Românii mei sunt peste tot, şi-s oameni minunaţi (autor, Daiana Opriș)

Cum am ajuns eu la concluzia asta care ar putea fi negată de majoritatea oamenilor din iubita noastră patrie? Îmi amintesc perfect momentul în care m-am hotărât să plec. Bucătărie, ceai, discuții, Alexandra. Mie-mi trebuie 5 minute să mă uit la ea și deja-mi vin ideile. Merci!

Uite-mă-n Danemarca, cu oameni de acasă la tot pasul – nu glumesc – pe care-i recunosc fie după limbajul pe care nu-l pot detalia aici, fie după „Aaaa, ești româncă! Credeam că eşti din Rusia.”

Primul român pe care l-am întâlnit a fost un beţiv. Stătea pe-o bancă în centrul oraşului cu sticla de vodcă lângă el şi cu ţigara în mâna stângă. Se uita în jur. Tare-aş fi vrut să ştiu la ce se gândea. Ce credeţi? Ştia că-s de-a lui. Cred că m-a întrebat dacă am ceva de băut. I-am zis că facem să fie bine.
Şi am continuat să cercetez.

Ca şi un om cu o lupă, ochelari rotunzi şi o haină lungă, maro, m-am făcut detectiv. Mă uitam în stânga şi-n dreapta, poate, poate mai găsesc pe cineva „de-al meu”.

Ce credeţi?

Trec zilele şi se face ieri, când mă hotărăsc să mă duc şi eu pe undeva să-mi caut motivaţia. Faţă-n faţă cu trei doamne superbe care încep să vorbească despre carierele lor pentru simplul fapt că vor să inspire noii studenţi, cei care poate nu mai ştiu pe unde să o apuce.

Manager, webdesigner, antreprenor, taximetrist, director, director, cântăreţ, tehnician, câte şi mai câte. N-aveam idee că la sfârşit voi avea o revelaţie. Îmi iau felia de tort şi ascult. Toate vorbesc limba română. Îmi ridic capul din farfurie şi le întreb fără să mă mai gândesc la nimic « Sunteţi românce? ». « Da! »

Românii noştri sunt aici și dincolo, fac cea mai bună treabă şi, în majoritatea timpului, zâmbesc.
Venisem aici cu scopul de a fura puţină meserie, eu chiar voiam să văd de ce suntem aşa de diferiţi, de ce la noi uneori nu se poate iar oamenii pleacă şi brusc totul devine posibil. Pentru că aici au oportunităţi, pentru că aici românii sunt trataţi la adevărata lor valoare şi chiar suntem buni. Cand zic buni, mă refer la inteligenţi, motivaţi să muncim, să învăţăm şi să ne dezvoltăm.

Românii mei sunt peste tot şi îi conduc, uneori, până şi pe cei de aici. Românii noştri îşi deschid afaceri, iar când vor să fluiere, fluieră doar că nu în ţara lor. În ţara lor s-ar putea să nu fie băgaţi în seamă pentru că deja sunt alţii mai buni care fluieră de zeci de ani şi-ar mai fluiera crezând că sunt nemuritori.

De azi cred în noi mai mult decât am crezut vreodată şi ajung la concluzia că pe zi ce trece demonstrăm din ce în ce mai mult că suntem opusul a tot ceea ce credem noi că suntem. România e o țară faină, cu oameni faini din care majoritatea aleg să plece, dar ce credeţi? Reuşesc. Am sute de exemple și încă număr, sper ca într-o zi să fiu şi eu unul dintre ele, promit că-mi fac o poză şi le-o trimit „ălora mai mari decât cei mici”, să vadă ce fericită sunt. Poate aşa mă vor crede.

Autor, Daiana Opriș
studentă la Bussines Academy Aarhus, Danemarca




EXCLUSIVITATE „Salut, Sighet!” – Și totuși, Sighetul are un deputat în această legislatură!

