Muzeul viu al dansului (autor, Andreea Biro)

Noaptea Muzeelor este un eveniment european anual, aflat sub patronajul Consiliului Europei, al Consiliului Internaţional al Muzeelor şi UNESCO, ce şi-a început călătoria în 1997 la Berlin şi şi-a căpătat forma actuală în 2005.

Pe 17 mai 2025, asociaţia Cultura Gratia Urbis va fi prezentă al doilea an consecutiv la Turnul Croitorilor din Cluj Napoca pentru această celebrare a apetitului omului pentru frumos.

În urmă cu un an, anunţam plini de mândrie că Sighetul „exportă” cultură, şi nu oriunde! Ci într-un oraş care organiza, pentru întâia dată într-o locaţie din Europa de Est, conferinţa anuală Eurocities, consacrându-şi astfel statutul de capitală a inovaţiei în administraţie.

Muzeele sunt epicentre ale vieţii, culturii şi artei de aproape orice fel; scopul nostru a fost acela de a aduce în contemporaneitate concepte istorice şi artistice, prezentându-le publicului într-un setting – Turnul Croitorilor – care, după cum se ştie, este de facto un bastion cultural în viaţa Clujului.

În acest an, proiectul nostru se intitulează Muzeul viu al dansului, şi se bazează pe tineri performeri cu vârste cuprinse între 13 şi 20 de ani, elevi ai catedrei de coregrafie a Şcolii de Artă Gh. Chivu din Sighetu Marmaţiei, cea mai veche şcoală de artă din România, cu un act de naştere semnat în 1867.

Călătoria noastră va purta publicul, pe rând, de la secolul IX până în zilele noastre, de la spiritualitatea irlandeză, flamandă, galeză, la cea germană, franceză, rusească, spaniolă, scandinavă şi – desigur – românească.
Conceptul prevede reprezentaţii – blitz, de câte 5 minute la fiecare jumătate de oră, începând cu ora 18 şi încheindu-se aproape de miezul nopţii.
Ceea ce artiştii noştri şi-au propus şi – credem noi – au reuşit, a fost să facă publicul parte integrantă din arta pe care ei o îmbrăţişează în mod plenar.

Magia oferită iubitorilor artei este rezultatul a mii de ore de antrenament, devotament, dăruire şi dezinteres şi – poate mai mult decât orice – profesionalismului maestrului coregraf Cristina Cincu-Kövy şi a tânărului şi talentatului coregraf Gabor Kövy.

Aşadar, pe lângă valoroasele colecţii expuse la Turnul Croitorilor cu această ocazie, clujenii vor avea ocazia de a admira, în cadrul Nopţii Muzeelor, patrimoniul cel mai de preţ al Sighetului – tinerii! Prin ei, prin arta lor, se va face auzită vocea Sighetului profund, revendicând o istorie urbană de sute de ani.
Munca şi pasiunea lor a făcut posibil proiectul intitulat Muzeul viu al Dansului la Turnul Croitorilor – un periplu de o incontestabilă valoare cultural-istorică.

Calde mulţumiri conducerii Centrului pentru Cultură Urbană Cluj şi Primăriei Cluj Napoca pentru că au crezut în noi şi în arta noastră şi de această dată!

Andreea Biro
Preşedinte Cultura Gratia Urbis




CONCERT EXTRAORDINAR susținut de profesorii Școlii de Muzică din Sighet

Joi, 10 aprilie 2025, de la ora 18:00 va avea loc CONCERTUL EXTRAORDINAR susținut de profesorii Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet.

În program: Wolfang Amadeus Mozart, Carlos GARDEL, Pablo de SARASATE, Ennio MORRICONE, Grigoraș DINICU, Scott JOPLIN.

Intrarea este liberă! 

Salut, Sighet! 




Transsylvania Phoenix a susținut „Primul Sbor” la Sighet! | VIDEO – dr. Sorin Markus |

Sâmbătă, 29 martie 2025, la CD Retro Pub din Sighetu Marmației a avut loc concertul „Primul Sbor” al trupei Transsylvania Phoenix (Cristi Gram – lead guitar, Costin Adam – vocals, Flavius Hosu – drums, Vlady Săteanu – bass guitar și Lavinia Săteanu – violin).

Un scurt material video de la eveniment puteți urmări mai jos:

Video: dr. Sorin Markus




In memoriam Petru CODREA (21.02.1931 – 23.03.2025)

Domnul Petru Codrea s-a născut la 21 februarie 1931 în comuna Vadu Izei, Maramureș, fiind unul dintre cei patru copii ai învățătorului Petru Codrea (1901 – 1993), ctitorul școlii de pe Șugău. Tânărul Petru Codrea a urmat Liceul „Dragoș – Vodă” din Sighet, pe care nu-l finalizează, fiind arestat în august 1948 (avea 17 ani), cu un an înainte de absolvire. Face parte din bine cunoscutul „lot Vișovan”, din primul grup de elevi dragoșiști arestați de autoritățile pro – bolșevice, instalate în România postbelică. Pentru apartenența la o „organizație subversivă” este condamnat la 3 ani de închisoare, parcurgând un cunoscut traseu al temnițelor „tradiționale” pentru acei ani: Sighet, Cluj, Jilava, Târgșor, Canalul Dunăre – Marea Neagră (colonia Valea Neagră – Peninsula).

