Turul Sighetului (ediția a VI – a): pe urmele orașului dispărut!

Vă invit la micul (și, deja, aproape tradiționalul) tur de aerisire post – sărbători.

De data aceasta, mergând pe jos, ca de obicei, vom descoperi (în funcție de cum gestionăm timpul), umbrele unor construcții care nu mai există azi: 5 sinagogi, ghetoul evreiesc din 1944, 4 capele, 4 cimitire, 3 biserici, 2 monumente publice, 2 spitale, 2 poduri peste Tisa, 2 băi publice, 2 gări pentru „mocănițe”, 2 închisori, portul de pe Tisa, o fortificație medievală, o moară de sare, un teatru, uzina care producea electricitatea orașului, prima fabrică, cea mai veche casă locuită din oraș, stâlpul infamiei, locul unei bătălii…

Poate participa orice persoană cu vârsta peste 6 ani şi condiţie fizică medie.

Ca de fiecare dată, turul pe care-l propun este absolut gratuit, dar, dacă doriți, puteți face o donație pentru un ONG local care sprijină copiii aflați în dificultate: Asociația Kiwanis Club Maramureș, nr. de cont: RO35RNCB0185154349370001.

Ne vedem sâmbătă, 14 ianuarie, ora 14, în fața cofetăriei „Cristina” (fostă „Ileana”) de lângă OMV şi aduceţi-vă şi prietenii cu voi!

 

Teofil Ivanciuc




Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri la Ucraineni – ediția XXX

UNIUNEA UCRAINENILOR DIN ROMÂNIA
FILIALA MARAMUREȘ
СОЮЗ УКРАЇНЦІВ РУМУНІЇ
МАРАМОРОСЬКА ФІЛІЯ

Vă invită să luați parte la cea de-a XXX – a ediție a
Запрошує Вас взяти участь у ХХХ-ому випуску

FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE COLINDE, DATINI ȘI OBICEIURI LA UCRAINENI
МІЖНАРОДНОГО ФЕСТИВАЛЮ УКРАЇНСЬКИХ КОЛЯДОК ТА ЗИМОВИХ ОБРЯДІВ

care se va desfășura la Sighetu Marmației, Duminică, 15.01.2023, după următorul program:

 10:00-11:30 – Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Ucraineană Sighetu-Marmației
 11:30-12:00 – Formarea coloanei în fața bustului poetului național al Ucrainei Taras Șevcenko
12:00-12:40 – Parada grupurilor/ formațiilor participante
12:40-13:00 – deschiderea programului – Parcul Central din Sighetu Marmației
13:00-17:00 – concert de colinde – Parcul Central din Sighetu Marmatiei

який відбудеться в місті Сігету Мармацієй, 15.01.2023 р за наступним графіком:

10:00-11:30 – Свята Літургія в Українській Православній Церкві Сігету-Мармацієї
11:30-12:00 – Формування колони перед погруддям народного поета України Тараса Шевченка
12:00-12:40 – Парад груп
12:40-13:00 – відкриття програми – Центральний парк у Сігету Мармацієй
13:00-17:00 – Концерт колядок -Центральний парк у Сігету Мармацієй

 

Uniunea Ucrainenilor din România – Filiala Maramureș




„Calendarul freamătului” de Nelica Hotea (Horia Picu)

Nelica Hotea nu doar scrie poezie. Ea și trăieṣte poezie. Nu sunt primul care observă (mai exact care spune) acest lucru. Cel care semnează prefaţa zicându-și, enigmatic, „Cititorul″, scrie: „cerneala cerului a alunecat în cerneala spiritului ṣi din acest melanj s-a întrupat versul″.

Citindu-i cartea, dau dreptate și firească întâietate Cititorului pentru adevărul constatării sale. Poeziile Nelicăi Hotea emoţionează, plac, invită la introspecţie, lasă urme în mintea ṣi sufletul celui care le citeṣte.

„În anotimpul răcoros/ ridic emoţiile de jos,/ îndepărtând cu palma/ înfrigurarea albă.″ Un crâmpei de poezie care stă martor că „melanjul″ e prezent încă de la început în carte.

Multe sunt planurile în care autoarea ne invită să simţim alături de ea. Nu le-am tratat pe toate. Ar fi însemnat pe undeva să mă îndepărtez de la esenţa pe care o simt eu emanând din versurile scrise întotdeauna cu sentiment ṣi cu măiestrie scriitoricească.

Autoarea, are ṣi de data aceasta ceva bun de spus despre relaţia părinţi-copii: „Răniţi, aterizăm forţat/ pe acelaṣi aeroport/ de unde am decolat/ și unde mereu/ suntem așteptaţi.″

Mama, întotdeauna, oriunde-ar fi, este un „felinar în noapte,/ iubire, toleranţă și vise protejate.″

Nelica Hotea caută o cale de acces spre divinitate, pentru că – zice ea – „Pierdut-am cheia/ raţiunii de a fi/ și ușa e închisă;/ descuie-mi mintea, Doamne, Tu″.