La 31 de ani împliniți, Nicolae Miroslav Petrețchi a câștigat la alegerile din 11 decembrie 2016, un mandat de deputat în Parlamentul României. Dacă celelalte mari partide nu au putut să impună un locuitor al Sighetului sau împrejurimilor la alegerile din anul trecut, pe un loc eligibil, iată că vom fi reprezentați totuși în cel mai înalt for al țării de către președintele Uniunii Ucrainenilor din România. Tânărul proaspăt deputat are o experiență “colaterală” în zona legislativului, activând mult timp în antecamera politicii românești, fiind expert parlamentar al fostului deputat al UUR, în perioada 2009 – 2012, dar și președinte al Uniunii Ucrainenilor din România din 2015 până în prezent. Conștient de responsabilitățile pe care le are mai ales pentru minoritatea ucraineană dar și pentru restul populației din Țara Maramureșului, fostul absolvent al Liceului Dragoș – Vodă și al Facultății de Științe Economice și de Gestiunea Afacerilor Babeș – Bolyai, Cluj Napoca, ne-a acordat un interviu pentru a ne edifica și-a ne clarifica așteptările și oportunitățile pe care le putem intui venind de la un concetățean de-al nostru, “trimis” de mulți votanți să ne reprezinte.

Ion Mariș: Cum se simte un tânăr parlamentar din postura de legiuitor?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu mai multă responsabilităte față de oamenii care m-au ales și m-au ,,trimis” în Parlament pentru a le apăra drepturile, limba, identitatea, cultura, tradițiile.

Ion Mariș: În ce comisie veți activa în Parlament și de ce?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Ca urmare a prestației, Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale m-a recomandat să dețin răspunderea de Secretar al Comisiei permanente pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților. Astfel, s-a reluat cutuma ca reprezentantului minorității ucrainene să-i revină o demnitate mai importantă decât aceea de simplu membru al unei comisii parlamentare (ca în legislatura 2012-2016). Comisia permanentă pentru cultură, arte și informare în masă este una dintre cele mai laborioase și influente comisii parlamentare permanente.

Ion Mariș: Care credeți că sunt “avantajele” unui deputat?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Nu cred că un deputat are avantaje… după părerea mea acesta are responsabilitatea față de cetățenii care l-au propus pentru funcția de deputat și l-au votat să-i reprezinte în Camera Deputaților. Singurul ,,avantaj” al unui deputat este acela că are posibilitatea de a iniția, demara și finaliza proiectele menite să vină în sprijinul populației.

Ion Mariș: Ce șanse sunt să se audă “distinct” vocea dumneavoastră în Parlamentul României?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu această întrebare ați atins miezul motivelor pentru care am candidat. Cum bine se știe, sunt parlamentari care trec prin legislatură ca rața prin apă. Riscul unui mandat vegetativ e și mai mare la deputații din grupul minorităților naționale care, fiind aleși pe plan național, au o responsabilitate mai puțin angajată față de o anumită circumscripție electorală. Există, desigur, reprezentanți foarte activi ai anumitor minorități, dar există la alții și comoditate. Observând, cel puțin în legislatura precedentă, că vocea deputatului U.U.R. a fost mută, am privit acest dezinteres ca o delăsare și m-am decis să candidez. Posibilitățile de a-ți face vocea auzită sunt foarte generoase și sunt hotărât să le folosesc. În fiecare săptămână, una dintre Ședințele Camerei Deputaților e destinată interpelărilor și întrebărilor adresate Guvernului. Sunt decis să urc la acea tribună cel puțin o dată pe lună și să focalizez atenția miniștrilor care derulează programe concrete asupra unor obiective din județele în care UUR are organizații teritoriale. Bineînțeles că în realizarea acelor obiective (școli, spitale, drumuri, etc) am în vedere atât interesele etnicilor ucraineni, cât și ale întregii populații. Un cadru generos de acțiune îl reprezintă și Comisia permanentă pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă al cărei secretar sunt și în cadrul căreia voi fi foarte activ. Nu în ultimul rând, voi folosi dreptul de inițiativă legislativă, în primul rând în domeniile care interesează mai multe zone așa cum este Maramureșul. Studiez deja oportunitatea unor amendamente la legislația silvică, precum și posibilitatea parteneriatului public-privat în susținerea procesului de învățământ.

