptuită de Mântuitor): „Până la Renaștere, omul își cerea zilnic scuze de la Dumnezeu că există; după Renaștere, Dumnezeu își cere în fiecare zi scuze de la om că există”…

Dacă astfel stau lucrurile (mă rog, sunt destui dintre aceia  – globaliștii și mass-media, politrucii și ortacii lor – care neagă evidența), nu trebuie să ne mai mire că, îndeosebi pe meleagurile noastre și după totalul eșec al statului în cei 34 de ani de atroce postdecembrism, tot mai mulți români nu numai că n-au putința să-l dezmintă pe Constantin Brâncuși („La plecarea din țară v-am lăsat săraci și proști, la întoarcere v-am găsit și mai săraci și mai proști”), dar au  devenit atât de resemnați și nostalgici, încât regretă amarnic perioada ceaușistă (enorm de mult spune despre prezent faptul că se dă uitării sinistra triadă foame-frică-frig!), precum și „pachetul”  cu istoria, școala clasică și cultura mai veche, chit că mereu ei le-au tratat cu indolența ignorantului, dimpreună cu credința, tradițiile și obiceiurile.

Și cum cele trei componente naționale și individuale (credința, tradițiile, obiceiurile) sunt pe ducă în aceste ticăloase vremuri ale globalismului, inclusiv în cele mai „îndărătnice” zone ale României, precum sufocatul Maramureș de mașinism și modernism (a nu se uita că paganus=păgân desemnează locuitorii satelor, mult mai refractari ca orășenii la ofensiva creștină din primele secole), iată-i pe politruci, pe activiștii culturali și pe agitatorii religioși cum se dau peste cap ba să participe la diverse festivaluri de datini și obiceiuri (dar nu oricum, ci – așa ca la recentul festival sighetean – îmbrăcați în aproximative și tendențioase costume populare), ba să fie prezenți la slujbe religioase, aidoma întârziatului (la propriu și la figurat) Marcel Ciolacu, cel care în mod intenționat sau poate inconștient și-a făcut apariția la sfârșitul slujbei de Crăciun din Catedrala Patriarhală (după rugăciunea Tatăl Nostru, precizează Petrișor Peiu).

În pofida agitației pe care o provoacă în lăcașurile de cult, în instituțiile statului eșuat și la tembelizor, de ce oare actualele sărbători creștine n-au nici pe departe farmecul (la modă este acuma termenul „magie”) celor de altădată? Două, zic eu, sunt cauzele majore care au sărăcit sărbătorile de iarnă de miracolul lor îndătinat, miracol mult prețuit și gustat de credincioși (de unii fățiș, de cei mai mulți cu teamă și pe furiș) chiar în păcătoasa perioadă bolșevică, în care – comparativ cu fioroșii ani ai pandemiei – nu s-au închis toate lăcașurile de cult nici măcar în Rusia leninisto-stalinistă:
1) Poluarea tot mai accentuată (sforarii planetari caută să acrediteze caraghioasa idee că vinovate de această pacoste sunt doar… bășinile vitelor!), care – în absența zăpezii și a gerului – aproape că anulează miracolul natural al sărbătorilor de la sfârșitul anului în curs și de la începutul noului an. În luna decembrie a acestul an, de pildă, a căzut extrem de puțină zăpadă (nici pomeneală de ea în perioada Crăciunului și, potrivit prognozelor, tot așa va fi la trecerea dintre ani), iar meteorologii ne fac cunoscut, implicit ne avertizează, că anul acesta  la noi în țară s-a înregistrat cel mai călduros/ neobișnuit decembrie din toată perioada măsurătorilor. În plus, de ani și ani pe meleagurile noastre (și nu numai) nu se mai poate vorbi de cele patru anotimpuri, ci doar de două sezoane: unul fierbinte și secetos, celălalt rece și cu multe precipitații (în principal ploaie și lapoviță, rareori zăpadă).
2) Progresiva decădere moral-spirituală, inclusiv din cauza marilor schimbări ale climei (păi da, căci oamenii sunt minuscule părți ale Totului natural!), face ca sărbătorile să fie văzute de copiii-colindători ca o afacere (acuma se mulțumesc cu lei românești, dar după cum involuează lucrurile, în curând vor pretinde valută), iar de către maturi ca o modalitate de-a împărți cadouri și de-a primi ei înșiși măcar o parte din ceea ce-și doresc de multă vreme. În felul acesta se vorbește în lumea creștină tot mai mult de moș Crăciun/ moș Gerilă (mai nou, în ton cu ascensiunea feminismului, se bagă în seamă crăciunițele) și din ce în ce mai puțin (în țările occidentale aproape deloc) despre Nașterea Domnului. Unde mai punem uriașele profituri realizate de comercianții din întreaga lume: în „luna cadourilor”, cîștigurile ăstora sunt comparabile cu cele realizate în restul lunilor anului…

