Nordul Literar… după 20 de ani. La mulți ani! (autor, Ion Mariș)

Marți, 20 iunie 2023, în Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș a fost gazda unui eveniment de maximă importanță pentru fenomenul cultural… Nordic. Scriitori, poeți, jurnaliști, critici literari, invitați, în două cuvinte… personalități importante, oameni frumoși, din Maramureș și din județele învecinate, s-au întâlnit pentru a marca vârsta maturității atinsă de o publicație devenită reper statornic în lumea literară. A fost o organizare amplă care a presupus resurse considerabile dar, în mod evident, resursa umană implicată s-a achitat cu succes. Am văzut „fosta” și actuala echipă a Nordului Literar la aceeași masă rotundă și… luminoasă.

Au fost rostite multe și justificate cuvinte frumoase, au fost dezvăluite eforturile începutului, greutățile și implicarea fondatorilor revistei (prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, Mircea Bochiș, Săluc Horvat), s-a făcut apel la amintiri, au fost evocați anii de început și de creștere dar s-a ajuns – cum era firesc – la provocările prezentului. După 20 de ani de muncă intensă așteptările sunt mari iar nivelul atins și imaginea creată cu efort trebuie cel puțin menținută. Masa rotundă a Nordului a fost  moderată elegant de actualul manager al publicației, doamna Dana Buzura – Gagniuc, care ne-a transmis semnale clare că viitorul Nordului Literar este pe mâini bune, pe mâini… feministe. Nu se putea ca echipa de redacție (Delia Muntean și Raluca Hășmășan – redactori) să nu includă și un domn (redactor șef), jurnalistul Gheorghe Pârja, care își continuă consecvent și dedicat activitatea.

Am asistat cu plăcere la fireasca omagiere și premiere a celor care au semnat și semnează la temelia și modelarea brandului „Nord Literar”.  Au fost acordate câteva premii speciale celor care au sprijinit scriind… Nordul:

Premiul pentru critică și istorie literară – prof. univ. dr. MIRCEA POPA,
Premiul pentru critică și eseu – prof. univ. dr. OVIDIU PECICAN,
Premiul pentru proză (romanul „Paragina”) – VASILE IGNA,
Premiul pentru critică literară – prof. dr. TEREZIA FILIP,
Premiul pentru întreaga activitate – ECHIM VANCEA,
Premiul pentru poezie (volumul „Umbra zidului meu”) – ELENA CĂRĂUȘAN.

Și pentru că Maramureșul are și un statut special nobiliar, organizatorii s-au gândit să acorde titlul de „Cavaler al Nordului” unor personalități demne de-a completa „panoplia” contemporană: academician Ion Pop, Ion Cristofor Filipaș, prof. univ. dr. Allexandru Ruja, Ioan Pintea, Cornel Cotuțiu, Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian, Daniel Săuca, Lucian Perța, Ion Papuc, prof. univ. dr. Ana Olos, dr. Teodor Ardelean, prof. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, dr. Pamfil Bilțiu, dr. Delia Muntean, Gheorghe Pârja, Raluca Hășmășan. Scrisori de mulțumire au oferit organizatorii doamnei Ileana Cozmuța, și poeților Nicolae Scheianu, Ioan Baba (Serbia) și Vasile Barbu (Serbia).

Prima zi de sărbătoare a mai inclus expoziția tematică „De la «Nord Statornic» la «Nord Literar»” – documente puse la dispoziție de familia regretatului jurnalist și om de cultură Augustin Cozmuța dar și o provocatoare dezbatere, „Local și național în presa culturală”.

Cea de-a doua zi aniversară a Nordului Literar, 21 iunie 2023, s-a focalizat pe… carte. Am participat la prima ediție a Târgului de Carte Baia Mare, dar, cu acest subiect voi reveni într-un alt articol.

Ion Mariș




CNDV-ul înseamnă și poezie: lauri pentru Nicoleta și Mira!

Foto 1: Juriul festivalului (Anastasia Coste, Miruna Vlada, Ana Săndulescu, Andrei Zbîrnea, Andrei Mocuța)
Foto 1: Juriul festivalului (Anastasia Coste, Miruna Vlada, Ana Săndulescu, Andrei Zbîrnea, Andrei Mocuța)

Luna iunie (Cireșar) este o lună bogată în premii pentru CNDV-iști. În cadrul Festivalului Național de Poezie „Gellu Naum”, ediția a – XX – a – festival în a cărui organizare este implicată de peste un deceniu doamna profesor Virginia Olaru – două eleve ale Colegiului Național „Dragoș Vodă” Sighet, Nicoleta Giurgi – clasa  a XII B și Mira Orza – clasa a IX E, sub îndrumarea profesorului coordonator Brîndușa Oanța, s-au calificat la etapa națională. Festivalul a avut loc în localitatea Brezoi, județul Vâlcea, în intervalul 16-18 iunie 2023, la pensiunea „Frații Jderi Utopia Verde”.

Programul a cuprins: prezentarea textelor în fața juriului, ateliere de creative-writing și relaxare în natură. Cei care s-au ocupat de jurizarea creațiilor literare au fost: Andrei Zbîrnea, Ana Săndulescu, Andrei Mocuța, Miruna Vlada și Anastasia Coste (Foto 1).

În cadrul etapei naționale, unde s-au calificat 20 de participanți, șapte s-au întors acasă cu premii și mențiuni, două ajungând chiar la… Sighet: premiul al- III-lea pentru Nicoleta Giurgi și mențiune pentru Orza Mira.

„Aventura te așteaptă” era scris pe tabloul din camera noastră, dar cred că mai degrabă aventura ne-a fugărit 400 de kilometri înspre poezie, iar poezia ne-a primit cu brațele deschise și ne-a trimis înapoi alți 400 de kilometri cu prieteni noi și experiențe de neuitat (și când zic asta trebuie să mă credeți pe cuvânt).
Să fiu în același loc cu atâția iubitori de poezie (pe unii cunoscându-i numai virtual) mi-a umplut inima, mi-a dat mai multă speranță și încredere în ceea ce fac, și cred că oricine ar trebui să simtă măcar o dată în viață asta: să simtă că îi e permis să simtă totul.
Am fost cea mai norocoasă să am alături în aventura asta o așa „parteneră” în poezie precum Mira, și o așa coordonatoare dedicată precum doamna prof. Brîndușa Oanță! Iată cum poezia te face să zâmbești cu molarii până în tavan și să simți că poți trăi încă 200 de ani…“ (Nicoleta Giurgi)

 „Au fost niște zile buclucașe, dar fără de care nu aș fi avut ocazia de a mă cunoaște pe mine. Atelierul lui Andrei Mocuța a fost deosebit – mă bucur enorm că am făcut parte din echipa lui și că am putut să primesc un feedback sincer (feedback pisicesc). Serile, deși ploioase, mi le-am petrecut pe terasă cu noi prieteni, glumind pe seama multora (când mă întorsesem în cameră, Nico și doamna Brîndușa dormeau deja:) ). Am venit acasă cu multe cărți – „Bosnia. Partaj.” de Miruna Vlada mi-a făcut cu ochiul. Mulți kilometri anevoioși, experiențe mici și mari, un Mișu și un Ștefan Salvator – cam așa au decurs cele trei zile în Vâlcea.” (Mira Orza)

„Poezia are continuitate și reprezentare tinerească viguroasă în CNDV –ul nostru. Nicoleta și Mira s-au împrietenit definitiv cu poezia. Am văzut cum feministele înfruntă toate obstacolele reale și imaginare și își completează „inventarul” premiilor literare. Am participat cu drag la un test extra_curicular.” (prof. Brîndușa Oanță)

Felicitări și mult succes cât mai departe!!

