Sighet – Prefectura

Partea cea mai veche a clădirii Prefecturii Maramureşului este cea de nord-vest, construită în perioada 1690-1691. Pe parcursul timpului, clădirea a fost extinsă în mai multe etape, în 1834 ea fiind închisă în dreptunghi cu o curte interioară.

La mijlocul secolului al XIX-lea, faţadele sunt modificate, iniţial în stil romantic, iar în 1891, în stil eclectic clasicizant. Clădirea are o spectaculoasă sală festivă cu tavanul bogat decorat, cu stucatură aurită şi pictată, pereţii tapetaţi cu imitaţie de piele albă cu frunze argintii.

Tablourile care înpodobeau interioarele erau de o inestimabilă valoare: “Regele Franz Josef”, pictat de Abrányi Lajos, “Regina Elisabeta în rochie albă” de Keszthelyi Sámuel, tablouri reprezentând comiţii de Maramureş, Ion Man de Şieu, Lónyay Iános, baronul Roszner Ervin, sau vicecomitele Mihálka László, toate în mărime naturală.

Balconul era destinat exclusiv doamnelor, fiind utilizat cu ocazia festivităţilor locale. În cele cinci încăperi aflate în colţul sud-vestic al parterului, funcţiona arhiva comitatului. Subsolul adăpostea închisoarea comitatului, iar curtea era locul unde au avut loc cele mai multe execuţii prin spânzurare. Aripa de vest a fost, pentru mult timp, sediul Pompierilor Voluntari.

În 1896, în faţa clădirii, demnitarii vremii au plantat castani.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

 




Sighet – Școala Călugărițelor

Prima instituție de învăţământ care oferea educaţie tinerelor fete din Sighet îşi deschide porţile în 1792 când călugăriţe romano-catolice organizează o şcoală elementară. Iniţial, limba de predare era cea germană, ca apoi să fie înlocuită cu limba maghiară.

La 11 noiembrie 1863 soseşte în Sighet episcopul de Sătmar, Haász Mihály, împreună cu călugăriţele ordinului Sfântul Vicentiu de Páli, pentru a îmbunătăţi situaţia şcolii: sunt închiriate încăperile de la etajul casei Ember Miksa din centrul oraşului.

Piatra de temelie a noii şcoli este pusă la 6 aprilie 1885, de către protopopul Schönherr Ágoston, în cadrul unei festivităţi grandioase. Clădirea, ridicată pe baza proiectului inginerului Nagy György, este terminată în anul 1886. În anul 1912, şcoala este extinsă printr-o nouă aripă, plasată în stânga intrării principale, dublându-se astfel capacitatea instituţiei de învăţământ.

Capela, cu hramul Imaculata Concepţie, se afla în locul intrării principale de azi, ulterior ea fiind mutată la etaj.

La intrare au fost amplasate două statui policrome: Sfântul Anton de Padova şi Sfânta Elisabeta a Ungariei.

Cantina era amenajată într-o clădire mică, lipită de şcoală, ea fiind şi locuinţa măicuţelor venite la Sighet.

Instituţia purta numele de “Şcoala Maria Valeria”, iar după 1940 a devenit “Institutul Sfânta Margareta”, cu toate că sighetenii o numeau simplu “zárda”.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

N.R.: Azi imobilul găzduiește Școala generală „Dr. Ion Mihalyi de Apșa”.




Locale (VII) – Marin Slujeru

VIAŢA CONTINUĂ
Înmormântare. Din corul minimal se desprinde o coristă. Aleargă la intrarea în cimitir (acolo locuieşte) şi îşi adună rufele de pe sârmă. Tot în pas alergător, se-ntoarce în formaţie. Ajunge fix când se reia cânticelul. Se-anunţă ploaie.

CARTIER
În spatele blocului, doi burlaci masivi pornesc agale, legănat, într-o nouă zi cu spirt. Câinii, copiii, toţi îi petrec. Până să golească sticlele, oamenii ăştia umplu locul, de dimineaţă.

ÎMBRĂCAŢII
O poză din anii ’70. Serată dansantă la liceu. Băieţii, cu mâna stânga în faţă, păstrează o distanţă speriată. Ele se lasă conduse cu greu, drepte ca scândura. Cu toţii, încheiaţi la ultimul nasture. Doamne, ce-mbrăcaţi eram!…

ANOTIMPURILE
Ticsit oraşul de-atâta mamiţe şi cuconiţe, încât, doar un miros puternic de muşeţel mă face atent la bătrâna de-mi trecu razant pe sub nas.

ADEVĂRATE CUMPĂRĂTURI
Vine admirată de trecători, dinspre „Piaţa ruşilor”, agăţată de mămica ei. E toată o încântare. Are o rochiţă nou-nouţă, cu broşă şi se tot împiedică, de bucurie, în ea.

PROLEGOMENE…
Apar pe aleile noului hipermarket, afundate în cizmuliţele lor. Îmi plutesc prin faţă, cu zâmbetul desenat, prora uşor ridicată. – Aşa se vor preumbla şi prin Rai…

SĂRBĂTOARE
Trei fire semimoarte de iasomie, o băbucă cu ele în mâini – se duc la slujba de Înălţare, tremură plăpând. La geamurile farmaciei au înflorit toate „pirulele”.

