Sighet – Album retro (LXXXI)

Zi de sărbătoare religioasă – catolică – la Sighet, la început de secol XX, probabil în anii primului război mondial. Ceremonia religioasă se desfășoară pe platoul de la actuala clădire Curtea Veche.

 

Completările cititorilor sunt binevenite!

 

Salut, Sighet!

NR: Fotografie din arhiva familiei Timea & Christoph Müller.




Sculptorul sighetean Ion Bledea în dialog cu prietenii!

Sâmbătă, 28 august 2021, pe la prânz, norii amenințători de pe cerul Sighetului s-au risipit și-n grădina lui Ion – peste grădina familiei sculptorului Ion Bledea – s-a așternut seninul, salutând parcă cele 35 de lucrări expuse.

Grădina lui Ion s-a umplut de prieteni, de admiratori vechi și invitați noi, o atmosferă cu adevărat artistică, o imagine a nonconformismului cultural, integrată perfect în peisaj, cuprinsă între albastrul cerului și verdele ierbii.
Foarte mulți prieteni – printre ei aflându-se și purtătorii „însemnelor” administrației locale – au ținut să fie prezenți (și n-au regretat) la evenimentul ajuns la a V-a ediție: „În grădina lui Ion – Dialogul artistului cu prietenii”!

Au trecut doi ani de când nu ne-am văzut live, de când marea majoritate a celor prezenți n-au „atins” cu privirea sculpturile lui Ion Bledea create în pandemie. Bucuria firească și imaginea grădinii „plantată” temporar (pentru câteva ore) cu lucrările artistului au indus o stare de liniște și rezonanță cu frumosul cum destul de rar se întâmplă.
S-au exteriorizat – de către sensibilii vorbitori – în cuvinte frumoase, gândurile pe care le-a generat această expoziție „outdoor”, provocarea ineditei „eco-galerii de artă” fiind determinată – pe lângă amplasarea atipică – și de varietatea subiectelor/ temelor abordate de către artist. Lucrările abstracte având multiple „înțelesuri”, etalând o imaginație proaspătă, nepervertită de trendul mercantil s-au „cumințit” lângă cele figurative, conviețuind într-o armonie extrasă din însăși seva creatorului.

A fost o întâlnire revigorantă, evenimentul din grădina lui Ion fiind amplificat de susținerea și atenția familiei artistului care îl înțelege și îl impulsionează continuu. Cred că expoziția a fost și un „mic” cadou oferit de către Ion Bledea soției sale, care își aniversează ziua de naștere la câteva ore după „retragerea” sculpturilor în atelierul – muzeu.

La cât mai multe expoziții (nu doar acasă!), prietene Ion Bledea și… LA MULȚI ANI!… doamnei Maria Bledea!

Foto & text: Ion Mariș




La Desești se combină pictura cu… voluntariatul!

Deseștiul crește vizibil prin grija unor oameni frumoși. În ultimii ani am participat la câteva dintre taberele anuale de pictură din comună având senzația că ruralul aduce strălucirea originară participanților. Întâlnirea cu grupul artiștilor prezenți m-a cucerit prin simplitatea și bucuria  celor care oferă firesc, neforțat, educație prin… voluntariat.

În Tabăra de la Desești se pictează relaxat și, mai ales, se trăiește intens în mijlocul naturii – beneficiind de implicarea și ospitalitatea familiei preotului Ioan Ardelean  –  cu bucuria de-a dărui  din/ prin munca artiștilor o părticică din pasiunea lor. Tabăra se desfășoară continuu de foarte mulți ani (mai exact 18 ani), deși mai sunt – din când în când – și unele probleme „tehnice”. Anul acesta trei serii de creatori de frumos își lasă amprenta artistică la o locație ce se poate – pe viitor – internaționaliza.
Am poposit în mijlocul artiștilor din cea de-a doua serie a acestui an: Mia Gatan Rettegy, Ildiko Hetvary, Corneliu Mircea Șofineți, Ioan Jugan, Istvan Hegedus, Lia Stan, Gabi Rosuș. Le-am văzut lucrările și m-am bucurat de atmosfera caldă, armonioasă, generată de plein-air-ul Deseștiului. Săptămâna viitoare, de luni, ultima serie de artiști (majoritatea băimăreni) vor descinde aici, pentru a urma un program ce include și lecții de desen pentru grupul de copii ce-și așteaptă cuminți rândul la masa „profesorilor” ad-hoc. În fiecare zi (între orele 09:00 – 17:00), douăzeci de copii din comunitatea locală se implică în diferite activități artistice ghidați de profesorii – pictori.  O parte dintre copii sunt beneficiarii unui proiect finanțat prin GAL Mara – Gutâi, „Biserica alături de comunitățile marginalizate”, ceilalți fiind „admiși” suplimentar. Dar, mai important, peste câteva săptămâni se va inaugura „Centrul de zi” deseștean care va oferi pe lângă activități dedicate copiilor, și servicii de consiliere, formare și identificarea de locuri de muncă pentru adulții din mediul rural.

Cei care acceptă să participe la tabără știu și simt că respiră frumosul dintr-un rural autentic („monitorizat” cu grijă de cel care păstorește comunitatea ortodoxă locală), transpunând pe pânză frânturi de „povești” care  „vorbesc” despre o comunitate care evoluează mai ales în spirit.
Am ajuns în acest an și la „Satul copilăriei din plaiul soarelui” un alt proiect îndrăzneț (da, poate chiar nebunesc!)  în care preotul Ioan Ardelean (sprijinit necondiționat de preoteasa – Luminiță) n-a ezitat să se implice. Are nevoie de ajutor, sper să găsească oameni săritori (chiar financiar), pentru că amploarea proiectului este un demers de-a apropia în special copiii (dar și turiștii) de frumusețile locului.

