Eleva sigheteancă Patricia Maria Mihai este și pictoriță pe… pietre!

Eleva de doar 12 ani (este în clasa a VI -a la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighet), Patricia Maria Mihai are, în mod cert, multiple talente. A debutat în urmă cu aproape doi ani cu poezie, aici pe site-ul nostru „Salut, Sighet!”. Tot noi am remarcat-o… construind machete, preocupată de arhitectura Sighetului.

Patricia ne mai oferă o surpriză, continuând să ne uimească, prin abordarea artistică a… pietrelor. Și-a descoperit pasiunea pentru pictură pe bucăți plate (și mai mici și mai mari) de piatră unde-și imprimă viziunea artistică, specifică vârstei, și-și lasă amprenta… solidă. În vacanța forțată, impusă de pandemie, a muncit serios atât virtual cât și… real, dând culoare și viață „bolovanilor”. Și-a completat recuzita din camera ei cu multe lucrări pe piatră dar, cu multă pasiune și-a decorat încăperea și cu alte diverse obiecte de… design interior. Oricum, lumea ei este într-o continuă și luminoasă transformare, iar obiectele „handmade” pe care le „inventează” îi susțin căutările.

Patricia n-a uitat, bineînțeles, nici de dragostea pentru poezie și, pentru a ne convinge, și-a făcut un CV poetic pe care ni-l oferă într-o drăgălașă înregistrare video de la locul… faptelor!

 

Salut, Sighet!




Viața bunicului meu în anii Războiului – partea a III -a (autor, Andreea Pop)

Într-o zi frumoasă de toamnă, din perioada celui De-al Doilea Război Mondial, bunicul meu a plecat împreună cu mama și frații săi la cules de porumb. Bunicul meu avea o soră mică de două luni, iar aceștia o luaseră cu ei la cules, pentru că nu aveau cu cine să o lase acasă. Bunicul plecase înainte după căruța cu cai, își cumpăraseră alți cai mai puternici, din târg, la schimb pe porumb.

Ajungând la locul unde era terenul lor, bunicul cu mama și frații lui au început să culeagă porumb și-l încărcau în căruță pentru a-l duce acasă. După ce au strâns recolta au pornit pe drumul spre casă. Pe drum s-au întâlnit cu un rus care i-a oprit și le-a cerut caii, adică rusul i-a dat caii lui slabi și i-a luat caii buni și sănătoși ai bunicului. Bunicul și familia n-au ripostat.

În mai multe zile din acea toamnă au strâns toată recolta de pe câmp și s-au pregătit pentru iarnă. Bunicul, pe vremea aceea, avea vârsta de 15 ani și se îngrijea împreună cu sora lui mai mare de întreaga familie, deoarece tatăl lor era plecat în război. Ei trebuiau să aibă grijă de mama lor și de frații mai mici. Bunicul împreună cu sora lui mergeau chiar și după lemne în pădure; ei fiind mai mari, erau puși de mama lor de la lucrul câmpului până la culesul roadelor, toamna.

Tatăl lor, bietul de el, se întorsese din război aproape de Crăciun. El venise din război cu hainele rupte, ponosite și cu un sac plin de țigări ungurești. Era bucuros că ajunsese acasă și și-a revăzut și regăsit familia și, mai ales, că bunicul împreună cu sora sa se îngrijiseră de gospodăria pe care a lăsat-o în urma lui. L-au așteptat acasă cu șoproanele pline de porumb și cu lemne strânse pentru iarnă. Copiii erau foarte bucuroși că și-au văzut tatăl de Sărbători, acasă. Pentru ei, acesta a fost cadoul de Crăciun. Mama lor, fiind și ea fericită că soțul s-a-ntors sănătos acasă, l-a așteptat cu mâncare obișnuită: pâine de mălai, azimă de mălai, lapte de vacă, cartofi, varză etc. În anii Războiului lumea era foarte săracă, nu prea avea din ce să facă atâta mâncare cum se face de Sărbători, în zilele noastre.

După ce au trecut Sărbătorile de iarnă, străbunicul l-a dus pe bunicul cu oile și câinii la o casă pe un deal și l-a lăsat singur cu ele. Seara, în jurul stânii, se adunau câte douăzeci de lupi. Oile, pentru că era iarnă, au fost băgate în grajd ca să nu le mănânce lupii. Bunicul rămăsese acolo câteva luni de zile dar s-a mutat din primul loc pe alt deal, mai aproape de sat, când oile au început să fete. El a plecat din primul loc din cauza lupilor, deoarece îi era frică să mai stea. Prin luna iunie, bunicul a luat toată stâna și a plecat la munte împreună cu ciobanii.

Andreea POP
clasa a IX-a F,
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”




Jurnal de coronavacanță – APRILIE (autor, Gabriela Mich)

1 aprilie 2020
Azi copiii pot cere luna de pe cer și o primesc, adulții caută peștișorul norocos, iar perii albi și-ar dori doar o pasăre de aur care să le aducă în zbor tinerețea. Azi fiecare cere ce vrea, dar oferă altceva, pentru că azi e 1 Aprilie – o zi care ne aduce aminte cum suntem în celelalte 364 zile ale anului. Nu o spun eu, ci chiar Mark Twain. Eu doar meditez asupra acestei afirmații…. Oare chiar așa să fie? Oare 2 mai, 5 iunie, 25 decembrie să fie tot un 1 Aprilie, dar cu alt chip? De ce alegem să păcălim încontinuare de parcă nu am ști că minciuna e un paravan de protecție pe termen scurt?

PROVOCARE: Astăzi, păcălește viața! Ademenește-o cu vorbe duioase, spune-i că vei fi mai bun, mai amabil, mai corect, mai iubitor, mai recunoscător, mai modest, mai,mai…. Spune-i! Sună melodios, nu? Atunci, haide să punem împreună în practică tot ce am vorbit cu viața! Păcălește viața: trăiește frumos!

2 aprilie 2020
Azi am descoperit că nu există doar o cheie a comunicării, ci un întreg mănunchi. Reflectă, perseverează, focusează-te mai mult pe ascultător, stabilește relații, dar continuă să îți scrii povestea! Fă-ți curaj! Totul începe de undeva. Ce vine ușor nu durează, iar ce durează nu vine ușor! Mulțumesc, Club Interact Sighetu-Marmației, că putem crește atât de frumos împreună!

3 aprilie 2020
Vreau o țară ca afară…
Așa spune un mare cântec românesc.
Eu nu vreau o țară ca afară; vreau doar țara mea. Țara mea frumoasă cu oameni luptători, ambițioși, perseverenți, talentați. Țara mea ce i-a oferit lumii pe Ciprian Porumbescu, George Enescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana și lista poate continua la infinit. Vreau doar o țară în care oamenii ajută, ascultă, respectă, muncesc, iubesc. Nu vreau să fie ca afară, vreau să fie unică. Iar țara visurilor mele se va forma doar dacă eu, tu, el și ea punem umărul.

4 aprilie 2020
Adesea ne jucăm cu Dumnezeu ca și cu o tablă de șah. Când avem doar binecuvântări îl considerăm un simplu pion crezând că nouă ne aparține pământul. Când totul ia o altă traiectorie, e ca și un nebun. Neplâncându-ne monotonia, Dumnezeu e pentru noi ca o tură: doar înainte, fără abateri spre alte căi. Dar întotdeauna uităm că fără rege nu se poate da șah-mat. De aceea rege nu îl considerăm, nu ne place. Vrem să avem noi ultima lovitură….

5 aprilie 2020
Pentru lucrurile pe care le practic în privat, voi fi răsplătit în public. (Anthony Robbins)
Corect, dar, după părerea mea, incomplet. Pentru tot ce practic în privat, vor fi și alții răsplătiți în public. Spațiul și timpul nu pot fi oare finite? Atunci duplicitatea de ce nu are avea o limită? De reținut: tot ce practic eu va avea efecte asupra celorlalți. Azi… atât.