N.B.: Dar nebunia cadourilor și a înfulecatului pe rupte (foarte mulți dintre acești mâncăi și băutori ajung la spital) se dezlănțuie și în perioada Sărbătorilor pascale, întrucât diferența dintre Nașterea și Învierea Mântuitorului nu este apreciată/ onorată de atâți pretinși creștini – de la noi și de aiurea – cu mintea, inima și sufletul, ci cu… pântecele: știu că tradiția le „cere” ca iarna să bage în ei sarmale și felurite „porcării”, iar primăvara să se îndoape cu miel umplut, ouă roșii și pască.

George  PETROVAI

Sursa foto: Colecția Oscar Dahinten (imagine de la Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, Sighet, 1972).

Joi, 28 decemebrie 2023, o sală arhiplină a rezonat cu grupul de colindători MA RA MU. Cei opt tineri (majoritatea fiind deținută de familia Hojda) au interpretat colinde preluate din „repertoriul” părinților și bunicilor trăitori în atât de îndrăgitul nostru Maramu’. Mulțumim, Flavia, Ligia, Alexandra, Francesca, Iuliu Augustin, Pavel, Corneliu și Mircea (Timișoara)!

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS

așa ne-au spus fluturii
în liniile de înaltă tensiune
iubirea nu mai pătrunde

ne pierdem degetele printre ele
adulmecând mirosul fin de piele râncedă

trupul tău abia scos din cuptor
se târăște după trupul meu
anapoda
ne pierdem sentimentele printre gurile sticlelor de apă.
în adâncul nostru știm
că sunt doar niște evacuări sentimentale
că oricât de tare aș fugi
că oricât de
trupul meu uscățiv se va trage în jos după
trupul tău de tinichea
se va împinge în podea
se va coase se va despica se va înăbuși
pentru trupul tău decojit

evacuări sentimentale
nu cunoaștem
aici unde înălțimea pare să nu mai conteze deloc
iar mirosul de canalizare și cerneală se întrepătrund
cu mirosul de transpirație.
pereți mânjiți cu
grei ca o pereche de cercei din aur ce-i străpung bunicii urechea stângă

trupul meu îți va pierde trupul
urmărind cu privirea
o molie de sticlă
apoi
trupul meu
își va uita drumul spre casă

***

lămâie
șosete de culori diferite
părul prins într-un coc amețit cu un elastic de bucătărie
albastru
halatul meu cu cordonul ombilical strâns în jurul burții
mult prea strâns
sânii mei se simt presați de o atmosferă străină
mama îi confundă cu burta
burta nu vorbește
uneori
cuvintele se nasc prematur

spălăm vase doar ca să uităm de probleme
absurditățile chitrice 2023:
chimia seamănă cu mine: amândouă îmi provoacă durere

