Cui nu-i plac filmele?… Tinerii interactieni, din dorința de a deconecta oamenii de la gândul pandemiei actuale și-au propus să organizeze un cinematograf în aer liber. Cu succes, aprobat de primarie și respectând normele sanitare corespunzătoare, au pus în mișcare proiectul dorit, atrăgând spectatori prin filmele „Labirintul” și „Cartea junglei”. Atât interactienii, cât și partenerii din Rotaract și Rotary, s-au implicat în organizarea evenimentului, formând cu toții o mare echipă, care a colaborat ca o familie. Sâmbătă, 19 septembrie 2020, la Grădina Morii, la ora 19:30 s-a difuzat „Labirintul”, proiecție la care au fost prezenți de la cei mici, până la adolescenți și adulți.

Duminică, 20 septembrie 2020, începând cu orele 19:30, tot în Parcul Grădina Morii, a fost proiectat cel de al doilea film, „Cartea junglei”.

Mulțumim echipei de proiect formată din Chindriș Antonia (coordonator), Rus Alex, Coroian Andreea, Racz Flavia, Tinc Blanca, Began Alyce și ultima, dar nu cea din urmă, Covrig Larisa, președinte Interact Club Sighet, echipă care a dat dovadă de devotament și… coeziune.

Dorința noastră este să răspândim cât mai multă energie pozitivă prin evenimentele organizate, ajutându-i pe cei din jur să se simtă – pe zi ce trece – din ce în ce mai bine, uitând pentru câteva momente de gândurile negative și alegând să se focuseze pe clipele frumoase. În plus, banii colectați din vânzarea biletelor, vor fi direcționați spre un scop caritabil.

Nu uitați, un mod special prin care să vă destindeți este să vizionați un film, să vă implicați într-un proiect filantropic sau chiar să vă bucurați de… frumusețea toamnei!

Giulia Șofron
Interact Club Sighet
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”

Viața este cea mai pură și complexă formă de artă. O operă abstractă al cărei autor este omul. Dispunem de o varietate de nuanțe din care suntem liberi să alegem ce tonuri vor predomina în conturarea „tabloului”. Fiecare moment constituie o tușă de pensulă, tușă ce va influența într-o oarecare măsură imaginea finală.

Inevitabil ajungem într-un punct în care culorile care ne animă existența își pierd din intensitate până ce ajung să dispară în totalitate, lăsând în urmă o imagine rece. Aceste culori nu se risipesc doar din jur, ci și din interiorul nostru, creând o graniță fină între înțelegerea și dușmănia dintre minte și suflet, două elemente principale ale omului, ființă spirituală. Acest „colaps” apare în momentul în care uităm de propria noastră persoană și neglijăm ceea ce simțim sau ne dorim, alegând să trăim pe ritmuri dictate de către influențele exterioare. Renunțăm, fără să ne dăm seama, la unele lucruri care par nesemnificative dar care pot evolua în așa măsură încât să aducă o schimbare pozitivă întregii noastre vieți. La baza acestor aspecte stă lipsa de curaj în a vedea dincolo de bariere.

Cu toate acestea, o acțiune, o persoană, un gest sau un cuvânt poate readuce brusc culorile în peisaj, în cele mai neașteptate momente. Atunci începe adevărata luptă. Lupta de a menține culorile vii când intervine frica de a nu pierde ceea ce ajunge să devină propria noastră realitate actuală. Acela este momentul în care ar trebui să realizăm că scopul principal al vieții noastre nu este să ne ridicăm la anumite standarde deja impuse. Dacă acea frică ajunge să pună stăpânire în totalitate pe noi, riscăm să uităm din nou că „tabloul” existenței noastre depinde doar de noi. Idealul utopic este de a renunța la tot ce înseamnă lucruri fizice și de a deveni lumină pură care nu ține cont decât de propria ei intensitate. O alternativă mai accesibilă ar fi să realizăm că nu ne putem aștepta să primim nimic fără să oferim ceva în schimb, de exemplu, să judecăm persoane și să aspirăm la a nu fi judecați.

Tabloul va prinde incontestabil contur în momentul în care vom realiza adevărata putere de influență pe care o avem asupra noastră și a tuturor lucrurilor din jurul nostru. Opera finală ne va dovedi negreșit că totul s-a întâmplat cu un anumit scop și ne va face să realizăm ce au însemnat de fapt culorile vieții.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a X-a,
Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Cluj-Napoca

Carte vs. Film…. Ce aș putea alege?
Film vs. Carte….. Cum aș putea alege?
Carte+Film = BOOVIE

CE ESTE BOOVIE?

Boovie este un festival-concurs de book-trailere (organizat de Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Focșani – profesor Carmen Ion – și Asociația Grow Up Project Focșani) care oferă participanților o formă de instruire bazată pe dezvoltare personală și mijloace nonformale: citire, actorie, scriere creativă, montare-editare video, cinematografie.

DE CE?

Scopul concursului constă în motivarea elevilor să citească în mod conștient prin realizarea unui book-trailer care să surprindă esența unor romane reprezentative pentru viața adolescentului din toate timpurile și din toate zonele lumii. Cultivarea interesului pentru lectură, dezvoltarea empatiei și a capacității de lucru în echipă, crearea unei viziuni multiculturale sunt câteva dintre obiectivele acestui festival.

PENTRU CINE?

Pentru toți elevii din ciclul gimnazial/ liceal ce iubesc filmul, cartea…. arta.
Pentru toți elevii creativi, pasionați, dornici de a cunoaște și  de a face.
Pentru mine, pentru tine, pentru noi – echipa CLUBUL NORDIC DESTINAT VIZIONARILOR (CNDV).

Totul  a început cu o extraordinară profesoară  vizionară, iubitoare de lectură, film și viață. Cum 1 e un număr prea mic pentru a atinge măreția, s-a format o echipă de 11 tineri.

Cele 11 lebede (așa cum ar spune Augustina – personajul principal al romanului Pelinul Negru) sunt:

1. Mich Gabriela-Maria, clasa a XII-a A, CNDV (lider, regizor, scenarist, narator);
2. Semeniuc Raisa-Mirela, clasa a XII-a A, CNDV (actor, scenarist);
3. Grad Andrada- Lacrima, clasa a XII-a F, CNDV (actor, scenarist);
4. Rednic Mădălina, clasa a XII-a F, CNDV (actor);
5. Beșicuță Mihaela, clasa a XII-a F, CNDV (actor);
6. Pop Andreea, clasa a X-a F, CNDV (actor);
7. Pop Alina, clasa a X-a F, CNDV (actor);
8. Chindriș Antonia, clasa a XI-a E, CNDV (actor, machiaj);
9. Boroica Denisa, clasa a XI-a B, CNDV (actor, operator cameră video);
10. Vișovan Aurel, clasa a XII-a B, CNDV (actor);
11. Babotă Sebastian, clasa a XI-a B, CNDV (operator cameră video, montaj audio-video).

Alături de profesoarele coordonatoare, Brîndușa Oanță și Otilia Chindriș, experiența nu putea fi altfel decât minunată.

Emotivi, cu rețineri, oarecum sceptici, curioși, creativi, inteligenți, începând cu 31 ianuarie am format o echipă.  Alegerea cărții, discuții, dezbateri aprinse, idei, creativitate, mai multe idei, crearea scenariului, repartizarea rolurilor, învățarea replicilor, filmare, stres, oboseală,  cadre peste cadre, zâmbete, scurtă pauză și din nou la treabă. Mai cu stângăcie, neîncredere, cu sau fără comunicare, dar cu dorința arzătoare de a fi parte din Boovie ediția a V-a,  a apărut  și rezultatul final: book-trailer-ul romanului Pelinul Negru.

