Primarul și viceprimarul Sighetului s-au „confesat” jurnaliștilor! (autor, Ion Mariș)

Două săptămâni s-au scurs între conferința de presă a primarului Sighetului – av. Vasile Moldovan și cea a viceprimarului orașului nostru, av. Daniela Onița – Ivașcu. Am participat la ambele conferințe (fiecare a durat aprox. două ore – ca noroc că unii dintre noi dispun de timp berechet!) și am ascultat cu mare atenție rapoartele de activitate prezentate. Evident că presa sigheteană – restrânsă cum este la ora actuală – a fost prezentă, conștiincioasă și a „cerut” diverse informații punctuale dar nu s-a avântat (probabil din motive comunitare) în… profunzimi investigaționale. Cel puțin noi suntem…. pașnici! :))

A trecut un an din viața noastră și din viața tăcută a orașului, am participat la multe ședințe ale Consiliului Local și am audiat (făcând abstracție de nu foarte puținele derapaje) dezbateri foarte înfocate, aparent pe viață și pe moarte uneori; am asistat la lupte ideologice și nu numai, acuze și… scuze iar acum, la rapoartele ce-au analizat anul scurs din mandat, am constatat că s-au realizat chiar foarte multe lucruri (bune, evident) și că a fost „în principiu” un an bun. Puținele nerealizări țin de cauze „externe”!

Domnul primar a avut un raport generos pe care l-a primit și presa (peste 60 de pagini) iar doamna viceprimar a avut de asemenea un bogat conținut scris al activității și, ascultându-i, am avut impresia că totul a funcționat până acum – din punctul fiecăruia de vedere – acceptabil. Suntem oare pe… drumuri bune? (Nota bene: s-au asfaltat frumos străzile Rodnei și Avram Iancu, păcat că nu sunt mai multe!… deh, bugetul).

Revenind la conferințe și făcând abstracție de relația (încă) tensionată primar – viceprimar (pe care am perceput-o mai voalat și în prezentări) se pare că în rest totul a decurs rezonabil și toate partidele – mici și mari – sunt mulțumite. Ascultându-l – separat – pe fiecare edil ne vine să credem că orașul nostru chiar „rezistă” bine. În schimb sighetenii, cetățenii „ordinari”, au o cu totul altă părere, sunt chiar dezamăgiți, așa cum am intuit eu din discuțiile informale cu unii dintre aceștia.

Așa cum am reținut dintr-un expozeu, din 134 proiecte de hotărâri înainte spre discuții și vot în CL, doar 10 (zece) au fost respinse. Asta înseamnă că lucrurile au mers bine pe toate palierele adminstrației locale iar noi – cetățenii – suntem…. mulțumiți. Exagerez evident și, se pare că au fost destule derapaje pe care nu vreau eu să le analizez acum, pentru a nu părea prea… subiectiv. Nu sunt pentru proferarea de jigniri, accept ca argumente cifrele și lucrurile concrete, nu discursurile și apelul la ideologii de aceea am decis – și mă bucur că am primit răspuns afirmativ – să pregătesc un interviu, compus dintr-un set de 15 – 16 întrebări, pe care-l voi transmite Primarului și Viceprimarului și – după primirea răspunsurilor – le vom publica succesiv pe site-ul nostru, pentru edificarea dumneavoastră, cititorii noștri.
Așadar, întrebările vor fi identice și după primirea răspunsurilor concrete – la o dată stabilită de comun acord – în câteva zile le veți cunoaște și dumneavoastră. Prin urmare, veți putea citi interviurile „paralele” și veți putea trage concluziile adecvate, fără să fie trecute prin „filtrul” jurnalistului. Cred că este mai bine să vedem răspunsurile – negru pe alb – și să le putem compara, fără parti-pris-uri, având instrumente adecvate de analiză.

Să avem un pic de răbdare și să așteptăm răspunsurile din cele două zone „fierbinți” pentru a încerca să previzionăm cum se vor derula următorii trei ani din mandatul edililor noștri.

S-auzim numai de bine!

Ion Mariș




A fost consacrată cea mai nouă sinagogă din Europa, Palm Tree Court (Curtea Curmalului) din Sighet

Începând de vineri, 5 noiembrie 2021, Sighetul, odată cu consacrarea noii Sinagogi, a intrat, cu drepturi depline, pe harta locurilor de pelerinaj sacru hasidic.

Peste 420 de evrei din toată lumea, au participat la istoricul eveniment, avându-l în frunte pe Aaron Teitelbaum, Marele Rabin al Dinastiei Satmar din New York, SUA, continuatoarea de drept a Dinastiei Sighet, cu o tradiție ce merge până pe la anul 1820.

Marele Rabin este cel de-al șaselea Teitelbaum care oficiază într-o sinagogă sigheteană.

„Palm Tree” reprezintă o traducere din idiș a numelui dinastiei fondatoare, Teitelbaum („teitel” înseamnă curmal, iar „baum” – copac). Mai mult, Palm Tree este noua denumire a orașului Kiryas Joel, din suburbiile New York-ului, fondat chiar de către Joel Teitelbaum, în anii 1970 și reședință a grupării Satmar condusă de Aaron Teitelbaum.

Încă din secolul al XIX-lea, Sighetul a reprezentat un loc de pelerinaj pentru evreii conservatori, care veneau să se roage la mormintele marilor rabini Teitelbaum, cei care au condus destinele hasizilor locului vreme de peste un secol.

Apoi, în Holocaust, a pierit aproape întreaga comunitate evreiască, majoritar hasidică, în frunte cu rabinul Zalmen Leib Teitelbaum.

De asemenea, toate sinagogile orașului (cu excepția celei Sefarde), în frunte cu Marea Sinagogă – pe locul căreia a fost reconstruită acum Palm Tree Court, au fost incendiate de naziști în 1944 și ulterior demolate.

În aceste circumstanțe, aproape toți evreii maramureșeni supraviețuitori care s-au repatriat, s-au strâns în anul 1945 la Sighet, iar în 1946, fostul rabin de Senta (Serbia), Moshe Teitelbaum, sighetean de origine, a preluat conducerea comunității sighetene, până în 1947, când a emigrat în SUA.

Odată cu instalarea comuniștilor, evreii sigheteni au emigrat în masă, iar puținii rămași pe loc, lăsați și fără rabin, au fost obligați să abandoneze curentul hasidic.

Pelerinajele la mormintele rabinilor Teitelbaum din cimitirul evreiesc nu au încetat, însă, pe toată perioada comunismului, precum și după 1989.

Până la consacrarea noii sinagogi, hasizii veniți de pretutindeni se rugau însă exclusiv în cimitir, ei neacceptând să intre în Sinagoga Sefardă.