Este eliberat în decembrie 1951 după care urmează încorporarea și stagiul militar – pentru alți trei ani – la muncă grea,  destinată condamnaților politic indezirabili regimului comunist, trecând pe rând, câte un an, prin localitățile Făget – Timiș, Herja lângă Aiud și Arcuș în apropiere de Sfântu Gheorghe. În ultima parte a „stagiului militar”, reușește să-și ia bacalaureatul la liceul din Sfântu Gheorghe. Se întoarce la Sighet în anul 1955 iar după un an (1956) se căsătorește cu Lenuța, fiica învățătorului Vasile Fodoruț (din Desești) și el fost deținut politic.

După două tentative nereușite de-a trece de vigilența securității și de-a se înscrie la facultate (la Cluj și București) abandonează speranța de-a face mai mult pe plan profesional, rămâne acasă, la Sighet, dedicându-se familiei și meseriei de tipograf în care se perfecționează (a absolvit Școala Tehnică Poligrafică din București în anul 1961).
S-a pensionat în anul 1990, după 33 de ani de muncă la Tipografia din Sighet, după o viață discretă, retrasă, pentru a nu mai intra în atenția neobositelor autorități comuniste de supraveghere continuă.

A activat în cadrul Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) – filiala Maramureș.
A fost Cetățean de Onoare al Sighetului din anul 2022.
Membru de onoare al Asociației Firul Vieții.

Domnul Petru Codrea  a trecut la cele veșnice duminică, 23 martie 2025.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!

Salut, Sighet!




Despre aripi și zbor: Cătălin STEPA | VIDEO – dr. Sorin Markus |

Miercuri, 05 martie 2025, la CD Retro Pub din Sighet a avut loc lansarea albumului „Despre aripi și zbor” al cantautorului Cătălin Stepa.

În continuare puteți urmări înregistrarea video de la lansare:

Foto & video: dr. Sorin Markus




„Muzica este magie, singura formă de magie existentă!” – interviu cu Bogdan COSTACHE (autor, Andreea Biro)

Bogdan Alexandru Costache a început să studieze vioara la vârsta de 4 ani, ghidat de bunicul și tatăl său, muzicieni de renume în România, iar la vârsta de 7 ani își face debutul ca solist alături de Orchestra Filarmonicii Brașov. De la debutul său, a susținut constant recitaluri camerale și concerte în calitate de solist pe numeroase scene naționale și internaționale din Europa și Asia.
A fost distins cu premii la numeroase competiții naționale și internaționale, printre care: Marele Premiu și Premiul I la Concursul Internațional de Vioară ”Remember Enescu” (România), Premiul I la Concursul Internațional de vioară ”Monterosa Kawai” (Italia), Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare „Paul Constantinescu”, finalist la Jeunesses International Music Competition, etc.
În 2011 a câștigat o bursă de studiu la celebra Royal Academy of Music din Londra, unde a studiat cu prestigiosul violonist român Remus Azoiței, iar în 2019 și-a finalizat studiile post universitare la Universitatea Transilvania din Brașov.
Deși este tânăr, cariera lui este remarcabilă. A condus Orchestra Internațională de Tineret ”CEI Youth Orchestra” și a fost concertmaestru și solist la filarmonica privată din Hamburg ”World Peace Philharmonic”, cât și a celebrei Philharmonie der Nationen, condusă de maestrul Justus Frantz.
Din 2012, Bogdan este dirijor al orchestrelor Opera Vox și Teatro d’Opera Italiana, cu care susține turnee naționale și internaționale în Europa și Asia, fiind singurul român ce afișează dubla postură de dirijor și solist violonist.
În prezent, cariera solistică a tânărului artist este în plină ascensiune fiind cotat printre cei mai buni tineri violoniști și dirijori români, cu prezențe constante și spectaculoase pe scenele de concert.
Bogdan Costache a fondat și conduce în prezent cvartetul „Fortissimi” cu care concertează atât în țară, cât și în străinătate. Printre cele mai inedite concerte se numără, „Marele Bal al Prinților și Prințeselor” din Monaco, „Expoziția Mondială” din Dubai și „Festivalul Cerbul de Aur”, Brașov.  (sursa: https://bogdancostache.com/biografie/)

Andreea Biro (A.B.): Ne-am cunoscut în urmă cu trei ani, când am avut pentru prima dată onoarea de a te avea oaspete la Sighet. M-au impresionat, din prima clipă, naturaleţea ta, personalitatea magnetică şi modestia ta. Unde se găseşte izvorul acestei minunate împletiri?
Bogdan Costache: Izvorul este pasiunea pentru muzică, bucuria inexplicabilă de a fi pe scenă în fața publicului, de a-i dărui experiențe de neuitat și este susținerea pe care o primesc constant de la cei cu care colaborez și în special, de la familia mea. Izvorăște din energia interioară care îmi oferă resurse nelimitate de a merge înainte pe drumul meu.

