„…Munții Maramureșului gem/ Blestem, de potop și de pară/ Pe toate năpârcile ce-au năvălit în țară/ Pe toate domniile cu sufletul de fiară…” (Aurel Vișovan, Rapsodia Maramureșului)

Unul dintre centrele rezistenței anticomuniste din România, Maramureșul istoric, a dat un important prinos de jertfe pe altarul valorilor creștine și al libertății naționale. Preoți și învățători, călugări și călugărițe, intelectuali, studenți și elevi, precum și mulți țărani luminați și dârji au luptat și suferit în munți, închisori și lagăre mărturisind credința în Dumnezeu și în destinul creștin al neamului românesc. Numărul lor este probabil de ordinul miilor, dar dispariția  fizică a multora înainte de 1989 cât și răspândirea în alte zone ale țării face imposibilă o statistică exactă. Lor li s-au adăugat un mare număr de soții, mame, fiice, surori sau rudenii ale celor implicați direct în lupta anticomunistă care au fost prigonite prin arestări, anchete, bătăi, uneori detenție efectivă de câteva luni (fără judecată), pierderea locului de muncă, percheziții, presiuni și șicane, măsuri discriminatorii la adresa copiilor, etc. În afara celor direct persecutați, o mare parte a populației maramureșene a manifestat în măsuri diferite o  rezistență pasivă, refuzând integrarea deplină în „noua ordine” comunistă, ceea ce a atras Maramureșului  epitetul de „mic-burghez și contrarevoluționar” . În afară de orașul Sighet, capitala istorică a Maramureșului, centrele rezistenței au fost comunele Ieud și Dragomirești de pe valea Izei, atât prin numărul mare de persoane implicate cât și prin amploarea evenimentelor petrecute acolo (inclusiv ciocniri armate cu Securitatea). Momentele fierbinți ale rezistenței maramureșene au fost evocate pe larg în textul meu de acum câțiva ani intitulat „Martirii Maramureșului” (și care poate fi citit aici).

Fără a avea pretenția exhaustivității sau a unor clasificări nepotrivite, din lista elitei rezistenței anticomuniste nu pot lipsi Ilie Lazăr, Ioan Bilțiu Dăncuș, preot Ioan Dunca Joldea, Aurel Vișovan, Vasile Popșa, Gheorghe Rednic, Vasile Vlad, Ion Bohotici precum și multe alte nume mai puțin cunoscute dar care trebuie salvate de uitare și cinstite cel puțin pe plan local (în cele două lucrări ale mele pe acest subiect, „Mărturii ale rezistenței anticomuniste din Maramureș” și „Maramureșul în lupta anticomunistă” am reușit să conturez sumar câteva zeci de biografii ale eroilor maramureșeni dar efortul de cercetare merită continuat). Și pentru toți cei trecuți la cele veșnice să înălțăm rugi fierbinți către Atotputernicul Dumnezeu ca primindu-i în gloria Sa să-i facă mijlocitori cerești pentru maramureșenii de azi și pentru tot neamul românesc.

După recenta plecare la cele veșnice a domnului Gheorghe Bărcan mai avem printre noi 6 seniori nonagenari (dar cu o tinerețe spirituală remarcabilă!) pe care-i respectăm și cu care ne mândrim (în paranteză localitatea de naștere și domiciliul actual):  Vasile Bizău (Dragomirești – Franța), Nistor Man (Șieu – Tg. Mureș), Petru Codrea (Vadu Izei – Sighet), Ioan Pop – Arvinte (Breb – Timișoara), Ioan Dunca (Ieud – Vișeu de Sus), Aurel Vlad (Dragomirești – București). Le urăm multă sănătate!

Într-o Românie debusolată, Maramureșul (deși nu este un pol de putere politică sau economică) reprezintă un reper autentic. Există încă resurse de credință și jertfă, există încă români curați pentru care neamul românesc înseamnă ceva. Ceva sacru pentru care merită să lupți și să te sacrifici, pe temelia martirilor de ieri și cu speranța în Înviere!

Preot prof. Marius Vișovan

„Noaptea Cercetătorilor Europeni” de la Sighet s-a bucurat de participarea multor vizitatori, în special tineri, elevi, care au relaționat activ cu „magicienii” de la standurile de prezentare ale realizărilor și succeselor celor care au venit să-și comunice ideile, experimentele, preocupările, din domenii de vârf ale științei și tehnologiei.
Interesul a fost la cote maxime iar explicațiile „lectorilor” au confirmat că „bucuria cunoașterii” este molipsitoare. I-am putut vedea pe tinerii preocupați de știință „exprimându-se” cu mult peste nivelul de… manual.

Un alt scurt material video ne va confirma că „Noaptea Cercetătorilor Europeni” cultivă… Lumina Cunoașterii:

Salut, Sighet!

Foto & Video: Vlăduț Negrea

Un proiect gândit de tineri pentru tineri are loc anul acesta, încă o dată, la Sighetu Marmației – un eveniment care scoate elevii din sala de clasă și transformă învățarea științelor prin metode practice și inedite.

Invităm toți elevii și profesorii să ni se alăture pentru un proiect cu totul special, cu scopul de a învăța și descoperi știința alături de un grup de mentori, cercetători și profesioniști ai unor universități și companii de renume mondial.

Elevii și profesorii se vor înscrie în cadrul unui Program de Mentorat online care se va încheia cu un Festival de Științe fizic, organizat pe 21 septembrie 2024 în Parcul Central din Sighetu Marmației.