Însă, de acum, lucrurile vor sta altfel, ei dispunând, în sfârșit, după o pauză de 75 de ani, de un loc de închinare adecvat, construit conform ritului lor, ultramodern și confortabil, care, pe lângă sinagoga propriu-zisă, include și o sală de studiu a Torei („beth midrash”) dotată cu bibliotecă, o baie rituală („mikveh”), un spațiu dedicat mesei și un apartament al rabinului.

Ceremoniile de consacrare a sinagogii au constat, în principal, în aducerea Sulurilor Sfinte („Torah”), care au fost instalate în Arca Legii („Aron Kodesh”), în aprinderea luminii eterne („Ner tamid”) și în montarea de „mezuzah” (bucățele de pergament care conțin câteva versuri din Deuteronom, introduse în carcase fixate pe ușorii drepți ai intrărilor) la porțile de acces în clădire, totul marcat de multe rugăciuni. A urmat o masă comună, participanții servind alese bucate Kosher aduse de la mii de kilometri distanță…

Începând de acum, sinagoga va servi ca loc de întâlnire și rugăciune pentru pelerinii hasizi care vor ajunge la Sighet în număr mai mare, cu atât mai mult cu cât orașul este, deocamdată, singurul din România care găzduiește o casă de rugăciune de rit ultra-ortodox iudaic.

Le urăm, cu pace, un bun venit și ne bucurăm să îi avem printre noi!

Text & foto, Teofil IVANCIUC




Noi nu suntem idioți! (autor, Ileana Pisuc)

Ileana Pisuc

Se zice că necazurile unesc, iar binele dezbină. Adevărate vorbe dar care astăzi, din păcate, nu-și mai au valoarea adevărată ci, dimpotrivă, împart lumea în două tabere antagonice. Dacă până mai ieri noțiunea de frate, vecin, prieten, avea o rezonanță în plan afectiv, acum s-a transformat într-o încrâncenare pe viață și pe moarte! Din păcate, ăsta e pragul la care s-a ajuns: viață sau moarte.

În loc să fim solidari unii cu alții, să stăm să medităm ce-i mai bine să facem pentru a scăpa din marasmul în care ne zbatem de aproape doi ani, noi ne batem român cu român, vaccinat cu nevaccinat! Măcar dacă din acest război am ieși mai întăriți! Numai că, din păcate, mulți devin martiri fără cauză, virusul capătă teren, iar noi suntem priviți ca „idioții” Europei. Cum să fim catalogați altfel, dacă sub ochii noștri ne mor prieteni, vecini, cunoscuți… Și noi încă ne temem de „gipurile” băgate în vaccin, prin care vom fi controlați de extratereștri!

Se zice că D-zeu îți dă dar nu îți bagă și în traistă. Ți-a dat minte și inteligență să judeci, ochi să vezi și urechi să auzi. Dacă în locul mijloacelor de informare, unele chiar mincinoase, am răsfoi niște pagini de istorie adevărată, poate lucrurile ar sta altfel. Dacă oștenii lui Ștefan cel Mare stăteau să analizeze dimensiunea, materialul din care erau confecționate săgețile turcilor, dacă nu cumva sunt făcute în China, sau dacă le e cunoscută formula chimică a otrăvii din vîrfurile săgeților, unde eram acum? Mai existam ca popor sau eram un pașalâc turcesc? Acum nu ne mai uitam la seriale turcești, erau seraie peste tot! Se aruncau oștenii în luptă cu piepturile goale neținînd cont dacă o să-i doară impactul cu săgeata dușmanului.

Acum, adevărații bărbați (nu toți) au fobii de la acul de seringă, care în vârful lui are serul salvator al vaccinului! Cît de ipocrit poți să fii să nu recunoști că ni se întinde o mînă de salvare, iar noi o refuzăm! Fac ce fac și iar mă întorc la vorbele din bătrîni, la înțelepciunea satului de odinioară cînd se zicea: „Dacă-i sta să numeri din cîte pături îi făcută plăcinta, nu-i mai face-o!”

Articolul de față mi-a fost inspirat tot de înțelepciunea de la țară explicată de un „țuțeist” (nu-i dau numele), care în profunzimea ei poate pune pe gînduri pe acei care se îndărătnicesc în a primi vaccinul din considerente religioase. Problema e simplă. Dacă pretinzi că ești creștin, se subînțelege că știi Tatăl Nostru, rugăciunea universal creștină. Însuși enunțul de Tatăl Nostru, sugerează că nici unul nu e singur la părinți. Adică nu spunem Tatăl Meu, ci al nostru! Adică suntem mai mulți fii. Atunci de unde egoismul cu: fac ce vreau cu corpul meu, e problema mea! Din moment ce nu ești singur, mai ai frați, nu poți gîndi unilateral, ești răspunzător și cu ce e în jurul tău. Dacă tu vrei să devii „martir fără cauză”, poate aproapele tău vrea să trăiască! Dacă Dumnezeu a îngăduit ca prin știință să ne vină și antidotul la acest virus, cine sunt eu să-l contest?

E adevărat că, din păcate, anumite subiecte sunt tratate de foarte mulți neaveniți pe toate mijloacele de comunicare, fără discernămînt și care, din păcate, aduc și cohorte de morți zilnice. Pe lîngă faptul că suntem considerați idioții Europei, cel mai rău e că vom fi și cei mai orfani europeni, fără părinți și bunici , duși prea devreme dintre noi din cauza ignoranței multora dintre noi.

Ileana PISUC

sursă foto: pixabay.com




Sărăcie, frig, foame în loc de belşug, căldură şi îndestulare (autor, Horia Picu)

Au fost împrăştiate prin oraş nişte „manifeste″ (normal, anonime), care arată spre vinovaţii care ne-au adus în situaţia de a fi posesorii următoarelor trăsături naţionale: sărăcie, frig şi foame.

Cine s-a gândit să ne facă cadou (cacofonie intenţionată) această fiţuică mai mult neagră, ar fi trebuit să se gândească mai bine la mesajul de incriminare a vinovaţilor dezastrului naţional (de care puţini se mai îndoiesc, să fie clar!).

Privind hârtiuţa cu mesaj războinic, citim: „Cîţu şi Iohannis v-au adus″… Deocamdată atât din tot textul. Nu contează ce ne-au adus cei doi. Important de observat aici e că se arată spre vinovaţii principali, dar cine a conceput textul şi echipa din care face parte, una incapabilă de mai mult, s-au exclus din start de la constatarea care – reiese acest lucru din text – e valabilă doar pentru oamenii de rând. Fostul prim-ministru care se dă greu dus din Palatul Victoria şi preşedintele republicii impuse de la Est şi perpetuată după 1990, că doar e călduţ la Cotoceni, ne-au adus nouă trei mari probleme. Nouă, lor…nu! Nu scrie în manifest „Cîţu şi Iohannis ne-au adus″… Nici nu se putea scrie, pentru că unora dintre cei aflaţi la butoanele puterii, poate autori de manifeste sau măcar figuranţi parlamentari nu le-au adus nici sărăcie, nici frig, nici foame.