A.B: Vioara face parte din viaţa ta de la o vârstă foarte fragedă. Te-am văzut stăpânind-o, dar şi lăsându-te pradă ei – eraţi una, ca într-un dans ritualic complex, inaccesibil… „muritorilor de rând”. Vorbeşte-ne puţin despre ce înseamnă pentru omul Bogdan acele momente de virtuozitate care nouă, celor din public, ne înalţă efectiv spiritul!
Bogdan Costache: Avem o legătură aparte, profundă și de lungă durată, probabil provenită din alte vieți, insuflată sau nu de cei dragi mie… Cert este că a fost dragoste la prima vedere, inițial de formă și sunet, ca apoi să conștientizez ce aduce ea cu adevărat în viața mea. Chiar dacă această sintagmă este prezentă în viețile tuturor la un moment dat, cred că nimeni nu o poate defini concret, pentru că, de fapt, ea nu are nevoie de explicații, ci doar de emoție, puritate și simplitate, așa cum eu, un copil de numai 4 ani, am simțit când am primit în dar de la bunicul meu prima vioară, căreia nu i-am mai dat drumul de atunci. Nu am avut nevoie de cuvinte sau teorii convingătoare despre vioară, ci pur și simplu ne-am conectat, ne-am contopit într-o lume a profundului, frumosului și creației. Elemente care mă însoțesc și astăzi și care dau valoare actului artistic înălțător, așa cum îl percepe și îl trăiește publicul.

A.B: Mulţi dintre cei care au avut şansa de a te vedea şi mai ales asculta la Sighet mi-au mărturisit că nu s-au gândit vreodată că vor aplauda acasă un virtuoz de asemenea calibru, care a încântat publicul marilor scene ale lumii. Cum se face că ai ales să te întorci în ţară, de fiecare dată, în condiţiile în care atât de mulţi artişti români aleg calea străinătăţii?
Bogdan Costache: Mă copleșesc de bucurie aceste aprecieri și le sunt recunoscător tuturor pentru ele. Sighetul este casa mea, așa cum în fiecare oraș din țara asta mă simt acasă. Peste tot pe unde călătoresc port în mine rădăcinile acestei țări, educația și amprenta oamenilor care au contribuit la formarea mea. Iar muzica este și ea influențată de tradițiile și energia acestui popor. Mă simt bine pe oricare scenă din această lume, dar în țară mă simt valoros, pentru că îmi place să cred că prin ceea ce fac contribui la creșterea conștientizării beneficiilor pe care muzica clasică le aduce în evoluția noastră.

A.B: Strauss – Rieu – Bogdan Costache! Tradiţia unor înaintaşi celebri care au uimit o lume, dirijând orchestra cu vioara în mână. Cum ai ajuns să o îmbrăţişezi şi – mai ales – să o onorezi atât de frumos, tu fiind atât de tânăr?!
Bogdan Costache: Pe Andre Rieu îl admir și îl urmăresc de mic copil, de prin școala primară, când mama mi-a adus primul CD cu un concert de-al lui. El este dovada pură că a reușit să fie un promotor al muzicii clasice, un artist care a sfidat granițele muzicii clasice și a dus-o mai aproape de suflet, de oameni. Acum trei ani mi s-a oferit șansa de către managerul Operei Vox, Ioan Vrășmaș, care a crezut în capacitatea mea artistică, să îmbrățișez dubla ipostază de dirijor și solist violonist.
Asta se pare că este și misiunea mea, să fiu o sursă de inspirație la rândul meu, să atrag la concerte tot mai mult generațiile tinere și să perpetuez dragostea pentru frumos, pentru muzica clasică. Muzica este magie, singura formă de magie existentă, fără conotație mistică, care pătrunde dincolo de cuvinte și emoții, care aduce calm, bunătate și iubire în sufletele oamenilor. Așa îi văd eu pe spectatorii care pleacă de la concertele noastre cu acea aură de liniște, relaxare și fericire.  Mă bucur că am avut ocazia să concertez încă de tânăr pe scene din întreaga lume; pentru mine nu există satisfacție mai mare decât ceea a publicului care-mi răsplătește actul artistic prin deschiderea către a se dezvolta pe ei înșiși.

A.B: A existat vreun moment în care să te îndoieşti de calea pe care ai ales-o? În care să fi fost atât de greu, încât să te gândeşti să renunţi?
Bogdan Costache: Drumul unui artist este lung și complex, sunt foarte mulți factori decisivi care stau în spatele evoluției. Din fericire am avut lângă mine oamenii care au știut cum să mă susțină chiar și în momentele mai puțin strălucite. Acești oameni sunt familia mea, oamenii care întotdeauna au rămas alături de mine, mai presus de orice. Nu pot decât să le fiu recunoscător părinților și bunicilor pentru toate sacrificiile și pentru iubirea necondiționată pe care mi-a oferit-o, fiecare în felul lui.

A.B: Ce face tânărul Bogdan atunci când nu are vioara în mână? Care sunt pasiunile tale şi cât timp reuşeşti să le dedici?
Bogdan Costache: Ador să călătoresc și să petrec timp cu familia mea. Pot spune că sunt o fire sportivă, de mic copil susțin înfocat o echipă de fotbal și joc foarte des tenis. Timpul este prețios și există o prioritate pentru muzică întâi de toate, fiindcă viața mea este muzică, mereu cânt și întotdeauna caut să descopăr și să învăț lucruri noi în muzică, însă încerc pe cât posibil să-mi ofer timp pentru a-mi bucura sufletul cu alte mici pasiuni.