Revenind la pictură, fiecare artist donează una – două lucrări pentru a asigura sustenabilitatea activităților caritabile locale, aducându-și aportul la „suplimentul” de fericire destinat copiilor din zonă. Bucuria culorilor adiționată bucuriei copiilor și-a gazdelor înseamnă o frumoasă lecție… social – artistică.

Foto & text: Ion Mariș   




Artistul vizual Valentin Iosif ROZSNYAI „așteaptă” vizitatorii la o expoziție… generoasă!

Sighetul – ne-am consolat cu acest trend! – nu are multe evenimente artistice, vorba ceea… după buget, monșer! Și totuși, artiștii plastici sigheteni se „descurcă” – vrând – nevrând – pe cont propriu. Și-au creat propriile spații de expunere, găsesc locații private pentru a se înfățișa publicului iubitor de artă.

(Nota bene! Sunt șanse, sperăm, ca în viitorul nu foarte îndepărtat să avem la Sighet și o mult-dorită Galerie de Artă).

Artistul vizual Valentin – Iosif Rozsnyai revine în atenția noastră, a publicului sighetean, cu o expoziție ce va fi deschisă pe parcursul a două luni (!!!). Valentin – Iosif Rozsnyai este foarte darnic cu noi, expune 58 de lucrări, realizate după anul 2010. Ultima expoziție personală – la Sighet – a avut loc în anul 2017.

În această expoziție sunt – cred – satisfăcute toate gusturile: atât iubitorii de lucrări „cuminți”, clasice, figurative cât și „amatorii” de enigme – introspecții, „degustători” de pictură postmodernă, de cunoscătorii inflexiunilor cubiste ce-și asumă (involuntar) și o cultură mitologică găsesc repere adecvate. Imaginația artistului se recompune pe pânze de la mici dimensiuni, până la „obișnuitele” lui creații vizuale monumentale.

Nu ne este ușor, celor care apreciem artele vizuale, să ne expunem subtilităților artistului sighetean și, mai ales, nu este comod (chiar pentru privitorul avizat) să se intersecteze cu lumea misterelor pe care artistul ni le transferă cu generozitate prin labirintul culorilor. Putem „tăia” nodul gordian al acestei ofertante expoziții – descifrând-o prin mecanismele cognitiv – senzoriale individuale – oprindu-ne pentru câteva zeci de minute la Sala de expoziții de la Foto Red (P-ța 1 Dec. 1918, bloc L2, parter) pentru a intra în jocul culorilor și-al curajului de care dispunem.

Așadar, aveți timp suficient (nu aveți scuze!) de luni până vineri, între orele 10:00 – 14:00, să (vă) împărtășiți (din) fluxul cromatic generat de o experiență artistică solidă.

Foto & text: Ion MARIȘ

***

Valentin – Iosif ROZSNYAI, s-a născut la Carei, jud. Satu Mare la 22. 02. 1952.
Este licențiat în Arte Vizuale – Pictură, la Universitatea de Nord, Baia Mare. Master în Arte Vizuale – Pictură, la Universitatea Tehnică din Cluj, Centrul Universitar NORD, din Baia Mare.
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, secţiunea Pictură. Are atelierul în Sighetu Marmaţiei, str. Arh. Ghermano Vida Nr.10.Tel.0768 260.404;
E-mail: [email protected]

Activitatea expoziţională ( selecţie ):

Expoziţii personale:
1972, 1974, 1980, 1985 – Sighetu Marmaţiei ;
1981- Muzeul din Carei ;
1984 – Galeria de Artă U.A.P. Suceava ;
2010, 2017 – Galeria de Artă U.A.P. Baia Mare ;
2011 – Sala „Radio România – Sighet”, Sighetu Marmaţiei ;
2012, 2013 – Muzeul Maramureşean – Sighetu Marmaţiei .
2014 – Galeria de Artă UAPR „Căminul Artei” – Bucureşti
2014 – Centrul Cultural J.L. Calderon – Bucureşti
2016 – Galeria de Artă GALA ATELIER – Bucureşti
2017 – Muzeul Maramureşean – Sighetu Marmaţiei, „Cheile Timpului „
2018 – Muzeul Maramureşean – Sighetu M. „Expoziţie omagială – Hollosy Simon”
2018 – Colonia Pictorilor Baia Mare, „Eşantion de Artist”.

Expoziţii colective şi de grup în străinătate:
2013 -Expoziţia Internaţională „Homage to Picasso”, Zagreb, Croaţia (Marele Premiu, pictură).
2013, 2015, 2017, 2019 – Bienala Internaţională de Pictură, Muzeul Naţional de Artă – Chişinău ;
2017 – Bienala Internaţională de Pictură, Chişinău, R. Moldova – Diplomă de Excelenţă a Ministerului Culturii din Republica Moldova.
2017 – Festivalul Internaţional de Artă a ţărilor din regiunea Carpaţilor -Ivanofrankovsk şi Kiev, Ucr.
2019 – „Arta pe drumuri noi”, Expoziţie Internaţională de pictură – Kecskemet, Ungaria.