Ion Mariș: Câți cetățeni români de naționalitate ucraineană reprezentați?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Oficial, numărul etnicilor ucraineni, conform ultimului recensământ este de aproximativ 52.000, neoficial numărul acestora este de peste 100.000, dintre care aproape 60% trăiesc în județul Maramureș. Uniunea Ucrainenilor din România este singura organizaţie reprezentativă, parlamentară, a comunităţii ucrainene; face parte din Consiliul pentru Minorităţile Naţionale din România, iar prin publicaţiile ei, din Asociaţia Presei Minorităţilor Naţionale din România, și nu în ultimul rând, reprezentantul acesteia în Parlamentul României reprezintă întreaga comunitate ucraineană din România.

Ion Mariș: Știu că diaspora ucraineană este foarte puternică. Aveți idee câți ucraineni din România au plecat în străinătate pentru a se… realiza?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu greu putem să vorbim despre o cifră exactă, dar cu siguranță putem spune că peste 20.000 de ucraineni din România, au plecat în străinătate, mai ales cei tineri, așa cum ați afirmat chiar dumneavoastră, pentru a se realiza. După cum bine știți această problemă nu este întâlnită doar la cetățenii români de etnie ucraineană, ea este întâlnită și la populația majoritară, unde, de asemenea, populația tânără părăsește țara pentru un trai mai bun. Important este faptul că acești tineri investesc la noi în țară, motiv pentru care observăm o îmbunătățire a traiului din Maramureș, în special în cel istoric. În cazul ucrainenilor, este de subliniat faptul că aceștia, indiferent de țara în care muncesc, își respectă cu sfințenie tradiția strămoșească, iar copiii acestora învață în continuare limba ucraineană, o vorbesc, ba mai mult, se mândresc cu acest lucru.

Ion Mariș: Ce veți face, concret, pentru concetățenii noștri ucraineni?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Primul obiectiv, ca și reprezentant al etniei ucrainene în Parlamentul României, este reprezentarea şi apărarea intereselor populaţiei ucrainene din România. Scopul prioritar îl constituie și susţinerea iniţiativelor şi prevederilor de ordin legislativ care asigură apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene, renaşterea şi formarea unităţii şi conştiinţei naţionale, protejarea drepturilor individuale şi colective şi, nu în ultimul rând, întărirea raporturilor de colaborare româno – ucrainene.

Ion Mariș: Veți reprezenta și interesele celorlalți maramureșeni în Parlament? Cum?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Bineînțeles. Senatorii și Deputații au obligația de a acţiona în interesul întregii naţiuni şi ai locuitorilor din circumscripţiile electorale pe care le reprezintă, respectiv ai cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe care îi reprezintă. Tocmai din acest motiv primele acțiuni pe care le-am demarat după validarea și depunerea jurământului, a fost deschiderea biroului parlamentar la Sighetu Marmației și efectuarea unei vizite de lucru în județul Maramureș, în cadrul căreia am avut întrevederi cu dl. Gabriel Zetea președintele Consiliului Județean, d-na Inspector General Moldovan Ana-Lucreția-Maria din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, directorii Școlilor din Județul Maramureș, primarii din Maramureșul istoric, tocmai pentru motivul de a cunoaște problemele cu care se confruntă populația din Maramureș, pentru a vedea care dintre proiectele depuse de primăriile și școlile din județ au nevoie de susținere, și ce proiecte pot fi demarate pentru a veni în sprijinul cetățenilor din Maramureș.