A.B: Să vorbim puţin despre viitorul imediat! Mai e puţin până la debutul turneului Trei Tenori Italieni 2025, care pe 15 martie revine la Sighet. Ce poţi să ne spui despre ceea ce, împreună cu oamenii minunaţi de la Opera Vox, ne-aţi pregătit?
Bogdan Costache: Este un regal italian pe care vi-l propunem, un omagiu adus celor 3 mari tenori Pavarotti, Domingo și Carreras. Voi avea alături de mine 3 soliști italieni de excepție care sunt convins că vor cuceri publicul și bineînțeles minunații mei colegi din orchestra și baletul Operei Vox cu care vă vom încânta și bucura sufletul. Repertoriul va include arii de operă, valsuri și numeroase surprize muzicale cu vioara pe care vă invit în număr cât mai mare să le ascultați în premieră la Sighet.

A.B: Unde te vezi peste 10-15 ani?
Bogdan Costache: Mă văd făcând ceea ce iubesc, cântând, bucurând inimile celor de azi și noilor generații care vor urma, de peste tot în lume. Chiar la Sighet să ne revedem și să celebrăm 10 ani de concerte neîntrerupte!  De asta iubesc această meserie, fiindcă îți oferă posibilitatea să călătorești peste tot și să lași puțin din tine în fiecare zonă și om pe care-l întâlnești în drumul tău. Îmi doresc să fiu un artist călător, să colind toată lumea cu vioara în mână și prin muzica mea să ofer tuturor emoții unice, stări de bine și zâmbete pe buze.

A.B: Ce impresie ţi-a lăsat publicul din Sighet? – un oraş cu o istorie de şapte secole, care se zbate să-şi păstreze identitatea în prezentul acesta tulbure.
Bogdan Costache: Am fost primiți de fiecare dată călduros, iar entuziasmul pentru participarea la concerte este minunat. În ciuda vremurilor tulburi, există și oameni deosebiți așa cum ești tu, care nu se lasă doborâți de dificultăți și piedici, ci reușesc să creeze evenimente absolut remarcabile pentru comunitate. Unui astfel de public doritor si primitor nu ai cum să nu-i oferi măcar o bucățică de cultură, pentru că asta îi inspiră în progresul lor și contribuie pregnant la creșterea pe mai departe de mici tineri artiști. Tot ce aduce emoție constructivă și motivațională ajută la dezvoltare, așa că promovarea muzicii clasice sau muzicii de calitate, care asta aduce, ar fi una dintre soluțiile pentru recăpătarea identității acestei țări.

A.B: Care sunt, în opinia ta, provocările acestor vremuri, în ceea ce priveşte promovarea culturii autentice, într-un stat care o plasează mai degrabă la note de subsol?
Bogdan Costache: Am pierdut tot mai mult din valori, din credință, din modele, totul pare să fi căpătat note superficiale și ne-am pierdut autenticitatea. Totul este pe repede înainte, astăzi liceul, mâine facultatea, apoi un job, și incertitudinea pensiei…am uitat să ne bucurăm de micile detalii, de gesturi mici, de simplitate și bunătate. Lumea în care trăim se schimbă pe zi ce trece și dacă nu ținem pasul cu ce este în trend, devenim cumva outsideri, iar pentru asta trebuie să găsim un echilibru între vechi și nou, să ne alimentăm constant cu doze de optimism și să lucrăm la noi înșine pentru a fi primii care producem micile schimbări în bine. Cultura autentică trebuie păstrată și asta ne revine nouă, celor mai tineri care prin respectul și dedicația totală putem duce mai departe pasiunea pentru creație, pentru muzică, frumos și autenticitate. 

A.B: Un gând de final pentru publicul care vă aşteaptă să ne încântaţi peste doar o lună!
Bogdan Costache: Revenim cu mult entuziasm la Sighet și îmi doresc să ne fiți alături în număr cât mai mare. Împreună vom trăi o seară de martie memorabilă. Vă trimit tuturor în zbor o mare îmbrățișare!

A.B: În numele sighetenilor, al asociaţiei Cultura Gratia Urbis pe care o reprezint, al meu personal, desigur,  îţi mulţumesc pentru disponibilitatea de a sta de vorbă cu noi!

                                                                         Andreea Biro,
                                                      Preşedinte Cultura Gratia Urbis




Trupa sigheteană ANTURAJ debutează oficial!

Trupa Anturaj s-a  format în noiembrie 2023 în Sighet și în prezent este alcătuită din Barbu Matei (chitară), Rus Andrei (chitară bass), Grigor Darius (tobe) și Koszte Diana (voce), elevi în cadrul Colegiului Național „Dragoș-Vodă”, și dacă ar fi să dau o definiție trupei noastre printr-un cuvânt, ar fi pasiune.

