Herodot a „aburit” iar autoritățile locale! Ajunge cu această bătaie de joc!

Dacă noi putem decide cât, cum și de la cine consumăm căldură, gaze, electricitate, internet, telefon și TV, căci piața este liberă și concurențială, la salubritate nu se poate, există un singur operator, iar tarifele, în general, sunt fixe, abia în ultimii doi ani apărând conceptul „plătești cât consumi”, de care la Sighet încă nu s-a auzit – însă la Oradea, Câmpina, Brașov etc., da.

Drept urmare, consilierii locali trebuie să fie mai mult decât atenți și mai „bătăioși” atunci când decid în numele nostru aceste tarife.

Până și la serviciul de apă-canal, alt serviciu haiducesc unde, de asemenea, nu există concurență și e un singur operator, dispunem de apometre, astfel că avem măcar opțiunea să consumăm/ cheltuim cât dorim.

După ce au lăsat de Sărbători gunoiul pe străzi, în stil Napoli ori favelele braziliene, cei de la SC Herodot Grup SRL, care se prefac că execută curățenia stradală a Sighetului (ați văzut vreun municipiu mai murdar în Transilvania? Dacă da, care anume?) și colectează, într-un mod absolut primitiv, precum în evul mediu (nici măcar presat și balotat), deșeurile menajere ale Sighetului, i-au convins (cum, oare?) și pe noii aleși locali.

Herodot a presat pentru un alt tarif, mult mai ridicat (24 lei) în vederea acoperirii costului transportului deșeurilor la Oradea.
De ce Oradea? Pentru că ei sunt singurii care ne mai primesc, iar la Sighet nu se mai poate, deoarece, neefectuând triaj selectiv, recuperare sau măcar presare, Herodot a umplut rapid cele două depozite primitive de la Teplița, situate în buza caselor și care au fost închise de tribunal unul după altul.

S-a ajuns aici deoarece, până acum, toate modificările de preț și semnările/ prelungirile contractului cu Herodot au fost făcute prin generosul vot al consilierilor locali, fără transparență ori dezbatere publică. Între 2013-2018 tariful a crescut cu 250%, ducând la înzecirea în doar 10 ani a profitului net, de la 194.000 la peste 2.167.000 lei pe an, Herodot devenind astfel a treia cea mai profitabilă firmă din Sighet, după Plimob și Laguna!

Nota bene(!) și-au luat angajamentul fals că vor face reciclare adevărată și colectare pe două fracții, începând cu 1 ianuarie 2019 și încasând astfel, necuvenit, tariful majorat de salubritate, vreme de 2 ani!

Iar acum am aflat, pe surse, că ar fi obținut, inexplicabil, nu rezilierea înțelegerii și un „eject”, ci continuarea contractului, ca și cum nu și-ar fi satisfăcut „pohtele” ani de zile, și un nou tarif de 14 lei, în loc de 14,26/ persoană/ lună. Presupus tarif redus, care va fi plătit însă de către toți sighetenii (ceea ce era într-adevăr un lucru necesar) la casieria primăriei, odată cu impozitele! Nu ca înainte, când unii fentau și doar 22.000 plăteau (teoretic), ci de acum va fi achitat, zic ei, de absolut toți!

Vă dați seama ce cadou uriaș – dublarea numărului de clienți și colectarea banilor asigurată – a primit Herodot de la noua conducere a orașului, al cărui buget va juca de acum și rolul de tampon pentru ei?!

Este strigător la cer! 14 lei/persoană/ lună, fără tarife diferențiate!? Chiar dacă ești plecat 3 luni în Spania, ai 3 apartamente dar stai doar în unul, camionul Herodot nu poate ajunge la tine pe dealul din Iapa și chiar dacă reciclezi 50% ori compostezi!?
Pentru a înțelege enormitatea acestui tarif nesimțit, iată care sunt prețurile practicate în alte orașe, acolo unde veniturile sunt mult mai ridicate decât în Sighetul cel sărăcuț: Bistrița – 6,6 lei din 11,5 lei/ persoană/ lună, diferența fiind suportată de către primărie, Baia Mare – 7 lei (din 13, diferența fiind subvenționată de primărie), Alba Iulia – 9,97 lei, Cluj-Napoca – 10,93 lei (din 14, restul fiind subvenționat de primărie), Satu Mare – 10,95 lei, Arad – 11,28 lei, Oradea – 11,60 lei, București 11,7 lei sau Timișoara – 12,42 lei/ persoană/ lună!
Iar municipiul Sighet va plăti unul dintre cele mai ridicate tarife din România, deși are unul dintre cele mai mici venituri pe cap de locuitor?!

Pe ce se întemeiază suma aceasta?! Faceți publice calculele aferente, contractul și anexele acestuia, facturile achitate în ultimii ani către Herodot, spuneți-ne ce veți face dacă nu se încasează destui bani ori, dimpotrivă, mai mulți decât trebuie, sau dacă gunoiul va trebui dus încă mai departe și mai costisitor.

Spuneți-ne câți cetățeni rezidenți (presupus plătitori) credeți că are Sighetul, că nici măcar acest lucru nu se știe precis! Serviciul de Evidența Populației are un număr, Direcția de Statistică – altul! Câți dintre sigheteni se află permanent în străinătate? Câți dintre ei nu pot plăti (veterani, social, fără venit etc.)? Cu care cifră ați operat când ați făcut calculele?
Și atunci, de unde ați scos cei 14 lei?! Pentru transparența maximă a implicării autorităților publice locale ar fi interesant de analizat structura calculației de preț în noul consens asigurat de „bunăvoința” resetată a conducătorilor noștri!

Vă solicităm să nu mai luați decizii pripite ori pritocite în spatele ușilor închise, ci bine chibzuite, transparente și mai ales corecte în primul rând pentru noi, cetățenii urbei, și abia apoi pentru afaceriștii gunoiului!

Apropo, cât timp va rămâne prețul acesta și pe când v-ați gândit la următoarea scumpire?!…
Mulțumim din inimă pentru soluțiile „alternative” apărute… de îndată!

Teofil Ivanciuc
Ion Mariș

 

Foto: Salut, Sighet!




Sighetul „redus” la… 19 semne de întrebare! Se majorează taxa de salubrizare? (autor, Ion Mariș)

Deocamdată nu se majorează! Deocamdată! Ehe, să nu ne grăbim stimați și bogați (sufletește) concetățeni!…

Ședința de îndată de miercuri, 13 ianuarie 2021, orele 18:00 a fost de… avarie sau cum spunea un domn – de la prezidiu – un fel de șezătoare cu 9 (nouă) consilieri din 19. Ședința a fost evident nestatutară dar măcar s-au făcut câteva precizări la subiectul „gunoaie”, fiind ușor sesizabile oscilațiile gausiene pro și contra măririi taxei de salubrizare – în minunatul nostru municipiu – de la actualmente 14, 26 lei (inclusiv TVA)/ persoană la… 20,00 lei (inclusiv TVA)/ persoană. Propunerea de majorare a taxei de salubritate, pentru corecta informare a cititorilor, ar fi aplicabilă – din spusele consilierilor – doar pentru… două luni! Și dacă nu găsesc „județenii” și ADI-ul o platformă autorizabilă pentru depozitarea deșeurilor în județ și doar Oradea rămâne salvarea în continuare? Taxa ne rămâne de tot nouă, cu tot dragul?!

Au fost prezenți la ședință, pentru a-și asuma rapid o soluție (că orașul nostru miroase a… necurat/u) trei consilieri din 5 (cinci) de la PSD, Simion Florin Mihai, Ștefanca Vasile și Rednic Petru, doi din 2 (doi) de la Pro România, Iuga Nicolae și Mihali Gavrilă, doi consilieri din 2 (doi) de la PMP, Grad Gheorghe și Filipciuc Gabriel și doi consilieri din 7 (șapte) de la PNL, Onița – Ivașcu Daniela și Oros Anca. Au absentat și cei doi consilieri USR – PLUS.

Evident a participat echipa completă de la Herodot Grup SRL.

După ce s-au făcut diverse aprecieri la adresa celor absenți și a potențialelor jocuri de culise ce se puteau intui au avut cuvântul și două doamne, reprezentantele cetățenilor, având așteptări și drepturi firești în orașul nostru. Toată lumea a avut ocazia să-și exprime opțiunea și percepția mai mult sau mai puțin subiectivă vizavi de „îngunoierea” orașului nostru. Chiar și eu! :))

M-a intrigat nonșalanța prin care unii consilieri solicitau soluții din partea… cetățenilor. Păi, fraților, dacă nu aveți idei solide, bune, fezabile, fără a „vota” simplist pe buzunarul gol al cetățeanului, ce mai căutați acolo? Pe cine reprezentați în Consiliul Local? Și aceeași interpelare pentru consilierii județeni! Avem sigheteni și în Consiliul Județean Maramureș care este OBLIGAT să găsească soluții! Pentru cine vă zbateți și transpirați cu eforturi inadecvate, iubiți confrați consileri locali și județeni? Dacă vă e greu și responsabilitățile sunt prea mari, vă rugăm să nu vă mai sacrificați! Demisionați!