Salut, Sighet!




„Deṣi vorbeṣti pe înţeles / Eu nu te pot pricepe″… (autor, Horia Picu)

„Deṣi vorbeṣti pe înţeles / Eu nu te pot pricepe″… chiar dacă ce-ai spus în 2018 ai repetat în 2023.

În 28 mai 2018 se putea citi pe www.fabricadefericire.eu că (am numerotat fragmentele pentru o mai uṣoară comparaţie):

1 „Artistul plastic este un recuperator de memorie non-verbală. Nu există memorie fără limbaj. Cu atât mai mult, lumea pe care limbajul plastic o scoate la suprafaţă nu poate fi distilată în cuvinte″.
2 „Să nu subestimăm forţa simbolurilor numai pentru că ele nu se pot verbaliza. Tot ce nu e strict verbal este profund emoţional, căci dincolo de explicaţia pe care o dă limba, există comprehensiunea, înţelegerea, şi aceasta înseamnă cunoaştere cu inima, vibraţie emoţională, iubire″.

Fac aici precizarea: comprehensiunea ṣi înţelegerea sunt sinonime (sursa: https://www.dictionardesinonime.ro/?c=comprehensiune)

3 „Memoria atavică este memoria care stoarce energiile primitive şi primare din subconştientul nostru (Eul ascuns) şi transmite la suprafaţă uneori biologic, alteori imaginar vibraţiile şi energiile regnurilor trecute prin evoluţie până la minerala energie cosmică de la începutul Lumii”.
4 „Ea este energia sufletului animal, a sevelor vegetale, a memoriei pietrei, a geometriei mineralului, a ordinii cosmice″.
5„ Forţa limbajului non-verbal (pictura, sculptura, grafica, muzica, dansul etc.) asupra imaginarului este uriaşă, căci numai ele (semnele non-verbale) sunt încărcate cu emoţie şi trăire nelimitate”.

Cele 5 pasaje fac parte dintr-un interviu cu titlul „Noua grupare artistică “Memorie atavică” nu este străină de Maramureş″.

După cinci ani, în 15 iunie 2023, pe https://www.salutsighet.ro, dăm de aceleaṣi expresii, absolut identice, adică:
1 „Artistul plastic este un recuperator de memorie non-verbală. Nu există memorie fără limbaj. Cu atât mai mult, lumea pe care limbajul plastic o scoate la suprafață nu poate fi distilată ȋn cuvinte″.
2 „Să nu subestimăm forța simbolurilor numai pentru că ele nu se pot verbaliza. Tot ce nu este strict verbal este profund emotional căci dincolo de explicația pe care o dă limba există comprehensiunea, ȋnțelegerea, și aceasta ȋnseamnă cunoaștere cu inima, vibrație emoțională, iubire″.
3 „Memoria atavică este memoria care stoarce energiile primitive și primare din subconștientul nostru (Eul ascuns) și transmite la suprafață uneori biologic, alteori imaginar vibrațiile și energiile regnurilor trecute prin evoluție până la minerala energie cosmică de la ȋnceputul lumii″.
4 „Ea este energia sufletului animal, a sevelor vegetale, a memoriei pietrei, a geometriei mineralului, a ordinii cosmice″.
5 „Forța limbajului non-verbal (pictura, sculptura, grafica, muzica, dansul etc.) asupra imaginarului este uriașă căci numai ele (semnele non-verbale) sunt ȋncărcate cu emoție și trăiri nelimitate″.

Cele 5 puncte, care fac parte dintr-un text mai cuprinzător, au fost citite ṣi la vernisajul expoziţiei din 16 iunie 2023, „Grupul Andezit 10. Memoria atavică″ de la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighet.

Există diferenţe între cele două abordări aflate la 5 ani distanţă în timp ṣi la 60 km distanţă pe ṣosea între Baia Mare ṣi Sighetu Marmaţiei. Ceea ce se spunea despre artiṣtii plastici în 2018, nu s-a putut relua mot-a-mot în 2023 în Sighetu Marmaţiei, localitate socotită (probabil) de unii filozofi(?) ai artelor plastice locul unde se poate orice, locul unde sighetenii pot „înghiţi″ orice vine de la capitala judeţului.
După cum vedeţi, baza textului este identică. Despre artṣtii plastici, despre fiecare în parte, nu s-a putut spune la fel, pentru că, pur ṣi simplu, în 2018 erau alte nume faţă de cele din 2023.
Desigur că e foarte greu să comentezi niṣte opere moderne de sculptură sau pictură. Probabil că e greu ṣi pentru autori să spună ce-au făcut. De aceea nici n-o fac. Operele lor sunt fără titlu. Nu toate! Noi, ca sa nu părem fraieri, tăcem ṣi ne prefacem că privim ceva ce ne place. Nu ṣtim să spunem ce-am văzut. În schimb, cu voce tare spunem c-a fost interesant, iar în cadru mai intim ne dăm drumul adevăratelor impresii, care nu neapărat trebuie să fie negative.

Sunt de acord că există un limbaj non-verbal, despre care ni s-a spus în 2018 ṣi, ca să aprofundăm cum trebuie chestiunea, ni s-a repetat în 2023.
Dar nu pot fi de acord că nu ni s-a spus că textul, în linii mari ṣi prin multe locuri identic, a mai apărut cândva…

Horia Picu




Ne vrem orașul înapoi! (autor, Ileana PISUC)

