La Editura Valea Verde din Sighet a apărut cel de-al șaselea volum de poezie „…65…”, autor Ion Mariș (editor – Ion Mariș, lector de carte – Iulia-Dora Mariș, tipar – Aska Grafika).

În centrul celor 65 de poeme se află aceeași reflecție asupra trecerii timpului și a fragilității condiției umane. Titlul volumului și poemul final transformă cifra 65 într-un moment de bilanț, în care autorul își privește cu luciditate drumul parcurs. Moartea nu este evocată doar ca sfârșit al vieții, ci ca o prezență discretă, care însoțește fiecare etapă a existenței și dă o altă greutate întrebărilor despre sens, memorie și identitate. Uneori este privită cu ironie, alteori cu resemnare sau cu neliniște metafizică, dar rămâne, de la un capăt la altul al volumului, unul dintre firele care țes universul poetic al lui Ion Mariș.

*

Fără secrete
În secunda 16 din volumul meu am primit un nume
prea simplu pentru a fi memorat
la pagina 61 am început să vorbesc
acum doar încerc arta păcii
nu vreau să mai văd culorile incerte livrate
pentru frica noastră
nici umbrele deghizate
iar rugăciunea nu mi-o voi scrie
dincolo de noapte de aceea
nu știu câte războaie îmi acoperă somnul
câte pagini albe se pierd în spațiu…
măsor nesomnul
asupra mea veghează un Dumnezeu abandonat.

(din volumul „65…”)

* * *

Ion Mariş s-a născut în 16.04.1961. A absolvit Institutul Politehnic Cluj Napoca – Facultatea TCM (1986), extinzându-şi ulterior activitatea şi în alte domenii: bancar, burse de valori, turism, consultanţă, farmaceutic.
A activat în diverse cenacluri literare atât ca elev la Sighet (Liceul „Dragoş-Vodă”) cât şi ca student la Cluj- Napoca. A publicat poezie  şi proză în diverse reviste şi periodice.
Este membru fondator al Clubului Rotary Sighet (2001) și coordonatorul  Editurii Valea Verde din Sighet.
Este membru UZPR din anul 2021.

A publicat volumele: „Autostop printre gânduri” (2016), „Salut, Sighet!” (2016), „La masă cu președinții” (2016), „Vesperare” – poezie (2017), „Ultimul poem (…)” – poezie (2019), „Ion Bledea – Sculptorul Nordului” – album (2019), „#CNDV100 – Convorbiri – mărturisiri” – interviuri, co-autor (2019), „Sentimente neasigurate” – poezie (2021), „Semne, pe_semne” – poezie (2022), „Eugen Mihaljek un AS de… 66 de puncte” –  co-autor (2022), „Re_semnat” – poezie (2024), „Cu spatele la Centru” – publicistică (2025).

Salut, Sighet!

Cel mai proaspăt număr al revistei de cultură „Nord Literar” (6/277 iunie 2026) vine cu un sumar bogat, pe gustul tuturor iubitorilor de literatură. Publicația poate fi achiziționată din chioșcurile de ziare din Baia Mare și de la librăriile „Cărturești” din întreaga țară.

În eseul „De-a culorile. Pictura mea”, Irina Petraș își mărturisește pasiunea pentru pictură, pentru care a ales titluri care sugerează de cele mai multe ori „legătura” cu lecturile sale.

În editorialul „Printre spații și cărți”, Dana Buzura-Gagniuc atinge din nou problema condiției literaturii și a creatorilor săi.

Romanul „Sălbatica” al Doinei Ruști abordează subiectul deportărilor forțate în Bărăgan din anii ‘50. Mai multe despre acest roman se pot afla din cronica lui Gheorghe Glodeanu.

Poezia Cătălinei Soare-Hull din recentul volum „Iubirea nu are organe de simț” urmărește „stadiul decantării mature, mizând pe terapia integratoare”, după cum spune Delia Muntean în cronica sa. Aceeași exegetă ne mai propune spre lectură volumul de versuri al lui Marian Zubac, „Toată lumea vorbește de mine”, apărut de curând la ditura Limes.

Daniela Sitar-Tăut aduce în atenția cititorilor istoria unui scenariu cinematografic nevalorificat până în prezent – „Ștefan cel Mare” de Camil Peterescu.

La „Orfeu” se pot citi poeziile lui Gavril Ciuban și parodia lui Lucian Perța.

Gheorghe Pârja aduce argumente în sprijinul dimensiunii novatoare a diplomatului Horia Bădescu, autor al cărții „La răsărit de Paradis”, un volum care „spune povestea unei aventuri spirituale”.

Un splendid tablou al copilăriei academicianului Ion Pop, originar din Mireșu Mare, este publicat în acest număr. Textul este un fragment dintr-un volum în pregătire ce va cuprinde dialogurile lui Ion Pop cu Toni Chira.

Actualitatea culturală, semnată de Dana Buzura-Gagniuc, aduce pe tapet bogăția de evenimente a acestei veri.

În pagina dedicată „Cuvintelor din exil”, Mihaela Albu scrie despre așa-zisa dezbinare a exilului românesc.

Săluc Horvat îl readuce în atenția cititorului pe Mihai Eminescu – „Expresia integrală a sufletului românesc”.

De curând, la Baia Mare a avut loc cea de-a 32-a ediție a Festivalului de Teatru Atelier, iar Daniela Dunca semnează o cronică la unul dintre cele mai tulburătoare spectacole din festival: „Nietzsche Says It’s Way Past Your Bedtime”.

Un portret al scriitorului Ștefan Jurcă este realizat de poetul Gavril Ciuban.

Raluca Hășmășan zăbovește asupra volumului lui Radu Voinescu, „Educația sentimentală”, care cuprinde un discurs liric caracterizat prin limpezime și prin rafinament imagistic.

„Nicolae Corlat îi spune poeziei pe nume: orbire” afirmă Flaviu Mihali după lectura volumului „Împotriva orbirii” al poetului amintit, iar Nicolae Scheianu îl consideră pe Liviu Coroiu „un «paznic al visului» în «oglinda fântânii»” – după lectura noului său volum de versuri „Tăcerea fântânilor”.

Prezentul număr cuprinde un fragment dintr-un roman în pregătire de Vanessa Steinacher și poezii din creația scriitorilor Nicolae Nistor, Alexandru Boțoroga și Luminița Giurgiu.

O incursiune în „Orbitor”-ul lui Mircea Cărtărescu propune Remus-Valeriu Giorgioni.

Versuri semnate de poetul italian Giuseppe Bova, în traducerea lui Valeriu Stancu, pot fi citite pe pagina dedicată autorilor străini.

Sunt prezentate, de asemenea, premiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, oferite în cadrul FestLit 2026.

Un mare scriitor, Radu Ciobanu, a plecat dintre noi, iar revista publică un scurt portret.

Poemul lunii aparține lui Mihai Olos. Acest număr este ilustrat cu lucrări din creația artistului Marian Zidaru, care este prezentat în paginile revistei de Cătălin Davidescu.