6 aprilie 2020
Odată cu războiul s-au schimbat și cuvintele, și sunetele. Spui „mama” și e cu totul altceva, spui „casă” și e, la fel, cu totul altfel. Li s-a adăugat ceva. Mai multă iubire, mai multă teamă. (Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici)

7 aprilie 2020
4 valori ale unei comunități puternice: credință, integritate, devotament, altruism.

8 aprilie 2020:
Am descoperit azi un proverb român care spune În vin e adevărul. Ei bine, pe eticheta sticlei nu apare adevăr. O fi greșit proverbul sau am greșit noi crezându-l? Când nu vrem să spunem adevărul, ne ascundem după ce ne convine. Nu, nici în vin , nici în copil, nici în soare nu e adevărul. În om e adevărul. Trebuie doar să îi deschidă lacătul cu cheile virtuții.

9 aprilie 2020
Dacă punem reflectoarele pe calitățile unei persoane, acestea se vor dezvolta și vor crește frumos sub ochii noștri. Dar dacă le punem pe defecte? Ce rezolvăm promovând falsa înțelepciune ?

10 aprilie 2020
V-ați gândit vreodată la culori, la cum se combină, la ce ne-ar spune? Pentru mine, albastru e culoarea care îmi inspiră dorința de a o lua de la capăt chiar și în cele mai grele momente. Dacă e să o vorbim despre verde, zic să ne uităm la frumusețea naturii și e de ajuns. Pentru a înțelege galbenul doar deschideți poarta soarelui. Roșul se ascunde în petalele trandafirului. Alb… albul se simte mirosind crinii. Iar pentru roz, portocaliu, violet… deschideți-vă inima! Lăsați-vă imaginația să zboare!

11 aprilie 2020
Ce are prioritate în viața ta?
Ce ar trebui să aibă prioritate în viața ta e ceea ce te învață să fii:
Puternic
Răbdător
Iubitor
Onest
Rațional
Invincibil
Tenace
Atent
Tăcut
Excelent

12 aprilie 2020
De la iubire la ură e doar un pas. De la admirație la dispreț e o linie atât de subțire. Ne-o demonstrează chiar ziua de azi.
De Florii nu se sărbătoresc nici copacii înfloriți, nici venirea primăverii, nici măcar florile din viața noastră. Azi se sărbătorește intrarea lui Isus în Ierusalim. Cât de schimbător e omul… Creat să fie adaptabil,dar alegând mereu și mereu schimbarea, viteza, mulțimea. Duminică a fost primit pe un drum de flori, de osanale… iar vineri drumul a dus spre dealul Golgotei. A fost nevoie de 4 zile… Doar 96 ore oferite tot de Împăratul universului pentru ca oamenii să se schimbe complet, de la flori la spini.

Te-aș întreba și m-aș întreba: noi ce facem în zilele fără flori? Ia exemplul lui Isus!

13 aprilie 2020
Soare, oameni, iarbă, flori…
Noi de normalitate doritori.

14 aprilie 2020
Azi am descoperit o frântură de înțelepciune: o muscă în farfurie poate fi un fapt banal sau o tragedie cosmică. Ești pe pământ, iar deasupra ta sunt o infinitate de stele. Ești între oameni și în jurul tău sunt mii de păreri. Nu le interpreta, ci încearcă să le înțelegi. Nu le eticheta drept neimportante, ci îmbunătățește-le.

15 aprilie 2020
E greu să înveți ce știi. E foarte greu să înveți ce știi, deoarece niciodată nu vei fi mulțumit. Vei dori mereu să evoluezi și nu e rău deloc. Vei dori să crești, vei face eforturi, vei plânge, vei sacrifica pentru ce îți dorești să fii sau să știi. Dar până ajugi la podium, e greu să înveți ce știi… dar e atât de frumos….

16 aprilie 2020
Îmi aduc aminte de primele zile din martie. Aveam teama de necunoscut, de boală. Eram speriată pentru mine și pentru toți.
Dar acum nu știu ce e cu mine…. Frica a fost înlocuită de calm. Unii ar numi acest sentiment indiferență, dar eu știu că e doar calm. Cu siguranță am învățat că situațiile de criză nu se gestionează cu teamă, ci cu încredere.

17 aprilie 2020
Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele. Păsările știu asta, oamenii nu. (Lucian Blaga)

18 aprilie 2020
Și ne iartă nouă greșelile noastre PRECUM și noi iertăm greșiților noștri…
De multe ori repetăm fraza aceasta ca pe o mantră. Însă este acolo un cuvânt uzual precum… un cuvânt ce introduce o altă propoziție pe care, adeseori, o rostim șoptind, în grabă, mai cam pentru noi decât pentru Domnul. Oare de ce? De ce ne e atât de greu să iertăm și pretindem atât de ușor să fim iertați? Încă nu am aflat răspunsul….

19 aprilie 2020
Ai muri pentru o minciună?

Eu… nu. Dar, pentru a mă salva chiar și pe mine- cel dintâi între păcătoși- cineva a murit pentru o minciună. Știe din ce suntem făcuți… de aceea ne-a iubit atât de mult, dând ca și garant un rege. Și noi ce trebuie să facem? Doar să fim lumini printre oameni! Luptă-te lupta cea bună și aleargă pe calea dreaptă. Caută evlavia, dragostea, răbdarea, bunătatea, cinstea, adevărul și credința. Bucură-te întotdeauna și, în aceste zile, descoperă puterea rugăciunii de acasă.

Mulțumesc că mi-ai dat șansa ca, ori de câte ori mă tem, sunt în fundul gropii sau pe vârful muntelui, eu să mă încred în Tine!

20 aprilie 2020
Iubesc să gătesc… Și tot gătind am asociat această artă cu viața. De ce? Pentru că pe calea mea, arta culinară a părut un munte pe care nu credeam că îl voi urca. Dar acest lucru s-a schimbat radical și de atunci în special patiseria și cofetăria sunt parte din mine. La fel ca în viață încerc, aduc inovații, improvizez când nu îmi văd lungul nasului și mă cred mai mare decât chefii, învăț, culeg rețete noi, iar finalul îmi demonstrează că nu am greșit investind în această pasiune. O viață echilibrată înseamnă câte o prăjitură în fiecare mână…

21 aprilie 2020
Azi scriu din perspectiva grădinarului, a micului producător…

Am crescut printre roșii, ardei, vinete, păstăi, castraveți. Am fost crescută de oameni modești, dar sinceri care m-au învățat întotdeauna ca vorba să îmi fie ca și fapta. Iar dacă vorba a fost produsele noastre sunt bio, așa ne e și fapta. De ce? Pentru că ne respectăm și îi respectăm pe clienții noștri. Am crescut printre legume și nu îmi pare rău deloc. Am învățat să respect munca fiecăruia, am învățat că eforturile dau roade, am văzut că o sămânță poate da naștere unei binecuvântări așa cum un zâmbet dă naștere altui zâmbet. Am fost crescută de oameni muncitori, corecți. Nici nu aveam nevoie de mai mult.

Acum m-au năpădit lacrimile – cuvintele sufletului. Sunt atât de mândră de ei!

22 aprilie 2020
Se spune că o poză e mai grăitoare decât mii de cuvinte. De aceea iubesc să fac fotografii. Cum ar fi viața noastră fără amintiri?
Iubesc să fac fotografii, să citesc, să scriu, să gătesc, să muncesc, să învăț, să cânt… Iubesc oamenii, muntele, florile, zâmbetele, marea….. Iubesc poate prea multe, dar niciodată îndeajuns.

23 aprilie 2020
Cartea îți e prietenul în ceasuri de neliniște, e doctorul la începutul bolilor, e sfătuitorul de bine în nevoi, e bătrânul care te netezește pe cap și-ți arată calea cea adevărată. (Ion Simionescu)

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Nu am realizat când literatura a devenit pasiunea mea. Știu doar că m-am prins de ea ca de o frânghie și nu m-am mai lăsat.

