Ploaie de vară. Alergătorița la fel de uşoară, o semimijlocie… De fapt, am vrut să comunic faptul că avea o bluză albastru deschis.

Să țin minte grădinile verii.

Duminică spre amiază, începe să clopoțească. O bătrânică se retrage rapid din ferestruica unei case vechi, mici. Vecina: „Te uiți după gagic?”

„…De când nu i-am văzuut… Vara asta nu m-am dus nici la Ocnă… Am ieșit la pensie mai repede… Să mă duc odată în Spania, să mă satur de ei!…”

Sub dig, câteva ”Brune” la păscut. Curate, îndestulându-se în liniște – welfare!

Pescari și fotografi la Iza. Țăcănitul deranjant al aparatelor de fotografiat.

Drumeț șerpuind cu digul șerpuind cu meandrele Izei. Se oprește din când în când, lăsând Iza să curgă singură.

Case cu grădini… Ne apar în cale ca o survenire, ca pianul la începutul vreunui concert mozartian.

„…da’ nici nu mn’i-am bănuit!… C-am grăit cu ie’, alaltăieri…”

„Ioai, bine-i!” – nevastă intrând, de la soare, pe o stradă cu castani.

Stradă vraiște. Vântul toamnei vântură crinii – puzderie – de la case.

Râul plin, larg, lin. Dacă privești atent de pe pod, vezi cum prind viteză pe luciul apei rățuștele, cu motorașul lor silențios, din mal în mal.

La Iza Solovană. Unii stăm încremeniți în peisajul încremenit. Alții îsi poartă coafura/frizura de argint de-a lungul digului – par destul de grele…

Cel mai fain soare este cel de toamnă. El încălzește, nu dogorește, mâinile reci.

Septembrie, resurecție… Sol Septembris resurrexit!

Ascult arii celebre. Dacă, dintr-odată orchestra capătă strălucire și elan ascensional, e clar: cântă Luciano Pavarotti!
⁠
Cicori unice la râu – puzderie!

Câte un senior ghemuit în soarele de septembrie, altul schițând mișcări de gimnastică (dacă nu-i nimeni împrejur), alții, cu câte o botă, luând-o spre deal.

Cu năframa atent împăturită, tocmai pleacă de la nora ei. Se urcă în mașina fiului (sau ginerului): „Mai me’rem undeva?” – întreabă acesta. „Nu.” – răspunde ea scurt. „Me’rem hăt!”

Soare, prima zi de școală. Un el și o ea, spre „Grădina Morii”. El îi explică cu gesturi largi: „Știi că ai mei sunt divorțați… În câte o zi trebuie să mă duc și acolo și acolo….”.

Liniștea dimprejurul caselor de departe. Câinii pe lanț pornesc să latre năprasnic, de cum intri în ea.

***

⁠Sport – vorbe la TV…
„She’s a great mover…” * „A header” – lovitură cu capul. * „Fresh legs” – înlocuiri, „forțe proaspete” în joc, la fotbal. * „Tie break! Interesantissimo!” * „Gool, CSM! Lunetista din Norvegia nimerește poarta.” * „Chelsea se apără bestial!” * „ Traoré era gata să vâjâie pe lângă adversar!” * „Jucătorul este înlocuit. Într-adevăr, nu se poate spune că a jucat slab, dar nici foarte bine.” * „S-ar putea să mai vedem intenții din acest registru: scurtă și passing.” * „…fotbalul gen heavy metal al lui Klopp… * „Datul la gioale și provocarea de cât mai multe întreruperi a fost strategia de succes a gazdelor azi. Dacă ar fi condus oaspeții, ar fi procedat la fel și ei.” * „Înfrângerea se explică prin… și managementul zootehnic al echipei.” * O partidă de tenis mai animată – „conversation”.

US OPEN 2021 (note)
Aflată la serviciu, Gauff îsi fixează îngrijorat adversara. * Greșeală neforțată. Simona își admonestează echipa ( – lipsă Teo…) * Marketa Vondrousova și Magda Linette demonstrează cu fiecare apariție cât de nepotrivite pot fi șepcile alea… * În America, oriunde joacă Matteo Berrettini, se face de-o mică Italie: voie bună la maximum, încurajări și declarații de amor directe, pline de culoare, o gălăgie nemaipomenită, continuă. Italienii americani sunt incorigibili, asemeni fraților din Italia – și minunați! * Pablo Carrena Busta, locul 12 mondial, este înfrânt cu 3-2 (tie break adjudecat în „decisiv”), după ce condusese cu 2-0 la seturi, de Maxim Cressy (USA), locul 150 în clasamentul ATP. Care Maxim a făcut 46 de ași (față de cei 7 ai lui Pablo)! De bucurie, și-a dăruit cele 7 prosoape și tricoul de pe el, publicului…Ci, în partida următoare s-a stins… * Accidentată în timpul partidei cu Sorribes Tormo, Karolina Muchova stă în teren și luptă sub durere, până la capăt. No abandonment! * La finalul meciurilor sunt filmați învinșii, retrăgându-se prin „tunelul” de sub tribune. Se urmărește, desigur, „capturarea” gesticii tristeții și a dezamăgirii, întru buna dispoziție / compasiune a telespectatorului. Dacă nu va fi fiind un memento al petrecerii și retragerii noastre prin această „Vale a Plângerii”… * „Another error from Svaitek!” – stâlcesc comentatorii WTA repetat numele jucătoarei poloneze, deși tânărul arbitru (blond, cu ochelari de soare, desprins parcă dintr-o revistă de modă), pronunță clar de fiecare dată „Șviontek” (scris „Swiatek”, i.e. „Crăciunița”). Nu mi-am imaginat-o pe Iga vorbind singură, răstindu-se fără adresă… Ci, a avut în față o Bencic, din care, în tie-break, pe la 13-12, părea că ies flăcări. * Chiar și așa, Swiatek a dat suficiente probe de măiestrie. Ceea ce mă impresionează la ea sunt: tinerețea extremă, ușurința cu care realizează lovituri formidabile, șapca ei – coif în bătălie, privirea în sus preliminară servei, cum ar verifica traseul, mersul săltat sau apăsat și scuipatul muncitoresc în palme când ia în primire racheta. * La dublu, fetele noastre, Monica Niculescu și Gabriela A. Ruse, au învins entuziast perechea Roudcliff – Fernandez. Gabi și-a primit porecla de „Spicy Ruse” – de parcă poți fi altfel, alături de piperata Monica…! *… Leylah Fernandez, Emma Răducanu, Carlos Alcazar! E clar că ”US OPEN 2021” va fi „Turneul Generației 19”. * La fete, se poartă privitul insistent în rachetă ( și număratul corzilor – facultativ) , în răgazul dintre puncte. Cu spatele la teren, indiferent dacă au punctat sau nu, adversarele își privesc racheta, uneori simultan. Ce scrie acolo?… * Americanii din tribune, în mod specific cei de vârsta a 3-a, afișează o dantură albă strălucitoare, gen Hollyood sau reclamele la pasta de dinți. * Tot la fete, îmi place cum, după câte un punct pierdut prea ușor, jucătoarea desenează în aer lovitura corectă sau cum, tot la eșec, înlătură, din vârful degetelor o eventuală demobilizare, în semn de „Ducă-se!” * Impresionantă liniștea aia fără cusur (se aud numai loviturile mingii, metronomic) de care este cuprinsă arena, când rally-ul numără peste 30 de schimburi și tremuri pentru fiecare jucător, la fiecare minge, nu cumva să greșească. * La un moment dat, Stephanos Tsitsipas și Carlos Alcazar imprimau o viteză atât de mare mingilor în rally, încât părea că dirijează „Katiușe”… Până la urmă, proaspătul major Carlos (din luna Mai), îl elimină pe Stephanos, unul din așii tenisului mondial. * Aș zice că Simona a scos la iveală luptătoarea din, altfel, placida Elena Rybakova , iar Tsitsipas a pus în valoare tot arsenalul tehnic, forța mentală și spiritul competitiv al tânărului oponent spaniol. La fel s-a întâmplat în confruntarea dintre Naomi Osaka, locul 2 mondial și canadianca Leylah Fernandez – 19 ani, locul 70 și ceva – care a prilejuit punerea în valoare a jocului Lelyei. Și de asta le spunem campionilor campioni… * …Că nu o mai bucură victoriile, doar o ușurează, că o întristează peste măsură înfrângerile, așa că nu mai știe când va mai juca tenis – a declarat Naomi după înfrângerea cu Leylah. O cred pe cuvânt, dar să nu uităm că una din mizele Grand Slam-urilor este tocmai ceasul de grație și de glorie prins de unii jucători necunoscuți în luptă cu consacrații, afirmarea unor nume noi – așa cum s-a afirmat și ea însăși, Naomi Osaka. Care rămâne o mare campioană, așa fragilă și excesiv de cerebrală cum e. * Luminoasa Elina Svitolina (sau Sweetolina…) a punctat a 9-a ei victorie consecutivă, de data asta împotriva Simonei Halep. Ucrainianca de Monte Carlo este în formă de zile mari, zboară și i-a făcut acest cadou soțiorului Gaël, după înfrângerea la limită din ziua anterioară… Admirație Svito, respect Simo! Nu voi uita cum, de mai multe ori, campioana noastră a ridicat publicul de pe ”Arthur Ashe” în picioare și cum a luptat, ca întotdeauna, „fără rest”… Și cum, în timp ce ea evolua exemplar, în prim-plan, pe marile arene ale Americii, politrucienii noștri nu pridideau cu viermuiala și sfada, batjocurindu-ne… * Și ca să nu pară o întîmplare, după Osaka (4 grand slam-uri), puștoaica Leylah Fernandez din Montreal a eliminat-o și pe Kerber (3 grand slam-uri)! Ca să nu mai vorbim de liceanul Alcazar… * Să vezi cum două dive ale tenisului feminin – locul 5 mondial, Elina Svitolina-Monfis și campioana olimpică Belinda Bencic, sunt înfrânte de Leliah Fernandez și Emma Răducanu, practic două adolescente, ultima venită din calificări… Să vezi la acestea atâta naturalețe în măiestrie, accesarea cu ușurință a tuturor loviturilor posibile din tenis, precum și o stăpânire de sine ieșită din comun… Așa ceva face să merite tot timpul și emoțiile consumate în fața televizorului. Încât, trec cu vederea gongorismele crainicilor noștri („un as care evacuează presiunea acumulată… ” sau „saltul calitativ cuantic este uriaș…”). Hai, puștoaicele! Come on, kids! * Marija Csicak, the chair umpire, roagă publicul să se tempereze, să nu intervină între primul și al doilea serviciu al jucătoarelor. „But this is New York”! (com. WTA) * Leyla Fernandez – o revelație a turneului. Nu se știe de unde atâta energie și încredere, atâtea mingi măiastre. Este una cu racheta, ca Angus Young cu chitara. Broboane de sudoare îi împodobesc fruntea bombată, spre finalul meciului cu Sabalenka (Aryna cea Războinică) – victoria le transformă într-o diademă. * În zori, „măcelărirea divelor” a continuat cu Maria Sakkari, care se plângea arbitrului, după primul break al Emmei Răducanu: „It’s too loud!” Care Emma, la cei 18 anișori ai ei, are o ușurință uimitoare de a juca tenis la cel mai înalt nivel și „face ca meciurile cele mai dificile să apară ușoare” (com. WTA) La mingile grele, sare la bătaie, accelerează loviturile. Rezistă psihic în momentele cele mai intense ale partidelor, când bărbați în toată firea nu-și pot stăpâni tremurul nervos. Râde la victorie, cu fața toată bucurie, ca și cum i-ar fi ieșit poantă grozavă. Școlită, educată, stăpână pe discursul ei – unul concis, de substanță. Este venită din calificări (9 meciuri, oameni buni!) și zburdă pe teren. Nu a pierdut nici un set. Încât: Români! Vă anunț că mai avem o „fată de-a noastră” pe firmamentul tenisului mondial: Emma Răducanu din UK! Urmează finala US Open 2021 (women, single) a adolescentelor: Hai, Leilah, hai Emma! Ci, mai ales, Emma! * Finala a fost un meci dur, echilibrat, cu reveniri și căderi uluitoare, cu tribunele ticsite și foarte vocale. Când se stingeau uralele, se mai auzeau tot felul de strigări, din toate părțile arenei, ca la baia comunală, pe vremuri…. Accidentându-se spre final, la 5-3, Emma nu avea cum să continue jocul cu piciorul sângerând. Era minge de break pentru Leilah (30-40), unul probabil decisiv în lupta ei magnifică pentru revenirea de la 2-5, într-adevăr… La reluare, însă, Emma a avut tăria de-a nu greși, de-a înainta neabătut spre victoria finală. Nu a mai rata, până la urmă, o a doua minge de meci, încheind cu as al 10-lea meci, al 20-lea set la US Open 2021! Emma Răducanu – tărie și candoare! Are forță, tehnică, are calm, ”athleticism” și viteză – au observat comentatorii. Statistica meciului o arată câștigătoare la toate capitolele, mai puțin la returul pe primul serviciu. Acesta este un triumf! * …Că Emma ar fi fost atât de tare mintal, datorită inconștienței adolescentine – zic unii… Eu zic altceva: fata asta doldora de talent procedează normal, ia tenisul ca joc și înfruntare, nu ca o încleștare pe viață și moarte…. FELICITĂRI ȘI CONGRATULATIONS (sau invers, no matter), EMMA RĂDUCANU! * La băieți a fost victoria lui Daniil Medvedev, un debut strălucit în lumea câștigătorilor de Grand Sleam, care, în speech-ul final își curta blondissima soție, îndrăgostit până peste urechi (o, freza lui „incertă”!), aidoma lui Florin Mergea pe vremuri… Nu-l voi uita niciodată pe Marele Nole Djokovici izbucnind în plâns, sub prosop, când și-a dat seama că nu poate realiza „Marele Șleam” – acesta era titlul care îi mai lipsea învingătorului de la Australian Open, „Roland Garros”, Wimbledon, din acest an. Hajde, Nole! Oricum ești cel mai tare și unul din cei mai iubiți jucători din lume!

