Zona centrală a Sighetului, adică Parcul central, după ce trecuse prin amenajare/ sistematizare sub administrarea primarului Alexandru Filipașcu. Fotografia a fost făcută aprox. în perioada 1936-1938 iar orașul nostru arăta chiar foarte bine.

Completările cititorilor la această fotografie sunt binevenite.

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din colecția d-lui Ernest Villand.

Nu foarte mulți tineri au avut ocazia să își prezinte creațiile într-o expoziție personală. De fapt, avem destui artiști „mari” care se pot mândri mai mult cu expoziții colective, unde fiecare participant „oferă” publicului doar câteva lucrări. Evident, putem face o comparație – stricto sensu – între un tânăr la debutul drumului artistic și cei care sunt în postura de artiști (cu sau fără confirmare) dar, respectând proporțiile, tânărul Tobias – Eduardo Teriș are câteva evidente puncte forte. L-am întâlnit pentru prima dată în ziua vernisajului (Sâmbătă, 18 decembrie 2021), n-am discutat foarte mult și nici nu am intrat în detalii „tehnice” specifice artelor vizuale dar, am intuit la el dorința sinceră de-a se „aventura” pe drumul culorilor, un drum care, se pare, i se potrivește.

Ileana și Cyril Vassiliev au fondat o Galerie de Artă primitoare – Galeria Vassiliev -, o adevărată oază de relaxare și nonconformism, unde tânărul artist Tobias – Eduardo Teriș a expus 22 de lucrări. „Curajul” tânărului elev CNDV-ist de-a intra în vizorul publicului este pe deplin justificat, are în primul rând imaginație, sunt convins de asta, și are, mai ales, o ambiție specifică tinerilor care-și cunosc (deja) obiectivele. Fără să-l fi cunoscut anterior, fără să-i fi văzut vreo lucrare înainte de această primă expoziție, am fost surprins la această „personală” de frumusețea și diversitatea subiectelor abordate, transpuse pe pânză în jocuri cromatice reușite. S-a văzut pe simeze că Tobias – Eduardo Teriș este atras de mirajul culorilor, de zona nonfigurativă, că este posesorul unui limbaj artistic care, deși în fază incipientă, îi subliniază resursele latente.

Oricâte piedici sau bariere ar exista în calea oricărui tânăr, fiecare trebuie să se „adapteze”, după propria conștiință și pasiune, unei ținte – vis. Și, evident, să muncească, să evite timpii morți, să facă față tuturor provocărilor birocratice, uneori instituționale.
Cred că numeroșii tineri care au fost prezenți la vernisaj au apreciat efortul tânărului lor coleg și/ sau prieten și n-au fost prezenți la întâlnirea cu arta printr-o simplă conjunctură sau conivență.

Felicitări, Tobias – Eduardo Teriș și multă, multă perseverență în continuare! Sunt convins că talentul și pasiunea care se puteau „citi” în lucrările tale, dacă vor fi bine și constant întreținute, îți vor aduce roade benefice, surprinzătoare.

Foto & text: Ion Mariș

Neobositul intelectual sighetean prof. Ioan Ardeleanu-Pruncu, trup şi suflet dedicat neamului românesc al Țării Maramureșului, ori de câte ori are o oportunitate îmbogăţeşte cu noi cărţi „ctitoria” sa livrescă. Iată că în preajma sărbătorii Nașterii Mântuitorului și a sărbătorilor de iarnă vine în întâmpinarea acestora cu o Carte de excepție, SCRIERI ISTORICE de TIT BUD, ediție aniversară, 175 de ani de la nașterea preotului cărturar (24 decembrie 1846, Sat Șugatag – 1917, Sighet) și vicar al Maramureșului, apărută la Editura sigheteană „Valea Verde”, 2021 (editor: Ion Mariș).

Pentru a răsplăti, în monedă convertibilă aflată în „buzunarul” cititorului – lectura –, „produsul cultural” al creatorului de Carte (aşa-zisa răsplată e întotdeauna, în raportul cititor-autor, o „plată” simbolică, neacoperitoare), de aceea eu (cititorul) îndrăznesc să adaug ceva în plus ofertei mele: un modest omagiu de cititor, anume o impresie de lectură „la cald”. Însă, trebuie să recunosc, mi-a luat timp îndrăzneala de a-mi alcătui impresiile de lectură, dat fiind ineditul Cărții, nefamiliar mie, cititorului (deși în 2008 la Editura „Echim”, Sighetul Marmației am editat într-o ediție anastatică unul din studiile din prezentul volum: „Disertațiune despre episcopii și vicarii români din Maramureșiu” cu o notă bio-bibliografică cu unele date biografice inexacte urmare a unor surse de informații inexacte, „unele chiar false”), în această nuanţă originală. După un timp de ezitare, îndrăznesc totuşi, cu o accentuată încărcătură de timiditate, sperând într-o disponibilitate de a mi se tolera supralicitarea propriei solvabilităţi, câteva cuvinte despre întreprinderea dlui. Ioan Ardeleanu-Pruncu și colaboratorii dsale. pentru realizarea acestei Cărți: Dragoș Ardelean, tehnoredactare; Pal Robert Zolopcsuk, copertă și desene; Ion Mariș, editor și nu în ultimul rând Tipografia „Aska Grafika”.

Așadar, prezenta ediție cuprinde trei lucrări antume (Disertațiune despre episcopii și vicarii români din Maramureșiu, Însemnări și date despre înființarea Parohiei greco-catolice române din Sighetul Maramureșului, Date istorice despre protopopiatele, parohiile și mănăstirile române din Maramureșiu din timpurile vechi și până în 1911) și una postumă (Istoria comunei Satu-Siugătagu, manuscris), despre care Tit Bud mărturisește că „Opul meu nu-i complet, sunt în dânsul lacume multe… toate câte am aflat după cercetări de ani de zile, sunt aici descrise și Vă rog să le primiți și să le cetiți cu acea bunăvoință cu cari le-am scris eu” îndemnat fiind de „iubirea cătră patria mea Maramurăș și dorul ca să nu piară și să nu se dee uitărei unele date interesante și numele antecesorilor noștri.”