***

cum ne calculăm fericirea în kgf/m3?
mi-aș dori să mă simt iubită
ca atunci când mama ne făcea sandwich-uri pentru școală
acoperind întregul coridor alb
cu îmbrățișări

la fel de iubită ca atunci
când
îmi împletea cosițe înainte de culcare
să am și eu părul creț creț ca ea
care mereu mirosea a detergent de vase și a vișinată
și care mereu se prindea între dosul palmelor stânjenite
atunci când mă pupa înainte să adorm

iubită
ca acum un an
când bunica îmi dribla în zig-zag
pulovere cambrate pe corp
cu materiale ciudate
și care se simțeau grele
ca o piatră răsucită pe un umăr drept într-o seară de vară
în care ne uităm la Kanal-D
&stăm desculțe pe parchet

iu
bi
tă
ca atunci când mă alintai

habar n-aveai că mă simțeam atât de eu
și de iubită

***

jazz feeds the soul
aplauze la vârsta a treia
urmate de scurgerile vaginale
atunci când e prea târziu

fug alerg pășesc alert în pas grăbit
către semaforul cu linii roșii ce stă să cadă
dar vreau să traversez pentru a mă asigura
că știu
că
exist
mor am decedat m-am stins mi-am dat obștescul
într-o cameră de 2 pe 4 cu femei blonde
le-am iubit prea mult ca să mă mai iubesc pe mine
ochii lor de vodkă prelinsă pe pulpa unui picior
albi

jazz-ul din surdină

e palpitant
e prea cald mă dezbrac
arunc într-o pubelă vârsta a treia &paltonul&șalul&blugii uzați
mi-e rece am frisoane am înghețat sunt febril
începe să mă mănânce pielea
unei cifre rotunjite
săpând în oase castele de nisip
note mai mari de 7 la mate și heterocromia ei
ridicam clădiri din pet-urile de bere
case pentru noi

adorm mă culc mă odihnesc mă repauzez
eu sunt lumina ce se pierde
în tine

Autor, Mira ORZA
Clasa a X-a E
C. N. „Dragoș-Vodă”

Joi, 28 decembrie 2023, de la ora 19:00 la Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice (sala „Monica Chifor”), MA  RA  MU ne invită să colindăm împreună cu EI!

„Odată cu MA RA MU, am dorit să creăm un spațiu în care tradiționalul și arhaicul să își găsească loc în contemporan. Am colindat prin vârste, am înțeles semnificațiile și esența vechilor tradiții, iar acum, am șters de praf cutiuțele în care am adunat cele mai frumoase colinde pe care le-am auzit la părinți și bătrâni, pentru a le integra într-o formă nouă, potrivită fiecăruia dintre noi.” (MA  RA  MU)

NOI SUNTEM… MA RA MU!

Pavel Ulici – actor și muzician, a debutat pe scena teatrului „Act” în spectacolul „Jocuri în curtea din spate” urmând ca apoi să colaboreze cu diverse teatre independente și de stat. A fost protagonistul filmului „Minte-mă frumos în centru vechi” și a avut apariții în producțiile “The sons of liberty”, “Metal Hurlant” sau “Dragon Heart”. A dezvoltat un proiect muzical indie-alternativ împreună cu Flavia Hojda. Își ia doza de adrenalină din colindatul munților și dealurilor pe bicicletă. Consideră că muzica și actoria sunt instrumentele potrivite pentru el, prin care să își exprime gândurile, emoțiile și personalitatea.

Ligia Hojda – artist independent (songwriter și interpret), își compune propriile piese în colaborare cu alți artiști. A fost semifinalistă la Vocea României 2014. A publicat single-uri precum Fire Gun, Like the Sun, Nomazi. Muzica Ligiei conține aroma nordică, de acasă, înfășurată în stilul indie-folk pop cu elemente electronice. „Pentru mine, muzica e cea mai frumoasă formă de artă prin care poți să te exprimi, e în interiorul nostru și în jurul nostru. E și o formă de terapie străveche care îl ajută pe om să călătorească prin viață.’’ 