De altfel, pentru că am impresia că nu există corelație și solidaritate între administrația publică locală și cea județeană (solidaritate pe care ne-o solicită nouă la buzunar, simplilor cetățeni, autoritățile!), vă reamintesc un articol (13) din Codul Administrativ în vigoare prin care ni se spune că „Autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății”, a comunității adică și nu nevoile… societăților. Ce ziceți?… Cred că în caz că nu se conformează – autoritățile – principiului de-a fi în slujba cetațeanului, ar trebui să activăm „amendamentul” demiterii, legal menționat în același Cod Administrativ în vigoare de la 05 iulie 2019, negru pe alb spus/ scris:
Articolul 144 – Referendumul local: (1) Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ- teritorială.
Articolul 184 – Referendumul local la nivel judeţean: (1) Consiliul judeţean poate fi dizolvat prin referendum local la nivel judeţean, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială.

Așadar, dacă onorabilii consilieri județeni și cei locali sunt în criză de idei și/sau soluții pro – comunitate, este mai bine să-i degrevăm de greutatea unor decizii care-i îmbolnăvesc psihic și…. la revedere!

Pe curând, la următoarea ședință a Consiliului Local Sighet!

Text & foto: Ion MARIȘ




„Armistițiul gunoaielor” la Sighet (nu) a intrat în vigoare?!… (autor, Ion Mariș)

Marți, 05 ianuarie 2021, în prezența (și la inițiativa) primarului Vasile Moldovan, a avut loc prima ședință extraordinară (de îndată!) din noul an a Consiliului Local Sighet, fiind o întâlnire lungă și plină de idei. Ședința s-a desfășurat în două reprize, pe parcursul a aproximativ 5 (cinci) ore, având pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre (cu mai multe articole): modificarea tarifelor la salubrizare.

La ședință a participat și conducerea societății comerciale Herodot Grup SRL, firma care se ocupă de colectarea și transportul deșeurilor din orașul nostru. Reprezentanții societății de salubrizare au adus câteva precizări interesante vizavi de colaborarea cu sighetenii. În primul rând, am reținut că sunt colectate și transportate din Sighet, aprox. 1200 tone deșeuri lunar, având încheiate 6183 de contracte valide, acest serviciu fiind destinat de fapt pentru aprox. 22000 de locuitori din orașul nostru. S-a subliniat și că nu se face, din păcate, o colectare prea bună a taxei de salubrizare de la persoanele fizice.

După cum au putut observa sighetenii, de la începutul anului și până în data de 07 ianuarie 2021, deșeurile nu au fost ridicate, orașul arătând din ce în ce mai…. deplorabil.

Problema apărută este generată de imposibilitatea în care se află societatea Herodot Grup, de-a acoperi costurile suplimentare de transport până la Oradea, acolo unde se vor transfera deșeurile, Sighetul neavând, din 18 decembrie 2020, o platformă autorizată pentru depozitare. Platforma temporară de depozitare, folosită anul trecut, a fost închisă prin Hotărârea din 18 decembrie 2020 a Tribunalului Maramureș, printr-o decizie luată la sesizarea unor locuitori care au locuințele amplasate la distanță mai mică decât cea prevăzută în legislația în vigoare.

Varianta cea mai simplă pentru Consiliul Local Sighet ar fi fost majorarea taxei de salubritate atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice, cu procente de aproximativ 40 – 60 %, idee pe care consilierii nu au agreat-o.

Se pare că de la Consiliul Județean Maramureș a fost avansată o formulă de avarie, în sensul că de la 01 martie 2021 va fi dat în folosință un depozit temporar de colectare, situat la Șomcuta Mare, acoperirea (financiară) pentru transportul la Oradea fiind necesară doar pentru două luni.

Interesant este că, deși Consiliul Județean Maramureș este responsabil pentru MID (Managementul Integrat al Deșeurilor), există un blocaj inexplicabil la nivelul conducerii județene în a se implica decisiv pentru soluționarea acestei grave probleme!

La nivel de județ avem o „minunată” Asociație de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în Maramureș, care cuprinde 76 unitați administrativ – teritoriale din tot județul plus Consiliul Județean Maramureș. Ce au făcut ei până acum, cum au gestionat problema deșeurilor? Așteptăm să ne răspundă… de îndată! De ce un proiect finanțat din fonduri europene cu aprox. două milioane euro, prin care s-a construit Stația de Transfer, de Sortare și de Colectare a Deșeurilor Voluminoase de la Sighet nu s-a finalizat, iar Stația stă închisă și nefolosită? Cine este vinovat?… Se-aude, domnilor de la județ?…

Revenind la ședința CL Sighet, primarul și consilierii își doresc o rezolvare „neforțată”, fără creșterea efortului financiar la nivelul populației dar, problema fiind tărăgănată de foarte mulți ani, nu cred să se rezolve cu… celeritate.

O soluție de compromis a fost asumată de Herodot Grup, societatea va degaja deșeurile din Sighet în următoarele 7 (șapte) zile, cu condiția ca într-o săptămână adminstrația publică locală să vină cu o soluție viabilă, definitivă! Azi (07 ianuarie, orele 10:00), probabil fiind încă sărbătoare, gunoaiele Sighetului erau… nemișcate!

Ce se va întâmpla peste o săptămână vom vedea sau… nu!

Ion MARIȘ

Notă: Din discuțiile pe care le-am avut cu diverși cetățeni, este respinsă categoric ideea de-a fi majorată taxa de salubrizare pentru persoane fizice. Voi reveni cu amănunte într-un viitor articol.

Foto: I. Mariș




Gunoaiele și… politica! (autor, av. Vasile Moldovan)

primarul Vasile Moldovan

Ne dușmănim român cu român, psd-ist cu pnl-ist, usr-ist cu pmp-ist, dar nu stăm pe loc o secundă să ne întrebăm cum am ajuns aici. Unul la beregata altuia, acuzații la adresa altora, degrabă vărsători de sânge, nu ne gândim cum ar fi dacă ne-am așeza la aceeași masă și am identifica soluții în beneficiul tuturor.

Nu ne simțim confortabili în calitate de asociați în ADI DEȘEURI Maramureș, organizație în care sunt asociate toate cele 76 de localități din Maramureș, plus Consiliul Județean Maramureș. După mai bine de zece ani de la asociere putem trage concluzia logică a crizei prelungite cu care se confruntă municipiul Sighetu Marmației, și nu numai, în privința colectării, transportului și depozitării deșeurilor. Sistemul de gestionare integrat al deșeurilor organizat la nivelul județului Maramureș nu răspunde necesităților, iar ceea ce se prezenta și se dorea pentru toți locuitorii județului, un proiect model, a eșuat în mod lamentabil.

Deși la data de 21 decembrie 2020, atât eu personal, cât și operatorii Herodot Grup S.A. și Glod Sal S.A., am adus la cunoștință hotărârea Tribunalului Maramureș din 18 decembrie 2020 privind interzicerea depozitării deșeurilor pe platforma temporară de la Sighet, care a deservit în ultimii trei ani întreg Maramureșul Voievodal și am solicitat prefectului convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în vederea declarării stării de urgență datorită situației generate de încetarea activității de colectare și transport a deșeurilor de către operatorii de salubrizare, precum și datorită potențialului de risc biologic confirmat de studiul de impact întocmit de către noi, cu sprjinul unor specialiști, nici până la această dată nu a fost convocată ședința.

Ne-am deplasat și la președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, care este și președintele ADI Deșeuri Maramureș, soluția identificată fiind transportul deșeurilor la Oradea sau Sălaj (de ce nu la Baia Mare!?). Până la data de 30 decembrie 2020 s-au efectuat transporturi la Oradea, dar încă nu am primit confirmarea de la Primăria Oradea pentru acceptul trasportului și depozitării deșeurilor și după 1 ianuarie 2021. Și, mai apoi, se pune problema costurilor de transport și depozitare. Sunt, totuși, cca. 500 km dus-întors.

Și dacă tot nu a convocat CJSU, dl. prefect a fost foarte vigilent și a trimis organe de control (de la Garda de Mediu, Agenția de Protecția Mediului, IPJ etc) la depozitele neconforme răsărite peste noapte la Petrova, Rozavlea (și probabil mai sunt și vor mai apărea dacă nu se găsesc soluții viabile), aplicându-se amenzi severe și întocmindu-se dosare penale.