Expoziţii colective şi de grup în ţară:
1975, 1976, 1977, 1983, 1984, 1986, 2002, 2010, 2011, 2012, 2013 – Sighetu Marmaţiei ;
1984 – Muzeul de Artă Suceava;
1984 -Galeria U.A.P. Baia Mare;
1986 – Teatrul Naţional Bucureşti ;
2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014,2015, 2016, 2017, 2018, 2019 – „Anuala Artelor”,
Colonia Pictorilor, Baia Mare;
2009, 2010, 2011, 2012,2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019 „Salonul de Primăvară”, Baia Mare;
2010, 2012 – Bienala „Ion Andreescu”, Buzău ;
2010, 2012 – Bienala „Gheorghe Petraşcu”, Târgovişte ; ( 2012 – Premiul II, pictură )
2011, 2013 – Bienala „Lascăr Vorel”, Piatra Neamţ ;
2011, 2013 – Bienala Internaţională, Arad;
2013 – Muzeul Naţional de Artă – Cotroceni, Bucureşti ;
2013 – Saloanele Moldovei”, Chişinău şi Bacău;
2013, 2014, – „Salonul Artelor” , Sala „Brâncuşi”, Palatului Parlamentului, Bucureşti;
2013, 2015, 2017, 2019 – Bienala Internaţională de Pictură, Muzeul Naţional de Artă – Chişinău;
2015 – Sala „Brâncuşi”, Palatul Parlamentului, Bucureşti, Selecţie Internaţională de Pictură;
2015 – Tabăra Internaţională de Pictură ROTARY, Baia Mare;
2016 – Tabăra Internaţională de Pictură „120 ani „, Baia Mare;
2016 – Castelul Banffy, Bonţida, Expoziţie UAP Baia Mare,
2018 – Muzeul Naţional de Artă al României, „Expoziţia – CENTENAR”
2019 – „BIP Chişinău” Muzeul Naţional de Artă, Palatul Culturii din Iaşi.

Are lucrări în colecţia Muzeului de Artă din Baia Mare, a Muzeului de Artă din Târgovişte şi a Muzeului din Carei.
Lucrările sale sunt răspândite în colecţii particulare din România, Elveţia, Ungaria, S.U.A., Canada, Olanda, Germania, Austria, Suedia şi Spania.

 




Mesaj de suflet destinat echipei de redacție a site-ului „Salut, Sighet!” și colaboratorilor acestuia (autor, prof. Gheorghe Bărcan)

Pentru mine Amurgul vieții ca și Zorile s-au repetat mult, dar multul lor este relativ față de „timpul din Lumea lui”.

Am ajuns la o vârstă „bogată”, peste toate așteptările și, prin câte locuri m-au purtat pașii, am avut o copilărie fericită, pot spune, singura din etapele vieții cu această trăire. Peste celelalte s-au suprapus, într-un fel sau altul, mai devreme și mai tărziu, de prea multe ori, suferințe nedrepte de neimaginat, în afara voinței mele, care am fost obligat să le suport, în forță. Cu toată străduința mea cinstită, corectă, onestă și demnă, de a le face fericite aceste etape de viață, pentru mine și pentru cei din jur, nu s-a putut, în conjuncturile vremilor, am fost împiedicat de acestea. Am ieșit din strânsoarea celulelor și din țarcurile muncilor forțate aproape un schelet și, încetul cu încetul mi-am format o pregătire solidă, cu un efort deosebit, cu multe întreruperi, șicane. De la spațiile înguste, care aproape te striveau, am ajuns să survolez spații largi, Mări și Oceane, lumea largă, într-o familie unită, acuma în alte conjuncturi, purtând însă mereu cu mine suferința și ticăloșia ce mi-au străpuns organismul și au rămas în profunzimea lui, de peste 30 de ani.

Am sprijinit copiii, în cea mai fermă preocupare, pentru a-și realiza o pregătire solidă și au realizat-o. Aveau însă salariile așa de mici, că noi le plăteam chiria și altele, din pensie. Amândoi vorbesc fluent limbile franceză și engleză. Dar a venit în țară o echipă de francezi, care recrutau informaticieni. După interviu, la o lună, era cu contract de muncă în Paris, cu o remunerație conformă și, acum, ne ajută el pe noi. În scurt timp, conducea o echipă de mai mulți informaticieni și a realizat mai multe studii în domeniu, fiind în relații de srviciu și cu specialiști din SUA. Franța era mai aproape și mai convenabilă familial. În scurt timp, a dus-o și pe sora lui acolo și funcționa ca secretară la un barou de avocați. Au plecat din lipsuri, greu de suportat, nu de „buieci”, când România nu intrase încă în U.E.

Revoluția noastră, cea din „Răsărit”,
Sperăm că multul „bine” l-a adus.
Dar cât de mult aceasta ne-a dezamăgit,
„Obligându-ne” să trecem spre „Apus”.

Baronii politici de ieri, deveneau baronii economici da azi, aceiași, nesătui în a-și face doldora buzunarele, cu o lăcomie sălbatică.

Îi vizitam de sărbători, iarna sau vara, atunci când aveam o stabilitate cardiacă. În țară nu voiau să mă opereze, fiind prea în vârstă și eram un pacient obișnuit al secțiilor de urgență cardiologică din Borșa, Baia Mare, Cluj-Napoca. Ne-am și cumpărat un apartament și ne-am mutat la Cluj, mai aproape de un centru cardiologic puternic. Am fost de două ori la terapie intensivă, de 1o și respectiv 6 zile. După intrarea în UE, am lut „Certificat Internațional” de asigurare și stăteam mai mult la copii, iarna și vara. „Vizitam” Parisul! Ne-am pregătit locul de veci la un cimitir din Cluj, iar pe placajul din marmură neagră, de pe cruce, ne-am trecut numele, prenumele și data nașterii, urmând ca, la vremea potrivita, să completăm și restul. O să-l facem cadou cuiva, noi nu cred să mai putem ajunge pe acolo, cu neputințele noastre; am fi și singuri. Câte traume produce lăcomia administrației țării, politica, hoția!

Tot în Franța am făcut cele două operații pe cord, în 2007 și 2010, de 4 ore fiecare, în afara timpului de scanare, la fel de lung, de către un chirurg român, Dr. Marius Andronache, unul din cei mai solicitați în Franța pentru ablații cardiace. Deși a dat concurs și a reușit la Cluj, locul nu l-a putut ocupa, pentru că rămânea în rezerva pentru o „beizadea”. De atunci, inima s-a calmat și doar din acest an au început aritmiile, cu vârsta, dar cu schimbarea medicației, se pare că s-au mai stabilizat.