Textul pe care ni-l oferă luptătorii anonimi pentru drepturile noastre, ştirbite de Cîţu şi Iohannis, este următorul: „Cîţu şi Iohannis v-au adus sărăcie, frig şi foame″. Autorilor nu le-au adus aceste belele. Doar nouă, votanţilor degeaba. Pe ăştia care se gândesc la binele nostru, nu i-a atins nici sărăcia, nici foamea, nici frigul. Probleme de genul acesta avem doar noi. Ei… nu!

Citesc pe feţele celor doi prieteni, de care a depins şi mai depinde soarta noastră economico-financiară şi de supravieţuire, pozaţi pe prima faţă a manifestului, un zâmbet nedumerit la cel din stânga şi unul amar la cel din dreapta. Săgeata, în loc să ţâşnească falnic spre nord-vest, e acum îndreptată spre sud-est.

Eh… ce bine ar fi fost dacă nu aveam Cîţu şi Iohannis şi poporul ar fi ales în locul lor pe X (mare de statură, maxim în lentoare) şi pe Y (mic de statură, maxim în împrumutare)!…

Antonimele pentru sărăcie sunt: belşug, bunăstare, îndestulare; pentru frig: cald şi pentru foame, îndestulare. Adică, dacă am fi votat cum trebuie, în loc de SFF (sărăcie, frig, foame – scrise pe manifest), am fi avut acum belşug, cald(ură) şi am fi fost şi sătui.

Sătui chiar suntem, dar de ce vedem că se întâmplă prin împiedicata politică românească.

Întorcând manifestul pe partea cealaltă, mai descoperim un personaj care trebuie incriminat cu orice preţ: Ionel Bogdan. Acum ni se arată şi mai exact duşmanii poporului, în mod specific al celui maramaureşean: „Iohannis, Cîţu şi Bogdan v-au adus:″…

Se observă aici că prezenţa lui Ionel Bogdan în lista răilor ţării schimbă ordinea pe care o credeam bine stabilită încă de pe pagina întâi a hârtiei veline mai mult negre decât galben-albăstruie. Cîţu a trecut pe locul doi, iar Iohannis e .
Pe pagina a doua avem ce ştiam de pe prima, sărăcie, frig, foame, dar mai avem şi moarte. Aici luptătorii fără nume şi fără de partid vizibil au dreptate. Ştim toţi că poporu-i degrabă ascultător de preşedinte şi când i s-a spus că gata!, am învins pandemia, s-a dus bucuros la mare şi la apele termale, unde a încins o horă mare. Acum… nu mai sunt locuri la ATI!

Manifestul anonim – că doar de-aia-i manifest – mă îndeamnă să-i mulţumesc penelistului meu. Scrie pe foiţa velină:„ Mulţumeşte-i penelistului tău! Ionel Bogdan″.

Aici avem parte de o altă variantă de abordare a problemei. Cei trei sunt penelişti, dar eu trebuie să-i mulţumesc doar unuia, lui Ionel Bogdan. La începutul paginii eram informaţi că sunt trei răi care ne-au adus necazurile. Nu se mai ţine cont de înălţime? De înălţimea funcţiei, vreau să spun. Cum să fie cineva de la judeţ mai important decât cei care au vrut şi vor binele ţării şi pe care-i găsim pe undeva, prin Bucureşti, posibil pe terenul de golf?

Mă uit pe detalierile relelor pe care le suportăm. Ce scrie la sărăcie, frig, foame, moarte, nu mai reiau aici. O constatare se impune însă, de la sine. Ionel Bogdan n-are nicio „contribuţie″ la degradarea naţională prezentă peste tot! Partidul lui, da!

Horia Picu




Carantina sigheteană. Încercare de pamflet (autor, Horia Picu)

În momentul când vor citi aceste rânduri, sighetenii vor fi petrecut deja primele ore în carantină. Până acum a fost distracţie mare, monşer. În autobuze, mai nimeni cu mască. La piaţă, în magazine, pe stradă, aşijderea. La nivel naţional, aglomeraţie la mare, hora mare în bazinele cu apă termală, mai un congres cu mii de excursionişti veniţi în capitală cu treburi ce nu suportau amânare, însăşi existenţa patriei fiind pusă, înainte de izbăvitorul scrutin, la grele cazne. Era oare asa de greu de prevăzut ce-ar fi putut să urmeze? Desigur, nu… Pe la începutul verii a venit unul şi ne-a spus că am învins pandemia. Păi dacă-i aşa, informaţie din sursă sigură, de ce să ne mai vaccinăm? Şi-au zis unii, nu puţini… Acum Sighetul e în carantină, pentru două săptămâni. Apoi, vom mai vedea.

Comitetul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a emis Hotărârea nr 135 din 11 oct. 2021. Am citit-o şi n-o puteam lăsa aşa, să treacă fără a face unele constatări. Concret, la…

Art.2, scrie: „Astfel, începând cu ora 20:00 este strict interzisă intrarea și ieșirea din municipiul Sighetu Marmației, prin alte zone sau căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale sau forestiere″.

– Asta e chiar o mare lovitură pentru cei care, dornici de mişcare „cel puţi 30 de minute în fiecare zi″, se deplasau pe jos din localităţile învecinate la Sighet sau din Sighet spre localităţile apropiate. Chiar mă gândeam că ce bună ar fi o plimbare pe jos, peste munţii patriei, până la Baia Mare… Mai bine nu, aşa-i ?…

Cu alte cuvinte spus, se interzice intrarea sau ieşirea din Sighet pe alte căi de acces decât cele normale. Păi cine se deplasează altfel decât pe drumurile publice???

Art. 4, alin. 1) Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată şi introducerea acestora în baza de date dedicată.

– Aş vrea să ştiu dacă există o „bază de date dedicată″ acum. Cine a conceput-o, cine prelucrează datele, cine le verifică. E un interesant exerciţiu de imaginaţie: organul abilitat stând la ieşirile din oraş, verificând fiecare maşină, fiecare buletin, fiecare declaraţie pe propria răspundere. De obicei oamenii se duc cu maşinile pentru că au treabă, de multe ori sunt sub presiunea timpului. Poate cineva să-şi imagineze că se vor „identifica toate persoanele cu domiciliul″… etc, etc.? Eu, nu…

Art.4, alin. 2) „Limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri″.