STRANIERII
Iată-i şi vara asta! Se plimbă pierduţi prin oraş, cu şi mai puţină bucurie pe faţă. Revin an de an în oraşul natal. „Cum s-ar face inventarul”, remarcă prietenul meu, fost magazioner.

ANGRENAJUL
Ea râde, el îi mai toarnă o cupă de şampanie argintie. La urmă, el citeşte şi reciteşte nota de plată (ochelari întristaţi), ea priveşte Solovanul, îmbufnată (s-a reîntors, în sfârşit, de la grupul sanitar muzical). La masa de-alături, doi nemţi dau calificative angrenajului hotelier: „ţais!, Zeiss!”.

ATENTAT…
În zona pieţei ambulante de la „Big” se încalcă inviolabilitatea persoanei. Mă hărţuiesc, sar pe mine ceapa verde, ridichile, busuiocul, pătrunjelul, îmi puşcă-n nări și-n ochi mărarul. Ca să nu mai vorbesc de florile aduse din grădinile dinspre râu – cum îmi caută faţa, cât se mai unduie în aerul prin care trec!

Marin Slujeru




Sighet – Teatrul de Vară „Prielle Kornelia“

Teatrul de Vară a fost ridicat în parcul oraşului, în locul vechii Arene care, la acea dată, se afla într-o stare avansată de degradare.

Din cauza resurselor financiare limitate, proiectantul clădirii, inginerul Nagy György, a adoptat varianta unei structuri de lemn îmbinate cu cărămidă, proiectată la o capacitate de 750 de locuri, întreaga construcţie fiind evaluată la 35.000 florini. După finalizarea construcţiei, strada, care până atunci era cunoscută sub numele de „Stea”, a devenit Strada Teatrului.

Deschiderea a avut loc la 21 mai 1887 cu un prolog scris de Szabó Sándor în interpretarea Emmei Szabó, urmată de comedia în trei acte „Buborékok” („Baloane de săpun”) de Csiki Gergely.

Actriţa Prielle Kornelia a donat teatrului o cortină somptuoasă, adusă de la Budapesta. La etaj, deasupra intrării, a fost amenajat un mic muzeu dedicat istoriei teatrului din Sighet, cu documente şi diferite obiecte de gen. În principal, stagiunea teatrală era susţinută de trupe itinerante în special din Debrecen, dar, pe scenă au urcat şi – pe atunci numeroasele – trupe de amatori locale.

Din cauza materialelor folosite, Teatrul de Vară necesita reparaţii frecvente, iar la sfârşitul anilor ‘30, sub pretextul pericolului unor incendii, a fost demolat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Spitalul Județean și Spitalul de psihiatrie

În perioada 1905 – 1906, clădirea inițială a spitalului din Sighet a fost extinsă prin construirea de-a lungul străzii Kossuth Lajos (n.r. azi strada Avram Iancu) a opt pavilioane noi, ridicate pe baza planurilor arhitectului orădean Rimanóczy Kálmán cel Tânăr. Spitalul de psihiatrie avea atât secție pentru femei cât și pentru bărbați.

Spitalul deținea o bibliotecă bogată, marea majoritate a cărților fiind donate de baronul Roszner Ervin, comitele Maramureșului. În jurul clădirilor a fost amenajat un parc a cărui întreținere revenea în sarcina unui grădinar profesionist. Costurile construcției au fost în mare parte acoperite din donații, numele finanțatorilor fiind inscripționate pe o placă de marmură, așezată pe fațada pavilionului central.

Stilul adoptat construcției este art nouveau, specific perioadei. Frontonul pavilionului central, chirurgia de azi, mai păstrează și acum stema comitatului Maramureș. Spitalul avea amenajată și o frumoasă capelă romano-catolică, închinată Sfintei Inimi a lui Isus. În anul 1906 se construiește un turn de apă în stil art nouveau, care există și în prezent; în construcție a fost folosit fierul beton, cu o tehnologie inovatoare pentru acea perioadă.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Sighet – Casa Kutka

Prima casă de tip vilă de pe strada Lónyay a fost construită de către Kutka Kálmán, vicecomite al comitatului Maramureș și consilier regal.

Construcția a fost terminată în anul 1892, fiind realizată după planurile arhitectului Kreiszel Géza care s-a inspirat din cele ale vilei Groedel. Pentru înfrumusețarea exteriorului s-au folosit plante rare la acea vreme, multe înmulțindu-se și răspândindu-se în oraș.

Kutka Kálmán a fost unul dintre cei mai culți sigheteni, el fiind și autorul volumului „Colecția de legi a comitatului Maramureș”, publicată în 1889, la Sighet.

De remarcat că, spre deosebire de casele din acea perioadă care aveau doar fațada decorată, casa Kutka avea toți pereții exteriori bogat ornamentați.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: azi se mai pot vedea doar ruinele casei pe strada Iuliu Maniu




EXCLUSIVITATE – Sigheteanca Anișoara Mârza – prezență permanentă la „Atipic Beauty”!

Frumusețe, emoție, demnitate, sensibilitate… fără prejudecăți!

