Există libertate de exprimare în România? (autor, Marius Vișovan)

Nu-l pot uita pe Victor Ponta purtând tricoul cu chipul lui Che Guevara… public, vizibil, ostentativ, în diverse situaţii… unul dintre miturile extremei stângi mondiale care încerca să spele imaginea osificată şi dezgustătoare a monştrilor îmbătrâniţi în rele Stalin, Mao, Brejnev (şi lista e lungă, până la recent răposatul „patriarh” comunist Fidel Castro ) cu figura unui revoluţionar idealist, generos, veşnic tânăr şi curajos care refuza instalarea comodă la putere asumându-şi mereu noi riscuri şi plătind cu viaţa pentru idealul său. Dar dincolo de imaginea cosmetizată, cine a fost comunistul latino – american Ernesto Guevara, supranumit Che? Un criminal notoriu, un instigator permanent la violenţa politică şi ideologică, care în opoziţie practica terorismul contra statului iar ajuns la putere în Cuba a practicat terorismul de stat ordonând şi organizând serii de execuţii contra adversarilor reali sau potenţiali, declarând fără jenă chiar şi la ONU că va face aceasta cât va considera necesar! O personificare a urii şi a crimei care, dacă nu era lichidat în Bolivia în 1967 ar fi continuat să ucidă încă multă vreme pe mai multe continente !

Iar Victor Ponta nu era un om al străzii sau un student naiv care a primit un tricou de la cineva, el era la ora aceea preşedintele unui partid important, apoi prim ministru şi candidat la preşedinţia României şi îşi asocia ostentativ imaginea cu sinistrul criminal comunist!  Cu siguranţă, o bătaie de joc pentru democraţie şi o ofensă pentru milioanele de victime ale comunismului din România. Dar nu a fost urmărit în justiţie iar condamnarea morală din partea societăţii civile, dacă  a existat, nu s-a auzit mai deloc. Libertatea de exprimare în România pare a fi extrem de largă… dar nu pentru toţi.

Cu totul altfel stau lucrurile când e vorba de repere istorice considerate „de dreapta” şi nu de peste Ocean, ci ale noastre, româneşti. Cei exterminaţi în temniţele comuniste (cu puţine excepţii oameni „de dreapta”, cel puţin din perspectiva autorităţilor) batjocoriţi şi torturaţi, înfometaţi şi traumatizaţi, unii ucişi iar alţii supravieţuind ca nişte epave umane, au suferit încă zeci de ani după aceea şi condamnarea morală şi marginalizarea socială (inclusiv urmaşii lor, sub diverse forme) sub eticheta de „criminali de război”, „duşmani ai poporului”, „fascişti”… toate fiind false în imensa majoritate a cazurilor, dar lăsând urme adânci în opinia publică, cetăţeanul de rând neavând cum verifica acuzaţiile, orice opinie alternativă fiind interzisă. Unii au fost savanţi sau militari de carieră, alţii teologi, scriitori, medici sau profesori eminenţi, iar foarte mulţi ar fi ajuns valori consacrate dar tinereţea le-a fost retezată în temniţe şi lagăre… pentru regim, cu toţii erau doar „bandiţi”…

După ‘90, cu singura televiziune încă puternic dominată de neocomunişti şi cu foarte săracele organe de presă independente, românii cer dreptul la informaţie necenzurată, iar foştii deţinuţi politici (atâţi câţi mai trăiau) cer dreptul să se exprime public, să spună adevărul despre comunism şi despre idealurile în numele cărora s-a opus comunismului, atâtea decenii supuse mistificărilor în scopul demonizării. Încet, cu greu, românii încep să afle despre evenimente, atitudini, personalităţi, curente de gândire, ce le fuseseră complet ascunse până atunci sau să le vadă în altă lumină decât cea în care le fuseseră oficial prezentate. S-au publicat cărţi despre închisorile comuniste (în tiraje mici, fiindcă resursele financiare erau reduse), au mai apărut mici interviuri sau documentare, unii tineri au mai avut privilegiul de a cunoaşte personal pe eroii luptei anticomuniste, acum, la apusul vieţii. În ciuda mijloacelor disporporţionat de reduse faţă de istoria oficială (care continua să susţina o mare parte a propagandei comuniste, sau să spună unele adevăruri doar la subsolul paginii) curentul de recunoaştere publică a jertfelor anticomuniste şi chiar aura de sfinţenie a unor personalităţi spirituale din închisori a tot crescut, găsind ecou în lumea cultural – artistică (fecundând poezia, proza, teatrul şi chiar unele producţii cinematografice), în cultul oficial sau semi – oficial adus în Bisericile româneşti unor deţinuti politici de mare profunzime morală numiţi generic „sfinţii închisorilor”, în lucrările ştiinţifice ale unor istorici tineri, în deciziile unor autorităţi locale de a conferi nume de străzi sau de instituţii, de a amplasa statui sau plăci memoriale, etc. (recentele evocări ale senatorului Lavric aduc ca noutate faptul că sunt rostite în Parlament, dar fenomenul e mult mai vast şi mult mai vechi).

Dar… s-a dorit blocarea acestei evoluţii şi sufocarea brutală a acestei afirmări a libertăţii şi regăsiri a demnităţii româneşti. Într-un context complicat şi cu multe complicităţi, clasa politică nu a avut altceva mai bun de făcut decât să emane legea 217 din 2015 care blochează printr-o sumă de interdicţii confuze dar agresive aproape orice libertate de analiză, afirmare sau manifestare publică a istoriei recente sub ameninţarea puşcăriei sau a unor amenzi devastatoare. Legea permite şi chiar instigă la demolarea sau demontarea unor repere din spaţiul public, interzicerea unor publicaţii, şantajarea autorităţilor locale sau centrale, interzicerea omagiului adus la diverse nivele unor deţinuti politici, o adevărată vânătoare de cuvinte, simboluri, persoane sau repere publice. Deci libertatea de exprimare a fost şi este foarte mult restrânsă. Schimbările jenante de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului sunt şi ele o consecinţă evidentă, această instituţie trebuia anihilată sau făcută inoperantă, la fel şi eliminarea din funcţia guveranamentală a domnului Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. O altă consecinţă este legea 232 din 2020, care modificând o lege bună deja existentă a introdus discriminarea între urmaşii deţinuţilor politici, privând un procent mare dintre ei de drepturile oferite de legea precedentă.

Dar Sighetul, este el un spaţiu al libertăţii de exprimare? Legile de la Bucureşti operează şi aici, cenzura şi auto – cenzura funcţionează pe temele deja amintite. Şi totuşi, prezenţa în oraşul nostru a Memorialului Victimelor Comunismului, instituţie de prestigiu euopean, cu peste 100.000 de vizitatori anual, înclină mult balanţa în favoarea adevărului, vechea propagandă bolşevică nu are şanse în faţa atâtor dovezi clare, ştiinţific organizate şi prezentate şi la îndemâna oricui. Nici la Memorial nu se spune chiar totul (o anumită discreţie prudentă a fost necesară de la început, în anii ‘90 mulţi dorind ca proiectul să eşueze), dar se spune foarte mult şi se spune bine. Iar locuitorii Sighetului şi maramureşenii în general au fost poate (statistic vorbind) mai greu de spălat pe creier, de aceea la Sighet am simţit mereu adieri de libertate nu doar în discuţiile private sau de cafenea ci şi în presa locală ( „Salut, Sighet!” este un exemplu nu perfect, dar foarte bun). Rămâne desigur marea decepţie din 2014 (culmea, înainte de legea 217 sus amintită) când un amestec de şantaj neoficial, duplicitate, frică şi politica struţului au dus la demontarea ruşinoasă  a plăcii comemorative a tinerilor anticomunişti de la Liceul „Dragoş-Vodă”. A fost un moment când pătimitorii temniţelor au simţit că li se mai dă o palmă… Placa aşteaptă răbdătoare, la mine acasă, ziua libertăţii depline.

Deci, există libertate de exprimare în România? În privinţa contestării deciziilor sau politicienilor actuali, da. În privinţa reperelor esenţiale ale devenirii neamului românesc, nu. Sau prea puţin…

 

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Să dăm o șansă Primăverii… (autor, Ileana Pisuc)

Această scurtă pledoarie se vrea un manifest pentru dezghețul atât al primăverii cât și al celui din noi…

Totul este să avem speranța și să nu ne tragem obloane pe ochi și minte și să recunoaștem că, indiferent de „mersul nostru”, „mersul lumii” își vede de drum. Și face ce știe mai bine: să facă soarele să răsară în fiecare zi, negreșit din același loc, schimbă anotimpurile… Nimic nu e încremenit. În natură încă nu s-a auzit de Lockdown. Doar omul își inventează frici, spaime, întrebări ce-l depășesc și pe care oricum nu le poate da de capăt singur. Cu un cuvânt, își amărăște viața și-și face singur iadul propriu, pe pământ, în loc să se deschidă odată cu natura din jur. E o luptă sortită eșecului încă din start, natura învinge întotdeauna!

Încă nu s-a inventat cenzura pe trilurile păsărilor sau o mască pentru a acoperi câmpurile și copacii înfloriți. De când cu această mască obligatorie, parcă ni s-au atenuat și celelalte simțuri (simțiri), pe lângă cel olfactiv. Ochii ni s-au încețoșat, urechile ni s-au înfundat. Vedem doar pe deasupra măștii un tunel înfundat, fără un orizont, fără speranța luminiței de la capătul lui… Pașii ne sunt purtați doar pentru nevoi strict meschine. Degeaba natura ne îmbie la visare, ne-am pierdut parcă drumul spre ea! Mergem cu capul în pământ, preocupați de statistici, despre câți au mai murit, despre câți s-au infectat, despre, despre…

VIAȚA însă nu-i numai despre asta!
VIAȚA este despre bucurie!
Putem sa mergem cu picioarele pe pământ, dar să privim către CER!
Curcubeul care anunță sfârșitul furtunii, are nevoie de lumină pentru a se transforma în arcul de culori. De aceea el apare doar ziua. Precum el este spectrul luminii, așa am putea deveni și noi împreună spectrul speranței! Dacă vom continua să mergem în întuneric, în ce ne vom transforma? E foarte adevărat că a trecut peste noi un mare cataclism, primăvara vine încet, se lasă așteptată dar, mai avem de trecut un ultim îngheț! Pojghița-i subțire, trebuie atenție la pași, dar bucuria reușitei va fi cu atât mai mare. Întotdeauna după furtună cerul e mai limpede ca oricând.