24 aprilie 2020
Săptămâna aceasta am scris despre o parte din pasiuni. Nu știu neapărat de ce, poate am vrut să vorbesc cu mine, am vrut să îmi confirm că fac bine, dar se poate și mai bine. Atunci când toți spun că ești perfect mustarea are rolul ei important.

25 aprilie 2020
Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. (Psalmii 19:13)
Descoperim multe…. cunoaștem galaxii, anticipăm unele catrastofe, gestionăm situații de criză, zburăm dintr-un loc în altul… dar nu știm tot. Totuși avem impresia că totul ne este în mână când, de fapt, am descoperit doar un pumn de nisip din marele Univers. Doar capitolul mândrie ia încet, dar sigur, locul întregii cărți.

Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. Păzește-L și de teamă, stres, uitare, amorțire, indiferență. Dar, mai important, învață-L să-și păzească credința. Tu și El… infinit.

26 aprilie 2020
Dacă iubești pe cineva doar când se conformează idealurilor tale, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu faci sacrificii, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu îi spui când greșește, aceea nu e iubire.
Dacă iubesți…. Îmi vei spune STOP! Ce știe un adolescent despre iubire? Poate nu știu multe, dar sunt sigură că la final rămâne iubirea!

27 aprilie 2020
Stimată Coronovacanță, văd că nu te grăbești să pleci!
Ne-ai obligat să purtăm măști și ne-am conformat! Ai impus izolarea la domiciliu și am ascultat (știi și tu că sunt excepții care întăresc regula) . Ne-ai tot repetat să avem grijă de igiena noastră și nu ai făcut rău. Însă observ că nu îți e dor să vezi elevi mergând la școală. Și poate, în tot răul, acest lucru e pentru a ne responsabiliza. Școala online nu va înlocui niciodată dascălul- călăuza noastră. Poate vrei să ne dai o lecție pentru a le oferi respectul care li se cuvine. Dar până când învățăm această lecție, propun să fim responsabili pentru noi și viitorul nostru.

28 aprilie 2020
Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. Să nu stai lângă un om doar pentru interes. Să nu înveți ceva doar pentru a arăta că știi. Să nu ajuți doar pentru a aștepta laude. Să nu ierți doar pentru a reproșa mai târziu. Să nu faci niciodată ce ție nu ți-ar plăcea să ți se facă.

29 aprilie 2020
În acest moment lumea e împărțită în cel puțin două categorii: cei care susțin că ne vom schimba și cei care afirmă vehement că după această criză vom fi tot la fel. Eu nu știu ce să zic. Mi-ar plăcea să cred că ne vom schimba, dar ceva mă împiedică. Am trecut peste atâtea catastrofe și am rămas tot la fel. De ce? Pentru că avem impresia că ni se cuvine totul fără să facem nimic. Ne rugăm să se deschidă bisericile, dar câți vom merge în ele? Ne e dor de școală, dar când începe câți vor merge voioși spre ea?Vrem să-i vizităm pe bătrânii noștri, dar după… după cât de singuri vor fi iar? Vrem să revină totul la normal. Dar ce facem pentru acest lucru? Și, până la urmă ce mai e normal într-o lume superficială?

30 aprilie 2020
Oare chiar am scris tot ce nu ar trebui să fie uitat?
E spre asfințit și o serie de întrebări își caută răspunsul.

31 aprilie 2020
Lucruri învățate în coronovacanță:
• Ți-a spus cineva Ai grijă de tine!? Sau s-a interesat de cum te simți cu adevărat? Ți-a transmis vreun gând bun? Atunci păstrează acel om lângă tine!
• Dacă tu ai fost un om puternic și i-ai ridicat pe alții, rămâi așa în continuare! Dacă meritele nu îți sunt rescunoscute, adu-ți mereu aminte ca un copac fără rădăcini nu există, iar rădăcinile nu sunt vizibile.
• Timpul e prețios. Iar omul e și mai prețios ca să îl irosească.
• Ai văzut și azi raza soarelui? Mulțumește!
• Atunci când nu ai nimic, tot ai ceva. Uită-te în sus!
• Cu adevărat vreau să fiu dascăl… un dascăl ce va pune întrebări, va asculta păreri, va oferi provocări, va mustra la nevoie, va încuraja fără măgulire, va învăța mereu și va vorbi despre lacrimile sale pentru ca elevii să le plângă pe-ale lor.
• Cartea, florile, muzica, liniștea sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai omului.
• Biserica poate fi chiar în casa ta.
• Nu e bine să îți faci priveghiul înainte de vreme.
• Am învățat că e greu să te înțelegi. Oferă-ți timp! Fă-ți curat în gânduri. Ai răbdare cu TINE și vei avea și cu alții.
• Fiecare zi oferă și soare, și ploaie! Alege ce vrei să faci cu ele!
• Nu te lăsa pradă amânării!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă”




Timpul, o secundă împotriva eternității (autor, Andreea Marinca)

Tot ce vedem, tot ce atingem, tot ce auzim, tot ce simțim, se află într-un echilibru fragil. Timpul.

Timpul este cel mai fragil, pentru că odată trecut, nu se va mai întoarce. De cele mai multe ori spunem că avem timp pentru toate, dar, oare chiar avem? Cât de siguri putem să fim că ziua de mâine ne va aparține? Da, trebuie să trăim cu speranța zilei de mâine, dar niciodată nu trebuie să trăim cu gândul eternității.

Trăim cu eternitatea, crezând că este timp pentru orice. Dar nu este așa. Unele lucruri trebuie făcute la timp. De ce? Pentru ca mai târziu să nu trezim regrete în sufletul nostru. Vrei să îmbrățișezi pe cineva? Fă-o! Vrei să îți mărturisești iubirea? Fă-o! Vrei să călătorești? Fă-o! Dar, asigură-te că faci totul la timp.Trăiește azi. Nu rămâne blocat în trecut și nu îți face planuri prea mari pentru viitor, pentru că totul este imprevizibil. Trebuie să prețuim timpul mai mult. Uneori timpul ne ia, iar alteori ne oferă. Dar mereu este cu un scop. Niciodată timpul nu a fost mai prețios ca acum. Ne-am gândit vreodată, când am îmbrățișat o persoană, că poate este ultima dată? Nu. Pentru că spunem: „avem timp”. Dar adevărul este că, timpul pe care noi îl asociem cu o eternitate, este de fapt foarte scurt, mai degrabă, o secundă. Oferă-le celor din jurul tău timp. Oferă-ți ție timpul de care ai nevoie. Dar să nu uiți că, timpul nu este o eternitate.

Timpul îți oferă dragoste, iar alteori suferință. Timpul este atât frumos, cât și crud. Spunem că, clipele de fericire durează doar o secundă, în timp ce, durerea parcă durează pentru totdeauna. Durerea este ca și un cămătar. Te lasă cu o datorie pe care nu o mai poți plăti. Dar în final, tot timpul te ajută. El este cel care te întărește. Timpul este ceva nemaipomenit atunci când îți deschizi inima și îl trăiești cu atâta pasiune.

Trăiește acum! Iubește acum! Zâmbește acum! Fii fericit acum! Iartă acum! Și ia-o de la capăt! Oferă timp, ca să primești timp. Orice lucru are nevoie de timp. De exemplu, iubirea.

Când iubești, ai impresia că nu zbori numai tu, ci și timpul. Când nu iubești, timpul parcă stă pe loc, dar nu e așa. Sufletele nu cunosc timpul, de aceea, ele se întorc mereu la ce au iubit cândva. Pentru că, suntem oameni și mereu prețuim un lucru sau o persoană după ce nu îl/o avem. Timpul ne arată, de fapt, cât de prețioase erau unele momente. Asta e nostalgia: să afli că evenimentele din trecut, pe care nu le-ai considerat fericite, de fapt, erau.

