Ce frumoasă zi de duminică la Sighet! De mult n-am mai văzut orașul nostru atât de liniștit la orele amiezii. Foarte puțini trecători, foarte puține autovehicole, un aer rece, curat și, dacă n-ar fi siluetele neîngijite ale unor clădiri din centrul vechi al orașului, atmosfera ar părea chiar superbă, de-o primăvăratică respirație.

Apropo de respirație, la modul fiziologic cel mai banal, deși suntem într-o „naturală” amenințare, nu am simțit absolut deloc presiunea zilelor precedente. Președintele ne-a anunțat că urmează, de mâine, instituirea stării de urgență dar, cred că toți concetățenii noștri și-au făcut proviziile necesare pentru cele 14 zile fatidice (în caz de corona-contaminare) așadar, putem liniștiți să ne gândim la… viitor. Deocamdată viitorul ține de ipoteze și previziuni, ceea ce este cert vizează mai ales industria turismului, acolo declinul este previzibil. Toate ramurile industriilor producătoare și de servicii vor simți efectele dar, totul depinde de durata debarasării de COVID – 19 (acronim ce mă duce cu gândul doar la o… operațiune secretă).

Azi e o zi senină, vârfurile muntoase din jurul Sighetului sunt albite impresionist, natura este calmă iar oamenii s-au împăcat – cred – cu această nouă provocare. Cel mai interesant aspect al ultimelor zile – la nivel local dar și la cel național – este că nu am mai auzit gălăgia politicianistă, s-au atenuat certurile, orgoliile mărunte, patimile nejustificate. Ajunge un singur virus printre noi și-au zis – probabil – conducătorii noștri și, au… dispărut, unii s-au autoizolat, nu mai au nimic de împărțit (deocamdată), cei mai mulți și-au înghițit cuvintele/ discursurile (și foarte bine fac!) deși mai și împrăștie (virtual) săgeți otrăvite. Cred că ar fi o mare greșeală ideea unora de-a câștiga din „curajul” pe care-l au în a se considera învingători…. contra naturii.

Centrele de carantină din Sighet funcționează normal, având supravegherea instituțiilor specializate, alarmiștii, cei care se agită că avem asemenea locații la Sighet, ar trebui să tacă și să se întrebe dacă la fel de vehemenți ar fi în cazul în care cei internați ar fi din familiile lor.

Marile magazine dar și cele mai mici sunt bine aprovizionate, nu am observat azi să lipsească niciun produs de bază și – lucru minunat – rafturile cu băuturi alcoolice sunt pline, n-a fost mișcare pe acolo… asta e cool, îmi place!

Repet, Sighetul arăta foarte bine azi, mai aerisit, fără agitația zgomotoasă a luptelor pentru mai mult, pentru dobândirea de bunuri cât mai… impresionante. Coronavirusul ne mai aduce cu picioarele pe pământ, la nivelul simplelor alimente de egală existență și subzistență.

Nu trebuie să ne panicăm, nu avem motive ultra-dramatice, din păcate gripa sezonieră a ucis de la începutul anului până azi, la nivel global, mult mai mulți oameni (aprox. 98000); măsurile firești, profilactice, sunt suficiente și eficiente.

Oameni buni, fiți calmi, liniștiți, nu dați crezare fake-urile care circulă cu mare viteză și extremă diseminare, închideți televizoarele, faceți pauză pe facebook, citiți o carte bună, ascultați muzică de calitate, sunați-vă prietenii (chiar și pe whatsapp ca să vă și vedeți) și… respectați sfaturile avizate!

Ion MARIȘ

Foto: Ion Mariș

În ultima vreme, pe măsură ce zilele trec, panica se instaurează tot mai mult, iar făina dispare de pe rafturi. Încep să mă întreb din ce în ce mai mult ce o să ne omoare, de fapt, mai întâi: coronavirusul ăsta sau massmedia? În mediul online se propagă din ce în ce mai multe știri false, iar într-o situație de criză mondială, știrile false au cel mai mare succes la public, pentru că apasă „butonul” emoției.

Mă refer aici, în primul rând la Cluj, pentru că e real și pentru că se întâmplă în fața mea. De două zile trebuie să stau la coadă la magazin, mai ceva de cum îmi imaginez că stăteau bunicii noștri (sau chiar mama!) la coadă la pâine. Înțeleg îngrijorarea, pericolul e real, nu sunt de părere că trebuie să tratăm acest subiect „cu ochii larg închiși”, însă nu mi se pare benefică toată această panică, modul în care oamenii tratează subiectul, panică pe care mass-media o exploatează și de care trage ca de o mină de aur.

Cluju.ro scrie chiar azi, că nicio persoană din județul Cluj-Napoca nu e infectată. Totuși, la farmacii nu mai găsești alcool sanitar sau dezinfectant, iar unde găsești – trebuie să scoți bani grei din buzuanar, pentru că, aparent, fiecare industrie profită de pe urma acestei crize. De ce nu?

Ajung să cred că mai mult avem de câștigat din cauza acestui virus. Ei bine, nu noi ca simpli cetățeni – ci marile corporații: la magazine se vinde ca de Crăciun și Revelion în fiecare zi, la farmacii la fel, iar jurnaliștii nu mai au timp de odihnă. O perioadă într-adevăr „înfloritoare” pentru societate… Ca să nu mai spun de poluare, care s-a redus cu aproximativ 15 procente în China.

Eu spun că, dacă am trata încălzirea globală și reciclarea cu aceeași seriozitate cu care tratăm pandemia asta, am fi foarte fericiți. Și dacă nu, cel puțin cu ocazia asta, nu avem de ales decât să circulăm mai puțin, să fim mai responsabili, să fim mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și la problemele care ne înconjoară. Noroc cu corona!

Oare acasă, pe la Sighet, lumea e mai „liniștită”?…

Sebastiana Joicaliuc
Studentă jurnalism
Universitatea Babeș – Bolyai Cluj – Napoca

Trăiesc, muncesc în Sighet și chiar nu vreau să plec de aici! Dar, pentru a menține o bună relație cu viața cotidiană „ordinară” avem nevoie de un mediu socio – economic local adecvat, de o comunitate puternică, educată, participativă.

Am văzut cum se „descurca” sigheteanul în anii „mărețului” comunism iar azi asist (contrariat uneori!) la viața liberă, fără constrângeri (vizibile) dar, din păcate, fără coeziunea social – morală atât de necesară, bucurându-mă totuși că sunt un martor civil(izat) al anilor democrației (aproape) consolidate.