Alexandra Maria Hojda – muzician, songwriter, interpret, cântă și ne descântă încă din fragedă pruncie. De atunci, a căutat să se integreze în contexte care să îi ofere posibilitatea de a-și explora calitățile versatile ale vocii. De-a lungul timpului a colaborat cu diferiți artiști, iar în prezent cântă cu Thy Veils, Daniel Dorobanțu, TM Groove, Lucifer-A Rock Opera.

Sergiu Cătană – muzician, interpret, instrumentist percuționist. Se formează în muzica clasică pe băncile școlii, dar se desprinde timpuriu de aceasta croindu-și propriul drum prin lumea muzicii improvizate, care acum e și-acum dispare. Se poziționează în timp și spațiu la intersecția secolelor XX și XXI, în Timișoara. Se caracterizează ca stil prin ruperea conceptelor predefinite lăsând loc celor noi să se contureze. Motto: „Ce a fost are să mai fie, ce are să fie… fie!”.

Flavia Hojda este actriță și interpret. A jucat în filme, pe scenele teatrelor din București dar și în unele seriale sau reclame. Cei mai mulți o cunosc ca protagonista filmelor „Selfie” și „Selfie 69″. A absolvit facultatea de teatru la UNATC. În afară de actorie, se exprimă prin muzică și alături de Pavel Ulici cântă într-un band acustic de indie/alternativ.

Iuliu Augustin, lucrează în industria IT în zona de management iar muzica reprezintă pentru el un aliat cu ajutorul căruia se transpune într-o altă realitate decât cea cotidiană și evidentă. Se descrie ca fiind cu picioarele pe pământ dar cu sufletul orientat spre cer, mărturisind că din când în când îi face plăcere să facă câțiva pași, să simtă cum se desprinde de sol iar cerul îl îmbrățișează. Pe lângă muzică, este pasionat de fotografie și zborul cu parapanta.

Francesca Hojda este interpret, songwriter și studentă la Facultatea de Istorie. Muzica pe care o scrie abordează stiluri din zona pop, indie, r&b, baroque-pop și e mai degrabă ca un jurnal, pentru că întotdeauna a scris despre propriile experiențe și emoții. Până când își va lansa cântecele, urcă melodii pe canalul de youtube și a dezvoltat o comunitate în continuă creștere pe Tik Tok. A studiat muzică timp de 12 ani de-a lungul cărora a participat și la concursuri sau show-uri tv printre care X Factor și Vocea României Junior.

Corneliu Ulici – actor și cântăreț, a fost cunoscut de publicul larg mai întâi ca membru al trupei de băieți BLISS, apoi pentru rolurile sale în filme românești și străine, voice-over, sau ca prezentator TV. „Să pot să cânt, să celebrez iubirea și viața, mă face fericit. Dintre toate lucrurile generatoare de bucurie, muzica mă aduce mai aproape de Cer, în reverență și închinare înaintea lui Dumnezeu”.

Biletele se găsesc pe evticket.ro    dar și înainte de concert la Școala de Muzică.

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor ce simt magia acestor zile:
CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest! З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ! Счастливого Рождества! 

Salut, Sighet!

NR: În fotografie lucrarea „Bethlehem” (2002) a regretatului sculptor Ștefan BALÁZS (1958 – 2014).

Când apare ceea ce se lăsa așteptat, nu poți decât să strigi Evrika.
Mă refer la cel mai recent număr al Revistei Marmația, numărul 19, apărut în condiții grafice excelente. Revista, editată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, are un colectiv de redacție de excepție: redactor-șef, Viorel RUSU, secretar, Dan POP, Colegiul Științific este asigurat de dr. Nona PALINCAȘ (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București), dr. Ioan STANCIU (Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj-Napoca) și dr. Ionuț Virgil COSTEA (Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), tehnoredactare, Tünde PÉCSI, iar coperta este opera lui Emanuel LUCA și Zamfir ȘOMCUTEAN. Pe coperta acestui număr apare Sigiliul lăcătușilor, tâmplarilor, frânghierilor, rotarilor, fierarilor și cuțitarilor din orașul Baia Sprie (1826). Revista reunește 12 studii și articole științifice grupate pe domenii, respectiv Arheologie (4), Istorie (5), Restaurare–conservare–desen (1), Recenzii (1) și Studii muzeale (1).

