Sighet- Şcoala Superioară de Fete

Porţile Şcolii Superioare de Fete au fost deschise în anul 1861, un important rol în realizarea acestui proiect avându-l Leövey Klára, care considera că educaţia fetelor este un scop nobil.

Din nefericire, în luna noiembrie a aceluiaşi an, şcoala este închisă, respectându-se ordinele venite de sus.
Redeschiderea a avut loc în noiembrie 1870, la intervenţia prefectului Iosif Man de Şieu şi a soţiei acestuia, baroana Sztoika Mária, sub titulatura de “Şcoala Superioară de Fete Elisabeta”. Scopul era educarea tinerelor fete, fără a ţine cont de religie şi apartenenţa socială. Şcoala avea cinci clase, dar după 1877, la ordinul ministrului învăţământului şi cultelor, Trefort Ágoston, şcoala se organizează în patru clase superioare şi două pregătitoare, astfel îmbunătaţindu-se calitatea educaţiei oferită în cadrul instituţiei.

Clădirea datează din secolul al XVII-lea, încă din timpul contelui Bethlen István, fiind construită în stil baroc. Înainte de transformarea în şcoală, a fost sediul Administraţiei Zootehnice a Comitatului Maramureş. De-a lungul secolelor au loc modificări succesive ale clădirii, fiind remodelată în stil neoclasic, ca mai târziu, în jurul anului 1901 să primească o înfăţişare art nouveau.

Deasupra intrării principale se putea observa stema ţării, înconjurată de lauri şi anul reconstrucţiei (1901), alături de inscripţia: “Şcoala regală maghiară Superioară de Fete”.

În perioada interbelică ea a fost redenumită Liceul de fete “Domniţa Ileana”.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r.: actualmente clădirea găzduiește Liceul Pedagogic Ucrainean „Taras Șevcenko”




Green Valley Films vă prezintă: Natura Velocissima

Asociația Valea Verde implementează un foarte interesant proiect – „Focalizare prin Obiectiv: dezvoltare durabilă”, proiect ce  va duce la realizarea a 100 de filme cu durata cuprinsă între 1 și 52 de minute. Azi vă propunem să urmăriți un prim film: Natura Velocissima.

 




Sighet-Reduta

A fost construită în anul 1889, pe baza planurilor a doi arhitecţi, Gerster Béla şi Kreiszel Géza, din Budapesta, la cererea Primăriei oraşului. „Reduta” a fost prima clădire publică realizată pe baza unui proiect unitar, înconjurată de străzi, obţinându-se astfel un aspect arhitectural impunător.

Stilul adoptat este unul eclectic clasicizant, clădirea fiind una din cele mai reprezentative construcţii ale oraşului.
Cei care pătrundeau prin poarta principală, se găseau într-un hol de marmură roşie, de unde se intra în sala festivă, bogat decorată cu stucatură aurită, în stil neorococo. Parterul era decorat cu oglinzi veneţiene în ancadramente aurite, în stil neorococo, care sclipeau în lumina splendidului candelabru.

Până în anul 1910 sala festivă a fost folosită pentru şedinţele Consiliului Local. Tot aici au fost organizate manifestările artistice ale oraşului. Printre numeroşii artişti care au urcat pe scena „Redutei” se numără renumita pianistă, de origine sigheteană, Hollósy Kornélia, precum şi alte nume sonore ale artei interpretative.
Partea de nord a clădirii găzduia Cazinoul ofiţerilor armatei austro-ungare, iar parterul găzduia berăria Dreher, magazinul de încălţăminte Silberstein Simon şi măcelăria Bottyán Gyula.

În faţa „Redutei”, la fel ca şi în cazul Prefecturii, personalităţile vremii au plantat copaci.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r. Reduta a devenit ulterior Cinematograful „Muncitoresc” (azi desființat). Găzduiește în continuare Secția de Etnografie a Muzeului Maramureșean.