Democrația zilelor noastre (prezentând unele semne… traumatizante) ne oferă ocazia de-a „controla” (dacă ne dorim/ implicăm) profilul aleșilor. Nu ni se oferă această ocazie prea des, acționăm – din păcate – doar în intervalul diverselor tipuri de alegeri. Iar aleșii, potențialii aleși, competitorii, sunt mereu – în preajma alegerilor – foarte deschiși, preocupați de marile probleme ale comunității, ascultători, doldora de inițiative filantropice, populari (nu populiști!), politicoși, creativi etc etc. încât ne… bulversează. Aparențele (mai ales cele politice) știm că înșală și ne induc în eroare, de aceea, vom încerca să pătrundem un pic mai în profunzimea dezbaterilor electorale. La nivel local, în comunitățile mai reduse numeric, oamenii se cunosc în general între ei, liderii politici sunt monitorizați de diversele grupuri socio – profesionale, deci, nuanțele subiective și/sau obiective de simpatie sau antipatie se pot descifra relativ ușor și din zvonurile… târgului. Pe de altă parte, lăsând la o parte parti-pris-urile, ne-am gândit că am putea – prin discuții bine (con)centrate – să ne familiarizăm cu modul de gândire și conceptul managerial pe care îl posedă cei doritori să-și lase amprenta asupra dezvoltării Sighetului.

Așadar, demarăm o dezbatere virtuală și îi invităm pe candidații la funcția de primar al Sighetului, să accepte provocarea noastră, de-a răspunde unui set de 10 (zece) întrebări ce vizează abilitățile necesare celei mai înalte poziții administrative la nivel municipal. La final, răspunsurile vor fi evaluate de către cititorii noștri, fiecare întrebare poate primi maximum un punct; dacă toate răspunsurile sunt foarte bune poate rezulta nota… zece. De aceea am numit această secțiune a publicației noastre: Zece întrebări pentru nota… Zece! Vom expedia întrebările tuturor candidaților declarați oficial, care acceptă provocarea noastră, urmând ca, săptămânal, să publicăm interviul propriu zis iar cititorii vor acorda on-line… note!

Ne dorim să aplicăm același „model” și pentru reprezentanții partidelor care vor propune candidați pentru Consiliul Local. În acest fel, poate, ne vom lămuri care sunt abordările strategice ale partidelor vizavi de comunitatea noastră dar, mai ales, vom putea evalua potențialul persoanelor propuse (pe liste) pentru a gestiona dezvoltarea socio – economică a Sighetului și din postura de consilieri locali.

Vom transmite invitațiile pentru participarea la această dezbatere publică, în primul rând, candidaților la funcția de primar, care au anunțat înscrierea lor în cursă, până la acest moment: Dana Onița – Ivașcu, Vasile Moldovan, Sorin Rednic, Vasile Hodor, Gabriel Filipciuc. Pe măsură ce vor apărea și alte nume vom expedia invitația noastră și celorlalți reprezentanți înscriși – pe parcurs – în competiție.

Așadar, în câteva zile, veți putea citi interviul cu primul… „ofertant”. Da, un candidat la postura de primar este un concetățean de-al nostru care ne propune o… ofertă de management! Dacă sunteți interesați de soarta Sighetului, urmăriți-ne și veți putea analiza/ evalua și decide care este oferta ce vă stârnește… interesul!

Ion MARIȘ

foto: Ion Mariș

Cu totii știm și simțim că primăvara este momentul când toată natura reînvie, vietățile își reîncep activitatea, reîncepe forfota la suprafața pământului, simțurile sunt activate, are loc explozia de culoare prin florile care înfloresc! Femeia din noi, plină de veselie, bună-dispoziție, se trezește și ea la viață odată cu acest anotimp! Fiecare femeie are nevoie să își reactiveze feminitatea, natura ei delicată și să fie recunoscută ca femeie!

Se spune că femeia e slabă, cum poate să fie slabă dacă poate să fie mamă? Mi-aș dori ca toți să fie de acord cu mine când declar că EA înseamnă viața. De ce? Pentru că este cea care aduce viața și datorită ei, existăm. O femeie renunță la ea, la nevoi și tot ce-i face bine pentru a fi atentă la nevoile celorlalți, îți arată ce e altruismul, dăruirea și devotamentul, are suficient curaj încât să intre în lupta cu viața și oamenii.

„Dacă educi un bărbat, educi un individ, dacă educi o femeie, educi o întreagă generație,” port în gând aceste cuvinte încă de pe vremea când eram studentă la Facultatea de Pedagogie, când l-am auzit pe mentorul meu de licență spunând aceste cuvinte. Pentru mine nu au prezentat ca fiind neapărat un context din punct de vedere pedagogic ci, mai presus de-atât, faptul că femeia este rezultatul tuturor lucrurilor posibile și imposibile.

Eu sunt femeie!
O spun cu atâta curaj, demnitate și, mai presus de toate, putere… așa mă văd pe mine: puternică. Fiecare are povestea lui, chiar dacă eu nu mă pot lăuda cu a mea, pot sa confirm cu tărie că viața mi-a dăruit tot ce aveam și nu aveam nevoie, și că indiferent cât de grea mi-a fost crucea, am ales să mai fac un pas. Recunosc, de multe ori am fost neputincioasă, simțindu-mă singură, fără repere, dar ceea ce m-a făcut să mă ridic de fiecare dată a fost ambiția. Dacă am învățat ceva în această viață, este faptul că nu trebuie să cedezi, nu-mi doresc imposibilul, ci doar atât cât merit. Acesta este sfatul meu pentru voi: să luptați pentru ce-i al vostru!

Astăzi, când sărbătorim această zi specială dedicată nouă, aș dori să-ți reamintesc cât ești de frumoasă, chiar și atunci când ești tristă, nervoasă, în colanți sau demachiată. Ești frumoasă oricum, pentru că dai viață, te dăruiești în totalitate celor de lângă tine, iubești și nu te lași doborâtă. Felul tău de a fi, te face specială. Ai tot dreptul să te simți importantă, să fii în centrul atenției. Îngrijește-te, dar nu o face de dragul altora, fă-o pentru tine, iubește-te atât de mult, încât să nu renunți la demnitate. Orice s-ar întâmpla, continuă să urci, fiecare pas îți va părea mai greu, dar nu te opri. De sus, totul se vede superb, așa că așează-ți zâmbetul pe buze și ieși în lume! Te-ai născut pentru a fi fericită! Te-ai născut pentru a primi flori și iubire, te-ai născut pentru a auzi măcar din când în când câtă nevoie este de tine.

Pentru voi, bărbații:

De multe ori, femeia o să te pună la încercare, spunându-ți să pleci, când de fapt, tot ce-și dorește e să-i fi aproape, îți va spune să o lași singură, când ea dorește să o ții în brațe. Si-atunci, să nu cumva să faci ce spune ea. Întotdeauna să-i vindeci rănile cu răbdare, iubire și mai ales respect, să-i iubești slăbiciunile, defectele și calitățile: asta înseamnă dragostea. Amintește-i cât este de frumoasă, spune-i că ai nevoie de optimismul și simplitatea ei. Iubește-o în fiecare zi! E tot ce are nevoie.

La mulți vouă, nouă, tuturor doamnelor și domnișoarelor. Să aveți o primăvară frumoasă!!!