Cele patru cărți ale Marii Cărți dau sama prin scris, vorbă și faptă de moștenirea lăsată nouă de un om total dedicat „misiunii sale de păstor de suflete cu reverberații adânci în toate aspectele vieții comunitare, culturale și sociale„, a unui ctitor de biserici, făuritor și susținător al așezămintelor culturale, promotor al învățământului în limba română și luptător pentru emanciparea poporului român de la sate, deschiderea a cât mai multe școli românești în mediul rural. Cel trei studii și monografia Sat-Șugatagului nu sunt numai „episoade” definitorii pentru structura volumului ci mai ales momente esențiale ale devenirii noastre ca naţiune, ideal al celei de a treia generație a Școlii Ardelene. Adunate între copertele aceleiași Cărți studiile lui Tit Bud, „unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai Maramureșului din toate timpurile” (Marius Câmpeanu) este un mic tratat de istorie și religie vorbindu-ne despre un volum de muncă îndelung şi serios elaborat, care mizează pe aureolarea cognoscibilă a începuturilor, un volum centrat nu, neapărat, pe cercetarea arhivistică, ci pe trezirea interesului pentru Istorie, în general şi, în special, pentru istoria poporului român din Maramureș – o disciplină atât de necesară în învățământul gimnazial și/ sau liceal, fie și doar facultativă. Cartea interesează la un triplu nivel de percepere: istoric, religios şi epistemic, şi se doreşte a fi o frescă din fiinţa naţională a romînlor maramureșeni, pictată pe o demnitate specială, o oază de adevăr în pustiul falsificării istoriei, o evocare a străvechimii, cu personalităţile ei ilustrative.

Se cuvine a releva faptul că în acest caz vorbim despre un tratat cutezător pentru activitatea de cercetare, care poate echivala cu un pas uriaş în educarea tinerei generaţii, căreia i-au fost sustrase elementele de bază ale istoriei românilor maramureșeni. Cartea este o divină vindecătoare născută din pana unui „bun și iubitor de oameni” și credință de cărturar pe care l-a „dat în cursul timpului această provincie” (Dumitru Pop), o inedită posibilitate de contact a generațiilor de astăzi cu ceea ce s-ar denumi nevoia de cultură istorică şi de comunicare cu adevărul, ca principalele axe motivice. Catea „ţese” în cele patru studii o constelaţie de argumente, de-o considerabilă rezistenţă interioară, care ţin de matricea existenţială, fixată în mediul de totală absorbţie a vremurilor, ca simbol al naşterii istoriei românilor maramureșeni, a poporului român şi a legilor ce l-au guvernat încă din negura vremilor.

Cartea este o cărămidă ziditoare la temelia istoriei noastre şi a creştinismului românesc maramureșean. O metaforă „într-un limbaj fermecător, plin de parfumul vorbirii din epocă” izvorîtă din intimitatea străvechimii! De pe urma acestei editări au de câștigat cercetătorii contemporani. Cartea este un sipet cu valori pentru foarte mulți nevăzute ce au stat ascunse ani de zile fie în biblioteci publice, fie în biblioteci particulare. Citind Cartea, m-am dus cu gândul la iluminatorii maramureșeni de manuscrise de la Mânăstirea Peri. Pentru editor proiectarea în conştiinţa prezentului a unei atare contribuţii ştiinţifice, constituie un gest necesar şi benefic, în direcţia evaluării şi reconfirmării fenomenului istoric maramureșean românesc pe care îl cunoaște şi-i apără rezonanţa, integrându-l în timpul pe care îl trăim.
Ceea ce va determina interesul sporit faţă de Cartea în discuţie are, esenţial, legătură cu criteriul valoric al izvoarelor din care se hrăneşte, cu mijlocirea spre cunoaşterea şi comunicarea de tip înalt. Cei care trăiesc din lectură şi în lectură nu pot separa volumul în discuţie de cărţile bune şi utile ale prezentului.
Dl. Ioan Ardeleanu-Pruncu prin editarea acestor scrieri ale lui Tit Bud deschide cu chei de aur lacătele Istoriei, care trebuie să existe şi să triumfe ca Istorie, imposibil de ignorat. Pentru editor, restituirea şi evocarea unor părţi din istoria românilor maramureșenp ţine, îmi place să cred, exclusiv de o datorie de conştiinţă, iar cultura istoriei, în sine, îi este un aliat generos.
Închei prin a mai adăuga că SCRIERI ISTORICE de TIT BUD este omagiul excepțional adus unuia dintre cei mai mari fii ai Maramureșu, un obol personal adus unei lucrări care „nu iaste lucrare de Înger, ci iaste lucrare de mână de țărână”.
Iată, efortul şi harul îngrijiorului ediției, Ioan Ardeleanu-Pruncu – omul Prezentului – care prin această Carte ne dăruie necesara redeşteptare a memoriei, pentru a putea avea în timpul trecut reperul fundamental spre timpul viitor.
De la cititor, omagiu, domnule Ioan Ardeleanu-Pruncu!

■ Echim VANCEA

Sâmbătă (18 decembrie 2021) spre seară, în prezența unui public numeros (profesori și elevi de la liceele direct implicate – Colegiul Național „Dragoș-Vodă” și Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”), la Școala cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice, Sighet, Sala „Monica Chifor”, a avut loc conferința „Două epoci literare”, susținută de criticul literar Daniel Cristea-Enache, conf. univ. dr.  la Facultatea de Litere a Universității București.

Conferința este o activitate a proiectului CoolTURE. EduVOCATION. ProfESSIONALISM, proiect coordonat de dl. inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. dr. Adrian Sabău și organizat de dna. inspector școlar general al ISJ Maramureș, prof. dr. Costin-Hendea Anca-Minodora, iar la nivel local, cu implicarea prof. Voinaghi Marilena Crina (director al C. N. „Dragoș-Vodă”) și a prof. dr. Ovidiu Sechel (director al C. N. P. „Regele Ferdinand”).  Moderatorul conferinței a fost prof. dr. Adrian Sabău. La Sighet, din partea ISJ Maramureș, a participat dl. prof. Ioan Muntean, inspector școlar general adjunct.

Conferința susținută de conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, urmărită cu atenție de cei prezenți, a fost de fapt un „curs” de istorie cultural-literară, care a parcurs succint epoca interbelică și epoca postbelică, curs presărat cu numeroase detalii cunoscute sau mai puțin cunoscute, captând atenția „studenților” prezenți în sală. Am apreciat și abordările critice pe care cunoscutul cadru universitar le-a inserat cu subtilitate în expozeul domniei sale. Ne-au fost reamintite marile nume ale literaturii române a secolului XX, de la Liviu Rebreanu, George Călinescu, George Bacovia, Ion Barbu etc., până la Leonid Dimov, Nichita Stănescu, Eugen Barbu etc., o legătură sensibilă între „bunici și nepoți”.

„Cursul” a fost urmat, în mod firesc, de o serie de întrebări și răspunsuri. Intervenția finală a fost susținută de dl. inspector școlar pentru limba și literatura română, prof. dr. Adrian Sabău.

