Salut Sighetul de la peste 3.000 de km distanță! (Monica Bud, Irlanda)

„Orice haos este o nouă ordine, pe care tu încă nu o vezi”.

Salut, dragi cititori ai site-ului www.salutsighet.ro și nu numai. Vă salut tocmai de la 3112 km distanță, și dacă vă gândiți că sunt pe vreun munte, pe undeva, NU, deși mi-aș dori nespus. Vă salut din Irlanda – Dublin, situată în Europa de Vest.

Irlanda-frumoasă, deși mai mereu ploioasă, este pregătită de primăvară, narcisele și lalele au acaparat atenția trecătorilor, o țară curată, cu bune maniere, cu oameni simpli, respectuoși, cu bun simț la fiecare pas. Stau la 30 de minute de mers cu mașina de centrul orașului, care este chiar capitala, Dublin. Vin cam de două-trei ori pe an în Irlanda (marea și iubirea mă cheamă), pe 14 martie am avut zborul, urmând să vin în vacanță, ca să-mi petrec cele 10 zile de liniște, spun „urma” pentru că începând de astăzi, mă număr printre cetățenii statului Irlandez pentru cel puțin două luni (așa se spune).

Toate companiile aeriene și-au anulat zborurile spre România, până când vom ieși din starea de urgență sau până când lucrurile vor lua o altă direcție. Nu pot să spun că regret această „împiedicare”… aici îmi este familia, nu sunt singură, însă trecem tot prin aceeași panică și îngrijorare ca și în România. Ziua stau în casă, citesc, Netflix-ul e best friend-ul meu în această perioadă, mai ies în curtea casei, iar cel mai des, sun acasă la Sighet și mă informez despre situația actuală. Aud că toată lumea e acasă, izolată, totul închis. Wow! În sfârșit Sighetul respiră. Prea multă agitație pentru un oraș așa mic.

Această pandemie de Coronavirus, pune la grea încercare întreaga omenire… dar, stau să mă gândesc: oare vom învăța ceva după toate acestea? A venit momentul să facem o pauză de la tot și să ne concentrăm asupra a ceea ce valorează cu adevărat. Suntem în momentul în care trebuie sa fim solidari, responsabili, să urmăm niște reguli (până la urmă, nu e așa rău să stai în casă), nu se cere imposibilul, ci doar să fim responsabili pentru viața noastră și a celor din jurul nostru.

Eu totuși vreau să cred că acesta este un „stop” a tot ceea ce înseamnă „nesănătos”. Până la urmă, pe lângă dezastrul global „Corona” ne oferă cumva indirect un dar: cel al timpului, al cititului, să-ți petreci timpul cu familia, să te joci cu copiii, să ne descoperim valorile, dorințele și să ne reorganizăm prioritățile. Acum avem timp să-i sunăm pe ai noștri, să citim tot ce ne-am propus și nu am reușit pentru că eram „ocupați”. După toate acestea, vom învăța să iubim mai mult? Să fim mai atenți la cei de lângă noi? Să fim mai responsabili?!

Vă sfătuiesc să reflectați asupra a ceea ce se întâmplă, rugati-vă des și mult, fiți responsabili, ascultați autoritățile, iubiți și petreceți-vă timpul într-un mod sănătos. Gândiți-vă la momentul în care această „poveste” va fi transpusă în istoria României, la momentul în care ne vom putea îmbrățișa, să alergăm haotici pe străzile Sighetului. Dar pentru moment: STAȚI ACASĂ! Să stăm la distanță azi, pentru a ne putea îmbrățișa mâine.

Sighet, mi-e dor de tine, chiar și așa cu „gropițele” tale.

P.S. Un lucru absolut minunat la acești oameni: în fiecare zi, magazinele sunt deschise între orele 9-12 doar pentru vârstnici. Nu e frumos? Egalitate, fraternitate și solidaritate!

Monica BUD
(corespondență din Irlanda
20.03.2020)




Între români și maghiari, dorim pace și iubire! (Un sighetean la Tg. Mureș în martie ’90)

În zilele acestea de preocupare și (pentru mulți) panică din cauza epidemiei de coronavirus, mai e cineva interesat de istorie? Și totuși istoria (cu părțile albe, negre, și multe cenușii…) face parte din noi, o ducem cu noi, de fapt istoria suntem noi…

Azi se împlinesc 30 de ani de la tragicele evenimente de la Tg. Mureș din 20 martie 1990, când conflictul interetnic între români și maghiari s-a soldat cu morți și mulți răniți… și o traumă psihologică care nu s-a vindecat până azi lăsând urme dureroase pentru oamenii de acolo (o falie adâncă între cele două comunități din oraș, rude și prieteni care nu și-au mai vorbit ani de zile deși nu-și greșiseră unul altuia cu nimic… decât că se aflau în etnia „opusă”), dar și un grad sporit de antipatie reciprocă în tot Ardealul.

Am fost și eu acolo, două zile mai târziu, pe 22 martie. Nu mai erau bătăi pe stradă, doar niște tancuri ale armatei în centru și un grup mic de români care manifesta cerând eliberarea sătenilor din Hodac. Am stat câteva ore plimbându-mă în sus si în jos încercând să surprind atmosfera. Trebuie să recunosc că atunci eram convins că ungurii sunt total vinovați de ce s-a întâmplat (ulterior, informații clare m-au făcut să-mi nuanțez mult opinia).

După ce primele emoții au trecut, orice observator cât de cât rațional și-a pus întrebarea: Cui prodest? Cui folosește? A fost totul spontan și ne-organizat? Asta n-o crede nimeni, nici de o parte, nici de cealaltă. Regimul Iliescu, contestat vehement de opinia publică anticomunistă, avea nevoie de un șoc care să distragă atenția. Și a cules foloase imediate. S-a re-legitimat prezența oficială a Securității, cu numele ușor schimbat în SRI (dar cu 90% dintre cadrele vechii instituții). Dar a mai fost o consecință, mai profundă, și care a marcat scena politică cel puțin un deceniu – a indus într-o mare parte a românilor din Ardeal frica de pericolul maghiar care urmărește schimbarea frontierelor, repetarea atrocităților din ’40… această frică a dat milioane de voturi lui Funar, Vadim și alții ejusdem farinae etc la toate alegerile din 1990 până în 2000 (concretizându-se în număr de parlamentari, primari, consilieri PUNR, PRM, care au fost în mod constant aliații PSD) și care se deosebeau de Iliescu doar prin derapajele veninoase de limbaj care să dea impresia de „vajnici patrioți” iar Iliescu să-și păstreze imaginea de om civilizat, echilibrat, pro-european (după 2000), care combate extremismele de orice fel… Manipularea a funcționat și putem spune că cei 10 ani de domnie Iliescu s-au bazat și pe șocul din martie ’90 (dincolo de Carpați manipularea PSD a reușit și mai bine, dar temele erau altele). E adevărat că și elita politică maghiară a folosit de multe ori un limbaj greu de acceptat pentru sensibilitatea românească, iar unele aniversări istorice maghiare organizate super – festiv în România (mai ales 15 martie 1848) au produs diviziune, stârnind reacții opuse.

E posibilă pacea între românii și maghiarii din Ardeal? Categoric da… și mulți pași s-au făcut în ultimii 30 de ani și poate fi și mai bine… cu condiția ca spiritul critic (și auto-critic!) să nu ne părăsescă niciun moment nici pe unii, nici pe alții. Când românii auzim ceva rău despre unguri (pe plan local sau mai general) să nu ne grăbim să credem automat… să verificăm cu calm înainte de a ne forma o opinie. Iar maghiarii să facă același lucru (se zice că populația maghiară din Harghita și Covasna se informează doar din canale TV ungare… nu pot verifica, dar dacă e așa, nu e bine).

Dar iubirea? Nu e un cuvânt prea mare? E posibilă iubirea între două comunități care au identități puternic conturate și multe amintiri istorice citite diferit, dacă nu chiar opus? ….Se poate spera la o reconciliere istorică de tip franco – german care să ducă la o simpatie reciprocă reală, cu totul de neimaginat în trecut ? Analiza mă depășeste deja… dar cu siguranță e posibilă iubirea creștină între oameni de etnii diferite, bazată pe solidaritatea din viața de zi cu zi privită în lumina Evangheliei lui Cristos.

Românii și maghiarii din Sighet sunt vecini, colegi de serviciu, prieteni și (de multe ori) chiar rudenii. În relația cu celălalt e esențial să primeze nu etnia, ci calitatea de om ! Și, dacă se poate, cea de creștin! Acestea sunt bazele iubirii pe care o dorim! Orașul este al nostru, al tuturor! (fără să-i uităm pe concetățenii noștri ucraineni, evrei, romi etc).

