Îmi potrivesc masca pe față, mi-am ajustat mănușile, am completat declarația adecvată și… mă îndrept spre centrul Sighetului. Trecătorii sunt răzleți: unii sunt atenți – vigilenți, alții par nepăsători, câțiva se strecoară derutați (n-au măști, nu suportă să poarte măști?!) iar o altă parte sunt… apatici. Cu precauție firească… înaintez!
Suntem de nerecunoscut! Mă salută „mascații”, nu-i identific chiar pe toți, ne ocolim între noi delicat, cu repeziciune trebuie să bifăm traseul trecut în declarație și să evaluăm constant distanța socială. Evident, unii mai frumoși și îndrăzneți n-au nicio legătură cu distanțarea socială, mai stau la taclale, e drept sunt puțini și-și feresc privirile vulnerabile.
Dom’le!… vorba unora mai cerebrali, încercarea asta ne epuizează resursele psihice, va trebui să ieșim – inopinat – la aer curat, să mai ducem câte o pâine la cei nevoiași, poate chiar să ne găsim substratul filantropic neglijat.
I-am căutat, am încercat să-i găsesc pe omniprezenții cerșetori din zilele bune… nicăieri! Sunt izolați și ei în disperare, în lipsuri și-n frici?! În ce cotloane se ascund? Frica zilei de mâine, da, e valabilă pentru aproape toți, toți! Nu doar românii, toate națiunile sunt într-o așteptare bolnavă, liniștea dinaintea necunoscutului.
Nu văd poliție și e foarte bine, pot fi și discreți. Este miezul zilei și nu foarte mulții trecători sunt cu pungile și plasele aproape pline. A dispărut „furia” cumpărăturilor din anii trecuți. Mă îndrept spre piața de alimente și, culmea, nu-i văd pe „tradiționalii” prea-blamați vânzători stradali de țigări. Oare dorm la ora prânzului? Ce vacanță de sărbători are planeta!
În piață oamenii se mișcă rezonabil de firesc, producătorii (unii sunt doar comercianți) au mască, da, iar de mănuși nu se pune problema. Produsele nu lipsesc, doar crisparea apare la vederea unor polițiști locali, în rest totul funcționează! Am văzut, am cumpărat, am plecat!
Pe vremea asta, în condiții normale, dacă n-ar fi fost co-vidul nepoftit, am fi avut debutul campaniei electorale, orașul ar fi fost plin de afișe și bannere, plin de promisiuni, plin de strategii colorate distinct, plin de candidați super-motivați și devotați cauzei cetății. Și totuși – Doamne iartă-mă! – ce frumoasă-i liniștea necompetițională politic. Evident că sunt mulți cei care își doresc și cred în povești, în lovituri de imagine, în devotament pe hârtie și-n aroganțe bine camuflate. Pentru ei, lumea e nebună!
Dar, Sighetul azi e liniștit, au înflorit o parte din copaci, suntem în plină primăvară și pandemie, am făcut lejer câteva poze și spre… casă. Atmosfera de acum este aproape identică cu cea de prin anii ’75 – ’80, calmă, liniștită, patriarhală sau poate matriarhală, cu stingerea simbolică la ora 22:00 și… orașul în totalitate la somn. Ei, azi avem alternative, programe TV, Internet, facebook (cei care vor… vizibilitate) și libertate. Libertatea de-a striga, de-a înjura, de-a alege, de-a pleca, puțin sau de tot. Și-acum, în sfârșit, libertatea de-a… medita îndelung! E nevoie și de introspecție!
Sărbătorile Pascale vor fi întâmpinate de unii dintre noi în câteva ore, iar de către alții în câteva zile. Au dispărut zgomotele, agitația inutilă, fiecare dintre noi își înfruntă propriul (co)vid și s-a retras în biserica originară, în biserica din suflet. În intimitatea propriei ființe, poate, poate, vom schimba ceva în noi înșine dar și în… lume.
La început au fost cuvintele și apoi… neliniștea! Așteptăm lumina din oameni, lumina în lume!
Izolarea din aceste zile dă idei multora dintre noi, ceea ce (încă) e un semn bun, punînd mintea la lucru și nedîndu-i timp să „zburde” pe coclauri, în afara normalului.
Chiar m-a amuzat recent o glumă, cînd un pacient își sună psihologul și îi spune că a început să vorbească cu animăluțele de casă. „Periculos e atunci cînd acestea chiar vă răspund! De abia atunci să mă sunați!”
Nu degeaba se spune că omul este un animal social și ar face orice să scape de singurătate, inventînd fel și fel de tertipuri, riscînd chiar să spargă anumite „embargouri” instituite în societate, mai ales în situații de criză.
Aici, izolarea s-a înțeles încă de la început. Nu e nevoie de poliție, de filtre, de declarații, de armată, care să-ți amintească de acest fapt. „Izolarea voluntară” e fără poliție la poartă. O ai în cap!
În schimb, autostrăzile au același trafic normal, poți s-o iei de-a nebunul unde vrei, benzina a ajuns la pragul cel mai de jos. Așa că, o fugă pînă în centrul Dallasului, a fost ca o provocare. Am vrut să simt pulsul unui oraș emblematic, practic centrul reprezentativ al Texasului, inima care pompează pînă la urmă toate rețelele economice și de afaceri ale acestui vast teritoriu.
Am vrut să-l văd și dintr-o altă perspectivă, fără spectatori, în această „acalmie – pandemie”.
E drept că, în următoarele nopți am cam avut ceva de furcă cînd, în fața ochilor, mi se derulau imaginile „înregistrate” în urma vizitei.
Primul meu contact cu Dallasul a fost în timpurile bune, cu vitrine luminate, mașini somptuoase ce umpleau bulevardele, terase înțesate de lume, zănganit de pahare, muzică, ce acoperea rumoarea din jur. Peste tot, detașare, alergare, opulență, lux.
Acum, același oraș! Zgîrie-nori, ce-și înfig semeți vîrfurile într-un cer plumburiu, străzi pustii, oameni rari la vedere, mașini ici-colo, la intersecții. Oraș fantomă, grandios, dar umilit, capitulat, în fața unui dușman nevăzut. Localuri goale, lumini de camuflaj, reclame depășite, birouri cu geamuri întunecate. Dar peste toate, muzică! O muzică sinistră ce venea parcă din tenebrele pămîntului, de sub coloșii de oțel și beton! Muzică ce se revărsa de la localurile închise, care-ți băga frica în oase.
Suna ciudat, ca o scenă fără spectatori, în disperare parcă, de a mai anima părăseala din jur…
Brusc mi-a venit o imagine în minte, rămasă cu mulți ani în urmă, după vizionarea filmului Titanic. Mi-a rămas așa ca o sechelă, imaginea oceanului negru și rece în care s-a scufundat elita tehnicii maritime din aceea vreme, ducînd cu ea, o parte a elitei societății engleze și nu numai, din aceea perioadă. Cabine luxoase, scări somptuoase, candelabre de cristal din care țîșneau jerbe de lumini multicolore, protipendada acelor timpuri în ținute de gală, mese încărcate cu cele mai alese bucate și cele mai fine băuturi și pentru a întreține atmosfera, orchestra cu cei mai renumiti instrumentiști ai vremii.
Am asemănat Titanicul cu Dallasul. Unul eșuat în ocean, iar celălalt pe uscat. Unul eșuat din cauza unui aisberg, celălalt din cauza unui virus. Imaginile suprapuse dădeau cam la fel. Doi coloși, mîndria tehnologiei, învinși de două forțe ale naturii, apa și aerul! Stăteau mamuții în lumina înserării, întunecați, prăfuiți, dezolanți, fără însuflețirea gălăgioasă a Omului…
Mă gîndeam: Doamne, pentru cine atîtea birouri, atîtea geamuri, atîtea artere de circulație, dacă acum totul este părăsit? Unde sunt oamenii? Cum pot să dispară la o clipire de ochi?
Exact cum Titanicul era eșuat și predat oceanului, așa și Dallasul intra peste noapte în stăpînirea singurilor muritori pe care-i mai zăreai pe străzile pustii, oamenii străzii, homless. Pentru mine era ceva inedit. Ziua, în vacarm, nu-i vezi, stau ascunși prin ,,grotele” urbane știute numai de ei, dar acum, sunt singurele “vietăți” care bîntuie pe străzi, prin parcuri, prin scuare, pe sub poduri.
Apariții sinistre, pășind în transă, fără vreun țel, cu priviri pierdute, avînd asupra lor clasicul rucsac în care-și poartă tot capitalul. Trec ca niște zombi, majoritatea sunt negri, eșuați și ei într-o lume meschină… Daca atunci ar fi trebuit să cobor din mașină în stradă, în plin centru, n-aș fi făcut-o cu nici un preț! Am simțit o insecuritate și o nevoie acută de a pleca de acolo, mai ales că pe tot parcursul, n-am văzut vreo mașină de poliție. Orașul era abandonat, în seama acestor nefericiți ai soartei, care în sfîrșit nu mai trebuiau să-și împartă teritoriul cu nimeni. Visul american, a început să pălească, concluzia e că oriunde în lume, în timpuri de criză, cam fiecare e pe cont propriu…
Și peste tot Muzica ! Muzica, care se încăpățîna să răsune din megafoane, a fost de S.F.
Cîteodată Viața bate filmul!
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
Ca provincială incurabilă ce sunt, am avut un moment, cînd am comparat senzația mea de securitate, atunci cînd seara, închideam poarta de la stradă. Cheia aceea brută, țărănească, pentru mine reprezenta o mai mare siguranță decît toate blocurile militare de apărare, deoarece, niciodată nu poți fi sigur pe reacția oamenilor în situații extreme, într-o țară străină.
Sunt convinsă că muzica continuă, exact ca și orchestra de pe Titanic, care era îndemnată să cînte neîntrerupt, pînă ce instrumentele le-au fost luate de apă.
Agonia în ambele cazuri nu se poate măsura. Frica și panica, fac în aceeași măsură victime, indiferent că sunt ancorate pe Titanic sau Zgîrie-nori!