Matei s-a apucat de chitară prin clasa a VIII-a, din pasiunea pentru muzica rock, dorindu-și să exprime ceea ce reprezintă pentru el muzica și să își facă un grup de prieteni, o trupă cu care să împrătășească această iubire pentru muzică. L-a convins pe Andrei (Andy), să își cumpere un bass la mâna a doua, să vadă dacă îi place, dovedindu-se a fi un succes, un prim pas în geneza acestei trupe. Au cântat un timp ei doi și împreună l-au convins pe Darius (Dudu) să își cumpere un set de tobe, și prin mult exercițiu, au devenit tot mai buni.

Eu m-am alăturat trupei printr-o coincidență favorabilă. Am mers cu echipele participante la „Boovie” către Iași, în iulie, fiind în locul potrivit la momentul potrivit: băieții își căutau solist. Așa, trupa a devenit completă. Pe la sfârșitul lunii iulie am început să repetăm, întâlnindu-ne cât de des în beciul casei lui Matei, unde ne continuăm activitatea și acum. Prima oară am cântat la majoratul lui Dudu, iar mai apoi la balurile bobocilor de la Colegiul Național „Dragoș- Vodă” și Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand”.

Dorința noastră ca trupă este de a împărtăși gustul muzicii și pasiunea de a transmite ce simțim prin intermediul acesteia. Suntem de acord cu orice gen de muzică, și încurajăm oamenii să asculte cât mai multă și mai variată muzică. Muzica este pentru noi un mijloc prin care scăpăm de obișnuit, ne delectăm și ne bucurăm de pasiunea comună, transmite chitaristul, exprimând perfect în cuvinte ceea ce simțim noi pentru trupă și pentru ceea ce facem.

Părerea mea este că muzica, întâi de toate, trebuie simțită, așa că, vă invităm, la primul nostru concert oficial, în data de 14 decembrie, de la ora 20:30, la CD Retro Pub, să simțim muzica împreună. Promitem ceva frumos și, nu în ultimul rând, suntem mai mult decât recunoscători celor cărora au venit cu inițitiva acestui eveniment și au avut încredere că vom face o atmosferă frumoasă: Dorel Grigor și Maria Tsubera, de la Royal Bikers, și gazdelor noastre, domnul doctor Adrian Danciu și echipei CD Retro Pub, mii de mulțumiri! Abia așteptăm să ne vedem sâmbătă, să cântăm și să ne distrăm împreună, vă așteptăm să vă alăturați anturajului!

Diana Koszte




Concert de colinde: Inima a fost dată împreună cu darul!

Au mai rămas câteva zile până la concertul de colinde Inima a fost dată împreună cu darul organizat de asociația studențească AMiCUS Timișoara,  în premieră la Sighetu-Marmației. Pregătirile sunt în toi, repetițiile nu lipsesc, iar coriștii abia așteaptă  să ajungă în Maramureș.  Cum un  cântec  poate schimba o zi, un moment sau chiar o viață, muzica este o parte importantă a activității pe care o desfășoară în cadrul asociației, de aceea fiecare concert organizat este plin de emoție.

Ce înseamnă pentru  membri, organizatori sau participanți acest eveniment și de ce să ne fii și tu alături? Vei afla în cele ce urmează:

Vă invit cu drag să fiți încântați de muzică de o calitate deosebită, a cărei versuri vor avea ca temă Nașterea Domnului. Corul studenților AMiCUS și grupul vocal Laudes Christi vor susține un concert extraordinar. Programul va include colinde din repertoriul național și internațional, care vor aduce un omagiu semnificației acestei sărbători. Muzica sacră și tradițională va crea o atmosferă de reflecție și bucurie, invitându-vă să trăiți împreună emoția Crăciunului. Vă așteptăm cu inimile deschise pentru o seară de neuitat, plină de lumină și speranță!– Robert Demeter, organizator, capelan AMiCUS Timișoara

Pentru că mi se pare că cea mai mare magie se produce în suflet și pentru că în această școală sufletul meu a fost purtat pe aripile muzicii precum niciunde altundeva, vă invit la cel mai frumos spectacol de note muzicale! Profesionalism în interpretare și inimi calde de artiști vor să vă aducă tot ce e mai bun în suflet de Crăciun! Să ne revedem cu bine în locurile de unde am pornit ca oameni frumoși în societate.- Diana Stan, fostă elevă a Școlii de Muzică și Arte Plastice Sighetu-Marmației, membru AMiCUS Timișoara

De mai bine de 20 de ani, grupul vocal Laudes Christi cântă împreună muzică corală bisericească, iar anul acesta avem privilegiul de a cânta în amintirea nașterii Domnului în orașul tău. Vino și tu alături de noi, prezența ta va face din concertul nostru un eveniment special!- Marc Gherzan, organizator, membru grup vocal Laudes Christi

Ne dorim să sărbătoriți magia Crăciunului alături de noi  la un concert special! În spiritul sărbătorilor de iarnă, vă oferim o seară plină de muzică, lumină și emoție, într-un cadru deosebit. Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de colinde și momente de neuitat, învăluite de atmosfera nașterii celui care ne-a salvat.- Cosmin Spătaru, absolvent Școala de Muzică și Arte Plastice Sighetu-Marmației, membru AMiCUS Timișoara