Sighet – Gimnaziul Piarist

Cu toate că actul oficial de acreditare a fost semnat de către regele Karol al III – lea abia la 5 octombrie 1737, gimnaziul piarist funcţiona deja din anul 1721 sub titulatura de “Gimnazium regium”.

La început, şcoala a funcţionat cu un profesor şi 28 de elevi într-o clădire de lemn. Ulterior, ordinul piarist ridică o clădire de piatră în vecinătatea bisericii. Unul din profesorii școlii a fost poetul Juhász Gyula. Între anii 1911-1912, Ordinul Piarist construiește o nouă clădire în capătul parcului bisericii romano-catolice, la intersecţia străzilor Jokái Mór şi Şcolii (azi Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”). Proiectantul clădirii a fost arhitectul Baumgarten Sándor din Budapesta, construcţia fiind atribuită firmei “Fuchs es Társa”, din Beregszász. Deasupra intrării principale, şase îngeri susţin o coroană împletită, în mijlocul căreia se afla emblema Ordinului Piarist, cu inscripţia “Gimnaziul Piarist”, iar pe faţadă, doi îngeri flanchează stema ţării. La intrare se află două plăci de marmură cu inscripţia: “Pentru educarea, etică, religioasă şi patriotică a tinerilor, impulsionarea culturii naţionale, ridicată cu sacrificiul nobil al statului maghiar, de către Ordinul Piarist, în 1912. A fost construită în timpul domniei regelui apostolic Franz Josef, ministrului educaţiei şi cultelor contele Zichy János, conducătorului ordinului Magyar Gábor, inspectorului şcolar regal, Mázy Egelbert, directorului gimnaziului piarist Kelle János, sub supravegherea controlorului constructor Novákovics Peter.” La realizarea planşeelor la nivelul I şi II s-a folosit pentru prima dată în Sighet betonul armat.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)




Culori pentru Sighet în Centrul Europei și-al…Păcii! [AUDIO] [VIDEO]

Sighetul găzduiește pentru a doua oară expoziția “I colori per la pace”, într-un demers ce ar putea sprijini– așa cum se evidenția într-o propunere incipientă – transformarea orașului nostru într-un Centru al Păcii, unic în România.

Expoziția găzduită de Muzeul Maramureșului a oferit numeroșilor participanți, gândurile, ideile și sentimentele “colorate” expuse pe simeze, într-o abordare pură, curată, așa cum numai copiii le pot transfigura în imagini. Micii artiști au “mixat” culorile pentru a transmite esența mesajului izvorât din martiriul orașului Sant’Anna di Stazzema (Provincia Lucca – Italia): bunul cel mai de preț al lumii este PACEA. Au expus la Sighet, alături de copii din mai multe țări din întreaga lume și 20 de elevi sigheteni (alte 7 lucrări au rămas în țările în care au fost expuse de către Asociația „I colori per la pace”).

Printre cei care au privit, admirat și au dorit să împărtășească celorlalți sentimentele au fost prof. Gheorghe Todinca (directorul Muzeului Maramureșului și gazda expoziției), Horia Scubli (primarul Sighetului), Antonio Giannelli (președintele Aociației „I colori per la pace” – Italia), Caius Lugojan (coordonator proiect pentru România), Ioan Muntean (director Clubul Copiilor Sighet), etc.

Cu detalii, profesorul Caius Lugojan:


Elevii de la Clubul Copiilor au oferit celor prezenți colindul maramureșean în română și ucraineană, pentru a sublinia dimensiunea creștină și frumusețea Crăciunului.

Primarul municipiului Sighet a acordat diplome copiilor talentați, ce și-au oferit lucrările iubitorilor culorilor, artelor și păcii.

 

Autor, Salut, Sighet!

Audio: Ioan J. Popescu




Sighet – Hotel Korona

Aşezată cu faţada spre Piaţa “Regina Elisabeta” (n.r. azi Piața Libertății) şi flancată de strada Coroana, clădirea hotelului datează din secolul al XVIII-lea. Devine proprietatea arhitectului şef al oraşului, Mandel József, care îi modifică stilul, în 1891, conferindu-i un aspect eclectic clasicizant.