Pandemia COVID-19 părea să încurce planurile celor 69 de echipe, dar ce nu știa virusul e că nu avea cum să oprească  echipa de organizatori. Când vrei ceva, poți! Am trecut prin: Aplicația Boovie; Mentori și întâlniri online; Book-trailere trimise; Organizatori dedicați ce strălucesc în momentele de Tutuană, deoarece au  știut să depășească momentele de Drugă!

Astfel, finala Boovie 2020 a început. În perioada 28-30 august, deși zilele au avut gust a dor de Focșani, ne-am putut bucura de festivalul Boovie doar la noi acasă.

CARE A FOST REZULTATUL?

Mii de informații aflate, deschiderea unor noi orizonturi spre cinematografie, romane, cultură  și  MENȚIUNE pentru echipa CLUBUL NORDIC DESTINAT VIZIONARILOR. Pentru noi, experiența Boovie nu s-a terminat! Purtăm în suflet fiecare moment trăit până anul  viitor când o vom lua de  la capăt mult mai pregătiți, mai adaptabili, mai disponibili și comunicativi.

CE PUTEȚI FACE VOI?

Să credeți în noi, să ne sfătuiți, să ne ajutați să putem zbura!!! Iar dacă credeți suficient în noi, vă invit să votați echipa CLUBUL NORDIC DESTINAT VIZIONARILOR pe canalul de youtube BOOVIE (nu uitați să dați mai întâi subscribe/abonează-te canalului Boovie)!

CE ÎNSEAMNĂ BOOVIE PENTRU NOI?

Pentru mine, Boovie înseamnă acceptare, disponibilitate, dorință, dăruire, implicare, creativitate și, bineînțeles, carte. Boovie e asemenea unei păpuși Matrioska: cu cât descoperi despre ce e vorba, cu atât te pasionează mai mult; cu cât te pasionează mai mult, cu atât te implici mai mult, iar la final vezi cât de mult ai evoluat ca  scenograf, regizor, scenarist, dar mai ales ca persoană. Sunt mai mult decât recunoscătoare cadrelor didactice și organizatorilor Boovie pentru că au crezut și cred în continuare în elevi care, deși greșesc, nu sunt o greșeală.  Zilele pe care le-am petrecut lucrând la book-trailer sunt zile de neuitat, pentru că Boovie e MINUNAT! (n.r. Gabriela Mich)

***
Cum a început totul?! Îmi aduc aminte de ziua în care una dintre prietenele mele a venit visătoare cu propunerea de-a participa la un concurs, despre care, atunci, nu știam nimic. Nici măcar cum avea la final să mă transforme, să-mi ofere șansa să mă descopăr pe mine, să învăț că unele prietenii indiferent de obstacolele pe care le întâlnești rămân pe viață. Mi-a arătat că, uneori, ai nevoie doar de câteva persoane care să creadă orbește în tine, și că un grup restrâns de necunoscuți care devin prieteni, dornici de aventură și care cred cu tărie în potențialul lor, pot face lucruri minunate. Boovie nu a fost pentru mine o competiție. Boovie a fost mai mult de atât. A fost despre modul cum încerci și improvizezi pentru a te descurca chiar și atunci când treburile o iau razna. A fost despre dorința de a face lucrurile cum poți mai bine chiar dacă ai certitudinea că nu o să iasă totul ca la carte. Boovie a fost despre vise care devin realitate. Despre necunoscuți care devin cei mai buni prieteni. Despre cadre didactice care îți oferă aripi pentru a reuși. Pentru aceasta și pentru încă o mie de motive vreau să le mulțumesc!❤ Alături de echipa Clubul Nordic Destinat Vizionarilor (CNDV)  am înțeles că de cele mai multe ori obstacolele pălesc si devin mici în fața dorinței și că împreună puterea noastră crește pentru a face lucruri minunate. (Grad Andrada)

***
Sincer, Boovie a fost un proiect pe care l-am privit inițial cu scepticism, nefiind un cititor înrăit… Dar odată cu citirea cărții și alegerea temei trailer-ului, am ajuns să realizez cât de major poate fi acest proiect pentru percepția tineretului românesc în ceea ce privește producția de filme/trailere, al conținutului de calitate pe Youtube etc. Scopul educației copiilor este de a le explora inteligențele, de la cele matematice, la cele muzicale și practice, iar Boovie este un explorator al inteligenței artistice și de creație. Sunt sigur că Boovie va descoperi (asta bineînțeles, explorând perseverent) următorii regizori, producători, actori, scenariști și cameramani! (Vișovan Aurel)

***
Boovie este un vis împlinit. Personal, cred că proiectele de genul acesta ar trebuie promovate mai mult. Eliberează creativitatea elevilor de liceu cărora li se spune, din păcate, din ce în ce mai rar să fie creativi. (Semeniuc Raisa)

***
Până  la începutul acestui an, probabil ar fi însemnat un alt festival de care nu știu prea multe, o știre la televizor sau poate n-ar fi însemnat nimic. Acum înseamnă mândrie pentru ce am reușit toți să facem împreună și înseamnă oameni faini fără de care Boovie n-ar fi însemnat nimic acum pentru mine. (Beșicuță Mihaela)

***

3 cuvinte care să descrie Boovie

Din persepectiva de lider al echipei voi spune doar un cuvânt: ECHIPĂ! Când spui Boovie, spui Echipă! Oare o echipă fără oameni maturi, perseverenți, creativi, adaptabili, comunicativi, responsabili, disciplinați, entuziasmați, dedicați, altruiști, s-ar mai putea numi echipă? (n.r. Gabriela Mich)

Lectură, Creativitate, Echipă. (Semeniuc  Raisa)

Cel mai probabil, dacă aș căuta aș găsi mult, dar mult mai multe cuvinte. Totuși, având în vedere că mi se cer doar trei  o să încep cu MATURITATE, o să continui cu PERSEVERENȚA și,  cel mai potrivit cuvânt pentru a încheia, cred că  este AJUTOR. Avem nevoie de maturitate pentru a pune la punct toate „mărunțișurile”, avem nevoie de perseverență pentru a le pune în aplicare și a crea ceva tangibil și  mulțumitor și avem, de asemenea, nevoie de ajutor unul din partea celuilalt pentru a putea modela un întreg. (Beșicuță  Mihaela)

***

CE AM ÎNVĂȚAT DIN ACEASTĂ EXPERIENȚĂ?