Cât despre iubire, când vine vorba de ea, e mereu contracronometru. Există o numărătoare inversă. Nu ajunge să iubești pe cineva, trebuie să o faci la timp. Iar dacă ar fi să îi dau un sinonim timpului, aș spune că este… iubirea.

Andreea MARINCA
Clasa a X-a F
Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighet




O lecturiadă organizată din suflet, pentru suflete! (autor, Anca Maria Corneștean)

Dragii mei prieteni, azi, vreau să vă povestesc despre un frumos eveniment care îmi va rămâne mereu în suflet. Mereu am spus că o carte este cel mai bun prieten al omului, un obiect prețios în care găsești răspunsuri la orice întrebări la care te gândești, în viață. Nu pot decât să mă mândresc că am participat la acest eveniment și anume la „Lecturiada online”, organizată de catedra de Limba și literatura română de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmației, care s-a desfășurat pe platforma „Go to meeting”.

Cred că oamenii, în general, au nevoie de astfel de evenimente în viața lor, atât pentru sufletul lor, cât și pentru mintea și gândirea lor. Am învățat că lectura este conexiunea dintre oameni frumoși, oameni cu suflet bogat, cu inima curată, oameni de la care mereu vei avea ceva de învățat. Și ceea ce nu am învățat, dar știu, este că lectura și cărțile mereu vor lega prietenii. Acesta a fost și farmecul întâlnirii noastre. Alături de noi, elevii sigheteni și de profesoarele noastre minunate de limba română, am avut plăcerea să ne împărtășim ideile, gândurile și impresiile cu prietenii noștri de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, alături de profesoara lor de limba română, prof. Geanina Oprea, care ne-au arătat cât de multe cărți frumoase și interesante citesc. A fost o întâlnire de suflet, din care am învățat că lectura unește, bucură și împlinește suflete pentru mult timp. Aceste momente sunt amintiri pe care nu le uiți niciodată pentru că au presărat asupra ta sentimente de care mereu vei dori să îți aduci aminte. Pentru mine, a fost o lecturiadă foarte specială, deoarece am observat că nu contează vârsta sau statutul pentru a recomanda cărți, dovadă că, întâmplarea de la această lecturiadă m-a uimit profund. Acum ceva vreme, am scris o recenzie la cartea „Malakai” de A. Stephanie. A fost o recenzie scurtă, publicată pe pagina oficială de facebook „Lecturiada 2020. Istoria unui posibil viitor”. Am fost foarte surprinsă când domnișoara Anca Tibil, care este profesoară de limba și literatura română la noi la colegiu, a spus că și-a comandat cartea „Malakai” la recomandarea mea, în urma citirii recenziei pe care am publicat-o. Cred că, acesta este cel mai important lucru atunci când scrii o recenzie sau îți spui părerea despre o carte, să știi cum să o scrii astfel încât să reușești să faci acea carte prietena măcar unui singur om. M-am bucurat foarte tare că domnișoara profesoară a crezut în cele spuse de mine și, chiar dacă volumul era unul pentru adolescenți, nu a ezitat să-l comande și să-l citească. Este important pentru noi, ca profesorii să știe și ce citim și mai mult de atât să și citească cărțile pe care le citim noi. Așa dau dovadă că ne înțeleg și apreciază cărțile pentru adolescenți, care de multe ori ajută sau își pun amprenta și peste cei mari. Așadar, sub monitorizarea doamnei prof. Odarca Bout, diriginta mea, care m-a introdus în tainele cărților și m-a învățat că citind o carte nu voi pierde nimic, ci voi acumula atât informații noi, cât și senimente, impresii, lecții de viață și multe altele, s-a desfășurat lecturiada noastră minunată. Am auzit atât de multe tiltluri, am simțit atâtea senimente care au venit spre mine la auzul recenziilor și părerilor despre cărți. Cred că sentimentul predominand al acestei lecturiade a fost bucuria, bucuria de a fi împreună și a ne împărtăși cărți bune, cărți folositoare pentru existența noastră.

Consider că fiecare trebuie să audă titlurile prezentate în cadrul lecturiadei și, sper ca măcar una, să vă trezească interesul. Așadar, la lecturiada noastră s-a discutat despre următoarele cărți minunate: „Ochi-de-pisică” de Margeret Atwood, „Marțianul” de Andy Weir, „Leac pentru o lume banală” de Christian McKay Heidicker, „Povestea Faridei” de Farida Khalaf & Andrea C. Hoffmann, „Ceva în apă” de Catherine Steadman, „Drako” de Kiera Aslog, „ Eu sunt femeie” de Maria Cristiana Tudose, „Aleea cu licurici” de Kristian Hannah, „Malakai” de A. Stephanie, „Maus” de Art Spiegelman, „Umbra vântului” de Carlos Ruiz Zafon, „Bufnița vânează toată noaptea” de Samuel Bjork, „Când ți se pune pata” de Wendelin Van Daanen, „Genul ăla de fată” de Tanaz Bhathena, „Banda celor șase ciori” de Leigh Bardugo, „Întoarce-te la mine” de Simona Lungu, „Nu există copii răi” de Janet Lansbury, „Cartea nunții” de George Călinescu, „Dăruind vei dobândi” de Nicolae Steinhardt, „Cum să ne purtăm cu personalități dificile” de Francois Lelord & Christophe Andre, „Invitație la vals” de Mihail Drumes, „Maitrey” de Mircea Eliade.

În final, lăsând aceste titluri aici, la vederea tuturor, cred că am făcut o faptă bună, am lăsat un bagaj de cunoaștere și sper ca aceste cărți să atragă spre ele cât mai mulți cititori. Pentru mine, acestă lecturiadă a fost necesară și vă spun sincer că m-a umplut de energie pozitivă. De fapt, văzând atâția cititori cum aș putea să mă simt, altfel decât fericită.
Mulțumesc tuturor celor care mi-au făcut ziua mai bună, în special cadrelor didactie de la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” și de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” care ne stimulează spre citit și spre cunoaștere, cât și tuturor elevilor fără de care această lecturiadă nu era posibilă.

Anca Maria CORNEȘTEAN
clasa a XI-a
C. N. Pedagogic „Regele Ferdinand”  Sighet




JURNAL de CORONOVACANȚĂ – MARTIE (autor, Gabriela Mich)

18 martie 2020
Una dintre cheile majore ale succesului este să continui călătoria, să profiți din plin de abaterile de la drum și de întreruperi și să transformi adversitatea în avantaj. ( John C. Maxwell)

De azi… SCRIU. De ce? Nu pentru că m-ar lua cineva la întebări cu subsemnatul, ci pentru că am acceptat o provocare de la un adevărat OM. Scriu ca să aflu ce fel de lider am fost în această perioadă. Se va numi simplu JURNAL DE CORONOVACANȚĂ

În aceste vremuri am primit zile cadou. Nu, nu sunt gratis, dar mulțumesc și le prețuiesc pe fiecare în parte. Întreaga lume s-a oprit din mers. Ne-a pus viața piedică. Eram prea grăbiți… Dar dacă acest antagonist al poveștii noastre ne oferă un bine? Știi tu ce va urma? Niciunul din noi nu a văzut imaginea de ansamblu, ci doar bucățele. Curiozitatea ne împinge la documentare, informare și chiar neascultare… Curiozitatea umană… o chestiune mult prea interesantă. Rostului nu ne putem împotrivi. Poate nu îmi va fi atât de rău în liniștea asta. Îmi voi auzi gândurile. Depinde doar de tine dacă te zbați sau prosperi în această perioadă.

Bine ați venit în colțul meu de lume!

19 martie 2020
    Dup-atâta frig și ceață
    Iar se-arată soarele (….)
    Primăvara asta totuși nu-i decât o copie.
Ghioceii răsar și apoi dispar. Păsările își continuă mersul firesc și poate nici nu se gândesc la ziua de mâine. Toate parcă sunt la fel, copie după copie, an după an. Dar noi? Noi cum suntem? Am impresia că am dezvoltat un impresionant sentiment al banalului, am fost atrași de starea de amorțeală și am devenit, rând pe rând, o copie. Nu mai luptăm pentru ceea ce am fost înzestrați să fim. De ce? Pentru că privim și nu analizăm; vorbim, dar nu spunem; auzim, dar nu ascultăm. Poate cineva încearcă să-și găsească glasul prin intermediul tău.
Cum îți este inima azi? Începe cu ea… Vorbește cu ea!