Soluția viabilă, până la finalizarea depozitului ecologic de la Sârbi, comuna Fărcașa (anul 2023 după spusele președintelui C. J.), ar fi identificarea în zona Maramureșului Voievodal a unei suprafețe de teren și construirea unei platforme temporare conforme.

Facem apel la toți primarii din zonă, consilierii locali din fiecare UAT, să identificăm un teren corespunzător cu cerințele legale și să construim o platformă temporară de depozitare, altfel gunoaiele vor sta neridicate sau vor ajunge în păduri ori pe malurile râurilor, și vom asista neputincioși la un adevărat dezastru ecologic.

Gestionarea deșeurilor are o importanță strategică și trebuie tratată ca atare. Nu este normal să stăm comozi și să așteptăm soluții miraculoase, fără să luăm nicio măsură și să asistăm fără reacție cum criza colectării și depozitării deșeurilor se acutizează.

Vasile Moldovan
primarul municipiului Sighetu Marmației

 

Foto: Salut, Sighet!




In memoriam Ioan Bizău – maramureșeanul de la Blaj (autor Ioan Ardeleanu-Pruncu)

În urmă cu câteva zile a trecut la cele veșnice încă unul dintre deținuții politici din Maramureș, foști elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă”.

S-a născut în mai 1932, la Ieud, într-o familie de țărani. Dovedindu-se elev eminent în ciclul primar (și pentru că, la vârsta de patru ani a rămas orfan de tată), Fundația „Dr. Ilie Mariș” i-a acordat o bursă de studii, care i-a permis să continue școala la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet. În clasa a șasea de liceu a rămas fără bursă. Regimul comunist nou instalat a desființat fundația și tânărul Ioan Bizău, pus în situația de a renunța la școală, a acceptat să difuzeze „Scânteia”, ziarul central al partidului comunist, care trebuia să ajungă cât mai repede în rândul maselor largi de oameni ai muncii.

„Dormeam îmbrăcat pe o masă, în sediul orășenesc al partidului, mă trezeam cu noaptea-n cap și alergam la gară, la tren, să iau ziarul și porneam să-l difuzez, unde trebuia, cât mai repede, ca să nu întârzii prea mult nici la școală. Dar eram din ce în ce mai obosit, mai nespălat, mai flămând, rezultatele la școală erau tot mai slabe și banii, promiși la început, erau tot mai puțini și obținuți tot mai greu și mai târziu. Când mi s-a spus că ar trebui să fac treba „voluntar și cu mândrie pentru partidul comunist”, le-am răspuns revoltat, că pe mine nu mă interesează politica și vreau banii pentru munca mea. Am fost alungat din sediu și, ca să mă răzbun, am scris pe câteva foi de hârtie că partidul comunist este o mare minciună și că a ajuns pe mâna evreilor și a ungurilor, cum de altfel și era atunci la Sighet, și le-am lipit pe câteva porți”.

Bătăile și anchetele începute la Securitatea din Sighet au continuat cu cele de la Cluj, cu închisoarea de la Gherla și s-au „diversificat” cu târnăcopul, roaba și lopata la Canalul Dunării. Fiindcă, în 24. 11. 1949, Tribunalul Cluj l-a condamnat la 5 ani de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Așa și-a petrecut tânărul Ioan Bizău cei mai frumoși ani de dinainte și de după vârsta de 20 de ani. Și cu toate acestea, după ce s-a întors acasă, la Sighet, la familia Țiplea, care i-a fost ca a doua familie, a găsit resurse sufletești să-și refacă viața. Până când și-a completat, la seral, studiile liceale, a lucrat la C.F.R. A început cu târnăcopul și lopata, la întreținere, apoi a fost frânar, scriitor de vagoane, magazioner, a reușit să urmeze o școală de impiegați de mișcare și o vreme a făcut asta la Halta Leordina. Aici s-a căsătorit cu o învățătoare din zona Blajului și, pentru că, în 1959, tocmai luase ființă Combinatul de prelucrare a lemnului de la Blaj, s-a angajat acolo. A urmat (la fără frecvență) Facultatea de Științe Economice de la Cluj și a urcat, treaptă cu treaptă, până la funcția de director economic al combinatului. Și-a făcut, cu mâinile lui, o casă lângă Câmpia Libertății, a crescut doi copii, care l-au răsplătit cu nepoți și la sorocul dat s-a pensionat. Dar rândurile de mai sus nu sunt nici pe departe suficiente și cuprinzătoare pentru portretul acestui om deosebit, pe care multele greutăți ale vieții nu l-au doborât și nu l-au schimbat. (În timp ce-și construia casa, primul fiu, Radu, de 6 ani, a căzut de pe o grindă și a murit în brațele sale.)

Combinatul de la Blaj, construit într-o zonă săracă în păduri, aducea materia primă în mare măsură din import. Având în vedere valoarea furnirului de nuc atât de necesar combinatului, Ioan Bizău a înființat în incinta acestuia o pepinieră cu mii de puieți, obținuți din nucile cumpărate de el, și a încercat să convingă autoritățile locale, să planteze nuci pe toate dealurile goale din zonă și pe marginea șoselelor. A atras în această activitate școli și instituții, ajutându-i să-și facă pepiniere și a încercat, ani de-a rândul, cu nenumărate memorii și referate pe la ministere și alte autorități administrative, să o extindă la scară națională, insistând de fiecare dată pe valoarea deosebită a fructelor și a lemnului acestuia.

După 1989, s-a implicat într-o serie de activități sociale și culturale și a publicat o serie de articole, cele mai multe în ziarul „Unirea” de Alba Iulia. A fost printre fondatorii reînființatului despărțământ al Astrei din Blaj, al Ligii pentru reînființarea județelor abuziv desființate și al Asociației culturale „Țara Târnavelor”, al cărei președinte a fost până de curând. N-a fost membru al Partidului Comunist, dar s-a înscris în Partidul Social Democrat – Sergiu Cunescu. A publicat câteva cărți importante pentru zona în care a trăit, dintre care menționăm: „Amintiri despre industrializarea orașului Blaj”- de fapt o monografie a marelui combinat blăjean, pe care l-a cunoscut ca nimeni altul și l-a slujit cu devotament timp de patru decenii; „Institutul Recunoștinței în devenirea orașului Blaj”, o interesantă monografie a celebrei instituții de învățământ ridicată acum un veac și ai cărei fondatori au fost absolvenții primelor promoții de după Unire, ca semn de recunoștință pentru orașul în care au învățat carte și au învățat să fie oameni. Într-o altă carte, întitulată „Cugetări și întâmplări din Țara Târnavelor” Ioan Bizău și-a adunat articolele publicate în Unirea și Gazeta Târnavelor din Alba Iulia, Telegraful român de la Sibiu, Magazin istoric, dar și o parte din numeroasele memorii și scrisori, o carte-oglindă a vieții sale, o oglindă care-ți pune în față chipul unui om obișnuit, angajat cu toată puterea și cu toată sinceritatea (uneori naivă și pripită) de partea binelui și a dreptății, un om care greșește uneori prin exces de sinceritate în dauna argumentului bine și corect documentat, un om care nu știe să pună condiții bunelor intenții, nici ale lui, nici ale altora.

„Încă de mic copil am nutrit o simpatie deosebită față de orașul Blaj. Și dacă în copilărie admiram turnul Catedralei numai de pe coperta calendarului greco-catolic, iar astăzi îl admir din fereastra casei mele, entuziasmul meu este pe deplin justificat”, mărturisește Ioan Bizău într-una din cărțile sale și mărturisirea lui s-a justificat, de-a lungul celor 60 de ani trăiți acolo, cu fapte omenești. Și, în tot acest timp, Maramureșul n-a lipsit din sufletul său nici o clipă. Până de curând, venea acasă, la Sighet și la Ieud, de câteva ori pe an, era la curent cu tot ce se întâmpla aici, își procura toate cărțile legate de (mai ales) istoria Maramureșului, pe care a cunoscut-o cu patimă și cu mândrie rar întâlnite și reacționa (adeseori în presă) la afirmațiile sau judecățile pe care le considera nedrepte. I-a căutat, pornind de la cartea de telefon, pe toți maramureșenii din Blaj și din județul Alba și le-a comunicat date despre originea, vechimea și nobilitatea familiilor lor, „ca să fie mândri de originea lor”, a căutat cu osârdie documente despre legăturile culturale ale Maramureșului cu Blajul de-a lungul vremii și a scris în presa locală despre maramureșenii care au făcut istorie, și încă multe altele, încât te și miri, cum au încăput toate acestea într-o simplă viață de om!

