După succesul internațional al filmului independent Între Chin și Amin, inspirat din tragediile victimelor gulagului comunist românesc, în special ale „Experimentului Pitești”, cineastul Toma Enache lucrează la primul film artistic de lungmetraj dedicat emblematicului compozitor George Enescu. Producția este realizată de La Steaua Film Studios.

Toma Enache, care semnează și scenariul filmului intitulat Enescu – geniul și prințesa, și-a concentrat atenția documentării, care a durat mai mult de doi ani, asupra legendarei povești de dragoste dintre Enescu și Prințesa Maria (Maruca) Cantacuzino și a felului în care aceasta din urmă i-a inspirat creația marelui muzician român.

„Am această bucurie unică, să pot onora memoria lui George Enescu cu un film artistic care să aducă în fața spectatorilor povestea lui extraordinară de viață. O poveste fascinantă despre creație și iubire a unui geniu plin de bunătate și generozitate”, declară regizorul.
„În acești 100 de ani, am avut două mari personalități care au făcut cunoscută România la nivel mondial: Brâncuși și George Enescu. N-avem nevoie de nimeni altcineva!” spunea Neagu Djuvara, în Anul Centenarului.

Pe lângă Festivalul Internațional care poartă numele marelui compozitor, organizat în România, filmul regizat de Toma Enache își propune să prezinte publicului cinefil din toată lumea caracterul uman și personalitatea creatoare a lui George Enescu. Dacă muzica lui este astăzi cunoscută și cântată pe marile scene din toată lumea, se știe prea puțin despre caracterul lui extraordinar, despre bunătatea și generozitatea care l-au caracterizat, despre cultul lui pentru prietenie și despre dragostea nemărginită pentru țara lui.
Nu este întâmplător faptul că marele violonist Yehudi Menuhin, unul dintre discipolii săi, a spus: „Dacă cititorul ar putea să-și închipuie mintea enciclopedică, îngemănată cu inima cea mai generoasă și mai lipsită de egoism din câte pot exista într-un om, cu o înfățișare nobilă și frumoasă, cu un chip romantic, însuflețit mereu de un geniu creator, fie că vorbea, preda, dirija, cânta la vioară ori la pian, dar mai cu seamă atunci când compunea, imaginea tot nu ar fi completă. Enescu rămâne pentru mine cea mai extraordinară ființă omenească, cel mai mare muzician și cea mai puternică influență exercitată vreodată asupra mea”.

Filmările au început la sfârșitul lunii iulie și au avut loc, în mare parte, în locații emblematice din România, sugestive pentru viața celor doi protagoniști, de la Ploiești, Tecuci, Iași și București, la Paris și Londra. Cea mai mare parte a lor s-a desfășurat în Iași, prin bunăvoința domnului Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, în interioare ce reproduc atmosfera mondenă a anilor 1910–1930.
În producția La Steaua Film Studios, în primele lor roluri cinematografice de amploare sunt doi talentați actori de teatru: Mircea Dragoman (Teatrul Evreiesc de Stat din București), în rolul lui George Enescu, și Theodora Sandu (Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești), în rolul Mariei Cantacuzino.

Cei doi protagoniști au fost selectați în urma unui casting la care au participat sute de actori.

Din distribuție fac parte și remarcabilii actori: Constantin Codrescu, Cezara Dafinescu, Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Cristian Sofron, Kira Hagi.

Costumele protagoniștilor sunt realizate de maestrul Stefano Nicolao (Atelierul Nicolao din Veneția). Atelierul Nicolao a realizat costume pentru numeroase filme, trei dintre acestea primind nominalizări la Oscar. Bijuteriile și accesoriile din perioada interbelică, folosite în film, fac parte din colecția Iuliei Gorneanu.

Producători executivi sunt Marta Maria Mocanu și Elena Enache.

Filmul este un proiect captivant nu numai pentru că va aduce pe ecran povestea unui român de talie internațională, ci și pentru că, fiind un film independent, a atras implicarea și susținerea financiară a multor parteneri și companii din domenii diferite.

Cei care vor să se alăture misiunii de a omagia personalitatea compozitorului prin acest film o pot face accesând site-ul www.lasteaua.ro, secțiunea „Donații” (click AICI), pentru memoria lui George Enescu.

Filmul va intra curând în faza de post-producție, urmând a fi lansat în a doua jumătate a anului 2023.

Sponsori:Banca Transilvania, BES România, SUPERBET, Oscar Downstream, Rompetrol, Aqua Carpatica, Rotary District 2241

Parteneri: Ateneul Național Iași, Opera Națională Iași, Ateneul Român, Opera Națională București, Primăria Municipiului Ploiești, Palatul Culturii din Ploiești – Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu”, Tecuci, Muzeul Municipal „Regina Maria”, Iași, Filarmonica „Paul Constantinescu”, Ploiești, Muzeul Național al Literaturii Române, Iași, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Iași, Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii, Iași, Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, Iași, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași, Primăria Municipiului Iași, Traian Grand Hotel, Iași, Ateneul Tecuci – Fundația Pelin, Primăria Municipiului Tecuci, Filarmonica Moldova, Iași, Mănăstirea Buciumeni, Centrul Cultural „Sf. Antim” – Protoieria Ploiești-Nord, Hotelul Central, Ploiești, Q Magazine, Mobilă Lemn Masiv, Tecuci, Poliția Locală, Ploiești, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Prahova, Zarea, Harlequin, Trends, by Adina Buzatu.

Comunicat de presă
La Steaua Film Studios

Universitatea Babeș – Bolyai Cluj Napoca – Extensia Sighetu Marmației este partener în proiectul european SCIENCE4FUTURE-II urmând să organizeze, în data de 30 septembrie 2022, un interesant și provocator eveniment de promovare a cercetării științifice: Noaptea Cercetătorilor Europeni.
Pentru a oferi mai multe detalii cititorilor noștri și pentru atragerea unui public cât mai numeros la această acțiune, am solicitat informații suplimentare d-nei conf. univ. dr. Gabriela Ilieș, coordonatorul proiectului la Sighet.

Salut, Sighet: „Noaptea Cercetătorilor Europeni” din cadrul proiectului european Science4Future-II, are loc pentru prima dată la Sighet. Dați-ne, vă rog, câteva detalii organizatorice.
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: SCIENCE4FUTURE-II este un proiect inițiat de Comisia Europeană în cadrul programului european Horizon Europe și presupune organizarea unui set de activități de popularizare a științei: evenimentul denumit Noaptea Cercetătorilor Europeni din 30 septembrie, concursuri și surprize de-a lungul întregului an. Este unul dintre cele mai populare evenimente de aceste gen din Europa și se desfășoară neîntrerupt de 15 ani.

Salut, Sighet: Care este rolul practic al Universității „Babeș-Bolyai”/ Extensia Sighet?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: Anul acesta Extensia Sighetu Marmației a UBB – Facultatea de Geografie este implicată direct alături de instituții de prestigiu din țară: Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (cu facultățile și extensiile sale), Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. Timp de o zi, copiii de toate vârstele, adolescenții și adulții vor avea oportunitatea de a participa activitățile care se centrează pe cercetarea interdisciplinară: turismul experiențial și co-crearea experiențelor, digitizarea patrimoniului și interactivitatea, știința din spatele activităților tradiționale.

Salut, Sighet: Am văzut câteva instituții din Sighet care și-au anunțat prezența. Care sunt acestea și care ar fi rolul acestor participanți?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: Suntem onorați de prezența în echipa de organizare a trei unități de învățământ preuniversitar foarte active: Colegiul Național Dragoș-Vodă, Colegiul Național Pedagogic Regele Ferdinand și Liceul Tehnologic Marmația. Alături de profesorii inimoși din aceste școli sunt implicați muzeografi și cercetători de la Muzeul Maramureșan și membre din Asociația Rădăcinilor Străbune.

Salut, Sighet: Ziua de 30 septembrie 2022 a fost proiectată atât în format fizic (între orele 13:00-21:00) cât și on-line (între orele 9:00-24:00). Se vor derula concomitent, sunt complementare?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: Evenimentul se va derula în format fizic, începând cu ora 13.00. Între timp, pe siteul evenimentului se vor putea urmări live-uri din alte locații din țară, prezentări asincrone legate de subiectele de la standuri, linkuri utile și evident câteva secvențe din activitățile noastre cu scopul de a încuraja participarea din curtea extensiei.