Asocierile interesante de cuvinte, ideile îndrăzneţe sunt prezente la fiecare pagină. Nu multă lume ar fi putut spune mai frumos și mai convingător altfel decât „dârdâind speranţă/ Mă bizui pe spirit/ în anotimpul meu,/ iar neliniștii mele/ îi cer doar un pled.″

E, în versurile de mai sus, un „ceva″ dincolo de cuvinte. E un „ceva″ care se trăieṣte…

Legată organic de locul natal, poeta scrie: „Tu, Maramureṣ,/ m-ai legat de doruri ṣi de glie,/ sub luna nopţii ai sculptat/ în fiinţa mea, în fiinţa lor,/ un ram de care atârnă azi/ poveste ṣi simţire.″ Şi ne invită să cugetăm dacă nu cumva ṣi în noi există poveste ṣi simţire „marcă înregistrată″ Maramureṣ…

Îndepărtarea de la valorile credinţei – poezie scrisă pe 24 decembrie 2017 – nu poate s-o lase indiferentă pe autoare: „Iar smerenia e departe,/ chefuim, avem de toate,/ El ne iartă, ne iubește,/ veste a fost și încă este.″

Are dileme cu care îṣi hrăneṣte mintea, are trăire, are zbucium, are dorinţa „restartării″ pentru „un altfel″ mai bun, mai reuṣit. Dorinţa… iluzia… pe care fiecare om gânditor le are…

„Dacă n-aṣ avea dileme, /cu ce mi-aș hrăni mintea?/ dacă n-aṣ avea trăire,/ oare aș putea iubi?!″- se întreabă Nelica Hotea, iar la sfârșitul poeziei, (ne) pune o întrebare care poate deschide un univers întreg de întrebări ṣi răspunsuri, de argumente ṣi contraargumente. O întrebare pe care ne-o putem pune oricare dintre noi oferindu-ne răspunsul de moment, de trăire a clipei, mereu alta, mereu altfel, cu alte și alte variante de răspuns de fiecare dată…

„Dacă nu ar exista iubire,/ cu ce mi-aș potoli setea dorurilor?″

„Epuizată și neînteleasă,/ mă întorc adesea tot la mine,/ o fiinţă excomunicată,/ făcând un pact cu taina vie./ Şi-n universul meu de azi/ mă pun de acord cu mine însămi,/ împrejmuindu-mi cu un gard/ gândirea nouă, simţirea, crezul.″

Autorea acestui volum de poezii e un permanent freamăt de întrebări, de „alternative″ cum ea însăṣi le numeṣte.

„Aveam alternative,/ să rămân să plâng,/ sau să-mi reiau seninul/ de unde l-am lăsat.″

Alege „alternative″ îndrăzneţe și vine cu superbe reuṣite poetice, care ne duc la dilema a nu ști ce să admirăm mai întâi: ideea, sau partea ei vizibilă, versul. Un exemplu: „În noul an, eu am decis/ să visez în visul meu.″

Fascinantele jocuri de cuvinte m-au surprins plăcut ṣi pe mai departe în „Calendarul freamătului″, unde am întâlnit ṣi altele, ca: „iubesc iubirea″, sau „viata mea în viaţă″.

În a doua parte a volumului de poezii autoarea se prezintă cu ṣi mai multă exactitate. În câteva versuri ne spune cine este.

„Surprinsă existenţa/ de tâmpla cea albită,/ împrăṣtiind omătul/ în patru diviziuni:/Iubesc, iert, râd ṣi plâng.″

La lansarea cărţii am încercat s-o prezint pe Nelica legându-mă de prenumele ei. Am zis atunci: N – de la neliniște, neastâmpăr, E – de la emoţie, empatie, entuziasm, etc. etc. Palidă strădanie faţă de prezentarea pe care și-o face prin versurile de mai sus…

Cititorul va avea parte de plăcute surprize citind această carte. Poeta i le oferă cu entuziasm și pricepere, invitându-l să le deslușească după propria lui personalitate.

„Întoarsă dintr-un naufragiu sufletesc,/ am poposit la malul fiinţei mele″ ṣi acolo vede ṣi simte viaţa aṣa cum este: „tributul deja mi-l cunosc;/ nimic nu este fără preţ/ ṣi nimeni fără vrere…″

Cea mai frumoasă poezie – o părere absolut personală! –  este din 12 octombrie 2022. E în ea un vers repetitiv („ceva mă tulbură, ceva mă cheamă″), care chiar tulbură, chiar cheamă.

De ce se numeṣte cartea „Calendarul freamătului″ aflăm din ultima poezie, care se încheie cu îndemnul la care mă asociez cu entuziasmul și cu siguranţa omului care se simte acum mai bine după citirea frumoaselor stihuri bine gândite și adânc trăite ale autoarei, cea care spune „îl rog pe Dumnezeu/ să mă păstreze om imperfect de viu″.

Nelicăi Hotea așa-i stă bine. Să fie imperfect de vie!

Horia Picu




Cetățenii de onoare ai Sighetului: Lucia Mihalyi de Apșa (autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu)

După apariția actelor normative privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare” și Consiliul local Sighet – primul nostru Consiliu local ales în martie 1992 – a procedat la acordarea acestei distincții unor personalități a căror existență a marcat istoria locului.