Programul este GRATUIT și destinat tuturor profesorilor și elevilor, indiferent de nivelul lor academic. Chiar și tinerii care susțin că „urăsc” științele sunt invitați să le exploreze dintr-o nouă perspectivă.

Programul include următoarele materii: Artă, Matematică, Chimie, Biologie / Medicină, Neuroștiință, Fizică, Chimie, Astronomie, Sustenabilitate, Geografie, Informatică & Inteligență Artificială, Robotică.

Tinerii se pot înscrie și în echipele pentru logistică și promovare.

Locurile sunt limitate și alocate în ordinea înscrierii. Pentru mai multe detalii și înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc311BV840-0XSw6smT0QjS1FHTharqKviBDBSAV-hokfy5VA/viewform

Echipa de organizare a acestui program și festival este alcătuită în întregime din tineri maramureșeni care doresc să aducă știința și educația prin metode practice și non-formale mai aproape de Sighet. Pentru a susține acest proiect avem nevoie de ajutorul celor din sectorul industrial cu posibilitatea de a susține proiecte non-profit. Susțineți educația tinerilor sigheteni alături de noi!

Comunicat de presă

Plouă cu premii chiar și în vacanță pentru CNDV-iști. Trupa AxA formată din: Nicoleta Giurgi, Alexandru Stan, Carolina Burcuș, Cristi Roman, Mira Orza, Oana Maria Hîrb, Petra Itu, Silviu Andrei Pontoș, Sonia Duma, Sonia Marina și Vasile Gabriel Vouciuc, coordonată de prof. Brîndușa Oanța, se întoarce acasă cu Mențiune pentru trailerul de la secțiunea Boovie, cartea Sfârșitul Șoaptelor- Decembrie 1989, de Ruta Sepetys.

Cea de-a VIII-A ediție a festivalului de booktrailere – BOOVIE, a avut loc în perioada 25-28 iulie 2023, la Brașov, unde, din cele 555 de echipe care s-au înscris în perioada februarie-martie, 494 au finalizat book-trailerele și, în urma unei selecții riguroase, s-au calificat 385 de echipe din țară și din străinătate. Tema din acest an a festivalului a fost „The book of new beginnings”.

Carmen Ion este cea care a înființat acum opt ani concursul prin care tinerii sunt încurajați să citească și ulterior să transpună narațiunea într-un trailer. Profesoară la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani și coordonatoare a festivalului Boovie, Carmen reușește să ducă concursul la un alt nivel, internațional, și să fie prezentată în rubrica „Omul sfințește locul”, de către Ministerul Educației.

Brașov – oraș de poveste!! Cele patru zile au trecut atât de rapid, încât nici nu am sesizat. Fiecare dintre ele a fost una solicitantă, cu ateliere multe și peripeții. Marți, 25 iulie, am ajuns în gară la ora trei dimineața. Nu aveam apă sau mâncare. Știu doar că adormisem la un moment dat pe umărul cuiva, în timp ce prietenii mei dădeau în Tarrot. Miercuri, 26 iulie, mi-am început dimineața cu proiecția de film a documentarului „De ce mă cheamă Nora Iuga când cerul meu e senin” regizat de Carla-Maria Teaha, eveniment organizat de Ora de cinema. La finalul ecranizării, am putut interacționa cu regizorul. Ideea mea preferată din film? –„Am rupt o floare din salcâm. Mă iubește? Nu mă iubește? Mă iubește, dar salcâmii mint.”. În seara aceea, a avut loc concertul lui Emilian. Joi, 27 iulie, am participat la IDENTITY cu Bogdan Trifan, un atelier în care Bogdan ne-a ajutat să explorăm hermeneutica identității prin jocuri teatrale și mișcări ale corpului. Un alt atelier interesant a fost cel ținut de către Iulia Voicu – Ora de cinema – cum analizăm un cadru de film. Cum unii dintre noi sunt pasionați și de muzică, am fost și la atelierul performativ de compoziție al lui Alexei Țurcan – Urmează muzica. Pasionații de poezie și-au dat întâlnire la atelierul lui Gabriel Cărtărescu – Ideea e că. Preferatul meu? Cu siguranță Haos și Inspirație susținut de Andrada Strugaru. M-am simțit atât de inspirată și atât de aflată în „haosul” meu interior, încât nu am putut să nu scriu poezii.

ce-ți spune mintea atunci când mă privești?
cum mă simt acum
e albastru
e ca și când aș mânca noodles în pijamale cu carouri
iar tu mi-ai vărsa paharul cu cola
pe șosete
e intim să te știu aproape și totuși mult prea departe de adevăr
adică să tot alerg după busul din stația 3
chiar dacă știu
că nu mai avea să vină

e intim și nu e
când te văd uitându-te la mine în timp ce dorm
fără să scoți
vreun sunet.

În seara aceea a avut loc și Gala. Echipa noastră a fost nominalizată alături de altele patru, pentru cea mai bună interpretare masculină.
Vineri, 28 iulie, ne-am servit croissant-ul cu ciocolată pe o terasă amplasată în centrul orașului, bucurându-ne de ultimele clipe petrecute la Brașov și cumpărându-ne brățări colorate. De la ploaia din timpul festivității, până la scaunele folosite pe post de umbrelă, Trupa AXA s-a distrat și evidențiat și anul acesta. Mențiune pentru Axiștii boovie-ști!