– Cum se va face limitarea deplasării? E vorba de „intravilan″ sau de „intra spre extra″ şi invers? Cei care lucrează la nonalb şi au un loc de muncă din care îşi întreţin familia ce fac începand de azi de la orele 20?

Art.4, alin. 2) Ieşirea persoanelor din locuinţă e permisă numai pe baza declaraţiei pe propria răspundere, a legitimaţiei de serviciu.

– Eu n-am legitimaţie. Să ies din locuinţă ca să duc gunoiul am nevoie de declaraţie? Ne dă iar STS-ul formulare descărcabile de pe internet, sau scriem de mână traseul? Merg să cumpăr pâine, hopa şi declaraţia. Am uitat să cumpăr zahăr, hopa cu altă declaraţie? Dacă ies la o plimbare în pas vioi, între orele legale, prefăcându-mă că sunt foarte ocupat, mă mai opreşte cineva să mă întrebe ce-i cu mine?

Art.4, alin. 3) zice că se pot deplasa între orele 5 şi 20 doar persoanele vaccinate şi care fac dovada schemei complete de vaccinare.

– La schema asta se pune şi doza a treia? Cine a făcut-o şi n-are zece zile de la eveniment ce trebuie să facă? Sau schema completă e considerată doar din două vaccinuri, sau unul, de la caz la caz?

Art.4, alin. 3) c. zice că ne putem deplasa pt. asigurarea de bunuri „care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor″ şi pt. desfăşurarea activităţii profesionale.

– Vreau să cumpăr două cepe din cartierul Independenţei că acolo se vând mai ieftin, pot? Să presupunem că stau în zona gării, de-aia întreb.

Art.4, alin. 3) f. zice că putem merge să donăm sânge. Excelent!!! A… să nu uit… Mai urmează încă un mic pas: să fie unde să donăm. Nu cred că va veni echipa din Baia Mare în perioada asta, care nu va dura doar două săptămâni.

Renunţ să mai comentez excepţiile de a ieşi pe stradă. Textul e făcut în aşa fel încât nu ştiu cine nu poate fi, începând de mâine, pe străzile Sighetului.
În intervalul orar 20-5, deşi ni se pun oprelişti, avem permisiunea să zburdăm în voie. Iată cum:
– La biserică se poate merge. Deşi popa nu va fi acolo, credinciosul, dacă ar fi întrebat, poate spune că merge să se roage. Singur.
– Dacă nu cumpăr cele două cepe din cartierul Independenţei că acolo ar fi mai ieftine, pot să le cumpăr din cartierul sighetean Valea Hotarului, şi nimeni nu mă poate amenda pentru asta.

5. „În/Din zona menţionată la art. 1 alin (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru: g) deplasarea copiilor/elevilor / studenţilor la cursuri în afara zonei carantinate″.

– Asta, la nivel macro. La nivel micro, oare poate Gigel, sighetean aflat ca toată lumea în carantină, să meargă la Ionel care locuieşte în afara zonei carantinate ca să-şi facă temele pentru a doua zi? Apoi se poate întoarce liniştit acasă, sau rămâne pe capul părinţilor lui Ionel până pe la început de Brumar???

7. Ni se transmite că declaraţia pe propria răspundere trebuie completată în prealabil.

– E bună precizarea asta. Chiar mă gândeam să iau una nescrisă la mine, şi dacă mă opreşte cineva din „personalul autorităţii abilitate″ , să rog frumos organul competent să mă lase s-o scriu atunci. Cum ar fi asta?…
– Ca să ne lămurim cine ne poate întreba „De unde venim? Cine suntem? Încotro ne îndreptăm?″, am găsit legea 55 din 15.5.2020. Acolo, Art.67, alin 1), care zice aşa: „Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 65 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare, anume desemnați de inspectorul general″.

8. Se poate tranzita oraşul, în fuga maşinii. Nu-i voie de oprit pentru cei care doar trec prin oraş. Chiar e bine să o ia la fugă, dar cu respectarea limitelor legale, normal. Dacă pe ocupanţii din autoturism îi apucă mersul degrabă spre cel mai apropiat WC? Mai bine nu… Avem noi nevoile noastre. Ajung!

Horia Picu




Solidaritate?… (autor, Horia Picu)

O trăsătură de caracter specifică unui individ sau… unei naţiuni. „Liberté, égalité, fraternité!″. Se cerea în Europa cu mai mult de 200 de ani în urmă. Solidarność! Era emblema, deviza, sindicatului care a unit polonezii împotriva Rusiei Sovietice şi a nimicniciei şi nemerniciei orânduirii aşa-zis comuniste.

La noi, de când istoria a început să ne consemneze în nenumărabilele sale file, solidaritatea a fost o excepţie. E adevărat, când a fost prezentă, a lăsat urme adânci în istoria neamului. Sunt mult mai multe exemplele care ne înfăţişează lumii ca solidari de grup de interes restrâns. Ştim foarte bine exemplele din Evul Mediu cu domnitorii Ţării Romaneşti sau ai Moldovei trădaţi sau trădători, de prea puţine ori pentru binele colectiv şi de prea multe ori pentru binele individual sau al grupului interesat. Cine vrea să-şi amintească sau să afle, o poate face aici: https://adevarul.ro/locale/botosani/cele-mai-odioase-tradari-romanilor.html

În ultimii doi ani, solidaritatea lumii se manifestă împotriva unui altfel de adversar. De nevăzut cu ochiul liber, capabil să se insinueze în om trecând prin toate barierele de apărare naturale cu care acesta e înzestrat, capabil să lupte cu succes împotriva anticorpilor omului care are nenorocul să-l „găzduiască″ pe intrusul pătruns pe căile respiratorii.

Lumea ştiinţifică a găsit antidotul. Vaccinul, poate perfect pentru foarte mulţi, poate ineficace sau, cine ştie, chiar dăunător pentru unii acum, sau peste ani. Neavând altă cale de a scăpa neatinşi sau de a fi atinşi de virus, dar cu şanse reale de a scăpa cu viaţă, cam 33% din enigmaticul număr al locuitorilor României, au ales să se vaccineze. Au făcut-o din dorinţa normală de a avea şanse mult mai mari de a supravieţui în cazul atacului coronavirusului.

Sunt sigur că mulţi dintre cei vaccinaţi au făcut-o şi din solidaritate. Medicii spun că un vaccinat infectat nu numai că scapă cu viaţă în urma „invaziei″ ucigaşe, ci chiar posibilitatea de a fi transmiţător (involuntar, nu încape îndoială!) de virus către cei din jur scade semnificativ.