La Simpozionul „Ioan Mihalyi de Apșa – 150 de ani de la naștere”, organizat de Muzeul Maramureșului în 25 – 26 ianuarie 1994, Mihai Dăncuș, directorul acestuia, primarul orașului, G. Filipciuc și subsemnatul, în calitate de secretar al Comisiei de cultură, am convenit să facem demersurile necesare pentru a acorda titlul de „Cetățean de Onoare al Sighetului” domnișoarei Lucia Mihalyi de Apșa care, la vârsta de 91 de ani, era unica supraviețuitoare a familiei istoricului Ioan Mihalyi de Apșa și locuia în casa părintească, donată de aceasta Muzeului și devenită Casă memorială. În felul acesta, se fixa în mod tacit și un anumit standard, privind „înălțimea” la care urmau să se ridice viitorii beneficiari ai  onorabilei distincții. Am pregătit (pe baza fișei biografice redactată de Mihai Dăncuș) documentația necesară și domnișoara Lucia a devenit primul Cetățean de Onoare al orașului nostru. A fost, în primul rând, un modest semn de recunoștință pentru tatăl ei, Ioan Mihalyi, cel care a stabilit fără echivoc și probând cu documente incontestabile locul Maramureșului în istoria medievală a românilor și a României și care, de-a lungul întregii sale vieți, a luptat pentru drepturile politice și culturale ale românilor maramureșeni. Dar a fost, în același timp, și o recompensă morală care i-a produs domnișoarei Lucia o mare bucurie și mulțumire sufletească, pentru că, așa cum ne-a mărturisit atunci, a doua jumătate a vieții ei a fost un adevărat calvar. Ea, una dintre cele 8 fete (și 4 feciori) ai familiei Ioan Mihalyi, purtată la școala călugărițelor catolice și apoi la Liceul de fete „Domnița Ileana”, învățată de mama ei să brodeze și să cânte la pian și care, alături de surorile sale era prezentă în viața culturală a orașului, a fost, după 1947, deposedată de toate bunurile și nevoită șă-și câștige existența, o bună bucată de vreme, ca muncitoare la o fabrică de lăzi pentru fructe și legume. Și câte multe alte suferințe și umiliri îndurate în timpul dictaturii comuniste. Nu în ultimul rând, titlul atribuit s-a vrut a fi și un semn de recunștință și mulțumire din partea administrației locale pentru valoarea inestimabilă a Casei Mihalyi, cu tot ce adăpostește ea. Pentru că da, familia Mihalyi ne-a lăsat o casă, o valoare de care – după cum bine se vede! – nu suntem în stare să avem grijă cum se cuvine. Este clar că Muzeul, cu posibilitățile sale financiare, nu poate face acest lucru! Dar cum se face că, de peste 30 de ani, la fiecare 1 Decembrie, „toată floarea cea vestită” a orașului (și nu numai!) ne adunăm în fața Monumentului de marmură al ilustrului nostru înaintaș, Academician Ioan Mihalyi de Apșa, ținem discursuri și spunem rugăciuni, cântăm și jucăm Hora Unirii și-apoi, „urmăriți” de privirile sale dojenitoare, îi trecem pragul casei fără a simți nici o mustrare de cuget pentru felul cum arată aceasta, mai cu seamă pe dinafară și, ajunși înlăuntru, iar vorbim și comentăm și admirăm… fala și mândria Maramureșului de altă dată (sau ce-a mai rămas din ea), dar n-am văzut niciodată un om de afaceri, prosper și puternic (și să nu-mi spuneți că nu există!) care să zică: Hai să dăm mână cu mână vreo câțiva dintre cei care pot și să facem casa asta, să arate așa cum se cuvine!

A trecut mai mult de un secol de la moartea lui Ioan Mihalyi și un sfert de secol și de la dispariția Domnișoarei Lucia și tot ce putem face noi, sighetenii, este să le cinstim cum se cuvine memoria. Mai ales prin fapte.

Și, pentru ca „Cetățenii de Onoare” ai orașului nostru să nu rămână consemnați doar în „memoria” unor dosare ale Primăriei, promitem să revenim și cu alte re-amintiri de felul acesta.

Ioan Ardeleanu-Pruncu

 

P.S.: Aflăm de la Muzeul Maramureșean că există un proiect pentru reabilitarea Casei Mihalyi, care are toate șansele să demareze în anul acesta. Așa să fie!




Recunoștința (Gheorghe Bărcan)

Recunoștința este o noțiune care cuprinde o obligație umană, de o deosebită frumusețe. Aceasta exclude recompensele. Obiectul ei este „un ajutor la nevoie”, „o facere de bine”.  „Vă mulțumesc”, e cea mai frumoasă și simplă răsplată, recunoștința, dacă se rostește; o lipsă de bun simț în caz contrar. Mai grav este atunci când nu numai că nu-ți mulțumește, dar cu prima ocazie se înlocuiește această simplă și frumoasă recunoștință cu „facere de rău”. Îl „apasă obligația” ce credea că o are și vrea s-o anuleze. Ea are multiple forme de manifestare. Sunt într-o largă varietate de exprimare, de la unul la altul și cred că nu se pot cuprinde într-un tot, într-un volum, pe toate și, probabil, specialiștii le pun doar într-un cadru general, în care fiecare și le poate cuprinde în cazuri mai semnificative concrete, exemple care n-au trecut în domeniul uitării.

Mai întâi trebuie să ai recunoștință față de Creator, pentru că exiști pe lume, aceasta făcându-se ușor prin rugăciune, smerenie și credință, proprie creștinilor, cu toate aspectele ei. De multe ori El te scapă de mari necazuri, cum au fost și sunt atâtea, deosebit de cumplite; în manifestare concretă în cazul meu, când spuneam : numai o minune mă mai poate scăpa și aceasta se producea. Ar fi cu totul anormal să nu aduci mulțumiri lui Dumnezezeu nici în aceste cazuri.