Miercuri, 15 martie 2017, la Palas Mall Iași, a avut loc a 12-a ediție a evenimentului „Atipic Beauty” (organizat de Asociaţia „Open Your Heart”) , desfășurat sub genericul: „Frumusețea e în noi, nu în aparențe!”. Sigheteanca Anișoara Mârza „a bifat” și această ediție a fashion-show-ului (Anișoara a participat încă de la început la „Atipic Beauty”).

Particip la acest eveniment pentru a 12-a oară, de fiecare dată cu aceeași încărcătura emoțională și sufletească. Sunt la fel de entuziasmată ca la prima ediție Atipic Beauty când am defilat pentru întâia oară pe catwalk. Acest lucru se întâmplă deoarece este un proiect de suflet și foarte drag mie, la care voi participa de fiecare dată, cu mult drag. Prin acest proiect îmi doresc ca cei din jur să privească persoanele în scaun rulant ca pe niște oameni normali ai societății și să ajute la integrarea acestora, așa încât să le ofere accesibilitatea de care au nevoie pentru a duce o viață normală și independentă, a declarat în exclusivitate pentru „Salut, Sighet!” Anișoara Mârza.

Organizatorii au asigurat condiții deosebite și i-au primit pe participanți cu multă căldură. Make-up-ul Anișoarei a fost asigurat de o echipă de profesioniști: Alex Rădulescu și Anca Pop. Aproape 400 de spectatori au admirat și aplaudat cele 12 modele, care au defilat cu 12 ținute create de 12 designeri cunoscuți din țară.

Anișoara Mârza a purtat o rochie de mătase naturală creată de Aleha Toncea (este pentru a doua oară când Anișoara prezintă ținutele acestui designer) un creator de modă apreciat în toată țara, care concepe ținutele vedetelor de la București.

Evenimentul a fost prezentat de Cosmina Păsărin și a durat aproximativ o oră și jumătate. Alături de tinerele modele a fost prezent și cunoscutul analist – critic de modă, Alin Gălățescu.

Echipa Salut, Sighet!




Locale (VI) – Marin Slujeru

REPEDE OCHIRE…
Augustă Duminică, spre amiază. Prin biserici, enoriaşii se-ntrec în cuminţenie. În cimitir, toate mormintele la locul lor. Prin parcuri, bodegi, cafenele. Drojdia societăţii numai şede. Pe centru, fete bronzate scrum.

SALA DE AȘTEPTARE
Pânzături negre cu albastru, galbene cu cafeniu, de Iapa. „ …N-am mers la petrecare, am fost la fân… Pe când am venit o fost pre’ târziu… * …11 ani o bolit… N-am putut-o salva nicicum, …N-o fost rând… * …Nu s-arată moartea… Cosea pe lângă picioci și numa’ ce-o căzut ca fulgerat… gata o fost… Nu s-arată… Omu’ putred’e acolo în pământ… Cum să vreie Dumnezău așa ceva?! * …40 de ani de lucru în oraș… Lucram și Sâmbăta și Duminica … Plecam pe ploaie, la 5.20… Iarna noi rupeam zăpada… Nu era autobuz numa’ până-n Cearda… Odată, n-am ajuns cu banii mărunți pentru colindat la cuconi, până o trecut Crăciunu’… * …Be’ câte-o finge de cavei și-un pahar de horincă în tătă dimineața… și n-are nici pe dracu’… ”Ce pirule tăt bei acolo? Cum nu-i si beteagă?” – mă-ntreabă… * …Da’ cu ce le bei?… cu apă minerală,… nu-i bună,… nice sucu…. * …Amu umblă calculatoru’,… va da rețete la tăți!… Doamne mulți s-o strâns!… * ”… Stresu’…, atâtea și-atâtea…, n-o fost mod să nu mă-nbolnăvesc…” * ”Le-am spus: mn’ie să nu-mi puie din ce’le betoane… că io nu vre’u rămâne’ acolo, io vre’u să ies…” * ”O venit și la noi cu ajutoare din Europa, pentru bătrâni sângurați… , zahăr, oloi… Mi-am luat și eu, de ce să nu ieu? Că am fete și nurori și niciuna nu mă co’tă… Am zis asta, îi drept, de ce să nu zâc? Și m-o filmat de la TV Sighet și m-o dat și-o auzit nora din Italia, nu știu cine i-o spus – ș-apoi!… Da’ io nu de ea am zîs, ciî de celelalte, de-aici….Dint’o penzie de 5 milioane, ce să le dau la toți? Din ce?! ”

ÎNĂUNTRU
Casa de bătrâni. Mic Tricolor, lipit, dinăuntru, pe geam. Afară, Derâderea dansează din buric.

EFECT
Parcul central, vuietul estival. Dintr-odată, deasupra, clopotele amiezii. Ce linişte, după! Zumzetul reţinut, cuviincios al oraşului.

ÎN PARC
Zi de zi, la ceasul amiezii, pe banca din faţa mea, o bătrânică scoate din poşeta tot mai mare, tot mai păzită, bucăţi din covrigul tot mai îndelungat. Mestecă, priveşte prin ochelarii tot mai mari, prin mine, spre nimeni. Porumbeilor nu le dă nimic.

PRE-INFARCT
Zi toridă. Trece, în roşu şi negru, ea. Vânzătorul, un fost sportiv local, deschide violent ziarul. Nevastă-sa – gata să facă infarct.