Partea de Arheologie este deschisă de către cercetătorul Dan Pop, cu un studiu dedicat Cercetărilor arheologice non-intruzive de pe traseul Centurii ocolitoare a  municipiului Baia Mare, de pe traseul Baia Sprie, Șișești, Dumbrăvița, Baia Mare, Groși, Recea, Tăuții Măgherăuș și Cicârlău. În urma cercetărilor de suprafață de pe traseul de 31.8 km, au fost identificate vestigii arheologice în 12 puncte, din care 6 pe traseu și 6 în imediata vecinătate a rutei ocolitoare. Ceramica, resturile de turnare (zgură) și obiectele de lut ars descoperite aparțin mai multor epoci (de la preistorie, epoca romană sec. II-IV, medieval-timpurie sec. VII-IX etc.). Pentru înțelegerea schimbărilor care au avut loc în nord-vestul României din cauza războaielor marcomanice, recomand studiul arheologului Marius Ardeleanu dedicat Așezării de epocă romană (Barbaricum) de la Bozânta Mică, punctul Grind. Artefactele descoperite în cadrul campaniilor de cercetare, care au avut loc între anii 2009 și 2015 (ceramică modelată cu mâna sau la roată, materialele arheometalurgice, un medalion roman, două monede și două fibule), indică locuirea unei populații dacice (cu anumite influențe germanice) pentru o scurtă perioadă de timp, după războaiele marcomanice și până la începutul/mijlocul secolului al III-lea. În ultimul timp, descoperirile romane în județul Maramureș s-au înmulțit. Asta o demonstrează și articolul muzeografului Raul Cardoș, Un denar roman descoperit la Dămăcușeni. Este vorba despre un denar roman imperial emis în timpul domniei împăratului Hadrian, care completează lista descoperirilor arheologice de epocă romană din Țara Lăpușului.

Secțiunea Istorie debutează cu un studiu interesant al Roxanei Mișca, dedicat Sigiliilor de breaslă din Baia Mare publicate în anii 1966-1971. Beneficiind de o calitate mai bună a planșelor, unele retușuri sau detalii revăzute și reinterpretate (amintesc aici doar lâna în loc de palmier, iar pe restul vă invit să le descoperiți Domniile Voastre) și cele câteva piese inedite, constituie suficiente motive pentru ca sigiliile de breaslă publicate de către Magdalena Bunta (1966) și Mircea Zdroba (1971) să fie prelucrate și republicate la standardele actuale.

În Familia lui Teodor Lengyel (1838-1909), un preot greco-catolic devotat slujirii în parohia Stremț, cercetătorii Daniel-Victor Săbăceag și Viorel Câmpean scot în evidență cele mai importante momente din biografia preotului cu 46 de ani de slujire în parohia Stremț: de la Pronuciamentul de la Blaj, conscripțiile publice pentru susținerea soldaților din Războiul de Independență, ridicarea bisericii de zid cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, și până la activitatea politică de susținere a activistului Gheorghe Pop de Băsești sau cea de Președinte al Reuniunii filialei învățătorilor români din cercul Băsești (1884); în plus, de remarcat și frumoasa portretizare a unor membri ai familiei pe care acest preot a întemeiat-o.

