Semn de carte: Nicoleta GIURGI – „Să taci atunci când scriu”

Luni, 10 octombrie 2022, la Colegiul Național „Dragoș – Vodă” din Sighet a fost lansat volumul de debut (poezie) al elevei Nicoleta Giurgi. Volumul „Să taci atunci când scriu” (Editura „Valea Verde” din Sighet, editor și prefața – Ion Mariș, lector de carte – prof. Brîndușa Oanță) a fost lansat într-o zi festivă: C. N. „Dragoș – Vodă” a sărbătorit 103 ani de existență.

Nicoleta Giurgi este elevă la CNDV, clasa a XII – a, iar primul volum de autor a fost „analizat” și receptat de un public avizat, format din profesori, elevi, foști directori ai Colegiului dar și părinții și fosta învățătoare a tinerei poete.

 

Salut, Sighet!

Foto 2: Andreea Mârza




Sărbătoarea Sukkot la Sighet | VIDEO (dr. Sorin Markus)

Duminică, 09 octombrie 2022, la Sinagoga Sefardă din Sighet a debutat Sărbătoarea Sukkot, una dintre cele mai mari sărbători biblice evreiești.

Sukkot/Sukot/ Sucot este Sărbătoarea Corturilor sau a Colibelor, este o sărbătoare biblică celebrată în a 15-a zi a lunii ebraice Tișri (sfârșitul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie), una dintre cele trei mari sfinte sărbători biblice evreiești, poruncită de Dumnezeu în Pentateuh, (care încep cu Ziua Trâmbițării, continuă cu Ziua Ispășirilor ori Yom Kippur), cu ocazia cărora, este poruncit ca întreg poporul să făcă pelerinaj la Templul din Ierusalim. Este o sărbătoare a recoltelor și de recunoștință, care se ține după încheierea secerișului și după culesul roadelor de toamnă, în amintirea celor patruzeci de ani de pribegie în pustie.
Sărbătoarea ține șapte zile, începând cu o zi de odihnă – în ebraică „Yom tov” (zi bună) – când muncile sunt interzise, apoi este urmată de zilele intermediare „Chol hamoéd” și se încheie tot cu o zi de odihnă „yom tov”, în ziua „a opta”, Șemini Ațeret, zi festivă de încheiere. Cuvântul ebraic sucōt este pluralul de la suca, colibă ori cort, și este o construcție temporară cu pereți acoperiți de „sacah” (material vegetal cum sunt ramuri de copaci ori lăstari de bambus).
Suká are menirea să evoce lăcașurile fragile în care israeliții au locuit în cei 40 ani de drum prin pustiu după ieșirea din robia egipteană. În timpul sărbătorii mesele se servesc în această suká, iar unii și dorm în ea în cursul nopții. În fiecare zi a sărbătorii, membrii familiei recită o binecuvântare asupra lulavului (buchetul cu trei rămurele) și a etrogului (chitra) (Arbaat Haminim, adică cele patru specii de plante).
Conform profetului Zaharia, în era mesianică Sucot va deveni o sărbătoare universală și toate popoarele vor face anual pelerinaj la Ierusalim și vor sărbători în orașul sfânt.

Foto & Video: dr. Sorin MARKUS




„Amprente – Mărturisiri” la Muzeul Etnografic din Sighet (Mariana PETROVAI)

„Pictura este starea sufletească a artistului exprimată în culori” (Valeria Mahok)

Vineri, 7 octombrie 2022, sighetenii au avut ocazia de a participa la vernisajul expoziției de pictură „Amprente -Marturisiri”, a pictorului Ioan Borlean, un artist deosebit, iubitor al naturii, al oamenilor și al temelor incitante, expoziție găzduită de către Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” din Sighet. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Clubul Rotary Sighet.