Monica BUD

„Unele lucruri sunt iubite pentru că au valoare. Altele au valoare pentru că sunt iubite”. (C.S. Lewis)

Haideți să facem un scurt exercițiu de imaginație. Suntem în anul 1939, Germania, descoperind oroarea celui cel de-al doilea Război Mondial. De parcă tot acest tablou al morții nu ar fi de ajuns, trăim și într-o modestă familie numită Hubberman. Câți dintre noi am mai citi într-o astfel de lume? Câți am fi prinși în mreaja descoperirilor? Dar acum… ce ne oprește? Dacă pentru Liesel Meninger cartea devenise o adevărată comoară de care s-a ținut chiar și cu prețul vieții/libertății, noi de ce nu am putea măcar să o considerăm ca pe un tovarăș de drum?

Am fost întotdeauna de părere că nu trăim doar o dată, ci avem atâtea vieți câte cărți citim. Vrei să fii rege, zmeu, aviator, luptător, președinte sau să călătorești în Alaska, Coreea de Nord, SUA, cea de-a cincea dimensiune, dar în același timp nu te-ai depărta de responsabilitățile tale? Atunci… CITEȘTE ca să TRĂIEȘTI. Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc.

📖 Citesc pentru că nu pot fi altfel.
👩‍🏫 Împart, adun, fac grafice și limite pentru că nu pot fi altfel.
✒️Și învăț… pentru că nu pot fi altfel. Toate acestea fac parte din mine. Peste adevărurile matematicii se potrivesc atât de bine povești de viață, lecții din trecut și idei pentru viitor încât cartea și științele exacte tind să realizeze un întreg greu de observat din perspectiva unora.

Îmi place să simt vibrația oamenilor fericiți, încrezători, înțelepți, dar mai ales cititori. Iubesc să stau în jurul lor și să îi ascult. De ce? Deoarece transmit emoție, dăruiesc iubire, așază câte o cărămidă la zidul cunoașterii, au curajul să greșească și puterea să învețe, vorbesc despre cărți ca despre vechi prieteni și, nu în ultimul rând, au puterea de a vedea frumosul indifrent de norul ce s-a așezat în fața lor.

INTERBOOK a apărut atât ca o provocare, cât și din pasiune pentru oameni și cărți. Ce facem dacă sighetenii chiar citesc și în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ce facem după ce citim o carte: cu cine o dezbatem, cum analizăm ingredientele care au lipsit, ce am învățat din ea și ce punem în practică? Într-o astfel de situație ce ți-ai dori mai mult decât un club de carte, o întâlnire între prieteni prin care să ajungi să te cunoști chiar pe TINE!

Miercuri (4 martie 20202) a avut loc prima noastră întâlnire. Mai sfioși sau îndrăzneți, pasionați de lectură sau doar curioși, dornici de cunoaștere sau de a lega prietenii, ne-am strâns pentru prima dată. Fără a aștepta recompense, ceilalți ne dăruiesc prietenia, înțelepciunea și timpul lor. Pentru toate acestea aș dori să vă mulțumesc tuturor celor care ați făcut ca acest proiect să devină realitate: participanților, Clubului Interact Sighet, echipei de proiect, The Coffe Factory… și nu numai.

➡️ Ce am făcut și ce vom mai face?
De toate… Pentru cei care încă nu știți, INTERBOOK este un club de carte destinat tuturor (indiferent de vârstă, școală, pasiune) celor care doresc să tranforme lectura într-o activitate cool de grup și astfel să fie creatori de viitor. Vom avea două întâlniri pe lună în care vom dezbate cartea, vom sta de vorbă cu diferiți invitați, vom avea parte de abordări la care nu ne-am fi gândit și vom cunoaște povești, frânturi de istorie. Pentru detalii puteți vizita pagina de facebook – CLUB INTERACT SIGHETU-MARMAȚIEI, iar pentru orice nelămuriri mă puteți contacta.

➡️Ce surprize pregătim și ce așteptări avem?
Știm că nu va fi ușor, dar un drum fără obstacole nu duce nicăieri. Vom fi uneori obosiți, alteori dezamăgiți că nu am putut face mai multe, dar întotdeauna vom fi dornici să vă întâlnim. Zâmbetele de pe fața voastră vor alunga orice umbră. Vă pregătim jocuri, activități practice, teste, provocări, deoarece o dragă participantă spunea că avem „apucături faine de tot” și îi dau dreptate.

➡️Ce înseamnă pentru mine INTERBOOK?
Curaj, ieșire din zona de confort, creativitate, prietenie, familie, lucru în echipă, solidaritate, empatie, comunicare, distracție, artă, cărți… Interbook a devenit o parte din mine!

Viața e o carte, iar noi o filă din ea. Haideți să ne scriem povestea în cel mai frumos mod posibil!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet

Cartea este un tovarăș care nu te copleșește cu laude, prieten care nu te ademenește, partener care nu te plictisește… este un prieten care nu vrea să obțină nimic de la tine lingușindu-te… prieten care nu umblă să te viclenească, să te mintă. (Al-Djahiz)

S-a declarat panică generală în legătură cu destinul cărților… Tot mai multe biblioteci personale ticsite de cărți prăfuite… Tot mai multe târguri de cărți pline …. pline de oameni care își fac poze. Din ce în ce mai multe televizoare pornite, gadgeturi de ultimă generație în mâinile celor care nu cunosc arta scrisului; tot mai mulți oameni plictisiți, distrași… iar într-un colț de lume o comoară suspină, nimeni nu o atinge. Degeaba ea strigă Citiți ca să trăiți!. Cine o ascultă? Panică generală cică… eu zic că mai degrabă e nepăsare generală.

STOP! Și dacă sighetenii chiar citesc? Dacă în Sighet nu a ajuns încă acest virus al ignoranței? Ești curios să afli? Atunci haide miercuri, 4 martie, ora 16:00, la Coffee Factory cu cartea preferată! INTERBOOK te așteaptă!

Ce este INTERBOOK?

Interbook este un proiect al clubului Interact Sighetu-Marmației prin care se încearcă promovarea lecturii nu ca activitate solitară, ci ca una de grup. Și, ca un secret: încă ești cool dacă citesți. Clubul nostru nu va însemna doar o discuție pro-contra, ci o întâlnire cu alte tipuri de cititori; o întâlnire în care ne vom cunoaște pe noi.

Cum a apărut totul?

De la o simplă întrebare: Am terminat cartea, și ce? Cu cine o dezbat? Fiecare pagină citită e o fărâmă din marele discurs al lumii. Citește și fă ceva! Deșteaptă-ți mintea. Cum vor afla și alții valoarea cărții dacă eu citesc și tot eu înțeleg? Așa s-a născut INTERBOOK: din pasiune pentru oameni și cărți, din dorința de a crea legătura între carte și univers.

Cum funcționează?