N-au lipsit – pe parcursul evenimentului sighetean – colindele (colindători de la C.N.P. „Regele Ferdinand”, dirijați de marea iubitoare de folclor și tradiții – Măriuca Verdeș), aplauzele, felicitările, micile suveniruri, mult-așteptata ședință foto, per total, profesori și participanți trecând „examenul” CoolTural cu… Summa cum Laude.

Sponsorul evenimentului a fost Rotary Club Sighetu Marmației Voievodal, iar parteneri media „Salut, Sighet!” (www.salutsighet.ro) și Tv Sighet.

Felicitări celor care au implicat și selectat Sighetul  în acest proiect educațional! Felicitări organizatorilor! Felicitări participanților! Vă mai așteptăm – cu bucurie – să reveniți la Sighet!

Brîndușa OANȚA

Mulți participanți, mulți invitați, mulți artiști, mulți iubitori ai artei, dar mai ales iubitori ai istoriei Sighetului, cetățeni și concetățeni curioși, trecători nedumeriți, ne-am întâlnit în Parcul Central.

„Oare ce se întâmplă în parc?” se-ntrebau cei care nu știau de evenimentul de vineri, 17 decembrie 2021. Interesant, se aud discursuri și-n maghiară și-n română. Un trecător se-ntrebă cu voce tare „oare a început campania electorală?”… Nu, nici vorbă, dar este adevărat că de la campania electorală precedentă n-am văzut atât de mulți politicieni la un loc. De data asta nu aveau nimic de împărțit, nimic de disputat, calmul și pacea se așternuseră peste zona din parc străjuită și de brazii (oferiți temporar spre vânzare) de Crăciun, în apropierea Maestrului Hollósy, care va privi și va veghea definitiv centrul orașului nostru.
La ora exactă 12:00 (fix!), moderatorul evenimentului, dl. Orosz Krisztofer, președintele Asociației Culturale Simonchicz Incze, preșdintele filialei locale a UDMR, a dat „startul” unui eveniment care a stârnit curiozitate dar, mai ales, a adus bucurie în rândul necârcotașilor. Repet, am fost impresionat de „timing-ul” bine respectat și de firescul și naturalețea organizării.

Cred că Sighetul își respectă statutul istoric cosmopolit și se redescoperă pe sine. Maghiarul – armean Simon Hollósy „părăsește” cimitirul romano – catolic și se instalează aproape de casa părintească pe care, sigur, o va simți… aproape. Să nu uităm, Simon Hollósy a fost un opozant al conservatorismului în artă, poate e un semnal că Sighetul trebuie să se debaraseze de rigiditate și blazare. Da, această lucrare de artă este un bun exemplu de abordare a esteticii urbane a orașului nostru. Cine se încumetă să viseze?…Sigur, mă gândeam la cineva din administrația publică!

Au urmat discursurile și, conform desfășurătorului organizatorilor, au vorbit Demeter András – secretar de stat la Ministerul Culturii, Vasile Moldovan – primarul Sighetului, Péter Pál – sponsor principal, născut în orașul nostru (am fost colegi de promoție la Liceul „Dragoș – Vodă”), fiul pictoriței Péter Ütő Erzsébet, Horváth Anna din partea Fundatiei Communitas, Laura Ghinea din partea Fundatiei Arte +, managerul Coloniei de Arte Baia Mare și artistul care a gândit și executat statuia, sculptorul Radu Ciobanu.

La finalul întâlnirii, grupul de vorbitori a fost invitat să ridice „voalul” de pe opera de artă. Vă prezentăm și o scurtă înregistrare video cu ultimul act al inaugurării statuii pictorului care, la sfârșit de secol XIX, a înființat o școală/ mișcare atipică („care doboară ziduri”), fără catalog și fără „teste”, bazată pe pasiune, talent și bucuria creației.

Foto & video & text: Ion MARIȘ

Te-aș striga sau poate încă te strig, te-aș picta, dar te văd prin nuanța unui trecut cenușiu, te-aș scrie, dar mâinile-mi tremură la gândul că finalul narațiunii mi te va face străin, te-aș aștepta în înaltul cerului, dar aripile ți s-au rupt, iar zborul spre mine ți-e necunoscut, însă știu ce voi face: te voi povesti frumos mereu, te voi urca pe culmile sufletului meu, precum Eminescu a urcat-o pe Veronica pe „piramidele-nvechite” și te voi pune în capul listei când voi fii întrebată vreodată ce înseamnă fericirea.