Dincolo de oameni și natură, dincolo de lumină și culoare, se află artistul: acel „eu” interpretativ, acel ochi estetic, acea sensibilitate fără de care tot ce există ar fi inutil și imposibil de apreciat. În realitate, artistul nu este doar cel care concepe sau creează o lucrare de artă ci și cel care o privește. Astfel, totul a căpătat sens în acest proces unic de transmitere și receptare a frumosului oferit de lucrările pictorului Ioan Borlean. Fiind cunoscut mai ales pentru pictura în ulei pe sticlă (a icoanelor pe sticlă) interesul lui Ioan Borlean s-a (re)îndreptat și către compoziții proprii cu „forme cromatice, figurative, vegetale sau de inspirație din arta populară tradițională subordonate principiilor artei decorative”, cu o tehnică de pictură de șevalet bine stăpânită.

Lucrările oferite ochilor noștri, ne-au impresionat prin căldură și luminozitate, recompun „peisajul interior” al sufletului românesc, în fiecare tablou se simte/se vede implicarea totală a artistului, expoziția lăsându-ne un sentiment de liniște, bucurie, căldură… chiar dacă se face o trecere de la „tradițional” la „abstract”, ceea ce nu este chiar ușor, deoarece abstractul nu înseamnă doar să arunci niște culori pe pânză, totul trebuie să fie în armonie, culoarea și forma să surprindă, să bucure și să lumineze privirea celui care o admiră. Pentru fiecare dintre noi, cei prezenți, pictura devine „arta tăcută”, fiecare dintre noi privind cu alți ochi lucrările, având predispoziția de a „citi ceva”.

Pictorul Ioan Borlean a reușit să cucerească admirația privitorilor, a prietenilor, a oamenilor de cultură, oferindu-le câteva minute de relaxare, oferite de picturile sale pline de sensibilitate și culoare, pentru că: „Arta purifică sufletul de praful vieții de fiecare zi” (Pablo Picasso).

Mariana PETROVAI




Festivalul Internațional de Poezie – Sighet 2022

În perioada 13-15 octombrie 2022 se va desfăşura la Sighetu Marmaţiei Festivalul Internaţional de Poezie.

Din program:

13 octombrie 2022
– ora 16:00 – la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” va avea loc DESCHIDEREA FESTIVALULUI: „MARAMUREŞ UN PĂMÂNT CE SE SPRIJINĂ PE POEZIE”, recital de muzică şi poezie (invitat Grigore Leşe);
– Festivitatea de premiere;
– Prezentarea standurilor de carte şi lansarea Revistei MARMAŢIA LITERARĂ.

14 octombrie 2022
– ora 09:30 – Dezbatere la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei: „Poezia închisorilor şi destinul poeţilor”;
– ora 12:00 – Întâlnirea poeţilor cu elevii din cadrul colegiilor şi liceelor din municipiul nostru;
– ora 15:30- Serile de poezie „NICHITA STĂNESCU” de la Deseşti.

15 octombrie 2022
– ora 10:00 – Mănăstirea Peri – Săpânţa, dezbaterea „Credinţă şi poezie” dedicată poetul Ioan Alexandru.

Centrul Cultural Sighet




Artistul vizual Ioan BORLEAN expune… „Amprente – Mărturisiri”!

Muzeul Maramureșan Sighetu Marmației și Rotary Club Sighet vă invită Vineri, 07 octombrie 2022, ora 12:00, la vernisajul expoziției de pictură „Amprente – Mărturisiri”. Expune artistul vizual Ioan BORLEAN.

Vernisajul are loc în sala de expoziții temporare a Muzeului Etnografic „Francisc Nistor” din Sighet, str. Bogdan Vodă, nr. 1.

Sunteți așteptați cu multă… culoare!

Salut, Sighet!




Predestinație și Premoniție (Gheorghe Bărcan)

Nu știu și nu cred că cineva se poate pronunța documentat aupra acestor noțiuni: predestinație și premoniție. Sunt exprimări și de un fel și de altul și de nici unul dintre ele. Și totuși, aproape fiecăruia i s-au întâmplat evenimente mai deosebite, pentru care să nu-și poată da nicio explicație. Se mai vorbește de un al cincelea simț, pe care oamenii de știință îl exclud, mergând pe principiul: pièce touchée, pièce jouée.