Decorarea pereţilor interiori îi aparţine pictorului Tilger, printr-o execuţie de un înalt nivel calitativ.
Mult timp hotelul a fost cel mai cunoscut din oraş, aici fiind cazaţi chiar şi membri familiei imperiale de Habsburg.
Ca şi în cazul celorlalte hoteluri din oraş, Coroana avea un apartament special, unde erau cazate personalităţile dar, spre deosebire de restul, această cameră era mobilată în stil popular, pereţii fiind împodobiţi cu trofee de vânătoare şi covoare ţărăneşti specifice Maramureşului.

Graţie numeroaselor oglinzi veneţiene cu rame sculptate și încrustate cu bronz, care sclipeau în lumina arămie a candelabrelor, cafeneaua amenajată la parter, în colţul clădirii, era considerată un punct special de atracţie. Restaurantul, închiriat de Östereicher Sámuel, servea meniuri renumite, printre care şi meniuri cuşer.
Grădina de vară era locul unde, la umbra copacilor, se puteau servi sortimente de bere şi băuturi scumpe.

(Imaginea grafică și text Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012)

n.r. Hotel Korona, actualmente Hotel Coroana




Minți sclipitoare la C.N „Dragoș Vodă”

Performanță de excepție la Colegiul Național „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației!

Elevul Laurențiu Lazăr din clasa a VIII-a a realizat o remarcabilă performanță prin obținerea certificatului CAMBRIDGE la limba engleză (PET) cu 167 de puncte din 170 posibile (B2), echivalentul nivelului maxim al competențelor lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat!

Laurențiu este îndrumat de către doamna profesor Oana Kosztelnik, diriginte prof. Loredana Bedeoan, profesoare fără de care performanța nu ar fi fost posibilă.

Menționăm că acest elev cu care ne mândrim este olimpic național încă din clasa a V-a la matematică, informatică, fizică, dar e pasionat și de limbile străine.

Autor, Oana Kosztelnik




Drumu-i lung, sau mi se pare, între Sighet și… Harare?

alina-pisuc3V-ar plăcea să călătoriți în… Zimbabwe?! Cred că știți, sau bănuiți pe unde se află această “exotică” țărișoară! De fapt nu e greu de aflat, pentru asta nu trebuie să “tocim” coordonatele geografice, nu e cazul să ne obosim mintea cu repere inutile, doar tasta pe “Google” și… gata! Și totuși, ce căutăm în Zimbabwe?

Alina Pisuc este sigheteancă. A parcurs etapele aparent “banale” din viața formală, specifică oricărui individ, a absolvit Colegiul Național “Dragoș Vodă” după care s-a orientat spre o meserie “adecvată” zilelor noastre: dreptul. A urmat facultatea în Vestul țării, la Timișoara și, după un popas la Universitatea Populară din Roma pentru obținerea certificării internaționale în cunoașterea limbii italiene a revenit în orașul de pe Bega unde a finalizat un master în Legislație și Integrare Comunitară Europeană. Pare un master destul de… pompos dar, așa se clădește educația europeană. Alina stăpânește foarte bine limbile engleză, franceză, italiană și spaniolă. Cu bagajul de cunoștințe acumulate a preferat însă să părăsească… Europa. La ora actuală Alina trăiește și studiază în… Harare (Zimbabwe). Ați înțeles de ce aveți nevoie de… Internet?!

Și dacă tot a ajuns Alina Pisuc acum, la începutul lunii decembrie și pe acasă, pe la Sighet, am convenit să o întreb și să… ascult/ascultăm!

Chiar rar pe la Sighet, doamnă Alina Pisuc?
Cam aşa, rar, însă intens fiindcă de fiecare dată când revin aici totul mi se pare nou şi fascinant.