L-am cunoscut și înainte, dar mai ales după ce s-a întors de la Canal. Era îmbrăcat cu niște haine verzui, care aduceau a uniformă militară. Era un tânăr de o frumusețe rară. El mi-a recitat pentru prima dată din poeziile lui Eminescu. Așadar, pot să depun mărturie despre bunătatea și curățenia lui sufletească și despre dragostea lui fierbinte pentru neam și țară.

În ultima noastră convorbire telefonică mi-a mărtirisit cu tristețe că „în manualele de istorie nu se află o lecție aparte despre Câmpia Libertății de la Blaj și ce-a însemnat ea pentru poporul nostru” și că, „din cei aproape o mie de puieți de nuc, cu care am împrejmuit-o ca într-o îmbrățișare și pe care i-am sădit cu mâna mea, au mai rămas doar câțiva nuci bătrâni și neîngrijiți… ca mine”.

Drum lin, prieten drag, de-acum înainte, te-or „troieni cu drag, aduceri aminte”!

Din Sighetul Marmației, Ioan ARDELEANU-PRUNCU




Noul An să ne fie cu mai multă… veselie!

„Salut, Sighet!” urează colaboratorilor, prietenilor, cititorilor noștri, de-acasă și din lumea largă:
La mulți ani!
Boldog új évet!
Frohes Neues Jahr!
Felice Anno Nuovo! 
Happy New Year!
Bonne Année!
Feliz año nuevo!
Annum novum faustum felicem vobis!

Salut, Sighet!




CRĂCIUN (autor, Endre Bandi Terdik)

Ştii? Mie nu-mi place Iarna! Nu şi nu!
Primăvara? E altceva! Primăvara promite. Omul chiar prinde puteri, se-nviorează; sângele-i clocotește, muşchii se-ncoardă în stare să dărâme ziduri, dacă e nevoie!
Apoi vine Vara, cea copleșitor de fierbinte!
Toamna mă-nfioară, este fermecătoare: recoltă bogată, păduri galbene, susurul pârâiaşelor clocotitoare, vara indiană; – totuşi aduce vîntul curgerii timpului.
Iarna? – Hm. E rece. Trebuie să te-mbraci gros. Starea fizică, de confort, se deteriorează. Se-ntunecă mai repede şi Soarele răsare mai târziu!… Oamenii se-nchid în mediul lor mai strâmt. Nici nu-i de mirare, -15° C e ceva obişnuit, dar nici -20° C nu este o noutate! Brrr!
Și totuși…. avem o singură, o singură zi de preţuit, de valoare, de excepție: este ziua Crăciunului!
A descrie ce înseamnă atmosfera Crăciunului? – Nu se poate! Este imposibil!
Femeile coc si gătesc, bărbaţii fixează bradul în suport, „aşa-i că e mai frumos ca anul trecut?”
Decoraţiile, beteala, cadourile! – „Vai, şi acesta e al meu?”
Consumul de ciocolată, nelimitat!
Liniştea. Iubirea și respectul. Calmul. Lacrimi şi râsete. Nelipsitul cozonac! Supa de peşte și salata boeuf!
Noaptea târziu, în zăpada scîrţâitoare, cu nasul roşu din cauza frigului, venind de la bunici, numeri brazii de Crăciun clipind prin geamuri: 3, 12, 25, 27, …, 48, …, 81! Stau departe bătrînii…
La slujba de la miezul nopţii, când dai frâu liber vocii tale, eşti mândru de tine văzând câţiva vârstnici zâmbind aprobator.
Şi nu în ultimul rînd, acolo este săniușul și patinajul!
Când la lumina Lunii, la -15° C, chiar şi la ora opt seara, timp de 40 de minute tragi sania până sus, în vîrful Solovanului, ca după aceea, 15 minute în continuu să aluneci pe serpentine, până la pod. Asta da aventură!
Iar dacă nu-ţi place săniușul, atunci, cu jumătatea cealaltă a locuitorilor oraşului te dai cu patinele pe Iza îngheţată. Oare, cine mai beneficiează de daruri ca acestea?
Sosit acasă, lângă soba de teracotă, în funcţie de vîrstă, o să-ţi pice bine un ceai fierbinte sau un pahar de vin de coacăze.
Apropo! Sobă cu lemne!…
Este cineva care poate să spună, oare, de câte ori trebuie să „atingi” o bucată de lemn, până ce va fi cenuşă? Prima dată, cînd descarci remorca în faţa casei de unde imediat cari totul în curte, n-ai voie să laşi lemnele pe trotuar… în curte le faci stivă, aşa se uscă mai uşor. După aceea, la timpul potrivit, le tai cu fierăstrăul sau toporul la dimensiunea stabilită, le bagi în colejnă, de unde, când e nevoie, iar le cari în casă, până în faţa sobei. Mult drum pînă la… cenuşă!

Oh, Iarnă! Porneşti cu ploi îngheţate și îţi iei rămas bun cu noroi. Eşti întunecoasă, eşti tăcută, eşti obositoare şi eşti decadentă! Gheaţă și oţel! Oţel și gheaţă.
Și totuși, mulțumită ţie apreciez ceea ce nu am azi. Când îmi aduc aminte de acele timpuri friguroase dar minunate… sufletul mi se umple de CĂLDURĂ.

Endre Bandi TERDIK, absolvent al Liceului „Dragoș-Vodă”, promoția 1980
(profesor, Budapesta)




Mici istorisiri despre o Mare Istorie. „Istoria Maramureșului”, de Alexandru Filipașcu (autor, Ioan Ardeleanu – Pruncu)

Există oameni și există cărți care-ți marchează pur și simplu existența, devenirea… Despre oameni las pe altă dată, despre cărți spun acum, fiindcă o astfel de carte a fost, pentru mine, „Istoria Maramureșului”, de Alexandru Filipașcu. Da, cărțile, ca și autorii acestora, au destinul lor, viața lor, liniștită, adică obscură, sau agitată și plină de evenimente de tot felul, precum cea despre care vorbim.

După o muncă titanică de cercetare („vreo opt ani și… vagoane de documente”) în arhivele județului, la sfârșitul lunii August 1940 profesorul sighetean Alexandru Filipașcu a trebuit să-și ia în mare grabă manuscrisul ultimei sale lucrări („bătută de el la mașină pe ambele fețe”) și să plece la București („Du-te, Alexandre, că altfel o pățești!”). Aici, în redacția ziarului „Universul”, al cărui corespondent era, face, mai mult din memorie, ultimele completări, recitește, corectează și, spre sfârșitul anului, reușește să-și vadă cartea ieșită de sub teascurile tipografice ale „Universului”. Se întâmpla exact acum 80 de ani! Este evident că marele ziarist Stelian Popescu, directorul ziarului și fondatorul „Ligii Antirevizioniste” își prețuia cu adevărat corespondentul, care era și unul dintre membrii cei mai activi ai filialei maramureșene a Ligii și publicase de curând, sub egida acesteia lucrarea – manifest „Revizionismul maghiar și drepturile noastre asupra Daciei”.

România Mare, ciuntită, schilodită în 30 August 1940 de Nordul Ardealului, sângerândă mai cu seamă prin partea sfârtecată și înstrăinată, a primit cartea ca pe o mult prea amară consolare. La ce bun să mai citești despre vitejii descălecători din Maramureșul de altădată, dacă Maramureșul de-acum era iarăși înstrăinat… Nu mulți vor fi fost acei care au avut atunci răgazul și mai ales liniștea să o citească și să o înțeleagă, iar difuzarea ei „Acasă”, unde ar fi fost un adevărat balsam, era absolut imposibilă, noua stăpânire ar fi ars-o pe rug în piața centrală a Sighetului. Așa se și explică puținătatea exemplarelor aflate în Maramureș. Dar și anii de după, mulți, foarte mulți la număr, au fost nedrepți cu cartea și neîndurători cu autorul ei. Deși în 1941 a fost premiată de Academie, în 1947 a fost interzisă, epurată și, câțiva ani mai târziu, autorul ei avea să sfârșească la Canal. Cărți și cărturari de care noua orânduire nu avea nevoie. Deci, trebuiau să dispară.

*******
Cu foarte mulți ani în urmă, ca să o am, a trebuit pur și simplu să o fur de la cineva care refuza să o restitue proprietarului, un prieten al meu, de la care urma să o primesc. Aventura s-a terminat cu bine și animozitățile s-au estompat cu timpul. Apoi, ani la rând, de la mine cartea a circulat, incognito, pe la mulți prieteni. Unii dintre ei și-au notat, alții au copiat-o, pagină cu pagină, la mașina de scris. La un moment dat a ajuns la Blaj, la un bun și vechi prieten, stabilit acolo dar cu sufletul rămas în Maramureșul natal. Mi-a restituit-o după aproape un an (și oarecari insistențe) legată frumos.