Doamna dr. Marta Cordea, bibliotecar la secția de carte veche a Bibliotecii Județene Satu Mare, semnează articolul Colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene Satu Mare, creionând câteva dintre modalitățile prin care acest fond a fost valorificat. Amintesc aici colecția de carte străină din secolele al XV-lea și al XVI-lea, volume editate la edituri și tipografii celebre, dintre care cele mai valoroase, cele 5 incunabule (știați că Decretul Gratiani (1486) este singurul din România, existând doar 11 în întrega lume), cele de secol XVI-XVIII (Titus Vespasianus Strozzius, Paulus Melissus, 8 tipărituri plantiniene apărute între anii 1567-1583, prima ediție a lucrării cronicarului bizantin Kinnamos De rebus gestis imperatores Constantinopolis Ioannis et Manuelis Comnenorum historiarum libri IV, realizată de editorul olandez Cornelius Tollius sau achiziționarea bibliotecii cărturarului Nae Ionescu, un Atelier memorial care cuprinde numeroase volume din domeniul istoriei și criticii literare, cărți vechi, publicații periodice vechi și manuscrise ale profesorului.

Istoricul Marius Câmpeanu atrage atenția asupra potențialului major de cercetare a temei Ofițeri români din plasa Mănăștur în Primul Război Mondial prin posibilitatea îmbunătățirii biografiilor celor 15 ofițeri originari din Berința, Brebeni, Ciocotiș, Copalnic-Mănăștur, Fânațe și Măgureni, înrolați în cele două unități militare: Regimentul de infanterie 63 Bistrița și Regimentul de Honvezi 32 Dej.

Faptul că presa comunistă a fost cenzurată nu mai reprezintă astăzi o noutate. Mai mult, publicația Pentru Socialism a constituit, pe plan local, un instrument important al manipulării mediatice cu privire la problematica externă: agresiunea Egiptului, Criza Canalului de Suez, problema cipriotă, conflictul arabo-israelian din Orientul Mijlociu, problema înarmării etc., și totul în vederea atingerii unui scop pe care nu cred că e cazul să-l menționăm aici. Toate acestea în articolul lui Ioan Botiș, Lumea internațională în ziarul Pentru Socialism. De la revoluția din Ungaria la instaurarea comunismului în Cuba (1956-1959).

În Restaurarea, Conservarea și Desenarea bunurilor culturale mobile. Tezaurul dacic de podoabe din argint descoperite la Vărai, com. Valea Chioarului, conservatorii Monica Ghiman, Zamfir Șomcutean și restauratorul Dorian Ghiman militează pentru combinarea desenului cu fotografia, astfel încât obiectul prezentat să fie pe deplin înțeles atât din punct de vedere estetic și vizual, cât și din perspectiva tehnicii și preciziei realizării acestuia. La final, după prezentarea pe care Daniel Cornel Barna o face volumului Familii de preoți greco-catolici din Țara Năsăudului (1700-1948), semnat de Elisabeta Scurtu, muzeografele Oana-Alexandra Chirilă și Oana Leșiu creionează participarea, în premieră, a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș la evenimentul organizat de Rețeaua Organizațiilor Europene a Muzeelor (NEMO), în articolul Inovația începe din interior. Reziliența muzeelor în vremuri dislocante (9-11 octombrie 2022, Loulè, Portugalia) și solicită o serioasă autoevaluare a stadiului în care se află Muzeul Județean, sugerând implementarea chestionarelor dezvoltate și puse la dispoziție de Alianța CHARTER. Iar cu privire la cel de-al patrulea articol din secțiunea Arheologie, îi las lui Teofil Ivanciuc plăcerea de a-i face o scurtă prezentare.

Articolul O monedă postaureliană și Depresiunea Maramureșului în secolul IV d. Hr. (autori, T. Ivanciuc și M. Voinaghi) se referă la o monedă de bronz emisă de împăratul roman Magnentius, la Treveri (azi Trier, în Germania) în anul 352. Aceasta a fost descoperită în anul 2016, în zona montană Piatra Tisei de lângă Sighetu Marmației și reprezintă o descoperire rară pentru Maramureș, unde până acum au fost descoperite numai 12 monede de secol IV (dintre care doar pentru două se cunoaște locul descoperirii) și o singură locuire certă, cea de la Sarasău-Zăpodie. În sudul actualului județ Maramureș a fost găsită o singură monedă de secol IV, însă numărul așezărilor din acea perioadă este mult mai ridicat. Studiul enumeră și locuirile și descoperirile monetare din secolele II-IV din întreg Maramureșul, referindu-se atât la județul actual cât și la sectorul de la nord de Tisa, astăzi în Ucraina. Apartenența etnice a celor care locuiau în aici în acele vremuri rămâne incertă: s-ar putea ca aceștia să fi fost daci ori un amestec de daci cu o populaţie germanică, la fel de bine cum puteau să aparţină unui alt grup etnic, al cărui nume rămâne, deocamdată, necunoscut.