Să studiezi la Tmișoara sună bine. Să dai o fugă până la Roma este… reconfortant. Să “evadezi” tocmai în Africa înseamnă… aventură?!
Aş răspunde reţinând ideea de evadare, însă aş nega ideea de aventură datorită sensului pe care îl implică, de acţiune riscantă şi supusă elementelor aleatorii. Faţă de lumea preponderent materialistă în care m-am format ca fiinţă socială, Africa reprezintă o „evadare” într-o altă lume care, contrar aparenţelor sau percepţiilor superficiale, este mult mai reală şi clar definită decât lumea materială, şi anume, lumea spirituală.

De ce Harare, de ce Zimbabwe?
Pentru că înţelegerea oricărei manifestări sau mişcări necesită studierea originilor. În urmă cu 78 de ani o apariţie mistică unui tânăr zimbabwean de 15 ani, Ezekiel H. Guti, i-a schimbat viaţa. De atunci şi până astăzi viaţa a milioane de oameni din peste 120 de naţiuni a fost transformată radical prin mesajul pe care acest tânăr, astăzi în vârstă de 93 de ani, l-a primit şi transmis mai departe (eu fiind unul dintre receptori). De aici porneşte de fapt întreaga mea evadare în Africa. Cu ceva ani în urmă când am început să studiez Biblia îndeaproape, atenţia mi-a rămas mereu pe un fragment din Evanghelia după Ioan unde Isus ne spune că vom face lucruri şi mai măreţe decat a înfăptuit El pe pământ. Mi s-a părut un “imbold” extraordinar însă problema era că nu reuşeam să găsesc corespondenţa în lumea din jurul meu. În acelaşi timp, am ajuns să îmi pun întrebări cu privire la diferitele ritualuri şi tradiţii religioase. Am ajuns să nu mai răspund mecanic la acestea dacă nu le regăsesc fundamentarea în „Constituţia” umanităţii (Biblia).

Astfel, am pornit într-o „călătorie” spirituală în aflarea „bazei legale”. După multe căutări, în anul 2015 l-am întâlnit pe slujitorul lui Dumnezeu, Ezekiel H.Guti (apostol, profet, evanghelist, pastor şi învăţător) la Birmingham, în Marea Britanie, iar mesajul transmis a fost în măsură să îmi demonstreze că acesta este singurul fundament, singurul „temei legal” care să facă posibilă îndeplinirea operelor de calibrul celor împlinite de Isus: vindecări miraculoase, alungarea spiritelor rele, schimbarea cursului naturii etc.

Până în anul 2015 pot să spun că nu mi-a lipsit nimic in viaţă. Din contră, am avut o bogată experienţă personală şi profesională însă am ajuns în punctul în care mi-am dat seama că viaţa e mai mult decât rutina mersului la serviciu, a încasării salariului şi a ieşirii la shopping.

Pentru ce perioadă ai decis să te stabilești la Harare?
Este o stabilire temporară, doar pe durata celor trei ani de studiu şi poate a unui alt an de practică.

Nu-i un “pic” obositor să trăiești în lumea exotică africană?
E obositor doar în ceea ce priveşte adaptarea la condiţiile calde de climă, a percepţiei relaxate asupra timpului şi a sincopelor în furnizarea utilităţilor. În rest, „exoticitatea” culturală şi etnică este o sursă permanentă de nou pe care pe mine mă încântă şi pe care o asimilez ca pe o îmbogăţire interioară.

Ești mulțumită cu viața din Zimbabwe?
Da, sunt foarte mulţumită fiindcă imi oferă mai mult decât imi imaginam. Eu oricum nu căutam confort material. Nu am dus niciodată lipsa, nici în România nici în Italia. Ceea ce căutam era o viaţă trăită la un nivel mai înalt spiritual.

Interacționezi cu populația și cultura africană locală?
Permanent. Personalul didactic şi majoritatea colegilor sunt africani, respectiv zimbabweni. Pe lângă acest fapt, particip frecvent la evenimente de evanghelizare a populaţiei locale care presupun predici adresate unei adunări compuse din mii de persoane precum şi consiliere personală. Interacţiunea e fructuoasă de ambele părţi. Localnicii sunt nemaipomenit de bucuroşi şi onoraţi de atenţia acordată şi de aportul adus în viaţa lor, iar eu mă simt tot mai bogată cu fiecare destin pe care îl ating şi păstrez în trezoreria inimii.