Omul, totuși, are și el limiteie lui! (Martie, 2020)
Ileana PISUC
(Dallas – Richardson, USA)
Despre noua Mare Sinagogă din Sighet (autor, Teofil Ivanciuc)
Teofil Ivanciuc
Se apropie de finalizare construcția celei mai noi sinagogi din Europa, cea din Sighetu Marmației, situată între străzile Ștefan cel Mare și Gheorghe Doja, pe locul vechii Marii Sinagogi Ortodoxe.
Marea Sinagogă a fost construită din lemn în 1778 (ori, după alte date, în 1807), refăcută din zid în 1836 și incendiată în 1944 de către naziștii în retragere, după ce o folosiseră ca loc de detenție pentru 140 de personalități evreiești, iar apoi, după deportarea lor la Auschwitz, ca depozit de alimente.
Pe lângă „shul” (sinagogă) a funcționat cel mai important centru religios hasidic din Maramureș, condus de către curtea rabinică Teitelbaum, ai cărei „gadoli” (cei mai venerați rabini, unii fiind considerați a fi „tsadik” – adică sfinți care realizează miracole) au oficiat acolo vreme de cinci generații. Curtea includea și o școală teologică superioară („beis midrash”), o curte de judecată („beth din”), baie ritualică („mikvah”), biroul comunității, o tipografie și casa rabinului.
Principalele trei instituții: sinagoga, școala și baia (împreună cu un hotel „kosher”) sunt acum în curs de reînființare sub patronatul dinastiei iudaice ultra-ortodoxe Satmar din Brooklyn – New York (mai concret, a ramurii Marelui Rabin Aaron Teitelbaum), cea mai mare grupare hasidică din lume, cu cca 120 mii membri și averi de 1 miliard dolari, ale cărei origini sunt la Sighet.
Piatra de temelie a complexului religios a fost pusă pe 21 mai 2017, în prezența a 280 de rabini veniți din toată lumea.
Este adevărat, noua sinagogă nu este o reconstrucție perfectă a celei vechi, care a fost situată pe locul Monumentului Holocaustului de azi, având un alt fronton, dar aproximativ aceeași volumetrie. Se presupune că baia ritualică va utiliza rămășițele zidurilor băii originale, precum și bazinul rotund care a supraviețuit miraculos până azi.
Deși unii cred că aceasta este „singura sinagogă construită în Europa după cel de-al doilea război mondial”, trebuie spus că, numai între anii 2013-2019 au fost deschise noi sinagogi la: Lorca – Spania, Varșovia – Polonia, Jurmala – Lituania, Kaliningrad – Rusia, Regensburg și Konstanz – Germania ș.a.
Totuși, având în vedere faptul că, din anii 1930, în România nu s-a mai construit nici o sinagogă, precum și faptul că, în acest moment, în întreaga țară nu mai sunt decât vreo 20 de sinagogi în uz regulat, deschiderea celei de la Sighet reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru iudaismul din acest colț de continent.
Sinagoga ar fi urmat să fie inaugurată în luna mai, însă, datorită pandemiei de COVID-19, acest eveniment s-a amânat pentru o dată ce urmează a fi stabilită ulterior.
Reactivarea coloratei și pitoreștii vieți hasidice din Sighet nu poate să fie decât un fapt benefic pentru urbea în care, cândva, aproape jumătate din populație era alcătuită din evrei.
P.S. Pe Netflix a fost lansată în urmă cu câteva zile, miniseria „Unorthodox”, a cărei poveste – reală, este centrată exact în jurul hasizilor din dinastia Satmar din New York.
Teofil IVANCIUC
foto: Teofil Ivanciuc
În Lupta cu Necunoscutul (autor, prof. Gheorghe Bărcan)
prof. Gheorghe Bărcan
România a trecut prin multe urgii și cu războinicii ei viteji a depășit greutățile, „a ieșit mereu învingătoare”, în mod miraculos. Au fost inundații și cutremure, au venit peste noi năvăliri cotropitoare: aici ne-au găsit, dar ne-am apărat, am rămas pe aceleași spații și ne-am dezvoltat, iar acele rele s-au dus, au trecut și au dispărut.
Au fost și altă dată epidemii cumplite, date tot de viruși necunoscuți și cu o lume medicală aproape inexistentă atunci, care ne-au împuținat destul, dar tot noi am rămas, învingători. Așa a fost cu epidemia cumplită de „ciumă”, în care cei scăpați odată de ea deveneau imuni și adunau cadavrele de prin casele și locurile pe unde „cădeau” și, fără teamă, îi transportau la grămadă și apoi îi aruncau în „gropi comune”, aruncând var nestins peste ele. A dus cu ea, această epidemie, o parte din populația țării, ce reprezenta jertfele umane care, prin lupta cu epidemia, au făcut ca cei ce au rămas să ducă viața cu rosturile ei mai departe, în refacere și dezvoltare, sub toate aspectele. A fost și epidemia de tifos exantematic, în timpul primului război mondial, cu cca 300.000 de morți, dar am învins-o și pe acesta, ca și pe nemți și, încetul cu încetul ne-am refăcut, am regenerat.
Au trecut apoi peste noi cele două războaie mondiale, cu jertfele lor, cu câștigarea și pierderea de teritorii, după dorința celor mari, în ambele fiind în final câștigători. Apoi, a urmat năpasta cea mare care ne-a cuprins, a unei ideologii de dictatură comunistă, după al Doilea Război Mondial.
În acele vremuri, de mare prigoană, a urmat prima dislocare masivă a unei mari mulțimi de oameni de pe pământurile lor, de la casele lor, prin masive deportări și, mai ales, milioane de oameni au fost trimiși în temnițe pe tot curinsul țării, sau în lagărele muncilor de exterminare, construite în acest scop. Temnițele, „Canalul Morții” și „Stufărișurile Dobrogene” au înghițit sute de mii de victime, făcute de torționarii vremii. Cei uciși și exterminați, au fost aruncați apoi tot în gropi comune, prin locuri necunoscute, de nimeni știute, cum s-a facut altădată și sub „domnia ciumei”, care acuma a avut însă eșarfa roșie. Au rămas însă unii și prin albia „Canalului Morții”, a „Magistralei Albasre” („Roșii”!), apele căruia n-au reușit și nu vor reuși niciodată să-l spele de sângele atâtor victime. Dacă atunci gropile comune aveau motivația de a proteja populația, celelalte erau determinate de o criminalitate comunistă.
Dar, am izbutit, cu multă mobilizare, jertfe și vărsare de sânge, să înlăturăm odiosul regim, fiind admirați de o lume întregă, în prima revoluție din lume transmisă la televiziune. Simpatia și ajutoarele au fost masive, dar nu s-a continuat lupta cum trebuia, „ne-am oprit din drum”. La butoane au rămas aceiași, prin diversiune și crime, doar cu epoleții și denumirile schimbate, sub conducerea și influența malefică a aceluiaș „liber cugetător”. În acest fel, s-a ajuns la o distribuție fărâmițată a economiei, apoi la distrugerea ei, prin falsul proces de privatizare, beneficiarii de azi fiind, mai ales, politrucii de ieri. Încetul cu încetul, s-a format acea categorie de „hoți”, „corupți”, care au dezvoltat până la urmă „tâlhăria”, hoția făcându-se pe față, prin Legi cu destinație. Acestea au obligat românii să-și părăsească iar țara, să ia drumul pribegieimulte milioane de oameni, împrăștiindu-se prin toată Europa, Anglia, peste Ocean și cine știe mai pe unde. După primele drumuri spre închisori, spre moarte, a milioane de oameni, de mai înainte, a urmat acest exod și mai amplu, al doilea din lume, dupa Siria, milioane de români, cine mai știe câte, fiind alungați să plece din țară peste frontiere, pentru a găsi mijloacele de trai necesare și care în țară le-au fost refuzate de hoția masivă, fără margini, tot „fără frontiere”. Cu bolizi de cea mai nouă și bună marcă, cu mâinile încărcate de ceasuri de ultimă modă, de zeci de mii de euro, cu brățări și coliere diamantine, de o strălucire orbitoare, și altele, aceste obiecte moarte, făceau contrastul cu vietatea întunecată a purtătorilor acestor bogății nemăsurate, nemeritate, obținute prin furtișag.
Acest „fenomen” rupe țara, acasă rămânând copiii și bătrânii, cei apți de muncă, uneori familii întregi au umplut lumea. Cum era și firesc, multe tragedii s-au produs neîntârziat, cu copii dispăruți, neșcolarizați, înecați în ape, abuzați sau uciși, bunicii lor neputându-i supraveghea, să-i păzească de rău; cu atâtea victime pe șosele, în drum de acasă sau spre casă, pentru nevoi sau întâlniri familiale, cu familii dezmembrate! Așa cum pentru victimele comunismului, informatorii erau asociați în crime și ucideri, cu torționarii de altădată, corupții, hoții și tâlharii de azi sunt asociați în toate aceste tragedii ce s-au produs și se mai produc asupra romaânilor.
Ca și cum aceste nenorociri nu erau de ajuns, a venit peste noi și această pandemie cumplită, cu întoarceri obligatorii acasă a milioane de oameni, infectați, izolați sau în carantină, veniți spre casă pe rute de noapte, alese și supravegheate, mai ales cei rămați fără locuri de muncă, fără casă și mijloace financiare. Sentimentul de familie unită, în bine și în rău, depășește uneori orice motive de pericol, oricât de mari și se caută reunirea familială, peste toate pericolele, peste toate greutățile, granițele. În cazul acestor acțiuni forțate, este firesc să apară și alte victime, asociate și cu acest atât de periculos coronavirus ucigător, cu atâta forță de răspândire. Aceiași vinovați și pentru „retur”, sunt cei formați și proiectați după 1946 și a odraslelor acestora!