ROCHIA ÎNFLORATĂ
Duminică toamna pereche la mare şpiţ se deplasează spre urbe la braţ sprijinindu-se unul de altul în argint. „ Ştii, m-am gândit dimineaţă la ideea de a-mi pune pantalonii albaştri…” – zice ea, căutându-i privirea.

Autor, Marin Slujeru

sursă foto: internet




Sighet – Casa Szöllősy

Casa Szöllősy se afla pe strada Kossuth Lajos, în vecinătatea spitalului. Ea a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil eclectic specific vremii. Pentru cei care vizitau oraşul, venind dinspre Satu Mare, primul contact cu Sighetul era această clădire care, prin impunătorul aspect arhitectural domina zona de departe.

În imagine se văd coşurile de fum, care dau un aspect aparte atât clădirii, ca ansamblu unitar, cât şi individual, şi anume părţii de est a casei, unde ajungeau trăsurile, până la portalul principal, în dreptul unei construcţii special amenajate.

Casa deţinea primul teren de tenis din oraş (proprietarii de odinioară erau mari amatori de tenis, sport nou la acea vreme, fiind vorba de anii 1900) amenajat într-un parc îngrijit de grădinari pricepuţi. Partea terenului îndreptată spre stradă era delimitată de un frumos gard de fier forjat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: Casa Szöllősy este amplasată pe actuala stradă Avram Iancu.




Sighet – Casa de pe strada Jókai Mor

Cândva, strada pe care a fost construită clădirea din imagine a purtat numele de Szép (Frumoasa), nume care era în concordanţă cu frumuseţea arhitectonică a imobilului.

Construită la 1897, casa avea – şi are şi azi – ambele faţade bogat ornamentate, la fel şi interiorul: tavanul este ornat cu stucatură aurită, uşile au supraportalul sculptat, iar în camere sobele albe sunt de o frumuseţe aparte.
Casa are o poartă din fier forjat, splendid realizată, în stil neorococo, fiind cea mai valoroasă piesă din componenţa unei clădiri, de pe întinderea întregului județ.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente strada pe care se află casa se numește Mihai Viteazul.




Viceprimarul Ildikó Béres pe urmele… soțului!

Ildi BeresPrima femeie viceprimar din istoria modernă a Sighetului, doamna Béres Ildikó este o persoană foarte energică, ambițioasă, ce a reușit să ridice prestigiul Liceului „Leöwey Klára” al cărui director a fost între anii 2004 – 2016. Este absolventă a Facultății de Industrializarea Lemnului din Brașov și a Facultății de Informatică Aplicată și Programare din Cluj. CV-ul doamnei Béres este completat și de un masterat în Managementul Resurselor Umane. Este membru UDMR și, o coincidență fericită, îi urmează soțului la Primăria Sighet, în funcția de viceprimar. Am profitat de ocazia pe care ne-a oferit-o doamna viceprimar de-a discuta liber, fără constrângeri, despre problemele cu care se confruntă municipiul și… nu numai.

Salut, Sighet!: Cum ați perceput trecerea de la școală/liceu, la Primărie?
Béres Ildikó: Având în vedere că am avut un mandat de consilier judeţean şi unul de consilier local, primăria nu a fost ceva nou pentru mine. Nu am venit ca un necunoscător, am făcut parte din Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică şi Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget şi finanţe, ambele importante pentru dezvoltarea oraşului. A fost interesant pentru mine faptul că anumite situaţii aparent simple de rezolvat, s-au dovedit greu de finalizat sau chiar imposibil de dus la bun sfârşit, datorită unor obstacole date de lege sau din anumite neglijenţe şi situaţii moştenite. La şcoală era mai simplu, trebuia să ştii ce vrei, să vrei să faci ceva, să-ţi faci un plan şi cu puţină implicare puteai să-ţi atingi scopul. După 25 de ani în învăţământ m-am despărţit greu de şcoală, dar trebuie să vă mărturisesc că nu a fost o abandonare totală a învăţământului. Cunoscând problemele cu care se confruntă unităţile de învăţământ din Sighet la început de an şcolar, vorbim nu numai de şcoli ci şi de grădiniţe, chiar în prima lună de viceprimar şi pentru faptul că se apropia începutul unui nou an şcolar în ordinea priorităţilor şi în limita posibilităţilor am încercat să mă axez pe rezolvarea unor situaţii cu care se confruntă şcolile de obicei în aceea perioadă.

Salut, Sighet!: Care sunt principalele atribuțiuni din fișa postului de viceprimar?
Béres Ildikó: O să vă răspund mai scurt la această întrebare, fişa postului prevede o serie de atribuţii pentru primar şi viceprimar, nu am amintit doar de viceprimar deoarece nu există fişe separate pentru primar şi viceprimar. Trebuie să subliniez faptul că, viceprimarul are în subordine activităţile repartizate de Primar şi Consiliul Local, reprezintă instituţia în relaţiile externe, conform prerogativelor conferite de LEGEA nr. 215/2001 şi conform împuternicirilor şi delegărilor acordate de Primar.