20 martie 2020
  Ce sunt oamenii? Ce e lumea?
  Pentru regi oamenii sunt supuși.
  Pentru vanitoși… doar admiratori.
  Pentru afaceriști oamenii sunt mașini de făcut bani, iar pentru perii albi sunt total nepregătiți.
Savanții sunt siguri că oamenii sunt un mister, iar artiștii îi privesc ca surse de inspirație.
Te uiți în jur și parcă de la toată această analizare nu te mai recunoști. Nu uita că ești CINEVA, nu ORICINE.
Toți oamenii sunt opere de artă. Judecă-i după purtări, nu după vorbe. Sau mai bine nu judeca… Doar apreciază-i pentru ceea ce sunt și ajută-i să crească. Separat suntem minunați, dar împreună devenim imbatabili.
Dreptate. Curaj. Compasiune. Credință. Dragoste. Respect. Ambiție. Perseverență. Cinste. Pace. Speranță. Altruism. Empatie. Bucurie. Are oare nevoie omul de altceva?
PROVOCARE! Lasă un mesaj surpiză unui om drag. Spune-i cât de mult îl apreciezi. Fă-i ziua mai frumoasă.

21 martie 2020
Mi-a bătut în poartă Fericirea
Şi intrând în curte m-a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-nchis poarta iute şi-a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a văzut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, luminând pe stradă,
Mi-a bătut şi Steaua mea — de sus
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mână şi s-a dus.

Mi-a bătut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit.
(Din viață de Virgil Carianopol)

Azi, de Ziua Internațională a Poeziei, nu doar să apreciați poezia, ci să deveniți POEM. Poate nu e momentul potrivit pentru a discuta despre artă, dar știu cu adevărat că e clipa perfectă pentru a îmbrățisa ploaia dacă dorim să zărim curcubeul.

22 martie 2020
Azi m-am trezit cu DOR. Ce cuvânt melodios… DOR. Ascunde în el bocetele femeilor, poftele copiilor, iubire, devotament, loialitate. Azi mi s-a făcut dor de ce era înainte! Nu de aglomerație, răutate, goana după câștig, ci de oameni, de proiecte! Așa că am scris, am scris și am învățat până când și soarele a obosit și a mers spre culcare. Dar dorul tot a rămas. Nimic nu poate înlocui sentimentul de a știi că aparții unui loc!
Poate și tu te simți incomod acum, te cerți, te plângi sau chiar plângi. Accesezi mii de webinarii, cauți să înveți ceva nou,asculți sfaturile tuturor de a-ți reorganiza viața, dar tot nu ești împlinit. Dacă așa arată și ziua ta de carantină, oprește-te și ia-o de la capăt. Începe cu ce îți place!

23 martie 2020
„Dragă” Coronovacanță, azi am cunoscut-o pe Oprah Winfrey. A fost cu mine până seara. Nu mă crezi? Uită-te la cartea pe care tocmai am devorat-o: Ce știu cu adevărat.
Ce știu eu cu adevărat e că există miracole la fiecare pas! Fă-ți curaj, privește-le atent și bucură-te de ele. Între momentele de leneveală cu o ceașcă de ciocolată caldă în mână și cele educative, găsește loc clipelor de mulțumire.
24 martie
Binecuvântare e când răsare soarele! Azi… atât. Poate sunt prea nostalgică.

25 martie 2020
Rareori mi se pare că vântul vorbește. Când adie le cântă florilor ca și cum ar vrea să le fure. Strigă atunci când vuiește, iar atunci când e doar prezent cred că ar vrea să avertizeze. A văzut și a auzit de toate, a purtat cu el urlete, jigniri, bătălii și probabil deja a obosit.
Oh, dacă ar vorbi cu adevărat ce bine ar fi! Sunt sigură că ar spune: respiră mai mult, plânge-te mai puțin, iubește mai mult, ceartă-te mai puțin, ascultă mai mult, grăbește-te mai puțin… fii cinstit și drept mai mult.

26 martie 2020
Scriu și e deja târziu. Am în minte o întrebare: Libertatea are sau n-are stăpân? Totuși cred că libertatea ține numai și numai de alegeri. Prezența unui stăpân nu îi fură valoare, ci o învață adaptarea. Lipsa unui stăpân o învață responsabilitatea. Oare cum ai putea fi liber fără acestea două?

27 martie 2020
Câte fețe are un om?
Omul poate avea zece voci și o singură gură, zeci de priviri și doar doi ochi. Fiecare situație o vede altfel și îi răspunde altfel. Uneori fețele sale nu depind de falsitate, ci sunt doar un scut pentru a nu fi doborât din nou.
Uneori omul preferă să ia fața copilului. E naiv, dulce, visător. Se desprinde de pământ și zboară spre cer. Se depărtează de probleme și își aduce aminte de ce odată îl făcea cu adevărat fericit.
Alteori e puternic, cucerește teritorii. Această față este elementul surpriză și înflorește atât de frumos.
Poate este victimă, iubitor, prinț, cerșetor, ascultător, agitat, înțelept, cumpătat. Dar tot OM rămâne.
PROVOCARE: Urmărește cu sufletul razele soarelui și cerul. Fă-ți o poză! Acela ești tu cu adevărat: senin, liber, recunoscător! Dacă vreodată te vei pierde în mulțime, uită-te la acea fotografie și amintește-ți momentul de pace.

28 martie 2020
Nihil Sine Deo… Nimic fără Dumnezeu.
Ne place această expresie. Dar oare o și credem? Când a fost ultima oare când nu ai nimic fără Dumnezeu?
Ori de câte ori te temi, încrede-te în El. Ori de câte ori ești binecuvântat, mulțumește-i. Ori de câte ori nu știi ce să faci, întreabă-L.
Nihil Sine Deo… Repetă și tu cu mine!

29 martie 2020
Am impresia că trăiesc într-o lume care se tot golește. Nu, nu e din cauza virusului, ci din cauza noastră. Din cauza unui virus am îndepărtat tot ce era frumos. Ne uităm țintă doar la știri și am uitat să ne mai bucurăm. Noi singuri ne-am golit lumea. Oare de ce nu căutăm binele la fel de mult cum fugim către ceea ce nu ne face bine?

30 martie 2020
Sunt zile bune de când stau acasă, iar dacă număr și minutele regret că nu am făcut mai multe. Dacă scriu din perspectiva elevului știu că mai am multe de învățat. Dacă aleg să fiu grădinar, sunt mândră de tot ce am făcut până acum cu părinții mei. Dacă aleg ipostaza bibliobibului realizez că în aceste zile am călătorit atât de mult încât am descoperit și trecutul, și viitorul alături de ființele mele de hârtie.
Dacă aleg să fiu EU- cea uneori tăcută, alteori prea vorbăreață, cea puternică, dar și firavă, cea cu 1000 de pasiuni – sunt sigură că mai am multe de schimbat, analizat, reorganizat. Drumul vieții abia acum începe.