COMUNICAT DE PRESĂ

Scriu aceste rânduri nu ca un observator din afară, ci ca un om care trăiește această realitate în fiecare zi.
De aproape un sfert de secol trăiesc în Italia. Acolo muncesc, acolo mi-am construit o viață și am învățat să respect o altă cultură, o altă limbă și alte reguli. Dar, în tot acest timp, nu am încetat niciodată să iubesc România și să mă întorc acasă ori de câte ori am avut ocazia.
Nu scriu aceste rânduri pentru a judeca diaspora. Eu fac parte din ea. Și nu le scriu nici pentru a-i judeca pe cei rămași acasă.
Le scriu pentru că, în toți acești ani, am avut privilegiul și, uneori, durerea de a privi ambele lumi. Am văzut sacrificiile celor plecați, dar și greutățile celor rămași. Am înțeles că fiecare poartă propriile răni și că, de prea multe ori, ajungem să ne judecăm unii pe alții fără să ne cunoaștem cu adevărat povestea.
Poate că tocmai de aceea simt nevoia acestei reflecții.
Există un moment pe care fiecare român plecat în străinătate îl așteaptă cu sufletul la gură… Momentul în care își închide ușa casei, urcă în mașină sau în avion și pornește spre România.
Spunem simplu: „Merg acasă.”
Câtă emoție încape în aceste două cuvinte! Ele nu înseamnă doar o destinație pe hartă. Înseamnă nostalgia copilăriei, vocea părinților, ulița pe care ai învățat să mergi, râul în care ai făcut baie, banca din parc unde ai visat la viitor. Înseamnă rădăcinile tale.
Pentru noi, cei plecați, concediul nu este doar o vacanță. Este întâlnirea cu o parte din sufletul pe care am fost nevoiți să-l lăsăm în urmă.
De aceea plecăm cu mașinile încărcate până la refuz. Nu doar cu bagaje și cadouri, ci și cu dor. Un dor adunat în luni întregi de muncă, în sărbători petrecute departe de familie, în aniversări urmărite printr-un ecran de telefon și în îmbrățișări amânate ani la rând.
Și totuși…
În ultimii ani am observat că întoarcerea acasă nu mai este întotdeauna atât de simplă.
Cu mulți ani în urmă, cineva mi-a spus o frază pe care n-am putut să o uit niciodată: „Abia așteptăm să plecați înapoi la sfârșitul verii, că prea aveți pretenții.”
M-au durut acele cuvinte. La început m-am revoltat.
Cum adică, „noi”? Noi, cei care muncim zece sau douăsprezece ore pe zi? Noi, cei care am lipsit de la mesele de Crăciun, de la botezurile nepoților, de la înmormântările celor dragi? Noi, cei care am învățat o limbă nouă, alte reguli și alte obiceiuri doar pentru a putea construi un viitor mai bun?
Mi s-a părut o nedreptate.
Dar timpul are darul de a ne obliga să privim lucrurile din mai multe unghiuri.
Și am înțeles că omul acela nu vorbea despre toți emigranții. Vorbea despre un comportament care există și pe care nu avem voie să-l ignorăm.
Pentru că, din păcate, există și printre noi oameni care, odată întorși acasă, simt nevoia să demonstreze că au reușit.
Nu tuturor, desigur.
Dar suficient de mulți încât să lase o imagine greșită despre întreaga diasporă.

În fiecare vară, orașele și satele României se umplu de mașini puternice, cu numere de Italia, Germania, Spania sau Franța. Unele sunt cumpărate prin muncă cinstită și prin sacrificii uriașe. Dar există și situații în care aparențele costă mai mult decât își permit oamenii.
Am cunoscut persoane care au făcut credite sau au scos bani din bancă doar pentru a veni două săptămâni acasă „cum trebuie”. Restaurante scumpe, haine de firmă, telefoane afișate ostentativ, bancnote aruncate pe masă, dorința de a impresiona pe toată lumea.
Și m-am întrebat de multe ori: Pe cine încercăm, de fapt, să convingem? Pe ceilalți sau pe noi înșine?
Adevărata valoare nu are nevoie de spectatori.
În același timp, trebuie să ne gândim și la cei rămași acasă.
Ei muncesc la fel de cinstit. Își cresc copiii. Își îngrijesc părinții. Își plătesc taxele și încearcă să ducă o viață demnă într-un sistem care nu le face întotdeauna viața ușoară.
Nu merită să fie făcuți să se simtă mai mici doar pentru că nu au plecat din țară.
Mai există un lucru pe care îl observ în fiecare vară.
Orașele se schimbă peste noapte. Traficul devine sufocant, parcările dispar, restaurantele sunt pline.
Este firesc. Toți vrem să profităm de puținele zile petrecute acasă.
Dar uneori uităm că și cei care locuiesc acolo tot anul au dreptul la liniștea și la respectul lor.
De multe ori aud în jurul meu comparații care dor.
„În Italia nu se face așa…”
„În Germania lucrurile sunt altfel…”
„La voi nu funcționează nimic.”

Da, sunt multe lucruri pe care le-am învățat în țările care ne-au primit. Și eu trăiesc în Italia de aproape un sfert de secol. Acolo am învățat disciplina, punctualitatea, respectul pentru spațiul public și pentru timpul celorlalți. Sunt valori pe care le prețuiesc și pe care încerc să le aplic în fiecare zi.
Dar toate acestea nu îmi dau dreptul să privesc de sus țara în care m-am născut.
România are problemele ei. Le știm cu toții. Dar oamenii care au rămas acasă nu sunt vinovați pentru toate neajunsurile ei. Ei își duc propriile lupte, la fel cum noi ni le ducem pe ale noastre.
Îmi amintesc o întâmplare petrecută într-o farmacie.
O tânără venită din Germania a cerut un medicament. Farmacista i-a răspuns politicos că produsul respectiv nu există. Înainte ca aceasta să poată explica mai departe, băiatul care o însoțea a izbucnit: „Ce țară de rahat! La voi nu găsești nimic!”
Farmacista încerca să îi spună că denumirea comercială a medicamentului era diferită în România și că, dacă îi spune substanța activă, îi poate oferi imediat echivalentul.
Dar el nu mai asculta. Hotărâse deja că problema era țara.
Am plecat din farmacie cu un gust amar. Nu pentru că lipsea un medicament. Ci pentru că, uneori, uităm cât de ușor putem răni prin felul în care vorbim despre propria noastră țară.
Critica poate construi. Disprețul nu construiește niciodată.
Mai există apoi un lucru pe care foarte mulți îl interpretează greșit. Limba.
De câte ori un român venit din Italia strecoară câte un cuvânt în italiană, imediat apare cineva care spune: „Ia uite-l! Nu mai știe românește. Acum se dă mare!”
Da, există și persoane care fac asta intenționat. Dar ele sunt puține. Cei mai mulți nu o fac din aroganță. O fac fără să își dea seama.
După douăzeci sau treizeci de ani petrecuți într-o altă țară, începi să gândești în două limbi.
La serviciu vorbești italiană. La medic vorbești italiană. La bancă vorbești italiană. La magazin vorbești italiană. Uneori chiar visezi în… italiană.
Iar când revii acasă și începi să povestești, primul cuvânt care îți vine în minte este cel pe care îl folosești zilnic. Mi se întâmplă și mie.
Sunt momente în care caut câteva secunde un cuvânt românesc pe care îl știam perfect odinioară. Îmi vine imediat în italiană, iar românescul apare puțin mai târziu.
Nu pentru că mi-aș fi uitat limba. Nu pentru că mi-ar fi rușine că sunt româncă. Ci pentru că aceasta este realitatea unui om care trăiește între două limbi și între două culturi.
Și atunci ajung la ceea ce cred că este adevăratul preț al emigrării.
Nu munca. Nu dorul. Nu sărbătorile petrecute departe de cei dragi. Ci faptul că, încet, încet, începi să nu mai aparții pe deplin nici unui loc.
Oricât de bine te-ai integra într-o țară străină, vei rămâne întotdeauna omul venit din altă parte.
Poți vorbi limba perfect. Poți respecta toate regulile. Poți munci o viață întreagă. Poți fi apreciat și respectat. Dar, în adâncul sufletului, vei ști că nu acolo ai făcut primii pași, nu acolo ai copilărit și nu acolo îți sunt rădăcinile.
Iar când te întorci în România, descoperi că nici ea nu a rămas pe loc.
Orașul s-a schimbat. Cartierul s-a schimbat. Părinții au îmbătrânit. Copiii au crescut. Unii prieteni au plecat și ei. Alții nu mai sunt. Foștii colegi de școală sau de serviciu s-au schimbat atât de mult încât uneori nici nu îi mai recunoști.
Și, fără să îți dai seama, începi să ai un sentiment ciudat.
Te plimbi pe străzile copilăriei și ai impresia că ești turist în propriul tău oraș.
În străinătate ești „românul”.
În România ești „cel venit din Italia”.
Rămâi suspendat între două lumi.
Poate tocmai această ruptură îi face pe unii să simtă nevoia să demonstreze că au reușit. Poate de aceea unii afișează mai mult decât au.
Poate de aceea alții vorbesc prea tare despre câți bani câștigă sau despre cât de bine este în țara în care trăiesc.
Dar succesul nu se măsoară în mașina pe care o conduci. Nu în telefonul pe care îl pui pe masă. Nu în hainele pe care le porți. Și nici în banii pe care îi cheltuiești în cele două săptămâni de concediu.
Adevărata reușită este să te întorci acasă și oamenii să se bucure sincer că ai venit. Să fii întâmpinat cu o îmbrățișare, nu cu o ironie.
Poate că și noi, cei plecați, avem nevoie de mai multă smerenie.
Și poate că cei rămași acasă au nevoie de mai multă înțelegere. Fiindcă nimeni nu pleacă de acasă pentru că îi este ușor. Și aproape nimeni nu rămâne departe pentru că nu îi este dor.