Colegiul la care ești înscrisă (Africa Multination for Christ College, Harare) este doar pentru creștini? Ce faci concret acolo?
Creştini şi aspiranţi. Oricine e binevenit. Ce fac acolo? Programa şi programul sunt menite să ne înveţe şi demonstreze cum să relaţionam cu divinitatea astfel încât aceasta să se manifeste pe deplin în vieţile noastre, iar noi să experimentăm o viaţă împlinită, în armonie, pace şi bucurie indiferent de circumstanţele care ne înconjoară. Pe scurt, o viaţă în Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

Există constrângeri pe care Zimbabwe le “impune” ?
Zimbabwe este o naţiune multietnică ce respectă diversitatea culturală. Astfel, obiceiurile şi tradiţiile culturale sunt respectate de localnici însă nu sunt impuse străinilor. Daca însă aceştia decid să le adopte şi practice, atunci îşi asigură o şi mai mare deschidere, acceptare şi respect din partea populaţiei locale.

Președintele Robert Mugabe conduce Zimbabwe de aproape 30 de ani. Există contradicții politice în statul condus de fostul aliat al lui Nicolae Ceaușescu?
Să fiu sinceră, nu am simţit. Poate şi pentru că majoritatea timpului îl petrec în campus, lecturând subiecte legate de viaţa spirituală. Am luat într-un fel o pauză de la mondenitate şi politică.

Cum este percepută Europa din inima continentului african? Dar România?
Europa şi implicit România sunt percepute ca destinaţii ideale pentru o viaţă confortabilă şi lipsită de griji datorită bunăstării materiale pe care o percep că le-ar caracteriza. Nu în ultimul rând sunt fascinaţi de moda noastră, ei acordând o destul de mare atenţie felului cum se îmbracă şi mai ales pe varietatea articolelor de îmbrăcăminte.

Diferențele culturale, sociale, economice dintre europeni și africani sunt puternice ?
La nivel cultural şi social nu resimt mari diferenţe între africani şi noi, cei din Europa de Est. Prioritatea materialului şi deci a capitalului nefiind aşa de pronunţată ca în Europa de Vest, societatea este clădită pe valori creştine în centrul cărora stă familia, creştineşte şi nu doar legal constituită, respectul faţă de semeni, îndeosebi faţă de persoanele în vârstă, aprecierea deosebită a femeii ca mamă şi pilon al vieţii casnice şi, în general, raportarea comportamentului uman faţă de divinitate şi nu atât faţă de partea sancţionatoare a legii ca şi limitare a libertăţii personale. La fel ca şi noi sunt foarte deschişi şi direcţi în relaţionarea cu cei din jur, neexistând „programarea” vizitelor care există în Vestul Europei, iar ca fire sunt foarte calzi, ospitalieri şi generoşi.

Din punct de vedere economic aş spune că da, există diferente în nivelul de trai. Din păcate furnizarea serviciilor de utilitate publică suferă întreruperi şi, în general, lipseşte confortul şi multitudinea de servicii cu care suntem obişnuiti noi, europenii. Legat de aspectul “economic” cred că este şi lipsa de creativitate în ceea ce priveşte designul interior. Casele mi se par un pic austere însă poate observaţia mea este şi subiectivă având în vedere că în cei 5 ani în care am locuit în Italia ochiul şi-a format un anumit standard al frumosului, al armoniei formelor şi al utilităţii obiectelor care alcătuiesc spaţiul de locuit.

Care sunt punctele forte ale statului african Zimbabwe?
Aeroportul Internaţional Cascada Victoria (una dintre cele 7 minuni ale lumii), bogata cultură africană, mâncarea preponderent organică, lacul Kariba, cel mai mare lac artificial din lume. Și, nu în ultimul rând, Zimbabwe pare să fie cea mai bogată ţară din lume în resurse naturale ca diamantul, aurul, platina, cromul, fierul, cuprul şi cărbunele.