Prima întâlnire va fi doar una de cunoaștere, dar dacă vrei cu adevărat să pătrunzi în lumea cărților, Interbook a fost creat special pentru tine. Vom avea două întâlniri pe lună: una va fi o dezbatere informală și prietenoasă despre carte, autor, personaje, iar în cea de-a doua vei putea discuta cu invitații noștri, vei participa la diferite activități practice și nu numai. Important de menționat e că nu va fi obligatoriu să fi finalizat integral cartea, însă îți vei asuma riscul de a auzi câteva spoilere. Vrei să vorbești despre Holocaust, uniformizare sau sacrifiu suprem? Vom încerca să avem de toate. Lectura oferă posibilitatea de a avea aspirații mari și de a continua să progresezi. Vrei să îți faci noi amici, să te împrietenești cu ființele de hârtie sau să fii surprins de abordări la care nu te-ai fi gândit vreodată? Fă primul pas într-un club al bibliobibulilor (ești curios ce înseamnă? Haide în 4 martie, ora 16:00 și vei afla!)

Cine poate participa?

Oricine. Fie că ești cititor amator sau pasionat; tăcut sau vorbăreț; critic literar, blogger, entuziasmat, interesat sau nu, tânăr sau cu mai multă experiență, când vei păși pragul clubului vei fi iubit, special, respectat și ascultat. Cochetezi cu scrisul sau iubești activitățile practice? Atunci te așteptăm alături de noi pentru a-ți pune în valoare talentul creativ. Sportul tău preferat este Maratonul 24 ore de citit? Ești pasionat de film, muzică, teatru, artă? Oricare ar fi pasiunea ta, haide în INTERBOOK – un club cu și despre oameni Nu-ți face griji dacă ești timid! Cititorii INTERBOOK nu se mănâncă între ei, ba chiar își fac viața mai frumoasă unii altora.

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Vrei să facă același lucru și în cazul tău? Vrei să descoperi valoarea cărții? Haide la INTERBOOK! Îți cer doar o oră! Nu vei regreta!

Gabriela MICH
Secretar Club Interact Sighet (2019 – 2020)

Nu știu alții cum sunt…. dar eu, când trec prin centrul Sighetului, admir și mă gândesc la bijuteriile arhitecturale rămase (încă) în picioare în orașul nostru. Chit că, frumoasele clădiri din centrul vechi al orașului, arată – marea majoritate – deplorabil, dar, măcar în așteptarea unor vremuri mai bune, cu lideri mult mai harnici, ar fi bine să veghem la ceea ce există.

În ultima perioadă, dar și prin anii trecuți, am observat și mi-am imginat că o astfel de clădire veche ar putea găzdui o Galerie (permanentă) de Artă a orașului. Știu că discuțiile acestea au loc în general în preajma alegerilor când promisiunile sunt pe modelul „lapte și miere” plus fonduri europene cu nemiluita. Laptele și mierea n-au cum să curgă, pe malul Izei și Tisei, brusc și fără implicarea onestă a reprezentaților noștri dar și a comunității de afaceri. Cât despre fondurile europene, dacă nu au fost atrase până acum când banii erau mult mai mulți și exista o oarecare deschidere la nivel central bruxellez, teamă mi-e că după plecarea englezilor din „echipa” continentală, fondurile se vor împuțina și bătălia pe acestea va fi mai dură.

Revenind, spuneam că o clădire frumoasă, o mică bijuterie din centrul Sighetului mi-a atras atenția. Locuitorii orșului i-au spus din motive conjuncturale „casa pălărierului”. O vedeți în imagine, se află lângă magazinul Oțelu’, fiind ridicată – într-un stil aparte – de către emigrația poloneză care a ajuns în orașul nostru pe la începutul sec. XIX. Și eu rețin că, în partea din față, un domn avea un mic atelier în care confecționa pălării din paie, atelier care a rezistat mulți zeci de ani.

Apoi pălărierul a „dispărut” și casa la care mă refer a fost abandonată și uitată. Știu că acest imobil, construit în anul 1833 (după cum puteți vedea pe frontispiciul clădirii), este o clădire de patrimoniu și face parte din activele Sighetului. Mi-ar face o deosebită plăcere să văd această clădire reabilitată/ recondiționată și utilizată pentru a găzdui opere locale de artă (pictură, sculptură etc), de a fi acea galerie de artă pe care orice oraș cu blazon ar trebui s-o dețină. Inițial m-am gândit să implic – cu acordul Primăriei – Clubul Rotary pentru a găsi resursele și modalitățile de-a face din această clădire – inclusiv prin destinația ei – o atracție.

La sfârșitul anului trecut s-a lansat o nouă rundă (poate ultima?!) de depunere de proiecte prin Programul Ungaria – Slovacia – România – Ucraina (HUSKROUA), ENI CBC, 2014 – 2020. Acest program are și o componentă dedicată turismului (obiectiv tematic – TO3): Promovarea culturii locale și conservarea moștenirii istorice. Prin intermediul acestui program mi-aș fi dorit să depunem un proiect (în parteneriat cu Primăria) prin care să obținem bani pentru reabilitarea clădirii și atribuirea unei destinații cu adevărat urbane: galerie de ară. Din păcate, cu toată bunăvoința pe care am constatat-o, am înțeles că acel imobil are doi chiriași care stau bine merci fără să se preocupe absolut deloc de soarta acestei clădiri de patrimoniu și „blochează”… proprietarul (statul).

În timp ce politicienii – de absolut toate culorile – ne oferă promisiuni (deocamdată) fanteziste, pe care nu le mai crede nici măcar un copil din clasa zero, gen un nou pod peste Tisa cu X benzi, parcare subterană etc, activele pe care le deținem, comoara de lângă noi zace abandonată, poate, poate va dispărea de la sine?!… Moștenirea cultural – istorică este o bogăție pentru care suntem invidiați de multe alte comunități din alte zone dar, incultura, dezinteresul (sau interesul?!), nepăsarea, lipsa de viziune strategică și ce o mai fi, ne „pricopsesc” cu o blazare oficială suspectă.

Sunt convins că este foarte comod să nu faci nimic pentru a nu stârni discuții, dezbateri, controverse dar, dacă tot își doresc anumiți concetățeni să ne reprezinte de ce nu… „sapă unde stau”?
Cine își asumă să conducă destinele unui oraș nu o poate face doar pe promisiuni goale, sunt lucruri simple, „banale”, de maximă urgență, ce se pot rezolva cu un pic de dragoste pentru orașul în care trăim. Există niște reguli precise: se fixează obiectivul/ acțiunea/ activitatea și se asumă termenul de execuție (deadline ne place să zicem pe europenește). Dacă nu, valea și… demisia!

Da, aceste discuții le reluăm periodic, în ton cu ciclurile electorale, le spunem/ citim și atât, dar, poate, fiind din ce în ce mai puțin creduli și mai puțini (scade dramatic populația orașului!… nu mă refeream la politicieni), cei care se gândesc să administreze/ managerizeze Sighetul le vor și auzi!

Aș putea încheia creștinește cu… Doamne ajută!… dar, parafrazându-l pe Louis Pasteur cred, fără niciun dubiu, că… Cel de Sus ajută doar mințile pregătite!…
Oare avem minți suficient (de) pregătite (nu doar pe/ prin hârtii!) dispuse să se focalizeze sincer pe binele Sighetului?…
Răspuns incert, din patru în patru ani!… Din păcate!….