Am trecut prin boală înainte de a exista vaccinul. A fost o grea cumpănă pentru mine, dar mai ales pentru familia mea. Acasă, după spitalizare, am scris despre lupta mea şi a cadrelor medicale pentru a nu pleca pe drumul fără de-ntoarcere. Reiau aici o parte din articolul (Covid 19. O dură realitate, de care am avut parte la începutul lunii noiembrie) scris atunci, în noiembrie 2020:
„Adevărul este că nu toţi oamenii sunt atinşi la fel de Sars-Cov-2. Am, din păcate, doi buni colegi pe care coronavirusul i-a ucis. Cunosc persoane care au luat boala şi au dus-o pe picioare, fără probleme.

[…] Ceea ce mi s-a întâmplat mie, scriu aici cu singurul scop de a da speranţă celor care, printr-o nefericită întâlnire cu nemilosul duşman al omenirii, vor trece prin suferinţele îndurate de mine timp de două săptămâni.
Seara, pe 28 octombrie, o stare generală de slăbiciune nejustificată m-a determinat să-mi măsor temperatura. Aveam… Joi, 29 octombrie am fost la testare. Duminică mi-a venit comunicatul pe gmail: Covid-19! […] În acele zile, temperatura nu mi-a scăzut niciun moment sub 38 grade Celsius. Luni, pe 2 noiembrie 2020, am chemat salvarea. […] . [În spital] Au fost două săptămâni extrem de grele… Cu temperatura care, zi-noapte, permanent, nu voia să scadă sub 38-39 de grade Celsius, în ciuda tratamentului aplicat. Două săptămâni nu mi-am găsit locul, nici în patul de spital, nici în niciun fel de altfel de poziţie.

În afară de permanenta temperatură, am avut nişte mişcări incontrolabile ale cutiei toracice, nişte spasme incredibile, la fiecare întoarcere în pat, la fiecare coborâre din pat, la fiecare pas făcut. Au fost multe clipe pe care le credeam a-mi fi ultimele… […]

Dacă faceţi o formă severă de Covid-19, dacă sunt locuri disponibile, nu ezitaţi să vă internaţi la secţia Infecţioase a spitalului din Sighetu Marmaţiei! […] Tot personalul, medical sau nemedical, implicat la maxim în alinarea suferinţelor care, credeţi-mă, sunt, de multe ori, foarte greu de suportat. Toţi cei care lucrează acolo, îmbrăcaţi din cap până-n picioare cu necesarul echipament de protecţie. Imaginaţi-vă asistentele, cu mască, vizieră şi mănuşi, căutându-mi venele în care să intre branulele! Puneţi-vă nişte mănuşi medicinale şi încercaţi să desfaceţi leucoplastul care să fixeze branula!Imaginaţi-vă tot personalul secţiei stând îmbrăcat protector în toate orele de serviciu. Lucrând de zor, de la bolnav la bolnav, din salon în salon, zi, noapte, zi, noapte…

Desigur că nu voi uita vreodată implicarea doamnei doctor de la [Boli] Infecţioase, căreia îi datorez salvarea vieţii mele. O persoană extrem de agreabilă, de grijulie, de un profesionalism absolut desăvârşit! Un om pe care l-am văzut bucurându-se sincer pe măsură ce rezultatele analizelor mele arătau calea spre vindecare.
Am acasă, în chirie, un aparat pentru surplus de oxigen. Stau multe ore cu furtunul în nas. Face parte, oxigenarea suplimentară, din necesara schemă de tratament. Refacerea e de durată.

A fost greu… Am avut tot timpul mască de protecţie. M-am spălat pe mâini şi pe faţă aşa cum ni s-a recomandat. Şi totuşi, oricare dintre noi se poate întâlni cu coronavirusul.

Am fost norocos că acum pot scrie aceste rânduri. Urez sănătate tuturor oamenilor. Nimic, dar absolut nimic, nu contează mai mult!″
…………………………………………………………………………………………………….
Acum există vaccin. Avem posibiltatea să-l folosim. E nevoie de solidaritate împotriva coronavirusului care ne-a schimbat viaţa în rău. Dacă ne vaccinăm, puterea lui de răspândire scade. E bine pentru toată lumea, nu?

Scriam în articolul din 2020 că au murit doi buni colegi. Sunt patru acum… Trei dintre ei, ştiu că ar fi putut fi încă mult timp utili învăţământului sighetean. Al patrulea, a fost un neobosit căutător al apropierii interetnice prin cultură şi era clujean.

Cum aş fi putut eu să nu mă vaccinez şi să apar aşa în faţa elevilor? Cum aş putea eu să nu-i apăr pe ei? Sincer, declar aici că dacă ar fi nevoie, m-aş duce la vaccinare ori de câte ori mi s-ar recomanda.

La noi, „Liberté, égalité, fraternité″ are un adaos sumbru: mortalité!

Horia Picu




Cîţu, la „spartul târgului″ a împărţit bani primăriilor (autor, Horia Picu)

Şi a făcut-o aşa cum ne aşteptam. Pentru unele localităţi a făcut-o partinic şi cu mărinimie politică, iar pentru celelalte a făcut-o cu zgârcenie, pedepsindu-le că încă sunt neîngălbenite, că nu iau parte la meschinăria momentului politic pe care-l trăim.

Mă uit pe lista publicată în Monitorul Oficial şi apoi pe sursele online care arată apartenenţa politică a primarilor. E scandalos, e scârbos de-a dreptul ce se poate constata!

Piteştiul are primar PSD, deci a primit ZERO lei! Bistriţa are primar PNL, deci suma alocată din punguţa multigăurită şi cusută în grabă a Guvernului e de 800 mii lei. Orientaţi politic cum se cade sunt primarii din Constanţa şi din Medgidia, care au primit pentru prea binele localităţilor lor 10.000 mii lei, respectiv 23.000 mii lei.
Maramureşul a primit bani din fondul de rezervă tot după orientarea politică a primarilor. Scriu aici doar câteva exemple, cu precizarea (dacă mai era cazul…) apartenenţei politice a alesului local.
Baia Sprie a primit 700 mii lei şi are primar PNL; Cavnic 400 mii lei, primar PNL; Tăuții-Măgherăuș 650 mii lei, primar PNL; Bistra 400 mii lei, primar PNL; Bogdan Vodă 400 mii lei, primar PNL.

Baia Mare a primit ZERO lei. Sighetu Marmaţiei, tot ZERO lei. Bine c-a primit comuna Băiuţ 380 mii lei. Bine pentru comuna care a votat ce trebuie, că altfel… primea din prea peticita punguţă guvernamentală 50 mii lei, cum a primit Asuaju de Sus, neorientat spre viitorul luminos al omenirii, ci votându-şi, probabil, gospodarul numărul unu al localităţii, cu carnet de membru PSD.