Bucuros de recuperare, nu i-am cerut explicații. Mi le-a dat el, recent, într-una din lungile noastre convorbiri telefonice, deci după aproape 50 de ani! Și aflu că, ne prea având timp să citească acasă, o lua cu el le serviciu și mai citea pe apucate, dar citea și în microbusul care ducea și aducea funcționarii la combinat, și uneori le citea celor de lângă el fragmente care-i dădeau dreptul să fie mândru de originea sa maramureșeană. Numai că, într-un moment ca acesta s-a așezat lângă el un ins pe care nu-l cunoștea și nu știa de unde răsărise, s-a arătat interesat de carte și de „ce scrie acolo” și, după câteva minute de discuții – în care s-a dovedit a fi bine informat cu privire la interlocutorul său – s-a recomandat – inclusiv gradul de ofițer – și a cerut cartea pentru câteva zile, să „o răsfoiască”, lăsându-i amicului meu un număr de telefon.

După câteva săptămâni, mi-am luat inima-n dinți și l-am sunat la numărul lăsat. Mi-a răspuns amabil dar scurt, că mai are nevoie de carte. Amintindu-mi că-i spusesem că am împrumutat cartea de la Muzeul din Sighet, după alte câteva săptămâni am sunat iar și i-am spus că cei de la muzeu mă somează să le trimit cartea. După o altă îndelungată așteptare, m-a căutat la combinat, mi-a adus cartea, frumos împachetată, și mi-a spus: Cartea aceasta a fost trimisă la București, a fost studiată de istoricii noștri și s-au făcut după ea trei copii. Te sfătuiesc, să o trimiți cât mai repede la muzeu și să nu mai faci lecturi publice, dacă vrei să nu ai, iarăși!, probleme (*). Am desfăcut grăbit și îngrijorat pachetul rămas pe biroul meu. Cartea era întreagă dar desfăcută în fascicole. În zilele următoare, a trebuit să caut un legător de cărți serios și demn de încredere și am avut norocul să-l găsesc”.

********
După întârzierea de la Blaj, parcă simțind că ceva, totuși, s-a întâmplat, n-am mai împrumutat-o decât în condiții de maximă siguranță, mai cu seamă că, la scurt timp după aceea valoarea ei, pentru mine, a crescut mult, în urma unei alte întâmplări.
Profesorul (și bunul meu prieten) Alexandru Țiplea era în 1977 președintele Comitetului de cultură. De la el am aflat că Alexandru Filipașcu are urmași direcți și trăiesc la Cluj, și că pe fiul său, tot Alexandru (pentru cei apropiați Ducu), îl cunoaște foarte bine.

Absolvent al Facultății de biologie din Cluj, tânărul Alex. Filipașcu era, într-adevăr, o minte strălucită, mobilată cu o cultură bogată, extrasă selectiv din varii domenii, mai cu seamă dintre cele de factură umanistă. A făcut un doctorat strălucit, a lucrat o perioadă la filiala clujeană a Academiei, avea deja publicate la Editura „Dacia” câteva cărți, în care biologul se exprima beletristic, într-un stil original, îndrăzneț și captivant. Era pescar și vânător de elită și cunoștea, la pas, România Verde (nu cea a aglomerărilor urbane), cum puțini alții în vremea aceea. L-am rugat să-l invite la Sighet și, după o expunere în cadrul Universității populare, am petrecut împreună o seară, pentru mine memorabilă, într-un separeu de la restaurantul de la Grădina Morii, cu discuții în jurul Istoriei Maramureșului și a autorului ei. A fost plăcut surprins, că aveam cartea tatălui său și că-mi era atât de prețioasă, și mi-a scris pe ultima filă („forțat”) următoarele câteva rânduri:

La o masă voevodală, fiind rugat să scriu rânduri care nu-mi sunt de drept și de faptă, scriu, totuși, un îndemn pentru plaiurile maramureșene; îndemn fără folos pentru că fiecare dintre noi le slujim pe măsura puterilor noastre. Este numai un gînd pentru fapte viitoare de care toți avem și vom avea (**) nevoie mîine.
Cu dragoste, azi, în Sighetul natal, 17. X. 1977.

Ne-am mai întâlnit apoi de câteva ori prin Cluj și mi-a dat câteva din cărțile sale: „Expediții la noi acasă”, apărută în 1981 și micul roman autobiografic „Salonul”, o mică bijuterie. Da, Alexandru Filipașcu-junior putea să fie un prozator de forță, pe linia lui Alex. Ivasiuc (din „Corn de vânătoare”). Ar fi putut…
Prin anii 90 a inițiat realizarea unui film documentar despre frumusețile Maramureșului. Apoi, la un moment dat ceva s-a rupt și… încet, (și trist) a dispărut. Întâi din lume și-apoi din viață.

În 1997, Editura „Gutinul” din Baia Mare, cu acordul urmașilor legali ai autorului (Prof. dr. Alexandru Filipașcu, fiul, și artist plastic Livia Piso, fiica) a tipărit o nouă ediție a Istoriei, în 2.000 de exemplare, dar în condiții foarte, foarte modeste, din toate punctele de vedere, deși sponsorii au fost și mulți și generoși (Ministerul Culturii, Prefectura și Consiliul județean Maramureș etc.) și cartea ar fi meritat o ediție mai deosebită, mai cu seamă că se împlineau 95 de ani de la naștere și 45 de la moartea autorului.
Cunoscând destul de bine pe șeful editurii respective, dar cunoscând și mai bine cât de necesară este scoaterea la lumină și cunoașterea ei, în vara anului următor am distribuit în zona Maramureșului Istoric peste 500 de exemplare (cu 25.000 lei/buc.). Și cred că bine am făcut. Și cărții și celor cărora le-am dat-o. Dar și memoriei profesorului Alexandru Filipașcu, orgolioasa odraslă de Boier de Dolha și de Petrova, cel care a izvodit-o din colbul arhivelor și ne-a lăsat-o moștenire și datorie, o datorie de care nu avem dreptul să uităm. Fiindcă așa cum este, cu toate tarele ei (arătate cu degetul de unii specialiști), Istoria lui Alexandru Filipașcu este, pentru noi, maramureșenii, o mare istorie.

Am scris aceste rânduri și dintr-o sinceră și acută nevoie de a mărturisi, că pentru mine, Istoria lui Filipașcu a fost cartea care m-a marcat și m-a îndreptat în mod decisiv spre studiul Istoriei Maramureșului.

Note:

* Se impune o scurtă explicație despre „problemele” amicului meu: Născut la Ieud, în 1932, și susținut cu o bursă a Fundației Ilie Mariș, a ajuns elev la Liceul „Dragoș Vodă” din Sighet, dar în clasa a X-a a fost arestat, anchetat, bătut și închis, și, după anii de temniță și de Canal, a avut tăria să-și croiască o viață normală. Și-a întemeiat o familie, a terminat liceul și Facultatea de științe economice din Cluj și a ajuns, treptat și pe merit, economistul-șef al Combinatului de industrializarea lemnului de la Blaj. Iar în ultimii 20 de ani, și-a legat numele de câteva cărți, care-i aureolează pe merit cei în curând 90 de ani de viață. Numele lui este Ioan Bizău și este cunoscut în oraș ca maramureșeanul care a plantat cu mâna lui sute de puieți de nuc în jurul Câmpiei Libertății.
** Cuvântul „avea” l-a îngroșat și l-a subliniat de două ori, ca pe o premoniție pentru cuvântul „mâine” de la finalul textului.

I. Ardeleanu-Pruncu




România incendiată! Rușine, politicieni români! (autor, Ion Mariș)

16 august 2010, Maternitatea Giulești din București, incendiu, 6 bebeluși își pierd viața iar alți cinci au rămas cu urme adânci, definitive!
30 octombrie 2015, Clubul Colectiv București, incendiu, 65 persoane decedate, peste 150 de răniți!
14 noiembrie 2020, Spitalul Județean Piatra Neamț, incendiu, până la ora la care scriu (01:43, AM) sunt 10 persoane decedate și alte câteva rănite!
Ce urmează?… Câte alte drame?… Cine suportă consecințele?… Politicienii?!