Ion MARIȘ

Topul atracțiilor cu plată din Maramureșul anului 2019:

Memorialul Victimelor Comunismului: 160.000 vizitatori.
Cimitirul Vesel: 110.000+ vizitatori.
Muzeul Mănăstirii Bârsana: 95.000+ vizitatori¹ .
”Mocănița” de pe Vaser: 80.000 de pasageri transportați.
Muzeul Maramureșean (toate secțiile împreună): 70.000 vizitatori.

Nu multe sunt orașele aflate la 4-5 ore distanță de cel mai apropiat aeroport adevărat (Cluj-Napoca), care să dețină un obiectiv turistic ce atrage 160 de mii de vizitatori pe an.
Ei bine, Sighetu Marmației are această șansă extraordinară, prin celebrul Memorial al Victimelor Comunismului, aflat în Top 10 al celor mai frecventate muzee din România.
Numai că, oficial, în anul 2018 la Sighet au fost înregistrate doar 43 mii înnoptări. La o medie de 2,5 nopți per turist, rezultă că cei care și-au ales orașul ca bază au fost cam 17 mii.
Însă, cum ar fi dacă măcar o treime dintre cei 160 mii de vizitatori amintiți ar lăsa în Sighet câte 500 de lei, și nu 10-20 lei ca acum? Aceasta ar însemna încasări de 5,5 milioane de euro/an! Bani grei, pentru un oraș atât de sărac…

Majoritatea vizitatorilor Memorialului vin cu mijloace auto pe care le parchează pe str. Ștefan cel Mare și Gh. Șincai. Ce văd ei pășind spre muzeu, în buricul târgului? Păi, două spații de cazare, Cartea Funciară, cabinete de avocați, o spălătorie auto, coafor, magazine de materiale de construcții, de instalații, de piese auto, de termopane… Cam ca la Poienile de sub Munte…
Singurii 50 m de vad comercial serios din oraș, bucata de pietonală dintre str. Gh. Șincai și ușa Memorialului, loc pe unde trec toți vizitatorii, este ocupată de trei localuri (ale căror terase sufocă strada), de alte birouri de avocați și topografi și de un magazin de mobilă…

Curioșii care merg să exploreze în sens invers, dau de Finanțe, Judecătorie și Primărie, de niște mini-fântâni arteziene murdare și nefuncționale – precum ceasul public de alături, de încă un local, o plăcintărie, o farmacie și celebrul ”Cui”…
Dacă ați veni pentru prima dată la Sighet și ați da de tot acest bazar, ați mai rămâne??
Până și pitoreștii vânzători de artizanat au fost alungați de pe Pietonală, deși dădeau culoare locului, fiind ”înlocuiți” cu un magazin de suveniruri care a falimentat, apoi…

Unde să stai și ce să faci
Pentru ca turiștii să-și prelungească șederea la Sighet, trebuie îndeplinite două condiții.
1: să aibă unde să stea;
2: să aibă ce să facă.

1. Degeaba vrem armate de turiști, pentru că Sighetul nu dispune decât de 643 de locuri de cazare! Da, cât un singur mare hotel! Ar mai fi 90 de locuri în hotelul închis ”Coroana” și alte 38 plus 15 camere în lucru în noi spații hoteliere, apoi Airbnb-urile, proiectele Iurca, Șuștic și Teitelbaum, așa că, la un moment dat, vor exista vreo 1000 de locuri de cazare… Total insuficient!
Spre comparație, Moiseiul deține, acum, 700 de locuri, Vișeul de Sus – 1000, Ocna Șugătag – 1500, Baia Mare – 1800 și Borșa – 2000 de locuri de cazare!
Am discutat cu un agent sud-coreean care voia să aducă anual câte 15-20 serii de câte 150 de turiști. La întrebarea ”cazare?” discuția s-a blocat, nici un hotel din întregul județ Maramureș nu are capacitatea de a caza, deodată și în același loc, ”atâta lume”! Cel mai mare hotel sighetean, ”Grădina Morii”, nu are decât 100 de locuri. Nicăieri, pe 200 km rază în jur, nu există hoteluri cu 300 de locuri și peste, cu puține excepții în Vatra Dornei, Cluj, Oradea și Bukovel (UA)…

Soluții? Pentru a caza mai mulți turiști, la Sighet ar trebui deschis un hotel de 3-400 de locuri. De acord, pensiunile sunt grozave și specifice Maramureșului, dar zona are nevoie și de hoteluri mari, numărul de turiști crește exploziv de la an la an, acesta fiind deja dublu chiar și față de 2014, chiar dacă localnicii nu realizează asta! Dacă acel hotel nu va fi la Sighet, atunci se va construi în altă parte…

2. Ce pot face turiștii în municipiu, în afara Memorialului?
Să viziteze un ”Memorial în oglindă”, peste drum de cel adevărat (în spațiul ”Plimob”), cum i-a propus Ovidiu Nemeș în 2013 aerianului ministru al Culturii, Daniel Barbu, cerându-i sprijinul?! Noroc că Barbu a zburat rapid din funcție, așa că ridicola utopie a murit în fașă…
Din păcate, celălalt mare muzeu sighetean, cândva pitorescul Muzeu al Satului, absoarbe sub o treime (50 mii) din vizitatorii Memorialului. Dacă îl vedeți, înțelegeți de ce: arată ca un sat fantomă, unde nu trăiește nici măcar un câine, pisică sau găină, nu este cultivată nici o floare ori vreo gulie, plouă prin acoperișuri, morile pe apă sunt o ruină totală…
Iar mărirea recentă a tarifelor Muzeului Maramureșean este exagerată: câte 10 lei pentru vizitarea oricărei secții, fie ”Sat” (singurul care ar merita banii), Etnografie, Wiesel, Istorie ori Științele Naturii, fie micuța Casă Stan Ion Pătraș – când Cimitirul Vesel costă doar 5 lei?! Da, la Memorial se plătesc 10 lei, dar ai ce să vizitezi acolo vreme de 2 ore… Iar intrarea la grosul muzeelor băimărene ori clujene costă numai 5-6 lei…
În afara muzeelor, Sighetul nu oferă multe. Ar mai fi Sinagoga și bisericile, însă Centrul Vechi e în ruină și, în loc să fie un shopping mall european, este un loc plin de chinezării, păcănele, farmacii și second-hand-uri, apoi Solovanul și malurile Izei sunt de nevizitat, nu există vreun aqua park sau teatru…

Festivalurile sunt organizate așa cum știți, așa că aduc doar cheltuieli suplimentare la buget, în loc de impact internațional, încasări și turiști veniți special (Gărâna ori ”Anonimul” sunt departe)…

Soluții? Pentru mărirea atractivității Sighetului, reamenajarea și rebranduirea Muzeului Maramureșean, respectiv upgradarea festivalurilor patronate de Centrul Cultural, trebuie oameni noi, iar pe de altă parte, Primăria trebuie să redirecționeze prin centru fluxul turiștilor către Memorial (aceasta e una din cheile succesului!), să reabiliteze Centrul Istoric și multe altele…
Iar dacă lucrurile vor rămâne neschimbate, vom continua să privim cu buzele umflate cum tot mai mulți turiști trec prin Sighet doar pentru a-și cheltui banii în alte părți…

Teofil IVANCIUC
februarie 2020

[1] Mănăstirea a fost vizitată de mult mai multe persoane (pelerini, copii etc.) decât adulții plătitori de bilet la muzeu, probabil de 3-400 de mii de vizitatori, fenomen valabil, la o scară mai redusă, și pentru Cimitirul Vesel.