Este apoi recunoștința față de părinții tăi, care te-au adus pe lume și te-au crescut, cu multe greutăți, ei renunțând la multe bucurii și confort, nopți nedormite, cum au fost în vremurile copilăriei noastre. Crescând mai mărișor, cu războiul apropiindu-se de noi, cu multe bunuri rechiziționate, oameni plecați, și lipsind mâna de lucru, am înlocuit-o noi copiii, peste puterile noastre, tata fiind concentrat în armată. Eu la vârsta de 13 ani, lucram ca un adult la prășit, la coasă, la cărat capițe, când se îndoiau și botele și spatele de greutate. Nu eram forțați și o făceam din proprie inițiativă, alături de sora și fratele meu, mai mari, neputând sta de-o parte. Era și ca o recunoștință manifestată de noi pentru atâtea griji ce ne-au purtat părinții noștri.

Recunoștință îi port soției mele, Măriuca, care m-a acceptat ca soț, trecând peste toate restricțiile ce mi se puteau aplica. Împreună am dus viața pâna la această frumoasă vârstă, biruind greutățile, afecțiunile gave cardiace ce le aveam. Victoria mare a fost  sprijinul și susținerea copiilor noștri, Ana-Rodica și Victor-Gheorghe, cu care ne-a binecuvântat Domnul, ei ajungând la o pregătire solidă, de nivel universitar, care ne-a mobilizat și unit, peste toate greutățile.

Nu trebuie să uităm să păstrăm  recunoștință cadrelor didactice din învățământul primar și universitar (fără nominalizări), care cu multă grijă ne-au îndrumat și ne-au înzestrat cu o excepțională pregătire, care ne-a permis realizarea idealurilor de viață.

O mulțime de comentarii, deosebit de frumoase, plăcute, care mă scot din ceața timpului, prin care foști elevi de-ai mei, azi profesori, ingineri,… își exprimă recunoștința pentru pregătirea ce am făcut-o cu ei și i-am format pentru viațăț (Florica Vlad, soția inginerului Chiș Gheorghe, fost elev de al meu: „mi-a spus soțul meu că de nu predați dvs. matematica, el nu era inginer”!). Le mulțumesc mult și, în revanșă, am toată recunoștința, pentru caldele și atât de frumoasele aprecieri, comentarii, la adresa mea.

În prieteniile sincere, e firesc să se manifeste deseori recunoștințe reciproce, pentru multe situații de sprijin, care se produc în diverse forme.

Cu fratele meu, Bărcan Daniel, medic primar, am avut o înțelegere și un sprijin reciproc continuu, după cum era situația. Cu 11 ani mai tânăr ca mine, s-a stins din viață anul acesta, producându-ne o mare durere și un dezechilibru familial. Regret că nu i-am putut fi alături în momentele grele și nici nu am putut să fim prezenți la trecerea lui spre veșnicie, ci doar de departe am exprimat durerile și omagiul nostru. El a fost un sprijin deosebit pentru cei apropiați lui, pentru atâta lume din zonă și din alte părți, de multe ori  în probleme de viață. Director al Spitalului din Borșa până la pensionare, s-a zbătut mult pentru realizarea unei frumoase și eficientă bază medicală, la inițiativa și preocuparea lui realizându-se un spital de referință în Maramureș, pentru toate specialitățile.

M-a sprijinit în gavele mele afecțiuni cardiace, cu mulțime de internări la spitalul din Borșa, Baia Mare și Cluj-Napoca, trecând până la urmă cu bine peste această stare critică. Doamna doctor Ghicu, care m-a supraveghiat peste 15 ani, m-a trimis de două ori la terapie intensivă, de 10 si respectiv 6 zile și apoi m-a dirijat spre operație în Franța de două ori. La noi au refuzat să mă opereze, fiind în vârstă. În Franța m-a operat domnul doctor Marius Andronache, specialist în ablații cardiace, cu costuri minime, ajungând la stabilitate cardiacă și la acestă vârstă. Aceștia au fost îngerii mei păzitori și le voi purta o recunoștință vesnică, de viață.

Mai sunt multe alte situații, fără a le putea enumera, în care mulțumirea, recunoștința pentru faptele bune au fost la locul lor, atunci când ele s-au manifestat.

Am amintit că de multe ori lipsește aceea formă simplă de recunoștință, „mulțumesc”și chiar mai mult. Am să dau un exemplu legat de cele îndurate de mine, pentru a arăta că afirmația făcută nu este lipsită de conținut.

Am salvat pe un tânăr de chinurile detenției și poate chiar de „binefacerile” lui „Țurcanu”, aproape cu riscul vieții, el și tatăl lui fiind cei care aduceau fugarului mâncare, ai mei fiind plecați toată ziua la strânsul recoltei câmpului. Ei l-au și trimis la noi, atunci fiind în aceeași concepție de viață. Dar cu timpul acesta s-a bolșevizat, a „întors-o” și într-o întâlnire cu el la familia acestuia, în timpul „exmatriculărilor” mele, soția lui, pentru care eram o simplă cunoștință, fiind în afara „istoriei” mele, îmi spune: „Tu și cei ca tine nu trebuiau să iasă afară, chiar dacă vă mitraliau, pentru că ați fost și ați rămas dușmani ai patriei”. Instructaj luat de la soțul ei. Dumnezeule (!), mi-am zis ieșind afară, ștergâdu-mi lacrimile ce mi-au țâșnit din ochi! Ce mutații umanoide! Mai rău și mai crud ca torționarii! Iată pentru cine am suferit atâtea, cu prețul vieții! Dar dacă o singură persoană a meritat aceasta (și au fost mai multe, la trei bătrâni salvându-le viața), sacrificiul n-a fost degeaba.