Salut, Sighet: Proiectul este structurat pe trei secțiuni (Viitor prin trecut; Sănătate și bunăstare printr-un mediu înconjurător curat; Dezvoltarea economică prin tehnologie și inovație). Acestea sunt „susținute” live? Cum se vor desfășura în mod concret?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: Acestea sunt secțiunile proiectului. Concret, vom avea un eveniment mixt cu standuri și activități diverse. La capitolul co-creare de experiențe vom avea experimente de Escape Room, Turul catacombelor și Turul multisenzorial, programe organizate și derulate de elevii și studenții aventuroși. Pentru partea de digitizare avem un set de demonstrații de la 2D la 3D, cu modele de clădiri de patrimoniu, pixeli cusuți și linii trasate cu o sumedenie de tehnici. Aici sunt responsabili de distracție elevii îmblânzitori de imprimante 3D și ațe lungi. La capitolul „poțiuni magice” doamnele de la Călinești în tandem cu un chimist ne vor explica ce fierbe în cazanul cu pigmenți vegetali și minerali, ce formulă au aceștia, ce importanță au pentru sănătatea și mediul nostru. Poate reușim să vopsim și noi ceva. După lăsarea întunericului vă așteaptă o prezentare interactivă despre Maramureș așa cum îl vedem noi, geografii. Vom avea și concursuri scurte la standuri, sesiuni de întrebări și răspunsuri și demo-uri în laboratorul de informatică pentru cei care doresc să integreze în proiectele lor tot ce au experimentat.

Salut, Sighet: Proiectul se desfășoară în cinci orașe din România dar în peste 400 de orașe din Europa. În toate orașele, în toată Europa, „scenariul” este același?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: Majoritatea organizatorilor au optat pentru formatul de eveniment cu standuri la care se prezintă organizațiile implicate, pe domeniul public, în zone recunoscute ca locații ale unor evenimente culturale.

Salut, Sighet: Noaptea Cercetătorilor Europeni este destinată atât elevilor cât și adulților. Sunt șanse să existe un interes atât de mare din partea acestora încât capacitățile locațiilor puse la dispoziție de organizatori să fie depășite?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: Evenimentul nostru este unul public, toți cei interesați pot participa cu școala, cu părinții sau cu prietenii. La activitățile de turism experiențial vom avea un sistem de programare online pe siteul nostru pentru a elimina timpii de așteptare. Acesta va fi deschis începând de luni 26 septembrie. Credem că evenimentul va avea o dinamică importantă și suntem pregătiți să gestionăm fluxurile de participanți.

Salut, Sighet: Ce nume importante de lectori aveți? Sunt și invitați din afara Sighetului?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: În afară de prezentarea interactivă din ultima parte a zilei nu vor fi activități statice cu prelegeri. Vor rula pe ecran câteva materiale video asincrone cu cecetări similare din toate colțurile planetei. Fiecare activitate va fi animată de o echipă formată din elevi, studenți și specialiști în domeniul respectiv.

Salut, Sighet: De ce ar trebui un copil, un adolescent sau un adult să participe la acest proiect? Cum i-ați motiva?
Conf. univ. dr. Gabriela Ilieș: Curiozitatea este parte a firii umane. Cu toții suntem exploratori, suntem interesați să înțelegem cum funcționează anumite lucuri, cum se crează experiențele, de ce sunt ele importante pentru noi. Prin implicare directă putem învăța de o mie de ori mai bine și mai distractiv. Ca adulți putem deveni din nou curioși și entuziaști alături de copiii noștri. Vă așteptăm!

Salut, Sighet: Mult succes cu pregătirile pentru organizarea evenimentului și… vom participa și noi!

Brîndușa OANȚA

https://sites.google.com/view/geografieubbsighet/avizier/noaptea-cercet%C4%83torilor-europeni
https://noaptea-cercetatorilor.eu/
https://www.facebook.com/NoapteaCercetatorilorEuropeniBistrita/

Maramureșul îl sărbătorește azi pe Vasile Oanea. Vasile Oanea din Breb. Care nu-i declarat oficial nici ambasador al turismului, nici tezaur uman viu, nici cetățean de onoare, dar pe care, cunoscându-l, știm și că ne reprezintă admirabil, și ce comori tezaurizează și că ne onorează. Am adunat aici, azi, când împlinește 70 de ani, câteva cuvinte sincere, de la câțiva prieteni, căci cuvintele, sinceritatea și prietenii contează cel mai mult pentru Vasile.

Teofil Ivanciuc:
„Vasile Oanea, cărturar, poet, fotograf, cameraman, tezauritor (deși acest termen nu e în DEX, este cel mai potrivit ce ar putea fi utilizat aici) neobosit al valorilor patrimoniale ale satului Breb, împlinește azi o frumoasă vârstă, intrând oficial de-acum, cum s-ar zice, în categoria seniorilor, deși în suflet rămâne veșnic tânăr.
De-a lungul ultimelor decenii, acesta a imortalizat în fotografii, film și pe coli albe de hârtie toate evenimentele notabile ale satului și practic pe toţi brebenii, care s-au născut, au crescut, trăit, împlinit și apoi unii s-au și petrecut din lumea aceasta sub ochii săi atenți.
Arhiva sa de fotografii şi însemnări se constituie într-un alt fel de cronică a satului, fără de care nu se mai poate scrie istoria Brebului. Vasile Oanea este un altfel de Stan Pătraş, care lucrează cu mijloace cărturăreşti și care diferă de artistul săpânţean prin sensibilitatea şi candoarea sa înnăscută.
Cu clopul maramureșean pe cap, imaginea lui Vasile ne-a reprezentat de nenumărate ori peste hotare, artiști de pe meleaguri mai apropiate ori îndepărtate dedicându-i și un album foto, și articole de revistă și filme documentare, el apărând până și pe cărți poștale…
Cu ușa, timpul și inima veșnic deschise și puse generos la dispoziția tututor, Vasile Oanea a făcut atât de multe pentru Breb și pentru Maramureș încât nu vor fi știute niciodată și oricum, nu ar putea fi amintite în câteva rânduri.
Să ne trăiești, prietene Vasile, te felicităm pentru tot ceea ce ai făcut și vei mai face, sperăm, pentru comunitate! Maramureșul îți mulțumește! La mulți ani!”

Pr. Vasile Marian Pop, familia și consătenii iubitori de frumos:
„Dacă sufletul e cel ce ține în viață trupul, desigur, pasiunea e cea care însuflețește un artist. Vasile Oanea e omul pasionat de frumos și artistul ce trăiește fiecare moment la maxim. Îi dorim ca mulți ani de acum, să exceleze în căutare frumosului în sufletele celor din jurul lui”.

Rada Pavel:
„Vasile Oanea e născut în Breb, trăiește în Breb, e una cu Brebul, dar, fără să fie nicio secundă rupt de realitate, cu toată luciditatea, respiră într-o lume a lui și simte cum nu se simte pe orice uliță a Brebului. Asta știe tot satul și de asta își dau seama sutele de vizitatori care l-au cunoscut la el acasă, de cum i-au trecut pragul. E o povară să fii diferit, neîmpăcat, incoruptibil, într-o comunitate încă visceral tradițională? De bună seamă că e. E o binecuvântare să fii diferit, sensibil, să observi în tot și în toți bunătatea și valoarea? De bună seamă că e.
Dragă Vasile, de 70 de ani, îți porți dârz pe umeri și povara, și binecuvântarea, iar noi nu ți-am mulțumit încă pentru ce ești, pentru cum slujești Maramureșul, pentru ușa pe care o ai veșnic deschisă, pentru cum dai și dai, fără să ceri și fără să primești niciodată nimic. Primește măcar urarea de azi: la mulți ani, sănătoși, cu inspirație, cu oameni buni în preajmă! Și fii mai blând cu tine!”

Irina Pocrișer & Radu Gadola:
„La mulți ani și mulțumiri pentru tot ceea ce reprezentați pentru satul nostru. Știm că de multe ori sufletul dumneavoastră se îndoiește de însemnătatea a ceea ce faceți, spuneți sau simțiți, însă să știți că sunt mulți oameni deschiși la suflet să primească toată înțelepciunea adunată în cei 70 de ani! Sănătate și inspirație, mulți ani de-acum încolo! Cu drag și respect, Irina & Radu!”