Fondul Monetar Internațional s-a înființat în 1944, cu 188 de state membre. Era dupa un război nimicitor și se impunea imperativ organizarea unei Instituții financiare, pentru a veni în ajutorul celor mai afectate state de teribila confruntare, indifernt că au participat la război sau au fost doar victime, ori au fost afectate greu în diferite relații economice cu state în confruntare. România este și ea stat membru al FMI, a avut relații bune cu Fondul și a accesat diferite împrumuturi.
După mulți ani de acivitate cu mare influență, șefa acestuia, D-na Christin Laggarde, face o constatare și a ieșit cu o exprimare șocantă în public, în iulie 2018 : „Bătrânii trăiesc prea mult și este un risc pentru economia globală, trebuie făcut ceva”!! (Publicată în 24 martie 2020, anul curent, în întâmpinarea pandemiei!). S-au pronunțat mulți asupra anunțului surpriza, cu privire la agresivitatea acestui anunț, cu care pune în relief problema. Este un anunț cinic, prin care acuză viața, îi acuză pe bătrânii care mai trăiesc, și-i învinuiește, spunând de ce trăiesc atâta. Cu atât mai crudă este exprimarea „abuzului de a trăi”, cu cât vine din partea unei doamne; oare Domnia sa are bătrâni, are copii, a dat viață? La cât o fi calculată lungimea acesteia, „permisa”? „En garde, bătrânilor!!” Care se consideră că este vârsta limită și cum crede că s-ar putea realiza acest „proiect”? Evident, numai restricția de a nu mai purta baston nu ar fi suficientă! De ce nu se întreabă și de ce se sting așa de mulți oameni cotizanți, fără a beneficia măcar de o lună de pensie, deloc bătrâni; de ce mor așa de mulți copii cu zile și să încheie la fel: „trebuie făcut ceva”.
Această „prevedere” este contrară și unui „circuit” uman firesc: sunt mulți care mai târziu, la bătrânețe, dau mari valori umanității, în domeniul artistic, cultural, știintific ș.a. De exemplu. Despre Johnn W. Goethe s-ar putea spune că: de avea vârsta lui Eminescu, era un necunoscut, în modestie, iar Eminescu, dacă ajungea la vârsta lui, era unul din cei mai mari poeți. Tot așa Michelangelo, Brâncuși, A. Eintein ș.a. au realizat opera de mare valoare, la o vârstă înaintată, mai bătrâni. Lumea nu era mai tânără, atunci, fără ei, dar în mod sigur mai săracă! În multe domenii, „bătrânii” dau valori imense lumii.
Îmi vine în minte dictonul binecunoscut:
„Cei ce nu au bătrâni, să-și cumpere!”
precum și „cântecul” bătrânilor, trist, dar demn:
„Bătrânețe haină grea, ce n-aș da să scap de ea”.
Oricum, se vede de aici că acești „bătrâni” nu se leagă cu disperare de viață.
Se știe că lumea este foarte polarizată în aceste vremi. Am mai putea reține o informație: se spune că 1% din populația globului deține 99% din veniturile acestuia, iar cei 99% cu ce a rămas, 1%! Spre care „bătrâni” se îndreaptă oare, avertismentul? Evident, spre aceia unde sunt mai mulți, în grupul celor 99%. Cei din 1% au puțini bătrâni și sunt cu sacoșele pline! Oare pentru situația „globală financiară și econimică” n-ar trebui să-și îndrepte atenția spre cei 1%, nu neapărat bătrâni? Acolo este masa globală financiară și de acolo vine sărăcia, „problemele economice globale”!
Altfel, acești bătrâni acuzați, cu zilele lor, nu sunt pomanagii. Persoanele obișnuite, talpa țării, nu cele speciale, încărcate de „specialități” de tot felul, pe lângă salarii și pensii uriașe, cu mari consumuri financiare, pe oriunde or fi, cinstite sau necinstite, ceilalți au muncit mulți ani, 40 sau mai mulți, în care au cotizat cu regularitate, lunar, sume depuse în depozitul statului. Dacă aceștia le administrau bine, cuantumul lor creștea semnificativ și cum pensia este evaluată cam la 40% din salariul mediu, deci pentru un an de pensionare ar fi necesari doi ani de depuneri și ar ajunge pentru 20 de ani de pensionare. Adunați la cei 64 de ani de la data pensionării, ar urma o „batrânețe” în jur de 84 de ani! Sunt puțini care o ating și mult mai puțini care depășesc această vârstă, acuzată cu bătrânețea, cred.
Bizareria este dată mai ales și de faptul că atunci când ridici prima pensie, fondul tău de depuneri este nul. Oare cine a luat, cine a furat banii de acolo, depuși atâția ani, pentru bătrânețe? Am auzit că ar fi state în care tot ce depui acolo, acolo rămâne și crește, într-un cont al tău, pe care poți să-l controlezi și, în final, când nu mai lucrezi și treci spre bătrânețe, decizi tu dacă-ți ridici toți banii și ți-i administrezi cum știi, sau ridici lunar diferite tranșe, controlul fiind tot al tău. În caz de deces, disponobilul bancar rămâne soției sau copiilor, așa cum nu se întâmplă la noi, sumele rămân bun pierdute.
Teribila afirmație de la acest înalt for financiar, parcă vine ca o blestemată prevestire, care s-a și concretizat în realitatea vieții destul de repede, prin această nenorocită pandemie, care face ravagii în lume, preferând în „consum” bătrânii, mai ales, cei mai vulnerabili, într-o largă majoritate, fiind și de drept într-o astfel de situație. Vorba aceea:
„Ei și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul”!
Pandemia, însă, n-a ales numai pe bătrâni pentru consum și traumatizează tot ce întâlnește în cale, pe cei mai expuși luându-i cu ea. Mai bună este situația în țările în care s-au luat măsuri ferme mai repede, nu chiar de la început, pentru că apariția a fost oarecum mascată și totul a fost nepregătit, dar am putea spune că printre ele se află și România.
În acest fel, s-ar putea ca înaltul For Financiar să-și revizuiască concepția și să revină la vechiul dicton, să caute „bătrâni”, fie și numai ca model de existență umană, pentru că ei se vor împuțina drastic!
În situația dată, cu groaznica ei prezență, izolarea în cel mai mare grad posibil, „acasă”, „domnească”, (dacă ne gândim la altfel de izolări celulare, criminale, de altădată, ținta fiind distrugerea), disciplina și respectarea întocmai a regulilor de comportament, stabilite de specialiști și de cei în drept să le organizeze, este obligatorie și responsabilă, fiind singura șansă de supraviețuire în lipsa unui remediu, în afara unui tratament formal, simptomatic, sau asimptomatic, la grămadă.
Gheorghe BĂRCAN fost elev al Liceului „Dragoș -Vodă” din Sighet Minneapolis, 04.04.2020
Restart și la Sighet: Cu mâinile curate!… (autor, Ion Mariș)
Cât de săraci și umili (chiar umiliți prin statistici), am putut fi ani în șir – europeni cu patalama – având mereu în cifre absolute „onoarea” de-a ocupa unul din ultimele locuri la analfabetism, la școli fără apă curentă și WC – uri insalubre, la nivelul sărăciei și, mai ales, la consumul de… săpun. Am fost totuși destul de vizibili și mereu fruntași la diverse alte consumuri: de bere, de tărie, la mici și nu în ultimul rînd la metri cub pădure doborâtă (buștean) pe cap de locuitor etc etc dar… cui să-i pese că echilibrul era instabil?
Neinteresați de statistici, focalizați strict pe imaginea de moment, abandonându-ne propriile interese, viziuni, proiectele comunitare, chiar și… limba română, ajunși în incapacitatea de-a ne conforma bunului simț, am schilodit educația și sănătatea lăsând la voia întâmplării… profesionalismul și performanța.
De fapt, deși oferta democratică a Europei a fost decentă, lipsa atenției serioase vis-à-vis de dezvoltarea intelectuală și spirituală a cetățenilor noștri a dus la grave abateri în strategiile esențiale mersului civilizat pe autostrada sustenabilității. E drept că ne-am sustras trendului corporatist – capitalist, neconstruind fizic autostrăzi, încercând să ne păstrăm „tradițiile”… rurale, temperându-ne frustrările și nervozitatea cu fumigene din categoria Maybach – urilor, BMW-urilor și AUDI-urilor.
Din păcate, apariția impredictibilă – dintr-un „import” fără frontiere – a teroristului invizibil, un netrebnic de virus, ne-a redus la o tăcere globală! Acest atentat sanitar la existența omenirii este practic o forțare, persiflare naturală a norocului, deghizat în multe forme organice.
Lăsând la o parte eforturile intense al oamenilor de știință, a laboratoarelor de virusologie din întreaga lume, a serviciilor mai mult sau mai puțin experimentale, soluția la zi, mai simplă decât invenția roții, a fost și este… SĂPUNUL. Din fericire, mai ales pentru țara noastră, după instaurarea implicită a fricii și extinderea panicii, a crescut – inimaginabil în condiții normale – consumul de săpun.… oamenii se spală mai des pe mâini și, purtând – cei mai mulți – măști, nu mai au nici ocazia de-a scuipa dezinvolt, haiducește, mai ales pe jos. Niciodată nu mi s-a întâmplat să văd – în toate marile magazine – golindu-se rafturile cu săpunuri (solide), geluri de mâni, săpunuri lichide, dezinfectanți etc. Epuizarea acestei categorii de produse, destinate igienei personale, nu mi-o imaginam nici măcar în glumă! Și iată că minunea s-a produs! Pe lângă alcool (nu doar Mona), românii consumă azi incredibil de mult… săpun! Doamne, mulțumim pentru curățenia pe care ne-ai obligat s-o simțim pe propria piele, nu ne uita nici de azi înainte, dă-ne săpun pe-ndestulate!