Uluitor cât de multe modele de viață formează și deformează unele persoane, care se manifestă concret. Omul și Neomul ce-i reprezintă! În zonele noastre, poate și în altele, se reține constatarea: „Facerea de bine se pedepsește” sau „Cui îi dai a si, îți dă a muri„.

Gheorghe Bărcan
Minneapolis – Minnesota (USA)




Teofil Ivanciuc este preocupat și de istoria nobilimii maramureșene!

Recent a fost publicat un studiu care sintetizează câteva aspecte ale istoriei nobilimii maramureșene, cea mai numeroasă din Regatul Ungariei și, mai apoi, din Principatul Transilvaniei, respectiv din Imperiul Habsburgic.

Cu una din cele mai mari vechimi din regiune (primul nobil localnic fiind atestat în al doilea deceniu al secolului al XIV-lea), corpul nobiliar comitatens a fost alcătuit preponderent din români (de religie predominant ortodoxă și, apoi, greco-catolică), urmați de către maghiari (initial calvini iar apoi și romano-catolici) și de alte nații.

Astfel, numărul total al nobililor maramureșeni a ajuns, la apogeu, la aproximativ 30.000 de suflete, caracterul de „comitat nobiliar” al Maramureșului fiind dat, în proporție de două treimi, de micii nobili români, urmașii celor cca 280 de familii „antice” (atestate înainte de anul 1550), din care au provenit, apoi, restul.

Această stare a fost împărțită în două categorii principale: donatarii, adică nobilii vechi, proprietari funciari și scutiți de taxe (în majoritate români rezidenți ai așezărilor rurale), respectiv armaliștii, care dețineau doar un blazon însă nici un petec de teren, majoritatea ultimilor fiind vorbitori de maghiară din târgurile de coroană.

În comitat s-au aflat, conform articolului semnat de Teofil Ivanciuc, numai 36 de familii de aristocrați (23 conți și 13 baroni), dintre care doar 3 de-ai locului (2 maghiari de origine română și 1 evreu), la care s-au adaugat cei intrați în clasa superioară prin căsătorie.

Nobilii maramureșeni și-au obținut statutul privilegiat prin originea străveche și prin luptă, ei fiind de o vitejie redutabilă, dovedită în slujba regilor ungari, a principilor transilvăneni, respectiv a împăraților austrieci. Ei erau destul de pauperi, majoritatea locuind în reședințe țărănești (case de lemn), foarte puțini având conace sau curii de piatră, unul singur având un castel propriu-zis. Se mai diferențiau de restul și prin anumite elemente ale costumului purtat. Modestia lor materială se trăgea mai ales de la cutuma locală, care însemna împărțirea averii (și titlului) în părți egale între toți fiii familiei, neprivilegiind doar primul născut, precum în alte țări.

Nobilimea mică și-a pierdut drepturile în anul 1848, iar aristocrația, în anul 1919.

Lista nobililor prezentată în studiu, departe de a fi completă, conține în acest moment 1623 de patronime și variante, atât de maramureșeni get-beget (960 de nume, dintre care 659 de familii românești și 301 – maghiare, austriece ș.a.), cât și de nobili veniți – mulți dintre ei temporar – din alte părți, mai ales după anii 1700 (663 de patronime).

Articolul, apărut în „Revista arhivei maramureșene”, nr. 15, 2022, poate fi citit aici:

https://teofil-ivanciuc.weebly.com/din-istoria-nobilimii-maramure537ene-aristocra539ia-lista-numelor-de-familie.html

Salut, Sighet!




Semn de carte: ORAȘUL CU POEȚI. Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni!

„ORAȘUL CU POEȚI. Sighetul Marmației în 12 + 1 prieteni” (Editura Valea Verde, 2022) este un volum îngrijit de poetul Echim VANCEA (selecția textelor, prezentări și antologie), cuvânt înainte de Adrian Alui Gheorghe, designul copertei aparținându-i lui Attila Róbert Cosovan (Ph.D., Budapesta), lector de carte, prof. Brîndușa Oanța.

În volum sunt incluși 12 poeți: Doina Rândunica Anton (n. Petrulescu), Gheorghe Mihai Bârlea, Alexandru Dohi, Antonia Luiza Dubovici (n. Zavalic), Fábri Sándor, Vasile Gogea, Ieremia Lenghel, Ion Mariș, Vasile Muste, Gheorghe Pârja, Marin Slujeru, Echim Vancea. Plusul (+1) este asigurat de parodistul – prieten Lucian Perța care „scanează” în stilu-i caracteristic poeții antologați!

Lansarea volumului va avea loc la mijlocul lunii ianuarie 2023 într-o locație care va fi comunicată ulterior.

Salut, Sighet!




Maramureș, moștenirea unui neam!

Marți, 27 decembrie 2022, ora 16:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului ,,Francisc Nistor” din str. Bogdan Vodă, nr. 1, Sighetu Marmaţiei, va avea loc vernisajul expoziţiei şi lansarea catalogului „Maramureș, moștenirea unui neam” din cadrul proiectului Romania Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural.