AMiCUS Timișoara- tineri ce cântă din suflet și pentru suflet. Dacă aveți ocazia să îi ascultați, nu ezitați! Plini de viață și zâmbete, se armoniază atât de frumos, încât e o plăcere să fii prezent la concertele lor!– participant la concertele AMiCUS

Pentru mine, AMiCUS Timișoara e mai mult decât o asociație studențească, deoarece mi-a oferit sentimentul de acasă, devenind  locul în care am legat cele mai frumoase prietenii,  locul unde am avut experiențe care au produs o adevărată  schimbare, am organizat proiecte cum nici nu-mi imaginam și mi-am întărit credința. Să vin pe 7 decembrie alături de ei la Sighet, locul care este și va rămâne pentru totdeauna casă și acasă, e vis împlinit! Ce minunat e să oferi din ceea ce ești, ceea ce ai și ceea ce știi! De data aceasta ne propunem să vă cântăm despre ceea ce știm noi mai frumos, despre El,  și vrem să-L descoperiți mai mult ca niciodată, deoarece e darul neprețuit, e Viață, e Tot! Abia aștept să vă întâlnesc la concertul de colinde <<Inima a fost dată împreună cu darul>>!- Gabriela Mich, organizator, absolventă CNDV

Lăsați muzica să vă înfrumusețeze viața!
Ne vedem pe 7 decembrie, începând cu ora 19:00, la Școala de Muzică și Arte Plastice Sighetu-Marmației!
Intrarea este liberă!

AMiCUS Timișoara
(Gabriela Mich)




SIGHETUL inclus pe „traseul” Turneului MetaVivaldi: WHEN VIOLIN MEETS GUITAR

Cu 𝐍𝐚𝐭𝐚𝐥𝐢𝐚 𝐏𝐚𝐧𝐜𝐞𝐜 la vioară și 𝐄𝐦𝐢𝐥𝐢𝐚𝐧 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐞𝐧𝐭𝐢𝐧 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐞 la chitară, veți trăi o experiență muzicală de neuitat, plină de virtuozitate și pasiune. Rock, balade și 𝐀𝐧𝐨𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐢 𝐕𝐢𝐯𝐚𝐥𝐝𝐢 se întâlnesc într-un spectacol inedit, care vă va captiva trupul, sufletul și mintea!

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024, ora 19:00, fiți martorii unei simfonii senzaționale, unde vioara cântă rock și chitara interpretează balade și rapsodii clasice. Este o oportunitate unică de a fi aproape de doi artiști virtuoși și de a trăi magia proiectului „𝑾𝒉𝒆𝒏 𝑽𝒊𝒐𝒍𝒊𝒏 𝑴𝒆𝒆𝒕𝒔 𝑮𝒖𝒊𝒕𝒂𝒓”.

Așadar, pregătiți-vă să fiți purtați de valul emoțiilor și frumuseții muzicale într-o seară plină de magie și rafinament!

În program:

Ingwie Malmsteen – Black Star
A. Vivaldi – Primăvara partea I
Led Zeppelin – Whole Lotte Love
A. Vivaldi – Primăvara partea a III a

A. Vivaldi – Vara partea I
Pink Floyd – Shine on you crazy diamond
A. Vivaldi – Vara partea a III a

A. Vivaldi – Toamna partea I
Led Zeppelin – Stairway to heaven
A. Vivaldi – Toamna partea a III a

Metallica – Master of puppets
Ciprian Porumbescu – Balada
Metallica – Nothing else matters
The Doors – Riders on the storm
Black Sabbath – Paranoid
AC/DC – Thunderstruck

A. Vivaldi – Iarna partea I
Deep Purple – Child in time
A. Vivaldi – Iarna partea a II a
A. Vivaldi – Iarna partea a III a

Queen – Bohemian Rhapsody
Queen – We are the champions
George Enescu – Rapsodia Nr. I

„Este un mare privilegiu să fii aproape de doi instrumentiști virtuoși care oferă prin proiectul „𝑾𝒉𝒆𝒏 𝑽𝒊𝒐𝒍𝒊𝒏 𝑴𝒆𝒆𝒕𝒔 𝑮𝒖𝒊𝒕𝒂𝒓” o combinație acustică senzațională cântată pe corzi de vioară și chitară. Violonista Natalia Pancec și chitaristul Emilian Florentin Gheorghe ne-au captat, trup, suflet și minte, într-un spectacol inedit interpretat cu mare virtuozitate instrumentală, bucurie și sensibilitate.
Am ascultat vioara cântând ce știe chitara mai bine, rock în forță și balade.
Am ascultat chitara cântând ce știe vioara mai bine, balade și rapsodii clasice.
Repertoriul alternant, o piesă clasică, una rock, ne-a trecut cu o fluiditate fascinantă prin Ciprian Porumbescu, Metallica, George Enescu, The Doors, Vivaldi, Queen, Brahms, Led Zeppelin. Trecutul cu prezentul s-au contopit. Când ne-am trezit din vârtej aveam fiori, iar palmele aplaudau frenetic.” (Contacte Culturale.2023)

Bilete/tickets online:
https://www.ambilet.ro/tc-events/when-violin-meets-guitar-metavivaldi-sighetu-marmatiei-554489/

Comunicat de presă




Turneul aniversar Matache20 al artistului Marius Matache ajunge pe 22 noiembrie 2024 la Sighet

Vineri, 22 noiembrie 2024, ora 18:00, Marius Matache vă invită la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” pentru spectacolul aniversar Matache20, parte a turneului aniversar omonim, prin care artistul sărbătorește 20 de ani de carieră muzicală.