Monitorul Oficial „Anul 189 (XXXIII) — Nr. 961 din 7 octombrie 2021″, poate fi de folos oricui doreşte să aprofundeze problema pe care am prezentat-o sau, de ce nu, s-o combată. Dar… mira-m-aş…

O concluzie care-mi vine acum este că la demisul premier aflat încă la butoane sub oblăduirea prezidenţială, necesarul şi suficienţa se simt bine împreună. Necesarul şi suficienţa, o cerinţă şi o limită care, amândouă, dacă le trecem dincolo de stricteţea matematicii, aparţin bunului-simţ.

Era necesar să vedem cum se poate împărţi sărăcia bugetară, ca să vedem suficienţa guvernamentală.
Cu o ultimă zvâcnire, guvernul a mai aruncat nişte bani spre acoliţi, chiar aşa, demis cum e.
Se pare că demiterea n-a rezolvat mare lucru.

Trebuie mers ceva mai sus. Dar, ce ne facem, că acolo-i suficientul însuşi?!

Horia Picu




Adio, bugetarea participativă sigheteană?!… (autor, Ion Mariș)

Azi, 30 septembrie 2021, va avea loc ședința lunară a Consiliului Local Sighet. Deși nu întotdeauna ni se dezvăluie imaginea foarte „plăcută” a orgoliilor ce domnesc în CL Sighet, participarea la o ședință este mai mult decât o experiență publică, este – uneori – o repriză de divertisment. Azi o să particip pentru a mă convinge de bunele intenții ale consilierilor locali vizavi de bugetarea participativă. Suma, relativ mică, care a fost repartizată din bugetul municipiului competiției proiectelor ONG-urilor (Atenție: pentru cei care nu știu ce înseamnă ONG-urile, acestea sunt organizații apolitice, fără scop lucrativ!) așteaptă cuminte să fie uitată că, de, nu merită atâta agitație „băgăreții” ăștia… nealiniați.

Ce s-a întâmplat până acum? Blocaj instituțional! Au fost „anulate” toate deadline-urile pentru alocare, s-au consumat energiile în discuții sterile, total nepragmatice și, total previzibil, intrăm în ultimul trimestru al anului de grație 2021 fără nimic clar; cine știe poate suma va fi redirecționată… altora.

Să vedem ce se va întâmpla azi (pe această direcție)! Se vor da bani mulți pe o platformă/ aplicație pentru „evaluarea” on-line (nerelevantă!!) a proiectelor depuse de ONG-uri sau se va găsi soluția (de avarie) pentru accelerarea alocării banilor.
Am fost informat că există o propunerea pentru ca evaluarea să fie făcută de către comisia special numită pentru buna distribuire a banilor alocați. Cred că este o soluție mult mai corectă decât a lăsa votul la mâna „prietenilor” asociațiilor. Votul electronic pe platformă înseamnă loterie, votul prin intermediul comisiei – poate! – va conferi o mult mai corectă evaluare, în concordanță cu nivelul inteligenței (tehnice) și percepției comunitare a membrilor comisiei.

Oricum, nu se mai poate prelungi la nesfârșit (ne)alocarea bugetului „participativ”, este cazul să se mai țină și de cuvânt/ timing cei care ne conduc. Altfel, vom avea ocazia să observăm că nici de implementarea unui buget minimalist (cam cât o motocicletă cu… ataș) nu se prea țin aleșii, ca să nu mai vorbim despre idei creative, așteptări revoluționare din partea celor care au ajuns, mai mult sau mai puțin întâmplător, în Consiliul Local Sighet.

Ion Mariș




S-a ales… praful! (autor, Horia Picu)

PNL a avut două opțiuni: Cîțu și Orban.

Florin Cîțu a fost în „America tuturor posibilităţilor″, pe care a avut ocazia s-o cunoască din mai multe unghiuri. S-a scris şi s-a comentat mult pe subiect. A împrumutat bani cu duiumul şi nu se vede nimic concret. Nu se vede, dar se aude. Un oftat prelung, din generaţie în generaţie…

Ludovic Orbán e ruşinat de presupunerea (nefondată (???)) făcută de unii cum că ar şti limba maghiară. Afirmaţia până mai ieri a mai-marelui din PNL stârneşte ilaritate, din moment ce „Ludovic Orban s-a născut în data de 25 mai 1963, în Brașov, într-o familie multietnică, tatăl său, fost ofițer de securitate, fiind de etnie maghiară (Imre Orbán), iar mama sa de etnie română. Ludovic Orban este fratele mai mic al lui Leonard Orban, fost comisar european pentru Multilingvism și fost ministru al Afacerilor Europene″. (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludovic_Orban)

Pe aceeaşi temă, a multilingvismului, citesc pe hotnews.ro din 16 decembrie 2009, că „Ludovic Orban a recitat o poezie in maghiara la intalnirea PNL-UDMR pe tema formarii unei majoritati parlamentare″.

O fi învăţat omul o poezie ca pe o… poezie, că se poate şi asta… O poezie şi atât. Nici măcar nu ştia ce spune, dar probabil c-a spus-o tare, cu convingere.

Poate că domnul Orbán Ludovic a crezut că „Cine tace şi face?″ (sursa: Youtube din 9 sept 2014) dacă va fi ales preşedinte, va face şi pentru domnia sa. Şi a făcut-o, până când şi-a îndreptat binecuvântarea prezidenţială spre Florin Cîțu.

Odată cu schimbarea atitudinii prezidenţiale, s-a schimbat şi atitudinea de jos în sus. „Să faci promovare la golf în situaţia actuală, mi s-a părut total deplasat”, zicea de curand Orbán Ludovic (sursa: https://www.libertatea.ro/stiri)

De jos în sus s-au uitat la preşedinte ambii candidaţi la fotoliul galben-albastru, care va face din cel care-l va ocupa cu prea puţinul său un prezidenţiabil.

Orbán Ludovic arată acum că ştie să discearnă şi contraatacă: „PNL nu are nicio datorie față de președintele Iohannis. Dimpotrivă!”

Şi eu cred acelaşi lucru. Totuşi, o datorie are PNL. Faţă de poporul român. Din păcate, prevăd că s-a ales… praful.

Horia Picu




Dacă aş fi managerul oraşului… (autor, Horia Picu)

Nu sunt managerul de city. Nici dvs, doamnă, nici dvs., domnule! Nu suntem îndrituiţi pentru a ocupa un astfel de post, atât de important în organigrama unei primării.

Dar imaginaţia poate zbura liber şi atunci, mergând la pas prin multisecularul Sighet, atenţi pe unde păşim ca să n-o scrântim (glezna, desigur), ne putem juca cu gândul cum am face noi daca-am fi răsplătiţi cu 12.000 lei pe lună pentru munca de constatator – şef al tuturor neregulilor care deranjează ochiul trecătorului sau turistului grăbit să ajungă lângă Cuiul hărţii României, pentru tradiţionala poză de arătat rudelor şi cunoscuţilor.