După întâlniri, mai dese ori mai rare, cu jurnaliști români – și nu numai – din jurul granițelor țării, conducători ai UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România) au ajuns, zilele trecute, și la românii de peste Tisa. Miercuri (12 februarie a.c.) dimineața, dl. Doru Dinu Glăvan – președintele Uniunii și ziaristul Miron Manega – purtătorul de cuvânt al acesteia, însoțiți de Adrian Marchiș de la Radio România, președintele Filialei Maramureș a UZPR, au trecut prin Sighet. De data aceasta doar au trecut, dar au promis că, în curând, vor veni aici pentru o întâlnire cu tinerii de la revistele „AXA” și „Iluminări”. Și s-au oprit la Slatina (Solotvino), în Ucraina, unde s-au întâlnit, pentru prima dată, cu ziariști din presa scrisă, radio și televiziune, dar și cu reprezentanți și conducători ai unor asociații culturale de acolo, din Transcarpatia. Oficiul de gazdă primitoare l-a făcut primarul localității, dl. Gheorghe Uhali. Întâlnirea a fost onorată și de prezența domnului Florin Pîrvu, consulul României, care și-a declarat întreaga disponibilitate pentru a sprijini activitățile de acest gen. Au mai participat ziariștii sigheteni: I. Ardeleanu-Prucu și Florentin Năsui. Preț de câteva ore au avut loc aici discuții deschise, fără nici un fel de reținere, și de o parte și de alta, despre situația și starea îngrijorătoare pe care o traversează, despre ce se face și, mai ales, despre ce ar trebui și s-ar putea face pentru a o îmbunătăți. Timpul de emisie în limba română este tot mai scurt, baza materială tot mai precară, personalul tot mai puțin și susținerea financiară tot mai subțire. Una dintre soluțiile care au prins contur pare să fie aderarea acestor jurnaliști la UZPR, o soluție care s-ar putea traduce în: „Ajutați-ne, ca să vă putem ajuta!”. Dar s-au mai discutat și altele. Primarul a promis, și el, să se angajeze mai ferm și să-i antreneze și pe ceilalți primari din celelalte comunități românești. Și, în final, ca un semn de firească recunoștință, celor care de mulți ani stau aici, la nordul cel mai de nord, pe baricadele limbii și culturii române și sunt hotărâți să meargă mai departe, conducerea UZPR le-a acordat prestigioasa Distincție „Credință și Loaialitate”, pe care au primit-o: Geta Marina, Elvira Chilaru, Ion Huzău și Ion M. Botoș.

În după-amiaza aceleiași zile Doru-Dinu Glăvan și Miron Manega s-au întâlnit la Baia Mare cu membrii Filialei UZPR Maramureș și au discutat despre problemele care stau azi în atenția jurnalistului, despre activitățile pe care UZPR și le-a propus pentru acest an și despre alte chestiuni specifice unei uniuni care vrea să fie o prezență vie și constructivă în societatea românească de azi și de mâine.

prof. I. Ardeleanu – Pruncu

NR: În fotografie, de la stânga la dreapta, M. Manega, D.D. Glăvan, F. Pîrvu, Gh. Uhali și A. Marchiș.

Foto: Florentin Năsui

Oare pentru a cîta oară sunt nevoită să repet dictonul „niciodată să nu spui niciodată”…

E lucru verificat, cam la tot ce e nou, la început, apare o respingere, exact ca la un corp străin, dar daca stai bine cu anticorpii și ai un organism care să lupte cu infecția, se întrevăd oarece șanse de reușită. Așa a fost și în cazul meu la prima mea experiență cu facebookul și, în general, orice mijloc tehnic de comunicare, mi-a dat ceva bătaie de cap. Am învațat exersînd și atunci cînd am realizat în ce m-am băgat, am vrut să ies imediat! Am simțit că am pătruns într-o arenă cu lei, unde ești aruncat direct în colții lor, care de-abia așteaptă să te sfîșie și să te devoreze. O lume de atotcunoscători, de analiști specializați mai ales pe viețile altora. Iubirea și ura situîndu-se pe același palier, distanța fiind doar o muchie de cuțit. Se promovează și se desființează personaje cu o viteză amețitoare. Toate frustrările acumulate de unii și altii, sunt valorificate la greu, pentru fiecare găsindu-se adepți, sau dimpotrivă. Dacă nu faci parte dintr-o „parte”, ori ești din „ciuma roșie” ori din cea „galbenă”.

Eu sunt o fire expectativă, caut atît cât pot, să nu mă angrenez în dispute politice, sunt și postări de suflet din care ai ceva de meditat, sau anumite evenimente importante de ultimă oră. Îți trebuie multă „îndemînare a capului” ca să discerni din noianul de informații cam ce să selectezi, care sunt credibile și care nu. Plecată fiind din țară, pot să zic, că am fost conectată non-stop la mijloacele de informare în masă și că, facebookul mă ajută. Recunosc că, la început, cam după o lună, am vrut să-l desființez. Însă între a vrea și a putea, e o cale lungă! Calculînd „colateralele” pierdeam anumite facilități. Fiind împrăștiați pe trei continente, informația imediată, e vitală. Așa că, am învățat să mă „strunesc” singură, să nu comentez unde nu-mi fierbe oala și am ajuns la concluzia că poți să ai un rol fie și de moderator. Unde văd că-i vrajbă, să găsesc cuvintele potrivite s-o potolesc, unde-i prea mare îndărjirea să aduc argumente care să dea de gîndit.

E drept că mi-am auzit și anumite „corecturi” cu un limbaj, pe care eu nu credeam că l-ar tolera cineva, în comunicarea dintre oameni. Cîteodată parcă e nevoie de o anumită cenzură, bine stipulată, care să sancționeze derapajele în exprimare. Dar, eu zic, că fiecare se naște pe limba lui și așa și moare. Ești educat sau nu ești! Am învățat să selectez acele evenimente, care, chiar prezintă un interes.

Dacă m-ar pune cineva să definesc facebookul, așa cum îl văd eu, ca un om simplu, de la țară, i-aș răspunde că îl văd ca pe un „poduț” din fața porții, unde se adună vecinele și discută starea nației. După ce-s luate toate la puricat, spovedite și judecate, se retrag, pînă a doua zi, cu forțe și informații proaspete. „Oceanul nu se satură de apă și oamenii de bîrfă”. Sau i-aș răspunde indirect cu un banc de pe vremuri, atunci cînd Bulă a fost întrebat cum vede el comunismul: „Comunismu-i ca vaporu’. Merge înainte? Merge! Se clatină? Se clatină! Îți vine rău de mare? Îți vine! Dar poți să te dai jos? Nu!