Cu riscul de a deveni agasantă, în încercările mele de a aduce în fața publicului plătitor situația dezastruoasă a orașului, pînă am ochi să văd și pastă în pix să scriu, am să perseverez!
Perseverez nu de dragul de a mă face cunoscută ci de dragul orașului al cărui ,,avocat” neremunerat vreau să mă consider și de dragul celor care rezonează cu mine. Altă satisfacție nu-mi trebuie!
Mă simt privilegiată că dispun de timp și de un spirit de observație ascuțit, pe care mi-am propus să le sacrific pentru o cauză nobilă în beneficiul orașului meu.
Se zice că de la o anumită vîrstă, intervine uitarea, uiți date, nume, persoane, etc. Poate o fi adevărat, poate nu. Eu cred că, creierul selectează anumite date, de care nu ai neapărată nevoie sau pe care nu le uzitezi curent.
Dar, oare, de ce amintirile plăcute, care cîndva te-au mișcat și al căror parfum persistă după ani și ani, nu s-au estompat?
E deajuns o frîntură de melodie, o adiere de parfum, o scînteie de imagine, pe care le credeai uitate și, ca la un semn, reînviu și te transpun iar și iar în dulcea nostalgie a trecutului…
Nimic nu te poate aduce mai bine în această stare decît atmosfera unui oraș (care mai era oraș!) , cu clădirile lui vechi, cu străzile lui înguste, cu casele la stradă păzite de porți impresionante, care se deschideau spre curți interioare, care pentru un copil venit de la țară erau asemeni unor cetăți inaccesibile, pline de mister. Eram trimiși cu diferite produse la oraș, iar cînd se deschidea poarta, ne învăluia un miros, altfel decît cel cu care eram obișnuiți. Miros de oraș, „de domn”, de bine.
Acest „miraj” cu miros de domn ne-a făcut pe mulți să ne ambiționăm să accedem și noi cei mai puținii norocoși născuți la țară la supremul vis de a intra la Liceul Dragoș-Vodă, celebru și acum 50 de ani, celebru și acum.
Mirosul de „domn” îl aveam în nări, n-aș putea acum să- l reproduc a ce mirosea, dar eu am crescut cu o constatare auzită în jurul meu cum că „sărăcia pute și binele miroase”!
Și în ziua de astăzi sunt anumite case mari unde mai persistă acel miros „de domn”. Curățenia, bunul gust, armonia, toate acestea păstrate au sfîrșit prin a se impregna pînă și în tencuiala caselor.
Așa mi s-a impregnat și mie imaginea orașului meu din copilărie și adolescență, cu clădirile lui vechi dar de bun-gust, cu magazinele bine selectate de pe centru, la nivel de cerințele unui oraș, cu parcurile pline de trandafiri, cu caldarîmul pavat cu piatră, cu cinematografe și săli de spectacole, etc…
Perspectiva de a ajunge și tu cîndva „domn” era o adevărată Fata Morgana, dar nu imposibil.
Dorința de carte era, școli bune erau și la țară cu dascăli dedicați, doar starea materială era precară. Părinții se străduiau cît puteau, ne îmboldeau să facem orice pentru a ne schimba starea. Dacă ei n-au putut, măcar noi să ajungem domni la oraș.
Existau două posibilități care ne erau fluturate des: „ori înveți și mergi la oraș ori rămîi la oi!” De oi ni s-a cam acrit, așa că orașul era salvarea!
…N-aș fi crezut însă că după atîția ani voi ajunge să-mi cer orașul înapoi! Cu trandafirii lui care au fost eradicați, cu castanii lui care au fost mutilați, cu clădirile lui vechi ale căror fațade istorice cu greu le mai deduci de sub scorojeala multicoloră cu care au fost spoite neprofesional, cu magazinele neîngrijite, cu mărfurile expuse direct pe trotuar sau pe pervaze, cu personal nepregătit, arogant, nerăbdător. Și asta pentru că pot, că sunt patroni!
Nu există o politică a bunului-gust estetic, care să reînvie aerul de oraș cu o tradiție în timp.
Sunt convinsă că la nivel de Primărie mai exista în organigramă funcțiile de peisagist, vitrinier, de estet în general pentru oraș. Trebuie aleși consilieri și pe probleme de estetică ambientală care să aducă ochiului acele detalii care contează. Cu un cui înfipt pe o pietonală nu se face primăvară!
Cum să-ți îndemni copiii să se facă domni la oraș cînd orașul s-a transformat într-un tîrg de țară?
În locul magazinelor selecte au apărut buticuri doar de pînzături, sumne și cămeși, toate „tradiționale” made în China, Turcia, multiplicate pe calculator. Rar dacă mai găsești vreun magazin cu produse cît de cît autohtone. Păpușile tip țărănci trase pe sticle nu ne reprezintă cîtuși de puțin, dimpotrivă! Mulți turiști fac legătura între țărancă și sticla cu țuică.
Nu înțeleg ultima modă la nivel de oraș, acela de a se vrea instaura cu orice preț „moda țărănească tradițională”.
A fi țăran nu e o modă, e un dat, care presupune multe tradiții și multă istorie în spate! A te îmbrăca țăran, la ocazii (nunți, botezuri) unde se impun „drescoturi” nu înseamnă că ai și devenit țăran. Portul țărănesc este luat în derizoriu. A te costuma nu-i totuna a fi îmbrăcat și bine. Dacă s-ar lua întradevăr noțiunea de „țăran, țărănesc” în adevăratul înțeles, cu tot ce presupune asta, mulți ar renunța!
Cîndva ne doream cu ardoare să devenim domni, acum toți se maschează în țărani. Doar că săracului țăran (care a mai rămas) îi e din ce în ce mai greu să-și ducă starea: nu are cine să-l ajute la coasă, la sapă, n-are unde-și vinde produsele…
Noroc totuși că îi sunt purtate hainele, care au fost însă atît de multiplicate și xeroxate că și-au pierdut esența și s-au transformat în costumații „de brend”!
Mi-e dor de vechiul sat, de vechiul oraș, cînd fiecare avea delimitată sfera de influență și țăranul nu-și scotea la mezat portul ci îl purta cu demnitate ca pe un act de identitate, iar „domnul” era… Domn!

Ileana Pisuc




PoetikS – Antonia Luiza DUBOVICI

Antonia Luiza Dubovici

Las-o să doarmă

cu vârful tălpilor înțepând cerul, iubește-i fiecare lacrimă ca o lume abia vărsată din coasta unui înger lăsat să sângereze nevăzut printre oameni.

Aș fi murit de o mie de ori fără să fi știut cine mi-a ținut respirația departe de moarte. Eram tânără și creșteam frumusețe. Iarba își făcea loc peste trupul meu, când ploua
veneau păsări cu luna pe nori.

Nu voi ști niciodată cine mi-a sărutat fruntea în largul nopții, apoi s-a întristat lângă patul meu, iubind sfârșitul mai presus decât orice întrupare cu dragoste desăvârșită.

Când iubesc Dumnezeu îmi face azimă din conturul inimii și toată lumina acestei vieți se sfârșește în vene, departe.

Ziua când vom fi cu adevărat fericiți

Ies din tine ușor, pentru o zi fără zăpadă, până și zâmbetul cade sub unicul strat de cenușă în care am învățat să sap cele mai splendide riduri

o femeie cu adevărat puternică își îmbrățișează slăbiciunile ca pe ceva organic
mă adâncesc în corpul închiriat versus ador să călătoresc cu trenul personal și dacă România mea ar fi o planetă în care viteza s-ar desființa aș fi pe deplin fericită fiindcă aș avea tot timpul din lume să șterg oamenii din ferestre iar în locul lor să desenez blocuri cu ceață radioactivă

pentru nostalgici
confecționez cele mai dulci cireșe origami

adevărul e că fiecare zi din viața mea îi este dată unui înger să o păzească
sunt singură până duminică iar în restul zilelor navighez paginile rămase albe din toate cărțile cărora nu le-a fost dat să cunoască durere de om

azi noapte
călușeii mei preferați s-au întors înapoi în hergheliile de hârtie.

Suntem atât de fragili când gravitația încetează

Îți vorbesc ca și cum cuvintele m-ar stinge pe dinlăuntru. Te-am zidit în zorii gândurilor, încercând să memorez granițele luminii peste pielea ta. Dacă aș fi putut mi-aș fi smuls sufletul din carne și ți l-aș fi dat pentru ochii mei muritori ce n-au închipuit vreodată atâta frumusețe, nici viață nici moarte deplină care să asculte desăvârșit.

Prin tine puteam vedea drumul către alte lumi, cu stele pe margini căptușind sângele când îi vine timpul să facă valuri. Și mă cuprinde așa o teamă că va sosi ceasul când dragostea se va naște fără să doară, atât de departe de lumea noastră, a oamenilor.

Lumina ta este un soare viu ce iese devreme în toate zilele sângerând un râu alb atât de strălucitor pentru
ochii mei, că mi-ar fi cu totul și cu totul imposibil să te iubesc numai cu această inimă.

Antonia Luiza DUBOVICI

sursă foto: pinterest




Un maramureșean de excepție: ing. Vasile Bizău la 98 ani!

Stabilit în Franța la sfârșitul celui de- al doilea război mondial, realizat acolo profesional și familial și ajuns la venerabila vârstă de 98 de ani (împlinită azi 18 iunie), seniorul maramureșean Vasile Bizău este unul din românii de mare caracter, din prima linie a luptei pentru neamul românesc dar pe care vremurile i-au aruncat pe alte meridiane. Iată câteva elemente dintr-o biografie remarcabilă a unui om de înaltă ținută morală, competent și sobru dar și cu o mare deschidere și căldură sufletească.