Dragoș Călin
„Domnule Vasile, am trecut din întâmplare prin sat. M-ați primit cu o pălincă, cu pisici și cu drag! Vă urez să vi se întoarcă înzecit, să vă găsesc mereu la fel de binevoios și zâmbitor!”

Alex Robciuc
„Astăzi, 20 Septembrie, este ziua de naștere a unui prieten drag, Vasile Oanea. Am fost rugat să scriu 2-3 rânduri. Un lucru aproape imposibil când vine vorba despre un om ca Vasile Oanea. Exemplul său ne arată că poți fi fericit cu orice stil de viață ai alege să ai, important e să faci lucruri din pasiune, nu din ambiție, să rămâi un prieten apropiat celor pe care i-ai cunoscut mai îndeaproape, chiar dacă îi vezi mai rar, să cauți să te simți împlinit cu realizările tale și să le împărtășești fără a te lăuda sau a ieși strident în evidență. Vasile Oanea, trăind astfel, a rămas un om cu suflet bun și asta se vede de când îl întâlnești prima dată. La mulți ani!”

Gabriel & Roxana Motica
„Om bun, cu sufletul curat, răbdător, plin de iubire si apreciere pentru cei care-l înconjoară, Vasile Oanea este recunoscut pentru aceste valori, destul de rar întâlnite în zilele noastre. Un om bogat prin toată zestrea sufletească strânsă de-a lungul timpului, pe care o împărtășește cu toți cei care îi intră pe poartă. Mulți ani înainte!”

Dia Somogyi:
„Tu, Vasile drag, cred că nici să îți fi dorit, nu puteai să vii pe lume într-o zi mai potrivită precum miezul toamnei! Tu și Toamna, simbolurile blândeții, armoniei, complexului profund. Și tu, și Toamna, deopotrivă aducători de emoții puternice și frumoase, miresme și arome particulare, embleme de nostalgii și iubiri simbolice! Îți doresc din inimă, dragă Vasile, să porți mereu în tine același „nu-știu-CE” și „nu-stiu-CUM” plin de blândețe, să-ți păstrezi mereu sufletul pur copilăros și mintea limpede, gura și degetele vesnic ticluite cu vorbe și rime potrivite! Te îmbrățișez spontan, puternic și cu mult drag, după obicei! La mulți ani plini de veșnicii! Ce bine că exiști, că avem șansa să fim contemporani cu tine!”

La mulți ani, cu tot ce-i bun și din partea redacției Salut, Sighet!

Salut, Sighet!

Foto reprez.: Alex Robciuc
Foto interior: Gabriel Motica

Viața e așa cum e; bună, rea, dar e viața fiecăruia și nimeni nu e în măsură s-o compare cu a altcuiva, poate cel mult să se revolte că nu e așa cum ar fi vrut-o…
Nimeni nu e egal cu nimeni, nici n-ar fi corect! Fiecare are șansa lui de a arăta ce poate, metodele sunt cele care fac diferența. Cît trăiești înveți, te adaptezi, ți se ivesc șanse pe care, dacă ai minte le fructifici, daca nu, aia e, trec pe lîngă tine.
Eu zic, că nici nu ar fi corect să fim aliniați și dirijați în fața provocărilor vieții. Liberul arbitru dat de Dumnezeu este tot ce avem nevoie pentru a discerne despre cum vrem să creștem.
Unii au șansa de a extrage lozul cîștigător, de a se naște sub o stea norocoasă și au succesul reușitelor din start. Alții, dimpotrivă! Astrele lor parcă sunt distribuite dinadins cît să încurce și să fie nevoiți să danseze într-un tango nesfîrșit, doar că pașii sunt inversați: doi pași înapoi și unul înainte. Aproape că li se tocesc tălpile de atîta tropăit pe loc.
De ce am vrut să încep cu această tiradă? Am să vă zic de ce.
Zilele acestea (numai cine nu vrea să se ,,ancoreze” la ev. istoric care se petrece la curtea regală engleză, dar mai ales în ziua înmormîntării Reginei) am retrăit o a doua moarte a mamei mele, care era de o vîrstă cu Regina. Am asistat din colțișorul meu de acasă la toată procesiunea și am plîns-o din nou pe mama, alături de mama Regină.
Eu mi-am însușit-o ca pe o regină a tuturor. Prin felul ei bonom de a fi, chiar șugubăț, prin umorul ei discret dar savuros, a știut să facă slalom cu atîta eleganță printre nu puținele probleme ivite de-a lungul celor 70 de ani de domnie.
Eu m-am mai exprimat o data (la moartea regelui Mihai), că un rege e un tată pentru țara lui, precum un tată este rege pentru familia lui. Privit la nivel micro sau macro, pierderea este incomensurabilă.
Exact și pe Regină, eu am asemănat-o cu mama, care, pentru noi copiii, era regina mamă în stupul familiei ei, iar noi, supușii ei.
Atunci cînd Regina dispare, rămîne un mare gol. Că e vorba de un imperiu sau de o casă, pierderea e imensă.
Mi s-a întipărit în memoria vizuală, simbolistica, care însoțea sicriul regal. Coroana, sceptrul și globul cu cruce, peste care tronau florile culese din grădina castelului.
Coroana știu că simbolizează puterea, corolarul unui stat bine stăpînit, Sceptrul iarăși reprezintă toiagul cu puterea căruia se cîrmuiește un regat. Cel mai mult m-a impresionat însă, globul aurit cu crucea din vîrf! Acest simbol le întrece pe celelalte două prin mesajul pe care-l trimite, că nimic nu se face fără Dumnezeu! Cu aceste simboluri sacre a defilat sicriul Reginei pe străzile Londrei și o lume întreagă a luat aminte.
N-am văzut comori ostentative expuse pe catafalc, am auzit că și bijuteriile i-au fost înlocuite cu unele mai simple. Asta ce denotă?
Că în fața morții te arăți doar tu așa cum ești și cum ai fost o viață, n-ai nevoie de surogate să-ți completezi CV-ul pămîntean. Dumnezeu care ne judecă pe toți ne știe pe dinafară cum suntem… Doar bunul nume e cel care ne va aureola caracterizarea finală și vom fi singuri la examinare, fără copiuțe sau plagiat!
Poate o să pară forțată comparația pe care eu am făcut-o între Regină și mama. Amîndouă sunt acum plecate, fiecare pe cont propriu.
Ceea ce le unește însă sunt tocmai simbolurile, care pot fi reinterpretate și raportate și în cazul mamei și a tuturor mamelor mai puțin încoronate.
Coroana o compar cu bucuria de a avea în ocrotire familia ei de care se simțea răspunzătoare, sceptrul era mîna forte cu care își ghida copiii din ,,împărăția” ei, iar globul cu crucea în vîrf, era credința că cineva sus ne veghează și Pămîntul este supus Lui.
Exact cum Regina a lăsat urmașilor săi valori de netăgaduit, așa și mamele noastre ne-au lăsat comori neprețuite.
Iată de ce eu am plîns la moartea Reginei, substituind-o mamei mele…
Le-am plîns deopotrivă pe amîndouă.

Ileana PISUC

Oricând, dar mai ales în timpurile de azi, această manifestare sufletească trebuie să fie prezentă la fiecare cetățean. Dacă nu e momentul să fie în stare activă, atunci trebuie să fie în așteptare tot timpul, fiind gata să se activeze, atunci când situația o cere.

Cel mai edificator exemplu în prezent îl constituie situația gravă din Ukraina. Comunitatea internațională s-a mobilizat solidar, cu puține excepții, a dat dovadă de solidaritate umană, pentru a bloca tragediile și măcelul ce se produc acolo, pe acele pământuri străine rușilor, cu așa mare amploare. S-au trimis ajutoare masive în alimente, medicamente, armament modern, mijloace financiare, tot ce s-a putut, în afară de soldați, pentru că Rusia amenința și cu șantajul nuclear, cu percolul de a se declanșa al III -a război mondial, nimicitor. S-ar ajunge la ceea ce unii bătrâni prevestesc, prin nu știu ce semne ale lor, că peste vremi, se vor bucura oamenii, atunci când se vor întâlni, om cu om. S-au introdus mulțime de restricții Rusiei, dar aceasta sfidează orice solicitare de încetare a focului și de a produce atâtea distrugeri și vieți umane, de ambele părți. Te cuprinde mila și groaza când vezi copii, cu mamele lor, bătrâni, civili sfârtecați de explozii, împușcați sau deportați în spațiile rusești. Zeci de mii și din sodații ruși și-au lăsat și ei corpurile zdrobite pe terenuri străine, departe de casele lor. Armata ukraineană luptă cu mult eroism și sacrificii pentru a-și apăra pământul, bunurile ce le au și cetățenii acestei țări, în așa mare suferință.