Dar cum o minune nu vine niciodată singură, am văzut – și m-am șters îndelung la ochi! – de mai multe ori în ultimele zile, în orașul nostru, dar și prin țară, mașinile firmelor de curățenie dezinfectând străzile, scările de la blocuri, am observat, cu uimire, cum sunt golite periodic containerele pentru resturi etc… Nu mai recunosc nici ce se întâmplă cu manierele concetățenilor noștri, s-au mai liniștit… s-a liniștit orașul, nu se mai aud zgomotele mașinilor figuriștilor de serviciu, nu se aud înjurăturile din miez de nopate, ale tinerilor care frecventau sălile de jocuri de noroc, celebrele și mult studiatele păcănelele care împânziseră țara au fost reduse la tăcere. Prețul combustibilului scade dar nu se mai bucură marii iubitori de cai – putere, nu se mai bucură destul de mulți pentru liniștea fantastică ce-a pus stăpânire pe aproape întreg pământul. Tsunami-ul Wuhan a schimbat starea lumii, ducând-o de la furia și agitația acumulării la tăcerea morții. O fi mai mare dezastrul economico – pandemic decât restartul… aseptic?
Nu știu dacă sfârșitul acestui an va consolida starea imunitară globală dar, se pare că aprox. 70 – 80 % din populația lumii va fi… dezinfectată. Probabil că vor fi, pe plan global, zeci de mii sau sute de mii de decese, nu este exclus ca, după gripa spaniolă, actuala pandemie să însemne dezastrul cel mai brutal pe care-l vom parcurge. Eu sper să se oprească urgia naturii și viața socială să revină la normal, desigur într-un format mai „modest” dar, este absolut sigur că pentru noi, lecția de igienă, individuală și comunitară, este cea mai importantă… asumare. Și apropo de dezinfecție, chiar dacă vom utiliza în continuare alcoolul, să fie în cantități mici și să ne gândim să nu repetăm greșelile trecutului. Da, atenție la… prevenție!
Pentru încurajare, vă propun câteva variante upgradate ale unor frumoase cântece tradiționale maramureșene, pe care putem să le fredonăm – deocamdată – în familie, în grupuri de maximum trei persoane, cu un optimism moderat: Măi pretine io și tu/ Șohan n-om vedea raiu!/ Pretine, după Wuhan,/ N-om vedea raiu’ șohan!
sau Io-s fecior de moroșan/N-am mâncat în veci wegan,/Da’ de-amu cât oi trăi/N-oi mai mânca… porcării!
Doamne, îți mulțumim pentru surpriza pe care ne-ai dat-o, pe măsura neputinței conducătorilor lumii, ne spală nouă toate… păcatele (cele mai ne – curate) și nu ne monitoriza cu prea multă severitate!…
Ion MARIȘ
foto: Ion Mariș
Producătorii autohtoni impulsionați de la… Sighet!
Mulți dintre sigheteni o cunosc pe Adriana Curmei, gestionează o afacere respectabilă (m-a rugat să nu menționez deloc detalii pe această direcție pentru că nu-și dorește promovare) și – atenție! – nu o interesează politica. Inițial a evitat să accepte o discuție detaliată despre această interesantă propunere antreprenorială destinată publicului virtual, îi era suficientă mulțumirea pentru transpunerea în practică a unei idei foarte generoase. Sunt convins că în spatele acestei inițiative pur comunitare s-ar putea să existe „postaci” care vor vedea comisioane, profituri, conspirații, aranjamente etc. Dar, Adriana Curmei nu este afectată de răuvoitorii anonimi, continuă să ajute, este obișnuită de mulți ani cu faptele caritabile, multe dintre acțiunile ei filantropice fiind mai puțin știute. A ajutat mult și ajută acolo unde „simte” nevoi, lipsuri, greutăți.
Actuala criză pandemică și mai ales perspectivele dezastruoase pentru micii producători au determinat-o să se gândească, să identifice rapid o metodă relativ ușor implementabilă, care să-i ajute în regim de urgență pe micii întreprinzători.
Așa a acționat, n-a zăbovit prea mult – nici nu-i stă în fire! – și a înființat, utilizând admiratul facebook o… Platformă a producătorilor sigheteni/ maramureșeni! Desigur este vorba despre o platformă virtuală iar Adriana a aprins scânteia, a declanșat mecanismul la care s-au alăturat și mulți voluntari.
Adriana Curmei mi-a explicat cum funcționează „Platforma” la care au aderat până azi, 02 aprilie 2020, la doar 14 zile de la înființare, peste 50 de mici producători din zona Sighetului și împrejurimi (Cearda, Iapa, Șugău, Tisa, Mara, Nănești, Oncești etc.). Producătorii locului, cei interesați, sunt cuprinși în ofertele de produse agro – alimentare și apar pe platformă cu prețul la sursă, la prima mână. Cumpărătorii accesează platforma, își selectează produsele și, o echipă de voluntari, pregătește coletul pentru livrare. Cumpărătorul achită – în momentul recepționării – contravaloarea produselor solicitate plus costul eventualelor ambalaje și transportul – care se face în zonele mai îndepărtate prin firme de curierat. Pe plan local voluntarii duc cumpărăturile la ușa clientului. Utilizarea aplicației facebook este oarecum limitativă tehnic, prin urmare, Adriana a inițiat un concurs pentru găsirea unei denumiri pentru un site dedicat, mult mai performant. Rezultatul concursului s-a concretizat prin rezervarea denumirii site-ului care, într-un viitor foarte apropiat – având mult mai multe facilități – va fi, de fapt, o piață și un magazin online al micilor producători: www.producatorimm.ro. Impulsionați de inițiativa sighetencei noastre (născută la Vișeu) și-au manifestat interesul și alți producători/ procesatori din județ dar și din țară. S-a înființat deja, până la această oră, Platforma Țării Lăpușului.
Ce urmează?… Implicarea și solidarizarea unui număr cât mai mare de producători locali dar și regionali, pentru a avea o ofertă integrată de produse agricole (inclusiv legume, fructe de sezon) și zootehnice cât mai variată și, mai ales, pentru evitarea colapsului produs de noile constrângeri impuse de „atacul” COVID, adoptarea unui concept nou de distribuție. Este necesară o altfel de organizare – regrupare a micilor întreprinzători, sunt necesare noi instrumente de promovare – desfacere iar Adriana Curmei a ales să se implice, să-și împărtășească experiența dobândită în “arena” afacerilor celor care au nevoie nu doar de promisiuni inutile și vorbe frumoase ci de… fapte.
S-a vorbit destul de mult, în ultimii ani, despre… economia socială de piață. Muhammad Yunus (“bancherul săracilor”) credea pe bună dreptate că „afacerile sociale sunt capabile să schimbe lumea”. În perioada aceasta complicată, generată de neașteptata pandemie, genul acesta de activități poate oferi șansa celor mai mici “afaceriști” să-și asigure supraviețuirea socio – economică.
Salutară ideea și dorința Adrianei Curmei de-a se implica și, mai ales, de-a investi resurse (inclusiv timp și experiența acumulată) pentru a da o mână de ajutor celor care sunt la baza… fluxului alimentar.
Mult succes și… sprijiniți-i cumpărând de la ei, de la producătorii locali!
Ion MARIȘ
Europa cu 27 de… viteze! (autor, Ion Mariș)
Ion Mariș
Ce naivi am fost (chiar mulți dintre noi!), nu cu foarte multe luni în urmă, când am sperat să nu fim printre cei care se strecoară prin Europa cu viteza a… doua. Noi, cei bățoși și cu inutile orgolii ne doream să rulăm cu viteză maximă (de Formula 1, ce mai!), să zâmbim detașați, să le arătăm semnul victoriei (și nu numai) celor care ne subestimează! Noi?! Europeni din/ prin naștere! Noi!… dar… frații noștri ne-au dorit mai… lenți!… că așa suntem, nativ, cei de prin Est!
Ne-am plâns, destul de mulți, de excesiva birocrație europeană, vedeam poticnelile și clivajele pe toate „axele”: Est – Vest, Nord – Sud. Ei bine, primeam și destule critici și eram urecheați pentru greșelile noastre lumești. Unii mai vorbeau contra vântului dar, în van… deh, cel puternic împarte tortul!
Evident, eram încurajați și de naivitatea global – democratică a bătrânei Europe, care-și imagina că toți cetățenii lumii și toate statele funcționează după schema laică a celor mai agreate… porunci! Oricum, ajunseserăm într-un maxim de consum, toate politicile economice încurajau rulajul maxim (se poate numi și risipă) de resurse naturale și nu erau atente la sensibilitățile eco – sanitare. Și iată că a apărut din „neant” un invizibil dușman, evoluat, metamorfozat sau transferat, care dă un brânci serios lumii, readucând-o cu picioarele în… țărână.
Mesagerul morții a fost privit – de către europeni – cu neîncredere la început, cu optimismul stopării în regim civil dar, pe măsură ce contamina un număr mai mare de oameni, pornind din inima Italiei, din lipsa unor protocoale precise și-a unui istoric cvasisimilar, natura s-a dezlănțuit. Nu știu dacă trebuiau să fie autoritățile mai dure sau nu, ceea ce este clar este că Europa a fost prinsă pe picior greșit. Bătrâna și educata noastră doamnă n-a reușit să-și imunizeze colocvial cetățenii indecent inoculați și, au început să apară decesele.
Dar nu despre acest aspect al felului cum s-au lansat măsurile anti-virus vreau să vorbesc, ci despre protecționismul ad-hoc reinstaurat. A dispărut celebra coeziune europeană, solidaritate, proiectele mega – trans-frontaliere au fost practic formale și, când a fost cazul unui flagel real, fiecare țară s-a distanțat social, s-a „autoizolat” (firesc până la un punct); fiecare națiune se descurcă așa cum poate și nu se (prea) implică să-și ajute vecinul/ vecinii. Este mai clar ca oricând că Europa ne-a oferit – deocamdată – doar verbal ajutorul plenar, este incapabilă să gestioneze situații de criză, având un aparat birocratic anchilozat, așadar, ne putem lua adio de la viteza a doua la care ne-am asumat la un moment dat – cu sprijin franco – german – limitarea.