Pe 8 aprilie 2004 avea loc ceea ce eu consider a fi debutul carierei mele muzicale. Sigur că urcasem pe scenă și cu alte ocazii până atunci, dar nu oricine urcă pe scenă e artist. La concertul din Big Mamou scria pe afiș I’mperfect, trupa din care făceam parte alături de Mădălin Giambașu, era un concert “oficial”. De atunci am depășite orice vis pe care l-am avut legat de o carieră muzicală: albume, spectacole, fani, povești, toate alături de o chitară și de mulți prieteni.  (Marius Matache)

Matache20 este momentul de a fi împreună și de a sărbători, pentru că artistul Marius Matache nu ar fi existat fără voința publicului. Spectacolul va include piese de pe cele patru albume pe care deja le știți, dar și de pe cele două albume în lucru.

Muzeul Maramureșului mi-a fost gazdă pentru lansarea primului album la Sighet, astfel încât mi-am dorit foarte tare să ajung cu turneul aniversar aici. Este un prilej de reîntâlnire cu publicul maramureșean, alături de care am petrecut seri foarte faine și cu amintiri pe măsură. (Marius Matache despre spectacolul de la Sighet)

Turneul național Este spectacolul cu numărul 11 din turneul național pe care artistul îl realizează în 2024, după cele de la Lehliu, Iași, București, Turda, Cluj-Napoca, Sibiu, Reșița, Timișoara, Slobozia și Târgu Mureș. Turneul are un puternic accent de susținere a comunității printr-o serie de activități educaționale și caritabile. Spectacolul de la Muzeul Etnografic al Maramureșului „Francisc Nistor” începe la ora 18:00, intrarea este liberă.

Sponsor principal: Domeniile Sâmburești
Co-producător: Radio România Cluj
Parteneri: GPeC, Lensa, Aqua Carpatica, Kooperativa 2.0.

Cele mai importante momente din cariera lui Marius Matache

2004 – primul concert oficial, pe 8 aprilie, în Club Big Mamou din București, sub numele de I’mperfect
2005 – spectacol aniversar al trupei I’mperfect în legendarul club de folk Casa Eliad
2006 – începe înregistrările la primul album alături de Petre Ciobanu
2007 – prima apariție în recital într-un festival, Ziua de Mâine, Alba Iulia
2008 – finalizarea înregistrărilor la HOINAR prin Piața Matache; înființează, alături de câțiva prieteni, www.ForeverFolk.com, primul site de muzică folk din România
2009 – apare www.mariusmatache.ro, site-ul oficial al artistului
2010 – compune, împreună cu Vlad Dulea și Eugen Popovici, imnul naționalei de rugby a României
2011 – realizează prima campanie cu bloggeri de promovare a unui festival folk, Ziua de Mâine, Alba Iulia
2012 – primul și singurul recital în cadrul festivalului Folk You, Vama Veche
2013 – lansează albumul HOINAR prin Piața Matache și pornește într-un turneu național de promovare
2014 – finalizează turneul de promovare al primului album, cu spectacole dedicate în 28 de localități
2015 – turneu național Primăvara HOINARă, 11 orașe din România
2016 – lansează albumul Alchimie, realizat alături de producătorul muzical Victor Panfilov
2017 – statuie vivantă în cadrul Festivalului Internațional al Statuilor Vivante, alături de Teatrul Masca, workshop în cadrul conferinței Mastering the Music Business
2018 – turneul național Poveștile Alchimiei, 10 orașe din România
2019 – turneul național Marius Matache 15, cu 15 concerte în 15 orașe
2020 – lansează albumul Ninsorium, cu piese exclusiv de iarnă; este co-producător muzical al albumului colectiv POE3 – note lângă note;
2021 – lansează albumul Experimental, în premieră pe suport USB-Stick;
2022 – workshop-uri pentru tineri artiști – Vreau la radio (16 martie, online) și La pas prin muzică (19 mai, Piatra Neamț) și unul în cadrul conferinței SOS Cultura;
2023 – implementează campania Folk pentru Biodiversitate în beneficiul Asociației pentru Conservarea Biodiversității Focșani și demarează lucrul la două noi albume (unul în limba franceză, al doilea intitulat ACID)

Pentru informații suplimentare: [email protected] sau 0740.194846

Comunicat de presă




Concursul Internațional de Interpretare Vocală și Instrumentală „Viorel Costin” – Sighetu Marmației, 2024.