După câțiva ani, Rodica a plecat în USA prin căsătorie și ne-a obținut dreptul de vizită, dar nu puteam rămâne odată mai mult de 6 luni. Cum în timp puteau apare probleme medicale, extrem de scumpe, de neachitat, ne-a obținut rezidența și, cu aceasta, avem dreptul de asigurări sociale. Plătim lunar doar o sumă mică, după pensia noastră. Ea a fost angajată în State într-un foarte bun srviciu, în domeniul financiar, cu o largă rețea în toată America.

După puțin timp, a plecat și Victor în Anglia, prin căsătorie cu o doctoriță din Iași, care lucra acolo, cu pregătirea lui găsindu-și imediat un loc bun de muncă. Acuma au ambii și cetățenie amaricană, respectiv engleza și sunt stabiliți acolo. Și-au cumpărat fiecare casă, cu plata în rate, costul chiriei fiind precum ratele, dar sunt alte condiții, libertăți și, în final, rămâi proprietar. În fiecare vară mergeam în țară, pentru 2 luni, făcând întrerupere cam 10 zile la Londra, la dus și la întors, unde eram într-o bucurie nespusă, în jocul nostru cu cele două nepoțele, două minuni de fetițe. După Brexit, eram doar în trecere, asistența socială fiind pentru noi suspendată acolo. Ultimii 10 ani i-am petrecut la fiica noastră, Ana Rodica. Suntem cu ea și cu nepoțelul nostru, Samuel, clasa VIII-a deja, foarte capabil și cu o voce deosebită. Ea ne îngrijește forte bine și o mai ajutăm și noi cât putem.

De 3 ani n-am mai fost în țară; aveam biletele de drum, dar eu am căzut și mi-am fisurat rău mâna dreaptă, trebuind să anulăm plecarea; a apărut apoi pandemia. Sperăm ca la vară, daca sănătatea ne va permite, să mai mergem o dată în România, prin unele locuri dorite.

Începând din martie 2018, am început să scriu pe calculator, amintiri de viață, neavând ce face, pentru a-mi mai activa memoria, fără a o lăsa să se degradeze prea mult. Am trimis un articol la „Salut, Sighet!”, condus de doamna Oanța Brîndușa, profesoară de limbi clasice, la CNDV, Sighet. Articolul a fost foarte bine primit cu mulțime de vizualizări și comentarii. Doamna prof. Brîndușa m-a încurajat să mai scriu, să trimit articole. Am fost trecuți cu soția la Corespondenți Diaspora și, în trecerea timpului de peste 3 ani, am trimis și mi s-au publicat peste 6o de articole, mai multe comentarii și alte publicații pe Facebook-ul nostru și pe al „Salut, Sighet!”. Îmi pare bine că la această vârstă am discernământ, că memoria s-a schimbat foarte puțin și pot construi fraze care, prin calitatea lor, permit trecerea spre conținut, mai mult memorialistic, scopul articolului. La vârsta aceasta se poate că „Amurgul” sau „Zorile, la un moment dat, oricând, să nu mai apară și atunci cred că este necesar, cu un minim simț de bunăcuviință să spun câteva cuvinte despre această activitate.

Aduc mulțumiri și mult respect întregii echipei de redacție a siteul-ui „Salut, Sighet!”, care, fiecare în parte și toți împreună au făcut să apară această mulțime de materiale, de o calitate sau alta, care, în mulțimea lor, mi-au adus nespus de mari și multe bucurii, chiar și prin faptul că m-au făcut să manifest prezență și nu o absență prezentă, în această secvență de viață. În același timp, îmi cer scuze, dacă, uneori, cu totul involuntar, am produs disconfort, de un fel sau altul cuiva. Le urez multă sănătate tuturor, cu bucurii și multe succese în viitor, pentru toți și pentru cei dragi lor.

O mulțumire aparte aduc doamnei profesoarte Oanță Brîndușa, cu care am avut o densă cooperare, dumneaei fiindu-mi îndrumătorul și protectorul meu în acest demers, dânsei datorându-se întreaga mea evoluție. Dar, așa cum se întâmplă în general, uneori, protectorul poate avea și reproșuri sau disconfort pentru aceasta. La început se exprima că-i pare bine că m-a „descoperit”. Dânsa are un program deosebit de încărcat, cu o vastă rețea în toate domeniile, social, cultural, artistic, administrativ, economic, didactic…  și eu am deranjat-o mult cu anumite corecturi și cu multe alte detalii și oricare au fost acestea, le-a soluționat. Nu știu dacă pe parcurs sau în prezent, mai păstrează această apreciere pentru mine, dar mi-ar părea bine să nu fi devenit regret. În comunicările avute, am găsit numai bunavoință în a mă ajuta și sprijini mereu, în articole și comentarii, orice prezență fiind însoțită de mult respect, deși se pot face repeziri mascate și prin astfel de comunicări. Dar au fost exprimări în toate, totdeauna, sub forma unei prietenii respectuoase de la început, cu care dânsa ne-a onorat. Foarte greu s-ar putea realiza o recunoștință potrivită pentru toate acestea și mai mulți cred că ar trebui să spună același lucru. Dar o asigur de păstarea unui profund respect și a unei înalte prețuiri, prietenii, chiar în situația când s-ar produce anumite manifestări ce nu mi-ar plăcea. Agreabilă prezență a fost și fiica dânsei, frumoasa și inteligenta masterandă Sebastiana Joicaliuc, din ale cărei poezii am avut și inspirația de nuanțări de articole. A fost tot timpul între noi un respect, apreciere și prețuire depline. Le doresc, din inimă și suflet, cu mult drag, multă sănătate, cu bucurii, împliniri și numai succese, împreună cu toți cei dragi!
O persoană de baza în acest colectiv este și domnul inginer Ion Mariș, care prospectează nevoile Sighetului în diverse domenii și, din când în când, intervine cu câte un articol de mare întindere, cu mii de vizualizări și largi dezbateri. Am avut și câteva contacte directe cu dânsul (on-line).