Marin SLUJERU
(din postările mele pe fb)

Imagine din centrul Sighetului din anii Primului Război Mondial, grup de țărani în fața Băncii „Maramureșeana”.

„La 4 ianuarie 1912 se deschide la Sighet „Banca Maramureşeană”, cu un capital de 22.000 coroane, destinat exclusiv împrumuturilor ţărăneşti. Ea s-a înfiinţat la stăruinţele avocatului dr. I. Mariş, dr. T. Doroş şi dr. V. Chindriş şi cu sprijinul material al părintelui Simion Balea din Săpânţa, care s-a angajat să semneze singur atâtea acţiuni câte vor semna împreună toţi ceilalţi intelectuali maramureşeni. După război, „Maramureşeana” şi-a ridicat capitalul la 2 milioane lei, a deschis o filială la Vişeu şi şi-a cumpărat un imobil la Sighet, în interiorul căruia a organizat o brutărie sistematică. În timpul crizei de după conversiune, banca a fost silită să-şi desfiinţeze filiala şi să suspende toate operaţiunile bancare, susţinându-se numai din închirierea localului şi din venitul brutăriei. În 1936 „Maramureşeana” a fuzionat cu Banca Comercială din Sighet, având împreună un capital de 10 milioane lei.” (Alexandru Filipașcu – Istoria Maramureșului, București, 1940)

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva familiei Timea & Christoph Müller.

Îmbrăcat frumos, cu haine și opinci noi, cu gatii și cămașă din pânză de in și cânepă, albite și «bilițe », cu ghiozdanul în spate, cu mama de mână, am plecat la Școala din Buleni, o școală cu două săli de clasă și o cancelarie, pentru clasele I-IV, cu două clase dimineața și două după masa. Aceasta era școala, nu departe de casa noastră. Avea și o curte frumoasa, acoperitoare.

După mica festivitate de început de an, cu toți elevii și învățătorii celor 4 clase prezenți, cu flori și scurte cuvântări, se anunță programul, pe clase, după care elevii claselor de dimineață intră cu învățătorii lor înăuntru, ceilalți elevi cu însoțitorii lor plecând spre case. Școala, instrucția și educația, au început!

Marea majoritate a elevilor rămâneau în mediul de la țară; deci instrucția și educația lor trebuia să fie folositoare acelui mediu de viață, iar școlile pedagogice aveau programa adaptată acestor prevederi. Un învățător știa să cânte la vioară, să planteze și altoiască arbori fructiferi, multe alte activități din grădină prezente în mediul rural ș.a.

La clasa I am fost repartizat domnului învățător Iuga Gheorghe, a Olului, care de la început s-a manifestat cu o severitate excesivă pentru fragilitatea noastră de micuți, scăpați din mâna mamei, în ce privește ordinea, curățenia, punctualitata, disciplina, evident și învățătura, mai ales. Avea o ținută impecabilă, sub toate aspectele și-ți puteai fixa ceasul, pe care nu-l aveam, după cum venea și pleca domnul de la școală; era cu o multiplă pregătire, în multe domenii. Cânta la acordeon, la vioară, repara ceasuri, acordeoane, era frizerul dascălilor și a altor personalități din comună, era croitorul de lux al doamnelor, confecționa stilouri deosebit de bune și rezistente, folosind doar carapacele, tuburile unor stilouri stricate, cu care puteai scrie pe mai multe pagini cu indigo, având ca «peniță» un vârf rotunjit de ac de seringă, ne desena în creion, și privindu-ne, duceam acasă imaginea ce ne-o vedeam și în oglindă; se pricepea la tâmplărie, dulgherie ș. a. El și-a construit singur casa, mai târziu, cu toate ale ei. Cum s-ar spune, un om multiplu și nu cum l-a denigrat unul (tot dascăl, făcut cumva pe scurtătură) în ideologia nefastă a timpurilor ce a tăbărât peste noi. Ce mai inginer era, dacă era!

Eu eram o fire extrem de timidă și nu se asocia prea bine cu severitatea domnului învățător. Am pornit cu greu scrisul, mai cu certare și am dus-o așa cam tot anul, cu o teamă instalată. Spre sfârșit de an, la o «scriere frumoasă», văzând că nu mă prea descurc «frumos», a luat stiloul dânsului și mi l-a pus în mână, apoi mi-a purtat dânsul mâna cu a lui, pe o jumătate de pagină și mai departe am mâzgălit-o eu. Eram doar nepotul directorului, Iuga Gheorghe a Birăiței (bunicul după mama a fost primar (birău) până a plecat pe front, de unde nu s-a mai întors, cum am mai amintit) și se gândea să mă scoată la liman. Mi-a notat scierea frumoasa cu 5/10, probabil pentru partea dânsului de scriere. Odată ne-a povestit ceva și la urmă ne-a spus să desenăm fiecare ce vrem din acea poveste. Eu am desenat un urs prin pădurea de brad despre care se vorbea; mi-a notat-o cu 10 și a arătat-o clasei. Am suflat și eu mai ușurat, mi-am ridicat capul puțin mai sus. Tot timpul mi-a plăcut foarte mult desenul în școală și adunam laude; nu i-am dat însă cursivitate, din multe împrejurări, de toate… și cred că am pierdut mult.