Ați auzit de European Centre for Disease Prevention and Control (Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor), care „analizează amenințările noi pentru sănătate, astfel încât UE și autoritățile naționale din domeniul sănătății să poată reacționa rapid”?… Nici EU, până nu demult! Acest centru are se pare vreo 300 de angajați și se ocupa probabil de workshop – uri și conferințe, de strategii și master plan-uri pe hârtie iar când Europa a fost asediată de un virus, s-a dus naibii toată… politica UE în domeniul sănătății. Pe la sfârșitul lunii ianuarie 2020, când semnalele din China eru foarte tragice, un subgrup de experți a Centrului se ocupa de… politica tutunului.
Dacă Italia și Spania, cele mai lovite de coronavirus, au fost incapabile să facă față pandemiei – deși erau în fruntea cursei dezvoltării economice, la prima viteză, ce putem spune despre țările Central și Est Europene? Să nu ne facem iluzii, Europa are începând de azi și va avea și-n viitor, pentru muuult timp… 27 de viteze. Reorganizarea europeană poate însemna reguli intra – comunitare mult mai drastice și o disciplină sanitară mult mai consistentă. Cât despre potențiala resuscitare economică, nu-mi imaginez decât scenarii sumbre. Cred că ne vom mulțumi cu viteza… 27?! Atenție, e la… coada clasamentului!
Sigur că fără economie lumea poate stagna, chiar regresa dar, fără sisteme durabile de sănătate și educație rasa umană poate… dispărea. Să nu ne impacientăm, nu va fi cazul, dar, acest semnal de alarmă pe care-l încasăm în „plină figură” sper să ducă la un sincer și ponderat „gentleman agreement” între marile puteri ale lumii, iar stilul de viață agresiv – consumerist să fie înlocuit cu unul ponderat – preventiv. Vai de liderii care continuă să creadă altceva!
Am văzut – săptămânile trecute – câteva exemple în care conservatorismul individual s-a extrapolat conservatorismului statal, astfel încât, ne putem întreba – mai mult retoric – cât va rezista umanismul pe planetă?… Va urma oare o „nouă”…. Renaștere? Din fericire, răspunsul nu depinde de politicieni ci de oamenii de știință și de adevărații experți! Și totuși, cine va avea curajul să implementeze răspunsul/ răspunsurile – incorect(e) politic – după „consumarea” actualei crize pandemice?…
Ion MARIȘ
Imaginează-ți momentul în care o să ieși pe stradă și o să te plimbi! (autor, Mădălina Danci)
Mădălina Danci
În momentul în care scriu eu asta numărul cazurilor confirmate de coronavirus a urcat la 433, cel mai probabil acest număr o să urce și mai puțin probabil este faptul că oamenii iau în serios ce se întâmplă în țară. Da, igiena este foarte importantă în general și modul în care reacționezi când se anunță starea de urgență e primordial. Toată perioada asta de igienizare psihică e o perioadă a alegerilor. Alegi să privești ce se întâmplă și schimbi ceva la tine sau alegi să ignori informația nouă și rămâi cu informația pe care o ai. Alegi să ieși din casă sau alegi ce să faci în casă. Alegi să vezi panica din oameni sau reorganizarea psihică care se întâmplă în fiecare. Stai în casă și ocupă-te de tine! Hrănește-ți corpul, dar nu uita de minte! Oamenii s-au înghesuit în magazine alimentare și au uitat de librării, că vorba aia ,,Mai avem și noi câteva cărți acasă!”. Cu toții suntem prinși într-un ecran și viața noastră se desfășoară pe platforme de socializare pe care nu știm să le gestionăm optim. Suntem înconjurați de niște cărți pe care nu suntem capabili să le citim și ne supără toată plictiseala care ne înconjoară. Nu e o problemă faptul că stăm în casă, problema e că nu știm ce să facem când stăm în casă și că în toată fuga noastră am uitat ce înseamnă să fii acasă. Pustiul din interior te face să vezi doar bogăția din exterior. Acum ești obligat să te uiți la acest pustiu, e normal să nu-ți placă și să-l ignori făcând altceva, dar momentul schimbării a sosit și nu-l poți ignora la nesfârșit.
Omul își distruge prezentul făcându-și griji pentru viitor și plânge în viitor amintindu-și de trecut. Acceptă-ți prezentul și pustiul, imaginează-ți momentul în care o să ieși pe stradă și o să te plimbi. Viața e un șir nelimitat de probleme și alegeri, în funcție de problema pe care o ai, decizi ce să alegi. La fel cum în funcție de vreme îți alegi hainele, așa poți să-ți alegi și gândurile din perioada asta. Poți să te gândești la toți oamenii de care îți era dor și să-i suni. Poți să te gândești la sufletul tău. Toți spun că într-un final a ajuns și planeta să respire, eu spun că planeta a ajuns să respire pentru că am ajuns noi să respirăm. Poate că vorba ,,Fă-ți rai din ce ai!” există și ca sprijin moral în perioada asta și poate că asta e o cale a fericirii pe care n-am vrut să o credem. Haideți să credem că fericirea e în noi și o putem răspândi la fiecare pas pe care-l facem. Toate situațiile neplăcute sau o parte neplăcută a vieții nu ar trebui să te facă nesigur pe tine sau nesigur pe ceea ce ai în jur. Când nu avem o energie bună alegem energii alternative. Dacă ne-am gândi înainte de a alege ne-am scuti de durere. Dacă ne-am da seama de iluziile care ne înconjoară n-am avea ego. Dacă n-am avea ego nu ne-am mai lupta între noi.
– Ce-am face cu timpul în care nu muncim la ego? Ne-am plictisi?
– Nu, am citi!
Mădălina Danci
Studentă juralism
UBB Cluj Napoca
Stăm acasă – doar un hashtag pe facebook? (autor, Crina Voinaghi)
prof. Crina Voinaghi
Trăim o perioadă ciudată și nu prea bună dar cine spune că avem dreptul doar la perioade bune? S-a schimbat viața de fiecare zi, trebuie să stai la rând la supermarket, să lucrezi de acasă, să-ți faci griji mai mari pentru bunicii și părinții tăi, oamenii poartă măști peste tot și toată povestea îmi aduce aminte de un film american SF al cărui nume îmi scapă dar nu e atât de important, toate seamănă.
Trec de la o fază la alta. Îmi spun că-i grav, apoi că nu este, apoi că varianta ideală ar fi să fim toți cumpătați și optimiști, de acasă. Trăiesc mai mult în online, mai mult decât de obicei și de obicei telefonul era prietenul meu. Acum pare dușmanul meu. Vibrează într-una – nu am mai suportat să tot sune și l-am pus pe vibrații – luminează la fiecare mesaj și primesc multe, pe diverse grupuri, în interes de serviciu, în interes personal, toate amestecate. Parcă în ultimele zile s-a mai calmat, învață și el să fie cumpătat. Să nu se intoxice cu știri dar nici să transmită mai departe că este o simplă răceală, să nu fie răutăcios spunând „alții greșesc, eu tot ce spun e adevărul adevărat”, să își ia o pauză atunci când nu îl mai ține bateria.
Nu pot să nu observ, de la mine de acasă, cum oamenii nu și-ar schimba pentru nimic în lume rutina lor de fiecare zi, mai degrabă ar susține că toată lumea greșește, că se exagerează, că până la urmă viața merge mai departe. Adevărat. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te îmbraci în fiecare dimineață la aceeași oră pentru a-ți face plimbarea la supermarket după o pâine și două portocale, revenind acasă după trei ore timp în care ai mai povestit cu unul cu altul despre cât exagerează ăștia la televizor și cum tu știi mai bine că este o conspirație. Nici nu ar fi nevoie să iasă poliția noaptea ca să te trimită acasă atunci când te-ai hotărât brusc să ieși la o plimbare ca să-ți cumperi țigări sau să faci o vizită – așa, de amuzament – unui prieten terifiat de virus care nu ar avea puterea să-ți închidă ușa în nas. Nici să postezi #stamacasa pe facebook atunci când tu de fapt ești la un picnic în parc.
Cred că este de bun simț să respectăm regulile, să ne respectăm pe noi și pe celălalt. Să ne regăsim pe noi înșine, familia noastră, cărțile preferate sau altele noi, serialele pe care le-am întrerupt pentru că am fost foarte ocupați, să ascultăm o muzică bună și să avem răbdare. De mâine se va circula mai puțin, oamenii vor fi mai înțelegători, mai altruiști și mai empatici. Cel puțin mai mult ca până acum. Sau poate nu? Rămâne de văzut, #stamacasa. Nu numai în online, efectiv stăm acasă, contează mult, pentru noi și pentru ceilalți.
Crina VOINAGHI
sursă foto: www.rfi.ro (Facebook/Ala Nemerenco)
Salut Sighetul de la peste 3.000 de km distanță! (Monica Bud, Irlanda)
„Orice haos este o nouă ordine, pe care tu încă nu o vezi”.
Salut, dragi cititori ai site-ului www.salutsighet.ro și nu numai. Vă salut tocmai de la 3112 km distanță, și dacă vă gândiți că sunt pe vreun munte, pe undeva, NU, deși mi-aș dori nespus. Vă salut din Irlanda – Dublin, situată în Europa de Vest.
Irlanda-frumoasă, deși mai mereu ploioasă, este pregătită de primăvară, narcisele și lalele au acaparat atenția trecătorilor, o țară curată, cu bune maniere, cu oameni simpli, respectuoși, cu bun simț la fiecare pas. Stau la 30 de minute de mers cu mașina de centrul orașului, care este chiar capitala, Dublin. Vin cam de două-trei ori pe an în Irlanda (marea și iubirea mă cheamă), pe 14 martie am avut zborul, urmând să vin în vacanță, ca să-mi petrec cele 10 zile de liniște, spun „urma” pentru că începând de astăzi, mă număr printre cetățenii statului Irlandez pentru cel puțin două luni (așa se spune).