România a dat dovadă și ea de multă solidaritate cu o țară vecină, peste granițele ei trecând milioane de ukrainieni, unii rămași la noi alții, mulți, în tranzit spre alte state. Noi suntem un stat sărăcit, dar din puținul avut au fost ajutați cu toate cele strict necesare și pentru tranzit. Se evidețiază societatea de „Ajutor Matez”, condusă de inimoasa profesoară , Luminița Erika-Colopelnic, care a colectat din țară mijloace materiale și financiare; echipele dumneaei îi așteptă la frontieră, cu cele necesare și pentru deplasare în diferite locuri. Nu este o noutate, această organizație intervenind de multe ori și în alte situații de calamități umane. Ukraina și-a manifestat multă apreciere pentru sprijinul României și în cele stabilite la nivel european.

În temnițele și lagărele de exterminare din perioada comunistă, această solidaritate se manifesta în mod deosebit printre deținuți, prin distribuirea alimentelor și medicamentelor colegilor de suferință care aveau mai multă nevoie de ele (atunci când primeam acele pachete de 5 kg, cu alimente permise și medicamente, ca drept lunar convenit). Se primeau însă cu multă greutate și așteptare. Eu, de exemplu, am primit 5 pachete în cele 29 de luni de detenție! Era mare solidaritate și prin credință și spiritualitate, cu sprijinul multor preoți trimiși în detenție.

Prezența și solidaritatea României s-a remarcat și în cazul marilor cutremure, ajutând material și financiar statele lovite, cu tot ce a putut. A trimis oameni și câini dresați pentru scoaterea de sub dărâmături a celor în viață și recuperarea victimelor. Intervenții asemănătoare, cu multă promtitudine, au avut loc și în cazul marilor inundații, incendii etc.

Aceeași manifestare de solidaritate internațională s-a produs și pentru Romînia, în cazul inundațiilor nimicitoare din 1970, ca și în cazul cutremurului devastator din 1977, când mâinile larg întinse de peste tot au ușurat și salvat multe vieți umane, din ce se putea salva. Ne-au ajutat să revenim la o normalitate în defașurarea vieții, desigur cu multe leziuni ce nu se vor putea vindeca, mai ales prin pierderile de vieți umane.

Cel maI strălucit exemplu privind această solidaritate umană, ce s-a arătat lumii îintregi, a fost Revoluția Română din decembrie 1989. A fost prima revoluție transmisă în direct de o televiziune și România s-a bucurat atunci de o enormă simpatie și solidaritate, generalizate. Sprijinul acordat țării noastre a fost masiv, material, financiar, în medicamente, aparatură medicală, internări în spitale din afară a cazurilor grave. Păcat însă că am permis folosirea diversiunii, care i-a schimbat cursul („jos comunismul! „), comuniștii din linia a II-a, „vopsiți”, rămânând pe poziție, producând mii de victime și monstruozități, în desfășurarea Revoluției, Piața Universității, Mineriadele, Ministerul de Interne și multe altele.

Peisajele noastre, atât de frumoase în toate anotimpurile, atrag mulți turiști, români și străini, care se aventurează de multe ori pe traseele periculoase, interzise, sau chiar accesibile, care devin periculoase prin schimbarea vremii, producându-se anual mai multe accidente, unele de gravitate peste putința de salvare. În mai multe locuri cu astfel de posibiiăți s-au organizat voluntar echipe de „Salvamontiști, în scopul salvării turisților aflați în dificultate sau pentru a extrage victimele din prăpăstii.Viața acestor oameni este de multe ori în pericol, fiind ei înșiși victime, manifetând solidaritate umană. Același rol îl au și Salvamarii, în zona Mării.

Războiul de durată din Siria, cu participarea mai multor State, fiecare cu interesul propriu, a făcut milioane de cetățeni să fugă de moarte și să umple lumea. Statele europene și nu numai, aveau repartizați numărul de refugiați pe care să-i primească, fiind țara cu cea mai mare migrație în acest război. Pe locul 2 este România, unde hoțiile au fost un altfel de „război”. Mulți sirieni se foloseau de ambarcțiuni nesigure, altele supra încărcate, ceea ce a determinat multe incidente și naufragii pe traseu, cu mulțime de oameni rămași in ape, departe de țărm. Lumea s-a mobilizat solidar, prezentă fiind și România, în destule cazuri, salvând multe vieți, dar s-au și pierdut o mulțime.

Multe cazuri tragice se produc în atâtea moduri și din multe motive. În unele, din spirit de solidaritate, intervin imediat cei aflați în apropiere, în foc, în ape, cutremure, pentru a salva vieți și, din păcate, uneori se întâmplă ca ei să devină victime (pompierii, salvamarii s.a.). Într-un caz tragic, doi copii au fost luați de inundații și tatăl lor, prezent, s-a aruncat imediat în puhoi, să-și salveze copii. L-a prins pe primul și l-a pus pe mal, a reușit să-l ajungă și pe al doilea și l-a salvat. Însa, de efort, puterile l-au părăsit și nu s-a putut agăța de mal, iar apele l-au tot dus… Un exemplu de solidaritate familială dusă până la sacrificiu. Le-a oferit copiilor viața ce o aveau înaintea lor. În ceea ce privește agresarea fizică, mai ales asupra femeilor, pe drumuri, în parcuri… unii doar privesc, cu lașitate, alții sar pentru a le salva și se mai întâmplă ca ei să fie victime și criminalul să dispară, definitiv sau de moment. Sunt mulțime și frecvente situații din acestea grave și, oricând, solidaritatea umană trebuie să se manifeste, oricât ar părea de mici șansele de salvare și oricât de mare ar fi riscul, nu trebuie lăsat să fie acoperit de lașitate un sentiment uman atât de nobil.

Gheorghe Bărcan
Minneapolis, Minnesota, USA

Semnalăm o nouă apariție la Editura „Valea Verde” din Sighet (editor – Ion Mariș): volumul (album foto) bilingv (română – engleză) „Rădăcini – Simboluri peste timp/ Roots – Symbols across time”, autor Mariana SCUBLI.

Prefața volumului este semnată de prof. univ. dr. Dorel Ștefan Găină (alias G+G), traducerea textului în limba engleză – prof. Andreea Biro, lector de carte (română) – prof. dr. Odarca Bout.

Volumul va fi prezentat sâmbătă, 17 septembrie 2022, la Călinești (în cadrul unui eveniment rotarian), urmând ca până la sfârșitul lunii septembrie să fie lansat și la Sighet (la Muzeul Etnografic al Maramureșului). Vom reveni cu data exactă a lansării de la Sighet.

Salut, Sighet!

FÁBRI SÁNDOR (n. 15 septembrie 1954, Sighetu Marmației – d. 25 octombrie 2012, Sighetu Marmației)

„Fábri Sándor este cel mai important poet de limbă maghiară pe care l-a dat Sighetul în ultimii 50 de ani.” (Echim Vancea)
Volume: Jó bort iszunk/ Bem un vin bun (versuri, Editura Echim, Sighetul Marmaţiei, 2006); antologia postumă de autor: ■ szájaszály/ gură uscată (versuri, Editor Asociația Culturală „Hollósy Simon”, Sighetul Marmației, 2020). A tradus în maghiară versuri de Echim Vancea și Gheorghe Pârja, iar în română versuri de Szentmártoni János, în colaborare cu Ioan J. Popescu.