Ion Mariș: Cum, în ce mod colaborați cu oficialitățile din Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Uniunea Ucrainenilor din România, prin reprezentanții săi, încă de la înființare, a colaborat foarte bine atât cu oficialitățile din România cât și cu oficialitățile din Ucraina, în special cu Ambasada Ucrainei la București, Consulatul de la Suceava. Astfel, aproape la fiecare acțiune organizată de Uniune, pe lângă autoritățile administrației publice locale și centrale a României participă și reprezentanți ai autorităților din Ucraina. Aceste rapoarte de colaborare au fost întărite în ultima perioadă, astfel încât, în perioada 16-18 septembrie 2016, la Ivano Frankivsk, Uniunea Ucrainenilor din România, împreună cu Administrația de Stat a Regiunii Ivano Frankinsk și Administrația de Stat a Raionului Verhovyna au convenit să încheie un Protocol de colaborare. Semnarea Protocolului a avut drept scop cooperarea comună între părțile semnatare în domeniile științifico-tehnice, umanitaro-cultural și educațional. Astfel, părțile semnatare s-au angajat să realizeze acțiuni comune în domeniile menționate mai sus, în scopul păstrării și promovării identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a persoanelor aparținând minorității ucrainene, renașterea și formarea unității și conștiinței naționale precum și întărirea raporturilor de colaborare româno-ucrainene. Totodată, ne-am angajat să realizăm aceste acțiuni pentru atingerea obiectivelor stabilite și în punerea în aplicare a intereselor comunității ucrainene și române, cu condiția ca relațiile să fie bazate pe parteneriate oneste, concrete și de protejarea reciprocă a intereselor. A mai fost stabilită și o listă de priorități care urmează să fie demarate de părțile semnatare în perioada imediat următoare, iar una dintre ele a fost deja finalizată și anume dezvelirea bustului poetului ucrainean T.H. Sevcenko, la Sighetu Marmației. Acest eveniment a creat un prilej pentru participarea Miniștrilor de Externe ai României și Ucrainei, Excelența Sa Domnul Lazăr Comănescu și Excelența Sa Domnul Pavlo Klimkin, ai reprezentanților administrației centrale și locale, reprezentanților Congresului Mondial al Ucrainenilor, Congresului European al Ucrainenilor, Consiliului Mondial Ucrainean de Coordonare şi Asociaţiei pentru legăturile cu ucrainenii de peste hotarele Ucrainei (Asociaţia „Ucraina – Lumea“).

Ion Mariș: Cum vedeți evoluția conflictului cu Rusia, din estul și respectiv sudul Ucrainei?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Atât timp cât evenimentele din Ucraina sunt încă în desfășurare, consider că, deocamdată, evoluția este imprevizibilă. Depinde mult de reacția președintelui Petro Poroșenko și, mai ales, de cum va acționa în continuare Rusia. Sunt posibile mai multe scenarii, dar, repet, este prematur să ne gândim la un deznodământ. Cel mai important aspect îl constituie aplicarea acordurilor de la Minsk împreună cu condiţiile puse Rusiei pentru reluarea angajării directe și anume respectarea dreptului internaţional şi a propriilor angajamente, retragerea trupelor şi armamentelor din estul Ucrainei, predarea controlului frontierei autorităţilor de la Kiev şi inversarea situaţiei anexării Crimeii, condiții care, din păcate, nu sunt respectate, până în acest moment, de Rusia.

Ion Mariș: Credeți că există “pericole” ce vă amenință într-o postură atât de… înaltă?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Pericolele principale care îl pasc pe cel căruia i se încredințează, la un moment dat și temporar, o funcție mare sau mică, sunt ciocoismul și uitarea responsabilităților. Nu mă simt vulnerabil dinspre asemenea riscuri. Modestia, simțul măsurii, conștiinciozitatea, cultul datoriei sunt valori principale în care am fost educat. Cei ,,șapte ani de acasă” nu prea pot fi dislocați. Se spune, și nu fără temeri, că puterea (mică sau mare) corupe. Eu cred că aceia care se lasă îmbătați de funcția încredințată au predispoziție spre această ,,beție”. Am fost, sunt și voi rămâne un om cu picioarele pe pământ și privirea spre cei de care depind: alegătorii.