Buna Vestire e un prilej în plus să credem că nu suntem lăsați de izbeliște, că nu suntem singuri… Că trebuie să avem încredere în promisiunea zilei de mâine, că nu-i în stare acest virus mârșav de a multiplica atâtea tulpini câte rădăcini bine înfipte avem noi! O tulpină fără rădăcină întotdeauna se usucă! Până ne bate inima și răsare soarele, totul e sub control! Până în ziua când în sfârșit ne vom putea „demasca” chipurile, haideți să ne demascăm sufletele și să-i dăm o șansă Primăverii să vină în noi!

Ileana PISUC




Mutații nefaste (autor, Ileana Pisuc)

Ileana Pisuc

Suntem martori zilele acestea la niște fenomene ieșite din comun pe care eu, ca pacifist, le acord circumstanțe atenuante și le cataloghez ca fiind niște mutații nefaste.

Și nu vreau neapărat să ma refer la toate speciile și regnurile care populează pământul ci, m-aș referi doar la specia numită Om și la modificările (nu neapărat genetice) la care este supus.

La acestea trebuie să conlucreze mai mulți factori științifici, de laborator, de expetimente chimice și care se petrec de regulș în laboratoare și necesită ani mulți de încercări.

Mutațiile de care eu vreau să vorbesc sunt niște rezultate cu totul independente de orice laborator. Sunt niște „produse” obținute în propriile familii, unde găsesc condiții propice de dezvoltare.
– Nefrecventarea celor 7 ani de acasă
– Nefrecventarea școlii
– Inocularea de mici că ei pot orice
– Că „cine are bani se cară… că  doar, banii vorbesc”
– Ca o diplomă se poate obține nu neapărat în urma unui examen
– Că oricine poate fi cumpărat
– Că poate ocupa o funcție unde dorește fără ca măcar să aibă habar ce presupune aceasta.

La acest nivel de (in)cultură s-a ajuns, încât aroganța, obrazul gros, impostura, impertinența au ajuns singurele criterii prin care poți să accezi la cele mai înalte funcții în stat.

Aceste mutații au ajuns deja o cangrenă naționalș, cu rădăcini purulente înfipte în toate structurile și straturile sociale: mame care-și abandonează copiii la tomberoane, tați care-și abuzează fiicele, doctori care-și molestează pacientele, bărbați de top muschiuloși și tatuați, potenți, care-și sporesc contul în prin explotarea sexuală a unor nefericite ale soartei, polițiști care sechestrează și terorizează niște oameni de pe stradș, îi duc în locuri ascunse și își dovedesc profesionalismul.

Asta e doar lista scurtă care mi-a venit în minte în aceste zile…

Stai și te întrebi: Oare ce-i mai periculos? Mutația unui virus (mediatizat la paroxism), sau mutația conștiinței omului, care dă asemenea ,,specimene” greu de reprodus în vreun laborator.

La virus, de bine de rău s-a inventat un vaccin și cu toate tulpinile pe care le iscă, tot sperăm că ne vom face bine.

Dar acestor „viruși cu două picioare și fără cap, care fac atâta rău , cum oare le vom veni de hac?

Deoarece, în loc să ne gândim cum să-i stârpim, dimpotrivă, îi  mentinem și îi reactivăm prin însuși comportamenul față de ei.

Atât de mult ne obișnuim cu răul, încât îl adoptăm ca și pe ceva normal care face parte din cotidian.

Cum altfel să interpretezi că în loc să-i supunem oprobriului public, îi promovăm, le facem persoane publice, li se acordă spații în televiziuni. Polițiști, care sub ochiul rece al camerelor video își bat victimele sub privirile impasibile ale colegilor, ca și cum aceste „practici” ar fi ceva normal în atribuțiile lor de serviciu.

Ar trebui să ne sperie aceste derapaje care se acutizeazamă în ultima vreme. Să nu ne dăm voie ca aceste orori să ne intre în sânge, să ne infecteze, ca acei saci negri de gunoi să nu ni se pară că fac parte din moartea aproapelui nostru, să empatizăm mai mult cu omenia, reacția imediată la răul făcut. Cu un cuvânt, să nu lăsăm ca Demnitatea să ne fie murdărită de nimeni și nimic! Să nu ne pierdem umanitatea și credința!

Răutatea gratuită nu-i de la lut, ci de la diavol.
Răutatea combinată cu prostia dă un produs mai dens decât oțelul îmbogățt cu wolfram, tungstem, mangan! (Nicolae Steinhardt)

Ileana PISUC




Scrisoare deschisă – Țara Maramureșului – Peisaj Cultural Tradițional UNESCO

COMUNICAT DE PRESĂ

București – Sighetu Marmației, Maramureș, 15 martie 2021

 Asociația La blouse roumaine IA susține propunerea comunității patrimoniale Maramureș de înscriere a Țării Maramureșului ca Peisaj Cultural Tradițional pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. 

Redăm mai jos conținutul integral al scrisorii deschise, redactată de publicistul Teofil Ivanciuc și semnată de peste 50 de membri ai comunității și iubitori ai Maramureșului. 

 

Scrisoare deschisă
Țara Maramureșului – Peisaj Cultural Tradițional UNESCO

În atenția Ministerului Culturii, Institutului Național al Patrimoniului, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, 

Noi, semnatarii acestor rânduri, propunem demararea procedurilor necesare în vederea includerii în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Peisajului Cultural Tradițional Țara Maramureșului.

Teritoriul celei mai mici provincii istorice românești, întins pe 3.218 kmp (dintre care o treime o reprezintă habitatul uman) și locuit azi de cca 200 mii persoane, reprezintă unul dintre cele mai bine păstrate colțuri de Uniune Europeană, privind din punctul de vedere al modului de viaţă tradiţional și autentic – nu prezervat ori recreat din considerente de ordin economic.

Locuitorii regiunii practică azi cele mai numeroase meserii populare de pe continent, recent aici fiind recenzate 221 de ocupații și meșteșuguri, implicând mii de persoane, unele foarte tinere (cea mai tânără brodeuză având vârsta de 12 ani, iar confecționer de șindrile – 15 ani), însă majoritatea au o vârstă destul de înaintată și nici un ucenic. 

Sute de femei utilizează războiul de ţesut, produsele lor fiind în principal covoarele (printre care peretarele din Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO), pânza necesară celor peste 20 de variante de costum popular utilizate în prezent ș.a. 

Maramureşul este, probabil, și ultimul loc unde mai persistă în uz ambele tipuri de straie tradiţionale: de iarnă şi de vară. 

”Cămeșile” țărănești sunt atât de elaborate, lucrate manual (necesitând luni de muncă) și la scară largă (sute de cusătorese practică meșteșugul), folosind modele și tehnici străvechi, încât practica confecționării acestora și-ar putea avea locul, firesc, în Patrimoniul mondial Imaterial. 

Dinamica piață locală internă asigură comenzi pentru o lungă serie de dulgheri, tâmplari și sculptori tradiționali. 

În acest moment, în Maramureșul istoric sunt 90 biserici de lemn, dintre care 35 ridicate între secolele XVI-XVIII (5 fiind pe Lista UNESCO) și 50 înălțate după 1990 (inclusiv primele 4 cele mai înalte biserici de lemn din lume). Din punctul de vedere al amplorii fenomenului, regiunea este unică, fiind totodată singura unde tipologia bisericilor de Patrimoniu Mondial este în continuare reprodusă și încă la o scară atât de vastă. 

Celor câteva sute de porţi monumentale de lemn existente, li se adaugă în fiecare an noi exemplare laborios sculptate. 

Se păstrează şi un rarisim grup de instalaţii hidraulice ţărăneşti aflate în uz pentru nevoile comunității: vâltorile folosite la spălatul covoarelor, morile de cereale (în pericol iminent de abandon), pivele pentru postav (ultimele rămase în funcțiune pe Glob), daracele și leagănele pentru scărmănat lâna ş.a., fără a mai socoti sutele de distilerii de alcool. Această varietate a instalațiilor acționate de apă pare a fi, de asemenea, unică și nemaiîntâlnită altundeva.

În Maramureș înțelegem ca nicăieri altundeva, fie că Revoluția Industrială nu a avut loc acolo niciodată, sărindu-se din perioada premodernă direct în cea contemporană, fie – mai plauzibil – că aceasta a fost parţială, neajungând să cunoască etapa fierului și aburului – precum în restul Europei, ci doar lemnul și forței apei, precum în Evul Mediu.  

De-a lungul timpului, terenurile sale agricole au fost modelate complex, codrii fără sfârşit de odinioară devenind un amestec de parcele arabile, livezi, fânaţe, păşuni și arbori izolaţi, delimitate de garduri vii, de lemn sau de piatră, de ape traversate de punți și vaduri, de şanţuri, poteci şi drumuri, în aşa fel încât locurile să poată fi exploatate cât mai judicios. Agroterasele, construite cu trudă în urmă cu câteva secole, îmblânzesc cu folos coastele dealurilor. 