1. Oricine poate alege să fie un om bun de echipă!
2. A coopera nu înseamnă neapărat a colabora.
3. Una e să crezi în ceea ce faci și alta e să îți iei angajamentul.
4. E important să te oprești când ai terminat, nu când ai obosit.
5. Gestionează-ți timpul!
6. Să nu spun niciodată NU  vreunei șanse ce m-ar ajuta să mă dezvolt ca persoană. (n.r. Gabriela Mich)

***

Un proiect de calitate cere implicare, timp și răbdare. Și dacă  ai oameni deschiși și creativi alături de tine, rezultatul te poate uimi. (Semeniuc Raisa)

***
Pentru început, Boovie m-a ajutat destul de mult să-mi îmbunătățesc talentul actoricesc. Am avut ocazia de a cunoaște mai bine echipa, am învățat o mulțime de lucruri benefice de la ea. Fiecare moment de pe „platourile de filmare” ne-a apropiat și m-a făcut să înțeleg că dacă suntem uniți, totul e posibil. Găsind idei împreună, dezvoltăm o altă formă de creativitate. Să fii actor, nu este ușor. Ca să profesezi, e nevoie de multă muncă și susținere. Mi-am dat seama că elementele cheie sunt încrederea, echilibrul, pasiunea și agerimea pentru a intra în pielea personajului. Da, naturalețea e importantă în jocul actoricesc, dar dacă vom combina toate elementele, va ieși cu siguranță ceva frumos.  Așadar, aștept cu nerăbdare noile experiențe pe care mi le va pregăti Boovie! (Pop Alina)

***
Cum ar trebui să fie munca în echipă. M-a surprins atât de plăcut cum fiecare din noi aveam câte ceva de făcut și toți eram indispensabili unii pentru alții. (Beșicuță Mihaela)

Depășiți-vă limitele! Citiți mereu, tot ce vă pică în mână și distingeți binele de rău! Imaginați-vă cum ar fi să regizați un film, creați-vă o echipă și începeți munca. Fixați-vă drept scop scrierea unei cărți, alergarea la un maraton, scrierea unei melodii, combinați diferite pasiuni  și lista poate continua la nesfârșit! Ieșiți din zona de confort, deoarece puteți! Creați-vă un plan, pregătiți-vă pentru acțiune, fiți altruiști, tenace, dedicați, încrezători, dornici de a învăța și de a face totul mai bine! Nu uitați, pentru a termina primul  o competiție, trebuie să o termini! Iar competiția poate fi chiar cu tine!

        Așa că….. LET’S BOOVIE! Hai să punem țara la cale indiferent de domeniu!

Gabriela MICH
(lider, regizor, scenarist, narator… elevă)
Clubul Nordic Destinat Vizionarilor

P.A. (post articol) în loc de P.S.: Deși articolul spune totul și este „lămuritor” pentru toată lumea, nu m-am putut abține să nu intervin și eu în a aprecia această echipă (în care, de data asta, ei au fost profesorii) cu nota…. 10!!! În competiția națională am obținut mențiune, dar experiența și comunicarea au fost de locul I! Felicitări, Vizionarilor! Felicitări, BOOVIE! (prof. Brîndușa Oanță)

Trecutul nu se lasă ușor uitat, ci prinde rădăcini adânci în sufletul unei persoane, și nu ezită să mai bântuie din când în când, readucând la viață atât amintiri plăcute, dar mai ales dezamăgiri, regrete, dureri. Acesta este unul dintre principalele defecte ale trecutului (ale celui personal, căci cel istoric se lasă, din păcate, foarte ușor uitat). Celălalt defect ar fi acela că nu poate fi schimbat. Auzind însă de atâtea ori pleonasmul „planuri pentru viitor”, mi-am pus întrebarea: oare nu am putea face și „planuri pentru trecut”? Iar dacă am putea, ar fi în interesul nostru să schimbăm ceea ce s-a întâmplat deja?

Ce este de fapt trecutul? Trecutul reprezintă distanță deja parcursă din lungul și imprevizibilul drum al vieții. Dacă zăbovim și revenim, riscăm să nu mai ajungem cu bine la destinație. Trecutul reprezintă punctele deja bifate de pe o uriașă listă de cumpărături pentru supermarketul virtuților. În momentul în care cumpărăm ceva ce avem deja în coș, nu ne mai rămân bani pentru celelalte produse necesare. Trecutul reprezintă petalele deja căzute ale unui trandafir roșu și nobil, care este viață noastră. Dacă ne uităm doar la petalele ofilite, și nu la cele încă vii, nu vom mai observa frumusețea florii.

Trecutul trebuie să rămână trecut, pentru că trecutul nu cuprinde doar timpul scurs până într-un anumit punct, ci și sentimentele, gândurile, bucuriile și supărările, luptele interioare sau exterioare, deciziile bune sau rele, care au schimbat viziunea noastră asupra lumii și care ne-au făcut cine suntem acum. Iar noi nu trebuie să rămânem la stadiul de acum, ci să evoluăm în permanență, să răspundem cu entuziasm la noile provocări pe care ni le dă viața zi de zi. Așa cum zicea Albert Einstein, „Viața e ca mersul pe bicicletă: ca să-ți menții echilibrul, trebuie să te miști în permanență”. Dacă ne uităm tot timpul peste umăr, ne imaginăm că am putea schimba ceea ce am făcut sau am spus, retrăim toate momentele grele, ne lăsăm stăpâniți de regrete, atunci viața va trece pe lângă noi, iar tot ce ne va rămâne vor fi părerile de rău și gândurile reexaminate de sute de ori.

Totuși, trecutul ne este prieten sau dușman? Trecutul poate readuce la viață momentele dificile, amintirile dureroase, oprindu-ne din a merge mai departe pe drumul vieții. Sau, trecutul ne poate învăța lecții importante, ne poate face mai puternici, ne poate arăta că uneori trebuie să pierdem ceva pentru a câstiga altceva mai bun în schimb. Depinde doar de noi dacă facem pace cu trecutul sau dacă îl lăsăm să ne controleze. Depinde doar de noi dacă realizăm cât de benefice au fost toate „bunele și relele” prin care am trecut sau dacă alegem să ne plângem de greutățile întâmpinate. Depinde de noi dacă acceptăm ceea ce ne da viață și mergem tot timpul înainte, sau dacă ne dăm bătuți după prima bătălie pierdută.

Nu putem schimba trecutul, dar am putea schimba felul în care îl percepem, ne-am putea schimba pe noi înșine, dacă am vedea partea bună în orice încercare, ușoară sau dificilă, pe care ne-o dă viață, și dacă am înceta să ne mai facem „planuri pentru trecut”.

Vasile Gabriel VOUCIUC
clasa a X-a E, C. N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: www.gettyimages.com/photos/uccia_photography

Cana violet

parcă nu-i convine linguriței
să se dezlipească
de dulceața albului
în abisul fierbinte de cafea

plutește abur
cu gust de apusuri de soare
și strânsoare de mână

se topesc inimile noastre
într-un întuneric colorat
amestecat cu lapte
se topesc despărțite
înstrăinate de ceva timp

dimineața mi-e alinare
și se scufundă tăcută
în cana mea
atinsă de liliac

*****

Exil

mestec nimicul
în aroma sa de negru
și în mirosul său de alb

se răsfrânge prăpastia
sub tălpile mele goale

aș vrea să cred
că nimicul e dulce
cu un vag gust de scorțișoară
în acest fel
îmi pot lăsa gândurile
să alerge spre tine

ai fost alungat
și deși ești captiv
în cel mai întunecat cotlon al temniței
razele tale iluminează cărarea

dacă fac vreo greșeală
mă rătăcesc
și ajung din nou la tine

Anastasia HERBIL
Clasa a IX-a
CNDV

Nu s-a întâmplat niciodată să aveți senzația că nu sunteți centrul vieții voastre? Ca și cum ați sta deoparte și ați observa tot ce se întâmplă dorindu-vă să fie altcumva povestea.

La fel ca într-un film, apar mai multe personaje în momentele de acțiune, iar în cele de liniște, tot se aude o voce. Viața noastră e filmul, iar noi suntem personajul care apare în toate situațiile și vocea care apare în momentele de liniște… ei bine acea voce tot noi suntem. Iar filmul nu se termină când o persoană dispare. Filmul nostru se termină când viața noastră se termină, nu mai repede.