Nu știu ce se întâmplă cu țara noastră care mimează meritocrația de treizeci de ani!…
An de an avem confirmarea că nu avem politicieni cu măcar un pic de responsabilitate și dedicare, cu urme vagi de bun-simț, care să încerce să se schimbe și să-și schimbe atitudinea ciocoiască față de un popor cu un grad înalt de suportabilitate și reziliență!
Cât oare vom mai accepta mizeriile și trocurile politice prin care se propulsează neaveniții și impostorii în funcții de conducere, în posturi cheie, pentru „buna” funcționare a… cârdășiei politice? Jocurile și aranjamentele politice continuă nestingherit de 30 de ani, analfabeți funcționali ocupă – pe bani nesimțit de buni – job-uri pentru care n-au minime abilități sau competențe.
Promisiunile și minciunile ne inundă în toate momentele vieților noastre, fără valoare sustenabilă pentru clasa politică. Vă vine să credeți dar nu s-a construit niciun spital nou, public, în ultimii 30 de ani?…
Cum se poate ca personaje dubioase, fără bacalaureat, să ajungă profesori universitari și mari doctori ca-n…. Valahia? Cum se poate ca absolvenți de universități fantomă, cu o valoare discutabilă, să conducă ministere, instituții reprezentative?… Este permis să fie ocupate posturi importante de către lipitori… de afișe, fără experiență relevantă, fără concursuri corecte, doar pe baza culorii politice și a calității… pupincurismului?!
Turma trebuie doar să voteze, iar când campaniile electorale se încheie, aleșii își văd netulburați de propriile buzunare și „familii”. Urmează o nouă rundă electorală! Pentru ce?…
Vă amintiți că am fost păcăliți și cu Referendumul privind reducerea numărului de parlamentari, referendum pentru care am votat cu entuziasm? Parlamentul European are 705 parlamentari (la aprox. jumătate de miliard populația Europei) iar Parlamentul României… 465 de politicieni (la aprox 20 milioane de locuitori). Oare „fără penali în funcții publice” are vreo valoare? Cât naiba vor aștepta cei care NU ne reprezintă ca să dea curs votului poporului? Cât vor mai tărăgăna nesimțiții multicolori anularea pensiilor și salariilor speciale?… Cât timp reprezentanții analfabeți funcționali se vor mai hrăni cu resursele țării?… Când vor fi respectați PROFESIONIȘTII pe toate palierele vieții social – economice?… De la nivel local, până la cel național, trocul politic este cuvântul de ordine. Știm toți acest lucru și, totuși, nu ne gândim la soluții de îndepărtare rapidă a șmecherilor!
Nu am răspunsuri raționale, neemoționale dar, periodic, poporul român se revoltă și uraganul mâniei generalizate poate schimba lucrurile. Asta sper să se întâmple pentru că nu cred că îmbuibații și căpușele zilelor noastre vor să plece de bunăvoie. Toți vor să fie – pe viață – manageri, directori, șefi, miniștri!
Strategii mincinoase, vorbe mieroase de fațadă, vodevil politic și, iată că din cauza unor mecanisme politice superficiale, implementate cu „succes” în ultimii 30 de ani, românii continuă să moară prin grija Statului. Subfinanțarea sectoarelor importante, sifonarea/ risipirea resurselor, lipsa de viziune, discreditarea profesioniștilor, ne incendiază chiar…. viitorul. Concetățenii noștri sunt buni pentru „ștampilarea” democrației și-apoi… valea, adică mereu la vale, în cădere liberă!

Iarăși se va discuta, zgomotos, despre „măsuri” și sancțiuni, vor fi pedepsiți fraierii și lucrurile importante vor fi lăsate pentru următorul ciclu electoral, pentru viitorul bine… ipotetic!
Păcat de cei morți cu zile, de cadrele medicale și pacienții răniți, de suferința familiilor implicate pentru că, politicienii care au impresia că-și fac datoria, nu vor plăti cu nimic.
Conform cutumei din anii democrației noastre tragi-comice primul ministru și ministrul sănătății ar trebui să-și dea demisia. Ar fi o chestiune de onoare și bun simț. Credeți că se va întâmpla acest lucru? Nicio șansă! În pofida tragediilor periodice, ei, conducătorii, șefii, nu sunt și nu vor fi niciodată vinovați!

Mai aveți chef de votat?…

Ion Mariș

 

Foto: Ion Mariș




Replică la replică (autor, Teofil Ivanciuc)

Stimate domnule Vasile Hodor,

Am citit cu atenție dreptul la replică cu care m-ați onorat: Greșeală sau greșeală voită?.

N-am înțeles de ce v-ați simțit atât de vizat direct, articolul meu a abordat întregul tablou al alegerilor pentru primar, despre dvs. scriind mai spre coadă (acolo unde v-a așezat electoratul) exact 6 rânduri, nimic mai mult. Dar, dată fiind situația, cred că ar trebui ca opinia publică să afle mai multe:

Ați catalogat expresiile „propulsat” respectiv „puci”, folosite de mine atunci când m-am referit la modul cum ați preluat puterea și candidatura, ca fiind „incorecte, tendențioase”, reproșându-mi că am „tratat totul cu superficialitate, luându-mă după gura lumii și bârfe”?

Atunci, infirmați cumva întâlnirea discretă de la Oncești, urmată de ședința din 1 august în urma căreia s-a decis, fără vreo motivare, suspendarea din funcție a lui Inge Mihalik, cea care conducea USR-ul la venirea dvs.? Puteți să dezvăluiți public cum se face că lista pentru Consiliul Local (C.L.) a fost depusă pe 15 august fără numele I. Mihalik (de pe locul 1), astfel că v-ați trezit, miraculos!, taman în frunte? Nu știți cumva cine i-a făcut acesteia o sezizare (respinsă) la Comisia Națională de Integritate, astfel încât să nu mai poată candida?

V-a „amuzat” (?!) expresia mea: „membri marcanți”, pe care i-ați catalogat ca „persoane la care partidul le-a retras sprijinul”?

Eu m-am referit la doi membri USR.: primul, fostul președinte Inge Mihalik, a obținut apoi singură, ca și candidat independent la C.L., fără nici un fel de suport, 355 de voturi, adică aproape o treime din scorul dvs., însuși candidatul USR-PLUS la primăria municipiului! De la biroul județean USR mi s-a spus însă că acesteia nu i s-a retras nici un sprijin, ci că a plecat singură…

Al doilea, Marius Nicoară, deși aflat pe locul 4 pentru C.L., a demisionat pe 18 august, lăsând lista de candidați incompletă, cu doar 9 nume, acesta spunând că nu a fost de acord cu fuziunea cu PLUS, renunțarea la susținerea candidaturii lui Sorin Rednic și înlocuirea acestuia cu dvs. Și despre M. Nicoară am aflat de la biroul județean USR că s-a retras tot de bună voie…

Atunci, cum afirmați că partidul „le-a retras sprijinul pentru încălcarea repetată și flagrantă a statutului, interesul lor personal primând în fața intereselor USR, mergând până acolo că au fost dispuse să sacrifice partidul pentru a susține un om”?!

Dimpotrivă, mi se pare că partidul a fost sacrificat pentru un alt om, adică pentru dvs., deoarece, sub comanda dvs., alianța USR-PLUS a obținut în C.L. Sighet doar 2 locuri din 19!

Cine nu spune adevărul, Baia Mare sau dumneavoastră?

Când v-ați referit la „acceptarea în partid a unor oameni cu un statut și o reputație în acest oraș”, nu cumva vă refereați, modest, și la persoana pe care o vedeați în oglindă?

Mi-ați spus să întreb persoanele din anturajul meu pe câți din membrii marcanți USR îi cunoșteau anul trecut?

Răspunsul este: pe nici unul, iar pe dumneavoastră vă percepeau doar ca pe un agent imobiliar (care a obținut și un P.U.Z. pentru propria-i afacere) și traseist politic, nicidecum ca pe un luptător pentru binele Sighetului sau, cu atât mai puțin!, ca pe viitorul primar.

Prin setea de putere, modul de preluare a USR și de propulsare ca și candidat la primăria Sighet (candidatură cert nepotrivită, altfel nu v-ați fi clasat abia pe locul 4, la doar un vot de locul 5!), semănați cu Daniela Onița-Ivașcu, de la care ați împrumutat unele tehnici (s-a auzit și de o înțelegere preliminară D. Ivașcu primar – V. Hodor viceprimar, doar ați fost colegi de partid).

Nu am absolut nimic personal cu dvs., nu m-am implicat deloc în campania electorală, însă, de aș fi în locul consilierilor locali, aș evita cu siguranță să vă aleg în funcția de viceprimar după care alergați azi din răsputeri, acum pe mâna PSD-ului!