***

Ce a însemnat BOOVIE 8.0 pentru Trupa AxA? Iată câteva mărturisiri „la cald”:

Silviu Andrei Pontoș: Boovie a fost unul dintre evenimentele definitorii pentru anii mei de liceu, aceasta fiind a patra ediție la care particip, într-un fel sau altul. Experiența de la acest festival este una inedită, elevii participanți fiind foarte diverși, festivalul aducând laolaltă liceeni pasionați de o gamă largă de domenii. Un alt element care definește Boovie, din punctul meu de vedere, sunt oportunitățile de învățare și networking, prezente în toate etapele concursului, de la dezvoltarea trailerului, la participarea la ateliere și mai ales la experiența de voluntar în cadrul festivalului (da, chiar și elevii participanți având opțiunea de a opta pentru asta). Acestea fiind spuse, doresc să urez mult succes celor care vor duce echipa AxA în al 5-lea an de activitate!

Sonia Duma – Boovie a fost pentru mine o inspirație. Mereu am pus suflet în tot ceea ce am făcut și aici am învățat pe pielea mea că doar așa poate veni și succesul. Au fost multe zile pline de pregătiri, filmări, chiar și nopți nedormite, dar niciodată nu am simțit că o facem în zadar. Festivalul în sine, anul acesta la Brașov, a fost, la fel ca edițiile de la Focșani, despre oameni talentați și film. M-am bucurat să văd atâtea fețe cunoscute, să cunosc altele și în special să caut entuziasmul nelipsit din ochii lor. Deși totul a fost pe repede înainte și încă nu îmi amintesc cum au trecut patru zile, cel mai mult mi-a plăcut atmosfera (in traducere: brățările matchy, atelierele, ochii fără lacrimi, cărțile Mirei de poezii și furtuna de la premiere). Le sunt recunoscătoare echipei mele și în special doamnei Brîndușa pentru că m-au crescut încă un an. Aș spune că îmi voi aminti zâmbind de toate sau, mai de grabă, aș plânge știind că s-au terminat atât de repede.

Vasile Gabriel Vouciuc –Pentru mine, anul acesta a fost al treilea an consecutiv de Boovie și acest festival nu m-a dezamăgit niciodată. Dacă în anii anteriori, la Focșani, Boovie-ul însemna pentru mine participarea la numeroase ateliere sau implicarea în cadrul redacției festivalului, anul acesta am profitat de frumusețea noului oraș-gazdă și am încercat să descopăr tot ceea ce are Brașovul de oferit. M-am perindat prin muzee și librării, prin impunătoarea Biserică Neagră, dar, nu în ultimul rând, la scena din Piața Sfatului pe care, spre surprinderea noastră, am și urcat printre câștigători, am cunoscut persoane noi și am legat prietenii, bucurându-mă totodată de atmosfera de festival. Acesta a fost ultimul Boovie pentru mine, și recunosc că mă voi despărți cu greu de acest concurs-festival care mi-a ajuns la suflet încă de la prima ediție.

Oana Maria Hîrb – A fost o experiență foarte faină! Cu siguranță aștept și ediția de anul următor – la cât mai multe fotografii și la cât mai multe amintiri – la cât mai multe premii dinaintea premiilor lll și la cât mai multe concerte cu „Rareș” :).

prof. Brîndușa Oanță – Pentru câteva zile „Trupa AxA” a adoptat – cu maximă implicare și dezinvoltură – codul… Brașovului.  AxA CNDV m-a încărcat de energie juvenilă, extrasă și din scenarii reale, neprelucrate. Am observat că generația lor dispune de resurse… surprinzătoare. Continuăm! Și încă o „mențiune” pentru… sprijinul financiar oferit de Asociația Valea Verde.

Mira ORZA
clasa a X-a E
redactor al revistei AxA (revista C. N. „Dragoș-Vodă”)

singurătate

văd aceleași stele
pe care le-am privit în doi
când „noi”
era un fel de prezent
într-o plăsmuire
ce s-a disipat
prea tăios și prea forțat;
n-am apucat
să te smulg din ideal
așa că-mi vine greu
să-mi recunosc
că nu-mi e dor de ce am fost
și că aș da oricând
a noastră mistuire
pe-o clipă de iubire.

VII

părul tău e plin
de frânturi șoptite
într-o îmbrățișare prelungită
deși în lipsa ei sunt rece
și nu mă mai arde
nici amintirea
mâinilor îndesate una în alta
ci mă seacă să te văd
zâmbind în poze cu străini
cât eu rămân
să-ți disec tăcerea
până regret că te-am lăsat
să vezi prin mine
așa cum n-am lăsat
până acum pe nimeni.

așteptând iubire

nu știu
cum să-ți duc dorul
dar îți plâng lipsa stângaci,
boboc ce n-a-nflorit
mâini ce n-au slăvit
suflet ce n-a iubit;
oh, cruntă plăsmuire,
îmi arunci din când în când
vreo minciună zaharată
să mă țină ocupată
cât lor le dai cer și pământ
iar mie doar un jurământ
că voi avea și eu curând
vreo frântură de-amăgire
căreia să-i spun „iubire”

Camelia PETROVAI,
clasa a XII-a E
C. N. „Dragoș-Vodă”

Am avut deosebita plăcere ca vineri, 26 mai 2023, să luăm parte la concursul regional „Armonii de Primăvară”, care s-a desfășurat în Vișeu de Sus. Evenimentul ne-a oferit șansa de a ne bucura de poezie alături de oameni minunați. În timp ce lumea evoluează și se dezvoltă, poezia și arta, în general, evoluează odată cu ea. Și exact asta s-a discutat la festival înainte de premierea copiilor pentru eseurile și poeziile create.