Ion Mariș: Are șanse să se construiască al doilea pod peste Tisa, din zona Sighetului, în viitorul apropiat? Ce știți despre acest subiect?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Având în vedere că România și Ucraina se învecinează pe o distanță de aproximativ 900 km, iar singurele puncte de trecere a frontierei sunt la Halmeu, Sighetu Marmației și Siret, acest proiect este unul important atât pentru partea română cât și pentru partea ucraineană. În acest sens, au avut loc mai multe întâlniri, în 19 decembrie 2016, la Cluj, a avut loc întâlnirea la care au luat parte reprezentanții Apelor Române, Administraţiei Bazinale Someş-Tisa, conducerea Ministerului Transporturilor, reprezentanții Direcţiei de Infrastructură, tocmai pentru a se discuta despre noul pod peste Tisa, după care, în 20 decembrie, ca urmare a demersurilor făcute de prefectura Maramureș a avut loc întâlnirea Grupei de lucru Tisa, în cadrul căreia s-au purtat discuții privind obiectivul de investiții a Podului peste Tisa, pentru a se face acel concordat şi pentru modificarea Studiului de Fezabilitate. Recent, la Baia Mare, am avut o întâlnire de lucru cu dl. Zetea Gabriel, președintele Consiliului Județean Maramureș, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi a fost chiar Podul de peste Tisa, din zona Teplița din Sighetu Marmației. De subliniat este faptul că reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România, au participat chiar la primele întâlniri dintre oficialitățile române și ucrainene în ceea ce privește realizarea podului peste Tisa de la Sighetu Marmației, precum și deschiderea punctelor de trecere a frontierei de la Piatra (România) – Teceu Mic (Ucraina) și Poienile de sub Munte (România) – Shybene (Ucraina). Reprezentanții Uniunii au susținut toate proiectele care au fost în beneficiul maramureșenilor, ba mai mult chiar, le-au mijlocit, făcând lobby la toate nivelurile. Trebuie să amintim faptul că Ucraina a demarat un amplu proces de reabilitare a principalelor magistrale rutiere, iar în anul 2016 au reabilitat aproape 7% din drumuri și obiective de infrastructură transfrontalieră cu România.

Ion Mariș: Cum credeți că este percepută România de către țara vecină, Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Amândouă popoarele au fost unite de religia ortodoxă și lupta împotriva forţelor tătare și otomane. Suntem apropiaţi prin cultura socială, modul de viaţă și arta populară, de secole trăind unul aproape de celălalt. Relațiile dintre cele două ţări, la nivelurile politic și cultural, au fost de bună colaborare încă din secolele XVI–XVII. După căderea regimului comunist, România a fost printre primele țări care a recunoscut independența statală a Ucrainei, iar la 1 februarie 1992 a stabilit relații diplomatice cu țara vecină. Astfel, România a acordat o atenție deosebită dezvoltării relațiilor politice, diplomatice și economice cu Ucraina. Ambele țări, România și Ucraina, sunt considerate printre cele mai importante din Europa Centrală și de Est. Ambele țări au experimentat tranziția adesea dureroasă la o economie de piață funcțională, consolidarea statului de drept și democrație, astfel încât România este considerată principalul aliat, susținând Ucraina în procesul de integrare europeană, în eliminarea vizelor de călătorie în ţările Uniunii Europene pentru cetăţenii ucraineni. România s-a pronunțat ferm pentru întrunirea condiţiilor pentru ratificarea acordului de asociere şi comerţ între Ucraina şi UE, a sprijinirii integrității teritoriale a Ucrainei, a suveranității și a reconfirmat, în repetate rânduri, sprijinul în vederea susținerii eforturilor pe care le depune Ucraina pentru rezolvarea crizei generate de agresiunea Federaţiei Ruse.