La citire eram foarte bun. Așa cum era la noi învățarea scrisului și a cititului, literă cu literă, apoi cuvântul și nu prin metoda globală, direct, ca în alte părți, ci prin litere, pe rând, apoi cuvintele. De exemplu: a, A; m, M, apoi mama, Mama. Tot așa cu tata, mere, cucul… și celelalte, până se citea și scria tot alfabetul, la sfârșit de manual. Dar, cum am mai spus altă dată, eu am observat că am memorie foarte bună. Astfel, din mers, eu și memoram toate paginile. La sfârșitul abecedarului am spus la careva de-a casei să mă urmărească din abecedar, pagină cu pagină, pe litere, pe cuvinte și pe texte, scrise mai spre sfârșit și le-am reprodus cu totul, fără greșeli. Am încheiat totuși anul cu bine, printre elevii buni din clasă.

Domnul învățător a plecat în România, refugiat, o parte din Transilvania intrând sub ocupație maghiară. De acolo a plecat pe front, a căzut prizonier și a revenit în localitate după 1946, mult schimbat, în suferință ce a îndurat-o prin stepele înghețate rusești, siberiene. Nu putea suporta mersul cu trenul sau în aglomerație pe autobus și, când trebuia să meargă la Vișeu, la raion, mergea peste deal, pe jos, cca 8 km. Tatăl soției a fost asistent medical calificat și făcea pe medicul, în cazuri mai ușoare. Erau în stare buna, l-au făcut chiabur și i-au luat aproape tot. Avea o casă foarte mare, cea mai mare din localitate, cu o curte extinsă, numită «Curtea Medicului», pe care CAP-ul a făcut-o sediu.

Învățătorul avea trei copii la școală, soția nu avea serviciu, deși avea 3 ani de «învățământ rural», fără a-l încheia, prin venirea ungurilor. Atunci învățătorul mai efectua diferite munci, cu mică remunerație, benevolă, pentru a rezista. Era totuși personajul cel mai creativ din comună, cel mai folosit și de autoritățile locale, pentru diferite scrieri, lozinci. Picta pe sticlă, pe hârtie, și-a confecționat două sisteme de litere, mari și mici, din nu știu ce material, în toate manifestând ingeniozitate, dar, în schimb, a fost persecutat și de oficialități și de conducerea școlii, pentru nu știu ce crez politic avut, ce nu-l manifesta, contra ideologiei vremii. Mi-am reîntâlnit primul învățător din viață, după mulți ani și peripeții, la școală, dânsul învățător cu activitățile amintite, pentru care aveam și îi purtam un mare respect, iar eu profesor suplinitor, tolerat câtva timp, cu cea mă joasă salarizare, III/1, desi eram calificat pentru ciclul doi. Erau echitățile și dreptățile sociale ale vremilor de atunci.

Gheorghe BĂRCAN, fost elev al Liceului „Dragoș-Vodă”, Sighet
Minneapolis, USA, 06.09.2021

Sursă foto: http://www.graiul.ro/

Recent a apărut la Baia Mare excepționala carte aniversară intitulată „TEODOR ARDELEAN 70 de ani sub semnul lui HOMO DOCTUS” (coordonator Daliana Bonaț). Este excepțională întrucât conține o serie de laudatio și mesaje a zeci de personalități, începând cu Ioan Aurel Pop – președintele Academiei Române, Ionel Bogdan – președintele Consiliului Județean Maramureș, IPS Iustin – Episcopul Maramureșului și Sătmarului și mulți, mulți altii, precum și din partea colaboratorilor, colegilor, prieteni ai prof. dr. Teodor Ardelean. Sunt subliniate activitățile și realizările performante în domeniile culturale, politice, administrative etc obținute la nivel local, zonal, național și chiar internațional de către dl. Teodor Ardelean.

Prof. dr. Teodor Ardelean, merită din plin exprimările de laudatio ale zecilor de personalități care, la rândul lor, în activitățile profesionale sau extraprofesionale pe care le desfășoară sunt apreciați și admirați.

Pentru sigheteni, activitatea, realizarile si personalitatea domnului Teodor Ardelean au o semnificație aparte datorită inițiativei și coordonării apariției cărților, documentar bibliografic, aniversare, ale unor personalități din cultura sigheteană: Mihai Dăncuș, Gheorghe Mihai Bârlea, Nicolae Iuga, apărute sub egida Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Sentimente de bucurie și mândrie pentru sigheteni și de aprecieri laudative la adresa d-lui Teodor Ardelean, au fost și sunt legate de apariția volumului, respectiv a cărții document de semnificatie istorică „100 de ani de la MAREA UNIRE – 100 DE PERSONALITĂȚI MARAMUREȘENE CARE AU FĂCUT ISTORIE”, apariție sub coordonarea domniei sale, unde sunt envidențiați mai mulți sigheteni, printre care Lucia Mihaly de Apșa, Ioan Bilțiu Dăncuș, Gheorghe Chivu, Alexandru Ivasiuc, Elie Wiesel și alții.
Prof. Dr. Teodor Ardelean merită din plin, la acest ceas aniversar, exprimări și mulțumiri pentru sprijinul metodologic și donațiile voluntare de carte pe care, instituția pe care o conduce – Biblioteca Judeațeană „Petre Dulfu” – o acordă permanent și substanțial tuturor bibliotecilor din județ.

Acum, la aniversarea vârstei de 70 de ani, doresc domnului Teodor Ardelean multă sănătate, putere și, în continuare, inspirație și succes pe toate fronturile!
LA MULȚI ANI!!

ing. Gheorghe Iancu

Ne naştem puri, mici omuleţi firavi şi aparent lipsiţi de apărare. Puterea pe care o avem însă de la naştere, e mai mare decât ne putem imagina! Dragostea cu care suntem înconjuraţi de familie şi Creatorul nostru este acea bază care ne însoţeşte pe tot parcursul vieţii şi ne influenţează deciziile, ne influenţează Drumul!

Câteodată e greu, uneori foarte greu dar şi puterea noastră este direct proporţională cu suferinţa. Suferinţa este cea care ne salvează! Dacă nu am simţi durere nu am putea înţelege prin ce a trecut Mântuitorul nostru pe Cruce pentru a ne da posibilitatea de a fi salvaţi! Viaţa e un drum pe care nu suntem niciodată singuri, suntem fie purtaţi de mână fie duşi în palme sau vegheaţi. Niciodată singuri! Și la un moment dat drumul ia aparent sfârşit… aparent, pentru că e doar un nou început, un ciclu încheiat care se reia!

Iubiţi! Iiubiţi mult, iubiţi din tot sufletul şi împartăşiţi iubirea! Nu vă „zgârciţi” să faceţi bine si să îi faceţi pe oameni să se simtă apreciaţi şi valorizaţi! Să nu ni se pară clişee aceste îndemnuri, avem un timp relativ limitat în care putem să fim acea „picãtură din ocean” fără de care oceanul ar fi mai sărac!

Camelia PESEK

sursă foto: A. T.

Despre Boovie am aflat în urmă cu aproape trei ani de la colega și prietena mea prof. Brândușa Oanță care făcuse o postare pe grupul de WhatsApp al profesorilor Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, în legătură cu acest concurs. După ce am citit informația am rămas plăcut impresionată de faptul că ideea semăna puțin cu un mai vechi proiect de cercetare al meu, pe care l-am propus anual elevilor cărora le predau limba și literatura română. Proiectul propus de mine se numea „Cartea care a devenit film” și se desfășura în clasă, fără emoții prea mari, dar desigur, cu reale satisfacții. Într-un an, l-am propus și elevilor cu care interacționam în cadrul cursurilor pentru elevii capabili de performanță, din Centrul de Excelență, cu scopul de a-l prezenta la Proiectul Interjudețean „Dincolo de Științe”. Elevilor interesați de literatură și cinematografie li se propunea să observe și să analizeze cu atenție în manieră originală, asemănările sau deosebirile dintre cărți și filmele realizate după acestea.

Proiectul profesoarei Carmen Ion, de la Colegiul Național „Spiru Haret”, utilizat mai întâi la clasă a devenit în timp Festivalul Concurs de book-trailere, pe care l-a numit în mod inspirat Boovie (creând un cuvânt compus, din două cuvinte englezești book și movie). Mie mi-a plăcut mult conceptul acestui concurs, având în vedere că reunea două pasiuni ale mele: literatura și cinematografia.

Anul trecut, la prima participare, am coordonat alături de prof. Brândușa Oanță, o echipă de liceeni din colegiul nostru, care a obținut Mențiune, cu trailerul realizat după cartea „Pelinul negru” de Ioana Nicolaie .

Anul acesta, am participat la secțiunea Boovie Junior, sub aceeași coordonare, cu o echipă alcătuită din 11 elevi de clasa a VII-a: Ardelean Mihai, Andreicovici Radu, Brad Cella, Dulugea Răzvan, Dunca Darius, Grigor Maria, Orza Mira, Orzan Alesia, Mihai Andreea, Șimon Sergiu și Vlad Tudor, cu care am realizat un trailer după cartea „Copiii paznicilor de elefanți” de Peter Hᴓeg., cea mai metaforică dintre cărțile propuse pentru gimnaziu, la concursul din acest an.