Toate companiile aeriene și-au anulat zborurile spre România, până când vom ieși din starea de urgență sau până când lucrurile vor lua o altă direcție. Nu pot să spun că regret această „împiedicare”… aici îmi este familia, nu sunt singură, însă trecem tot prin aceeași panică și îngrijorare ca și în România. Ziua stau în casă, citesc, Netflix-ul e best friend-ul meu în această perioadă, mai ies în curtea casei, iar cel mai des, sun acasă la Sighet și mă informez despre situația actuală. Aud că toată lumea e acasă, izolată, totul închis. Wow! În sfârșit Sighetul respiră. Prea multă agitație pentru un oraș așa mic.
Această pandemie de Coronavirus, pune la grea încercare întreaga omenire… dar, stau să mă gândesc: oare vom învăța ceva după toate acestea? A venit momentul să facem o pauză de la tot și să ne concentrăm asupra a ceea ce valorează cu adevărat. Suntem în momentul în care trebuie sa fim solidari, responsabili, să urmăm niște reguli (până la urmă, nu e așa rău să stai în casă), nu se cere imposibilul, ci doar să fim responsabili pentru viața noastră și a celor din jurul nostru.
Eu totuși vreau să cred că acesta este un „stop” a tot ceea ce înseamnă „nesănătos”. Până la urmă, pe lângă dezastrul global „Corona” ne oferă cumva indirect un dar: cel al timpului, al cititului, să-ți petreci timpul cu familia, să te joci cu copiii, să ne descoperim valorile, dorințele și să ne reorganizăm prioritățile. Acum avem timp să-i sunăm pe ai noștri, să citim tot ce ne-am propus și nu am reușit pentru că eram „ocupați”. După toate acestea, vom învăța să iubim mai mult? Să fim mai atenți la cei de lângă noi? Să fim mai responsabili?!
Vă sfătuiesc să reflectați asupra a ceea ce se întâmplă, rugati-vă des și mult, fiți responsabili, ascultați autoritățile, iubiți și petreceți-vă timpul într-un mod sănătos. Gândiți-vă la momentul în care această „poveste” va fi transpusă în istoria României, la momentul în care ne vom putea îmbrățișa, să alergăm haotici pe străzile Sighetului. Dar pentru moment: STAȚI ACASĂ! Să stăm la distanță azi, pentru a ne putea îmbrățișa mâine.
Sighet, mi-e dor de tine, chiar și așa cu „gropițele” tale.
P.S. Un lucru absolut minunat la acești oameni: în fiecare zi, magazinele sunt deschise între orele 9-12 doar pentru vârstnici. Nu e frumos? Egalitate, fraternitate și solidaritate!
Monica BUD (corespondență din Irlanda 20.03.2020)
Între români și maghiari, dorim pace și iubire! (Un sighetean la Tg. Mureș în martie ’90)
În zilele acestea de preocupare și (pentru mulți) panică din cauza epidemiei de coronavirus, mai e cineva interesat de istorie? Și totuși istoria (cu părțile albe, negre, și multe cenușii…) face parte din noi, o ducem cu noi, de fapt istoria suntem noi…
Azi se împlinesc 30 de ani de la tragicele evenimente de la Tg. Mureș din 20 martie 1990, când conflictul interetnic între români și maghiari s-a soldat cu morți și mulți răniți… și o traumă psihologică care nu s-a vindecat până azi lăsând urme dureroase pentru oamenii de acolo (o falie adâncă între cele două comunități din oraș, rude și prieteni care nu și-au mai vorbit ani de zile deși nu-și greșiseră unul altuia cu nimic… decât că se aflau în etnia „opusă”), dar și un grad sporit de antipatie reciprocă în tot Ardealul.
Am fost și eu acolo, două zile mai târziu, pe 22 martie. Nu mai erau bătăi pe stradă, doar niște tancuri ale armatei în centru și un grup mic de români care manifesta cerând eliberarea sătenilor din Hodac. Am stat câteva ore plimbându-mă în sus si în jos încercând să surprind atmosfera. Trebuie să recunosc că atunci eram convins că ungurii sunt total vinovați de ce s-a întâmplat (ulterior, informații clare m-au făcut să-mi nuanțez mult opinia).
După ce primele emoții au trecut, orice observator cât de cât rațional și-a pus întrebarea: Cui prodest? Cui folosește? A fost totul spontan și ne-organizat? Asta n-o crede nimeni, nici de o parte, nici de cealaltă. Regimul Iliescu, contestat vehement de opinia publică anticomunistă, avea nevoie de un șoc care să distragă atenția. Și a cules foloase imediate. S-a re-legitimat prezența oficială a Securității, cu numele ușor schimbat în SRI (dar cu 90% dintre cadrele vechii instituții). Dar a mai fost o consecință, mai profundă, și care a marcat scena politică cel puțin un deceniu – a indus într-o mare parte a românilor din Ardeal frica de pericolul maghiar care urmărește schimbarea frontierelor, repetarea atrocităților din ’40… această frică a dat milioane de voturi lui Funar, Vadim și alții ejusdem farinae etc la toate alegerile din 1990 până în 2000 (concretizându-se în număr de parlamentari, primari, consilieri PUNR, PRM, care au fost în mod constant aliații PSD) și care se deosebeau de Iliescu doar prin derapajele veninoase de limbaj care să dea impresia de „vajnici patrioți” iar Iliescu să-și păstreze imaginea de om civilizat, echilibrat, pro-european (după 2000), care combate extremismele de orice fel… Manipularea a funcționat și putem spune că cei 10 ani de domnie Iliescu s-au bazat și pe șocul din martie ’90 (dincolo de Carpați manipularea PSD a reușit și mai bine, dar temele erau altele). E adevărat că și elita politică maghiară a folosit de multe ori un limbaj greu de acceptat pentru sensibilitatea românească, iar unele aniversări istorice maghiare organizate super – festiv în România (mai ales 15 martie 1848) au produs diviziune, stârnind reacții opuse.
E posibilă pacea între românii și maghiarii din Ardeal? Categoric da… și mulți pași s-au făcut în ultimii 30 de ani și poate fi și mai bine… cu condiția ca spiritul critic (și auto-critic!) să nu ne părăsescă niciun moment nici pe unii, nici pe alții. Când românii auzim ceva rău despre unguri (pe plan local sau mai general) să nu ne grăbim să credem automat… să verificăm cu calm înainte de a ne forma o opinie. Iar maghiarii să facă același lucru (se zice că populația maghiară din Harghita și Covasna se informează doar din canale TV ungare… nu pot verifica, dar dacă e așa, nu e bine).
Dar iubirea? Nu e un cuvânt prea mare? E posibilă iubirea între două comunități care au identități puternic conturate și multe amintiri istorice citite diferit, dacă nu chiar opus? ….Se poate spera la o reconciliere istorică de tip franco – german care să ducă la o simpatie reciprocă reală, cu totul de neimaginat în trecut ? Analiza mă depășeste deja… dar cu siguranță e posibilă iubirea creștină între oameni de etnii diferite, bazată pe solidaritatea din viața de zi cu zi privită în lumina Evangheliei lui Cristos.
Românii și maghiarii din Sighet sunt vecini, colegi de serviciu, prieteni și (de multe ori) chiar rudenii. În relația cu celălalt e esențial să primeze nu etnia, ci calitatea de om ! Și, dacă se poate, cea de creștin! Acestea sunt bazele iubirii pe care o dorim! Orașul este al nostru, al tuturor! (fără să-i uităm pe concetățenii noștri ucraineni, evrei, romi etc).
Preot prof. Marius VIȘOVAN
Și Sighetul trebuie „contaminat” cu… școala viitorului! (autor, Ion Mariș)
Marii și micii analiști, astrologi și prezicători abulici, se străduiesc – sub amenințarea „proaspătului” virus – să ne convingă și să ne îndrume pe căile îngrijorării și fricii. Ce va fi cu secolul XXI?… Pe unii nici măcar nu-i preocupă în mod intelectualist – științific această dilemă, sunt prea închistați în proceduri depășite și chingi habotnic standardizate. Poate că era nevoie de un cutremur la nivel societal pentru a direcționa și strategia educațională pe făgaș… avangardist.
Ce-om face oare stând atât de mult timp în izolarea (auto)impusă? E simplu! Citim, visăm, pregătim scenariile viitorului, ne plictisim, ce mai! Se poate munci în mediul și „mirajul” propriei locuințe? Mda, ar spune elevul Bulă (vedeta sec. XX), porcării (adică, transmise de gripa porcină), de-astea nu se pun la socoteală! Acolo, în fața privirilor ingenue, în fața fricii copilașilor, interacțiunea dascăl – supervizor cu… elevul – prizonier amorsează creativitatea și imaginația. Așa ar gândi… Bulă?!
Privind spre trecutul meu, dintr-o epocă îndepărtată, controlată de vechiul om-nou, nu mă pot gândi decât la dascălii de excepție care făceau din (unele) materii… artă. Chiar și la materiile foarte serioase (matematică, fizică etc. – nota bene – etc nu înseamnă fără importanță) tensiunea avea nuanțe neîntunecate, poate, poate, puțin enervante. Dar azi, într-o lume modernă, să mai existe „procedura” tocitului, memoratului mot à mot, mi se pare o inepție cât (fostul) monstru din lacul Loch Ness. Doamne, dacă Doamne ai da note, unde ar fi mulți dintre profesorii de azi? (Disclaimer: nu mă refer doar la absolvenții de… Spiru Haret!).
Am primit, înainte de atacul coronavirusist, informații despre nemulțumirea unor liceeni vis-à-vis de metodele ultra-ortodoxe prin care unii profesori stăpânesc clasa. Nimic de zis, este varianta conservatoare prin care un sistem ieșit foarte șifonat deontologic din comunism s-a adaptat democrației netrecând granița metodelor – mult așteptate – de finețe… europeană!!
Și-o să vi se pară o excepție (?!), am mai primit un „pont”, dinspre o școală (generală) cu mare ștaif din Sighet, o elevă de clasa a…. nu contează a câta, de gimnaziu, având vârsta de 12 ani, o fetiță (!!!) este trasă – la propriu – de urechi de către diriginta-profesor și aici… se termină totul?! Incredibil, în sfintele zile ale secolului XXI, un copil este traumatizat de către un profesor care habar nu are ce înseamnă educația! Dacă familia va insista vom dezvălui și școala și profesorul și (de ce nu?) directorul care a aflat despre conflictul impardonabil și s-a… autoizolat.