P. S.: Citez din propria dvs. afirmație: „blocuri ici și colo, capodopere inginerești ale anilor ’80, care puneau într-o lumină favorabilă perioada și pe oamenii acelor vremuri, arată astăzi gri”(!?). N-aș fi crezut, că, la vârsta dvs., sunteți nostalgic după Ceaușescu, însă, după o asemenea formulare…

Cu stimă,
Teofil Ivanciuc

Text poză: În 2016 Vasile Hodor se simțea minunat în echipa candidaților PNL pentru C.L. Sighet.
Sursa foto: www.alexandruoros.ro




La schimbarea primarului (autor, Teofil Ivanciuc)

Cel mai slab primar din istoria Sighetului – conform părerii majorității cetățenilor, adică Horia Scubli (cel care ne-a lăsat ca principală moștenire un „Cui”, un „Scaun” și grătarul „lacătelor iubirii”), și-a încheiat mult prea lungul mandat. Îi urăm odihnă plăcută în continuare și spor pe Facebook!

După o noapte dramatică, precum cea de la prezidențialele cu Mircea Geoană din anul 2009, renumărarea voturilor pentru funcția de primar a dat până la urmă câștig de cauză avocatului (și fostului prefect) Vasile Moldovan (PSD, Coaliția pentru Maramureș), care a obținut 3832 voturi, adică mai mult decât propria formațiune politică, ceea ce spune multe…

Marele perdant a fost avocata Daniela Onița-Ivașcu (PNL), care și-a văzut spulberat visul la o diferență de 48 de voturi – aceasta fiind votată de 3786 cetățeni. Aflată permanent în campanie electorală încă de prin 2015 (de când susținea publicația „Sigheteanul”), cu o ambiție uriașă, aceasta a investit enorm în încercarea de a câștiga votanții de partea sa, ceea ce i-a și reușit, într-o bună măsură. A oferit premii elevilor și consultanță juridică gratuită, a fost prezentă la toate manifestările posibile, i-a adus la Sighet, să o susțină, pe Rareș Bogdan și Ludovic Orban (mai câștigați eram cu toții dacă Orban ar fi semnat un cec de 1 milion euro pentru asfaltarea unor străzi, cu promisiunea că – de va fi aleasă – guvernul va sprijini-o și mai substanțial în demersurile sale!), s-a pus bine cu cea mai mare parte a presei, și-a făcut o emisiune live pe Facebook etc., dar a greșit, printre altele, prin felul îndoielnic cum a preluat și apoi a gestionat organizația locală PNL (astfel că mulți liberali au votat contra sa!), dar și prin masiva supraexpunere, ea obținând în final mai puține voturi decât partidul însuși…

În următorul pluton de alergători, la mare distanță față de cei doi, au intrat, tot umăr la umăr:

Profesorul și gazetarul Nicolae Iuga (Pro România,1252 voturi), apreciat de o parte a electoratului pentru bătăliile duse în Consiliul Local pentru renunțarea la serviciile Vital, desființarea Poliției Locale, concesionarea controversată a unui teren de pe Pietonală și altele.

Următorul învins a fost agentul imobiliar Vasile Hodor (USR-PLUS, 1146 voturi), care a vrut inițial să candideze din partea unei coaliții locale apartinice formată din ONG-uri. Răzgândindu-se, el s-a propulsat, dubios, pe ultima 100 de metri, ca și candidat USR, acesta desființând proiectul inițial conform căruia partidul ar fi mers la alegeri doar cu lista de consilieri, la primărie urmând a-l susține pe independentul Sorin Rednic. Puciul lui Hodor a provocat nemulțumiri și demisii ale unor membri marcanți din cadrul organizației, ceea ce a contat, cert, la urne…

La diferență de un singur vot s-a clasat Sorin Rednic (candidat independent, 1145 voturi), secretar al primăriei și fost prefect, cu siguranță cel mai bine pregătit dintre toți candidații, însă rămas singur (de fapt susținut de fantomaticul Partid Ecologist Român, lucru care nu a prea ajutat). Probabil acesta nu a reușit să convingă că are în spate o echipă capabilă să implementeze uriașul său proiect de renaștere a urbei.

Penultimul clasat, cu 541 voturi, a fost foarte tânărul Gabriel Filipciuc (29 de ani!) de la PMP, fiu al fostului primar țărănist Gheorghe Filipciuc, perceput mai mult ca băimărean decât ca sighetean, ceea ce, desigur, l-a dezavantajat serios.

Lista candidaților a fost încheiată de Gheorghe Giurgi de la ALDE, fost director la ”Urbana” în vremea Eugeniei Godja, care a reușit să seducă doar 144 de alegători…

Meciul s-a încheiat, dar primarul ales va avea o misiune foarte grea, fiind susținut de un PSD minoritar atât în Consiliul Local cât și în Consiliul Județean și aflat în opoziția guvernamentală.

În plus, municipiul se află într-o situație jalnică, cu infrastructura la pământ, venituri modeste, datorii mari, contracte împovărătoare cu Vital și Herodot, o zestre edilitar-publică alcătuită din clădiri seculare ce se năruiesc, cu un aparat funcționăresc supradimensionat, care, din cauza salariilor imense votate în vremea administrației de tristă amintire H. Scubli, înghite 80% din buget…

Îi urăm succes noului primar Vasile Moldovan, sperând – pentru binele și viitorul Sighetului!, că va reuși să realizeze cât mai multe din cele promise în campania electorală!

Teofil IVANCIUC




STOP… candidaților la Primăria și la Consiliul Local Sighet! (autor, Ion Mariș)

Ion Mariș

Nu, n-am luat-o razna! Acesta nu este un articol antivot și nu conține îndemnuri subversive! Sunt câteva gânduri și idei „expuse” din dorința de-a clarifica că nu sunt (prea) naiv și că nu am mari așteptări de la aleșii mei/ noștri.

Votul din 27 septembrie 2020, pentru localele României se apropie! Cu destabilizarea generată de noile condiții sanitare am sesizat o anumită detașare a alegătorilor vizavi de echipele de „misionari” electorali. Am mai sesizat și o neîncredere generalizată în potențiala schimbare în bine. Din păcate nu s-a modificat foarte spectaculos profilul candidatului… patriot local. Este – la o primă percepție – o competiție cu alergători de viteză și nu de… rezistență sustenabilă. Unii mai iuți, alții mai lenți, unii mai curajoși, alții mai reținuți… unii, alții… care trebuie de fapt să se/ ne obișnuiască cu o altfel de abordare! Abordarea sub amenințarea pandemiei. Da, vorbim de pandemia declanșată de Coronavirus dar și de pandemia incompetenței și a inculturii (insinuate în mai toate ungherele politicii).

Deși o mare parte dintre noi am trecut prin multe, multe alegeri care ne-au cam lămurit, tentația de-a spera există și este firească. Am mai spus-o de multe ori, nu văd niciun fel de specificitate și distanțare ideologică între partidele din întreg spectrul politic, nu văd nicio delimitare clară în profilul formațiunilor ofertante, toate programele și propunerile conțin invariabil soluții infailibile la nevoile cetățenilor, aspect – cel puțin la nivel declarativ – demn de aplauzele noastre plebee.

Nota bene (!), constatăm că toți candidații, fie că este vorba de primari, consilieri locali, consilieri județeni, președinți de consilii județene, sunt perfect informați și avizați despre problemele comunității la care „pohtesc”!

La o simplă trecere în revistă sunt oferite – de către toți candidații – soluții pentru: reabilitări de clădiri istorice, asfaltări totale, parcări și fluidizări ale circulației, construcții de școli, spitale, edificii culturale, cluburi sportive pentru tineri dar și locuri de muncă și locuințe pentru ei, locuințe sociale, apă potabilă de calitate și la preț mic, canalizări, gaz în toate colțurile localităților, festivaluri generoase, aziluri pentru bătrâni dar și pentru câinii străzilor etc. etc… bunăstare, bunăstare… de invidiat! Dacă ne mai gândim și la repartiția previzionată din partea bugetului UE pentru țara noastră (undeva la 80 – 85 miliarde euro în următorii 6 – 7 ani) problemele fiecărei comunități și implicit problemele țării par rezolvate definitiv! De fapt, programul fiecărui candidat dă sigură atragerea de fonduri europene, marota tuturor politicienilor. Nu intru în detalii, dar pentru a face acest lucru este obligatoriu de format echipe foarte bune, profesioniste care să fi lucrat practic pe proiecte, nu din… auzite. Ei bine, dacă – să presupunem – nu există angajați profesioniști (suficienți) la primării soluția este iarăși foarte „simplă”, externalizarea „fabricării” de proiecte. În acest caz, primăriile bogate, care au bugete locale generoase și-și permit, pot apela la firme private specializate, ce pot închega proiecte de succes. Când o primărie are un buget pentru investiții ridicol (așa cum are Sighetul) nu știu dacă se va merge pe cheltuirea unor sume importante de bani pentru a angaja firme private (care oricum vor intra sub suspiciunea celor mai cârcotași). Mai există totuși o altă soluție mai puțin devoalată dar foarte eficientă: lobby-ul. Aici fiecare candidat are speranțe și la conectarea zonei locale cu bugetul național! Sigur, se vede că pretendenții la cârma afacerilor publice au imaginație și… bibliografie din belșug! Nimic nou sub soarele politicii!