Pentru a „imortaliza” momentul acesta, am stat de vorbă cu organizatoarea festivalului, doamna Anuța Pop – directorul Centrului Cultural – Social din Vișeu de Sus, fiind plăcut surprinși cu câtă căldură, pasiune și dedicare coordonează acest concurs.

Cristian Roman: Ați simțit vreodată, de-a lungul anilor, ca în organizarea/desfășurarea festivalului „Armonii de primăvară” să intervină o oarecare stare de monotonie?
Anuța Pop: Nu, niciodată. Și cred că acest lucru se datorează tocmai tinerilor așa ca voi care ne arată de fiecare dată că există creativitate și originalitate, dacă tot vorbeam de acești termeni împreună cu scriitorul Cosmin Perța. Datorită tinerilor și, evident, datorită scriitorilor consacrați dar poate că tocmai datorită îmbinării dintre generații, talente și experiență în scris, festivalul a reușit să ajungă la cea de a 45-a ediție și, sperăm noi, să avem multe ediții și de acum înainte, deci nu. Nu trebuie să fie monotonie nici în festival și nici monotonie în scris.

Alexia Boiciuc: Care sunt factorii care influențează festivalul cel mai mult? Cine vă susține în acest demers?
Anuța Pop: Evenimentul este organizat de Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local. Sprijin de care ne bucuram pentru toate evenimentele culturale și artistice pe care le organizăm. La această ediție, de fapt și la multe alte ediții precedente ale festivalului am avut drept colaborator și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” din Maramureș care ne-a fost alături și a oferit premiile în cărți tuturor premianților atât la secțiunea de creație literară cât și la secțiunea de volume de poezie și volume de proză. Cred că susținerea, cum spuneam și în cadrul festivalului, e importantă și din partea publicului și din partea celor care aleg să scrie pentru că, un festival nu există de la sine doar pentru că o instituție îl face, ci rezistă pentru că există oameni interesați, în speță, pentru că vorbim de literatură, un public interesat și iubitor de literatură.

Cristian Roman: Care credeți că sunt elementele care motivează elevii să participe la festival?
Anuța Pop: E destul de dificil, cred eu, dar acum voi știți ce vă motivează, din poziția exactă a tânărului care scrie și se interesează de literatură. Dar, cred că este destul de provocator atât pentru cadrele didactice cât și pentru noi, instituție de cultură, să creăm cadrul în care tinerii să poată să fie interesați. Dar, in primul rând să conștientizeze că există o variantă în această lume a inter-relaționărilor multiple, bazată pe tehnică și pe inteligență artificială, așa cum am vorbit la începutul evenimentului. Să conștientizeze că există și trebuie să rămână în noi și această latură emoțională, această latură creativă. Iar dacă noi cumva reușim să ne aducem aportul, ne bucurăm, însă, în primul rând, trebuie să existe talentul și dăruirea voastră, a tinerilor.

Autori,
Cristian Roman, clasa a X-a F
Alexia Boiciuc, clasa a XI-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: Centrul Culturii Tradiționale Maramureș

Am copilărit cu „Întoarcerea lui ARPAGIC”, fiind poate una dintre cărțile mele de suflet de pe atunci. Îmi aduc aminte perfect: banca a patra de la perete, scaunul acela țeapăn și penarul meu roz cu floricele – Ana Blandiana era chiar și atunci, o parte din mine. Prin clasa a III-a publicasem pentru prima oară o poezie. Nu era cea mai strălucită, însă pentru mine a fost ca o oază de interes, înspre a-mi descoperi înclinația pentru lectură. Miza mea era să ajung unul dintre acei poeți consacrați, nu pentru ceea ce scriau, ci pentru ceea ce transmiteau cu ardoare copiilor – și ca un mic fitil, dorința mea cea mai mare era să o cunosc pe Ana Blandiana. Și am cunoscut-o. 

Miercuri, 24 mai 2023, Ana Blandiana a fost invitată la Cercul Pedagogic al profesorilor de limba și literatura română în cadrul căruia a susținut un workshop cu tema Cum le descoperim elevilor bucuria lecturii?, vorbindu-ne atât nouă, elevilor, cât și profesorilor despre rolul pe care poezia îl aduce în viața noastră, despre cum mulți aleg să îi blocheze pe copii cu întrebarea aia absurdă: „Ce a dorit autorul să transmită prin intermediul versurilor de mai sus?”. Mintea omului este ca un computer. Fiecare dintre noi găsește acel ceva într-un vers cu care alege să rezoneze – și de cele mai multe ori, rezonăm diferit. Când era doar un copil, s-a găsit fascinată de o tânără refugiată din Basarabia, ce avea să îi devină profesor de limba română. La începutul fiecărei ore, aceasta le citea câte o poezie. „A avut un impact puternic asupra noastră”.

În interiorul meu se zbuciuma o puternică emoție, căci știam că, dacă până atunci o cunoscusem pe Ana Blandiana prin ochii unei scrieri, acum aveam să o cunosc întru totul. „Nu am venit să țin o conferință pe această temă. Am venit să stăm de vorbă”.