Preot prof. Marius VIȘOVAN




Și Sighetul trebuie „contaminat” cu… școala viitorului! (autor, Ion Mariș)

Marii și micii analiști, astrologi și prezicători abulici, se străduiesc – sub amenințarea „proaspătului” virus – să ne convingă și să ne îndrume pe căile îngrijorării și fricii. Ce va fi cu secolul XXI?… Pe unii nici măcar nu-i preocupă în mod intelectualist – științific această dilemă, sunt prea închistați în proceduri depășite și chingi habotnic standardizate. Poate că era nevoie de un cutremur la nivel societal pentru a direcționa și strategia educațională pe făgaș… avangardist.

Ce-om face oare stând atât de mult timp în izolarea (auto)impusă? E simplu! Citim, visăm, pregătim scenariile viitorului, ne plictisim, ce mai! Se poate munci în mediul și „mirajul” propriei locuințe? Mda, ar spune elevul Bulă (vedeta sec. XX), porcării (adică, transmise de gripa porcină), de-astea nu se pun la socoteală! Acolo, în fața privirilor ingenue, în fața fricii copilașilor, interacțiunea dascăl – supervizor cu… elevul – prizonier amorsează creativitatea și imaginația. Așa ar gândi… Bulă?!

Privind spre trecutul meu, dintr-o epocă îndepărtată, controlată de vechiul om-nou, nu mă pot gândi decât la dascălii de excepție care făceau din (unele) materii… artă. Chiar și la materiile foarte serioase (matematică, fizică etc. – nota bene – etc nu înseamnă fără importanță) tensiunea avea nuanțe neîntunecate, poate, poate, puțin enervante. Dar azi, într-o lume modernă, să mai existe „procedura” tocitului, memoratului mot à mot, mi se pare o inepție cât (fostul) monstru din lacul Loch Ness. Doamne, dacă Doamne ai da note, unde ar fi mulți dintre profesorii de azi? (Disclaimer: nu mă refer doar la absolvenții de… Spiru Haret!).

Am primit, înainte de atacul coronavirusist, informații despre nemulțumirea unor liceeni vis-à-vis de metodele ultra-ortodoxe prin care unii profesori stăpânesc clasa. Nimic de zis, este varianta conservatoare prin care un sistem ieșit foarte șifonat deontologic din comunism s-a adaptat democrației netrecând granița metodelor – mult așteptate – de finețe… europeană!!

Și-o să vi se pară o excepție (?!), am mai primit un „pont”, dinspre o școală (generală) cu mare ștaif din Sighet, o elevă de clasa a…. nu contează a câta, de gimnaziu, având vârsta de 12 ani, o fetiță (!!!) este trasă – la propriu – de urechi de către diriginta-profesor și aici… se termină totul?! Incredibil, în sfintele zile ale secolului XXI, un copil este traumatizat de către un profesor care habar nu are ce înseamnă educația! Dacă familia va insista vom dezvălui și școala și profesorul și (de ce nu?) directorul care a aflat despre conflictul impardonabil și s-a… autoizolat.

Păi, să recapitulăm, elevii știu de frică, nu vorbesc neprovocați, tac la… epitete și comparații și… gata educația. N-au auzit oare unii dintre dascăli de metodele nonconformiste ce incită creativitatea și imaginația? Elevii trebuie lăsați să vorbească (fără să zburde pe câmpii!), să argumenteze, să dezbată, să se exprime, să nu copieze pur și simplu niște teme adică să dea – vorba docților! – un copy și-un paste. De-aceea avem analfabeți funcționali și doctori în… paste (necomestibile)!

Atacul coronavirusului la sănătatea socio – umană are și consecințe mai puțin grave. Se schimbă paradigma educației… în bine! Tehnologia trebuie să intervină mai profund în formarea copiilor și tinerilor. Credeți că se poate? Eu sunt convins că DA!

Toți elevii, de la cei mai mici până la liceenii îndrăzneți dețin un telefon performant, unii posedă tablete, calculatoare iar cei mai „amărâți” sigur au pe-acasă televizoare. (Pe drum spre Baia Mare, pe varianta Cavnic, am văzut cocioabe pe care se înalță semeț parabolicele). Marea majoritate a tinerilor sunt specialiști în gadget-uri și aplicații cool, au abilități indiscutabile pentru lumea virtuală, așadar avem bune drumuri…. informaționale.

Școală la televiziune, în loc de emisiuni insipid – botuliste și apariții cu maneliști analfabeți, cum vi se pare?… Să scriem corect cu ajutorul aplicațiilor, să schimbăm metodele, să îndrăznim mai mult, nu să facem… schimb de profesori (pardon, de mame) sau să ne ocupăm de „dezbateri” penibil regizate!

Vă imaginați cât de bine s-ar putea colabora cu profesorii de la… distanță?!… Pe bune (!), nu glumesc! Să intre școala în lumea webinarelor, să se utilizeze canalele youtube, să se gândească aplicații (unele există!) interactive și nu mai știu eu ce alte, multe metode, doar avem atâția IT-iști inteligenți. Și profesorii virtuali pot să fie selectați dintre cei cool, cu fason, plăcuți la… vorbă și la port. Oare ar dispărea cei neprofesioniști?

Oare nu vor fi mai relaxați elevii, mai bine dispuși că pot, la o adică, să manevreze puțin și sonorul gadget-ului, să acționeze butonul „pause” când oboseala este prea mare? Cred în tehnologie, când nu devine dependență inutilă, sunt convins că este nu doar comod să muncești virtual ci chiar să te „enervezi” la teme cu deadline-uri dar fără ghionturi academice. N-ai chef, dai… shut down (pentru cei care studiază intens doar limba română = închis)!

Viitorul nu este al profesorilor blazați, indispuși, obsedați de viața comod – liniară, doritori de laude comparabile, inadaptabili „toanelor” prea energicilor elevi. Nu! Viitorul este al aplicației – profesor (fiecare elev să-și configureze/ personalizeze figura profesorului, ce ziceți?), al „înfruntării” cu partenerul educațional inteligent, cel pe care-l poți contrazice fără consecințe traumatizante!

Teama, frica, pot bloca evoluția tânărului, metodele învechite nu stimulează creativitatea dar, din păcate, „jocurile” extra-școlare atipice nu sunt pentru oamenii ne-dedicați meseriei de dascăl. Oare educația prin predare – joc nu ar rezolva niște probleme comportamentale, de ambele părți? Oare va mai fi nevoie de ore… impus suplimentare? Și să fie clar, lumea virtuală nu este numai pentru… elevi, tineri, studenți! Și educatorii/ profesorii pot fi, profesional, acolo!

Îmi veți spune că este necesar și un „dram” de… socializare și, poate, niște ore de laborator: biologie, chimie, fizică etc. Da. Partea practică, de laborator, ar fi singurele ore „pe viu”, utile, realizate cu grupuri mici de persoane sau, de ce nu?…. tot cu asistență video, printr-un profesor ascuns, invizibil. Sigur, cei care vor să mă contrazică îmi vor propune varianta de avarie – spre exemplu – a căderii sistemului (cel care ne oferă curent – energie, comunicații etc). Ce ne facem atunci? Eu zic că problema ar fi mai mică decât cea a… coronavirusului! Să încerc un răspuns: putem inventa alte scenarii – soluții! Scenarii eco, neconvenționale, regenerabile. Repet, și repet, și repet, minunata zicere a marelui Einstein: imaginația este mai importantă decât cunoașterea!!!

Vizionarii vor găsi întotdeauna soluții!!!

Ion MARIȘ




Cum resimțim noi, elevii și studenții, criza Coronavirusului la Sighet? (autor, Gabriela Mich)

Gabriela Mich

Heal the world
Make it a better place
For you and for me
And the entire human race.

În ultimele zile am tot fredonat aceste versuri. Nu mă întrebați de ce… nici eu nu știu. Or fi frânturi de suflet, cuvinte ce se potrivesc ca într-un puzzle în aceste clipe sau doar am avut timpul necesar să îmi aduc aminte vremurile demult apuse? TIMP… iată un cuvânt extraodinar. Sună melodios a succes, libertate, putere, pace, dreptate, plăcere, răbdare căci, mai devreme sau mai târziu, le oferă pe toate. Da, așa e: totul ia timp și timpul ia tot.

2020, acum e timpul tău! Oprește-te, te rog! Vreau să cobor!

Sau poate nu…

Nici eu nu știu ce vreau!

Te-am rugat să fii un an cum n-a mai fost și văd că m-ai ascultat, dar nu m-ai înțeles! Sau poate eu n-am știut exact ce am cerut… Mă iartă că mă adresez ca unui prieten, dar știu că cel care te-a creat și a îngăduit să te întâlnesc e Prietenul meu. Trăim vremuri tulburi, doar atât ți-aș putea spune. Experiența e un profesor valoros, dar, dragă 2020, prea ne-ai experimentat în primele 3 file. Nu știu ce va urma! Sper doar să fie bine sau măcar să facem noi să fie bine pentru cei din jur! Drumurile nu sunt întotdeauna pașnice, dar mereu se ajunge la destinație.