Iluminarea mi-a venit de la fiica mea care nu vede în facebook un viciu în sine, zice ea, important e scopul și timpul dedicat lui. Exact ca și în cazul banilor, banii în sine nu sunt răi, ci dragostea de bani. Sunt mereu diferențe de făcut! Se zice că Dumnezeu ți se dezvăluie prin lucruri, fenomene, anumiți oameni…

S-a mediatizat în ultima perioadă cazul de discriminare al celor doi brutari din Sri Lanka izgoniți de un sat de creștini din Ditrău. Tot în această perioadă fiica mea, care locuiește în Africa, mi-a postat niște imagini cu ea și comunitatea în care trăiește, încercînd să implementeze anumite practici care să-i ajute și să le mai ușureze traiul.

Am vrut să fac o paralelă între răutatea, fie ea și religioasă de pe chipurile sătenilor din Ditrău, adunați la Căminul cultural să-i judece pe cei doi că au pielea neagră, și iubirea față de semenul tău, fie el și alb. Cine oare poate să-i facă să înțeleagă că ura dezbină, iar Iubirea unește! Nu o să bat monedă pe acest adevăr, o să vă trimit doar o poză făcută în Africa, să vedeți cît poate spune o fotografie, unde apar doar chipuri negre și doar una albă (fiica mea), la un curs de inițiere cum să-și prepare detergenți pentru casă. Oare de ce unii pot, iar alții nu vor să poată? Dacă acel preot, care a aruncat sămînța discordiei și-ar fi luat rolul în serios de a fi moderator între oameni, evenimentul nu ar fi fost atît de virulent. Ne mai mirăm că apar boli necunoscute transmise de la animale la om. Dacă din Răutatea omenească s-ar declanșa un virus, s-ar termina cu Pămîntul, nu ne-ar salva decît Dumnezeu. Primim avertismente, dar nu le băgăm în seamă, pînă o dată….

Vă trimit și imagini cu construcția unei biserici, de cît de puțin e nevoie ca să atragi masele. Ar trebui să se înțeleagă că Biserica nu reprezintă doar ziduri, Biserica este Omul! Faceți o comparație între catedralele faraonice de la noi și austeritatea „corturilor” din Africa, unde însa se înghesuie sute de creștini. Oare ce-i mînă? Eu cred că doar cuvîntul lui Dumnezeu, de la inimă la inimă și nu de la culoare la culoare!

I-aș sugerez preotului din Ditrău să mediteze doar la două versuri din rugăciunea Sf. Francisc de Asissi: Doamne, fă din mine un instrument al împăcării dintre oameni!

Ileana PISUC
Dallas, SUA

Sala „Monica Chifor” a Școlii de Muzică din Sighet reprezintă sufletul culturii sighetene. De ce? Pentru că, indiferent de eveniment, fie el legat de muzica clasică, fie de folclor, fie „baluri ale bobocilor” etc., sala „Monica Chifor” este singura sală menită și capabilă să susțină astfel de evenimente. Este o sală foarte valoroasă pentru acest oraș, nu numai prin numărul de evenimente organizate acolo ci și prin faptul că, din punct de vedere acustic, este excepțională, nu numai prin arhitectura sa, ci și prin materialele de izolare folosite pentru pereții acesteia.

În ultimele decenii, această sală a găzduit concerte de o anvergură cu mult peste ce s-ar aștepta oamenii de la un oraș de mărimea Sighetului. Cum a fost acest lucru posibil? Simplu: prin talentele de renume internațional care și-au fundamentat educația muzicală în această școală, datorită unui corp profesoral de excepție pentru o școală de acest tip.

Până în urmă cu zece ani, în această sală, Filarmonica din Satu Mare oferea constant concerte care erau mult apreciate și necesare pentru dezvoltarea culturală a oamenilor din Sighet, și, până nu demult aveam un pian care era capabil să facă față mâinilor ferme, dar pline de magie, ale pianiștilor care erau tot timpul întâmpinați de o sală plină, dornică să asculte muzică de înaltă calitate.

Din păcate, toate acestea sunt în momentul de față suspendate. Din ce cauză?

Deoarece în sala „Monica Chifor” există un pian Thomann achiziționat acum 10 ani, care a „îmbătrânit”, fiind tot timpul utilizat cu pricepere de mâinile talentaților copii de la Școala de Muzică, care, de mici au fost aplaudați când susțineau examenele sau câte un concert. Sutele, miile de ore de exersat și concertat și-au pus amprenta asupra… pianului. Astăzi pianul este aproape inutilizabil, se dezacordează în timpul concertelor, fiind incapabil să reproducă un sunet curat și corect din punct de vedere muzical.
Copiii de la Școala de Muzică ce își formează urechea muzicală, acordându-și-o la acel pian din sala „Monica Chifor”, interpreții de mare anvergură care odată susțineau regulat concerte în acea sală și care astăzi doresc să readucă pe acea scenă sufletul muzicii clasice, oamenii care sunt dornici să se dezvolte cultural și să își delecteze auzul cu opere muzicale de cel mai înalt rang, cu toții au nevoie de un instrument principal nou în această sală.

Cum se poate realiza?

Printr-un proiect foarte ambițios; de aceea sora mea Aurelia Vișovan – pianistă, Ioan Muntean – directorul Școlii de Muzică și cu mine, am inițiat acest proiect prin care dorim să achiziționăm un nou pian pentru sala „Monica Chifor”. Convinși că putem reuși, ne-am propus să strângem suma de 30.000 de euro pentru a readuce viața muzicală pe care în trecut această sală o genera, iar un pian Yamaha nou, de concert, ar fi exact ce ar trebui.

Echipa Interact Club Sighet, în colaborare cu Rotary Club Sighet, a preluat această inițiativă de a susține acest proiect atât de util, dar cu un scop atât de nobil.

Pe data de 20 martie 2020, Aurelia Vișovan, actualmente profesor universitar la Conservatorul din Nürnberg și asistent universitar la Conservatorul din Viena, va susține un concert de pian aici, la Sighet, cu scopul de a ne reaminti cât de important este un instrument bun pentru ca și elevii școlii cât și pianiștii de carieră să poată evolua la nivel maxim.

Suma este una enormă, dar nu ne descurajează, căutăm sponsori dornici să susțină proiectul și implicit aproape tot ce înseamnă viața culturală a acestui oraș. În momentul de față colaborăm cu majoritatea ONG-urilor din Sighet fiindcă dorim ca tot orașul să fie implicat în această acțiune care va face sala „Monica Chifor” să renască și totodată și Școala de Muzică. Și nu în ultimul rând, am făcut demersul necesar, solicitând sprijin financiar și de la Consiliul Local al municipiului Sighet. Împreună putem reuși!