M.O.: În cadrul acestui eveniment, cu și despre importanța lecturii, ne-ați putea spune care este cartea dumneavoastră „de suflet”?
Ana Blandiana (A.B.): Nu există așa ceva în viața unui intelectual adevărat. Există însă o vorbă celebră care spune: „Ferește-te de omul unei singure cărți”, pentru că cel care a putut să se fixeze astfel, este cu siguranță un exagerat, un fanatic. Aș putea însă să vă spun o carte  care a fost foarte importantă pentru mine la sfârșitul copilăriei, începutul adolescenței: „Robinson Crusoe” de Daniel Defoe – o carte care m-a obsedat prin capacitatea eroului de a trăi în afara lumii civilizate, în afara societății. Un erou pe care, vacanțe  întregi am încercat să îl imit, făcându-mi haine din frunze și încercând să mânânc numai ce găseam în grădină.

M.O.: Dacă ați fi dascăl, cum le-ați face cunoștință copiilor cu poezia?     
A.B.: Aș încerca să apropii la propriu  adolescenții și copiii de poezie, neîncercând să mă interpun între ea și ei, neîncercând să le explic ce vrea să spună poetul în poezie – ci punându-i să o învețe pe de rost, să o repete, să o asculte, să se pătrundă de farmecul și misterul ei. Nimeni nu poate spune ce e poezia mai bine decât poezia însăși, iar ea nu se desfășoară în împărăția logicii, deci nu poate fi explicată. Ea trebuie doar acceptată ca un dar, ca un fenomen al naturii.

M.O.: Citisem acum ceva vreme poezia „De dragoste” și mi-a atras atenția versul „pune-ți gura peste gura mea, inspiră țipătul care-l inspir”. De ce credeți că majoritatea poeților tind să folosească tema iubirii în scrierile lor?
A.B.: Pentru că iubirea este esența vieții și a universului. De la planetele care se atrag unele pe altele, la oamenii care se iubesc unii pe alții, legea atracției universale stăpânește totul, coagulează totul și  salvează totul. „Iubește și fă ce vrei” spunea Sfântul Augustin.

M.O.: Unde credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
A.B.: Pentru că de vreo două veacuri încoace poezia nu mai spune, ci sugerează, ea are tendința să rostească cât mai puțin, ca să sugereze cât mai mult și îndrăznește chiar să viseze că ar putea sugera totul –  dacă nu ar mai spune nimic. Este bineînțeles un vis absurd, dar o consecință a excesului de vorbe din secolele trecute și a neîncrederii în ele pe care a generat-o. Pentru că poezia nu este făcută din fraze, ci din liniștea dintre cuvinte.

M.O.: Sunt mulți tineri pasionați de poezie care vă îndrăgesc din penumbră. Aveți vreun sfat pentru micii scriitori?
A.B.: Să citească, să citească poezie de pe toate continentele și din toate epocile, să iubească tot ce poate fi iubit pe această lume și să se lase pătrunși de sensul și de frumusețea lumii – și mai ales, să încerce sa fie buni, pentru că un om rău nu poate fi un poet bun.

 Am crescut? Suntem oameni maturi?
Câte mii de nuanțe putrezesc o culoare…” 

                                           Am crescut? – Ana Blandiana

Mira ORZA
Clasa a IX-a E
redactor al Revistei AxA
revista C. N. „Dragoș-Vodă”

L-am cunoscut pe Cosmin Perța la cea de a XLV-a ediție a Festivalului național de literatură și folclor – „Armonii de primăvară” (26 mai 2023). S-a jucat cu spiritul nostru de observație și ne-a impus, preț de câteva clipe, să intrăm vag în pielea unui personaj – puștanul de doar 16 ani care are să cunoască cât de relevantă este poezia contemporană pentru tânăra generație. Am avut plăcerea deosebită de a sta de vorbă cu el. Spun de vorbă, și nu intervievat, căci Perța nu este poetul atipic centralizat pe teme învechite, ci este un caracter despre care toate premiile vorbesc de la sine. Este tipul de om cu care îți face plăcere să mănânci un tiramisu (chiar două).

Mira Orza (M.O.): Cum vă simțiți să fiți în perioada Book Fest-ului în Nord?
Cosmin Perța (C.P.): E ciudat, pentru că eram deja obișnuit cu alt program. Din păcate, mereu „Armoniile de primăvară” s-au suprapus cu Book Festul, așa că în ultimii ani nu am reușit să vin aici. Anul acesta am programat din timp și am zis că de data aceasta nu am cum să lipsesc.

M.O.: În ce măsură credeți că pandemia a afectat demersul poeziei?
C. P.: A afectat comunicarea în primul rând. Cred, totuși, că a avut o perioadă foarte bună pentru că poezia are nevoie de introspecție, are nevoie de un soi de detașare de lume. S-au scris foarte multe cărți de poezie în pandemie, foarte mulți oameni care s-au retras în lume au avut acces la sine și au fost încurajați de context să scrie. A fost benefică acea perioadă, au apărut multe cărți bune.

M.O.: Credeți că v-a afectat și pe dumneavoastră într-o oarecare măsură?
C. P.: Da. Am scris mai mult decât de obicei, nu poezie neapărat, am scris proză. Am reușit să lucrez la o antologie de poezie și cumva am avut timpul necesar, timp pe care nu îl găsisem înainte de a-mi aranja textele.

M.O.: Lucrați în prezent la o nouă carte?
C. P.: Da, lucrez la trei cărți momentan, cumva în paralel – un nou roman, o carte pentru copii (Anisia 3) pe care trebuie să o termin până la toamnă și o carte de eseuri despre poezie, care la fel ar trebui să apară în octombrie. Am trei manuscrise între care jonglez în funcție de stare.