În sfârșit, nu există două categorii de români. Nu există „cei din țară” și „cei din străinătate”.
Există doar oameni care au ales drumuri diferite și care au plătit, fiecare în felul său, un preț.
Unii au rămas lângă părinți, dar au dus povara lipsurilor. Alții au câștigat mai bine, dar au pierdut ani întregi din viața celor pe care îi iubesc.
Niciun drum nu este ușor. Și nici unul nu este lipsit de sacrificii.
Poate că, în loc să ne măsurăm unii pe alții după mașini, salarii, haine sau cuvintele pe care le rostim, ar fi suficient să ne întrebăm, cu sinceritate: „Ce mai faci? Ești bine?”
Pentru că, dincolo de granițe, de salarii și de kilometri, purtăm cu toții același dor.
Dorul de a aparține. Dorul de a fi înțeleși. Dorul de a ne simți, măcar pentru câteva zile, cu adevărat acasă.
Poate că adevărata dramă a emigrării nu este că pleci din țara în care te-ai născut. Ci că, după mulți ani, ajungi să te simți puțin străin și acolo, și aici.
Rămâi între două lumi.
Iar tot ce îți dorești este ca, atunci când spui „merg acasă”, să existe măcar un loc în care cineva să te aștepte cu aceeași bucurie cu care ai plecat.

Adriana CSURKA

 Foto: Tomi Hoffer

Vara culturală a Maramureșului se îmbogățește cu un eveniment de excepție.

Joi, 16 iulie 2026, de la ora 18:00, la Centrul Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene din Vișeu de Sus va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Noblețea marginii”, semnată de artistul vizual Ioan Borlean.

Expoziția este organizată sub egida Fundației „Ioan și Livia PISO” la „Centrul Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene” și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Satu Mare, propunând publicului o întâlnire inedită cu istoria și identitatea Maramureșului, transpuse într-un limbaj artistic contemporan.

Cele 30 de lucrări reunite în această expoziție sunt inspirate din stemele/ blazoanele vechii nobilimi române maramureșene, simboluri autentice prin formă, culoare, textură și expresivitate plastică. Bazate pe o riguroasă documentare istorică, creațiile lui Ioan Borlean demonstrează că patrimoniul cultural poate deveni o sursă inepuizabilă de inspirație artistică și un mijloc de redescoperire a valorilor care definesc această parte a țării.

Prin expoziția „Noblețea marginii”, artistul propune mult mai mult decât o simplă „colecție” de picturi. Fiecare lucrare invită privitorul la o reflecție asupra identității, memoriei și continuității istorice, într-un dialog sensibil între trecut și prezent. Maramureșul Voievodal, cu întreaga sa încărcătură simbolică, este reinterpretat într-o manieră modernă, fără a-și pierde autenticitatea și forța evocatoare.

Cu această ocazie se va lansa și albumul „Steaguri și Praguri”, autor Ioan Borlean, Editura Valea Verde, 2026.

Curatorii expoziției sunt dr. Vlad Lazu, reprezentant al Centrului Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene și jurnalistul Ion Mariș. În cadrul vernisajului vor susține alocuțiuni preot Ioan Bizău, prof. univ. dr. Negoiță Lăptoiu, dr. Ioan Petrovai, arh. Dorel Cordoș și prof.univ. dr. Alexandru Leordean, personalități care vor evidenția atât valoarea artistică a lucrărilor, cât și semnificația lor culturală și identitară.

Locația vernisajului este Centrul Documentare – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene din Vișeu de Sus, lucrarea de suflet a familiei Ion și Livia Piso, înfăptuită în memoria și pentru redescoperirea trecutului nobilimii române maramureșene și a boierilor de Zârneșteni, inaugurat în anul 2014 în prezența și sub auspiciile Casei Regale a României și Academiei Române.

Expoziția va rămâne deschisă publicului în perioada 16 iulie – 31 iulie 2026, oferind vizitatorilor ocazia de a descoperi o perspectivă originală asupra simbolurilor heraldice și a patrimoniului istoric al Maramureșului.

Organizatorii adresează o invitație tuturor iubitorilor de artă, istorie și cultură să participe la acest eveniment, convinși că „Noblețea marginii” va deveni unul dintre reperele culturale ale verii maramureșene și o nouă dovadă că arta poate păstra vie memoria unei comunități și poate reda, prin frumusețe și sensibilitate, demnitatea unui trecut care continuă să inspire.

Ion MARIȘ – editor și publicist

În data de 3 iulie 2026, vechea și superba biserică de lemn din Posta (Țara Chioarului), datând din anul 1675, a fost mistuită în flăcări.

Înainte însă și în altă țară, la 6 iunie 1992, extraordinara biserică de lemn Fantoft (de tip stavkirke) din Norvegia, datând din anul 1150, a fost incendiată de către adepții curentului black metal.
Pierderea fiind prea mare, în locul său a fost apoi reconstruită o copie integrală a monumentului.
Nedorind să mai riște ceva și neavând nenumărate biserici de lemn, precum noi, norvegienii și-au securizat contra incendiilor toate cele 28 de biserici medievale rămase, folosind următoarea baterie de măsuri:
– pentru interioarele fragile, sisteme „water mist”, adică perdele de picături fine de apă, care reduc substanțial temperatura focarului și taie oxigenul, neafectând prea grav nici picturile. În interiorul bisericilor neîncălzite, însă, sistemul de țevi trebuie umplut cu aer (pentru a evita înghețarea iarna), o valvă deschizând automat apa în momentul în care în interior sunt peste 70 de grade Celsius;
– pentru exterioare, aspersoare de mare capacitate (la cea mai faimoasă biserică de lemn din lume, Borgund, aspersoarele montate încă în anul 1982, au o capacitate de 1,3 mc pe secundă), conectate la o sursă de apă pe măsură;
– montarea de paratrăsnete ultraperformante, senzori de temperatură, detectoare de fum și camere video;
– crearea unei autonomii și automatizări complete, cu rezervoare mari de apă, surse independente de electricitate și pornirea automată a sistemelor, în caz că izbucnește focul.

După anul 1989, în județul Maramureș a ars biserica Posta, precedată de bisericile noi de lemn de la Șurdești, Borșa Complex, Rozavlea – Șesu Mănăstirii, Valea Stejarului și Bistra, unele fiind lovite de descărcări electrice, iar altele luând foc din neglijența oamenilor.

6 biserici în 36 de ani.

Trebuie știut că trăznetele au lovit în secolul XX și turnurile bisericilor de la Ieud-Deal și Desești, ambele în patrimoniul UNESCO, precum și pe biserica din satul Bogdan Vodă, însă, printr-o șansă extraordinară, toate trei au scăpat.

Propuneri

Știind că, în caz că e nevoie, pompierii nu prea au timp să ajungă în timp util, ultimele incendii de biserici dovedind că totul s-a terminat în doar 20 de minute și ținând cont de know how-ul celor aflați înaintea noastră:
– Pentru cele 8 biserici maramureșene aflate în patrimoniul UNESCO, ar trebui implementat întregul sistem norvegian.
– Pentru celelalte biserici vechi monument istoric (măcar pentru cele care au conservat picturile), ar trebui montate sistemul integral de detectori timpurii și perdeaua de apă.
– Pentru bisericile noi de lemn, ar trebui montați măcar senzorii de fum și de temperatură, plus un racord de hidrant în imediata apropiere.

Sper să mă înșel, însă orice ocolire sau amânare a acestor măsuri ar putea avea consecințe devastatoare.

Bibliografie selectivă:
https://www.fireriskheritage.net/publicationsand-research-documents-of-risk-to-cultural-heritage/enhancing-fire-protection-in-heritage-buildings-a-two-decade-review/
https://www.academia.edu/resource/work/61959947
https://link.springer.com/article/10.1007/s10694-025-01752-8
https://www.icomos.org/public/publications/wood11.pdf

Teofil Ivanciuc

Miercuri, 08 Iulie 2026, la Școala de Muzică și Arte Plastice din Sighet a avut loc concertul extraordinar al formației The Klezmer Band of JCC Oradea.

Muzica klezmer a încântat publicul prezent, rememorând o muzică foarte iubită și mult interpretată în perioada interbelică în Sighet.
Concertul, organizat în anul în care aniversăm 700 de ani de la atestarea documentară a Sighetului, a fost susținut financiar de Comunitatea Evreilor din Sighet, Primăria Sighet, Rotary Club Sighet și UDMR Maramureș.