Păi, să recapitulăm, elevii știu de frică, nu vorbesc neprovocați, tac la… epitete și comparații și… gata educația. N-au auzit oare unii dintre dascăli de metodele nonconformiste ce incită creativitatea și imaginația? Elevii trebuie lăsați să vorbească (fără să zburde pe câmpii!), să argumenteze, să dezbată, să se exprime, să nu copieze pur și simplu niște teme adică să dea – vorba docților! – un copy și-un paste. De-aceea avem analfabeți funcționali și doctori în… paste (necomestibile)!
Atacul coronavirusului la sănătatea socio – umană are și consecințe mai puțin grave. Se schimbă paradigma educației… în bine! Tehnologia trebuie să intervină mai profund în formarea copiilor și tinerilor. Credeți că se poate? Eu sunt convins că DA!
Toți elevii, de la cei mai mici până la liceenii îndrăzneți dețin un telefon performant, unii posedă tablete, calculatoare iar cei mai „amărâți” sigur au pe-acasă televizoare. (Pe drum spre Baia Mare, pe varianta Cavnic, am văzut cocioabe pe care se înalță semeț parabolicele). Marea majoritate a tinerilor sunt specialiști în gadget-uri și aplicații cool, au abilități indiscutabile pentru lumea virtuală, așadar avem bune drumuri…. informaționale.
Școală la televiziune, în loc de emisiuni insipid – botuliste și apariții cu maneliști analfabeți, cum vi se pare?… Să scriem corect cu ajutorul aplicațiilor, să schimbăm metodele, să îndrăznim mai mult, nu să facem… schimb de profesori (pardon, de mame) sau să ne ocupăm de „dezbateri” penibil regizate!
Vă imaginați cât de bine s-ar putea colabora cu profesorii de la… distanță?!… Pe bune (!), nu glumesc! Să intre școala în lumea webinarelor, să se utilizeze canalele youtube, să se gândească aplicații (unele există!) interactive și nu mai știu eu ce alte, multe metode, doar avem atâția IT-iști inteligenți. Și profesorii virtuali pot să fie selectați dintre cei cool, cu fason, plăcuți la… vorbă și la port. Oare ar dispărea cei neprofesioniști?
Oare nu vor fi mai relaxați elevii, mai bine dispuși că pot, la o adică, să manevreze puțin și sonorul gadget-ului, să acționeze butonul „pause” când oboseala este prea mare? Cred în tehnologie, când nu devine dependență inutilă, sunt convins că este nu doar comod să muncești virtual ci chiar să te „enervezi” la teme cu deadline-uri dar fără ghionturi academice. N-ai chef, dai… shut down (pentru cei care studiază intens doar limba română = închis)!
Viitorul nu este al profesorilor blazați, indispuși, obsedați de viața comod – liniară, doritori de laude comparabile, inadaptabili „toanelor” prea energicilor elevi. Nu! Viitorul este al aplicației – profesor (fiecare elev să-și configureze/ personalizeze figura profesorului, ce ziceți?), al „înfruntării” cu partenerul educațional inteligent, cel pe care-l poți contrazice fără consecințe traumatizante!
Teama, frica, pot bloca evoluția tânărului, metodele învechite nu stimulează creativitatea dar, din păcate, „jocurile” extra-școlare atipice nu sunt pentru oamenii ne-dedicați meseriei de dascăl. Oare educația prin predare – joc nu ar rezolva niște probleme comportamentale, de ambele părți? Oare va mai fi nevoie de ore… impus suplimentare? Și să fie clar, lumea virtuală nu este numai pentru… elevi, tineri, studenți! Și educatorii/ profesorii pot fi, profesional, acolo!
Îmi veți spune că este necesar și un „dram” de… socializare și, poate, niște ore de laborator: biologie, chimie, fizică etc. Da. Partea practică, de laborator, ar fi singurele ore „pe viu”, utile, realizate cu grupuri mici de persoane sau, de ce nu?…. tot cu asistență video, printr-un profesor ascuns, invizibil. Sigur, cei care vor să mă contrazică îmi vor propune varianta de avarie – spre exemplu – a căderii sistemului (cel care ne oferă curent – energie, comunicații etc). Ce ne facem atunci? Eu zic că problema ar fi mai mică decât cea a… coronavirusului! Să încerc un răspuns: putem inventa alte scenarii – soluții! Scenarii eco, neconvenționale, regenerabile. Repet, și repet, și repet, minunata zicere a marelui Einstein: imaginația este mai importantă decât cunoașterea!!!
Vizionarii vor găsi întotdeauna soluții!!!
Ion MARIȘ
Cum resimțim noi, elevii și studenții, criza Coronavirusului la Sighet? (autor, Gabriela Mich)
Gabriela Mich
Heal the world Make it a better place For you and for me And the entire human race.
În ultimele zile am tot fredonat aceste versuri. Nu mă întrebați de ce… nici eu nu știu. Or fi frânturi de suflet, cuvinte ce se potrivesc ca într-un puzzle în aceste clipe sau doar am avut timpul necesar să îmi aduc aminte vremurile demult apuse? TIMP… iată un cuvânt extraodinar. Sună melodios a succes, libertate, putere, pace, dreptate, plăcere, răbdare căci, mai devreme sau mai târziu, le oferă pe toate. Da, așa e: totul ia timp și timpul ia tot.
2020, acum e timpul tău! Oprește-te, te rog! Vreau să cobor!
Sau poate nu…
Nici eu nu știu ce vreau!
Te-am rugat să fii un an cum n-a mai fost și văd că m-ai ascultat, dar nu m-ai înțeles! Sau poate eu n-am știut exact ce am cerut… Mă iartă că mă adresez ca unui prieten, dar știu că cel care te-a creat și a îngăduit să te întâlnesc e Prietenul meu. Trăim vremuri tulburi, doar atât ți-aș putea spune. Experiența e un profesor valoros, dar, dragă 2020, prea ne-ai experimentat în primele 3 file. Nu știu ce va urma! Sper doar să fie bine sau măcar să facem noi să fie bine pentru cei din jur! Drumurile nu sunt întotdeauna pașnice, dar mereu se ajunge la destinație.
În aceste zile ne luptăm cu vreo patru-cinci dușmani nevăzuți. De unul din ei ne lovim zilnic fie că plătim facturi, deschidem televizorul sau așteptăm să punem multitudinea de produse pe casa de marcat, deoarece (glumind) din VIRUS a devenit vedetă. Celălalt e mult mai dur… se numește FRICĂ, pentru că, la fel cum anticipa Honore de Balzac, moartea ne omoară o singură dată, fricile în fiecare zi. Și ultimii trei, dar nu cei din urmă, se numesc ATOTȘTIINȚĂ, CRITICĂ și INDIFERENȚĂ! Ei bine, când se adună acești patru prieteni spunem că nu poate ieși decât dezastru. Și dacă ne înșelăm? Dacă în tot acest tărâm al lacrimilor răsar și câteva flori? Putem afla acest lucru doar cunoscându-ne inamicii.
1. FRICA
Când simțim că pământul de sub noi se clatină, ne panicăm! Și nu doar că ne panicăm, dar realizăm și scenarii pentru filme SF demne de Oscar. Dacă ar fi să asociez frica- inamicul nevăzut- cu ceva din lumea materială cred că aș alege anestezia. Pur și simplu în acea perioadă de anesteziere a tuturor simțurilor și gândurilor, uităm că totuși respirăm… Chiar și în acel moment putem găsi o modalitate de a merge mai departe. Ușor de spus, dar cu practica ce facem? Ei bine, aici nu vă pot ajuta, ci vă pot da doar un sfat: Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea dacă și-ar pierde sufletul? Aveți grijă de cugetul vostru și în vremuri de pace, și în vreme de război.
2. ATOTȘTIINȚA, CRITICA și INDIFERENȚA
Să judeci oamenii pentru cum reacționează în stare de frică e inuman.
Să te uiți și să nu faci nimic e feroce.
Dar să stai pe margine și să dai sfaturi de care nici cei din prima linie nu au auzit este absolut catastrofal.
Da, trăim vremuri ciudate, dar dacă fiecare persoană oscilează între a fi mare virusolog (dar fără cunoștințe), sociolog, speaker motivațional sau critic, cu ce îi ajutăm pe cei din jur? În viață e o regulă simplă: dacă știi să faci ceva, fă. Dacă nu, lasă pe altul. Avem nevoie și de zidari, și de medici, și de profesori, și de vânzători pentru a construi o societate. Fiecare are rolul său așa că hai să îl facem cum știm noi mai bine.
Ai verificat sursa de unde ai aflat informația? Dacă da, spune-le și altora ce ai descoperit.
Ești sigur de afirmația pe care vrei să o faci? Îi va ajuta pe cei din jur sau doar îi va alerta?
Doar prin cunoaștere, autodisciplină, înțelepciune și verificarea informațiilor vom putea pune capăt acestor trei dușmani nevăzuți, dar extrem de vicleni.
3. COVID-19
Deși l-am lăsat la urmă, în această perioadă el este cel mai important. Nu-mi voi da cu părerea nici de apariția sa, nici de cum gestionează autoritățile problema și nici de ce ar fi putut fi făcut pentru a reduce răspândirea. Nu acesta e scopul meu, ci îmi doresc doar să vă determin să descoperiți acele flori de pe tărâmul de lacrimi.