Am mai avut câteva corespondențe pe articole și comentarii cu doamna profesoară Luminița-Erika Colopelnic, desfășurate cu mult respect, aprecieri și eleganță.

Mi-au produs însă o bucurie enormă felul în care au fost primite articolele, cu mulțime de vizualizări și, mai ales, marea mulțime de comentări, deosebit de frumoase, atât pe articole cât și la „scrisurile” pe facebook. Am comentat și discutat cu mulți elevi sigheteni articole și comentarii, deosebit de frumos și am evidențiat totdeauna succesele lor remarcabile.

L-am citit pe părintele Marius Vișovan, cu multă plăcere și respect și am avut parte de comentarii ale dânsului, deosebit de plăcute, apreciative, uneori în formă mai concisă, simbolică.

Se detașează aici, la comentarii, Domnul Sergiu Ovidiu Luscalov, cu o largă distribuție pe mulțime de articole, cred, cel mai amplu comentator. Le analizează în profunzime, cu detalii, pe tematica lor, într-o foarte corectă interpretare și semnificație. Sunt rare și articolele mele (câteva) care să nu le fi comentat și din lecturarea lor, se vedea că înțelege perfect fenomenul memorialistic al acelor vremi. Toate manifestă o formă detaliată, într-o logică corectă, cu multe aprecieri în trăirea și indurarea lor.

O mulțime din foștii mei elevi au făcut comentarii superbe la mai multe articole, ei necunoscând, ca elevi, situațiile dramatice prin care am trecut. Așa a fost prof. Bălin Petru, matematician, Chiș Gheorghe, inginer industria textilă, Chiș Dumitru, profesor de matematică ș.a., și multe eleve, cu nume schimbate prin căsătorie și mulți necunoscuți. Felul cinstit și plin de revoltă în care au interpretat cumplita și masiva detenție comunistă, sălbăticia ei, aprecierile solidare în îndurarea acestora, în toată silnicia lor, m-au emoționat profund.

Mi-a produs o enormă bucurie și satisfacție comentariul scriitoarei Antonia Luiza Dubovici, la articolul „La Răscruce de Drumuri” (04.02.2021) și altele, în care, pe lângă elogiul adus victimilor acelor cumplite barbarii, arăta și că înțelege acele cumplite fenomene memorialistice. Scrie: „Vă citesc de fiecare dată cu un deosebit interes. Povestea vieții dvs. este subiect de carte și film. Vă mulțumesc din suflet pentru aceste împărtășiri, le prețuiesc din adâncul inimii. De asemenea, sunt plină de gratitudine pentru fiecare tânăr care a luptat pentru o Românie mai bună și s-a sacrificat până la sânge, cu lacrimi, cu timp, cu viață. Dumnezeu să vă răsplătească pentru fiecare gest de bunătate și pentru deciziile nobile și demne pe care le-ați luat, de-a lungul vieții dvs. Dumnezeu să vă dăruiască multă sănătate și bucurii, alături de cei dragi!„.

Îi doresc, din inima și suflet, cu tot dragul, multă sănătate, cu bucurii, împliniri și numai succese, alaturi de familia dumneaei, dragă și scumpă.

Doresc la toți participanții la activitățile amintite, sub orice formă, de orice fel și oricum primite, multă sănătate, cu bucurii și numai succese, împreună cu cei dragi. Scuze pentru unele nominalizări omise, fiind totuși cuprinse în respectul și urările apreciative generale, făcute cu tot dragul, din toată înmă.

Cu tot respectul și prețuirea, cu urări de multă sănătate, cu bucurii și numai succese, împreună cu cei dragi. Mă închin nobleței manifestate în toate relațiile avute cu toți, în aceste activități.

Gheorghe BĂRCAN




Expoziție aniversară de pictură: Silvia BOAR

Marți, 31 august 2021, de la orele 15:00, va avea loc la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” (strada Bogdan Vodă nr. 1), vernisajul expoziției artistului plastic sighetean Silvia BOAR.

Este o expoziție aniversară care cuprinde lucrări din întreaga sa activitate artistică, care se întinde pe o perioadă de aproximativ 50 de ani. Lucrările sunt monotipii în ulei, compoziții sau portrete decorative în tehnici mixte (tempera, acril, guașă, cerapastel) și pasteluri, cele din urmă fiind reprezentative pe o perioadă mai îndelungată de activitate artistică.

„Întotdeauna am lucrat sub prima impresie, dirijată de o scânteie care, dacă nu se aprinde, nu există operă de artă. Numai senzația, prima impresie, primul impuls, culoarea care se schimbă repede, dintr-un minut în altul… asta conta pentru impresioniști și a avut o mare influență și asupra mea. M-am bazat întotdeauna pe simțuri, pe simțul culorilor. Îmi plac formele difuze, luminile și umbrele, culorile calde. Folosind pastelul, am putut reda splendoarea peisajului, frumusețea florilor, dar în același timp și precizia portretelor. Natura în Maramureș e superbă. Dealurile, valea Izei, Grădina Morii, livada bunicilor mei din Valea Cufundoasă, podurile, pădurile și luminișurile, clăile de fân și florile care se găsesc pretutindeni, toate m-au inspirat și mă inspiră în continuare.” ne-a mărturisit artista.