Ca să fiu sigură că pot să le ofer elevilor cea mai bună versiune a filmului „meu” asupra cărții, am recitit-o. Astfel am reușit să mă atașez de Peter, personajul narator, fiul unui preot danez și al unei organiste „dezbrăcate” de toate constrângerile unei preotese dintr-o societate conservatoare. La a doua lectură am beneficiat de latura comică a poveștii, pe care, cred, am reușit să o sugerăm și în film.

Munca în echipă la acest proiect a fost solicitantă, amuzantă, surprinzătoare, dar mai ales semnificativă pentru elevii – actori, care au putut identifica pasiuni noi.

La terminarea trailerului, am fost convinși că în condițiile date, filmând cu telefonul, fără nicio investiție reprezentând costuri pentru decor sau costume, filmul a fost ceea ce noi ca echipă am putut da mai bun.

Obținerea Premiului II la Festivalul Concurs Internațional 2021, secțiunea Boovie Junior, pentru această carte, a fost o mare bucurie și o imensă surpriză, pentru care felicit echipa. Pentru mine a fost o plăcere să lucrez cu acești elevi inteligenți, pasionați și creativi. Demersul didactic s-a născut din dorința de a-i face pe elevii mei să descopere noi mijloace de exprimare, în cadrul unui proiect inovativ care are ca punct de plecare lectura unor romane valoroase, scrise de autori contemporani ai literaturii române și universale.

prof. dr. Otilia CHINDRIȘ

Proiectul „Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi virtuale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, înaintează. După ce au început (și au avansat) cercetările, fotografierea, filmările vechilor biserici de lemn codrenești, zilele trecute a demarat și prelevarea de probe necesare pentru realizarea investigațiilor dendrocronologice la patru dintre aceste biserici, cele din Noțig, Ulciug, Orțâța și Bicaz. Urmează, în curând, Arduzel și Corund.

Pentru a determina științific anul construcției unei biserici de lemn, precum și pentru identificarea transformărilor suferite de un astfel de edificiu de-a lungul timpului, datarea pe baza inelelor anuale ale arborilor este cea mai exactă și mai la îndemână tehnică disponibilă. Din cele peste 1400 de biserici de lemn vechi ce încă se păstrează în România, mai puțin de 50 de astfel de edificii au fost investigate dendrocronologic. Așa că nici nu încercăm să ascundem satisfacția că șase dintre bisericile de lemn din Zona Codrului, despre care se știu mult prea puține lucruri, vor avea șansa de a fi datate prin această metodă precisă:

„Este prima oară când activitatea noastră implică cercetare dendrocronologică, deși proiecte dedicate bisericilor vechi de lemn am tot avut în ultimii ani. Așa că ne bucurăm că de data aceasta reușim să aducem un element de noutate în cercetare, capabil să scoată la iveală adevăruri valoroase despre patrimoniul nostru cultural”. (Rada Pavel – coordonator proiect, CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș)

„Sunt foarte încântată de faptul că pe lângă panoramele imersive, care constituie constanta proiectelor din seria Tururi Virtuale şi care ne permit să vedem pe îndelete interioarele bisericilor de multe ori inaccesibile în vizitele la faţa locului, partea de documentare s-a dezvoltat simţitor, adăugându-i valenţe de cercetare prin datările dendrocronologice ce sunt în curs de desfăşurare”. (arh. Laura Zaharia – președintele Asociației ROST)

„Au fost alese pentru datare acele biserici despre care tradiția reține că ar fi fost mutate din alte localități, cele care nu au o datare certă dată de o pisanie sau de alte documente provenite din arhive sau pentru care s-a simțit nevoia unei cunoașteri mai detaliate a evoluției lor constructive, trăsăturile arhitecturale respectiv decorurile pictate ale acestor edificii de cult indicând posibilitatea realizării lor de către aceiași meșteri dulgheri, respectiv meșteri zugravi”. (Bogdan Ilieș – doctor în istorie, vicepreședintele Asociației ARHAIC)

Reamintim că proiectul „Biserici de lemn din Zona Codrului. Tururi Virtuale” se derulează în perioada august-noiembrie 2021 și urmărește cercetarea și promovarea a 18 biserici de lemn cu statut de monument istoric din Zona Codrului, aflate pe teritoriul a trei județe: Maramureș, Satu Mare și Sălaj. Beneficiarul proiectului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovara Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, se bucură de parteneriatul a opt instituții și organizații din trei județe:

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare
Asociația ARHAIC– coordonatoare a proiectului „Ambulanța pentru Monumente” în județul Sălaj
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș
Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș
Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale
Ordinul Arhitecților din România – Filiala Nord-Vest
Asociația Ghizilor de Turism Maramureș
Asociația pentru Promovarea Turismului și Dezvoltare Durabilă Nord-Vest

La mijlocul lunii noiembrie 2021, informațiile obținute prin activitățile proiectului vor fi împachetate și prezentate prin intermediul website-ului www.culturamm.ro. Până atunci, puteți observa evoluția proiectului urmărind pagina www.facebook.com/culturatraditionala.

Vă mulțumim pentru interes și susținere.

Spor în toate,

CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș

Dacă toată bogăția unui om se află în mintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure! (Benjamin Franklin)
A fi Boovie nu înseamnă a face parte din cele peste 100 de echipe înscrise. Nici nu se reduce la a da share diferitelor postări. Poate nu e nici măcar despre a aparține unui grup, despre a avea o diplomă. Boovie nu înseamnă superficialitate și indiferență! Boovie a fost, este și va fi pasiune! Așa că a fi Boovie înseamnă asumare și implicare!

Și totuși, ce o fi cu acest Boovie? Sună ciudat …. Books & Moovie? Și ce treabă are cu elevii? Cum a ajuns tocmai unde se agață harta în cui?

Boovie este un festival-concurs de book-trailere (organizat de Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani – profesor Carmen Ion – și Asociația Grow Up Project Focșani) care oferă participanților o formă de instruire bazată pe dezvoltare personală și mijloace nonformale: citire, actorie, scriere creativă, montare – editare video, cinematografie. Scopul concursului constă în motivarea elevilor să citească în mod conștient prin realizarea unui book-trailer care să surprindă esența unor romane reprezentative pentru viața adolescentului din toate timpurile și din toate zonele lumii. Cultivarea interesului pentru lectură, dezvoltarea empatiei și a capacității de lucru în echipă, crearea unei viziuni multiculturale sunt câteva dintre obiectivele acestui festival. Boovie se adresează elevilor de gimnaziu și liceu plini de creativitate, pasionați de artă, dornici de cunoaștere, fiind împărțit pe mai multe secțiuni.

La noi a început pe 8 februarie 2021…. Erau toate în voia lor, parcă nimeni nu le deranja. Însă tocmai atunci, în acea liniște perfectă, s-au gândit 11 fantastici să se înscrie la… Boovie. Și pentru că nimic nu poate sta în calea vizionarilor, zis și făcut. CNDV (Clubul Nordic Destinat Vizionarilor) era pregătit cu totul totului tot. 11 fantastici și o profesoară dornică să le fie alături.

14 februarie- prima întâlnire oficială
Alegerea cărții, dezbateri, teme, oboseală…. Mai multe dezbateri, idei, plan, scenariu, modificări, teancuri de hârtii scrise și rescrise, oboseală din plin. Cine ar trata Boovie cu superficialitate, ar spune că în ultimele luni am fost de-a dreptul împovărați. Și nici nu îi condamnăm pentru asta. Totuși, la mijloc se află o carte de 500 de pagini, pe care e greu să o ții. Ce să mai vorbim noi de scenariu și filmat?? Totuși, nu a fost o povară, ci o adevărată aventură a vieții! Am învățat că de la agonie la extaz e doar un pas, însă contează cum depășești momentele de la extaz la agonie. Am fost colegi și am ajuns prieteni! Nu a fost nevoie să învățăm că a cârti nu e de ajutor, pentru că știam acest lucru. Și astfel am pornit cu dreptul! Ne-am distrat și am râs copios, dar am știut și să ne concentrăm 3 ore pentru a alege cartea potrivită din toate punctele de vedere. Ne-am odihnit, însă atunci când a fost nevoie de o oră și jumătate pentru a filma o scenă, am venit cu idei pentru a ieși așa cum mi-o imaginam! Am lucrat nu doar ca o echipă, ci ca o familie! Ne-am susținut, ne-am înțeles, ne-am contrazis, ne-am împăcat și am visat să mergem împreună la finala de la Focșani!

27 august 2021… Iată-ne porniți spre…………… FINALA BOOVIE, ediția a VI-a! Un întreg oraș mânat de spiritul Boovie, 500 de elevi veniți pentru a-și demonstra iubirea pentru carte și film, traineri care mai de care mai dornici să ne împărtășească povestea vieții lor… Ne-am întors acasă mai bogați nu doar cu experiențe, ci și cu un binemeritat Premiu Special din partea Editurii Corint.

Aventura ediției a VI-a se încheie aici, însă prietenia și dorința de a participa la edițiile viitoare ne vor face mereu să fim BOOVIE: bucuroși, organizați, onești, vizionari, inventivi, entuziaști.