Eu am avut o viață cu multe probleme din cele mai grele și din toate am scăpat, rând pe rând, așa cum veneau, fiindu-mi impuse și forțat să le îndur, așa cum erau. A fost o premoniție, o intuiție personală în a le aborda, a le pregăti, o lumină călăuzitoare în bezna lumii sau intervenția divină, care m-au ajutat să trec atâtea praguri, să pătimesc atâtea și să ies, totdeauna, victorios? Nu știu care au fost, dar faptul că am scăpat cu bine, mereu învingător și când păream înfrânt, este o realitate, o minune, pe care o exprim acuma. Mai pot fi, de unele sau de altele, dar sunt rămase în normalul vârstei cu bucuriile sau greutățile ei și se vede sau întrevede sfârșitul drumului, care va pune capăt atâtor vânzoleli pământești, bune și rele, intrând pe porțile acelei veșnicii, pentru noi total necunoscută.

Greutățile mari ce mă așteptau, nu le puteai suporta sau depăși, pe unde am fost, decât printr-o condiție fizică de forță, o educație a foamei, o răbdare peste imaginație și un moral, o credință divină și de jertfă. Intuitiv le-am pregătit, ca pe un „joc”, fără să știu că mă așteptau. Astfel, de mic, o ajutam pe mama la munci din ce în ce mai grele, prin casă, pe lângă casă, unde scoteam apă la vite, le curățam și căram gunoiul, pliveam în grădină, udam florile, adunam multe buruieni din livadă și le căram cu brațul la porci, tăiam lemne pentru foc și altele. Interesant că nu le faceam în silă, ci-mi plăceau și multe le făceam din proprie inițiativă. Poate și pentru că nu aveam jucării sau când am avut le-am confecționat singur, simple, când eram mai mărișor. Când am mai crescut puțin, posteam în Postul Mare și uneori ajunam vinerea, cu toții, iar ceva mai târziu, am ajunat în trei ani cosecutivi ajunul mare, din seara de Joia Mare, până duminică dimineața, când se venea cu Pasca de la Înviere. Ceva mai târziu, când munceam la făcut fân, distanța între mese era neregulată, la intervale mari, funcție de vreme. Uneori ne sculam dimineața la orele 4, beam o cană de lapte pe fugă, apoi treceam la coasă și nu mai mâncam nimic până seara, muncind din greu o zi lungă de vară. Vremea schimbătoare, cu nori gata a-și descărca apele, ne obliga să adunăm pologul, căpițele și să-l facem claie, pentru că ploaia îl strica, gata uscat.

„Erau metode deosebite pentru educarea foamei” și dezvoltarea unei condiții fizice și mi-au fost de bază mai târziu, când foamea, muncile de exterminare erau continue și pe mulți i-a dărâmat. Atunci nu mă durea foamea, ci doar consecințele ei. Era extrem de utilă neglijarea ei, un tonic moral deosebit. Am facut 29 de luni de detenție, spre exterminare, pentru refuzul de a colabora cu securitatea. Relatez un fapt, poate mai amintit, dar e foarte potrivit aici. Servindu-mi „ciorba” de la cazan, într-o zi de muncă, am observat o bucățică de carne cu piele și mult păr, cine știe de pe unde era recoltată. Am aruncat-o jos și am început să mai caut prin gamelă altele asemenea, pentru a putea mânca ce rămânea. A observat gesul meu un milițian, a venit la mine și a spus: „Lasă că te ajut eu să le găsești mai ușor” și, luându-mi gamela, îmi aruncă toată mâncarea jos. „Acuma le poți găsi mai ușor”. Un „ajun” mai mic, cu o „masă” mai puțin. Eu nu cred că se puteau consuma orice ființe animaliere, peste tot ce dădeai și altceva si mult mai grețos, sub presiunea înfometării. Părerea mea, dar poate sunt diferențieri.