Raluca Iancău




Pe drum mergând…

Proprietar la geam cu țigara, cu hardughia în spate – burg, vara.

Casă toată sclipind a inox, trandafiri opulenți, gard de beton – noi însemne de prestigiu.

Zi de zi consemnez: cum am stat cu parcul, cum am mers cu râul…

La Iza Solovană. Unul cu un tun-foto sărăceşte locul de imagini. Unii nu ne-am bucurat la tinerețe de aceste locuri magice. Ci, faptul că ne bucurăm de ele acum, peste ani, inventează şi acele bucurii, din nimic.

No story. Decât că plouă și Zveltețea Sa (unknown) se îndreaptă alert spre Iza şi că imaginile sunt de acum.

La râu, pe mal, un vânt ușor freamătă frunzișurile și cămășile pescarilor.

Vară toridă. Mai albi crinii în soare, ori în penumbră?

O ospătărie lângă policlinică. O mătușă singură la masă: „Alo!… Daa, și cu inima… Tăt ‘i bine… Pune-mi o oală mare cu apă pă șpor, pă când vin!”

Vară molcomă. Ci, iarba asaltând clăi vechi, metalice.

Spre plajă, 2 cumetre hodine în pantaloni scurți:: „…și două Raffaele-uri mi-o furat, tu!”…

Și pentru precupețele din comerțul stradal din „Cuza-Vodă”, cumpărătorul este un adversar: „Ceă, n-au alt loc a ști’mba banii? Numa’ aici, la noi?”

După furtună. Gladiole grele-n rond, în înclinare.

Cuiul de pe Pietonală. În loc de un manelist, la mohonumentul non-stop cântă mai nou un șansonetist. Inadecvareee!…

O pereche trece zilnic spre piață. Însoțitoarea inspiră izurile verii, cum trec peste fața soțului ei orb…

Crini în grădină. Sunet de argint abia, în porțelanuri…

Luni. În parc, prin filigorii, siluete apropiindu-se. Bună și această „Floare de colț” la ceva…

Facebook, râs de grup – nu se înțelege pentru cine. Mulți ar trebui să nu mai posteze nimic pe rețele… Nu numai că se dau în stambă dându-se ce nu sunt, dar este evident că existau mai mult înainte. Devin indistincți, își pierd individualitatea în noianul de postări. Nu mai vorbesc de unii dependenți de chipul lor, narcisici până la …paranoia, care stau și se contemplă non-stop, înr-o …prostare continuă.

Duminica, în parc. Par să fie mai mulți oameni, copii, cum vin și pleacă, în vântul verii – oarecum ilustrativ la soarta lumii.

La Grădina Morii, un spaniol învață niște copii mai mari, de la noi, „Maia-hi, maia-ho! Alo, Picasso!”. Aplaudă și se mișcau ritmic, menținând formația buluc, într-o intimitate de frați.

Cu vara, se răresc fluturii albi. Apar fluturii policromi, după florile mii…

Sfânta Maria Mare! La Sebările de la Putna, acum 150 de ani, Eminescu şi congenerii săi naționalişti, „floarea tinerimii române”, se salutau astfel: „Trăiască nația!… , Sus cu dânsa!”

Neantul verii intensifică neantul provinciei. O mare foame de evenimente. Orice gest, orice vorbă, orice apropiere sunt interpretate ca semnal al unor fapte sau cel puțin ca intenții. Nimic nu rămâne gratuit, pur și simplu.

Casa de la râu. Nu mai cântă pianul. Numai flori, sub geam.

„Tăți îs oameni buni, / Că au grădină cu pruni…”

La „Pariuri”
Întinde banii și tace.
– …Spune, ce să pun?… Că nu scrie pe fața dumitale!
– …Aliator, ceă?!…- mormăie necăjitul.

Consemnări de Marin SLUJERU
(din ultimele mele postări pe fb)




Fostul deținut politic sighetean Petru Codrea a participat la comemorarea de la Târgșor-Prahova

Joi, 19 august 2021, a avut loc la monumentul de lângă închisoarea Târgșor, județul Prahova ceremonia de comemorare a deținuților politici care au suferit în această închisoare în timpul regimului comunist. Slujba religioasă a fost oficiată de parohul ortodox Titus Ciobanu și separat, pomenirea nominală a eroilor a fost citită de preotul greco-catolic Marius Vișovan din Sighet, care a și evocat semnificația jertfei elevilor anticomuniști, grupul de maramureșeni fiind relevant atât cantitativ cât și ca model de dârzenie și unitate.

A fost prezent domnul Petru Codrea (90 de ani), ultimul deținut politic din Sighet și domnul Aurel Vlad (88 ani), tot maramureșean, dar domiciliat în SUA, precum și urmași și cunoscuți ai martirilor luptei anticomuniste. Participanții au intonat după tradiție „Imnul celor căzuți”, într – o atmosferă impresionantă.

În perioada 1948 – 1951 au fost întemnițați la Târgșor peste 800 de elevi de la licee din toată țara, Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet fiind pe locul 2, după liceul „Radu Negru” din Făgăraș. De acolo majoritatea deținuților au fost transferați la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Salut, Sighet!




Consiliul Județean Maramureș invită maramureșenii la HORA LA PRISLOP!

Duminică, 22 august 2021 va avea loc mult așteptatul Festival Interjudețean de Folclor „Hora la Prislop”, care anul acesta marchează cea de-a XLIX-a ediție.