„Maramureș, moștenirea unui neam” ne introduce într-o lume fascinantă încărcată de tradiții și datini, o insulă în inima unui neam. Ca să-ți cunoști rădăcinile, musai să treci prin Maramureș. Aici este locul în care sufletul românesc vibrează în portul strămoșesc pe care bătrâni și copii îl poartă în fiece zi de sărbătoare la biserică. Aici este locul în care încă mai vezi o vâltoare, un război de țesut, o piuă, o moară ori o palincie. E locul în care meșterii în lemn, încrustează simbolul unui neam spre nemurire, e locul în care firul se țese și culoarea răsună în cântul ce duce ecoul unei moșteniri peste vremi. Aici e locul în care Paul Bordaș are curajul să privească oglindirea rădăcinilor unui neam până în ziua de azi și să le „lipească” pe culoarul de lumină „Fotogeografica – un sfert de veac”, ca moștenire. (artist fotograf, Mariana Scubli)

Catalogul „Marmureș, moștenirea unui neam” a fost realizat de Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti sub egida Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, cu sprijinul comunității RePatriot, Muzeulului Etnografic al Maramureșului ,,Francisc Nistor”, UNESCO ProNatura, Școala Rădăcinilor Străbune și Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuarea Studiilor de Impact/Universitatea București.

Până în prezent, în palmaresul programului Romania Student Tour sunt consemnate alte 13 cataloage foto de mare succes: Ținutul Pădurenilor, inima de fier a Daciei Străbune, Civilizația Mărginimii, Transilvania inima României, Dobrogea la răscrucea timpurilor, Descoperirea Naturii în Gorjul montan, Ținutul Vulcanilor, Țara dintre Crișuri, Din lumea Banatului, Haţeg – ţinutul dinozaurilor, Din tainele Bucovinei, Ţinutul Neamţului, Enigmele Buzăului, Plaiurile Vrancei.

***
Programul Romania Student Tour constituie un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României. O echipă ce renaște an de an, în urma celei mai importante competiții naționale de artă fotografică, FOTOGEOGRAFICA, pune în aplicare sub sloganul „cine suntem și de ce vorbim românește”, un trio-dimensional „știință, pasiune, artă”. Succesul remarcabil înregistrat la numeroase evenimente culturale și de tineret în plan intern și internațional a demonstrat, pe deplin, că Romania Student Tour este un produs cultural cu consistență valoroasă și o vizibilitate notabilă. Prin fotografie, ca mediu informațional, prin modalitatea de abordare și prezentare, descoperim la România Student Tour o lume fascinantă, cu o profundă încărcătură emoțională, o Românie reală.

Comunicat de presă




Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” – ediția LIV (54)!

Marți, 27 decembrie 2022, se va desfășura în centrul orașului nostru tradiționalul Festival de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația”, ajuns la ediția a LIV – a (54).

La ora 12:00 va avea loc parada formațiilor artistice participante.

Ziua dedicată Festivalului se va încheia în Parcul Central al Sighetului – la ora 16:00 – cu un spectacol de datini și obiceiuri de iarnă susținut de formațiile participante. Invitat special: interpretul de muzică populară Aurel Tămaș.
La finalul zilei va avea loc atât de așteptatul foc de artificii!

Organizatorii acestei ediții a Festivalului sunt: Consiliul Județean Maramureș, Consiliul Local și Primăria Sighet, Centrul Cultural Sighet și visitmaramures.ro.

Important: Traficul rutier în centrul Sighetului, marți, 27 decembrie 2022, va fi restricționat în intervalul orar 7:30 – 23:00.

Salut, Sighet!




Nu doar de Crăciun să fim mai buni!…

„Salut, Sighet!” dorește colaboratorilor, cititorilor și tuturor celor ce sunt conectați la magia acestor zile: CRĂCIUN FERICIT!… și… Sărbători minunate!!

Boldog Karácsonyt! Frohe Weihnachten! Joyeux Noël! Merry Christmas! Buon Natale! Feliz Navidad! Καλά Χριστούγεννα! Vrolijk Kerstfeest! З Різдвом Христовим! Veselé Vánoce! God Jul! Սուրբ Ծնունդ! Счастливого Рождества! メリークリスマス!圣诞快乐!

Salut, Sighet!

 

Foto: picturi de Ștefan Hegedüs.




SINGUR?… (Bandi T.)

O veche amintire îmi bate la fereastra sufletului meu, în adîncurile inimii. O amintire veche, de vreo 35 de ani… La acea vîrstă de douăzeci și… de ani, am învăţat multe lucruri: ce şi cum să faci, cum să nu faci!

… lucrez în trei schimburi. Colegii de muncă reprezintă (sînt din) diferite clase sociale. Unul alcoolist – fost profesor, celălalt un bijutier – condamnat la locul de muncă (a vîndut argint ca aur) şi  un țăran (din mediul rural) în sensul bun al cuvîntului.

Sîntem  în atelier, noaptea , cam în jurul orei 2. Ceilalţi trei dorm. Unul pe masă, doi pe băncile lungi. Ştiu bine: fiecare dintre ei îşi are viaţa lui obositoare, aşa că fiecare minut trebuie folosit pentru odihnă. Şi eu mă odihnesc: citesc.