În aceste zile ne luptăm cu vreo patru-cinci dușmani nevăzuți. De unul din ei ne lovim zilnic fie că plătim facturi, deschidem televizorul sau așteptăm să punem multitudinea de produse pe casa de marcat, deoarece (glumind) din VIRUS a devenit vedetă. Celălalt e mult mai dur… se numește FRICĂ, pentru că, la fel cum anticipa Honore de Balzac, moartea ne omoară o singură dată, fricile în fiecare zi. Și ultimii trei, dar nu cei din urmă, se numesc ATOTȘTIINȚĂ, CRITICĂ și INDIFERENȚĂ! Ei bine, când se adună acești patru prieteni spunem că nu poate ieși decât dezastru. Și dacă ne înșelăm? Dacă în tot acest tărâm al lacrimilor răsar și câteva flori? Putem afla acest lucru doar cunoscându-ne inamicii.

1. FRICA

Când simțim că pământul de sub noi se clatină, ne panicăm! Și nu doar că ne panicăm, dar realizăm și scenarii pentru filme SF demne de Oscar. Dacă ar fi să asociez frica- inamicul nevăzut- cu ceva din lumea materială cred că aș alege anestezia. Pur și simplu în acea perioadă de anesteziere a tuturor simțurilor și gândurilor, uităm că totuși respirăm… Chiar și în acel moment putem găsi o modalitate de a merge mai departe. Ușor de spus, dar cu practica ce facem? Ei bine, aici nu vă pot ajuta, ci vă pot da doar un sfat: Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul? Aveți grijă de cugetul vostru și în vremuri de pace, și în vreme de război.

2. ATOTȘTIINȚA, CRITICA și INDIFERENȚA

Să judeci oamenii pentru cum reacționează în stare de frică e inuman.
Să te uiți și să nu faci nimic e feroce.
Dar să stai pe margine și să dai sfaturi de care nici cei din prima linie nu au auzit este absolut catastrofal.
Da, trăim vremuri ciudate, dar dacă fiecare persoană oscilează între a fi mare virusolog (dar fără cunoștințe), sociolog, speaker motivațional sau critic, cu ce îi ajutăm pe cei din jur? În viață e o regulă simplă: dacă știi să faci ceva, fă. Dacă nu, lasă pe altul. Avem nevoie și de zidari, și de medici, și de profesori, și de vânzători pentru a construi o societate. Fiecare are rolul său așa că hai să îl facem cum știm noi mai bine.
Ai verificat sursa de unde ai aflat informația? Dacă da, spune-le și altora ce ai descoperit.
Ești sigur de afirmația pe care vrei să o faci? Îi va ajuta pe cei din jur sau doar îi va alerta?
Doar prin cunoaștere, autodisciplină, înțelepciune și verificarea informațiilor vom putea pune capăt acestor trei dușmani nevăzuți, dar extrem de vicleni.

3. COVID-19
Deși l-am lăsat la urmă, în această perioadă el este cel mai important. Nu-mi voi da cu părerea nici de apariția sa, nici de cum gestionează autoritățile problema și nici de ce ar fi putut fi făcut pentru a reduce răspândirea. Nu acesta e scopul meu, ci îmi doresc doar să vă determin să descoperiți acele flori de pe tărâmul de lacrimi.

Zilele trecute aflasem că Lee Ann Womack cânta Când ai de ales între a te așeza sau a dansa, sper că vei dansa. Ei bine, dacă chiar vrei să dansezi, fă-o în casă. STAI ÎN CASĂ este și apelul meu. Ce poți face? Reflectă, privește, trăiește, ascultă. Nu deschide doar fereastra pentru a aerisi camera, ci și ușa inimii tale. Contaminează-ți viața cu încredere, speranță, compasiune, empatie. Descoperă-ți valorile! Reorganizează-ți drumul vieții! Ia o pauză de la toată agitația fabricată și fă din în casă – acasă – locul unde te redescoperi. Petrece timp cu părinții (cu siguranță îți era dor să stai cu ei de vorbă măcar un ceas)! Pictează, învață, cântă, citește, vizionează filme/seriale/documentare, scrie, gătește, dezvoltă o nouă pasiune, apucă-te de lucrurile pe care le-ai tot amânat și lista poate continua! Învață să fii responsabil!

***

Cum resimțim noi – elevii și studenții – criza Coronavirusului? Haide să aflăm!

Ei bine, având în vedere că acest virus domină totul, nu prea putem face altceva decât să sperăm. Să credem că totul se va termina în cele din urmă, că vom avea parte de un viitor cât mai bun. În acest moment, e important să avem gânduri pozitive și să avem grijă de sănătatea noastră. Cât despre timpul liber, prefer să citesc, să mă închid în lumea imaginară a cărților, să captez fiecare aventură a personajelor. Pe scurt, să uit de tot negativismul. (Alina Pop, clasa a IX-a, CNDV)

***

Situația actuală nu este o scuză pentru a stagna procesul de învățare. Această perioadă, în care recomandabil este să rămânem în locuințele noastre și să limităm interacțiunile cu persoanele pentru a preveni răspândirea virusului, nu trebuie lăsată să treacă pur și simplu. Elevii și studenții nu trebuie să se oprească din a învăța cel puțin un lucru nou zi de zi, doar pentru că s-au închis instituțiile de învățământ. Mereu vor fi diferite modalități prin care tinerii pot să învețe în plus, să își formeze o multitudine de cunoștințe. Acum trebuie să fie căutate mai mult site-urile care la început pot părea plictisitoare, dar oferă informații care sunt utile pe o perioadă îndelungată de timp. Din păcate, poate că nu toată lumea înțelege că mai productiv este cititul unei cărți decât încercarea unui nou joc lansat acum câteva zile. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu trebuie să avem parte de distracție, dar important este să găsim această balanță dintre cunoaștere și distracție. Sfatul meu ar fi acela că noi trebuie să rămânem deschiși oricăror oportunități care ne duc mai aproape de cunoaștere. (Erik Szekely, clasa a X-a, LTM)

***

Din punctul meu de vedere există atât o parte bună, cât și una rea. Partea bună ar fi că poți să realizezi lucruri pe care în mod normal nu prea mai aveai timp să le faci, să iei o pauză de la toate problemele și să îți folosești timpul atât în folosul, dezvoltarea, relaxarea ta, cât și ca timp de calitate petrecut cu familia. Partea mai puțin bună e cea în care e posibil să se prelungească semestrul și să dam examenele pe timpul verii, când e cald și e foarte greu să înveți; când îi vezi pe toți că se distrează… și tu trebuie să-ți dai examenele, deoarece nu mai ai norocul să se întâmple ceva care să le amâne. Cu toate că se recuperează din cursuri și seminarii online, nu știu dacă se poate face chiar tot și asta ne îngreunează puțin situația… (Sorina Stan, Facultatea de Business, Cluj-Napoca)

***

„Norocul nostru că avem o pauză de la școală” am putea spune, însă, cu multă sinceritate, mă simt pierdută, de parcă m-am rătăcit într-o pădure cu mii de copaci. Mă simt constrânsă de situație să fiu mereu pregatită de ceea ce e mai rău, chiar dacă de multe ori mi se pare ireal totul. Conștientizăm prea puțin adevărata dimensiune a gravității unei pandemii, despre care se discută pe plan global, însă de câte ori o văd pe mama, revin cu picioarele pe pământ și-mi dau seama că e o treabă mult mai serioasă decât am avut impresia. Uneori mi-e greu, ea fiind medic, iar eu știind mai multe decât aș vrea să aflu, alteori, primesc prea puține răspunsuri la întrebările puse. Dar încep să mă adaptez, în majoritatea timpului încerc să mă focusez pe alte lucruri, să descopăr pasiuni de care nu aș fi avut timp pe parcursul anului școlar: să citesc cărți sau să vizionez filme care să aibă un impact asupra mea. Nu-mi place când nu am atribuții, mi se pare că nu am niciun scop. Mă deranjează faptul că nu pot să mă mai întâlnesc atât de mult cu cei apropiați mie, însă ceea ce pot face este să trasmit iubire digital. E important să fim alături unii de ceilalți, chiar dacă e la distanță; e important să ne readucem aminte că este o perioadă care se va ameliora și va trece, încet, repede, dar va trece. Astfel, pe de o parte, sunt afectată de situație și mă simt tristă, dar pe de altă parte, mă simt în siguranță și știu că atâta timp cât am o igienă corespunzătoare acestor condiții și rămân acasă, totul va fi bine.  (Giulia Șofron, clasa a IX-a, CNDV)