Pe 15 septembrie celebram ziua de naștere a regretatului și neprețuitului meu prieten FÁBRI SÁNDOR. Spre neuitarea sa, vă ofer aici transpunerea în română a câtorva poezii din volumul său de debut. Scopul este să ne familiarizăm cât de cât cu „lirica făbrească” și în română, să vedem dacă ne provoacă „un zâmbet pe 16 mm”, cum își dorea Sanyi.Traducătorii profesioniști vor binevoi să apară și ei, nu mă îndoiesc o clipă – că-i aur aici…
Îi mulțumesc doamnei Slujeru Gavaller Tunde pentru ajutorul ei substanțial și dezinteresat.
                                                                                                         Marin Slujeru

kék szem

Nyár volt vagy ősz –
már nem emlékszem.
Az erdőt jártam,
s figyelt egy kék szem.
A Mari az! – gondoltam hirtelen.
De szilva volt, kicsi és iztelen.

ochi albaștri
Era vară sau toamnă –
nu mai țin minte.
Mergeam prin pădure
si mă privea un ochi albastru.
E Mari! – m-am gândit deodată.
Dar prună era, mică și fără gust.

***

kalap (plagium)

Kiülök a fejtetőre,
onnan nézek szerteszét,
hallgatom a haj kihulló
szálainak lágy neszét.

pălărie (plagiat)
Stau pe vârful capului
de acolo privesc peste tot,
ascult căderea firelor de păr,
zgomotul lor fin.

***

öreg kutya verse

Egy tarka falka fővezére voltam,
kukák, szukák ura, hatalmas és boldog.
No de hol vannak már a tavalyi csontok?

poemul câinelui bătrân
Am fost conducător șef de pestriță haită,
stăpânul pubelelor și al cățelelor, puternic și fericit.
Dar unde-s oasele de altădată?

***

Emlék I.

A déli tömegben apám a nyakába vett.
El tudok most a gondolattal játszani:
nem én – ő akart magasabbnak látszan.

Amintire I.
În mulțimea de amiază tata m-a luat pe umeri.
Acum cu gândul mă pot juca:
nu eu – el voia să pară mai înalt.

***

két véndiák

emlékekről lefújt, júniusi porban,
két véndiák ballag hosszú,
tömött sorban.

doi liceeni târzii
în praful de iunie suflat de pe amintiri,
doi liceeni târzii înaintează abia
într-un șir lung și aglomerat

***

kórusban
Forgolódnak körülöttünk
csúf, őszi napok.
A semmi ágán sok kis sziv
kórusban vacog.

în cor
Rotindu-se în jurul nostru
zile urâte de toamnă.
Pe ramura nimicului multe inimioare
dârdâie în cor.

***

Lottóláz
Anyám s az ősz kézen fogva
sétálnak a kertben.
… tizenhárom, huszonöt,
harminckilenc, negyven.

febra loto
Mama si cu toamna ținându-se de mână
se plimbă prin grădină.
…treisprezece, douăzecișicInci,
treizecișinouă, patruzeci.

***

numizmatika
A gyűjteményem páratlan.
Júdás harminc ezüstpénze
mind egy szálig nálam van.

numismatică
Colecția mea este unică.
Cei treizeci de arginți ai Iuda
toți sunt la mine până la ultimul bănuț.

***

helyzetjelentés
Lakatlan Robinsonként
élek
egy hajótörött szigeten.

raport de stare
Ca un Robinson nelocuit
trăiesc
pe o insulă naufragiată.

NR: Redare în română: Marin Slujeru și Slujeru Gavaller Tunde.

Foto stânga: Echim Vancea

În localitatea Cicârlău cei mai mulți evrei au trăit în anul 1910, atunci numărul acestora a ajuns la 58 de suflete.
În sat funcționa un lăcaș de rugăciune și exista și un cimitir evreiesc. Dacă erau probleme, comunitatea de aici se adresa de obicei comunității din Baia Mare pentru soluții.
Majoritatea evreilor de aici se ocupau cu negoțul și cultivarea pământului.

Șalom Teitelbaum deținea o benzinărie. Din păcate acest lucru i-a adus și finalul tragic. Acesta a fost acuzat pe nedrept de trei militari maghiari și a fost împușcat în pădurea de lângă Bușag. Corpul i-a fost recuperat după jumătate de an la insistențele fiicei lui. Acest caz a fost printre primele atrocități comise împotriva evreilor în Ardealul anexat în 1940.
În primăvara lui 1944, armata maghiară a strâns evreii din localitate și i-a dus în ghetoul de pe Valea Borcutului. În luna iunie au fost deportați în Auschwitz unde au pierit aproape toți.
Azi în comuna Cicârlău nu mai trăiesc evrei. Există doar un cimitir.

Cotos Robert – president Asociatia Maramures Heritage
Baia Mare, Maramures county, Romania
Phone: +4 0740 58 92 08
Web: www.regiomm.ro

Ioan ARDELEANU – PRUNCU s-a născut la 7 septembrie 1943, în Sighetul Marmației – Maramureș. Tot aici a absolvit, în 1961, Liceul „Dragoș – Vodă”, iar apoi cursurile Facultății de Filologie de la Universitatea Baia Mare. A fost, câțiva ani, profesor de Limba și literatura română la diverse școli din Sighet, dar cea mai mare parte a activității sale s-a desfășurat în domeniul culturii: 15 ani instructor artistic și director al Casei de Cultură și 20 de ani director al Școlii de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighet.

A debutat cu versuri în presa locală, după absolvirea liceului, iar în 1972, revista ASTRA din Brașov i-a publicat un grupaj de versuri și o scurtă prezentare critică. A publicat în mai multe reviste și culegeri literare, a fost, în 1974, ca director al Casei de Cultură, inițiatorul Festivalului de Poezie de la Sighet și organizatorul primelor zece ediții (alături de Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja etc). În toată această perioadă a făcut și gazetărie, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

În anul 2006 a publicat lucrarea „140 de ani de învățământ artistic în Maramureș. File din istoria culturii Maramureșului, vol. I” (420 pag., A4).

În 2018 a publicat lucrarea „Maramureșul ziare și ziariști de la începuturi până în 1945” (620 pag., A4, Editura Valea Verde) distinsă cu premiul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

Prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu este președintele Asociației Firul Vieții din Sighet (înființată în anul 2020), organizație care a girat (moral și financiar): amplasarea – pe un perete din interiorul Colegiului Național „Dragoș – Vodă” – unei Plăci comemorative cu profesorii și elevii Liceului „Dragoș – Vodă” care au fost întemnițați în timpul regimului comunist, tipărirea volumului „Tit Bud – Scrieri istorice” (ediție aniversară realizată de I. Ardeleanu – Pruncu, Editura Valea Verde, 560 pag., A4) și amplasarea unei importante lucrări de for public, „Monumentul – bust al cărturarului Tit Bud” (dezvelit în 28 august 2022 și amplasat în fața Bisericii Greco – Catolice „Cristos Regele Universului” din Sighet).

Echipa „Salut, Sighet!” urează colaboratorului publicației noastre, prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu, președintele Asociației Firul Vieții… LA MULȚI ANI!... cu multă energie și implicare în viitoarele proiecte ale Asociației și ale comunității sighetene!

Salut, Sighet!

Foto: Ion Mariș

Volumul „Eugen MIHALJEK – un  AS de… 66 de puncte” este dedicat celui mai titrat antrenor sighetean de tenis de câmp, care își aniversează ziua de naștere în 06 septembrie.
Volumul este îngrijit de Ion Mariș și Liviu Șiman, (tipărit la Aska Grafika, design copertă mixAD.ro), apare la Editura Valea Verde și va fi lansat marți, 06 septembrie 2022.

Salut, Sighet!

(Câteva păreri personale)

Fără îndoială, trăind printre oameni, în „lumea lor”, și nici nu poți trăi altfel, izolat de această lume, îți dai seama, chiar fără o preocupare deosebită, că fiecare are un mod specific de ținută, o anumită formație, un fel de a fi, de a se manifesta, comporta. Chiar doi gemeni în general aflați în identități afișate, formale, uneori lipsind și acestea, își dezvoltă specificități de viață proprie, care prezintă multe diferențieri semnificative, de la unul, la altul. În mod firesc, fiecare își așează propriul „stil” de viață printre cele întâlnite „pe drum”, comparativ, cu admirație sau respingere, având astfel posibilitatea descoperirii de modele de accept, de corecții, de apropiere de unele, sau depărtare de altele.