Acest tip de teritoriu este cât se poate de reprezentativ pentru conceptul „High Nature Value Farmlands”, care defineşte spaţiile rurale unde agricultura tradiţională este ocupaţia principală, locuri caracterizate printr-o vegetaţie naturală sau semi-naturală foarte variată, arealele respective aflându-se de obicei în afara ariilor protejate. 

Gospodăria tradițională de subzistență își asigură necesarul de legume, fructe, carne, lactate, și furaje, ocupanții săi practicând și străvechiul cules din natură (se cunosc toate fructele de pădure, zeci de tipuri de ciuperci comestibile, nenumărate specii de plante medicinale).

 Structura celor cca 100 de stâne de oi a rămas aproape neschimbată din evul mediu, dacă nu mai de devreme. Cele mai reprezentative animale de fermă sunt vitele din rasa locală Bruna de Maramureș. 

Gospodăria reprezintă un sistem închis foarte cuprinzător, o resursă străveche și imensă de informații, deprinderi, tehnici, zgomote, mirosuri etc. Dacă, în România, mai nimeni nu pare a fi interesat de patrimoniul senzorial, în Franța s-a decis protejarea prin lege a cântecului cocoșului, țârâitului lăcustelor și cosașilor, sunetului clopotelor vitelor dar și a bălegarului acestora… 

Peisajul cvasi-medieval de fânațe maramureșean (aidoma celui surprins în miniaturile de acum o jumătate de mileniu), încă viguros și bazat pe 9 structuri diferite de depozitare a fânului, este punctat de zeci de mii de clăi și mii de „șopruri” (hambare) cu acoperiș glisant, fiind, pare-se, cel mai complex și bine prezervat, nu numai din Europa, ci chiar de pe mapamond. Dacă în alte țări există muzee de profil, iar un tip de adăpost pentru fân din Slovenia a fost recent propus pentru înscrierea în UNESCO, în Maramureș nu se cunoaște măcar numărul acestor structuri, nici un singur ”șopru” in situ și nici un fânaț tradițional nefiind protejate în mod expres.  

Prăbușirea pieței țărănești a cărnii, laptelui, animalelor vii și a fânului, precum și modernizarea /mecanizarea inevitabilă, pun în pericol sever de abandon întregul sistem agro-zootehnic și de asigurare a furajelor, menționat mai sus.

Mai există încă un mare aspect negativ: numărul de case şi de acareturi vechi de lemn, înlocuite cu construcții masive și colorate de zid, care au deteriorat grav echilibrul arhitectonic, este într-o scădere accelerată și foarte îngrijorătoare (chiar dacă se înregistrează ușoare reveniri pe alocuri), drept pentru care sunt necesare măsuri concrete și urgente.  

Locuitorii Țării Maramureșului păstrează conștiința apartenenței la un spațiu și la o cultură speciale. 

Ei aparțin atât ”neamului mic” cât și ”neamului mare” (în care intră toți cei conectați prin legături consanguine și care poartă același nume sau supranume dobândit de la strămoși), în cadrul căruia se ajută reciproc, participă la evenimente familiale comune, au locul lor bine stabilit în ierarhia satului, dar și în biserică și cimitir. 

În regiune trăiesc cele mai vechi familii românești, menționate în aceleași sate începând cu anul 1317. 

Comunitatea este închegată și prin posesia în comun a unor păduri și pășuni (în composesorat), instituție izvorâtă din milenarul sistem de obști. 

Gospodăriile sunt legate spațial prin intermediul potecilor de multe ori discrete, cărări moștenite încă din vremurile medievale şi care, cu generozitate, continuă să fie deschise tuturor.

Spiritualitatea laică şi religioasă a locului este bine conservată, fie că vorbim despre ritualurile legate de naştere, nuntă şi moarte, de obiceiurile de Paşti, Rusalii, Sf. Maria, Crăciun, ori din alte momente cu dată fixă ori variabilă.

Sunt prezente şi rituri cu iz arhaic, precum „Tânjaua” (încheiat cu o rugăciune adresată Soarelui), decorarea acareturilor cu ramuri de copaci ori aprinderea de focuri de ziua anumitor sfinți, variatele pomeniri ale morților, „măsurișul oilor”, ori o viziune altfel asupra lumii de dincolo – la Cimitirul Vesel din Săpânţa. 

Folclorul – foarte vast – și muzica, ambele categorii fiind îmbogățite încontinuu cu noi piese (prin activitatea a sute de instrumentiști și cântăreți vocali), alături de dansul tradițional și de graiul maramureșean (unic, dar care însă se stinge treptat), constituie alte fațete ale bogatului tezaur spiritual regional.

Într-un alt registru, acolo se cunoaște una dintre cele mai ridicate biodiversităţi, cu cca 11.000 mii de specii cuantificate până-n prezent (familii întregi nefiind încă studiate), dintre care 1.600 specii de plante (13 endemice) sau 170 specii de fluturi, număr net superior celui din întreaga Mare Britanie (doar 59 specii) ori din Polonia (90 specii). Un număr de 15 specii faunistice noi pentru știință au fost descoperite în Maramureș doar în ultimele decenii, altele rămânând încă neștiute. Mai există și mii de hectare de codri seculari și cvasi-virgini, apoi sute de izvoare minerale, habitate rare și prioritare, ori specii aflate pe Listele Roșii de profil

Toate acestea dovedesc felul judicios în care maramureșenii au știut să exploateze mediul înconjurător, dar și faptul că asaltul omului asupra naturii, în pofida poluării și a masivelor defrișări recente, întâmpină, deocamdată, rezistență. 

Deși nedeclarat oficial, peisajul cultural maramureşean este larg recunoscut ca atare, atât de către mass-media de pretutindeni, ori de tot mai numeroșii turiști care vin să descopere ”locul unde tradițiile sunt păstrate ca nicăieri altundeva”, cât și de cercetătorii care efectuează acolo felurite studii științifice, ca într-un laborator deschis.

Concluzionând (memoriul atașat conține date suplimentare), omniprezența confecționării costumelor populare, a prelucrării lemnului și a altor grupe de meșteșuguri, varietatea instalațiilor hidraulice țărănești, înfloritoarea cultură a fânului cu clăile și „șoprurile” sale, cuplată cu ancestralul sistem zootehnic, efervescența fără corespondent a arhitecturii eclesiastice în lemn, precum și virilitatea cu care sunt prezervate genuin obiceiurile religioase ori familiale, muzica și dansul, toate acestea beneficiind de un fundal asigurat de o natură atât de variată, constituie valori excepționale, însă deosebit de fragile și care se sting treptat.

Atât pentru valoarea sa intrinsecă, cât și în calitatea de ultim bastion al păstrării vechii culturi ţărăneşti, un adevărat martor viu, deja fragmentat și pe cale de dispariție, care certifică cum arăta Europa rurală înainte de industrializarea agriculturii, ar trebui ca Peisajul Cultural Tradițional Ţara Maramureşului să fie propus urgent pentru includerea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Martie 2021

  • Teofil Ivanciuc, publicist, Sighetu Marmației, Maramureș
  • Andreea Tănăsescu, inițiatoarea Zilei Universale a Iei, președintă a Asociației La blouse roumaine IA, București 
  • Irina Apan, antropolog, coordonator cultural Asociația La blouse roumaine IA
  • István Aranyosi, profesor asistent, Facultatea de Științe Umaniste și Litere, Universitatea Bilkent, Ankara, Turcia 
  • Alexandru Baboș, arhitect, expert patrimoniu, Linköping, Suedia
  • Mirela Ana Barz, manager, Muzeul Maramureșan, Sighetu Marmației, Maramureș
  • Teodor Bârsan, artist popular, Bârsana, Maramureș
  • Ducu Bertzi, muzician, București 
  • Maria și Petre Botiș, interpreți de muzică populară, Valea Stejarului, Maramureș
  • Ioana Brîndău, coordonator Clubul Impact – „Pe aripi de vânt”, Ieud, Maramureș
  • James Christian Brown, profesor asociat, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
  • Mircea Cantor, artist vizual, Paris, Franța
  • Mihai Chira, protopop ortodox de Vișeu, Vișeu de Sus, Maramureș
  • Lect. univ. dr. Vasile Chira, Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
  • Vasile Codrea, protopop greco-catolic de Iza-Vișeu, Dragomirești, Maramureș
  • Mihai Covaci, restaurator, Desești, Maramureș
  • Leontin Cupar, redactor Agerpres, Baia Mare, Maramureș
  • conf. univ. dr. Mircea Farcaș, decan, Facultatea de Litere Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  • Ionuț Radu Filip, arhitect, președinte filiala Nord Vest a Ordinului Arhitecților din România, Baia Mare, Maramureș
  • Oana Font, interpretă de muzică populară, Cluj-Napoca
  • Lect. univ. dr. Mihai Hotea, Facultatea de Geografie, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Extensia Sighetu Marmaţiei, Maramureș
  • Monica Iagăr, sportiv, campioană la atletism, București
  • Vasile Ioanes, fotograf, Sat Șugătag, Maramureș conf. univ. dr. Marin Ilieș, director al Extensiei Sighetu Marmaţiei, Maramureș, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
  • Claudiu Iușan, biolog, Parcul Național Munții Rodnei, Rodna, Bistrița-Năsăud
  • Daniela Leș, manager, Casa Olarului, Baia Sprie, Maramureș
  • Daniel Leș, olar, Baia Sprie, Maramureș 
  • Iustin Leon Luțai, preot ortodox, Săpânța, Maramureș
  • Monica Mare, manager, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Maramureș
  • Ion Mariș, Asociația „Valea Verde”, Sighetu Marmației, Maramureș
  • Petru Daniel Măran, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Sighetu Marmaţiei, Maramureș
  • Ioana Mihalca, comunitatea „Plai Moroșenesc”, Petrova, Maramureș
  • Ileana Mihoc, meșter popular, fermier tradițional, Sârbi, Maramureș
  • Conf. univ. dr. Marcel Mîndrescu, Facultatea de Istorie și Geografie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
  • Denis Florin Năsui, Grupul comunitar de inițiativă Vișeu de Jos, Maramureș
  • Vasile Oanea, poet, cronicar al satului, fermier tradițional, Breb, Maramureș
  • Conf. univ. dr. Alexandru Ofrim, Facultatea de Litere, Universitatea din București
  • Prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti
  • Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican, Facultatea de Studii Europene, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
  • Edit Pop, Asociația Ecologic, Destinația de Ecoturism „Eco Maramureș”, Baia Mare, Maramureș
  • Gabriela Pop, coordonator „Coconii din Breb”, Breb, Maramureș
  • Ioan Pop ”Popicu”, interpret de muzică tradițională, grupul „Iza”, Hoteni, Maramureș
  • Dumitru Pop „Tincu”, artist popular, Săpânța, Maramureș
  • Vasile Popovici, Fundația Ucrainenilor Huțuli din România, Repedea, Maramureș
  • Cornelia și Lupu Rednic, interpreți de muzică populară, București
  • Dan Sidău, preot ortodox, Sighetu Marmației, Maramureș
  • Marin Slujeru, poet, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș
  • Cristina Elena Șoloc, realizator de televiziune, TVR1, București
  • Vasile Șușca, artist popular, Săcel, Maramureș
  • Prof. univ. dr. Marius Turda, Oxford Brookes University, Oxford, Marea Britanie
  • Măriuca Verdeș, Asociația Rădăcinilor Străbune, Călinești, Maramureș
  • Conf. univ. dr. Ștefan Vișovan, cercetător științific, Baia Mare, Maramureș
  • Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri, WWF – România
  • Marius Voinaghi, profesor, Sighetu Marmației, Maramureș 
  • Laura Zaharia, arhitect, Asociația „R.O.S.T” Maramureș, Baia Mare, Maramureș