Organizatorii acestei ediții sunt Consiliul Județean Maramureș prin Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, alături de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Primăria orașului Borșa.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, îi îndeamnă atât pe maramureșeni, cât și pe turiștii aflați în județ în această perioadă, să se alăture acestui eveniment cu tradiție: „Duminică, 22 august, va avea loc unul dintre cele mai frumoase festivaluri ale județului Maramureș, un eveniment care denotă dragostea și respectul nostru față de tradiția acestor locuri. Îi invit cu mare drag pe maramureșeni, dar și pe oaspeții dornici să ne descopere județul, să vină la „Hora la Prislop” pentru a se bucura de un program deosebit, care are ca scop promovarea tradițiilor, obiceiurilor, dansurilor, cântecului și portului popular.”

Astfel, duminică, 22 august, după oficierea slujbei religioase la Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Față” din Pasul Prislop, participanții vor asista la o spectaculoasă paradă a portului popular, urmată de o horă în care sunt invitați să se prindă toți cei prezenți.

Începând cu ora 12:30, toți ochii vor fi ațintiți asupra scenei pe care, după deschiderea oficială a festivalului vor performa ansambluri folclorice renumite din județele Maramureș și Suceava, dar și artiști consacrați precum: Gheorghe Zamfir, Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae Furdui Iancu și Formația Crai Nou.

În cadrul evenimentului va fi organizat și un târg al meșterilor populari, unde păstrători extrem de talentați ai tradițiilor vă vor încânta cu adevărate lucrări de artă, făurite conform datinilor străbune.

Ca la orice moment de sărbătoare, participanții vor avea ocazia să deguste o varietate de produse și preparate tradiționale.

Vă așteptăm cu drag!

Comunicat CJ Maramureș




Revista „Memoria Ethnologica” la un nou număr (78-79)

Marți, 17 august 2021, a avut loc lansarea celui mai nou număr (78-79) al revistei „Memoria Ethnologica”, publicată neîntrerupt de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, prin Editura Ethnologica, încă din 2001.

La Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare s-au adunat prieteni și colaboratori vechi și noi. Și nu e ușor să se adune lume la o lansare de carte (revistă culturală), într-o perioadă în care concediile sunt o prioritate pentru aproape întreaga suflare. Dar uite că invitații Centrului au venit. Să asculte, să povestească, să depene amintiri, să citească. Mulțumirile organizatorilor se îndreaptă și spre cei care le-au fost alături cu gândurile lor, chiar dacă nu au putut fi prezenți la eveniment.

La întâlnire au luat cuvântul: Lucian Iluț – manager interimar CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș, Corina Isabella Csiszár – redactor șef, Nicolae Scheianu – consultant artistic, dr. Carmen Dărăbuș – membră a redacției, Alexandru Perța Cuza – sculptor popular.

Acest număr este dedicat memoriei prof. dr. Ștefan Mariș.

Sumarul nr. 78-79, (200 pagini):
Corina Isabella Csiszár: Cuvânt către cititor,
Nicolae Scheianu: Spiritul continuator al „Memoriei Ethnologica” (În memoria Prof. dr. Ștefan Mariș).

ARTICOLE ȘI STUDII
George Achim: O viziune etno-antropologică asupra păstoritului în Munții Maramureșului,
Gheorghe Glodeanu: Legendele Sfântului Graal, Carmen Dărăbuș: Despre osmoza viață-moarte în poezia lumii. Câteva contexte,
Anca Maria Pop: Contribuții ale ASTREI La procesul de literație rurală,
Loredana-Maria Grozoiu: Relația dintre spațiu și bunăstare în contextul existenței umane
Gabriela Boangiu: Despre proprietate și identitate culturală în Perioada comunismului – povestiri ale vieții,
Sorin Mitu: Alimentație și gastronomie tradițională maramureșeană,
Teofil Ivanciuc: Motive decorative rar întâlnite în arta lemnului din Țara Maramureșului,
Marius Matei: Câteva aspecte din repertoriul decorativ al artei populare din Banat,
Pamfil Bilțiu: Vergelul în folclorul zonelor Chioar și Lăpuș,
Vlad Bondre: Provocări asupra familiei tradiționale. Divorțul.

COLECȚII DE FOLCLOR
Florin Avram: Hori din Lăpuș,
Corina Isabella Csiszár: Ocultism și tradiții din Groșii Țibleșului,
Maria Mirela Podut: Meșteșuguri,
Angelica Herac: Animalele din gospodăria țăranului din Banatul de Munte,
Lia Lungu: Mituri, rituri și credințe, Ioana Pop – Tupiță: Povești.

APARIȚII EDITORIALE
Carmen Dărăbuș: Distopia Gulagului,
Florian Copcea: Forme ale identității în literatura română (Formes de l’identité dans la littérature roumaine) de Carmen Dărăbuș ou les facettes de la notion d’identité.

Numărul nou al revistei, precum și numerele precedente ale colecției „Memoria Ethnologica” pot fi achiziționate de la sediul CJCPCT „Liviu Borlan” Maramureș sau pot fi parcurse online, aici: https://www.memoria-ethnologica.ro/

Să fie într-un număr bun! Îi urăm revistei Memoria Ethnologica viață lungă!

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș

 

Foto: Rada Pavel




După gastronomie a urmat muzica evreiască! (video, dr. Sorin Markus)

Proiectul ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA, a continuat, miercuri, 18 august 2021, la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighet, cu un alt workshop interesant: muzica evreiască.
O activitate firească după „lecția” de gastronomie din ziua anterioară!

Haideți să ascultăm!

 

 

Foto & video: dr. Sorin Markus




Gastronomie evreiască la Sighet! (video, dr. Sorin Markus)

În cadrul proiectului ,,Cercetarea și păstrarea moștenirii culturale evreiești în zona de frontieră”- JCulture, finanțat prin ENI Cross-border Cooperation Programme 2014-2020 HUSKROUA, proiect care se va desfăşura pe o perioadă de 12 de luni, la Sighet, Casa Memorială Elie Wiesel a găzduit o primă activitate: atelier de lucru… culinar. S-a vorbit dar s-au și gustat preparate făcute după rețete tradiționale evreiești!