Ion Mariș: Ce intenționați să faceți pentru amplificarea relațiilor dintre România și Ucraina?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Unul dintre obiectivele majore ale UUR este întărirea raporturilor de colaborare româno – ucrainene. Uniunea Ucrainenilor din România colaborează cu administraţiile publice centrale și locale din România, Ambasada Ucrainei de la București, administrațiile regionale și raionale din Ucraina, Consiliului Mondial de Coordonare a Ucrainenilor, Congresului Mondial al Ucrainenilor și susţine deciziile și hotărârile care au vizat colaborarea dintre cele două țări, putând chiar să afirmăm că UUR este un liant de legătură între cele două țări. Foarte multe dintre acțiunile organizate de UUR au tocmai acest scop, menținerea și consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina și aici putem enumera doar câteva dintre ele:
– acordul Uniunii Ucrainenilor din România în ceea ce privește adresa Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor, susținerea declarației privind semnarea Acordului de asociere între Ucraina și Uniunea Europeană și trimiterea de scrisori deschise președintelui României, primului – ministru, ministrului afacerilor externe, eurodeputaților români ai Parlamentului European, urmare cărora a fost susținută independenţa și integritatea teritorială a Ucrainei;
– dezvoltarea și adâncirea, în continuare, a bunelor relații cu populația majoritară, cu autoritățile statului român, la cel mai înalt nivel, cu autoritățile locale și cu celelalte minorități naționale din România, dezvoltarea relațiilor cu Ambasada Ucrainei în România, cu Ucraina și cu diaspora ucraineană pe baza principiilor de solidaritate, frățietate și sprijin reciproc;
– semnarea, în perioada viitoare, de acorduri și parteneriate între Uniunea Ucrainenilor din România și administrațiile publice centrale și locale în domeniile științifico-tehnic, umanitaro-cultural și educațional;
– continuarea susținerii de către Uniunea Ucrainenilor din România, la toate forumurile internaționale desfășurate în țară și peste hotare, că legea fundamentală, Constituția României, consfințește pentru minoritățile naționale drepturi cu care s-ar putea mândri oricare stat democratic, precum și susținerea continuă a Guvernului României pentru exercitarea efectivă a acestor drepturi.

Ion Mariș: Ce credeți că-i lipsește Sighetului?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Dacă stăm bine să ne gândim… toți am putea găsi lucruri care lipsesc unui oraș, mai ales locurile de parcare. Acum, lăsând ,,mica glumă” la o parte, în primul rând Sighetului îi lipsește industria, care l-a consacrat, care asigura zeci de mii de locuri de muncă, nu doar pentru sigheteni ci și pentru locuitorii Maramureșului Istoric. În al doilea rând, văzând că numărul tinerilor care pleacă din Sighetu Marmației este unul foarte mare, după părerea mea, Sighetului îi mai lipsește o sală de spectacole, o sală de cinema și, de ce nu, o casă de cultură pentru tineri, astfel încât aceștia să poată petrece timpul liber relaxându-se în propriul oraș, nefiind nevoiți să treacă Gutinul pentru acest lucru, însă, sunt convins că, noua conducere a orașului are în vedere asemenea proiecte care vor veni în sprijinul sighetenilor.

Ion Mariș: Ce v-ar plăcea să vedeți schimbat – evident, în bine! – în Sighet?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu trecerea anilor, în Sighetu Marmației, am observat schimbări majore, în bine, finalizându-se proiecte importante pentru locuitorii Sighetului. Nu mă îndoiesc că și în viitorul apropiat schimbările, în bine, vor continua, proiectele demarate vor fi finalizate, iar la un moment dat trebuie să fie aplicată strategia de dezvoltare pentru infrastructura de transport din zona Sighetului. De asemenea mi-ar face plăcere ca, trecând prin centrul orașului, să vedem că fațadele clădirilor din centrul orașului respectă nota arhitecturală a Sighetului istoric, punând în valoare aceste bijuterii arhitecturale. Nu în ultimul rând, ar fi de bun augur ca în centrul orașului să fie amenajată o alee, unde să fie amplasate busturile tuturor personalităților marcante din Sighetu Marmației. Totodată, știu ce nu aș vrea să se schimbe oamenii, tradițiile specifice zonei, obiceiurile, portul, cultura și meșteșugurile care ne fac vestiți în toată lumea.