***

Aș începe prin a spune că suntem părtașii unei vremi tulburi. În ultimele zile suntem înconjurați de un haos exterior, care, dacă nu suntem atenți, ne acaparează. Peste tot în jurul nostru, atât în viața reală, cât și în lumea mass- mediei se inoculează ideea de panică. Nu ar trebui să o luăm atât de drastic, dar nici să cădem în extrema cealaltă: „nouă nu ni se poate întâmpla nimic”. În astfel de vremuri a rămâne calm, lucid și cu o minte sănătoasă, cred că ar fi cel mai mare plus. Dacă tot cu acest virus și cu această măsură de protecție care a fost luată, aceea de a sta în casă, deși știu, vremea călduroasă parcă a devenit o tentație pentru unii, parcă înadins dorind să ne necăjească, am putea folosi acest timp pentru a ne cunoaște și a petrece mai mult timp cu noi înșine, cu familia și cei dragi, a petrece mai mult timp în preajma cărților pentru că, cu o carte bună și o cană de ceai cu lămâie, noțiunea timpului este dată uitării. Să petrecem acest timp frumos, gândindu-ne și la ceilalți, recuperând acele zile în familie de care până acum eram obligați să ne lipsim, din cauza lucrurilor banale, lipsite de valoare. Hmm, a cam venit timpul să mă reîntorc la cărțile mele, care mă așteaptă să le devorez .Oh, da! Să nu uităm și de celebrul timp pentru seriale. Aveți grijă de voi și spor în toate! Și nu uitați să vă căutați liniștea indiferent cât de mare va fi haosul exterior, pentru că haosul interior este cel care învinge bătălia întotdeauna, iar noi, înainte de toate ar trebui să ne lipsim de haosul interior, să strălucim prin noi înșine. (Andrada-Lacrima Grad, clasa a XI-a, CNDV)

***

Pandemia asta năzdrăvană mă privează de unele evenimente/ persoane dragi sufletului meu. A venit pe nepregătite. O iert, pentru că mi-a oferit pe de altă parte timp pentru mine, timp pe care poate de una singură nu mi-l rezervam. Cu siguranță e o lecție ce trebuie învățată: autodisciplina. E o perioadă de har, când am primit timp în plus. Știți voi… acel timp pe care nu ți-l faci niciodată. Îmi place să cred că lumea se străduiește în jurul meu ca acestea să se termine cât mai curând. Deci și eu voi sta acasă. „Valoarea unui lucru creşte proporţional cu greutatea obţinerii lui.” – Thomas Mann. Îmi vor fi toți și toate mai dragi când vor reveni lucrurile la normal. Din toate avem ceva de învățat. (Raisa Semeniuc, clasa a XI-a, CNDV)

 

***

Cum resimte Terra criza aceasta?

După mult timp, pământul respiră! În unele părți ale lumii se poate privi adevăratul albastru al cerului, nu cenușiul cauzat de fum. În altele s-a rostit un STOP hotărât avioanelor, croazierelor, mașinilor, poftelor de lux… Și da, există frică, izolare, boală, suferință și chiar moarte. Dar nu trebuie să dispară iubirea! Acesta e momentul s-o facem să renască. Trecând peste această tragedie care ne face pe toți să ne întristăm, probabil că Terra ne-ar spune că e mândră de umanitatea de care dăm dovadă. Poate nu ne-am numărat printre cei care au făcut cumpărături pentru alții, au cântat pe balcoane sau au trimis mesaje motivaționale, dar dacă am fost disciplinați și responsabili, dacă ne-am gândit de două ori înainte să ieșim din casă și am respectat normele de protecție, e mai mult decât suficient. Speră! În final, totul va fi bine! Și această încercare e tot o binecuvântare.

Cum resimt eu criza?

Aș minți dacă aș spune că nu îmi e dor de unele persoane sau evenimente. Da, îmi e dor de multe: de forfota de pe stradă, de poveștile auzite prin cafenele, de școală, de activitățile de voluntariat, de prieteni. Dar dacă vreau binele comun EU STAU ÎN CASĂ. Și chiar nu mă plictisesc. Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai timp pentru tine? Ce fac în tot acest timp? Citesc… Iar când simt că deja e prea mult, mă uit la filme, desenez, planific, învăț, scriu, mă ocup de treburi casnice. Și dacă nu mai am nimic de făcut, nicio problemă… vorbesc cu mine și cu El; mă descopăr și mă redescopăr!

Haideți ca în următoarea perioadă să alegem înțelept pentru noi, pentru familie, pentru prieteni și pentru toți cei care sunt în prima linie a salvării. Nu e nicidecum ușor, dar împreună vom reuși! Fie că ești elev și stai acasă, bătrân sau un om preocupat de munca sa, fii prudent! Fă tot ceea ce îți stă în putință ca să te protejezi!

Ce știu eu cu adevărat e că acum avem timp! Hai să-l petrecem altfel! Vă provoc! Cu toată viteza înainte spre ceea ce e frumos! Vă salut, dragi sigheteni, că de îmbrățișat nu pot (vremurile tulburi cer soluții drastice)!

Gabriela MICH
Clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă” (CNDV)

foto: Ion Mariș




Sighetul în vremea…. coronavirusului! (autor, Ion Mariș)

Ce frumoasă zi de duminică la Sighet! De mult n-am mai văzut orașul nostru atât de liniștit la orele amiezii. Foarte puțini trecători, foarte puține autovehicole, un aer rece, curat și, dacă n-ar fi siluetele neîngijite ale unor clădiri din centrul vechi al orașului, atmosfera ar părea chiar superbă, de-o primăvăratică respirație.

Apropo de respirație, la modul fiziologic cel mai banal, deși suntem într-o „naturală” amenințare, nu am simțit absolut deloc presiunea zilelor precedente. Președintele ne-a anunțat că urmează, de mâine, instituirea stării de urgență dar, cred că toți concetățenii noștri și-au făcut proviziile necesare pentru cele 14 zile fatidice (în caz de corona-contaminare) așadar, putem liniștiți să ne gândim la… viitor. Deocamdată viitorul ține de ipoteze și previziuni, ceea ce este cert vizează mai ales industria turismului, acolo declinul este previzibil. Toate ramurile industriilor producătoare și de servicii vor simți efectele dar, totul depinde de durata debarasării de COVID – 19 (acronim ce mă duce cu gândul doar la o… operațiune secretă).

Azi e o zi senină, vârfurile muntoase din jurul Sighetului sunt albite impresionist, natura este calmă iar oamenii s-au împăcat – cred – cu această nouă provocare. Cel mai interesant aspect al ultimelor zile – la nivel local dar și la cel național – este că nu am mai auzit gălăgia politicianistă, s-au atenuat certurile, orgoliile mărunte, patimile nejustificate. Ajunge un singur virus printre noi și-au zis – probabil – conducătorii noștri și, au… dispărut, unii s-au autoizolat, nu mai au nimic de împărțit (deocamdată), cei mai mulți și-au înghițit cuvintele/ discursurile (și foarte bine fac!) deși mai și împrăștie (virtual) săgeți otrăvite. Cred că ar fi o mare greșeală ideea unora de-a câștiga din „curajul” pe care-l au în a se considera învingători…. contra naturii.

Centrele de carantină din Sighet funcționează normal, având supravegherea instituțiilor specializate, alarmiștii, cei care se agită că avem asemenea locații la Sighet, ar trebui să tacă și să se întrebe dacă la fel de vehemenți ar fi în cazul în care cei internați ar fi din familiile lor.

Marile magazine dar și cele mai mici sunt bine aprovizionate, nu am observat azi să lipsească niciun produs de bază și – lucru minunat – rafturile cu băuturi alcoolice sunt pline, n-a fost mișcare pe acolo… asta e cool, îmi place!

Repet, Sighetul arăta foarte bine azi, mai aerisit, fără agitația zgomotoasă a luptelor pentru mai mult, pentru dobândirea de bunuri cât mai… impresionante. Coronavirusul ne mai aduce cu picioarele pe pământ, la nivelul simplelor alimente de egală existență și subzistență.

Nu trebuie să ne panicăm, nu avem motive ultra-dramatice, din păcate gripa sezonieră a ucis de la începutul anului până azi, la nivel global, mult mai mulți oameni (aprox. 98000); măsurile firești, profilactice, sunt suficiente și eficiente.

Oameni buni, fiți calmi, liniștiți, nu dați crezare fake-urile care circulă cu mare viteză și extremă diseminare, închideți televizoarele, faceți pauză pe facebook, citiți o carte bună, ascultați muzică de calitate, sunați-vă prietenii (chiar și pe whatsapp ca să vă și vedeți) și… respectați sfaturile avizate!