În mulțimea cărților ce apar, legitimate, nu toate sunt elaborate pentru instrucție în atâtea domenii, sau pentru alte modele privind diferite particularități de viață nesemnificative. Sunt și din acelea care privesc viața în trăirea ei comportamentală, o componentă esențială în formarea și ansamblul acesteia, a unui individ sau altul, ori a unor grupări sociale. Ea reprezintă, ca și o peliculă, un mod de manifestare dintr-o societate a timpului, a indivizilor ce o formează, redă modele de viață care exprimă cultura, civilizația, instrucția și educația, la un moment dat, progresiv sau retrograd, atât de diferențiat în cadrul unor persoane, a unui grup social, națiuni, una față de alta, sau și mai mult, sub aspect global. Deci în astfel de relatări sunt reprezentați oamenii, cu ce au ei mai specific, în trăirile lor, atât de multe și diferențiate, de unde să tot alegi și să alegi bine. Sunt multe proiecții în care se găsește omul, scos din realitatea lui, în toate modurile de manifestare a vieții, precum în filme, în teatru, în carte și în atâtea alte reprezentări culturale sau de altă natură.

Că este foate importantă această latură compotamentală în viață, e destul să ne amintim cazurile prezentate în mass media, chiar din învățământ, începând de la gimnaziu, până la înălțimea universitară, pe unde s-au produs monstruozități de comportament, „realizatorii” lor fiind persoane „instruite”. Sunt destui „spcialiști” care pentru abateri grave de la regulile de conduită morală, în diverse forme, au pierdut dreptul de a mai profesa. Unii, după procese, au făcut și mai fac închisoare, dar au rămas destui pe post, cu conștiința poate la fel de pătată, în cine știe ce fel mascați, tolerați. De multe ori, nu istețimea lui sau a avocatului sunt cauza acestor nedreptăți, ci intervenția politicului.

Se poate analiza cartea, acest prieten al omului, care-i poate fi oricând la îndemână, îl are la „buzunar”, cum se mai spune. Dar se poate afirma, fără să greșesc, că fiecare dintre ele, cele legitimate, prezină modele, varietăți de trăire de viață, succese sau înfrângeri, izbânzi, măreții, căderi în luptă, cu multiple aspecte, motivații, parcursuri și sfârșituri, în victorii sau infrângeri, deprimări, din care poți să alegi, să păstrezi, selectiv, mai mult, sau mai puțin. Fără ca autorul să inducă direcții de urmat, filele cărții neavând caracterul unor „rețete” obligatorii. Însă paginile uneia sau alteia, izolat sau în ansamblu, te plimbă prin vastul câmp al trăirilor umane, dintr-o parte sau alta, de peste tot, cu tot ce au ele, și-ți dau posibilitatea să te îmbogățești cu unele, ori să te desparți de altele și să-ți formezi propriul profil de viață, iar la randu-ți, să adaugi ceva din propria „bogăție”, din traiectoria vieții proprii, la ceea ce deja s-a câștigat, prin comportările manifestate și propriile tale „scrisuri”, dacă s-au realizat bine.

Frumusețea și nobila valoare a calităților umane, precum cinstea, demnitatea, credința, spiritualitatea, curajul, solidaritatea, speranța, hărnicia, respectul familial, modestia ș.a., câștigate puțin câte puțin în cei 7 ani de acasă, se îmbogățesc apoi prin carte, lectură, prin modele comparative. E necesară o bună lectură, ca și exemplele, experiențele și munca, pentru formarea și deprinderea calităților nobile, prin si pentru viața însăși. Nu se află, în totalitatea lor, la fel, la unul, la altul, sau la fiecare și ele sunt distribuite într-o anumită structură, după alegerea, stăruința și silința fiecăruia. Nici nu se poate face o ierarhizare umană după valoare acestor însușiri, după numărul lor, fiecare în parte și toate la un loc dau valoarea cuvenită; toate au frumusețea lor și îmbogățirea cu ele depinde de fiecare. Pe lângă adevărurile din obiectele de științe, din diferite domenii ale societății, e bine să fie așternute peste ele aceste lecturi, peste abstractul lor, aceste stări comportamentale, pentru a te apropia de un „întreg uman”, de un adevăr împlinit de viață, fără știrbituri. Cartea bună, cu noi, deschisă și citită, dă o mai mare șansă de reușită, de frumusețe, de viață împlinită. De aici dictonul: „Cine are carte, are parte”.

Îmi vin în minte cărțile Preasfinției Sale, Episcopul Ioan Suciu, numit și Episcopul Tineretului, ucis în temnița de la Sighet, de către torționarii atei; a scris mai multe cărți de o deosebită frumusețe și utilitate, adresate mai ales tineretului în formare, cum sunt: Tinerețe, Eroism, Pier Giorgio Frassati ș.a., care oferă o lectură extrem de plăcută, formativă în sensul celor amintite, având un caracter moralizator-spiritual, în tot largul lui cuprinzător, viața unor tineri de frumoasă și înaltă ținută, dar și calități literare.

În primele clase de gimnaziu de la Sighet, îmi plăcea să citesc mult, la intâmplare, cărți captivante, mai ieftin găsite sau împrumutate. Mai mulți elevi se foloseau de aceste cărți, care au devenit pasionante, prin spiritul lor de aventură. Domnul profesor Gr. Balea, cu teologia greco-catolică absovită, a refuzat să fie încadrat ca preot la alt cult, ca și ceilalți teologi greco-catolici și ne preda matematica, urmând și absolvind Facultatea de Matematică, la fără frecvență. La o oră de dirigenție, ne-a vorbit despre aceste cărți de aventuri, lipsite de orice valoare, „doxurile și din colecția celor 5 lei”. Ele te pot captiva, încât să neglijezi învățătura și pot avea o influență negativă asupra noasră, imprimându-ne o viață aventuroasă, fără niciun căpătâi, o viață dinclo de firescul ei. Mi-au plăcut atât de mult cele auzite, care erau și împotriva proiectelor mele de viitor, încât, mergând acasă, le-am ars pe toate câte le aveam, lăsând o singură carte din colecția „5 lei”: „Omul din Maroc”, de Edgar Wallace, care era mai plăcută, acțiune încheiata la Tanger, un loc de o deosebită frumusețe. A fost parcă o predicție, pentru că, peste mult timp, am avut rezidența 6 ani în Maroc, în detașare didactică și le-am văzut, de aproape, pe toate de pe acolo.

În adolescența „trăită” și mai târziu am citit mulțime de cărți bune, printre care volumul „Ajută-te singur”, de autorul, mi se pare, Samuel Smiles, care m-a influențat mult în dobândirea unui bun și ferm comportament în viață. Nu se prezenta ca o lectură unitară (roman, nuvele sau…), ci prezintă mulțime de situații diferite, unele deosebit de dificile, de cumpănă în viață, departe de varietățile de aventură, ci părți de viață reală, ce le poți întâlni, le poți trăi și rezolva, într-un fel sau altul. Am răsfoit-o mult și mi-a fost utilă. Mi-a plăcut să citesc, mai la început, romane de aventuri de A. Dumas, apoi de A. J. Cronin, W. Schakespeare (foarte mult), poezii de G. Coșbuc, O. Goga, M. Eminesu, „luceafărul” poeziei românești, Vasile Alecsandri, Ana Blandiana, o mare poetă, find printre scriitorii care au introdus „versul alb” în poezie, pe lângă cele versificate, de mare frumusețe. A scris și multe volume în proză, deosebit de valoroase, în care răzbat parcă sensibilitățile poeziei și pentru ambele genuri a adunat mulțime de premii. Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, de la care, prin influența romanului „Apostol”, am luat decizia de a îmbrățișa profesia de cadru didactic, atât de greu obținută și multe altele, de alți autori.

Nu pot să nu amintesc aici frumusețea și noblețea poeziilor lui Radu Gyr, strălucitul poet al închisorilor, indiferent de nu știu ce interpretări i s-ar da, care citite, îți apar ca o rugăciune a victimelor, te fac să auzi și acuma trosnetul zăvoarelor și zgomotul vizetelor ce-ți tulburau somnul, liniștea, gândurile și te făceau să simți, în toată plinătatea atmosfera de „Iad”, de sinistru, atmosferă realizată de figuri diabolice. Amintesc la fel de poetul Andrei Ciurunga, poetul „Canalului”, a muncilor de exterminare, care, în mod plastic și „viu” relatează locul unde ciocanul sau lopata, nu voiau să-ți cadă din mâini, să te părăsească, făceai corp comun cu ele. Plin de mulțime de gropi comune dealungul lui și pe de lături, el se poate numi „Canalul Morții”, mai potrivit decăt „Magistrala Albastră”.