Ion Mariș: Aveți, cu Uniunea Ucrainenilor din România, o bogată experiență socio – culturală. De asemenea, sunteți și membru în Prezidiul Consiliului Mondial de Coordonare al Ucrainenilor și membru în Congresul Mondial al Ucrainenilor. Nu sunt prea multe activități pentru un tânăr? Când și cum vă… relaxați?
Nicolae Miroslav Petrețchi: Conducerea UUR, observând potențialul tinerilor, i-a atras în cadrul Uniunii, tocmai pentru ideea de a demara cât mai multe proiecte benefice pentru ucraineni, luând în considerare ambiția acestora și puterea de muncă. Astfel, din acest punct de vedere, Uniunea a avut o evoluție ascendentă, și vedem că doar în ultimul an numărul acțiunilor organizate de UUR s-a dublat, nivelul acestora este mult mai ridicat, la ele participă un număr tot mai mare de oameni, iar impactul acestora este mult mai bine definit. În ceea ce privește activitățile în care sunt implicat, nu consider că numărul acestora este prea mare, mai ales că multe dintre activități se întrepătrund, ba mai mult, luând parte la ele, îmi oferă o acumulare de experiență care, la rândul ei, mă ajută în derularea noilor proiecte. Cu alte cuvinte, aceste activități ne ajută să evoluăm, dându-ne o nouă viziune asupra muncii noastre, menită să sprijine comunitatea ucraineană din România. Cu siguranță, în condițiile în care aceste ,,activități” vor fi peste capacitatea mea de muncă, o să mai împart din sarcinile care îmi revin. În ceea ce privește relaxarea, paleta lucrurilor pe care oamenii le fac pentru atingerea acesteia este foarte variată și anume: unii citesc, alții ascultă muzică, se plimbă prin parc și tot așa. La mine lucrurile stau puțin diferit, pe lângă petrecerea timpului liber cu familia, relaxarea vine jucând șah. Este un joc pe care îl practic de mic, ,,dependența” acestuia fiind preluată de la bunicul meu, și este singura ocupație care mă deconectează de tot ce se întâmplă în jurul meu, lăsându-mi posibilitatea de a analiza ,,mutările viitoare”.

Ion Mariș: Sper să vă vedem cât mai des și pe la Sighet. Și bineînțeles să faceți lobby puternic pentru zona noastră. Mult succes, Domnule Deputat!
Nicolae Miroslav Petrețchi: Cu siguranță o să ne vedem și vă asigur că un sighetean întotdeauna va face lobby pentru Maramureș. Mulțumesc!

Ion Mariș




Ziarul turc Zaman despre sculptorul sighetean Mihai Borodi

Sculptura lui Mihai Borodi, cel pornit dintr-un Maramureş indimenticabil

Sursă articol: zamanromania.ro

Ca şi Brâncuşi, sculptoul Mihai Borodi s-a format într-o zonă subcarpatică românească, şi-a încărcat bateriile din spiritul artistic al ţăranului şi munteanului român şi a plecat în Franţa. La o distanţă de vreo suta de ani aproape.