Ion MARIȘ

Foto: Ion Mariș




Noroc! Cu corona… (autor, Sebastiana Joicaliuc)

În ultima vreme, pe măsură ce zilele trec, panica se instaurează tot mai mult, iar făina dispare de pe rafturi. Încep să mă întreb din ce în ce mai mult ce o să ne omoare, de fapt, mai întâi: coronavirusul ăsta sau massmedia? În mediul online se propagă din ce în ce mai multe știri false, iar într-o situație de criză mondială, știrile false au cel mai mare succes la public, pentru că apasă „butonul” emoției.

Mă refer aici, în primul rând la Cluj, pentru că e real și pentru că se întâmplă în fața mea. De două zile trebuie să stau la coadă la magazin, mai ceva de cum îmi imaginez că stăteau bunicii noștri (sau chiar mama!) la coadă la pâine. Înțeleg îngrijorarea, pericolul e real, nu sunt de părere că trebuie să tratăm acest subiect „cu ochii larg închiși”, însă nu mi se pare benefică toată această panică, modul în care oamenii tratează subiectul, panică pe care mass-media o exploatează și de care trage ca de o mină de aur.

Cluju.ro scrie chiar azi, că nicio persoană din județul Cluj-Napoca nu e infectată. Totuși, la farmacii nu mai găsești alcool sanitar sau dezinfectant, iar unde găsești – trebuie să scoți bani grei din buzuanar, pentru că, aparent, fiecare industrie profită de pe urma acestei crize. De ce nu?

Ajung să cred că mai mult avem de câștigat din cauza acestui virus. Ei bine, nu noi ca simpli cetățeni – ci marile corporații: la magazine se vinde ca de Crăciun și Revelion în fiecare zi, la farmacii la fel, iar jurnaliștii nu mai au timp de odihnă. O perioadă într-adevăr „înfloritoare” pentru societate… Ca să nu mai spun de poluare, care s-a redus cu aproximativ 15 procente în China.

Eu spun că, dacă am trata încălzirea globală și reciclarea cu aceeași seriozitate cu care tratăm pandemia asta, am fi foarte fericiți. Și dacă nu, cel puțin cu ocazia asta, nu avem de ales decât să circulăm mai puțin, să fim mai responsabili, să fim mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și la problemele care ne înconjoară. Noroc cu corona!

Oare acasă, pe la Sighet, lumea e mai „liniștită”?…

Sebastiana Joicaliuc
Studentă jurnalism
Universitatea Babeș – Bolyai Cluj – Napoca




Vreau să fiu primarul Sighetului! ZECE întrebări pentru nota… ZECE! (autor, Ion Mariș)

Trăiesc, muncesc în Sighet și chiar nu vreau să plec de aici! Dar, pentru a menține o bună relație cu viața cotidiană „ordinară” avem nevoie de un mediu socio – economic local adecvat, de o comunitate puternică, educată, participativă.

Am văzut cum se „descurca” sigheteanul în anii „mărețului” comunism iar azi asist (contrariat uneori!) la viața liberă, fără constrângeri (vizibile) dar, din păcate, fără coeziunea social – morală atât de necesară, bucurându-mă totuși că sunt un martor civil(izat) al anilor democrației (aproape) consolidate.

Democrația zilelor noastre (prezentând unele semne… traumatizante) ne oferă ocazia de-a „controla” (dacă ne dorim/ implicăm) profilul aleșilor. Nu ni se oferă această ocazie prea des, acționăm – din păcate – doar în intervalul diverselor tipuri de alegeri. Iar aleșii, potențialii aleși, competitorii, sunt mereu – în preajma alegerilor – foarte deschiși, preocupați de marile probleme ale comunității, ascultători, doldora de inițiative filantropice, populari (nu populiști!), politicoși, creativi etc etc. încât ne… bulversează. Aparențele (mai ales cele politice) știm că înșală și ne induc în eroare, de aceea, vom încerca să pătrundem un pic mai în profunzimea dezbaterilor electorale. La nivel local, în comunitățile mai reduse numeric, oamenii se cunosc în general între ei, liderii politici sunt monitorizați de diversele grupuri socio – profesionale, deci, nuanțele subiective și/sau obiective de simpatie sau antipatie se pot descifra relativ ușor și din zvonurile… târgului. Pe de altă parte, lăsând la o parte parti-pris-urile, ne-am gândit că am putea – prin discuții bine (con)centrate – să ne familiarizăm cu modul de gândire și conceptul managerial pe care îl posedă cei doritori să-și lase amprenta asupra dezvoltării Sighetului.

Așadar, demarăm o dezbatere virtuală și îi invităm pe candidații la funcția de primar al Sighetului, să accepte provocarea noastră, de-a răspunde unui set de 10 (zece) întrebări ce vizează abilitățile necesare celei mai înalte poziții administrative la nivel municipal. La final, răspunsurile vor fi evaluate de către cititorii noștri, fiecare întrebare poate primi maximum un punct; dacă toate răspunsurile sunt foarte bune poate rezulta nota… zece. De aceea am numit această secțiune a publicației noastre: Zece întrebări pentru nota… Zece! Vom expedia întrebările tuturor candidaților declarați oficial, care acceptă provocarea noastră, urmând ca, săptămânal, să publicăm interviul propriu zis iar cititorii vor acorda on-line… note!

Ne dorim să aplicăm același „model” și pentru reprezentanții partidelor care vor propune candidați pentru Consiliul Local. În acest fel, poate, ne vom lămuri care sunt abordările strategice ale partidelor vizavi de comunitatea noastră dar, mai ales, vom putea evalua potențialul persoanelor propuse (pe liste) pentru a gestiona dezvoltarea socio – economică a Sighetului și din postura de consilieri locali.

Vom transmite invitațiile pentru participarea la această dezbatere publică, în primul rând, candidaților la funcția de primar, care au anunțat înscrierea lor în cursă, până la acest moment: Dana Onița – Ivașcu, Vasile Moldovan, Sorin Rednic, Vasile Hodor, Gabriel Filipciuc. Pe măsură ce vor apărea și alte nume vom expedia invitația noastră și celorlalți reprezentanți înscriși – pe parcurs – în competiție.

Așadar, în câteva zile, veți putea citi interviul cu primul… „ofertant”. Da, un candidat la postura de primar este un concetățean de-al nostru care ne propune o… ofertă de management! Dacă sunteți interesați de soarta Sighetului, urmăriți-ne și veți putea analiza/ evalua și decide care este oferta ce vă stârnește… interesul!

 

Ion MARIȘ

foto: Ion Mariș




Eu sunt femeie! (autor, Monica Bud)

Monica Bud

Cu totii știm și simțim că primăvara este momentul când toată natura reînvie, vietățile își reîncep activitatea, reîncepe forfota la suprafața pământului, simțurile sunt activate, are loc explozia de culoare prin florile care înfloresc! Femeia din noi, plină de veselie, bună-dispoziție, se trezește și ea la viață odată cu acest anotimp! Fiecare femeie are nevoie să își reactiveze feminitatea, natura ei delicată și să fie recunoscută ca femeie!

Se spune că femeia e slabă, cum poate să fie slabă dacă poate să fie mamă? Mi-aș dori ca toți să fie de acord cu mine când declar că EA înseamnă viața. De ce? Pentru că este cea care aduce viața și datorită ei, existăm. O femeie renunță la ea, la nevoi și tot ce-i face bine pentru a fi atentă la nevoile celorlalți, îți arată ce e altruismul, dăruirea și devotamentul, are suficient curaj încât să intre în lupta cu viața și oamenii.

„Dacă educi un bărbat, educi un individ, dacă educi o femeie, educi o întreagă generație,” port în gând aceste cuvinte încă de pe vremea când eram studentă la Facultatea de Pedagogie, când l-am auzit pe mentorul meu de licență spunând aceste cuvinte. Pentru mine nu au prezentat ca fiind neapărat un context din punct de vedere pedagogic ci, mai presus de-atât, faptul că femeia este rezultatul tuturor lucrurilor posibile și imposibile.

Eu sunt femeie!
O spun cu atâta curaj, demnitate și, mai presus de toate, putere… așa mă văd pe mine: puternică. Fiecare are povestea lui, chiar dacă eu nu mă pot lăuda cu a mea, pot sa confirm cu tărie că viața mi-a dăruit tot ce aveam și nu aveam nevoie, și că indiferent cât de grea mi-a fost crucea, am ales să mai fac un pas. Recunosc, de multe ori am fost neputincioasă, simțindu-mă singură, fără repere, dar ceea ce m-a făcut să mă ridic de fiecare dată a fost ambiția. Dacă am învățat ceva în această viață, este faptul că nu trebuie să cedezi, nu-mi doresc imposibilul, ci doar atât cât merit. Acesta este sfatul meu pentru voi: să luptați pentru ce-i al vostru!