 

Salut, Sighet!

Foto & video: dr. Sorin Markus




Obiceiurile dinaintea nunții în Maramureș. Între tradiție și modernism (autor, Adriana Tiodar)

În Maramureș, nunțile erau precedate de o serie de practici sociale care erau esențiale pentru cunoașterea tinerilor, stabilirea datei nunţii sau a naşilor. În trecut, căsătoria nu se făcea la întâmplare, tinerii participau la evenimente sociale din sânul satului, ca jocurile de duminică, șezători, hore sau la munca în comun, când sătenii se ajutau între ei la diverse munci ale câmpului, ca fânul, aratul sau scosul cartofilor.

Pețitul, de altfel, era unul dintre obiceiurile cele mai importante înainte ca tinerii să hotărască dacă se căsătoreau sau nu. Acela era momentul în care familiile viitorilor miri se întâlneau și stabileau viitorul familiei, se discuta împărțirea zestrei și în care tinerii se cunoșteau mult mai bine. Iar evenimentul nu era important doar pentru tinerii moroșeni care se căsătoreau și pentru familiile acestora, era important pentru întreaga comunitate, care erau în atenția întregului sat, încă din momentul în care s-au logodit, până la încheierea nunții.

Discuţia despre zestre reprezenta o etapă necesară în economia nunţii. Dacă familiile cădeau de acord și hotărau ca tinerii să se căsătorească, era stabilită o foaie de zestre, pe care o scria un membru din familie şi pentru mire şi pentru mireasă, se schimbau între ele şi erau păstrate de către socrii. Aceasta era o înțelegere care se stabilea înainte de nuntă, în care se dădeau drept zestre pământuri, galbeni, vite, loc de casă etc.

În prezent, toate aceste obiceiuri au dispărut din satele maramureșene. Atât practicile sociale în care tinerii se întâlneau și își legau destinele, cât și obiceiul pețitului și tradiția strângerii zestrei au suferit o mare transformare, iar unele dintre ele au dispărut cu totul, lăsând loc practicilor moderne de curtare și logodnă.
De exemplu, obiceiul pețitului a dispărut aproape complet din universul obiceiurilor înainte de nuntă, întâlnirile sociale din cadrul satului, hora, șezătorile, băutele, au fost înlocuite cu șuetele moderne la terase, conversațiile pe rețelele de socializare și cu plimbările prin parc. Zestrea s-a transformat și ea și a ajuns să fie, în cele mai multe cazuri, opțională, în funcție de credințele fiecărei familii în parte.

Un alt obicei, foarte important înainte de nuntă, îl constituie cusutul steagului, care are loc cu o seară înainte de cununia la biserică. Acesta este momentul în care feciorii din sat, care au fost chemați în calitate de stegari merg acasă la mire, iar druștele, care sunt echivalentul unor domnișoare de onoare moderne, sunt chemate acasă al mireasă. Fiecare „echipă” alcătuiește câte o parte a steagului, iar când totul este finalizat, unul dintre stegari îl învârte de trei ori în sensul de rotație al mișcării soarelui, pentru a alunga spiritele rele.

Steagul era confecționat din pânzături de păr (năframe), batiste, cipci (panglici), clopoței, tidru (crengi de tuia). Toate acestea pentru a evidenția momentul de sărbătoare. În unele sate din Maramureș, după cusutul steagului, se organiza o băută, în care erau invitați muzicanții de la nuntă și unde druștele și stegarii își alegeau partenerul de dans din timpul petrecerii, care mai avea și rolul de eveniment social în care tinerii din sat să se adune și să se cunoască mai bine. În dimineața nunții, steagul era dus acasă la mire și pus pe prispa casei sau înfipt în hăizaș (acoperiș), pentru a semnala că în curtea respectivă va avea loc o nuntă. De altfel, atunci când alaiul mirelui o scoate pe mireasă din casă și se pregătește să meargă la cununia civilă, înainte de a ieși pe poartă, stegarii aruncă de 3 ori steagul peste aceasta, tot cu rolul de a alunga spiritele rele și pentru ca mirii să aibă noroc în viață.

În prezent, la fel ca multe alte tradiții de nuntă din Maramureș, etapa cusutului steagului este una pur opțională. Depinde în totalitate de credințele mirilor, dacă doresc sau nu doresc să treacă peste această etapă. Dar, cu toate acestea, cusutul steagului este un obicei practicat într-o manieră destul de frecventă, dar nu întocmai în modul în care era făcut în trecut. Dacă înainte steagul era făcut complet de la 0, astăzi există un steag universal al satului, pe care îl deține unul dintre băieții neînsurați din sat, și care este folosit la fiecare nuntă în parte. Ceea ce face din această tradiție/ ritual, doar un pretext al tinerilor din sat de a se întâlni și a petrece împreună. Partea de băută a druștelor și stegarilor fiind cea care a mai rămas.

           Și câteva concluzii…

Din tradițiile care se respectau înaintea oricărei nunți moroșenești au mai rămas doar cele cu caracter social (în care tinerii interacționează și se distrează), ca băuta druștelor și a stegarilor, iar cele cu caracter ritualic și tradițional organizatoric au fost ori eliminate complet, ori înlocuite cu alte practici moderne.
Obiceiurile care au rămas, au fost transformate în funcție de standardele societății din prezent, în care tinerii nu mai au nevoie de zestrea părinților și încearcă să își câștige singuri propria „zestre”, cusutul steagului a ajuns mai mult o petrecere dinaintea nunții, în care tinerii obișnuiesc să danseze și să se distreze, fără a mai ține cont neapărat de semnificația ritualică pe care o are acest obicei.

Adriana Tiodar

Foto: Miya Kosei