Zilele trecute aflasem că Lee Ann Womack cânta Când ai de ales între a te așeza sau a dansa, sper că vei dansa. Ei bine, dacă chiar vrei să dansezi, fă-o în casă. STAI ÎN CASĂ este și apelul meu. Ce poți face? Reflectă, privește, trăiește, ascultă. Nu deschide doar fereastra pentru a aerisi camera, ci și ușa inimii tale. Contaminează-ți viața cu încredere, speranță, compasiune, empatie. Descoperă-ți valorile! Reorganizează-ți drumul vieții! Ia o pauză de la toată agitația fabricată și fă din în casă – acasă – locul unde te redescoperi. Petrece timp cu părinții (cu siguranță îți era dor să stai cu ei de vorbă măcar un ceas)! Pictează, învață, cântă, citește, vizionează filme/seriale/documentare, scrie, gătește, dezvoltă o nouă pasiune, apucă-te de lucrurile pe care le-ai tot amânat și lista poate continua! Învață să fii responsabil!
***
Cum resimțim noi – elevii și studenții – criza Coronavirusului? Haide să aflăm!
Ei bine, având în vedere că acest virus domină totul, nu prea putem face altceva decât să sperăm. Să credem că totul se va termina în cele din urmă, că vom avea parte de un viitor cât mai bun. În acest moment, e important să avem gânduri pozitive și să avem grijă de sănătatea noastră. Cât despre timpul liber, prefer să citesc, să mă închid în lumea imaginară a cărților, să captez fiecare aventură a personajelor. Pe scurt, să uit de tot negativismul. (Alina Pop, clasa a IX-a, CNDV)
***
Situația actuală nu este o scuză pentru a stagna procesul de învățare. Această perioadă, în care recomandabil este să rămânem în locuințele noastre și să limităm interacțiunile cu persoanele pentru a preveni răspândirea virusului, nu trebuie lăsată să treacă pur și simplu. Elevii și studenții nu trebuie să se oprească din a învăța cel puțin un lucru nou zi de zi, doar pentru că s-au închis instituțiile de învățământ. Mereu vor fi diferite modalități prin care tinerii pot să învețe în plus, să își formeze o multitudine de cunoștințe. Acum trebuie să fie căutate mai mult site-urile care la început pot părea plictisitoare, dar oferă informații care sunt utile pe o perioadă îndelungată de timp. Din păcate, poate că nu toată lumea înțelege că mai productiv este cititul unei cărți decât încercarea unui nou joc lansat acum câteva zile. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu trebuie să avem parte de distracție, dar important este să găsim această balanță dintre cunoaștere și distracție. Sfatul meu ar fi acela că noi trebuie să rămânem deschiși oricăror oportunități care ne duc mai aproape de cunoaștere. (Erik Szekely, clasa a X-a, LTM)
***
Din punctul meu de vedere există atât o parte bună, cât și una rea. Partea bună ar fi că poți să realizezi lucruri pe care în mod normal nu prea mai aveai timp să le faci, să iei o pauză de la toate problemele și să îți folosești timpul atât în folosul, dezvoltarea, relaxarea ta, cât și ca timp de calitate petrecut cu familia. Partea mai puțin bună e cea în care e posibil să se prelungească semestrul și să dam examenele pe timpul verii, când e cald și e foarte greu să înveți; când îi vezi pe toți că se distrează… și tu trebuie să-ți dai examenele, deoarece nu mai ai norocul să se întâmple ceva care să le amâne. Cu toate că se recuperează din cursuri și seminarii online, nu știu dacă se poate face chiar tot și asta ne îngreunează puțin situația… (Sorina Stan, Facultatea de Business, Cluj-Napoca)
***
„Norocul nostru că avem o pauză de la școală” am putea spune, însă, cu multă sinceritate, mă simt pierdută, de parcă m-am rătăcit într-o pădure cu mii de copaci. Mă simt constrânsă de situație să fiu mereu pregatită de ceea ce e mai rău, chiar dacă de multe ori mi se pare ireal totul. Conștientizăm prea puțin adevărata dimensiune a gravității unei pandemii, despre care se discută pe plan global, însă de câte ori o văd pe mama, revin cu picioarele pe pământ și-mi dau seama că e o treabă mult mai serioasă decât am avut impresia. Uneori mi-e greu, ea fiind medic, iar eu știind mai multe decât aș vrea să aflu, alteori, primesc prea puține răspunsuri la întrebările puse. Dar încep să mă adaptez, în majoritatea timpului încerc să mă focusez pe alte lucruri, să descopăr pasiuni de care nu aș fi avut timp pe parcursul anului școlar: să citesc cărți sau să vizionez filme care să aibă un impact asupra mea. Nu-mi place când nu am atribuții, mi se pare că nu am niciun scop. Mă deranjează faptul că nu pot să mă mai întâlnesc atât de mult cu cei apropiați mie, însă ceea ce pot face este să trasmit iubire digital. E important să fim alături unii de ceilalți, chiar dacă e la distanță; e important să ne readucem aminte că este o perioadă care se va ameliora și va trece, încet, repede, dar va trece. Astfel, pe de o parte, sunt afectată de situație și mă simt tristă, dar pe de altă parte, mă simt în siguranță și știu că atâta timp cât am o igienă corespunzătoare acestor condiții și rămân acasă, totul va fi bine. (Giulia Șofron, clasa a IX-a, CNDV)
***
Aș începe prin a spune că suntem părtașii unei vremi tulburi. În ultimele zile suntem înconjurați de un haos exterior, care, dacă nu suntem atenți, ne acaparează. Peste tot în jurul nostru, atât în viața reală, cât și în lumea mass- mediei se inoculează ideea de panică. Nu ar trebui să o luăm atât de drastic, dar nici să cădem în extrema cealaltă: „nouă nu ni se poate întâmpla nimic”. În astfel de vremuri a rămâne calm, lucid și cu o minte sănătoasă, cred că ar fi cel mai mare plus. Dacă tot cu acest virus și cu această măsură de protecție care a fost luată, aceea de a sta în casă, deși știu, vremea călduroasă parcă a devenit o tentație pentru unii, parcă înadins dorind să ne necăjească, am putea folosi acest timp pentru a ne cunoaște și a petrece mai mult timp cu noi înșine, cu familia și cei dragi, a petrece mai mult timp în preajma cărților pentru că, cu o carte bună și o cană de ceai cu lămâie, noțiunea timpului este dată uitării. Să petrecem acest timp frumos, gândindu-ne și la ceilalți, recuperând acele zile în familie de care până acum eram obligați să ne lipsim, din cauza lucrurilor banale, lipsite de valoare. Hmm, a cam venit timpul să mă reîntorc la cărțile mele, care mă așteaptă să le devorez .Oh, da! Să nu uităm și de celebrul timp pentru seriale. Aveți grijă de voi și spor în toate! Și nu uitați să vă căutați liniștea indiferent cât de mare va fi haosul exterior, pentru că haosul interior este cel care învinge bătălia întotdeauna, iar noi, înainte de toate ar trebui să ne lipsim de haosul interior, să strălucim prin noi înșine. (Andrada-Lacrima Grad, clasa a XI-a, CNDV)
***
Pandemia asta năzdrăvană mă privează de unele evenimente/ persoane dragi sufletului meu. A venit pe nepregătite. O iert, pentru că mi-a oferit pe de altă parte timp pentru mine, timp pe care poate de una singură nu mi-l rezervam. Cu siguranță e o lecție ce trebuie învățată: autodisciplina. E o perioadă de har, când am primit timp în plus. Știți voi… acel timp pe care nu ți-l faci niciodată. Îmi place să cred că lumea se străduiește în jurul meu ca acestea să se termine cât mai curând. Deci și eu voi sta acasă. „Valoarea unui lucru creşte proporţional cu greutatea obţinerii lui.” – Thomas Mann. Îmi vor fi toți și toate mai dragi când vor reveni lucrurile la normal. Din toate avem ceva de învățat. (Raisa Semeniuc, clasa a XI-a, CNDV)
***
Cum resimte Terra criza aceasta?
După mult timp, pământul respiră! În unele părți ale lumii se poate privi adevăratul albastru al cerului, nu cenușiul cauzat de fum. În altele s-a rostit un STOP hotărât avioanelor, croazierelor, mașinilor, poftelor de lux… Și da, există frică, izolare, boală, suferință și chiar moarte. Dar nu trebuie să dispară iubirea! Acesta e momentul s-o facem să renască. Trecând peste această tragedie care ne face pe toți să ne întristăm, probabil că Terra ne-ar spune că e mândră de umanitatea de care dăm dovadă. Poate nu ne-am numărat printre cei care au făcut cumpărături pentru alții, au cântat pe balcoane sau au trimis mesaje motivaționale, dar dacă am fost disciplinați și responsabili, dacă ne-am gândit de două ori înainte să ieșim din casă și am respectat normele de protecție, e mai mult decât suficient. Speră! În final, totul va fi bine! Și această încercare e tot o binecuvântare.
Cum resimt eu criza?
Aș minți dacă aș spune că nu îmi e dor de unele persoane sau evenimente. Da, îmi e dor de multe: de forfota de pe stradă, de poveștile auzite prin cafenele, de școală, de activitățile de voluntariat, de prieteni. Dar dacă vreau binele comun EU STAU ÎN CASĂ. Și chiar nu mă plictisesc. Ce poate fi mai frumos decât să știi că ai timp pentru tine? Ce fac în tot acest timp? Citesc… Iar când simt că deja e prea mult, mă uit la filme, desenez, planific, învăț, scriu, mă ocup de treburi casnice. Și dacă nu mai am nimic de făcut, nicio problemă… vorbesc cu mine și cu El; mă descopăr și mă redescopăr!
Haideți ca în următoarea perioadă să alegem înțelept pentru noi, pentru familie, pentru prieteni și pentru toți cei care sunt în prima linie a salvării. Nu e nicidecum ușor, dar împreună vom reuși! Fie că ești elev și stai acasă, bătrân sau un om preocupat de munca sa, fii prudent! Fă tot ceea ce îți stă în putință ca să te protejezi!
Ce știu eu cu adevărat e că acum avem timp! Hai să-l petrecem altfel! Vă provoc! Cu toată viteza înainte spre ceea ce e frumos! Vă salut, dragi sigheteni, că de îmbrățișat nu pot (vremurile tulburi cer soluții drastice)!
Gabriela MICH Clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă” (CNDV)