Astăzi, când sărbătorim această zi specială dedicată nouă, aș dori să-ți reamintesc cât ești de frumoasă, chiar și atunci când ești tristă, nervoasă, în colanți sau demachiată. Ești frumoasă oricum, pentru că dai viață, te dăruiești în totalitate celor de lângă tine, iubești și nu te lași doborâtă. Felul tău de a fi, te face specială. Ai tot dreptul să te simți importantă, să fii în centrul atenției. Îngrijește-te, dar nu o face de dragul altora, fă-o pentru tine, iubește-te atât de mult, încât să nu renunți la demnitate. Orice s-ar întâmpla, continuă să urci, fiecare pas îți va părea mai greu, dar nu te opri. De sus, totul se vede superb, așa că așează-ți zâmbetul pe buze și ieși în lume! Te-ai născut pentru a fi fericită! Te-ai născut pentru a primi flori și iubire, te-ai născut pentru a auzi măcar din când în când câtă nevoie este de tine.

Pentru voi, bărbații:

De multe ori, femeia o să te pună la încercare, spunându-ți să pleci, când de fapt, tot ce-și dorește e să-i fi aproape, îți va spune să o lași singură, când ea dorește să o ții în brațe. Si-atunci, să nu cumva să faci ce spune ea. Întotdeauna să-i vindeci rănile cu răbdare, iubire și mai ales respect, să-i iubești slăbiciunile, defectele și calitățile: asta înseamnă dragostea. Amintește-i cât este de frumoasă, spune-i că ai nevoie de optimismul și simplitatea ei. Iubește-o în fiecare zi! E tot ce are nevoie.

La mulți vouă, nouă, tuturor doamnelor și domnișoarelor. Să aveți o primăvară frumoasă!!!

Monica BUD




Interbook – Gânduri de început pentru un proiect de suflet…

„Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite”. (C.S. Lewis)

Haideți să facem un scurt exercițiu de imaginație. Suntem în anul 1939, Germania, descoperind oroarea celui cel de-al doilea Război Mondial. De parcă tot acest tablou al morții nu ar fi de ajuns, trăim și într-o modestă familie numită Hubberman. Câți dintre noi am mai citi într-o astfel de lume? Câți am fi prinși în mreaja descoperirilor? Dar acum… ce ne oprește? Dacă pentru Liesel Meninger cartea devenise o adevărată comoară de care s-a ținut chiar și cu prețul vieții/libertății, noi de ce nu am putea măcar să o considerăm ca pe un tovarăș de drum?

Am fost întotdeauna de părere că nu trăim doar o dată, ci avem atâtea vieți câte cărți citim. Vrei să fii rege, zmeu, aviator, luptător, președinte sau să călătorești în Alaska, Coreea de Nord, SUA, cea de-a cincea dimensiune, dar în același timp nu te-ai depărta de responsabilitățile tale? Atunci… CITEȘTE ca să TRĂIEȘTI. Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc.

📖 Citesc pentru că nu pot fi altfel.
👩‍🏫 Împart, adun, fac grafice și limite pentru că nu pot fi altfel.
✒️Și învăț… pentru că nu pot fi altfel. Toate acestea fac parte din mine. Peste adevărurile matematicii se potrivesc atât de bine povești de viață, lecții din trecut și idei pentru viitor încât cartea și științele exacte tind să realizeze un întreg greu de observat din perspectiva unora.

Îmi place să simt vibrația oamenilor fericiți, încrezători, înțelepți, dar mai ales cititori. Iubesc să stau în jurul lor și să îi ascult. De ce? Deoarece transmit emoție, dăruiesc iubire, așază câte o cărămidă la zidul cunoașterii, au curajul să greșească și puterea să învețe, vorbesc despre cărți ca despre vechi prieteni și, nu în ultimul rând, au puterea de a vedea frumosul indifrent de norul ce s-a așezat în fața lor.

INTERBOOK a apărut atât ca o provocare, cât și din pasiune pentru oameni și cărți. Ce facem dacă sighetenii chiar citesc și în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ce facem după ce citim o carte: cu cine o dezbatem, cum analizăm ingredientele care au lipsit, ce am învățat din ea și ce punem în practică? Într-o astfel de situație ce ți-ai dori mai mult decât un club de carte, o întâlnire între prieteni prin care să ajungi să te cunoști chiar pe TINE!

Miercuri (4 martie 20202) a avut loc prima noastră întâlnire. Mai sfioși sau îndrăzneți, pasionați de lectură sau doar curioși, dornici de cunoaștere sau de a lega prietenii, ne-am strâns pentru prima dată. Fără a aștepta recompense, ceilalți ne dăruiesc prietenia, înțelepciunea și timpul lor. Pentru toate acestea aș dori să vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut ca acest proiect să devină realitate: participanților, Clubului Interact Sighet, echipei de proiect, The Coffe Factory… și nu numai.

➡️ Ce am făcut și ce vom mai face?
De toate… Pentru cei care încă nu știți, INTERBOOK este un club de carte destinat tuturor (indiferent de vârstă, școală, pasiune) celor care doresc să tranforme lectura într-o activitate cool de grup și astfel să fie creatori de viitor. Vom avea două întâlniri pe lună în care vom dezbate cartea, vom sta de vorbă cu diferiți invitați, vom avea parte de abordări la care nu ne-am fi gândit și vom cunoaște povești, frânturi de istorie. Pentru detalii puteți vizita pagina de facebook – CLUB INTERACT SIGHETU-MARMAȚIEI, iar pentru orice nelămuriri mă puteți contacta.

➡️Ce surprize pregătim și ce așteptări avem?
Știm că nu va fi ușor, dar un drum fără obstacole nu duce nicăieri. Vom fi uneori obosiți, alteori dezamăgiți că nu am putut face mai multe, dar întotdeauna vom fi dornici să vă întâlnim. Zâmbetele de pe fața voastră vor alunga orice umbră. Vă pregătim jocuri, activități practice, teste, provocări, deoarece o dragă participantă spunea că avem „apucături faine de tot” și îi dau dreptate.

➡️Ce înseamnă pentru mine INTERBOOK?
Curaj, ieșire din zona de confort, creativitate, prietenie, familie, lucru în echipă, solidaritate, empatie, comunicare, distracție, artă, cărți… Interbook a devenit o parte din mine!

Viața e o carte, iar noi o filă din ea. Haideți să ne scriem povestea în cel mai frumos mod posibil!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet




Fără panică!!… INTERBOOK Sighet vă așteaptă pe toți!

Cartea este un tovarăș care nu te copleșește cu laude, prieten care nu te ademenește, partener care nu te plictisește… este un prieten care nu vrea să obțină nimic de la tine lingușindu-te… prieten care nu umblă să te viclenească, să te mintă. (Al-Djahiz)

S-a declarat panică generală în legătură cu destinul cărților… Tot mai multe biblioteci personale ticsite de cărți prăfuite… Tot mai multe târguri de cărți pline …. pline de oameni care își fac poze. Din ce în ce mai multe televizoare pornite, gadgeturi de ultimă generație în mâinile celor care nu cunosc arta scrisului; tot mai mulți oameni plictisiți, distrași… iar într-un colț de lume o comoară suspină, nimeni nu o atinge. Degeaba ea strigă Citiți ca să trăiți!. Cine o ascultă? Panică generală cică… eu zic că mai degrabă e nepăsare generală.

STOP! Și dacă sighetenii chiar citesc? Dacă în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ești curios să afli? Atunci haide miercuri, 4 martie, ora 16:00, la Coffee Factory cu cartea preferată! INTERBOOK te așteaptă!

Ce este INTERBOOK?

Interbook este un proiect al clubului Interact Sighetu-Marmației prin care se încearcă promovarea lecturii nu ca activitate solitară, ci ca una de grup. Și, ca un secret: încă ești cool dacă citesți. Clubul nostru nu va însemna doar o discuție pro-contra, ci o întâlnire cu alte tipuri de cititori; o întâlnire în care ne vom cunoaște pe noi.

Cum a apărut totul?

De la o simplă întrebare: Am terminat cartea, și ce? Cu cine o dezbat? Fiecare pagină citită e o fărâmă din marele discurs al lumii. Citește și fă ceva! Deșteaptă-ți mintea. Cum vor afla și alții valoarea cărții dacă eu citesc și tot eu înțeleg? Așa s-a născut INTERBOOK: din pasiune pentru oameni și cărți, din dorința de a crea legătura între carte și univers.

Cum funcționează?

Prima întâlnire va fi doar una de cunoaștere, dar dacă vrei cu adevărat să pătrunzi în lumea cărților, Interbook a fost creat special pentru tine. Vom avea două întâlniri pe lună: una va fi o dezbatere informală și prietenoasă despre carte, autor, personaje, iar în cea de-a doua vei putea discuta cu invitații noștri, vei participa la diferite activități practice și nu numai. Important de menționat e că nu va fi obligatoriu să fi finalizat integral cartea, însă îți vei asuma riscul de a auzi câteva spoilere. Vrei să vorbești despre Holocaust, uniformizare sau sacrifiu suprem? Vom încerca să avem de toate. Lectura oferă posibilitatea de a avea aspirații mari și de a continua să progresezi. Vrei să îți faci noi amici, să te împrietenești cu ființele de hârtie sau să fii surprins de abordări la care nu te-ai fi gândit vreodată? Fă primul pas într-un club al bibliobibulilor (ești curios ce înseamnă? Haide în 4 martie, ora 16:00 și vei afla!)