M.O.: Inteligența artificială ne „atacă”, așa cum ați și precizat astăzi la dezbatere. Credeți că se pot găsi beneficii la un E-book? Dar la o carte clasică?
C. P.: Evident că sunt beneficii. Eu pe telefon cred că am în momentul ăsta vreo 500 de cărți la care pot oricând să am acces. Nu aș putea niciodată să iau cu mine 500 de cărți în avion, în mașină – așa pot oricând să selectez ce vreau să citesc dintr-o ofertă mult mai mare. Nu știu dacă este totuși un avantaj atunci când vrei să îți propui un moment de plăcere. Lucrez foarte mult cu tableta, laptopul, telefonul, însă atunci când vreau să mă relaxez, prefer varianta tipărită.

M.O.: Încotro credeți că se îndreaptă poezia contemporană în acest moment?
C. P.: Poezia contemporană cred că se poate îndrepta oriunde și asta pentru că deja suntem într-un moment foarte bun al culturii noastre, avem foarte mulți autori proaspeți. Poezia tinde să devină o formă hibridă în ultima perioadă. Poezia începe să fie influențată de tot ceea ce vine din zona tehnică. Foarte mulți dintre cei mai tineri încep să se ducă înspre zone mai puțin explorate în cultura noastră. O nouă direcție foarte la modă este Spoken Word-ul, în care poezia este perfomată – unde avem elemente de teatru, unde avem elemente muzicale și în care cumva, folosindu-se de aceste medii diferite de text, mesajul poetic reușește să se accentueze și să creeze o întreagă atmosferă, care-i mult mai convingătoare.

M.O.: Ne-ați întrebat astăzi la dezbatere ce este pentru noi originalitatea. Pentru dumneavoastră, ea ce reprezintă?
C. P.: (Râde) Originalitatea presupune o doză de inedit, o doză de prospețime pe care să reușești să o aduci. Formele literare, cum ziceam, se transformă. Toate formele noi care apar sunt prelucrări sau inovații ale unor forme deja cunoscute. Originalitate înseamnă „to think out of the box”, dar ca să ieși din cutia respectivă trebuie să îi stăpânești foarte bine conținutul.

M.O.: Atunci când scrieți, vă inspirați și din alte părți?
C.P.: Cred că toți la un moment dat suntem inspirați. Nimeni nu se naște cu o cultură suficientă pentru a se putea lipsi de această zonă de inspirație. Partea de inspirație este uneori chiar mai subtilă de atât, pentru că poți să fii influențat de ceva aproape la nivel subliminal – să zicem că ai ascultat o piesă. Ți-a plăcut un vers de acolo. Linia aia melodică lucrează în subconștient și te duce până la urmă la a crea o parte de suport pentru ceea ce vrei să spui într-un poem viitor.

M.O.: A existat cineva în viața dumneavoastră care v-a încurajat să scrieți?
C.P.: Au fost foarte multe persoane, însă indiferent de încurajările din exterior, cred că e foarte importantă o conștiință de sine foarte puternică. Sunt mulți poeți care s-au pierdut pe parcurs pentru că nu aveau suficientă încredere și determinare. Niciun mare scriitor nu a ajuns mare scriitor brusc.

M.O.: Ce ne-ați recomanda să citim?
C.P.: V-aș recomanda să citiți poezie foarte tânără. Uitați-vă la premiile de debut de la Radio România Cultural, Dilema, Observator Cultural și vedeți cum scriu tinerii aceia. Miza oricărui tânăr este să reușească să fie cât mai actual și să găsească o formă de discurs care să comunice în primul rând cu generația sa.

Anul următor, Vișeu de Sus
Și tot la nord, nu?

Orza MIRA
redactor al Revistei AxA, revista C. N. „Dragoș-Vodă”

Foto: Mira Orza

ORGOLIUL

Strigă de parcă ea ar fi în centrul atenției mereu, și de parcă lumea vorbește doar despre ea
Da, totul e despre ea, e bine sa creadă asta
Pentru că dacă s-ar trezi cineva dintr-o dată să spună de fapt că e foarte frustrată și lipsită în totalitate de iubire și afecțiune
Probabil ar tăcea, ar tăcea pentru o perioadă, dar nu s-ar vindeca de boală aceasta
Decât dacă vrea
Decât dacă vorbește…
Sincer despre problemele ei
Dar nu are cu cine
Nu are cui
Așa că tot ce face e să-și transforme furia în mai multă frustrare și ură de împărtășit celorlați
ȘI, CULMEA?! SE SIMTE BINE când îi RĂNEȘTE pe ceilalți
Dar nu pentru mult timp
căci,
dacă
va continua să fie o mică „scorpie”
va ajunge la o limită
pe care, dacă o va încălca
Va izbucni

***
MICUȚA

micuța ale aude de la grădiniță că „să fii adolescent, înseamnă sa fii fericit, mereu”
așa că, ea tot ceea ce face este să aștepte cu NERĂBDARE să ajungă la 16-17 ani
de parcă viața atunci, ar fi doar o grădină în mijlocul unui vulcan, care a murit de foarte mult timp
de parcă nu ar fi inundată grădina pe neașteptate de lava proaspătă care curge ca râul
care pe neașteptate îți frige mâinile ce udau rădăcinile împlântate în vulcan
totuși, lava așa cum vine, și pleacă
DAR ceea ce lasă în urmă e DUREROS
răni deschise, răni ce sângerează și foarte, dar foarte greu se transformă în cicatrici
care, mai pe urmă, îți reamintesc toată viața dorința ta stupidă de a crește
de a fi adolescent FERICIT
de a crea o grădină ce mai apoi va fi distrusă
îți spun eu, micuțo, nu vrei să crești
nu vrei să ai parte de erupțiile neașteptate ale vulcanului în care locuiești
pentru că cel puțin o data te vei arde, foarte brutal
și atunci îți vei da seama
că
să fii adolescent FERICIT
e ușor de spus
dar greu de demonstrat în fața lumii