31 martie 2020
Azi este o zi a restrospecției și introspecției.
PROVOCARE! Fă-ți inventarul greșelilor și nu uita: poate ai făcut una, două, o sută… dar nu ești o greșeală. Privește spre luna nouă ca la o nouă viață. Învață din eșecuri, dar ridică-te și mergi înainte! Tărâmul lacrimilor e o țară atât de periculoasă dacă eziți!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A
Colegiul Național „Dragoș Vodă”




De ce face omul atâtea sacrificii pentru lucrurile… materiale? (autor, Anca Maria Corneștean)

Bine v-am regăsit, dragii mei prieteni! Mi-a fost tare dor să vă scriu ceva și să împărtășesc cu voi câteva idei din căpușorul meu. Așa că astăzi voi vorbi despre o temă bazată pe o întrebare pe care mi-am adresat-o de multe ori în viață și anume: „De ce face omul atâtea sacrificii pentru lucrurile materiale?”. De-a lungul timpului am avut contact cu foarte multă lume și de multe ori mi-am făcut anumite păreri despre unii oameni, care mai apoi s-au dovedit a fi false. Am învățat că oamenii sunt foarte diferiți și că nu vei putea ști niciodată ce ascunde fiecare în adâncul sufletului și gândului său. Această întrebare pe care mi-am adresat-o este o întrebare la care cu siguranță fiecare om s-a gândit măcar o dată.

Este foarte greu de crezut, dar oamenii sunt în stare de foarte multe fapte nepotrivite pentru a obține ceea ce își doresc. Trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume unde e mult mai important să ai o casă gigantică decât un suflet curat, o mașină luxoasă decât o familie unită și o grămadă de bani în locul unei „grămezi” de iubire și fericire. Foarte multă lume este pe principiul că fericirea constă în lucruri materiale, tocmai de aceea sunt în stare să lase totul pentru a-și atinge obiectivul. Lucrurile materiale au ajuns mai presus decât orice. Dacă la școală, copilul nu are telefon de lux, e considerat de ceilalți, sărac. Nu, nu este așa! Dacă nu are telefon este pentru că încă nu are nevoie de unul și ar fi mai bine să se focuseze asupra învățăturii și a lucrurilor importante pentru dezvoltarea lui personală. Dacă ai telefon de lux, iar nu e bine, căci ești prea răsfățat, prea alintat. De aici, dovada, că niciodată lucrurile materiale nu au legat mai nimic între oameni. Așa că după părerea mea, decât să ne chinuim să strângem averi și case, mașini, telefoane, terenuri, să lucrăm în mai multe locuri pentru a avea cât mai mare venitul, mai bine ne-am focusa asupra lucrurilor interioare, mai bine am „cumpăra” ceva pentru suflet, pentru minte. Mai bine ne-am achiziționa o carte care credeți-mă valorează cât 10 case luxoase, cât 100 de mașini, de fapt, o carte nu are termen de comparație, pentru că valorează… infinit. Revenind la tema de azi, nu vreau să spun că trebuie să trăim în mocirlă. Nu! Ceea ce vreau să subliniez este că ar trebui să muncim cât să avem un trai decent și mai apoi, să ne ocupăm timpul pentru sufletul nostru, să investim pe plan spiritual și nu material. În locul unui smart watch oferit drept cadou unei soții, sau fiice, mai bine vei oferi un buchet de flori prin care vei investi de 100 de ori mai mult decât cu acest lucru material. Momentul în care i-ai dăruit flori îl va ține minte toată viața. Va ține minte mereu bucuria pe care i-ai făcut-o atunci. În schimb, cu ceasul se va expune un anumit timp, după care va fi nevoie de altul pentru că deja e altceva la modă.

Făcând referire la pandemia de acum, uitați-vă pe geam! Mașinile stau, nu putem să conducem, nu putem merge nicăieri, decât în cazuri speciale și acelea rare, poate maxim de două ori pe săptămână. Apoi, uitați-vă în casă! Familia e acolo, asteptând o îmbrățișare, iubire și respect. Asta e tot ce ne-a rămas acum. S-a cam dus materialismul. Ne îmbrăcăm cu haine de casă, mâncăm ce face mama, gata cu restaurantele, gata cu ieșirile, gata cu hainele de firmă, s-au dus, s-au spulberat într-o singură zi. Vedeți, deci, cum toate lucrurile materiale pot să dispară într-un minut?! Și atunci cu ce rămâi? Dacă nu ai construit bunătate în tine, nu ai încercat să te formezi, să te cultivi, această perioadă ți se va părea groaznică, iar peste tine nu se va așterne nimic altceva decât ură și răutate. Eu una mă bucur. În sfârșit Pământul respiră, e liber, are timp să refacă tot ce noi am distrus pentru a ne satisface plăcerile. Lunile acestea au fost unicul cadoul al nostru pentru această planetă. Cred că atunci când ne vom întoarce, ne va răsplăti cum se cuvine pentru această faptă bună pe care am făcut-o.

Nu vreau să mă lungesc, așa că vă spun doar atât: oricât ai sacrifica pentru a strânge cât mai multe lucruri materiale, atâta timp cât ai uitat de sufletul tău, de tine, de familia ta și de Dumnezeu, ai pierdut totul.

Sper ca iubirea să pună stăpânire pe voi în această perioadă și atunci când vom ieși din case, să devenim cu toții mai buni, să ne îmbrățișăm și să ne bucurăm unul de celălalt!

Anca Maria Corneștean
clasa a XI – a

Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”, Sighetul Marmației




Tânăra pianistă sigheteancă Diana Nadir Ștefănescu ne oferă un cadou muzical | VIDEO

Diana Nadir Ștefănescu este o foarte tânără și talentată pianistă, dar și o bună stăpânitoare a scrisului (a fost publicată cu proză pe site-ului nostru).

Din izolarea locuinței din Sighet, Diana ne transmite un mesaj muzical plăcut sufletului. Ascultând-o, ne vom bucura și vom „înțelege” – poate – mai ușor importanța luminii prin muzică, prin cultură.

Diana Nadir Ștefănescu s-a născut la 25 august 2004. După finalizarea gimnaziului la Colegiul Național „Dragoș-Vodă” din Sighet, a fost admisă la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța” din Cluj – Napoca, fiind actualmente în primul an de studiu la prestigioasa instituție.

A fost deținătoarea premiului I, pian, pe parcursul a opt ani, la Concursul de Interpretare Instrumentală din Sighetu Marmației. A fost distinsă cu premiul I în anii 2015 și 2019 la Concursul Internațional de la Backa Topola (Serbia), premiul I la Festivalul Johann Sebastian Bach (Cluj Napoca) în anul 2019 și premiul III la Concursul Național „Prietenii Muzicii” Pro – Piano, Cluj – Napoca, 2020. Pe lângă muzică, Diana este pasionată de scris și de fotografie.

În mesajul video muzical oferit cititorilor „Salut, Sighet””, Diana interpretează două fragmente din „Papillons” de Robert Schumann.

Salut, Sighet!




Ieri, azi și probabil mâine (autor, Diana Nadir Ștefănescu)

Dacă până ieri nu puteam să ne oprim din fuga continuă pentru a observa ce se află cu adevărat în jurul nostru (oameni, animale, natură etc.) și continuam să ne plângem de programul zilnic mult prea încărcat fără a încerca măcar să schimbăm ceva, azi totul e diferit.

Oare chiar ne trebuia un asemenea șoc pentru a ne trezi la realitate? Pentru a vedea ce viață „perfectă” duceam înainte și pentru a învăța să apreciem lucrurile mărunte. Totuși, chiar dacă azi avem timpul necesar pentru a medita la tot ce se întâmplă, ne sperie gândul zilei de mâine.

Mâine, ziua în care acest calvar se va sfârși, ziua în care totul se va schimba. Oare vom începe să trăim în alt mod?… vom zâmbi mai mult și ne vom bucura de ceea ce contează cu adevărat? Sau ne vom continua viața din punctul în care am lăsat-o, considerând momentele prezentului un coșmar demn de lăsat în ceea ce urmează a fi trecutul? Înainte aveam tendința să punem toate lucrurile care nu decurgeau conform așteptărilor noastre pe seama timpului limitat sau a activităților zilnice stresante dar, situația actuală ne dovedește în fiecare clipă că timpul era folosit drept scuză, adevăratul dușman fiind faptul că voința noastră nu este destul de puternică.