„Acest Danubius care varsă,/Pe trei guri apă și pe a patra sânge”.

În primii trei ani de facultate, citeam destul de multe cărți de literatură, românescă și unversală, la alegere, pentru că ele se așterneau foarte bine, peste aspectul abstract și puțin rigid al matematicilor și veneau ca o cerință.

Curios, la o statistică făcută odată, la Biblioteca Universitară din Cluj și la altele, s-a constatat că studenții de la Matematică și de la alte Facultăți cu profil tehnic-științific, aveau mai mulți cititori de la aceste facultăți, procentual, ca și cei de la filologie. Eu mă gândesc la două situații. Acolo se studiază cartea unui anumit autor, deci autorul, sub diverse aspecte, modele ce le prezintă într-o anumită interpretare, pe carte, pe autor, de la unul la altul, cu astfel de „disecări”. Noi aveam avantajul să alegem de la una, la alta, fără a neglija studiului de specialitate. Într-un comportament organizat, se pot satisface ambele. Mai era, cred, și un element psihologic: impunerea unei anumite activități, studiul unei anumite cărți, e mai puțin agreabil decât unul liber ales. Ar mai fi și faptul că acolo îi pregătesc pe studenți și cum să facă, profesori fiind, să le placă și „celorlalți”, din alte medii, cartea, cititul, literatura. Obiectiv atins!

O carte, un film, alte reprezentări interumane, pot fi prieteni sau adversari ai omului, ori timp pierdut. Multe sunt lansate cu efecte dăunătoare, în mod deliberat, pentru degradarea umană, fiindcă sunt în lume si astfel de generatori de rău.

Câte nu s-ar putea spune despre aceste deosebiri, între a profesa, într-un domeniu sau altul, în care te-ai format și a acționa comportamental.

profesor Gheorghe BĂRCAN
Minneapolis, Minnesota, USA, 17.08.22

Pe secție

*
„… Alo! …Apoi ce să fac? Șterg pă jos… ”

*
„… Alo! …Nu-i acasă. Zice că-i pă Șesuri, lucrează la cineva…”

*
„…Cum cine o reușit (la concurs)? Cine-o dat pomn’i’nocu’!…”

*
În lumina din capătul culoarului de pe secție, niște bătrâni se adună în povești, seară de seară: ei unde-o „cătunit”, ele unde-o fost la lucru de cocoane…
*
Cina. „ – Noaa, da’, d’i cee să nu mâncați?… Că tot mămăligă le-am dat as’ară și la diabeți… Nu așe’ de multă, îi drept…”

*
Branule. „Fugacee-s… și firave și înduraate!… Dacă-mi pica una ca asta la examene, aia eram!”

*
„ – I-m gătat pă tăți, domn’ doctor!” “„- …N-ai gătat nimic, mătușă! Bumbd’ii să gată când să gată zilele, nu ei. Te duci la doctoru’ de familie și-ți scrie alții …și alții…”

*
„- …Tăte-s bine! Numai bătrânețea, cu bolile, când vine…
– Buletinu-i de vină!
– Că mă dau și ferfeniță-l fac și zic că nu-l am!. Ș-apoi am câți ani vreu eu… Ce atâtea?!…”
__________________ . __________________

Fotoshooting
„Mai fă-mi una, că m-am clăt’it!”

La biserică
Ea, toată înfoiată și înflorată, ocupă tot trotuarul cu cămeșa ei albă cu trăsuri și bezeri. Poșetucă și pantofi cu toc. Când și când se oprește în câte-o fereastră și se aranjează. El, închis în costumul său second hand, rămâne singur înainte…

Marin SLUJERU

Stăm de vorbă cu Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic al Maramureșului, despre Pelerinajul de la Sighet și despre Sanctuarul de la Cimitirul Săracilor.

Ioan Ardeleanu-Pruncu (I.A.P): Părinte episcop Vasile, Pelerinajul de la Sighet crește an de an. Pornind de la Memorialul fostă închisoare în care au suferit și ajungând la Cimitirul Săracilor, unde au fost îngropați patru din cei șapte episcopi martiri, pelerinajul este ca o Cale a Crucii pentru toți cei care au suferit pentru credință și pentru valorile în care au crezut. Dar ediția din anul acesta a fost una deosebită fiindcă s-a sfințit și locul viitorului Sanctuar. Ce înseamnă pentru Preasfinția Voastră, ca episcop al Maramureșului, dar și ca fiu al acestuia, Pelerinajul de la Sighet?
PS Vasile Bizău: Înainte de toate, trebuie să amintim că pelerinajul în sine, ca practică religioasă, este o manifestare a credinței Bisericii și o manifestare a credinței celor care participă la el. Aducător de multe roade spirituale, pelerinajul reafirmă și actualizează condiția omului, ca homoviator, călător în lumea aceasta, însă cu o destinație precisă, Împărăția lui Dumnezeu.
La Sighet, așa cum bine știm, și cum am dori să știe cât mai mulți compatrioți, sunt îngropați în morminte necunoscute patru episcopi catolici, morți în timpul detenției în închisoarea din oraș, locul de unde se pornește în acest pelerinaj special din fiecare an. Așadar, pelerinajul la locul mormintelor acestor martiri pentru credință este o rememorare, o actualizare și o mulțumire adusă lui Dumnezeu care lucrează și azi prin sfinții Săi. Este o rememorare a primului pelerinaj făcut de femeile mironosițe care se duceau dis de dimineață la mormântul lui Isus, semn al iubirii lor față de Domnul, și de asemenea, o actualizare a parcursului cortegiului funerar al celor care au rămas fideli până la sfârșit lui Dumnezeu și Bisericii pe care au păstorit-o.
În taina nopții trupurile neînsuflețite erau purtate la marginea orașului, în Cimitirul Săracilor, așa cum este cunoscut locul celor care nu aveau aparținători, cu intenția vădită a autorităților, în cazul episcopilor, de a-i destina uitării. Peste decenii, s-a confirmat nu doar că fiii lor sufletești, creștinii de azi, nu i-au uitat și își îndreaptă pașii spre mormintele lor, dar și faptul că Biserica îi recunoaște ca Fericiți martiri, ridicându-i la cinstea altarelor spre veșnică cinstire.
Pentru mine, ca fiu al acestor ținuturi binecuvântate, este o mare onoare de a aparține acestui spațiu geografic și a avea aici la margine de țară, la Sighet, un asemenea loc, care în axiologia valorică a coordonatelor invizibile, devine centru și izvor de reînnoire a generațiilor care vor urma. După cuvintele sfântului Augustin, „împreună cu voi sunt creștin și pentru voi sunt episcop”, am bucuria sufletească de a fi gazda acestui pelerinaj de la Sighet, ce reunește an de an credincioși din toate eparhiile Bisericii noastre, și astfel, putem să ne rugăm și să sperăm împreună.

I.A.P.: Dar la nivel național (internațional…?) cum este recepționat de ierarhii care au participat ca invitați?
PS Vasile: Faima episcopilor greco-catolici martiri a depășit de mult arealul național, dacă e să ne amintim de grija Papilor pentru Bisericile din estul Europei în timpul regimului comunist și astfel ne vom reaminti cum Iuliu Hossu, în timp ce era cu domiciliul obligatoriu la mănăstirea Căldărușani, a fost creat cardinal in pectore de Papa Paul VI, în semn de prețuire și cunoaștere a situației Bisericii din România. Odată cu prezența Papei Francisc în țara noastră și beatificarea celor șapte episcopi martiri, în data de 2 iunie 2019, la Blaj, multă lume din țară și din afară a putut să cunoască și să afle despre viața exemplară și mărturia deplină dată de servii lui Dumnezeu în timpul persecuției Bisericii greco-catolice din România. Pelerinajul de la Sighet, început cu mulți ani în urmă, a anticipat și a pregătit momentul beatificării lor prin mărturia publică a notorietății faimei de sfințenie a celor morți pentru credință în sânul poporului, și astfel, an de an, prezența credincioșilor la Sighet a crescut constant, devenind un punct de reper pentru creștinii greco-catolici din toată țara. De-a lungul anilor au participat la acest pelerinaj înalți ierarhi, începând cu cardinalul Leonardo Sandri Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, cu Nunții apostolici din România și Republica Moldova care s-au succedat în misiunile lor apostolice, Preafericitul Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul nostru major, episcopi din Ucraina, până la toți ierarhii catolici din țara noastră care au onorat memoria înaintașilor și au fost prezenți la Sighet în toți acești ani.
Odată ce se calcă pe pământul sfânt al Cimitirului Săracilor, sentimentele oamenilor de bunăvoință se înflăcărează și se aprind de admirație și recunoștință pentru puterea credinței și a jertfei de sine, dată de cei ce au sfințit locul acela. Oricine a participat măcar o dată la pelerinajul național din luna mai, dorește să se reîntoarcă și din seninătatea și bucuria oamenilor se poate citi profunzimea trăirii și a simțirii sufletului, în comuniunea marii familii a Bisericii ce își lărgește mereu marginile.