Salut, Sighet!: Este potrivită o femeie pentru o asemenea funcție grea, de execuție?
Béres Ildikó: Am ajuns la acele vremuri în care consider că nu mai putem să separăm funcţii, meserii pe categorii, femei sau bărbaţi. Vedeţi, femeile pot fi întâlnite şi se descurcă în toate domeniile de activitate indiferent că este vorba de o meserie specifică pentru femei sau o meserie specifică pentru bărbaţi, şi o să fac o mică paranteză – bărbaţii nu demonstrează întotdeauna același lucru. O femeie vede lucrurile altfel, este mai precaută, mai calculată, mai inventivă şi mai diplomată. Se spune deseori că „în spatele unui bărbat de succes stă o femeie puternică” sper ca şi în cazul de faţă să fie aşa.

Salut, Sighet!: În curând se împlinește un an de când dețineți această funcție. Ce ați reușit să realizați până în acest moment pentru Sighet?
Béres Ildikó: Este greu de vorbit la momentul acesta despre realizări şi mai ales despre realizări individuale. Mi se pare necinstit să spună cineva că poate să realizeze individual lucruri pentru oraş. Munca din primărie este o muncă de echipă care se bazează pe competenţă, corectitudini, respect, încredere, înţelegere, colegialitate . După o perioadă în care aceste elemente au lipsit, a urmat o perioadă de reabilitare, de recuperare a elementelor lipsă; încet, la început cu paşi mai mărunţi recuperăm tot ce s-a pierdut, iar acum urmează o perioadă de revenire şi realizări, dar după cum am încercat să vă explic numai în limita posibilităţilor, bugetului disponibil, cadrului legal permisibil. Nu întotdeauna munca noastră are rezultate spectaculoase. Chiar dacă nu se vede, noi zi de zi muncim şi facem ceva pentru oraşul nostru şi locuitorii acestui oraş. Pentru a finaliza o lucrare vizibilă este nevoie de timp pentru pregătirea documentaţiilor, proiectelor, licitaţiilor pentru executarea lucrărilor, toate acestea nu sunt activităţi spectaculoase pentru cei din exterior. Am avut o satisfacţie deosebită la încheierea cu succes a licitaţiei pentru continuarea lucrărilor de la blocul Fucs.

Salut, Sighet!: Vă oferă consiliere soțul dumneavoastră, fost viceprimar al Sighetului în perioada 2004 – 2008?
Béres Ildikó: Bineînțeles, ţinând cont de faptul că soţul meu are o experienţă bogată în administrația locală, în cazul în care am nelămuriri sau dificultăți în rezolvarea unor probleme specifice administraţiei îi cer sfatul şi părerea, ne consultăm chiar dacă părerile sunt diferite, pentru mine contează foarte mult părerea lui. Între anii 2004 -2008, ani în care soţul meu a fost viceprimar, a fost o perioadă legislativă diferită faţă de perioada actuală, priorităţile şi problemele cu care s-a confruntat comunitatea locală au fost altele, o parte din aceste probleme au fost rezolvate, o parte din ele au rămas nerezolvate şi prezintă şi acum teme de discuţie modul lor de rezolvare.
Acum o să vă mărturisesc unul din secretele căsniciei noastre fericite, pentru liniştea familie şi evitarea discuţiilor inutile am avut o înţelegere: acasă evităm discuţiile pe tema problemelor de serviciu sau discuţiile pe teme politice, încercăm să ne ocupăm de familie şi viaţa noastră personală.

Salut, Sighet!: Cum colaborați cu dl. Horia Scubli și câtă libertate de mișcare vă oferă Primarul Sighetului?
Béres Ildikó: Cu dl. primar Horia Scubli ne cunoaştem încă din liceu. În momentul în care mi-am asumat această funcţie ştiam cu cine o să lucrez, cunoşteam foarte bine omul care urma să-mi dea dispoziţii. Poate dacă nu-l cunoşteam aşa de bine nu acceptam această schimbare de funcţie, deoarece, ştiţi bine, am plecat de pe o funcţie unde am fost avantajată din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut munca pe care o făceam, am avut succese şi satisfacţii. Am găsit persoana din liceu în care am toată încrederea şi speranţa că va duce mai departe cu cinste, munca mea de mulţi ani din Liceul Leöwey Klára. Am considerat că am ajuns la maturitatea de a încerca să fac ceva pentru acest oraş, pentru copiii noştri, pentru tinerii şi bătrânii noştri, alături de o persoană în care am încredere, mă susţine şi cred că şi el are încredere în posibilităţile mele. Am venit cu multe iniţiative şi proiecte pentru oraş şi sper ca împreună cu primarul Horia Scubli, echipa din primărie şi colegii consilieri să le putem realiza. Nu ştiu ce înţelegeţi prin libertatea de mişcare! Fiecare dintre noi are atribuţii ce trebuiesc rezolvate, nimeni nu impune modul de rezolvare, condiţia este ca sarcinile să fie bine realizate, legal realizate şi cât se poate de operativ.

Salut, Sighet!: Ce aspecte nu vă plac din Primăria Sighet?
Béres Ildikó: Permiteţi-mi ca aspectele care nu-mi plac să nu le fac publice, ci să le rezolvăm pe plan intern. Vă mulţumesc pentru înţelegere!