 

Lista rămâne deschisă. Oricine poate susține această inițiativă. 

https://forms.gle/nDoPzyPdSxB7VgNj9

***

Despre Asociația La Blouse Roumaine IA

Asociația La blouse Roumaine IA a fost fondată în 2016 pentru a sprijini eforturile comunității online La blouse Roumaine de a promova, proteja și valoriza IA, cămașa, portul și textilele tradiționale românești, în context universal și contemporan.

În 2013 comunitatea La blouse roumaine a inițiat Ziua Universală a Iei, pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor și a Sfântului Ioan de vară, conectând români de pe 6 continente, 50 de țări și peste 100 de localități în jurul iei și al patrimoniului cultural. În 2017 Asociația a demarat campania internațională Give Credit ce militează pentru recunoașterea originii culturale și promovarea cooperării etice și sustenabile între artizani și industriile creative globale.

Misiunea Asociației La blouse roumaine IA este de contribui la dezvoltarea și progresul comunităților românești din țară și din afara granițelor, prin prezervarea patrimoniului cultural, revalorizarea cunoașterii tradiționale și stimularea creativității locale și a design-ului cultural.

Mai multe detalii puteți găsi pe www.lablouseroumaine.io.
CONTACT – Andreea Tănăsescu, Președinte Asociația La blouse roumaine IA
andreea.tanasescu@lablouseroumaine.io
+40 736 860 973 

 

Foto: Teofil Ivanciuc




La mulți ani, FEMEIE!

Roxana Pontoș

A 8-a zi din Mărțișor ți-a fost dedicată pe de-a-ntregul ție, simbol al seninului, al frumosului, al nașterii, al primăverii, al unui nou început. De aceea:

Iubește! Fiecare secundă din viața ta, pentru că e prețioasă prin ceea ce îți oferă și prin ceea ce oferi celor din jur.

Trăiește! Orice moment, pentru că din el îți iei forța de a merge mai departe și  a duce împreună cu tine firul lumii.

Dăruiește! Din lumina și căldura sufletului tău, speranță, credință și bucurie celor din jur.

Învață! De la fiecare adiere a vîntului, de la fiecare rază de soare, de la picăturile ploii căzînd grăbite, de la florile ce îți apar în cale, de la râsul copilului, de la stelele țesute în noapte ori fulgii alene acoperind pămîntul că tu ești  iubirea și căldura de care cei de lîngă tine au nevoie.  

Iartă! Privirile invidioase și gândurile rele, minciuna și invidia.

Și peste toate rămâi tu: senină, tînără și nespus de frumoasă, indiferent de vârstă, păstrează mereu candoarea sufletului tău, pentru că toate acestea sunt puterea ta și în ele stă miracolul lumii.

Și nu uita că această zi e dedicată și celei care s-a metamorfozat din femeie în cel dintâi cuvânt rostit de fiecare om: MAMA.

 La mulți ani, FEMEIE !

Sărut mâna, MAMA!

Să aveți în fiecare zi o zi așa ca voi, frumoasă!

Roxana PONTOȘ

 




De ce blochează consilierii PNL și „aliații” reorganizarea URBANA Sighet? (autor, Ion Mariș)

Debutul anului ne confirmă prognoza obiectivă că noul Consiliu Local (CL) lucrează din plin pentru „adormirea” sighetenilor. Și noi care, auzind discursurile înfierbântate din ziua preluării mandatelor, ne-am bucurat că bate vântul reformei și-a muncii solidare în administrația publică locală. Se pare că experimentații deținători ai unor mandate anterioare în CL au readus pe făgașul „normal” procedurile obișnuite de muncă… în folosul comunității. Cred că s-a întâmplat ceva asemănător mișcării prin care – la începutul acestui an – consilierii – promotori ai majorării taxei de salubritate pentru cetățeni au susținut ideea cu argumente… puerile.

La ședința CL de la începutul acestei săptămâni (01 martie 2021) nu am reușit să ajung din motive tehnice dar, reverberațiile unor decizii luate s-au răspândit rapid pe toate ulițele Sighetului (plombate sau nu). Primarul Sighetului (susținut de un material bine documentat care a vizat istoricul și organigrama Urbana, prezentate de d-na Adriana Curmei) a propus revenirea societății în subordinea Primăriei și reorganizarea acesteia.

Un proiect de hotărâre – bănuiesc – bine intenționat a fost blocat de frontul comun pe care l-au făcut pe/ pentru banii statului, (bani pe care-i generăm noi, contribuabilii), consilierii PNL, ajutați dezinteresat și de aliații de conjunctură. Să ne înțelegem, în centrul discuțiilor s-a situat reorganizarea „bugetofagei” URBANA, reorganizare nerezolvată (de pe vremea vechiului consiliu local) de anișori buni!

Cum este posibil ca o structură generată – într-un mandat precedent – tot de Consiliul Local, ticsită de indirect productivi și nu mai puțin de 10 (zece) funcții de conducere (dintr-un total de 93 de angajați), să mai continue să funcționeze în actuala „formulă”, având departamente mult mai dodoloațe comparativ cu Primăria Sighet, buget frumușel (aproape 25 de milioane de euro în perioada 2013 – 2020, din care peste 5,3 milioane euro salarii) și externalizează cam… tot ce se poate?

Haideți să luăm câteva exemple simple: Serviciul contabilitate – financiar are 32 de persoane la Urbana în timp ce PLIMOB-ul (peste 1300 de angajați) are 5 persoane în departamentul echivalent; Biroul Juridic – Resurse umane are la Urbana 6 persoane în timp ce Primăria are 3 juriști și putem continua. E nevoie sau nu de reorganizarea Urbanei, stimați consilieri care v-ați împotrivit sau v-ați abținut de la propunerea de reorganizare a minunatei societăți prea puțin… Urbane? Izolați, cei 5 consilieri PSD, au fost nesemnificativi în susținerea reformei mult clamate (inclusiv în programele electorale susținute de unii care azi au renunțat la… principii). Au fost doar 5 voturi PENTRU reorganizare. Toți ceilalți 12 consilieri prezenți la ședință (PNL, USR – PLUS, Pro – România, PMP, UDMR) s-au OPUS reorganizării iar unii s-au abținut. Dacă voi, mirabili/ indezirabili consilieri, credeți că veți mai reuși să contribuiți dezinvolt la risipirea banilor sighetenilor vă înșelați! Am înțeles că unii dintre consilieri au invocat – în justificarea votului – lipsa… consultării publice. Bună glumă! Când împărțiți funcții și direcționați sinecuri de ce nu faceți consultare publică?

Pe de altă parte, răspunzând nedumeririlor mele vizavi de acest blocaj „strategic” din Consiliul Local prin care îmi exprimam părerea că Urbana ar trebui reorganizată in integrum, d-na viceprimar Onița Ivașcu mi-a transmis în scris următoarul mesaj: „Categoric da, însă formula propusă de Primar nu cred că duce la reorganizarea cu adevărat a societății Urbana. Noi ne dorim o reorganizare a societății Urbana în adevăratul sens al cuvântului. De aceea s-au propus amendamente la proiect, însă primarul le-a refuzat.Nu prea am înțeles, deocamdată, ce înseamnă reorganizare „în adevăratul sens al cuvântului” dar, d-na viceprimar mi-a promis că ne va furniza detalii!

De pe surse (demne de încredere!) am aflat că organele competente vor face o evaluare a contractelor pe care Urbana le-a generat în ultimii ani. Vom vedea astfel și cât de corect este auditul, invocat de unele „voci” politice, favorabil instituției care depășește în organigramă chiar Primăria – mamă!