Ne sperie diferitul, un termen care poate însemna în egală măsură binele sau răul. Nu ne dăm seama că mare parte din ce trăim acum este consecința supremă a tuturor acțiunilor noastre și am da orice să dăm timpul înapoi, să ne bucurăm de tot ceea ce ni se părea normal odată. Din cauza faptului că tehnologia a evoluat atât de repede, am avut impresia că nu mai poate interveni nimic care să nu poată fi controlat de către om dar, surpriza a fost foarte mare, căci dușmanul cel mai mare al omului este chiar el însuși. Să ne imaginăm faptul că noi trăim acum o lecție de istorie din viitor, perioada de care o să le povestim nepoților și strănepoților așa cum bunicii ne-au povestit despre încercările la care i-a supus viața dar, fie ele războaie, boli, cutremure, incendii sau orice alte catastrofe, au reușit să treacă peste și să înfrunte „diferitul” care a devenit mai apoi „normalul” nostru.

Sperăm la un viitor luminos, în ciuda tuturor problemelor care se vor ivi pe parcurs, fiecare obstacol transformându-l într-o lecție care odată pierdută în negurile trecutului ne face mai puternici.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a IX-a, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Cluj-Napoca




PoetikS – Anastasia Herbil

Anastasia Herbil

Întâia flacără

întâia flacără
se naște
dintr-un cărbune de trecut
cu ale cărui urme
mi-am înnegrit și degete și suflet

întâia flacără
dansează
iar scânteile sale
reverberează-n adâncul meu
și-l încălzesc și-l risipesc

întâia flacără
arde
iar cenușa sa se împrăștie
spre toate extremitățile infinite
ale minții mele

întâia flacără
moare
dar în urma sa se aprinde
începutul unei ființe
care cunoaște focul

 

Linii

o dâră
armonia degetelor
pe dosul palmei tale
pe care oricând o strâng
o simt ostentativ de rece
și-o voi strânge până trece
și ultima ninsoare
și ultimul vânt
pe cuvânt

 

Mâna ta

cu degetele reci și lungi
mâna ta o strâng într-a mea
și mă trezesc prizonieră –
implor tăcerea universului
să nu ne despartă
să nu ne împartă

nu mai distingem binele de rău
doar stăm la margine de hău
uităm de tot ce ne-nconjoară:
fie-ne țărâna ușoară

 

Adăpost

se crapă norii
și se scurge dimineață
se crapă buzele
și se scurge sânge

și se prelinge câte-un strop
pătându-ți rădăcina
copacul meu
iar iertarea mi-o voi cere
într-o altă viață

zgâriat mi-e cerul
s-a împrăștiat în juru-mi
parfumul ploii
umbrelă nu-mi trebuie
și nici cuvinte

mă voi adăposti
sub ramul tău
copacul meu veșnic
pot doar să sper
că mă vei recunoaște

 

Cântec nocturn

e Martie și e târziu
timidă luna se acoperă cu nor
și temătoare licăresc fărâme de aur
tremurând pe pânza neagră

printre ramurile tale
copacul meu
dansează un scâncet de bufniță
și câte o fluturare de aripă
îndulcește șoapta vântului

un greier insomniac
chibzuind în tulburare
din când în când mai scânteiază
câte o notă muzicală încărcată
de neliniște își continuă vibrația

iar tu îi asculți înfricoșat
cântecul întrerupt și parc-ai vrea
să-i descâlcești gândurile
să-i ridici povara nopții

și-atunci
de ce-ai mai fredona
târziu în nopți de Martie?

Anastasia HERBIL
clasa a VIII – a
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”, Sighet




Chiar suntem conectați cu universul?! (autor, Giulia Șofron)

Giulia Șofron

Ne dorim să credem astfel! Există o putere superioară, interpretată de fiecare în mod diferit, care ne leagă cu universul. Consider că „supremația” în care credem se ocupă de destinele fiecăruia și de felul în care propriile acțiuni ne afectează. Cred că această forță supremă este controlată de noi înșine, iar divinitatea care ne conectează, se află în fiecare dintre noi.
Îmi imaginez că mulți dintre voi ați auzit de „Legea atracției universale”, această expresie care pentru unii nu-și are sensul, iar pentru alții schimbă viziuni. Felul în care funcționează este identic pentru toți cei care o „simt”, însă, percepția acesteia este diferită pentru fiecare dintre noi. Astfel, „Legea atracției”, din punctul meu de vedere, este una din metodele „cheie” prin care ne conectăm cu universul.
Existența pe Pământ este percepută diferit de către fiecare dintre noi, aceasta fiind „modelată” în funcție de propriile gânduri și percepții. În mod sigur, în noi se află un mini univers, unde iau viață dorințe, idealuri, unde frumosul este interpretat diferit, iar la fiecare în parte, motivele care stârnesc diferite stări nu coincid mereu. Legea atracției constă în felul în care gândurile noastre generează acțiunile care se petrec în viața de zi cu zi. Tindem să ne pierdem în trecut, rămânând puternic afectați de momentele prin care am trecut. De aceea, de multe ori, ne focusăm asupra părților negative, asupra concepțiilor care nu ne plasează într-o postură favorabilă, gândindu-le și regândindu-le, până când ele ajung să ne stăpânească pe noi, nu vice-versa. Ne aștepăm să o dăm în bară, să nu lăsăm o impresie bună, să nu reușim într-un anumit domeniu. Astfel, anticipând un eventual moment negativ, ne lăsăm cuprinși de genul acesta de gânduri și ne comportam ghidați de ele, ajungând marioneta propriilor noastre stări. Devenim emoționați sau nervoși la un interviu, având impresia că o să meargă prost și lăsăm aceste sentimente să vorbească în numele nostru. Nu avem curajul să ne spunem părerea de frică să nu fie greșită, iar toată această energie pe care o purtăm, ajungem să o împrăștiem în jurul nostru și să trăim în ea. Atragem același gen de energie și nu suntem capabili să înțelegem care este motivul pentru care nu suntem cu adevărat fericiți.
Categoric, legea atracției schimbă percepția, punctul asupra căruia ne focusăm. Nu lăsăm ca trecutul să devină viitorul, ci, înțelegem că avem toată puterea necesară ca să ne schimbăm viața așa cum ne dorim și simțim că ne-ar aduce beneficii și fericire. Fiindcă suntem ghidați de propriile emoții, acțiunile noastre denotă ceea ce simțim și energia care ni se întoarce, este energia pe care am răspândit-o în univers. De aceea, dacă ne impunem că lucrurile o să meargă în mod pozitiv, fără să ne risipim în așteptări, ci pur și simplu să vedem prin „ochi frumoși” ceea ce ne dorim să ni se întâmplă, toate vor decurge astfel. Dacă ne vizualizăm în situațiile respective și vedem partea plină a paharului, implicit, introducem în viața noastră energia pozitivă de care avem nevoie, căci, datorită dorințelor pe care le avem, suntem capabili să îndeplinim ceea ce ne aduce fericire. În subconștientul nostru, lucrurile deja s-au întâmplat așa cum ne dorim, iar acțiunile noastre pur și simplu pun în practică ceea ce am vizualizat. De aceea se spune că universul este conectat cu noi, deoarece gândurile noastre produc energie, pe care o răspândim în jurul nostru și care atrage același tip de energie.
Astfel, da! Cred că suntem conectați cu universul, iar „Legea atracției” își are sensul și menirea de a ajuta oamenii să vadă lucrurile divers față de momentul în care au înțeles că gândurile noastre generează evenimentele prin care trecem.

Giulia Șofron
Clasa a IX – a
CNDV Sighetu Marmației




Flori de cireș într-o zi de primăvară (autor, Andrada Grad)

Andrada Grad

Flori de cireș într-o zi de primăvară
Iar tu pierzându-te
În camera ta cu pereții pictați în roz,
Un roz atât de banal, o culoare a copilăriei,
Suflete pierdute printre geamuri de sticlă colorată
Visând acum la lucruri simple…

Suflete pline de speranță, care până azi nu s-au descoperit
Iar acum, speriate de reflexia fricii,
Se ascund printre cuferele cu amintiri ale bunicilor

Flori de cireș fredonând bucuria primăverii,
Fără plimbări în parcuri și-n gălăgioase companii,
Cu zile călduroase luminate de propria fereastră
Și acadele de zahăr care și-au pierdut gustul.