12:00 ora la care Clara ar trebui să secrete melatonină, nu să scrie povești nemuritoare despre bad boys, care o lasă cu inima în pioneze ori de câte ori au ocazia și care nu fac altceva decât să o pună „într-o oală” cu toate celelalte, făcând-o să nu-și mai vadă bobocii dornici să înflorească, ci doar spinii care-i ies la iveală din când în când. Știa că e o fată deosebită și specială în felul ei, dar uneori avea nevoie de confirmări, știa că temperamentul ei melancolic și naivitatea mult prea observabilă, o făceau să fie o femeie frumoasă în ochii celorlalți, știa că a avea totul nu e totuna cu a fi totul și mai știa că a iubi cu inima, nu-i echivalentul iubirii cu ochii.
Cu gândurile purtate de nisipuri mișcătoare, Clara adormise precum un bebeluș după o criză de plâns, dar plânsul ei nu se exterioriză niciodată, era doar un maniac interior căruia îi ținea prea bine piept.
– Bună dimineața, s-a trezit creața, se auzi vocea surorii ei la capătul firului.
– E doar dimineață, răspunse Clara, pesimistă.
– Iar tu faci iar pe mădărita, dar nu e cazul, deoarece astăzi avem multă treabă.
– Ce treabă?
– Să nu-mi spui că ai uitat. Clara, ești singura pe care o vreau alături de mine în aceste momente speciale.
Normal că nu uitase de nunta surorii ei și că astăzi trebuiau să meargă la probă pentru rochie, ba din contră era atât de mândră de sora ei și de deciziile pe care aceasta le-a luat de-a lungul vieții, încât se gândea dacă ele chiar au vreo legătură de sânge.
– Vin să te iau într-o oră. Nu te deranja să te aranjezi prea mult, pentru că iar mă voi simți prost că vin în trening.
– Clara și al ei umor la care nu știi dacă să râzi sau să plângi…
– Te iubesc.
Odată ce încheiase apelul, se dusese să-și facă o cafea, timp în care își verifică telefonul gândindu-se că a primit vreun e-mail de la muncă sau vreunul de la facultate, însă rămăsese imună când văzu că are aceleași mesaje, pe care le ignoră zilnic, care sună cam așa: „Bună frumoas-o” ; „Cf frumușiko? ”; „Ești o drăguță! Nu vrei să ne vedem? ” și lista ar putea continua, dar Clara nu voia să-și strice ziua așa că își pusese muzică și se duse să facă un duș pe repede-înainte.
– Suri, mi se pare mie sau ești tristă? o întrebase Sara de cum intrase în mașină.
– Nu, nu sunt tristă.
– Pe cine crezi că minți?
– Știi, Sara, într-o săptămână e Crăciunul, ultimul în formatul ăsta, în două săptămâni te căsătorești și vei avea propria ta familie, nu va mai fi nimic la fel.
– Clara, eu voi fi mereu sprijinul tău, să știi.
– Știu, dar nu va fi același lucru. Casei îi va lipsi o rază de soare.
– Mereu o sensibilă incurabilă, ascunsă în spatele unei încăpățânate plină de orgolii.
– Mă cunoști prea bine.
– Clara, eu cred că încă ți-e dor de el, să știi că ți-am citit ultimul articol și se simte acea durere, o durere pe care o scrii, o trăiești și cu care te-ai obișnuit deja, parcă ar face parte din viața ta, potrivindu-ți-se ca o mănușă. Erai un „pepsi” când erai cu el, iar acuma ești un ceai pe care și-l tot face bunica în fiecare seară, de ghimbir, cred.
– Sara acest capitol al vieții mele este închis. Nu e vorba de el, am mai avut relații după el. spuse Clara cu un oftat adânc.
– Și cum se face că scrii tot despre el?
– Hm… nu am vreun motiv.
– Nu e un motiv, e un sentiment și se numește iubire. Poți să-l negi aruncându-te în brațele a sute de bărbați, poți să minți frumos că ești în al nouălea cer, dar te rog un singur lucru: fii sinceră cu tine.
Clara căzu pe gânduri mai repede decât căzu pe schi iarna trecută, poate că sora ei avea dreptate sau poate că ar trebui să lase timpul să decidă dacă se minte sau dacă ăsta e crudul adevăr: „Am luat cele mai rezonabile decizii pe care le-ar putea lua un om, am îmbrăcat sentimentele în rațiune, precum se îmbracă copiii de Halloween și am acceptat fericirea lui în schimbul nefericirii mele sau poate că n-am avut de ales, cine știe? Voi găsi răspunsul într-o zi, nu vreau să părăsesc această lume cu prea multe întrebări retorice și fără să-i mai văd odată privirea.”
Lăsând monologul s-o aștepte, Clara își aranjă puțin părul jucăuș, își puse masca de arogantă, asortând-o cu un zâmbet zeflemitor și deveni o tipă rece, inabordabilă și plină de sine, de care orice bărbat ar fugi.
– Știi? Uneori mă întreb de ce ai dat la sport? Actoria ți s-ar fi potrivit mult mai bine, o spuse cu ironie Sara.
– Îmi place să fug de probleme și să iau viața ca pe-un joc, i-o tăie Clara scurt.
Fete cu tact, perseverente și al naibii de încăpățânate, Sara și Clara erau două picături de apă, se completau perfect precum o nucă crăpată în două și se cunoșteau atât de bine una pe cealaltă, încât se înțelegeau din priviri. Trecuseră prin prea multe împreună, dar asta nu le-a făcut niciodată mai instabile emoțional, ba din contră, le-a îmbărbătat și le-a dat curajul de a merge mai departe cu capul sus, dorindu-și în adâncul sufletului lor să mulțumească cerului pentru steaua ce strălucește pentru ele.
– Sara, arăți minunat. Uite că a venit și ziua să te văd mireasă.
– Cum e? Îmi vine? E potrivită pentru mine?
– Frumusețea se asortează cu orice și da, îți vine de minune, parcă a fost creată special pentru tine.
– Mulțumesc! Aș fi dat orice să fie și mama aici în aceste momente.
– E mândră de tine oriunde ar fi! Sunt sigură de asta.
Clara îi spusese surorii ei că merge să ia o gură de aer, pentru că nu ar fi vrut să deschidă subiectul „mama”, care era un subiect prea delicat și cu o încărcătura emoțională prea mare, iar în pragul celui mai fericit moment din viața surorii sale, Clara nu ar fi vrut să-i vadă pe chip tristețe.
Afară începu să ningă, cum era de așteptat… Doar vine Crăciunul, numai că acești fulgi de zăpadă îi reamintiră Clarei ceea ce uitase complet de atâta vreme: să fie fericită. Parcă o trezea la cruda realitate, iar „a lua viața ca pe un joc” parcă nu mai era o soluție prea inteligentă acum că se gândește mai bine. Simți un gol adânc în stomac și niște furnicături pe șira spinării, ceea ce nu mai simțise de multă vreme, iar asta o irită puțin.
– Poate e de vină părul tău creț, însă te-aș recunoaște dintr-o mie.
Clara se făcu stană de piatră, nu-și mai simțea picioarele, parcă i-ar fost paralizate, ar fi vrut să spună ceva, dar vocea îi tremura, ca și la serbarea din clasa a 3-a când toți o priveau cu atâta admirație, ar fi vrut să fugă, dar iată că în astfel de momente condiția de sportiv nu prea ajută, ar fi vrut să aibă puteri supranaturale să se facă invizibilă și ar fi dat orice să-l fi uitat cu adevărat, dar unii oameni nu se uită așa ușor sau mai bine zis, unii oameni se fac uitați doar de dragul uitării, dar inima îi închide cu lacăte grele în celulele sale, lacăte care fie se vor deschide la momentul potrivit pentru a elibera sentimentele prăfuite de atâtea doruri grele, fie voi rămâne prizonierele ruginii și ale unor chei aruncate pe marginile Senei.
– Părul m-a dat de gol.
– Am zis doar așa, te-aș fi recunoscut oricum, deoarece o timiditate dusă spre mister, nu e așa greu de observat.
– Dacă tu spui.
– Ai rămas la fel de frumoasă, era imposibil să trec fără să te observ.
– Nu ar fi fost prima dată.
– N-ai uitat, așa-i?
– Poate că n-am vrut s-o fac.
– Sau poate n-ai putut.
O voce suavă a unui copilaș cu ochii furați din înaltul cerului le întrerupse discuția:
– Tati, a fost o idee excelentă să ies îmbrăcat pe stradă ca și Moș Crăciun.
– Dacă tot ești astăzi Moș Crăciun, poți te rog să-i îndeplinești domnișoarei acesteia o dorință? Apoi făcu un gest spre Clara
– Cu siguranță! Voi încerca, iar dacă nu reușesc îi voi spune adevăratului Moș Crăciun, sigur el va face o treabă mult mai bună decât mine.
Apoi, fără sfială, se duse la Clara și cu o privire sinceră și încrezătoare îi rostise:
– Astăzi eu sunt Moș Crăciun și sunt aici să-ți îndeplinesc orice dorință. Ascult dorința ta, frumoasă fată.
Clara era tulburată, dar în același timp amuzată de seriozitatea celui mic și luându-l de mână, îl mai privi încă o dată pe tatăl acestuia apoi închise ochii și spuse:
– Nu-mi doresc nimic!
– Imposibil! Toată lumea vrea să primească ceva de la Moș Crăciun, răspunse cel mic puțin cam bulversat.
– Mi-aș fi dorit un singur lucru, dar e imposibil și e de domeniul trecutului.
– Poate Moșu îți îndeplinește dorința anul acesta, cine știe. Trebuie doar să spui.
– Mi-aș fi dorit să fiu mama lui Moș Crăciun, atât și nimic mai mult.