În continuare puteți urmări înregistrarea VIDEO a concertului:

Foto & Video: dr. Sorin Markus

În anul 1713, vameșul Chilko din Sighet, încălcând aranjamentele parafate cu 10 ani mai devreme de către însuși împăratul austriac Leopold I și Compania Negustorilor Armeni, a solicitat o taxă vamală piperată (deși n-ar fi trebuit să ceară nimic pe acest sens), unui grup de negustori armeni, care transportau 132 de poveri de cai cu mărfuri orientale (mai ales mătăsuri din Persia), de la Constantinopol, via București și Brașov, către târgul de la Reuschenberg, din Germania.
Astfel, amplul proiect de reconfigurare a uneia dintre rutele comerciale Orient-Occident, prin devierea traficului dinspre Moldova spre Danzig prin Transilvania și Maramureș, la care se muncea de mulți ani, a fost zădărnicit, într-o oră, de un vameș din capătul țării, provocând pagube imense.
Drept urmare, negustorii armeni s-au reîntors la Bistrița, de unde au trecut în Moldova, de acolo urmând vechea rută prin Polonia și anunțând că nu vor mai reveni.
Dacă Chilko n-ar fi comis acel abuz, vama din Sighet ar fi încasat la întoarcerea negustorilor cca. 5-6.000 de florini doar pentru acel drum, iar planul era să se efectueze mai multe transporturi pe an!
Spre comparație, în acea vreme Sighetul avea venituri de pe urma vămii de doar cca. 1.700 de florini pe an (totuși, aproape dublu față de Bistrița).

La auzul veștii, comisarul cameral Ignatz Haan, șeful inspectoratului vamal al Transilvaniei, a scris Camerei Aulice din Viena, cerând destituirea sigheteanului și reîncorporarea Maramureșului în sistemul vamal transilvan, solicitare care nu știm ce deznodământ a avut.

Din volumul „Sighetul Marmaţiei 700 (1326 – 2026). Pagini de istorie”, în curs de publicare.

Teofil Ivanciuc

Repetiții la PALATUL CULTURII, azi Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” Sighet.

Impozantul așezământ sighetean a găzduit, ani mulți, diverse activități. Aici s-a făcut cultură, folclor, artă teatrală, muzică, pictură, chiar anumite meserii.
Aici, din 1966 și-a găsit loc și folclorul. Folclorul scenic din Maramureș, și nu numai.
Aici s-a născut și Ansamblul Folclorc MARA, în care, timp de 14 ani am activat și eu.
Călcam sfios pentru prima oară aici în augustul lui 1978, ajuns în Sighetul vegheat de Solovan și mărgint de Tisa, Iza și Ronișoara, cu repartiția în mână după terminarea studiilor.

În prima zi l-am cunoscut pe Kocsor, „gazda” Palatului. O figură impozantă, parcă întotdeauna cu haine peste măsura lui, deși avea în jur de doi metri și palma cât o lopată. Ni se pierdea mâna în mâna lui.
Era mai mult pe partea de teatru, cu afișele făcute de el, cu recuzita, făcea păpuși din ce avea și se întreținea, în timpul repetițiilor la dansuri, cu copiii colegilor care nu aveau cu cine să-i lase acasă. Da, avea grijă și de o sumedenie de porumbei, vorbindu-le domol, precum nouă.

M-a lămurit fratele meu Văsăluc (așa-i ziceam noi, cei din familie), Licoso di Marano, cum îi ziceau colegii de dansuri, să-l însoțesc la repetiții. Nu eram eu un exuberant, un băgăcios. Eram resemnat cu statutul meu de „puțin sociabil”, vorbeam doar provocat. Habar n-am de unde mi se trage!
A fost circumstanța mea norocoasă în acea zi. Lipsind un dansator, marele coregraf Gavril Ghiur m-a țintit cu arătătorul:
„Ia, tu, măi mustață, vino aici!”
„Păi, știți, eu…!”
„Nici un ‘păi știți’, vino aici!”
La finalul repetițiilor mi-a zis: „Să nu te prind că lipsești de la repetiții!”. Și da, n-am lipsit timp de 14 ani.

Toate repetițiile le-am făcut aici, la Palat. În această clădire impozantă care a dus pe umeri ani mulți cultura sigheteană.
N-am realizat atunci că putea fi mai bine. Acela a fost binele de atunci. Era și riscant să zici ceva. Nu conta că în zilele reci resimțeam frigul și în sala de repetiții. N-am ținut seama de starea a tot ce era acolo ca dotări, starea grupurilor sanitare sau faptul că după repetiții ne spălam cu apa rece ca gheața, că…
Ne-am fi dorit o sală de repetiții cu oglinzi, să ne putem autocontrola și îmbunătăți execuțiile.
Cu toate astea, pe unde am umblat și concurat, locul nostru a fost pe podium, chiar primul loc.

Nu țin minte să fi coborât ștacheta.
Totul a culminat cu „Premiul European pentru Artă Populară”, în 1980, acordat de Fundația FVS din Hamburg, cea care a acordat și premiile „Herder” pentru Cultură, pentru țările din Europa Centrală și de Est, începând cu anul 1963, primul român fiind Tudor Arghezi – 1965, și ultimul, filosoful Andrei Marga – 2006.
Ultima oară când am repetat aici, și am și dat spectacol, a fost în 2016 cu ocazia marcării a 40 de ani de la marele succes de la Dijon-Franța, unde Ansamblul MARA a cucerit „Discul de Aur” și „Colierul de Argint”. S-au marcat atunci și 50 de ani de la înființarea primei formații de dansuri, care a devenit celebrul Ansamblu MARA, domnul prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu fiind făptuitorul, cel care ulterior a și devenit directorul Casei de Cultură, și implicit, al Ansamblului MARA, perioadă în care s-au obținut cele mai mari performanțe artistice.

Văd poze sau trec foarte rar pe lângă această impozantă clădire și mi se derulează cei 14 ani de repetiții de aici.

Din 2016 n-am mai intrat pe poarta în fața căreia ne aștepta „gazda” Kocsor, cel care ne ascundea mâna în mâna lui.

NU SE MAI FAC REPETIȚII LA PALAT!

Gheorghe Mihăiescu

Iertare
Invit un amic la o cafea. El că nu și nu… Până la urmă cedează: „Hai, să fac o concesie!…”

Meniul zilei
Un domn la bar:
– De mere?…
– …?
– …Ciorbă de mere?
– De mere, de mere – dă el „suta” peste cap.
(Estimp, la o masă, o nană privește atent în farfurie și chiorâș la client.)

Meniu de Duminică
– Crăiță de ghindă!…
– Ce v-aduc?
– Ceai!
– N-avem ceai aicea! Numa’ la spital.
-… T’i-i interna și-i be’ destul!

Meniul zilei
– Meniul zilei, vă rog – cere febril clientul casei.
– Felul I….?
– Nu. Complet!

Voie bună
Duminică, iunie. Coborâm de la Pod fără grăbire.
– Da’ voi n-aveți zi liberă? – ne salută un riveran din poarta casei sale.

Strada (1)
Iunie, bujori și trandafiri înfloriți. „Cum poți să treci așa, măi? …Oprește-te, inspiră un minut…”

Strada (2)
Ies la poartă să aștept pe cineva …Și aștept… „Nézd meg az öregembert… abban a házban…” – trece o bibiclistă în pantaloni albi, cu un telefon. Nu mai ies veci-sohan.

În grai MM
La „Pizza-Rai”, o mamă și fetița ei în ținută sport, mari bicicliste, înfulecă.
– Faceți sport?
– …A flămânzât.

Bac. 2026
De atâta lumină, i-au pus, conform tradiței, să stea singuri în mormânt, în vestmânt funerar, de plumb, cu aripi definitive din același material. Apoi, le-au dat o zi liberă. Să se mai și diCstreze…!

Natura
După atâta caniculă, ni s-a dat o zi cu ploaie și răcoare. De la o florărie, tocmai au scăpat în stradă miresme de trandafiri – din chinga chimicalelor sufocante. Își cunosc propria natură de floare de-acum. Mai bine mai târziu…

Săraca

Nu gășești nicăieri o supă de roșii, în plină vară, numai cremă. Pe vremuri era semn de sărăcie.
Dovadă: La întâlnirea de 10 ani, 2 colege de generală se îmbrățișează. Slăbuța către grăsulie:
– Hei, tu, am auzit că ai făcut facultatea. …Lasă, nu te mai ține așa măreață! Ce, nu știu eu cum ți-ai făcut-o cu zamă de porodoaică?