ATENȚIE! Prea mult stimați consilieri, dacă în următoarele luni vom observa că vă continuați luptele interne și nu abandaonați orgoliile mizerabile, vom demara (așa cum am promis!) procedura pentru demiterea Consiliului Local Sighet, în conformitate cu prevederile din Codul administrativ în vigoare!
VĂ INFORMEZ! Am foarte multe semnale că actualul CL, nu de mult instalat, a dezamăgit deja cetățenii sigheteni dar, spre bucuria mea, se pare că nu se va perpetua neimplicarea civică de până acum, dimpotrivă, vor apărea surprize nu tocmai… politically correct.
ALERTĂ! Credeți că este normal să existe un „grup” bine organizat care să se opună inițiativelor corecte și doleanțelor justificate agreate de comunitatea locală? Este fezabilă perpetuarea gâlcevii „înțelepților” pentru dezvoltarea Sighetului? Mai sunt posturi și sinecuri de repartizat? Credeți că vă mai „jucați” cu sighetenii? Credeți că veți sta relaxați 4 (patru) ani pe buzunarul nostru? Vă înșelați! Startul reformei îl va da societatea civilă și va începe cu… politrucii!

Morala: Ceasul rău, pisica neagră, ne mai trage-un șut în… barbă!

Ion MARIȘ


Foto: Salut, Sighet!




Frica pandemică (autor, Ileana Pisuc)

Orice manipulare a fricii se identifică cu un fel de terorism, care se aseamănă cu o muscă care încearcă să distrugă un magazin de porțelanuri. Musca e atât de nevolnică, încât nu poate clinti din loc nici măcar o singură ceașcă de ceai. Atunci, cum distruge o muscă un magazin de porțelanuri? Găsește un taur, îi intră în ureche și începe să bâzâie. Taurul o ia razna de frică și furie și distruge magazinul de porțelanuri. (Yuval Noah Harari)

Musca, eu o compar cu frica, iar taurul cu mintea fiecăruia. Vorbind în termeni cât se poate de pragmatici, s-a ajuns ca fiecare babă din autobuz să-și dea cu părerea despre „carcalac” și vaccin.

Nu-i nevoie de alte dezbateri profesioniste pe acest subiect, trebuie doar să te urci în autobuz și, atunci când te dai jos, poți să-ți iei doctoratul în materie de virus și vaccinuri. Când se întorc de la oraș cu plasele doldora de alimente de la supermarketuri, nu cred că-și pun problema câtă otravă au în ele și câtă hrană „curată”. Ultimul lucru (al oricăruia dintre noi, recunosc) este de a citi cu atenție conținutul produselor pe care le luăm din raft.

Când li se dă copiilor cu multă dărnicie sucul frumos colorat și bun la gust, oare care părinte se gândește că-l otrăvește încet dar sigur și că-i pune viața în pericol? Câți ar fi oare cei care se îndoiesc că mezelul sau carnea frumos colorată și sclipitoare din galantar e ceea ce pare? Câți cer analize înainte de a le savura? Pâinea, în toate sortimentele ei, de ce nu e contestată, cu toate că, împreună cu dulciurile sunt dușmanii din umbră și dau atâtea boli? Atunci când copiii noștri erau mici și se programau, nu de noi(!), ci de medici specialiști la vaccin, nu s-a auzit de atâta reticență. Mergeam pur și simplu, pentru că așa era normal. Dacă ne iubeam copiii și-i voiam mari, trebuia să acceptăm că cineva gândește pentru noi, că niște laboratoare cercetează în favoarea vieții noastre și a copiilor noștri.

Doar că acum, datorită mijloacelor de informare (sau dezinformare), punem la îndoială vaccinul. Eu, una, recunosc că atunci când s-a declanșat urgia, am încercat să mă agăț de o speranță și aveam credința că, de undeva, va veni și vindecarea. Vaccinul era raza de lumină așteptată. Era motivarea ieșirii din cruntele privațiuni ale acestei calamități globale.

Și acum, când în sfârșit a apărut, dăm cu piciorul, îl cotestăm, îl disecăm, vrem să-i aflăm formula chimică (de parc-am înțelege-o!), să vedem dacă n-are „gipuri” și „drapele” băgate-n el! Fiecare s-a transformat peste noapte în chimist și, dacă nu stăpânește subiectul, măcar își dă cu presupusul… Și toate astea țin de educație.

Am fost educată să am respect față de Dumnezeu, față de învățători, profesori, doctori, care tot prin grija Lui față de noi vin să ne educe, să ne vindece. După zeci de ani de pregătire, de examene, de confirmări, vin unii „neaveniți” să conteste munca atâtor creiere luminate! De ce să ne vindecăm mai repede, când putem să tărăgănăm (la fel ca multe altele, în această țară). N-am mai fi noi!

I-aș întreba pe acești contestatari, dacă s-au urcat vreodată într-un avion, tren, autoturism, care, toate sunt făcute de specialiști în inginerie, dacă au încredere în cei ce le-au creat și n-au încredere în medici? De ce iau antibiotice la orice semn de boală având certitudinea că se vor face bine? Și scrie pe ele clar „anti-biotice”, adică împotriva vieții. Acum când ni se dă ceva pentru viață, ne îndoim, punem întrebări, contestăm. De câtă ipocrizie putem să dispunem?

Sfatul meu ar fi ca toți acești „bețe-n roate” să încerce să facă cei 6 ani de Medicină, să-și ia examenul și apoi, în cunoștință de cauză, să-și dea cu părerea.

Până atunci, să fim recunoscători lui Dumnezeu că ne ajută și de data asta, trebuie doar să recunoaștem!

autor, Ileana PISUC




Consensul consilierilor sigheteni produce efecte: Avem Viceprimar! (autor, Ion Mariș)

Strategii și/ sau… bănuieli

Am avut parte – marți, 02 februarie 2021 – de o ședință surpriză a Consiliului Local Sighet. Conducătorii aleși ai județului nostru (președinte Ionel Bogdan, vicepreședinte, Radu Trufan) au descălecat neelectoral și-n Țara Maramureșului, nu într-o vizită de curtoazie, ci într-o vizită de lucru, încărcată de strategii, proiecte, planuri, promisiuni, cuvinte mari din povești frumoase. Le tot auzim de zeci de ani (fiecare politician ne povestește frumos), fiecare politician aduce (din pix!) valuri de euroi în țară, proiectele vechi (nerezolvate) se resuscitează temporar, aproape toți conducătorii se „coalizează” cu cetățenii dar fiecare răzbate… pe cont propriu.

Venirea președintelui CJ Maramureș la Sighet a oferit ocazia cetățenilor prezenți în sală să aducă „șefimea” cu picioarele pe pământ, amintindu-le – dincolo de vorbele frumoase – că problema deșeurilor/ gunoiaelor din municipiul nostru nu are o rezolvare într-un termen rezonabil (ca să nu zicem termen prea scurt). Așadar s-au cheltuit zeci – sute de milioane de euro până acum, fără finalitate. Un proverb tradițional pe plaiurile noastre ne spune care/ cum este rezolvarea nevoilor noastre pe toate palierele societății: „dacă nu sunt soluții ei găsesc justificări”. Absolut toate seriile/ garniturile de politicieni care ajung la putere dau vina pe greaua moșternire, pe condițiile meteo, pe avize și acorduri, pe legislație și directive europene, numai ei sunt puri și nevinovați. Oricum, la momentul desfășurării ședinței am aflat că, în ziua respectivă, garda de mediu a oprit Herodotul să utilizeze locația temporară pentru transferul gunoiului la Oradea. Iarăși blocaj, iarăși grămezi de deșeuri prin oraș, mizerie, penibil, dezgust.

Ce am reținut?!…

Groapa autorizată de la Fărcașa va fi deschisă prin 2024. În continuare se vor transporta deșeurile la Oradea și – prin bunăvoința vecinilor – chiar la Satu Mare. Poate, în vreo 2 ani va fi autorizată și o „bucățică” de groapă din județ care ne va scuti de „exportul” gunoiului în alte UAT-uri; sigur proiectul european de completare a resurselor financiare pentru stablizarea de la Fărcașa a fost „fazat” prin defazare pentru a primi bani și a nu-i returna la UE, SIGUR – Stația modernă de transfer și sortare a deșeurilor care stă nefolosită în municipul nostru va fi deschisă ÎN ACEASTĂ LUNĂ, ceea ce va duce la diminuarea costurilor (pentru populație) și recuperarea unor deșeuri din fracția uscată. Dacă nu se va întâmpla acest lucru (în această lună) SIGUR, nimeni nu-și va da demisia. Poate, mă înșel?!…

La ce ne putem aștepta săptămânile următoare?

La o mare unitate și solidaritate la nivel instituționalizat, prin ADI Maramureș, care va permite, „cu celeritate”, conform promisiunilor, rezolvarea tuturor problemelor… specifice. Și, evident, o funcționare perfectă a SMID, adică Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor, spre buna odihnă a diriguitorilor. Mai crede cineva că nu se găsesc teoretic și soluții… sustenabile?

Ce au făcut cetățenii la ședință?

Cetățenii – ca întotdeauna – și-au răcit gura de pomană, au ascultat – în buna tradiție româneaască – justificări și s-au săturat de așteptări. Sighetenii au vociferat semnificativ și au adresat întrebări corecte la care – după cum spuneam – au primit justificări perfecte. Evident că s-a cam terminat cu toleranța, au trecut anii în care o culoare politică stârnea – mai întotdeauna – emoții pozitive, toate culorile s-au disipat, azi nu mai merge. Semnele sunt foarte clare: societatea civilă va reacționa. Cum? Chiar și în justiție!

Sfârșitul primei părți!

Prima și agitata parte a ședinței s-a încheiat cu o pauză, după care, semnalul pozitiv fiind dat, președintele CJ Maramureș, Ionel Bogdan, s-a retras, încărcat cu întrebările și nemulțumirile sighetenilor, nedumerit probabil că la câteva luni de la instalare în funcție, este confruntat cu atâtea probleme pe care – probabil – nu le-a anticipat. Clar că politica trebuie să se facă altfel! Fără neprofesioniști și fără sinecuri! Oare vom vedea o minimă schimbare?