Cine poate participa?

Oricine. Fie că ești cititor amator sau pasionat; tăcut sau vorbăreț; critic literar, blogger, entuziasmat, interesat sau nu, tânăr sau cu mai multă experiență, când vei păși pragul clubului vei fi iubit, special, respectat și ascultat. Cochetezi cu scrisul sau iubești activitățile practice? Atunci te așteptăm alături de noi pentru a-ți pune în valoare talentul creativ. Sportul tău preferat este Maratonul 24 ore de citit? Ești pasionat de film, muzică, teatru, artă? Oricare ar fi pasiunea ta, haide în INTERBOOK – un club cu și despre oameni Nu-ți face griji dacă ești timid! Cititorii INTERBOOK nu se mănâncă între ei, ba chiar își fac viața mai frumoasă unii altora.

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Vrei să facă același lucru și în cazul tău? Vrei să descoperi valoarea cărții? Haide la INTERBOOK! Îți cer doar o oră! Nu vei regreta!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet (2019 – 2020)




O „mică” bijuterie abandonată a Sighetului?!… (autor, Ion Mariș)

Nu știu alții cum sunt…. dar eu, când trec prin centrul Sighetului, admir și mă gândesc la bijuteriile arhitecturale rămase (încă) în picioare în orașul nostru. Chit că, frumoasele clădiri din centrul vechi al orașului, arată – marea majoritate – deplorabil, dar, măcar în așteptarea unor vremuri mai bune, cu lideri mult mai harnici, ar fi bine să veghem la ceea ce există.

În ultima perioadă, dar și prin anii trecuți, am observat și mi-am imginat că o astfel de clădire veche ar putea găzdui o Galerie (permanentă) de Artă a orașului. Știu că discuțiile acestea au loc în general în preajma alegerilor când promisiunile sunt pe modelul „lapte și miere” plus fonduri europene cu nemiluita. Laptele și mierea n-au cum să curgă, pe malul Izei și Tisei, brusc și fără implicarea onestă a reprezentaților noștri dar și a comunității de afaceri. Cât despre fondurile europene, dacă nu au fost atrase până acum când banii erau mult mai mulți și exista o oarecare deschidere la nivel central bruxellez, teamă mi-e că după plecarea englezilor din „echipa” continentală, fondurile se vor împuțina și bătălia pe acestea va fi mai dură.

Revenind, spuneam că o clădire frumoasă, o mică bijuterie din centrul Sighetului mi-a atras atenția. Locuitorii orșului i-au spus din motive conjuncturale „casa pălărierului”. O vedeți în imagine, se află lângă magazinul Oțelu’, fiind ridicată – într-un stil aparte – de către emigrația poloneză care a ajuns în orașul nostru pe la începutul sec. XIX. Și eu rețin că, în partea din față, un domn avea un mic atelier în care confecționa pălării din paie, atelier care a rezistat mulți zeci de ani.

Apoi pălărierul a „dispărut” și casa la care mă refer a fost abandonată și uitată. Știu că acest imobil, construit în anul 1833 (după cum puteți vedea pe frontispiciul clădirii), este o clădire de patrimoniu și face parte din activele Sighetului. Mi-ar face o deosebită plăcere să văd această clădire reabilitată/ recondiționată și utilizată pentru a găzdui opere locale de artă (pictură, sculptură etc), de a fi acea galerie de artă pe care orice oraș cu blazon ar trebui s-o dețină. Inițial m-am gândit să implic – cu acordul Primăriei – Clubul Rotary pentru a găsi resursele și modalitățile de-a face din această clădire – inclusiv prin destinația ei – o atracție.

La sfârșitul anului trecut s-a lansat o nouă rundă (poate ultima?!) de depunere de proiecte prin Programul Ungaria – Slovacia – România – Ucraina (HUSKROUA), ENI CBC, 2014 – 2020. Acest program are și o componentă dedicată turismului (obiectiv tematic – TO3): Promovarea culturii locale și conservarea moștenirii istorice. Prin intermediul acestui program mi-aș fi dorit să depunem un proiect (în parteneriat cu Primăria) prin care să obținem bani pentru reabilitarea clădirii și atribuirea unei destinații cu adevărat urbane: galerie de ară. Din păcate, cu toată bunăvoința pe care am constatat-o, am înțeles că acel imobil are doi chiriași care stau bine merci fără să se preocupe absolut deloc de soarta acestei clădiri de patrimoniu și „blochează”… proprietarul (statul).

În timp ce politicienii – de absolut toate culorile – ne oferă promisiuni (deocamdată) fanteziste, pe care nu le mai crede nici măcar un copil din clasa zero, gen un nou pod peste Tisa cu X benzi, parcare subterană etc, activele pe care le deținem, comoara de lângă noi zace abandonată, poate, poate va dispărea de la sine?!… Moștenirea cultural – istorică este o bogăție pentru care suntem invidiați de multe alte comunități din alte zone dar, incultura, dezinteresul (sau interesul?!), nepăsarea, lipsa de viziune strategică și ce o mai fi, ne „pricopsesc” cu o blazare oficială suspectă.

Sunt convins că este foarte comod să nu faci nimic pentru a nu stârni discuții, dezbateri, controverse dar, dacă tot își doresc anumiți concetățeni să ne reprezinte de ce nu… „sapă unde stau”?
Cine își asumă să conducă destinele unui oraș nu o poate face doar pe promisiuni goale, sunt lucruri simple, „banale”, de maximă urgență, ce se pot rezolva cu un pic de dragoste pentru orașul în care trăim. Există niște reguli precise: se fixează obiectivul/ acțiunea/ activitatea și se asumă termenul de execuție (deadline ne place să zicem pe europenește). Dacă nu, valea și… demisia!

Da, aceste discuții le reluăm periodic, în ton cu ciclurile electorale, le spunem/ citim și atât, dar, poate, fiind din ce în ce mai puțin creduli și mai puțini (scade dramatic populația orașului!… nu mă refeream la politicieni), cei care se gândesc să administreze/ managerizeze Sighetul le vor și auzi!

Aș putea încheia creștinește cu… Doamne ajută!… dar, parafrazându-l pe Louis Pasteur cred, fără niciun dubiu, că… Cel de Sus ajută doar mințile pregătite!…
Oare avem minți suficient (de) pregătite (nu doar pe/ prin hârtii!) dispuse să se focalizeze sincer pe binele Sighetului?…
Răspuns incert, din patru în patru ani!… Din păcate!….

Ion MARIȘ




Sighet: prosperitate prin turism? „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”.

Topul atracțiilor cu plată din Maramureșul anului 2019:

Memorialul Victimelor Comunismului: 160.000 vizitatori.
Cimitirul Vesel: 110.000+ vizitatori.
Muzeul Mănăstirii Bârsana: 95.000+ vizitatori¹ .
”Mocănița” de pe Vaser: 80.000 de pasageri transportați.
Muzeul Maramureșean (toate secțiile împreună): 70.000 vizitatori.

Nu multe sunt orașele aflate la 4-5 ore distanță de cel mai apropiat aeroport adevărat (Cluj-Napoca), care să dețină un obiectiv turistic ce atrage 160 de mii de vizitatori pe an.
Ei bine, Sighetu Marmației are această șansă extraordinară, prin celebrul Memorial al Victimelor Comunismului, aflat în Top 10 al celor mai frecventate muzee din România.
Numai că, oficial, în anul 2018 la Sighet au fost înregistrate doar 43 mii înnoptări. La o medie de 2,5 nopți per turist, rezultă că cei care și-au ales orașul ca bază au fost cam 17 mii.
Însă, cum ar fi dacă măcar o treime dintre cei 160 mii de vizitatori amintiți ar lăsa în Sighet câte 500 de lei, și nu 10-20 lei ca acum? Aceasta ar însemna încasări de 5,5 milioane de euro/an! Bani grei, pentru un oraș atât de sărac…

Majoritatea vizitatorilor Memorialului vin cu mijloace auto pe care le parchează pe str. Ștefan cel Mare și Gh. Șincai. Ce văd ei pășind spre muzeu, în buricul târgului? Păi, două spații de cazare, Cartea Funciară, cabinete de avocați, o spălătorie auto, coafor, magazine de materiale de construcții, de instalații, de piese auto, de termopane… Cam ca la Poienile de sub Munte…
Singurii 50 m de vad comercial serios din oraș, bucata de pietonală dintre str. Gh. Șincai și ușa Memorialului, loc pe unde trec toți vizitatorii, este ocupată de trei localuri (ale căror terase sufocă strada), de alte birouri de avocați și topografi și de un magazin de mobilă…

Curioșii care merg să exploreze în sens invers, dau de Finanțe, Judecătorie și Primărie, de niște mini-fântâni arteziene murdare și nefuncționale – precum ceasul public de alături, de încă un local, o plăcintărie, o farmacie și celebrul ”Cui”…
Dacă ați veni pentru prima dată la Sighet și ați da de tot acest bazar, ați mai rămâne??
Până și pitoreștii vânzători de artizanat au fost alungați de pe Pietonală, deși dădeau culoare locului, fiind ”înlocuiți” cu un magazin de suveniruri care a falimentat, apoi…

Unde să stai și ce să faci
Pentru ca turiștii să-și prelungească șederea la Sighet, trebuie îndeplinite două condiții.
1: să aibă unde să stea;
2: să aibă ce să facă.