Deodată, în tăcerea întunecată izbucneşte de două ori sunetul goarnei, semnalul de intervenţie! Una dintre macaralele de 100 de tone are o problemă! Îmi iau sculele sub braţ şi mă grăbesc la intervenţie, privind înapoi cu invidie la cei trei. Trebuie să urc la o înălţime de 8 etaje. Este frig şi întuneric. Traseul este deja atît de cunoscut şi obișnuit că din reflex nu mă ţin de balustrăzi.

„Cu ce mama dracu’ s-au distrat cei din schimbul unu (de dimineaţa) toată ziua, că acuma, la ora asta, trebuie să se defecteze macaraua?”

A înjura, totdeauna este bine şi folositor în asemenea cazuri: te ţine treaz şi… şi nici nu se aude, aşa mare e zgomotul!
Imediat voi ajunge sus, somnambulii mei pot să doarmă liniştit. Urcînd, la o întoarcere de scară, cam la 50-60 metri de mine, sesizez cîteva umbre în spatele meu…

… la dracu! Numai asta mi-a mai lipsit! Dacă sînt hoţi, sînt în bucluc mare! Deoarece, tablourile de comutare a macaralelor sînt pline de cupru! Dacă mă arăt (ies la iveală), sînt în pericol, ăştia nu cunosc nici un Dumnezeu! Dacă mă ascund, la fel! Ce să fac? De ce nu sînt liber astăzi?! La naiba!

Se apropie, se apropie… ce este? Ce se întîmplă?! Ăştia-s ai mei din atelier! Ai mei! Toţi trei! Cu mîinile în buzunar, cu ţigara în gură, fără nicio sculă, obosiţi şi plictisiţi, au venit după mine.

Chipul meu plin de mirare şi întrebarea… „totuşi, ce căutați aici sus?”, primesc un răspuns direct şi frapant: „Să nu fii singur, măi! De aia!”

Şi noaptea, la ora două, în plin întuneric şi frig şi zgomot, fără niciun cuvînt, au urmărit cum cu două chei fixe de 32, strîng frînele. Nu eram singur.

Bandi T.
(Un sighetean stabilit la Budapesta)

N.A.: În noaptea de Crăciun nimeni nu trebuie să fie singur!

 

Foto: Ion Mariș („The Last Supper” lucrare de Jerzy Fober) 




Crăciun la Sighet, după 16 ani…

Iarna lui 1964, la câteva luni după eliberarea din cei 16 ani de închisoare… încet, încet se apropia Crăciunul, un Crăciun oarecum liber. Intrat și eu în febra pregătirilor în aşteptarea Naşterii Domnului, gândurile mi se mai linişteau şi păreau să capete un sens… Casa noastră de la Locul Târgului fiind chiar la drumul principal a fost vizitată de multe cete de colindători.
… Picurau din cer colinzile ca nişte clopoţei, prin glasul copiilor de la geam. Ei anunţau – fără teamă – că s-a născut Isus. Erau copiii ce nu fuseseră alteraţi de presiunea ideologică ce se manifesta până şi asupra lor. Acasă aveam şi un pom de Crăciun; privindu-1 şi ascultând colindul copiilor, mintea mea a zburat spre Crăciunurile din închisoare, începând cu acea teribilă zi de Crăciun din 1949, zi când s-a dezlănţuit uraganul de la Piteşti, ce a doborât atâţia dintre noi. Apoi alte Crăciunuri, mai liniştite oarecum, de la Baia Sprie sau Aiud, când într-un colţ de celulă – pentru a nu fi auziţi de gardieni – cântam în şoaptă colinzi şi căutam să ne împletim gândurile cu cei de acasă, care nu ştiau nimic de noi, precum nici noi de ei.

Au început să mi se umple ochii de lacrimi şi-am fredonat un fragment din „colindul de închisoare” al poetului Radu Gyr: „O, brad frumos, ce sfânt erai / În altă sărbătoare! / Mă văd copil cu păr bălai / Şi ochi ca de cicoare,/ Revăd un scump şi cald cămin / Cu chipul Maicii Sfinte / Imagini de Crăciun senin / Îmi vin şi azi în minte. / Un pom cu daruri şi lumini / În amintiri se-arată / Şi-n vis zâmbeşte ca un crin / Copilul de-altădată ./ Azi nu mai vine Moş Crăciun / În noaptea de cenuşă /Şi doar tristeţile se-adun / Să-mi plângă lângă uşă ./ Omătul spulberat de vânt / Se cerne prin zăbrele / Şi pare temniţa mormânt / Al tinereții mele…” Ultimele cuvinte au fost în hohot de plâns, spre nedumerirea alor mei, care, totuşi, m-au înţeles şi m-au lăsat să-mi descarc sufletul.
Mama şi-a amintit când, cu ani în urmă, camarazii mei fugiţi în munţi au apărut într-o noapte de Crăciun, colindând la geam. Erau îmbrăcaţi în straie ţărăneşti, cu căciuli mari, ce le acopereau faţa, spre a nu fi recunoscuţi de oamenii cu gânduri rele. „A fost un amestec de frică şi bucurie”, a spus mama. Frica de a nu fi urmăriţi de Securitate şi prinşi, dar şi bucuria că sunt prietenii mei, care au adus cu ei un dram de speranţă în mai bine. Mama căuta să-şi imagineze că eram şi eu acolo printre ei, ca pe vremuri.