Partea a doua: Happy End!

După două ore „fructuoase”, cei 18 consilieri prezenți (doar un reprezentant a absentat, din motive medicale) s-au concentrat pe problema arzătoare (punctual) a orașului: alegerea viceprimarului! Deși corect distanțați, cei reorganizați în „noua coaliție” ad – hoc la nivel local, s-au reactivat. Pe lista de nominalizări, pentru preluarea râvnitei demnități de viceprimar, au apărut două nume (a treia propunere a fost o tentativă nereușită!): Daniela Onița – Ivașcu și Adriana Curmei. Fără nicio surpriză (având în vedere pledoaria introductivă) d-na Daniela Onița – Ivașcu a câștigat lupta pentru participarea la schimbarea la față a Sighetului, cu scorul de 13 – 5. Pentru viceprimarul ales au votat PNL-ul, USR-PLUS, Pro România, PMP-ul și UDMR-ul. Fumurile albe s-au înălțat din hornul inutil al Primăriei Sighet: Habemus Pro-Aedilum! Adică (nota bene!) avem un om dedicat, coeziv, pro-activ, în echipa primarului?!

Câinii cu covrigi în coadă, vor dormi-n Sighet pe stradă!

Se pare că o nouă epocă va începe la Sighet: epoca post – gunoaie(lor)! După unitatea în cuget și-n simțiri a consilierilor locali vizavi de problema gunoaielor, de acum înainte Sighetul va prospera având echipa adimistrativă completă. Sigur, cu/ prin promisiuni de la județ, vom avea și un parc industrial în zona noastră! Așteptăm rezultate! Deocamdată, începând cu data de 03 februarie 2021, ne asumăm prezumția de… circumspecție. Atenție la… răbdare, e pe sfârșite la Sighet!

Nota de… subsol

Propunere pentru un nou logo sighetean: lapte și miere pentru… putere (mă refer, bineînțeles, la atributele sănătoase)!

Ion MARIȘ

Foto: I. Mariș




Herodot a „aburit” iar autoritățile locale! Ajunge cu această bătaie de joc!

Dacă noi putem decide cât, cum și de la cine consumăm căldură, gaze, electricitate, internet, telefon și TV, căci piața este liberă și concurențială, la salubritate nu se poate, există un singur operator, iar tarifele, în general, sunt fixe, abia în ultimii doi ani apărând conceptul „plătești cât consumi”, de care la Sighet încă nu s-a auzit – însă la Oradea, Câmpina, Brașov etc., da.

Drept urmare, consilierii locali trebuie să fie mai mult decât atenți și mai „bătăioși” atunci când decid în numele nostru aceste tarife.

Până și la serviciul de apă-canal, alt serviciu haiducesc unde, de asemenea, nu există concurență și e un singur operator, dispunem de apometre, astfel că avem măcar opțiunea să consumăm/ cheltuim cât dorim.

După ce au lăsat de Sărbători gunoiul pe străzi, în stil Napoli ori favelele braziliene, cei de la SC Herodot Grup SRL, care se prefac că execută curățenia stradală a Sighetului (ați văzut vreun municipiu mai murdar în Transilvania? Dacă da, care anume?) și colectează, într-un mod absolut primitiv, precum în evul mediu (nici măcar presat și balotat), deșeurile menajere ale Sighetului, i-au convins (cum, oare?) și pe noii aleși locali.

Herodot a presat pentru un alt tarif, mult mai ridicat (24 lei) în vederea acoperirii costului transportului deșeurilor la Oradea.
De ce Oradea? Pentru că ei sunt singurii care ne mai primesc, iar la Sighet nu se mai poate, deoarece, neefectuând triaj selectiv, recuperare sau măcar presare, Herodot a umplut rapid cele două depozite primitive de la Teplița, situate în buza caselor și care au fost închise de tribunal unul după altul.

S-a ajuns aici deoarece, până acum, toate modificările de preț și semnările/ prelungirile contractului cu Herodot au fost făcute prin generosul vot al consilierilor locali, fără transparență ori dezbatere publică. Între 2013-2018 tariful a crescut cu 250%, ducând la înzecirea în doar 10 ani a profitului net, de la 194.000 la peste 2.167.000 lei pe an, Herodot devenind astfel a treia cea mai profitabilă firmă din Sighet, după Plimob și Laguna!

Nota bene(!) și-au luat angajamentul fals că vor face reciclare adevărată și colectare pe două fracții, începând cu 1 ianuarie 2019 și încasând astfel, necuvenit, tariful majorat de salubritate, vreme de 2 ani!

Iar acum am aflat, pe surse, că ar fi obținut, inexplicabil, nu rezilierea înțelegerii și un „eject”, ci continuarea contractului, ca și cum nu și-ar fi satisfăcut „pohtele” ani de zile, și un nou tarif de 14 lei, în loc de 14,26/ persoană/ lună. Presupus tarif redus, care va fi plătit însă de către toți sighetenii (ceea ce era într-adevăr un lucru necesar) la casieria primăriei, odată cu impozitele! Nu ca înainte, când unii fentau și doar 22.000 plăteau (teoretic), ci de acum va fi achitat, zic ei, de absolut toți!

Vă dați seama ce cadou uriaș – dublarea numărului de clienți și colectarea banilor asigurată – a primit Herodot de la noua conducere a orașului, al cărui buget va juca de acum și rolul de tampon pentru ei?!

Este strigător la cer! 14 lei/persoană/ lună, fără tarife diferențiate!? Chiar dacă ești plecat 3 luni în Spania, ai 3 apartamente dar stai doar în unul, camionul Herodot nu poate ajunge la tine pe dealul din Iapa și chiar dacă reciclezi 50% ori compostezi!?
Pentru a înțelege enormitatea acestui tarif nesimțit, iată care sunt prețurile practicate în alte orașe, acolo unde veniturile sunt mult mai ridicate decât în Sighetul cel sărăcuț: Bistrița – 6,6 lei din 11,5 lei/ persoană/ lună, diferența fiind suportată de către primărie, Baia Mare – 7 lei (din 13, diferența fiind subvenționată de primărie), Alba Iulia – 9,97 lei, Cluj-Napoca – 10,93 lei (din 14, restul fiind subvenționat de primărie), Satu Mare – 10,95 lei, Arad – 11,28 lei, Oradea – 11,60 lei, București 11,7 lei sau Timișoara – 12,42 lei/ persoană/ lună!
Iar municipiul Sighet va plăti unul dintre cele mai ridicate tarife din România, deși are unul dintre cele mai mici venituri pe cap de locuitor?!

Pe ce se întemeiază suma aceasta?! Faceți publice calculele aferente, contractul și anexele acestuia, facturile achitate în ultimii ani către Herodot, spuneți-ne ce veți face dacă nu se încasează destui bani ori, dimpotrivă, mai mulți decât trebuie, sau dacă gunoiul va trebui dus încă mai departe și mai costisitor.

Spuneți-ne câți cetățeni rezidenți (presupus plătitori) credeți că are Sighetul, că nici măcar acest lucru nu se știe precis! Serviciul de Evidența Populației are un număr, Direcția de Statistică – altul! Câți dintre sigheteni se află permanent în străinătate? Câți dintre ei nu pot plăti (veterani, social, fără venit etc.)? Cu care cifră ați operat când ați făcut calculele?
Și atunci, de unde ați scos cei 14 lei?! Pentru transparența maximă a implicării autorităților publice locale ar fi interesant de analizat structura calculației de preț în noul consens asigurat de „bunăvoința” resetată a conducătorilor noștri!

Vă solicităm să nu mai luați decizii pripite ori pritocite în spatele ușilor închise, ci bine chibzuite, transparente și mai ales corecte în primul rând pentru noi, cetățenii urbei, și abia apoi pentru afaceriștii gunoiului!

Apropo, cât timp va rămâne prețul acesta și pe când v-ați gândit la următoarea scumpire?!…
Mulțumim din inimă pentru soluțiile „alternative” apărute… de îndată!

Teofil Ivanciuc
Ion Mariș

 

Foto: Salut, Sighet!




Sighetul „redus” la… 19 semne de întrebare! Se majorează taxa de salubrizare? (autor, Ion Mariș)

Deocamdată nu se majorează! Deocamdată! Ehe, să nu ne grăbim stimați și bogați (sufletește) concetățeni!…

Ședința de îndată de miercuri, 13 ianuarie 2021, orele 18:00 a fost de… avarie sau cum spunea un domn – de la prezidiu – un fel de șezătoare cu 9 (nouă) consilieri din 19. Ședința a fost evident nestatutară dar măcar s-au făcut câteva precizări la subiectul „gunoaie”, fiind ușor sesizabile oscilațiile gausiene pro și contra măririi taxei de salubrizare – în minunatul nostru municipiu – de la actualmente 14, 26 lei (inclusiv TVA)/ persoană la… 20,00 lei (inclusiv TVA)/ persoană. Propunerea de majorare a taxei de salubritate, pentru corecta informare a cititorilor, ar fi aplicabilă – din spusele consilierilor – doar pentru… două luni! Și dacă nu găsesc „județenii” și ADI-ul o platformă autorizabilă pentru depozitarea deșeurilor în județ și doar Oradea rămâne salvarea în continuare? Taxa ne rămâne de tot nouă, cu tot dragul?!

Au fost prezenți la ședință, pentru a-și asuma rapid o soluție (că orașul nostru miroase a… necurat/u) trei consilieri din 5 (cinci) de la PSD, Simion Florin Mihai, Ștefanca Vasile și Rednic Petru, doi din 2 (doi) de la Pro România, Iuga Nicolae și Mihali Gavrilă, doi consilieri din 2 (doi) de la PMP, Grad Gheorghe și Filipciuc Gabriel și doi consilieri din 7 (șapte) de la PNL, Onița – Ivașcu Daniela și Oros Anca. Au absentat și cei doi consilieri USR – PLUS.