Cum arată Sighetul văzut din… Africa?
Sighetul văzut din Africa este pur şi simplu „acasă”. Este origine şi formare. Este ceea ce reuşesc să dăruiesc Africii şi ceea ce mă face unică şi încântătoare în ochii ei.

Mama ta a publicat, cu doar câteva luni în urmă, la Editura Valea Verde, o interesantă carte: “Doar cu Dumnezeu în lume”. Presupun că-i moștenești talentul. Te-ai gândit să-ți așterni pe “ hârtie” experiențele tale interesante de viață?
În momentul de faţă, nu. Am impresia că viaţa începe abia acum (la 35 de ani), deci sunt undeva la „Prefaţă” (zâmbește!). Oare câţi dintre noi găsesc această parte a oricărei cărţi interesantă?

De ce ai nevoie pentru a fi fericit?
De o relaţie de dragoste cu Dumnezeu. O relaţie liberă de tradiţii sau ritualuri. O relaţie care implică experienţa personală a manifestării Sale, iar nu cunoaşterea Lui prin prisma teologiei. Cu alte cuvinte, Isus ne dezvăluie legea, în sens de principiu, care operează în relaţia dintre lumea spirituală şi materială. Şi anume că lucrurile materiale au fost create „să ne urmeze”, să ni se adauge vieţii noastre, iar nu noi să le urmărim.

Pentru tineri poate fi Sighetul o variantă pentru împlinirea profesională?
Desigur. Cred însă că înainte de a se stabili în Sighet este util să locuiască şi în alte oraşe mai dezvoltate ale ţării sau chiar în alte ţări pentru a fi expuşi şi altor moduri de abordare a lucrurilor. Dacă în urma acestor experiențe reuşesc să asimileze şi să pună în practică doar ce este bun, atunci Sighetul va rămâne mereu un oraş viu şi în acord cu vremurile.

Cine conduce lumea?
„dumnezeul veacului acestuia” (II Corinteni 4:4). Fiind scris cu literă mică, nu cred că are nevoie de introducere suplimentară. Şi o conduce într-un mod foarte subtil, din „scaunul” minţii noastre prin manifestări ce circumscriu înşelăciunii la nivel de percepere a realităţii, îndoielii, fricii, dragostei de bani (atenţie, nu a banilor) însă şi celor aparent pozitive, ca nenumaratele activităţi de „divertisment” care însă prin frecvenţa şi intensitatea lor ne consumă întreg timpul pe care ar trebui să îl dedicăm şi scopurilor nobile. Astfel, încet dar sigur, ni se ia viaţa întrucât ni se ia timpul, iar viaţa înseamnă timp.

Industrializarea, globalizarea accelerată din zilele noastre duc la… omogenizare? Se pierd și/sau estompează valorile locale, tradiționale?
Într-o anumită măsură, da. Nu cred că reuşim să ne opunem cu totul valurilor schimbării. Însă, cu privire la anumite valori locale, tradiţionale, nu pot să spun că regret pierderea sau estomparea lor. Mi se pare că multe dintre acestea sunt rezultatul unui amestec de elemente păgâne (unde noţiunea de idol înseamă orice manifestare spirituală sau materială căreia i se atribuie puteri supranaturale, în măsură să afecteze realitatea) şi creştine. Iar acest fapt îmi creează confuzie. Ca şi creştin, cum poţi să fii şi păgân, iar ca păgân să fii şi creştin? Cred tot mai mult că lucrurile nu se mai pot adopta doar pentru că „aşa se face” sau pentru că „aşa spune lumea”. Cred că e nevoie de a le fi cercetată originea şi mai ales „baza legală”.

Ce aștepti de la sigheteni? Cum crezi că va evolua Sighetul?
Aştept să îşi pună mai multe întrebări şi să fie mai înclinaţi către cercetarea personală a adevărului şi a corespondenţei sale cu realitatea înconjurătoare.