Când am mai crescut un pic mă jucam cu coasa, dar ciupeam destul iarba, iar la 11 ani coseam bine, dar nu mă lăsa tata numai câte puțin, pentru că la cosit e greu, precum la înot: toate componentele organismului participă, mușchii, degetele, ochii, tot… La 12 ani eram însă cosaș calificat, iar la 13 ani am cosit peste 20 ha de fânaț, eu, de 13 ani, fratele Ion, de 17 ani, brazdă la brazdă, iar sora mai mare, Florica, ne pregătea masa și ne ajuta la adunat pologul. Tata era concentrat cu caii la pasul Prislop, pentru a scăpa de front. Cositul, vară de vară, adunatul pologului, căratul căpițelor grele, care îndoiau „botele” dar încovoiau și spinarea, au făcut numai fibre de mușchi, la mâini și picioare și în tot organismul. Educarea foamei și condiția fizică excepțională au contribuit la rezistența și salvarea mea din temniță, alături de moralul credinței, pregătirea lor fiind ca o premoniție. Am ieșit de acolo un schelet de 37 de kg, dar numai „fibră” în maduvă și os, în „mușchii” puțini, în inimă și suflet, în gând, în toate.

Cu acest schelet am reușit să promovez, în anul eliberării, două clase de liceu rămase, cu maturitatea și să reușesc și la Facultate, deși o lună am petrecut-o la spital, pentru recuperare și două luni am avut un serviciu mai ușor. M-am eliberat în 04.03.1954, iar la întâi octombrie, același an, eram student. Am fost unul din cei mai buni studenți din cei trei ani și jumătate de studiu, când m-au exmatriculat, pentru un nou refuz, în recidivă, de a colabora cu securitatea.

Toate acestea m-au salvat din chinurile draconice ce au urmat si au ajuns ca o premoniție, aproape renunțând la copilărie, voluntar și de timpuriu, pentru această pregătire, atât de necesară, în necunoaștere. Eu cred că a intervenit și sprijinul Domnului, pe care l-am simțit în multe situații grele, scăpând de primejdii mari, din situații de necrezut.

Pentru mulți, visele sunt un ghid în viață. Cred că de multe ori sunt simple și dezordonate manifestari ale creierului, în organismul adormit. Dar uneori, nu știm cum și din ce motive, unele au o legătura cu viața, în prevestiri, pe care oricât ai vrea, nu le poți nega, elimina cu totul, poate doar selectiv. Și în Biblie se vorbește de vise și alte prevesiri protectoare, pentru magi și altele și au mai fost astfel de predicții. Cei care cred mult în ele au si propriul cifru de dezlegare a lor.

Astfel, mama, când eu eram la închisoare, i-a spus Floricăi: mergi și cumpără un costum pentru Ghiță, pentru că în câteva zile vine acasă. Lasă mamă să vină, că-i cumpărăm imediat, i-a răspuns Florica, neîncrezătoare. „Acuma du-te!” repetă mama imperativ. În vreo trei zile intru pe ușă, acasă și găsesc costumul în dulap! Nu ne-a spus sau nu-mi amintesc ce a visat. Bunicii după tata nu-i cunosc; aveam în jur de un an când au trecut la cele veșnice. Se respectau și se iubeau foarte mult. Bunicul a murit întru-n accident și bunica era dărâmată de supărare. Mama i-a spus într-o zi tatălui: „Soacra are să moară curând, după cum am visat”… „Vorbești prostii, e supărată, dar cu timpul îi va trece”. În 2-3 zile s-a stins și dânsa și au fost înmormântați în aceeași săptămână, sau în săptămâni apropiate; a murit de supărare. Se poate muri și de bucurii mari și de supărări foarte mari, în afară de greutăți peste măsură. Și în alte dăți ne-a prevestit unele lucruri și trebuia să o ascultăm, pentru că – eram convinși – se împlineau.

În cazul când eu visam împușcături, în scurt timp primeam vești, când făceam baie în „plise” limpezi, curând aveam ceva bucurii mari, iar când visam roșu, sânge, mi se întâmplau răutăți; poate coincidențe. Cum acestea se tot repetau, cu regularitate, am ajuns să le dau o oarecare crezare, ca premoniții. Într-o noapte am visat că eram la cosit și mi-a ieșit un șarpe roșu în drum. L-am călcat, puțin mai departe de cap; el s-a întors rapid și m-a înțepat deasupra ciorapului. L-am zdrobit cu piciorul, dar de la înțepătură se scurgea un fir de sânge. După două zile am fost chemat la cadre, apoi la Securitate și a urmat exmatricularea, din același motiv, refuzul colaborării cu ei, în recidivă. Aceste astfel de „întâmplări”, mi-a fixat acest gen de vise de a le crede, pe unele însă.