Ioana TRIFOI
Facultatea de Educație Fizică și Sport, Cluj-Napoca

Sursă foto: Ileana Vassiliev

Joi, 16 decembrie 2021, a fost o zi interesantă dar și provocatoare pentru mine. Doi dintre prietenii mei (cred că mă consideră prietenul lor!), două caractere frumoase și puternice, au trecut cu brio peste votul Consiliului Județean Maramureș și au devenit… Cetățeni de Onoare ai Maramureșului. Cred că nu a fost foarte greu să „conving” membrii CJ Maramureș că domnii Echim Vancea (născut la 19 octombrie 1951) și Vasile Godja (născut la 02 decembrie 1951), la doar câteva săptămâni după ce au împlinit 70 de ani, sunt „eligibili” să primească acest titlu județean. Cei doi onorabili sigheteni sunt cunoscuți nu doar la nivelul orașului ci și peste Gutin și, poate, ba nu, sigur!… chiar mai departe. Mă bucur că „județul” apreciază oamenii de valoare, mă bucur că am fost spijinit pentru parcurgerea etapelor legale de către doi consilieri județeni care foarte eficient m-au… consiliat! Și, da, titlul de „Cetățean de Onoare al Maramureșului” este foarte adecvat pentru ei! Știți de ce? Sigur (marea majoritate) știți, nu mergem pe ghicite! Vă prezint, totuși, câteva date biografice – succinte – despre ei.

Vasile GODJA are, în „istoric”, peste 50 de ani de muncă intensă, sănătoasă; este sigheteanul care nu și-a părăsit orașul natal, a rămas în Sighetul pe care-l iubește și pe care și-l dorește… altfel, adaptat secolului XXI.
Vasile Godja este o personalitate „susținută” de o implicare – progresivă și progresistă – de peste jumătate de veac doar în industria mobilei românești și care continuă să… managerizeze eficient!
Este absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă” (bun și stabil reper!), a muncit, a studiat, a parcurs toate palierele în carieră și, în anul 1990 a pus bazele PLIMOB S.A.- cel mai mare producător de scaune din lemn din Europa, firmă care a crescut an de an. Este omul care are – azi – în mâini soarta a 1300 de oameni – angajații firmei sale – și, implicit, familiile acestora. Sigur, nu este singur, se bazează onest pe colaboratorii și partenerii de afaceri (să nu uităm cel mai important nume – IKEA).
A încercat să se implice – apolitic – în bunul mers al Sighetului, fiind consilier independent în Consiliul Local Sighetu Marmației, în legislatura 2004 – 2008, renunțând  ulterior și la alte „încercări” dezamăgit de ineficiența structurilor administrative locale.
Să nu uităm că PLIMOB SA este, de asemenea, principalul „alimentator” de taxe și impozite la bugetul local dar și la cel național.
Vasile Godja a fost și este un finanțator al sportului sighetean, echipa de fotbal pentru copii, având secțiuni pe mai multe categorii de vârstă, are rezultate excelente în competițiile interne.
Și, nu în ultimul rând, diverse familii, având probleme financiare sau cu anumite situații urgente de sănătate apelează la dl. Godja pentru ajutor iar acesta n-a refuzat pe nimeni niciodată, atunci când a fost cazul. N-a refuzat nici ajutorul pentru Spitalul Municipal, școli, licee, etc.
Tot pe latura caritabilă a activității domnului Godja trebuie remarcată implicarea în activitatea rotariană, fiind fondator (2001) al Fundației Rotary Sighet (Clubul Rotary Sighet) și președinte (2003 – 2004) dar și fondator al Asociației Valea Verde (2003) – organizație cu scop ecologic și cultural.
Directorul general al societății PLIMOB SA, este perceput ca un cetățean total implicat în comunitatea locală, fiind un lider de succes și un exemplu de moralitate și corectitudine. Deocamdată mă opresc aici! Activitatea d-lui Vasile Godja continuă… vom mai vorbi și-n anii următori despre asta!

Echim VANCEA este poet, prozator, eseist, editor, publicist, un nume important în cultura și literatura română.
Este și el absolvent al Liceului „Dragoș – Vodă” din Sighet (inevitabil reper, nu?) și, foarte important, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 1998.
Are un „istoric” cultural – artistic de aproape 50 de ani. A publicat versuri, articole, reportaje, interviuri, eseuri, recenzii în ziare, reviste și antologii literare din țară și străinătate. A publicat peste 30 (treizeci) de volume de versuri.
Între 1978-1995 a fost iniţiator şi organizator al Festivalului Internaţional de Poezie Sighetul Marmaţiei (împreună cu Ioan Ardeleanu Pruncu, Gheorghe Mihai Bârlea, Gheorghe Pârja; președinte fiind cunoscutul critic literar Laurențiu Ulici) şi unul dintre iniţiatorii şi organizatorii (alături de scriitorul Gheorghe Pârja) Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” de la Deseşti (1979-1995).
A debutat editorial cu volumul de versuri „Fotografie după un original pierdut” (Editura „Litera”, București, 1990; ediția a II-a, Editura „eLiteratura”, București, 2015) și… după alte și alte volume, publicate aproape an de an, recent i-a apărut „Paranteză temporară” (poezie, Editura Limes, 2021). De fapt, Echim Vancea continuă – cu sau fără „paranteză” – să scrie pentru el și pentru noi!
A coordonat câteva volume colective și a îngrijit volumul postum „Nepermisele iubiri” (Balade și poeme) al poetului de expresie ucraineană Mihai Nebeleac (RCR Editorial, București, 2018).
A fost nominalizat pentru premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1997), este inclus în culegeri și antologii de poezie și proză din țară și străinătate, în lucrări de referință: Dicţionarul Biografic al Literaturii Române de Aurel Sasu, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2006; Dicţionarul General al Literaturii Române, vol. 7 «Ţ-Z», coordonator general Eugen Simion, Academia Română şi Editura „Univers Enciclopedic”, Bucureşti, 2009.
I-au fost traduse și publicate versurile în limba franceză, spaniolă, maghiară, engleză, germană, ucraineană, coreeană, italiană, albaneză.
A părăsit Sighetul după pensionare (anul 2016), locuind în prezent în comuna Câmpulung la Tisa (Maramureș) dar, sufletește, este mereu acasă și-n Sighet și-n tot Maramureșul.