Din Maramureș la Iași

Vasile Bizău s-a născut la 18 iunie 1925 în comuna maramureșeană fruntașă Dragomirești, centrul de plasă de pe Valea Izei, din părinții Nicoară și Călina, țărani români greco-catolici, puternic ancorați în tradițiile naționale și creștine românești din acest sfânt colț de țară de curând eliberat de sub îndelunga stăpânire străină. Vasile Bizău a păstrat toată viața frumoase amintiri legate de familia și satul său, de rudenii, vecini și prieteni, de munca câmpului și de atmosfera sărbătorilor. După patru clase primare în satul natal, a fost îndrumat spre liceul – internat „Constantin Negruzzi” din Iași, unde a primit o bursă în urma unui examen. Pentru aceasta, el și încă doi tineri maramureșeni au fost pregătiți și însoțiți de directorul școlii din Dragomirești, învățătorul Ioan Chindriș (bunicul semnatarului acestui articol). Drumul până la Iași precum și descoperirea acestui mare oraș încărcat de istorie au constituit o experiență fascinantă.

În umbra lui Valeriu Gafencu

Acolo la Iași, pe lângă studiile propiu-zise, Vasile Bizău  a parcurs alături de colegi și elevi  din clasele mai mari și drumul spiritual al idealului creștin și național bazat pe  moralitate, sârguință și perseverență la învățătură, spiritul de corectitudine și dreptate, preocuparea pentru progresul neamului românesc. În 1940 îndrumător pe întreg Iașiul a fost Valeriu Gafencu, student basarabean de înaltă ținută morală, figură spirituală excepțională supranumit mai târziu „Sfântul închisorilor” pentru atitudinea sa în detenția antonesciană și comunistă încununată cu nimbul martiriului. Vasile Bizău l-a întâlnit însă personal o singură dată.

În ianuarie 1941, în timpul loviturii de stat a generalului Antonescu, deoarece elevii mai mari de la liceu participau la manifestațiile de stradă din Iași pentru susținerea autorității legitime, cei mai tineri printre care și Bizău au rămas să păzească liceul. Pentru această „vină” este arestat, întemnițat și înfometat 48 de ore și apoi judecat. Fiind minor și refugiat fără părinți (Ardealul de nord era sub ocupație maghiară din 1940 ) și beneficiind de referințele favorabile ale unor profesori a fost eliberat.

Pribeag printre străini

Nu a rămas însă la liceu ci și-a căutat de lucru prin țară, ajungând la o fermă din județul Constanța. Munca era grea și prost plătită și perspectiva unei noi arestări (se făceau multe sub orice pretext) l-au făcut să ia decizia de a părăsi țara. Agățat sub un vagon în gara Cernăuți a reușit să iasă din țară spre Polonia ocupată de germani. Aici a fost băgat o lună la închisoare, interogat și verificat, apoi încadrat într-un detașament de muncă alături de ucraineni și polonezi. A lucrat în condiții grele în ferme agricole și fabrici de pe teritoriul polonez. După multe insistențe pe lângă autorități, arătând că este român, cetățean al unei țări aliate, a fost mutat la o muncă mai ușoară la uzina de gaz a orașului respectiv. I s-a permis să urmeze și niște cursuri serale de chimie industrială care îi vor prinde foarte bine mai târziu. Și-a făcut și câțiva prieteni printre francezii care lucrau în  Germania.

Ostaș în lupta anticomunistă

Lovitura de stat de la 23 august 1944 și întoarcerea României contra Germaniei l-au găsit pe Vasile Bizău în orașul Elbing din  nordul Poloniei. Acolo a aflat și de formarea unităților de voluntari  pentru a continua lupta anticomunistă  în spiritul în care fusese educat din fragedă tinerețe. A plecat la Berlin și de acolo la Viena și, după atente verificări, încadrat într-un grup de români cu destinația Korneuburg, orășel austriac unde urma să aibă loc instruirea cu scopul unei ulterioare parașutări în țară pentru a se opune ocupației sovietice. Timp de câteva luni, cei 40 de români membri ai grupului Korneuburg au primit formarea clasică a unei unități tip comando – specializați în arme ușoare și explozibile, cum să sapi și să camuflezi un adăpost subteran, să umbli prin pădure fără a face zgomot, să distrugi un pod sau șinele unei căi ferate, să detectezi și să amplasezi mine, să întinzi curse cu grenade, să tragi cu revolverul într-o țintă de mărime naturală de la 25 de metri, lupta corp la corp, manevrarea armelor albe și echipamentului radio, etc. La 19 ani, Vasile Bizău era cel mai tânăr și singurul maramureșean din grupul format la Korneuburg. La începutul lui aprilie 1945 s-au deplasat la Dollersheim, unde erau mai multe unități românești, dar la scurtă vreme, evoluția rapidă a frontului în defavoarea germanilor i-a făcut să se retragă spre Linz iar apoi să se împrăștie pe grupuri mici încercând să evite capturarea de către sovietici.

Franța, un vis împlinit

După mai multe peripeții în care nu o dată viața i-a fost în pericol, Vasile Bizău pășește pe pământul Franței la 3 iulie 1945, țara pe care o admirase din copilărie și cu a cărei limbă se descurca încă din liceu. După o perioadă de incertitudini și căutări (se punea la un moment dat problema  plecării în Venezuela) se decide să rămână în Franța și să lucreze în industria de prelucrare a zahărului, domeniu în care se va califica și specializa, devenind inginer și deținând mai multe funcții de răspundere la diferite fabrici. Angajat în mai multe proiecte internaționale din acest domeniu, a putut vizita țări de pe mai multe continente : SUA, URSS, Marea Britanie, Spania, Cuba, Siria, Coasta de Fildeș, Pakistan… un moment emoționant a fost vizita la Ierusalim la Sfântul Mormânt. În 1948 s-a căsătorit cu Claudie Martin, fiica unei familii franceze care l-a ajutat foarte mult să se integreze social  și profesional și căreia i-a purtat o permanentă recunoștință.

O inimă ce bate pentru România

Eforturile făcute pentru a-și câștiga existența și a se împlini profesional și familial nu l-au îndepărtat însă de cauza românească. Inima sa de exilat bătea pentru România cotropită de hoardele bolșevice, la familia de acasă și la camarazii  care zăceau în temnițele comuniste (o prietenie specială îl lega de consăteanul său Vasile Vlad, executat în 1953 de autoritățile comuniste în „lotul parașutiștilor”). A colaborat strâns în primii ani cu autoritățile militare americane și franceze care pregăteau luptători români pentru a fi trimiși în țară. A cunoscut și lideri ai exilului românesc, pe unii i-a și găzduit în casa sa de la Couloisy. A contribuit financiar la mai multe acțiuni și proiecte inclusiv la monumentul românesc din Spania, de la Majadahonda.

După 1989 a revenit de mai multe ori în comuna natală Dragomirești (actualmente oraș), participând la parastase și comemorări ale eroilor anticomuniști maramureșeni. A sprijinit financiar construcția noii biserici greco-catolice din localitate, cea veche nefiind restituită. Mă bucur că am avut ocazia să-l cunosc personal, dânsul având un deosebit respect și un mare atașament sufletesc față de tatăl meu. A scris mai multe volume de memorii și versuri, în română și franceză. Alături de soție, copii, nepoți și strănepoți, Vasile Bizău privește senin spre trecut, dar și spre viitor!

Stimate Domnule Vasile Bizău, la mulți ani !