Indesc.
Amiază de iunie. aproape arșiță. Plec de la Pod. În vârful Solovanului rămâne Luna – pe jumătate, ștearsă, uitată.

World Cup 2026
(„cel mai gigantic Mondial!”)

…Entuziasmul policolor dezlănțuit al microbistelor braziliene; fâșâitul miilor de prosopele din bumbac („uchiwa”), scuturate de suporterițele japoneze, cu fața lor de porțelan pictat; zumzăitul și țiuitul înspăimântător al vuvuzelelor sud-africane; imnurile lui AC Milan și FC Liverpool – „Sarà perché ti amo”, „You’ll never walk alone”; la noi: petarde, înjurături scandate…

Marin Slujeru
(după fb)

Foto: Ion  Mariș

Asociația Firul Vieții Sighet a organizat la finalul sătămânii trecute, la Biblioteca Municipală „Laurențiu Ulici” din Sighetu Marmației, o întâlnire cu preotul Simion Mesaroș și cărțile domniei sale, publicate în ultimii ani.

A fost prezentat cu această ocazie și volumul „Scrieri și comentarii”, publicat în anul 2026 la Editura Surorilor Lauretane din Baia Mare.

Înregistrarea VIDEO a întâlnirii o puteți urmări în continuare:

Foto & Video: Ion Mariș

Acum, că febra examenelor a trecut și suntem în așteptarea rezultatelor, ne amintim de primul Examen de Bacalaureat organizat la Sighet. Poate că acesta ar fi fost, de altfel, un titlu mai potrivit al prezentării mele. Elevii dragoșiști știu foarte bine că data de 10 octombrie, Ziua Școlii, este data înființării Liceului de băieți „Dragoș-Vodă” (https://www.salutsighet.ro/cand-s-infiintat-liceul-dragos-voda-autor-prof-marius-voinaghi/), însă, la ultima noastră întâlnire de pregătire a examenului, absolvenții promoției 2026 m-au întrebat când au susținut dragoșiștii primul examen de Bacalureat la Sighet. Am considerat că întrebarea lor merită un răspuns și în scris.

În primii ani după Marea Unire de la Alba Iulia, învățământul secundar din Ardeal era organizat pe baza Legii asupra învățământului secundar și superior a lui Spiru Haret din 23 martie 1898, învățământ de 8 clase, împărțit în două cicluri: inferior, cu 4 clase (gimnaziu), și superior, tot cu 4 clase (liceu). Gimnaziul era unitar, iar liceul împărţit în 3 secţii: clasică, reală şi modernă. La sfârștul clasei a VIII-a, conform articolului 18 din Lege, elevii trebuiau să susțină un examen general (Limba română, Limba latină, Limba franceză, Fizică și Matematică), cu scopul de a dovedi „influența studiilor făcute asupra cugetării lor”.

Liceul de băieți „Dragoș-Vodă” Sighet a funcționat în primul an școlar (1919-1920) cu doar șapte clase, astfel încât în vara anului 1920 nu s-a organizat examen de maturitate. Primul examen scris s-a organizat între 16-18 mai (oral, 11 iunie) 1921, sub conducerea comisarului ministerial, Dr. Alexandru Borza, profesor universitar clujean. Din cei 9 absolvenți, 2 nu „s-au supus examenului oral din cauze juste”, 1 declarat matur „cu bine”, 3 maturi și 3 corigenți. Pentru anul 1922, examenul a fost susținut doar de către elevii de la secția maghiară, din totalul de 26 de înscriși, 5 nu au fost admiși. În vara anului 1923, 5 elevi „maturizați” cu bine și suficient, 2 corigenți, iar la secția maghiară, din total de 23 de elevi prezenți, doar 3 au fost declarați corigenți, ceea ce-l determină pe președintele Comisiei de examinare, Francis Hubic, profesor la liceul greco-catolic din Beiuș să afirme: mulțumită muncii stăruitoare a profesorilor, armoniei ce domnește în corpul profesoral și conducerii liceului, acesta s-a ridicat în șirul celor mai bune licee. În anul 1924, toți cei 12 absolvenți ai cursului superior de la secția română au fost promovați – îl remarcăm pe Gheorghe Tite cu nota foarte bine cu laudă – asemeni celor 16 absolvenți de la secția maghiară.

În timpul ministeriatului Dr. Constantin Angelescu, este elaborată o primă măsură legislativă importantă pe calea unificării învățământului secundar. La 7 martie 1925, Ministerul Justiției modifică Legea asupra învățământului secundar și superior, prin care se introduce Examenul de Bacalaureat, al cărui scop era acela de verificare a cunoștințelor dobândite de elevi și de a dovedi, cum aminteam mai sus, „influența studiilor făcute asupra formării cugetării lor”. La 11 aprilie 1925, toate aceste modificări sunt publicate în Monitorul Oficial sub forma unui Regulament. Astfel, se organizau două sesiuni: una de vară (25 iunie-10 iulie) și una de toamnă (15-30 septembrie). Comisia de Bacalaureat era formată din 6 membri și Președintele, un cadru universitar de la facultățile de litere și științe. Examenul consta din probe scrise și orale la materiile de studiu fundamentale: Limba și literatura română, Istoria românilor, Geografia României, Instrucția civică, la care se adaugă o limbă modernă, precum și două materii speciale în funcție de specializarea urmată.  Lucrările de la scris (cu un timp de lucru de 2 ore) erau examinate de profesorul specialist și evaluate cu note de la 1 a 10. La examenul oral, notele se stabileau în seara zilei desfășurării examenului. Elevii care obțineau la o materie o notă mai mică de 4 sau la mai mult de două obiecte nota 4 erau considerați respinși la Examenul de Bacalaureat.

Să parcurgem cronologic locațiile unde au susținut elevii CNDV-iști acest examen, pentru a identifica Sighetul nostru drag: 1925 –  Satu Mare, sesiunea Iulie, 4 elevi reușiți, iar la Oradea Mare, sesiunea Septembrie, 6 elevi reușiți; 1926 – Satu Mare, sesiunea Iulie, 8 elevi reușiți, iar la Oradea, sesiunea Septembrie, 6 elevi reușiți; 1927 – Satu Mare, sesiunea Iulie, 7 reușiți, iar la Oradea, sesiunea Septembrie, 5 reușiți; 1928 – doar la Satu Mare, sesiunea Iulie, 6 reușiți și sesiunea Octombrie, 11 reușiți; 1929 – Satu Mare, sesiunea Iulie, 10 reușiți, iar la cea din Octombrie, 11 reușiți; 1930 – Carei, sesiunea Iulie, 13 reușiți, Satu Mare, sesiunea Septembrie, 5 reușiți; 1931 – sesiunea Octombrie, Satu Mare, 1 reușit, iar la sesiunea din Iulie, 31 de elevi au fost declarați reușiți la Sighet! Absolvenții au susținut proba scrisă la Limba română și o materie la alegere dintre matematică, fizică, chimie sau biologie, iar proba orală din română, istorie, geografie, franceză, drept și o materie la alegere. Comisia de Bacalaureat a fost prezidată de savantul Nicolae Drăgan, rectorul Universității din Cluj. Gazeta Maramurășana consemna în numărul din 16 Iulie 1931: după rezultatul obținut putem să declarăm că s-a menținut cea mai mare obiectivitate și s-a judecat fiecare elev, după criteriile realității, încât nimenea nu se poate plânge de ceva nesocotit. Comisia din Sighet lasă în opinia publică din localitate și Baia Mare, cea mai bună impresie și credem, că putem s-o arătăm de model în această materie. Doresc să-i menționez pe cei care au susținut Examenul de Bacalaureat la Sighet (fără a le trece confesiunea, locul și data nașterii sau media generală): Bosânceanu Victor, Condrat Gheorghe, Datcu Stan, Fuchs Maurițiu, Gorgan Marin, Gross Gheorghe, Hackel Adalbert, Kaczka Nicolae, Katz Maurițiu, Kaveczki Ștefan, Kira Vasile, Marina Ioan, Marina Victor (fratele mai mic al diplomatului Mihai Marina din Apșa), Miclea Alexandru, Miclea Ioan, Moldovan Gheorghe, Munteanu Silviu, Nagy Ludovic, Niczki Vasile, Oros Mihail, Penzeș Vasile, Perl David, Pop Ioan, Pop Grigore, Sasalovits Radu, Stan Gheorghe, Stein Lazar, Tite Ioan (fratele sus menționatului consul Gheorghe Tite), Țiplea Vasile, Wohl Zoltan și Zekany Vasile.