Mă gândesc și la cazuri în care s-ar putea face prevestiri. Altfel, la nivelul atins de știință azi, un clic pe o literă este transportat la distanțe enorme, pe liniile câmpului electromagnetic, la destinație luând acolo aceeași formă materială, litere, cuvinte, texte. S-ar putea ca si gândurile supuse ferm unei presiuni mari despre o persoană, să spargă această membrană electromagnetică și pe liniile acestui câmp să ajungă la destinatar, la creier, să-l atenționeze, prin empatie și legături familiale și, în codul propriu de descifrare să-i apară prevestirea, în acele „traduceri”. O problemă complexă și ar fi greșit să le dai mereu o interpretare de coincidență, de superstiție, cazurile concrete dând o negare acestei gândiri. Dar nici să trăiești din vise nu e bine și trebuie să le „cerni”.

Gândindu-mă la frecvența și ordinea în care mi s-au întâmplat atâtea evenimente, fără putință de a mă sustrage lor, dau puțină crezare și destinului, predestinației.

Gheorghe Bărcan,
Minneapolis, Minnesota, USA

 

Foto: Ion Mariș




Casa Memorială Elie Wiesel s-a redeschis | VIDEO

Vineri, 30 septembrie 2022, la Sighet s-au încheiat „Zilele Culturii Iudaice”, din cadrul proiectului JCulture. A avut loc o întâlnire la sediul Primăriei urmată de un moment comemorativ la Monumentul Holocaustului și cu reinaugurarea Casei Memoriale Elie Wiesel.

Autor, foto & video, dr. Sorin MARKUS




Zilele Culturii Iudaice – Concert de muzică evreiască – Ani Maamin | VIDEO

În cadrul programului JCulture, joi, 29 septembrie 2022, a avut loc concertul de muzică evreiască Ani Maamin.

Autor, foto & video, dr. Sorin MARKUS




Classic Unlimited la Sighet!

Turneul național de pian Classic Unlimited își continuă călătoria și ajunge sâmbătă, 1 octombrie 2022, într-un loc cu totul special: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței. Este pentru prima dată când pianistul Bogdan Vaida, inițiatorul proiectului, va concerta în Sighetu Marmației. Evenimentul va începe la ora 18:00. Accesul publicului este gratuit și se va face în baza unei rezervări a locului pe site-ul oficial Classic Unlimited.

Bogdan Vaida a absolvit Academia de Muzică din Cluj și Hochschule für Musik Freiburg din Germania. A cântat și a trăit mult timp la Freiburg, unde a început proiectul Klassik Mittendrin. Este fondatorul și solistul turneelor Klassik Mittendrin și Classic Unlimited, în
cadrul cărora a susținut, din 2015 încoace, peste 100 de concerte în cele mai neașteptate locuri din România, Germania și Elveția.

Cea de-a șasea ediție Classic Unlimited a debutat în 8 septembrie 2022. Turneul național de pian îi invită pe cei pasionați de muzică să descopere repertorii clasice, dar și istoria unor locuri minunate din România. În total, 10 spații inedite din 10 orașe din țară se transformă, în această toamnă, în săli de concerte Classic Unlimited.

Vă așteptăm cu drag!

Comunicat de presă

 




Sighetul este pregătit pentru… Noaptea Cercetătorilor Europeni!

Universitatea Babeș – Bolyai Sighet/ Extensia Sighetu Marmației găzduiește, în data de 30 septembrie 2022, cel mai important eveniment de promovare a cercetării științifice: Noaptea Cercetătorilor Europeni – în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-II.

Proiectul SCIENCE4FUTURE-II inițiat de Comisia Europeană este finanțat prin Programul European HORIZON EUROPE și implică organizarea și desfășurarea evenimentului în Cluj – Napoca, Iași, Bistrița, Sighetu Marmației, Gheorgheni și simultan în peste 400 de orașe din Europa, fiind cea mai renumită initiativă de popularizare a științei. Proiectul are o istorie de 15 ani, perioadă în care a crescut o generație de tineri, unii îmbrățișând chiar cariera de cercetător.