Preot prof. Marius Vișovan

 




Grupul ANDEZIT 10. MEMORIA ATAVICĂ (autor, Ioan Marchiș)

Artistul plastic nu decupează și nu transmite prin opera sa mesaje (texte) verbale. El decupează din memoria noastră, cu ajutorul imaginarului, imagini și sentimente inedite, coborând până ȋn straturile ancestrale ale ființei iraționale, aducând de acolo din lumea instinctului energii pure, autentice, inedite, nealterate, atavice.

Cel puțin aceasta este tendința și voința curentelor moderne și postmoderne (recuperare a energiilor primordiale).

Mesajul plastic non-verbal umple Vidul Primordial (Noaptea Ȋnceputului )  unde materia se naște și este doar o forță, o mișcare, un vârtej, o vibrație. De aceea mesajele verbale vin doar din ,,istoricitate”, pe când cele non-verbale urcă din abisurile Primordialității.

Artistul plastic este un recuperator de memorie non-verbală. Nu există memorie fără limbaj. Cu atât mai mult, lumea pe care limbajul plastic o scoate la suprafață nu poate fi distilată ȋn cuvinte. Ea este energia sufletului animal, a sevelor vegetale, a memoriei pietrei, a geometriei mineralului, a ordinii cosmice. Ȋn corpul imaginarului există organe specializate pentru percepția atât a semnelor verbale cât și a celor non-verbale. Să nu subestimăm forța simbolurilor numai pentru că ele nu se pot verbaliza. Tot ce nu este strict verbal este profund emotional căci dincolo de explicația pe care o dă limba există comprehensiunea, ȋnțelegerea, și aceasta  ȋnseamnă cunoaștere cu inima, vibrație emoțională, iubire.

Forța limbajului non-verbal (pictura, sculptura, grafica, muzica, dansul etc.) asupra  imaginarului este uriașă căci numai ele (semnele non-verbale) sunt ȋncărcate cu emoție și trăiri nelimitate.

Dacă limbajul verbal este cel al rațiunii și al conștiinței construind la nivel mental memoria istorică și cea biografică, subconștientul nostru depozitează o memorie care nu se poate „distila” logic ȋntrucât este un limbaj non-verbal.

Unde nu există limbaj, nu există memorie, așa că subconștientul nu eliberează sub presiunea imaginarului un limbaj verbal și o memorie „citibilă„ logic, ci o memorie a imaginii atavice.

Memoria atavică este memoria care stoarce energiile primitive și primare din subconștientul nostru (Eul ascuns) și transmite la suprafață uneori biologic, alteori imaginar vibrațiile și energiile regnurilor trecute prin evoluție până la minerala energie cosmică de la ȋnceputul lumii.

Ȋn acest context teoretic al discursului despre „memoria atavică” , vom ȋncerca să ȋncastrăm tendința plastică a celor zece sculptori ce formează grupul „ANDEZIT”: ILIE BOSTAN, VLAD CIOBANU, MAXIM DUMITRAŞ, PETRE VIRGIL MOGOŞANU, ANA-MARIA NEGARĀ, BOGDAN PELMUŞ, IOAN POP-VERETA, MARCEL STANCIU, FLORIN STREJAC, CONSTANTIN ŢȊNTEANU.

Sculptura lor nu se plasează ȋn universul fizic epidermic, ȋn figurarea unei lumi descriptive a suprafeței obiectului plastic ci se plasează ȋn anatomia non-vizibilului, se construiesc pe o memorie intuitivă, care coboară din imaginar.

Ȋn acest fel  sculptorul ecorsează vizibilul recognoscibil și face anatomia non-vizibilului, a emoțiilor pe care acesta le transportă ȋn realitate.


ILIE BOSTAN

Desprins dintr-o lume mitologică ȋn care imaginarul descătușează „animalele nocturne” create ȋn „illo tempore”, personajul ecvestru a sculptorului, ȋntipărește un cadru fantastic, ȋn care, călărețul și calul se sprijină amândoi pe cele două picioare subțiri ale omului, ȋntr-o declarație de răsturnare a gravitației  lumii reale și de ȋnserare ȋntr-un halou imaginar.

Fragmente din trupul unei balene sau al unui animal preistoric, stau aici pe soclu ca să emită nemaipomenitele sunete „neauzite” , aduse aici ȋn prezent din negura veacurilor prin eliberarea memoriei atavice ascunse ȋn subconștientul artistului. Nefiind recognoscibilă, forma ȋși strigă, ȋși urlă singurătatea cosmică ȋntr-un continuu vaiet metafizic.

VLAD CIOBANU

Lupta dintre organic și geometric creează formele fantastice ale unor instrumente de țesătorie, de urzeală a spațiului cu timpul. Cele două contrarii, rotundul și unghiularul, se ȋmbrățișează, se ȋncleștează, creează un nod imposibil de desfăcut producând un conflict spatial, o ancorare a formei ȋn ireal, obligând substanța să treacă ȋntr-o realitate epidermică  nedorită de materie dar ȋnfășurată ȋn placenta creativă a artistului.

MAXIM DUMITRAŞ

Aceeași temă  biblică a „Fiului Risipitor” coborât acum ȋn piatră ȋntr-o tânguire sisifică, perpetuă, de găsire și pierdere a sinelui, a miezului său. Personajul obiect se ȋntoarce ȋn sine să-și caute esența, ȋnsă nu găsește decât golul sonor de la ȋnceputul lumii și revine la suprafața sa zgâriindu-se pe față, smălțuindu-se ȋntr-o disperare a pierderii lăuntricului-albastru, abstract și infinit de adânc.

Sculpturile lui MAXIM DUMITRAŞ, sunt vase ale memoriei atavice, structuri ale sufletului, arhitecturi ale golului din centrul universului.

PETRE VIRGIL MOGOŞANU

Formele lui coboară din lumea imaginalului ȋn lumea imaginarului. Figura de piatră din fața oglinzii se curbează și-și ȋmbrățișează propria-i reflexie, ȋnnodându-se cu ea. O lucitoare formă se răsucește și devine clepsidră culcată printr-un vârtej imaginar, ȋncercând, prin miracol, să oprească timpul, scurgerea lui.

ANA – MARIA NEGARĀ

Un zbor lichid. O planetă eșuată ȋn lichidul amniotic al mării ȋnceputului. Un dram de polen alunecând ȋn plasma ovulului planetar. Un fluture coborât ȋn larvă și mai departe ȋn visul unui animal marin nocturn. O luptă a granitului cu lumina ce-l dezvăluie și o spaimă de ȋncremenire a ei ȋn real.

BOGDAN PELMUŞ

O bucată spartă din „coloana infinitului”. Un ciob din stâlpul lumii prăbușit ȋnspre informa memoriei. Două suflete de piatră despărțite de o masa de piatră, ȋntr-o dramă ludică ca și cum s-ar rupe firul din suveica ȋmpietrită ȋn mâna țesătorului primordial.

Un sigiliu al morții spart și eliberat de obligația de a măsura timpul și iubirea . Un pecetar de piatră ȋngenunchiat și obligat să-și frângă verticalitatea.

IOAN POP-VERETA

Declarații carteziene ȋn piatră contrazise de nișe ascunse și strivite de greutatea unui acoperiș imaginar. Lucarne de piatră și lemn ca niște pâlnii de absorbit și măcinat lumina.

Grinzi de piatră ȋncovoiate de strângerea fatală a unei forme meteorice, cu radiații cubice, roiuri de forme vii ȋncă nenăscute pândind intrarea ȋntr-un cosmos imaginar.

Un colac de piatră ce asfixiază un cub, prea frumos, prea fericit, prea real ca să-i fie permisă existența perfect-geometrică, ȋntr-o lume a formelor haotice, ȋntr-o horă etern-entropică.