După 95 de ani și o nouă generație de CNDV-iști, mai exact 207 elevi, au susținut examenul maturității. Și istoria continuă…

Bibliografie:
Vasile Anișorac, Liceul „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației. Monografie 1919-1996, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2012, pp.39-50.
Constantin Băjenaru, Consiliul Dirigent și problematica școlară din Transilvania (decembrie 1918-aprilie 1920), în Acta Terrae Fogarasiensis, VIII, Editura Negru Vodă, 2019, pp.268-276.
Vasile Popeangă, Mărturii transilvănene despre acte creatoare de pedagogie românească, Arad, 2007, pp. 105 -106.
Anuarul XI și XII  al Liceului „Dragoș-Vodă” din Sighet pe anii școlar 1929-1930 și 1931, Tipografia Wizner și David.

Foto 1. Dragoșiști, 1935.
Foto 2. Clădirea liceului.
Foto 3. Dr. Constantin Angelescu, ministrul Instrucțiunii Publice 1918-1919, 1922-1928 și 1933-1937.

Prof. Marius Voinaghi

Pe reputatul medic psihiatru, intelectual și poet Ieremia Lenghel îl cunosc de peste trei decenii, timp în care l-am vizitat acasă (cu prietenii Andrei Hossu, Petre Roman, Viorel Igna etc.) și la cabinet de multe ori, de fiecare dată având discuții extrem de fructuoase, pe diverse teme. Da, căci domnia sa nu este numai un om instruit, ci și un admirabil interlocutor, care știe ca nimeni altul să întrețină conversația prin răbdare încurajatoare, punctări stimulative și întrebări constructive.

Cum n-am pretenția că-l cunosc în detaliu, deoarece cu toții suntem captivii socratianului Gnothi seauton sau Cunoaște-te pe tine însuți (Nosce te ipsum spuneau latinii), iată motivul pentru care i-am completat portretul biografic și moral-spiritual cu informațiile furnizate de Vasile Igna (fratele mai mare al profesorului Viorel Igna), eminent om de cultură și fost coleg de liceu al poetului-medic I. Lenghel, care – în Cuvânt de însoțire la cartea În prag de Zen (Editura clujeană Limes, 2025) – îl descrie pe autor („cu care am împărțit, timp de patru ani, aceeași clasă de liceu”) ca fiind „tăcut, ușor retractil, cu zâmbetul în colțul gurii, dar cu lecțiile întotdeauna bine pregătite”, iar pe studentul medicinist nu doar ca foarte serios, ci „de-o conștiinciozitate care-i trăda (…) firea din totdeauna”, îndeosebi „conștiința că-și găsise adevărata vocație, pentru a cărei împlinire nu economisea niciun efort și nu rata niciun prilej de temeinică și onestă afirmare”.

Întrucât, continuă prefațatorul Vasile Igna, era previzibil și oarecum firesc „să se ivească și dorința de a-și încerca puterile și în literatură”, Ieremia Lenghel rămâne, în ipostazele profesionale și extraprofesionale, „un suflet extrem de sensibil, excesiv de introvertit și preocupat mereu de a-și pune propria persoană în relație cu marile dileme existențiale”.

Dar iată ce scriam chiar eu, semnatarul acestor rânduri, pe data de 15 septembrie 2010, în articolul Particularități ale culturii românești în general, ale culturii meramureșene în special, articol inclus în volumul V din seria Exerciții filosofico-sociologice (cu și fără tentă politică), volum apărut în 2026 la Editura Valea Verde: „Întreaga poezie a doctorului Ieremia Lenghel se caracterizează prin stilul ce poartă amprenta sigură a individualităţii. Volumul Poeme atemporale, apărut în anul 2006, se impune în atenţia iubitorilor de artă printr-un plus de gingăşie şi graţie în comparaţie cu producţiile anterioare, rod al surprinderii inefabilului în zborul tremurat al  efemeridelor din haiku-uri. Şi astfel clipa se preface-n veşnicie, iar vraja poeziei devine eternă în sufletele însetate de frumos, chiar dacă frumosul se dezvăluie doar pas cu pas, picătură cu picătură. Adică pe măsura omului căutător, acesta – după cum ştim – scormonind cu sudoarea frunţii după fiecare atom de fericire şi aflându-şi bucuria înălţătoare în necontenita nelinişte a creaţiei. De unde şi titlul volumului, atemporalul rupând legătura artistului cu timpul în năzuinţa lui spre Absolut…”

Cartea În prag de Zen, cu seducătoare arome orientale (demarează cu citatul din Osho, învățătorul spiritual care „a făcut mult zgomot” în a doua jumătate a secolului trecut, un citat  elocvent în acest sens: „Zen-ul nu cunoaște decât viața fără limite, care conține în sine toate contradicțiile, într-o armonie perfectă”), cartea, deci, este considerată de prefațatorul V. Igna „cartea de maturitate a lui Ieremia Lenghel”, deoarece a fi în prag, nu este decât „a ști că trebuie să meargă mai departe”, fapt pentru care a fost „botezată” de autor cu numele premonitico-generic al ultimei poezii din prezentul volum: „În prag de Zen/ cu aur poate/ cu joc sprințar de iele/ cu flori și acadele/ nimic nu se socoate” (În prag de Zen).

Ajuns în acest punct, consider că se impun câteva precizări despre budism și, mai ales, despre Zen și Zazen (practica Zen-ului), școlile budiste din arhipelagul nipon. Întemeiat de Buddha (Iluminatul) în secolul al VI-lea î.e.n., budismul (religie universalistă, alături de creștinism și islamism/ mahomedanism) cunoaște trei direcții/ vehicule și arii largi de răspândire la sud, sud-est și nord de India, țară de unde aproape că a dispărut (în zilele noastre, sub 5% dintre indieni se declară budiști): a)„Micul vehicul” (hinayāna) sau budismul sudic/ tradițional (Sri Lanka, Birmania, Thailanda etc.); b)„marele vehicul” (mahāyāna) sau budismul nordic, care – după sistematizarea sa de către Nagarjuna (sec. al II-lea e.n.) și Asanga (sec. al IV-lea e.n.) – se răspândește în China, iar din Coreea ajunge în Japonia; c)„Vehiculul tantric” (vajrayāna) sau budismul tantric (de la tantras=cărți compilate după secolul al VI-lea e.n.), care nu numai că este de dată mai recentă, dar – reînviind vechile zeități indiene, dimpreună cu vrăjitoria populară – este considerat de unii indianiști și istorici ai religiilor (mai puțin de Mircea Eliade) „un fel de magie sistematizată”, acuzat fiind că a contribuit la decăderea budismului indian.

În cartea Zen adevărat (Introducere în Shobogenzo), apărută în anul 1993 la Editura Axis Mundi, Maestrul Taisen Deshimaru (1914-1982), care – din 1961 și până în anul 1982 – a predat și transmis în Occident Zazen (practica adevăratului Zen), scrie următoarele: „Zen-ul poate aduce lumină și forță”; „În Zen (precum în faimosul Gnothi seauton – compl. mea, G.P.), cunoașterea de sine este problema cea mai importantă”; „Și în toată Asia, plecând din India, trecând prin China, pentru a ajunge în Japonia, practica acestei filosofii a vidului (filosofia sistematizată de Nagarjuna – compl. mea, G.P.) s-a întins și a dat naștere înțelepciunii Orientului”; Zazen-ul nu este doar „sculptura realizată”, ci și „o postură ce corespunde și merge paralel «energiei» lui Aristotel”; „(…)ego-ul nostru și universalul sunt «unul»” (tot ce se poate Unul lui Plotin – compl. mea, G.P.); „În univers totul este ku – vacuitate – dar prin conștiința noastră, aceasta devine vizibilă, audibilă, tangibilă”; „Conștiința conștiinței este mentalul”; „Zazen este suprema înțelepciune” (cele două limbaje ale inteligenței în buddhism sunt „cel al rațiunii și cel al înțelepciunii”), așa că „dacă atingem lumea înțelepciunii, vom fi capabili să concepem eternitatea timpului, expansiunea spațiului și să ne plimbăm în lumea fără limite, unde viziunea noastră asupra timpului și spațiului va deveni mai dreaptă”; „Această lume, mai elevată și mai justă, a înțelepciunii, este Zazen”; „Simbolurile Orientului sunt aproape toate flori”, simbolul buddhismului fiind floarea de lotus…