Evident a participat echipa completă de la Herodot Grup SRL.

După ce s-au făcut diverse aprecieri la adresa celor absenți și a potențialelor jocuri de culise ce se puteau intui au avut cuvântul și două doamne, reprezentantele cetățenilor, având așteptări și drepturi firești în orașul nostru. Toată lumea a avut ocazia să-și exprime opțiunea și percepția mai mult sau mai puțin subiectivă vizavi de „îngunoierea” orașului nostru. Chiar și eu! :))

M-a intrigat nonșalanța prin care unii consilieri solicitau soluții din partea… cetățenilor. Păi, fraților, dacă nu aveți idei solide, bune, fezabile, fără a „vota” simplist pe buzunarul gol al cetățeanului, ce mai căutați acolo? Pe cine reprezentați în Consiliul Local? Și aceeași interpelare pentru consilierii județeni! Avem sigheteni și în Consiliul Județean Maramureș care este OBLIGAT să găsească soluții! Pentru cine vă zbateți și transpirați cu eforturi inadecvate, iubiți confrați consileri locali și județeni? Dacă vă e greu și responsabilitățile sunt prea mari, vă rugăm să nu vă mai sacrificați! Demisionați!

De altfel, pentru că am impresia că nu există corelație și solidaritate între administrația publică locală și cea județeană (solidaritate pe care ne-o solicită nouă la buzunar, simplilor cetățeni, autoritățile!), vă reamintesc un articol (13) din Codul Administrativ în vigoare prin care ni se spune că „Autoritățile și instituțiile administrației publice au obligația de a satisface nevoile societății”, a comunității adică și nu nevoile… societăților. Ce ziceți?… Cred că în caz că nu se conformează – autoritățile – principiului de-a fi în slujba cetațeanului, ar trebui să activăm „amendamentul” demiterii, legal menționat în același Cod Administrativ în vigoare de la 05 iulie 2019, negru pe alb spus/ scris:
Articolul 144 – Referendumul local: (1) Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ- teritorială.
Articolul 184 – Referendumul local la nivel judeţean: (1) Consiliul judeţean poate fi dizolvat prin referendum local la nivel judeţean, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială.

Așadar, dacă onorabilii consilieri județeni și cei locali sunt în criză de idei și/sau soluții pro – comunitate, este mai bine să-i degrevăm de greutatea unor decizii care-i îmbolnăvesc psihic și…. la revedere!

Pe curând, la următoarea ședință a Consiliului Local Sighet!

Text & foto: Ion MARIȘ




„Armistițiul gunoaielor” la Sighet (nu) a intrat în vigoare?!… (autor, Ion Mariș)

Marți, 05 ianuarie 2021, în prezența (și la inițiativa) primarului Vasile Moldovan, a avut loc prima ședință extraordinară (de îndată!) din noul an a Consiliului Local Sighet, fiind o întâlnire lungă și plină de idei. Ședința s-a desfășurat în două reprize, pe parcursul a aproximativ 5 (cinci) ore, având pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre (cu mai multe articole): modificarea tarifelor la salubrizare.

La ședință a participat și conducerea societății comerciale Herodot Grup SRL, firma care se ocupă de colectarea și transportul deșeurilor din orașul nostru. Reprezentanții societății de salubrizare au adus câteva precizări interesante vizavi de colaborarea cu sighetenii. În primul rând, am reținut că sunt colectate și transportate din Sighet, aprox. 1200 tone deșeuri lunar, având încheiate 6183 de contracte valide, acest serviciu fiind destinat de fapt pentru aprox. 22000 de locuitori din orașul nostru. S-a subliniat și că nu se face, din păcate, o colectare prea bună a taxei de salubrizare de la persoanele fizice.

După cum au putut observa sighetenii, de la începutul anului și până în data de 07 ianuarie 2021, deșeurile nu au fost ridicate, orașul arătând din ce în ce mai…. deplorabil.

Problema apărută este generată de imposibilitatea în care se află societatea Herodot Grup, de-a acoperi costurile suplimentare de transport până la Oradea, acolo unde se vor transfera deșeurile, Sighetul neavând, din 18 decembrie 2020, o platformă autorizată pentru depozitare. Platforma temporară de depozitare, folosită anul trecut, a fost închisă prin Hotărârea din 18 decembrie 2020 a Tribunalului Maramureș, printr-o decizie luată la sesizarea unor locuitori care au locuințele amplasate la distanță mai mică decât cea prevăzută în legislația în vigoare.

Varianta cea mai simplă pentru Consiliul Local Sighet ar fi fost majorarea taxei de salubritate atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice, cu procente de aproximativ 40 – 60 %, idee pe care consilierii nu au agreat-o.

Se pare că de la Consiliul Județean Maramureș a fost avansată o formulă de avarie, în sensul că de la 01 martie 2021 va fi dat în folosință un depozit temporar de colectare, situat la Șomcuta Mare, acoperirea (financiară) pentru transportul la Oradea fiind necesară doar pentru două luni.

Interesant este că, deși Consiliul Județean Maramureș este responsabil pentru MID (Managementul Integrat al Deșeurilor), există un blocaj inexplicabil la nivelul conducerii județene în a se implica decisiv pentru soluționarea acestei grave probleme!

La nivel de județ avem o „minunată” Asociație de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru gestionarea Integrată a Deșeurilor Menajere în Maramureș, care cuprinde 76 unitați administrativ – teritoriale din tot județul plus Consiliul Județean Maramureș. Ce au făcut ei până acum, cum au gestionat problema deșeurilor? Așteptăm să ne răspundă… de îndată! De ce un proiect finanțat din fonduri europene cu aprox. două milioane euro, prin care s-a construit Stația de Transfer, de Sortare și de Colectare a Deșeurilor Voluminoase de la Sighet nu s-a finalizat, iar Stația stă închisă și nefolosită? Cine este vinovat?… Se-aude, domnilor de la județ?…

Revenind la ședința CL Sighet, primarul și consilierii își doresc o rezolvare „neforțată”, fără creșterea efortului financiar la nivelul populației dar, problema fiind tărăgănată de foarte mulți ani, nu cred să se rezolve cu… celeritate.

O soluție de compromis a fost asumată de Herodot Grup, societatea va degaja deșeurile din Sighet în următoarele 7 (șapte) zile, cu condiția ca într-o săptămână adminstrația publică locală să vină cu o soluție viabilă, definitivă! Azi (07 ianuarie, orele 10:00), probabil fiind încă sărbătoare, gunoaiele Sighetului erau… nemișcate!

Ce se va întâmpla peste o săptămână vom vedea sau… nu!

Ion MARIȘ

Notă: Din discuțiile pe care le-am avut cu diverși cetățeni, este respinsă categoric ideea de-a fi majorată taxa de salubrizare pentru persoane fizice. Voi reveni cu amănunte într-un viitor articol.

Foto: I. Mariș




Gunoaiele și… politica! (autor, av. Vasile Moldovan)

primarul Vasile Moldovan

Ne dușmănim român cu român, psd-ist cu pnl-ist, usr-ist cu pmp-ist, dar nu stăm pe loc o secundă să ne întrebăm cum am ajuns aici. Unul la beregata altuia, acuzații la adresa altora, degrabă vărsători de sânge, nu ne gândim cum ar fi dacă ne-am așeza la aceeași masă și am identifica soluții în beneficiul tuturor.

Nu ne simțim confortabili în calitate de asociați în ADI DEȘEURI Maramureș, organizație în care sunt asociate toate cele 76 de localități din Maramureș, plus Consiliul Județean Maramureș. După mai bine de zece ani de la asociere putem trage concluzia logică a crizei prelungite cu care se confruntă municipiul Sighetu Marmației, și nu numai, în privința colectării, transportului și depozitării deșeurilor. Sistemul de gestionare integrat al deșeurilor organizat la nivelul județului Maramureș nu răspunde necesităților, iar ceea ce se prezenta și se dorea pentru toți locuitorii județului, un proiect model, a eșuat în mod lamentabil.

Deși la data de 21 decembrie 2020, atât eu personal, cât și operatorii Herodot Grup S.A. și Glod Sal S.A., am adus la cunoștință hotărârea Tribunalului Maramureș din 18 decembrie 2020 privind interzicerea depozitării deșeurilor pe platforma temporară de la Sighet, care a deservit în ultimii trei ani întreg Maramureșul Voievodal și am solicitat prefectului convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în vederea declarării stării de urgență datorită situației generate de încetarea activității de colectare și transport a deșeurilor de către operatorii de salubrizare, precum și datorită potențialului de risc biologic confirmat de studiul de impact întocmit de către noi, cu sprjinul unor specialiști, nici până la această dată nu a fost convocată ședința.

Ne-am deplasat și la președintele Consiliului Județean, Ionel Bogdan, care este și președintele ADI Deșeuri Maramureș, soluția identificată fiind transportul deșeurilor la Oradea sau Sălaj (de ce nu la Baia Mare!?). Până la data de 30 decembrie 2020 s-au efectuat transporturi la Oradea, dar încă nu am primit confirmarea de la Primăria Oradea pentru acceptul trasportului și depozitării deșeurilor și după 1 ianuarie 2021. Și, mai apoi, se pune problema costurilor de transport și depozitare. Sunt, totuși, cca. 500 km dus-întors.

Și dacă tot nu a convocat CJSU, dl. prefect a fost foarte vigilent și a trimis organe de control (de la Garda de Mediu, Agenția de Protecția Mediului, IPJ etc) la depozitele neconforme răsărite peste noapte la Petrova, Rozavlea (și probabil mai sunt și vor mai apărea dacă nu se găsesc soluții viabile), aplicându-se amenzi severe și întocmindu-se dosare penale.