MARCEL STANCIU

Parcă izvorât din „clasicul” minimalism al sculptorului american Tony Smith, dar și ȋnrudit prin tendințele tradiției nordice, cu nodurile lui Mihai Olos, MARCEL STANCIU reușește să construiască – ferestre pătrate ȋn ferestre cubice, ochi de piatră ȋn ochi de piatră.

Oglindiri ale substanței ȋn neființa ei. Formele se luptă să abandoneze o simetrie care le trage din legitățile lumii vegetale. Le ȋndeamnă la o deformare ȋn care ,,ciobul”e mai important decât ȋntregul din care s-a spart dar care produce un vaiet interior, o metafizică tragică a spațiului pierdut și părăsit.

Formele cubice ale lui Marcel Stanciu, sunt veritabile ȋntoarceri la geometria primordială a mineralului, la starea de ȋmpietrire a timpului și spațiului infinit.

FLORIN STREJAC

Ieșirea din trup ȋntr-o construcție limitată de unghiuri drepte. O smulgere a mijlocului și o fixare a lui ȋntr-o formă comensurabilă, controlată de ochi. Conuri articulate cu himerice geometrii, imposibile, invitație la un nefrământat aluat al ȋnceputului. Fuga din regnul animal ȋn cel vegetal și mineral. Retragere ȋn memoria primă a emoției.

CONSTANTIN ŢȊNTEANU

Copaci răsturnați. Drumul de la memoria frunzei la memoria pietrei. De la coaja fotografiei la eternitatea esenței. Pe greutatea pietrei grele și tragice, sculptorul pune fragila ștampilă a clipei, a unei frunze banale care se așează pe spatele pietrei ca și cum ar fi spinarea unui animal preistoric. Un refuz al organicului și o căutare a unui organic-metaforic, exprimat ȋntr-o limbă plastică oximoronică.

    * * *

Astfel, echipa de sculptori „ANDEZIT” creează sfere ce cuprind elemente ale realității descărnate de funcționalități și elemente imaginare, venite aici ȋn sfera formei artistice, atrase de dorul pătrunderii ȋn real. Aici „realul” se odihnește ȋn imaginar și fantastic iar imaginarul se odihnește ȋn real prin ȋntruparea tridimensională.

                                                                        Ioan Marchiș




Legiunea Română din Siberia. Din oastea împăratului, în armata regelui. Drumul spre „acasă”, în România Mare

Marți, 13 iunie 2023, Facultatea de Geografie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” – Extensia Sighetu Marmației, a fost gazda unui dublu eveniment: conferința Legiunea Română din Siberia. Din oastea împăratului, în armata regelui. Drumul spre „acasă”, în România Mare, a istoricului dr. Ioana Gabriela Rustoiu de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, și prezentarea cărții Legiunea Română din Siberia. Moderator a fost domnul conf. univ. dr. Marin Ilieș.

Foto 1: Elie Bufnea în timpul Primului Război Mondial

Pentru publicul larg, mă opresc la evenimentul editorial. Lucrare excepțională, apărută în anul 2021 în seria MEMORIALE, III, la Editura Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și Editura Mega din Cluj-Napoca în două volume – volumul I, Legiunea Română din Siberia (1918-1919) și volumul al II-lea, Legiunea Română din Siberia (1919-1920) – îi are drept editori pe Ioana Rustoiu, Marius Cristea, Smaranda Cutean și Tudor Roșu. Primul volum se deschide cu studiul lui Marius Cristea, intitulat Noi ai cui suntem? O „multifuncțională” disfuncțională: Armata Austro-Ungară; prezentarea situației speciale conturate la sfârșitul Primului Război Mondial în Rusia, trecerea în revistă a contextului istoric în care s-au format corpurile de voluntari cehoslovaci și români și metamorfozele soldatului ardelean: de la soldat al Monarhiei Dualiste (cei 484.000 de români înrolați în armata imperială reprezentau 5,3 % din totalul forțelor militare) și prizonier la ruși, la voluntar în armata română, legionar antibolșevic și cetățean al României Mari. În articolul „Elie Bufnea și colecția sa de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia”, cercetătoarea Ioana Rustoiu prezintă personalitatea ofițerului Elie Bufnea în organizarea și activitatea celui de-al doilea corp românesc de voluntari din Rusia, respectiv traseul urmat de documentele din arhiva personală ale acestuia, documente ce constituie obiectul restituirii, sub raport istoriografic, ale acestor două volume. În continuare, cele două volume redau peste 400 de documente (peste 400 de ordine pe legiune în Celeabinsk, Irkutsk, Vladivostok, în perioada 16 decembrie 1918-24 mai 1920), numeroase tablouri nominale ale voluntarilor Legiunii Române în Siberia, fotografii din albumele donate de Elie și Maria Bufnea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, indice (de nume, de localități, de ordine pe legiune), anexe, hărți și jurnale ale operațiunilor militare organizate de Legiunea Română din Siberia împotriva bolșevicilor (iunie 1919-martie 1920). Vă invit să le parcurgeți pe îndelete. Doar așa veți putea răspunde la câteva întrebări: Cum au supraviețuit în jur de 5000 de voluntari Siberiei, timp de 21 de luni, în mare parte petrecut pe șine, prinși în mijlocul Războiului Civil dintre Armata Albă și cea Roșie? De ce voluntarii români folosiți pe post de ariergardă au fost conduși la un moment dat de către colonelul Kadlec? În ce împrejurări a fost asasinat maiorul I. Dâmbu, eroul de la Mărășești? Cu câți ani l-au „recompensat” cu pușcăria de la Sighet pe Voicu Nițescu, președintele Comitetului Național Român din Rusia? Vă îndemn însă să puneți și altele.
Volumul mare de documente (peste 1000 de pagini) completează cu succes primele mărturii memorialistice ale problematicii din cele două decenii interbelice, pe cele de la semicentenarul Marii Uniri (1968) sau contribuțiile istoricilor Vasile Dudaș și Ioan Șerban de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. Toate acestea completează baza de date a românilor participanți la Marele Război, din Galiția până în Italia și Franța. Această contribuție rămâne însă, de departe, una demnă de un veritabil Anabasis modern, care ar trebui să stea la loc de cinste în biblioteca fiecărui român.
În loc de concluzie, las cititorilor plăcerea de a lectura lista* voluntarilor maramureșeni din Siberia, din unităţile care se găseau în garnizoana Taişet, păzind calea ferată transiberiană şi care au format apoi ariergarda trupelor naţionale în retragere spre Vladivostok (1919-1920), cu mențiunea că lipsesc voluntarii maramureșeni din batalionul de rezervă, cu garnizoana Irkutsk. Toți aceștia apar în colecția Elie Bufnea.
*am preferat să păstrez forma localităților necorectată

Compania Statului Major

Nr. crt./ Gradul/ Numele şi prenumele/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul/ Judeţul şi Provincia
1. Soldat/ Gheorghe Petrovai/ 27/ plugar/ Maramurăş Maramurăş
2. Soldat /Vasile Bilasciu/ 27/ plugar/ Pătrova Maramurăş
3. Soldat/ Gheorghe Chira/ 24/ plugar/ Socel Maramurăş

Intendenţa Legiunei

Nr. crt./ Gradul/ Numele şi prenumele/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Fruntaş/ Vasile Pop/ 27/ plugar/ Budeşti Maramurăş
2. Plutonier/ Michael Ţinţaş/ 33/ lemnar/ Hărniceşti Maramurăş
3. Fruntaş/ George Şerban/ 24/ lemnar/ Poiana Cosan Maramurăş
4. Soldat/ Ştefan Ioachim/ 45/ lemnar/ Nichinţa-Mică Maramurăş