Revenind după această generoasă digresiune la volumul În prag de Zen, dincolo de adorabila simplitate, fluență și suavitate a versurilor, însușiri specifice poeziei lengheliene și parcă din întâmplare dăruite cu inspirate rime („Muguri/ călifari/ și iele// Taină/ în efluvii/ crude// Cer/ smerit/ și paparude/ Re-Înviere” – Echinocțiu de primăvară, respectiv „Aripi/ susur/ libelule// Peruzea/ gânduri/ fudule// Cer/ sedus/ de grații pure” – Solstițiu, ambele poezii făcând parte din secțiunea Liniștea fecundă), cititorii avizi de insolit artistic, au șansa să descopere ba multitudinea de sensuri și aspirații umane din Zărit („Zărit/ de-o stea,/ dintr-o privire/ copac-smerit/ cu zâmbet roz/ s-a risipit/ ca un cocor/ în tandru zbor/ spre nemurire”), ba duioasa invocație din Fatima („Maică/ fără de prihană/ zămislită făr’ de rană// Maică vrednică/ de-a pururea fecioară/ arzând ca o sfielnică pară// Minune vie/ mângâiere/în veac de veacuri/ cucernicie”), ba necurmata tinerețe a dragostei veritabile (tripticul trecut-prezent-viitor) din secțiunea Punta ala în 3 poeme, ba nespusa frumusețe a florilor din poezia Buchete, sporită prin neperechea artă japoneză ikebana („Buchete/ în aranjamente savante/ ikebana galante/ și/ glastre de opal,/ în decorul fără egal/ pe al timpului/ de beatitudine val”).

Cuvinte de apreciere se cuvin și suportului fizic al acestui volum remarcabil: hârtie de calitate, semi-supracopertă, tehnoredactare impecabilă, reproduceri judicioase după lucrări plastice (picturi și grafică) din colecția particulară a autorului.

                                                     George  PETROVAI

Cea de a patra ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Sighetu Marmației va avea loc în perioada 6-12 iulie 2026 cu un program de excepție pentru toate vârstele: concerte, expoziții, dansuri de societate, dansuri populare, prezentare de carte, competiții sportive și multe alte programe interesante.

LUNI, 6 IULIE 2026

Ora 19:00 – LITURGHIE DE DESCHIDERE

Locație, Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

O slujbă festivă de deschidere în care se aduce mulțumiri pentru moștenirea de 700 de ani a Sighetului Marmației și ne rugăm pentru prezentul și viitorul comunității maghiare.

Ora 19:45 CATEDRALA UMANĂ – NE APLECĂM ÎN FAȚA VENERABILULUI MÁRTON ÁRON

Locație, Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

Csaba Marosán, actorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, va susține o prezentare intitulată Catedrala Umană, în care va selecta dintre discursurile importante, atemporale și încă atractive ale Venerabilului Episcop Márton Áron, care a fost și el închis în închisoarea din Sighetu Marmației

MARȚI, 7 IULIE 2026

Ora 17:00 –  HOLLÓSY SIMON I #130 – VERNISAJ EXPOZIȚIE

Locație, Muzeul Etnografic

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înființarea Școlii de Pictură de la Baia Mare, îi aducem un omagiu lui  Hollósy Simon părintele spiritual al mișcării.

Ora 19:00 SFÂNTA LITURGHIE ȘI BINECUVÂNTAREA PICTURII

Locație, Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

După slujbă, va fi sfințită pictura restaurată de Géza Kádár, născut acum 150 de ani la Sighetu Marmației, care și-a recăpătat starea demnă datorită muncii studentei la restaurare Melissa Pauliuc.

Ora 19:45 HRISTOSUL SINGURTIC AL LUI KÁDÁR GÉZA prezentat de Melissa Pauliuc

Locație: Biserica parohială Sfântul Carol Borromeo

Géza Kádár, pictor născut în Sighetu Marmației, membru activ a Școlii Băimărene de Pictură, a devenit cunoscut în primul rând pentru peisajele sale de iarnă și reprezentările naturii acoperite de zăpadă. Cu toate acestea, o pictură puțin cunoscută, cu un profund simbolism religios, aruncă o nouă lumină asupra operei sale: în timpul restaurării au fost dezvăluite detalii care depășesc prima vedere a picturii.

MIERCURI, 8 IULIE 2026

Ora 17:00 PATRU DIRECȚII, O POVESTE – Vernisajul expoziției de artă fotografică semnate de Kántor Balázs-Raul

Locație, Muzeul Maramureșan, secția de Istorie și arheologie

Tânărul fotograf din Câmpulung la Tisa, documentează de ani de zile evenimentele, chipurile și momentele locale ale comunității maghiare prin intermediul fotografiilor sale. Expoziția este construită în jurul a patru unități tematice: Câmpulung la Tisa, Sighetu Marmației, portretele și peisajele ocupă un loc central.

Ora 19:00 SEARĂ DE QUIZ

Locație: Hotel Grădina Morii

Seara de Quiz este un program nelipsit al Zilelor Maghiare din Sighgetu Marmației, ediția din acest an are ca invitat cel mai mare maestru de quiz din Ardeal, recordmen Guinness, Kovács Zsolt.

JOI, 9 IULIE 2026

Ora 16:00 MEMORIE ȘI OPRESIUNE

Vernisajul expoziției din lucrarea de diplomă al lui Orosz Anna Sighetu Marmației, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

Orosz Anna folosește imagini grafice pentru a prelucra memoria uneia dintre cele mai cunoscute închisori românești din timpul dictaturii comuniste.

Expoziția demonstrează puterea artei de a comemora și de a mărturisi despre soarta deținuților politici, intelectualilor și liderilor religioși. După vernisaj, va avea loc un tur ghidat în limba maghiară în muzeu.

Ora 19:00 CONCERT DE ORGĂ susținută de Péter Bernadette

Locație, Biserica Reformată

Orga recent renovată a Bisericii Reformate va fi răsuna din nou în cadrul unui concert festiv susținut de  Péter  Bernadette. Ocazia oferă atât o experiență muzicală specială, cât și o oportunitate pentru comunitate de a redescoperi sunetul bogat al instrumentului renovat al bisericii.

VINERI, 10 IULIE 2026

INFORMAȚII GENERALE

În acest an, petrecerea de vineri seara vine într-o nouă formulă, prin care organizatorii s-au pregătit cu două concerte, astfel ca sfârșitul de săptămână să pornească în forță încă de vineri seara.

Locația este binecunoscuta terasă Curtea Veche, din curtea palatului administrativ a vechiului comitat.

Locurile sunt limitate și merită rezervate din timp, la sediul UDMR Sighetu Marmației de pe str. Libertății nr. 24.

Prețul unui bilet achiziționat din timp, este 25 lei, pentru un bilet cumpărat la fața locului se plătește 50 lei. Biletul cumpărat din timp dă posibilitatea rezervării unui loc la masă. La fața locului biletele se pot cumpăra între orele 17:00 – 21:30, după acestă oră se va putea intra doar cu brășara primită la cumpărarea unui bilet.

Ora 19:00 CONCERTUL ANSAMBLULUI KISKÖDMÖN

Ansamblul KisKödmön este o trupă neobișnuită, cu influențe folk, care interpretează cele mai cunoscute hituri maghiare din ultimele șase decenii într-un aranjament acustic unic. Vioara, flautul, contrabasul, pianul și chitara creează o atmosferă specială prin care melodiile cunoscute capătă o nouă culoare.

Ora 21:00 DJ GEO

După concertul trupei KisKödmön, DJ GEO va prelua controlul pentru a îmbunătăți și mai mult atmosfera serii cu muzica sa energică. Melodiile și ritmurile variate garantează că publicul va rămâne împreună chiar și după concert și va continua festivalul într-o atmosferă relaxată.

SÂMBĂTĂ 11 IULIE 2026

PROGRAME SPORTIVE

Ora 9:00 Competiții de alergare și tenis

Pentru competiția de alergare înscrierile se fac până în 8 iulie 2026 la Mező Attila la numărul de telefion 0743 875 694. Pentru competiția de tenis, înscrierie se fac la Kántor Balázs-Raul la numărul de telefon 0755 972 602.

Și în acest an sunt așteptați cei care vor să se pună în mișcare pentru cursa de alergare, unde se poate participa la categorii diferite în funcție de grupa de vârstă, concurenții pot parcurge o distanță de 7 km sau 700 de metri. Pentru a participa la cursă, fiecare concurent trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere la fața locului.  În cazul concurenților minori, este necesară semnătura a cel puțin unui părinte. Sunteți rugați să vă asigurați că fiecare concurent are un act de identitate.  Important: nu va exista posibilitatea de înscriere la fața locului.  Înscrierile se fac până pe 8 iulie.