1. Degeaba vrem armate de turiști, pentru că Sighetul nu dispune decât de 643 de locuri de cazare! Da, cât un singur mare hotel! Ar mai fi 90 de locuri în hotelul închis ”Coroana” și alte 38 plus 15 camere în lucru în noi spații hoteliere, apoi Airbnb-urile, proiectele Iurca, Șuștic și Teitelbaum, așa că, la un moment dat, vor exista vreo 1000 de locuri de cazare… Total insuficient!
Spre comparație, Moiseiul deține, acum, 700 de locuri, Vișeul de Sus – 1000, Ocna Șugătag – 1500, Baia Mare – 1800 și Borșa – 2000 de locuri de cazare!
Am discutat cu un agent sud-coreean care voia să aducă anual câte 15-20 serii de câte 150 de turiști. La întrebarea ”cazare?” discuția s-a blocat, nici un hotel din întregul județ Maramureș nu are capacitatea de a caza, deodată și în același loc, ”atâta lume”! Cel mai mare hotel sighetean, ”Grădina Morii”, nu are decât 100 de locuri. Nicăieri, pe 200 km rază în jur, nu există hoteluri cu 300 de locuri și peste, cu puține excepții în Vatra Dornei, Cluj, Oradea și Bukovel (UA)…

Soluții? Pentru a caza mai mulți turiști, la Sighet ar trebui deschis un hotel de 3-400 de locuri. De acord, pensiunile sunt grozave și specifice Maramureșului, dar zona are nevoie și de hoteluri mari, numărul de turiști crește exploziv de la an la an, acesta fiind deja dublu chiar și față de 2014, chiar dacă localnicii nu realizează asta! Dacă acel hotel nu va fi la Sighet, atunci se va construi în altă parte…

2. Ce pot face turiștii în municipiu, în afara Memorialului?
Să viziteze un ”Memorial în oglindă”, peste drum de cel adevărat (în spațiul ”Plimob”), cum i-a propus Ovidiu Nemeș în 2013 aerianului ministru al Culturii, Daniel Barbu, cerându-i sprijinul?! Noroc că Barbu a zburat rapid din funcție, așa că ridicola utopie a murit în fașă…
Din păcate, celălalt mare muzeu sighetean, cândva pitorescul Muzeu al Satului, absoarbe sub o treime (50 mii) din vizitatorii Memorialului. Dacă îl vedeți, înțelegeți de ce: arată ca un sat fantomă, unde nu trăiește nici măcar un câine, pisică sau găină, nu este cultivată nici o floare ori vreo gulie, plouă prin acoperișuri, morile pe apă sunt o ruină totală…
Iar mărirea recentă a tarifelor Muzeului Maramureșean este exagerată: câte 10 lei pentru vizitarea oricărei secții, fie ”Sat” (singurul care ar merita banii), Etnografie, Wiesel, Istorie ori Științele Naturii, fie micuța Casă Stan Ion Pătraș – când Cimitirul Vesel costă doar 5 lei?! Da, la Memorial se plătesc 10 lei, dar ai ce să vizitezi acolo vreme de 2 ore… Iar intrarea la grosul muzeelor băimărene ori clujene costă numai 5-6 lei…
În afara muzeelor, Sighetul nu oferă multe. Ar mai fi Sinagoga și bisericile, însă Centrul Vechi e în ruină și, în loc să fie un shopping mall european, este un loc plin de chinezării, păcănele, farmacii și second-hand-uri, apoi Solovanul și malurile Izei sunt de nevizitat, nu există vreun aqua park sau teatru…

Festivalurile sunt organizate așa cum știți, așa că aduc doar cheltuieli suplimentare la buget, în loc de impact internațional, încasări și turiști veniți special (Gărâna ori ”Anonimul” sunt departe)…

Soluții? Pentru mărirea atractivității Sighetului, reamenajarea și rebranduirea Muzeului Maramureșean, respectiv upgradarea festivalurilor patronate de Centrul Cultural, trebuie oameni noi, iar pe de altă parte, Primăria trebuie să redirecționeze prin centru fluxul turiștilor către Memorial (aceasta e una din cheile succesului!), să reabiliteze Centrul Istoric și multe altele…
Iar dacă lucrurile vor rămâne neschimbate, vom continua să privim cu buzele umflate cum tot mai mulți turiști trec prin Sighet doar pentru a-și cheltui banii în alte părți…

Teofil IVANCIUC
februarie 2020


[1] Mănăstirea a fost vizitată de mult mai multe persoane (pelerini, copii etc.) decât adulții plătitori de bilet la muzeu, probabil de 3-400 de mii de vizitatori, fenomen valabil, la o scară mai redusă, și pentru Cimitirul Vesel.




Presa în actualitate: convorbiri jurnalistice în Maramureșul de pe ambele maluri ale Tisei!

După întâlniri, mai dese ori mai rare, cu jurnaliști români – și nu numai – din jurul granițelor țării, conducători ai UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România) au ajuns, zilele trecute, și la românii de peste Tisa. Miercuri (12 februarie a.c.) dimineața, dl. Doru Dinu Glăvan – președintele Uniunii și ziaristul Miron Manega – purtătorul de cuvânt al acesteia, însoțiți de Adrian Marchiș de la Radio România, președintele Filialei Maramureș a UZPR, au trecut prin Sighet. De data aceasta doar au trecut, dar au promis că, în curând, vor veni aici pentru o întâlnire cu tinerii de la revistele „AXA” și „Iluminări”. Și s-au oprit la Slatina (Solotvino), în Ucraina, unde s-au întâlnit, pentru prima dată, cu ziariști din presa scrisă, radio și televiziune, dar și cu reprezentanți și conducători ai unor asociații culturale de acolo, din Transcarpatia. Oficiul de gazdă primitoare l-a făcut primarul localității, dl. Gheorghe Uhali. Întâlnirea a fost onorată și de prezența domnului Florin Pîrvu, consulul României, care și-a declarat întreaga disponibilitate pentru a sprijini activitățile de acest gen. Au mai participat ziariștii sigheteni: I. Ardeleanu-Prucu și Florentin Năsui. Preț de câteva ore au avut loc aici discuții deschise, fără nici un fel de reținere, și de o parte și de alta, despre situația și starea îngrijorătoare pe care o traversează, despre ce se face și, mai ales, despre ce ar trebui și s-ar putea face pentru a o îmbunătăți. Timpul de emisie în limba română este tot mai scurt, baza materială tot mai precară, personalul tot mai puțin și susținerea financiară tot mai subțire. Una dintre soluțiile care au prins contur pare să fie aderarea acestor jurnaliști la UZPR, o soluție care s-ar putea traduce în: „Ajutați-ne, ca să vă putem ajuta!”. Dar s-au mai discutat și altele. Primarul a promis, și el, să se angajeze mai ferm și să-i antreneze și pe ceilalți primari din celelalte comunități românești. Și, în final, ca un semn de firească recunoștință, celor care de mulți ani stau aici, la nordul cel mai de nord, pe baricadele limbii și culturii române și sunt hotărâți să meargă mai departe, conducerea UZPR le-a acordat prestigioasa Distincție „Credință și Loaialitate”, pe care au primit-o: Geta Marina, Elvira Chilaru, Ion Huzău și Ion M. Botoș.

În după-amiaza aceleiași zile Doru-Dinu Glăvan și Miron Manega s-au întâlnit la Baia Mare cu membrii Filialei UZPR Maramureș și au discutat despre problemele care stau azi în atenția jurnalistului, despre activitățile pe care UZPR și le-a propus pentru acest an și despre alte chestiuni specifice unei uniuni care vrea să fie o prezență vie și constructivă în societatea românească de azi și de mâine.

prof. I. Ardeleanu – Pruncu

NR: În fotografie, de la stânga la dreapta, M. Manega, D.D. Glăvan, F. Pîrvu, Gh. Uhali și A. Marchiș.

Foto: Florentin Năsui