Mulțumesc mult pentru interviu și succes în tot ceea ce faci!
Şi eu vă mulţumesc şi vă doresc zile cu soare şi inspirate!

Autor, Ion Mariș




Cum e datina străbună, ediția a VIII-a

Doar câteva săptămâni ne despart de Festivalul Datinilor de Iarnă din Sighetu Marmaţiei, eveniment tradiţional în cadrul căruia se desfăşoară şi un festival dedicat celor mici, şi anume „Cum e datina străbună”, în organizarea Clubului Copiilor (prof. Țînțaș Oana și prof. Vlad Nița). La ediția din acest an, a VIII-a, desfășurată azi, 10 decembrie, la Sala Radio Sighet, au participat 45 de elevi, insoțiți de cadre didactice. Ca și în anii anteriori, simpozionul s-a desfășurat sub două forme: prezentare liberă și powerpoint.

Copiii vin întotdeauna cu mari emoții, însă eu îi felicit mereu spunându-le că ei sunt păstrători de datini, de tradiții, de obiceiuri, care exprimă expresia înțelepciunii și sufletului românesc. Copiii se bucură de fiecare dată să împărtășească experiențe inedite, să vadă datini și obiceiuri specifice nu doar zonei lor, ci și minorităților maghiare și ucrainene. Mulțumim tuturor pentru implicare. Sărbători frumoase!!!  (prof. Oana Țînțaș)

 




Sighet-Vila Groedel

Fraţii Armin şi Herman Groedel, originari din Friedberg (Hessen), s-au stabilit la Sighet în 1874, fiind câştigătorii concursului organizat de Administraţia Regală a Pădurilor. În scurt timp, au devenit cei mai bogaţi oameni din comitat.

În anul 1887, cei doi fraţi construiesc pe strada Thököly Imre, câte o vilă în stil eclectic, una în vecinătatea celeilalte. La scurt timp după terminarea lucrărilor, Hermann se mută la Braşov, vila fiind cumpărată de fratele său Armin. Ulterior, cele două clădiri sunt unificate printr-un corp central, mai impunător, conferind vilei un aspect unitar.

În jurul vilei se amenajează un frumos parc, cu dealuri artificiale, alei de castani sălbatici decorate cu sculpturi. Pentru copiii familiei Groedel, a fost amenajată o grădină specială, cu ciuperci, pitici, şi alte figurine de mari dimensiuni, confecţionate din ceramică. Grădina, care se întindea până în apropierea cimitirului reformat, avea un lac artificial, iar în grădina de flori a baronesei au fost ridicate filigorii şi pavilioane bogat decorate.

În interior, vila era la fel de somptuoasă: tavanul şi pereţii erau pictaţi de artişti, mobilierul sculptat avea o mare valoare, iar camerele şi holurile erau pline de sculpturi şi picturi de o inestimabilă valoare.

În anul 1903, Armin Groedel primeşte rangul de baron, cu toate că bârfele susţin că, de fapt, l-ar fi cumpărat. Soţia, Weiner Melania, era una dintre cele mai frumoase femei din oraş. Ultima ei dorinţă a fost să parcurgă ultimul drum prin grădina vilei. Doamna ei de companie, Hrotkó Terezia, o femeie cultă, i-a înălţat piatra funerară din cimitirul romano – catolic.

Imaginea grafică și text, Pal Robert Zolopcsuk, din volumul „Sighetul Marmației”, Editura Valea Verde, 2012

n.r. Vila Groedel este azi Căminul de Bătrâni de pe strada Dragoș Vodă, nr. 41




„Umbra nu își împarte prada cu nimeni”

echim-vancea”Umbra  nu își împarte prada cu  nimeni”*

   Același discurs poetic de forță și acelaşi refuz al tentației confesiunii depline (cvasimistice). Echim Vancea ”merge” la sacrificiu. Un poet mult atent la construcția textului, la sincronizarea acestuia cu  scriitura literară “la zi”…