Ion Mariș

La sfârșitul lunii noiembrie 2021, Carina Luiza Hojda, originară din Moisei, și-a lansat on-line, în cadrul Lecturiadei Sighetene, organizate de prof. Odarca Bout (Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”), al doilea volum de proză pentru copii, „Ana și blestemul insulei fermecate” (Editura „Valea Verde”, Sighet, 2021). Acesta este continuarea peripețiilor Anei și prietenilor săi, din primul volum, „Ana și Talismanul Secretelor” (2019).

Am stat de vorbă cu tânăra elevă-scriitoare, pentru a dezvălui cititorilor câteva detalii din „secretele” pasiunii ei pentru scris.

B.O.: Așadar, Ana revine în scrierile tale. De ce tot Ana?
C.L.H.: În primul rând, odată ce creezi niște personaje și treci prin atât de multe aventuri alături de ele, ajungi să le iubești și ți-e greu să renunți atât de ușor la ele. Dar mai mult decât atât, primul meu volum, „Ana și Talismanul Secretelor” avea nevoie de o continuare, atât eu cât și cititorii mei curioși simțeam asta. Majoritatea copiilor care mi-au citit prima carte mi-au mărturisit că i-a intrigat finalul și că trebuie să știe ce se întâmplă mai departe cu Ana și prietenii ei, cu Păpădie și restul personajelor, că trebuie să existe o continuare. Așa că, nu am avut de ales și a trebuit să scriu al doilea volum, în care se dezleagă vechile mistere și apar noi aventuri.

B. O.: După mai bine de doi ani, ne oferi un nou roman-continuare. Cât timp ai alocat scrierii recentului volum?
C.L.H.: Dacă pe primul volum am reușit să îl termin într-o vară, la al doilea am avut nevoie de mai mult timp.  Am lucrat la el timp de doi ani, cu întreruperi în timpul școlii, preferând să scriu în vacanțe. A fost o plăcere să mă reîntorc în universul magic al Anei și să iau o pauză de la realitate, măcar în vacanțe când școala nu mai era o prioritate.

B.O.: Care sunt „atuurile” noului tău volum?
C.L.H: Dacă ar fi să compar cele doua volume, aș spune că pe lângă, aventuri, magie și mistere, al doilea volum aduce în plus personaje noi, Tărâmuri Magice și o altă misiune. Când am scris al doilea volum mă maturizasem deja destul de mult și asta reiese din acțiunea mai complexă și de durată mai lungă și răsturnările de situație care sper că vă vor ține în suspans până la final! Chiar dacă vă veți întălni cu aceleași personaje principale, povestea lor se va schimba radical.

B.O.: Ești în primul an de liceu în Cluj-Napoca. Ai reușit să te remarci în noul mediu educațional și prin talentul tău literar?
C.L.H.: Sunt în clasa a X-a, la Colegiul Național „Emil Racoviță “, la profilul de științe ale naturii și am ales să mă axez mai mult pe partea reală dar și pe cea de comunicare, fac parte dintr-un club de dezbateri și oratorie. De curând am început să particip și la cursurile de excelență de limba română pentru a rămâne în contact și cu literatura.

B.O.: De ce ai ales Clujul pentru continuarea studiilor și nu ai rămas în Maramureș?
C.L.H: Clujul este un oraș frumos, un oraș care mi-a plăcut întotdeauna și l-am ales pentru simplul fapt că îmi doream o schimbare totală de mediu, voiam ceva nou, ceva diferit. A fost probabil una dintre cele mai bune decizii luate vreodată să vin la Cluj, schimbarea mi-a prins foarte bine, din multe puncte de vedere, chiar m-a inspirat pentru un al treilea volum.

B.O.: Vei continua aventurile Anei sau te vei adresa altei categorii de vârstă?
C.L.H.: Am început deja să scriu al treilea volum din serie, dar chiar dacă aventurile Anei continuă, perspectiva noului volum va fi complet diferită. Deocamdată, nu am alte planuri în afară de volumul al treilea la care lucrez acum, dar tind să cred că după ce voi termina trilogia voi începe să scriu și altceva. Nu știu ce imi rezervă viitorul dar scrisul va fi mereu o pasiune și un refugiu pentru mine, așa că sper că voi reuși să continui, indiferent de ce scriu.

B.O.: Recent ai avut lansarea volumului, din păcate on-line. Cum a fost? Cum ai simțit publicul cititor?
C.L.H.: Din păcate, o întâlnire online nu se va putea apropia niciodată îndeajuns de una fizică, dar cu toate acestea lansarea a decurs foarte bine, copiii au fost la fel de interesați, curioși, pregătiți cu multe întrebări și păreri despre carte. Micile probleme tehnice și distanța au fost singurele diferențe, dar cu speranța că această perioadă va trece, cu siguranță ne vom și întâlni pentru a povesti și mai mult despre cum li s-a părut noua carte și pentru a primi bineînțeles autografe.

B.O.: Noi am mai avut o discuție cu tine. Reiau o întrebare din precedenta „întâlnire”: care crezi că va fi impactul noului tău volum asupra cititorilor?
C.L.H: Sper ca impactul va fi unul pozitiv având în vedere că au fost nevoiți să aștepte atât de mult timp pentru a vedea ce se întâmplă în continuare cu Ana și prietenii ei! Cred că această carte le va aduce aminte cât de frumos e să fii copil și îi va face să retrăiască clipe magice într-o lume în care totul e posibil. De asemenea, cred că le va arăta din nou că atâta timp cât ai încredere și muncești pentru visurile tale poți reuși absolut orice.