Problema este că, în momentul în care narațiunea noastră se întâlnește cu povestea altei persoane, putem uita că fiecare e personajul principal în propria poveste. Chiar și atunci când uităm să apreciem ce și pe cine avem lângă noi sau când uităm să ne bucurăm de lucrurile mărunte și decidem să le ignorăm, ajungem niște personaje oarecare în filmul nostru.

Așa că ar fi timpul să profităm la maxim de fiecare zi pe care o avem și să ne bucurăm de tot ce se întâmplă. Cine spune că nu ne putem bucura când plouă, de exemplu? Atunci când începe o ploaie de vară, cum ar fi să punem melodiile care ne plac și să dansăm prin ploaie? Din experiență pot spune că sentimentul de libertate pe care l-am primit a fost unul de neuitat, chiar dacă la început pare puțin ciudat. Și dacă nu plouă, putem da muzica la maxim și să dansăm prin cameră… să ne simțim bine în pielea noastră. Sau de ce nu putem aprecia la maxim o ieșire în oraș cu prietenii? Oricât ar dura, chiar și câteva minute care se pot transforma în ore cu persoane care te înțeleg, care îți aduc un zâmbet pe buze, te vor face să te simți bine și să observi că viața e scurtă și cel mai bine e să te înconjori de oameni care țin la tine și sunt acolo când ai nevoie de ei.

Avem o singură viață, iar ea merită trăită la maxim. Adică, fie că suntem adolescenți, sau mai vârstnici, cum ar fi să încercăm să apreciem fiecare zi pe care o avem? Am putea încerca să nu ne mai pese de ce zic ceilalți, chiar dacă fiecare are propria opinie, asta nu înseamnă că trebuie să ne afecteze și să vrem să ne schimbăm din vina unei păreri. Ar trebui să riscăm (bine, totul cu o limită aici), să nu ne mai stresăm de ce va urma. Am remarcat mai demult un citat care spunea așa: „Va mai conta în 5 minute? Dar în 5 zile? Dar în 5 ani? Atunci nu merită să riști?”… și chiar mi-a deschis ochii, pentru că, probabil, în capul nostru atunci când vine vorba de riscuri, mintea noastră creează cel mai prost scenariu. Dar totuși… dacă este și cea mai mică șansă să reușim, nu se merită să mergem după ea? Iar trecutul… ei bine, e trecut. Nu putem rămâne blocați pe o pagină, pentru că uneori nu există sentiment mai bun decât să întoarcem fila. Adică… să o luăm așa, când se termină un capitol dintr-o carte, ce facem? Închidem cartea și nu o mai citim niciodată? NU. Trecem mai departe. Iar când o poveste se termină? Putem rămâne la fel, sau putem deveni niște persoane mai bune.

Trebuie să profităm de fiecare răsărit și apus de soare pe care îl avem și să nu uităm că fiecare zi este o șansă să o luăm de la capăt și poate să reparăm ceva ce am stricat.

În concluzie, avem mereu șansa să devenim protagoniștii vieții noastre și, în fiecare dimineață când deschidem ochii, trebuie să luăm o decizie, aceea de a exista sau a trăi. Și chiar dacă în dicționar sunt sinonime, în viață nu putem spune că sunt. Alegem să existăm și să devenim personaje secundare în propria poveste și mai bine să mergem mai departe cu întrebarea „ce ar fi fost dacă…” ? Sau alegem să trăim, să profităm de fiecare ocazie și să avem parte de viața pe care ne-o dorim?

Antonia Ilaria ȘTEȚIU
clasa a X-a B
Colegiul Național „Dragoș – Vodă”

Ți s-a întâmplat vreodată să te pierzi printre gânduri despre viitor? Ai petrecut vreodată ore în șir imaginându-ți cum va fi viața ta peste zece sau chiar douăzeci de ani? Mulți dintre noi alegem să trăim în permanență în viitor, elaborând planuri cu scopul de a ajunge pe culmile succesului, sau, dimpotrivă, așteptând ca succesul să ne bată la poartă. Dar de ce nu trăim în prezentul atât de palpitant, și de ce nu ne întrebăm niciodată ce avem de făcut până la următorul răsărit?

Viitorul… când aud acest cuvânt mă gândesc la necunoscut, la alegeri dificile sau la cărări încrucișate. Dar prezentul… prezentul ne îndeamnă să trăim clipa, să apreciem tot ce este în jurul nostru, pentru că totul poate dispărea într-o secundă. Prezentul ne îndeamnă să fim recunoscători când ne ridicăm dimineața din pat și privim razele soarelui, să lucrăm și să ne distrăm ca și cum ar fi ultima zi a vieții noastre, iar la apus să punem capul pe pernă spunând “ce zi frumoasă am avut, de-abia aștept următorul răsărit”.

Prezentul merită trăit, din plin. Prezentul merită trăit înainte să devină trecut. “Dar viitorul nu merită trăit?” vor întreba unii. Cel mai bun răspuns la această întrebare ne-o poate da chiar ziua de azi. Ieri făcea parte din viitor, mâine va face parte din trecut. Atât trecutul, cât și viitorul nu se află decât la un răsărit depărtare. De ce să nu trăim în prezent, când încă putem schimba ceva? De ce să ne gândim la ce am avut sau la ce am putea avea, în loc să ne gândim la ce avem?

Poate de vină e lumea în care trăim. Poate de vină e stresul sau lipsa timpului. Poate de vină e proverbul “s-ar putea ca ziua de mâine să fie a altuia”. Sau poate de vină suntem noi, care căutam tot timpul vinovatul pentru greșelile noastre, în loc să îndreptăm situația acum. Nu mâine, nu luna următoare, nu în viitorul îndepărtat la care visăm. Acum e momentul potrivit să începem schimbarea pe care vrem să o vedem în viitor si să începem să clădim drumul spre succesul pe care ni-l dorim.

Acum e momentul să încetăm să mai trăim în viitor, pentru că viitorul va fi așa cum ni-l facem noi. Acum e momentul să ne uităm în jur și să realizăm câte motive avem să zâmbim. Iar acum, închei aceste rânduri gandindu-mă la următorul răsărit…

Vasile Gabriel VOUCIUC
clasa a X-a E, C. N. „Dragoș-Vodă”

sursă foto: commons.wikimedia.org

„Să mai scap și de testul ăsta!”. Știi replica, nu? Cu toții o știm, am folosit-o atât de des visând la terminarea unei săptămnai aglomerate și încărcate de prea multe „teste surpriză” la care oricum jumate clasa era absentă, încât am uitat că odată terminată, acea săptămână va deveni istorie, o istorie a clasei a XII-a F, zic eu. Tu, copilul de ieri și adultul de mâine, ți-ai îndeplinit visul: ai scăpat de „chinul” liceului însă, la fel cum Spânul întruchipează „răul necesar” în maturizarea naivului Harap-Alb, nici tu fără de acest „chin” nu ai fi putut deveni ceea ce ești astăzi.