Vă întrebați care au fost cei 11 fantastici și ce cred ei despre această experiență?
1. Mich Gabriela Maria, clasa a XII-a A (lider, regizor, scenarist, scenograf)
2. Pontoș Silviu Andrei, clasa a X-a B, CNDV (actor, operator cameră video, montaj audio-video)
3. Popovici Fabian, clasa a X-a F, CNDV (actor, operator cameră video)
4. Dunca Maria Ecaterina, clasa a XI-a F, CNDV (actor)
5. Brenner Vanessa Noemi, clasa a XI-a A, CNDV (scenarist, costumier)
6. Vouciuc Vasile Gabriel, clasa a X-a E, CNDV (actor)
7. Coroi Alexandra Maria, clasa a X-a F, CNDV (decor)
8. Michnea Ștefania Maria, clasa a XI-a A, CNDV (actor, costumier)
9. Pop Denis Emil, clasa a XI-a F, CNDV (actor, scenarist, art designer)
10. Șofron Giulia Adeea, clasa a X-a D, CNDV (actor)
11. Chindriș Antonia Medeea, clasa a XI-a E, CNDV (machiaj)

3 cuvinte care să descrie Boovie

Continuitate, Amprentă, Disciplină. Pentru mine Boovie nu e doar un festival, ci mai mult decât atât… E o lume pe care o poți explora numai dacă ai puterea să continui pentru că e nevoie de colaborare, atenție, implicare, originalitate… de amprenta fiecăruia. Și pentru a face toate acestea într-un mod organizat, disciplina e cheia. Boovie e greu de descris în trei cuvinte; poate și în 300 ar fi la fel de greu însă ce contează cu adevărat e ca Boovie să fie trăit din plin și frumos.

Boovie în trei cuvinte: dezvoltare, curaj și viitor. De ce această combinație? Pentru că în momentul în care ești înconjurat de atâția oameni faini, pasionați, talentați și ești deschis la noi oportunități, nu ai cum să nu crești, să te dezvolți ca om, să ieși în evidență prin energia pe care o emani. De altfel, pentru a ieși în evidență, pentru a te afirma, pentru a-ți spune părerea, pentru a-ți asuma o responsabilitate ca membru într-o echipă Boovie e nevoie de curaj, este imposibil să nu ieși din zona de confort astfel. Cât despre viitor, Boovie este viitorul, e un exemplu că nu contează cine ești, de unde vii, ce posibilități ai, dacă îți dorești ceva cu adevărat și muncești pentru acel lucru, totul este posibil. (Ecaterina Dunca)

Cooperare, pasiune, creativitate. (Giulia Șofron)

Boovie este cel mai bine descris prin aceste trei cuvinte: creativitate, spontaneitate, colaborare. (Alexandra Coroi)

Inventivitate, Cooperare, Strălucire. (Fabian Popovici)

Prietenie, muncă și creativitate. (Vasile Gabriel Vouciuc)

Pasiune, implicare, coeziune! (Brîndușa Oanță, profesor coordonator)

***

Dacă ar fi să atribui întregii experiențe o melodie, care ar fi aceea și de ce?
Ar fi tare bine dacă s-ar compune o melodie despre Boovie, însă versurile care îmi vin acum în minte sunt Dacă ieri aveam curajul de-a trăi și de-a iubi/Să nu-ți treacă azi prin minte că de sunt lovit și trist/Voi cerși la colț de stradă spre-a uita că sunt artist. Primul pas făcut acest an spre Boovie a fost îngreunat de un prea mare bagaj de curaj. Unii aveau impresia că pe parcurs îl voi pierde sau chiar îl voi lăsa din pricina greutăților și a problemelor. Dar, din contră, acestuia i s-a adăugat o doză de supărare compensată de două de bucurie, una de stres răsplătite de multe altele de speranță și noroc. Și în loc să mă împovăreze, bagajul era parcă din ce în ce mai ușor. Oricât aș fi fost de tristă, eram convinsă că dorința de a crea (la fel ca cea a unui artist) era mai mare decât orice altceva.

Dacă ar fi să atribui un titlu de melodie echipei, acesta ar fi „The Nights”, Avicii, deoarece subliniază că trebuie să trăim o viață pe care să ne-o amintim mereu, iar acest lucru poate fi realizat doar cu formarea unor momente de neuitat cu oamenii din jur. (Fabian Popovici)

„Medicine” de la Daughter este o piesă care exprimă foarte bine pentru mine ceea ce a însemnat Boovie, de la început și până la final. (Ecaterina Dunca)

Daca ar fi să atribui un titlu de melodie echipei noastre ar fi „Victorious” de la Panic! At The Disco, pentru că, indiferent de câștigăm sau pierdem „Tonight we are Victorious”. (Denis Pop)

Melodia care îmi aduce aminte de Boovie e „Adventure of  a liftime” de la Coldplay, pentru că se asimilează cu dinamicitatea și pozitivitatea de care am avut parte pe parcursul acestui proiect. (Giulia Șofron)

Consider că cel mai bine s-ar potrivi pentru echipa mea piesa „Show must go on”. (Alexandra Coroi)

***

Ce înseamnă Boovie pentru tine? Cum te-a ajutat? Ai repeta experiența??
Nu aș renunța la Boovie niciodată! Dar cursul vieții mă forțează să fac acest lucru și sunt momente în fața cărora nu te poți împotrivi. Boovie a fost uneori motivul pentru care stăteam trează nopți întregi fie ca să visez cu ochii deschiși, fie ca să muncesc, la fel cum alteori a fost și motivul pentru care închideam rapid și nervos calculatorul dacă ceea ce doream nu ieșea. Mai bine de un an Boovie a făcut parte din mine și m-a învățat nu doar cum să lucrez, ci și cum să fiu atentă la detalii, să privesc toate cele 360 de puncte de pe cerc înainte să iau decizia finală, să ascult, să înțeleg.

Pentru mine Boovie înseamnă experiență, conexiune, e familie, e un început. A fost o experiență unică, deosebită, m-a ajutat să mă dezvolt, să leg prietenii noi și să mă regăsesc pe mine. Am ales să mă înscriu la Boovie inițial pentru că mi se părea o idee interesantă; suna a ceva ce aș face eu, însă cel mai important lucru pe care l-am învățat fiind într-o echipă este că nu există „eu” ci doar „noi”. (Ecaterina Dunca)

Pentru mine Boovie a reprezentat o experiență nouă și foarte plăcută, deoarece am cunoscut persoane noi, mi-am descoperit pasiunea pentru actorie și mi-a plăcut să ajut la crearea unui trailer pentru o carte. La început, credeam că o să fie dificil și nu vom avea destule idei, nu vom reuși să colaborăm, dar am rămas plăcut surprinsă că am reușit să formăm o echipă atât de frumoasă și ne-am descurcat excepțional. (Alexandra Coroi)

Experiența pe care am avut-o cu Boovie mi-a întărit și mai mult ideea de a mă face actor. (Denis Pop)

Da, aș repeta experiența cu cel mai mare drag. Experiența cu Boovie a contribuit la motivația mea să citesc, să mă las scufundată în cărți, încercând să empatizez mult mai profund cu personajele. Echipa mi-a dovedit că există seriozitate acompaniată de râs copios și zâmbete largi, am descoperit o latură mai creativă a mea, încântată de nou și în afara zonei de confort. (Giulia Șofron)

Boovie a venit pentru mine încă de la început ca o provocare: să colaborez cu persoane pe care de abia le cunoșteam, să mă decid asupra unei singure cărți dintre cele 5 propuse și să rezum în 3 minute și jumătate un întreg roman. Totuși, nu a fost nevoie să parcurg aceste „probe” singur, pentru că am avut alături echipa „Clubul Nordic Destinat Vizionarilor”, o echipă plină de oameni dedicați și creativi. Întreaga poveste Boovie de anul acesta m-a ajutat să fiu mai deschis în fața unor experiențe noi, dar și să am încredere în cei din jurul meu, așadar mi-ar face plăcere să particip și la următoarea ediție. (Vasile Gabriel Vouciuc)

Boovie înseamnă pentru mine o modalitate de a învăța nevoia colaborării și importanța lucrului în echipă. Acest concurs – festival m-a învățat să apreciez cât de mult valorează o echipă pentru finalizarea unui proiect important. Cu siguranță aș repeta experiența trăită. (Fabian Popovici)

Pentru mine înseamnă dăruire și o lecție… atipică! M-a ajutat să-i înțeleg, să-i respect și să-i iubesc și mai mult pe elevi. La aceasta experiență aș schimba…. frecvența! Aș organiza trimestrial astfel de concursuri, chiar și pe plan local! 🙂 (Brîndușa Oanță)

***

Cel mai fericit și cel mai trist moment trăit cu echipa
Dacă ar fi să atribui echipei o stare de spirit, cu siguranță aceea ar fi fericirea! Acești 10 tineri atât de talentați m-au făcut să mă simt atât de împlinită de fiecare dată când ne-am întâlnit și pentru asta le voi fi mereu recunoscătoare. Cel mai fericit moment? Atunci când i-am văzut mândri de ceea ce am realizat împreună!