Flori de cireș care nu pot fi așezate în palmă
Doar cu ajutorul gândului care deja a obosit.
Amintiri care azi te chinuie să le descoperi adevăratul sens
Cuvinte aruncate aiurea pe hârtie…
Care-nțelese, spun povești.
Apusuri care până ieri,
Nu rezonau cu mine
Azi îți oferă speranța
Unui nou început.

În jurul tău, totul e liniște
Iar haosul e în propria ta cameră
Sau poate doar la tine în suflet .
Lucruri care până ieri ți se păreau banale
Azi îți lipsesc …
Și în toată această tăcere
Tu speri, visezi și mergi înainte…
Privind apusuri și rememorând răsărituri.

Andrada-Lacrima GRAD
Clasa a XI-a F, CNDV




Pozitivitate într-o lume parcă uitată (autor, Anca Maria Corneștean)

Anca Corneștean

Salut, tuturor!
Iată că au trecut 3 săptămâni de când în țara noastră s-a declarat stare de urgență, 3 săptămâni în care oamenii au încercat să fie mai responsabili, să se protejeze, să stea în case, să se gândească la alții și să aducă prin puținul lor efort, un bine mare pentru omenire. Nu m-am gândit niciodată că vom ajunge aici sau că se va întâmpla ceva de genul acesta în secolul XXI, când totul este atât de dezvoltat. Într-o zi am avut marea bucurie de a ieși din casă pentru a cumpăra o pâine. Cu această ocazie am observat cât de gol era Sighetul nostru, cât de trist și fără farmec era orășelul acesta frumos, care acum o lună era atât de viu prin prezența oamenilor care se plimbau de colo-colo. Singurul care popula orașul era vântul și părea cumva sinistră această atmosferă de tăcere totală. Totuși, m-am bucurat să văd că nu era nimeni pe stradă, deoarece așa mi-am dat seama că Sighetul are oameni responsabili și conștienți care se gândesc la ei, la familia lor și la cei din jurul lor. În trecut plimbările mi se păreau un lucru obișnuit, având în vedere că toată ziua aveam de umblat, dar acum plimbarea până la colțul străzii mi s-a părut cel mai frumos lucru. Se pare că această perioadă de stat în casă ne învață să apreciem mai mult lucrurile care ni se păreau normale înainte. M-am gândit să scriu acest articol acum, pentru că tuturor le este mai greu să reziste după 3 săptămâni, decât în primele zile de stat în casă. Este acea perioadă în care intervine plictiseala mare, când începem să devenim mai nervoși și să ne dorim să ieșim afară cu orice preț. Este greu să ne obișnuim cu această perioadă dificilă, pentru că trăim cu gândul zilnic că nu știm ce va urma, când se va termina și cum va fi după ce va trece. Pe toți ne stăpânește un sentiment de tristețe adâncă, de melancolie, un sentiment de dor față de viața noastră de acum o lună. Nu este ușor, dar sunt sigură că atunci când va trece, vom aprecia mai mult lucrurile simple, vom deveni mai buni și mai raționali, făcând mai mult bine decât rău celor din jur.
Ce pot eu să vă spun? Pe mine statul în casă mă face fericită pentru că îmi petrec timpul cu familia mea. Mereu am fost ocupată cu preocupările zilnice și nu am fost atentă la cei din jurul meu, iar acum am tot timpul din lume să fac asta, deci pentru mine este un avantaj. Nu îmi place situația, bineînțeles, dar cu acest gând reușesc să trec de la o zi la alta. Clipele petrecute cu familia sunt cele mai importante, amintirile comune vor rămâne pentru totdeauna întipărite în minte. Pandemia aceasta ne-a afectat mult. Atât din punct de vedere mintal, cât și afectiv, ne-a afectat școala, locurile de muncă unora, rutinele, practic ne-a ucis tot ce ne era necesar. Chiar dacă situația de acum e rea, chiar dacă nu putem fi cu prietenii noștri, în parcuri sau la muncă, chiar dacă nu mai este ce a fost, uitați-vă la părinții voștri, la copiii voștri, la frați și surori și zâmbiți pentru că sunteți cei mai norocoși dacă îi puteți privi și avea alături. Așadar primul meu sfat pentru voi, în izolare este să petreceți timp cu familia voastră. Nu veți regreta. Am câteva idei pentru voi pentru a vă face statul în casă mai ușor.

Citiți! Oricât de supărați vă simțiți, cu siguranță o carte o să vă ridice starea de spirit și nu veți avea nimic de pierdut. Citind o carte devii mai cultivat, mai moral și bineînțeles, mai fericit.
Faceți sport! Sportul vă pune în mișcare toți mușchii, vă scoate din starea de amorțeală acumulată de la statul în pat, pe fotoliu, canapea etc. Cu siguranță pe internet veți găsi o mulțime de antrenori care vă oferă în mod gratuit video-uri cu exerciții specifice pentru fiecare parte a corpului. Astfel, veți ieși din casă cu un corp sănătos și arătos.
Gătiți! Gătitul vă lasă imaginația să zboare și uneori pot ieși niște capodopere culinare minunate și delicioase, important este să gătiți ceea ce vă place pentru că acest lucu vă va face să vă simțiti grozav.
Pictați, desenați, colorați! Aceste activități lasă creierul liber să creeze ceea ce își dorește și astfel veți uita de ce se întâmplă în exterior, fiind preocupați să vă iasă cât mai bine creația. Ascultați muzică și dansați! Muzica aduce liniște, există melodii pentru orice stare a omului. Așa că dacă ascultați melodia voastră preferată automat ziua voastră va deveni mult mai bună. Dansul este o descărcare a energiei negative din corp, o eliberare a părții negre din creier, o relaxare mintală. După ce dansați o să vă simțiți liberi, calmi, liniștiți și plini de energie pozitivă.
Meditați! Gândiți-vă la faptele voastre, la ce ați dori să schimbați la comportamentul dumneavoastră, cercetați-vă gândurile rele, analizați-le și îndepărtați-le, iar atunci când veți ieși afară veți vedea rezultatele bune pe care le aduce meditația în viața unui om. Totul va deveni mult mai frumos, vă garantez.
În ultimul rând, vreau să vă recomand, să nu folosiți în exces telefonul, calculatorul, laptopul, tableta și nici să vă petreceți toată ziua pe rețelele de socializare, pentru că așa vom uita de ce se întâmplă în jurul nostru și vom deveni mult mai stresați decât suntem deja. Cu siguranță veți găsi ceva de lucrat în loc să vă refugiați cu ochii în telefon. Folosiți telefonul doar pentru a vă suna prietenii, rudele, ca să vedeți ce mai fac, cum se simt și cum își ocupă timpul în această perioadă. Mereu o conversație cu cineva drag ne va face fericiți. Știindu-l pe cel de lângă tine în aceeași situație, parcă e mai ușor de suportat această nebunie.
Așadar, dragii mei, chiar dacă trăim vremuri mai puțin plăcute, încercați să rămâneți veseli, plini de speranță, cu inima plină de iubire, încercați să vă rugați pentru cei care se luptă cu această boală, dar și pentru cei care salvează vieți și se duc la muncă pentru a ne aduce din nou în starea în care eram acum ceva timp. Rămâneți pozitivi și trimiteți gânduri bune Universului. Într-o zi, când totul se va termina, ne vom bucura că am procedat așa. Până data viitoare, vă doresc sănătate, liniște și multă, dar foarte multă bucurie.
Eu am atât de multă bucurie pusă deoparte că vă pot împrumuta și vouă, dacă doriți!

Anca Maria Corneștean
Clasa a XI – a
Colegiul Național  Pedagogic “Regele Ferdinand”
Sighetu Marmației