Salut, Sighet!: Dați-ne câteva exemple de probleme puțin mai dificile cu care v-ați confruntat până în acest moment.
Béres Ildikó: Nu există probleme dificile şi mai puţin dificile într-o primărie, aici există doar probleme care trebuie rezolvate şi într-un mod cât mai favorabil pentru locuitorii oraşului. Problema locuinţelor sociale – este una dintre problemele grave, chiar foarte grave. În prezent, primăria nu dispune de locuinţe sociale şi nu numai, avem un număr mare de cereri din partea celor cu locuinţe retrocedate. Până la darea în folosinţă a celor două blocuri sociale situaţia este foarte tristă.

Salut, Sighet!: Ce rol are UDMR-ul în Consiliul Local?
Béres Ildikó: Suntem doi consilieri UDMR, în cazul în care partidul de opoziţie se opune sau se abţine pentru trecerea anumitor proiecte votul nostru este decisiv.

Salut, Sighet!: Știm că ați făcut foarte multă muncă de teren. Ce probleme mai grave ați identificat în comunitatea locală?
Béres Ildikó: Am făcut şi voi mai face muncă de teren. Consider că din birou şi postări nu poţi conduce un oraş, din acest motiv şi eu şi domnul primar mergem pe teren de câte ori considerăm de cuviinţă. Problema cea mai gravă este… mentalitatea multor sigheteni. Atât a celor care locuiesc în cartiere cât şi a celor care circulă prin centru şi pe străzi. Comunitatea locală plăteşte lunar o sumă însemnată pentru salubrizare. Banii noștri!! Când aruncăm chiştoacele pe trotuare, seminţele, hârtiile, gunoaiele pe lângă tomberoane, golim scrumierele maşinilor în parc, NU NE GÂNDIM LA BANII NOŞTRI? Aceşti bani i-am putea cheltui şi altfel, reparând spre exemplu o faţadă a unei clădiri din centru. În urma deplasărilor pe teren şi nu numai, am evaluat situaţia clădirilor din zona centrală care urmează să fie reparate, situaţia carosabilului care necesită reparaţii în special pe zonele centrale dar nu numai, amenajarea spaţiilor verzi şi a spaţiilor de joacă, toate aceste lucrări sunt urgenţe care trebuie efectuate acum primăvara.

Salut, Sighet!: Ați avut în vedere în mandatul precedent de consilier cosmetizarea clădirilor din centrul vechi. Având acum posibilitatea deciziei, cum veți aborda acest aspect?
Béres Ildikó: Nu am avut discuţii serioase în mandatul precedent de consilier despre repararea clădirilor, dar cred că aţi observat din prima lună a mandatului meu am început să reparăm faţada clădirilor din centru, a porţilor, am cerut proprietarilor să repare faţadele magazinelor. Într-adevăr este o cosmetizare doar, deoarece lucrările serioase de reabilitare necesită sume foarte mari, documentaţie costisitoare şi primăria poate să realizeze aceste lucrări doar prin accesarea unor proiecte de finanţare specifice acestor tipuri de lucrări și care, din păcate, în acest moment nu pot fi accesate. Până reuşim să accesăm un asemenea proiect trebuie să ne mulțumim doar cu o cosmetizare, părerea mea este: „nu neapărat nouă, dar curată”. Asta nu înseamnă că nu pregătim documentaţia şi aşteptăm cu încredere deschiderea liniilor de finanţare.

Salut, Sighet!: Vă place cum arată azi Sighetul? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?
Béres Ildikó: Îmi place că este oraşul meu, este oraşul unde m-am născut, am crescut, trăiesc. Nu-mi place, deoarece lipsesc multe lucruri care s-ar fi putut realiza dar nu au prezentat interes. Oamenii sesizează doar lucrurile negative, fără a se implica în rezolvarea lor. Nu ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru, ne place senzaţionalul şi critica. De multe ori lucrurile pozitive nici nu le observăm.

Salut, Sighet!: Spune-ți-ne o idee, un proiect pe care doriți să-l realizați/implementați în acest an.
Béres Ildikó: Sala Studio, mai bine spus sala „Viorel Costin”. Este de neconceput să nu avem în oraş o sală de spectacole. Sunt mai multe proiecte prevăzute în bugetul acestui an, să sperăm că o să putem realiza cât mai multe din ele şi nu o să avem surprize neplăcute care impun redirecţionarea banilor.

Salut, Sighet!: Sighetenii s-au plâns în ultima vreme de reapariția câinilor vagabonzi pe străzi. În sarcina cui cade rezolvarea acestei probleme?
Béres Ildikó: Primăria Sighetu Marmaţiei a încheiat un protocol de colaborare cu Asociaţia „Prietenii Animalelor”, după 6 luni de parteneriat putem spune că în adăpostul de la Sighet nu s-a mai efectuat nici o eutanasiere iar majoritatea câinilor care au fost abandonaţi şi strânşi de pe străzi de către echipa de ecarisaj de la SPG Urbana au fost adoptaţi. După cum bine ştiţi în această perioadă este sezonul de împerechere a câinilor şi o mare parte din cei pe care îi strângem sunt apoi revendicaţi de proprietari. În schimb ne confruntăm cu o problemă a abandonului masiv al câinilor . Nu de multe ori Poliţia Locală a amendat şoferi de autoutilitare care aduceau un număr mare de câini din alte localităţi şi îi abandonau la intrarea în oraş. Fac apel prin intermediul publicaţiei dumneavoastră la întreaga comunitate să sesizeze Poliţia Locală când sunt martori la astfel de situaţii. Un număr de înmatriculare ne poate ajuta în identificarea făptaşilor. Nu sunt adepta amenzilor, dar cred că disciplina, respectul şi spiritul civic ne vor ajuta să soluţionăm această problemă atât de stringentă pentru comunitatea noastră. În adăpostul nostru în prezent sunt 110 câini comunitari care, în curând, vor fi daţi spre adopție în Germania prin intermediul Asociaţie ”People 4 pets”.