Ce anume ești? E mult prea greu de explicat, dar oprește-te o secundă și privește puțin în spate: e o imensă poartă a vechiului liceu, iar tu, „boboc de felul tău”, ești nerăbdător să treci de ea, nu de alta, dar ai auzit că anii de liceu sunt de neuitat. Și crede-mă chiar sunt, deoarece dincolo de note mici, certuri banale, lacrimi de crocodil și chiar dincolo de proful „nașpa”, e vorba despre priviri jucăușe furate în chioșc, despre țigara fumată în spatele bibliotecii, despre pretextul învățării la bibliotecă atunci când, de fapt, doi ochi albaștri erau motivul, despre orele de română care se transformau în ore de sport, dar, mai presus de orice, liceul e cu și despre oameni. Fie că ne raportăm la cei pe care-i vom lua drept modele în viață, fie că ne raportăm la cei pe care-i vom lua exemple de „așa nu”, cu toții au fost mereu acolo, au crezut în noi și, cu toate că de cele mai multe ori nu au arătat, au știut că adevărata noastră valoare nu constă în familiarul 3, dar nici în cea a supremului 10. Ba mai mult, au avut grijă să ne protejeze aripile de ploile năpraznice și de țurțurii mult prea reci ai bătrânului ieri,  încât zborul nostru să fie unul lin, reversibil peste ani și ani la cuiburile de care EI vor avea atâta grijă.

Harap-Alb sunt eu, cea din ultima bancă și azi inițierea a luat sfârșit (sau poate e doar începutul?). Patru ani frumoși cu lacrimile și zâmbetele lor se aștern în adânca fântână a amintirilor, de unde atunci când voi fi ostenită de atâta drum, mă voi rătăci printre „râpi și gropi adânci” să-mi stâmpar setea, acea sete care va trăi o viață deșertică, dar cufundată în apele mult prea senine ale amintirii.

La fel cum în orice basm reușita eroului e una colectivă și nu individuală, mulțumesc din suflet „personajelor sisifice” zicându-le doar atât: recunoștința a răgușit, dar admirația e supraomenească!

Popular sau cult, nici că mai contează acum, basmul nu ține cont de autor ci de elementele fabulosului care construiesc caracterul social și spiritual al unui erou capabil să treacă cu bine orice probă. Și nu mă refer aici la proba de BAC, ci mă refer la acele probe ale vieții pe care, dacă le cazi, nu prea ai sesiune de toamnă.

Creangă ar spune că: „Amu cică era odată…”, însă eu aș spune că: „A fost cea mai frumoasă dată”…

Ioana TRIFOI
clasa a XII-a F, C. N. „Dragoș-Vodă”

Am ajuns în momentul în care viața pare un film de acțiune sau o dramă fictivă. Nu știm ce ne poate aduce următoarea zi, iar atunci când credem că nimic nu ne mai poate surprinde, viața nu ezită să ne demonstreze că ne înșelăm amarnic. Toate aceste provocări ar trebui să ne arate ce înseamnă cu adevărat puterea omului, dar în schimb interpretăm totul într-un mod greșit și ajungem să ne transformăm în niște „monștri ai prezentului”. Susținem că „totul va fi bine” dar așteptăm ca lucrurile să se schimbe de la sine, ceea ce este imposibil. În continuare se promovează prostia în masa, iar oamenii au ajuns să fie cumpărați cu ușurință. Cuvântul „țăran” a ajuns o insultă iar „munca de jos” este un exemplu de „așa nu”. Ni se implementează încă de la vârste prea fragede că trebuie să facem mereu ceea ce este moral din punctul de vedere al unor oameni și că nu este bine să „ieșim din rând”; ni se spune să nu ne străduim degeaba, deoarece noi nu putem schimba nimic, cuvintele noastre neavând suficientă putere. Învățăm că trebuie să nu spunem mereu adevărul, deoarece asta înseamnă politețea sau că opinia cuiva poate fi luată în considerare doar de la o anumită vârstă. Acest lucru nu ne oprește însă de la a judeca alte persoane pentru „ambalajul” pe care îl expun. Lumea devine tot mai falsă, iar nivelul de frustrare crește și ne străduim să găsim defectele altora pentru a încerca să compensăm nemulțumirile noastre. Încă din copilărie ți se spune să înveți ca să ajungi doctor, IT-ist sau orice îți poate asigura un salariu mare, deoarece vei avea o viață fericită. Poveștile părinților încep cu „pe vremea mea…” dar devin repede „erau alte vremuri” atunci când comparăm trecutul cu prezentul.

În prezent avem curajul de a spune lucrurilor pe nume, deoarece timpul ne-a dăruit dreptul de a ne exprima. Dărâmăm din ce în ce mai multe bariere impuse de societatea din trecut, reguli stricte pe care oamenii din generațiile anterioare au fost constrânși să le respecte. Totuși, în ziua de azi, persoanele se pot reduce foarte ușor la un nume, un număr, o mărime sau o culoare, valorile adevărate fiind înlocuite cu etichetele puse de către societate. Ajungem să tratăm cu neglijență cele mai importante aspecte ale vieții și preferăm să purtăm măști, care ne fac să fim „unul dintre ceilalți” și facem orice pentru a nu ne asuma faptele și cuvintele. Tindem să alegem mereu calea ușoară și sigură, deși în adâncul nostru ne dorim complet altceva.

Partea cea mai tristă este că trecerea de neoprit a timpului nu face decât să ne arate tot mai multe aspecte negative, făcându-ne tot mai conștienți că cel mai mare dușman al nostru suntem chiar noi. La finalul fiecărei zile ne întrebăm: CE MAI URMEAZĂ? Răspunsul este mereu diferit. Fiecare persoană privește scenele filmului vieții în mod propriu și alege cine vrea să fie și cum să își joace rolul de personaj principal în fiecare clipă.

Diana Nadir ȘTEFĂNESCU
clasa a X-a, Colegiul de Muzică „Sigismund Toduța”, Cluj-Napoca

Eleva de doar 12 ani (este în clasa a VI -a la Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” din Sighet), Patricia Maria Mihai are, în mod cert, multiple talente. A debutat în urmă cu aproape doi ani cu poezie, aici pe site-ul nostru „Salut, Sighet!”. Tot noi am remarcat-o… construind machete, preocupată de arhitectura Sighetului.

Patricia ne mai oferă o surpriză, continuând să ne uimească, prin abordarea artistică a… pietrelor. Și-a descoperit pasiunea pentru pictură pe bucăți plate (și mai mici și mai mari) de piatră unde-și imprimă viziunea artistică, specifică vârstei, și-și lasă amprenta… solidă. În vacanța forțată, impusă de pandemie, a muncit serios atât virtual cât și… real, dând culoare și viață „bolovanilor”. Și-a completat recuzita din camera ei cu multe lucrări pe piatră dar, cu multă pasiune și-a decorat încăperea și cu alte diverse obiecte de… design interior. Oricum, lumea ei este într-o continuă și luminoasă transformare, iar obiectele „handmade” pe care le „inventează” îi susțin căutările.

Patricia n-a uitat, bineînțeles, nici de dragostea pentru poezie și, pentru a ne convinge, și-a făcut un CV poetic pe care ni-l oferă într-o drăgălașă înregistrare video de la locul… faptelor!

Salut, Sighet!

Într-o zi frumoasă de toamnă, din perioada celui De-al Doilea Război Mondial, bunicul meu a plecat împreună cu mama și frații săi la cules de porumb. Bunicul meu avea o soră mică de două luni, iar aceștia o luaseră cu ei la cules, pentru că nu aveau cu cine să o lase acasă. Bunicul plecase înainte după căruța cu cai, își cumpăraseră alți cai mai puternici, din târg, la schimb pe porumb.

Ajungând la locul unde era terenul lor, bunicul cu mama și frații lui au început să culeagă porumb și-l încărcau în căruță pentru a-l duce acasă. După ce au strâns recolta au pornit pe drumul spre casă. Pe drum s-au întâlnit cu un rus care i-a oprit și le-a cerut caii, adică rusul i-a dat caii lui slabi și i-a luat caii buni și sănătoși ai bunicului. Bunicul și familia n-au ripostat.