Bun, să concluzionăm! Ideologiile n-au nicio relevanță, obiectivele electorale sunt aproximativ asemănătoare, resursele financiare europene sunt ipotetice (mă întreb ce s-ar întâmpla dacă printr-un accident posibil, UE – din diverse motive imprevizibile – nu ar mai avansa deloc sau ar reduce drastic fondurile pentru dezvoltare țărilor componente?!), bugetul local este de/ în avarie, calitatea funcționarilor publici nu este neparat de top și-atunci…. ce ne facem? Știu că atunci când sunt bani berechet toți oamenii (politici sau nu) se pricep de minune să-i cheltuie. Știm că în România sunt aproximativ – cifrele diferă pe diferitele surse pe care le-am accesat – 3200 de localități (comune, orașe, municipii, sectoarele mun. București) și dacă s-ar împărți banii ipotetici (85 miliarde euro) în mod egal ar rezulta pe următorul exercițiu european că am avea o medie de aprox. 26,5 milioane de euro. Ar fi o sumă excelentă, cred chiar suficientă! Nu-i așa că dacă ne-ar da UE direct, fără proiecte concrete, stufoase, viabile, doar pe baza unei banale repartiții bani, am putea fi performanți și individual și-n comunitate. Din fericire/ păcate împărțirea fondurilor europene însemană o competiție/ selecție dură de proiecte și-atunci… ce ne facem? Cât de credibili sunt viitorii aleși?
Cum îl alegem, cum îl evaluăm, cum îl selectăm pe viitorul primar/ consilier/ președinte de consiliu județean?…

Pentru a ne selecta candidatul preferat ar trebui să spunem…. STOP! Stop nepăsării, stop detașării, stop neimplicării civice. Trebuie să fim atenți la „mersul” comunității chiar dacă nu suntem oficial/ direct implicați. Pentru marea majoritate a cetățenilor votul trebuie să fie în primul rând o problemă de… atitudine.

Am spus STOP candidaților! De fapt este un acronim pe care l-am identificat jucându-mă cu analizele! Nu am nicio încredere în promisiuni, povești – strategii, proiecte mega – ultra, elucubrații electorale. Eu cred, mai ales, în profilul uman al competitorilor!
Mi-aș dori din partea unui candidat să aibă caracteristicile STOP -ului: Sincer, Transparent, Onest, Prompt = STOP! Să te oprească/ uimească nu prin vorbărie goală ci prin – repet – calitățile lui: Sinceritate, Transparență, Onestitate, Promptitudine! Făcând abstracție de promisiunile guvernate științific de principiul incertitudinii, managerul orașului nostru (și nu numai!) trebuie să fie un om dedicat, un om neconflictual, ne-orgolios, un om ce-și respectă interlocutorul și mai ales un concetățean care se ține de cuvântul dat! Iar cuvintele nu trebuie să fie multe ci… clare, răspicate!

Vă invit așadar să analizați candidații fără niciun fel de parti-pris-uri, să-i coborâți de pe piedestalurile mai mult sau mai puțin false, să le evaluați ascendenții, prietenii, familia, faptele bune/ rele, trecutul (istoricul), experiența profesională, calitatea individuală și să vă gândiți câtă plăcere v-ar face să apelați la viitorul primar (identificat imaginar) și ce „garanție” ați avea că veți fi mulțumit! Efortul nu-i foarte mare pentru o astfel de analiză deocamdată necostisitoare! Trebuie să ne oprim câteva minute din agitația cotidiană și să spunem răspicat, vrem… STOP!!

Și vă mai propun un exercițiu, imaginar desigur! La aceste alegeri sunt în joc (după cum aminteam mai sus): 3200 de primării (am găsit și cifra de 3180), 40022 consilieri locali, 1338 consilieri județeni și 41 președinți de consilii județene. Un total de aproximativ 44600 ALEȘI care vor administra România. Și-acum imaginați-vă cum ar arăta țărișoara noastră dacă toți acești reprezentanți ai noștri (o armată!) ar fi dintre cei mai buni, inteligenți, bine educați și…. STOP! Sinceri – Transparenți – Onești – Prompți!

Ion MARIȘ




Se zice că începe școala (autor, Crina Voinaghi)

prof. Crina Voinaghi

În fiecare an la început de septembrie este o agitație generală. Copiii, părinții, directorii și profesorii se pregătesc pentru începutul de an școlar. Se cumpără rechizite, haine, ghiozdane, adidași. Se fac planuri, planificări, catedre, orare. Se promit unele lucruri (părinții copiilor dacă vor fi cuminți și nu numai). E o atmosferă veselă și un pic nostalgică, cea de început de an școlar, cu amintirea vacanței care a trecut prea repede și cu nerăbdarea elevilor de a-și revedea colegii.

Anul acesta totul e diferit, ciudat, schimbat, torsionat. Ca privit într-o oglindă rea dintr-o poveste veche. Dar nu e veche. Și nu e poveste. E realitatea noastră, a tuturor. Anul școlar începe târâș-grăpiș pe 14 septembrie. Fiecare școală alege din trei scenarii în funcție de culoarea pe care i-o acordă zonei Direcția de Sănătate Publică. Și niciunul nu este ideal. Dar cum ar putea fi?! Online exclusiv sau hibrid (un fel de struțocămilă, și la școală și acasă online) – acestea sunt cele două scenarii fezabile în orașul nostru – iar profesorii le vor pune în aplicare așa cum bănuiesc că ar trebui să facă sau învățând singuri așa cum unii deja au făcut din martie încoace. Nu li s-au oferit prea multe formări online (spre deloc ) vara aceasta, deși se susține contrariul. Și da, mă refer la formările gratuite. Nu s-a modificat programa, nu s-au achiziționat tablete pentru școli. Cei care puteau să schimbe ceva doar au vorbit. Totul e ca în anii trecuți dar nu putem trăi în trecut, prezentul ne contrazice.

Toată lumea are o părere, fiecare ține cu dinții de a lui, bate cu degetele în tastatură și pufnește nervos de parcă ar fi vreun concurs și foarte puțini își dau seama că elevii vor fi cei care vor avea de pierdut sau că profesorii își riscă sănătatea și uneori e ușor de zis dar nu e ușor de făcut. Se acuză directori, inspectori, miniștri dar adevărul este că fiecare reprezintă o rotiță dintr-o mașinărie malefică ce scârțâie acum din toate încheieturile. Se puteau face multe. Nu zic nu. Dar nu s-au făcut. Și peste câteva zile începe școala. Mai devreme sau mai târziu probabil vom ajunge cu toții în online, avem exemplul celorlalte țări și presupunem că nu va fi diferit tocmai la noi. Haideți să ne gândim puțin și la elevii din familii defavorizate, la elevii abuzați într-un fel sau altul, la elevii triști sau timizi pentru care mersul la școală era partea cea mai veselă din viața lor. Sau credeți că nu există? Credeți că doar școala formează un om? Că nu contează confortul lui personal, dacă are haine curate sau o masă caldă, dacă este iubit sau dacă are prieteni? Să ne gândim și la profesorii cu sănătatea șubredă, cu boli cronice, cu părinți în vârsta aflați în grija lor, cu spaime mai mult sau mai puțin reale pentru că și ei sunt oameni la urma urmelor.

De aceea soluții simple nu există. Nici soluții clare, nici definitive. Fiecare face ce poate, cum poate și tot ce putem spera este că vom fi mai altruiști, mai omenoși, mai înțelegători și mai solidari în condițiile date. Unii mai mult, alții mai puțin dar la un moment dat se va termina pandemia și sperăm că ne vom întoarce în școli, că vor răsuna coridoarele și curtea școlii de glasurile copiilor, că vom vedea iar poze recente pe facebook, nu scoase de la amintiri, cu oameni îmbrăcați elegant încercând emoția primei zile de școală, cu planuri pentru balul bobocilor, banchete și excursii. Poate în 2021. Cine știe?! Până atunci nu ne rămâne decât să trăim în cea mai bună dintre lumile posibile, vorba lui Voltaire, adică cea pe care o avem și să sperăm la mai bine.

Crina VOINAGHI

sursă foto: dw.com