Aurel VIȘOVAN, membru Interact Sighet,
clasa a XI-a B, CNDV

Marți, 04 februarie 2020, la sediul PNL Sighet a avut loc prima conferință de presă din noul an, cu promisiunea că prezența în fața sighetenilor și-a decentei prese locale va fi o constantă și nu o excepție.

La conferința liberalilor sigheteni a participat un trio foarte motivat – se pare! – de provocările acestui an electoral: Daniela Onița – Ivașcu, președinta PNL Sighet, Nelu Știrb, vicepreședinte și Vasile Bodnar, consilier local.

Conform formatului standard al conferinței de presă, prima parte (susținută de președinta liberalilor sigheteni) a fost dedicată discuțiilor și proiectelor analizate/ aprobate în ultima ședință a Consiliului Local Sghet. Am reținut un lucru foarte important, repartizarea locuințelor sociale, amplasate în două imobile deja finalizate (din zona Fuchs – Făget), urmează să intre în linie dreaptă. Da, era și cazul să se întâmple acest lucru! Au fost depuse, pentru cele aproape 100 de locuințe sociale, 575 dosare (unele sunt – atenție! – din… 1998!), fiind actualizate aproximativ 104 dosare. Să vedem cât de repede se vor mișca lucrurile, orice amânare a repartizării ar fi o greșeală majoră a Consiliului actual ce-și va încheia mandatul în câteva luni.

Mi-a atras atenția și abordarea pro-cetățean a consilierilor care s-au opus majorării tarifelor solicitate de către societatea de salubritate Herodot.

În intervenția sa, medicul Vasile Bodnar a pledat convingător pentru înființarea în cadrul Spitalului Municipal Sighet a unei secții de îngrijire paliativă.

Nelu Știrb a făcut un scurt bilanț al realizărilor liberale în anul 2019 dar, cel mai important mesaj a fost cel de aducere aminte și sugestia de implicare (nu doar liberală) pentru comemorarea marelui om politic Iuliu Maniu, decedat la Sighet la 5 februarie 1953.

Ziua de 5 februarie trebuie să ne amintească nu doar de Iuliu Maniu ci de toate marile personalități ale României interbelice ucise de un regim brutal, ce și-a disprețuit programatic intelectualii. (Nota bene: nici azi, din păcate, intelectualii nu sunt printre favorizații sistemului… democratic!).

Revenind la conferința de presă, aceasta a avut și o mică „repriză” de întrebări. Încercând să aflu câteva dintre proiectele pe termen scurt pe care le va propune candidata liberalilor la „fotoliul” de primar al Sighetului am fost asigurat – deocamdată – de secretizarea maximă, pentru a nu fi „plagiată” de contracandidații din competiția ce se va desfășura peste câteva luni. Sunt foarte, foarte curios să auzim/ vedem câteva proiecte credibile!

Ar trebui să avem o ofertă de primariat suuuper generoasă! După 30 de ani de experimentat democrația ne așteptăm la abordări echilibrate, fără parti – pris – uri, ale celor care ne doresc și/ sau își doresc progres și prosperitate pentru… comunitate. Sună bine, nu?

Da, în curând vom afla toate „secretele” viitorilor candidați! Se deschide sezonul paradisului electoral!

Trebuie să decidem ce ne dorim, care ne sunt așteptările! Nu chiar azi! :))

Ion MARIȘ

Deși am fost de multe ori în Spania, anul acesta am avut ocazia să văd pentru prima dată niste spații cutremurătoare… cimitire imense pe locul gropilor comune în care zac victimele asasinate acolo de comuniști în 1936. La Paracuellos de Jarama (la est de Madrid) 11.000 de morți, asasinați în câteva zile, la Aravaca (la vest de Madrid) „doar” 800 de morți. Și asemenea masacre au avut loc în multe orașe din Spania acelor ani din ordinul guvernului de stânga, controlat de comuniști sau a diverselor autorități locale în subordinea acestuia.

Simt că pământul arde și morții vorbesc… acești oameni, ale căror oseminte zac sub picioarele noastre nu au murit în luptă, nici nu au trecut vreodată prin fața unui tribunal, au fost arestați la grămadă și în mare grabă în toamna anului 1936 pentru opoziția reală sau presupusă față de regimul dirijat de la Moscova… mulți preoți și călugărițe, militari suspectați, membri reali sau presupuși ai partidelor de dreapta, femei, copii și bătrâni din familiile opozanților politici sau pur și simplu aflați la locul nepotrivit în timpul raziilor… Închisorile din Madrid au devenit repede arhipline și atunci comuniștii au organizat repede câteva sute de spații de anchetă și detenție ad – hoc, numite ceka, după modelul sovietic. Acolo, sub conducerea consilierilor sovietici, s-au aplicat torturile care au îngrozit Madridul. Umbra lui Stalin se întindea peste Europa….

Când trupele naționaliste s-au apropiat de Madrid, autoritățile comuniste (generalul Miaja și Santiago Carillo, ulterior mare prieten al lui Ceaușescu) simțind că pierd controlul situației, au evacuat toate închisorile… dar nu pentru a-i elibera pe deținuți ci pentru a-i lichida în masă! Asta s-a întâmplat la Paracuellos de Jarama – un adevărat abator al Spaniei comuniste și în alte locuri. Un Katyn al Spaniei!

După 3 ani, la terminarea războiului civil, gropile comune au fost descoperite… și de atunci încoace cimitirele înseși și monumentele comemorative constituie un locaș de reculegere și rugăciune. O parte din cei asasinați au fost deja canonizați de Biserica Catolică (în total, 1918 martiri spanioli uciși în perioada 1936-1939 au fost canonizați până acum de Papa Ioan Paul al doilea, Papa Benedict al XVI- lea și actualul Papa Francisc) iar alte dosare de canonizare sunt în curs de finalizare.

Stau și mă gândesc… și încerc o comparație… în România comunistă nu au fost masacre cu mii de victime în câteva zile… dar am avut Piteștiul și Gherla cu spălarea creierului, torturi zi și noapte ani de zile la rând… Canalul cu exterminarea prin muncă forțată epuizantă… alte zeci de închisori în care frigul, foamea și mizeria au secerat mai lent dar sigur atâtea vieți… doua milioane de români întemnițați… teroarea generalizată asupra populației… minciuna perversă inoculată decenii la rând…În Spania, comuniștii au ucis mult și repede fiindcă nu aveau mult timp la dispoziție… la noi însă au avut timp nelimitat să ducă barbaria și dezumanizarea la cote performante și s-o extindă la scara întregii societăți, cu viclenie și rafinament tot mai mare… lichidarea valorilor și instituțiilor și înscăunarea diavolului ca „înger de lumină”, un dresaj în masă care a pervertit în mare măsură sufletul poporului nostru, care după 3 decenii de oarecare libertate încă nu s-a trezit pe deplin din coșmar…. Constatăm cu durere mereu mai mare proporțiile dezastrului comunist din România și consecințele sale pe termen lung… În Spania anilor ’30 comuniștii au făcut doar un… „antrenament”.

Preot prof. Marius VIȘOVAN

foto: Marius Vișovan