Soluția viabilă, până la finalizarea depozitului ecologic de la Sârbi, comuna Fărcașa (anul 2023 după spusele președintelui C. J.), ar fi identificarea în zona Maramureșului Voievodal a unei suprafețe de teren și construirea unei platforme temporare conforme.

Facem apel la toți primarii din zonă, consilierii locali din fiecare UAT, să identificăm un teren corespunzător cu cerințele legale și să construim o platformă temporară de depozitare, altfel gunoaiele vor sta neridicate sau vor ajunge în păduri ori pe malurile râurilor, și vom asista neputincioși la un adevărat dezastru ecologic.

Gestionarea deșeurilor are o importanță strategică și trebuie tratată ca atare. Nu este normal să stăm comozi și să așteptăm soluții miraculoase, fără să luăm nicio măsură și să asistăm fără reacție cum criza colectării și depozitării deșeurilor se acutizează.

Vasile Moldovan
primarul municipiului Sighetu Marmației

 

Foto: Salut, Sighet!




In memoriam Ioan Bizău – maramureșeanul de la Blaj (autor Ioan Ardeleanu-Pruncu)

În urmă cu câteva zile a trecut la cele veșnice încă unul dintre deținuții politici din Maramureș, foști elevi ai Liceului „Dragoș-Vodă”.

S-a născut în mai 1932, la Ieud, într-o familie de țărani. Dovedindu-se elev eminent în ciclul primar (și pentru că, la vârsta de patru ani a rămas orfan de tată), Fundația „Dr. Ilie Mariș” i-a acordat o bursă de studii, care i-a permis să continue școala la Liceul „Dragoș-Vodă” din Sighet. În clasa a șasea de liceu a rămas fără bursă. Regimul comunist nou instalat a desființat fundația și tânărul Ioan Bizău, pus în situația de a renunța la școală, a acceptat să difuzeze „Scânteia”, ziarul central al partidului comunist, care trebuia să ajungă cât mai repede în rândul maselor largi de oameni ai muncii.

„Dormeam îmbrăcat pe o masă, în sediul orășenesc al partidului, mă trezeam cu noaptea-n cap și alergam la gară, la tren, să iau ziarul și porneam să-l difuzez, unde trebuia, cât mai repede, ca să nu întârzii prea mult nici la școală. Dar eram din ce în ce mai obosit, mai nespălat, mai flămând, rezultatele la școală erau tot mai slabe și banii, promiși la început, erau tot mai puțini și obținuți tot mai greu și mai târziu. Când mi s-a spus că ar trebui să fac treba „voluntar și cu mândrie pentru partidul comunist”, le-am răspuns revoltat, că pe mine nu mă interesează politica și vreau banii pentru munca mea. Am fost alungat din sediu și, ca să mă răzbun, am scris pe câteva foi de hârtie că partidul comunist este o mare minciună și că a ajuns pe mâna evreilor și a ungurilor, cum de altfel și era atunci la Sighet, și le-am lipit pe câteva porți”.

Bătăile și anchetele începute la Securitatea din Sighet au continuat cu cele de la Cluj, cu închisoarea de la Gherla și s-au „diversificat” cu târnăcopul, roaba și lopata la Canalul Dunării. Fiindcă, în 24. 11. 1949, Tribunalul Cluj l-a condamnat la 5 ani de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Așa și-a petrecut tânărul Ioan Bizău cei mai frumoși ani de dinainte și de după vârsta de 20 de ani. Și cu toate acestea, după ce s-a întors acasă, la Sighet, la familia Țiplea, care i-a fost ca a doua familie, a găsit resurse sufletești să-și refacă viața. Până când și-a completat, la seral, studiile liceale, a lucrat la C.F.R. A început cu târnăcopul și lopata, la întreținere, apoi a fost frânar, scriitor de vagoane, magazioner, a reușit să urmeze o școală de impiegați de mișcare și o vreme a făcut asta la Halta Leordina. Aici s-a căsătorit cu o învățătoare din zona Blajului și, pentru că, în 1959, tocmai luase ființă Combinatul de prelucrare a lemnului de la Blaj, s-a angajat acolo. A urmat (la fără frecvență) Facultatea de Științe Economice de la Cluj și a urcat, treaptă cu treaptă, până la funcția de director economic al combinatului. Și-a făcut, cu mâinile lui, o casă lângă Câmpia Libertății, a crescut doi copii, care l-au răsplătit cu nepoți și la sorocul dat s-a pensionat. Dar rândurile de mai sus nu sunt nici pe departe suficiente și cuprinzătoare pentru portretul acestui om deosebit, pe care multele greutăți ale vieții nu l-au doborât și nu l-au schimbat. (În timp ce-și construia casa, primul fiu, Radu, de 6 ani, a căzut de pe o grindă și a murit în brațele sale.)

Combinatul de la Blaj, construit într-o zonă săracă în păduri, aducea materia primă în mare măsură din import. Având în vedere valoarea furnirului de nuc atât de necesar combinatului, Ioan Bizău a înființat în incinta acestuia o pepinieră cu mii de puieți, obținuți din nucile cumpărate de el, și a încercat să convingă autoritățile locale, să planteze nuci pe toate dealurile goale din zonă și pe marginea șoselelor. A atras în această activitate școli și instituții, ajutându-i să-și facă pepiniere și a încercat, ani de-a rândul, cu nenumărate memorii și referate pe la ministere și alte autorități administrative, să o extindă la scară națională, insistând de fiecare dată pe valoarea deosebită a fructelor și a lemnului acestuia.

După 1989, s-a implicat într-o serie de activități sociale și culturale și a publicat o serie de articole, cele mai multe în ziarul „Unirea” de Alba Iulia. A fost printre fondatorii reînființatului despărțământ al Astrei din Blaj, al Ligii pentru reînființarea județelor abuziv desființate și al Asociației culturale „Țara Târnavelor”, al cărei președinte a fost până de curând. N-a fost membru al Partidului Comunist, dar s-a înscris în Partidul Social Democrat – Sergiu Cunescu. A publicat câteva cărți importante pentru zona în care a trăit, dintre care menționăm: „Amintiri despre industrializarea orașului Blaj”- de fapt o monografie a marelui combinat blăjean, pe care l-a cunoscut ca nimeni altul și l-a slujit cu devotament timp de patru decenii; „Institutul Recunoștinței în devenirea orașului Blaj”, o interesantă monografie a celebrei instituții de învățământ ridicată acum un veac și ai cărei fondatori au fost absolvenții primelor promoții de după Unire, ca semn de recunoștință pentru orașul în care au învățat carte și au învățat să fie oameni. Într-o altă carte, întitulată „Cugetări și întâmplări din Țara Târnavelor” Ioan Bizău și-a adunat articolele publicate în Unirea și Gazeta Târnavelor din Alba Iulia, Telegraful român de la Sibiu, Magazin istoric, dar și o parte din numeroasele memorii și scrisori, o carte-oglindă a vieții sale, o oglindă care-ți pune în față chipul unui om obișnuit, angajat cu toată puterea și cu toată sinceritatea (uneori naivă și pripită) de partea binelui și a dreptății, un om care greșește uneori prin exces de sinceritate în dauna argumentului bine și corect documentat, un om care nu știe să pună condiții bunelor intenții, nici ale lui, nici ale altora.

„Încă de mic copil am nutrit o simpatie deosebită față de orașul Blaj. Și dacă în copilărie admiram turnul Catedralei numai de pe coperta calendarului greco-catolic, iar astăzi îl admir din fereastra casei mele, entuziasmul meu este pe deplin justificat”, mărturisește Ioan Bizău într-una din cărțile sale și mărturisirea lui s-a justificat, de-a lungul celor 60 de ani trăiți acolo, cu fapte omenești. Și, în tot acest timp, Maramureșul n-a lipsit din sufletul său nici o clipă. Până de curând, venea acasă, la Sighet și la Ieud, de câteva ori pe an, era la curent cu tot ce se întâmpla aici, își procura toate cărțile legate de (mai ales) istoria Maramureșului, pe care a cunoscut-o cu patimă și cu mândrie rar întâlnite și reacționa (adeseori în presă) la afirmațiile sau judecățile pe care le considera nedrepte. I-a căutat, pornind de la cartea de telefon, pe toți maramureșenii din Blaj și din județul Alba și le-a comunicat date despre originea, vechimea și nobilitatea familiilor lor, „ca să fie mândri de originea lor”, a căutat cu osârdie documente despre legăturile culturale ale Maramureșului cu Blajul de-a lungul vremii și a scris în presa locală despre maramureșenii care au făcut istorie, și încă multe altele, încât te și miri, cum au încăput toate acestea într-o simplă viață de om!

L-am cunoscut și înainte, dar mai ales după ce s-a întors de la Canal. Era îmbrăcat cu niște haine verzui, care aduceau a uniformă militară. Era un tânăr de o frumusețe rară. El mi-a recitat pentru prima dată din poeziile lui Eminescu. Așadar, pot să depun mărturie despre bunătatea și curățenia lui sufletească și despre dragostea lui fierbinte pentru neam și țară.

În ultima noastră convorbire telefonică mi-a mărtirisit cu tristețe că „în manualele de istorie nu se află o lecție aparte despre Câmpia Libertății de la Blaj și ce-a însemnat ea pentru poporul nostru” și că, „din cei aproape o mie de puieți de nuc, cu care am împrejmuit-o ca într-o îmbrățișare și pe care i-am sădit cu mâna mea, au mai rămas doar câțiva nuci bătrâni și neîngrijiți… ca mine”.

Drum lin, prieten drag, de-acum înainte, te-or „troieni cu drag, aduceri aminte”!

Din Sighetul Marmației, Ioan ARDELEANU-PRUNCU