Am să încep cu cel mai trist lucru trăit cu echipa, însă în așa fel încât să evidențiez cât de bine m-am simțit alături de ei.N-am reușit să particip la festival, ceea ce e un minus pentru mine. Au fost momente plăcute pe tot parcursul proiectului în care elevii s-au străduit pentru binele colectiv, au dat o mână de ajutor oricând era nevoie și s-au implicat, mai mult decât era necesar. Gabriela e un coordonator grozav, jos pălăria, un mare exemplu de urmat, sincer!!! Însă momentul meu preferat a fost când am fredonat câteva strofe dintr-o melodie în franceză, în condițiile în care eu nu știu o boabă de franceză. (Giulia Șofron)

Cel mai fericit moment al echipei a fost finalizarea filmărilor, mai exact timpul petrecut ulterior cu membrii acesteia discutând toate momentele minunate pe care le-am creat împreună. Momentul cel mai trist a fost iarăși finalizarea filmărilor, deoarece asta însemna oprirea muncii de echipă. (Fabian Popovici)

Cel mai fericit moment a fost poate prima întâlnire cu echipa. Oameni frumoși și cu multă ambiție în sufletul lor! Cel mai trist moment? Hmm.. nu prea am avut momente triste. (Denis Pop)

Momentul cel mai fericit a fost vizionarea rezultatului final, atunci când am fost convins că avem un book-trailer de care putem fi mândri și că, indiferent de rezultatul de la Focșani, am realizat tot ceea ce ne-am propus. Nu pot spune că au fost momente triste în timpul filmărilor, deoarece cu orice scenă pe care trebuia să o filmăm de 10 ori, cu orice stare de stres și oboseală, simțeam plutind în aer dorința noastră, a tuturor celor din echipă, de a face o treabă bună. Și această dorință s-a materializat. (Vasile Gabriel Vouciuc)

Nu am avut momente triste… Echipa noastră a fost și este fantastică, inteligentă și… fericită! (Brîndușa Oanță)

***

De ce recomanzi Boovie?
Recomand Boovie nu pentru prietenii, premii, activități sau lucruri ce pot fi comparate cu fericirea de o clipă. Boovie merită trăit pentru satisfacția de a fi făcut un lucru ce va rămâne și mai mult decât atât pentru amprenta pe care o lași în viețile oamenilor cu care lucrezi. Acestea nu vor trece niciodată!

Dacă ești o persoană fascinată de cărți și de film atunci recomand cu încredere o experiență ca Boovie, pentru că dacă există pasiune în ceea ce faci acest lucru se vede în rezultat. Poți să ai o aparatură performantă, mulți oameni cu care să muncești, locații perfecte etc. dar dacă nu există pasiune la mijloc, nu există nici unitate, nici satisfacție, nici.. nimic. (Ecaterina Dunca)

Consider că oricine poate să-și dorească ceea ce reprezintă Boovie-ul, însă nu tuturor li se potrivește. Personal am avut o experienta pozitivă, din care am învățat, care m-a îmbogățit sufletește și a lărgit câmpul spiritului meu de observație și creativitate. Însă un lucru sigur e că Boovie vine la pachet cu responsabilitate, cooperare și implicare. (Giulia Șofron)

Recomand Boovie pentru că nu este un concurs ce se rezumă la a citi o carte și a filma câteva scene care par importante, ci înseamnă să te lași cuprins de magia cititului și să transmiți celorlalți o stare de spirit, o emoție sinceră care să impresioneze, iar satisfacția de a fi reușit să inspiri alți oameni este nemăsurabilă. (Vasile Gabriel Vouciuc)

Recomand cu mare caldură Boovie, deoarece este o experiență plăcută pentru fiecare elev de gimnaziu sau de liceu, iar distracția și amuzamentul sunt garantate. Nu ai nimic de pierdut decât de câștigat! Recomand această experiență oricărui iubitor de cărți, oricărui elev doritor de o experiență nouă, oricărui spirit inventiv și creativ deoarece pentru un rezultat bun, pentru un trailer cât mai bun e nevoie de oameni cu idei diferite și talente diferite. (Alexandra Coroi)

Recomand Boovie deoarece este o modalitate excelentă de a stimula elevii să citească, dar și să-și îmbunătățească spiritul creativ. (Fabian Popovici)

Recomand cu căldură Boovie pentru că este o experiență unică în viețile tuturor, o activitate prin care ne dezvoltăm spiritul artistic și de echipă. (Denis Pop)

Boovie pentru elevi înseamnă un instrument modern de „lectură”. Recomand participarea la Boovie în ideea de a-i „reobișnui” pe elevi cu lectura și de a-i obișnui să gândească (și) în imagini. (Brîndușa Oanță)

***

3 puncte forte ale cărții „Privighetoarea”. De ce tocmai această carte?
Autenticitate, mesaj, viață. E unul dintre puținele romane pe care îmi doresc să le recitesc și Boovie mi-a dat șansa aceasta. Pe tot parcursul realizării trailer-ului m-am împrietenit cu Isabelle și Vianne de patru ori și de fiecare dată mi se păreau mai minunate, mai autentice, mai bine conturate. Privighetoarea îți oferă șansa să trăiești o viață pentru că vezi greșelile adulților, inocența copiilor, altruismul mamelor, răutatea societății într-un context istoric nefavorabil, însă prielnic pentru dezvoltarea tuturor.

E o poveste care te încurajează să-ți asculți intuiția, să faci ce simți că ți-ar aduce împlinire sufletească. În carte găsești personaje în care te poti regăsi, căci, în ciuda faptului că circumstanțele sunt diferite față de situația actuală a cititorilor, sentimentele personajelor sunt comune și des întâlnite. Totul e scris în așa fel încât să te țină în priză, să fii fascinat de întâmplări și cursul lor. (Giulia Șofron)

Foarte mulți din echipa mea am favorizat această carte deoarece este cu adevărat captivantă, te ține în suspans și are puțin din toate genurile de cărți: dramă, iubire, familie, istorie, război. Are multe personaje ușor de interpretat și firul poveștii este extraordinar. (Alexandra Coroi)

„Privighetoarea”, de Kirstin Hannah, este un roman despre dragoste și război, despre sacrificiu și iertare, și sunt convins că am luat decizia potrivită alegând această carte, deoarece povestea lui Isabelle și Vianne este una care te impresionează până la lacrimi, îți rămâne mult timp în minte și te face să-ți dai seama ce contează cu adevărat în viață. (Vasile Gabriel Vouciuc)

Cele trei puncte forte ale cărții „Privighetoarea” sunt: conștientizarea dificultăților din timpul perioadelor de război, dovada că un singur om poate schimba o întreagă lume și importanța familiei în viețile tuturor. (Fabian Popovici)

***

Ce ai învățat din această experiență?
• Ascultă și înțelege!
• Vorbește deschis cu echipa pentru a te simți liber!
• Nu te teme de eșec, ci de un rezultat final pe care l-ai fi putut îmbunătăți și nu ai făcut-o!
• Fii cinstit! Iar dacă ți se pare că ai pierdut ceva procedând astfel, fii convins că nu e așa! Cinstea și onoarea stau la baza societății!
• Prețuiește clipa și trăiește-o frumos!
• Fii organizat, consecvent, atent, deschis!
• O Ușă e închisă doar dacă ești prea firav pentru a forța si cu piciorul. Creează oportunități și acolo unde se văd doar ziduri!
• Nu există altă alternativă decât să reușești!
• Nu suntem puțini atât timp cât avem idei multe!
• Cartea în care se tace e cea mai bună variantă când lumea din jur doar vorbește.

Am învățat să intru în pielea personajului, să interpretez trăirile acestuia la intensitate mare. (Giulia Șofron)

Din această experiență am învățat cum să lucrez în echipă, am învățat că alături de persoanele potrivite poți realiza multe lucruri frumoase, este ușor să legi o prietenie și nu în ultimul rând te dezvolți psihic și pe plan social. (Alexandra Coroi)

Am avut onoarea ca la această ediție să nu fiu doar simplu participant, ci și membru în redacția ziarului Boovreport, iar această oportunitate a fost una cu adevărat specială pentru mine, pasionat fiind de jurnalism. Împreună cu ceilalți reporteri și fotografi, și sub atenta îndrumare a Adelinei Miron, am încercat să redăm în câteva pagini spiritul Boovie, magia care aduce în fiecare an sute de participanți la Focșani și am putut observa îndeaproape munca colosală, dar și pasiunea celor care fac ca Boovie să existe. Experiența primului ziar al festivalului va rămâne pentru mine o amintire de suflet. (Vasile Gabriel Vouciuc)

***

Dacă ar fi să o iei de la inceput, ai repeta experiența/ ce ai schimba?
Experiența e minunată, nu am nimic de adăugat sau modificat, căci dacă ar fi să o traiesc din nou și din nou și din nou, sunt mai mult ca sigură că aș găsi mai multe motive pentru care să fiu mândră de echipă și de amintirile create. (Giulia Șofron)

***

Cât de greu a fost să intri în pielea personajului?
Ca să intru în pielea lui Isabelle a fost ceea ce mi-am dorit pentru mine, mi-am dorit să am acest rol si l-am primit. În timp ce citeam cartea mă regăseam în personaj. Fiind un personaj complex, bine conturat nu mi-a fost greu să intru în pielea ei, toată pasiunea lui Isabelle și dorința de a-și găsi un țel în viață, cât și spirtitul de sacrificiu m-au atras la eroina noastră. (Ecaterina Dunca)

Pentru mine, personal, nu a fost greu să intru în pielea personajului deoarece am știut de la început că este un personaj în care mă regăsesc și cu care mă potrivesc. (Fabian Popovici)

***

Cu ce ai compara Boovie?
Dacă anul trecut comparam Boovie cu o păpușa Matrioska, azi văd acest concurs ca o pânză albă. Poți face ce vrei, în ce mod vrei. Poate ai la dispoziție doar câteva culori, însă dacă știi cum să pictezi cu ele, produsul final va fi impecabil. Și așa, încet, pânza se umple. Și știi în ce constă frumusețea acestei picturi? În faptul că fiecare și-a pus amprenta!