Salut, Sighet!: Ce se mai aude cu interminabila ”poveste” Fucs?
Béres Ildikó: Am amintit de ea la începutul interviului, sperăm că până în august se va rezolva problema utilităţilor şi unul din blocuri se va putea da în folosinţă iar pentru cealălalt, în luna ianuarie s-a finalizat licitaţia, firma de construcţie câştigătoare va continua construcţia.

Salut, Sighet!: Mai avem o nelămurire: școala neterminată din zona Sălii Polivalente (așa numita Școală cu 16 clase) – este de mulți ani o clădire abandonată. Oare când va fi finalizată și utilizată, ținând cont că au fost direcționate fonduri destul de mari către aceasta.
Béres Ildikó: Situaţia cu această construcţie este mai interesantă deoarece clădirea este proprietate a municipiului, dar a fost dată în administraţie Inspectoratului Şcolar Maramureş pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor. La momentul actual Primăria pregăteşte documentaţia către Guvernul României pentru a face un schimb prin care Şcoala cu 16 clase va trece în proprietatea Ministerului Educaţiei, astfel ISJMM va putea finaliza investiţia. În cadrul aceleiaşi documentaţii clădirea Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” va trece în proprietatea municipiului, astfel liceul va putea beneficia de fonduri de la bugetul local şi nu numai.

Salut, Sighet!: Ținând cont că ați fost și consilier județean, care este/poate fi sprijinul pentru rezolvarea unor probleme din Sighet din partea Consiliului Județean (CJ)?
Béres Ildikó: În primul rând sprijin pentru finanţarea Spitalului Municipal Sighet, având în vedere că acesta deserveşte doar 30% din populaţia Sighetului restul pacienților fiind din localităţile limitrofe. În aceeași situaţie este şi Muzeul Maramureşean – Muzeul Satului, costurile mari de restaurare necesită implicarea în finanţare a CJ. O serie de activităţi culturale şi educative pot beneficia de surse de finanţare de la CJ în urma depunerii proiectelor de finanţare întocmite conform Ghidului aplicantului, aprobat şi lansat la începutul fiecărui an financiar.

Salut, Sighet!: Beneficiind de poziția dumneavoastră favorabilă (la parterul Primăriei) de perspectiva cuiului, cum percepeți imaginea „glumeață” de la fereastra dumneavoastră?
Béres Ildikó: Nu mă deranjează, nu am nici mult timp să îl admir și nu cred că deranjează pe nimeni din moment ce Primăria nu a făcut niciun efort financiar pentru amenajarea lui. Turiştii şi cei care vizitează Sighetul apreciază gestul, nu ştiu ce aş putea să comentez la adresa lui. Bineînțeles cârcotași, nemulţumiţi, o să găsim tot timpul, dar știți cum spune o vorbă „fiecare minune ţine două zile apoi devine obişnuinţă”.

Salut, Sighet!: Ce evenimente culturale sunt prevăzute a se desfășura pe parcursul anului 2017 în Sighet?
Béres Ildikó: De organizarea evenimentelor culturale din Sighet se ocupă Centrul Cultural Sighet după un calendar aprobat si prezentat la începutul fiecărui an. Bineînţeles tradiţionalele festivaluri nu vor lipsi nici anul acesta din Calendarul Cultural. În momentul tipăririi Calendarului Cultural o să aveţi mai multe informaţii despre aceste evenimente, organizarea acestora depinde foarte mult şi de bugetul anului 2017.

Salut, Sighet!: Aveți un masterat în Managementul Resurselor Umane. Ce resurse umane aveți în subordine și care este implicarea lor în gestionarea activităților?
Béres Ildikó: Resursele umane cu care lucrez în primărie nu au nicio legătură cu masteratul meu, dar, acesta mă ajută în procesul de realizare a obiectivelor organizaţionale prin atragerea, reţinerea, dezvoltarea, îndepărtarea şi utilizarea corectă a resurselor umane din Primărie.

Salut, Sighet!: Există precedente favorabile pe traseul predecesorilor dumneavoastră în funcție: ultimii doi viceprimari au fost și primari. Vă tentează la următoarele alegeri să candidați pentru poziția de primar și ce plusuri ați aduce?
Béres Ildikó: CU SIGURANŢĂ NU!!!!!! Deşi aş avea multe idei pentru plusurile care s-ar putea aduce oraşului DAR !!!!! acum fiind aici, în miezul problemelor, îmi dau seama că nu este aşa de uşor precum pare din afară.