I.A.P.: Există unele preocupări privind îmbunătățirea lui în formă și în conținut, înspre o mai numeroasă participare și o mai largă audiență?
PS Vasile: Ca să fiu mai direct și precis la întrebare, pot să vă spun cu o generoasă modestie că, da, există preocupări, planuri și intenții de a îmbunătăți pelerinajul nostru în forma lui de prezență efectivă și afectivă a oamenilor. Orice realitate eclezială poate fi coordonată și ajutată să crească după menirea ei, așa cum stă în firescul naturii umane de a se dezvolta armonios și de a crește în toate domeniile care îi sunt proprii.
Pe lângă partea tehnică de popularizare și pregătire a infrastructurii necesare unui loc de pelerinaj, datorie asumată de noi cei ce suntem gazde, există și partea cealaltă a datoriei fiecăruia dintre noi, toți creștinii greco-catolici, de a face cunoscută realitatea valorilor în care credem, pe care am dori să le împărtășim la cât mai mulți oameni, pentru a-i face părtași de ele.
Si să nu uităm, că în Cimitirul Săracilor de la marginea orașului sunt îngropați atâția alții: demnitari, personalități, oameni de cultură, morți în aceeași închisoare sinistră, care își așteaptă învierea de apoi în acest loc, și care merită să fie cinstiți și memoria lor perpetuată. Memorialul rezistenței și al victimelor comunismului este un bun reper în acest demers de cultivare a memoriei și de popularizare a unei istorii ce nu trebuie uitată, însă noi dorim să facem partea noastră și să ne aducem contribuția la etalarea valorilor ce stau la baza unei comunități sănătoase.

I.A.P: Dar, părinte episcop, ediția din anul acesta a fost una deosebită datorită faptului că a avut loc și sfințirea locului viitorului Sanctuar. Cum s-a născut fericita idee a Sanctuarului și cum vedeți devenirea și rolul său în anii care vin? Va spori el prestigiul pelerinajelor viitoare, tinzând – de ce nu – spre un interes trans-frontalier?
PS Vasile: Ideea construirii unui Sanctuar la Sighet s-a înfiripat natural, odată cu așteptările timpului ce urmau să vină, după dobândirea libertății pentru Biserica noastră. De la dorința neexprimată în urmă cu mulți ani, de a vedea în speranță un lăcaș de cinstire a înaintașilor, s-a ajuns treptat la posibilitatea întrupării ei, odată cu datoria pe care o aveam după momentul beatificării martirilor. Știm că primii creștini mergeau în pelerinaj la locurile unde erau mormintele celor uciși pentru credință și astfel păstrau vie memoria lor și a locului unde erau îngropați.
În acele locuri se celebra Sfânta Liturghie și cu timpul, după ce situația politică și economică se schimba și se așeza, a fost posibilă și construirea de biserici, bazilici și sanctuare care să dăinuie în timp și să favorizeze cultul martirilor și al sfinților. Putem vorbi, în cazul nostru, de o datorie pe care o avem, odată ce timpul pe care îl trăim ne-a revelat evenimente așa grandioase ca cele pe care le-am trăit.
Beatificarea episcopilor a fost un moment unic, atât prin dimensiunea participării efective a unui număr mare de credincioși, cât mai ales prin modul în care a fost recunoscută mărturia și sacrificiul lor, prin prezența Papei Francisc în persoană, care a oficiat sfânta Liturghie pe Câmpia Libertății din Blaj, proclamându-i Fericiți Martiri și atribuindu-le posibilitatea cultului în Biserica locală din România.
A fost nevoie de mult timp și răbdare să ajungem la posibilitatea efectivă de a pune în aplicare gândul nostru profund și de a uni astfel dorințele fiilor Bisericii noastre. De la providențialitatea dobândirii acelui loc din vecinătatea Cimitirului Săracilor și până la îndeplinirea tuturor formalităților legale, care să permită construirea Sanctuarului, am parcurs etapă cu etapă într-o încrezătoare așteptare, chiar dacă am fi dorit ca lucrurile să se petreacă mai linear și mai repede.
Fiind gândit ca un loc de pelerinaj, proiectul Sanctuarului de la Sighet este un ansamblu unitar ce conține mai multe corpuri de clădiri cu diverse spații ce vor avea destinații foarte concrete. Sunt prevăzute săli de conferințe care să ofere toate condițiile pentru întâlniri și formări ale grupurilor ce vor vizita acest loc sacru, precum și un muzeu în care să se reflecte viața Bisericii greco-catolice în clandestinitate, bine știind că aproape jumătate de veac, preoții și credincioșii au avut o intensă viață religioasă în ascuns, în case private și în grupuri mici, unde se celebrau sfintele Liturghii și se administrau sfintele Taine. Alte spații au destinații utile pentru servicii, sau locuri de cazare pentru cei ce vor administra întregul ansamblu al Sanctuarului. Deocamdată prioritară este zidirea Bisericii Sanctuarului și apoi, rând pe rând, toate celelalte clădiri care să completeze și să desăvârșească nevoile Bisericii pentru anii ce vor veni.
Dezvoltarea pelerinajului va depinde în bună măsură de trezirea conștiinței creștinilor de astăzi și de dorința de a-i redescoperi și cinsti pe cei care au dat o așa însemnată mărturie pentru credință și pentru libertatea Bisericii și a neamului nostru.

I.A.P: Preasfinția Voastră, după ce se va fi întrupat și-și va deschide porțile, așa cum cu siguranță vă doriți forte mult, Sanctuarul va fi ctitoria episcopatului dumneavoastră. Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și putere să-l vedeți gata cât mai curând!
PS Vasile: Vă mulțumesc pentru urările de bine și de sănătate de care ne facem trebuincioși atunci când ne gândim că drumul abia a început și că mai este mult până să vedem proiectul realizat în totalitate, așa cum ne dorim cu toții.
Lucrările de construcție au început și se pot vedea primele semne concrete ale demersului făcut în toți acești ani de când am început efectiv munca de proiectare și autorizare. Împreună cu toți colaboratorii noștri, ne străduim să grăbim cât mai mult timpii, sau să scurtăm cât poate fi posibil, durata de așteptare a deschiderii porților Sanctuarului Martirilor și Mărturisitorilor de la Sighet, însă pentru aceasta avem nevoie și de ajutorul dumneavoastră, al tuturor oamenilor de bunăvoință. Orice operă însemnată se realizează cu sprijin concret și cu implicarea cât mai multor oameni care iubesc valorile profunde și sunt atașați de credință ca de un far ce va lumina și în veacurile viitoare.
Ctitoria este comună, atunci când participarea și sprijinul este al tuturora, însă îi mulțumesc Domnului că am putut să-mi aduc și eu partea proprie pentru acest important proiect din țara noastră, care va face cinste Maramureșului și va fi reprezentativ pentru Biserica noastră greco-catolică.
Cel dintâi sprijin pe care vi-l cerem, este cel al rugăciunii pentru noi și pentru bunul mers înainte al acestui proiect. Știm că Fericiții martiri Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Bălan, Tit Liviu Chinezu, Ioan Suciu, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu mijlocesc pentru noi și pentru toți aceia care apelează cu încredere la mila și iubirea lui Dumnezeu. Minunile se întâmplă, însă e nevoie și de ochii care să le vadă …
Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze pe toți!

Ioan Ardeleanu – Pruncu