B.O.: Îți dorim mult succes! Ce le transmiți cititorilor „Salut, Sighet!”?
C.L.H.: Mulțumesc mult! Cred că ce vă pot transmite e sa nu vă fie frică sa fiți copii, să citiți povești și să vă reîntoarceți în timp, să vă urmați visurile, așa cum nici Anei și prietenilor ei nu le-a fost niciodată frică de obstacolele lumii noi descoperite de ei. Până la urmă, viața noastră e ca o poveste, trebuie să o trăim cu curaj și să nu ne lăsăm învinși de nimic dacă vrem să ajungem la finalul fericit.

Brindușa OANȚA

Tit BUD – Scrieri Istorice, Editura Valea Verde, Sighetu Marmației, 2021, volum aniversar (175 de ani de la nașterea lui Tit Bud), coordonat de prof. Ioan Ardeleanu – Pruncu,  Volumul are 560 de pagini și a apărut sub egida Asociației „Firul Vieții”.

Volumul cuprinde patru secțiuni: I. DISERTAȚIUNE  DESPRE  EPISCOPII  ȘI  VICARII  ROMÂNI DIN  MARAMUREȘIU; II. ÎNSEMNĂRI  ȘI  DATE  DESPRE  ÎNFIINȚAREA  PAROCHIEI GRECO-CATOLICE  ROMÂNE  DIN  SIGETUL MARAMUREȘIULUI; III. DATE ISTORICE DESPRE PROTOPOPIATELE, PAROCHIILE  ȘI MÂNĂSTIRILE ROMÂNE DIN MARAMUREȘIU DIN TIMPURILE VECHI PÂNĂ ÎN 1911; IV. ISTORIA  COMUNEI  SATU–SIUGATAGU  (MANUSCRIS).  Primele trei părți au mai fost publicate, ultima parte se găsea în manuscris.

Vă oferim mai jos câteva fragmente – reper despre fostul Vicar al Maramureșului, Tit Bud, extrase din studiul d-lui Ioan Ardeleanu – Pruncu („Tit Bud – Omul și cărturarul, preotul și întemeietorul de biserici și școli”) cel care a realizat și îngrijit această ediție aniversară, studiu inserat în volumul aniversar.

[…] Istoricul Marius Câmpeanu a afirmat de curând că Tit BUD „a fost unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai Maramureșului din toate timpurile” și tânărul istoric băimărean nu este singurul care face astfel de afirmații. Folcloristul clujean, prof. univ. Dr. Dumitru Pop a afirmat acum 50 de ani că, „după revenirea sa în Maramureș, Tit Bud desfășoară o vastă activitate socială și culturală, care îl ridică în rândul celor mai mari cărturari pe care i-a dat în cursul timpului această provincie”. 

Încă din 1882, ca membru al Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș, îl găsim implicat în organizarea Adunării generale a Societății pentru Teatru Românesc, ținută la Sighet în zilele de 7 și 8 august din acel an, și care a avut un frumos ecou în rândul intelectualilor români din Maramureș. În discursul rostit – în limba română! – cu această ocazie, Tit Bud a afirmat printre altele că „renașterea românismului abia a început și românii trebuiește să fie mândri de numele de „daco-valah” – cu care erau etichetați intelectualii români naționaliști – … și nu merită titlul de om acela care se rușinează de neamul din care face parte”. Și a fost aplaudat frenetic de tinerii prezenți la manifestare. […]

În 1887 a devenit Vicar general al Maramureșului, dar Decretul guvernamental de numire avea să-l primească abia în 1893, autoritățile vremii folosind în mod curent tactica amânărilor cât mai lungi, când trebuia numit în vreo demnitate publică un român. […]

În 1889 și-a stabilit reședința vicarială la Sighet. A fost o stabilire mai mult strategică, fiindcă nu avea nici sediu, nici casă parohială, nici biserică, dar s-a apucat de treabă, așa cum îi era obiceiul, temeinic și gospodărește și, în iunie 1890, a sfințit locul și a pus piatra de temelie a noii biserici, apoi a alergat neobosit în toate părțile după bani, a adus o echipă de 10 constructori italieni pricepuți și serioși, și, cu sprijinul neprecupețit al lui Ioan Mihalyi de Apșa – care, la un moment dat și-a ipotecat propria avere – a reușit, ca în 1892 biserica să fie terminată și sfințită la hramul „Adormirea Preacuratei Fecioare Maria”. Așadar, biserica pe care sighetenii ultimelor generații o numesc, evident greșit!, „Biserica lui Man”, este, de fapt și de drept „Biserica lui Tit Bud”. […]

În  anii care au urmat, au fost construite: Casa parohială, Școala și locuințele pentru cantor și învățător. În „Însemnări și date despre înființarea Parochiei Greco-Catolice române din Sigetul Maramureșului” (Gherla, 1905) el relatează mai amplu despre toate acestea. […]

Greu de imaginat, dar, până la începutul secolului XX, în orașul Sighet nu a existat o școală primară în limba română, deși Parohia Sighetului cuprindea peste 3.000 de credincioși greco-catolici români. […]

În timpul vicariatului său, care a durat până în august 1917, s-au ridicat în Maramureș 12 biserici de piatră și clădirile trainice ale Mânăstirii de la Moisei – unde era doar o bisericuță de lemn – și au fost construite sau reconstruite 22 de clădiri pentru școlile confesionale sătești, într-unele dintre acestea implicându-se direct și efectiv, precum în cea de la Budești, pentru care a realizat chiar planul construcției, iar fondul vicarial rămas după moartea sa, de 40.000 florini, a fost o adevărată avere. […]

Salut, Sighet!

NR: Volumul poate fi achiziționat de la Asociația „Firul Vieții” (mobil: 0742-126567; 0745-428769).

Vineri, 17 decembrie 2021, ora 12:00, în prezența viceprim – ministrului Guvernului României, dl. Hunor Kelemen, va avea loc inaugurarea statuii care-l înfățișează pe cunoscutul artist Simon Hollósy, născut la Sighet (02 februarie 1857), întemeietorul renumitei Școli Băimărene de Pictură. Lucrarea este executată de sculptorul monumentalist Radu Ciobanu.

În urmă cu 125 de ani, mai exact la 06 mai 1896, cunoscutul pictor Simon Hollosy sosea la Baia Mare (după o ședere de aprox. douăzeci de ani la München) împreună cu un grup de artiști și elevi. Timp de șase ani „grupul Hollosy” revine în fiecare vară la Baia Mare și se dedică picturii în plein-air.