Salut, Sighet!: Vă mulțumim pentru interviu, Doamna Viceprimar!

Brîndușa Oanță & Ion Mariș

sursă foto: Peter Lengyel




Handmade – creativitatea la ea acasă

Pe Bogdan Lucian, elev în clasa a IX-a la C.N. „Dragoș – Vodă”, l-ați mai întâlnit pe site-ul nostru. Este pasionat de fotografie și de pictură, după cum ne mărturisește chiar el în cele ce urmează:

Pasiunea mea pentru handmade a început acum doi ani pe când făceam brățari reglabile. Talentul îl moștenesc de la tatăl meu, care este pictor. Sătul fiind de mărțișoarele din plastic, cauciuc sau flori care o să moară, anul acesta m-am gândit să fac ceva mai deosebit: mărțișoare pictate pe pânză. Adevărat este că în Sighet handmade-ul nu este prea apreciat deoarece majoritatea persoanelor preferă să cumpere mărțișoare cu un leu sau 1,50 lei toate la fel, toate din același plastic dur și cauciuc colorat, decât să aprecieze că unii oameni fac cu ajutorul mâinilor lor multe lucruri frumoase. Decuparea pânzei, pictatul, modelele, uscatul picturilor, confecționarea fundițelor, lipitul lor, si aranjatul în folii sunt concentrate în 45-60 de minute. Niciun mărțișor nu este identic deoarece nici oamenii nu sunt identici între ei, unii au mai multe „petale” alții mai puține. Mărțișoarele mele și multe alte creații handmade așteaptă cu drag să fie cumpărate și dăruite unor persoane dragi vouă și după cum știți, o inimă îndrăgostită de frumos nu îmbătrânește niciodată. (Bogdan Lucian)

Vă puteți întâlni cu Bogdan și mâine, 1 Martie, de la ora 13.00, în Parcul Central la… târguitul mărțișoarelor!




LOCALE (V) – Marin Slujeru

marinslujeruMĂRŢIŞOR
Au ieşit icoanele la plimbare, ţopăie guralive. Uneia tocmai i s-a adus, pentru întîia oară, închinare. ”Primăveri de pus în cui, / Cocoană ca mine nu-i”!

MAI
În grădinuţa dintre blocuri, toate plantele sunt uriaşe, în frunte cu bujorul. Bătrânii proprietari au încredinţat-o unei tinere perechi de pensionari militari, din blocul vecin. Burtoşi, aceștia umblă agil pe cărările înguste dintre straturi – sapă, plivesc, adapă plantele cu nemiluita. Seara, în Mai, după ploaie, numai într-un halat pufos, domna resfiră puii bujorului. Dimineaţă vor înflori toţi. “Veniţi să vedeţi ce castraveţi frumoşi am!” – va striga domnul comisar.

CONFUSION
Dimineaţă, deschid fereastra. Pe trotuar, dulăul blocului se uită spre mine. Nu mai știu care căruia-i zicem: „Ce-i, unch’eşú’?”

CĂLDURĂ MARE…
Duminică la amiază. Mică, dolofană, în roșu, iese din bloc în grabă. – ’Ce nu ți-ai pus, tu, lănțișorul? – o ia în primire soțul, la costum, plimbând căruciorul. – Că n-am apucat!… – îi răspunde ea gâfâind, transpirată, preluînd căruciorul.

CULOARUL „BIG”
”Domnu’, domnu’, nu loaţi lapte?… vi-l dau cu 40… groşcior…, morcozi, domnu’…, avem oauă proapete…, luați petrenjel din Iapa, doomnu’… !”

DULCE GRAI
S-a deschis un nou magazin. O bătrânică în strai popular coboară cu greu treptele: „Uăă, am gândit că-i angro, da-i numa’ andetai!…”

DOMN’ DOCTOR
Un chefliu iese de la Curtea Veche. „Trai bun, Ionuc!” – se adresează, scoţându-şi căciula, statuii înzăpezite.

PERONISTUL…
Peronul Gării, dimineaţă, demult… O nevastă tânără, în strai popular îşi aşteaptă bărbatul de la lucru, din lume. „… Şi nu ţi-i greu singură ?” – o întreabă un „peronist”. „Apoi, domnúle, când te legi de lume, ori mori, ori tri’eşti!”

CĂLDURĂ MARE
Zi toridă. Chioşcul din staţia de autobuz. Nevastă: ” … Din care, Ioa’?” „… Cola!… Auzi, „din care?”!… Ce mă inervezi!… ”

MENIUL ZILEI
– Pot să iau un pic oţetul?
– Cu siguranţă!

LA OFTALMOLOG
„Mie să-mi comanzi o ramă ca aiasta, domn’ doctor !” – cere pacientul arătându-şi vechii ochelari. „Cu ie mă înţeleg! Nu altele, noi, cu tot felul de ţărâmoane! …Ori două – una de rezervă!”

ÎNDEMN…
Venind dinspre Dealul Cetății, o bătrânică dă bineţe vecinei, o orăşancă invalidă, într-un cărucior: „Da’ unde te-ndemni?”

UPDATE
G’eorg’e despărţindu-se de Ion: – Noa. te-am pupat, mă, te-am pupat!

Autor, Marin Slujeru