Ediția a VII-a a Concursului Internațional de Interpretare Vocală și Instrumentală „Viorel Costin”, va avea loc în data de 15 noiembrie 2024. Acest eveniment de tradiție reunește tinere talente din țară și străinătate, oferind o platformă tinerilor artiști pentru a-și demonstra abilitățile artistice. Concursul de interpretare a cântecului popular dedicat  marelui interpret de muzica populară ,,Viorel Costin” are ca scop descoperirea de tinere talente,  revitalizarea şi promovarea  tradiţiilor şi folclorului din țară și străinătate.
Concurenții vor avea ocazia să prezinte un program artistic variat, jurizat de o echipă de specialiști recunoscuți în domeniu.
De asemenea, ne dorim ca acest concurs să fie un punct de întâlnire pentru pasionații de folclor, promovând astfel cultura și tradiția muzicală din zona Maramureșului și alte zone.
Așteptăm cu nerăbdare să celebrăm împreună talentul și pasiunea pentru folclor la Sighetu Marmației! Vă așteptăm cu drag!

Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

Organizator: Centrul Cultural Sighetu Marmației – Casa de Cultură




O seară… clasică! (autor, Diana Nadir Ștefănescu)

În seara zilei de duminică, 27 octombrie 2024, în sala „Monica Chifor” a Școlii Gimnaziale cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice din Sighet, s-a desfășurat un recital cameral cum sperăm să vedem din ce în ce mai multe de acum încolo.
Cu spijinul Clubului Rotary Sighet, în colaborare cu asociația Armonix Cluj-Napoca, a fost posibilă concretizarea acestui recital susținut de către violonistul Valentin Șerban și de către pianistul Mihai Diaconescu.

Valentin Șerban este marele câştigător al Secţiunii Vioară din cadrul Concursului Internaţional George Enescu, ediţia a XVII-a, în palmaresul acestuia aflându-se și premiile obținute în cadrul concursurilor Andrea Postacchini din Italia, Mihail Jora, Ștefan Ruha și Remember Enescu din România. Este de asemenea  co-inițiatorul proiectului Eyes Wide Shut și al Turneului Național Vibrations. Timp de cinci ani, Valentin Șerban a fost membru al prestigiosului ansamblu Les Dissonances, condus de violonistul David Grimal. A fost violonist și concertmaestru al Orchestrei Române de Tineret, iar din aprilie 2023 este concertmaestru al Filarmonicii George Enescu din București.

Pianistul Mihai Diaconescu a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, la clasa prof. univ. dr. Csíky Boldizsár şi începând cu anul 2014, a studiat la Helsinki, datorită unei burse Erasmus, finalizând apoi și masterul la Academia „Sibelius” din capitala Finlandei, la clasa profesorului Erik T. Tawaststjerna. Printre distincțiile obținute în decursul carierei sale se numără și premii la concursuri importante la nivel international precum  Premiul I la Concursul Rovere d’Oro (Italia) și Premiul I la Concursul Liszt (România).

Alegerea repertoriului pentru recital a fost în sine o fuziune între caracterele secolelor XIX, XX și contemporanitate, programul fiind compus din lucrări ale unor compozitori reprezentativi precum Bela Bartok, Manuel de Falla, George Enescu, Paul Constantinescu, Pablo Sarasate și Rodion Shchedrin.
Recitalul a fost deschis cu 6 Dansuri Românești de Bela Bartok și 6 Canciones populares Espanolas (6 Dansuri populare Spaniole) de Manuel de Falla care au avut rolul de a introduce publicul în cele două caractere tradiționale distincte care au fost alternate pe tot parcursul spectacolului.
Încă de la prima piesă, foarte cunoscută de altfel, s-a putut observa comunicarea dintre cei doi artiști, a doua piesă punând în evidență tehnica instrumentală prin ritmică și pasaje de măiestrie, precum și muzicalitatea prin contrastul dintre părți.
Recitalul a continuat cu Sonata nr. 3 op. 25 de George Enescu în a căror părți s-au afirmat atât precizia, dialogul dintre instrumente și contrastele dinamice precum și elementele folclorice enesciene specifice.
A urmat un solo de pian cu Toccata Joc Dobrogean de Paul Constantinescu, unde pianistul a demonstrat încă o dată nivelul tehnicii sale pianistice, fiind o piesă ce pune la încercare această tehnică nu doar prin tempo cât și prin pasajele de virtuozitate.
The Fiddler (Lăutarul), prima parte din suita Impressions d’enfance (Impresii din Copilărie) de George Enescu a fost interpretat de violonistul Valentin Șerban care a pus accentul pe elementele de muzicalitate ale piesei.
O notă de modernitate care a scos pentru un moment publicul din „transa” caracterelor folclorice a fost interpretarea piesei In The Style of Albeniz (În stilul lui Albeniz), al pianistului și compozitorului contemporan rus Rodion Shchedrin.
Seara a fost încheiată de două piese ale compozitorului spaniol Pablo Sarasate, Zigeunerweisen (Melodii Lăutărești) și Zapateado, piese care au adus un final demn de nivelul recitalului susținut.
Le mulțumim pe această cale atât interpreților cât și celor care au făcut posibilă realizarea acestui eveniment!

Diana Nadir Ștefănescu

 

Foto: I. Mariș




Și Ada MILEA a fost „Pă Mara, pă lângă apă” |VIDEO – dr. Sorin Markus|

În cadrul Festivalului de muzică folk „Pă Mara, pă lângă apă”, ediția a II-a,  Giulești (01 octombrie 2024), Recitalul cantautoarei Ada Milea a fost așteptat cu multă emoție și… aplauze :

Foto & Video: dr. Sorin Markus