Evenimentul are drept scop informarea publicului larg despre cercetarea științifică și despre impactul acesteia asupra vieții cotidiene dar și promovarea științei, inovației și cercetării. De asemenea, își propune prezentarea rezultatelor și metodelor de cercetare unui public larg, în special tinerilor – elevi, studenți, doctoranzi.
Copiii de toate vârstele, adolescenții și adulții vor avea oportunitatea de a participa activ la desfășurarea experimentelor științifice, de a discuta cu cercetători, dar și de a face cunoștință cu rezultatele științifice și modul lor de implementare.
Evenimentul se desfășoară pe trei secțiuni: Secțiunea I – Viitor print trecut, Secțiunea II – Sănătate și bunăstare printr-un mediu înconjurător curat, Secțiunea III – Dezvoltarea economică prin tehnologie și inovație.

Data: 30.09.2022;
Ora: 13:00 – 21:00 fizic;
Online: 9:00 – 24:00 la www.noaptea-cercetătorilo.eu
Locație: Sighetu Marmației, în curtea Extensiei UBB, str. Avram Iancu, nr. 6.

Consorțiul de instituții organizatoare: Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (cu facultățile și extensiile sale), Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Nu uitați: sunteți așteptați la Noaptea Cercetătorilor Europeni, Vineri, 30 septembrie 2022!

Salut, Sighet!

Sursă foto: Noaptea Cercetătorilor Europeni




Casa Memorială Elie Wiesel: atelier de istorie orală | VIDEO

Alina Marincean

Luni, 26 septembrie 2022, Casa Memorială Elie Wiesel și-a redeschis porțile cu noi expoziții, colecții și programe: istorie, film, teatru, muzică – Memorie.

Festivalul „Zilele Culturii Iudaice”, desfășurat la Sighet în perioada 26-30 Septembrie 2022, a debutat azi cu un atelier de istorie orală.

 

Evenimentul face parte din proiectul transfrontalier JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020.

 

Foto & Video, dr. Sorin MARKUS




Sighet: Rosh Hashana | VIDEO

Deși e cunoscută drept o sărbătoare iudaică, Rosh Hashana este mai mult de atât – este o celebrare cosmică. Se celebrează ziua de naștere a lui Adam și a Evei și totodată avem o oportunitate de a ne conecta la energia primordială care era disponibilă doar în acele prime momente ale Genezei.

Rosh Hashana în traducere înseamnă Capul anului, concept care ne duce cu gândul că această zi dă imboldul energetic al următoarelor 365 zile, în pofida faptului că din punct de vedere al calendarului lunar nu e începutul unui an, ci ne aflăm în a 7 -a lună a anului. Simbolul de bază al acestei celebrări cosmice îl reprezintă suflatul din Shofar care disipează energiile negative aduse în anul precedent. După suflatul din Shofar, cele 3 elemente (viață, familie și bunăstare) ale fiecărei ființe și al omenirii în ansamblu sunt decise pentru anul care începe, semnătura finală fiind primită peste 10 zile, de Yom Kipur. Adam și Eva de la apariția lor pînă la păcatul din Grădina Eden (care a fost de fapt o decădere energetică) s-au aflat la un nivel energetic metafizic inimaginabil nouă azi, nivel la care din seara aceasta timp de 10 zile până la Yom Kipur ne putem conecta.

Iată mesajul Președintelui Comunității evreilor din Sighet, Lieberman David, de Rosh Hashana și programul evenimentelor din perioada 26-30 septembrie organizate de Muzeul Elie Wiesel, program prezentat de muzeograful Alina Marincean:

Autor (foto, video & text), dr. Sorin MARKUS




Sighet: Zilele Culturii Iudaice

În urma unui proces de reabilitare și restaurare, Casa Memorială Elie Wiesel își redeschide porțile cu noi expoziții, colecții și programe: istorie, film, teatru, muzică – Memorie.
Vă invităm să participați la Festivalul „Zilele Culturii Iudaice”, desfășurat la Sighet în perioada 26-30 Septembrie 2022.

Evenimentul face parte din proiectul transfrontalier JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020.

Vă așteptăm cu drag!