Ora 11:00 ÎN URMA BISERCILOR NOASTRE

Tur ghidat, cu punctul de întâlnire la Biserica Sfântul Carol Borromeo urmând o plimbare la Biserica reformată și la Camera memorială Prielle Kornélia

Ora 13:00 DE LA SIGHETU MARMAȚIEI MAGHIAR PÂNĂ LA MAGHIARII DIN SIGHETU MARMAȚIEI

Tur ghidat prin oraș la obiectivele patrimoniului cultural al orașului vechi de 700 de ani pornind de la Camera memorială Prielle Kornélia cu istoricul Szabó Zsolt. Turul ghidat atinge obiective și monumente importante din istoria orașului.

Ora 14:00 PREZENTAREA VOLUMULUI DE REPORTAJE DIN SIGHETU MARMAȚIEI A ASOCIAȚIEI JURNALITILOR MAGHIAR DIN ROMÂNIA – MURE

Locație: Cortul amplasat în Centrul orașului

În noiembrie 2025, jurnaliști din cadrul Asociației Jurnaliștilor Maghiari din România au vizitat Sighetu Marmației, unde au realizat reportaje pe teme legate din viața, trecutul și prezentul comunității maghiare locale. Volumul conturează istoria diversă și fața actuală a comunității maghiare din Sighetu Marmației.

Ora 16:00 DIN SIGHETU MARMAȚIEI ÎN SPAȚIU

Interviu cu  Kovács Emese cercetător în robotica spațială, moderatorul evenimentului va fi Motruk Nándor care va sta de vorbă cu tânăra cercetătoare din Sighetu Marmației despre cariera ei științifică, recunoașterea internațională și munca inovatoare legată de explorarea spațiului.

Locație: Cortul amplasat în Centrul orașului

Ora 17:00 MOȘTENIREA LUI MÓZSI ȘI RÉKA – Pe urmele cânilor de vânătoare transilvăneni

Știați că povestea salvării câinelui de vânătoare transilvănean este legată și de Sighetu Marmației? Această rasă specială și străveche de câini de vânătoare maghiari aproape a dispărut la mijlocul secolului al XX-lea, dar creșterea lor a putut fi reluată la sfârșitul anilor șaizeci, datorită exemplarelor găsite în zona din jurul Sighetului, printre altele. La prezentare, cei interesați pot afla informații despre istoria rasei, caracteristicile acesteia, legătura sa cu Transilvania și situația sa actuală. La prezentare vor participa și doi câini de vânătoare transilvăneni, care vor arăta de ce această rasă este atât de specială prin diverse sarcini.

Locație: Cortul amplasat în Centrul orașului

Ora 18:00 CONCERT KALOTAROCK

KalotaRock s-a format în 2023 dintr-o pasiune comună pentru muzica rock clasică. Repertoriul lor este format din piese rock emblematice care evocă atmosfera balurilor de altădată, a concertelor de tineret și a petrecerilor de neuitat la festivalurile și evenimentele de astăzi.

Locație: Scena mare din Centrul orașului

Ora 19:00 ORAȘUL ÎN MIȘCARE – Producții de dans sportiv cu Mini Maxi Dance

Tinerii dansatori de la Mini Maxi Dance Club pregătesc o producție de dans sportiv spectaculos, pregătite de Krisztina Kövy, cetățean de onoare al orașului Sighetu Marmației, și a lui Gábor Kövy. Spectacolul aduce mai aproape de public eleganța mișcării, impulsul ritmului.

Locație: în fața scenei mari din Centru

Ora 19:35 ORAȘUL ÎN MIȘCARE cu dansatorii Misterele Dansului

Locație: în fața scenei mari din Centru

Dansatorii Misterelor Dansului se vor pregăti cu dansuri de societate, sub îndrumarea profesorului Dénes Cosovan. Spectacolul va aduce la viață atmosfera, eleganța și avântul dansurilor în cuplu în fața publicului.

Ora 20:30 VIITORUL ÎN TRECUT cu MANESZES MÁRTON ȘI FORMAȚIA LUI

Locație: scena mare din Centru

Spectacolul susținut de Márton Maneszes și orchestra lui evocă lumea cântecelor de petrecere maghiare, a cântecelor populare, a cântecelor militare și a operetei, cu acompaniament instrumental live. Spectacolul  este atât un eveniment comunitar, cât și de păstrare a tradiției, aducând mai aproape de public melodiile bine-cunoscute ale moștenirii muzicale maghiare din Transilvania.

DUMINICĂ, 12 IULIE 2026

Ora 13:30 SĂTUI DE DRAGOSTE. ÎMPOTRIVA EPUIZĂRII PARENTALE – Prezentare susținută de Frigy Szabolcs

Locație: Cortul de evenimente din Centru

Prezentarea oferă sfaturi pentru recunoașterea și prevenirea epuizării parentale și vă ajută să înțelegeți cum să mențineți echilibrul și puterea iubirii în mijlocul poverilor îngrijirii.

Ora 15:00 JAFURI, BIROURI SÂNGEROASE, ORAȘ RUINAT: AȘA AM VOTAT ÎN 1843 Prezentare susținută de istoricul Zsolt Szabó

Locație: Cortul de evenimente din Centru

Cum a fost să trăiești ca român sau evreu în Regatul Maghiar în secolul al XIX-lea și ce putem învăța astăzi din experiențele minorităților din acea vreme? Prezentarea prin prisma unui conflict politic din Sighetu Marmației din 1843, prezintă lupta  românilor și maghiarilor, precum și situația evreilor prinși la mijloc. Lecțiile acestei ciocniri sângeroase sunt, de asemenea, provocatoare de reflecție în contextul dezbaterilor publice din ce în ce mai tensionate de astăzi.

Ora 16:00 DE UNDE PORNEȘTE O CARIERĂ DE CERCETĂTOR? – Căile vieții a unor sigheteni în cercetare

Locație: Cortul de evenimente din Centru

Pornind din Sighetu Marmației  se poate construi propria carieră profesională în știință, institute de cercetare, universități sau într-un mediu profesional internațional. Discuția din panel va avea ca invitați persoane născute în Sighetu Marmației, care au obținut rezultate de excepție în diverse domenii științifice. Participanții la discuție sunt: ​​Dr. Klára-Zsuzsa Ágoston, medic-șef pediatru, Dr. Attila Róbert Cosovan, artist design și profesor universitar, Dr. Kinga Fetykó, biolog, Dr. József Lingvay, inginer chimist-cercetător, și Dr. Gyula Novodárszki, chimist-cercetător.

Ora 18:00 DIN SĂLAJ PÂNĂ ÎN CĂLATA – dansuri populare în centrul orașului

Ansamblurile de dans popular Szamoshát și Bokréta vor prezenta dansuri din Sălaj, Câmpia Transilvaniei, Bonțida, Satu Mare și Călata, completate de cântece populare interpretate de Vivien Marozsán. Ca urmare a reluării a cursurilor de dansuri populare în Sighetu Marmației după trei ani, elevii Liceului Teoretic Leőwey Klára vor evolua pentru prima dată în fața unui public.

Ora 19:00 DANSURI POPULARE cu participanții la Festival în centrul orașului

După spectacolele de dansuri populare, publicul se poate alătura dansului. Este o bună oportunitate de a face din muzica și dansul popular nu doar o experiență scenică, ci și o acțiune comunitară.

Ora 20:00 SICULUS JAZZ COLLECTIVE – Concert de jazz

Formația de Jazz Siculus Collective din Odorheiu Secuiesc aduce un sunet proaspăt și elegant pe scena Zilelor Maghiare din Sighetu Marmației. Formația, formată din șase muzicieni, interpretează piese de jazz evergreen cu o aromă specială, unică, de la Summertime la Fly Me to the Moon.

Locație: Centrul orașului

Ora 21:30 CONCERT LÁSZLÓ ATTILA

Cântărețul maghiar din Transilvania, cunoscut drept câștigătorul festivalului „S-a născut o stea” și câștigător al premiului Fonogram, va sosi pe scena sigheteană  în format duo pentru a face seara de închidere a festivalului memorabilă, cu melodii familiare într-un stil interpretativ aparte și o atmosferă călduroasă.

UDMR Maramureș

Foto: Imagine preluată de pe pagina de Facebook a UDMR Maramureș