În mai multe zile din acea toamnă au strâns toată recolta de pe câmp și s-au pregătit pentru iarnă. Bunicul, pe vremea aceea, avea vârsta de 15 ani și se îngrijea împreună cu sora lui mai mare de întreaga familie, deoarece tatăl lor era plecat în război. Ei trebuiau să aibă grijă de mama lor și de frații mai mici. Bunicul împreună cu sora lui mergeau chiar și după lemne în pădure; ei fiind mai mari, erau puși de mama lor de la lucrul câmpului până la culesul roadelor, toamna.

Tatăl lor, bietul de el, se întorsese din război aproape de Crăciun. El venise din război cu hainele rupte, ponosite și cu un sac plin de țigări ungurești. Era bucuros că ajunsese acasă și și-a revăzut și regăsit familia și, mai ales, că bunicul împreună cu sora sa se îngrijiseră de gospodăria pe care a lăsat-o în urma lui. L-au așteptat acasă cu șoproanele pline de porumb și cu lemne strânse pentru iarnă. Copiii erau foarte bucuroși că și-au văzut tatăl de Sărbători, acasă. Pentru ei, acesta a fost cadoul de Crăciun. Mama lor, fiind și ea fericită că soțul s-a-ntors sănătos acasă, l-a așteptat cu mâncare obișnuită: pâine de mălai, azimă de mălai, lapte de vacă, cartofi, varză etc. În anii Războiului lumea era foarte săracă, nu prea avea din ce să facă atâta mâncare cum se face de Sărbători, în zilele noastre.

După ce au trecut Sărbătorile de iarnă, străbunicul l-a dus pe bunicul cu oile și câinii la o casă pe un deal și l-a lăsat singur cu ele. Seara, în jurul stânii, se adunau câte douăzeci de lupi. Oile, pentru că era iarnă, au fost băgate în grajd ca să nu le mănânce lupii. Bunicul rămăsese acolo câteva luni de zile dar s-a mutat din primul loc pe alt deal, mai aproape de sat, când oile au început să fete. El a plecat din primul loc din cauza lupilor, deoarece îi era frică să mai stea. Prin luna iunie, bunicul a luat toată stâna și a plecat la munte împreună cu ciobanii.

Andreea POP
clasa a IX-a F,
Colegiul Național „Dragoș-Vodă”

1 aprilie 2020
Azi copiii pot cere luna de pe cer și o primesc, adulții caută peștișorul norocos, iar perii albi și-ar dori doar o pasăre de aur care să le aducă în zbor tinerețea. Azi fiecare cere ce vrea, dar oferă altceva, pentru că azi e 1 Aprilie – o zi care ne aduce aminte cum suntem în celelalte 364 zile ale anului. Nu o spun eu, ci chiar Mark Twain. Eu doar meditez asupra acestei afirmații…. Oare chiar așa să fie? Oare 2 mai, 5 iunie, 25 decembrie să fie tot un 1 Aprilie, dar cu alt chip? De ce alegem să păcălim încontinuare de parcă nu am ști că minciuna e un paravan de protecție pe termen scurt?

PROVOCARE: Astăzi, păcălește viața! Ademenește-o cu vorbe duioase, spune-i că vei fi mai bun, mai amabil, mai corect, mai iubitor, mai recunoscător, mai modest, mai,mai…. Spune-i! Sună melodios, nu? Atunci, haide să punem împreună în practică tot ce am vorbit cu viața! Păcălește viața: trăiește frumos!

2 aprilie 2020
Azi am descoperit că nu există doar o cheie a comunicării, ci un întreg mănunchi. Reflectă, perseverează, focusează-te mai mult pe ascultător, stabilește relații, dar continuă să îți scrii povestea! Fă-ți curaj! Totul începe de undeva. Ce vine ușor nu durează, iar ce durează nu vine ușor! Mulțumesc, Club Interact Sighetu-Marmației, că putem crește atât de frumos împreună!

3 aprilie 2020
Vreau o țară ca afară…
Așa spune un mare cântec românesc.
Eu nu vreau o țară ca afară; vreau doar țara mea. Țara mea frumoasă cu oameni luptători, ambițioși, perseverenți, talentați. Țara mea ce i-a oferit lumii pe Ciprian Porumbescu, George Enescu, Adrian Păunescu, Ana Blandiana și lista poate continua la infinit. Vreau doar o țară în care oamenii ajută, ascultă, respectă, muncesc, iubesc. Nu vreau să fie ca afară, vreau să fie unică. Iar țara visurilor mele se va forma doar dacă eu, tu, el și ea punem umărul.

4 aprilie 2020
Adesea ne jucăm cu Dumnezeu ca și cu o tablă de șah. Când avem doar binecuvântări îl considerăm un simplu pion crezând că nouă ne aparține pământul. Când totul ia o altă traiectorie, e ca și un nebun. Neplâncându-ne monotonia, Dumnezeu e pentru noi ca o tură: doar înainte, fără abateri spre alte căi. Dar întotdeauna uităm că fără rege nu se poate da șah-mat. De aceea rege nu îl considerăm, nu ne place. Vrem să avem noi ultima lovitură….

5 aprilie 2020
Pentru lucrurile pe care le practic în privat, voi fi răsplătit în public. (Anthony Robbins)
Corect, dar, după părerea mea, incomplet. Pentru tot ce practic în privat, vor fi și alții răsplătiți în public. Spațiul și timpul nu pot fi oare finite? Atunci duplicitatea de ce nu are avea o limită? De reținut: tot ce practic eu va avea efecte asupra celorlalți. Azi… atât.

6 aprilie 2020
Odată cu războiul s-au schimbat și cuvintele, și sunetele. Spui „mama” și e cu totul altceva, spui „casă” și e, la fel, cu totul altfel. Li s-a adăugat ceva. Mai multă iubire, mai multă teamă. (Războiul nu are chip de femeie, de Svetlana Aleksievici)

7 aprilie 2020
4 valori ale unei comunități puternice: credință, integritate, devotament, altruism.

8 aprilie 2020:
Am descoperit azi un proverb român care spune În vin e adevărul. Ei bine, pe eticheta sticlei nu apare adevăr. O fi greșit proverbul sau am greșit noi crezându-l? Când nu vrem să spunem adevărul, ne ascundem după ce ne convine. Nu, nici în vin , nici în copil, nici în soare nu e adevărul. În om e adevărul. Trebuie doar să îi deschidă lacătul cu cheile virtuții.

9 aprilie 2020
Dacă punem reflectoarele pe calitățile unei persoane, acestea se vor dezvolta și vor crește frumos sub ochii noștri. Dar dacă le punem pe defecte? Ce rezolvăm promovând falsa înțelepciune ?

10 aprilie 2020
V-ați gândit vreodată la culori, la cum se combină, la ce ne-ar spune? Pentru mine, albastru e culoarea care îmi inspiră dorința de a o lua de la capăt chiar și în cele mai grele momente. Dacă e să o vorbim despre verde, zic să ne uităm la frumusețea naturii și e de ajuns. Pentru a înțelege galbenul doar deschideți poarta soarelui. Roșul se ascunde în petalele trandafirului. Alb… albul se simte mirosind crinii. Iar pentru roz, portocaliu, violet… deschideți-vă inima! Lăsați-vă imaginația să zboare!