Compania de Pioneri

Nr. crt./ Gradul/ Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Grigore Roman 24 plugar Borşa Maramurăş
2. Soldat Şofron Nichita 28 plugar Lorgina Maramurăş
3. Soldat Vasile Gogota 26 plugar Onceşti Maramurăş

Batalionul I operativ ,,Horea”. Compania 1

Nr. crt./ Gradul /Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Ioan Jurca 29 plugar Călineşti Maramurăş
2. Soldat Petru Pop l. Ioan 26 plugar Glod Maramurăş
3. Soldat Grigorie Fechete 22 plugar Juleşti Maramurăş

Batalionul I operativ „Horea” Compania a 2 a

Nr. crt. Gradul Nume şi prenume Vârsta Ocupaţia Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Ioan Hanţuc 28 plugar Borşa Maramurăş
2. Soldat Todor Pălincaş 38 plugar Cuveşti Maramurăş
3. Soldat Vasile Bindeci 27 plugar Dragomiceşti Maramurăş
4. Soldat Ioan Tomulea 37 plugar Ghişeul de jos Maramurăş
5. Soldat Ioan Bumbar 35 plugar Leordina Maramurăş

Batalionul I operativ ,,Horea”. Compania a 3 a

Nr. crt./ Gradul/ Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Vasile Cudrici 39 plugar Bârsana Maramurăş
2. Soldat Ilie Andreciuc 29 plugar Blidar Maramurăş
3. Soldat Vasile Leordian 28 plugar Leordina Maramurăş
4. Soldat Gavril Trifoi 30 plugar Vişeul de Sus Maramurăş

Batalionul I operativ „Horea”. Compania a 4 a

Nr. crt./ Gradul/ Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Ioan Pop 24 plugar Biseşti Maramurăş
2. Soldat George Balint 34 plugar Sirfalău Maramurăş
3. Soldat Grigore Hârb 31 plugar Strâmtura Maramurăş

Batalionul I operativ „Horea”. Compania de depozit

Nr. crt. Gradul Nume şi prenume Vârsta Ocupaţia Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Ignat Timiş 24 plugar Borşa Maramurăş
2. Elev-sergent Teodor Murăşan 24 funcţionar calea ferată Câmpulung Maramurăş
3. Soldat Vasile Bilţ 36 servitor la hotel Vişeul de jos Maramurăş

Compania de mitralieră

Nr. crt./ Gradul/ Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Fruntaş George Mitiţi 23 plugar Cuha Maramureş
2. Soldat Vasile Hiuşca 23 plugar Ieud Maramurăş
3. Soldat Vasile Mihalea 24 plugar Petrova Maramurăş
4. Soldat Irimie Pompilius 28 plugar Sacasău Maramurăş
5. Soldat Petru Mândrean 25 plugar Şugatag Maramurăş
6. Caporal Iosif Popp 35 pictor Vişeul de Sus Maramurăş

Batalionul II operativ „Mărăşeşti”. Campania 1 a

1. Soldat Vasile Tăuţ 34 plugar Biserica Albă Maramurăş
2. Soldat Ioan Blaj 33 plugar Buteşti Maramurăş
3. Soldat Ştefan Nascu 28 plugar Giscul de Jos Maramurăş
4. Soldat Vasile Lăcătuş 43 plugar Hărniceşti Maramurăş
5. Caporal George Precup 32 plugar Slatina Maramurăş
6. Sergent Mihai Şimonca 29 plugar Slatina Maramurăş

Batalionul II operativ „Mărăşeşti”. Compania 2 a

Nr. crt./ Gradul/ Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Petru Maciac 28 plugar Botiza Maramurăş
2. Plutonier Vasile Velca 27 plugar Hărniceşti Maramurăş
3. Soldat Todor Coman 34 plugar Mainei Maramurăş
4. Sergent Florian Covaci 39 plugar Slatina Maramurăş
5. Soldat Dumitru Tomniuc 31 plugar Vişeul de Sus Maramurăş

Batalionul II operativ „Mărăşeşti”. Compania a 3-a

Nr. crt. Gradul Nume şi prenume Vârsta Ocupaţia Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Fruntaş Vasile Mihai 31 plugar Borşa Maramurăş
2. Soldat Vasile Caroluţ 46 plugar Borşa Maramurăş
3. Soldat Ioan Danciu 26 plugar Borşa Maramurăş
4. Soldat Petru Şteţcu 28 plugar Borşa Maramurăş
5. Soldat Maftei Tămăioagă 24 plugar Moisei Maramurăş
6. Soldat Ioan Biza 32 plugar Săciel Maramurăş
7. Plutonier Ilie Pop 44 plugar Vucu de Mijloc Maramurăş

Batalionul II operativ „Mărăşeşti”. Compania de depozit

1. Soldat Petru Creţu 46 plugar Strâmtură Maramurăş

Batalionul II operativ „Mărăşeşti”. Compania de mitralieră

Nr. crt./ Gradul/ Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
1. Soldat Mihai Calenici 25 plugar Apşa de Jos Maramurăş
2. Soldat Mihai Duma 22 plugar Călineşti Maramurăş
3. Soldat Ioan Luţu 24 plugar Ieud Maramurăş
4. Soldat Teodor Stanca 36 plugar Ieud Maramurăş
5. Soldat Gheorghe Chirian 25 plugar Leordina Maramurăş
6. Soldat Ioan Ilie 24 plugar Poieni Maramurăş
7. Soldat Ioan Ciornei 28 plugar Răzablia Maramurăş
8. Soldat Ioan Puia 32 plugar Răzablia Maramurăş
9. Soldat Vasile Vesel 23 plugar Sârgi Maramurăş
10. Soldat Ilie Bota 27 plugar Slatina Maramurăş
11. Fruntaş Grigorie Tămăiagă 26 plugar Vişeul de Jos Maramurăş

Batalionul II operativ „Mărăşeşti”. Unitatea de legătură

Nr. crt./ Gradul/ Nume şi prenume/ Vârsta/ Ocupaţia/ Domiciliul Judeţul şi Provincia
12. Soldat Mihai Stan 35 plugar Japa Maramurăş

Prof. Marius Voinaghi


Foto 1: Elie Bufnea în timpul Primului Război Mondial




O expoziție de excepție la Sighet: ZECE (pentru)… SCULPTORI!

Vineri, 16 iunie 2023, ora 15:00, va avea loc vernisajul expoziției de sculptură ANDEZIT 10 la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighet (str. Iuliu Maniu, nr. 31).

Vor expune 10 artiști vizuali care formează grupul ,,ANDEZIT”: Ilie BOSTAN, Vlad CIOBANU, Maxim DUMITRAŞ, Petre Virgil MOGOŞANU, Ana-Maria NEGARĀ, Bogdan PELMUŞ, Ioan POP-VERETA, Marcel STANCIU, Florin STREJAC, Constantin ŢȊNTEANU.

Expoziția itinerantă „Andezit 10” a ajuns la Sighet după popasuri la Sângeorz – Băi și Baia Mare, fiind un privilegiu deosebit pentru sigheteni oportunitatea de-a admira lucrări create recent de sculptori contemporani importanți. La vernisaj vor participa o parte dintre artiștii expozanți.

Doamna Laura Teodora GHINEA, președinte UAPR – Filiala Baia Mare, va rosti cuvântul de deschidere.

Curatorul expoziției este sculptorul Ioan Pop – Vereta.

Expoziția va fi deschisă în perioada 16 iunie – 07 iulie 2023.