***
FARUL

Frica de a trăi
Mă gândesc că sunt într-un vis, atât de frumos visez
Inspir toată dragostea de care aș avea nevoie
Tot nu-mi este suficient
Pentru a-mi alimenta sufletul rămas pustiu

Lumea prin ochii mei, poate că e diferită, complexă, poate chiar neînțeleasă
Visez prea mult la povești de iubire imposibile
Sunt mult prea vie pentru această lume
Eu vreau să strig că vreau să cânt
Dar spectatorii mei sunt surzi, poate chiar muți

Eu strig la fețe fără vlagă, căci nu m-aude nimeni
Și fredonez doar pentru mine, dorința de-a fugi
Departe, sus, la marea albastră
La farul ce a asistat în atâtea veacuri mulțimea de suflete ce strigau după ajutor
Și câteodată îmi apare-n minte puterea mea de-a-i ajuta pe ceilalți din jur…

Doar că eu nu am glas și „vorbesc” prin codul Morse
Ceea ce poate mi-ar fi imposibil de a crea minuni
Frica de a trăi
M-apasă atât de mult, căci eu sunt atât de vie
Și ceilalți înghețați

Mi-aș dori nespus, farul să-l descopăr
Să dau drumul farului, să lumineze marea
Dar neprihănitul far în valuri m-a adus

Alexia BOICIUC
clasa a XI-a F
CNDV

Foto: Brîndușa Oanța

Darius Sindreștean este uimitorul CNDV-ist din clasa a XI-a D care a avut rezultate senzaționale la Olimpiada Națională de Chimie, 2023. Cu câteva zile în urmă munca lui de luni întregi a fost recompensată. A luat mențiune acordată de Ministerul Educației Naționale, iar în urma probei de baraj și-a asigurat un loc în lotul lărgit al României, fiind cu un pas mai aproape de unul dintre visele sale, calificarea la etapa internațională. Eu îl cunosc pe Darius de cinci ani și îl apreciez enorm pentru felul lui de a fi, pentru răbdarea pe care o are, inteligența de care dă dovadă în orice moment, dar și pentru glumele lui seci 🙂 . Ar fi interesant ca orice om să poată avea o conversație de doar cinci minute cu Darius și, cu siguranță va fi uimit de câtă cunoaștere și modestie se ascunde sub „claia de păr negru” de care e foarte mândru și pentru aranjatul căreia se trezește mai devreme :). Puțin din ce a însemnat experiența de la Deva, dar și despre cine este Darius puteți afla din interviul de mai jos.

D.J.: Cum vezi tu CHIMIA, Darius?
D.S.: Probabil mai „haotic”, să zicem, decât un elev care parcurge doar materia predată în școală. În chimia din viața reală, excepțiile sunt regula. Totul e mult mai dinamic, se bat cap în cap tot felul de factori care influențează rezultatul reacției, uneori în cele mai neașteptate și aparent absurde moduri. Puțină lumină sau o substanță aleatorie pot provoca ceea ce inițial părea imposibil. Însă motivele pentru care au loc fenomenele acestea pot fi deduse, iar frumusețea chimiei ajunge să fie chiar satisfacția de-a înțelege „nazurile” moleculelor și subtilitățile modurilor în care interacționează între ele.

D.J.: Știu că în ultimele luni te-ai axat pe această probă de baraj. Descrie-ne puțin procesul acesta și cum ți s-a părut proba?
D.S.: Proba de baraj testează cunoștințele din toate ariile chimiei la un nivel chiar mai avansat decât cel al fazei naționale. Astfel, pregătirea implică cam… tot. Bineînțeles, față în față cu această provocare, selectezi ce preferi tu în așa fel încât să îți maximizezi șansele de reușită. Însă încetul cu încetul, lucrurile încep să se întrepătrundă și viziunea de ansamblu pe care o obții este ceea ce definește un chimist bun. Proba de baraj a fost, evident, complicată, însă după șocul inițial, am fost cât se poate de relaxat și am rezolvat fără grabă ce mi-a fost la îndemână.

D.J.: Ce va urma în următoarele luni acum că ești în lotul lărgit?
D.S.: Undeva la finalul lunii mai va urma o pregătire de două săptămâni la Universitatea București, în urmă căreia va avea loc o altă probă de baraj. Primii 4 elevi, conform rezultatelor la această probă, vor reprezenta lotul național (restrâns) la Olimpiada Internațională de Chimie, care va avea loc în Zürich, Elveția, în acest an.

D.J.: De menționat este ca te-ai calificat si la etapa naționala a Concursului „Adolf Haimovici” ce va avea loc cam peste o lună. Se poate chimie fără matematică?
D.S.: În calitate de știință exactă, chimia își are bazele în fizică și, automat, în matematică. Chiar dacă (inițial) în chimia anorganică și organică se poate evita matematica mai „complicată”; în chimia analitică și cea fizică, logaritmii, derivatele și integralele bântuie nestingherite sufletele chimiștilor :)).