După plecarea din Baia Mare, maestrul își duce elevii la Hunedoara, apoi pe malul lacului Balaton, după care urmează Sighetul, Gilăul și apoi mulți ani la Teceu, pe malul Tisei. Simon Hollósy a decedat la Teceu (azi Ucraina) la 08 mai 1918.

Partener principal al evenimentului este domnul Péter Pál (născut la Sighet), alături de Fundația Communitas, Fundația Arte+ din Baia Mare și Asociația Culturală Simonchicz Incze din Sighet.

După ceremonia oficială de inaugurare urmează, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură a elevilor sigheteni, la Liceul Teoretic Leöwey Klára.

Salut, Sighet!

NR: Informațiile ne-au fost furnizate de către dl. Orosz Krisztofer, președintele Asociației Culturale Simonchicz Incze.

Din Concertul de Crăciun, oferit sighetenilor Duminică, 12 decembrie 2021, de la orele 19:00, vă prezentăm mai jos, frumoasele colinde interpretate de Corul Parohiei Greco-Catolice „Cristos Rege” din Sighetu Marmației (dirijor prof. Rodica Gheorghiu).

În încheierea materialului video puteți urmări mesajul Episcopului Greco – Catolic de Maramureș, Vasile Bizău.

Foto & video: Ion Mariș

La Biserica Greco – Catolică „Cristos Rege” din Sighetu Marmației (Parohia Greco – Catolică Sighetu Marmației) a avut loc duminică, 12 decembrie 2021, de la orele 19:00, un minunat concert de colinde susținut de Corala Surorilor Congregației Maicii Domnului (dirijor Sr. Dominica) și Corul Parohiei Greco-Catolice „Cristos Rege” din Sighetu Marmației (dirijor prof. Rodica Gheorghiu).

Un moment aparte, în cadrul concertului, l-a constituit lansarea volumului „Tit Bud – Scrieri istorice”, volum aniversar (care marchează 175 de ani de la nașterea fostului vicar al Maramureșului), ediție apărută la Editura „Valea Verde” sub îngrijirea profesorului loan Ardeleanu-Pruncu.

La concert a participat și Episcopul Greco – Catolic de Maramureș, Vasile Bizău, preoți paroh și preoți din Sighet și împrejurimi dar și un numeros public. Gazda și „moderatorul” Concertului a fost preotul paroh Vasile Florea.

Mai jos vă prezentăm înregistrarea video (secvențe) de la Concertul de Colinde de Crăciun.

Foto, text & video: Ion Mariș  

Sâmbătă, 18 decembrie 2021, de la orele 11:00, la Galeria de Artă Vassiliev, va avea loc primul vernisaj de pictură (abstractă), al CNDV-istului Tobias-Eduardo Teriș (clasa a 12-a C).

Mai multe informații despre pasiunea talentatului Tobias, aflați din interviul realizat de eleva Alexandra Iura (clasa a 10-a D) și publicat în AxA, revista Colegiului Național „Dragoș-Vodă” (serie nouă, nr. 2/noiembrie 2021).

***

A.I.: Cum ți-ai definit stilul artistic?
T.T.: Stilul artistic a fost ales din greșeală. Voiam să învăț bazele picturii, iar în nenumăratele eșecuri de a reproduce o imagine pe pânză, am decis să încerc ceva parcă rupt de realitate, să creez un spațiu în care imaginația ne ghidează. Astfel am dat peste termenul de „abstract” și abilitatea acestuia de a dărui privitorilor nu un singur sentiment monoton tuturor, ci trezind fiecăruia un set diferit de viziuni și trăiri în parte. Astfel, interpretarea acestui stil rămâne la îndemâna și imaginația fiecăruia.

A.I.: Ce instrumente folosești?
T.T.: Când vine vorba de instrumente, niciodată nu pot da o informație exactă, deoarece sunt mai multe de luat în calcul decât o pensulă și o vopsea. Dar, să începem cu începutul. Folosesc vopsele acrilice, dar și spray, o pensulă lată, cu care întind culoarea, și multiple pensule micuțe folosite la detalii. Cam atât ar fi cu ustensilele ordinare. De aici urmează să luăm în considerare nenumărate obiecte din viața de zi cu zi, ca de exemplu un pieptene, o pungă de plastic, scoci, pahare, un capac de găleată, pietricele, chei și multe multe altele folosite pentru a crea diferite design-uri și efecte.

A.I.: De unde te inspiri?
T.T.: Inspirația… este ceva ce vine și pleacă incontrolabil. De obicei o găsesc în adâncul meu, prin sentimente resimțite, dar de multe ori și când privesc în jur. Simt în culori, văd în culori. Acestea se manifestă în gândul meu și pe cât posibil în arta pe care o creez.

A.I.: Cum ai descrie operele de artă pe care le creezi?
T.T.: Personal, îmi consider creațiile puțin haotice. E ceva ce mă reprezintă, deocamdată, eu fiind într-un continuu progres spre a-mi găsi stilul propriu de lucru și de a mi-l dezvolta până la limita imaginației mele.

A.I.: Ce înseamnă arta pentru tine?
T.T.: Pentru mine, arta este ceva de care am ajuns să nu mă pot lipsi. Este un mijloc de relaxare, o metodă prin care mă rup de problemele/grijile cotidiene și mă eliberez pe plan emoțional. Arta este exteriorizarea unei mici părți a sufletului tău către un public, menită să trezească emoții frumoase și să facă privitorul să le retrăiască de fiecare dată când o vede.

A.I.: Odată cu terminarea liceului, vrei să continui pe acest domeniu?
T.T.: Da. Categoric da. Indiferent de ce se va întâmpla, nu voi înceta să creez, și voi încerca pe cât posibil să aduc creația la un nivel în care să îmi asigure un bun trai.

A.I.: Ce sfat ai pentru cei care nu cred în talentul lor artistic?
T.T.: Sfatul meu e să muncească pentru ceea ce își doresc, și să nu renunțe niciodată. Nici eu nu cred în talentul meu artistic, ori în talent în general, dar eu cred în mine, și este mai mult decât suficient pentru a ajunge acolo unde vreau să fiu. Munca și dedicația sunt cheia. Acestea, în combinație cu puțină răbdare, pot fi, și chiar sunt, soluția pentru „construirea” talentului.

Pe Tobias îl puteți găsi pe instagram @_dj_acrylics_ , iar pe YouTube și Facebook îl găsiți sub numele de DJ Acrylics. De asemenea, artistul nostru personalizează haine și accesorii și la comandă, deci, dacă vreți un obiect unic sau un tablou special, abstract, vă invit să îl contactați. (interviu realizat de Alexandra IURA)

***

Felicitări și mult succes, Tobias!

Brîndușa OANȚA