Dintre nepoţi (copiii surorii mele Viorica), era acasă numai Rodica, elevă în ultimul an de liceu. Băieţii, Grațian și Valentin, erau studenţi, urmau să vină doar în ajun de Anul Nou. Regimul politic al ţării căuta să laicizeze Sfânta sărbătoare a Crăciunului, transpunând-o peste Anul Nou. Am auzit că de frica de a nu fi prinşi cu pom de Crăciun în casă, unii activiști ai Partidului Comunist, recurgeau la următoarea stratagemă: cumpărau doi brazi – pe unul îl împodobeau într-un colţ cât mai ascuns al casei, iar pe celălalt îl ţineau în curte, la vedere, pentru ca trecătorii să creadă că bradul va fi împodobit doar de Anul Nou. Oare mai rămăsese în ei ceva din adevărata semnificaţie a sărbătorii? Sau au cedat presiunii copiilor, care vroiau neapărat să aibă un pom de Crăciun?…

Așa mi-am petrecut primul Crăciun acasă, la Sighet, după 16 ani… alternând între veselie și tristețe, printre speranțe și amintiri… dar prezența și bucuria mamei mele îmi dădeau încredere că iadul a rămas în urmă…

Aurel Vișovan (Dincoace de gratii)

 




Concursul studențesc „TINERI CERCETĂTORI”, Ediția a-XI-a (Monica Nyiri Bud)

Ce fain e să fii student, mai ales la Sighetu-Marmatiei și mai ales la F.S.E.G.A, în cadrul Universității UBB, extensia Sighetu-Marmatiei.

E adevărat că anii de facultate sunt cei mai frumoși, însă în același timp, aceștia sunt și cei care trec cel mai repede, mai ales dacă nu profiți de ei. În valul de examene, petreceri și alte activități specifice facultății, trecem prin acesti ani fără să fim conștienți de valoarea lor.

Cu toate că am deja o facultate terminată, am simțit că nu trebuie să mă opresc aici, așa că am început să-mi adun gândurile, să-mi fac curaj și am hotărât în 2021 să mă înscriu la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Extensia Sighetu Marmației. Deși a fost o alegere spontană și de ultim moment, nu îmi pare rău și nu regret acest lucru.

Astfel, zilele trecute am trăit o experiență super faină în cadrul Facultății. De 11 ani încoace, la specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune, FSEGA Sighet, are loc Concursul Studențesc TINERI CERCETĂTORI. Acesta se desfășoară în cadrul disciplinei INTRODUCERE ÎN METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE, ambele fiind coordonate de către doamna lect. univ. dr. Nela Steliac.

Anul acesta, după doi ani de Pandemie, concursul a prins culoare, fiind desfășurat în format fizic, cu prezența profesorilor și directorului extensiei. Așa zisă „bătălie” s-a dat între 6 echipe, fiecare alegându-și câte un studiu de caz în cadrul căruia trebuia dezvoltat un chestionar, un poster, un video de prezentare al echipei dar și un video tematic bazat pe studiul ales. A fost emoționant, stârnind curiozitatea „oare care echipă va câștiga”? După cum era de așteptat, fiecare a dat tot ce are mai bun, folosindu-și cât mai bine imaginația. Printre temele/proiectele prezentate, amintim: Consumatorii tradiționali vs. consumatorii digitali, Influențele rețelelor de socializare asupra comportamentului consumatorilor, Comportamentul consumatorilor de servicii educaționale, Studiul privind implicațiile crizei energetice asupra consumului, Moda sustenabilă vs. moda rapidă, Percepția consumatorilor privind produsele ecologice.

Vă spun cu toată sinceritatea, toate proiectele au fost de impact, transmițând multe informații utile.

Câștigătorii acestui concurs au fost cei din echipa cu numărul 3 cu „Studiul privind comportamentul consumatorilor de servicii educaționale”, un studiu de impact, sensibil și mereu în discuție pentru performanța mediului educațional. Locurile următoare au fost câștigate de echipa nr. 2 cu tema „Influențele rețelelor de socializare asupra comportamentului consumatorilor”, respectiv de echipa nr.1 „Consumatorii tradiționali vs. consumatorii digitali”.

Acest concurs nu ar fi fost posibil fără sprijinul direct al d-nei lect. univ. dr. Nela Steliac, care a insistat foarte mult să ne implicam. Pe această cale îi mulțumim și îi dăruim toată aprecierea noastră. Totodată mulțumim colegilor din anii mai mari, care au știut să ne „ridice” atunci când ne-am „împotmolit”. Felicitări colegiilor pentru munca și efortul depus, pentru nopțile nedormite, pentru valul de emoție creat dar mai presus pentru faptul că am adăugat încă un număr de oameni minunați în agenda vieții.

Ce am învățat în cadrul acestui concurs?
Am învățat despre noi, să desprindem idei, păreri, să ne dăm seama, de fapt, cât de compatibili putem fii unii cu alții și cât de mult putem să ne implicăm pentru același scop. Cu atât mai mult cu cât, pentru noi, anul 2 a fost prima interacțiune de acest gen între noi, ca și colegi, deoarece 2021 încă ne-a ținut în standby.

La Sighet e frumos, la Sighet se poate, la Sighet e bine!
Hai la UBB, să vezi ce fain e!!!

MARIA-MONICA NYIRI (BUD)
Studentă UBB – Extensia Sighet, Specializarea: C.I.G