„Istorie se cheamă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, nu ceea ce am vrea să se fi întâmplat”, scria marele istoric Nicolae Iorga.

Fiecare studiu, fiecare cercetare, contribuie, mai mult sau mai puțin, la cunoașterea a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Iar cunoașterea înseamnă bogăție.

Prof. Marius Voinaghi

Urmele lăsate în scena MAREI, a Ansamblului folcloric MARA din Sighetul Marmației, de către cei ce au marcat-o în anii de glorie nu s-au șters. Vor rămâne definitiv în memoria celor ce le-au făcut, a celor ce au iubit și iubesc folclorul, tradiția, dansul, cântecul, obiceiurile, portul și graiul, toate împodobite cu har și dăruire, aduse de la rădăcina lor din lumea satului și duse în scenă, și apoi purtate peste tot în lume întru cunoaștere a ceea ce suntem și vom fi.

Mitul MAREI, spiritul a ceea ce am arătat atunci în scenă, va dăinui, se va manifesta și în afara ei sub diferite forme, disipat local, în diverse puncte ale țării și chiar dincolo de granițe. Da, a trecut granița, oceanul, însă legătura cu tot ce a fost artistic nu s-a rupt, ba dimpotrivă, a luat o formă inedită, surprinzătoare.

Nu o mai lungesc și vă dezvălui că este vorba despre prietenul și colegul de scenă, prof. Gigi Sîrbu, descoperindu-și acolo, peste ocean, în SUA, o altă formă de manifestare artistică pe aceeași temă folclorică și nu numai – PICTURA.

Nu a uitat de aceste locuri ce l-au marcat artistic, social și profesional, punând pe pânză, în culorile sezonului, scene din traiul de la țară, parcursul secvențial al omului, obiceiurile, tradițiile de iarnă din preajma și timpul sărbătorilor Crăciunului. Realizări emoționale și emoționante petrecute sub ochiul critic al partenerei de dans și de viață, Marika.

Și-a drămuit foarte precis prețiosul timp reușind să ne transmită câteva tablouri ce surprind îndeletniciri de iarnă (căratul fânului din câmp), peisaje maramureșene, ulițele satului, colindători, un dans al măștilor (masca fiind o piesă de recuzită dramatică), ce poate fi o secvență dintr-o piesă creștin-folclorică – Viflaimul.

Nu a uitat nici de colegii de scenă care s-au grabit să plece într-o altă dimensiune, imortalizând lăcașurile de cult ce domină lumea satelor, iar tabloul cu treptele ce duc la biserică reprezintă biserica din Desești, cu cimitirul în care își doarme somnul de veci fostul nostru coleg de scenă Petrică Verdeș.

Ne-a transmis doar o parte dintre tablourile tematice de sezon ce cuprind și Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, tablouri ce se vor regăsit într-o viitoare expoziție acolo, peste ocean, și probabil și aici, în locul în care s-a remarcat artistic și profesional, loc  ce a devenit izvor inspirațional pentru noua pasiune.

Mulțumim stimați prieteni și colegi de scenă, Marika și Gigi SÎRBU, pentru cadoul pe care ni l-ați oferit de Sărbători, împreună cu urările voastre de… SĂRBĂTORI FERICITE și CRĂCIUN FERICIT!

Și noi vă dorim doar BINE, SĂRBĂTORI LINIȘTITE și… CRĂCIUN CA ACASĂ!

Gheorghe Mihăiescu