11 aprilie 2020
Ce are prioritate în viața ta?
Ce ar trebui să aibă prioritate în viața ta e ceea ce te învață să fii:
Puternic
Răbdător
Iubitor
Onest
Rațional
Invincibil
Tenace
Atent
Tăcut
Excelent

12 aprilie 2020
De la iubire la ură e doar un pas. De la admirație la dispreț e o linie atât de subțire. Ne-o demonstrează chiar ziua de azi.
De Florii nu se sărbătoresc nici copacii înfloriți, nici venirea primăverii, nici măcar florile din viața noastră. Azi se sărbătorește intrarea lui Isus în Ierusalim. Cât de schimbător e omul… Creat să fie adaptabil,dar alegând mereu și mereu schimbarea, viteza, mulțimea. Duminică a fost primit pe un drum de flori, de osanale… iar vineri drumul a dus spre dealul Golgotei. A fost nevoie de 4 zile… Doar 96 ore oferite tot de Împăratul universului pentru ca oamenii să se schimbe complet, de la flori la spini.

Te-aș întreba și m-aș întreba: noi ce facem în zilele fără flori? Ia exemplul lui Isus!

13 aprilie 2020
Soare, oameni, iarbă, flori…
Noi de normalitate doritori.

14 aprilie 2020
Azi am descoperit o frântură de înțelepciune: o muscă în farfurie poate fi un fapt banal sau o tragedie cosmică. Ești pe pământ, iar deasupra ta sunt o infinitate de stele. Ești între oameni și în jurul tău sunt mii de păreri. Nu le interpreta, ci încearcă să le înțelegi. Nu le eticheta drept neimportante, ci îmbunătățește-le.

15 aprilie 2020
E greu să înveți ce știi. E foarte greu să înveți ce știi, deoarece niciodată nu vei fi mulțumit. Vei dori mereu să evoluezi și nu e rău deloc. Vei dori să crești, vei face eforturi, vei plânge, vei sacrifica pentru ce îți dorești să fii sau să știi. Dar până ajugi la podium, e greu să înveți ce știi… dar e atât de frumos….

16 aprilie 2020
Îmi aduc aminte de primele zile din martie. Aveam teama de necunoscut, de boală. Eram speriată pentru mine și pentru toți.
Dar acum nu știu ce e cu mine…. Frica a fost înlocuită de calm. Unii ar numi acest sentiment indiferență, dar eu știu că e doar calm. Cu siguranță am învățat că situațiile de criză nu se gestionează cu teamă, ci cu încredere.

17 aprilie 2020
Te poți împodobi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele. Păsările știu asta, oamenii nu. (Lucian Blaga)

18 aprilie 2020
Și ne iartă nouă greșelile noastre PRECUM și noi iertăm greșiților noștri…
De multe ori repetăm fraza aceasta ca pe o mantră. Însă este acolo un cuvânt uzual precum… un cuvânt ce introduce o altă propoziție pe care, adeseori, o rostim șoptind, în grabă, mai cam pentru noi decât pentru Domnul. Oare de ce? De ce ne e atât de greu să iertăm și pretindem atât de ușor să fim iertați? Încă nu am aflat răspunsul….

19 aprilie 2020
Ai muri pentru o minciună?

Eu… nu. Dar, pentru a mă salva chiar și pe mine- cel dintâi între păcătoși- cineva a murit pentru o minciună. Știe din ce suntem făcuți… de aceea ne-a iubit atât de mult, dând ca și garant un rege. Și noi ce trebuie să facem? Doar să fim lumini printre oameni! Luptă-te lupta cea bună și aleargă pe calea dreaptă. Caută evlavia, dragostea, răbdarea, bunătatea, cinstea, adevărul și credința. Bucură-te întotdeauna și, în aceste zile, descoperă puterea rugăciunii de acasă.

Mulțumesc că mi-ai dat șansa ca, ori de câte ori mă tem, sunt în fundul gropii sau pe vârful muntelui, eu să mă încred în Tine!

20 aprilie 2020
Iubesc să gătesc… Și tot gătind am asociat această artă cu viața. De ce? Pentru că pe calea mea, arta culinară a părut un munte pe care nu credeam că îl voi urca. Dar acest lucru s-a schimbat radical și de atunci în special patiseria și cofetăria sunt parte din mine. La fel ca în viață încerc, aduc inovații, improvizez când nu îmi văd lungul nasului și mă cred mai mare decât chefii, învăț, culeg rețete noi, iar finalul îmi demonstrează că nu am greșit investind în această pasiune. O viață echilibrată înseamnă câte o prăjitură în fiecare mână…

21 aprilie 2020
Azi scriu din perspectiva grădinarului, a micului producător…

Am crescut printre roșii, ardei, vinete, păstăi, castraveți. Am fost crescută de oameni modești, dar sinceri care m-au învățat întotdeauna ca vorba să îmi fie ca și fapta. Iar dacă vorba a fost produsele noastre sunt bio, așa ne e și fapta. De ce? Pentru că ne respectăm și îi respectăm pe clienții noștri. Am crescut printre legume și nu îmi pare rău deloc. Am învățat să respect munca fiecăruia, am învățat că eforturile dau roade, am văzut că o sămânță poate da naștere unei binecuvântări așa cum un zâmbet dă naștere altui zâmbet. Am fost crescută de oameni muncitori, corecți. Nici nu aveam nevoie de mai mult.

Acum m-au năpădit lacrimile – cuvintele sufletului. Sunt atât de mândră de ei!

22 aprilie 2020
Se spune că o poză e mai grăitoare decât mii de cuvinte. De aceea iubesc să fac fotografii. Cum ar fi viața noastră fără amintiri?
Iubesc să fac fotografii, să citesc, să scriu, să gătesc, să muncesc, să învăț, să cânt… Iubesc oamenii, muntele, florile, zâmbetele, marea….. Iubesc poate prea multe, dar niciodată îndeajuns.

23 aprilie 2020
Cartea îți e prietenul în ceasuri de neliniște, e doctorul la începutul bolilor, e sfătuitorul de bine în nevoi, e bătrânul care te netezește pe cap și-ți arată calea cea adevărată. (Ion Simionescu)

Pe mine cărțile m-au salvat de disperare, lașitate, plictiseală, lacrimi. De multe ori mi-am cuibărit sufletul printre paginile volumelor cu satisfacția că, prin lectură, scap de povara existenței cotidiene. Și tot de atâtea ori am mers spre raftul bibliotecii la fel ca la cei mai dragi prieteni pentru a le spune motivul zâmbetului meu. Uneori m-au înțeles, alteori am încercat eu să înțeleg cum procedează familia mea de hârtie. Am crescut împreună, am asimilat informații împreună și, chiar dacă uneori o părăseam, ea mă aștepta tăcută tot în același loc. Nu am realizat când literatura a devenit pasiunea mea. Știu doar că m-am prins de ea ca de o frânghie și nu m-am mai lăsat.

24 aprilie 2020
Săptămâna aceasta am scris despre o parte din pasiuni. Nu știu neapărat de ce, poate am vrut să vorbesc cu mine, am vrut să îmi confirm că fac bine, dar se poate și mai bine. Atunci când toți spun că ești perfect mustarea are rolul ei important.

25 aprilie 2020
Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. (Psalmii 19:13)
Descoperim multe…. cunoaștem galaxii, anticipăm unele catrastofe, gestionăm situații de criză, zburăm dintr-un loc în altul… dar nu știm tot. Totuși avem impresia că totul ne este în mână când, de fapt, am descoperit doar un pumn de nisip din marele Univers. Doar capitolul mândrie ia încet, dar sigur, locul întregii cărți.

Păzește, Doamne, pe robul Tău de mândrie. Păzește-L și de teamă, stres, uitare, amorțire, indiferență. Dar, mai important, învață-L să-și păzească credința. Tu și El… infinit.