Cum am mai spus, Boovie a fost o experiență unică de la început și până la sfârșit, a fost ca un rooller coaster emoțional care ne-a ținut pe toți cu sufletul la gură până la momentul final când am fost chemați pe scenă. (Ecaterina Dunca)

Aș compara Boovie cu orice inițiativă care reușește să conecteze oamenii, să le impulsioneze spiritul de echipă și pe cel creativ. (Fabian Popovici)

Boovie mi se pare că se asimilează cu o grădină plină de flori; trebuie să te implici și să fii atent cu ele ca sa crească în direcția cea mai bună. Le recomand proiectul persoanelor care nu au ajuns încă să se îndrăgostească de cărți. Consider că experiența ar declanșa startul unei iubiri din partea cititorului față de lumea poetică. (Giulia Șofron)

Pentru mine, Boovie este o experiență incomparabilă, pentru că niciodată nu am mai simțit ceea ce am simțit cât am facut parte din echipa noastră și implicit din acest eveniment. (Denis Pop)

Mi-ar fi greu să compar Boovie cu orice altceva, pentru că Boovie este o stare de spirit, este un proces lung care începe cu o carte și se termină cu mult mai mult decât un book-trailer. „Procesul Boovie” se termină, printre altele, cu prieteni noi, experiență cinematografică și amintiri dragi, și de aceea consider că acest concurs este o adevărată lecție de viață. (Vasile Gabriel Vouciuc)

Aș compara Boovie cu o „ședință” de team building. Boovie înseamnă și… dezvoltare personală. (Brîndușa Oanță)

***

Dragii mei dragi, nu vă spun nici să citiți, nici să regizați, însă vă îndemn să faceți, să creați, să visați, să acționați! După noi rămân vorba și fapta! Fie ca ele să fie din cele mai curate!

Gabriela MICH
absolventă, clasa a XII A
C. N. „Dragoș-Vodă”

P. S.: Mulțumim Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet pentru că ne-a permis să filmăm câteva scene din trailer în incinta Muzeului și Primăriei Sighet care a asigurat transportul celor 5 echipe CNDV-iste (29 de elevi și profesori însoțitori) – din totalul de 6 –  care au participat cu trailere la Festivalul de la Focșani, în perioada 27-29 august 2021.

Întâiul

E întâiul toamnei
nu mă acoperi cu nimic
lasă-mi coastele să degere
pe asfaltul proaspăt rece
de sub picioarele tale
leagă-mă cu rădăcini
dintr-o mușcată ofilită
strâns, cât să-mi îmbrățișeze
venele
să fim siguri amândoi
că mă voi îmbăta
privind cerul pustiu
dar nu-ndrăzni
să te îndrăgostești
de corpul meu fluid
și-atât de obosit de beznă

N-am timp!
ți-am dat rețeta magică
dar să nu cumva să uiți
prea-mărite, că eu sunt vrăjitoarea.

***

4 secunde cu soarele

Soarele îmi îmbrățișează
gâtul rece și fragil
cu raze cu miros
de vanilie
ard, îngheț, sau mi-e dor?
sau mi-e dor să mai simt
ceva
și pur și simplu
am ales dorul
pentru că nu aveam
din ce să aleg
precum o mamă
săracă
cu puiul pe drumuri

Nici nu mai contează
s-a dus și soarele
și dorul și vanilia
am rămas din nou
pierdută, complet prezentă
fără muzică, fără ciori
și cu gâtul rece

Nicoleta GIURGI
clasa a XI-a B
C.N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: Pinterest

Lumina își face loc în camera neagră, devenită în timp casă de inimi și cuvinte nerostite. Se observă prin razele încrezătoare gândurile întunecate ce zboară îngreunând aerul. Aceleași raze aruncă foc în speranța de a încălzi sufletele captive în acel loc. Praful de aur emanat, stârnește un zâmbet șters pe un chip al cărui suflet ce-i aparține, zace, încărcat de povești nemuritoare. Se aude în fundal doar ticăitul unui ceas care pare că și-a uitat timpul, noțiunea sa ajungând străină pentru toți și toate, prefăcută în muzică „surdă”, ascultată de nevoie.

Plutesc în jur iubiri declarate odată sub semnul infinitului, dorințe și cuvinte care nu și-au găsit puterea să fie rostite, ci au rămas țintuite în gânduri și în conștiințe. Pare locul perfect în care armurile ar putea să cadă și zidurile s-ar putea prăbuși, lăsând la iveală ce e mai presus de judecată, însă puterea întunericului nu pare a fi destul de mare încât să împlinească visele secrete ale celor stăpâniți de amor de sine.

Suflete adverse sunt aruncate în acest colț de întuneric pentru a se redescoperi. Acestea duc o luptă de ego, emoții și speranțe, în ciuda faptului că nimeni nu le poate dezvălui următorul pas. O luptă asemenea unui război antic, în care inimi și minți se contopesc, se distrug sau dispar pe veci în umbră fără a avea parte de finalul fericit mult așteptat. Oamenii de acolo se folosesc calic de întuneric, ascunzându-se parcă, din ce în ce mai conștient, fugind de ceea ce ar trebui să dobândească.

Singura scăpare este și cea mai firească. Lumina tânjește să acapareze locul dar este ferm oprită de puterea sufletelor prea prinse să scape. Odată intrată, ar uimi până și aerul încărcat cu probleme. Ieșirea a fost întotdeauna acolo, e doar prea întuneric pentru a fi văzută. În tipul de „povești” întâlnite încă din copilărie, finalul deductibil ar fi ca lumina să reușească să pătrundă în încăpere, din cauza unei aparente slăbiciuni a unui suflet care ar deveni brusc erou. Acum însă, când cuvintele sunt în mâna mea, aleg sa zdrobesc orgolii, cu scop pașnic, și să îndemn acele vieți la acceptare și obișnuință, în speranța că simțul realității va rămâne intact, atât al meu cât și al celor cărora le divulg istoria.

Asta e doar o poveste despre un tablou abstract de cuvinte (în spatele căruia sunt sigură că s-au ascuns acești oameni acum timizi), fără nimic special. Doar un simplu moment de artă, căruia am ținut să-i spun povestea.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
Liceul de Muzică „Sigismund Toduța”
Cluj-Napoca

foto: Diana Nadir Ștefănescu

Urmează o zi deosebită, una cu totul emoționantă, o zi cu un amalgam de trăiri, pentru că urci noi trepte spre formarea ta. Aștepți momentul nerăbdător și vrei să dai piept cu noua față a lumii pe care o vei întâlni. Ei bine, dacă ai ajuns până aici, fii convins că ești pe drumul cel bun, dar nu uita că, oricând trebuie să fii atent la pașii pe care îi vei face, nu cumva să o iei pe cărarea greșită și astfel să te pierzi.

Bineînțeles că vorbim despre anevoiosul drum al studenției, un apelativ impropriu deoarece suntem încă neștiutori despre cele ce vor urma. Doar la final îți vei da seama că acest traseu este unul dintre cele mai frumoase parcurse de tine, tânărul rebel și visător. Noua etapă e în fața ta! Vei purta cu mândrie numele de «student» și vei fi mai aproape de visul copilăriei tale deoarece, încă de mic ți-ai dorit să devii medic, actor, avocat sau pictor, iar acum ai șansa să dai contur visului tău. Ești conștient de faptul că vei pleca, cel mai probabil într-un alt oraș în care viața ta se va schimba mult. Vei primi banii necesari traiului și va trebui să îi gestionezi astfel încât să te întreții până la următoarul „plic” de acasă. Și știi că nu vai fi ușor dar te vei obișnui, așa-i? Cu siguranță așa va fi! Și știi de ce? Pentru că oamenii care ți-au dat viață au știut să îți pună în bagaj responsabilitate, iubire, bună purtare. Deși au fost ocupați să câștige bani pentru ca tu să crești armonios, au „investit” în tine atât de multe calități care te vor ajuta să fii și să ajungi acolo unde trebuie, de aceea… ține capul sus!

Acolo, în noul oraș care te va găzdui, vei cunoaște două tipuri de oameni: de la unii vei învăța să fii ca ei iar la ceilalți vei vedea ce nu vrei tu să fii (dar toți sunt buni și de toți ai nevoie căci, cum se spune în Harap Alb «și unii ca aceștia sunt trebuitori pe lume câteodată pentru că fac pe oameni să prindă la minte») și vei vedea locuri faine în care o să îți petreci timpul cu prietenii vechi sau noi. Facultatea, locul în care faci primul pas cu cele mai mari emoții. Aici, depinde de tine dacă vrei să pleci cu geanta plină de experiențe și cunoștințe și, chiar dacă nu va fi ușor, amintește-ți de faptul că la finalul acestui drum vei… câștiga! Multe lucruri o să îți vadă ochii și din toate vei extrage o lecție, o amintire, o clipă prețioasă și să știi că, deși te abați de la drum, poți oricând să pornești din nou pentru a ajunge la linia de finish.

Acum, înainte să pleci, să nu uiți să-ți strângi toate lucrurile de care ai nevoie. Să știi că familia ta iubitoare va avea grijă să nu uiți nimic: haine, lenjerie de pat, amintiri de acasă și borcanele de dulceață și zacuscă (nu le refuza, am auzit că sunt indispensabile pentru zilele în care bugetul s-a cam evaporat!). Știi prea bine că mașina va fi încărcată cu toate cele trebuincioase și parcă te enervează să vezi atâtea cutii și cutiuțe, dar poate ești deprins din liceu cu acest obicei și nu va fi o problemă. Mereu, dar mereu, mai e loc de o „geantă” care să conțină valorile tale. Să pui în ultima geantă bunul simț, bunătatea, responabilitatea, iubirea, experiențele tale, chiar și cele mai puțin plăcute, să iei cu tine în gând pe oamenii dragi și oamenii întâlniți la liceu pentru că vei conștientiza că ei sunt cei care te-au format în adolescență, mereu zâmbitori și răbdători (de cele mai multe ori aceștia erau profii tăi, a căror oră așteptai să se termine uneori, dar de care îți va fi dor). Să nu uiți curajul! De acesta ai nevoie mai mult ca niciodată, perioada de independență a început și, din păcate, nu vine doar cu avantaje, de aceea trebuie să fii încrezător (dacă această calitate nu este bine șlefuită încă, se va rezolva cu… timpul). Să nu uiți să pui totul în bagaj și să înveți să crezi în tine pentru că ești suficient de bun! Ți-am dat doar câteva sugestii, dar în continuare, gândește tu la „lucrurile” pe care trebuie să le cari cu tine.