Eu, dac-aş fi constatator-şef, aş vorbi cu cei care repară clădirea aflată în apropierea cinematografului, le-aş arăta poza facută (apare şi în imaginea de „întâmpinare”) şi i-aş întreba dacă firele alea atârnate îi inspiră la vreun comentariu. Le place, nu le place, aşa trebuie, aşa arată planul şi nu-i voie de schimbat nimic din dezordinea aparentă (?) a cablurilor prin care îmi place să cred că nu mai circulă curent electric.

Aş fi un mai bun patriot decât sunt acum şi aş bate din poartă în poartă, din instituţie în instituţie şi i-aş întreba pe şefi dacă steagurile puse pe clădirile lor au ajuns acolo după ce au trecut prin ceva lupte sfâşietoare, că tare jerpelite sunt… De 1 Decembrie suntem patrioţi! Apoi, avem alte preocupări. Steagurile pot să arate oricum… Nimănui nu-i pasă, toţi au altceva mai bun de făcut decât să-şi ridice capetele. De exemplu, mai bine să se uite pe unde calcă…

M-aş interesa de ce nu se reface odată parcul din zona librăriei „George Coşbuc″. Noi, cetăţenii, posesori ai dreptului suprem de a vota (degeaba…), am vrea să ştim că atacurile şi contraatacurile de la unul la… alta încetează şi că „unde-s doi, puterea creşte″.

Plimbându-mă prin inesteticul oraş, în calitate de om responsabil cu de toate, prea multe sau niciunele (probabil că încă se mai lucrează la fişa postului), imaginându-mi că pentru salariul pe care-l primesc chiar trebuie să fiu eficient, aş face toate demersurile pentru ca centrala termică de lângă Carrefour să fie dărâmată. Aş face-o cu strângere de inimă, gândindu-mă la copacii care cresc, din nou, pe acoperişul ei. Încercarea vegetaţiei de a supravieţui chiar în condiţiile aspre oferite de un acoperiş al unei centrale de mulţi ani dezafectată merită atenţie şi respect. Dar tot aş dărâma inutila construcţie…

Dac-aş fi… Dar nu sunt. Nu sunteţi nici dumneavoastră, cel/ cea care citiţi aceste rânduri.

Dar este cineva care poate. Când?…

Horia Picu




La Sighet, bugetarea participativă poate fi un fiasco… programat?! (autor, Ion Mariș)

Mai mult sau mai puțin vizibilă, în data de 20 iulie 2021, ora 24:00, s-a încheiat perioada de depunere a proiectelor pentru „bugetarea participativă” asumată – unanim – și la Sighet. Inițiativa alocăriii sumei de 200.000 lei a fost aplaudată de toate partidele, toți reprezentanții administrației publice, primar, viceprimar, cu „mic” cu „mare”, au zâmbit cu subînțelesuri sectorului neguvernamental! Totul părea sustenabil, în grafic, până la ședința Consiliului Local Sighet, din data de 28 iulie 2021, când trebuia să fim părtașii unui succes, de fapt trebuia să ni se comunice bifarea implementării unei hotărâri anterioare a Consiliului Local, care stabilise niște pași preciși, o agendă, agreată de toți cei cu rol de decizie în bunul mers al Sighetului. Surpriză! La ședința CL de săptămâna trecută am auzit doar acuzații și s-au practicat contrele neamicale. Nu înțeleg (nu doar eu, dar nici alți sigheteni), până când va continua „colaborarea” dintre primar și viceprimar pe aceleași coordonate?…

Am aflat la ședința CL că au fost depuse 11 proiecte, un număr chiar mare ținând cont de neîncrederea ONG-urilor vizavi de „parteneriatul” cu administrația publică. La nedumeririle noastre și la întrebarea precisă dacă se vor derula pașii următori ai procedurii, am primit răspunsuri… absurd – evazive. Prima observație fără echivoc: calendarul depunerii proiectelor trebuia respectat și, făcând abstracție de pseudo-oficializarea aplicației/ platformei utilizate pentru depunerea proiectelor, lucrul acesta s-a întâmplat. Repet: 11 ONG-uri au depus proiecte, fără ca Primăria să anunțe – oficial – că platforma este „nelegală” sau prea…. gratuită! Concluzia noastră: depunerea proiectelor a fost validă! Cum spuneam, am plecat totuși nelămuriți de la ședința de consiliu (unde s-au vehiculat mai mult acuze!) fără să primim răspunsuri…. oficiale.

Pentru a finaliza la termen procedura (deadline – 31 iulie 2021), în următoarea zi, ultima zi de „lucru” (Vineri, 30 iulie 2021) trebuia să-și facă datoria Comisia de evaluare (formată din consilieri locali și reprezentanți ai compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei Sighet), care avea menirea să se pronunțe asupra îndepliniriii criteriilor de eligibilitate ale proiectelor, conform regulamentului adoptat pentru bugetarea participativă. În 31 iulie 2021 TREBUIAU afișate proiectele validate, care urmau să acceadă în runda finală – votul sighetenilor. Ce s-a întâmplat în 30 iulie 2021 la întrunirea Comisiei? Nimic! Proiectele – conform informațiilor primite – n-au fost „livrate” din „cutia de valori” a deținătorului principal, iar Comisia n-a avut ce analiza. De ce?… Sunt convins că nu vom primi un răspuns „politically correct”. Poate la următoarele alegeri?!…

Azi, 03 august n-am văzut/ primit nicio informație, proiectele eligibile după etapa depunerii n-au fost publicate (conform agendei). Oare nu se mai ține cont de niște deadline-uri stabilite prin Hotărârea Consiliului Local? Oare nu mai contează așteptările ONG-iștilor? Oare în Sighet nu se poate trece peste nepăsarea… funcțională? Prin această situație Primăria, Consiliul Local Sighet și-au ocupat poziția de… neeligibilitate în respectarea unor decizii obligatorii, impuse de propriile instituții. 11 ONG-uri au avut încredere în administrația sigheteană, au depus proiecte, n-au fost împiedicate/ avertizate să n-o facă și s-au ales cu o tăcere…. absurdă (ca să nu zic… neprofesionistă!).

Oare și pe această direcție administrația locală/ primăria va bifa un… fiasco? Încă mai este (nu foarte mult) timp pentru așezarea lucrurilor/ procedurilor pe un drum normal, încă se mai pot face ajustări conciliabile din mers pentru ca societatea civilă să nu se „îndepărteze” definitiv de aleșii noștri iar proiectele depuse să nu intre în categoria… munca în zadar (ca la… stat!).