26 aprilie 2020
Dacă iubești pe cineva doar când se conformează idealurilor tale, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu faci sacrificii, aceea nu e iubire.
Dacă iubești pe cineva și nu îi spui când greșește, aceea nu e iubire.
Dacă iubesți…. Îmi vei spune STOP! Ce știe un adolescent despre iubire? Poate nu știu multe, dar sunt sigură că la final rămâne iubirea!

27 aprilie 2020
Stimată Coronovacanță, văd că nu te grăbești să pleci!
Ne-ai obligat să purtăm măști și ne-am conformat! Ai impus izolarea la domiciliu și am ascultat (știi și tu că sunt excepții care întăresc regula) . Ne-ai tot repetat să avem grijă de igiena noastră și nu ai făcut rău. Însă observ că nu îți e dor să vezi elevi mergând la școală. Și poate, în tot răul, acest lucru e pentru a ne responsabiliza. Școala online nu va înlocui niciodată dascălul- călăuza noastră. Poate vrei să ne dai o lecție pentru a le oferi respectul care li se cuvine. Dar până când învățăm această lecție, propun să fim responsabili pentru noi și viitorul nostru.

28 aprilie 2020
Să nu termini de citit o carte doar pentru că ai început-o. Să nu stai lângă un om doar pentru interes. Să nu înveți ceva doar pentru a arăta că știi. Să nu ajuți doar pentru a aștepta laude. Să nu ierți doar pentru a reproșa mai târziu. Să nu faci niciodată ce ție nu ți-ar plăcea să ți se facă.

29 aprilie 2020
În acest moment lumea e împărțită în cel puțin două categorii: cei care susțin că ne vom schimba și cei care afirmă vehement că după această criză vom fi tot la fel. Eu nu știu ce să zic. Mi-ar plăcea să cred că ne vom schimba, dar ceva mă împiedică. Am trecut peste atâtea catastrofe și am rămas tot la fel. De ce? Pentru că avem impresia că ni se cuvine totul fără să facem nimic. Ne rugăm să se deschidă bisericile, dar câți vom merge în ele? Ne e dor de școală, dar când începe câți vor merge voioși spre ea?Vrem să-i vizităm pe bătrânii noștri, dar după… după cât de singuri vor fi iar? Vrem să revină totul la normal. Dar ce facem pentru acest lucru? Și, până la urmă ce mai e normal într-o lume superficială?

30 aprilie 2020
Oare chiar am scris tot ce nu ar trebui să fie uitat?
E spre asfințit și o serie de întrebări își caută răspunsul.

31 aprilie 2020
Lucruri învățate în coronovacanță:
• Ți-a spus cineva Ai grijă de tine!? Sau s-a interesat de cum te simți cu adevărat? Ți-a transmis vreun gând bun? Atunci păstrează acel om lângă tine!
• Dacă tu ai fost un om puternic și i-ai ridicat pe alții, rămâi așa în continuare! Dacă meritele nu îți sunt rescunoscute, adu-ți mereu aminte ca un copac fără rădăcini nu există, iar rădăcinile nu sunt vizibile.
• Timpul e prețios. Iar omul e și mai prețios ca să îl irosească.
• Ai văzut și azi raza soarelui? Mulțumește!
• Atunci când nu ai nimic, tot ai ceva. Uită-te în sus!
• Cu adevărat vreau să fiu dascăl… un dascăl ce va pune întrebări, va asculta păreri, va oferi provocări, va mustra la nevoie, va încuraja fără măgulire, va învăța mereu și va vorbi despre lacrimile sale pentru ca elevii să le plângă pe-ale lor.
• Cartea, florile, muzica, liniștea sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai omului.
• Biserica poate fi chiar în casa ta.
• Nu e bine să îți faci priveghiul înainte de vreme.
• Am învățat că e greu să te înțelegi. Oferă-ți timp! Fă-ți curat în gânduri. Ai răbdare cu TINE și vei avea și cu alții.
• Fiecare zi oferă și soare, și ploaie! Alege ce vrei să faci cu ele!
• Nu te lăsa pradă amânării!

Gabriela MICH
clasa a XI-a A, C. N. „Dragoș-Vodă”

Tot ce vedem, tot ce atingem, tot ce auzim, tot ce simțim, se află într-un echilibru fragil. Timpul.

Timpul este cel mai fragil, pentru că odată trecut, nu se va mai întoarce. De cele mai multe ori spunem că avem timp pentru toate, dar, oare chiar avem? Cât de siguri putem să fim că ziua de mâine ne va aparține? Da, trebuie să trăim cu speranța zilei de mâine, dar niciodată nu trebuie să trăim cu gândul eternității.

Trăim cu eternitatea, crezând că este timp pentru orice. Dar nu este așa. Unele lucruri trebuie făcute la timp. De ce? Pentru ca mai târziu să nu trezim regrete în sufletul nostru. Vrei să îmbrățișezi pe cineva? Fă-o! Vrei să îți mărturisești iubirea? Fă-o! Vrei să călătorești? Fă-o! Dar, asigură-te că faci totul la timp.Trăiește azi. Nu rămâne blocat în trecut și nu îți face planuri prea mari pentru viitor, pentru că totul este imprevizibil. Trebuie să prețuim timpul mai mult. Uneori timpul ne ia, iar alteori ne oferă. Dar mereu este cu un scop. Niciodată timpul nu a fost mai prețios ca acum. Ne-am gândit vreodată, când am îmbrățișat o persoană, că poate este ultima dată? Nu. Pentru că spunem: „avem timp”. Dar adevărul este că, timpul pe care noi îl asociem cu o eternitate, este de fapt foarte scurt, mai degrabă, o secundă. Oferă-le celor din jurul tău timp. Oferă-ți ție timpul de care ai nevoie. Dar să nu uiți că, timpul nu este o eternitate.

Timpul îți oferă dragoste, iar alteori suferință. Timpul este atât frumos, cât și crud. Spunem că, clipele de fericire durează doar o secundă, în timp ce, durerea parcă durează pentru totdeauna. Durerea este ca și un cămătar. Te lasă cu o datorie pe care nu o mai poți plăti. Dar în final, tot timpul te ajută. El este cel care te întărește. Timpul este ceva nemaipomenit atunci când îți deschizi inima și îl trăiești cu atâta pasiune.

Trăiește acum! Iubește acum! Zâmbește acum! Fii fericit acum! Iartă acum! Și ia-o de la capăt! Oferă timp, ca să primești timp. Orice lucru are nevoie de timp. De exemplu, iubirea.

Când iubești, ai impresia că nu zbori numai tu, ci și timpul. Când nu iubești, timpul parcă stă pe loc, dar nu e așa. Sufletele nu cunosc timpul, de aceea, ele se întorc mereu la ce au iubit cândva. Pentru că, suntem oameni și mereu prețuim un lucru sau o persoană după ce nu îl/o avem. Timpul ne arată, de fapt, cât de prețioase erau unele momente. Asta e nostalgia: să afli că evenimentele din trecut, pe care nu le-ai considerat fericite, de fapt, erau.

Cât despre iubire, când vine vorba de ea, e mereu contracronometru. Există o numărătoare inversă. Nu ajunge să iubești pe cineva, trebuie să o faci la timp. Iar dacă ar fi să îi dau un sinonim timpului, aș spune că este… iubirea.

Andreea MARINCA
Clasa a X-a F
Colegiul Național „Dragoș Vodă”, Sighet