D.J.: De unde a pornit pasiunea ta pentru chimie și ce te atrage cel mai mult legat de acest domeniu?
D.S.: Am fost pasionat de știință de când eram mic, fără să am vreo preferință pentru o ramură anume. Practic, am încercat toate științele exacte. Totuși, în chimie am reușit să excelez. Din ambiție, mi-am propus la începutul clasei a șaptea să mă calific la naționala la chimie, chit că nu aveam habar cu ce se „mănâncă”. Norocul meu a fost profesoara care m-a introdus în lumea chimiei, doamna Reghina Dragoș. Cu ani de experiență în pregătirea olimpicilor, doamna profesoară a făcut ore după ore de consultații cu noi în care ne-a arătat cum să parcurgem subiectele propuse la olimpiadă, iar după multă muncă, am obținut și rezultatele visate. Iar ceea ce mă atrage cel mai tare de acest domeniu e, probabil, faptul că mă descurc cel mai bine la el 🙂 și că am avut șansa să îl văd în (aproape) toată gloria lui, de la reacții banale la aparatele cu prețuri exorbitante care te ajută să elucidezi ce se întâmplă în eprubetă.

D.J.: Unde te vezi peste 10 ani?
D.S.: Având în vedere cât de greu decid ce vreau să comand într-un local, refuz să răspund la această întrebare. Totuși, probabil voi fi doctorand în anul 3 dacă nu voi fi deja închis la nebuni (v-am spus mai sus despre glumele lui câteodată nesărate 🙂 ).

Noi îi urăm mult succes în etapele ce vor urma!

Daria JER,
redactor șef al revistei AxA, revista C. N. „Dragoș-Vodă”

Am intrat în sală cu gândul că voi asista la încă o activitate anti-drog protocolară, care nu întrece limitele conformității. M-am așezat lângă colegi și am așteptat un discurs tipic „drogurile nu sunt bune”. Luminile s-au stins și odată cu ele și ideea unei simple activități. În momentul în care actorul a urcat pe scenă, orice noțiune a timpului s-a îndepărtat din mintea mea.

Să spun că această piesă de teatru mi-a depășit așteptările ar fi prea puțin. M-am simțit ca și cum vorbeam cu un prieten mai mare despre viața lui, într-o seară în oraș. Modul în care povestea a fost expusă fără filtru, fără propagandă anti sau pro, pur și simplu prin adevăr și experiență, a făcut publicul să se simtă că aparține piesei și lumii pe care o ilustrează. Vulnerabilitatea și autenticitatea monologului chiar și-a îndeplinit rolul de a deschide ochii privitorilor.

Oportunitatea pe care am avut-o să asistăm la povestea de viață a acestui om mi-a confirmat că orice poate fi depășit și că suntem cu toții capabili să ne ridicăm singuri de jos și să ne facem mai bine.

 Carolina Burcuș
clasa a XI-a E
CNDV Sighet

N. r. : Teatrul care deschide ochii face parte dintr-un proiect al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Reprezentația de la Sighet a avut loc marți, 7 martie 2023.

Te cânt de dor

iubesc să te cânt pe clapele albe,
pe cele negre le-am lăsat pentru revedere,
dar sihastrul cântec sună a moarte,
și inima inertă zace în durere.

urlă înfiorător notele pe portativ,
pentru compozitorul ce a uitat să zâmbească,
din toate una mi-a șoptit:
dacă viața n-o iubești,
ea n-o să te iubească.

…

iubesc să te cânt pe clapele negre,
da, poate ne-am revăzut,
dar n-a fost dulce revedere
tot mai tare m-a durut.

acum te cânt din nou de dor
cu un strop de disperare,
însă nimic nu e întâmplator,
noi ne vom întâlni,
în viața următoare.

***

Oameni

oamenii mereu au crezut că sunt niște vorbe
prea mari,
pentru un suflet atât de mic,
și niște dureri mult prea tari
pentru „adevărata lor durere” cu final unic.

***
șapte volume aș mai scrie,
și poate… încă șapte,
șapte vieți te-aș contura în poezie,
fără îndoială, le-ai merita pe toate.

șase melodii cu versuri imperfecte,
și poate… încă șase,
șase vieți te-aș fredona în cântece selecte,
fără îndoială, le-ar face mai frumoase.

cinci ani te-aș mai iubi,
și poate… încă cinci,
cinci vieți cu tine aș mai trăi,
fără îndoială, m-ai vindeca de orice frici.

și-atunci când toate vor sfârși,
vom fi doar stele, care cad și mor.

și-n iad frumos vom povesti,
c-am fost în rai, când ne strângeam la piept de dor.

Diana Rednic
clasa a XII-a F
C. N. „Dragoș-Vodă”

ceva

am jurat solemn
că lucrurile vor sta altfel,
că nu mă voi mai gândi la atingerile tale
care-mi inscripționau pe piele hieroglife,
pe care numai noi doi le înțelegeam cu adevărat.
ploaia și vântul îmi desenează alte tatuaje;
mă sleiesc, mă eliberează și apoi uit.
uit de tot ce îmi păsa cu adevărat și mă gândesc din nou
s-o iau de la capăt.

***

de când mă știu

de când mă știu creez, compun
și mă transpun…
rup bucăți din amintiri care mă dor.
amintirile le iau, le pictez,
le rostogolesc și mă înjunghii cu ele
creez
și nu mă opresc.
mă aflu printre ele, le mai ucid cu stiloul cu un peisaj
în singurătate și iar mă ridic,
devin puternică și plec;
cu speranța că n-am să mă mai întorc.

Alina POP
CNDV, clasa a XII-a F