   Ar fi fost un poet senzorialist de excepţie (”o ploaie măruntă îmi biciuiește buzele/ precum o flacără albă” – Gânduri), un imagist febril, un poet al deplinei iubiri (fecioare şi bice – alătură el, de exemplu, în tandreţea lui), al clipei (”cîmpia plină de crengile verzi ale ninsorii/ înflorește în carnea de-o clipă a umbrei/ nici o scăpare nu-i/ nici un miracol” – Clipa), un nostalgic cuminte (“odată deschise pleoapele/ înspre toamnă/ nu ne mai putem aştepta la nimic/ de o bună bucată de vreme/ Moartea piere în vis – Ascultă), poet al Maramureşului magic… Ci, el a ales să fie poetul poemului alambicat. Premeditează disparențe absolut imprevizibile, cu efect contrastant (uneori comice sau de luare în derîdere). Un prestidigitator al polisemiilor – o îndeletnicire greu de controlat… Depoetizeză   sistematic, ca într-un un leitmotiv.

   De data asta, poetul accesează/…/ registrul tragicului – stăpân pe mijloacele sale, cu detaşare. Pentru că apa-i “zălăzită” şi ”umbra s-a așezat pe pagina de gardă a poemului” (Împotrivire).Năvălesc neantul, derizoriul, Nimenea: “ nimic nu mai seamănă cu revenirea celor morţi/ uşor de recunoscut după umbra în care stau înveliţi// şi în care se odihnesc păianjeni orbi” – Însingurare. Are loc ”retragerea stăpânilor de sănii” – Strigăt.Poetul caută un răstimp, un post-timp în care “caii îmbătrânesc pe cărări înzăpezite / cu pălăria călărețului trasă pe-o ureche”  (Elegie I) – o altă lumină.

   Observ că dozajul complicat de modestie şi vanitate, de umilitudine şi frondă specific artistului în general este respectat şi în cazul de faţă: fiecare titlu de poem începe cu o minusculă supradimensionată şi îşi rezervă o pagină întreagă. Tot astfel, Echim Vancea nu a oficiat încă nici o lansare de carte la Sighet. Mie mi-e dor să-l ascult citindu-ne nouă, sighetenilor.

Autor, Marin Slujeru

            

*   Editura Echim, 2016, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureș. Celelalte volume de poezie: Fotografie  după un original pierdut Ed. Litera, 1990, Doctor fără arginţi – Ed. Dacia 1997, Abatere de la  dialog – Ed. Echim, 1998, Mâţa pe spini – Ed. Limes, 2001, Cititorul de drept comun – Ed. Timpul, 2002, Sehonnai költemények / Poeme de niciodată – Ed. Limes, 2003,  poezii traduse în l. maghiară de Fábri Sándor şi  Ioan J. Popescu, Ocupantul provincieiEd. USR-RPS, 2004, Ningă-l-ai – Ed. Limes, 2004, eu, celălalt – Ed. Fundaţiei Orient-Occident, 2005, defăimarea liniştii – Ed. Limes, 006, Domeniu public – Ed. Limes, 2007, Şearpele când îl doare capul –Ed. Axa, Botoşani, 2007, o fi şi cum zici d.ta – Ed. Junimea, 2007,  Surâsul călătorului, trad. în l. ucraineană de Paul Romaniuc – ed. Limes, 2007, portret restant , după o noapte albă – Ed. Eikon, Cluj, 2008, Titlul mai târziu – Ed. Junimea, 2009, Hramuri – Ed. Dacia XXI, 2010, Afară de unu singur – Ed. Limes, 2010, o noapte de umbre – Ed. TIPOMOLDOVA, 2011, să nu spui niciodată “noapte bună” – Ed. Limes, 2012, pricină şi martor absenţei – Ed. eLiteratura, 2013, Fiecare zi cu tăcerea ei anume –   Ed. Echim, 2014, precum – Ed. Echim, 2015, Neguţătorul de anotimpuriAmanda Edit Verlag, ediţie bilingvă, în română-albaneză, trad. de Baki Ymeri.

 

Sursă foto: facebook