Ion Mariș




Mozaic (Marin Slujeru)

Noi milițieni
Tânăra colegă de limba română naveta din satul natal la școala noastră cu mașina personală. Într-o zi, intră val-vârtej în sala profesorală râzând nervos:
– M-a amendat lângă casă. Unu’ de la noi! Pentru depășire de viteză. Dar a meritat. Uita-ți-vă ce a scris în procesul-verbal: „Nu are obiecți”. Ultimul cuvânt era încercuit.

Biciclistul
– Zile bune și frumoase, domn profesor! – mă depășește octogenarul cu bicicleta lui.
– Și dumnea… Cu dumneavoastră dimpreună! – strig după el.

Copacii tineri…
Demonstrație cu custura, în luna lui Mai: „Vezi? Deci, plânge copacul dacă-ncepi să-l tai!”

La „Bingo”
– Două bilete de 7, vă rog!
– Ce numere?
– Aleatoare. Care vreți dumneavoastră….

Edu.ro
Din învățăturile unui cadru cu experiență, emerit, către un confrate mai tânăr: „Dacă vrei copilul ca să vină cu plăcere la școală…”

Sărbătoare. Scurtă ochire pe corzo
„Mochete, carpete, coverturi…” * Un manechin-copil cu un papion roz (rozosin) la costumaș. * Într-o vitrină: „Nu vindem tichete de parcare!” * Pe o poartă: „Nu parcați în fata porții!” * Sau: „Atenție! Nu mușcați câinele!” * Într-o altă vitrină, căni „pentru cel mai bun soț” / „cea mai bună soție”. * O firmă: „Delisa”…
Toate perfect normale în orașul cu statuia Cuiului hlizit la loc de cinste.

MM
* La noi, în Mai-Iunie, avem cirieșă. Abia apoi vin cireșele.
* Moralizare: „!Tu ți le ca’ți. Cu lumn’ ina!”
* La „Meniul zilei”. Un moșuc bea tot sucul comandat. Apoi, când ospătărița i-aduce supa, o privește în ochi vinovat: „L-am sufulcat!’’

La doctori
O nevastă de pe Vișeu povestește cum crește copilul din flori al unei nepoate, de când acesta avea 4 ani. Acuma băiatul este într-a VI-a și i-a luat haine și adidași „din ceia noi”, pe bani mulți, că-i frumos și foarte deștept. A luat 10 la test. Acolo s-au dus alți bani, „că știi-știi, da’ treb’e să dai, „altfel scărțăie treaba”.
Tot ea: „Aștept de la 10 și acuma-i unu și n-o venit domnu… Da, am știut că-i de la unu, da o zis socru să fiu prima, că avem făn…”

La Poștă
Coadă la pensia de sărăcie:
– Tăt am zâs să mă duc în audiență…
– S-o schimbat primaru’ de atunci…
– Cum? Nu mai îi S.?! De când?
– De v’o doi ani!
– Uă de mine!

La piață
Ticsit de cireșe, căpșuni, ceapă verde, lapte, urdă, flori… Lume plin.
– Ce vă dau, unt’eșuc?
– Niște ridichi, domnucă…
– Le rump frunzele?…
– Haidați, oameni buni, că vine fortuna!

În dulcele grai...
„Am pus flori în spatele blocului… Dacă le săpăm, crește, mamă!…”

Marin SLUJERU




Semn de carte: Vasile MUSTE – „Blesteme”

Volumul de poeme… „Blesteme”, autor Vasile Muste, a apărut la Editura George Coșbuc, Bistrița, 2023.
Volumul a fost lansat Joi, 08 iunie 2023, la Centrul Cultural din Sighet, în prezența autorului („autoexilat” temporar în Spania).

* * *
Câteva mostre de „blesteme”:

BLESTEM XV

Soarele înlăcrimat
doarmă lângă tine-n pat
să te plângă de frumoasă
să poți lumina prin casă

BLESTEM XXXIII

Lua-te-ar moartea-n chirie
pe o perioadă nedeterminată
din totdeauna înspre niciodată
babă în husă de fată

DEZLEGARE DE BLESTEM

Ce mi-a fulgerat din gură
să se-nchidă-n piatră sură
și pe dincolo de zare
să le poarte Carul Mare
în uitare
în uitare

Salut, Sighet!




Comunitatea evreilor din Ocna Șugatag

Comunitatea evreilor din Ocna Șugatag s-a format pe la finalul secolului XIX și aparținea de comunitatea sine stătătoare din Berbești. La recensământul din anul 1941 (realizat de Ungaria) s-au declarat evrei 117 persoane și toți aveau ca limba maternă idiș.

Majoritatea evreilor din Ocna Șugatag se ocupau cu comerțul cu lemne și fructe de pădure, multe dintre aceste produse fiind comercializate de ei în afara țării.

Primul rabin al comunității a fost ales abia în anul 1930. Iekutiel Iehuda Gross a fost rabin timp de 14 ani, însă acesta a fost ucis în Auschwitz alături de enoriașii săi.

Evreii din Ocna Șugatag au suferit chiar și înainte de deportările din 1944. În anul 1941 autoritățile maghiare au deportat în Galiția ocupată de germani evreii declarați apatrizi. Aceștia au fost uciși în masacrul de la Kameaneț-Podilskîi de către naziști.

Peste doar trei ani, mai exact în 19 aprilie 1944, evreii rămași în Ocna Șugatag au fost adunați în sinagogă de către autoritățile maghiare, bătuți și percheziționați, pentru ca ulterior să ajungă în ghetoul din Berbești. În mai 1944 au ajuns în ghetoul din Sighetu Marmației, iar ulterior au fost deportați în Auschwitz. Majoritatea dintre cei ajunși aici au fost uciși.

Ultimii doi evrei din localitate au fost recenzați la recensământul din anul 1992. Azi în Ocna Șugatag nu mai trăiesc evrei.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania
Phone: +4 0740 58 92 08
Web: www.regiomm.ro

Comunicat de presă




Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „AM FOST, Ș-OM FI”!

Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret „AM FOST, Ș-OM FI”, ediția a XXV-a, 31 mai – 5 iunie 2023,

The International Folklore Festival for Children and Youth „WE WERW AND WE’LL STILL BE”, the XXVth edition, between May 31 – June 5, 2023

PROGRAM:

Miercuri, 31 mai
ora 10:00 Atelier de creație – nivel preșcolar Grădinița cu Program Prelungit nr.9
ora 12.00 Arelier de creație – ciclul primar
Școala Gimnazială nr. 2

Wednesday 31 May
10:00 a.m. Creative workshop – preschool level
Kindergarten with Extended Program no. 9
12:00
Creative workshop – primary cycle
Secondary School no. 2

vineri, 02 lunie
ora 12:00 Vernisajul Expoziției Concurs de arte plastice
„Datini și obiceiuri – forme și culori”.
Centrul Cultural-Pastoral „Sf. losif Mărturisitorul”

Friday June 2
12:00
Opening of the Fine Arts Competition Exhibition
„Traditions and customs – shapes and colours”.
The Cultural-Pastoral Center „St. Joseph the Confessor”

sâmbătă, 03 iunie
ora 12:00 Parada portului popular – Aleea pietonală – Parcul Grădina Morii
Concursul de folclor – Parcul „Grădina Morii”

Saturday 03 June
12:00 a.m. Parade of the folkloric costumes Pedestrian alley – Park „Mill Garden”
Folklore Contest / Park „Mill Garden”

Președintele juriului concursului de folclor: CORNELIA REDNIC

The president of the jury of the folklore contest: CORNELIA REDNIC

duminică, 04 iunie
ora 13:00 Premierea formațiilor participante- Parcul Grădina Morii

Sunday June 4
13:00
Awarding ceremony.
Park „Mill Garden”

Salut, Sighet!