Se mai pot întâmpla minuni pe canicula asta neofertantă?… Clar, nu! În schimb, ONG – urile, în percepția unora, au timp pentru a aștepta vremuri mai… răcoroase!…

Foto & text: Ion Mariș




La Sighet, bugetarea participativă e mai altfel decât la alţii (autor, Horia Picu)

O veste bună, dar care, prin comparaţie cu ce fac alţii, ne aduce în trista realitate pe care o suportăm supărător de cuminţi timp de mai multe mandate ale aleşilor locali sigheteni.

Bugetarea participativă are câţiva ani de când există în România. Se pot găsi informaţii despre ce înseamnă, ce fel de proiecte se pot accepta, cam cât poate costa, la nivel maxim, un proiect.

Zice prezentarea sigheteană a Bugetării participative că metoda-i bună din mai multe puncte de vedere. Le scriu aici, renunţând să le comentez, pentru că „mi-i teamă c-o-nsera″ până termin: „sporirea nivelului de implicare a cetățenilor în comunitate; identificarea de soluții în interesul general; sporirea nivelului de transparență la nivelului administrației publice locale; implementarea unui cadru de dialog între administrația publică locală și cetățeni, persoane juridice, asociații, în vederea indentificării unor soluții ca răspuns la problemele municipiului Sighetu Marmației″.

M-am uitat şi eu cum stă treaba cu Bugetarea participativă pe la alţii şi am comparat cu ce oferă Sighetul cetăţenilor săi în acest moment.

La noi în localitate se dă startul la depunere de proiecte pe 12 iulie şi se închide uşa pe 20 iulie, deci vor fi 9 zile la dispoziţie.

Prea mult timp ocupaţi cu repartizarea consilierilor prin consiliile de administraţie ale SRL-urilor sau ale altor instituţii, prea mult şedinţiţi pentru alegerea viceprimarului (am mai scris că trebuia să se ţină seama de numărul de voturi şi gata, indiferent că ne convine sau nu!), administratorii UAT Sighetu Marmaţiei au pierdut startul. Ceilalţi şi-au anunţat cetătenii din timp. De exemplu, în comuna Floreşti, judeţul Cluj, depunerea proiectelor s-a făcut în perioada 1 martie -1 aprilie 2021.

Tot comuna despre care am amintit zice că pentru proiectele aprobate suma pentru cheltuit va fi un milion de lei, iar pentru un proiect suma maximă va fi de 500.000 de lei.

Sighetul, cu bugetul lui direcţionat preponderent spre ştim noi ce, poate oferi doar 200.000 de lei pentru toate proiectele şi maxim 60.000 de lei pentru unul.

Trec, aparent indiferent, peste bugetele participative propuse de localităţi ca Sibiu, Braşov, Făgăraş, Cluj-Napoca. Mă opresc totuşi la ce publică municipiul Roman pe site-ul primăriei: „Administrația locală derulează, în anul 2021, a III-a ediție a procesului de bugetare participativă″. (Sursa: https://primariaroman.ro/2021-pentru-roman-bugetarea-participativa)

Carevasăzică, noi suntem la prima participare, alţii-s la a treia. Mai bine acum decât deloc. Sunt mândru să constat că banii pentru un proiect făcut de cetăţenii responsabili din Sighet (repet, suma maximă e de 60.000 de lei), e mai mare decât cel aprobat în Sânpetru, Braşov, care poate fi de 40.000 lei (inclusiv TVA) pentru un proiect.

Un „amănunt″: localiatea Sânpetru din judeţul Braşov are 4.956 locuitori.

Anunţul despre bugetarea participativă la Sighetu Marmației are şi un îndemn mobilizator: „IMPLICĂ-TE! VINO ÎN SPRIJINUL COMUNITĂȚII TALE!″

Mă întreb dacă această invitaţie la implicare n-ar trebui mai degrabă adresată Consiliului local, care nu mai ştie ce şi cum să facă pentru a ne dovedi utilitatea.

https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/12/cum-a-facut-dreptate-vlad-tepes/punga-cu-bani/

Horia PICU




Pentru imnul Sighetului! (autor, Teofil Ivanciuc)

Orice localitate care se respectă pe sine însăși are o stemă, un drapel, o zi a sa de sărbătoare și un imn propriu. Din păcate, până în acest moment, multiseculara capitală a Maramureșului nu și-a aprobat decât stema (capul de zimbru) și ziua orașului (de care nu ține însă absolut nimeni cont, pentru că nu este deloc potrivită), tocmai pe 8 noiembrie, de hramul catedralei ortodoxe.
Dar, iată, a apărut o propunere de imn!

Fiu al Sighetului, István Aranyosi, prof. asist. dr. la Universitatea Bilkent din Ankara (Turcia), filosof și muzician, a compus, pro bono și cu drag, un imn neoficial al Sighetului, pe care îl prezentăm opiniei publice – în primul rând cetățenilor, apoi profesorilor de muzică, oamenilor de cultură, istoricilor, iar, în final, dacă va fi acceptat de către comunitate, consilierilor locali – spre aprobare.

Deoarece nu avem decât melodia (ascultând-o, m-am simțit central -, dacă nu chiar vest-european!), lansăm și un apel public-concurs, prin intermediul instituțiilor de învățământ, al profesorilor de limbă și literatură română (pe care-i rugăm să medieze ideea), al tuturor scriitorilor, pentru crearea versurilor acestui imn.

Versurile ar trebui – poate -, să se refere și la cei 700 de ani de istorie scrisă între hotarele Ungariei, Transilvaniei, Austriei, Austro-Ungariei și României, la faptul că orașul coroană – reședință a ținutului – a fost unul dintre cele mai avansate bastioane occidentale înspre estul continentului, un focar de cultură, un punct nodal economic – bazat pe sare, lemn și meșteșuguri, o localitate multiculturală, unde români, maghiari, evrei, ucraineni, germani și alte etnii, de diferite religii, au conviețuit armonios, un spațiu care a dat personalități de top mondial, o punte către satele regiunii purtătoare de extraordinară civilizație rurală, un port – cândva – la râul Tisa, care a devenit ulterior graniță separatoare a Maramureșului, un loc trecut prin pârjolurile tătărești, focul Holocaustului și gheața sinistrei pușcării comuniste, un oraș care a renăscut, însă din nou și din nou, din propria-i cenușă…

Dragi sigheteni, haideți să facem împreună pașii necesari pentru a avea un cântec al orașului, de care să fim mândri și care să ne reprezinte!

Mulțumim, István Aranyosi, pentru propunere și pentru melodia imnului Sighetului (neoficial, deocamdată)!

Melodie imn:

Teofil IVANCIUC

sursă foto: Teofil Ivanciuc