Ca şi Brâncuşi a iubit lemnul şi piatra , marmura şi amintirile stilizate, transfigurate. Ca şi Brâncuşi, Mihai Borodi duce în lumea artelor plastice europene şi internaţionale, aerul paradoxal, proaspăt şi deopotrivă arhetipal al sculpturii româneşti. Iată ce spunea el nu demult într-un interviu pentru, aţi ghicit, Graiul Maramureşului.”Sculptura pentru artist şi sculptura pentru public, la un moment dat, se întâlnesc. În atelier sculptorul îşi propune o tematică pe care o dezvoltă; idei care-l preocupă, iar în afară de intimitatea lui, care este atelierul, el creează pentru public, participând la simpozioane, creînd opere monumentale. Aş menţiona aici expoziţii de grup în: Dijon (2005, 2007, 2008, 2009), Paris (Louvre, 2009), Shanghai (China, 2010) şi personale: Dijon (2011, 2015); simpozioane în: Germania (1997, 2001, 2003), Italia (Sardinia, 2003), Danemarca (2006), Japonia (2007), România (2008); lucrări monumentale: piatră: „Speranţa” (2007), inox: „Dialog intim” (2010) şi bustul în piatră „Abbé Pierre” (2015) toate în Saint Apollinaire, apoi machete şi proiecte ca propuneri.”

Cine idealizează viaţa unui artist în străinătate, chiar într-o ţară care pare a artelor şi a libertăţii de expresie cum e Republica Franceză, greşeşte. Viaţa e grea şi acum, aşa cum a fost şi pe vremea lui Brâncuşi, cel care se încălzea cu greu la o sobiţă în atelierul lui din Rue Odessa, la Paris.

Tenacitatea, capacitatea de a trece de greutăţile vieţii, de piedicile inerente dintr-un asemenea fel de activitate artistică sunt de observat în traseul acestui artist pe care l-am cunoscut acum aproape 40 de ani, acolol, la Sighetul Marmaţiei al cărui Cetăţean de Onoare a devenit mai apoi.

Anul care a trecut, 2016 i-a adus şi un splendid premiu internaţional :International Prize „Leonardo da Vinci”- Universal Artist, acordat de data aceasta pentru pictură, la Florenţa (Italia), înseamnă pentru artistul român o recunoaştere a bravurii sale, ca artist complet, aşa cum a remarcat criticul de artă italian Salvatore Russo la Festivitatea de premiere care a avut loc în monumentala sală a Palatului Borghese din Florenţa în  2016.Lucrarea premiată şi publicată în Revista Art International Contemporary 2016, intitulată „Apocalipsa”, face dovada unei imaginaţii artistice de excepţie.

Din acelaşi interviu acordat lui Echim Vancea, bine făcut de altfel şi plin de sinceritate  artistul se întoarce cu recunoştinţă cu gândul către cei care l-au ajutat şi susţinut în formarea lui: ”Sincer vorbind, pot numi pe unchiul meu Gheorghe BORODI, primul care m-a incitat şi mi-a insuflat pasiunea pentru sculptură. Modul cum priveam lemnul i-a întărit credinţa în talentul meu. A văzut în mine pe urmaşul său în cioplitul lemnului şi, de ce nu, în arta lemnului. M-a învăţat totul despre lemn şi mi-a susţinut ambiţia de a îmi împlini visul copilăriei atât de mult dorit. Apoi nu pot uita şi aduc un „mulţam” din inimă sculptorilor din Bucureşti în ale căror ateliere mi-am format, oarecum, personalitatea artistică. Este vorba de sculptorul Alexandru Gheorghiţă, odihnească-se-n pace (!) şi doamna Geta Caragiu, soţia sa. Un mare respect îi port regretatului sculptor în inox, Constantin Lucaci, cel care mi-a predat, la propriu, lecţia inoxului.”

Artist plastic până-n măduva oaselor şi ultimul strat al conştiinţei sale, Mihai Borodi care se duce să-şi primească premiile internaţionale îmbrăcat în cojocel maramureşean, este un mare sculptor, un om reuşit deplin pe tărâmul artei sale.

De-a lungul vremii am scris de mai multe ori despre el, dar astăzi îl simt ca pe un prieten pe viaţă, graţie felului său de a fi. Simplu, deschis, altruist, artist în toate cele, român adevărat oriunde ar trăi, afirmând într-un chip splendid o identitate artistică românească. 

Cleopatra Lorinţiu