Succes nouă, studenților de azi, oamenilor și mai buni de mâine! Per aspera ad astra!

Anuța PLEȘ
studentă anul I, Facultatea de Litere, UBB, Cluj-Napoca

sursă foto: ro.pinterest.com

Marți, 31 august 2021, de la orele 15:00, la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” (strada Bogdan Vodă nr. 1), a avut loc vernisajul expoziției artistului plastic sighetean Silvia BOAR. Expoziția cuprinde lucrări din întreaga sa activitate artistică, care se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani. Lucrările sunt monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în tehnici mixte (tempera, acril, guașă, cerapastel) și pasteluri, cele din urmă fiind reprezentative pe o perioadă mai îndelungată de activitate artistică.

La vernisaj, alături de autoarea lucrărilor, a fost prezentă întreaga sa familie, căreia – așa cum a precizat în cadrul evenimentului artista Silvia Boar – îi este și dedicată expoziția, un public numeros, prieteni şi admiratori de frumos. Au rostit adecvate alocuțiuni dr. Mirela Barz, manager interimar al Muzeului Maramureșan, doamna profesor Doina Voina și Raluca Iancău, curatorul expoziției.

Sunt onorată să vorbesc la deschiderea acestei expoziții, deoarece doamna Silvia Boar a fost pentru mine prima profesoară care m-a apropiat de artă, un mentor, un dascăl desăvârșit care m-a îndrumat către universul formelor, al culorilor. Mă bucură faptul că am păstrat de-a lungul anilor legătura, o legătură frumoasă în care am expus împreună, am fost membre ale Cenaclului artiștilor plastici profesioniști, care s-a înființat la Sighet în anul 2016, și astăzi când ne reunește din nou această expoziție, o expoziție aniversară care scoate spre vizionare lucrări din întreaga sa activitate artistică, care include monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în tehnici mixte.

Expoziția cu titlul 70+, se desfășoară în incinta acestui muzeu având ca puncte de referință cele două spații expoziționale, lucrările expuse în această încăpere și pe scări reprezintă peisaje din locurile natale, din zona Maramureșului, câteva portrete și naturi statice, vârtejuri cu flori, executate în tehnici diferite, pastel, ulei, care sunt reprezentative pentru a doua perioadă a activității artistice, iar lucrările din sală reprezintă monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în diferite tehnici, din care majoritatea sunt lucrări mai îndepărtate, din perioada timpurie de creație când încă se mai resimt influențe din partea școlii de pictură.

Lucrările de față sunt caracterizate prin concentrarea asupra impresiilor fugitive, cromatică pură, tușeuri fine de penel pentru a simula lumina reală, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber. Un aspect mai conceptual este resimțit în lucrările din prima perioadă de creație, anii 70, 80, în care artista folosește transfigurarea corpului uman în mijlocul naturii, o exprimare a stării sufletești și a atmosferei prin culoare, care conturează compoziții cu personaje contopite în forma copacilor, care au o tentă către abstracționism și care sugerează tendința umană de a se reîntoarce la natură, de a patrunde și înțelege natura. Coloritul aduce noi armonii și game cu tendință tomnatică care sugerează melancolia și dorința de reîntoarcere la natură, fapt care în zilele noastre este resimțit de noi toți, datorită pandemiei, un strigăt mut crește în sufletele noastre cu dorința de întoarcere către natură. Atât contururile cât și detaliile dispar, lumina este redată sugestiv, suprafața plastică este fragmentată de tușe, este prezentă tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nunațe personale.

Având o activitate artistică foarte bogată, cu numeroase premii și numeroase tabere internaționale, expoziții personale și de grup, în țări precum Austria, Canada, Elveția, Franța, Germania, Israel, Italia, Olanda, Polonia, România, Suedia, S.U.A, Ungaria, dar și în țară în diverse orașe, dar în special în Baia Mare și Sighet, locul natal, unde iată și cu această ocazie a aniversării unei frumoase vârste celebrăm prin această expoziție. O expoziție care aduce natura mai aproape, unde splendoarea peisajelor locale este redată prin trăirea momentului în mijlocul lor, doamna Silvia Boar ne oferă o expoziție excepțională, de mare anvergură care reușește să întregească o extraordinară și îndelungată activitate artistică, iar cu ocazia asta doresc să-i spun un sincer La mulți ani, și cât mai multă inspirație în continuare și să-i mulțumesc pentru tot ce m-a învățat. (Raluca Iancău)

Evenimentul s-a bucurat și de un moment muzical Antonio Vivaldi,  susținut de Tudor Boboșan și Carla Moiș, elevi ai Școlii de Muzică și Arte Plastice din Sighet, clasa profesorului Gavaller Alexandru. Interpretarea tinerilor instrumentiști a uimit, fiind încă o dovadă a calității pregătirii elevilor Școlii. (Ar fi un titlu de onoare pentru autoritățile locale și Inspectoratul Școlar asigurarea continuității prestigiosului Concurs de interpretare instrumentală de la Sighet.)

Expoziţia poate fi vizitată în incinta Muzeului Maramureşean, Secţia Etnografie până la sfârşitul lunii septembrie, de marţi până duminică între orele 9:00 şi 16:00.

Salut, Sighet!

Foto: Muzeul Maramureșan
Video: Brîndușa Oanța

Azi, 31 august 2021, s-a întrunit Consiliul Local al municipiului Sighetu-Marmației, care a hotărât în unanimitate decernarea titlului de Cetățean de Onoare al Sighetului doamnei Hédi FRIED, scriitoare și supraviețuitoare a Holocaustului, stabilită în Suedia. Doamna Hédi Fried nu a putut fi prezentă decât telefonic, starea de sănătate nepermițându-i deplasarea din Stockholm la Sighet.

Diploma a fost preluată de către doamna doctor Mariana Markus (foto) din partea comunității evreiești, Sighet, urmând a fi exzpediată la Stockholm. La ceremonia de decernare a participat și dl. Robert Schorr din partea Federației Comunităților Evreiești din România.

Video, dr. Sorin Markus

***

Hédi FRIED,  psiholog și scriitor, supraviețuitoare a Holocaustului, s-a născut la 15 iunie 1924 în Sighet (în familia Smuck, întreprinzători locali), fiind cea mai mare dintre cele două surori ale familiei.

În luna mai a anului 1944 Hédi Fried a fost deportată, împreună cu familia sa și cu alți evrei din Sighet, de către autoritățile maghiare din nord-vestul Transilvaniei, în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Părinții și rudele ei au murit acolo. A fost transferată apoi în lagărul de muncă forțată de la Bergen-Belsen, de unde a fost eliberată în aprilie 1945 și, cu ajutorul Crucii Roșii, s-a stabilit în Suedia, unde a ajuns în iulie 1945. În iunie 1948 se căsătorește cu Michael Fried, un supraviețuitor și el al Holocaustului – tot din Sighet – și au trei copii.

În iunie 1957 își ia licența (BA) în Psihologie și Pedagogie la Universitatea din Stockholm.
Hédi Fried a lucrat în Suedia ca psiholog și a participat la „educarea tinerelor generații, promovând toleranța și înțelegerea între oameni”.

A publicat cinci cărți cu conținut autobiografic, care au fost traduse în peste 20 de limbi. Patru cărți au fost traduse în limba română: Frânturi dintr-o viață. Drumul la și de la Auschwitz (publicată în limba suedeză în anul 1992), Întoarcere la viață (publicată în lb. suedeză în anul 1995), A treia viață (publicată în lb. suedeză în anul 2002), Pendulul Vieții – Fragmente, experientțe, reflecții – Date istorice și îndrumător pentru profesori (publicată în lb. suedeză în anul 2003).
Frågor jag fått om Förintelsen (2017, Suedia) – „Întrebări pe care le-am primit despre Holocaust” n-a fost încă tradusă în limba română.

Hédi Fried a fost distinsă cu medalia Illis Cvorum (1998) și a fost numită Europeanul Anului în 1999 iar în anul 2000 a primit Natur & Kulturs Kulturpris, un premiu cultural pentru opera ei literară.

În 2015 a fost distinsă cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în 2016 cu Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania, clasa I, iar în anul 2018 a fost numită Eroul Anului, printr-un vot exprimat de cititorii revistei Magazin M.
În decembrie 2017 i s-a acordat Premiul Olof Palme pentru „eforturile neobosite de apărare a egalității în drepturi a tuturor oamenilor, precum și pentru munca de o viață de a face cunoscute atrocitățile produse de nazism și rasism, violență și prejudecăți”.

Hédi Fried a efectuat două vizite la Sighet, în anii 2010 și 2011 (consemnate la vremea respectivă de regretatul jurnalist Ioan J. Popescu). În luna mai 2011 a fost invitata de onoare a Clubului Rotary Sighet, unde i s-a înmânat o Diplomă de Excelență pentru activitatea excepțională în slujba păcii și a toleranței.

Foto: Wikipedia (stânga)/Ion Mariș (dreapta)